Andrei Săvescu: Bună seara, stimați colegi! Bine ați venit la o ediție specială a dezbaterilor JURIDICE.ro în această seară care urmează la doar două zile după cea precedentă, dezbatere ocazionată de un eveniment juridic inedit, interesant zicem noi, o diferență de opinie semnificativă între două instituții importante în lumea juridică, Înalta Curte și Curtea Constituțională pe o problemă foarte importantă de asemenea, care este legea penală mai favorabilă, cum depistăm legea penală mai favorabilă. Evenimentul se bucură de participarea extraordinară pot să-i spun, a unor personalități din lumea juridică, respectiv binecunoscute de către dumneavoastră, care ne urmăriți la această oră, profesorul Tudorel Toader – judecător la Curtea Constituțională, doamna președinte judecător Rodica Aida Popa de la Înalta Curte, care vrea să precizăm că opiniile dumneaei sunt opinii personale, opinii cu caracter științific pentru că nu reprezintă Înalta Curte, nu există deocamdată un mandat pentru așa ceva, domnul profesor Florin Streteanu – decanul Facultății de Drept a Universității Babeș Bolyai, care este în direct cu noi de la Cluj. Bună seara, domnule profesor! Domnul profesor Mihai Hotca, pe care îl cunoașteți, de asemenea, din lumea juridică și din dezbaterile JURIDICE.ro. Sunt bucuros să-l însoțesc practic, în moderare pe domnul avocat doctor Petruț Ciobanu de la Universitatea din București, Facultatea de Drept care practic va fi moderatorul acestei întâlniri din punct de vedere tehnic pentru că, din câte știți, eu nu sunt specialist în drept penal, toți ceilalți participanți sunt specialiști în drept penal. Mă grăbesc prin urmare să îi dau cuvântul domnului Petruț Ciobanu.

Petruț Ciobanu: Vă mulțumesc, bună seara. Haideți să pornim dezbaterea pe ceea ce înseamnă această instituție nou creată în competența Înaltei Curți de Casație și Justiție, [restrict] completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, și aici o să vă rog să-mi permiteți să dau cuvântul doamnei judecător Aida Popa.

Aida Popa: Vă mulțumesc pentru această invitație, îmi face o deosebită plăcere să discutăm astăzi din punct de vedere științific aspecte procedurale legate de mecanismul de uniformizare a practicii, cât și de aspecte jurisprudențiale, atât deciziile pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție unu și doi ale căror motivări sunt deja în Monitorul Oficial și evident, decizia foarte recentă a Curții Constituționale. În ceea ce privește mecanismul de uniformizare a practicii legiuitorul în noua filozofie a Codului de procedură penală l-a consacrat în două instituții – o instituție mai veche, recursul în interesul legii la care s-a adăugat sesizarea Înaltei Curți în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. De ce legiuitorul a dorit încă o instituție de genul sesizării prealabile, mă gândesc că în a desluși mai repede o problemă controversată care împietează completul de judecată în dezlegarea acelei probleme supusă dezbaterii putând avea remediul suspendării cauzei la dispoziție acel complet și sesizării Înaltei Curți în vederea dezlegării. Această instituție se circumscrie unui mecanism viu în rezolvarea unei chestiuni de drept semnificative. În ceea ce privesc condițiile acestui mecanism, legiuitorul le-a statuat în art. 475 – 477¹ din Codul de procedură penală. Din perspectiva tehnicii legislative normele sunt previzibile și predictibile până la acest moment, nefiind invocată vreo excepție de neconstituționalitate cu privire la mecanismul de unificare în acest sens. Din perspectiva tehnicii avem un prim articol, 475 care consacră condițiile obiectului sesizării Înaltei Curți printr-o hotărâre prealabilă, și aici putem avea în vedere faptul că sesizarea are loc dacă în cursul judecății un complet de judecată fie al Înaltei Curți, fie al curții de apel sau al tribunalului, este învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, constată o chestiune de drept de a cărui lămurire depinde soluționare în fond a cauzei respective, va sesiza Înalta Curte de Casație și Justiție. Evident, Înalta Curte trebuie să nu se fi pronunțat în prealabil într-un recurs în interesul legii. Deci sunt condiții cumulative pe care completul de judecată de la instanțele menționate le verifică în vedere sesizării cu o hotărâre prealabilă. În dispozițiile ulterioare sunt consacrate normele legate de procedura de judecată. Era și firesc să existe o similitudine cu recursul în interesul legii până la un anumit punct, dar există și aspecte de noutate care fac ca instituțiile să aibă o consistență proprie. Astfel, ceea ce prezintă elemente de noutate sunt normele care consacră procedura anterioară sesizării Înaltei Curți care se caracterizează prin contradictorialitate. Deci după dezbateri contradictorii dacă sunt îndeplinite condițiile din art. 475 alin. (1), completul de judecată va stabili sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție printr-un act procedural care este încheierea, nesusceptibil de a fi atacată cu o cale de atac. Pe de altă parte, element de noutate este posibilitatea suspendării cauzei de către completul de judecată. Ulterior sesizării Înaltei Curți, procedura este o procedură care presupune și un element de transparență, acela de afișare pe pagina de internet a sesizării în vederea uniformizării abordării acelei probleme de către celelalte instanțe, urmată de posibilitatea suspendării cauzelor similare legate de problema de drept supusă dezbaterilor. De asemenea, un element de transparență care întărește publicitatea este acela al repartizării aleatorie a cauzei respective și desemnării judecătorilor din completul de judecată care are loc într-un mod transparent prin tragere la sorți și prin desemnarea judecătorului raportor. Elementele de continuitate sunt raportul pe care trebuie să-l întocmească judecătorul raportor care conține aspecte legate de jurisprudența instanțelor, jurisprudența Curții Constituționale, de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului. Evident, opinia exprimată de judecătorul raportor nu-l face pe acesta să fie incompatibil în judecarea chestiunii de drept supuse dezbaterilor. De asemenea, sunt elemente de noutate legate de desemnarea și conducerea completului de judecată atunci când problema supusă dezbaterii dezlegării de drept atrage interesul mai multor secții din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, conducerea completului putând fi asigurată de președintele sau vicepreședintele, de asemenea judecătorii raportori vor fi mai mulți, în sensul că vor fi alocați în funcție de specializarea pe care o impune dezlegarea problemei de drept, iar ceea ce este un element în plus pe care deja Înalta Curte l-a statuat este faptul că pe lângă opinia specialiștilor care în dezlegarea problemei de drept se regăsește și la recursul în interesul legii, s-au solicitat opiniile curților de apel în legătură cu problema supusă dezbaterilor care aproape toate curțile de apel și-au exprimat punctul de vedere cu problema care a făcut obiectul sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție. Se judecă fără citarea părților în cel mult trei luni de zile, se redactează hotărârea și evident, se publică în Monitorul Oficial, de la acel moment ea devenind obligatorie pentru instanțe în dezlegarea problemelor similare supuse dezbaterilor. Deci are o valoare și o forță obligatorie pentru instanțele de judecată. În ceea ce privesc conținutul și efectele hotărârii, sigur, din punct de vedere procedural ca și în recursul în interesul legii sesizarea Înaltei Curți este consacrată din perspectiva actului procedural prin decizie. În ceea ce privesc încetarea sau modificarea efectelor deciziei, norma a fost supusă modificării după cum bine știm prin ordonanța de urgență 3/2014, în sensul că efectele deciziei încetează în trei ipoteze, în cazul abrogării, în cazul constatării neconstituționalității ori modificării dispoziției legale care a creat problema de drept dezlegată, cu excepția cazul în care aceasta subzistă în noua reglementare. Practic, aici am dat citire textului normei pentru a vedea exact consecințele și care sunt cazurile, ipotezele de când efectele deciziei încetează sau se modifică. Așa cum a statuat legiuitorul, este o normă nouă, introdusă la această instituție tocmai pentru a vedea care sunt consecințele pentru instanțele de judecată, pentru asigurarea unei securități a circuitului interpretării și aplicării hotărârilor judecătorești. Acesta este cadrul legal, procedural, până la acest moment au fost pronunțate mai multe decizii în chestiuni de drept supuse dezbaterilor, se află pe site-ul Înaltei Curți de Casație și Justiție care poate fi consultat și publicate în Monitorul Oficial, decizia numărul unu și decizia numărul doi pe probleme de aplicare a legii penale mai favorabile, a celor care sunt în curs de judecată cât și în cazurile cu caracter definitiv. În speță, decizia care suscită astăzi obiectul dezbaterilor noastre este decizia numărul doi legată de aplicarea legii penale mai favorabile în raport cu prescripția pe care Înalta Curte de Casație și Justiție a considerat că este o instituția autonomă în raport cu pedeapsa. Recent, Curtea Constituțională a pronunțat decizia nr. 265/2014 publicată foarte recent, aseară, în Monitorul Oficial ale cărui considerente sunt convinsă că au fost citite de doctrină în primul rând și de colegii noștri judecători, evident urmând ca ea să reprezinte o provocare atât sub aspectul interpretării cât și sub aspectul aplicării ei din perspectiva considerentelor și efectelor în raport cu decizia Înaltei Curți. N-am să intru în detaliu acum pentru că doar a fost un moment de debut și am încercat să fiu cât se poate de succintă în a lansa după aceea alte aspecte. Vă mulțumesc.

Petruț Ciobanu: Aș vrea să-l întreb pe domnul profesor Florin Streteanu în calitate de cadru didactic, dar și în calitate de membru în comisia de elaborare și de redactare a noului Cod penal să ne spună câteva cuvinte despre ceea ce înseamnă principiul aplicării legii penale în timp prin raportare la echilibrul dintre spiritul și litera legii și la fel, prin raportare la scopul și finalitatea urmărită de legiuitor în noul Cod penal. Vă rog, domnule profesor.

