TRANSCRIPT DEZBATERE
* realizat de echipa Dezbateri juridice

Bogdan DUMITRACHE: „Instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se află biroul executorului judecătoresc, care face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.” Art. 650 alin. (1) din Codul de procedură civilă. Acest articol, începând de miercurea trecută, este în neființă. A fost această problemă, pentru că oricum ultima dezbatere, cea care a precedat pe cea de astăzi, a avut o temă tot din zona succesiunilor. Trecerea în neființă a fost determinată de o decizie a Curții Constituționale, Decizia 348. Pronunțarea acestei decizii a avut loc în luna iunie, dar tot fiind vorba de o vacanță judecătorească și, mai ales, parlamentară, sigur a fost foarte oportun în această plină vacanță parlamentară, în care legiuitorul nu mai poate interveni, cel puțin, pe proceduri obișnuite să se și publice decizia, pentru a produce efectele de rigoare. Tema emisiunii nu este una de interes, să zicem foarte general, ea privește numai pe juriștii care activează în materie civilă, comercială, dreptul muncii și alte asemenea materii, care la un moment dat cunosc faza executării silite. Deci din start penaliștii, probabil, nu sunt interesați de această emisiune. Cum spuneam, prezintă un interes particular și din punct de vedere al branșelor. Interesul, iarăși este unul secvențial. E o emisiune care îi interesează doar pe judecători, avocați și consilieri juridici. Mediatorii și notarii publici, în principiu, nu au a fi interesați de acest fenomen, care este Decizia 348. Speakerii, prezentări fugitive, pentru că nu avem timp de detalii, sunt: Traian BRICIU, avocat, conferențiar universitar, membru în Comisia de redactare a noului Cod de procedură civilă și în Comisia de redactare a proiectului Legii de punere în aplicare a noului Cod de procedură civilă. Vă mulțumim pentru invitație!

Traian Cornel BRICIU: Nu eram chiar membru.

Bogdan DUMITRACHE: Da, nu erați chiar membru, dar nici departe nu. Doamna judecător, Evelina OPRINA, judecător, Tribunalul Ilfov, președinte la Tribunalul Ilfov, membră în comisia de redactare a noului Cod de procedură civilă și când auzi OPRINA în materia de executare silită, specialiști, spui Gârbuleț, Oprina, Tratatul teoretic și practic, care se bucură de o audiență și de o credibilitate cu totul specială. Este unul cunoscut pentru specialiști, deci alte detalii nu mai furnizăm. O premieră am impresia la dezbateri pentru doamna OPRINA, o altă premieră tot din zona judiciară, domnul judecător, Mihnea TĂNASE, judecător pur sânge, absolvent al Institutului Național al Magistraturii. Acum are posibilitatea dânsul să chinuie pe auditorii de justiție în calitatea de formator la acest Institut. Este președinte al Judecătoriei sector 5. În general, are calități administrative. Sigur nu cu ele ne-am născut și nu ele ne definesc, dar problema pe care o discutăm este una în care sigur pot interesa și aceste calități, nu pentru că un președinte de instanță ar putea impune o soluție, dar el ar putea avea un puls special în aceea ce se consideră în acest moment a fi sau nu a nu fi instanță de executare și așa cum s-a întâmplat de cele mai multe ori la dezbateri și ideal ar fi să se întâmple la fiecare dezbatere în măsura posibilului. Avem și o voce din Târgu­-­­Mureș pentru specialiștii și apropiații materiei executări silite, nu e probabil nicio surpriză că această voce este a domnului și executor judecătoresc, dar și cadru universitar, domnul Eugen HURUBĂ, căruia îi mulțumim de asemenea ca și celorlalți invitați că au acceptat propunere de a ne însoți în acest demers și mai avem o absență și o semiabsență. [restrict]Absența este un fel de a spune absențe. E rezultatul unei non invitații nu face parte dintre speakeri nimeni de la Curtea Constituțională pentru motiv foarte simplu, tema dezbaterii de astăzi este ce facem de acum încolo. Analize referitoare la justețe sau oportunitate deciziei Curții sunt cu totul nepractice, neprofitabile și rămâne sigur că literatura juridică să formuleze puncte de vedere pe temă aceasta. Mai avem și o semiabsență, spun semiabsență, pentru că domnul judecător Liviu Zidaru, de asemenea, cunoscut membru în comisia de redactare a noului Cod de procedură civilă nu a putut să dea curs invitației și este părerea dânsului de rău, însă a avut în același timp amabilitatea de a-mi pune la dispoziție un draft, deci o formă inițială a unui studiu care este dedicat exact acestei probleme. Problema determinării instanței de executare în urma pronunțării deciziei și a publicării în Monitorul Oficial a deciziei Curții Constituționale. Am permisiunea dânsului să fac referire la pasaje și idei din acest studiu și de aceea mi se pare mai mult decât onest și obligatoriu să pomenesc la succesul acestei emisiuni, când zic de succes nu înseamnă că vom pleca cu o concluzie, da? La succesul acestei emisiuni, inevitabil, dânsul contribuie și mai devreme domnul profesor Traian BRICIU a menționat că, plecându-se cumva de la acest draft, va fi publicat în zilele următoare un studiu cumva rotunjit, autorii fiind: Viorel Mihai Ciobanu, Traian Briciu, Liviu Zidaru. Cred că nu e prima dată când s-a format acest trident. El a mai avut ocazia să se pronunțe pe chestiuni legate de noul Cod de procedură civilă și dincolo de calificările profesionale, calitatea tuturor acestor autori menționați de a fi fost membri în comisia de redactare a noului Cod de procedură. Este o calitate, dacă nu decisivă, măcar relevantă. Când apare articolul?

Traian Cornel BRICIU: ….

Bogdan DUMITRACHE: Da, intenționat nu a dat drumul la microfon, deci mâine intenția ar fi ca acest articol să fie publicat. Pentru mine este și o onoare să fiu moderator în acest context al acestor speakeri. Este și o plăcere, pentru că nu ascund că îi cunosc pe mai toți și este mai ales un avantaj extraordinar, pentru că nu e deloc lejer să fii speaker. E mult mai bine să fii moderator într-o temă de genul celei pe care o dezbatem astăzi. Mai bine pui tu întrebări decât să încerci să dai răspunsuri și să începem cu aplicarea în timp, nu a legii că nu e vorba de o lege aici, ci este vorba de ceva ca și o lege. Sigur echivalența trebuie păstrată în niște limite. De când se aplică această decizie a Curții Constituționale, publicată în Monitorul Oficial în 16 iulie 2014? Cine dorește să intervină? Tema este atât de neclară, încât dezbaterile vor fi neverosimil de liber. Dacă tot apare articolul mâine, cred că deja chestiunea asta este stabilită. Aplicarea în timp…

Traian Cornel BRICIU: Răspunde moderatorul.

Bogdan DUMITRACHE: Răspunde moderatorul, da. Am întâlnit ca să încep cu absentul, cu domnul Liviu Zidaru, într-o formulă inițială al acestui articol. Nu discutăm aici lucruri simple, de genul decizia s-a publicat pe 16 iulie și se depune o cerere de executare pe 17 iulie. Asta țin de..

Traian Cornel BRICIU: E relativ simplu aici că decizia se aplică pentru viitor. Asta este cert. Problema este ce înseamnă viitorul.

