Încuviințarea executării silite, o instituție pe cale de dispariție? (ediția 2). VIDEO

Extras VIDEO: 22′. VIDEO integral, pentru membri: 67′

VIDEO integral, pentru membri: 67′

Bogdan DUMITRACHE: Bună seara! Despre posibilitatea eliminării încuviinţării executării silite – într-o perioadă în care avem destul de mult de furcă cu acte normative în vigoare, emisiunea de astăzi se ocupă de o eventualitate. Se ocupă de un proiect de lege, de o intenţie de legiferare în sensul eliminării unei proceduri cu care specialiştii în materie de executare silită şi, deopotrivă, justiţiabilii s-au obişnuit. De la stânga la dreapta, din punctul de vedere al moderatorului, care nu este singurul punct de vedere autorizat: domnul avocat Octavian Popescu, care se bucură deja de un palmares impresionant, care a participat la 100% din dezbaterile organizate de JURIDICE.ro. Fac referire la emisiunea de lunea trecută, unde domnul avocat a participat la o emisiune interesantă legată de aplicarea legii penale în timp şi, în acest context, de legea penală mai favorabilă. Va avea ocazia să spună dacă această idee de eliminare a încuviinţării executării silite este o lege civilă mai favorabilă sau nu. Doamna avocat Ioana Gelepu, societatea civilă de avocaţi ŢUCA, ZBÂRCEA & ASOCIAŢII, specialistă inclusiv în materie de executare silită în calitate de practician. Domnul judecător Horaţiu Dumbravă face parte din Consiliul Superior al Magistraturii, printre multe alte calităţi. Sigur, calitatea principală în care este aici este aceea de component al unei instituţii care şi-a exercitat deja dreptul de iniţiativă legislativă, producând un proiect interesant în acest sens, dar trebuie adăgată aici şi calitatea de coorganizator al acestei emisiuni, deoarece o parte din invitaţii acestui prezidiu sunt aici în primul rând datorită Domniei sale şi, pentru aceasta, îi mulţumesc.

Horaţiu DUMBRAVĂ: Bună seara, iniţiatorul este ceva mai încolo, noi am făcut doar propunerea.

Bogdan DUMITRACHE: Am înţeles. Mai departe, în dreapta mea, domnul judecător Ioan Gârbuleţ, Ministerul Justiţiei, judecător-inspector, două calităţi importante, care nu sunt, aş spune, antonimice sau antinomice, pardon; în calitate de penalist, de judecător cu stagii în drept penal [restrict]

dar şi în calitate de apropiat al materiei executării silite – este cunoscut tratatul de executare silită la care a participat în calitate de coautor, alături de doamna judecător Evelina Oprina, una dintre lucrările de specialitate lăudate atât de teoreticieni, cât şi de practicieni. Domnule judecător, bună seara şi mulţumim că aţi venit. Este şi deţinătorul unui record, este, în ordinea invitaţilor, ultimul invitat, dar primul venit.

Ioan GÂRBULEŢ: Aş face o rectificare, domnule Bogdan. Eu nu lucrez la Ministerul Justiţiei, lucrez la Consiliul Superior al Magistraturii, inspecţia judiciară, în momentul de faţă.

Bogdan DUMITRACHE: E în regulă, dar cu siguranţă lucrează la Ministerul Justiţiei următorul. Domnul Florin Moţiu este venit aici din partea Ministerului Justiţiei, care este autorul celui de-al doilea proiect de lege şi aceasta justifică atractivitatea emisiunii de astăzi. Suntem într-o situaţie care nu este rară, dar nici neapărat frecvent întâlnită, în care două instituţii-cheie în sistemul justiţiei să producă o propunere legislativă, fiecare cu varianta ei, cu asemănări şi deosebiri. Domnule Florin Moţiu, vă mulţumim că sunteţi aici.

Florin MOŢIU: Mulţumesc. Nu sunt două proiecte de lege diferite, este vorba de un dialog între C.S.M. şi Ministerul Justiţiei în urma căruia a fost elaborat acest proiect de lege care s-a votat de curând de către Guvern.

Bogdan DUMITRACHE: Mulţumesc. Domnul avocat Claudiu Galu, societatea civilă de avocaţi STOICA & ASOCIAŢII, şi dumnealui specialist, practician în materie de executare silită. Bine aţi venit.

Claudiu GALU: Bună seara, mulţumesc pentru invitaţie.

Bogdan DUMITRACHE: Şi domnul avocat Andrei Şarban, BOŞTINĂ & ASOCIAŢII, la fel, avocat acomodat cu procedurile de executare silită. Prezentările au fost făcute, să începem cu începutul. În ordinea lucrurilor, a fost mai întâi o iniţiativă pe care a avut-o C.S.M. şi l-aş invita pe domnul judecător Horaţiu Dumbravă să ne spună câteva cuvinte despre forma în care C.S.M. a elaborat propunerea sa iniţială.

Horaţiu DUMBRAVĂ: Forma este deja cea cunoscută opiniei publice, pentru că Ministerul Justiţiei a supus-o deja dezbaterii publice. Ea urmează să meargă în Parlament. Sigur, aici domnul Moţiu vă va spune mai multe, în ce fel de procedură – în procedura urgentă sau în procedura obişnuită. Am pornit de la câteva realităţi şi, sigur, acestea ne-au şi determinat să facem această propunere. (…) Consiliului Superior al Magistraturii să facă o propunere legislativă. (…) importantă, dar nu numai şi anume, că acest moment,vorbim de anul 2013, conform datelor statistice pe care (…) raportul (…) peste trei săptămâni, au fost înregistrate pe rolul instanţelor 465.938 de dosare de executare silită. În total, numărul dosarelor înregistrate la judecătorii la nivel naţional s-a circat la 1.034.170 de dosare. Deci, la acest moment, avem 45% dosare care au ca obiect încuviinţarea executării silite la toate judecătoriile din ţară. Sigur, ce mai pot spune la acest moment este că toate reşedinţele de judeţ şi, în special, judecătoriile de sector se confruntă cu o avalanşă de încuviinţări de executare silită. De ce? Pentru că a fost eliminată competenţa teritorială a executorilor judecătoreşti şi, evident, marea majoritate a creditorilor preferă să meargă la reşedinţele de judeţ. Pentru a vă face o imagine, reşedinţele de judeţ din România în 2013, după intrarea în vigoare a noului Cod de procedură civilă, au avut creşteri de peste 200% în dosarele de executare silită. Dar nu a fost doar argumentul cantitativ a determinat C.S.M. să facă această propunere, ci noua paradigmă pe care o oferă Codul de procedură civilă nou şi anume, statutul şi rolul executorului judecătoresc, care, sigur, putea fi discutat şi pe Legea executorilor judecătoreşti 188/2000. În acest moment, executorul judecătoresc, din punctul nostru de vedere, este un organ cu atribuţii judiciare. Atenţie! Nu jurisdicţionale, însă este un organ cu atribuţii judiciare, care beneficiază de independenţă şi imparţialitate. Acesta este rolul pe care îl dă Codul de procedură civilă nou. Câteva argumente – e şi o logică, şi o simetrie juridică, dacă vreţi, dacă art. 665 îmi spune că încuviinţarea executării silite o face instanţa de executare… Deci, practic, este momentul de deschidere a procedurii de executare silită, pentru că, aici vreau să vă atrag atenţia asupra art. 664, articol în care legiuitorul a vrut să spună că începerea executării silite, practic, se deschide cu deschiderea dosarului de executare silită. De fapt, deschiderea executării silite se face prin încuviinţare. Or, argumentul de simetrie juridică este că, dacă încetarea executării silite se face printr-o încheiere a executorului judecătoresc – şi asta o spune art. 656 alin. (1), în mod firesc, încuviinţarea executării silite trebuie să o facă tot executorul judecătoresc. Un alt argument, în ce priveşte statutul executorului judecătoresc, este faptul că, potrivit art. 655 alin. (1) din Codul de procedură civilă, executorul judecătoresc, citez din Cod, ca să nu greşesc: În îndeplinirea atribuţiilor şi îndatoririlor sale legate de punerea în executare a titlurilor executorii, executorul judecătoresc va întocmi încheieri, procese-verbale şi alte acte de procedură cu formele şi în termenele prevăzute de lege. Când folosim noţiunea de acte de procedură, ne referim la actele de procedură civilă, care, sigur, pot fi supuse controlului jurisdicţional. Şi un alt argument de text care ne-a determinat să facem această propunere este art. 752 alin. (1) care face trimitere la recuzare. Recuzarea se face în aceleaşi condiţii ca şi în cazul judecătorilor. Şi mai era un argument tot de natură juridică, cel legat de deciziile Curţii Constituţionale. Trebuie spus şi trebuie spus apăsat că au fost opt decizii de respingere a vechiului text din vechiul Cod de procedură civilă în ce priveşte încuviinţarea executării silite şi, după cum bine ştiţi, acest text a fost abrogat în 2007, dacă nu mă înşel. Abia a noua oară a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate. Eu am citit încheierea Judecătoriei Sibiu, pentru că acolo s-a întâmplat, acolo a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate. Sigur, am fost de partea judecătorului, am respectat-o (…) dar, repet, astăzi suntem într-o altă paradigmă dată de noul Cod de procedură civilă. Mulţumesc.