Florin Streteanu: Mulțumesc, bună seara în primul rând invitaților dumneavoastră și celor care ne urmăresc. Sigur, aici nu putem decât să constatăm că punctul de vedere al legiuitorului la momentul elaborării noului Cod penal și la momentul elaborării legii de punere în aplicare nu concordă cu cel al Curții Constituționale. Practic, noi am considerat la momentul respectiv, sigur, mulți au imputat faptul că nu s-a precipitat într-un text de lege, era posibil, dar până la urmă era o chestiune care ținea de aplicarea, în opinia noastră, a dispozițiilor legale și mai mult decât un text care să spună că legea se aplică pe instituții sau se aplică global, sigur, sunt cele două sisteme. Având în vedere tradiția din sistemul nostru de drept care, încă în perioada interbelică am avut o jurisprudență constantă și bine statornicită a Curții de Casație din acea perioadă, poziția doctrinei a fost în același sens. Practic, existau premisele în această direcție. Nu întâmplător, probabil, așa cum ați văzut și din considerentele deciziei doi pronunțate de Înalta Curte, cerându-se punctele de vedere ale colectivelor de specialiști de la facultățile de drept, colectivul de la București, de la Cluj, de la Iași, de la Craiova, Institutul de Cercetări Juridice al Academiei, în unanimitate au opinat în sensul că legea mai favorabilă urmează să se aplice pe instituții. Sigur, asta nu înseamnă că nu era posibil ca judecătorii Curții Constituționale să aibă un alt punct de vedere, ceea ce au și făcut prin decizia menționată. De aceea, în ceea ce mă privește, cred că discuția sau utilitatea discuției din această seară ar fi mai degrabă în jurul efectelor pe care această decizie a Curții Constituționale le produce. Sigur, putem foarte mult să o criticăm, să spunem că nu suntem de acord cu ea, dar până una, alta, este o decizie a Curții Constituționale care este de aplicare obligatorie și evident, nu putem pune sub semnul întrebării aplicabilitatea ei și obligativitatea ei chiar dacă, sigur, personal am rezerve foarte serioase cu privire la această decizie. Dar sigur, este o opinie personală care contează mai puțin. Și atunci, aici cred că important e să încercăm să vedem care sunt efectele pe care această decizie le va produce și sigur, ce mai rămâne din decizia sau din efectele deciziei 2/2014 pronunțată de Înalta Curte în urma acestei decizii a Curții Constituționale. Ca să închei, în mod cert punctul de vedere la nivelul comisiei de elaborare a Codului a fost acela de aplicare pe instituții autonome, iar argumentele care spun că practic, doar o aplicare globală este cea care ține seama de voința legiuitorului sunt susceptibile de rezerve, și am să vă dau un singur exemplu legat de decizia doi. Știm foarte bine că decizia doi, problema s-a pus în legătură cu prescripția or, nici un moment la data elaborării nu s-a avut în vedere o prelungire a termenelor de prescripție, deci n-a fost nicio idee de compensare, în sensul, să spunem, scad pedepsele și se măresc termenele de prescripție. Să nu uităm că majorarea termenului de prescripție specială, că de fapt asta este singura majorare care s-a întâmplat, a survenit inițial pe Codul penal vechi. Acele pedepse enorme pe care le aveam în Codul penal vechi în materia infracțiunilor contra patrimoniului, de exemplu. După aceea au fost introduse și în Codul nou. Deci n-a existat nici un fel de idee la nivelul comisiei de elaborare a Codului, la nivelul comisiei care a lucrat la legea 187 și domnul profesor Hotca poate să confirme că am fost, am lucrat împreună în acea comisie, n-a existat nici un moment o asemenea idee de a compensa – reducem pedepsele, dar majorăm termenele de prescripție. A încerca să se invoce o voință a legiuitorului în acest sens este o speculație care nu are o bază reală.

Petruț Ciobanu: Vă mulțumesc, domnule profesor. O să vă rog să-mi permiteți să-l rog pe domnul profesor Tudorel Toader să ne vorbească despre noțiunea de prezumție de neconstituționalitate a unui text de lege prin raportare la interpretarea acestui text de lege, ca o componentă sau ca o competență a Curții Constituționale.

Tudorel Toader: Bună seara, vă mulțumesc, salutări și pentru domnul Streteanu de la Cluj. Evident că în această clarificare a legii penale mai favorabile, am avut și avem puncte de vedere, opinii separate, diferite chiar. Acum am să vorbesc, am să răspund la întrebare, dar îmi iau o marjă mai largă de a răspunde. În primul rând voința legiuitorului. Voința legiuitorului ne-o spun autorii proiectului de redactare a Codului. Dânșii știu cel mai bine ce au vrut să consacre în textul de lege și care este voința legiuitorului. Numai că în analiza voinței, mă rog, în lipsa unui dialog cu cei care au făcut parte din comisie, când analizăm voința legiuitorului ne referim la ceea ce scrie și ceea ce rămâne în expunerea de motive a legii. Acolo este cel mai semnificativ reper și cu îngăduința dumneavoastră aș citi numai un pasaj din expunerea de motive: „limitele de pedeapsă prevăzute în partea specială trebuie corelate cu dispozițiile părții generale, care vor permite o agravare proporțională a regimului sancționator prevăzut pentru pluralitatea de infracțiuni”. În concepția noastră și acum pot vorbi în numele Curții, la întâlnirile anterioare, inclusiv sâmbătă la Râmnicu Vâlcea vorbeam în nume personal, acum pot vorbi în numele Curții raportându-mă la decizia luată cu unanimitate. Așadar, în concepția noastră, în dezbaterile care au avut loc la Curte, am pornit de la modelul de politică penală promovat de legiuitor. Dacă anterior de 1 februarie 2014 era un model represiv, când infracțiunile aveau o pedeapsă mare și sporuri mici, eventual facultative, noul model de politică penală promovat prin noul Cod penal apare ca un model preventiv. Pedepse mici pentru prima infracțiune, proporțional urmând să crească pentru a asigura această proporționalitate de care vorbește expunerea de motive a Codului, pedepsele urmând să crească progresiv pentru cei care comit mai multe infracțiuni înainte de a fi condamnați definitiv și cu atât mai mult pentru cei aflați în stare de recidivă. Așadar, de aici am concluzionat că voința legiuitorului a fost de a raporta limitele de pedeapsă din partea specială la instrumentele concursului și celelalte elemente ale părții generale, dar din cadrul aceluiași Cod pentru că politica penală din 2014 nu poate fi elaborată și promovată prin raportare la voința legiuitorului din 1968 intrat în vigoare în 1969. Așadar, sigur că sunt și alte argumente, dar acesta ar fi unul la care aș vrea să, sau deja l-am evocat. În al doilea rând, care este, sau care vor fi efectele deciziei Curții? Sigur, spune articolul 147 că decizia își produce efecte imediat de la publicarea decizie în Monitorul Oficial. Adică începând de ieri, de aseară când s-a publicat în Monitorul 372. Înseamnă că începând de astăzi, norma penală din noul Cod penal sau din vechiul Cod penal se va aplica prin raportare la lege în ansamblul ei și nu la instituții autonome, luând din vechiul Cod și din noul Cod ce este mai favorabil. Și-am să revin. Dacă mă refer la efectele prin raportate la deciziile Înaltei Curți, scrie un pasaj aici, rezultă în decizie, rezultă din efectele lui 147 din Constituție, că orice interpretare contrară își încetează efectele. Ceea ce înseamnă că de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial, acesta este sensul după care va trebui să fie interpretată și aplicată legea penală mai favorabilă. În concret, judecătorul are o faptă și un inculpat, un suspect, un făptuitor, va face încadrarea juridică, va administra probe și va vedea, ținând cont de toate criteriile de individualizare, care Cod penal, care lege în ansamblul ei este mai favorabilă, Codul trecut sau noul Cod penal. Care e mai favorabil, pentru că sunt momente în care după un concurs poate fi mai favorabil, dar per total să-i permită coborârea pedepsei la un cuantum mai mic. Aceea e lege mai favorabilă care după toate criteriile de individualizare va permite coborârea pedepsei la un cuantum cât mai mic posibil. Sigur, spuneam la Râmnicu Vâlcea, repetam la conferințele la care ne-am întâlnit cu doamna judecător și cu ceilalți colegi, aceste competențe la care s-a referit doamna judecător, la care mă refer eu, ale Curții Constituționale, nu sunt competențe care să se excludă, sunt competențe complementare. Complementare de ce? Pentru că Înalta Curte dă o decizie prin care se adresează judecătorului fondului ca în interpretarea legii mai favorabilă, sau în general, să dea un anumit sens, să asigure o practică, interpretare și aplicare unitară. Reflexul care e? Reflexul e că numai prin aplicarea, interpretarea unitară a normei în vigoare se asigură ceea ce tot Constituția cere, se asigură o exigență a Constituției, și anume egalitatea de tratament juridic, egalitatea în fața legii. Numai dându-se încadrări, interpretări unitare la fel, numai astfel cei aflați în ipoteze identice, că asta înseamnă egalitatea, pot fi tratați, sancționați la fel și vor spune că sunt egali în fața legii. Că dacă un inculpat va fi judecat de către un judecător care opinează pe instituții autonome, iar alt inculpat va fi judecat de către un alt judecător care opinează pe lege în ansamblul ei, sigur vor fi pedepse diferite. Ori, în acord cu dispozițiile articolului 16, pedepsele, regimul juridic penal nu poate fi diferit pentru cei aflați în situații absolut identice. Adică aceeași faptă, aceleași circumstanțe de individualizare, aceeași gravitate care reclamă, repet, același regim sancționator din punct de vedere penal. Așadar, competențele nu se exclud, nu sunt concurențiale, sunt complementare. Ideal ar fi fost, din punctul nostru de vedere, ca Înalta Curte prin deciziile pronunțate care sunt decizii de speță, și aici subliniez o diferență majoră. Deciziile Înaltei Curții sunt de speță cu privire la prescripție, în timp ce decizia Curții Constituționale e una de principiu care spune că în lege mai favorabilă, nu că recidivă, concurs, pluralitate, nu știu ce, tot ce înseamnă în aplicarea legii mai favorabile pe art. 15 alin. (2), va interpretat, aplicat, prin raportare la lege în ansamblul ei și nu la instituții autonome. Așadar dacă Înalta Curte prin cele două decizii de speță, repet, ar fi apreciat că legea mai favorabilă trebuie identificată prin raportare la lege în ansamblul ei am fi fost într-o unitate, așa să zicem, de clarificare și nu ne-am fi exclus. Care sunt deosebirile de competență? Sigur, Înalta Curte se adresează judecătorului ca să interpreteze, să aplice unitar norma. Curtea Constituțională nu se adresează judecătorului, asta este un efect indirect. Curtea Constituțională examinează legea, se adresează legiuitorului care trebuie să respecte exigențele constituționale. Și aici aș mai face o completare cu voia dumneavoastră. Căutăm voința legiuitorului, respectăm voința legiuitorului, dar legiuitorul este el chiar deplin liber în voința lui să facă ce vrea? Sigur, după teoria parlamentară se spune că singura limită pe care o are legiuitorul e cea pe care el însuși și-o impune. Nu cred că e chiar așa pentru că legiuitorul e ținut la rândul lui de niște exigențe constituționale, de niște standarde pe care trebuie să le respecte. De aceea sensul constituțional al unei norme a legii penale mai favorabile prin raportare la art. 15 alin. (2) l-a stabilit Curtea Constituțională prin această decizie 265, dar până atunci, sigur, au fost deciziile Înaltei Curți care au asigurat aplicarea și interpretarea unitară a legii. Închei cu această paranteză și voi spune că efectele sunt doua simple și foarte clare. De la data publicării fiecare judecător, magistrat, trebuie să interpreteze, să aplice legea mai favorabilă în acord cu art. 15 alin. (2) prin raportare la lege în ansamblul ei, tot de la acel moment încetează efectele deciziilor pronunțate care au considerat că se aplică legea mai favorabilă pe instituții autonome. Și acum vă răspund la întrebare – prezumția relativă de constituționalitate. Sigur că orice lege este perfectibilă. Orice lege, că-i organică, că-i ordinară, că-i de la legiuitorul de la parlament sau de la legiuitorul delegat, adică ordonanță de urgență, adică de la guvern, are în ea două ingrediente, două componente – oportunitatea, necesitatea reglementării la un moment dat și constituționalitatea. Oportunitatea n-o cenzurezi, că e voința emitentului, dar constituționalitatea se cenzurează, se controlează de către Curtea Constituțională. De aceea spune articolul 146 că verifică legile și ordonanțele, legile și ordonanțele dacă au respectat sau nu exigențele constituționale. Și atunci de la acest moment se pune întrebarea sau altfel spus, de la data adoptării legii și până la decizia Curții Constituționale legea s-a publicat, a intrat în vigoare la trei zile dacă-i lege, în aceeași zi dacă-i ordonanță. Nu-i controlez oportunitatea, îi controlez constituționalitatea. Constituționalitatea e relativă, deci o prezumție relativă a faptului că emitentul actului lege sau ordonanță, a adoptat actul juridic respectiv în acord cu Constituția, e o prezumție relativă. Când se răstoarnă această prezumție? În două ipoteze. Când se dă o decizie de admitere și spune „constată că textul e neconstituțional pentru că încalcă art. 16, 21, 44, care o mai fi din Constituție”. În momentul acela când se publică decizia în Monitor, norma neconstituțională care s-a bucurat de prezumție relativă își suspendă aplicarea timp de 45 de zile, timp în care trebuie să intervină legiuitorul s-o pună de acord cu Constituția prin prismele considerentelor deciziei. De regulă legiuitorul intervine și-și îndeplinește obligația. Dacă nu intervine, după 45 de zile norma își încetează efectele. Așadar, de la adoptare până la decizia de declarare a neconstituționalității și publicarea deciziei în Monitor operează prezumția relativă de constituționalitate. În momentul în care decizia e de admitere, sigur, s-a răsturnat, că am prezumția de nevinovăție. S-a răsturnat prezumția relativă de constituționalitate, s-a constatat neconstituționalitatea, legiuitorul poate reveni cu o soluție prin care să promoveze aceleași motive, aceleași temeiuri de oportunitate, dar nu mai poate reveni, și aici e foarte important, nu mai poate reveni prin care să adopte o soluție legislativă care să reia norma juridică declarată neconstituțională. A doua ipoteză sunt deciziile de interpretare, cum e cea de față. Norma nu-i declarată neconstituțională pentru că ea are în aplicarea și interpretarea ei două, trei, șapte sensuri posibile. Unul dintre ele intră în coliziune cu Constituția și Curtea Constituțională constată că dacă norma se interpretează în sensul că este constituțională, dacă se interpretează în sensul celălalt poate fi neconstituțională. Prin decizia de interpretare se elimină sensul neconstituțional pe care poate să-l aibă norma. De la data publicării deciziei în Monitorul Oficial iarăși se răstoarnă parțial prezumția de constituționalitate, adică se elimină sensul neconstituțional constatat prin decizia Curții. Au fost multe decizii în acest sens, fără o evidență riguros exactă vă pot spune că în general din deciziile pe care Curtea le pronunță aproximativ 3 – 4% din numărul total al deciziilor care-s foarte multe, 3 – 4% sunt decizii de admitere sau de interpretare, adică decizii prin care se răstoarnă prezumția relativă de constituționalitate pe care o avea norma. Restul sunt majoritatea decizii de respingere, ceea ce înseamnă că, Curtea prin decizie constată că norma a fost adoptată cu respectarea exigențelor constituționale.