Bogdan DUMITRACHE: Deci se pune problema ipotezelor în care s-a depus cererea de executare silită înainte de 16 iulie 2014. Deci a început procedura de executare și două situații: s-a și depus cererea de încuviințarea executării silite înainte de 16 iulie 2014 sau această cerere de încuviințare încă nu a fost depusă. Încuviințarea fiind în principiu primul moment în care intervine instanța de executare. Textul îl aveți pe ecran, sper să nu fac o stângăcie. A fost declarat neconstituțional numai alin. (1) al art. 650. A rămas în picioare alin. (2), care spune cu ce se ocupă instanța de executare și îndeobște în 99% din cazuri instanța de executare primul lucru pe care îl are de făcut este să încuviințeze o executare silită. Spun 99% în sensul că dau dreptul unei excepții de 1% să am deja un litigiu între creditori și executorul judecătoresc, care ar refuza deschiderea dosarului. Dar cred că și 1% este enorm în termen de procent real. Primul moment în care intervine instanța de executare, deci ar trebui să știm care este acea instanță este soluționarea cererii de încuviințarea cererii executării și de aceea iau acest tip de moment ca fiind moment relevant. Haideți să încercăm să conturăm niște variante pe această primă chestiune, nu s-a depus încă cererea de încuviințare, și deci cererea de executare este înainte de…

Traian Cornel BRICIU: Eu vă spun care sunt gândurile noastre în privința aceasta. Noi am gândit, am plecat rezolvarea acestei probleme de la următoarele reguli: prima regulă este aplicarea numai pentru viitor, ex nunc a hotărârilor curții și a doua, poate mai importantă, de fapt, este că ceea ce face instanța de executare este de a rezolva simple incidente în executarea silită. Mai e și o a treia idee și anume că în orice caz principiul pe care l-a avut Codul la bază și anume să existe o unică instanță de executare ar trebui conservat și atunci logica ne-a condus către următoarea soluție: în cazul în care avem executări începute sub imperiul vechii legi, adică sub imperiul acțiunii, încă a dispozițiilor art. 650 alin. (1) până la momentul declarării lui neconstituțional și publicării hotărârii în Monitorul Oficial, textul respectiv devine aplicabil și guvernează competența instanței de executare, nu numai în ceea ce privește cererile depuse. De exemplu, încuviințare de executare, dar și contestațiile la executare, alte cereri incidente ce s-ar face pe parcursul acelei executări care poate să mai dureze încă un an, doi de aici încolo. Având în vedere că noi din momentul acela spunem că dacă s-a depus cererea sub imperiul vechii legi și s-a încuviințat executarea sub imperiul vechii legi de către instanța de executare prevăzută la acel moment de legea veche, adică de art. 650, din acel moment aceea este instanța de executare pentru toate incidentele ce vor apărea de aici încolo pe parcursul respectivei executări. Evident, pentru cererile de executare depuse după data publicării în Monitorul Oficial a hotărârii, regulile le vom spune imediat. Intrăm într-o a doua problemă, având în vedere că Curtea Constituțională evident că nu a spus care este și instanța de executare. Ar fi fost deja prea mult și a spus doar că nu este cea prevăzută de art. 650 alin. (1). Rămâne să vedem de aici încolo care este instanța de executare. Această a doua problemă nu este deloc mai ușoară decât prima. În privința celei de a doua problemă, adică pentru cereri depuse după data publicării în Monitorul Oficial a hotărârii, există două teze concurente și anume: prima ar fi revenirea la formula anterioară, adică noțiunea instanță de executare din vechiul Cod de procedură civilă, astfel cum a fost el modificat prin Legea micii reforme și readuc aminte asta însemna instanța de executare, care este instanța sau mai bine judecătoria, locul unde se desfășoară, sau mai bine zis, unde urma să se desfășoare executarea silită pe ideea că ar reînvia vechea dispoziție. În urma unui studiu destul de dilematic, până la urmă, am ajuns la o concluzie diferită. Am îmbrățișat cealaltă soluție, care spune că norma anterioară celei declarate neconstituționale nu reînvie prin declararea ca neconstituțională a ultimului text, decât dacă Curtea Constituțională ar prevede în mod expres acest lucru, ceea ce evident nu s-a întâmplat, ceea ce înseamnă că ne avem pe ipoteza unui vid legislativ, care trebuie umplut, iar, în opinia noastră, el ar trebui umplut printr-o interpretare bazată pe art. 5 din Codul de procedură civilă, adică „În cazul în care o pricină nu poate fi soluționată nici în baza legii, nici a uzanțelor, iar în lipsa acestora din urmă, nici în baza dispozițiilor legale privitoare la situația asemănătoare” nu mai citesc mai departe. Avem situații asemănătoare ne-am dus la art. 107 din Codul de procedură civilă nou și am tras concluzia că vidul legislativ creat ar putea fi umplut prin aplicarea regulii domiciliului sau sediu părții pasive în raport, adică, în speță, debitorul. Sigur cu mențiunea că în materia imobiliară există un text expres care indică locul situării imobilului cu această mențiune acolo unde s-ar aplica această …

Bogdan DUMITRACHE: Art. 819.

Traian Cornel BRICIU: Art. 819.

Bogdan DUMITRACHE: Da, art. 819 a supraviețuit.

Traian Cornel BRICIU: Pe scurt, cam asta stă la baza raționamentului. Cam pe scurt, foarte pe scurt. Sigur că noi avem și motivări și note de subsol, pro, contra. Repet, nici soluția reînvierii vechiului text nu poată fi luată în analiză. Ea se regăsește în doctrină. Sigur că nu am optat noi pentru ea din rațiunile pe care o să le vedeți când o să expunem studiul. V-am spus numai datorită timpului scurt, numai punctual, care a fost soluția. Noi am mers pe ideea existenței unui vid legislativ, ce trebuie umplut și modalitatea de umplere a vidului a fost ducerea la dispoziții legale asemănătoare temei art. 5 alin. (3) coroborat cu dispozițiile materie generală la competența teritorială, adică art. 107 cu mențiunea că pentru urmărirea imobiliară rămân aplicabile art. 819 din Codul de procedură civilă. Fac mențiunea de pe acum și studiul spune foarte clar, deși Curtea Constituțională nu se referă în dispozitiv, la competența teritorială sau materială. Excludem din capul locului orice speculație cum că declararea ca neconstituțională a art. 650 ar putea să ducă la ideea că această competența ar reveni Tribunalului pe art. 95 cum că nefiind o altă reglementare atunci Tribunalul judecă orice nu e dat în competența altor instanțe. Spun asta, deși repet, speculativ s-ar putea susține și asta, dar pur speculativ, din faptul că e declarat neconstituțional în întregime articolul și acesta era articolul care vorbea de competența judecătoriei, dar totuși considerentele hotărârii Curții sunt la fel de obligatorii. Înalta Curte de Casație a restabilit și în recurs în interesul legii că deciziile Curții Constituționale sunt obligatorii și în ceea ce privește considerentele, nu numai dispozitivul, iar în considerente este destul de clar că se referă la competența teritorială, nu la cea materială, ba chiar dacă citim cu atenție hotărârea Curții Constituționale chiar menționează, în cel puțin două rânduri, faptul că este vorba de judecătorie și că nu trebuie să fie judecătoria aleasă în mod subiectiv, spune Curtea de către creditor, ci o altă judecătorie, dar chiar ea vorbește de judecătorie. Prin urmare, orice speculație în domeniul acesta trebuie respinsă și ar fi extrem de periculoasă.

Bogdan DUMITRACHE: Deci avocații, consilierii juridici, care acționează pentru debitori, sunt rugați în mod solemn și decent să nu invoce și aspecte legate, chiar dacă titlul executoriu prevede obligații de plată de peste 200.000 de lei debit principal.

