Aplicarea în timp a noilor Coduri penale (ediția 1). VIDEO

Andrei Săvescu: Bună seara, stimați colegi! Ne bucurăm că sunteți în această seară alături de noi, la prima transmisiune live JURIDICE.ro, în acest format de dezbatere în care încercăm să abordăm, cu bunăvoința unor reputați specialiști în domeniul dreptului penal, o problemă de mare actualitate care frământă comunitatea juridică și nu numai, o problemă legată de noile Coduri din materie penală, Codul penal și Codul de procedură penală, și anume problema aplicării în timp și în spațiu a noilor reglementări. Suntem bucuroși, suntem onorați că astăzi sunt alături de noi, în fața dumneavoastră, domnul decan al Baroului București, Ion Ilie-Iordăchescu, vă mulțumim, specialist în drept penal – practician cunoscut, domnul avocat Octavian Popescu – specialist în drept penal, partner Mușat și Asociații, domnul avocat Adrian Pichler – șeful departamentului de drept penal de la casa de avocatură Șerban și Asociații, specializat, firește, pe drept penal, de mulți ani, și un vechi prieten și colaborator, domnul judecător Cristi Danileț care aici nu este în calitate de judecător, ci în calitate de specialist în drept penal și, firește, membru CSM, calitate pe care n-o poate lăsa la ușă și, în fine, dar nu cel din urmă, domnul profesor Mihai Hotca, avocat, conducătorul casei de avocatură care-i poartă numele, împreună cu care am plănuit această întâlnire și îi mulțumesc că a acceptat provocarea și care, de altfel, va și deschide discuțiile de astăzi făcând o prezentare a problematicii care va fi pusă în discuție. O să urmăresc și eu cu mult interes discuțiile și o să fiu foarte atent, mai cu seamă că eu nu sunt specialist în această materie, dar sunt bucuros că reputații specialiști care au acceptat invitația noastră de astăzi de a vorbi în fața dumneavoastră vor aborda la cald, la fierbinte, această problematică. Vă rog, domnule profesor.
Mihai Hotca: În primul rând, vreau să vă mulțumesc pentru invitație și, pentru a destinde puțin atmosfera, aș porni de la ceea ce ați spus la final, și anume că nu vă pricepeți la drept penal, însă eu v-aș contrazice pentru că am autoritatea lui Francesco Carrara care, în cursul său, Programa del corso de dirito criminale, din 1897, scria că în chestiunile penale se pronunță toți – filosofii, scriitorii, medicii și zic eu – juriștii [restrict], iar dumneavoastră sunteți un reputat jurist. Trecând la chestiunile foarte serioase legate de aplicarea noilor Coduri am convenit cu dumneavoastră, puteți confirma acest lucru, că ne vom axa astăzi în principal asupra aplicării legii penale în timp și cu nuanțe de aplicare în spațiu, așa cum am discutat cu domnul decan Iordăchescu, dar cu specială privire în ceea ce privește incidența regulii mitior lex, aplicării legii penale mai favorabile. În ceea ce privește aplicarea legii penale mai favorabile, în noul Cod penal trei texte sunt mai importante. Am în vedere art. 4 din noul Cod penal, art. 5 și art. 6. La aceste articole trebuie, în mod necesar, adăugat și art. 15 alineatul al doilea din Legea fundamentală potrivit căruia legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile. Pornind de la textul constituțional, în Codul penal, în art. 4 este consacrată regula retroactivității legii de dezincriminare, în art. 5 este reglementată aplicarea legii penale mai favorabile în ceea ce privește cauzele nedefinitiv judecate, iar în art. 6 legiuitorul reglementează situația în care cei care invocă aplicarea legii penale mai favorabile sunt deja condamnați definitiv. Problemele pe care le ridică aplicarea legii penale în timp sunt foarte multe; eu aș începe cu cea mai importantă, chiar arzătoare pentru că este foarte importantă, deoarece de două – trei zile deja, această problemă a primit soluționare în practica judiciară. Este vorba despre concepția care a stat la baza legiuitorului când a reglementat principiul aplicării legii penale mai favorabile. După o analiză sistematică a textelor invocate mai devreme, eu cred că la baza construcției Codului penal în această materie, a stat regula aprecierii legii penale mai favorabile în funcție de diferitele instituții penale care au caracter autonom. Nu putem discuta de aplicarea legii penale mai favorabile în mod global, așa cum s-a susținut atât în mass-media, dar și în mediile juridice în ultima vreme. Cred că din prevederile Legii 187/2012 privind punerea în aplicare a Codului penal rezultă foarte clar, aș spune că această lege respiră de fapt, că este aplicabilă legea penală mai favorabilă în funcție de diferitele instituții penale care au caracter autonom. Cu alte cuvinte, mai concret, să presupunem că judecătorul este în fața unei cauze penale care presupune săvârșirea a două infracțiuni concurente. Mai întâi judecătorul va alege legea penală mai favorabilă în funcție de încadrarea juridică. Adică mai întâi va face încadrarea juridică alegând în ceea ce privește succesiune de legi despre care discutăm, fie prevederile Codului penal din 1969, fie prevederile Codului penal nou, iar după ce a făcut această opțiune când va aplica regimul juridic specific concursului de infracțiuni poate face din nou, o altă alegere, alegând de asemenea, în funcție de criteriile prevăzute de lege, legea penală mai favorabilă – fie vechiul Cod, fie Codul penal nou. Îi rog pe colegi dacă vor să continue cu alte puncte de vedere și în momentul în care se va ivi ocazia pot interveni. Vă mulțumesc.
