Transcriptul dezbaterii

Marieta Avram: Bună seara! Ne propunem, în această seară, la o nouă dezbatere, să răspundem la întrebarea: ”Cum punem punctul pe «i» la încheierea contractelor de credit on-line?” Avem  invitați speciali, și anume pe domnul avocat doctor Mihai Acsinte. Trebuie să spunem că domnul Acsinte este nu numai avocat, dar îl putem considera specialist și vizionar în domeniul care constituie obiectul dezbaterii noastre, având în vedere că este și autorul unei lucrări și a unei teze de doctorat în domeniul dreptului societății informaționale. Spun vizionar, pentru că lucrarea cred că a apărut în 2012. De asemenea, este alături de noi domnul Ciprian Chiorean, director juridic Bancpost, doamna Ioana Regenbogen, director juridic ING Amsterdam, sucursala România, și domnul executor judecătoresc Ionuț Sandu. Vorbind despre contractele de credit online, așa am formulat titlul acestei dezbateri, de fapt, avem în vedere două situații, două ipoteze și, în cadrul acestei dezbateri, vom analiza ambele situații. O primă situație este aceea a contractelor de credit încheiate în formă electronică. Ceea ce înseamnă că înscrisul poartă o semnătură electronică. Vom discuta despre felurile semnăturilor electronice. De regulă, practica bancară nu este foarte extinsă în prezent, dar sunt bănci pionieri deja în acest domeniu care practică acest tip de contract în formă electronică și, se regulă, semnătura este calificată. Așadar, aceasta ar fi o primă ipoteză, cu precizarea că este o opțiune a unor instituții de credit de a încheia contracte în această formă. A doua ipoteză este aceea a înscrisurilor pe suport informatic, ceea ce înseamnă că, în acest caz, contractul se încheie la distanță, în mediul virtual, dar el nu este însoțit de o semnătură electronică, în sensul în care legea reglementează semnătura electronică. Este o practică răspândită îndeosebi în rândul instituțiilor financiare nebancare. Ambele ipoteze pun aceeași problemă, în definitiv: cum facem proba acestor contracte, fie în formă electronică, fie pe suport informatic? Dezideratul fiind acela, firește, de a beneficia de forța executorie pe care legea o prevede pentru contractele de credit și de a putea în cazul în care debitorul nu își execută obligațiile, obține învestirea cu formulă executorie. În ceea ce privește prima ipoteză, aceea a înscrisurilor în formă electronică, a înscrisurilor care au, așadar, o semnătură electronică, întrebarea pe care ne-o putem pune, în mod firesc și natural, ar fi următoarea: dar de ce abandonăm hârtia și pixul? Care sunt avantajele pe care le prezintă o asemenea modalitate de încheiere a contractului de credit?

Ioana Regenbogen: Dacă îmi permiteți, aș putea să încerc să răspund eu și aș putea să enumăr cel puțin trei avantaje – dacă nu chiar patru – ale înscrisurilor electronice în general, nu doar cele semnate cu semnătură electronică. Prima ar fi experiența oferită clientului care poate, practic, să contracteze de oriunde și oricând, de la distanță, de exemplu un produs bancar, un credit. Și aceasta înseamnă că clientul nu mai este pus pe drumuri, nu mai trebuie să vină în sucursalele băncii. Poate să contracteze un credit, având doar telefonul mobil sau laptopul cu el. Al doilea avantaj major este acela că, practic, procesele de afaceri ale furnizorilor de servicii bancare, de exemplu, sunt mult eficientizate, optimizate, pentru că lipsa manipulării, gestionării, documentelor pe suport de hârtie înseamnă o optimizare a acestor fluxuri, câștig de timp, economisire de resurse, inclusiv de bani. Și cred că un alt beneficiu extrem de important este acela că oferă siguranță și încredere. În cazul de față, în mod special semnătura electronică calificată oferă atât certitudinea că semnatarul este titularul semnăturii electronice, dar și garanții cu privire la integritatea documentului, ceea ce este extrem de important, inclusiv pentru securitatea raporturilor civile. Acestea ar fi cele mai importante și cred că, deși avem în România o lege încă din 2001, faptul că nu a fost folosită în mod răspândit semnătura electronică sau, în orice caz, nu în relațiile cu consumatorii, face să fie o metodologie oarecum inovativă și probabil când vom prezenta tipurile de semnături electronice, vom vorbi de mai multe tipuri care sunt cu adevărat inovative.

Marieta Avram: Pe mine m-ați convins deja. Înțeleg că această modalitate de a contracta poate să devină modalitatea ideală. Nu mai avem constrângeri de timp, nu mai avem constrângeri de spațiu, economie și siguranță și încredere, spuneați. Chestiunea legată de semnătura olografă, procedura înscrierii în fals, contestări ș.a.m.d., iată, trec în plan secundar. Practic, sunt eliminate. Înainte de a începe discuția legată de felurile semnăturii electronice, aș vrea să facem câteva precizări privind cadrul legislativ, ca să vedem unde ne plasăm în prezent, având în vedere și faptul că art. 267 din Codul de procedură civilă prevede expres că înscrisurile făcute în formă electronică sunt supuse dispozițiilor legii speciale. Să vedem care este această lege, care sunt reglementările pe plan european. Cum ne plasăm din punct de vedere legislativ, în prezent?

Ciprian Chiorean: Dacă îmi permiteți, aș putea să fac eu o prezentare. Aș începe cu Directiva privind semnătura electronică, Directiva 93/1999. Dacă tot vorbim de Directivă, putem spune că mâine, pe 25 octombrie, vom aniversa un an de la semnarea primului act normativ al Uniunii Europene prin utilizarea unei semnături electronice. La nivel național, avem în vigoare Legea nr. 455/2001 care a transpus în legislația locală Directiva. Totodată, avem – din 29 septembrie 2018, cu o recunoaștere obligatorie, transfrontalieră – aplicabil Regulamentul eIDAS care a intrat în vigoare în septembrie 2014 și a avut o perioadă de recunoaștere voluntară, transfrontalieră. Și, așa cum spuneam, din septembrie recunoașterea este obligatorie. Deci, Regulamentul este pe deplin aplicabil. Totodată, există o propunere legislativă, de curând făcută public, de înlocuire practic a Legii nr. 455/2001. A fost supusă consultării publice, se află în dezbatere în momentul de față și să sperăm că va fi adoptată cât mai repede, în spiritul reglementărilor Regulamentului european, pentru a putea face și în România acum, la mai bine de un an de zile de la momentul când a fost semnat primul act normativ cu semnătură electronică, de a face posibilă utilizarea semnăturii electronice pe scară largă și pentru a beneficia cu toții de avantajele unei astfel de semnături, de a avea un mijloc modern, așa cum spunea și colega mea, care își permite identificarea cu ușurință a semnatarului care facilitează aplicarea unei astfel de semnături și, practic, scutește co-contractanții de alte proceduri suplimentare, de verificări, bineînțeles, în limitele prevăzute de Regulament și sperăm cât mai repede de actul normativ, care va transpune.

Marieta Avram: Deci, ca să înțelegem, Legea nr. 455/2001 nu a fost încă abrogată în mod expres, urmează în măsura în care se va adopta această lege pentru punerea în aplicare a Regulamentului, dar în această materie înseamnă că aplicăm direct Regulamentul nr. 910/2014.