Petruț Ciobanu: Mulțumesc domnule profesor. Aș vrea să-l întreb pe domnul profesor Mihai Hotca, să ne vorbească despre noțiunea de lege penală, despre noțiunea de lege penală mai favorabilă și despre procesul acesta de identificare a legii penale mai favorabile prin raportare la elementele de analiză pe care le are la îndemână judecătorul care este obligat să identifice și să aplice legea penală mai favorabilă. Vă rog, domnule profesor.

Mihai Hotca: Bună seara, îl salut și pe domnul profesor Streteanu de la Cluj. Cred că înainte de a răspunde la întrebarea dumneavoastră ar trebui să clarificăm un aspect pe care el îl consider esențial și anume dacă decizia despre care discutăm, a Curții Constituționale, este una de admitere sau de respingere, pentru că în dispozitiv apare cuvântul „admite”. Dacă luăm în considerare dispozitivul și eu apreciez că dispozitivul trebuie să primeze în fața considerentelor, sunt de părere că decizia Curții Constituționale a declarat neconstituționalitatea prevederilor art. 5 din Codul penal, sigur, sub acea condiție negativă. Într-adevăr în considerente se precizează faptul că este vorba de o decizie de interpretare, dar aceeași decizie a Curții Constituționale ne mai oferă un contraargument, pentru că într-un alt alineat se spune că la data publicării în Monitorul Oficial al deciziei Curții Constituționale încetează efectele deciziei numărul doi a Înaltei Curți de Casație și Justiție, respectiv a completului specializat în dezlegarea unor probleme de drept. Or, Codul de procedură penală permite trei ipoteze în care deciziile Înaltei Curți încetează prin abrogare, declararea neconstituționalității sau modificare. Domn profesor, dacă-mi îngăduiți, v-aș întreba, în opinia dumneavoastră suntem în prezența unei decizii de admitere sau de respingere?

Tudorel Toader: Suntem în ipoteza în care tocmai am răspuns. Suntem în ipoteza unei decizii de interpretare și întrebarea dumneavoastră firească, cum este o interpretare din moment ce apare cuvântul „admite”? Cele 93 – 94% din deciziile de respingere au un dispozitiv, o minută foarte limpede, o respinge și constată că… Cele care sunt de admitere integrală admite și constată că textul este neconstituțional pentru că încalcă art. 16, art. 21 punct. Aici nu este punct, admite și constată că e neconstituțională, admite și constată că este neconstituțională, dar în măsura, că de aici rezultă caracterul de decizie interpretativă în măsura în care ar permite combinarea prevederilor din legi diferite. Deci acest în măsura în care dă sens deciziei interpretative extrage sensul neconstituțional și lasă în vigoare norma cu sensul constituțional, adică acela de a se interpreta prin raportare la lege în ansamblul ei și nu la instituții autonome. Bun, o să spuneți „care e deosebirea între admite și constată că e constituțional dacă se interpretează așa, respinge și constată că…”. Aici, sigur, depinde până la urmă și de sensurile constituționale sau neconstituționale pe care norma le are. Din șapte sensuri și îl dădeam pe acesta exemplu posibile, poți avea unul neconstituțional și șase constituționale și rămâne norma în vigoare. Dar e posibil și invers. Din șapte posibile sensuri, șase neconstituționale și unul constituțional și s-o lași în vigoare Ce-i preferabil? Să declari norma în ansamblul ei, în integralitatea ei neconstituțională și să lași un vid de reglementare, o omisiune, un vid legislativ sau să extragi numai sensul neconstituțional și să lași norma să-și producă efecte? Noi considerăm că da, e bine să lași și necesar pentru coerența, unitatea sistemului de drept, să lași norma să-și producă efecte în vigoare, dar numai cu sensul lui sau ei constituțional. Care e deosebirea între admite și respinge, dacă tot extragi sensul neconstituțional? Aici beneficiarul, autorul excepției de neconstituționalitate beneficiază de cauza de revizuire. Acum, o întrebare o puteți pune firesc dumneavoastră sau o să răspund eu dacă întrebarea nu s-a pus, totuși cine legitimează Curtea să verifice interpretarea Înaltei Curți prin raportare la art. 15 alin. (2), nu? Sigur, un răspuns simplu. Competențele din Constituție, art. 147-147, dar să nu uităm că totuși art. 15 alin. (2) legea mai favorabilă este un principiu de rang constituțional, este o exigență constituțională care trebuie respectată erga omnes de toată lumea, de toate autoritățile, adică inclusiv de către judecătorul fondului sau judecătorul Înaltei Curți de Casație și Justiție. De aceea, dincolo de exigențele art. 146-147, faptul că legea penală mai favorabilă e un principiu constituțional și nu infracțional constituie temei, reper de analiză a constituționalității normei.

Mihai Hotca: Vă mulțumesc foarte mult și vă spun cu toată sinceritatea, am vrut să aflu opinia dumneavoastră pentru că eu la prima lectură pe care am făcut-o astăzi deciziei despre care am discutat am crezut că este vorba despre o decizie de admitere. Acum revenind la întrebarea domnului profesor Ciobanu eu aș vrea să mai fac o singură precizare. Trebuie să facem o distincție foarte netă între efectele deciziei Curții Constituționale și efectele acestei decizii prin raportare la ceea ce se numește raport penal de conflict pentru că potrivit Constituției decizia produce efecte pentru viitor. Dacă avem în vedere procesele în curs și sunt foarte multe în care se ridică această problemă de drept sunt posibile două puncte de vedere. Unu – că decizia vizează numai raporturile juridice penale de conflict care urmează să se nască după publicarea sa în Monitorul Oficial, respectiv cealaltă opinie că aceste efecte se produc și în privința cauzelor aflate pe rolul instanțelor judecătorești. Vă rog, dacă simțiți nevoia.