Andrei Săvescu: Sună bine pentru făptuitor sau nu știu…
Ion Ilie-Iordăchescu: Păi să discut despre aplicarea legii penale în spațiu. Evident, în această materie nu au fost schimbări substanțiale față de vechiul Cod penal. Ca un participant activ în comisia juridică a Senatului în abordarea diverselor articole din Codul penal pot să spun că, cu referire la aplicarea legii penale în spațiu nu au intervenit schimbări substanțiale care să creeze juriștilor probleme deosebite în vreo procedură judiciară. Totuși este demn de remarcat că se păstrează și în actualul Cod penal, mă refer la noul Cod penal, bineînțeles, când fac o asemenea afirmație, cele patru principii care sunt aplicabile în continuare, și anume principiul referitor la teritorialitatea legii penale, de asemenea principiul referitor la personalitatea legii penale, principiul intitulat „realitatea legii penale” și ultimul principiu – universalitatea legii penale. Aparent, problemele ar fi simple, însă laud acest Cod cu referire la aplicarea legii penale în spațiu datorită faptului că reușește să sintetizeze toate cazurile de aplicare a legii penale în spațiu, nemailăsând vreo problemă neabordată care să creeze dispute în mediul juridic. De exemplu, cu referire la primul principiu și anume la teritorialitatea legii penale, noul Cod penal care este în vigoare în momentul de față clarifică problema teritorialității aplicării legii penale, stabilește clar ce se înțelege prin teritoriu și anume, se referă nu numai la suprafață, la subsol, dar și la spațiul aerian, se referă de asemenea, și la alte situații care pun probleme deosebite. Dacă de exemplu, pe o aeronavă înregistrată în România se aplică acest principiu sau de exemplu, dacă o navă se află sau nu într-un anumit spațiu maritim. Iată că problemele sunt delicate. La prima vedere noi privim aparent, simplist, problema respectivă. În momentul de față, în contextul în care România a intrat în Uniunea Europeană problema aplicării legii penale în spațiu este de mare actualitate, eu am făcut o simplă referire la primul principiu în așa manieră încât să avem o idee cât de cât despre aplicarea unor asemenea principii în anumite cauze penale deduse judecății. Cu referire la personalitatea legii penale, evident că de data aceasta se pune problema dacă legea penală românească, bineînțeles, poate să fie aplicată în afara teritoriului României. Și noul Cod penal vine cu o prevedere expresă, în sensul că se aplică legea penală română în cazul în care este vorba de o detenție pe viață sau în cazul în care infracțiunea pentru care este acuzată o persoană are o pedeapsă mai mare de 10 ani. Iată că reglementările respective sunt mult mai ample, se vine, de altfel, și cu o altă precizare în ipoteza în care o asemenea precizare este prevăzută în legea penală, în mod inevitabil se aplică legea penală română. Fac cuvenita precizare, poate că este o expresie deformată din partea mea când fac o asemenea afirmație, pentru a se aplica un asemenea principiu este necesară autorizația procurorului general de la Parchetul Curții de Apel în a cărei rază se afla parchetul mai întâi sesizat. De asemenea, pentru celelalte cazuri trebuie neapărat autorizația procurorului general de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Am făcut această mențiune pentru că punerea în mișcare a acțiunii penale nu se poate exercita fără aceste autorizații. Mai menționez că celălalt principiu referitor la realitatea legii penale se referă la situații exprese, și anume se referă la aplicarea legii române la infracțiuni săvârșite în afara teritoriului țării de către cetățeni străini sau fără cetățenie, dar numai în anumite condiții. Numai în ipoteza în care infracțiunile sunt contra statului român sau contra unui cetățean român, sau contra persoanei juridice române. În caz contrar nu putem să aplicăm un asemenea principiu referitor la realitatea legii penale. Și de data aceasta pentru a pune în mișcare acțiunea penală este necesară autorizarea prealabilă a procurorului general a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și numai dacă fapta nu face obiectul unei proceduri judiciare din țara în care s-a săvârșit infracțiunea respectivă. Ultimul principiu la care mă refer și la care, de altfel, am făcut referire anterior se referă la universalitatea legii penale. Aici problemele sunt mai delicate plecând de la premisa că avem aceleași persoane, și anume – cetățeni străini sau fără cetățenie, dar cu condiția ca aceștia să domicilieze pe teritoriul țării noastre. Domicilierea pe teritoriul țării noastre treuie să fie benevolă, nu în alte condiții. În ipoteza în care este constrânsă persoana respectivă să domicilieze pe teritoriul țării noastre nu se aplică principiul universalității legii penale. Această situație se referă la ipoteza în care statul român s-a obligat prin tratate internaționale să reprime o anumită infracțiune. De asemenea se poate aplica și în cazul în care s-a cerut extrădarea sau preluarea infractorului și aceasta a fost refuzată. Deci solicitarea respectivă nu a fost admisă de către instanțele române. Mai precizez că o asemenea prevedere nu se aplică în ipoteza în care potrivit legii statului în care s-a săvârșit infracțiunea există o cauză care împiedică punerea în mișcare a acțiunii penale, executarea pedepsei sau continuarea procesului penal. Într-o atare situație, repet, asistăm la o neaplicare a unui asemenea principiu referitor la universalitatea legii penale. Probleme mai delicate sunt cele referitoare la modul în care se aplică norma internă sau reglementările internaționale la care România este parte; s-a preluat, s-a menținut aceeași gândire juridică, în sensul că tratatele internaționale la care România este parte au prioritate față de norma internă. Aș mai preciza și un alt aspect, și anume cel referitor la imunitatea de jurisdicție. După câte cunoașteți dumneavoastră, reprezentanții diplomatici beneficiază de această imunitate de jurisdicție și într-un asemenea context norma internă nu se aplică. Aș mai îndrăzni să susțin în fața dumneavoastră că, de fapt, în ipoteza în care prin tratate internaționale o persoană este apărată de imunitate de jurisdicție evident că norma internă, și de această dată, nu se aplică. Extrădarea a pus probleme și va pune probleme în continuare datorită faptului că după câte ați sesizat până acum, procedurile privitoare la extrădare s-au tot schimbat, au fost aplicate în raport de modificările survenite ulterior. Nu mă refer la extrădarea în spațiul european sau la extrădarea solicitată de către un tribunal penal internațional pentru că de data aceasta se aplică norma internă, dar sunt proceduri mai greoaie cu alte state care nu fac parte din Uniunea Europeană, dar într-un asemenea context, pe bază de reciprocitate se ajunge la aplicarea normelor specificate în tratatul de reciprocitate și vă mulțumesc pentru atenție.
Andrei Săvescu: Și noi mulțumim. Din câte înțeleg, practic noile reglementări au preluat elementele complicate din vechile Coduri, au preluat doctrina și au găsit soluții mai clare. Acum, pe chestiunea aplicării în timp..
