– Utilitatea practică a instituţiei acordului de recunoaştere a vinovăţiei în lumina abrogării alin. 3 a art. 480 NCPP prin Legea de punere în aplicare şi prin raportare la prevederile art. 396 alin. 10 NCPP
– Proces penal prescurtat sau justiţie negociată? Care sunt limitele de negociere în cadrul instituţiei acordului de recunoaştere?
– Este raţional pragul de 7 ani închisoare ca limită maximă? Este o limită aleasă pe criterii procesual-penale obiective/ştiinţifico-juridice?
– Care este obiectul verificării pe care o face instanţa sesizată cu acordul de recunoaştere?
– Compatibilitatea judecătorului care se pronunţă asupra acordului de recunoaştere cu privire la un inculpat cu judecarea în aceeaşi cauză a celorlalţi inculpaţi cu care nu s-a încheiat un acord
– În care dintre funcţiile judiciare prevăzute de art. 3 NCPP se încadrează această procedură şi cine o va exercita?
Întrebări primite de la colegi:
– Dacă inculpatul este cercetat pentru mai multe infracțiuni și recunoaște doar o parte dintre acestea, astfel încât pentru unele se încheie acordul de recunoaștere iar pentru celelalte se dispune trimiterea în judecată, persoana vătămată ar trebui să fie consultată în prealabil (pentru a nu fi defavorizată)?
– Dat fiind faptul ca acordul de recunoaștere nu se aplică în cazul inculpaților minori, ar trebui ca acest regim să se instituie și în cadrul procedurii abreviate (de recunoaștere a învinurii în timpul judecății), în condițiile în care legiuitorul nu a prevăzut expres?

TRANSCRIPT DEZBATERE
* realizat de echipa Dezbateri juridice

Petruț Ciobanu: Bună seara din nou, vă mulțumesc pentru faptul că sunteți aici, bună seara și celor care ne urmăresc în direct. Se va discuta astăzi despre o instituție extrem de importantă, una dintre cele mai noi instituții în dreptul procesual penal, din păcate cu aceleași consecințe juridice negative, la fel ca și camera preliminară. Discutăm de acordul de recunoaștere a vinovăției, instituție inspirată din dreptul anglo-saxon, modificată în planul dreptului procesual penal, având în vedere faptul că legislația procesual penală de la noi judecătorul care este învestit cu acordul de recunoaștere a vinovăției, spre deosebire de judecătorul din dreptul anglo-saxon, verifică dacă există fapta, dacă există vinovăția și dacă există consimțământul inculpatului în ceea ce privește acordul de recunoaștere a vinovăției. Prezenta emisiune are la bază un articol care a fost publicat pe site-ul juridice.ro și tocmai de aceea aș vrea să dau cuvântul colegului meu de la Cluj, domnului avocat Dan Cherteș, să vorbească despre elementele de noutate ale acestei instituții și dacă se poate, prin raportare la instituția recunoașterii vinovăției având în vedere și forma inițială a acestei instituții, acordul de recunoaștere a vinovăției și modificările care au fost până la adoptarea ei. Vă rog, domnul coleg.
Dan Cherteș: Bună seara, sper că mă auziți, bună seara la toată lumea, mulțumesc pentru invitație și vreau să vă, mă rog, ca idee în sine ar trebui să trecem de o fază de prezentare pentru că oricine ar fi interesat de această dezbatere, evident că a și citit prevederile codului. Prin urmare, mie mi se pare [restrict], ca instituție nouă, bine cu particularitatea faptului că pe elementul de recunoaștere am avut și acel articol 3201 introdus în 2010 prin legea 202. E drept, era o procedură doar în fața judecătorului care a ridicat o grămadă de probleme și părerea mea e că din acea experiență pe care ulterior au încercat s-o dreagă ori avocații, ori judecătorii, ori prin anumite RIL-uri Înalta Curte, nu știu dacă legiuitorul procesual penal a reușit să creeze acum în fața procurorului o instituție care să se apropie de ceva fiabil în practică. La urma urmei aia ne interesează, nu?
Petruț Ciobanu: Îmi cer scuze că intervin. Aș vrea să discutăm în concret pentru că timpul este extrem de limitat și avem la dispoziție doar o oră. Cred că era important sau este important să vă referiți la forma inițială pe care a avut-o acordul de recunoaștere a vinovăției, beneficiul stabilit de către legiuitor, în sensul că dacă recunoștea se reducea limita pedepsei stabilită în acord cu o treime și cu o pătrime în cazul amenzii, dispozițiile care au fost abrogate prin referire la această posibilitate pe care o are inculpatul atunci când recurge la procedura de recunoaștere a vinovăției în cadrul cercetării judecătorești.
Dan Cherteș: În regulă. Bun, de fapt de aici a și pornit toată discuția și articolul respectiv, respectiv pe faptul că înainte de intrarea în vigoare a legii de punere în aplicare a codului de procedură penală a existat acel alineat trei din articolul 480 care spunea foarte clar că inculpatul beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă. Practic, am ajuns la o instituție procesual penală care aparent creează următoarea situație: în fața procurorului n-ai acest beneficiu de reducere cu o treime a limitelor de pedeapsă, în fața judecătorului ai, și prin urmare calcul pe care și-l face un inculpat este acesta – bun, aștept până la judecător pentru că am limite de pedeapsă. Și eu am mers mai departe cu raționamentul. Probabil că legiuitorul în expunerea de motive s-a exprimat cum obișnuiește el de obicei, foarte general, probabil legiuitorul s-a gândit la altceva când a aprobat acel text. Dacă căutați succesiv toate modificările, respectiv legea de punere în aplicare, ajungeți să constați că nu există nici un temei pentru care acel alineat trei s-a abrogat. Prin urmare, probabil că motivul pentru care a făcut această abrogare e fiindcă s-a gândit în felul următor: discutăm de o negociere, respectiv inculpatul și procurorul nu sunt ținuți decât, eventual maximum pedepsei – având în vedere că discutăm de o negociere evident că părțile, de obicei, nu tind către maxim, dar așa ca o limită teoretică ar fi fost maximul pedepsei și ce, m-am întrebat? Minimul special al pedepsei sau al pedepselor, dacă sunt mai multe, minimul general sau o anumită limită stabilită după cum spune textul de lege trebuie să existe un aviz prealabil al procurorului ierarhic superior, unii spun că ulterior, după ce se încheie acordul, fiindcă avem alineatul doi de la 478 ar fi și un aviz ulterior, respectiv se avizează efectele acestui acord și prin urmare, părerea mea, discuția de la asta ar trebui să plece. Avem de-a face într-adevăr cu o justiție negociată, adică se poate ca procurorul și inculpatul împreună cu avocatul să se pună la masă și să spună „Ok, pentru atâtea fapte eu ca procuror ți-aș da atâta închisoare cu această formă de executare. Ești sau nu ești de acord?” Practic să discutăm despre o negociere sau nu.
Petruț Cioanu: Am înțeles și vă mulțumesc. Având în vedere afirmația dumneavoastră pe care mi-o însușesc și, și eu sunt de acord că acest acord de recunoaștere a vinovăției conține elemente clasice de negociere, aș vrea s-o întreb pe doamna procuror Alexandra Lăncrănjan care sunt limitele acestei negocieri, ce anume se poate negocia, cum se poate negocia, care sunt limitele mandatului pe care le primește avocatul și aici mă refer și la apărătorul din oficiu al clientului atunci când negociază acest acord de recunoaștere a vinovăției.
