Extras VIDEO: 23′. VIDEO integral, pentru membri: 68′

VIDEO integral, pentru membri: 68′

Andrei SĂVESCU: Bună seara, stimați colegi! Bine ați venit la o nouă ediție a dezbaterilor juridice, deja am depășit frumoasa cifră de 30, iar tema de astăzi este una deosebit de frumoasă, după părerea mea, și de neînțeles din perspectivă filosofică, și anume deductibilitatea cheltuielilor. Sigur că vom vorbi despre practica inspecției fiscale și, ceea ce probabil că este interesant, despre argumente în apărarea contribuabilului. Ziceam că este de neînțeles că este de neînțeles de ce cheltuielile trebuie să fie deductibile, ele ar putea să fie și nedeductibile, cred, pentru privire de profan. Sunt foarte încântat să salut prezența, astăzi, în cadrul dezbaterii a unor reputați specialiști în domeniul dreptului fiscal, și anume domnul Alexandru CRISTEA, tax partner la ŢUCA ZBÂRCEA & ASOCIAȚII.

Alexandru CRISTEA: Bună seara! Mulțumesc de invitație!

Andrei SĂVESCU: Doamna avocat Luisiana DOBRINESCU, binecunoscută dumneavostră de la DOBRINESCU DOBREV.

Luisiana DOBRINESCU: Bună seara!

Andrei SĂVESCU: domnul avocat Gheorghe MATEI.

Gheorghe MATEI: Bună seara!

Andrei SĂVESCU: Senior Partner LEAUA & ASOCIAȚII și cu o bogată experiență și în sistemul care ne cere bani. Domnul avocat conferențiar universitar doctor Ciprian PĂUN care este cu noi pe Skype, de la Cluj, vă mulțumim!

Ciprian PĂUN: Bună seara!

Andrei SĂVESCU: Domnul Gabriel SINCU, executive director la ERNST & YOUNG România

Gabriel SINCU: Bună seara!

Andrei SĂVESCU: Moderator. Moderatorul propriu-zis al acestei întâlniri este domnul avocat profesor universitar doctor Radu BUFAN..

Radu BUFAN: Seară bună tuturor!

Andrei SĂVESCU: care vine astăzi într-o dublă calitate, atât de profesor, cât și de coordonator, și bineînțeles de specialist în drept fiscal și de coordonator al Masterului de Drept Fiscal de la Facultatea de Drept a Universității din București, de bună-seamă cea mai prestigioasă Facultate de Drept din România, care ne-a făcut onoarea să fie astăzi [restrict] alături de noi și căruia mă grăbesc să-i dau cuvântul pentru a demara dezbaterea de astăzi, tehnică, și să ne spună cum este cu deductibilitatea, dacă trebuie deduse cheltuielile.