Mihai Hotca: Referitor la aplicarea legii penale în timp cu specială privire asupra aplicării legii penale mai favorabile cred că se mai impun câteva precizări, dacă îmi îngăduiți, în funcție de cele două mari ipoteze avute în vedere de legiuitor. Prima dintre ele – aplicarea legii penale mai favorabile în cazul cauzelor penale aflate în curs și aplicarea legii penale mai favorabile în cazul persoanelor care au fost condamnate definitiv. În ceea ce privește prima ipoteză, așa cum spuneam, există două concepții referitoare la modul de aplicare. Concepția care pornește de la ideea că aplicarea legii penale mai favorabile trebuie să aibă loc în mod global și cealaltă care susține teza că legea penală mai favorabilă trebuie să se aplice pe instituții juridice autonome.
Andrei Săvescu: Păi probabil că din aceste două opinii ar trebui să o alegem pe cea mai favorabilă.
Mihai Hotca: Da, se poate susține și așa, dar eu vreau să subliniez faptul că atât doctrina noastră, atât mai veche cât și mai recentă, agreează, în principal, cel de-al doilea punct de vedere, așa cum ați spus dumneavoastră, pe instituții autonome. De asemenea, am văzut un proiect de lege promovat de Ministerul Justiției prin care, acest proiect de lege, cel puțin în ceea ce privește aplicarea art. 5, cel despre care discutăm noi, menționeză expres că aplicarea legii penale mai favorabile urmează să se facă pe instituții autonome. Nu același lucru însă, este reglementat în acest proiect de lege referitor la aplicarea legii penale mai favorabile în ceea ce privește cauzele definitiv judecate, unde legiuitorul precizează că nu se pot combina dispoziții din legile penale succesive. Acest text, dacă ar intra în vigoare, așa cum am văzut că s-a susținut printr-un articol publicat pe JURIRICE.ro chiar astăzi, acest text ridică probleme de constituționalitate. De ce? Pentru că legiuitorul folosește criterii diferite pentru situații uneori identice, aș spune eu, dar de cele mai multe ori similare. Și dacă îmi permiteți aș porni de la un exemplu. Colegii știu foarte bine că sunt anumite cauze penale complexe în care sunt inculpate mai multe persoane și o parte dintre acestea înțeleg să coopereze cu organele judiciare, și când ajung în fața judecătorului să solicite aplicarea procedurii simplificate. Pe vechiul Cod de procedură penală este vorba de vestitul articol 3201. Aceste persoane după ce și-au manifestat dorința, practic în privința lor se pronunță hotărărea de condamnare și practica cvasi-unanimă este în sensul că se disjunge cauza și continuă judecata în ceea ce-i privește pe ceilalți. Or, dacă este vorba de o persoană sau de mai multe persoane care au fost inculpate în cauza respectivă și în privința lor hotărârea a rămas definitivă, aceste persoane n-ar putea beneficia de prevederile mai favorabile ale noului Cod penal pentru că legea penală a intrat în vigoare după ce a rămas definitivă hotărârea de condamnare. Mi se pare că, de multe ori sunt coautori, coautori la aceeași faptă. Discutăm de o inegalitate. Or dacă facem o scurtă incursiune în ceea ce privește jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului constatăm că sunt mai multe criterii pe care trebuie să le respecte o discriminare dacă legiutorul înțelege să o facă printr-o reglementare. Sigur, în primul rând să urmărească un scop legitim, apoi să aibă în vedere o justificare obiectivă și rezonabilă și să existe proporționalite. Or eu cred că cel puțin ultimele două dintre criterii nu sunt realizate, în special nu există o justificare obiectivă dacă situațiile sunt identice. În cazul unor situații similare sau comparabile putem discuta, dar când e vorba de coautorat atunci lucrurile sunt foarte clare, cei doi dacă au comis aceeași faptă și au aceeași biografie penală să presupunem, trebuie să beneficieze de același tratament penal. Aici este problema acestui proiect de lege. Eu cred că la fel ca în cazul în care hotărârea n-a rămas definitivă și în ipotezele în care hotărârea de condamnare a rămas definitivă trebuie să se aplice tot pe instituții și nu global legea penală mai favorabilă.
Andrei Săvescu: Am văzut articolul profesorului Norel Neagu de astăzi de pe JURIDICE.ro, dar mă întreb dacă nu cumva ar fi prea complicat ca după ce s-a pronunțat hotărârea de condamnare să se reanalizeze.
Mihai Hotca: Păi potrivit art. 6 din noul Cod penal în cazul în care pedeapsa aplicată celui condamnat definitiv este superioară maximului prevăzut de legea nouă, aceasta se reduce. Chestiunea apare și este controversată, ce se întâmplă după acest moment când discutăm, de pildă, de concurs de infracțiuni, discutăm de recidivă, sau aplicare.
Ion Ilie-Iordăchescu: Dacă îmi permiteți domnule profesor, ați spus de o problemă de drept foarte interesantă. Deci au fost situații și sunt și în momentul de față când unii inculpați în caz de coautorat au dorit să meargă pe procedura simplificată adoptând prevederile art. 3201 din fostul Cod de procedură penală, se aplică acum noul Cod penal, noua procedură penală, ceilalți inculpați care nu au adoptat sistemul procedurii simplificate vor beneficia de un articol din Codul de procedură penală actual și anume aplicarea legii penale mai favorabile de care ați făcut vorbire, e posibil să se ajungă la o situație de inechitate ieșită din comun. În ce sens? Că cel care a mers pe procedura simplificată ar urma să fie pedepsit la o pedeapsă mai mare sau într-un alt regim de executare a pedepsei, comparativ cu ceilalți inculpați care nu au adoptat procedura recunoașterii că de fapt, asta e situația de fapt pe baza mijloacelor de probă folosite în timpul urmăririi penale de către procurorul de caz, zic eu că într-o atare situație ar trebui, după părerea mea, făcută o practică corespunzătoare pentru a se ajunge la o echitate în aplicarea pedepselor. Într-un asemenea context cel care a folosit procedura simplificată până la aplicarea, implementarea noilor Coduri rămâne cu o pedeapsă definitivă nemaiavând posibilitatea nici măcar să beneficieze de căi de atac, iar ceilalți inculpați care în momentul de față sunt în desfășuarea unei proceduri judiciare, nu numai că beneficiază de căi de atac, dar au și posibilitatea să folosească, așa cum am anticipat, o procedură aparte, oferită de noul Cod de procedură penală și anume aplicarea mai favorabilă a legii care-i convine. Asta-i problema. Acum se ajunge la situații de inechitate. Probabil, în practică, vom încerca, dacă vom avea temei de drept, să rezolvăm o situație care să conducă tocmai la o echitate și pentru acest inculpat care a fost corect și a recunoscut. Ar fi nedrept ca tocmai el să fie sancționat comparativ cu ceilalți care n-au recunoscut. Sunt procese pe rol în stadiul acesta în momentul de față.