Alexandra Lăncrănjan: În primul rând bună seara. În ceea ce privește acordul de vinovăție ar trebui să facem anumite precizări cu privire la limite. În primul rând în dreptul intern, spre deosebire de dreptul anglo-saxon s-a preluat o singură formă a acordului de recunoaștere a vinovăției sau a plea bargain-ului, acela care ține de cuantumul pedepsei și modalitatea de executare. Niciodată între procurorul român și inculpat asistat de avocat în mod obligatoriu nu se va face o negociere cu privire la vinovăție sau la existența faptei, și asta este o chestiune care provine din însuți textul articolului 478, deoarece la momentul acordului de vinovăție sunt în faza în care s-a pus în mișcare acțiunea penală. Prin urmare, raportat la dispozițiile articolului 309 Cod de procedură penală avem deja probe că persoana a săvârșit infracțiunea, și așa încerc să acopăr și una dintre tematici, nu negociem vinovăția, nu negociem existența infracțiunii, nu negociem justiția penală, deoarece suntem în faza de probe, nu de indicii, nu de dosar care scârțâie, căci dacă am pus în mișcare acțiunea penală, deja avem o oarecare certitudine din punct de vedere al probatoriului că acea infracțiune a fost săvârșită de către inculpat. Negocierea se poartă între cuantumul pedepsei stabilit de lege, în mod evident și mandatul pe care inculpatul i-l dă avocatului este o chestiune care ține de dreptul la apărare și care, din punctul meu de vedre, se discută în prealabil venirii în fața procurorului. În relația dintre avocat și inculpat cu siguranță se poartă o discuție prealabilă în ceea ce privește care este maximul pe care-l poate accepta și care sunt formele de executare acceptabile pentru inculpat.
Petruț Ciobanu: Am înțeles. Ați putea totuși să ne prezentați din practică care sunt elementele definitorii care au la bază negocierea pe care Ministerul Public prin procurorul de caz o poartă cu inculpatul? Ce are în vedere atunci când se dorește încheierea unui acord de vinovăție? Exista, după cum ați spus dumneavoastră, că nu se poate negocia peste limita prevăzută de lege, maximă sau minimă, sunt anumite posibilități pe care le are inculpatul să le negocieze în relația cu un procuror, și într-adevăr, și eu sunt de acord că nu se pune niciodată la îndoială existența faptei și a vinovăției, pentru că prin definiția instituției, este vorba de o recunoaștere a vinovăției. Eu spun că acest acord de recunoaștere a vinovăției se poate încheia și atunci când există probe în ceea ce privește săvârșirea faptei, dar există mai puține șanse în ceea ce privește condamnarea inculpatului având în vedere că există posibilitatea să existe probe, dar să nu fie dovedite mai presus de orice îndoială rezonabilă. Și atunci când v-am întrebat m-am referit la limitele mandatului pe care le îmbracă apărătorul sau pe care le exercită apărătorul ca să exercite în mod legal o apărare și să fie protejat de lege, dar la această întrebare o să vreau să răspundă un pic mai târziu colegul meu. Ce elemente aveți dumneavoastră practice atunci doriți să încheiați un acord de vinovăție cu un inculpat?
Alexandra Lăncrănjan: În mod normal trebuie să te uiți la aspectele care țin de persoana inculpatului, este același procedeu logic pe care parchetul îl ia în calcul în momentul în care alege soluția în dosar, în cazul renunțării. Adică o dată pe partea obiectivă, modul cum a fost comisă fapta, gravitatea ei, circumstanțele personale ale inculpatului, antecedente, situație familială, pe de altă parte, mi se pare rezonabil să ne ghidăm după reguli deja instituite în jurisprudență. Adică nu putem să ignorăm practica instanțelor pe un anumit tip de infracțiune și care sunt pedepsele aplicate în mod constant pentru infracțiunile pentru care se permite acordul de vinovăție. Căci cred că ar fi nerezonabil ca parchetul să negocieze pe o practică constantă a instanțelor de judecată o pedeapsă mult mai mare decât ce s-a stabilit până la momentul respectiv. Și în țările common law, mai ales în Statele Unite, se folosesc acele guidelines care momentan sunt doar facultative, dar au niște practici și niște limite care sunt bine instituite.
Petruț Ciobanu: Am înțeles și vă mulțumesc. Vroiam să vă dau trei exemple de elemente circumstanțiale de care se ține cont în practică și dumneavoastră puteți să vă pronunțați dacă este adevărat sau nu. Primele două elemente, atunci când se solicită de către procuror încheierea unui acord de recunoaștere a vinovăției se referă la disponibilitatea unui inculpat de a coopera cu organele judiciare în ceea ce privește efectuarea urmăririi penale. Al doilea element în practică se referă la dorința acestuia de a ajuta organele de urmărire penală cu privire și la alte fapte, alte infracțiuni și alte persoane în alte cauze penale și al treilea de ordin subiectiv, posibilitatea de a se obține o condamnare în situația respectivă în raport de probatoriul care se efectuează. Eu personal cam aceste elemente le-am întâlnit în practică în ceea ce privește recunoașterea de vinovăție. Mărturisesc că ele nu au fost încă trimise către instanță pentru a fi admise sau pentru a fi respinse.
Alexandra Lăncrănjan: În ceea ce privește posibilitatea de a ajuta ancheta în alte cazuri este circumstanțială și contextuală, nu toți inculpații sunt în poziția de a ajuta în alte anchete penale, pot să fie inculpați primari, poate să fie un element izolat în viața lor. Evident că atunci când poziția pe care o adoptă inculpatul în anchetă este una pozitivă și proactivă, acesta va fi un element suplimentar în decizia cu privire la încheierea acordului de vinovăție sau nu. Eu cred că este foarte important să alegem dacă încheiem acordul de vinovăție sau nu în funcție de modalitatea concretă în care s-a săvârșit fapta și modalitatea în care inculpatul s-a comportat atât social înainte de săvârșirea faptei, cât și după ce a comis-o. Trebuie să ținem cont că indiferent dacă încheiam acordul de vinovăție sau nu încheiem acordul de vinovăție, valoarea declarației inculpatului de recunoaștere a vinovăției nu poate să fie alta decât cea prevăzută de codul de procedură penală. Prin urmare, cumva procurorul va aprecia dacă se coroborează cu restul probelor din dosar. Frica de achitare nu cred că este unul din motivele pentru care alegem să încheiem un acord de vinovăție, căci din practica personală și a colegilor mei știu că atunci când există un dubiu cu privire la condamnarea inculpatului, mai bine nu trimiți.
Petruţ Ciobanu: Am înțeles. Nu-i vorba de frică, e vorba de o posibilitate de a obține sau nu condamnarea în raport de legislația procesual penală, așa cum bine ați spus, prin aplicarea principiului in dubio pro reo. Aș vrea să adresez, poate cele mai dificile întrebări care se pot adresa pe această instituție, domnului judecător Daniel Grădinaru și aici se referă la următoarele trei întrebări care, ca și orice avocat, n-am o întrebare, am trei întrebări în ceea ce vă privește. Prima întrebare, domnule președinte, se referă la compatibilitatea judecătorului care se pronunța asupra acordului de recunoaștere a vinovăției cu privire la inculpat, în situația în care în aceeași cauză mai sunt judecați și alți inculpați. A doua se referă la limitele de infirmare ale judecătorului atunci când este învestit cu un acord de recunoaștere a vinovăției, dacă ține cont doar, dacă există acele dispoziții obligatorii care trebuie să existe într-un acord de recunoaștere a vinovăției și a treia întrebare se referă la funcția judiciară, dacă această posibilitate este prevăzută expres în articolul trei din codul de procedură penală care numără expres și limitativ cele patru funcții judiciare, și a patra, ca să fiu un avocat adevărat, și ultima, îmi cer scuze, sunt cele mai importante cu care m-am confruntat, dacă prin acest acord de recunoaștere a vinovăției nu cumva procurorul care soluționează cauza ia din atributele instanței de judecată în ceea ce privește individualizarea judiciară a pedepsei, anumite instituții legate de concursul de infracțiuni, de recidivă?