Ciprian Chiorean: Exact. În momentul de față vorbim de aplicarea directă a Regulamentului și, așa cum spuneam, există proiectul de act normativ, supus dezbaterii publice, care sperăm că se va concretiza într-o lege care va înlocui, practic, Legea nr. 455/2001.

Marieta Avram: Mulțumesc mult de tot! Cred că putem trece la partea oarecum tehnică, dar și la ”aventura” semnăturii electronice calificate. Până la urmă, ce este această semnătură electronică și, cel mai important, din perspectiva noastră, a juriștilor mai conservatori, dar și din perspectiva instanțelor de judecată, ne interesează să înțelegem mecanismul acestei semnături electronice și să înțelegem ce se întâmplă în momentul în care ne prevalăm de un asemenea înscris, și respectiv ce trebuie să prezentăm instanței de judecată și ce trebuie instanța de judecată să verifice pentru a avea certitudinea că suntem în prezența unui înscris care îndeplinește toate condițiile prevăzute de lege.

Mihai Acsinte: Vreau să fac o scurtă prezentare – sper că pe înțelesul oricărei persoane care nu este avizată la acest moment – în ceea ce privește semnătură electronică. În primul rând, semnătura electronică este o semnătură care nu se vede în condiții normale. Nu se va vedea pe hârtie decât un simbol al faptului că acel document electronic a fost semnat. O să facem o scurtă demonstrație, pentru a arăta cum se aplică o semnătură electronică pe un document, după care vom explica puțin ce este în spatele acestui algoritm de semnare electronică, arătând și care sunt elementele care, până la urmă, o fac – așa cum spunea doamna Regenbogen – să nu poată fi negată de către cel care a semnat. Dacă există un screen, vă vom arăta aici un document, care este în format PDF, este deschis în programul Adobe Reader. În tools avem o opțiune certificată (certificates). De ce certificates? Pentru că această opțiune dă accesul la o identitate electronică, la un certificat digital calificat pe care utilizatorul trebuie să îl dețină, pentru a putea semna electronic. Acest certificat este asemenea unei cărți de identitate, numai că are un format electronic și este furnizat de către o autoritate de certificare. Digitally Sign este o opțiune pe care acest program o oferă. Pur și simplu, vom alege un loc în fișier unde vom aplica vizibil faptul că documentul este semnat electronic. Veți vedea. Alegem un dreptunghi. Programul a găsit un certificat aici. Se poate vedea faptul că el a fost eliberat de către certSIGN, este un certificat calificat, clasa a III-a și care expiră pe data de 03.04.2019. Astfel arată simbolul ca va fi imprimat efectiv pe documentul vizibil de către oricine, în format electronic. Iată, vom face un sign. Vom alege un loc în care să salvăm acest document semnat, după care programul ne va solicita să introducem un cod PIN. Acest cod PIN, evident, este cunoscut doar de către deținătorul certificatului. La acest moment, avem un document semnat electronic. Se poate observa că dacă apăsăm pe acest icon, se vede signature properties. Problema este următoarea: apare că validitatea semnăturii este necunoscută. De ce? Pentru că computerul ar trebui să verifice dacă acest certificat ce este inclus în document nu este expirat sau nu este revocat de către autoritate. Pentru aceasta este necesară conexiunea la internet pentru ca acest program automat să verifice registrul furnizorului de servicii. Însă se poate face un display pentru certificat, se vede exact despre cine este vorba, semnatarul, se vede adresa de e-mail. Se vorbește aici care este tipul de utilizare, deci, iată, semnătură digitală, non-repudiere, criptarea documentului, autentificarea clientului. Despre ce vorbim? Vorbim despre atașarea la acest document a unui cod care rezultă în urma unei prelucrări de către acest program, de către acest soft. Documentul este prelucrat pentru a se obține o amprentă unică a acestuia. Aceasta este combinată cu certificatul, mai precis cu cheia privată, care se găsește în certificatul utilizatorul și se obține un cod, care nu este în mod transparent vizibil pentru un utilizator, dar care poate fi verificat prin această verificare a semnăturii electronice. Are și o marcă temporală atașată, deci se poate vedea și data exactă și minutul la care a fost realizată semnătura. Cât de simplu putem să explicăm pentru persoanele care nu sunt avizate este faptul că există un program care asigură, în mod automat, și generarea semnăturii electronice și citirea documentelor cu semnătură electronică, inclusiv verificarea validității acestei semnături. Acest lucru este important pentru a înțelege că semnătura electronică nu presupune pentru utilizator cunoștințe deosebite, în ceea ce privește operarea. Este vorba de  un training cât se poate de simplu de realizat pentru această semnătură electronică. Ce trebuie înțeles este faptul că acest certificat, pe care îl obține utilizatorul pentru a putea semna electronic, este un document digital de identitate care îl identifică în mod unic în mediul virtual. El obține acest document sau acest certificat printr-o cerere pe care o depune la un furnizor. Furnizorul verifică identitatea utilizatorului, actul de identitate. Utilizatorul semnează un contract și niște termeni și condiții de utilizare a acestui certificat, după care putem vorbi despre faptul că acest furnizor de certificare garantează oricărui destinatar al documentului semnat electronic faptul că acel document a fost semnat de persoana care se pretinde a fi semnatară. Acest lucru este foarte important, deoarece – așa cum spunea doamna Regenbogen – documentul semnat electronic poate fi trimis oriunde în lume în câteva secunde. Mai mult decât atât, sunt operațiuni automate care sunt semnate electronic și care se desfășoară în condiții de licitații electronice, de operațiuni semi-automatizate în piețe electronice, bursiere ș.a.m.d. Sunt aspecte de eficiență care nu pot fi făcute nicicum altfel, că ne gândim la vechiul drept comercial, așa cum îl știm în vechiul Cod comercial. Nu este complicat, însă, în egală măsură, necesită un efort de conștientizare de către colegii noștri judecători, procurori chiar, pentru situațiile în care vorbim despre răspundere penală în mediul electronic pentru a se înțelege faptul că această semnătură electronică reprezintă practic viitorul în materia actelor juridice. Putem să amintim foarte pe scurt că există o inițiativă în ceea ce privește incorporarea unui certificat digital calificat în viitoare cărți de identitate electronice, astfel încât să se dea posibilitatea oricărui posesor de carte de identitate să semneze electronic, începând de la petiții adresate autorităților publice și terminând cu contractele. Este foarte important de precizat faptul că aceste certificate au, totuși, un termen de valabilitate, ele trebuie reînnoite. Deci, în momentul de față nu se vorbește despre un termen foarte lung. De obicei, este cam un an de zile, spre deosebire de o carte de identitate care se înnoiește la 10 ani în momentul de față. Vorbim despre faptul că aceste certificate pot conține limitări, în ceea ce privește semnarea actelor juridice. Așa cum v-am arătat în explicarea certificatului, acolo se vorbește despre autentificare, nerepudiere ș.a.m.d., dar pot să vă spun că pot exista certificate care să prevadă, de exemplu, limite în ceea ce privește valoarea actelor juridice care pot fi semnate. Mă refer la suma pentru care posesorul certificatului este de acord să se angajeze prin semnătură electronică. Ce este important de subliniat, este faptul că, în acest moment, încă nu avem o racordare legislativă suficient de lină între ceea ce înseamnă activitatea notarială și actele semnate electronic. Ar mai lipsi niște prevederi care să facă această legătură, pentru că viitorul este cel al încheierii actelor între absenți, mai degrabă. Vedem traficul, distanțele, operațiunile internaționalizate deja, în care prezența fizică a semnatarului, într-un anumit loc și la o anumită oră, este relativ dificilă. Cam aceasta a fost ceea ce privește partea tehnică.