Mihai Hotca: Da, și sunt și situații întâlnite în practică când doi coautori sau mai mulți coautori, dintre aceștia numai o parte sunt identificați, este disjunsă cauza la urmărire penală în ceea ce privește autorul necunoscut sau autorii necunoscuți, ceilalți cooperează cu organele judiciare, au o atitudine corespunzătoare, participă la etapele procesului penal și în final sunt condamnați, dar au neșansa ca hotărârea de condamnare să fi rămas definitivă înainte de intrarea în vigoare a noului Cod penal. Iar cel care s-a sustras, în cazul în care se va prezenta, el beneficiază de prevederile mult mai favorabile ale noului Cod penal. De aceea și colegul meu, și eu, consider că modificarea respectivă propusă în corpul legii 187/2012 ridică probleme de constituționalitate. Și eu cred că n-ar trebui să fie promovată o asemenea modificare pentru că practica noastră judiciară, așa cum spuneam mai devreme, doctrina de specialitate a agreat de multă vreme, chiar din perioada interbelică aș spune, teza aceasta a aplicării legii penale mai favorabile pe instituții autonome.
Andrei Săvescu: Eu tot n-am înțeles. Nu e complicat, nu e foarte complicat ca după ce omul a fost condamnat, trebuie reluat procesul sau…?
Mihai Hotca: Redozată pedeapsa, atât..se pune problema.
Ion Ilie-Iordăchescu: Este un text de lege care permite micșorarea pedepsei în actualul Cod de procedură penală.
Octavian Popescu: La baza acestei propuneri legislative cred că a fost și un considerent de oportunitate fiindcă mă imaginam în locul celui care a redactat textul și mă gândeam că pe lângă beneficiul de care vorbiți și pe care mi-l însușesc fără greș, câte cereri vor fi pe rolul instanțelor de judecată din partea persoanelor condamnate, care nejustificat vor crede că li se aplică legea penală mai favorabilă, în condițiile în care hotărârea deja a rămas definitivă, și nu vorbim de cazul particular al procedurii simplificate prevăzute pe vechiul Cod în 3201. Cred că cel puțin la nivel legislativ s-a avut în vedere și acest aspect și cred că modificarea de care vorbiți într-adevăr ar trebui făcută, ridică semne de constituționalitate, dar cred că ar trebui făcută în așa fel încât să nu genereze un precedent periculos în materia securității raporturilor juridice, și practic toate hotărârile de condamnare definitive să poată fi într-o formă sau alta supuse dezbaterii de către persoanele condamnate. Cel puțin mă gândesc la acest aspect.
Mihai Hotca: Dacă îmi permiteți, aici vreau să vă spun că spre deosebire de Codul penal din 1969, noul Cod penal a limitat intervenția legii penale mai favorabile în ceea ce privește cauzele definitiv judecate nemaipreluând din vechiul Cod aplicarea facultativă. Vechiul Cod prevedea atât aplicarea obligatorie, articolul 14, cât și aplicarea facultativă. Aplicarea facultativă n-a fost preluată, tocmai ideea de a proteja cât mai mult tangibilitatea hotărârii judecătorești intrate în puterea lucrului judecat. Însă noi discutăm aici de o ipoteză agreată de legiuitor, și anume când suntem în prezența unei cauze definitiv judecate, iar persoana respectivă invocă la fel ca în cazul celui care nu a fost definitiv judecat că aplicarea legii penale mai favorabile să nu se facă global, ci pe instituții autonome. Asta e marea problemă și cred eu că din perspectiva dispozițiilor constituționale, principiul egalității în fața legii, ar trebui, sigur că da.
Ion Ilie-Iordăchescu: Eu aș continua ideea că în actualul Cod de procedură penală există în secțiunea a patra posibilitatea modificării pedepsei, a micșorării ei, chiar în timpul executării pedepsei, fapt care mă determină să susțin că va fi o avalanșă de cereri în sensul micșorării pedepsei în momentul în care se execută aceste pedepse. După cum bine cunoaștem, deja un număr impresionant, după mine, de 122 de deținuți au fost puși în libertate. Nu asta e problema. Sunt convins că foarte mulți deținuți, foarte multe persoane care sunt în executarea unei pedepse vor face aceste cereri de micșorare a pedepsei pentru că actualul Cod de procedură penală le permite să facă asemenea cereri. Că se va micșora, că nu se va micșora, rămâne de văzut pe viitor ca practică juridică, dar deocamdată sunt convins că atât avocații cât și condamnații vor apela la asemenea cereri; este un articol 595 pe care îl vor folosi. Repet, nu se vor folosi de contestația la executare care, la rândul ei ar permite micșorarea pedepsei dacă ar exista o cauză de micșorare, dar nu vor folosi o asemenea prevedere legală ci în mod deosebit această prevedere care se referă la micșorarea pedepselor. Toți vor încerca, indiferent de situația pe care o au și indiferent de condamnarea pe care au suportat-o.
Mihai Hotca: Până la urmă, dreptul de petiționare este garantat de Constituție și nu cred că prin reglementare poate fi, într-un fel sau altul, să spunem, diminuată exercitarea lui prin restrângerea sferei celor care vor apela. Vor încerca, asta e. Așa se întâmplă când se adoptă o lege penală nouă, nu se întâmplă în fiecare an, nu se întâmplă nici măcar în fiecare deceniu, se întâmplă odată la o jumătate de secol, iată că se fac 45 de ani.