Daniel Grădinaru: Da, nu știu cu care o să încep, o să încep cu cel în care vorbim despre funcții procesuale. Cred că textul ne trimite la instanța de judecată și atunci nu mai avem dubii cu privire la ce organ judiciar va exercita aceste atribuții legate de soluționarea unei astfel de cauze când este sesizată cu un acord de recunoaștere a vinovăției. Merg mai departe și o să vorbesc despre acea presupusă incompatibilitate. Ca și în cazul aplicării dispozițiilor fostului 3201 din Codul de procedură anterior, și acolo s-a pus problema dacă unii dintre inculpați recunosc și merg pe procedura aceasta simplificată și rămân în cauză după disjungere cu ceilalți inculpați, dacă mai este incompatibil sau dacă se află într-o situație de incompatibilitate judecătorul. Și în practică, și în practica Înaltei Curți s-a consacrat regula conform căreia nu devii automat incompatibil, depinde ce ai reținut când ai judecat cauza cu privire la cei care au mers pe procedura simplificată. Evident că în anumite cazuri când vorbim despre infracțiuni ce presupun asocierea în vederea săvârșirii de infracțiuni, orice fel de asociere în care reții și contribuția unei alte persoane, unui alt inculpat care a rămas în cauză, e greu să motivezi și fără să ignori participația celui care a rămas în cauză având în vedere tocmai forma de participare a acestuia la infracțiunea anterioară, la infracțiunea reținută pentru ceilalți. Deci cred că de la caz la caz dacă, în plus, aici nu poți să fii sesizat cu un acord de recunoaștere a vinovăției decât pentru cei care au recunoscut. Ceilalți care nu au recunoscut și care probabil încă se află în faza de urmărire penală și urmează să fie trimis ulterior un rechizitoriu, probabilitatea este destul de mică să pice la același judecător să zic așa, să fie sesizat același judecător cu acel rechizitoriu. Nu văd o altă situație. Vă referiți la împrejurarea în care în aceeași cauză s-au încheiat mai multe acorduri de vinovăție sau?
Petruț Ciobanu: Și în practică s-a ajuns la aceeași veche soluție pe care dumneavoastră ați antamat-o pe 3201 și am ajuns la o soluție, poate gospodărească, să se disjungă cauza, deși în instituția pe care ați invocat-o, și sunt de acord, era și un recurs în interesul legii care stabilea foarte clar că judecătorul care a soluționat cauza pe această procedură nu era incompatibil. Fără să existe un text de drept expres, în practică s-a ajuns să se disjungă această cauză, deși este o mențiune că încheierea unui acord de recunoaștere a vinovăției nu afectează această prezumție de nevinovăție.
Daniel Grădinaru: Dar unde se disjunge? În faza de urmărire înțeleg. În faza de judecată sunt deja sesizat cu acordul de recunoaștere a vinovăției.
Petruț Cioanu: Care este limitat, dar pentru cel care a făcut acord de recunoaștere, pentru actele pe care le-a cunoscut și probatoriul pentru recunoaștere. S-a stins această procedură, în faza de urmărire penală s-a disjuns, dar au fost și inculpați care au recurs în faza de cercetare judecătorească la această procedură de recunoaștere a vinovăției pe legislația…
Daniel Grădinaru: Spuneam că dacă anterior tu erai sesizat cu o cauză …, cu un rechizitoriu care vizează, să zicem, patru inculpați, și doar doi sau trei dintre aceștia recurgeau la procedura simplificată prevăzută de fostul 3201, acum este sesizat separat. Pentru cei cu acordul de recunoaștere a vinovăției este sesizat prin acest acord, iar pentru ceilalți continuă procedura în faza de urmărire penală, și este sesizat fie printr-un alt acord, fie printr-un rechizitoriu, situație în care s-ar întâmpla mai rar să ajungă cauza nou formată la același judecător care s-a pronunțat deja anterior pe primul acord de vinovăție.
Petruț Ciobanu: Rămâne să vedem ce se va întâmpla în practică, fiind într-adevăr o instituție nouă și nu sunt încă foarte bine stabilite elementele jurisprudențiale. Aș vrea să-l întreb pe colegul meu, domnul avocat Mihai Mareș, în ceea ce privește posibilitatea de a se încheia acordul de recunoaștere a vinovăției, legiuitorul impune o limită. Doar cu inculpatul după ce s-a pus în mișcare acțiunea penală. Și aici aș vrea să vă referiți la două aspecte. Unu – legiuitorul român atunci când a vorbit despre drepturile suspectului s-a referit, are aceleași drepturi cu inculpatul, și doi – vreau să aveți în vedere dacă prin această procedură se respectă egalitatea de tratament procesual pe care ar trebui s-o aibă un suspect care ar vrea să recurgă la acest acord de recunoaștere al vinovăției, și din păcate, din motive obiective fiindcă nu-i prevăzut de legiuitor, nu poate să recurgă, având în vedere că dacă ar recurge la această procedură, dacă din punct vedere operațional și economic s-ar ajunge la același rezultat, poate mai devreme pentru societatea civilă.
Mihai Mareș: Mulțumesc, bună seara. Înainte aș face o mică paranteză referitoare la introducerea care a avut loc cu paralela utilității acestei instituții având în vedere procedura recunoașterii în primă instanță prevăzută de 396 alineatul 10 care prevede că în cazul în care se merge în primă instanță pe recunoaștere se obține acea treime în reducerea pedepsei cu închisoarea și cu o pătrime la amendă și aș face precizarea aici că găsesc foarte utilă instituția recunoașterii acordului vinovăției care se face în cursul urmăririi penale, deci după punerea în mișcare a acțiunii penale, între inculpat și procuror, deoarece se poate limita acest acord la anumite fapte în timp ce în cursul judecății când mergi pe recunoaștere ești obligat să mergi pe recunoașterea tuturor faptelor reținute în rechizitoriu și atunci s-ar putea să existe o situație de disconfort în sensul în care ai o recunoaștere sau vrei să faci o recunoaștere, dar anumite fapte reținute în rechizitoriu să consideri că sunt nedrept reținute și să fii obligat practic, să recunoști în totalitate faptele pentru care s-a pus în mișcare acțiunea penală și a fost sesizată instanța prin rechizitoriu, ceea ce denotă o primă diferențiere clară în utilitatea acestui acord, încheierea acestui acord în faza de urmărire penală. După aceea, referitor la reducerea cu o treime a pedepsei închisorii și cu o pătrime a amenzii care există în procedura aceasta de recunoaștere în faza de judecată, aș spune iarăși că găsesc o a doua utilitate a acestei instituții de recunoaștere a vinovăției, datorită faptului că se poate merge prin această așa-zisă negociere la o limitare sau la o diminuare și mai mare decât această treime rămânând la latitudine instanței să aprecieze potrivit 485 alineatul doi din codul de procedură penală care reglementează soluțiile pe care le pronunță instanța cu privire la acest acord, ca în situația în care găsește că datorită gravității infracțiunii sau periculozității infractorului, să găsească mult prea blândă soluția adoptată în acest acord încheiat între inculpat și procuror. Bineînțeles că în ceea ce privește întrebarea punctuală în legătură cu drepturile suspectului și drepturile inculpatului, aș aprecia că ar fi trebuit inclusă într-o anumită manieră și suspectul, dar cumva într-o procedură reglementată distinct de ceea ce prevede astăzi procedura acordului de recunoaștere a vinovăției, pentru care, așa cum s-a subliniat, una din condițiile de acceptare a acestui acord este ca din probele existente să rezulte săvârșirea faptei și că aceasta a fost comisă de către inculpat.