Marieta Avram: Poate câteva nuanțe…

Ioana Regenbogen: Dacă îmi permiteți, vorbeați despre identificarea titularului semnăturii și aici aș adăuga că, în afară de identificarea pe care poate să o realizeze furnizorul de servicii de încredere, această identificare poate să fie făcută și de către un terț de identificare. Un exemplu concret pot fi băncile care, așa cum știți, au obligații legale și foarte stricte în ceea ce privește aplicarea legislației de prevenire și combatere a spălării banilor și cunoașterea clientelei. Și atunci un aspect important, cred, este acela că, practic, băncile pot acționa în calitate de terț de identificare și deci pot intermedia această relație între un furnizor de servicii de încredere și client. O a doua remarcă este că orice furnizor de servicii de încredere calificate și nu numai dintr-un stat membru al Uniunii Europene poate furniza astfel de certificate care trebuie să fie recunoscute în orice stat membru, altul decât cel în care își are sediul furnizorul. Un exemplu concret este un furnizor de servicii de încredere din Franța sau din Italia sau din Germania poate la distanță să emită astfel de certificate pentru un cetățean român și ele sunt recunoscute în baza Regulamentului eIDAS. Și vorbind de inovație și ajungând la emiterea semnăturilor calificate la distanță, această posibilitate este prevăzută chiar de Regulamentul eIDAS. Practic, nu trebuie ca respectivul client să se deplaseze la sediul furnizorului sau să primească neapărat pe suport de hârtie un certificat calificat. Practic, o astfel de emitere a perechii de chei, pentru că vorbim de semnătura calificată ca fiind reprezentată procedural de emiterea unor chei – una privată și una publică – în cadrul infrastructurii cunoscută sub denumirea de ”infrastructura cheilor publice”. Și această semnătură, emisă la distanță, este autorizată sau activată de către client printr-o modalitate de autorizare care poate să fie atât de simplă, precum un cod tastat în telefon sau un token, care poate să fie un software sau un hardware. Nu avem limite geografice, nu avem locații precise în care să ne aflăm ca să putem să beneficiem de un astfel de produs. Aceasta cred că este foarte important. Într-adevăr, din punct de vedere tehnic, o astfel de emitere la distanță presupune că trebuie să existe o conexiune sau un canal de comunicare foarte securizat între părțile implicate. Și, când va fi momentul, aș fi vrut puțin să fac o paranteză și cu privire la…

Marieta Avram: Este momentul.

Ioana Regenbogen: Semnătura electronică calificată este regina. Și este regina, pentru că – așa cum știți – Legea nr. 455/2001 i-a atribuit numai ei valoare juridică egală cu semnătura de mână, cu semnătura olografă, dar Regulamentul eIDAS consacră trei tipuri de semnătură electronică, într-adevăr, cu trei tipuri de securitate și de încredere diferite. Este semnătura electronică simplă sau standard care poate să fie reprezentată, pur și simplu, de o bifă într-un formular online. De exemplu, de solicitare a unui credit online. Sau poate să fie, pur și simplu, transmiterea unui email, unde pot să scriu numele la finalul email-ului. Dar va fi doar o semnătură simplă, pentru că nu aduce niciun fel de garanții cu privire la identitatea reală a expeditorului respectivului email sau a semnatarului care pune bifa în căsuță. Și atunci, într-adevăr, ea este folosită mai mult în schimburi comerciale, de corespondențe și, în orice caz, nu pentru a semna acte juridice de dispoziție. Dar a doua semnătură care, deși are un regim intermediar între cele două și care este cunoscută astăzi sub numele de ”semnătură electronică avansată”, fostă ”extinsă necalificată”, este o semnătură care – în alte state membre UE – se bucură de o consacrare legislativă distinctă și are o valoare legală echivalată cu semnătura olografă. Cred că, într-un fel sau altul, ea a fost marginalizată până acum în practică și potențialul este enorm. De ce spun aceasta? Și ea se bucură de standarde emise de Institutul de Standarde Europene în domeniul Telecomunicațiilor și de alte institute europene care emit diverse standarde tehnice. O dată ce această semnătură avansată îndeplinește aceste standarde, Regulamentul spune că este o semnătură avansată recunoscută sub eIDAS. Dădeam un astfel de exemplu cu altă ocazie și spuneam că ar putea să fie foarte bine semnătura biometrică un astfel de exemplu concret, dar nu mă refer la semnătura olografă copiată și lipită sau scanată într-un email, ci mă refeream la semnătura comportamentală biometrică, în sensul în care există software-uri care măsoară accelerația, viteza, unghiul semnăturii și care pot să constituie un profil biometric de încredere pentru semnarea de documente. Acesta este un exemplu concret. Mai am încă unul și ultimul. Pentru că vorbim de credite bancare, non-bancare, m-aș întoarce puțin în zona bancară. Toate băncile au instrumente de internet banking, home banking, mobile banking. Procedura de autentificare într-un asemenea portal sau într-o asemenea aplicație este una extrem de restrictivă și recunoscută sub denumirea de ”strong authentication”. Aceasta însemnând că, practic, este o procedură întreagă în care trebuie să ai două sau trei măsuri de control, care să dovedească identitatea celui care se autentifică. Și cred că le cunoașteți dacă aveți acces la un astfel de internet banking. Fie sunt coduri de utilizator combinate cu diverse PIN-uri care sunt emise de token-uri – care pot fi token fizic sau un token software -, plus diverse OTP-uri sau one time passwords, care sunt emise, de regulă, prin intermediul telefonului și care sunt valabile doar pentru o tranzacție. Dacă sunt îndeplinite condițiile  semnăturii avansate și anume să asigure legătura unică cu titularul și să asigure integritatea datelor din document și, totodată, datele de creare a semnăturii să fie sub controlul exclusiv al semnatarului, atunci, din punctul meu de vedere, o astfel de procedură de autentificare ar putea să fie oricând echivalată cu o semnătură avansată care, prin acordul părților, ar putea să fie echivalată cu o semnătură olografă. Pentru că domnul Chioran menționa mai devreme că există în proces legislativ un proiect de lege care să înlocuiască Legea nr. 455/2001, cel puțin în forma supusă dezbaterii publice astăzi, da, există o prevedere, potrivit căreia, în cazul în care părțile cad de acord să sporească valoarea juridică a unei astfel de semnături, cea avansată, și să o promoveze la gradul de semnătură calificată, atunci lucrul acesta este posibil. Și e important, pentru că această situație sau această reglementare ar putea să ducă la o utilizare și mai masivă a acestor semnături.

Marieta Avram: Practic, în proiect, semnătura electronică calificată și semnătura avansată sunt puse pe poziție de egalitate, în ceea ce privește forța probantă, atunci când este vorba de forma scrisă cerută de lege pentru un act juridic ad probationem. Dacă forma scrisă este cerută ad validitatem, atunci este necesară semnătura electronică calificată. Altminteri, iată, se realizează această poziție de egalitate între cele două semnături.