Bogdan DUMITRACHE: Vă mulţumesc şi eu. Domnule Moţiu, din partea Ministerului Justiţiei credeţi că avem şansa să mai prindem nouă decizii măcar, negative din partea Curţii Constituţionale?

Florin MOŢIU: Nu ştiu, o să vedem, n-avem şi nici nu ne dorim să avem vreun control asupra deciziilor Curţii Constituţionale. Dincolo de argumentele pe care le-a adus Horaţiu şi pe care le-a prezentat aici, noi credem că din proiectul de lege la care am lucrat împreună au fost înlăturate şi impedimentele care au stat la baza pronunţării deciziei 458 din 2009 a Curţii Constituţionale, în sensul că acolo se sancţiona, de fapt, lipsa garanţiilor succesorale din (…) debitorului. Or, în proiectul pe care l-am făcut se prevede că împotriva încheierii executorului judecătoresc (…) contestaţia la executare (…) pentru partea care s-a considerat lezată.

Bogdan DUMITRACHE: (…) dumneavoastră aţi prins doar a doua parte a discuţiilor. Discuţiile au început înainte de ora 19:00 şi printre participanţi s-a observat o teză pro, o teză contra, teza pro – eliminarea încuviinţării. Domnul judecător Gârbuleţ, aici de faţă, este un optimist din acest punct de vedere. O să-l las să-şi dezvolte argumentele. Şi este o tabără mai sceptică, o tabără susţinută de avocaţii prezenţi la masă, cel puţin unul, care are în vedere riscul ca executorul judecătoresc să nu fie pe deplin responsabil atunci când îşi asumă decizia de a proceda la executarea silită. Tabăra pro are cuvântul.

Ioan GÂRBULEŢ: Proiectul Ministerului Justiţiei prin care se propune eliminarea încuviinţării executării silite, din punctul meu de vedere, este foarte bun. De fapt, nimic nou sub soare, că, dacă ne uităm în Tratatul de executare silită, pe care l-am scris împreună cu colega mea, Evelina Oprina, această soluţie este subsidiară. Din punctul meu de vedere, s-ar impune eliminarea cu totul a încuviinţării executării silite. Nu se justifică în niciun fel acest lucru, pentru că toate actele executorului judecătoresc, atât pe noul Cod, cât şi pe vechiul Cod, puteau fi atacate pe calea contestaţiei la executare. Pe noul Cod se face o excepţie cu privire la încheierile definitive care, sigur, nu pot fi atacate, dar sunt într-un număr extrem de redus în procedura execuţională. Aşa că mă bucur că cei de la Ministerul Justiţiei au dat soluţia subsidiară şi au dat în sarcina executorului judecătoresc încuviinţarea executării silite, deşi, din punctul meu de vedere, trebuia eliminată; dar, dacă s-a optat pentru această chestiune, să zicem că este bună. Noi trebuie să avem în vedere două chestiuni aici. Decizia Curţii Constituţionale nr. 458 din 2009 care a declarat neconstituţional textul din vechiul Cod de procedură civilă se referă, în principal, la lipsa garanţiilor de independenţă şi imparţialitate a executorilor judecătoreşti. Dacă citim cu atenţie art. 2, art. 5, art. 60 din Legea 1882000 privind executorii judecătoreşti, dar şi art. 711 şi următoarele din Codul de procedură civilă, vom vedea că, în momentul de faţă, executorul judecătoresc îndeplineşte toate atribuţiile de independenţă şi de imparţialitate despre care face vorbire Curtea Europeană a Drepturilor Omului în toate condamnările pe care le-a dat împotriva României. Mai mult, aşa cum spuneam maid evreme, toate actele excutorului judecătoresc pot fi contestate la instanţa de judecată. Deci, accesul la tribunal, adică la ceea ce se referă C.E.D.O., este pe deplin justificat şi cred că Curtea Constituţională are motive temeinice să revină asupra acestei decizii. Să nu uităm, totuşi, că la momentul în care a fost adoptată această decizie, personalităţi importante ale lumii juridice, şi mă refer aici la profesorul Ioan Leş, la profesorul Ciobanu, la profesorul Popescu, care au criticat în termeni duri această decizie a C.C.R., arătând că în niciun caz nu se justifică şi că s-au interpretat total greşit dispoziţiile din art. 6 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului. Prin urmare, eu nu pot decât să salut iniţiativa Ministerului Justiţiei. Din punctul meu de vedere, este un pas înainte, deşi apreciez că doar pe jumătate s-a făcut acest lucru şi că executorii judecătoreşti pot, fără niciun fel de problemă, spun eu, pentru că toţi sunt absolvenţi de drept, să dispună încuviinţarea prin încheiere.

Bogdan DUMITRACHE: Doamna avocat Gelepu, se poate obţine suspendarea executării dacă executarea se face prin cuprins?

Ioana GELEPU: Exact aici voiam să ajung. Este unul din punctele nevralgice ale discuţiei noastre. Eu înţeleg preocuparea în ceea ce priveşte gradul de încărcare. Şi noi ca avocaţi suntem victimele colaterale ale acestei încărcături. Desigur că, atâta vreme cât avem de a face cu instanţe care au o încărcătură anormală, şi interesele clienţilor noştri sunt afectate. Totuşi, nu sunt de acord şi nu împărtăşesc entuziasmul în ceea ce priveşte suprimarea acestei instituţii. Din punctul meu de vedere, un asemenea filtru la debutul executării silite îşi are utilitatea sa, pentru că previne anumite anomalii. Şi am să explic în continuare, chiar la modul concret, la ce mă refer. Există anumite impedimente, anumite restricţii de ordin temporal şi anumite limitări ce decurg din dispoziţiile, din mecanismele aferente executării silite, care fac ca garanţiile unui debitor să fie în anumite cazuri, cumva iluzorii. O să iau cazul specific al executării silite prin poprire, pentru că aici avem de a face cu o modificare substanţială în ceea ce priveşte derularea în timp. Sub imperiul vechiului Cod, ştiim cu toţii că aveam de a face cu două intervale succesive de 15 zile de la data primirii de către terţul poprit al adresei de poprire şi până la finalizarea procedurii prin eliberarea sumei. Un prim interval, în care suma urma să fie consemnată pe numele executorului şi apoi un al doilea interval, subsecvent, finalizat prin operaţiunea eliberării. Noul Cod restrânge drastic cele două intervale, în prezent vorbim de unul singur de 5 zile. Practic, prin raportare la acesta, în 5 zile de la primirea adresei de poprire de către terţ, suma respectivă, dacă nu intervine o suspendare a executării silite, va fi consemnată pe numele executorului iar, imediat, în aceeaşi zi, eliberată în conturile creditorului. Şi aici apar mai multe probleme. Una dintre acestea este o restricţie de ordin temporal. Debitorul nostru va trebui să ducă limita suspendării executării silite în cele 5 zile, teoretic. Spun teoretic, pentru că, pe parcurs, acesta s-ar putea să aibă un interval mult mai scurt, de fapt, la îndemână. Iarăşi, cunoaştem din practică faptul că, de foarte multe ori, această adresă de poprire nu este comunicată debitorului concomitent cu momentul în care se face comunicarea către terţul poprit. Iată cum debitorul nostru ar putea să aibă, să zicem, 3 zile din cele 5 pentru a duce o luptă eficientă în vederea suspendării executării silite.