Tudorel Toader: Da, cred că e necesar pentru că mă exprimam la Râmnicu Vâlcea și în altă parte, e greu de susținut că decizia Înaltei Curți sau chiar și decizia Curții Constituționale ar putea fi considerată ca reprezentând o lege, o lege penală mai favorabilă. Este exclus așa ceva. Știm jurisprudența CEDO, sensul penal din jurisprudența CEDO care include și contravenționalul, știm că la franțuzi și prin alte părți contravenționalul e în sfera raporturilor private, dar dacă ar fi, vă dau un contraargurment cât se poate de simplu, că e obligatorie și tot ce e obligatoriu se asimilează legii. Bun, vă asigur că această interpretare ar fi distructivă. Această interpretare ar fi contra rațiunii Înaltei Curți de Casație și Justiție și a puterii judecătorești de la art. 124-126 pentru că dacă RIL-ul sau decizia Înaltei Curți, cele două, ar fi considerată ca lege ar însemna că intră sub controlul de constituționalitate potrivit articolului 146 care spune „Curtea verifică constituționalitatea legilor și ordonanțelor” ar însemna că, Curtea Constituțională are competența să verifice constituționalitatea deciziilor Înaltei Curți, ceea ce absolut sistematic și de fiecare dată Curtea a spus că nu poate forma obiect al controlului de constituționalitate deciziile instanțelor de judecată. Acest sens pe care-l pot da unii deciziei ca având semnificația de lege penală ar aduce hotărârile judecătorești sub controlul de constituționalitate, ceea ce Constituția în art. 146 nu permite. Noi nu suntem pe sistemul german unde judecătorul constituțional verifică constituționalitatea hotărârilor judecătorești, dar acolo verifică nu hotărârea în sine, spune așa „norma care s-a aplicat în cazul lui X este constituțională numai că judecătorul a încălcat dreptul la apărare, numai că în aplicarea normei judecătorul a încălcat principiul proporționalității, adică acela e vinovat, a comis fapta, dar pedeapsa e prea mare, disproporționat de mare în raport cu gravitatea faptei cu criteriile de individualizare”. Și în sistemul german judecătorul constituțional spune norma e constituțională, dar decizia e neconstituțională că n-a respectat proporționalitatea, egalitatea, apărarea și așa mai departe. Ei au și un filtru prealabil de admisibilitate, sistemul nostru constituțional nu permite, adică nu-i prevăzut în competența de la art. 146 verificarea constituționalității hotărârilor judecătorești, fie ele și ale Înaltei Curți. Așadar și mă opresc, dacă am considera sau dacă considerați că hotărârea Înaltei Curți, fiind obligatorie pentru instanțe în aplicare poate fi asimilată legii, înseamnă că implicit considerați că poate forma obiectul controlului de constituționalitate, ceea ce Constituția nu permite. A, într-o revizuire poate. Eu, personal, nu cred că ar fi o soluție de dorit, că ar însemna judecătorul constituțional să devină un fel de suprajudecător să judece cauzele în instanțe supreme. Și atunci n-am mai avea Curtea Constituțională, în afara celor trei puteri ale statului. Ar face parte, ar controla una dintre puteri, ori Curtea controlează într-o formulă foarte largă echilibrul dintre celei trei puteri, competența fiecărei puteri în parte, dar nu modul în care își îndeplinește prerogativele.

Petruț Ciobanu: Mulțumim domnule profesor. Îmi cer scuze, să-mi permiteți să îmi îndeplinesc rolul meu de moderator. Domnul profesor Streteanu la începutul emisiunii vroia să comenteze despre efectele deciziei Curții Constituționale. Domnule profesor, vă rog.

Florin Streteanu: Da, aici, din păcate nu pot să fiu de acord cu interpretarea domnului profesor Toader. Practic, noi avem un precedent foarte clar în jurisprundența Curții, apropo de controlul de constituționalitate al deciziilor, dar să ne amintim celebra decizie prin care s-a constatat neconstituționalitatea deciziei pronunțate în RIL în materie de insultă și calomnie, iar în dispozitivul hotărârii Curtea a spus explicit „constată că dezlegarea dată problemei de drept prin decizia pronunțată în RIL este neconstituțională”. Raționamentul a început prin a analiza textul din Codul de procedură penală care permitea la acel moment recursul în interesul legii, dar dispozitivul spune foarte clar „constată că dezlegarea dată problemei de drept este neconstituțională”. Prin urmare, iată Curtea Constituțională a înțeles să cenzureze constituționalitatea unei decizii. Sigur, sunt absolut de acord cu ceea ce spune domnul profesor Toader că nu e posibilă cenzurarea unei decizii de speță, a unei decizii de condamnare, așa cum se întâmplă în sistemul german sau în sistemul spaniol, aici fără îndoială că nu e posibil. Curtea nu poate să intervină, dar odată ce Curtea a decis că are competență pe o decizie pronunțată în RIL înseamnă că a înțeles să o asimileze în sensul noțiunii de lege, iar această asimilare nu face decât să aducă în dreptul intern o interpretare conformă cu prevederile jurisprudenței dezvoltate atât de CEDO cât și de alte instanțe internaționale. E suficient să ne amintim trimiterile pe care Curtea de la Strasbourg în cauza Scoppola contra Italiei pe care o citează de altfel și Curtea în decizia recentă, o face la jurisprudența tribunalului pentru Iugoslavia și acolo în cauza Dragan Nikolic tribunalul spune foarte clar – ca premisă a aplicării principiului mitior lex să avem norme care se impun cu caracter obligatoriu și care privesc situația inculpatului. Or, aceasta este situația noastră. Avem o interpretare dată de Înalta Curte dată prin decizia doi care a fost obligatorie până la publicarea în Monitorul Oficial a deciziei Curții Constituționale, și avem decizia Curții Constituționale care, potrivit Constituției, este obligatorie din momentul publicării ei în Monitorul Oficial. Acum ce înseamnă această obligativitate și faptul că așa cum spune Constituția, deciziile Curții produc efecte numai pentru viitor. Asta înseamnă că inevitabil vom avea de-a face cu o succesiune a două interpretări obligatorii care sunt asimilate legii. Una care a fost în vigoare până la publicarea deciziei Curții Constituționale și cealaltă a Curții care intervine după acest moment. Problema este că în baza unui principiu elementar de drept orice normă cu caracter obligatoriu care a avut vocație de aplicare cu privire la situația unui inculpat între momentul comiterii faptei și momentul judecării definitive trebuie luată în calcul în stabilirea legii penale mai favorabile, ceea ce înseamnă, în opinia mea, că în situațiile pe aceste situații tranzitorii nu se poate înlătura pentru trecut efectul obligatoriu al deciziei deja produse de Înalta Curte. Asta ar însemna să trecem dincolo de ceea ce Constituția spune că efectele deciziei Curții se produc pentru viitor. Ar fi o soluție pe care o găsim în alte sisteme. În dreptul italian de pildă, o decizie de neconstituționalitate produce efecte pentru trecut, șterge, practic, existența normei neconstituționale, se consideră că n-a existat niciodată. Și atunci în acel sistem asta ar fi soluția. Decizia Curții se consideră că a existat dintotdeauna și prin urmare, nici un moment nu se mai poate valorifica interpretarea care a fost neconstituțională. Nu este cazul nostru. Curtea noastră este și ea ținută de ceea ce spune Constituția, efectele deciziei nu pot fi decât cele pe care le prevede Constituția. Sigur, aici discuția se poate purta în legătură cu deja celebrul paragraf 57 din decizia Curții, cel care ne spune că prezenta decizie nu activează dispoziția din articolul 5 alin. (2) întrucât nu este vorba de o declarare a neconstituționalității. Sunt absolut de acord cu ceea ce se spune în această motivare. Practic, aici nu ave nevoie de activarea clauzei din art. 5 alin. (2) pentru că nu avem o scoatere din vigoare a unei norme ca efect al declarării neconstituționalității, ceea ce presupune termenul de 45 de zile. Aici avem pur și simplu o succesiune a două interpretări, una a fost obligatorie, cealaltă a devenit obligatorie, iar în aplicarea legii penale mai favorabile se aplică principiul de drept comun că se iau în comparație toate normele care au avut vocație de aplicare obligatorie. Deci din punctul meu de vedere, efectul decizie Curții Constituționale este așa cum o spune chiar Curtea în motivare, începând cu data publicării în Monitorul Oficial încetează pentru viitor efectele deciziei doi, dar nu decizia Curții nu poate produce efecte pentru trecut în sensul de a șterge ceea ce s-a întâmplat, ceea ce a devenit obligatoriu prin decizia numărul doi. Prin urmare într-o situație care ar cădea sub incidența ambelor interpretări, judecătorul de fond va fi ținut să facă aplicarea acelei norme care a fost cândva obligatorie, și care a fost mai favorabilă și care evident este norma veche. Pentru tot ceea ce se va întâmpla după publicarea în Monitorul Oficial, evident că își va produce efectele fără nici un fel de restricție.

Petruț Cioanu: Mulțumim, domnule profesor. Înainte de a da cuvântul în replică domnului profesor Tudorel Toader, o să fac mențiunea că o să solicit și părerea doamnei judecător în ceea ce privește aceste efecte și după aceea, spre final, domnului profesor Hotca, ca să nu fie vitregime. Domnule profesor, vă rog frumos, dat fiind că mingea se află la dumneavoastră.