Mihai Acsinte: Vreau să adaug aici că am intrat în aceste detalii, ziceam că o să păstrăm un termen mai ușor de înțeles pentru persoanele neavizate, însă este important de a face această diferență între semnătura electronică simplă și cea calificată, prin natura certificatului care stă la baza acestei semnături. Ori, certificatele simple, care stau la baza semnăturii electronice simple, sunt acele certificate care nu se bucură de o încredere printr-un public infrastructure certificat de către autoritatea publică care este în vârful acestei infrastructuri. Și exemplul cel mai des întâlnit, în ceea ce privește semnătura electronică simplă, este cel al infrastructurilor de chei publice – sunt publice, pentru că ele sunt cunoscute de către cei care le utilizează care sunt construite de către organizații pentru personalul acestor organizații care atribuie și adrese de email ș.a.m.d. Pentru angajații organizațiilor respective se eliberează certificate care sunt, de data aceasta, simple, necesare pentru identificarea clară în interiorul acestei infrastructuri. Și atunci, aș fi putut să vă mai arăt o semnătură care este bazată pe un alt certificat simplu.

Marieta Avram: Este – să îi zic așa – de uz intern și atunci, neangajând persoana juridică, nu este necesară o mai mare securizare.

Mihai Acsinte: Da. Vorbim despre semnătură electronică, până la urmă. Ceea ce interesează în foarte mare măsură și probabil că dacă este vorba să discutăm de contracte de credit online, se referă în mod clar la acele semnături care o dată identifică persoana – pentru că aceasta este foarte important – și asigură un nivel suficient de siguranță pentru a nu fi repudiate aceste semnături. Evident, că în cazul explicat mai devreme, de către doamna Regenbogen, sunt acele internet banking systems, sunt niște infrastructuri de chei publice, dar în intern. Adică banca le oferă și sunt valabile doar pentru uz intern. Și, sigur, banca este cea care poate demonstra…

Ioana Regenbogen: Și relația cu clienții.

Mihai Acsinte: Și relația cu clienții. Care poate demonstra faptul că acea persoană a folosit în mod real. De ce? Pentru că token-ul, în integritatea sa fizică, este o cutie neagră pentru utilizator. Algoritmii care sunt folosiți pentru criptare, pentru generarea codurilor ș.a.m.d. nu sunt accesibili în mod direct utilizatorului, el are doar un cod PIN pe care îl utilizează și pe care îl poate genera. În realitate, aceste sisteme sunt nefiabile, până la un punct, pentru că nu există nicio certificare decât din partea unor terțe organisme de audit că ele tehnologii și acele modalități de generare a codurilor sunt în afara controlului emitentului. Aceasta este o chestiune care ar putea să genereze dezbaterea, referitor la ceea ce înseamnă semnătura electronică realizată în această manieră.

Ioana Regenbogen: În ceea ce privește securitatea informației, care este semnată cu o semnătură avansată de tipul celei presupuse de soluțiile de online banking, ele sunt auditate și sunt autorizate de către MCSI, ele sunt folosite de bănci în relația cu clienții. Este adevărat că ele au fost consacrate până de curând ca fiind doar instrumente de plată, însă din ce în ce mai mult ele se transformă în adevărate portaluri, platforme, în care sunt conexate și conectate la resurse foarte diverse. De exemplu, noi folosim un astfel de sistem ca interfață pentru contractarea creditelor cu semnătură electronică calificată.

Marieta Avram: Cum se vede problema din partea executorului judecătoresc, în relația cu instanța de judecată? În prezența unui asemenea contract, care sunt documentele care trebuie depuse judecătorului pentru a obține încuviințarea executării silite? Și care este practica instanțelor?

Ionuț Sandu: Este clar că lumea de business este inovativă și din ce în ce creează metode mai sofisticate…

Marieta Avram: Cei mai ingenioși să știți că sunt bancherii.

Ionuț Sandu: Și cei mai ingenioși sunt bancherii, exact.

Marieta Avram: Iar noi, juriștii, pe lângă ei, avem un spirit conservator, avem rezerve de fiecare dată, ne punem probleme și nostalgia hârtiilor, bineînțeles.

Ionuț Sandu: Evident, că o parte din acele contracte, într-un final, vor ajunge într-o zonă de restanță, fiind necesare intervenții legislative, din perspectiva recuperării. Aici intervine partea de noutate, întrucât produsul este nou, metoda de semnare a contractelor este nouă, chiar dacă semnătura electronică este utilizată în România de ceva timp, dar nu în zona de contracte bancare. Și atunci cred că avem două tipuri de probleme sau două paliere pe care putem să discutăm. Primul ar fi cel de intrumentum: ce avem, ce depunem spre executare. Și al doilea ar fi dacă acest nou tip de contract mai îndeplinește rigoarea legii de a constitui titlu executoriu sau nu, raportat la dispozițiile Codului de procedură civilă, care sunt de natură specială. Din perspectiva primului palier, cel al instrumentumului, acum nu vom mai avea un contract între prezenți, care a fost semnat prin aplicarea unei semnături olografe, ci un contract pe care a fost aplicată acea semnătură – așa cum și domnul avocat a prezentat mai înainte -, iar partea vizibilă este sub formă de o marcă vizuală care va spune că este semnat de către X și, eventual, scopul în care este semnat. Print-ul care se realizează după acel document electronic nu mai poate fi verificat de aceeași manieră cum este verificată versiunea electronică, însă acest lucru nu constituie un impediment, atâta timp cât, din perspectivă probatorie, atât executorului, cât și instanței de executare îi este dovedit faptul că persoana semnatară deține un certificat pentru a semna electronic acele documente. Deci, din perspectiva unui instrumentum, nu consider că este absolut necesar să avem un înscris în formă materială pentru a avea un contract de credit. Din perspectiva existenței, ca titlu executoriu, Codul de procedură civilă – în partea de executare silită – vorbește de înscrisul care îndeplinește condițiile legii căruia legea îi recunoaște puterea executorie. Deci se referă la înscris. Într-o interpretare strictă, am fi în situația în care Codul de procedură civilă exclude aceste categorii de contracte încheiate electronic din sfera celor care ar putea constitui titluri executorii. Însă nu cred că ar trebui să aplicăm o interpretare restrictivă în această zonă, întrucât Legea instituțiilor bancare prevede faptul că un contract este titlu executoriu, nefăcând o diferență între modalitatea de încheiere a contractului în formă scrisă sau în formă electronică. Astfel că dacă legea specială a înțeles să nu distingă între modalități și să lase părților posibilitatea de a-și încheia contractele de maniera în care înțeleg, consider că și din perspectiva punerii în executare sau a forței executorii atribuită acelor contracte nu trebuie să facem această distincție în funcție de modul de încheiere, astfel că singura diferență ar rămâne la tipul de semnătură aplicată, în condițiile în care vorbim de o semnătură electronică extinsă, atunci atât în baza Legii nr. 455/2001, cât și a Regulamentului nr. 910 nu există și nu văd niciun fel de motiv pentru care ori un executor ori o instanță de executare ar exclude această categorie de contract de la încuviințare.

Marieta Avram: Însă ceea ce voiam să vă întreb este: în cazul acestor înscrisuri care au semnătura electronică calificată, dosarul de încuviințare a executării silite se constituie din înscrisuri, deși noi, practic, suntem în mediul virtual. Practic, se printează aceste înscrisuri și se depun instanței de judecată. Mai trebuie făcută vreo verificare din partea instanței de judecată sau din partea altei persoane? Din partea executorului judecătoresc? Cu privire la forța acestor înscrisuri.