Bogdan DUMITRACHE: Aveţi în vedere o suspendare care ar fi întemeiată tocmai pe aspectul că, la momentul încuviinţării nu s-ar fi făcut un filtru, deoarece chestiunea pe care aţi evocat-o este general valabilă. Deci, puneţi problema dacă executorul este prea lejer, această lejeritate din momentul încuviinţării, în cazul unei executări prin poprire, face ca debitorul să…

Ioana GELEPU: Către asta tindea exemplul meu, pentru că 3 zile s-ar putea să fie un interval insuficient pentru a obţine un prim şi unic termen de judecată în cadrul cererii de suspendare provizorie a executării silite. Aceasta este de fapt una dintre garanţiile de care se bucură în concret debitorul. El are la îndemână 3 remedii, care formează un tot: cererea de suspendare provizorie, cererea de suspendare separat sau în cadrul contestaţiei la executarea silită şi contestaţia la executare. Aproape cu certitudine nu va obţine un astfel de termen într-o cerere de suspendare şi, cu atât mai puţin, într-o contestaţie la executare. Dacă avem în vedere şi chestiunea regularizării, cu certitudine restricţia temporală devine şi mai accentuată. Să revenim, deci, la exemplul cel mai abordabil al cererii de suspendare provizorie. În mod curent, noi am primit termene de aproximativ 5 zile pentru o cerere de suspendare provizorie. Or, în cele 5 zile, practic, această executare silită, în care, în exemplul dat, debitorul mai avea doar 3 de fapt la îndemână, până să se elibereze suma, iată că intervalul respectiv nu este suficient. De fapt, la primul termen de judecată şi unicul, vom fi în situaţia în care cererea va fi lipsită de un interes actual, respectiv de obiect, întrucât executarea va fi deja finalizată – primul impediment. Există şi alte două.

Ioan GÂRBULEŢ: Toate argumentele prezentate de doamna avocat se referă la cu totul altceva, deci, nu la încuviinţarea executării silite. Se referă la termen. Aici noi discutăm despre încuviinţarea executării silite. Cine să o facă? Instanţa de judecată sau executorul judecătoresc? Sau să nu fie deloc?

Ioana GELEPU: Este una din consecinţele lipsei încuviinţării.

Ioan GÂRBULEŢ: Noi avem un filtru, aţi spus că nu există. Există filtru la încuviinţare, dar nu se mai pronunţă instanţa pentru încuviinţare, ci executorul judecătoresc, care apreciază dacă sunt întrunite condiţiile prevăzute pentru a dispune încuviinţarea executării silite. Legiuitorul îi dă posibilitatea executorului să se pronunţe pe aşa ceva.

Ioana GELEPU: Este adevărat că există un filtru, dar este insuficient. Asta încerc să spun, dar nu am ajuns acolo.

Ioan GÂRBULEŢ: Dimpotrivă, noi nu trebuie să subestimăm profesia de executor judecătoresc.Toţi executorii judecătoreşti au aceleaşi studii ca judecătorii, ca procurorii, ca avocaţii. Mai mult, sunt foarte mulţi executori judecătoreşti în ţară care sunt doctori în drept, sunt foarte mulţi executori care sunt cadre didactice universitare, sunt foarte mulţi executori judecătoreşti care au lucrări publicate şi, multe din ele, de valoare ştiinţifică ridicată. Deci, noi nu trebui să blamăm profesia – că un executor judecătoresc nu poate să aprecieze dacă se impune sau nu se impune încuviinţarea executării silite. Dimpotrivă.

Ioana GELEPU: Exemplul nu era un rechizitoriu la adresa executorilor, cu certitudine, ci doar puncta anumite impedimente care decurg din lipsa acestui filtru. Faptul că nu avem timpul suficient să obţinem o suspendare provizorie este un prim impediment, pentru că aici vorbim de garanţii, pentru că asta a reproşat Curtea Constituţională şi asta trebuie să investigăm şi noi acum. Există realmente aceste garanţii sau ele sunt o iluzie? Şi eu am dat un exemplu în care, dacă executarea va fi pornită cu lejeritate de ceea ce numim un executor ofensiv, este posibil ca ea să fie finalizată înainte ca o primă instanţă să pipăie fondul şi să verifice dacă se justifică sau nu suspendarea provizorie – prima problemă. A doua problemă, tot la capitolul impedimente, este cauţiunea. Acel debitor care se angajează în lupta executării va trebui să apeleze la nişte resurse şi o primă resursă o va folosi ca să consemneze o cauţiune. O a treia problemă: să zicem că, după scenariul negativ în care debitorului nostru i se finalizează procedura execuţională înainte să fi avut timp să obţină o suspendare provizorie, în acest exemplu, în final se admite contestaţia la executare. Beneficiază şi de o cerere de (…) a executării silite cu execuţie provizorie, dar poate că, între timp, situaţia debitorului s-a schimbat la 180 de grade. Între data la care s-a încuviinţat executarea silită şi data la care se soluţionează contestaţia la executare, pe baza situaţiilor pe care le-am întâlnit până în prezent de la intrarea în vigoare a Codului, constatăm un interval mediu de 3 luni de zile. În 3 luni de zile, acel patrimoniu al creditorului poate să fie atât de bine cotizat încât să fie imposibil din punct de vedere practic să readuci suma aceea în patrimoniul meu. Reluând şi sintetizând, avem trei restricţii, limitări, impedimente: cauţiunea, termenul în care pot să obţin o suspendare provizorie şi valorificarea unei hotărâri din cadrul contestaţiei la executare, hotărâre pozitivă pentru un debitor. Aceasta ar fi o categorie de probleme şi adaug o altă categorie de probleme foarte pe scurt. Această discuţie pleacă de la premisa că avem (nu se aude nimic) nu s-a pus vreodată problema să subestimăm o anumită categorie profesională. Totuşi, există anumite cazuri în care vorbim de o anumită complexitate a acestor dosare de încuviinţare a executării silite şi atunci se pune problema: este firesc să existe o asemenea povară în sarcina executorului de a judeca, până la urmă, un veritabil litigiu între părţi? Să ne amintim că executorul este cel care prestează un serviciu de interes public şi exemplele sunt multiple în care situaţii atipice în materia executării silite ridică foarte multe probleme. Un caz pe care l-am întâlnit recent este, spre exemplu, acela în care se obţinuse o hotărâre judecătorească prin care se constata, ca urmare a formulării unei acţiuni în baza Legii 10/2001, dreptul la o despăgubire – hotărârea era irevocabilă. Pârâtul nu era obligat să plătească o sumă de bani, ci doar se constata dreptul. O hotărâre care, aparent, nu se încadra în categoria celor susceptibile de executare silită. Eram sub imperiul vechiului Cod de procedură civilă. Trei instanţe au analizat această speţă, analiză, sigur, diferită, în funcţie de cadrul procesual şi au stabilit, în mod surprinzător, că acea hotărâre era susceptibilă de executare silită şi era un titlu apt să constituie temei al executării silite în cadrul cererii de suspendare provizorie, al cererii de suspendare formulate în paralel cu contestaţia la executare, în cadrul contestaţiei la executare. Abia a patra instanţă, în cadrul recursului la contestaţia la executarea silită, când banii fuseseră deja pierduţi de către debitori, executarea se finalizase, a reţinut nelegalitatea executării silite pe motiv că acea hotărâre nu era susceptibilă să fie pusă în executare. Deci, acestea sunt situaţii cu care se vor confrunta executorii judecătoreşti.

Bogdan DUMITRACHE: Domnule avocat Şarban, apropo de exemplul foarte interesant pe care l-a dat doamna avocat Gelepu, în care trei instanţe au încuviinţat executarea, să spunem, pe o hotărâre care nu ar fi titlu executoriu şi abia a patra instanţă a făcut o reevaluare. Apreciaţi că nu e de subestimat scenariul în care revenirea încuviinţării în fişa postului de executor să ducă chiar la o dispariţie a unor asemenea cazuri? Adică, oscilăm aici între executorul ofensiv care, pe sistemul anterior, îşi putea permite să încerce să obţină încuviinţarea şi, dacă se respingea, nu mergea mai departe şi executorul, dimpotrivă, la polul opus, extrem de precaut.