Radu BUFAN: Vă mulțumesc mult pentru invitație și aș face o corectură, acest Masterat de Drept Fiscal care își propune să specializeze juriștii în dreptul fiscal și în a doua etapă, probabil peste câțiva ani, să specializeze juriștii de dreptul fiscal pe specializări pentru că acum prea știm totul despre nimic și nimic despre totul, este de jure coordonat de domnul conferențiar Dan Șova pe care, însă, îl vedeți mai mult la televizor pentru că dânsul este angrenat în activitatea politică, eu, ca să spun așa, îi țin locul de vreo 3 ani de zile, însă nu înseamnă că dânsul nu este implicat, atunci când timpul îi permite, în activitatea acestui Masterat. La acest Masterat, poimâine avem examenul de admitere, anul ăsta avem iarăși 44 de înscriși și ce am vrut să vă spun este numai că noi încercăm să împărțim acolo lucrurile, avem 8 discipline de drept material și de drept procesual fiscal și la fiecare din ele încercăm să facem o combinație economico-juridică pentru că, până una alta, se pare că interpretarea textului fiscal trebuie să fie și „according the underline text policy”, cum zice lumea pe dincolo și din acest motiv, l-am rugat pe colegul meu George Matei care e doctor în drept și care predă partea juridică a acestei porțiuni de disciplină, din impozitarea companiilor, de partea economică se ocupă colegul nostru Ionuț Simion, doctor și el, doctor în economie, iar în materie de TVA, trebuie să vă spun că din păcate nu avem un titular doctor în drept, specializat în TVA. Din perspectiva economică, disciplina o asigură o colegă de la Ministerul de Finanțe, doamna Oana Iacob care este doctor în economie și este Șef de serviciu în TVA și ne lipsește acest jurist specializat pentru că eu nu am găsit în România, deocamdată, o persoană care să fie jurist doctor în drept pentru că așa cere Universitatea, să fie specializat în TVA. Am lucrat un an de zile cu colegul Flavius Costaș de la Cluj, dar el a trebuit să întrerupă colaborarea cu noi din diverse motive, lui i s-a născut un copil, a trebuit să-și dea Doctoratul în niște condiții.. conducătorul lui a fost bolnav și de asta spun că aș fi vrut să-l invit și pe el pentru că acesta era sistemul. În ceea ce privește temele de astăzi, și apropo de TVA, am vrut numai să vă arăt că suntem în curs de editare a unei traduceri, probabil că și dumneavoastră, ca și mine, n-ați găsit pe piață nicio carte de TVA, risc să afirm că nu există nicio carte bună de TVA în România, nici una măcar, în condițiile în care TVA-ul reprezintă, cred că, mai mult de jumătate din durerile pe care Inspecția Fiscală le relevă la fiecare contribuabil. Cu ajutorul colegei noastre Mădălina Codru care lucrează la IBFD, avem acordul să traducem cartea lui … și a lui….care este, de fapt, un comentariu al directivei pe baza Hotărârilor Curții de Justiție a Uniunii Europene și sperăm s-o putem pune pe piață, împreună cu Cecaru și cu editura Hamagiu, chiar de sărbători, va fi un frumos cadou pentru nu știu cine o să fie utilă, are 1500 de pagini.

Gabriel SINCU: Pentru noi, toți fiscaliștii care citim între Crăciun și revelion modificările de Cod fiscal.

Radu BUFAN: Aș vrea să împărțim lucrurile în două pentru că aș vrea să subliniez de la început faptul că observăm din ce în ce mai mult că și legiuitorul nostru împarte lucrurile, adică de mult spunem noi că a dispărut legătura teoretică dintre deductibilitatea cheltuielii și deductibilitatea TVA care se judecă pe planuri diferite și atunci noi am propus niște teme legate de deductibilitatea TVA și de deductibilitatea impozitului pe profit. La deductibilitatea cheltuielilor, la calculul impozitului pe profit ne-am gândit la niște aspecte pe care le-am discutat între noi și cred că frumos ar fi să punem în practică proverbul „Ladies first” și aș vrea s-o rog pe Luisiana să încerce să ne releve câteva dintre aspectele cu care s-a întâlnit în practică, în ceea ce privește deductibilitatea cheltuielilor. Eu am spus acolo, am trimis în mailul de astăzi câteva aspecte și bănuiesc că ai mult mai multe.

Luisiana DOBRINESCU: Bună seara! Mulțumesc! Spuneți de deductibilitatea cheltuielilor, eu sunt specializată în TVA. Apropo de începutul discursului dumneavoastră, mi-ar fi plăcut mai mult să discut despre partea de TVA, dar mă voi folosi de această ocazie pentru a puncta exact ce…