Octavian Popescu: Chiar citeam zilele astea de când a intrat în vigoare noul Cod penal și noul Cod de procedură penală, cred că chiar pe Juridice.ro, scria cineva un material foarte bun; în cuprinsul materialului era o remarcă cum că toate discuțiile până la acest moment pe marginea legii penale mai favorabile au fost, practic, teoretice, pentru că niciodată în România, sau cel puțin în partea modernă de care vorbim, n-a fost confruntată cu o modificare de asemenea amploare a legii penale și procesual penale. Acum, dacă transpunem discuția pur tehnică-juridică, ceea ce am văzut la televizor în ultimele zile, ne vom da seama că, cu atât mai mult se impunea să discutăm aceste subiecte, în condițiile în care pe buzele tuturor sunt aceleași întrebări. Dacă noul Cod penal este mai favorabil sau nu, de ce nu mi se aplică și mie, chiar dacă am fost condamnat în trecut sau nu, cum este și cu Codul de procedură penală, dacă se va aplica legea penală mai favorabilă globală, pe teoria globalității sau teoria pe instituții autonome.
Ion Ilie-Iordăchescu: Este posibil ca micșorarea pedepsei să fie solicitată chiar din oficiu, pentru că legea permite, sau la cererea, culmea, a procurorului, nu numai a persoanei condamnate. Deci sunt situații generate de aplicarea acestui nou Cod de procedură penală, de care vor profita foarte mulți. Este posibil ca după punerea lor în libertate în ipoteza în care au executat pedeapsa, să se reîntoarcă în același mediu din care au plecat. Cert este că vor încerca foarte mulți. Sunt convins că și avocații, evident, vor îndruma clienții pe care-i au spre folosirea unui asemenea articol.
Mihai Hotca: Potrivit unor statistici ale Ministerului Justiției, din cei aproximativ 30.000 de deținuți care se află în penitenciarele din România în momentul de față, aproximativ câteva sute, s-a vehiculat cifra de 200, mi se pare un număr relativ restrâns comparativ, de pildă, cu precedente legislative când au fost adoptate alte acte normative cu efecte asupra, cum spunea un profesor în perioada interbelică, îndulcirii pedepselor. Au ieșit din penitenciare, din câte îmi aduc aminte în 2002 când a fost adoptată Legea 543 privind grațierea colectivă, câteva mii, or câteva sute.
Ion Ilie-Iordăchescu: Dar ştiţi şi decretul numărul 11/1989 unde au fost eliberați cu miile din penitenciare, a fost o decalare care a favorizat foarte mulți condamnați; e adevărat că așa cum am anticipat, se reîntorc, nu stau în libertate prea mult pentru că.
Cristi Danileț: Aș putea și eu interveni. Noi, la nivelul CSM-ului, împreună cu Ministerul Justiției am pregătit intrarea în vigoare a noului Cod penal înființând niște comisii speciale în cadrul penitenciarelor care au luat dosar cu dosar pentru toți deținuții aflați în penitenciare să vedem dacă li se aplică sau nu legea nouă. Și am luat dispozițiile din Cod, din articolul șase care spune că în cazul celui condamnat definitiv aflat în executarea pedepsei, legea nouă se aplică numai dacă judecătorul îi aplicase respectivului deținut o pedeapsă mai mare decât maximul prevăzut de noua lege. Deci în această situație dacă individul respectiv executase deja pedeapsa corespunzătoare maximului din legea nouă, logic că trebuia pus în libertate de îndată. Prin urmare, toate aceste acțiuni judiciare din aceste zile care se întâmplă în România începând cu vineri noapte la ora 00, sunt cele promovate din oficiu de organele judiciare, pentru că aceste persoane sunt îndreptățite să iasă rapid în libertate datorită faptului că a intrat legea penală mai favorabilă pentru el. Sigur că de acum încolo se vor împlini probabil și pentru alte persoane aflate în detenție termenele de liberare și ele vor intra în procedură normală. Ei bine, cu privire la aplicarea legii în timp, fie sectorial pe instituții, fie global, înclin să dau dreptate domnului profesor. Am găsit în legea de punere în aplicare a noului Cod penal, legea 187/2012, un articol, articolul 10, care spune așa: tratamentul sancționator al pluralității de infracțiuni se aplică potrivit legii noi atunci când cel puțin una din infracțiunile din structura pluralității a fost comisă sub legea nouă, chiar dacă pentru celelalte infracțiuni pedeapsa a fost stabilită potrivit legii vechi care este mai favorabilă. Eu de aici deduc per a contrario dacă pedepsele sunt stabilite uneia dintre legi care este mai favorabilă și tratamentul sancționator al concursului este, de exemplu, mai favorabil în legea veche, ceea ce știm bine că așa este, atunci se va aplica legea veche pe instituția concursului. Cu alte cuvinte, este posibil ca o infracțiune să fie mai aspru sancționată de Codul nou și atunci să i se aplice legea veche ca fiind mai favorabilă, dar atunci când vorbim de concurs să constatăm că legea nouă sancționează concursul mai aspru pentru că avem sporul obligatoriu și atunci ne ducem la legea veche. În felul acesta umblăm cu o instituție într-un Cod și cu cealaltă instituție în alt Cod, de aceea cred că și în intenția legiuitorului, deși neexprimată manifest a fost de a aplica legea penală în timp pe fiecare dispoziție legală, pe fiecare instituție autonomă. Noi am propus la nivelul CSM-ului, Ministerul, este adevărat, încă nu ne-a dat un răspuns pozitiv ci doar un acord de principiu, și anume le-am propus să se prevadă în mod expres acest lucru și să fie clar pentru toată lumea pentru că avem nevoie de o practică judiciară uniformă încă de la început. Sigur, textele de lege sunt suficient de stufoase, modificările sunt foarte multe și ne interesează ca practica judiciară să se contureze încă de la început prin aplicare. Dar și judecătorii, sunt unii cu mai multă experiență, alții cu mai puțină experiență; unii care întrevăd o interpretare mai facilă, alții din contră, o complică, și atunci am propus legiuitorului să perfecționeze textul de lege și să prevadă în mod expres când anume sau cum anume aplicăm legea penală mai favorabilă, în mod global potrivit unei doctrine mai vechi și a unei practici, ca să spun așa, în istoricul nostru, sau potrivit noii doctrine care corespunde de altfel unui curent european, și anume să aplicăm legea penală mai favorabilă în mod sectorial. Eu cred că este bine să purtăm discuția în spațiul public în acest fel ca să comunicăm tocmai orientarea sau reorientarea doctrinei și să nu ne limităm doar la două – trei articole din Codurile acestea noi, așa cum am văzut zilele acestea pe la televiziuni pentru că în noile Coduri sunt împreună, cred că o mie, peste o mie de articole. Deci avem o mie de articole de legislație nouă care trebuiește cunoscută și eu vă spun, cu stupoare am constatat că de vineri noapte….suntem în libertate. Și știți de ce suntem în libertate? Pentru că nu am comis niște fapte, și sunt fapte noi prevăzute de care n-a vorbit nimeni. Sunt cel puțin 15–20 de infracțiuni noi care au fost pentru prima dată incriminate în legislația noastră de care nu vorbește nimeni, dar cu toții trebuie să le respectăm. Mulțumesc.