Andrei ŞARBAN: Nu există executor ofensiv sau executor defensiv. Există executor care vrea să-şi facă meseria sau care nu vrea să-şi facă meseria, pentru că, hai să fim serioşi, dacă un executor nu obţinea încuviinţarea, o mai introducea încă o dată; astfel încât mutăm ofensivitatea sau defensivitatea la judecător. Existau judecători care admiteau cererea sau care o respingeau şi o tot introduceam până când obţineam admiterea cererii şi începeam executarea. Doi: aşa este; suspendarea se obţine foarte greu. Termenele sunt foarte lungi, dar întrebarea mea este următoarea: Dacă 45% din dosare sunt dosare de încuviinţare şi dacă vorbim de instanţe din sectorul 3, sectorul 4, sectorul 5 sau sectorul 6, unde gradul de încărcare s-ar putea să fie mai mare, dacă dispar aceste dosare, nu cumva obţinem suspendarea a doua zi? Pentru că, hai să fim serioşi, avem acel regulament al instanţelor care prevede un grad de încărcare, un număr de dosare maxim per judecător. Pe cale de consecinţă, în momentul în care calculatorul va găsi locul liber mâine pentru cererea de suspendare, nu e mai bine?

Ioana GELEPU: Da, dar nu ştim dacă va găsi.

Andrei ŞARBAN: Ba ştim, pentru că 45% din dosare sunt dosare de încuviinţare care se fac pe bandă rulantă. Apoi, există remedii perfect legale pentru a prelungi acest termen de 5 zile, astfel încât banii să nu plece de la executor. Există remedii. Practica şi mintea mai încâlcită a unor avocaţi au găsit aceste remedii. Deci, soluţii există. Hai să nu punem o situaţie ca fiind regula. În realitate, în cazul în care este un avocat diligent, în cazul în care este un debitor diligent, nu se întâmplă nimic suficient cât să se ajungă să se judece cererea de suspendare provizorie. Cauţiunea. Mă iertaţi; cu sau fără încheierea dată de către executor, cauţiunea trebuie plătită. Vorbim aici despre un executor abuziv, vorbim despre un executor de rea-credinţă, rău voitor. Câţi sunt? Sunt, dar câţi sunt? Câţi debitori, mă iertaţi de cuvânt, nevinovaţi există? Câţi debitori care nu au cu adevărat să returneze sumele de bani, că vorbim de poprire, există? Hai să facem şi această analiză. Şi, nu în ultimul rând, foarte corectă observaţia: Încheierea de încuviinţare nu trebuie să mai existe, pentru că avem, pe de o parte, art. 664 care spune că executorul (…) de executare. După care, ne putem imagina că un executor este brusc cuprins de revelaţie şi-şi dă seama că a deschis dosar, dar nu încuviinţează executarea prin încheiere? Puţin probabil. În realitate, deschiderea de executare are adevărata valoare a unei încheieri de încuviinţare a executării şi ar trebuie să fie suficientă, chiar şi conform principiului paralelismului. El începe executarea, el o încetează pe baza procedurii de încetare a executării. Dacă, de asemenea, ar trebui, ca să constate din nou instanţa încetarea executării, am putea vorbi de paralelism. Repet, eu vorbesc din perspectiva creditorului de volum, după cum am scris undeva şi anume, creditorii care sunt băncile, care au sute de dosare. Sute de dosare care se aruncă lunar în braţele judecătorului pentru a fi soluţionate mecanic, căci, până la urmă, gradul de încărcare al unui judecător îi dictează o analiză din ce în ce mai slab calitativă, pentru că presiunea de a emite încheierea într-un termen rezonabil, presiunea inspecţiei judiciare, care verifică să nu stea cu dosarele luni de zile, îl fac să se uite în diagonală. Atunci, prefer să îi las mintea liberă să se uite pe cererea de suspendare provizorie, să aibă timp să o citească, să nu aibă 200 de dosare de încuviinţare, să aibă 30 de dosare de suspendare provizorie, prefer să mut presiunea la executor şi prefer ca şi executorii, ca şi avocaţii, ca şi notarii, să fie căutaţi după profesionalism, după eficienţă, să vedem câte încheieri de încuviinţare au fost anulate de către instanţă în forma contestaţiei şi câte nu. Atunci, mă îndrept către cei care au rezultate din ce în ce mai bune. Este o triere care se va face de pe piaţă. Nu putem să mergem pe principiul: Mergem la oricare, că după aceea vedem ce zice instanţa. Nu, în realitate, în acest moment, executorii erau cei care se ascundeau în spatele hotărârilor judecătoreşti, care spunea: A spus judecătorul că a încuviinţat, eu trebuie să merg mai departe, chiar dacă, poate, el, prin mintea lui, cu filtrul gândirii, a spus că judecătorul a greşit. Nu contează. Avea o încheiere, avea o hotărâre judecătorească, era obligat să o pună în executare, indiferent de ceea ce îi dicta conştiinţa.

Bogdan DUMITRACHE: Domnule avocat Popescu, anticipaţi, din punctul de vedere al statisticii judiciare, creşterea numărului anumitor dosare, de tipul conflictul între creditorul care vrea să înceapă ieri executarea silită şi executorul care apreciază precaut că nu sunt îndeplinite condiţiile de a se începe executarea?

Octavian POPESCU: O întrebare bună. Cred că problema, aspectul acestei discuţii comportă mai multe discuţii pe mai multe paliere. Pe de o parte, cred că o parte dintre dosarele de încuviinţare a executării silite se vor regăsi în contestaţiile la executare, fiindcă, în mod evident, ceea ce nu încuviinţează judecătorul, se va contesta pe calea contestaţiei la executare împotriva primului act de executare pe care executorul judecătoresc mai bine sau mai puţin bine îl va face. Aici se naşte întrebarea sau, cum spunea colega mea căreia îi împărtăşesc punctul de vedere, dacă mutarea sarcinii problemei în general de la creditor la debitor e un lucru bun care serveşte, practic scopului procesului civil, ca ultimă fază a executării silite. Întrebarea trebuie pusă şi din perspectiva intenţiei care a fost avută în vedere la promovarea acestui proiect – o intenţie de departe lăudabilă şi apreciabilă sub acest aspect. Însă problema este dacă tot ceea ce s-a spus în cuprinsul deciziei Curţii Constituţionale, criticate sau nu – aceasta poate face obiectul unei alte emisiuni sau unei alte discuţii, a dispărut sau mai este aplicabil. Şi încerc să vă aduc în discuţie următoarele aspecte. Întâmplător, am fost avocat al uneia dintre părţile care au ridicat această excepţie la acel moment şi ştiu foarte bine care au fost probleme faptice şi reale în acel dosar care a tins la invocarea acestei excepţii şi, ulterior, la admiterea ei de către Curtea Constituţională. Nu încerc să aduc discuţia în practic, însă vă rog să aveţi în vedere faptul că, la acel moment, de exemplu, fuseseră două încercări de executare silită de către acelaşi creditor încercate, ambele respinse în faza încuviinţării executării silite de către instanţa de judecată sau de către mai multe instanţe de judecată. Primul lucru pe care acelaşi executor judecătoresc l-a făcut după ce s-a modificat legea a fost să înceapă executarea silită singur, deşi încheierile anterioare fuseseră în sensul respingerii. În mod cert, nu trebuie să stabilim regula după excepţii. Acesta este un lucru cert şi cu care suntem de acord. Faptul că un executor judecătoresc, la un anumit moment în timp, a făcut o greşeală nu trebuie să transforme ceea ce a trebuit să fie regulă într-o excepţie. Mă întorc acum la ceea ce spuneam mai devreme, problema este dacă considerentele şi argumentele deciziei Curţii Constituţionale vin să invalideze sau noul Cod de procedură civilă vine să invalideze ceea ce Curtea Constituţională a avut în vedere la acel moment. Răspunsul meu, cel puţin scriptic, este că nu. Cred că, în continuare, efectele deciziei Curţii Constituţionale îşi găsesc aplicarea, cu atât mai mult cu cât argumentul pe care eu, cel puţin, îl găsesc cel mai important este cel al reţinerii unui echilibru procesual între creditor şi debitor. Să nu uităm că prin eliminarea încuviinţării executării silite sau trecerea acesteia de la executor la judecător, practic, punem sarcina dovedirii “nevinovăţiei” debitorului în sarcina acestuia, unde înainte creditorul trebuia să dovedească că are un titlu executoriu care poate fi pus în executare. Deloc demn de uitat este faptul că, într-adevăr, colegul nostru avea foarte mare dreptate când spunea că problema trebuie pusă: dacă să avem încuviinţarea executării silite sau să n-o avem deloc, fiindcă a muta încuviinţarea executării silite la executorul judecătoresc nu cred că răspunde problemei pe care încercăm să o eliminăm. Un ultim aspect pe care vreau să îl discut este, fără a aduce nicio notă critică, în niciun caz, iniţiatorilor proiectului, faptul că ce s-a avut în vedere sau ce este menţionat în expunerea de motive nu cred că se va rezolva pe calea mutării încuviinţării executării silite de la judecător la executorul judecătoresc. Dosarele, cum spuneam, continuând cu răspunsul cu care am început, vor creste oricum numeric – că nu se vor mai numi încuviinţări de executare silită şi se vor numi contestaţii la executare, iar procedura va avea acelaşi mers.