Radu BUFAN: Putem să schimbăm și…

Luisiana DOBRINESCU: Nu, nu-i problemă! Pentru a puncta ceea ce ați remarcat dumneavoastră, chiar la începutul discursului, și anume legătura pe care, în practică, de multe ori încă se mai face, între regulile de acordare și de a judeca deductibilitățile în ceea ce privește impozitul pe profit, comparat cu deductibilitățile în ceea ce privește TVA. Nu cred că sunt singura care a fost pusă în situații de inspecție fiscală în care i se spunea „Păi dacă din punct de vedere al impozitului pe profit e nedeductibil, cum să fie deductibil la TVA?” sau invers: „Dacă colegii noștri care au venit și v-au făcut rambursarea au zis că e nedeductibil, cum să vă acordăm noi rambursare, într-o inspecție fiscală generală de impozit pe profit?”. Reiterez că din punct de vedere teoretic, și așa ar trebui să se transpună și în practică, regulile de impozit pe profit sunt diferite de cele de TVA pentru că spiritul legislației de TVA, acest spirit armonizat la nivelul Uniunii Europene este altul: TVA-ul este o taxă neutră; prin definiție, ea nu trebuie să genereze povară fiscală pentru contribuabili și când spui „contribuabil” te referi nu numai la o singură persoană care este implicată în lanț, ci și la furnizorul ei, respectiv beneficiarul ei, acesta este un principiu de bază, care trebuie să stea la baza judecății, în ceea ce privește TVA. Desigur că pe partea cealaltă, cu principiul neutralității și cu simțirea greutății acestui principiu, este partea de abuz de drept, care, la nivel european, pe jurisprudență și chiar în minunata carte pe care o prezenta domnul profesor și care, vă spun sincer, a fost o carte de căpătâi, că la nivel european nu sunt chiar foarte multe tratate de TVA. Abuzul de drept este, încă, o problemă și va fi întotdeauna o problemă pentru că, până la urmă, este subiectiv, este o linie foarte fină de demarcare a abuzului de drept față de culpă sau orice alte situații întâmplătoare și aici intervine ceea ce noi nu prea avem, și anume interpretarea în spiritul legii. Într-o legislație europeană și practică judiciară europeană în continuă evoluție, în care noi ne străduim să ținem pasul și cu atâtea modificări legislative și atâtea noutăți la nivel european, ne este destul de greu și cum în această evoluție suntem implicați cu toată ființa noastră ca profesioniști, acest lucru cere o evoluție și din partea autorităților fiscale.

Radu BUFAN: Eu o să vă rog să prorogăm discuția cu interpretarea, o să putem face un seminar distinct cred eu: care sunt regulile de interpretare în dreptul fiscal. Aș vrea, dacă tot ai început cu TVA-ul și cu conduita puțin abuzivă, aș vrea să ridic mingea la fileu, oricine vrea să răspundă, întrebarea este ce ne facem, nu știu dacă la dumneavoastră se întâmplă, în județele unde eu profesez e un mare reviriment în practica fiscală, instanță, adică organele fiscale au redescoperit celebra Decizie nr. 5/2007 și aș vrea să rog unul din juriștii de la masă să comenteze puțin ce facem cu ea, că acolo e Decizie.

Gheorghe MATEI: Dacă-mi îngăduiți, aș încerca să punctez vreo două chestiuni. Nu doar pentru că, ma rog, cariera mea s-a derulat jumătate de-o parte a barei și jumătate de partea cealaltă, am lucrat și în finanțe, în fisc, am apărat și Fiscul, de vreo 10 ani apăr contribuabilii, voiam să punctez un aspect care mie mi se pare esențial. Arăta colega că sunt foarte multe situațiile în care se poate discuta despre existența unor abuzuri ale inspectorilor fiscali pentru că leagă acordarea deductibilității, în cazul TVA, de deductibilitatea cheltuielilor, la calculul impozitului pe profit. Aș vrea să aveți în vedere că nu întotdeauna este vorba despre un abuz, doar aparent e un abuz, doar aparent este greșit că nu se acordă deductibilitate nici la TVA când nu se acordă la impozitul pe profit și au în vedere situația, care se întâmplă de cele mai multe ori în realitate, că inspectorii consideră cheltuiala nedeductibilă la calculul impozitului pe profit pentru că pleacă de la teoria unei operațiuni fictive și atunci asta e rațiunea pentru care ei spun.., nu întotdeauna e și justificat ce susțin dar de foarte multe ori ajung să spună „ De vreme ce operațiunea este fictivă, n-am ce TVA să deduc, n-am ce cheltuială la impozitul pe profit să deduc”, cum ajung ei la teza asta, cum ajung să retrateze operațiunea respectivă, invocând principiul că economicul prevalează juridicului ș.a.m.d., asta e altă chestiune care ține mai mult de procedura în materie fiscală, dar din punct de vedere al dreptului material, asta e situația în care, de cele mai multe ori, ei spun, de exemplu „Ai avut o cheltuială de consultanță, ai făcut niște servicii de consultanță; pentru că documentele pe care mi le-ai prezentat, din punctul meu de vedere, nu sunt relevante, consider că este o operațiune fictivă” sau „N-am găsit furnizorul la sediu; din punctul meu de vedere, ai avut o livrare de la un contribuabil cu un comportament fiscal inadecvat, consider că operațiunea nu este reală și nu este deductibilă cheltuiala nici la calculul impozitului pe profit și de vreme ce vorbim despre o operațiune fictivă, nu ar fi deductibilă nici la TVA, cred că trebuia să punctăm chestiunea asta ca să înțelegem și mecanismul pe care-l folosesc inspectorii atunci când își motivează acest tratament fiscal.