Petruț Ciobanu: Am înțeles, mulțumesc. Aș vrea să-l întreb pe colegul nostru de la Cluj, domnul avocat Dan Cherteș, care este forma pe care trebuie s-o îmbrace inițiativa inculpatului sau inițiativa avocatului atunci când exercită drepturile procesuale ale inculpatului și solicită încheierea unui acord de recunoaștere a vinovăției, atunci când propune procurorului de caz să se încheie un acord de recunoaștere a vinovăției.
Dan Cherteș: Pe caz practic, până acum din societatea noastră pot să vă spun că s-a formulat în felul următor: inculpatul a formulat în scris o cerere prin care solicita încheierea unui acord, sau respectiv disponibilitatea. Evident că e o discuție practică, normal e un înscris, ca să nu discutăm discuții, dar în același timp consider că este ok, să spunem așa, este ok și dacă este o discuție de principiu între avocat și procuror, fiindcă evident, ei cunosc termenele, limitele și așa mai departe ale pedepsei. O singură precizare sau mă rog, două precizări pe care vreau să le fac la ce au susținut colegii mei. Cu tot respectul pentru domnul judecător, am o singură observație. Mie mi se pare că e o problemă de reglementare acolo la întrebarea cine exercită funcția judiciară în acest acord de recunoaștere a vinovăției, ați spus instanța și este corect pe text, dar practic, dacă ne uităm pe funcțiile judiciare, instanța exercită funcția de judecată. Or, nu putem spune că aici avem o funcție de judecată. Funcția de judecată presupune ca instanța să dea o condamnare. Or, mie mi se pare că în măsura în care prin procedura aceasta se încuviințează că se admite sau se respinge acordul de recunoaștere a vinovăției, instanța nu face o judecată, face doar o aprobare sau o infirmare a ceea ce a decis procurorul și mă rog, inculpatul. Cât privește discuția raportat la ce luăm în considerare în momentul în care stabilim în practică cât îi dăm sau cât vrem să-i dăm inculpatului. Doamna procuror a adus în discuție acest aspect. Bun, discuția asta că, cât e el băiat bun sau nu e băiat bun, încă rămâne pe ceea ce face parchetul de obicei, acuzare, respectiv o să aibă tot timpul o atitudine subiectivă față de inculpat și de aia discuția într-adevăr și întrebarea pe care ați adresat-o și domnului judecător, respectiv dacă procurorul împrumută sau nu din funcțiile judecătorului, aceea de a individualiza și așa mai departe, de a stabili discuții pe instituții gen concurs, recidivă, circumstanțe atenuante, fiindcă doamna procuror a discutat despre asta, despre persoana în sine. Or, până la urmă trebuie să discutăm și asta, aplică sau nu aplică, discută sau nu discută procurorul în acel acord de recunoaștere a vinovăției despre cum a aplicat regulile de la concurs, regulile de circumstanțe atenuante, despre persoana inculpatului, fiindcă între prevederile de la 482, dacă nu mă înșel, nu există obligativitatea conținerii în acest acord de recunoaștere a vinovăției a acestor aspecte. Or, de aia eu am zis că discuția fundamentală trebuie să plece de aici. Este o negociere sau este practic, un procuror care înlocuiește judecătorul de dragul unei negocieri, și respectiv de dragul unei celerități a procesului penal, respectiv de a nu mai încărca instanța cu un alt proces.
Petruț Ciobanu: Am înțeles și vă mulțumesc. O întrebare aș vrea să-i adresez doamnei procuror și după aceea o să-i dau și cuvântul fiindcă are o teorie pe care vrea să o argumenteze, dacă în situația în care un inculpat prin apărătorul său ales dorește inițierea unui acord de recunoaștere a vinovăției, dacă procurorul este obligat să urmeze acest demers și dacă urmează acest demers, colegul meu a antamat o altă discuție în ceea ce privește avizul procurorului ierarhic superior. Eu cred că în cauză sunt mai multe avize care se dau atât înainte de a se încheia acordul cât și după ce se încheie acordul cu privire la efectele acordului de vinovăție înainte de a sesiza instanța. Revin la întrebare, dacă un apărător ales pentru inculpat dorește să se încheie un acord de vinovăție pentru clientul său, având în vedere că legea procesual penală nu prevede o formă în care să fie îmbrăcată această intenție, pentru procurorul de caz, pentru dumneavoastră, ar fi obligatoriu să dați curs acestui demers? În condițiile în care se referă la infracțiuni care se află în marja de până la șapte ani de zile ca tratament sancționator.
Alexandra Lăncrănjan: Să le luăm pe rând. Având în vedere prevederile articolele 478 cod de procedură penală, coroborate cu faptul că procurorul, și îmi pare rău că îmi contrazic colegul avocat, nu face funcție de acuzare, căci are alte atribuții în procesul penal în România și faptul că acordul de recunoaștere a vinovăției poate să fie inițiat din două părți, raportat la loialitatea procesului penal, cred că ai obligația ca reprezentant al Ministerului Public să treci prin procedura acordului de negociere. Evident că nu trebuie neapărat să-l încheiem în momentul în care nu cădem de acord cu privire la cuantumul pedepsei sau la modul de executare al pedepsei, dar din momentul în care inculpatul prin avocat sau personal îți formulează o cerere în oricare formă, ca Minister Public ești obligat să parcurgi procedura unei întâlniri prealabile, a discutării, a punerii în discuție cu prim-procurorul care ar trebui să dea un aviz anterior și să încerci măcar să ajungi la aplicarea acestei proceduri. Pe de altă parte, cu privire strict la avize, strict pe textul legal, în opinia mea există un aviz prealabil în care se discută, cred, care este oarecum minimum la care cobori și de asemenea, există un aviz pe care putem să-l apreciem cumva ca avizul pentru legalitate și temeinicie din rechizitoriu care consimte acordul încheiat.
Petruț Ciobanu: Îmi cer scuze, vreau să vă provoc fiindcă ați atins un subiect extrem de important și, și eu sunt de acord și chiar voi stimula la un moment dat să fie vorba de o dezbatere pe teme juridice având în vedere și avizul 16 al Consiliului Constativ al Judecătorilor. Ați spus la un moment dat că în acel aviz al procurorului ierarhic superior, fie că este prim-procuror sau procurorul șef, se prevede limita minimă. Aș vrea să vă întreb dacă acest aviz care este obligatoriu pentru procurorul de caz, atunci când se emite înainte de a se începe negocierea, trebuie să prevadă doar limita minimă la negociere, trebuie să prevadă doar limita maximă sau prevede limita minimă și maximă în care se negociază; poate prevedea un prag maxim, poate prevedea modalitatea de executare a pedepsei aplicate și în raport de răspunsul pe care o să-l dați mai urmează două întrebări subsecvente.
Alexandra Lăncrănjan: Va fi un răspuns foarte scurt. Articolul 478 alineat patru spune că limitele încheierii acordului de recunoaștere a vinovăției se stabilesc prin avizul prealabil și scris al procurorului ierarhic superior. Având în vedere că e la plural, cred că trebuie să stabilească și limita inferioară și limita…
Petruț Ciobanu: Pe interpretarea pe care o dați dumneavoastră ar trebui să stabilească și modalitatea de executare? De exemplu, eu ca apărător pentru inculpat sunt de acord să se aplice pentru clientul meu o pedeapsă de doi ani de zile, dar nu sunt de acord să fie în regim de executare.
Alexandra Lăncrănjan: Acum, în mod concret, în parchet, deoarece nu suntem totuși robotizați, se discută acordul de vinovăție, dar avizul prealabil ar trebui să conțină limitele tuturor aspectelor pe care le poți preciza în acordul de vinovăție. Opinia mea personală care nu este opinia Ministerului Public în mod oficial, este că avizul prealabil este nenecesar și are implicații mai mari asupra modalității în care îmi exercit eu funcția ca procuror.