Ioan GÂRBULEŢ: Două chestiuni, să nu depăşim momentul. Haideţi să ne întoarcem la art. 622 alin. (1) care spune foarte clar: Obligaţia stabilită prin hotărârea unei instanţe sau prin titlu executoriu se aduce la îndeplinire de bunăvoie. Următorul alineat spune: În cazul în care debitorul nu execută de bunăvoie obligaţia sa, atunci se aduce la îndeplinire prin executare silită. Deci, trebuie să ne întoarcem la raţiunea executării silite. Executarea silită, cea de-a doua fază a procesului civil, nu este obligatorie, dar statul trebuie să creeze mecanisme pentru debitorii de rea-credinţă care, după ce există un titlu executoriu, hotărâre judecătorească sau alt înscris care este titlu executoriu, nu-şi execută de bunăvoie obligaţiile. Deci, noi aici trebuie să privim. Prin noul Cod de procedură civilă protecţia debitorului este mult mai mare decât în vechiul Cod de procedură civilă şi să vedeţi câte facilităţi a creat legiuitorul executării silite: nu te pot evacua din imobil, decât dacă imobilul este cu destinaţie de locuinţă şi doar într-o anumită perioadă, nu se poate pune în executare, limitele băneşti şi aşa mai departe. Sunt foarte foarte multe situaţii. Or, trebuie să avem în vedere echilibrul între interesele debitorului şi interesele creditorului. Or, dacă mergem pe raţiunea dumneavoastră, vedem că noi iarăşi protejăm excesiv interesele debitorului în defavoarea creditorului care s-a judecat ani de zile, de foarte multe ori şi a obţinut o hotărâre judecătorească definitivă care constituie titlu executoriu. E posibil? E normală situaţia, într-un stat de drept e posibil aşa ceva? Nu! Deci, echilibrul între creditor şi debitor trebuie să fie egal. Faptul că se mută încuviinţarea executării silite de la instanţa de judecată la executor nu prezintă nicio relevanţă, în condiţiile în care şi executorul judecătoresc şi judecătorul au aceleaşi studii juridice.

Octavian POPESCU: Departe de a crea o politică pe acest aspect, insist pe ce spuneam mai devreme: nu cred că în această discuţie pe care aţi punctat-o acum se va găsi rezolvare. Problema se pune dacă controlul de legalitate pe care judecătorul îl face în procedura încuviinţării executării silite creează sau nu creează un impediment creditorului sau mutarea acestui control la executorul judecătoresc creează un avantaj creditorului. Aici, cred eu, că lucrurile se dimensionează puţin inevitabil, de aceea spuneam că considerentele Curţii Constituţionale avute în vedere la acel moment nu au dispărut, pentru că scopul noului articol din Codul de procedură civilă este cvasisimilar. Ne uităm şi vom observa la art. 373, dacă nu mă-nşel, din vechiul Cod de procedură civilă, îl regăsim într-o oarecare formă pe la art. 727 din noul Cod, unde executorul judecătoresc de astăzi este obligat în continuare să stăruie prin toate mijloacele pentru aducerea la îndeplinire întocmai şi exact a creanţei şi aşa mai departe.

Bogdan DUMITRACHE: Aş dori să intervin, apropo de acest aspect al considerentelor deciziei Curţii Constituţionale din anul 2009, iată nu avem nici 5 ani de atunci, semnalez un articol foarte interesant apărut pe JURIDICE.ro, vineri, 7 februarie: Câteva consideraţii asupra proiectului pentru modificarea Legii nr. 134 din 2010 privind Codul de procedură civilă. Autorul articolului este domnul asistent universitar Nicolae-Horia Ţiţ, Facultatea de Drept, Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iaşi. Să fiu sincer, când am traversat acest articol, imediat m-am gândit că trebuie anulată emisiunea de astăzi, pentru că ideea acestei emisiuni era interioară articolului, însă dezbaterile de astăzi mi-au confirmat că articolul este o prefaţă bună, dar nu suficientă pentru toate problemele care se pot pune în legătură cu executarea silită. N-am făcut introduceri tehnice la dezbaterea de astăzi, pentru că acum 5 ani s-ar fi cuvenit, ce era executarea silită, (…) inventată, o parte finală în procesul civil, o realitate actuală a aglomerării instanţelor cu dosare de încuviinţare şi cu tot felul de dosare arată că lumea se grăbeşte. Lumea, adică, respectiv lumea creditorilor, vrea direct la executor şi de aici miza extraordinară. Aţi observat că titlu este tendenţios, pentru că, sigur, nu se propune eliminarea încuviinţării executării silite, ci trecerea acestui filtru al încuviinţării de la judecător la executor. Aş profita de ocazie să dau cuvântul şi domnului avocat Claudiu Galu, care a venit ultimul – ia şi ultimul cuvântul, pe o temă interesantă, pentru că statul, prin Ministerul Justiţiei, organ abilitat, propune ca încuviinţarea executării silite ca decizie majoră şi, apropo de exemplul pe care l-a dat doamna avocat Gelepu, uneori suficientă şi capitală în mecanismul popririi, să treacă la executorul judecătoresc. Domnule avocat Galu, statul îşi permite acest lux? Acum am în vedere situaţia relevată de practica judiciară a ultimilor ani, în care s-a observat o jurisprudenţă profund neunitară a instanţelor de executare silită în privinţa evaluării anumitor acte, hotărâri judecătoreşti sau alte înscrisuri, dacă sunt sau nu titluri executorii. Putem avea o reprezentare a unor evoluţii într-un sens sau altul acum când executorul judecătoresc va trebui să-şi dea cu părerea?