Luisiana DOBRINESCU: Sunt perfect de acord pentru că eu vorbisem despre abuzul de drept, și nu vorbeam de abuzul autorităților, abuzul de putere.

Gheorghe MATEI: Da, de acord.

Luisiana DOBRINESCU: Vorbeam de abuzul de drept, în sensul prezentării de către contribuabil, și de asta spuneam că este o linie foarte fină de demarcație, prezentarea de către contribuabil a unor structuri, și când spun structuri, inclusiv raporturi contractuale fictive, care sunt considerate fictive și, deși 100% privindu-le pe ele ca structuri juridice, am putea spune că sunt corecte, sunt valide, ele sunt contaminate de abuzul de drept și atunci devin inopozabile, spune jurisprudența Curții Europene, deci despre abuzul de drept al contribuabilului în utilizarea unor astfel de structuri și într-adevăr de operațiunile fictive..

Gheorghe MATEI: Nu, asta spuneam.. teza pe care încercam s-o argumentez era simplă: dacă vorbim de o operațiune fictivă, n-are cum să fie deductibilă nici la profit, nici la TVA.

Luisiana DOBRINESCU: Asta clar.

Gheorghe MATEI: Dacă dimpotrivă, operațiunea este, de pildă, e celebrul art. 21 lit. m), contractele de consultanță, unde niciodată nu sunt suficiente documentele justificative și unde normele de aplicare a Codului fiscal lasă deschisă o listă exemplificativă de documente și unde, într-adevăr, acolo se poate discuta despre faptul că este un abuz, cum susține colega mea, și eu susțin la fel. Faptul că se cer documente peste documente peste documente și se ajunge la concluzia că, totuși, nu sunt suficiente ca să justifice realitatea, să probeze realitatea operațiunii, acolo e o altă discuție.

Alexandru CRISTEA: Pe linia aceasta de discuție, simt nevoie cumva să structurăm discuția, pornind de la ce au în comun deductibilitatea din perspectiva impozitului pe profit și a TVA-ului pentru că, în esență și până să ajungem la parte formală, au în comun cele două condiții materiale care în esență sunt similare: realitatea, existența acelei operațiuni, acelei achiziții de serviciu sau de bun și dovedirea necesității acelei achiziții, în scopul operațiunilor mele sau ale contribuabilului, taxabile / în scopul obținerii veniturilor impozabile. Deci, practic pornind de la aceste două condiții care sunt similare, aș vrea să ne oprim puțin ca să lansez o temă de discuție.

Radu BUFAN: Eu lansasem aia cu Decizia nr. 5, nu mi-a răspuns nimeni, n-a ridicat nimeni, dar o sa încerc eu să văd cu Cipri, poate mă descurc.