Ion Ilie-Iordăchescu: Problema de care vorbiți, domnule judecător, a fost determinată de înregistrări, că de fapt măsuril, toate televiziunile au fost canalizate pe modul în care se pot efectua înregistrările sau se poate efectua o supraveghere de natură tehnică în privința unor persoane suspecte. Asta a fost problema. De ce? S-a considerat și se interpretează în fel și chip un articol nou care în realitate este fostul articol 911 din Codul de procedură penală. Acest articol este interpretat în felul următor și anume că nu poți să faci supraveghere tehnică înainte de începerea urmăririi penale. Se pare că textul de lege ar avea din această perspectivă o lacună – aspect sesizat de DNA, de DIICOT, de Parchetul General, de Președinția României. Susțin că în vechiul Cod de procedură penală, 911, articol care se referea la aceste supravegheri de natură tehnică, spunea la un moment dat că această cerere pentru autorizarea unei asemenea interceptări se poate face numai de către procurorul care supraveghează sau efectuează urmărirea penală. Dar dacă sesizați similitudini se găsesc și în actualul articol 140 care a suscitat atât de mult interes și atât de multe discuții și a curs atâta cerneală pe hârtie. Susțin că mare deosebire față de vechiul articol din Codul de procedură penală nu este, dar sunt convins că se va ajunge la o reglementare. Acest articol se poate interpreta în fel și chip dând posibilitatea să se efectueze acte de urmărire penală și înainte de începerea urmăririi penale. Este o decizie dată în 2009, nu mai știu exact, 563, de către CCR în care spune – nu se pot administra probe în afara începerii urmăririi penale – acesta e principiul. Probleme de genul acesta suscită interes deosebit pentru că în ipoteza în care încep urmărirea penală îl chemi pe cel împotriva căruia a început această urmărire penală și îl pui să semneze că îi aduci la cunoștință, evident că persoana respectivă se pune în gardă, nu mai folosește telefonul, se ferește de discuții cu foști autori sau complici, sau instigatori, și în felul acesta nu mai poți să realizezi o supraveghere tehnică corespunzătoare. Aici este problema care frământă lumea juridică în momentul de față în materie penală. Trebuie rezolvată problema respectivă sau trebuie clarificată.
Andrei Săvescu: Dacă îmi permiteți o întrebare, sper să nu fie caraghioasă. Interceptările care s-au făcut deja în baza cercetărilor prealabile sau cum se numesc ele, mai sunt valabile, adică mai pot fi folosite sau trebuie s-o ia de la capăt? Chiar sunt curios.
Adrian Pichler: Având în vedere că tema dezbaterii noastre de astăzi este aplicarea în timp atât a legii penale cât și a legii procesual penale, voi face câteva referiri la regulile de aplicare a normelor procesual penale, și-ți voi răspunde Andrei și întrebării tale, așa cum cred eu că ar trebui să fie răspunsul. În primul rând aș vrea să atrag atenția asupra faptului că norma de procedură penală este de imediată aplicabilitate, aici nu ne confruntăm cu o interpretare a ei cu aplicarea unui principiu de aplicare a legii mai favorabile, deci regula mitior lex nu se aplică în ceea ce privește procedura penală. Sunt câteva aspecte care au fost tratate în legea de punere în aplicare a noului Cod de procedură penală, le veți regăsi între art. 3 și art. 24 din legea 255/2013, eu mă voi referi pe scurt la ele și voi începe chiar cu valabilitatea actelor efectuate conform legii anterioare procesual penale, în sensul că în normele tranzitorii se prevede expres că acestea rămân valabile chiar dacă în noul Cod de procedură penală există alte condiții de desfășurare a lor. S-a urmărit astfel păstrarea unei stabilități a actului de justiție care, de altfel a fost avut în vedere și la reglementarea competențelor, de exemplu noul Cod de procedură penală menținând, cel puțin pe perioada tranzitorie, competența de continuare a activității de urmărire penală în favoarea organelor competente potrivit legii anterioare și relativ și în ceea ce privește competența instanțelor de judecată. Aici avem o deosebire în funcție de începerea sau neînceperea cercetării judecătorești în cauză, în sensul că dacă nu s-a început încă cercetarea judecătorească atunci cauza se trimite organului competent potrivit noii legi. Desigur, în ceea ce privește competența organelor de urmărire penală sesizarea instanței se va face potrivit noii legi. Tot cu privire la normele tranzitorii, ar fi interesant de amintit și regulile aplicabile plângerilor împotriva soluțiilor de netrimitere în judecată în sensul că soluțiile deja contestate în instanță potrivit 2781, vorbim deja de fostul Cod de procedură penală, rămân în competența și se vor soluționa potrivit procedurii 2781 însă cele care se formulează din acest moment intră pe procedura 341 din noul Cod de procedură penală, din câte îmi amintesc eu. De asemenea, tot pentru păstrarea stabilității ordinii juridice, se prevede în noul Cod că măsurile preventive luate anterior se mențin pe durata valabilității lor. Aici e interesantă reglementarea tranzitorie cu privire la două măsuri preventive care nu se mai regăsesc în noul Cod de procedură penală, respectiv obligarea de a nu părăsi țara și obligarea de a nu părăsi localitatea, care nu-și mai găsesc un corespondent în noul Cod de procedură penală, acestea urmând să rămână valabile, să rămână în vigoare în cursul urmării penale până în momentul în care expiră durata pentru care au fost luate, organele de urmărire penală procedând ulterior fie la luarea unei alte măsuri care este prevăzută în noul Cod, fie la renunțarea luării unei măsuri, iar în cursul judecății ele rămân valabile până la primul termen de judecată, când, de asemenea, instanța are aceeași posibilitate de a decide aplicarea uneia dintre măsuri au renunțarea la măsura preventivă. Desigur, mai există norme tranzitorii în ceea ce privește căile de atac. De obicei, în momentul de față am rămas doar cu apelul ca și cale ordinară de atac, iar recursul a devenit recurs în casație. O prevedere interesantă în normele tranzitorii se referă la situația în care s-a dat o soluție în apel, nu a expirat încă termenul de recurs sub vechiul Cod și a apărut acest nou Cod, în această situație hotărârea din apel devenind definitivă și practic persoana condamnată poate fi deja încarcerată în situația în care s-a dat o hotărâre de condamnare. Desigur recursul devine recurs în casație. Tot în normele tranzitorii găsim și o modalitate de aplicare a situațiilor în care avem lege penală mai favorabilă, în sensul că legiuitorul a dispus că inculsiv din oficiu instanța în ceea ce-i privește pe deținuți trebuie să verifice toate dosarele de executare; și chiar, din câte îmi amintesc, s-a stabilit un termen de două luni în care vor fi delegați judecători de la instanțe superioare la instanțele de executare pentru a se epuiza această procedură, iar în ceea ce-i privește pe ceilalți condamnați, desigur, ei vor trebui să formuleze cereri pentru a beneficia de legea penală mai favorabilă. Cam atât ar fi despre aplicarea în timp a legii procesuale, eu apreciez că nu vor fi probleme atâta timp cât normele sunt clare și comportă interpretări.