Claudiu GALU: Aş spune că nu este neapărat un lux. Statul, în expunerea de motive, Ministerul Justiţiei a arătat în mod ferm că îşi doreşte această modificare a Codului de procedură civilă, nu neapărat ca o necesitate de degravare a rolului instanţelor de judecată, cât, cred eu, şi ca o dinamică în evoluţia dosarelor de executare silită, care de multe ori trenează în faza iniţială, aceea a încuviinţării executării silite. Or, este vorba de timp preţios pe care creditorii, de cele mai multe ori, nu îl au la dispoziţie. Curgerea unei perioade de timp mai îndelungate până la obţinerea încuviinţării executării silite creează un avantaj sau un posibil avantaj pentru debitor, care poate să beneficieze de acest interval de timp pentru a sustrage bunuri din averea sa, pentru a le ascunde sau pentru a le valorifica în altă formă în afara cadrului organizat şi aflat sub controlul executorului judecătoresc. Deci, măsura este una, cred eu, benefică. Ceea ce trebuie avut în vedere faţă de efectele pe care le-aţi menţionat în ceea ce priveşte verificarea titlurilor executorii este dacă sunt întrunite condiţiile de legalitate şi de precauţie pe care le-a avut în vedere Curtea Constituţională. Cred că, în momentul în care se doreşte promovarea acestui proiect de act normativ, trebuie să existe şi garanţia că nu va exista, la un moment, în viitor, o surpriză neplăcută faţă de ceea ce se doreşte prin acest act printr-o analiză făcută de C.C.R. care să identifice că arsenalul de mijloace juridice care este aflat la dispoziţia părţilor din executarea silită nu este suficient de protejat prin acest act normativ. Înţeleg perfect demersul, înţeleg că, din punct de vedere juridic, se doreşte ca această etapă a încuviinţării silite să iasă, practic, de sub incidenţa dispoziţiilor procedurii judiciare necontencioase şi să meargă mai degrabă sub o procedură de control jurisdicţional, aşa cum a menţionat domnul judecător Dumbravă, care să fie sub controlul, verificarea şi răspunderea, mai ales, a executorului judecătoresc. Din acest punct de vedere, sigur că este un aspect pozitiv. Sunt, însă, aspecte modificate în această propunere de act normativ, care modifică, practic, spun eu, rolul executorului judecătoresc în procedura de executare silită şi aş vrea să fiu foarte scurt în a menţiona trei articole din acest act normativ cu privire la care, cred eu, că ar trebui să ne aplecăm cu mai mare atenţie. În opinia mea, ele sunt în măsură să îi atribuie executorului judecătoresc calitatea de organ care face o judecată mai mult decât un control jurisdicţional. De ce spun acest lucru? Mă refer la art. 691 care reglementează procedura în cazul intervenţiei altor creditori. Dacă pe fosta procedură cererea de intervenţie era soluţionată de către instanţa de judecată, pe această propunere de act normativ soluţionarea sa urmează să fie făcută de către executorul judecătoresc. Ceea ce vreau eu să subliniez este că, din punctul meu de vedere, mai degrabă se face o judecată în ceea ce priveşte această procedură, respectarea interesului, a termenului în care este formulată o astfel de cerere de intervenţie, a respectării procedurii reglementate de art. 691, a constatării unei eventuale tardivităţi în ceea ce priveşte respectarea termenului potrivit dispoziţiilor art. 695. Din acest punct de vedere, cred că trebuie să se stabilească foarte bine care este limita de atribuţie pe care o poate face executorul judecătoresc ca un organ al statului care are acest control jurisdicţional în atribuţie.

Bogdan DUMITRACHE: Domnule judecător Dumbravă, care este limita?

Horaţius DUMBRAVĂ: Mulţumesc, domnule avocat, mi-aţi ridicat mingea la fileu, dar încerc să nu fiu nici pro, nici contra şi tind să ascult cu foarte mare atenţie vocea contra care, de fapt, ridică probleme reale care s-ar putea ridica în timpul executării silite. Noi nu am propus, să ştiţi, modificarea art. 691, deci nu am cum sa nu vă dau dreptate. Cred că se duce dincolo de linia organului cu atribuţii juridice pe care le are executorul judecătoresc şi ar putea fi discutat, într-adevăr, în Parlament.

Ioan GÂRBULEŢ: Nu aveţi dreptate. Haideţi să citim textul.

Horaţius DUMBRAVĂ: Vreau să mai spun ceva apropo de… şi poate reuşesc să-l conving şi pe domnul Popescu să fie pro sau pe jumătate pro…

Bogdan DUMITRACHE: Sau măcar pro contra.

Horaţius DUMBRAVĂ: Noi, aţi văzut, ne raportăm la astfel de propuneri. Nu le luăm doar în ideea de a degreva rolul instanţelor. E adevărat că avem şi asta e intenţia, dar încercăm să mergem mai departe, pentru că aceasta este şi mentalitatea noastră de judecători şi ne raportăm la date statistice. Cererile de încuviinţare, care se ridică la 465.000 la nivelul anului 2013 – aceeaşi cifră mai mult sau mai puţin 2012, 2011, au fost admise aproape 90%. Deci, numai 10% sau chiar mai puţin de 10% au fost respinse.

Bogdan DUMITRACHE: Va fi interesant de văzut, după ce va trece la executori, câte cereri de încuviinţare vor fi respinse sau admise.

Andrei ŞARBAN: E interesant, de fapt, câte titluri au fost încuviinţate.

Horaţius DUMBRAVĂ: Este foarte greu să aflăm, nu imposibil, dacă se va pune problema, pentru a convinge(…) contra să devină pro şi contra. Am putea să o facem, sigur că da. Iarăşi o chestiune interesantă: contestaţiile la executare, pentru că se pot face şi astăzi contestaţiile la executare împotriva încheierilor judecătorului prin care se admit cererile de încuviinţare, sunt în proporţie de 30%. Din punctul nostru de vedere, aceeaşi proporţie se va menţine şi dacă încuviinţarea executării silite va merge la executorul judecătoresc, dar repet: Nu este de neglijat nici această plasă de siguranţă pe care trebuie să o oferim debitorului. Pe de altă parte, şi cealaltă părere iată că are dreptate, adică şi creditorul să stea ani de zile cu titlul executoriu şi să nu-l poată executa este extrem de frustrant. Daţi-mi voie, pentru că eu vin din materia insolvenţei, nu pot să nu văd o similitudine, când debitorul, cu rea-credinţă îşi înstrăinează bunurile, ştiind că oricum a intrat în insolvenţă şi nu va putea creditorul să-şi îndestuleze creanţa.

Octavian POPESCU: Aici, dacă-mi permiteţi, nu cred că este vorba despre a proteja sau nu debitorul sau de a crea cazul legislativ acestuia pentru un succes şi mai (…) de a-şi ascunde bunurile. Din punctul meu de vedere, nu cred că se rezumă subiectul la procesele îndelungate pe care creditorii le duc pentru realizarea creanţelor acestora. Procedura de încuviinţare a executării silite, în momentul de faţă, nu este cea care blochează creditorul în realizarea creanţei.

Ioan GÂRBULEŢ: Vă contrazic.

Andrei ŞARBAN: Două luni şi jumătate, trei – termenele la instanţele aglomerate, după care se întâmplă ceea ce domnul avocat a spus, nu mai găseşti nimic, pentru că deja se vede pe portal că este căutat, înstrăinează tot.

Octavian POPESCU: Îmi pare rău, un debitor „diligent” care vrea să-şi înstrăineze bunurile nu aşteaptă în veci încuviinţarea executării silite.

Ioana GELEPU: O face până să se obţină hotărârea executorie şi, respectiv, definitivă.

Ioan GÂRBULEŢ: În situaţia în care banca notifică…

Bogdan DUMITRACHE: Da, dar trebuie să nu particularizăm la bănci, e important, pentru că varietatea titlurilor executorii este foarte mare.

Jud. Ioan GÂRBULEŢ: Este chestiunea de celeritate.

Andrei ŞARBAN: Viteza(?) cea mai mare o au băncile, pentru că ele declară un contract ca fiind scadent anticipat şi, în secunda doi, se duc cu dosarul la executor. Nu vorbim de procese care durează 10 ani de zile. Din momentul în care ştie că are scadenţa la bancă, din secunda aceea banca va trimite dosarul către executor, acesta îl va trimite spre încuviinţare şi termenul de două luni de zile sau poate mai mult, dacă nimereşte vacanţa judecătorească şi e firesc să fie aşa, din păcate, îl ajută foarte mult şi atunci e un echilibru. Şi în ultimul rând, încuviinţări (?). Dacă executorul greşeşte, are o asigurare de malpraxis din care debitorul se poate îndestula.

Octavian POPESCU: Îmi permiteţi să vă răspund. La vremea când s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate de care tocmai vă făceam vorbire mai devreme, executorul judecătoresc, pe care nu îl voi particulariza în discuţia de faţă, oprise 50 de milioane de dolari. Ce asigurare de malpraxis credeţi dumneavoastră că putea să aibă acel om ca să acopere un astfel de prejudiciu? Mulţumesc.