Petruț Ciobanu: Spuneți că este nenecesar. Haideți să vă dau un exemplu. Dacă se stabilesc anumite limite în acest aviz, dumneavoastră sau nu neapărat dumneavoastră, procurorul de caz ar putea să încalce aceste limite și să creeze inculpatului o situație mai favorabilă? În loc de limita de trei ani de zile minimă stabilită în aviz, procurorul de caz spune – sunt de acord să fie o pedeapsă de doi ani și șase luni.
Alexandra Lăncrănjan: În cazul în care încălcăm avizul prealabil care e o cerință de legalitate a acordului de vinovăție în modul în care este structurat articolul din cod, trebuie să calificăm ce fel de nulitate este în cauză. În cazul în care este nulitate relativă, Ministerul Public cu siguranță n-o să invoce nicio vătămare, iar inculpatul nu ar avea nici un interes.
Petruț Ciobanu: Acum aș vrea să fac și pe avocatul Ministerului Public. Dacă avizul acesta prealabil dat de către procurorul ierarhic superior stabilește anumite limite minime și maxime și procurorul de caz obține o situație mai grea pentru inculpat…
Alexandra Lăncrănjan: Ar trebui să i se dea un premiu, nu?
Petruț Ciobanu: Rămâne de discutat dacă rămâne în cărți juridice sau în bani.
Alexandra Lăncrănjan: Cred că în cărți juridice și aici cred că într-adevăr avem o problemă pe nulitatea relativă pe care o poate invoca deoarece s-ar putea să putem susține o vătămare pentru inculpat, chiar dacă este un acord formal.
Petruț Ciobanu: Îmi cer scuze, aveți dreptate. O să vă dau și dumneavoastră cuvântul, cred că era important ce spunea domnișoara procuror. Vă rog.
Alexandra Lăncrănjan: Deci în cazul în care plecăm de la premisa că avizul prealabil și limitele stabilite de prim-procuror sunt o cerință de legalitate în încheierea acordului de vinovăție și în cazul în care se trece peste limite în favoarea inculpatului, nu ar putea invoca nulitatea relativă. În momentul în care chiar și formal inculpatul este de acord cu o pedeapsă mai grea decât limitele prealabile stabilite de prim-procuror, atunci am putea să avem o vătămare, dar plecăm de la prezumția că nu-i sunt cunoscute limitele în care negociază lato sensu.
Petruț Ciobanu: Am înțeles. Vă rog, domnule coleg.
Mihai Mareș: Mulțumesc. Voiam să fac precizarea că în mod evident, un rol important în aceste discuții la redactarea proiectului de acord care este supus avizului prealabil și scris al procurorului ierarhic superior îl are apărătorul inculpatului. În cazul în care, așa cum s-a precizat, procurorul ierarhic superior apreciază că se impune o limită mai mare decât cea prevăzută în draftul acordului înaintat și supus atenției spre aprobare în scris, care draft a fost negociat, să spunem, între inculpat, apărător și procurorul de caz, s-ar putea ca în cele mai multe cazuri inculpatul să nu mai fie de acord cu încheierea acestui acord, iar precizarea care se impune aici a fi făcută este că discuțiile și tot ceea ce s-a dezvăluit în această procedură prealabilă rămân în sfera confidențialului neputând fi folosite ulterior împotriva inculpatului.
Petruț Ciobanu: Avem și un argument de text, domnule coleg? O dispoziție de drept pozitiv care să permită procurorului de caz să păstreze confidențialitate, discuția și negocierea purtată în cadrul acordului de recunoaștere a vinovăției, având în vedere că dispozițiile procesual penale obligă doar apărătorul să păstreze confidențialitatea aspectelor de care ia la cunoștință atunci când studiază dosarul?
Mihai Mareș: Este o interpretare personală, ai spune, în care cred fără să pot indica acum…
Alexandra Lăncrănjan: Să-mi ajut colegul cu un text. Confidențialitatea acordului de vinovăție și discuțiile purtate de către inculpat, avocat și procuror, nu atât cât sunt circumscrise confidențialității din partea procurorului dar nu pot fi dezvăluite în cursul procesului penal și în actele procurorului deoarece nu sunt în nici una din formele stabilite pentru probe. Motiv pentru care dacă acordul de vinovăție nu mai este încheiat, au fost doar niște discuții amicale cu drafturi, ele neputând să fie consemnate pentru că nu avem declarație, nu avem nici un proces verbal cu valoare probatorie încheiat la acel moment. Au fost niște tentative de negociere și folosirea lor în cadrul procesual în afara probelor stabilite de codul de procedură penală, nu ar avea nici un fel de valoare juridică nici pentru procuror…
Petruț Ciobanu: Îmi cer scuze, au fost enumerate câteva cuvinte care nu cred că se întâlnesc foarte des în activitatea judiciară a Ministerului Public: draft – nu cred că Ministerul Public sau procurorul de caz lucrează cu drafturi fiindcă este la un moment dat specific unei corespondențe comerciale, nu se poate consemna într-un proces verbal negocierea fiindcă nu-i vorba de o negociere din dreptul civil, în sens larg la un moment dat, și cred ceea ce ați spus și dumneavoastră că pot fi discuții profesionale, nu amicale, care se poartă de către un apărător de bună credință având în vedere că din păcate, legiuitorul român prevede obligativitatea pentru apărătorul român să exercite drepturile procesuale cu bună credință, nu și pentru Ministerul Public.
Daniel Grădinaru: Aș vrea să spun și câteva cuvinte. Eu nu cred că trebuie să se consacre în anumite forme expres prevăzute de lege. Este vorba despre un memoriu, o cerere care rămâne la dosar, nu poate să fie ignorată, chiar dacă nu mai produce efecte juridice. O încercare de încheiere a unui acord de vinovăție nefinalizată ar putea să producă cândva anumite efecte. De exemplu să ajungă în fața judecătorului să spună – știți, eu am încercat să fac o negociere, am încercat să ajut ancheta, dar uitați ce s-a întâmplat. Deci cred că nu pot fi ignorate chiar dacă nu îmbracă forme nu știu de care. Aș vrea să, am și eu un cuvânt într-o replică prietenească, nici un caz…, colegială, să spun colegului nostru de la Cluj că tot judecătorul pronunță condamnarea dacă admite acordul de recunoaștere a vinovăției și am și foarte multe hotărâri. Eu am selectat în cursul zilelor trecute câteva hotărâri, toate sunt la fel – dacă admite acordul de recunoaștere a vinovăției pronunța condamnare cu suspendare, cu executare, în oricare dintre formele prevăzute de cod, și de aceea cred că judecătorul se pronunță ca instanță de judecată și îndeplinește funcția respectivă.
Petruț Ciobanu: Îmi cer scuze, dacă vreți, domnul coleg antama o altă discuție pe vechea procedură, 3201, dacă în acea procedură se putea sau nu dispune achitarea celui care recurgea la procedură. O să mă întorc să vă adresez o întrebare domnule președinte dar nu acum. Aș vrea să termin cu totuși ce înseamnă faza de negociere între apărător și Ministerul Public. Aș vrea să-l întreb pe domnul avocat Cherteș de la Cluj dacă în situația în care Ministerul Public inițiază acest dialog profesional pentru încheierea unui acord de recunoaștere a vinovăției, cum se exercită apărarea în cauză din punctul dumnealui de vedere.
Dan Cherteș: În ce sens? Dacă s-ar putea puțin mai tare.
Petruț Ciobanu: Care ar fi reacţia avocatului? Este de acord să se încheie pe loc, solicită un termen pentru pregătirea apărării, are o discuție profesională cu inculpatul, care sunt limitele de negociere, dacă avocatul are acces să vadă acest aviz al procurorului ierarhic superior, aviz care nu este obligatoriu să fie trimis la instanța de judecată, cum exercitați apărarea în cauză? Dumneavoastră în nume propriu – sunteți de acord? Da. Semnăm astăzi acordul sau exercitați o apărare tehnică specializată deplin în cauză, solicitați un termen, e vorba de drepturile procesuale pe care le are inculpatul.