 Alexandru CRISTEA: Până să ajungem la Decizia nr. 5, mă gândeam că e interesant să vedem care ar fi zonele, predilect utilizate de autorități, unde nu ar trebui să se pună această problemă a deductibilității pentru că practica ne arată și cred că toți am avut cazuri când deductibilitatea și pentru profit, și pentru TVA, pentru a rămâne pe acest teritoriu comun al deductubilității, este refuzată pentru tot felul de argumente mai mult sau mai puțin arbitrar, și unul dintre cazurile cu care m-am lovit destul de des în practică a fost invocarea oricăror alte nereguli, dar nu fiscale, nu de natură fiscală, plecând de la situația unor traderi de cereale cărora li s-a refuzat deductibilitatea pentru că depozitul sau antrepozitul respectiv nu avea autorizația la zi, până la situația, dacă vorbim de achiziții de material lemnos, am avut tot felul de cazuri în care argumentația Fiscului a fost foarte departe de aceste condiții materiale impuse de Codul fiscal și m-aș opri la art. 1 din Codul fiscal, care îmi spune că în materia de drept fiscal, Codul fiscal prevalează. Deci asta ar fi, apropo de divergențe sau de situații practice care pot apărea cu privire la deductibilitate, aș trasa, clar, o linie a refuzului de deductibilitate care excede cadrului fiscal și care, din păcate, se întâmplă la tot pasul. Contribuabilii trebuie să știe că pot contesta, în mod valid, astfel de abordări, asta ar fi o primă direcție.

Radu BUFAN: Vreau să vă întreb, apropo de ce spunea George MATEI de condiția aceea de deductibilitate, să probeze realitatea tranzacției și acolo, la norme, scrie că trebuie să dovedești prin rapoarte, studii de fezabilitate, când e cazul, și alte materiale corespunzătoare. Sigur, nu spune Codul corespunzătoare cu ce, eu mă gândesc că ar trebui să fie corespunzătoare cu natura operațiunii, poate și cu dimensiunea operațiunii pentru că mai e un text care spune că la contractele întâmplătoare, la contactele sau relațiile întâmplătoare nu-ți trebuie contract și vreau să vă întreb dacă vi se pare că o anumită accepțiune a principiului proporționalității din dreptul european, înțeleasă ca o proporționalitate materială între scop și mijloc, ar putea fi aplicată și de ce? Vă dau un exemplu: am avut un client care se chema „Vodca Perfectă” în Timișoara și care a făcut vreo 100.000 sau 10.000 de cartonașe din astea rotunde pe care scria „Vodca Perfectă” care se dădeau la consumatori ca să facă reclamă și nu ne-am înțeles asupra dovezii prin care acestea au ajuns la consumatori și vine Fiscul, omul nostru trimisese. Erau fără valoare, evident, erau materiale de publicitate, le trimisese la firmele care desfăceau vodca, pe dosul facturii semna acela de la buticul din gară, că a primit 500 de bucăți, nu le mai trimitea la depozitul societății și zice Fiscul că nu sunt probe corespunzătoare și atunci am spus „Totuși, trebuie să vedem dacă nu cumva efortul pe care-l ceri tu este disproporționat cu scopul” și atunci am imaginat un sistem, i-am făcut o procedură de două pagini în care, pe ultima pagină era, când se duce drojdierul nostru din Gara de Est din Timișoara, când se duce să-i dea acela 50 de vodcă, acesta spune „Stai așa, nene, dă-mi copie de pe buletin și dă-mi o declarație aici, cum că ai primit odată cu paharul și acest carton cu dimensiunea cutare”. Deci, se poate ajunge până acolo, legiuitorul niciodată nu poate să determine chiar toate mijloacele de probă, însă, mie mi s-ar părea că o anumită aplicațiune a principiului proporționalității între obiectivul urmărit – stârpirea evaziunii și fraudei fiscale și mijloacele pe care le ceri este necesară, deși ea nu este scrisă niciunde, însă principiul proporționalității, fiind un principiu de drept european, poate am putea să-l aplicăm și aici. Revin cu întrebarea.