Andrei ŞARBAN: Vorbim despre sume foarte mari şi este caz particular şi avem în discuţie că excepţia nu este regulă. Singura diferenţă între 2008 şi 2014 este aceea că atunci Curtea Constituţională spunea că un executor săvârşeşte acte administrative, numind încuviinţarea ca act administrativ, iar acum Codul de procedură spune clar că acesta se numeşte “acte de procedură”. Deci, principiul este total diferit. Nu mai poate spune Curtea Constituţională într-o eventuală primă, a noua, a douăzecea că acesta săvârşeşte acte administrative, că face un singur control din ochi.

Bogdan DUMITRACHE: Îmi cer scuze pentru întrerupere, dar executarea silită fiscală este supusă încuviinţării?

Jud. Ioan GÎRBULEŢ: Da, bineînţeles.

Octavian POPESCU: Revin. Problema aici nu cred că se pune dacă trebuie mutată procedura încuviinţării executării silite de la judecător la executorul judecătoresc. Dacă acceptăm ideea, în teorie, că nu dezechilibrăm poziţia creditorului şi a debitorului prin scoaterea acestei proceduri de sub autoritatea judecătorului, atunci, într-adevăr, sunt de acord cu dumneavoastră că nu îşi mai are rostul, oricum. Problema este dacă putem să o scoatem şi este bine să o scoatem de sub autoritatea unui magistrat pe care îl avem independent – este o prezumţie de independenţă a magistratului, şi o ducem la un executor care, încă o dată,: nu vreau să fie înţeles că aş anatemiza această profesie, am tot respectul pentru domnii executori şi nici nu este vorba de persoana acestora, este vorba despre poziţiile diferite procesuale pe care cei doi reprezentanţi ai profesiei juridice se situează. Judecătorul este acel lector independent, echilibrat, care întotdeauna va măsura drepturile şi obligaţiile potrivit înscrisurilor pe care le are în faţă, pe când executorul judecătoresc, mă întorc la art. 627 din Codul de procedură civilă, are obligaţia de a avea un rol activ şi de a face tot ce-i stă în putinţă pentru executarea cu celeritate a titlului executoriu şi încasează un onorariu. Aceeaşi obligaţie de independenţă o are şi avocatul pentru clientul său, dar asta nu înseamnă că, sub aspectul dreptăţii sau al regulii juridice, şi avocatul şi judecătorul ocupă acelaşi plan.

Andrei ŞARBAN: (…) independenţi în privinţa clientului şi să spunem amândoi că, uitându-ne unul în ochii celuilalt, cea mai mare spaimă a avocatului este aceea de a se porni împotriva sa o executare de către A.N.A.F., executare în mod greşit. Ce garanţie avem noi?

Bogdan DUMITRACHE: Nu, eu nu cred că trebuie să ne temem de aşa ceva.

Andrei ŞARBAN: Ce garanţii avem noi că nu se va institui poprirea şi banii vor pleca înainte ca noi să fim în stare să obţinem…

Ioana GELEPU: Şi atunci de ce să ajungem la acest numitor comun?

Andrei ŞARBAN: De ce nu a ridicat nimeni excepţia neconstituţionalităţii a acelui articol din Codul fiscal?

Bogdan DUMITRACHE: Să nu deviem de la subiect, instalaţia nu ştiu cât rezistă.

Claudiu GALU: Cred că diferenţierea între titlurile executorii ar trebui făcută şi poate că ar fi un element de luat în considerare. Adică, este clar că, dacă avem o hotărâre judecătorească, rezultatul analizei administrării unui probatoriu şi pronunţării unei instanţe de judecată, cred că verificarea condiţiilor de legalitate pentru obţinerea încuviinţării este superfluuă. Nu se face decât o verificare formală care, din punctul meu de vedere, ar putea să fie făcută fără niciun fel de problemă de a exista o discuţie în viitor că nu este suficient asigurat arsenalul mijloacelor juridice la dispoziţia părţilor. N-ar putea să fie în discuţie o astfel de chestiune, dar discutăm de mai multe titluri executorii. În România, ştim foarte bine că nu numai hotărârea judecătorească este titlu executoriu, cum se întâmplă în alte sisteme de drept. Contractul de credit, pentru că se tot discută de acest lucru, este titlu executoriu. În situaţia în care se ajunge la o dispută între părţi care transformă acest contract de credit într-un titlu cu executare imediată, adică a doua zi este pus în executare, iar executorul judecătoresc trebuie să se pronunţe cu privire la îndeplinirea condiţiilor de executorialitate şi de începere a executării prin încuviinţare, s-ar putea să fie la un moment dat o discuţie în ceea ce priveşte lipsa unei analize judecătoreşti cu privire la îndeplinirea condiţiilor pentru ca acest titlu să fie pus în executare.

Bogdan DUMITRACHE: Telepatia funcţionează, mă grăbeam să spun, deşi nu sunt adeptul teoriei că adevărul e la mijloc, dacă nu ar fi şi asta o linie de discuţie şi anume, a nuanţa cazurile în care hotărârea judecătorească este titlu executoriu, situaţie în care judecătorul ar marca această trăsătură sau acest potenţial de titlu executoriu în hotărâre, că doar el o dă, şi cazurile în care titlul executoriu ar fi înscris. Îmi amintesc că propunerea C.S.M. iniţial a fost pe această linie de a se renunţa la încuviinţarea executării silite de către instanţa de executare şi de a se reintroduce învestirea cu formulă executorie; este adevărat, în propunerea C.S.M. pentru toate categoriile de titluri, atât hotărâri, cât şi alte înscrisuri.

Horaţius DUMBRAVĂ: De fapt, istoria adevărată era în felul următor: iniţial ne-am gândit să scoatem din sfera executării silite hotărârile judecătoreşti şi, eventual, actele notariale. Mai ales hotărârile judecătoreşti, pentru că… Deşi, iată, există şi situaţii în care o hotărâre judecătorească este…

Ioan GÂRBULEŢ: Da, aici este. Domnule, cine verifică? Verifică un specialist al dreptului – că verifică judecătorul, că verifică executorul judecătoresc, cine e specialist? Executorul judecătoresc, în cea de-a doua fază a procesului civil, conform noilor dispoziţii din noul Cod de procedură civilă, modificărilor aduse Legii 188 şi celorlalte dispoziţii care reglementează activitatea executorului judecătoresc, se apropie de rolul pe care îl are judecătorul în prima fază a procesului civil. Avem art. 5: Activitatea executorului judecătoresc se înfăptuieşte în condiţiile legii, cu respectarea drepturilor şi a intereselor legitime ale părţilor şi ale persoanelor interesate şi scrie: “fără deosebire” şi aşa mai departe. Deci, avem garanţii suficiente.

Ioana GELEPU: Rolul era similar şi anterior, numai că sunt anumite schimbări de formă, dar, pe fond, rolul nu s-a schimbat.

Ioan GÂRBULEŢ: Nu înţeleg, pentru că, oricum, orice act încheiat de executorul judecătoresc poate fi atact pe calea contestaţiei la executare. Asta trebuie să înţelegem.

Octavian POPESCU: Dar poate că încuviinţarea e prea târzie.

Ioan GÂRBULEŢ: Încuviinţarea nu are nicio legătură, pentru că, şi pe vechea procedură, când dă instanţa, poprirea tot pe 5 zile se face şi este tot termenul acela despre care ziceaţi dumneavoastră.

Andrei ŞARBAN: (…) să fie poprit şi nu mai are niciun ban în cont. Află în două luni că urmează să fie poprit şi nu mai are niciun ban în cont.

Ioana GELEPU: I se va prefigura această realitate de la data la care s-a iniţiat procesul.

Bogdan DUMITRACHE: Aş dori doar să spun că nu sunt singurul care îşi foloseşte capul fizic în acest moment, dar şi neuronal, şi domnul Moţiu urmăreşte cu foarte multă atenţie, pentru că este titularul, să spunem, al proiectului. Profit de ocazie pentru a ne da un calendar estimativ. Vorbim despre un “pericol” imediat? Care ar fi calendarul? Sigur, sunt elemente variabile şi nu poate fi decât o prognoză aproximativă.