Ionuț Sandu: Toată legislația, și nu doar legislația primară în ceea ce privește executarea, adică Codul de procedură civilă, cât și legislația de organizare a funcției de executor judecătoresc, regulamente și statut și obligațiile executorului judecătoresc în ceea ce privește arhiva, registrele, toate sunt construite pe ideea titlurilor executorii pe format de print. Plecând și de la cererea de executare la care creditorul trebuie să atașeze titlul executoriu în original, existând încă în practică tendința unor debitori de a verifica existența înscrisului original la dosarul de executare, care ne duce chiar cu gândul către un înscris. Vor fi câteva nelămuriri aici, cu privire la partea aceasta tehnică de constituire a unui dosar, până când practica o va stabili, atât în ceea ce privește instanța, cât și în ceea ce privește executorul judecătoresc. Din perspectiva aceasta, cred că creditorul poate transmite atât în forma electronică acel contract pe canale securizate de comunicare – ținând cont și de normele GDPR -, dar executorul își ca crea și va comunica mai departe către instanță, totuși, și forma print, care – exact cum a prezentat domnul avocat – va cuprinde acea marcă vizibilă cu privire la semnătură. O verificare cred eu că ar trebui făcută din perspectiva tipului de semnătură care a fost aplicată. Pentru că dacă vorbim de tipul de semnătură avansată căruia pentru moment Legea nr. 455/2001 nu îi recunoaște forța probantă a semnăturii olografe, atunci am putea fi, totuși, în prezența unei alte categorii de înscris, nu a unui contract semnat pentru moment electronic, în sensul de semnătură electronică, ci ar fi un contract pe suport informatic, căruia îi va fi necesar un probatoriu suplimentar pentru a dovedi exprimarea consimțământului de către partea semnatară. Din perspectiva aceasta, nu știu cum vor primi instanțele de judecată care au, la rândul lor, mai multe filtre, plecând de la registratura instanței, unde trebuie să constituie un dosar, căruia cererii de executare și solicitării de încuviințare a executării trebuie să îi atașăm un document care să reprezinte, din perspectiva Codului de procedură civilă, titlul executoriu. Aceasta fiind și condiția de formă pe care o verifică instanța – doar una dintre ele – dacă înscrisul reprezintă titlu executoriu. Aici cred că vor fi câteva probleme din perspectiva probatoriului către instanță, nu foarte complicate, întrucât deja este o zonă în care instanțele au luat contact cu anumite tipuri de înscrisuri pe suport electronic sau înscrisuri semnate electronic. Din practică, eu nu am văzut solicitări respinse pentru motivul, pentru că nu a fost depusă într-o formă de print sau nu s-a putut verifica valabilitatea sau existența unei semnături electronice. Nu cred să ridice mari probleme. Foarte util ar fi să ajungem la acel e-court. Dacă tot avem e-contract, să ajungem și la e-court.

Marieta Avram: Justiția viitorului.

Mihai Acsinte: Aș vrea să vă arăt puțin ecranul calculatorului, pentru că, între timp, computerul s-a conectat la internet și puteți să observați aici ceea ce orice persoană care deschide documentul va constata, și anume faptul că semnătura este validă. Deci se vede: Signed and all signatures are valid. Aici, dacă se apasă pe semnătură, va apărea mențiunea: ”semnătura este validă”, ”semnată de către”, dedesubt scrie că documentul nu a fost modificat din momentul în care a fost semnat – deci a rămas integru – și că documentul este semnat de către utilizator. Aici este cazul că token-ul este introdus în calculator. Dar aici sunt câteva informații pe care judecătorul care ar deschide documentul electronic le poate vedea și le poate vedea ca fiind garantate prin acest sistem omologat, care este Adobe, și care ia legătura cu adresa celui care a semnat digital certificatul, pe baza căruia a fost semnat acest document. Practic, dacă ne întoarcem la Codul de procedură civilă care, în momentul de față, conține reglementări foarte utile, la art. 190 avem o prevedere concretă care spune că cererile de chemare în judecată se pot adresa în formă electronică. Este adevărat că avem aici o dificultate de punerea în atâtea exemplare câte părți sunt și, evident, pot să vă spun din practică că, deși am trimis cererea de chemare în judecată semnată electronic, mi s-a pus în vedere să depunem copii, dar nu ar fi o problemă, este vorba despre copii. Avem posibilitatea să transmitem instanței și legea prevede această posibilitate. La art. 268 se face referire expresă la faptul că înscrisurile electronice trebuie să respecte legea privind această categorie de înscrisuri și, mai mult decât atât, că înscrisurile semnate electronic sunt valabile dacă semnătura este reprodusă, conform legii speciale. Reproducerea fiind, așa cum v-am arătat pe ecran, de acest tip. Adică, există posibilitatea ca persoana care deschide și citește fișierul să poată verifica informațiile pe care vi le-am arătat mai devreme, care arată cine a semnat și faptul că acest document nu a fost modificat. Ceea ce este foarte important. Până la urmă, semnătura se găsește pe o singură pagină, dar ea privește întregul document. Revenind la ceea ce spunea colegul mai devreme, justiție 2.0. sau 3.0., cât ar putea să fie următoarea versiune, cred că, da, clientul ar trebui să trimită la executorul judecătoresc documentul pe email, semnat electronic, iar executorul judecătoresc ar putea să depună dosarul, sub semnătura proprie, la instanță – prin semnătura electronică calificată, ca să nu mai dezbatem pe acest subiect  – să o depună la fel. În cazul acesta, credem că toate condițiile produse de lege ar fi îndeplinite. De ce? Pentru că înscrisul este în original, în formă electronică. Fișierul care ajunge la executorul judecătoresc este unul original, în mod clar, cel care ajunge mai departe la instanță este unul original și originalitatea acestuia poate fi verificată de către judecător prin modalitatea pe care v-am arătat-o mai devreme și care, în mod clar, dă încredere. Sigur, discutam în preambulul acestei întâlniri cu doamna director Regenbogen despre faptul că în România, până la momentul de față, nu avem cunoștință despre vreun proces în care să fie repudiată semnătura electronică, bazată pe un certificat calificat. Adică niciun semnatar nu a venit să spună: ”Eu nu am semnat acest document în formă electronică, nu este semnătura mea.” Aceasta confirmă ce spunea doamna director mai devreme, și anume că prezintă un nivel de încredere foarte ridicat. Ori, dacă am avea această organizare a instanței, iar instanța, în final, ar furniza o hotărâre judecătorească semnată electronic de încuviințare a executării silite, probabil că această buclă s-ar închide complet. Cred că nu suntem departe de acest moment.

Ionuț Sandu: La ora actuală, Legea nr. 188/2000 a executorului judecătoresc nu permite semnarea electronică a unui act de către executorul judecătoresc. Eu, unul, sunt de părere că ar trebui să permită, la un moment dat, lucrul acesta.

Mihai Acsinte: S-ar putea să nu fie necesar să permită, cât ați putea să vă prevalați de faptul că înscrisurile în formă electronică au valoarea pe care o dă legea specială. Aceasta este ștampila.

Marieta Avram: Vreau să cred că nu visăm și că viitorul acesta nu este foarte îndepărtat. Totuși, astăzi, în România, activitatea instanțelor de judecată este bazată pe documente scriptice, înscrisuri nu pe suport informatic, ci pe suportul de hârtie.