Tudorel Toader: Parțial sunt de acord, deci spuneam o cordială polemică, parțial sunt de acord, restul nu. Și am să-mi continui raționamentul. Câtă vreme decizia Înaltei Curți și decizia Curții Constituționale nu reprezintă o lege penală mai favorabilă sau mai puțin favorabilă nu putem să ne raportăm la articolul 15 alineatul doi. Sigur, eu am reținut trimiterea la decizia 206, este o coincidență privind infracțiunea fostă de la articolul 206 din fostul Cod penal, decizia 206 se referea la articolul 206. Numai că vă rog să observăm următorul lucru – multe au fost criticile de neconstituționalitate cu privire la deciziile Înaltei Curți prin RIL, multe. Unii autori ai excepțiilor au criticat decizia. „Domnule președinte, decizia XXY, nr…., este neconstituțională pentru că…”. Acelea, fără nicio excepție, au fost criticile, au fost respinse ca inadmisibile, repet, pe justificarea, pe argumentul că nu intră în controlul de constituționalitate decizia Înaltei Curți. Și acelea sunt inadmisibilități prevăzute în articolul 29 din legea 47/1992 modificată privind organizarea Curții. Ulterior, văzând autorii excepțiilor, ei sau prin avocații lor, că se resping criticile vizând decizia, au intuit și au dezvoltat critici privind norma juridică astfel cum a fost interpretată obligatorie prin RIL. Deci n-a mai criticat decizia, nu i-a mai zis numărul cutare, nu i-a mai interesat. Norma, articolul cutare e neconstituțional pentru că Înalta Curte prin RIL ne-a spus că acesta e sensul obligatoriu și sensul acela e neconstituțional. De aceea în decizia 206 referitoare la…s-a spus că este neconstituțională interpretarea, dar nu decizia. La fel ca și aici, articolul cinci în interpretarea respectivă. Curtea n-a zis că decizia numărul unu sau decizia numărul doi e neconstituțională. Ai o decizie judecătorească, aparține puterii judecătorești și nu avem un dialog, nu avem o raportare în controlul de neconstituționalitate a deciziei, că ar trebui să spui că e competentă, că nu e competentă, că nu știu ce. Acesta e un alt subiect, și dacă vreți un alt subiect, poate fi următorul: discutăm aici, sigur, lucrurile se vor mai clarifica, cum sunt opinii divergente, discutăm de raportul dintre decizia Curții Constituționale și dezlegările obligatorii. Dar e posibil ca la un moment dat să se discute și de raportul dintre cele două tipuri de hotărâri pe care le dă Înalta Curte. Această interpretare obligatorie și acel RIL, dacă nu cumva sau cât de bine și cât se completează, dar acesta este un alt posibil subiect de discuție. Revenind domnule profesor, dacă deciziile nu sunt lege nu putem vorbi de aplicarea mai favorabilă. După părerea mea, după decizia astfel cum a fost motivată nu vom avea o situație în care să așteptăm ca de mâine sau de astăzi inculpații care au comis și vor fi descoperiți să li se aplice articolul cinci, legea mai favorabilă în interpretarea Înaltei Curți. Înseamnă că de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial de aseară, de astăzi, articolul cinci din legea penală mai favorabilă se aplică în această interpretare prin raportare la Constituție, adică pe lege mai favorabilă, nu acela care va comite infracțiunea de astăzi, indiferent cui, că e în primă instanță, că e în cale de atac, legea penală mai favorabilă se va aplica în această interpretare, pe lege în ansamblul ei. Cu alte cuvinte, dacă în intervalul dezlegării interpretării obligatorii până la 20 mai când s-a publicat decizia, mă rog, judecătorii aveau abilitarea, chiar obligația să aplice legea mai favorabilă pe autonome, în dezlegarea Înaltei Curți, dezlegarea aceea a picat, și-a încetat efectele. Înseamnă că norma de mâine, nu faptele de mâine, de astăzi, norma se aplică prin lege în ansamblul ei și nu la infracțiuni care se vor comite începând de mâine. Acum eu vreau să vă asigur, sigur, dincolo de argumente vom mai discuta și vom mai contraargumenta, dar sensul deciziei acesta este – că norma are sens constituțional dacă stabilirea legii penale mai favorabile vizează legea în ansamblul ei. Norma se aplică și azi, și mâine, și poimâine. Cui se aplică? Celui care a comis fapta azi, dacă a comis fapta azi nici nu mai e succesiune, celor care se află indiferent în ce stadiu procesual. Așa cum e norma, care este sensul? Acela care rezultă din decizie, acela se aplică indiferent dacă a supraviețuit, a tranzitat o perioadă sub puterea deciziei Înaltei Curți. Putem spune altceva. Dacă în intervalul acesta de timp unul a beneficiat, a rămas hotărârea definitivă și s-a… n-a intrat în puterea lucrului judecat și n-ai temei de revizuire, care este altceva. Dar nu faptelor, ci norma se aplică cauzelor aflate pe rolul instanțelor judecătorești indiferent de stadiul procesual în care se află. Vă asigur că acesta este sensul pe care Curtea l-a avut în vedere, acesta e sensul deciziei, că altul cumva ar însemna… Că efectul să se producă …

Petruț Ciobanu: Doamna Popa.

Aida Popa: Mulțumesc. Este dificil la ora actuală să facă o tranșare asupra problemelor, mai ales că chiar și din discuțiile de astăzi opiniile sunt divergente sau în contradicție cu privire la interpretarea pe instituții autonome sau pe teorie globală din perspectiva deciziei Curții Constituționale și a interpretării ca efect de lege și examinării, pentru că au fost pozițiile tranșante argumentate. Aș spune altceva, că Înalta Curte va reflecta asupra considerentelor și dispozitivul, evident, care face un cumul asupra deciziei 265 și în urma analizei asupra acestei decizii va da eficiență dispozițiilor care sunt pertinente în cauză. Ceea ce aș vrea să subliniez este că dincolo de aceste dezbateri cred că trebuie să ne plasăm în aplicarea obligatorie a legii penale mai favorabile și prin prisma Convenției Europene a Drepturilor Omului și a destinatarilor acestor instituții. Este foarte important în aplicarea legii penale mai favorabile, pentru că vorbim acum contextual de această instituție să vedem într-adevăr care este efectul real al legii penale mai favorabile. Vom aplica mecanismele tehnice de aplicare a legii penale mai favorabile prin comparație și vom vedea evident care este efectivitatea acestei legi penale mai favorabile pentru că ceea ce este important este ca cel care urmează să fie tras la răspundere în raport cu tot ansamblul condițiilor, data săvârșirii infracțiunilor, condițiile de incriminare, regim sancționator și în momentul în care în condițiile în care se stabilește vinovăția acestuia va trebui să răspundă. Pentru că din perspectiva instituțiilor autonome se ajunge la un rezultat, din perspectiva teoriei gloale se ajunge la un alt rezultat în funcție de situația concretă. Conchizând, efectivitatea, fie că este o situație tranzitorie, fie în general, ceea ce este esențial este ca legea să fie previzibilă, predictibilă și aplicabilă destinatarilor normei. Or, asta revine judecătorilor. Judecătorul acum va sta și va reflecta din perspectiva considerentelor deciziei Curții Constituționale a noțiunii de lege, ce intră în conținutul de lege penală și de aplicare efectivă a legii penale mai favorabile. Nu vreau să înțelegeți că sunt atât de evazivă, dar este o situație concretă care trebuie aplicată și de la caz la caz, până la urmă, fie că este o decizie interpretativă, fie că este o aplicare efectivă a dispozițiilor art. 5 ceea ce este esențial este ca acel inculpat să nu intre într-o situație discriminatorie. Putem vorbi foarte mult despre efectul deciziilor, putem vorbi despre doctrina italiană asupra căreia și eu am reflectat și am aprofundat pentru că acolo sunt autori care interpretează efectele obligatorii de interpretare ale deciziei Curții Constituționale în sensul că judecătorii țin seamă de aceste decizii, alți autori spun că deciziile interpretative prezintă precedente persuasive. Dar sigur, astea sunt discuțiile doctrinei italiene, dar se pare că și în doctrina românească sunt aspecte care țin de efectivitatea deciziilor interpretative. Vă mulțumesc.

Petruț Ciobanu: O să-l rog și pe domnul profesor Hotca să-și exprime opinia asupra efectelor deciziilor Curții Constituționale.

Mihai Hotca: Așa cum s-a arătat mai devreme și de către domnul profesor Tudorel Toader și de către domnul profesor Streteanu, de doamna președinte Aida Popa și eu susțin că deciziile Curții Constituționale sunt obligatorii, produc efecte pentru viitor și dacă avem în vedere strict dispozitivul acestei decizii despre care discutăm, într-un caz concret ivit în practică judecătorul ar putea considera că pentru această chestiune pentru că nu este afirmată în considerentele deciziei Curții Constituționale nu a fost dezlegată și să ceară o nouă dezlegare chestiunea momentului de la care se produc efectele pentru că așa cum spuneam mai devreme sunt posibile două interpretări. Dumneavoastră ați spus, dar în considerentele deciziei nu se afirmă.

Tudorel Toader: Mă iertați, nu trebuie să scrie în considerentele deciziei ceea ce scrie în Constituție, pentru că în Constituție scrie la 147 că decizia își produce efectele de la data publicării în Monitorul Oficial și că este obligatorie erga omnes. Păi cum să scrie Curtea, judecătorul că își produce efecte de la publicare. Păi ce, nu putea să producă efecte altădată? Este o chestiune absolut…

Mihai Hotca: Nu la acest lucru m-am referit domnule profesor, ci la discuția cu privire la momentul în funcție de care se raportează, în funcție de evoluția raportului juridic penal. Momentul săvârșirii infracțiunii după intrarea… Domn profesor, asta am avut în vedere și vreau…sigur că da. Eu consider că această problemă de drept nu a fost dezlegată de către Curtea Constituțională.

Petruț Ciobanu: Îmi cer scuze, trebuie să intervin eu ca moderator. Eu spun să-i respectăm opinia domnului profesor, fiecare are dreptul la opinie. Dacă vreți să vă exprimați părerea domnule profesor, cu mare plăcere.

Tudorel Toader: Nici n-am ce părere să exprim, decât să reproduc ce scrie în Constituție, că se aplică și produce efecte de la data publicării în Monitorul Oficial. Mă întorc și probabil că trebuie să și închei, cu ceea ce am început, decizia Curții Constituționale își produce efecte asupra normei. Ceea ce înseamnă că norma art. 5 prin raportare la art. 15 alin. (2) din Constituție de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial se interpretează în sensul că se aplică global la lege și nu pe autonom. Cui se aplică? Păi beneficiarului, celui care are o cauză mâine, poimâine, răspoimâine. Care cauză? Cauza care e pe rol, că-i în primă instanță, că-i în căi de atac. N-așteptăm că nu-i lege, așteptăm să fie un nou infractor ca să avem o nouă cauză să spunem „Gata, e după data de 20 mai? Da, se aplică global. E înainte, se aplică autonom”.

Mihai Hotca: Domnule profesor, din perspectiva dispozitivului, așa cum am spus, al deciziei Curții Constituționale prin raportare la considerente, dacă apreciem că este vorba de o decizie de admitere, subliniez acest lucru, dacă este de admitere atunci putem spune că este vorba de o veritabilă decizie de declarare a neconstituționalității unor dispoziții. Dacă așa stau lucrurile se activează articolul cinci alineatul doi din Codul penal potrivit căruia dacă o dispoziție a fost declarată neconstituțională acea dispoziție se supune regulii mitior lex. Asta am avut în vedere domnule profesor. Vă rog.