Gabriel SINCU: Nu, ce voiam să vă spun este, în primul rând, să confirm că sunt perfect de acord, am întâlnit și eu situații de genul ăsta și eu aș zice că problema rezidă nu neapărat în modul ăsta de lucru al inspectorilor, ci în sistemul de administrare fiscală în sine, pentru că știm cu toții că inspectorii vin tot timpul speriați că „da, vine Curtea de Conturi și după aceea am eu probleme”. Tocmai pentru că modul în care sistemul funcționează la noi nu lasă inspectorului posibilitatea de a-și folosi capacitățile lui profesionale, inteligența lui personală, să ia o decizie. Deci, în dreptul anglo-saxon se vorbește de niște principii, nu se vorbește de o listă de documente care sunt, eventual, enumerate în Codul fiscal sau în norme. Deci, poate că aici ar trebui atacată problema, la modul în care încercăm să facem administrare fiscală, nu neapărat în modul de reglementare.

Radu BUFAN: Eu sunt foarte curios să văd cum va construi ANAF-ul sistemul acela pentru testul creditorului privat pe Legea insolvenței, acum, practic, ajungem să negociem creanța. Dacă putem dovedi că printr-o insolvență obținem mai puțin sau printr-un faliment decât printr-o negociere, el va trebui să accepte această reducere a creanței, această instituție este greu de aclimatizat în spiritul nostru, al tuturor, nu numai al funcționarilor de la Fisc. Revin cu întrebarea, cum combateți atunci când vine Fiscul și vă invocă Decizia nr. 5/2007?

Ciprian PĂUN: Domn profesor.

Radu BUFAN: Da, Cipri!

Ciprian PĂUN: Îmi cer scuze că intervin de la distanță.

Radu BUFAN: Eu voiam să te provoc la chestia cu inactivii, că știu că ești în focuri acum.

Ciprian PĂUN: Fără probleme, dar voiam să intervin aici, să vă spun că în perioada asta a verii am încercat să parcurg o mare parte din deciziile Curților de Apel și Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu referire la aceste deductibilități și pe impozit pe profit și pe TVA. E foarte interesant că există și o anumită evoluție istorică a interpretării instanțelor și ANAF-ului cu privire la aceste deductibilități. Dacă vă imaginați că în anul 2005 Înalta Curte de Casație și Justiție considera că deductibilitatea unor facturi de telefon, emise pe persoană fizică, dar folosit telefonul de către administratorul societății pentru gestiunea activității societății, erau cheltuieli deductibile și unde am ajuns astăzi, în 2014, este un drum foarte mare. La început, inclusiv instanțele priveau foarte interesant și foarte proporțional, cum spuneți dumneavoastră, toate aceste chestiuni. S-a ajuns la acea Decizie 5/2007 care spune foarte clar că TVA-ul nu poate fi dedus, iar cheltuielile nu pot fi scăzute din veniturile obținute de către respectiva societate, dacă nu se face dovada strângerii tuturor documentelor prevăzute în legislație, cu referire la acele sume achitate, ceea ce este extraordinar de complicat, pentru fiecare cheltuială în parte să strângi tot setul de documente, dar cu toate acestea, domnule profesor, deși această speță nr. 5 revine chiar în 2012, am întâlnit o referire la ea chiar într-o Decizie a Înaltei Curți de Casație și Justiție, anume 3253/2012. Am întâlnit și chestiuni interesante, am întâlnit o speță, chiar la Înalta Curte de Casație și Justiție, din 2013, îmi cer scuze, în ședința publică din 22 februarie 2013, vă și spun decizia pentru că eu cred că este de referință, nr. 1424/2013, în care Înalta Curte de Casație și Justiție consacră un principiu european, acela al prevalenței substanței asupra formei și în care teoretizează că, în conformitate cu speța, este C 146/2005, înainte de a analiza și a trece până la urmă, la sancțiune sau la refuzul de deducere a unor sume, organul fiscal trebuie să analizeze dacă forma contează în acel caz sau substanța actului și cred că aici este o chestiune foarte interesantă pentru că deschide această speță din 2013, drumul a o serie de interpretări și a o serie de dezbateri, uitați-vă în domeniul contractelor de consultanță, făceați referire, dacă este obligatoriu să existe acel document, în scris, așa cum este practica Inspecției Fiscale sau se poate dovedi existanța raportului civil între părți cu schimb de mail-uri, cu prestări de activități, cu note de audiență sau memo cu privire la întâlnirile existente între cele două părți și acolo cred că putem să facem aplicarea acestui principiu. De aceea, eu cred că, deși această Decizie nr. 5 încă mai bântuie Curțile de Apel și chiar unele complete ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, există o tendință, din nou, de a se reveni la această proporționalitate și la această analiză a substanței înaintea formei. Noi am devenit, în România, din păcate, mult prea nemți și mult prea formaliști în analizarea tuturor acestor chestiuni. Când le-am explicat unor clienți, și probabil că și dumneavoastră aveți zeci de astfel de situații, când le-am explicat unor clienți străini câte documente trebuie să aducă pentru a face dovada unui contract de consultanță care chiar exista în domeniul respectiv între cele două societăți, au zis „Ok, mai bine găsim o altă formulă pentru că lucrurile sunt prea complicate pentru noi” și eu cred că, în primul rând, Fiscul trebuie să-și pună întrebarea dacă scopul principal este să fiscalizeze excesiv anumite contracte de tipul acesta – consultanță, pentru că ele sunt cele mai vizate de orice Inspecție Fiscală sau interesul lor este de a aduce cât mai mulți specialiști, de a aduce cash-flow în România.