Mihai Acsinte: Aș face referire la art. 194, care este foarte interesant, pentru că, până la urmă, spune că toate înscrisurile, inclusiv cele care sunt primite pe cale electronică, vor fi înregistrate în ordinea sosirii și se va numărul cu ștampilă, cu parafă de către…

Marieta Avram: Însă din această discuție, eu am înțeles următorul lucru: dacă înscrisul s-a născut în mediul acesta virtual, pentru că el are forma electronică sau dacă nu este în forma electronică, oricum este pe suport informatic. Din ceea ce ne-ați prezentat, eu am înțeles că modalitatea ideală de a te convinge de autenticitatea înscrisului respectiv, de faptul că el prezintă toate garanțiile de integritate, modalitatea aceasta ar trebui să fie tot una care ține de mediul online. Ceea ce înseamnă că judecătorul ar trebui să acceseze un program informatic, ar trebui să lucreze în aceeași mediu virtual. Este obligatorie o asemenea procedură? Poate fi sprijinită instanța de judecată? În așa fel încât măcar până ajungem în punctul acela ideal pe care ni-l dorim, al justiției digitale, – nu știu dacă expresia este potrivită – să avem o perioadă de tranziție în care să îmbinăm lucrurile. Adică, înscrisurile pe suport material, de hârtie, cu verificări eventual parțiale în mediul informatic.

Ioana Regenbogen: Răspunsul este ”da”, evident, și am să detaliez. Dacă vorbim de înscrisurile electronice, pentru că adevărul este că aș simți nevoia să clarificăm că în discuțiile pe care le-a făcut domnul executor s-a referit la ambele categorii de contracte, atât cele pe suport digital, care aș spune că sunt, în general, reprezentate de aceste contracte de credit online fără semnătură electronică, în general credite nebancare și care, din punctul meu de vedere, eventual pot să reprezinte un început de dovadă scrisă sau un mijloc material de probă, nicidecum ele nu pot fi asimilate unor înscrisuri sau echivalate cu niște înscrisuri cu semnătură de oricare ar fi ea, privată sau electronică. Și apoi avem aceste contracte de credit semnate cu semnătură electronică calificată cu privire la care și eu cred că, probabil, o soluție tranzitorie ar fi un dosar mixt. Adică, avem o dată contractul nostru despre care – spune și legea – că semnătura nu poate fi constatată a fi valabilă decât dacă este reprodusă în condițiile legii, cum a menționat și domnul avocat Acsinte. Aceasta înseamnă că nu putem să-l scoatem din mediul online, nu putem să-l verificăm ca fiind valabil pe suport de hârtie. Și atunci, da, eu voi trimite către domnul executor contractul cu semnătură electronică, însă ce voi putea face este că voi putea eu să fac această verificare sau atestare valabilității nerevocării, nesuspendării certificatului și respectiv a atestării furnizorului certificatului ca fiind unul calificat, fie prin modalitatea prin care domnul avocat Acsinte a arătat-o, și anume folosind acest program Adobe Reader, care face această verificare și certificare automat, fie există alte variante. Există un registru al certificatelor calificate, care este public și care, în mod normal, are trebui să fie regăsit pe site-ul oricărui furnizor, inclusiv al MCSI-ului și care după o simplă căutare a adresei de email sau a numelui, prenumelui ar trebui imediat să întoarcă confirmare cu privire la acel certificat. Sau mai există varianta de a încărca documentul în sine semnat într-o aplicație, pusă la dispoziție tot de furnizorul de semnătură pe site-ul lui și această încărcare și verificare, de asemenea, va întoarce o confirmare automată cu privire la valabilitatea acestui certificat.

Marieta Avram: Această verificare o poate face chiar instanța?

Ioana Regenbogen: Pot să o fac eu, poate să o facă domnul executor, poate să o facă și instanța. Are nevoie doar de un computer, acces la email pentru a putea intra în posesia documentului și acces la internet, practic. Eventual, pentru Adobe, are nevoie de ultima versiune de Adobe. Ce putem face noi în legătură cu domnul executor, pentru ca să îi facem viața mai simplă și dumnealui și poate și instanței? Vom trimite deci documentul în format electronic, pentru că nu putem să îl scoatem, nu va mai fi valabil în offline, vom face noi această verificare, îi vom trimite dovada acestei verificări, care poate să fie trimisă tot în format digital. Desigur, putem să o și printăm. Dumnealui, odată ce a primit acest document și a văzut că el este unul valabil, ulterior, poate să certifice pentru conformitate cu originalul, eventual, o copie pe suport material, nesemnată, pe care să o trimită în paralel cu trimiterea documentului electronic, odată cu cererea de încuviințare a executării care probabil va fi făcută pe suport de hârtie. Și aici ajungem la această natură mixtă a dosarului, în care vom avea parte din dosar, respectiv contractul în format electronic. Cererea cel mai probabil pe suport de hârtie. Instanța trebuie doar să constate dacă documentul respectiv a fost semnat în mod valabil sau nu. Cred că orice discuție, expertiză, verificare a lanțului de încredere, nu ar trebui să fie făcută decât eventual în caz de repudiere, în cazul unei contestații la executare pe fond, care va fi făcută de un expert, nu va fi pusă instanța în situația de a face astfel de verificări.

Ciprian Chiorean: Dacă îmi este permis, revenim la valoarea probatorie a documentelor semnate electronic. Cum foarte bine a punctat domnul avocat și a menționat articolele din Codul de procedură civilă, nu ar trebui să lăsăm la o parte art. 283 din Codul de procedură civilă care ne ajută foarte mult și care vine, practic, și ne menționează că toate aceste acte stocate pe suport informatic beneficiază de prezumția de validitate, prevăzută de acest articol. Astfel, se precizează că ”înscrierea datelor unui act juridic pe suport informatic este prezumată a prezenta garanții suficient de serioase pentru a face deplină credință în cazul în care ea este făcută în mod sistematic și fără lacune și când datele înscrise sunt protejate contra alterărilor și contrafacerilor, astfel încât integritatea documentului este deplin asigurată”. Care este frumusețea acestor semnături, atât a celei avansate, cât și a celei calificate? Ne asigură că datele înscrise sunt protejate contra alterărilor și contrafacerilor. Numai semnăturile avansate sau calificate asigură identificarea unor eventuale modificări ulterioare ale documentului, dar este un alt avantaj pe care îl aduce un document semnat cu astfel de semnătură: îți permite să vizualizezi și să verifici dacă acest document a fost alterat ulterior, dacă a fost modificat. Totodată, un document semnat electronic, așa cum foarte bine a punctat și domnul avocat și colega mea, se supune clauzei juridice de non-repudiere. Practic, nu ai cum, ca autor al unei astfel de semnături, odată aplicată semnătura electronică, să susții faptul că nu ai semnat acel document. La fel, semnătura electronică avansată și semnătura calificată îți asigură identitatea semnatarului și te protejează în acest fel. Deci, iată că avem un nou text de lege, pe lângă cele foarte bine punctate de domnul avocat, în Codul de procedură civilă în acest moment care ne ajută în aplicarea acestui tip de semnătură. Și vreau să cred, în continuare, pentru că s-a discutat de proiectul legislativ supus dezbaterii publice, în acest moment, și salut inițiativa aceasta de a transforma la rang de regină și Cenușăreasa semnăturii electronice de până acum, respectiv semnătura avansată, care în sfârșit a primit și ea – odată cu acest proiect care sperăm că se va transforma într-o lege cât de curând – statutul de regină lângă semnătura calificată.