Evelina OPRINA: Dacă îmi permiteți mie să intervin exact de la această din urmă chestiune, ridicată de Traian și anume aceea declarării în întregime ca neconstituțională a alin. (1) din art. 650 și eu sunt pe deplin de acord că decizia vizează doar caracterul teritorial al competenței instanței de executare, nu și cel material, chiar dacă în dispozitiv se prevede că se declară neconstituțional întregul alineat. Trebuie să avem în vedere considerentele deciziei care sprijină dispozitivul și de aceea am intervenit cu această din urmă chestiune pentru a aduce și un argument de text. În sensul că textul care reglementează instituția încuviințării executării art. 655 face referire în alin. (2) în mod expres la judecătorie ca instanță competentă material să judece cererea de încuviințare. Este un text în vigoare, de care Curtea nu a făcut niciun fel de referire, deci alin. (2) ne spune că: „Cererea de încuviințare a executării silite se soluționează de instanță în termenul maximum de 7 zile de la înregistrarea acesteia la judecătorie”. Deci iată pot să spun că am și un argument în art. 655 în sensul că a rămas, din punct de vedere material, competentă judecătoria. Deci în nici un caz nu cred că putem să vorbim de o partajare a competenței în materia încuviințării între judecătorie și tribunal, în funcție de valoarea creanței din titlu.

Bogdan DUMITRACHE: Pe de altă parte, în virtutea acelei dispoziții legale particulare că adică au tribunalul ca instanță de executare, cererea de încuviințare nu ar fi depus-o oricum la judecătorie, deci chiar până la decizia Curții. Adică e un argument care poate fi adus în plus și nu e neapărat, știu eu decisiv, poate să fie înșelător. Alte opinii, nuanțări?

Mihnea TĂNASE: Nu. Tot un argument de text în continuarea ideii Evelinei ar fi cel dat de art. 713 alin. (2) în materia contestațiilor la executare, care, de asemenea, se referă în continuarea alin. (1) care vorbea de instanța de executare strict la judecătorie. Iată că legiuitorul, nevrând să facă o repetiție supărătoare, ne-a ajutat în problema spusă discuției.

Bogdan DUMITRACHE: Nu că ar fi presimțit decizia Curții Constituționale.

Mihnea TĂNASE: Evident.

Bogdan DUMITRACHE: Dar nu e rău că a făcut asemenea precizări. Acum așa stabilim noi la București, dar depinde la Târgu-Mureș cum se văd lucrurile. Domnule HURUBĂ?

Eugen HURUBĂ: Nici de la Târgu-Mureș nu se văd foarte diferit lucrurile. Speram totuși că de la momentul anunțării pe saitul JURIDICE.ro a temei acestei dezbateri să se fi găsit instanța de executare și dezbaterea noastră să fie fără temei. Din păcate, nu ne-a fost dat să scăpăm de această dezbatere și vreau să spun că și eu sunt perfect de acord cu primii trei vorbitori, cel puțin cu privire la câteva aspecte. În primul rând, cu privire la poziționarea în timp a aplicării deciziei Curții Constituționale. Bineînțeles că cererile depuse anterior publicării deciziei Curții Constituționale, nu încape discuții că vor fi soluționate după alin. (1) al art. 650 în vigoare la acel moment și odată determinată instanța de executare ea va fi instanță de executare până la sfârșitul dosarelor execuționale în curs. Problema se pune un pic diferit cu cererile înregistrate după data de 16 iulie și aici ne referim la două categorii de cereri: cererile de executare depuse la executorul judecătoresc, pe de o parte, și apoi cererile depuse de executorul judecătoresc la instanța de judecată. Mă feresc să mai spun de executare, pentru că nu o putem determina. Aici, din punctul meu de vedere, nu este determinant, pentru a stabili instanța de judecată, momentul depunerii cererii de executare la executorul judecătoresc. Acel moment poate fi luat în discuție în cu totul alte direcții. De exemplu, pentru stabilirea termenului de prescripție și alte situații, dar instanța de judecată competentă să soluționeze cererea de încuviințare este cea care se pronunță cu privire la cererea depusă de către executorul judecătoresc. Ori eu cred că momentul determinant în stabilirea competenței este depunerea cererii de către executorul judecătoresc la instanța de judecată. Din acest moment, iar există discuții dacă instanța, indiferent care urmează, să îmi spun și eu opinia cu privire la normele de care consider că ar trebui aplicate. Dacă instanța se declară competentă, declarându-se competentă, se declară și instanță de executare. Înseamnă că tot ceea ce ține de instanța de executare, ca atribut al instanței de executare pe viitor, îi va fi în competență inclusiv eventualele contestații. O întrebare la care cred că răspunsul nu este chiar ușor de formulat. În ceea ce privește norma aplicabilă pentru soluționarea cererii de încuviințare, sunt de acord cu domnul Traian BRICIU, care a făcut trimitere la dispozițiile art. 5 din noul Cod de procedură civilă, în schimb, nu l-aș corobora cu art. 107, ci cu art. 528, socotind că cererea de încuviințare este o cerere în materie necontencioasă și aici dacă vom începe o discuție pe această…

Bogdan DUMITRACHE: Da, este foarte oportună această discuție, de altfel, ea este sugerată în unele subteme postate pe pagina emisiunii. Aș vrea doar să fac o paranteză, dacă nu au fost deja cadre luate în sală. În sală sunt mai mulți practicieni, inclusiv executori judecătorești, avocați, consilieri juridici și în măsura timpului ne propunem să lăsăm un loc și pentru întrebări, dacă o să fie cazul de întrebări. Lucrurile fiind clare, oamenii nu au de ce să pună întrebări. De asemenea, este un număr de telefon disponibil, pentru a trimite întrebări pe sms în măsura timpului care tradițional afectat dezbaterilor. O să încercăm și speakerii o să încerce să răspundă la întrebări: 0744331101. Domnul Săvescu, mă confirmă. Acesta a rămas numărul de telefon. Pe chestiunea pe care ați ridicat-o, domnule HURUBĂ, este interesantă, pentru că această opinie circulă. Admit că și pe mine m-a convins până la un punct această chestiune de a trimite de la cererea de încuviințare, care este acceptată de toată lumea, ca fiind o cerere într-adevăr ce ține de o procedură necontencioasă de a fructifica analogia, pentru a ne duce în zona art. 528. Eu deci văd acum o diferență de viziune și anume dumneavoastră luați cererea de încuviințare ca atare și pentru argumentul cumva de bun simț că este primul moment în care intervine instanța de executare, în timp ce, dacă am înțeles eu bine, opinia, cel puțin a speakerilor de aici din București de la acest prezidiu, este aceea probabil că cererea de încuviințare nu este decât unul dintre incidentele executării silite. Dacă este așa sau nu vă rog să mă…