Dan Cherteș: Am înțeles. Bun, evident că în urmărirea penală și în cazul particular de recunoaștere a vinovăției avocatul o să exercite în deplinătatea lor drepturile inculpatului. Mie mi se pare că, la fel cum a zis doamna procuror, aici chiar dacă dumneavoastră nu v-a plăcut formularea, dânsa are dreptate. Este o discuție amicală pentru că până la urmă discutăm de o negociere. Prin urmare, formalistic, sincer, nu văd o anumită procedură de urmat. Și cum într-adevăr aș avea aceeași părere ca domnul judecător, practic este un script care rămâne la dosar pentru judecător în măsura în care această negociere eșuează și judecătorul poate să o aprecieze ca o variantă de bună credință sau mă rog, ca o atitudine de bună credință a inculpatului care într-adevăr a încercat cu parchetul să poarte o discuție și să închidă relația lui conflictuală cu statul pentru că la urma urmei cam asta este, acest proces penal pornit. Prin urmare, modul în care se poartă discuțiile cu procurorul și mă rog, cu avizul, vedeți, ați constatat o nouă lipsă de reglementare aici, respectiv pe drepturile inculpatului avocatul poate să vadă oricând dosarul dacă i se permite de către procurorul de caz, prin urmare poate să vadă și acest aviz, teoretic, în limitele acelui drept. Acum îl dă acel aviz prim-procurorul în scris sau nu, dacă ulterior practic, avem acea verificare, a fost exprimată și opinia mea în articol, respectiv că acest aviz al prim-procurorului exact cam ca acea verificare a legalității și temeiniciei pe elementul de rechizitoriu.
Petruț Ciobanu: Îmi cer scuze că intervin, domnule coleg. Cred că este vorba de un aviz al procurorului ierarhic superior și nu mi-o luați în nume de rău, nu este un aviz al prim-procurorului și doi, spuneați că poate să vadă oricând dosarul și vă dau următorul exemplu. Sper să nu fie niciodată real. Eu sunt procuror de caz, pun în mișcare acțiunea penală astăzi împotriva unui client de-al dumneavoastră și vă interzic pe 10 zile să aveți acces la dosarul cauzei. Vă fixez un termen limită să negociați nu amical, profesional cu mine, șapte zile.
Dan Cherteș: Bun, eu v-am înțeles. Rea-credință din partea procurorului nu numai că se poate exercita, dar întâlnim destul de des în dosar. Acum mie îmi pare rău că-s așa de..
Petruț Ciobanu: Deci am ajuns unde am dorit.
Dan Cherteș: Așa este în practică, cel puțin în Cluj poți să constați și elemente de bună-credință și elemente de rea-credință, este tot o discuție de om. Dar mie mi se pare că.. Bun, dincolo de a particulariza pe anumite elemente și a discuta instituția juridic, mergem prea mult în particular, cum ați dat și dumneavoastră exemplu și la fel cum colegul avocat s-a exprimat de ce-i util acordul de recunoaștere a vinovăției și mi-a dat acel exemplu particular. Eu sunt de acord cu dânsul. Categoric se pot discuta pe elemente particulare că-i mai util să ai acord de recunoaștere a vinovăției decât să nu-l ai, dar eu am zis de principiu, inculpatul, sau dacă stăm să analizăm instituția în momentul în care i se pun în față aceste variante 1/3 în fața judecătorului sau i se dau limite normale în fața procurorului, categoric că-i simplu ce se alege, pedeapsa cea mai blândă, nu? Și atunci, dacă revenim la discuția de principiu ajungem să constatăm că sunt multe lipsuri care trebuie, bineînțeles, complinite de parchet care prin acest acord de recunoaștere a vinovăției, mie mi se pare că primește un rol activ pe care poate să-l fructifice într-un mod foarte practic pentru stat și pentru buget și pentru timp. De fapt pentru timpul procurorului, că la urma urmei asta e problema – multe dosare, timp puțin. Așa-i și la avocați, așa-i și la procurori, așa-i și la judecători. Și să scutească instanțele de alte dosare care se pot rezolva în faza de urmărire. Și o problemă pe care poate o s-o ridicați sau nu, eu zic că acea limită de șapte ani stabilită de textul de lege ar fi o discuție care ar trebui s-o purtăm, dacă este rațională, dacă se bazează pe ceva sau nu.
Petruț Ciobanu: Sunt de acord și dacă tot ați adus-o dumneavoastră în discuție, în raport de faptul că marea majoritate a infracțiunilor care sunt incriminate în codul penal au pedeapsă, au o limită maximă de cinci ani de zile, vă rog să comentați dacă această limită maximă de șapte ani de zile reprezintă un criteriu obiectiv, un criteriu judicios în ceea ce privește acordul de recunoaștere a vinovăției, și pentru a nu mai fi nevoie de motive tehnice să dau cuvântul aș vrea să vă pronunțați și pe următorul aspect. Dacă vi se pare o procedură echitabilă în condițiile în care în ceea ce privește acordul de recunoaștere a vinovăției inculpații minori nu au acces la aceasta, că ați spus dumneavoastră la un moment dat că este mai benefic să iei legea mai blândă atunci când recurgi la procedura de recunoaștere a vinovăției.
Dan Cherteș: Am înțeles. Deci unu – pe partea cu limita de șapte ani evident, știți înainte era cinci până la legea de punere în aplicare s-a ridicat la șapte. Nu știu dacă este bine sau rău și la urma urmei cred că discuția e în felul următor – de ce aici avem această limită de șapte ani, în instanță la acea recunoaștere n-avem decât o limitare la pedeapsa detențiunii pe viață. Prin urmare, ce a încercat legiuitorul să ne oblige să, sau mă rog, să împiedice pe procuror să facă? Să negocieze pe infracțiuni grave?
Petruț Ciobanu: O să-mi cer scuze domnule coleg, pentru a respecta dreptul și celorlalți invitați o să vă rog să răspundeți la întrebări un pic mai în concret.
Dan Cherteș: Trei propoziții, că așa zic și în instanță.
Petruţ Ciobanu: Vă mulțumesc.
Dan Cherteș: Deci limita asta de șapte ani mie mi se pare că n-are o motivare și vă spun un exemplu practic am ajuns și eu aici – evaziunea fiscală și spălarea de bani. Interesul statului să încheie un acord de recunoaștere a vinovăției și respectiv o reparare a prejudiciului pe evaziune și subsecvent pe spălare de bani, mie mi se pare că mai ales în practica actuală ar fi mare, dar nu se poate, pentru că pe articolul opt și nouă din lege sunt pedepse prea mari. Iar pe a doua întrebare pe care ați ridicat-o, respectiv cu minorii, odată că discuția aici apropo de singurele cărți care au apărut prin practică, prin doctrină, respectiv cartea doamnei Uzlău, eu sunt de acord cu..
Petruț Ciobanu: Îmi cer scuze că intervin, trebuie să fiu corect, nu este un singur autor. Este un colectiv de autori.
Dan Cherteș: Eu cunosc așa, este adevărat, este Corina Voicu, Uzlău și..
Petruț Ciobanu: Haideți să ne concentrăm pe răspunsul la întrebări, toți am citit aceste cărți, care este poziția dumneavoastră?
Dan Cherteș: Dacă m-ați lăsa să răspund cred că aș apuca deja. Deci discuția e în felul următor – acolo o dată e o discuție cu minorul care n-are capacitatea deplină de exercițiu pentru a încheia un acord, și probabil ăsta-i temeiul, dar în același timp dacă vă uitați la reglementarea actuală a sancțiunilor care se pot aplica minorilor, practic vorbim de niște măsuri educative fiindcă între temele propuse era și asta – că de ce nu avem excluderea minorilor și din faza de judecată, fiindcă la faza de judecată nici nu se aplică limite de pedeapsă cu închisoarea sau amenda, sunt măsuri privative sau neprivative de libertate și asta-i toată discuția.