Ionuț Sandu: Am înțeles că semnătura electronică e pe o perioadă determinată de un an sau acel certificat emis, în condițiile în care de cele mai multe ori un credit ajunge la restanță, probabil și după această perioadă. În ce condiții mai poate verifica executorul valabilitatea la acea dată? Că importantă era valabilitatea semnăturii la data semnării contractului, ori nu la data la care ajunge la executor.

Mihai Acsinte: Există, sigur. Toate certificatele sunt înregistrare în registrul de certificate. Nu o să facem acum toate detaliile, însă există un registru public cu toate certificatele. Certificatul se reînnoiește, dar acel certificat, la momentul respectiv, se poate verifica că era valabil. Deci, ați văzut că există acea…

Ionuț Sandu: Pe modalitatea dumneavoastră, că el apărea acolo când v-ați logat ”certificat valabil”. În condițiile în care este…

Mihai Acsinte: Nu. ”Semnătură validă”. Este foarte important, nu spune de certificat că este valabil. Spune certificatul că ”expiră la data de…”, însă vorbește de o semnătură validă. De ce? Pentru că programul asigură și o verificare în timp, point in time, a validității certificatului la data care este incorporată în semnătura electronică, pentru că semnătura electronică incorporeză data, programele folosesc chiar servere de marca temporală. Deci, exact conform Regulamentului este o marcare temporală realizată de un serviciu certificat care incorporează data, ora, minutul semnării și după aceasta se verifică certificatul. Ceea ce eu aș vedea în momentul de față discutabil și aceasta cred că este o chestiune care merită să fie menționată este limita în care utilizatorul certificatului consimte să folosească acel certificat, pentru că spre deosebire de o semnătură olografă, pentru care se prezumă că nu există o limită, doar minorii ar putea să aibă niște restricții și aceasta în anumite condiții, în rest certificatul poate avea asemenea limitări. Adică, pot să cer un certificat care să fie utilizat doar pentru licitații electronice, dau un exemplu. Pot să cer un certificat care să fie folosit doar pentru burse automate, pentru tranzacții bursiere. Pot să solicit un certificat pentru a semna acte până în 10.000 de lei. Orice alt act peste acea valoare să nu mă oblige. Aici este cu adevărat, să zicem, challenging, ar fi un punct de verificare. Are certificatul respectiv niște modalități, niște termene și condiții speciale pentru utilizarea lui sau nu? Aici ar putea să fie o discuție și de aceasta recomand celor care acceptă documente semnate electronic să verifice și aceste limite ale certificatelor, pentru că ele pot exista. În mod clar, pot exista.

Marieta Avram: Foarte interesant. Revenind la problema pe care ați ridicat-o referitoare la contractele care nu sunt însoțite de o asemenea semnătură electronică. Ele sunt înscrisuri pe suport informatic, fără a fi în formă electronică. Aici ar trebui puțin să poposim, pentru că practica instanțelor judecătorești este neunitară. Am văzut punctul de vedere al domnului executor judecătoresc, în sensul că și aceste contracte ar fi titluri executorii. Am văzut punctul de vedere mai rezervat al doamnei director, în sensul că, totuși, aceste contracte ar avea doar valoarea unui început de dovadă scrisă, iar nu a unui înscris care să constituie titlu executoriu în viziunea Codului de procedură civilă.

Ioana Regenbogen: Aș putea nuanța o opinie exprimată mai devreme, și anume că înscrisurile pe suport informatic se bucură, conform Codului de procedură civilă de o valoare probatorie egală cu înscrisurile sub semnătură privată dacă îndeplinesc câteva condiții, și anume: tehnologia folosită trebuie să asigure integritatea informației și identitatea semnatarului, a celui care face înscrierea pe suport informatic poate să fie dovedită cu garanții rezonabile, spune Codul de procedură civilă. Mai spune el că dacă aceste două condiții nu sunt îndeplinite, atunci ar putea valora mijloc material de probă sau început de dovadă scrisă. Cred că dacă aceste contracte de credit online îndeplinesc aceste condiții referitoare la integritatea datelor, adică spre nepreschimbare, ca să spun așa, nu sunt modificate, nu pot fi alterate ș.a.m.d. și procedura de autentificare a clientului este una foarte riguroasă, atunci posibil poate să fie considerat ca fiind un înscris pe suport informatic egal cu înscrisul cu semnătură olografă. Dar, sigur, ar trebui verificat fiecare caz în parte, pentru că desigur unele îndeplinesc, altele nu, unele, după cum știți, încep în mediul online doar prin a fi formulată cererea sau aplicația de credit, dar aplicația se finalizează prin semnarea contractului, ceea ce desigur ne duce în zona de înscris sub semnătură privată sau se finalizează la telefon dacă e convorbire înregistrată, este o altă discuție. Deci trebuie verificată, în fiecare caz în parte, tehnologia care este folosită, dacă ea îndeplinește aceste condiții. Și, da, este o probațiune foarte dificilă și complexă.

Marieta Avram: În procedura necontencioasă a încuviințării executării silite.

Ioana Regenbogen: Da, cu atât mai mult.

Ionuț Sandu: În practică, încă suscită mari diferențe de opinii, chiar și în rândul instanțelor de judecată și avem ca opinie conturată una care le asimilează pentru anumite rațiuni titlurilor executorii, și atunci ele sunt încuviințate. Avem instanțe care au considerat că ele sunt contracte, însă au pierdut caracterul de titlu executoriu, întrucât nu există o semnătură a clientului care să îi atașeze acest caracter executoriu. Mai avem o altă categorie de instanță care îl consideră de fapt un început de dovadă considerând faptul că nu poate proba consimțământul debitorului cu privire la încheierea contractului, însă această motivare ne duce cu gândul, mai degrabă, la analizarea unor condiții de fond decât de formă, care ar fi trebuit făcute în cadrul procedurii încuviințării executării silite. În opinia mea, aceste contracte sau aceste înscrisuri – și sunt contracte până la urmă, ele…

Marieta Avram: Ele sunt contracte. În general, contractului nu îi poate fi pusă în discuție, cu atât mai mult cu cât suma a fost pusă la dispoziția clientului. Există dovada care se poate face prin extrasul de cont.

Ionuț Sandu: Momentul încheierii este, totuși, definit în Ordonanța nr. 85, fiind momentului primirii acceptului de finanțare din partea finanțatorului, în cazul în care părțile nu convin altfel. Și au existat și există contracte în care părțile convin ca momentul încheierii contractului să fie când suma este disbursată în contul solicitantului de credit sau în momentul în care își ridică banii, pentru că există și proceduri de a ridica banii în cash. Acele proceduri chiar sunt pe un probatoriu mult mai puternic, pentru că ridicarea în cash presupune o semnătură de ridicare și atunci undeva apare semnătura debitorului. Din perspectiva argumentelor care duc în zona faptului că ar reprezenta un titlu executoriu, să spunem, legea care reglementează activitatea IFN-urilor nu distinge între modalitatea de încheiere a acestor contracte, limitându-se la a replica prevederea din Legea instituțiilor bancare, în sensul că acel contract este titlu executoriu. Astfel că legiuitorul nu a înțeles să limiteze categoria titlurilor executorii la modalitatea de  încheiere a contractelor.