Traian Cornel BRICIU: Acum eu sunt dator cu o mică explicație, pentru că există o diferență semnificativă aici. În prima, cu încuviințarea, momentul încuviințării, momentul depunerii, acolo nu există o diferență semnificativă, dar aici există și asta contează, pentru că e pentru viitor mai ales. Viitor care poate fi până în toamnă sau dacă legiuitorul nu intervine în toamnă chiar mai mult decât atât. Și noi ne-am gândit la art. 528, dar art. 528, dacă luăm faptul că alin. (1) al art. 528 e mai greu pretabil, în cazul alin. (2) ar trimite la regulile procedurii contencioase, deci până la urmă tot acolo, iar alin. (3) de-abia ar crea schimbarea ceea ce ar conduce la competența instanței petentului, adică creditorul, în cazul acesta. Lucrurile sigur ar fi fost corecte și chiar mi-ar fi plăcut să stea în maniera aceasta, pentru că, așa cum veți vedea în studiul pe care îl vom publica noi, cei care l-am scris eram de opinie că nu ar fi fost nicio problemă ca creditorul să aleagă instanța de executare și nu am fi văzut nicio problemă ca ea să fie chiar instanța, unde își are domiciliul sau sediul creditorul, întrucât în faza de executare nu mai putem vorbi de așa numita prezumție de vinovăție, care stă la baza principiului de a te duce la domiciliul părții pasive, dar problema însă ar fi alta. Dacă adoptăm o astfel de soluție, care ne duce inevitabil spre instanța locului, unde își are domiciliul creditorul sau sediul creditorului, intrăm într-un ușor conflict se pare cu decizia Curții Constituționale, care, în finalul ei, ne dau, e adevărat, într-un mod orientativ și până la urmă alternative, pentru legiuitor o serie de soluții și anume: domiciliul debitorului, locul unde urmează să facă executarea silită printre aceste soluții neexistând și domiciliul sau sediul creditorului. Ba chiar din întreaga ambianță a hotărârii judecătorești mi-e teamă că din moment ce Curtea a spus că e greșit să se lase la aprecierea subiectivă a creditorului dreptul de a alege, deși nu era nicidecum chiar așa, dar asta fiind concepția Curții, mi-e teamă că ar fi o problemă, iar dacă s-ar merge pe soluția art. 528 și se ajunge până la urmă la domiciliul sau sediul creditorului. Sigur că e discutabil acest lucru, dar noi cam așa am văzut lucrurile. Pe de altă parte, e adevărat că art. 528 vizează procedura necontencioasă și e de netăgăduit că încuviințarea executării e o procedură necontencioasă. Numai că noi aici fixam competența instanței de executare pentru toate incidentele procedurale în materia executării ori incidente sunt și contestațiile la executare, care nu mai sunt nicidecum necontencioase, ori dacă am merge pe faptul că instanța de executare pentru încuviințare e una, iar pentru contestație e alta, distrugem un principiu important al Codului și anume că instanța de executare să fie pe cât posibil unică cu toate rațiunile..

Bogdan DUMITRACHE: Alin. (2) e încă în picioare.

Traian Cornel BRICIU: Da, exact. Cam asta a fost raționamentul. Sigur că suntem deschiși oricăror altor soluții, dar am vrut să exprim punctul de vedere, pentru care noi judecând și acest aspect, am ajuns la art. 107 până la urmă și nu ne-am dus către art. 528. Sigur că acuma…

Bogdan DUMITRACHE: Doar aș vrea să citez paragraful la care domnul profesor BRICIU se referea. Paragraful din decizia Curții Constituționale. … paragraful 20 din această decizie „revine legiuitorul sarcina ca pe viitor”, cum ați spus septembrie, octombrie, noiembrie, când o fi timpul „să reglementeze expres instanța de executare competentă tocmai pentru a da efect normei constituționale art. 126 alin. (2)”. Textul care spune că competența instanței stabilită de lege. Text în raport cu care care Curtea a apreciat că art. 650 alin. (1) are o problemă. „În vederea asigurării dreptului la un proces echitabil, să adopte norme”, tot legiuitorul, „care să întrunească, așa cum s-a arătat, criterii de precizie, claritate, și, implicit, previzibilitate, impusă de jurisprudența Curții Constituționale și a Curții Europene a Drepturilor Omului. Astfel, coroborând dispozițiile art. 650 cu cel al art. 651 din Codul de procedură civilă”, asta este o informație interesantă, „dacă în ceea ce privește alegerea executorului judecătoresc marja de apreciere lăsată legiuitorului, creditorului este mai mare, dându-i acestuia posibilitatea să își aleagă executorul judecătoresc din circumscripția curții de apel în funcția de natura bunurilor, care urmează a fi supuse executării, respectiv a obligațiilor care trebuie a fi executate, în ceea ce privește stabilirea instanței de executare, aceasta trebuie să se circumscrie unor soluții clare și consacrate deja în legislație, precum și judecătoria în circumscripția căreia se află imobilul, domiciliul sau sediul debitorului, sau locul unde urmează să se facă executarea.”

Evelina OPRINA: Legat de acest aspect, eu împărtășesc opinia exprimată de domnul HURUBĂ. Eu cred că, și nu doar eu și Traian a spus, credem cu toții și știm că cererea de încuviințare a executării silite este o cerere necontencioasă, fără putință de tăgadă, întrucât vizează emiterea unei autorizații din partea instanței judecătorești. Ne circumscriem așadar textului din art. 527. Referitor la competență și anume la incidența art. 528, eu cred că și alin. (1) și alin. (2) sunt aplicabile. În privința alin. (1), într-adevăr s-ar putea să avem o problem, în cazul în care vorbim de titluri executorii reprezentate de hotărâri judecătorești, emise de instanțe de alt grad decât judecătoria, pentru că textul spune că cererile necontencioase, care sunt în legătură cu o cauză în curs de soluționare sau soluționate deja de o instanță, se vor îndrepta la acea instanță. Cu alte cuvinte, aș face următorul raționament, dacă am un titlu executoriu, hotărâre judecătorească emisă de judecătorie, atunci cererea de încuviințare a executării silite, ar trebui să se adreseze acelor judecători. Ce se întâmplă însă? Întrebarea firească este dacă titlul este reprezentat de o hotărâre emisă de Tribunal în primă instanță. Ei bine, în acest caz, având în vedere și considerentele anterior menționate, legate de declararea drept neconstituțională a textului numai pe aspectul teritorialității este evident ca alin. (1) nu își mai poate găsi aplicare și atunci, în opinia mea, devine incidentă alin. (2) din art. 528, text care face trimitere la regulile de competență în materie contencioasă, adică exact ce spunea și Traian la începutul dezbaterii art. 107, art. 109 și eu nu aș exclude nici art. 113 din discuție. Dar avem o subtemă mai târziu.

Bogdan DUMITRACHE: Până la sfârșit, dacă s-a respins cererea de chemare în judecată la Tribunal, s-a respins și apelul într-o cauză de peste un milion de lei la curtea de apel și, din fericire, Înalta Curte admite recursul și stabilește obligații de plată. E o problemă ca Înalta Curte să sugereze cerere de încuviințare executării silite. Mă gândesc că acolo poate fi o frustrare, deoarece până acum Înalta Curte era obișnuită să soluționeze conflicte negative de competență pe încuviințarea executării silite și iată pe calea acestui text, ar putea avea privilegiul chiar să se ocupe de cererea de încuviințare a executării silite.

Evelina OPRINA: Da. Acum glumim. În privința alin. (3) dacă ar fi să ajungem și la art. 528 alin. (3), deși cred că greu s-ar mai putea imagina această ipoteză, eu îmi pun întrebarea ce se înțelege în această materie prin instanța în a cărei circumscripție își are sediul petentul. Cine este petent în materia încuviințării executării silite? Creditorul sau executorul judecătoresc?

Bogdan DUMITRACHE: Executorul judecătoresc și atunci aplicăm cu strictețe decizia curții, ca să putem să dăm tot executorul.

Evelina OPRINA: Executorul judecătoresc este singurul care are legitimare procesuală activă în a cere încuviințarea executării și atunci da, ne întoarcem la judecătoria în a cărei circumscripție își are sediul…

Traian Cornel BRICIU: Vedeți să nu aplicați hotărârea curții…

Evelina OPRINA: …Biroul executorului. Doar că în acest caz, nu știu dacă mai subzistă motivarea avută în vedere de curte, pentru că motivarea s-a bazat pe acel subiectivism al creditorului în alegerea executorului judecătoresc ori aici va avea o prevedere expresă, o normă legală stabilită de legiuitor pe care el a apreciat-o încă de la legiferare ca fiind clară, previzibilă etc. Cam acesta ar fi punctul meu de vedere.