Tudorel Toader: Păi a spus domnul profesor Streteanu că nu e vorba de vorba de incidența alin. (2). Alin. (2) are incidență numai când e o decizie de admitere completă, când norma-i suspendată, când norma nu-și mai produce efecte și atunci spune alin. (2) că în caz de neconstituționalitate pe intervalul cât a fost în vigoare, că era cu prezumție de constituționalitate și se aplică mai favorabil. Dar aici norma a fost în vigoare, s-a aplicat într-o anumită interpretare până pe 20 mai, continuă să rămână în vigoare, se aplică în interpretarea dată de Curte începând cu 20 mai. Nu e în alin. (2) când norma e declarată integral, total neconstituțională, se suspendă și eventual la 45 de zile își încetează efectele.

Mihai Hotca: Da, chestiunea este.. Aveți dreptate în ceea ce privește modalitatea în care se exprimă în considerente, repet, decizia, dar textul nu distinge. În art. 5 se vorbește despre dispoziții declarate neconstituționale. La fel se vorbește și în art. 477¹. Or, dacă dumneavoastră ați spus că art. 477¹ este neconstituțional, încetează la data publicării deciziei în Monitorul Oficial, eu consider că este un argument în sensul că suntem în prezența unei decizii de declarare a neconstituționalității. Asta am avut în vedere când v-am spus și de aceea v-am întrebat de la început pentru că am avut impresia că-mi scapă mie ceva. Or, corelând dispozitivul cu considerentele, în opinia mea un judecător care are de soluționat o cauză poate ajunge la această concluzie, că este vorba de o decizie de declarare a neconstituționalității. Și atunci își va pune problema: nu cumva scapă incidenței sale toate faptele comise până la momentul publicării în Monitorul Oficial? Este o întrebare. Eu ca practician mi-am pus-o pentru că, consider că trebuie să avem în vedere toate aspectele practice care pot apărea. În principiu sigur, Curtea Constituțională stabilește dacă o dispoziție este sau nu constituțională, dar după aceea efectele sale practice sunt uneori nebănuite și apar tot felul de aspecte pe care nu le-a avut în vedere.

Tudorel Toader: Miile de decizii ale Curții pe care le-am pronunțat în 22 de ani de zile, dacă ne uităm la dispozitiv e foarte simplu de comparat o decizie de admitere de o decizie de interpretare. Că decizia de admitere spune „admite excepţia sau obiecţia şi constată că textul este neconstituţional pentru că încalcă art. 21, 14 sau 16 cât o fi”. Pe când decizia de interpretare, cum e asta despre care vorbim, e foarte limpede, după părerea noastră, a mea, că diferă ca formă, conținut de decizia de admitere pură și simplă pentru că spune „textul este neconstituțional dacă se interpretează în sensul că…”. Deci de aici rezultă caracterul de decizie interpretativă, nu-i nici un dubiu. Diferența, repet, dintre o decizie de admitere și una de interpretare.

Petruț Ciobanu: Mulțumesc domnule profesor. O să vă rog să-mi permiteți să-i acord posibilitatea domnului profesor Streteanu să-și exprime punctul de vedere în raport de discuțiile care au avut loc aici. Vă rog, domnule profesor.

Florin Streteanu: Da, cred că aici, până la urmă, punctul de divergență e legat de efectele deciziilor interpretative obligatorii. Or, în opinia mea și asta este și orientarea jurisprudenței și la nivelul Curții Europene, o interpretare obligatorie face corp comun cu textul pe care îl interpretează, așa cum spunea și domnul profesor Toader și aici iarăși suntem de acord, dar sigur, nu cenzurează Curtea o decizie în sine ci acea decizie interpretativă, că e în RIL, că e într-o procedură prealabilă se atașează textului de lege despre care vorbim. Or, noi aici avem cele două decizii pe articolul cinci în interpretarea dată de Înalta Curte, interpretare care s-a încheiat, sau s-a încetat aplicabilitatea la data publicării în Monitor și articolul cinci în interpretarea dată de Curtea Constituțională. Dar o succesiune de interepretări obligatorii care se atașează aceluiași text de lege îmi generează sau îmi creează premisele pentru stabilirea legii mai favorabile. Nu pe art. 5 alin. (2) aș spune eu cum spune și Curtea în considerente ci în baza regulii generale din art. 5 alin. (1). Aici iarăși, și cu asta am să închei, într-adevăr Constituția spune foarte clar că deciziile Curții Constituționale își produc efectele din momentul în care au fost publicate în Monitorul Oficial, dar ideea este că își produc efectele cu privire la fapte care se vor comite din acel moment. Altminteri cum explicăm de pildă că decizia pronunțată vis-a-vis de 74¹ din fostul Cod penal a dat naștere unei practici unitare în sensul că deși norma respectivă a fost declarată neconstituțională ea s-a aplicat în continuare ca lege mai favorabilă în toate cauzele care priveau infracțiuni care între momentul comiterii și momentul judecății au apucat să intre într-o perioadă scurtă sau mai lungă sub imperiul acelei dispoziții. Repet, altminteri ar însemna că decizia Curții produce efecte ex tunc, ar duce că interpretarea a fost dintotdeauna aceasta și pe cale de consecință dintotdeauna textul ar fi trebuit interpretat așa. Nu e cazul pentru care însemna să adăugăm, nu să adăugăm la textul Constituției ci pur și simplu să contrazicem textul Constituției care spune că efectele se produc pentru viitor, nu se produc pentru trecut, fiindcă se spune „numai pentru viitor”, nu e întâmplător acel „numai”. Mulțumesc.

Petruț Ciobanu: Vă mulțumesc, domnule profesor, și sunt nevoit să acord…

Tudorel Toader: O ultimă replică. Bun exemplul pe care mi l-ați dat ca să vă contraargumentez. Că așa stau lucrurile. Aici iarăși, parțial suntem de acord. Pentru că la 74¹ pe care îl știu foarte bine, raționamentele și considerentele deciziei, acolo a fost o decizie de admitere, n-a fost de interpretare, și fiind de admitere de la data publicării deciziei textul 74¹ s-a suspendat, și de aceea din urmă au beneficiat ca lege mai favorabilă. Dar aici nu este de admitere, aici este decizie de interpretare și norma a rămas în vigoare cu sensul constituțional pe care Curtea l-a dat. Deci sunt ipoteze diferite pe care nu le reiau, diferențele dintre decizia de admitere și decizia de interpretare. Când norma se suspendă și încetează efectele, când norma continuă fără nicio problemă să producă efecte, numai că de la data publicării se extrage sensul neconstituțional

Petruț Ciobanu: Vă mulțumesc, să-i dăm ocazia și domnului profesor Hotca să își exprime punctul de vedere.

Mihai Hotca: O singură idee mai vreau să subliniez. Eu apreciez că indiferent de situația în care discutăm despre o decizie interpretativă sau despre o decizie de admitere, atâta timp cât suntem pe terenul aplicării legii penale mai favorabile o eventuală aplicare a deciziei în discuție cu privire la fapte săvârșite înainte de publicarea ei în Monitorul Oficial trebuie soluționată pe terenul art. 15 alin. (2) din Constituție. Or, dacă avem în vedere aceste norme constituționale, legea nu poate retroactiva cu excepția celei penale sau contravenționale mai favorabile. Eu consider că a fortiori în materia deciziilor Curții Constituționale, chiar dacă sunt interpretative, acestea pot retroactiva numai dacă sunt mai favorabile. Se aplică, în opinia mea, același raționament de interpretare logică, argumentul a fortiori. Vă mulțumesc.

Petruț Ciobanu: Aș vrea să trag două concluzii…

Andrei Săvescu: Înainte de a trage concluzii aș vrea și eu să, o mică intervenție în calitate de nespecialist. De fapt, una … și a doua simplă. Cea simplă este primită prin SMS de la un coleg de-al nostru, dacă nu cumva ar putea și inculpatul să aleagă între legea mai favorabilă, poate el știe cel mai bine care este legea mai favorabilă, adică să facă el o asemenea apreciere. Chestiunea cealaltă…aș vrea să subliniez două chestiuni care mi se par absolut remarcabile, nu-mi amintesc să se mai fi întâmplat vreodată așa ceva în 20 de ani de profesia și încă 4 de studiu al dreptului, dar asta nu înseamnă mare lucru că nu-mi amintesc. Mi se pare că ne confruntăm în zilele noastre cu două unanimități juridice. O unanimitate la nivelul instanțelor din câte înțeleg, eu n-am urmărit fenomenul, și o unanimitate la nivelul Curții Constituționale. Știm foarte bine că în Curtea Constituțională nu întotdeauna, când sunt chestiuni sensibile, nu există unanimitate. Aici fiind o problemă de drept, iată că părerile au fost convergente, probabil mai convergente decât au fost la nivelul real al instanțelor. Și cealaltă chestiune, că și profanii își dau cu părerea pe problemele de drept mi s-a părut că discuția de astăzi a plecat un pic totuși din penal, adică am mers pe teoria generală a dreptului. Și la civil mai discutăm care lege, cum se aplică, cu aplicarea în timp și mi s-a părut că orientarea… Acum dumneavoastră sunteți de dreapta, aici avem…suntem mai pe stânga sau invers. Mi se pare că mi-a deschis mintea domnul profesor Streteanu ca să găsesc cuvântul potrivit al interpretării pe care mergeți dumneavoastră, al susținerilor dumneavoastră în sensul că încercați să susțineți că ar trebui să se aplice nu legea penală mai favorabilă ci inculpatul ar trebui să beneficieze de interpretarea mai favorabilă a legii penale. Or, Constituția se referă la legea penală mai favorabilă, nu la faptul că la un moment dat a existat o interpretare mai favorabilă a legii penale, o interpretare judiciară mai favorabilă. Cred că asta încercați acum, sigur, dumneavoastră sunteți practicieni, sunteți avocați, dar cred că probabil că aici e diferența majoră de concepție. Dacă e vorba de interpretarea mai favorabilă ce efecte dăm unei interpretări mai favorabile a legii penale la un moment dat?