Mihai Hotca: Foarte pe scurt să răspund la întrebarea colegului. În materie procesual penală funcționează regula tempus regit actum. Dacă actul de procedură sau actul procesual penal a respectat legea în vigoare la momentul când a fost efectuat el rămâne valabil. Nu poate o lege ulterioară să retroactiveze să-l invalideze. De altfel nulitatea presupune un viciu concomitent cu efectuarea actului. Referitor la articolul 140 eu cred că, dacă tot și-a dat cu părerea toată lumea, eu cred că acolo lucrurile sunt iarăși foarte simple. Urmărirea penală poate începe atât in personam, cât și in rem. Dacă urmărirea penală este începută in rem nu este nicio problemă. Toate probele pot fi administrate fără nici un fel de discuție. Dar mai am o subliniere foarte importantă apropo de regula că în materie de procedură penală se aplică imediat legea nouă. Așa este în principiu, dar când ne pronunțăm în această chestiune de unde deducem acest lucru? Și singurul fundament juridic îl reprezintă articolul 15 din Constituție care dispune că legea penală se aplică numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile. Ce înseamnă lege penală? Lege penală înseamnă atât legea substanțială cât și legea procesual penală și chiar legea privind executarea pedepselor.
Ion Ilie-Iordăchescu: Probabil că nu cunoașteți practica, chiar recentă, a tuturor instanțelor. Deci nu este cum considerați dumneavoastră, și bine ar fi aplicarea legii penale mai favorabile se referă numai la dreptul penal și nu la procedura penală. Aici întâmpinăm mari probleme în practica juridică.
Mihai Hotca: Dacă îmi permiteți, îmi duceam raționamentul până la capăt. Norma de procedură penală dacă se aplică numai pentru viitor nu e nici un fel de problemă nu poate retroactiva. Și de fapt eu altceva voiam să subliniez. Când discutăm de caracterul definitiv al unei hotărâri care la momentul când a fost pronunțată nu era definitivă, eu cred că legea care o declară definitivă retroactivează. Și o lege, fie ea și de procedură penală, nu poate retroactiva pentru că interzice articolul 15 din Constituție. Asta am vrut să spun. Deci se acceptă în mod excepțional că o lege de drept substanțial poate retroactiva, și chiar legea de procedură dacă vrea legiuitorul, dar să fie mai favorabilă. Indiferent, chiar și legea interpretativă, dacă nu e mai favorabilă, deși ar trebui să facă un corp comun cu legea veche pentru că…mă refer la legea interpretativă posterioară. Chiar și această lege, potrivit Constituției, retroactivează numai dacă este mai favorabilă.
Ion Ilie-Iordăchescu: Eu aș fi de acord cu dumneavoastră dintr-un singur punct de vedere ca teorie. Ca practică, ceea ce ați spus este logic însă, de exemplu cu referire ipotetică la aplicarea articolului 3201 cum a fost în vechiul cod de procedură penală. Practica tuturor instanțelor a fost una: inculpatul a beneficiat de o dispoziție de favoare oferită de legislație – 3201 Cod de procedură penală – și nu poate să beneficieze de o altă dispoziție de favoare din Codul penal pentru că s-a mers și pe altă idee, că pe lângă 3201 Cod de procedură penală să fie aplicat și articolul 74 care ar conduce conform articolului 76 la o reducere a pedepselor. Nicio instanță nu acceptă o asemenea combinație între dispoziții de favoare oferite de Codul de procedură penală și dispoziții de favoare oferite de dreptul substanțial. Aceasta este problema.
Mihai Hotca: Da. 3201 din Codul de procedură penală vechi este un bun exemplu de instituție de drept cu caracter mixt. Are atât elemente de drept substanțial pentru că determină finalmente o reducere a limitelor de pedeapsă, dar și nuanțe de procedură penală pentru că sunt și câteva reguli procesual penale.
Andrei Săvescu: Am o întrebare, dacă îmi permiteți, adresată tuturor. Credeți că o să mai fie urmăriri penale începute altfel decât in rem? Adică, bănuiesc că de acum totul o să fie in rem, se audiază 15 martori dintre care ulterior se selectează cel care nu va mai fi martor.
Ion Ilie-Iordăchescu: Vă spun cu titlu informativ că asta a fost toată disputa în spațiul public, inclusiv în mass-media. Au considerat că acest articol 114 din noul Cod de procedură penală se referă la in personam și nicidecum la in rem și de aici toate disputele. Domnul Șova a lansat o opinie la televiziune că în realitate articolul respectiv este aplicabil datorită faptului că el se referă la o altă situație, și anume la cea de in rem și nu de in personam, am înțeles bine de la dânsul în momentul în care a luat cuvântul. Însă interpretările date de anumite instituții sunt cu totul altele, și anume că se referă la situații in personam, nu la in rem. Nu vreau să continui mai mult pentru că domnul Danileț știe care este opinia DNA-ului sub acest aspect și interpretarea este pe in personam.