Mihnea TĂNASE: Aș dori și eu să intervin. Sunt de acord cu ultimii doi vorbitori, în sensul că ar fi incidente dispozițiile art. 528 alin. (2) în principal. Dacă am ajunge la alin. (3), acum eu cred că decizia curții a pornit în principal și mă uit la paragraful 15 de la generalitatea normei, în sensul că și a făcut trimitere la curtea de apel București instanță în a cărei rază sunt iată un număr de 21 de judecătorii și dă în astfel de situație posibilitatea creditorului să ajungă finalmente la una dintre cele 21 de judecătorii din raza curții de apel. Dacă am avea un criteriu fix, acela al domiciliului creditorului, deja norma ar fi previzibilă.

Bogdan DUMITRACHE: Să mai și zâmbiți, să mai și râzi, dar puteți să și credeți că figurile celor din sală și ale noastre sunt nu crispate, dar semicrispate, pentru că, de fapt, întrebarea care plutește este aceea dacă noi ne vom întâlni peste un an, un an jumate cu un val de amânări de pronunțare, pe o contestație la executare în care debitorul nu va spune altceva decât lecturând această emisiune și alte materiale care o să apară între timp că de fapt nu a fost dată încuviințarea executării silite de către instanța competentă. Sigur că percepția practică a acestui moment este momentul T0 în care se pune mai ales întrebarea și o pun executorii, dar și o pun și cei care îi asistă sau reprezintă pe creditori la deschiderea dosarului, unde băgăm de încuviințare, pardon de expresie, dar cam asta este fondul problemei și asta face într-adevăr din cererea de încuviințare. Apropo de opiniile exprimate aici și de domnul HURUBĂ, dar nu numai de dânsul și de doamna OPRINA, și de domnul TĂNASE, face din cererea de încuviințare, pentru că este repet prima secvență a executării silite să fie parcă mai mult decât un incident și să aibă atracția de a lua după ea toate celelalte incidente care apar în cursul executării silite. Acum art. 650 alin (2) este foarte important care supraviețuiește deciziei Curții Constituționale și nu …. o teză posibilă și aici, vă rog, să vă exprimați dacă apreciați că este o chestiune pertinentă, inclusiv cererea de încuviințare, este un incident în cursul executării silite și această abordare ar putea explica și opinia care a fost formulată aici în sensul că ne interesează pentru acțiunea în timp a deciziei curții momentul, la care începe executarea că momentul la care a depus cererea de executare creditorul la executorul judecătoresc, în raport cu această secvență chiar cererea de încuviințare pare să fie cu interpretare gramaticală sau știu eu, Doamne, iartă-mă, cum s-o numi. Un incident…. cererea de încuviințare a executării silite, contestație la executare precum și orice alte incidente. E frapant că contestația la executare, care este un mic proces pe viață și pe moarte, în contextul executării silite care…. apare ca o întâmplare. Cu atât mai mult apare ca o întâmplare procedură necontencioasă de tipul încuviințării. Deci aici este un punct de vedere nodal, pentru că dacă, într-adevăr, punem în prim-plan încuviințarea ne ducem spre art. 528, cum s-a observat aici și cu nuanțările de rigoare, dacă rămânem doar la art. 107 pe analogie sau ne ducem mai la vale și aici vom reveni la acest aspect, dacă cererea de încuviințare este doar incident, fotografiem momentul depunerii cererii de executare, aplicăm analogia o să vedem în ce întindere și atunci vom da satisfacție deplină lui art. 650 alin. (2) pentru că va avea instanța de executare coerentă, consecventă, aceeași, plictisitor de aceeași. Ea se ocupă de încuviințări și de contestații deopotrivă. Atenție! Textul din Codul de procedură civilă nu spune că e competentă să soluționeze contestația de executare instanța care a încuviințat executarea silită. Aici este un punct de vedere, o problemă foarte spinoasă.

Traian Cornel BRICIU: La ce concluzii s-ar ajunge nu știu, dar de principiu am spus că ar trebui cu toții, și avocați, și judecători, și executori să avem un interes comun și anume ca principiul unicității instanței de executare să fie păstrat, pentru că altfel aruncăm ceva care este foarte important și care s-a încercat prin noul Cod. De aceea nici nu am mers pe soluția de a stabili competența în raport de natura conjuncturală până la urmă de procedură necontencioasă a primei secvențe, pentru că noi am luat ansamblul, mai ales, că decizia Curții Constituționale a venit în legătură cu o contestație la executare. Ea asta a avut la bază. Ar fi oarecum descoperitor…

Bogdan DUMITRACHE: Critica evocă Curtea. Critica se pare fi făcută de autorii excepției. Este doar în legătură cu contestația la executare. Curtea desființase deja excepția considerată …

Traian Cornel BRICIU: Ar fi extrem de descoperitor ca problema contestației la executare, care a generat până la urmă critica de neconstituționalitate, să fie rezolvată în privința competenței prin natura, e adevărat netăgăduit, necontencioasă a cererii de încuviințare, spunând în felul următor: Cererea de necuviințare necontencioasă, stabilesc competența pe baza aceasta, iar ulterior toate incidentele, fie ele și contencioase, vor merge pe această regulă. Cu siguranță că în practică, dacă enunțăm o astfel de opinie, ea ar putea să fie primită într-o primă fază. Dar imediat unii avocați vor susține și unii judecători vor primi că această regulă nu se va mai aplica și contestațiilor la executare și de aici vom avea deja din start două instanțe de executare, ceea ce nu am dorit niciodată. Dar va fi inevitabil, dacă facem pasul acesta. De aceea am fost mai ponderat și am spus că trebuie privită nu spre art. 528 și spre art. 107, pentru că până la urmă întreaga procedură de executare are într-adevăr încuviințarea la executare. Este necontencioasă, dar executarea în sine e netăgăduit. Are un element.

Bogdan DUMITRACHE: E foarte adevărat că multe executări încep cu necontencios și se termină cu el. Nu sunt puține proceduri de executare în care banii sunt singurul moment…

Traian Cornel BRICIU: Sigur, dar noi vorbim de instanța de executare. Eu nu am luat elementul secvențial ca atare, ci am luat de mai curând ansamblul procedurii. Sigur că raportat la numai la … mi-e frică, pe urmă de soluții, de separare instanței, mai multor instanțe de executare.

Bogdan DUMITRACHE: Apropo, de ceea ce spuneați, de ideea care sigur poate sună a lozincă, dar până la sfârșit este o lozincă totuși corectă că ar fi ideal o coagulare sau orientare a tuturor branșei interesată de această procedură. Punctul de vedere pe care l-a formulat, la foarte scurt timp după intrarea în vigoare a deciziei Curții Constituționale, după ce a ieșit din vigoare art. 650 alin. (1). Punctul de vedere exprimat de Conducerea Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești din România printr-o adresă emisă sigur către executorii judecătorești, care sigur nu e izvor de drept, nu are valoare obligatorie, dar este tocmai o idee de îndrumare de creare, de încercare de a crea o practică neunitară este în sensul de a se avea ca în vedere ca instanță de executare, sigur, în primul rând, în momentul T0 al momentului încuviințării executării silite, dar nu neapărat doar atunci, instanța de la domiciliul sau sediul debitorilor. Deci tot cumva prin apel la norma art. 107, văzută ca o dispoziție de drept comun și o chestiune importantă, pentru că chestiunea va fi tranșată de judecător, dar este foarte importantă, pentru că judecătorii lucrează pe marfa clientului, ori primul client, în ordinea procedurală a administrației de executare, este executorul judecătoresc, pentru că ele sunt într-adevăr petentul. Apropo de ce se spune aici și cred și eu că este petentul în sensul procedurii necontencioase a încuviințării. Se depune cererea în interesul creditorului, dar titular procedural este creditorul. Domnule HURUBĂ,dacă mai doriți să mai contraatacați.