Petruț Ciobanu: Cred că acest lucru s-a realizat până mai ieri, începând de aseară, chiar de astăzi…

Andrei Săvescu: Păi nu, dar e pentru viitor. În aplicare, cum interpretează judecătorii. Judecătorii trebuie să spună: „știți, până ieri noi interpretam altfel, deci interpretăm și acum pentru am interpretat altfel în trecut.

Petruț Ciobanu: Cred că dispozitivul deciziei pronunțate de Curtea Constituțională se poate interpreta, se poate aplica numai prin raportare sau împreună cu considerentele deciziei Curții Constituționale și aici sunt extrem de interesante și prin raportare la practica CEDO și art. 7 p.1 din CEDO. Am vrut să fac o constatare. Unu – că dezbaterile au fost extrem de interesante și că de cele mai multe ori participanții au fost de acord, dar permiteți-mi să constat că avem și un dușman, acela este timpul care nu ne permite să discutăm mult mai mult pe aspecte de interes practic, și a doua constatare – cred că se impune să mai avem întruniri de acest gen cu participarea dumneavoastră, chiar și pe alte probleme legate de legislația penală, și dacă îmi permiteți și de legislația procesual penală. O să-i dau cuvântul domnului Săvescu fiindcă tot dumnealui a deschis această întrunire, dacă dorește să tragă anumite concluzii sau la final, domnule Săvescu?

Andrei Săvescu: Știu că am ieșit din timp și avem constrângeri tehnice. Tocmai am primit încă un SMS, dacă ați putea, să nu lăsăm colegii… Eu nu înțeleg întrebarea, dar e foarte civilizată, un număr necunoscut, nu știu cine este colegul. Cum se respectă principiul legalității în fața legii în situația în care doi inculpați care au comis mai multe fapte, unul este trimis în judecată pentru toate faptele în același dosar, iar altul în mai multe dosare, cel din urmă având posibilitatea să se raporteze în fiecare dosar la altă lege, iar cel care este judecat pentru toate faptele trebuie să i se aplice o singură lege, legea penală mai favorabilă. Dumneavoastră înțelegeți? Pentru că eu nu înțeleg întrebarea.

Aida Popa: Sunt situații diferite într-adevăr, cu privire la aplicarea legii penale mai favorabile în aceste condiții și cel puțin din perspectiva instituțiilor autonome am încercat să armonizăm ceea ce se numește legea specială cu legea generală aplicând în mod tehnic condițiile, criteriile în stabilirea legii penale mai favorabile ținând cont și de data săvârșirii infracțiunii care este cu siguranță anterioară. Deci am aplicat acest lucru și am analizat în mod concret, dar raportându-ne la instituția incidentă cauzei concrete, adică erau două fapte, era un concurs și am stabilit regimul sancționator mai înainte pe etape și am redus pedepsele, după care în cazul concursului de infracțiuni am aplicat legea penală mai favorabilă pe instituții autonome pentru că acel concurs de infracțiuni era într-adevăr o instituție autonomă. Din perspectiva deciziei Curții Constituționale în această situație vom recurge tot la un mecanism tehnic de aplicare, de stabilire a limitelor de pedeapsă mai favorabile după care se va aplica global, în sensul că se vor analiza care din cele două, care concurs este mai favorabil, se va spori pedeapsa până la o treime și se va stabili dacă într-adevăr va fi legea noua mai favorabilă sau legea veche în raport de toate condițiile. Acestea sunt cele două mecanisme tehnice de verificare a situației. Răspunzând la intervenția care s-a făcut, da, există diferențe dacă abordăm în examinarea concretă a celor două dosare, pentru că cel care se află la acest moment judecat va avea un regim sancționator, iar celălalt care este în curs va avea un alt regim sancționator. De aceea am spus că în legea penală mai favorabilă se aplică in concreto și Convenția Europeană în art. 7 are deja în cele două decizii statuate criteriile de apreciere în efectiv a legii penale mai favorabile. Vom vedea ulterior în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în măsura în care va fi sesizată Curtea la acel moment cu aplicarea pe lege globală dacă într-adevăr este o aplicare coerentă din perspectiva Convenției, deci controlului de convenționalitate sau nu, prin prisma art. 7. Asta însă numai viitorul ne va spune. Vă mulțumesc.

Petruț Ciobanu: Vă mulțumim și noi. Domnule profesor, vă rog.

Tudorel Toader: Cu precizarea faptul că un control de convenționalitate este de competența judecătorului fondului, exclusivă, iar un control de constituționalitate este de competența exclusivă a Curții Constituționale. De aceea închei prin afirmațiile de început, că sunt competențe partajate și sunt competențe complementare. O frază despre întrebarea pe care ați primit-o, sigur, ea este foarte firească întrebarea și nedumerirea autorului. Nu se încalcă, cum este egalitate în fața legii când unul îi aplici pentru situații similare o instituție autonomă, altuia îi aplici pe global. Sigur că apar diferențe de tratament juridic, iar nedumerirea e firească, eu apreciez întrebarea pentru că exprimă o stare nemulțumire din partea celor care sunt tratați diferit de către lege, prin aplicarea legii, deși se află în situații identice. De aceea interpretarea și lăsați-mă să cred în acest lucru și să exprim convingerea că dincolo de opinii, păreri, argumente și contraargumente, lucrurile se vor clarifica, este o convingere o speranță strict personală, lucrurile se vor clarifica, se vor uniformiza într-un termen foarte scurt sau relativ scurt. În sensul că judecătorul fondului indiferent de nivel va aplica legea mai favorabilă prin raportare fie la Codul vechi, fie la Codul nou, tuturor faptelor aflate pe rol și nu acelor care se vor comite sau se vor fi comis începând de astăzi. Mulțumesc. O frază dacă vreți și nu mai revin. Vreau să mulțumesc pentru invitație și sigur, am mai participat la dezbateri, îmi întărește și de data asta convingerea că astfel de dezbateri sunt utile, mie mi-a și plăcut, dar sunt și necesare pentru că dacă între noi sunt păreri diferite, de ce n-ar fi păreri diferite în tot spectrul juridic, adică acolo unde se aplică norma. De aceea, o clarificare, fie la nivelul unei dezbateri, fie la nivelul unei decizii a Înaltei Curți, fie printr-o decizie a Curții Constituționale nu face decât să dea vocație egalității de tratament juridic. Egalității cetățenilor în fața legii. Mulțumesc.

Aida Popa: O singură scurtă intervenție, aș spune că și Curtea Constituțională este supusă, ar trebui să fie supusă unui control de convenționalitate pentru că în conformitate cu dispozițiile art. 20 din Constituție tratatele și convențiile au rang superior, inclusiv Curtea Constituțională făcând un examen în verificare constituționalității prin prisma și jurisprudenței CEDO pentru că până la urmă cea care restabilește, dacă vreți, în spirit echitabil modul de interpretare și aplicare a legii rămâne Curtea Europeană a Drepturilor Omului, de aici decurgând consecințe atât pentru legiuitor în măsura în care a schimbat normele și lucrul acesta s-a văzut chiar prin reforma Codului penal și Codului de procedură penală armonizându-se normele, dar și în aplicarea legii, că până la urmă și judecătorii care aplică în contradicție cu Convenția Europeană a Drepturilor Omului normele respective, sunt supuși sancțiunii, nu directe, ci prin efectul de aplicare, și aici jurisprudența CEDO a fost numeroasă și din păcate la adresa României destul de vehementă prin jurisprudența pe care a creat-o. Deci inclusiv Curtea Constituțională prin deciziile ei se supune unui control de convenționalitate. Vă mulțumesc.

Participant: Dacă art. 5 din Codul penal a făcut obiectul unui control de constituționalitate a priori și doi, revenind la ce spuneați, domnule profesor, cu privire la voința legiuitorului, dacă acesta nu a înțeles să excludă ca temei al morții unei decizii date în dezlegarea unor chestiuni de drept, deciziile de interpretare ale Curții Constituționale rămânând numai deciziile de declarare ca neconstituțional a articolului care a generat problema de drept.

Tudorel Toader: Am promis că nu mai revin.

Andrei Săvescu: Da, dar e interesantă întrebarea.

Tudorel Toader: Da, se poate spune. Controlul a priori se realizează înainte de promulgarea și publicarea legii în Monitorul Oficial și are subiecții de sezină speciali, nu părțile din proces. În controlul a priori se critică prin obiecția de neconstituționalitate de către subiecții calificați limitativ enumerați, de regulă, legea în ansamblul ei, pe motive extrinseci sau intrinseci adică, care țin de procedură, competență, adoptare sau temei. Codul penal a fost adoptat prin procedura aceea accelerată a angajării răspunderii. Răspunsul simplu n-a făcut obiectul controlului de constituționalitate pe temei de obiecție în control a priori. Al doilea răspuns, dacă legiuitorul, dacă n-a exceptat deciziile interpretative. Mai e regula generală de unde știm că dacă legea nu distinge nici noi nu putem, indiferent care e rangul legii. Că e o lege, sau o lege fundamentală, dacă ea nu distinge, noi suntem ținuți de limitele constituționale, cum spunea doamna judecător, toți trebuie să le respectăm, de la jos de la ordin până la legea fundamentală. Câtă vreme în Constituție nu sunt diferențe privind efectele pe care le produc deciziile constituționale, de admitere sau de interpretare, că alea de respingere care e efectul? Ne întoarcem, legea e constituțională și se aplică în continuare fără probleme. Dar câtă vreme Constituția nu a făcut nicio distincție între efectele pe care le produce o decizie de admitere și alta de interpretare înseamnă că nu avem excepții de la efectele deciziilor interpretative.

Participant: Domnule profesor, Codul de procedură penală face vorbire clară de declararea ca neconstituțională a textului de lege care a declanșat problema de drept.

Tudorel Toader: Codul face referire la normele care sunt declarate neconstituționale. Când o declari neconstituțională publici decizia în Monitor, norma aia, cu ghilimele, nu mai există. Ea își suspendă efectele după care la 45 de zile, dacă nu intervine legiuitorul își încetează efectele, pe când decizia interpretativă n-are aceste efecte, nu suspendă și ea continuă să se ducă mai departe, să se aplice în bună regulă numai că mai puțin sensul sau sensurile declarate ca neconstituționale, sunt ipoteze diferite.