Florin MOŢIU: După cum ştiţi, proiectul a fost adoptat de Guvern, deci a fost trimis Parlamentului. Va fi înregistrat la Cameră, probabil la Senat în primă Cameră; Camera Deputaţilor ca şi Cameră decizională.

Bogdan DUMITRACHE: Deci, încuviinţarea aparţine Camerei Deputaţilor într-o primă fază?

Florin MOŢIU: Vom solicita Parlamentului ca acest proiect de act normativ să fie evaluat în procedură de urgenţă, caz în care termenele în care va trece prin cele două Camere sunt mai scurte. Evident că depinde de dezbaterile din Parlament şi aici profit de ocazie să-i invit pe toţi cei de aici să dezbatem în continuare mai pe larg, în faţa comisiilor juridice de la cele două Camere, unde sunt şi toţi colegii noştri sunt jurişti. Deci, vom avea un cadru prielnic în care să discutăm. Este adevărat că s-ar putea să-i zăpăcim dacă vom merge cu poziţii antagonice, dar, până la urmă, şi din aceste poziţii se nasc ideile bune. De principiu, ar putea să treacă prin fiecare dintre Camere, dacă se va adopta în procedură de urgenţă, undeva în jur de o lună, o lună şi ceva. Undeva în 3 luni de zile ar putea fi adoptat proiectul de lege şi să meargă la promulgare.

Bogdan DUMITRACHE: Deci, cum ar spune doamna avocat Gelepu, creditorii care n-au încredere în natura de titlu executoriu, parcă ar aştepta 3 luni de zile pentru a găsi un executor ofensiv.

Ioana GELEPU: Exact.

Bogdan DUMITRACHE: V-am ghicit gândurile?

Ioana GELEPU: Da.

Bogdan DUMITRACHE: Pentru că stăm prost cu timpul…

Ioan GÂRBULEŢ: S-a făcut o afirmaţie cu privire la art. 691. Să nu rămânem într-o nebuloasă. Articolul acesta nu s-a făcut decât să se pună în acord cu art. 665. Atât. Pentru că până acum, cererile de intervenţie mergeau la instanţă şi erau încuviinţate, acum se fac de către executorul judecătoresc. Faptul că se prezintă debitorul şi declară în faţa executorului judecătoresc că e de acord cu cererea de intervenţie nu este nicio problemă, pentru că noi avem în cadrul vânzării directe. Pot să vină părţile în faţa executorului şi să spună: Suntem de acord să vindem bunul, fără nicio problemă, sau în cazul vânzării amiabile. Deci, avem situaţii, nu e absolut nimic nou sub soare, ci doar pentru a fi puse în acord textele de lege, pentru aceasta s-a modificat art. 691.

Bogdan DUMITRACHE: Voiam doar să spun că avocaţii creditorilor, care nu sunt mulţi la această masă, dar sunt foarte bine plasaţi şi gânditori în acest moment, se gândeau că şi înainte de 2013, când aveam încuviinţarea executării silite, procedura prin care executorii interveneau într-o executare în curs nu era o procedură judiciară, ci era faimoasa procedură a depunerii titlurilor, dar aceasta este altă poveste. Acum, pentru că orele sunt înaintate, deşi e o zi de luni şi o zi de luni ar putea să fie cea mai lungă zi a săptămânii, căci venim cu forţe proaspete, în pronostic vă cer doar minută – nu am nevoie de considerente, pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate. Admisă, respinsă? Respinsă ca tardivă? Modificăm tot? Casează cu trimitere? De la dreapta la stânga.

Andrei ŞARBAN: Dumnezeu ştie, la aprecierea instanţei. După opt respinse şi una admisă…

Bogdan DUMITRACHE: Domnule Galu?

Claudiu GALU: Mă gândeam să spun trei… După trei nu ştiu ce va mai urma.

Bogdan DUMITRACHE: Dumneavoastră nu puteţi decât să fiţi optimist.

Florin MOŢIU: Da şi cred că, în urma dezbaterilor din Parlament, se va creiona un proiect de lege care să treacă şi controlul de constituţionalitate.

Bogdan DUMITRACHE: Domnule Gârbuleţ, dacă v-ar auzi Curtea Constituţională la această oră?

Ioan GÂRBULEŢ: Eu sunt optimist dacă să citesc toate criticile formulate de mari procedurişti. Se înţelege foarte mult din acele studii.

Bogdan DUMITRACHE: Domnule Dumbravă?

Horaţius DUMBRAVĂ: Aşteptam punctul dumneavoastră de vedere.

Bogdan DUMITRACHE: Eu sunt moderator, moderatorii nu au puncte de vedere.

Horaţius DUMBRAVĂ: Eu spun că sunt toate condiţiile ca C.C.R. să respingă. Sigur, dacă va admite, vom vedea raţiunile.

Ioana GELEPU: Şi eu sunt optimistă, dar în alt sens decât colegii mei. Cred că se va admite excepţia.

Octavian POPESCU: Mi-e greu să mă pronunţ, nu ştiu.

Bogdan DUMITRACHE: Trebuie să vă pronunaţi.

Octavian POPESCU: Cred că, dacă Curtea Constituţională va găsi argumente pentru o schimbare a practicii, cu siguranţă va respinge o astfel de excepţie dacă va fi ridicată.

Bogdan DUMITRACHE: Dacă va fi ridicată e o glumă bună, nu?

Florin MOŢIU: Aş prefera eu un minut rolul de moderator şi l-aş întreba pe Bogdan, în calitate de executor, cum priveşte el această iniţiativă legislativă.

Bogdan DUMITRACHE: Cu emoţie. Vă mulţumesc foarte mult celor care ne-aţi vizionat, dacă ne-a vizionat cineva, oricum, cei din platou ne-au vizionat. Mulţumesc foarte mult invitaţilor pentru o discuţie dinamică, tăioasă, aşa cum este executarea silită, în general, indiferent cine o încuviinţează. O seară bună.[/restrict]

---

Evenimentul a reunit reputați specialiști în executare silită, într-o discuție relaxată cu privire la preconizatele modificări ale Codului de procedură civilă în privința instituției încuviințării executării silite. Tema evenimentului a fost prezentată de către Bogdan DUMITRACHE.

* Pe aceeași temă a fost publicat în Revista de Note și Studii Juridice (RNSJ) articolul ICCJ. Hotărâre executorie vs. hotărâre neexecutorie | Corina CIOROABĂ

* Pe aceeași temă a fost publicat articolul Dificultăţi inerente în procedura urmăririi silite mobiliare prevăzute de NCPC. Aplicarea sechestrului asupra unui autovehicul, în baza datelor obţinute de la SPCRPCÎV | Vlad FLORIA

Probleme dezbătute:
– Proiectul Ministerului Justiției propune eliminarea încuviințării din partea instanței de executare. Propunerea Consiliului Superior al Magistraturii o cumulează cu reintroducerea învestirii cu formulă executorie. Care este varianta optimă?
– Necesitățile obiective care determină proiectul Ministerului Justiției sunt suficiente pentru a determina Curtea Constituțională să revină asupra deciziei nr. 458/2009?
– Pronostic asupra manierei în care executorii își vor asuma sarcina încuviințării: între executorul ofensiv și executorul cu accentuat instinct de conservare…
– Proiecție de statistică judiciară: dispariția dosarelor de încuviințare înseamnă, proporțional, creșterea numărului dosarelor de contestație la executare, sau, după caz, a plângerilor împotriva refuzului executorului de a începe executarea?
– Își permite statul, în calitatea sa de debitor, să lase procedura încuviințării la discreția executorilor judecătorești?

Participanți:
– Jud. Horațius DUMBRAVĂ, membru CSM
– Av. Claudiu GALU, Partner STOICA & ASOCIAȚII
– Jud. dr. Ioan GÂRBULEȚ, formator INM
– Av. Ioana GELEPU, Partner ȚUCA ZBÂRCEA & ASOCIAȚII
– Jud. conf. univ. dr. Florin MOȚIU, consilier al ministrului Justiției
– Av. Octavian POPESCU, Partner MUȘAT & ASOCIAȚII
– Av. Andrei SARBAN, Partner BOȘTINĂ & ASOCIAȚII
* ordine alfabetică

Moderator:
– Bogdan DUMITRACHE