Eugen HURUBĂ: Nu cred că este vorba neapărat despre un contraatac.

Bogdan DUMITRACHE: Glumă.

Eugen HURUBĂ: Este o dezbatere interesantă și cred că ne va face plăcere tuturor ca la finalul acestei dezbateri să avem cel puțin câteva idei, care să ne ajute în activitatea noastră de judecători, avocați, executori judecătorești și, nu în ultimul rând, să-i ajute pe creditori să își recupereze creanțele. Problema care este foarte importantă, în opinia mea, este de a observa sau de a determina, dacă noi suntem în căutarea unei instanțe de executare sau suntem, în primul rând, în căutarea instanței care trebuie să soluționeze cererea de încuviințare, pentru că am rezerve în a aprecia că, dacă am stabilit o instanță competentă să ne soluționeze cererea de încuviințare a începerii executării silite, aceeași instanță ar trebui să fie și cea care să soluționeze contestația la executare, pentru că așa cum a arătat doamna judecător OPRINA din art. 528 nu putem exclude alin. (1), mai ales, în situațiile în care hotărârile judecătorești devenite titluri executorii sunt pronunțate de judecători. Ne vom adresa cu cererea de încuviințare și competența care aparține judecătoriei care a pronunțat hotărârea în primă instanță, ceea ce nu înseamnă că dacă s-ar ajunge la o contestație la executare este neapărat necesar să existe o similitudine între cele două instanțe, respectiv instanța care a încuviințat și instanța care va soluționa contestația, pentru că la contestație vom fi pe tărâmul unei proceduri contencioase și atunci este limpede că va trebui să aplicăm art. 107 din noul Cod de procedură civilă. Dacă rămânem pe tărâmul procedurii necontencioase, așa cum s-a mai arătat, avem cel puțin trei situații: situația în care avem hotărâri judecătorești pronunțate de judecătorie, situația în care avem hotărâri judecătorești, unde în primă instanță a fost competentă material o altă instanță de un alt grad, avem situația altor titluri executorii decât hotărârile judecătorești și avem situația în care trebuie stabilită competența teritorială după ce … petentului unde subscriu și eu la ideea că petentul este executorul judecătoresc. Limpede este, revenind la discuțiile domnului BRICIU, că în niciun caz nu s-ar putea aplica normele vechi, normele vechiului Cod de procedură civilă, pentru că aplicarea unei norme vechi prin declararea neconstituționalității unui text nou s-ar face în condițiile în care întregul act ar fi declarat, întreaga lege ar fi declarată neconstituțională. De exemplu, dacă ar fi declarat neconstituțional întregul Cod de procedură civilă actual, este limpede că s-ar aplica Codul de procedură civilă vechi. Dacă art. 650 alin. (1) ar fi avut această formă declarată neconstituțională de către Curtea Constituțională ca urmare a modificării lui printr-o lege declarată neconstituțională, s-ar fi revenit la forma anterioară. Dar nu putem reveni la forma anterioară doar pe segment.

Bogdan DUMITRACHE: Din păcate, ceea ce ar fi cel mai clar nu putem să facem, nu? Adică dezbaterea, cum ați spus este interesantă, în materia executării silite nu e bine ca problema să fie interesantă. Ar trebui să fie plicticoase, banale dacă devin interesante, în sfârșit..Facem ce facem la ora asta. Înainte de a încerca să răspundem unei întrebări, care a venit pe sms, aș semnala la un moment dat în discuție fiecare dintre cele două teze să zicem conturate, s-a ajuns la art. 107 din noul Cod de procedură civilă. Articol pentru care îl citesc cu acuratețe, dar deja ne-am obișnuit cu el ca și cum Codul acesta este de când lumea ceea ce e o dovadă rapidă la realități. Art. 107 „Cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul” și senzația mea este că în teza formulată aici și îmbrățișată de domnul profesor BRICIU. Domnul profesor BRICIU s-a oprit cumva în dreptul virgulei, în timp ce doamna OPRINA a mers și după virgulă. Apropo de combinațiile interesante, care pot interveni chiar mergând pe ideea de a face analogie cu art. 107, pe una de proces civil, în faza executării silite. Art. 107 alin. (1) constituie o regulă care este pusă sub un semn de îndoială al competenței alternative, dacă luăm, de exemplu art. 113, dar deja este serios dată la o parte de situații, precum cele din art. 117 și sigur cazuri pe care am putea face studii ar fi acela al unei hotărâri judecătorești, prin care s-a admis o acțiune în revendicare. Nu vă vine cazul de urmărire imobiliară aici, s-a observat foarte bine art. 118 – art. 119 rămâne în picioare. De el Curtea Constituțională nu s-a atins. Vorbim de situația unei predări silite imobiliare care … silită imobiliară nici măcar nu este reflexul unei evacuări, pentru a specula pe o natură personală a acțiunii, ci își are ca temei într-un titlu executoriu emis într-o procedură judiciară de tip petitoriu. Cum facem în situația asta? Analogia impune tocmai, pentru că ajunge la art. 107 să ajungem la art. 117, pentru că în procedura de judecată art. 107 este spulberat de art. 117, dacă e vorba de o aducere reală a materiei imobiliară.

Evelina OPRINA: Acum mă gândesc la art. 117, dar mi se pare totuși prea mult să ajung până acolo.

Traian Cornel BRICIU: În materia urmării imobiliare lucrurile sunt clare.

Evelina OPRINA: Exact.

Bogdan DUMITRACHE: Dar e vorba de predare silită.

Traian Cornel BRICIU: Sigur predare silită numai că art. 107 are componentă extrem de importantă și anume vorbește de cererile privitoare la drepturile reale imobiliare. Aici nu toate dispozițiile, hotărârile care obligă la predarea unui bun…

Bogdan DUMITRACHE: Nu am luat cazul, ceea ce ar deveni și ar face și așa ușoară munca instanțelor de încuviințare de până acum, care era o muncă, la unele se termina deja seara la miezul nopții să intre într-o analiză a hotărârii judecătorești, pentru a vedea că ea este reflexul unei acțiuni petitorii ar fi deja luxuriant.

Traian Cornel BRICIU: Să nu ne îndepărtăm de la totuși ce a zis Curtea, cu toate că hotărârea este cel puțin pentru mine vădit indezirabil și greu îngurgidabilă, din motive pe deplin justificate, nu pentru că am eu gustul defect, ci pentru că ea însăși nu este în regulă, dar trecând peste aceste lucruri trebuie să o respectăm ori ea ce ne spune să venim cu soluții clare ori prin toate elementele astea exact noi creăm ce? Creăm o diversitate de soluții, lăsăm pe seama instanței de executare să facă prea multe analize de fond. De aceea am mers spre o simplificare mai mult art. 107 completat în materie imobiliară doar cu art. 819, mergând oarecum și pe proiecția proiectului de lege, care sigur a căzut în Parlament, dar care probabil va reveni astfel la moment, dacă va fi aceeași soluție legislativă, care să corespundă punerii în acord a legii cu Constituția. Vă spun art. 147. Șocul să nu fie mare, adică să nu venim acum cu altă soluție decât cea preconizată, cel puțin la acest moment, ca fiind cea care să rezolve problema de neconstituționalitate, astfel atunci în toamnă sau când o să fie, să mai avem încă o modificare a instanței de executare. Deci ne-am orientat puțin și pe intenția legiuitorului cea pe care o cunoaștem acum.