Petruț Cioanu: Am înțeles și vă mulțumesc. Domnule președinte, dacă doriți să vă spuneți și dumneavoastră părerea.
Daniel Grădinaru: Eu spun, și n-am avut ocazia s-o spun, dar o spun acum, cred în utilitatea acestei instituții chiar dacă aparent avem și această peste care, aparent, se suprapune, a recunoașterii vinovăției, vreau să vă spun că mulți vin în instanță cu gândul și cu convingerea chiar că vor primi o pedeapsă la o treime din minimul special prevăzut de lege. Unii obțin așa ceva, dar nu este o regulă, pe când aplicând această instituție ai o siguranță că vei primi pedeapsa negociată la procuror. Cred și eu că nu a lăsat legiuitorul posibilitatea negocierii cu procurorul decât pentru anumite infracțiuni, și cum ați spus și dumneavoastră, colegul nostru, anterior era o limită de cinci ani. Într-adevăr majoritatea pedepselor sunt cu un maxim de cinci ani, mai ales cele contra patrimoniului și nu numai. Mai e și o categorie cu limită de șapte ani, probabil au vrut să le includă și pe acelea. În paralel mai este o instituție care funcționează cu aceeași limită în faza de urmărire penală, este vorba de renunțarea la urmărirea penală. Aici văd eu că s-ar putea suprapune și că s-ar fi putut în anumite condiții să se aplice acea instituție și nu asta, cu efecte mai bune pentru inculpat. În legătură cu minorul, da, probabil că s-a referit la capacitatea acestuia de a încheia acte juridice și neputând să încheie…
Petruț Ciobanu: Și de a avea reprezentarea corectă a consecințelor pe care și le asumă prin semnarea acestui acord de recunoaștere a vinovăției, chiar dacă acordul este semnat de un avocat, un apărător ales sau un apărător din oficiu. Domnișoara procuror.
Alexandra Lăncrănjan: Foarte rapid și pe rând, Ministerul Public încă-și aduce aminte de orele de civil cu prezumția de bună-credință astfel încât așa și negociem și privim partenerul de negociere lato sensu. În primul rând o precizare cu privire la de ce nu se dă posibiltatea suspectului. Cred că se face o confuzie între drepturile suspectului și drepturile inculpatului, care sunt asemănătoare, sunt drepturile procesuale care sunt în beneficiul lor. Nu ar putea să beneficieze de acordul de vinovăție pentru că premisa necesară încheierii acordului de vinovăție este un grad de probațiune mai mare decât la suspect și cumva se face un echilibru.
Petruț Ciobanu: Cât de mare?
Alexandra Lăncrănjan: În mod normal atunci când ai indicii care duc la presupunerea rezonabilă că o persoană identificabilă, ar trebui să dispui continuarea urmăririi penale pentru suspect. Auditorii care sunt în sală pot să spună că au primit la examen acest…au și promovat cu note mari. Motiv pentru care nu cred că e o greșeală a legiuitorului, cred că este un mecanism de protecție și de evitare a unor situații în care nu am negocia pedeapsa și modul de executare ci am negocia însăși fapta.
Petruț Ciobanu: Sunt de aceeași părere pentru că legiuitorul a avut ca rațiune să prevadă această posibilitate doar pentru inculpat atunci când probațiunea este pe deplin conturată și pentru a preveni niște abuzuri procesuale derivate din noua instituție de a se începe urmărirea penală in rem unde se pot obține probe. Și eu sunt de acord că este corect, este legal și judicios să fie doar în favoarea inculpatului această procedură.
Alexandra Lăncrănjan: Da, de asemenea, mecanismul cu limita de pedeapsă, sunt total de acord că există infracțiuni care sunt în afara renunțării la urmărire penală și acordului de vinovăție, dar nu cred că problema este cu dispozițiile codului de procedură penală ci cu corelarea actelor normative, cu alte dispoziții penale. Adică nu ar trebui să ridicăm la 15 ani limita? Ci ar trebui să corelăm cealaltă legislație care a fost introdusă în cod. Pe de altă parte, în ceea ce privește lăsarea acordului de vinovăție în draft, era ironică precizarea discuțiilor amicale. Ele sunt niște discuții într-un cadru formal care dacă nu sunt duse la bun sfârșit nu consider că ar putea să fie lăsate la dosar din simplul motiv că nu știi dacă este în beneficiul inculpatului acea încercare, motiv pentru care dacă inculpatul dorește ca atitudinea lui în faza de urmărire penală să fie consemnată există căi absolut legale. Poate să solicite audierea și în declarație poate atât să recunoască comiterea faptei sau poate se răzgândește până la instanță, este dreptul lui.
Petruț Ciobanu: Cred că va fi o problemă finală pe care aș vrea s-o discutăm în raport de consecințele pe care le are faptul că acordul de recunoaștere a vinovăției nu este admis de către judecător. Domnule președinte, aș vrea să vă întreb în ceea ce privește dispozițiile legale care stabilesc ca atunci când instanța este învestită cu un acord de recunoaștere a vinovăției, este vorba de o procedură necontradictorie, spune legiuitorul român, dar această procedură se desfășoară în ședință publică, după ascultarea procurorului, după ascultarea inculpatului și după ascultarea avocatului. Și spune legiuitorul ceva extrem de interesant, a părții civile, dacă este prezentă în condițiile în care la fel ca în camera preliminară, această parte civilă nu are nicio contribuție în ceea ce privește acordul de recunoaștere a vinovăției, a fi informată sau de a-și spune cuvântul. Ce înseamnă procedură necontradictorie chiar dacă actorii principali sunt ascultați și inculpatul nu este audiat, ca în procedura de cercetare judecătorească?
Daniel Grădinaru: Da, e adevărat că acest principiu al contradictorialității și de publicitate conturează așa garanțiile unui proces echitabil și de obicei merg mână în mână, merg împreună, ca să spun așa. Pare contradictoriu că deși nu este o procedură contencioasă de fapt în care părțile ar avea interese contradictorii, este o procedură lipsită de contradictorialitate. În realitate însă au loc discuții cu privire la ce-a mai rămas de discutat, respectiv cu pedeapsa și modalitatea de executare. Dacă s-ar merge la o simplă prezentare a actului de recunoaștere a vinovăției judecătorului de care să ia act pur și simplu, nu ar mai fi avut loc o astfel de procedură. Cred că sunt argumente și în final am văzut că judecătorul poate să respingă dacă ceea ce i se propune este prea blând în raport de fapta săvârșită de persoana inculpatului și atunci poate să respingă acest acord. Deci cred că prin aceste aspect au loc dezbateri și am văzut în hotărâri, chiar au loc și în practică dezbateri cu privire la aceste aspecte. Mai sunt aspecte și în legătură cu dacă este un concurs de infracțiuni, deși se prezintă un acord de recunoaștere a vinovăției și se stabilesc inclusiv aceste aspecte cu privire la pedeapsa rezultantă. Cred că fiecare dintre acestea trebuie susținut, argumentat și să convingă judecătorul până la urmă că pedeapsa finală este cea care va duce, să nu uităm care este scopul pedepsei, să ducă la îndreptarea…
Petruț Ciobanu: Aș vrea să fiu un pic mai concret și să nu mi-o luați în nume de rău. Dacă un avocat ar invoca în această procedură care este necontradictorie în fața instanței de judecată cereri probatorii sau excepții, ele ar fi admisibile? Având în vedere că atunci când se semnează acest acord de recunoaștere a vinovăției procurorul de caz nu arată care sunt argumentele pentru care se stabilește o pedeapsă, care sunt elementele pe baza cărora a negociat.