Andrei Săvescu: Dar probabil că, de fapt discuția este că în speță Curtea Constituțională a intervenit fix pe sensul care era, nu că a ciupit un pic din sens, ci a întors cu totul sensul. Probabil că de asta avocații se întreabă…

Participant: Mă gândeam că la un moment dat voința legiuitorului a fost de a separa cele două instituții, de interpretare a legii și de declarare ca neconstituțională. Pentru că interpretarea ca neconstituțională, categoric este cu totul altcceva decât interpretarea normei de drept.

Tudorel Toader: Când norma e declarată neconstituțională înseamnă că în toate sensurile ei intră în coliziune cu Constituția, când decizia e de admitere cu rezervă de interpretare cum se spune, înseamnă că din sensurile posibile de interpretare, unul, două sunt în… Și atunci dacă toate sensurile sunt neconstituționale o declari neconstituțională, dacă unul, două sensuri sunt neconstituționale le extragi numai pe acelea și rămân cele constituționale, legea rămâne în vigoare și se aplică.

Participant: Și a doua chestiune, domnule profesor, dacă îmi permiteți, am observat cu toții și cunoaștem din practică, cunoaștem acea sintagmă „dispozitiv în numele legii”. Categoric că vom regăsi în hotărârile judecătorești și trimiteri la cele două decizii sau măcar la una dintre ele. Chiar în considerente cum apreciați, la nivel, haideți să spunem, de percepție măcar, de percepție, această sintagmă „în numele legii”? E vorba de lege aplicabilă și în condițiile acestea legea aplicabilă reprezintă și decizia Curții Constituționale, respectiv decizia nr. 2/2014 sau…?

Tudorel Toader: Revin și arăt. Decizia Înaltei Curți, decizia Curții Constituționale nu reprezintă lege, nu reprezintă lege. Articolul cinci este o normă leglă și el se aplică prin raportare la Constituție, adică art. 15 alin. (2) va stabili legea penală mai favorabilă pe globală, legea în ansamblul ei. Deci nu în numele nici Înaltei Curți, nici în numele Curții Constituționale. Cele două instanțe să spunem așa, cu competențe diferite, din puterea judecătorească, Curtea Constituțională nu face parte din niciuna din cele trei puteri, au dat interpretări diferite celor două norme. O perioadă s-a aplicat a Înaltei Curți, acum, de ieri se aplică interpretarea constituțională pe care a dat-o Curtea Constituțională.

Andrei Săvescu: O să se termine bateriile, la microfon, vă rugăm, ca să vă audă colegii.

Participant 2: S-a pus întrebarea pe care dintre ipotezele lui 474¹ aplicabil în cadrul nostru la 477 punctul 4, ne aflăm în această situație? Adică efectele deciziei Înaltei Curți încetează în mod concret în cazul abrogării nu suntem în situația asta, constatării neconstituționalității dispoziției legale, zice „admite în sensul că este constituțional numai în situația respectivă”, deci rămâne constituțional articolul respectiv ori modificării dispoziției legale iar nu este cazul. Deci practic, teoretic vorbind, ar fi doar constatării neconstituționalității ca să înceteze efectele acestei decizii a Înaltei Curți.

Tudorel Toader: Nu este neconstituțional articolul, ci este neconstituțional sensul, interpretarea aceasta pe instituții autonome.

Petruț Ciobanu: Îmi cer scuze că trebuie să intervin și să exercit un rol activ de moderator care nu mai e prevăzut în noua legislație. Nu să ne oprim, să continuăm, să-i dăm cuvântul domnului profesor Streteanu pentru că așa mi se pare corect. Domnule profesor, vă rog.

Florin Streteanu: Vă mulțumesc. Foarte succint. M-aș întoarce la întrebarea aplicarea diferită sau la soluțiile diferite după cum cauzele sau infracțiunile sunt judecate în aceeași cauză sau sunt judecate la momente diferite. Cred că autorul întrebării a sesizat corect că este exact unul din punctele în care nu se poate aplica criteriul aprecierii globale și-am să fiu mai explicit. O persoană a comis sub imperiul Codului vechi două infracțiuni concurente. Una a fost judecată de o instanță, cealaltă a fost judecată de o altă instanță. Fiecare instanță având de judecat o singură faptă a aplicat legea mai favorabilă în privința acelei fapte și să spunem prin ipoteză că în privința primei infracțiuni a fost considerat mai favorabilă legea veche, Codul vechi, în privința celei de-a doua a fost mai favorabil Codul nou. Și acum omul nostru face o cerere de contopire spunând „am două infracțiuni, două condamnări definitive, vreau și eu o pedeapsă rezultantă”. Indiferent după care Cod se va face contopirea, după Codul vechi sau după Codul nou, pentru că nota bene, asupra celor două pedepse nu se poate nu se poate interveni. Nu suntem în ipoteză de art. 7 pentru că ele au fost judecate acum, după intrarea în vigoare a Codului nou și oricum ar face judecătorul, că ar face contopirea pe Codul vechi sau că ar face contopirea pe Codul nou, nu e aplicare globală pentru că pedepsele individuale au fost stabilite pe legi diferite. Deci e unul din aspectele în care oricâtă bunăvoință ar exista nu e posibilă aplicarea unei evaluări globale. Și probabil că situația avea în vederea că aici n-avem ce face și pentru concurs o să aplicăm legea mai favorabilă și de facto ajungem la instituții autonome, în vreme ce dacă ne judecăm în același timp cum ar fi firesc să se întâmple, dar știm foarte bine că de multe ori nu se întâmplă, acolo aplicăm decizia Curții Constituționale și mergem pe sistemul de aplicare globală. Cei doi vor fi în situații diferite ceea ce contravine contopirii ulterioare. Și o scurtă completare sau o precizare aș mai face. Apropo de ce spunea doamna președinte Popa, eu nu cred că există risc în fața Curții de la Strasbourg să avem o problemă cu interpretarea sau aplicarea globală. Nu cred că aplicarea globală contravine vreunei dispoziții din CEDO. De altminteri, au existat experiențe în Europa și în alte părți în care mai mai mult sau mai puțin s-a mers pe interpretare globală și mă gândesc la Codul spaniol, cel puțin într-o anumită măsură nu a fost chiar atât de globală cum se pretinde, la noi pe un segment a fost, pe unitatea de infracțiune. Deci nu cred că avem o problemă legată de art. 7 prin faptul că s-a spus că trebuie să aplicăm global. Unde s-ar putea să avem o problemă este legat tocmai de această aplicare cu efect retroactiv a deciziei Curții Constituționale. Dacă n-ar fi existat decizia doi și decizia Curții intervenea și impunea o interpretare în absența unei interpretări obligatorii anterioare nu avem nicio problemă. Din momentul în care am avut o interpretare obligatorie care s-a aplicat o anumită perioadă, a veni acum să impunem o interpretare defavorailă inculpatului cu titlu retroactiv, asta cred că ne-ar putea crea o problemă vis-a-vis de art. 7. Deci nu aplicarea în sine e o problemă, e un sistem care se practică, s-a aplicat și la alții și modul în care înțelegem sau dacă vom înțelege să impunem această interpretare, adică să aplicăm retroactiv art. 5 în noua interpretare în detrimentul art. 5 din vechea interpretare ca să răspund că nu e vorba de a aplica interpretarea mai favorabilă ci legea în interpretare, așa cum și Curtea a spus că legea în interpretarea pe instituții este neconstituțională și legea în interpretarea pe globală, adică art. 5 în interpretarea pe global este constituțional. Deci practic succesiunea nu e între două interpretări, am mai spus, dar probabil că nu am fost destul de explicit. Mulțumesc mult.

Petruț Ciobanu: Vă mulțumesc, domnule profesor, și aș vrea să spun și eu două lucruri în ceea ce privește acest articol șapte, paragraful unu din CEDO. Decizia Curții Constituționale se referă și la aceste dispoziții și invocă practica pe care ați invocat-o și dumneavoastră, Scoppola, și ca un titlu de glumă, am constatat că timpul alocat inițial pentru emisiune a fost depășit cu încă jumătate, așa cum era reglementat în vechiul Cod în ceea ce privește prescripția specială, dar nu înainte, având în vedere că întotdeauna legea penală mai favorabilă este aplicată de judecător, să-i dăm cuvântul doamnei judecător Popa să ne spună prin referire la toate discuțiile, ultimul cuvânt să putem să închidem și emisiunea.

Aida Popa: Vă mulțumesc, și acum tot în spirit de glumă, pentru că aici sunt într-o postură minoritară din perspectiva egalității între femei și bărbați, dați-mi o egalitate de șanse. Aș vrea să-i răspund domnului profesor, când m-am referit la aplicarea controlului de convenționalitate, chiar și în condițiile art. 7, evident că teoria globală nu reprezintă o problemă din perspectiva art. 7, dar la momentul în care noi aplicăm în mod concret legea penală mai favorabilă, chiar și prin prisma dispozițiilor, să spunem, a teoriei globale și aplicăm legea penală mai favorabilă, nimic nu-l împiedică pe justițiabil care va formula o cerere la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în mod concret la acest moment prin existența sau prin încetarea efectelor dispoziției art. 2 să invoce în fața Curții Europene a Drepturilor Omului și un raționament de tipul expus de domnul profesor urmând ca acel control de convenționalitate să fie făcut de către Curte asupra celor două decizii și Curtea, de asta spuneam că în viitor dă sens real, dar în ce măsură controlul de constituționalitate interpretativ are sau nu efect.

Petruț Ciobanu: Vă mulțumesc, tocmai în acest lucru constă frumusețea dreptului și eu cred că vom avea un astfel de eveniment și o astfel de solicitare. Mulțumesc tuturor participanților, constat că a fost extrem de interesantă discuția, și mulțumesc și colegilor care au fost prezenți în sală. Vă mulțumesc.

Andrei Săvescu: Constant este un record în materie penală. Dreptul penal nu este atât de interesant, doar onorariul avocațial a fost atât de… Vă mulțumim încă o dată foarte, foarte mult, vă mulțumim și dumneavoastră, stimați colegi care ne-ați urmărit. Fără dumneavoastră, JURIDICE.ro n-ar fi ce este. O seară bună vă dorim! [/restrict]

CCR vs. ICCJ. Legea penală mai favorabilă

București, CCIR, Amfiteatrul Albastru

Miercuri, 21 mai 2014, ora 20:30

Transmisiunea LIVE și accesul la înregistrări sunt gratuite datorită susținerii și contribuțiilor dumneavoastră. Vă mulțumim!

Evenimentul a reunit prestigioşi specialiști în drept penal.