Bogdan DUMITRACHE: Deci să nu mergem pe principiul unde s-a dus suta să se ducă și mia. Nu ar fi foarte performant. Întrebarea care a venit pe sms, o întrebare interesantă și actuală, sunt instanțe în țară, judecătorii care deja invocă din oficiu își declină competența în favoarea judecătoriei sau sediul debitorului. Întrebarea nu acuza, ci punea un semn de întrebare asupra legitimității acestui mod de a proceda în condițiile în care, dacă aplicăm prin analogie art. 107 spune autorul întrebării. Art. 107 nu se referă la o competență teritorială exclusivă și atunci de ce judecătorul o invocă din oficiu? De ce judecătorul observând că debitorul nu are sediul sau domiciliul la el acasă, declină spre competentă soluționare judecătoriei de la sediul sau domiciliul debitorului. Într-o procedură care rămâne necontencioasă cea a încuviințării. Întrebarea este reală, pentru că situația care generează este la fel de reală.

Evelina OPRINA: Eu mă gândesc că mergând pe faptul că procedura de încuviințare este o procedură necontencioasă aplicăm dispozițiile din art. 529, care prevăd că instanța își verifică din oficiu competența chiar dacă este de ordine privată. Text care practic reprezintă o derogare de la dispozițiile de drept comun. De la art. 130 parcă, dacă nu ma înșel, art. 130 alin. (3) care prevede că necompetența de ordine privată poate fi invocată numai de pârât ori întrucât specific procedurii necontencioase este că nu avem un pârât, legiuitorul a înțeles ca în materie necontencioasă să îngăduie instanței din oficiu să invoce această excepție și cred că de aceea invocă instanța din oficiu excepția de necompetență teritorială.

Bogdan DUMITRACHE: Din punct de vedere al determinării instanței de executare, într-o opinie cel puțin formulată aici, nu avem a ne duce în art. 528. Trebuie să determin instanța de executare prin jocul analogiei art. 5 alin. (3) cu art. 107, în materia clasică a procedurii contencioase drept comun, însă o dată aflați în incinta unei proceduri necontencioase, procedura de soluționare și de judecare a cererii necontencioase este una care sigur trebuie umplută cu ce avem, adică cu art. 529 printre altele care, într-adevăr, permite instanței operațiunea pe care ați expus-o foarte bine, chiar dacă ar fi o competență de ordine privată, cum e vorba în art. 107 din oficiu să o invoce și sigur putând cere părții lămuririle necesare. Probabil, instanțele s-au gândit să nu mai chinuie pe executorul judecătoresc să ceară lămuriri, s-au considerat din start lămurite și pentru a aplica art. 107, au declinat la judecătoria de la domiciliul sau sediul debitorului.

Evelina OPRINA: Bun. Această opinie este valabilă în condițiile în care considerăm că se aplică dispozițiile din art. 528 – art. 529, pentru că art. 529 presupune o verificare a competenței raportat la art. 528. Eu în, acest context, am răspuns, pentru că eu cred că se aplică art. 528 și atunci automat și art. 529.

Bogdan DUMITRACHE: Adică acest mod de a proceda este legitimat în cadrul art. 529 dacă acceptăm ca punct de plecare pentru determinarea chiar competenței sale de executare ca ar fi art. 521.

Evelina OPRINA: Exact. Da.

Bogdan DUMITRACHE: Păi, ce facem domnul BRICIU, domnul TĂNASE despre aceeași baricadă.

Mihnea TĂNASE: Eu sunt pe aceeași linie și plus mă gândesc că ar fi extrem de primejdioasă varianta, în care nu am da posibilitatea instanței de încuviințare să își decline competența în măsura în care prin ipoteză nu ar fi competentă și am îngădui astfel să se încuviințeze o executare de către o instanță necompetentă, ceea ce ar duce subsecvent la motive temeinice de contestație la executare.

Bogdan DUMITRACHE: Ar fi creditorul cel mai creditor ar suporta costul.

Mihnea TĂNASE: Exact. Cum trebuie să ajungem la o interpretare prin care să dăm posibilitatea instanței de încuviințare, dacă apreciază că este necompetentă să își invoce din oficiu necompetența și să decline competența în favoarea instanței competentă.

Traian Cornel BRICIU: Acum netăgăduit că se poate invoca din oficiu. Aici e cert. Dar să nu facem o confuzie din faptul că procedurii de încuviințare a executării i se aplică regulile procedurii necontencioase asta este una și este clar. Asta nu înseamnă că și determinarea competenței trebuie să se facă după art. 527- art. 528. De ce? Pentru că în realitate ea are o reglementare în partea privind executarea și ne spune că competența aparține instanței de executare. Deci nu avem de ce să ne ducem la dispozițiile art. 528 să determinăm în baza lor competența cât timp chiar în materia specială a executării silite ne spune despre încuviințarea executării că este de competența instanței de executare. Urmează să determinăm care este instanța de executare, nu după regulile de acolo de la competență. Aceea se aplică în ceea ce privește regulile de judecată. Deci, faptul că putem să invocăm din oficiu excepția, bazându-ne pe regulile procedurii în contencios, nu trebuie să tragă concluzia și să facă competența în materia încuviințării. Trebuie să fie determinată după art. 528, pentru că ea este deja reglementată în partea privind executarea silită. Noi acum avem o problemă de vid legislativ.

Bogdan DUMITRACHE: ….

Traian Cornel BRICIU: Exact. Asta e problema. Deci sigur că se poate invoca din oficiu, însă aici este și un alt aspect pe lângă ăsta al procedurii necontencioase. Există și un reflex al instanțelor de executare și aici trebuie să vedem ce opinie are și doamna OPRINA, care spun că, în materia executării silite, competența teritorială ar fi una de ordine publică și o invocă ca atare. Deci nu numai în soluții destule ca și în faza contestației la executare, unde nu se mai pune problema de procedură necontencioasă. Invocă din oficiu e adevărat la primul termen, în limitele în care permite necompetența și acolo nu mai avem procedură. Deci, se pare oricum soluția nu știu cât din problema de caracter necontencios decurge sau din faptul că oricum consideră că în materie de executare competența teritorială al instanței ar fi una specială și, prin urmare, de ordine publică. Zic că, într-un fel și altul, soluțiile noastre aici sunt comune. Evident că se poate invoca din oficiu în cererile de încuviințare și din motive de drept și din motive de utilitate până la urmă, dar nu înseamnă că atrage și soluția automată pe problema întrebării care este instanța competentă.

Bogdan DUMITRACHE: Întrebări din sală? Suntem cu toții..

Traian Cornel BRICIU: Nu mai lămuriți nu avem cum să fim, nici nu ar fi bine. Păi poate..

Bogdan DUMITRACHE: E dificil de tras concluzii și cum spuneam ecourile acestei discuții o să se vadă în timp. În contestația la executare după al doilea, al treilea termen de licitație, în care se va ajunge și la argumentul, de fapt, s-a încuviințat sau nu executarea de către cine trebuie. Este o discuție și o dezbatere foarte utilă pentru contestatorii debitori. Ei vor avea dilema nu dacă a fost instanța de executare competentă, ci vor avea dilema pe care din cele două, trei variante alternative de justificarea necompetenței instanței de executare se poate merge și asta sigur înseamnă, lăsând gluma la o parte, deși nu neapărat o glumă, mai mult umor negru, în măsura în care totuși acceptăm că totuși creditorul sau creanța cu titlul executoriu ar trebui adusă la îndeplinire. Probabil, va ține foarte mult și de înțelepciunea la acel moment al instanței de executare, dacă o fi cu adevărat sau nu investită cu soluționarea contestației la executare să țină cont de împrejurarea că discuția are loc cu privire la examinarea competenței sale, în raport cu o perioadă de o neclaritate manifestă. Prețul de stabilire unei necompetențe, fiind unul major și foarte greu imputabil executorului judecătoresc sau creditorului. Sigur, într-un plan mai general, putem face filozofie că nu de asta ne-am adunat aici. Este și o invitație la reflecție către cei care scot din uz norme juridice, să încerce să aibă o reprezentare a impactului pe care anumite ruperi din legislație prea bruște impactului pe care poate să-l aibă și probabil că o să ne oprim aici, mulțumim. O întrebare. Avem o întrebare. Întrebarea poate fi lungă, răspunsul să fie scurt. Asta contează. Știți că se spune în general să fie o întrebare scurtă. Contează cum este răspunsul. Vă rog.