Daniel Grădinaru: Da, având în vedere că posibilitatea, printre altele, trebuie să vedem dacă putem să dovedim dacă acele aspecte pentru care judecătorul ar putea să respingă un astfel de acord. Evident, cu privire la faptă, ar trebui să rezulte din faza de urmărire penală, din ce s-a strâns, probatoriul până atunci. Cu privire la făptuitor însă, dacă vrem să arătăm că nu este foarte periculos, și ceea ce s-a propus este potrivit, este proporțional, cred că de asemenea, ar trebui să vină cu el, cu dosarul făcut, cu probele administrate. Dar nu exclud posibilitatea să prezinte niște probe în plus, niște acte circumstanțiale, dar nu cred că…
Petruț Ciobanu: O să vreau să o aud și pe a dumneavoastră și după aceea vreau să-mi exprim și eu punctul de vedere. Dacă ați fi procuror de ședință și un apărător ar invoca că ar fi benefic și cred că un procuror ar fi complet din punct de vedere profesional atunci când instrumentează o cauză în faza de urmărire penală și vrem pretoriu să vedem cum invocă, cum se discută excepțiile pentru a avea o privire de ansamblu asupra întregii cauze penale. Este o opinie personală, dar haideți să discutăm despre această posibilitate. Dacă un apărător al inculpatului care a semnat acest acord de recunoaștere a vinovăției vine și vă invocă o excepție de nelegalitate sau cere să se demonstreze, să se încuviințeze, să se administreze anumite probe în vederea situației care nu au fost cuprinse în acordul de recunoaștere a vinovăției.
Alexandra Lăncrănjan: Legal și pe urmă o să vă spun opinia mea și cam ce se întâmplă în practică. Pe textul de lege în momentul în care acordul de vinovăție ajunge în fața judecătorului, într-adevăr sunt de acord cu colegul meu că în cel mai bun caz s-ar putea acorda dreptul de a aduce probe în circumstanțiere. Restul suntem maturi responsabili și am încheiat care ne obligă juridic, ceea ce înseamnă că atât inculpatul cât și avocatul care îl reprezintă la momentul în care au semnat acordul de vinovăție aveau o imagine completă a ceea ce implică semnarea acelui acord și care era stadiul dosarului. Pe de altă parte, cred că trebuie să schimbăm puțin paradigma în ceea ce privește acordul de vinovăție. E o instituție cu tradiție în foarte multe țări. Noi ne punem la acest moment niște probleme care de fapt nu există. Lipsa avizului, dacă este scris și ce implicații are se rezolvă după regulile oricărei alte instituții din codul de procedură penală. Există nulitate care este de două feluri, care se poate invoca în anumite condiții. De asemenea, accesul la dosar înainte…eu nu cred că există vreun avocat în această sală sau în contextul dreptului procesual penal care să vină să încheie un acord de vinovăție fără măcar să solicite studierea dosarului. Motiv pentru care, în momentul în care ajungem la acordul de vinovăție semnat, cu toții suntem conștienți de ce există în dosar. Putem să întrebăm că…
Petruț Ciobanu: Pot să vă dau un exemplu concret? Apărarea exercitată din oficiu în cauza complexă a 88 de volume de urmărire penală în condițiile în care trebuie să se deplaseze la penitenciar, să aibă timpul material să studieze dosarul, să aibă resursele financiare să facă fotocopii pe cheltuiala clientului care poate nu are o situație foarte bună și să exercite o apărare în cauză după ce a studiat tot dosarul. S-ar putea să existe și situații de genul acesta, dar este adevărat că această instituție trebuie să responsabilizeze apărarea din oficiu. Îmi cer scuze, vă rog să continuați.
Alexandra Lăncrănjan: Cu siguranță, aceea este o relație care ține de apărător și de clientul dumnealui. Oricum, la 88 de volume de urmărire penală tind să cred că nu permitea acordul de vinovăție, căci…
Petruț Ciobanu: Pentru un inculpat poate să fie infracțiunea de fals și uz de fals.
Alexandra Lăncrănjan: Dar de asemenea cred că creem în mod artificial niște probleme care nu există în legislație și nu există cu atât mai puțin în practică. Există mecanisme care reglează această instituție. Mi se pare că toate persoanele implicate, de la Ministerul Public la avocați, la judecători au, de fapt, o rezistență foarte mare la schimbare și la noi pentru că este o instituție care nu e în zona noastră de confort. Ea poate fi îmbunătățită, ea există în forme mai blânde sau mai severe în alte state și de common law și de civil law, funcționează în toate, sunt absolut convinsă că va funcționa și în dreptul intern și că ne vom adapta la ea.
Petruț Ciobanu: Am înțeles. Domnul coleg Mareș, având în vedere răspunsurile date de către domnișoara procuror și de către domnul judecător potrivit cărora se pot aduce probe în circumstanțiere, dacă apărătorii inculpatului în această etapă, când este sesizată o instanță de judecată cu un acord de recunoaștere a vinovăției, ca urmare a depunerii probelor în circumstanțiere, instanța de judecată credeți că ar putea să pronunțe o sentință mai favorabilă decât ceea ce s-a consemnat în acordul de recunoaștere a vinovăției?
Mihai Mareș: Aș spune că da. Și în primul rând mă gândesc la textul de la 485 alineatul unu care spune că în cazul în care se pronunța admiterea acordului de recunoaștere a vinovăției, se pronunța una din soluțiile de la 326 alineatul doi – patru, respectiv condamnare, renunțare la aplicarea pedepsei și amânarea executării pedepsei în sensul în care nu se poate crea o situație mai grea pentru inculpat, dar printr-o interpretare per a contrario cred că un judecător ar putea să aprecieze pe o cerere, dar aici aș vedea un rol activ al avocatului care să vină și să meargă – totuși aici este discuția, dacă mai poți să mai ceri prin probele în circumstanțiere o pedeapsă chiar mai blândă decât cea care a fost agreată de către tine, semnatar al acordului și de către inculpatul pe care-l reprezinți, ceea ce nu prea văd cum s-ar putea cere, odată ce ai creat acest acord și l-ai semnat, numai ca judecător cred că ai putea să apreciezi și să mergi mai departe pentru că pe probele în circumstanțiere care sunt administrate în cauză, fără ca neapărat să se solicite acest lucru de către inculpat sau de către apărătorul său, se poate merge la o soluție mai favorabilă și aici interpretarea mea este per a contrario cu dispozițiile alineatului unu de la 485. Voiam să mai fac doar o singură precizare sub formă de întrebare către colegii magistrați, citind…
Petruț Ciobanu: O să vă rog să-mi permiteți mie să adresez întrebările
Mihai Mareș: Da, doar voiam să verific o informație pe care am citit-o de curând cum că există o propunere a CSM-ului prin care se dorește modificarea anumitor articole din codul penal și codul de procedură penală
Petruț Ciobanu: Vă spun eu că există o astfel de propunere şi la nivel de Senat. Din păcate o să-mi cer scuze față de invitatul de la Cluj căruia voiam să-i mai adresez o întrebare, dar timpul, din păcate, am înțeles că a expirat. Probabil vom mai face o întâlnire pe această temă și sper că sunt mult mai multe lucruri de spus și cu privire la interesul procesual al inculpatului ca semnatar a acordului de recunoaștere a vinovăției atunci …calea de atac a apelului. Îmi cer scuze față de invitații din sală care au fost văduviți de posibilitatea de a adresa întrebări, probabil o să mai fie o astfel de emisiune pe această temă și îmi cer scuze și față de invitații prezenți care poate n-au putut să răspundă într-un termen la fel de mare față de ceilalți colegi și poate că ar trebui să fiu un mai neelegant când am un timp mai limitat de răspuns. Îmi cer scuze public, dar vă mulțumesc pentru prezență. Bună seara.[/restrict]