Cristi Danileț: Aș vrea să-l completez puțin, domnul decan, pentru că este foarte importantă căci niciunul dintre noi nu vrem ca persoane nevinovate să fie sancționate, și nici invers, ca persoane vinovate să nu scape nesancționate, până la urmă ăsta e scopul procesului penal. Este foarte important ca interpretările care se dau la începutul aplicării acestei noi legislații să fie dintre cele corecte. Pentru că în spațiul public, logic, când există deja două orientări – înseamnă că avem o problemă de interpretare, iar instanțele, colegii mei, când se vor confrunta în concret vor avea situația următoare: avem un denunț pentru o faptă de corupție. Danileț ia mită mâine 5000 de euro și vine cu plângerea la procuror și procurorul spune „trebuie să-l interceptăm”. Codul spune că nu poți face interceptare dacă nu ai urmărire penală declanșată. Procurorul declanșează începerea urmăririi penale cu privire la faptă și vine la un judecător și spune „interceptați-mi telefonul lui Danileț”. Și judecătorul se uită și spune „bun, dar ai început urmărirea penală față de faptă, iar tu știi cine-i persoana. Eu îți interceptez un telefon al unei persoane, nu un telefon al unei fapte”. Și atunci procurorii anticorupție au zis așa: „s-ar putea să avem o problemă în practică cu o astfel de interpretare și nu vrem ca în niște cazuri la un moment dat să nu poată fi dovedite, să pierdem niște probe esențiale într-o astfel de situație.” Cum să interceptezi telefonul unei persoane pe care tu o cunoști, dar nu ai începută urmărirea penală? Pentru că sunt autorizate interceptări astăzi, pe diverse telefoane, cartele etc. care nu se știe posesorul, sau mă rog, sunt purtate telefoanele de la o persoană la alta. Dar într-o situație concretă s-a pus problema aceasta în practică de către procurorii DNA și eu cred că este bine, nu vreau să mă poziționez de-o parte sau alta. Am văzut și interpretări din partea unor colegi, judecători dacă nu mă înșel, care au spus că ar fi suficientă începerea urmăririi penale fără ca cineva să autorizeze. Dar având în vedere că interceptările reprezintă până la urmă o intruziune autorizată în viața privată, și dat fiind faptul că vorbim de drepturile omului care sunt ocrotite într-un mod special, eu cred că este bine să avem o legislație clară. Motiv pentru care Consiliul Superior al Magistraturii a și propus Ministerului Justiției, „haideți să clarificăm acest aspect, în sensul că să se poată autoriza o interceptare a telefonului sau a unei convorbiri a unei persoane, chiar dacă este începută urmărirea penală doar față de faptă.” Deci în momentul respectiv dacă am avea prevederea aceasta expres în lege, nu ar mai fi discuția în spațiul public. Ca să închei până la urmă, este adevărat că toate măsurile dispuse până vineri noapte la ora 00 spre sâmbătă, rămân valabile, fie că vorbim de interceptări, fie că vorbim de audieri. Și în materia audierilor sunt noi chestiuni. De exemplu, minorii care sunt victime vor avea dreptul la apărător. Se pune problema „da, dar un minor, victimă audit înainte de vineri noapte, rămâne sau nu valabilă audierea lui?” Sigur că da. Sau toate declarațiile părților, știți bine domnilor avocați, că vor fi semnate de fiecare avocat al tuturor părților prezente la audieri. Dumneavoastră ca avocați veți avea accesul la dosarul princinei inclusiv în faza de urmărire penală. Măsurile preventive luate, fie că vorbim de reținere, fie că vorbim de arestare, pe vechiul Cod rămân valabil, și desigur, în momentul în care se va pune problema unei reaudieri sau a unei prelungiri de măsură preventivă, acestea deja vor intra pe noul Cod care noul Cod de procedură devine activ din momentul intrării sale în vigoare, respectiv vineri spre sâmbătă noapte.
Ion Ilie-Iordăchescu: Și știți care este problema pe care o ridică tot timpul organele de urmărire penală vizavi de noul Cod de procedură penală? Faptul că un raport de constatare care reprezinta pe vechiul Cod un mijloc de probă, nu mai are valabilitate urmând să fie înlocuit cu un raport de expertiză solicitat în faza procedurii judiciare. Aici este problema. Și pe bună dreptate susțin dânșii. Dacă eu nu pot să fac o supraveghere tehnică corespunzătoare care să fie finalizată printr-un raport de constatare, atunci sistemul probațiunii în această faza pentru mine a căzut. Asta este problema cu care se confruntă organul de urmărire penală în momentul de față și din cauza asta a solicitat întotdeauna să fie modificat art. 140 Cod de procedură penală. Ne apropiem de finish, domnul Săvescu?
Andrei Săvescu: Da, eu am aflat multe lucruri interesante în seara asta și….
Ion Ilie-Iordăchescu: Încă n-ați aflat de protecția avocaților..
Mihai Hotca: Poate s-a gândit și la o altă dezbatere.
Andrei Săvescu: Am încercat astăzi să ne mărginim la aceste chestiuni care chiar erau „hot” ca să spun așa, fierbinți. De fapt chestiunea cu drepturile avocaților este mai degrabă o chestiune „cool”, este mai răcoroasă, în opoziție cu asta, adică e foarte pozitivă, așa mi s-a părut.
Cristi Danileț: Să vedeţi judecătorii ce bine-s ocrotiți. Dacă acuzi un judecător în spațiul public că a soluționat cauza sub anumite influențe sau corupție etc., comiți infracțiune, știi asta, da?
Andrei Săvescu: Da, am auzit ceva.
Ion Ilie-Iordăchescu: O presiune asupra justiției, pe ultrajul judiciar sunt multe.
Andrei Săvescu: Eu vă mulțumesc foarte mult, nu doar pentru prezență, ci și pentru implicarea în această dezbatere care s-a transmis live pe Juridice.ro și sper să ne revedem din nou în alte discuții foarte interesante și mă bucur că am reușit, de fapt mă așteptam la asta, din respect pentru utilizatorii Juridice.ro, colegii noștri, să menținem discuțiile în palierul științific, mai ales că tema este fierbinte, este un interes foarte înalt, dar am reușit să ne menținem în discuții tehnice. Vă mulțumesc încă o dată foarte, foarte mult.