Public 1: Doamna președinte Evelina OPRINA vorbea de posibilitatea ca să se coroboreze art. 107, care este o competență teritorială generală cu aplicabilitatea lui art. 113. Lucru care nu s-a pus în dezbatere și dacă îmi permiteți să citesc în acest sens și ultima teza din paragraful 20 din decizia curții care spune că „În ceea ce privește stabilirea instanței de executare, aceasta trebuie să se circumscrie unor soluții clare și consacrate deja în legislație precum judecătoria” și aici lasă la latitudinea, deci este o invitație de a alege între mai multe instanțe, care ar putea să fie competente, „cum ar fi: circumscripția căruia se află imobilul, domiciliul sau sediul debitorului sau locul unde urmează să se facă executarea.” Deci cred că această invitație a Curții Constituționale nu ar putea să ducă în mod singular spre aplicabilitatea art. 107 cu competență exclusivă la sediul sau domiciliul pârâtului.

Bogdan DUMITRACHE: Dumneavoastră spuneți dacă avem un contract înscris, autentic, formă notarială și s-a stabilit ca plata să se facă în altă parte decât la domiciliul sau sediul vânzătorului cel care primește banii, ar trebui să recunosc sau să pot vizualiza ca instanță de executare..

Public 1: Era o întrebare.

Bogdan DUMITRACHE: Apropo, de combinația art. 107 cu art. 113. Dacă eu nu aș avea ghinionul să am un titlul executoriu în faza judecății, mi-aș putea alege instanța care poate genera un titlu executoriu, dacă acțiunea este admisă. Dar am un ghinion, am un titlu executoriu și atunci mă duc direct în executare silită. Atunci mă duc unde are domiciliul vânzătorul care e în Constanța. Nu de plătit prețul la Baia Mare. Nu e mare distanță între ele. Cum e?

Public 1: Dacă îmi permiteți mai am o singură remarcă de făcut, citind motivarea care probabil că a stat la baza invocării excepției de neconstituționalitate. Eu înțeleg că debitorul a avut o problemă mai puțin cu predictibilitatea locului unde urma să fie depusă contestația la executare, ci cu faptul că el ar fi putut să fie la Giurgiu și ar fi putut ca executorul judecătoresc, dau un exemplu, să fie la Satu Mare și că costurile lui ar fi fost foarte importante cu privire la un eventual proces care ar fi putut să aibă loc pentru contestația la executare, pentru că se vorbește de un criteriu subiectiv, care este lăsat la latitudinea creditorului, de faptul că se pune problema de o predictibilitate și de faptul că debitorul spune așa la paragraful 18: „Permite un criteriu subiectiv de apreciere din partea uneia dintre părțile în litigiu ceea ce echivalează cu lipsa stabilirii cu precizie a instanței de executare competentă, respectiv cu imposibilitatea recunoașterii de către debitor în cauza dată a acestei instanțe.” Care era prejudiciul suferit de debitor sau cu ce l-ar fi avantajat că în momentul începerii executării silite el ar fi știut că sau dacă ar fi știut că ar putea începe o executare silită la Brașov ar fi achitat mai repede debitul, el având sediul la Giurgiu sau dacă era la Giurgiu executarea silită ar fi început mai târziu.

Traian Cornel BRICIU: Deci dumneavoastră ați observat foarte bine, din păcate, nu a observat Curtea Constituțională aspectul acesta. Din ce înțeleg eu, nu numai din hotărârea aceasta a Curții. Curtea a mai avut încă patru hotărâri de respingere. Două fuseseră deja publicate. De respingere a excepției de neconstituționalitate pe același articol. Sigur că Curtea face un efort în a ne explica că de fapt nu e chiar un eveniment de jurisprudență că de fapt acolo s-a criticat un aspect și anume când a respins excepția s-a pus în discuție un dezechilibru juridic și economic între debitor, pe de o parte, și executor sau creditor, pe de altă parte, în defavoarea evident a debitorului și sub aceste argumente curtea ar fi respins, iar acum problema ar fi aceea a unui caracter subiectiv al alegerii competenței instanței de executare de către creditor. După cum vedem în realitate, dacă am fi în faza unei instanțe de recurs, am spune că sunt două argumente ale unuia și același motiv. Nu sunt motive diferite. Argumentele sunt diferite, pentru că și argumentele din cererile excepțiile respinse și argumentul din cea admisă, de fapt, se subsumează unei idei și anume a caracterului precar să zicem pe care îl are debitorul, și din punct de vedere juridic și din punct de vedere economic. E clar că s-a revenit într-un mod nejustificat și rapid neexplicabil asupra jurisprudenței. Dar ceea ce ați observat este de substanță însă fără îndoială, fără vreun folos în viitor și anume că, într-adevăr, se invocă un prejudiciu al debitorului din faptul că el nu are o predictibilitate, în ceea ce privește viitoarea instanță de executare. Păi, iertați-mă, nici nu trebuie să o aibă. Curtea omite un singur lucru aici. De ce ar trebui debitorul să aibă această predictibilitate. Mai de curând creditorul ar trebui să aibă predictibilitatea. De ce? Pentru că dacă face cererea de executare sau cere încuviințarea executorul în numele lui la o instanță necompetentă, într-adevăr, are riscul unei anulări a întregii proceduri de executare. Deci pentru el, într-adevăr, trebuie să fie predictibilă și mai de curând s-ar fi justificat ca elementul subiectiv să-l gestioneze el. Acum Curtea ne spune: „Nu, trebuia să știe debitorul încă înainte”. Debitorul, care așa cum ați observat, nu are nici un rol. El nu plătea mai repede sau, într-un fel sau altul, executa obligațiile, dar sigur că probabil soluția ascunde până la urmă un spirit în continuare protecționist față de debitor, la fel ca de altfel și excepția invocată. Asta spunem și noi în studiu, dar sigur studiul nostru are două părți. Una de critică a soluției care este eficientă numai așa..

Bogdan DUMITRACHE: Descărcăm nervii.

Traian Cornel BRICIU: Da. Sigur și de înțelegerea fenomenului până la urmă și una în care propunem rezolvarea soluției actuale cea mai complicată și propuneri de lege ferenda, unde ne axăm în principiu pe pozițiile Ministerului Justiției, din proiectul de lege care l-a înaintat, dar și acela a căzut până în prezent.

Bogdan DUMITRACHE: Cu părere de rău, trebuie să ne oprim aici. Mulțumim încă o dată invitaților și celor care au formulat întrebări atât din sală, cât și cei care ne-au urmărit. Ne pare rău că nu am putut prelua toate întrebările pe sms. Mulțumim și Târgului-Mureș, pentru că a fost prezent alături de noi și a reușit împreună cu o parte a prezidiului să sporească gradul de neclaritate a problemei, ceea ce face farmecul vieții. Luni, 28 iulie, 2014, ora 20:00 „Accesul la Justiția Achizițiilor Publice, un pariu de 100.000 de euro.” [/restrict]