Marieta Avram: Vă opresc puțin, pentru că mi se pare că punctați o idee interesantă. Spre deosebire de Codul de procedură civilă care, în materia titlurilor executorii, folosește noțiunea de înscris  – înscris sub semnătură privată sau alt înscris -, atât de Ordonanța de Urgență nr. 99/2006, cât și Legea nr. 93/2009 referitoare la activitatea IFN-urilor, folosește noțiunea de contract. Contractul de credit este titlu executoriu. Ceea ce înseamnă că – așa cum bine ați spus – deschide vocația spre orice formă de înscris sau orice mecanism de încheiere a contractului, inclusiv acesta online. Când până la urmă aici nu am decât înscris pe suport informatic, nu am în formă electronică înscris cu o semnătură. Deci, ca să îl rog pe domnul executor pe finalizeze, am vrut doar să punctez că acesta într-adevăr poate să fie un argument și l-am întâlnit în unele hotărâri judecătorești care au încuviințat executarea.

Ionuț Sandu: În această procedură necontencioasă, instanța vine, pe de o parte, să verifice și Codul de procedură prevede exact când poate fi respinsă solicitarea de încuviințare. Înscrisul nu este titlu executoriu. Nu avem un text de lege care să spună că acel tip de contract – am stabilit că e contract, pentru că inițial a fost și această dilemă dacă suntem în prezența unui contract sau suntem în prezența unui alt tip de raport juridic…

Marieta Avram: Decizia nr. 7/2018 a Înaltei Curți, chiar dacă a respins ca inadmisibilă solicitarea a lămurit.

Ionuț Sandu: Nu avem niciun text de lege pe care judecătorul să poată încadra și să considere că acel tip de contract nu este titlu executoriu, ci, din contră, are acea prevedere care spune că contractul de credit este titlu executoriu. Înscrisul trebuie să fie din categoria celor cărora legea le recunoaște caracterul de titlu executoriu. Este. Contractul de credit bancar este titlu executoriu. Și consider eu că acea condiție de consimțământ și de neprobare a lui ar putea fi analizată de instanță în pasul 2, pe calea unei contestații la executare, în care ar putea intra pe chestiunile de fond cu privire la contract și în ce mod acel consimțământ a fost valabil exprimat de către debitor. Mai este și o decizie a Înaltei Curți, chiar dacă nu pe o speță similară, dar pe speța cu privire la cesiunile creditelor de către instituții bancare către instituții care nu au calitate de instituție bancară în acea condiție dacă acel contract își mai păstrează caracterul de titlu executoriu, plecând de la faptul că ar trebui să fie creditorul un subiect calificat. Adică instituție bancară. Ori cu acea ocazie s-a considerat că nu instrumentum este cel care poartă natura executorie, ci natura creanțe poartă puterea executorie, astfel că el în mâinile oricărei persoane s-ar afla rămâne în esența lui o creanță bancară și atunci beneficiază de această caracteristică de executorialitate. Putem extinde interpretarea aceasta, chiar dacă a fost într-o altă zonă, să spune, și în această situație a înscrisurilor pe suport electronic, ele având, totuși, caracterul unor creanțe bancare, fiind încheiate de către instituții care sunt în verificarea autorității de stat a Băncii Naționale a României, beneficiază de o reglementare, de niște legi, consumatorii beneficiază de protecția consumatorilor și aceste instituții sunt auditate din perspectiva Ordonanței nr. 50 cu privire la informarea clientului, la respectarea tuturor condițiilor impuse de Ordonanță de către finanțator, în ceea ce privește clientul. Acestea ar fi motivele pe care le consider eu că sunt în susținerea ideii că aceste înscrisuri, aceste contracte pe suport informatic reprezintă, totuși, titlu executoriu.

Mihai Acsinte: Aș adăuga puțin, din perspectiva avocatului, faptul că este important, totuși, ca aceste reglementări interpretate în perspectiva liberalizării utilizării acestor mijloace cu niște mențiuni, niște recomandări pe care aceste instituții financiare non-bancare ar trebui să le aibă în vedere pentru a putea să treacă cu ușurință de toate dubiile care ar putea fi create, mai mult sau mai puțin. Pentru că este foarte important modul în care contractul este redactat și modul în care el însuși prevede, pentru că este vorba despre un contract de adeziune, în ceea ce privește termenii și condițiile, modul în care el punctează momentul încheierii contractului. Și la un moment dat, dumneavoastră ați menționat foarte bine faptul că momentul în care suma este retrasă din cont, de exemplu, ar putea fi fixat ca fiind un moment al încheierii contractul. Deci am vorbi despre un contract aproape real, în ceea ce privește predarea banilor. Este important acest lucru, pentru că evident, executorului judecătoresc poate să i se înfățișeze o dovadă, de data aceasta, foarte ușor de produs a ridicării banilor. Nu aș merge până acolo, încât să spun că cu ocazia ridicării banilor s-ar putea acoperi toate celelalte chestiuni care nu au fost acoperite în mediul electronic, pentru că am pierde, până la urmă, efectul. Însă mă gândeam la o soluție care poate fi avută în vedere, pentru că, în cele mai multe cazuri platforma de creditare, este accesată de către persoane care au acces la internet și au și un cont de email și care poate fi, bineînțeles, verificat printr-un double opt-in, adică un mesaj de confirmare care să valideze adresa de email. În această adresă de email poate fi transmisă poate fi transmis un contract, termenii și condițiile cu toate elementele, semnat electronic, de data aceasta, de către instituția financiară non-bancară. Această formă, să spunem așa, a contractului comunicată va face dovada transmiterii la adresa respectivă, va conține toți termenii și condițiile și va fi semnat electronic și în ideea de a nu fi modificat ulterior. Deci putem spune: ”Iată, este ceea ce am transmis la data respectivă. Nu poate fi modificat. Se poate verifica faptul că ceea ce depun, ulterior, la executor, nu este altceva. Este semnat de mine electronic și semnat la data respectivă.” Este un înscris semnat de o singură parte, e adevărat. Însă probează în mod clar ce anume la momentul respectiv instituția financiară non-bancară a și prezentat sau comunicat clientului care, mai apoi, se duce și ridică banii în mod concret. Și atunci dumneavoastră v-ar putea fi prezentat de către instituția financiară non-bancară termenul de dovadă de transmitere și dovada ridicării banilor, ceea ce ar putea să simplifice. Este o soluție aceasta. Însă, în mod clar, soluția nu putem să spun acum exact cum ar fi trebuit să vedem contractul. Și atunci un efort în ideea creării unei practici comune a acestor instituții financiare non-bancare pentru a da eficacitate acestor reglementări care facilitează încheierea contractelor în mediul electronic nu este lipsită de interes.

Marieta Avram: Da, rețin ideea foarte interesantă a unei practici comune sau chiar a mediului de afaceri. Aceasta facilitează, până la urmă, și o practică unitară din partea instanțelor judecătorești. Deocamdată, așa cum se prezintă peisajul juridic, practica instanțelor judecătorești este neunitară în această materie. Rămâne de văzut dacă, prin remediile prevăzute de Codul de procedură civilă, Înalta Curte de Casație și Justiție va mai avea oportunitatea să se pronunțe în acest sens. Vă mulțumesc foarte mult pentru această discuție. În final, mă întreb dacă putem da un răspuns întrebării pe care am pus-o: ”Cum punem punctul pe «i» la încheierea contractelor de credit online?” Răspunsul nostru ar trebui să fie că nu mai trebuie să punem niciun punct pe ”i”, pentru că nu mai avem nevoie nici de pix, nici de hârtie. Viitorul aparține semnăturii electronice și înscrisului pe suport informatic. O seară minunată vă dorim tuturor!