Radu BUFAN: Mulțumesc, Ciprian! Eu am vrut numai să spun că, acum nu mai știu numărul Deciziei, dar unul din mijloacele prin care poți să combați celebra Decizie nr. 5, care spune că factura trebuie să fie completată la absolut toate rubricile pentru că e o Decizie pe legile de dinainte de 1 ianuarie 2007, deci luată pe practica dinainte de aderare, este o decizie a Curții de Justiție, cel puțin una care spune că chiar dacă Codul fiscal al cumpărătorului sau al furnizorului este greșit, dacă din totalitatea restului elementelor din factură poate fi identificată cu precizie, cu certitudine, acea persoană, înseamnă că ea îndeplinește condițiile de regularitate necesare. Deci, formalismul ăsta excesiv nu este acceptat nici la nivelul instanței europene.

Luisiana DOBRINESCU: Scuze de întrerupere! De fapt, vreau să completez.

Radu BUFAN: Îmi dai numărul Decizie?

Luisiana DOBRINESCU: Nu, nu vă dau numărul Deciziei, dar am văzut, este o Decizie care spune chiar că nici nu trebuie emisă factură, nu-i obligatoriu a se emite factura sau mai bine spus, nu se sancționează cu nedeductibilitate, chiar în toate cazurile, lipsa unei facturi.

Radu BUFAN: Dar numai că acolo spune: Știi ce, noi avem o problemă, acolo spune „factura sau un document care ține loc de factură sau are același conținut” și noi, din păcate, de prea multe ori, mergem numai cu copia și pentru că Curtea de Justiție nu s-a pronunțat pe copie, pe valabilitatea copiei, noi spunem că qui potes plus, potes minus, deci dacă poți să ai un document care să înlocuiască factura, cu atât mai mult ar trebui să ai o copie a facturii și alt motiv pe care l-am văzut eu este că nu se respectă, la literă, 159 parcă, care spune că atunci când ai pierdut factura, duplicatul nu-i valabil decât dacă scrie pe el „Duplicat” și că scrie că „înlocuiește factura nr..”, dacă scrie numai „Duplicat” și ai uitat să scrii că înlocuiește factura nr.., iarăși intervine conștiința deosebită a inspectorului fiscal. Aș vrea să ridic la fileu, cine vrea să ia mingea cu inactivii?

Gheorghe MATEI: Pot să spun? Cu inactivii aș începe eu, că am un caz fierbinte.

Radu BUFAN: Cred că toți avem.

Gheorghe MATEI: ..unde am 28 de tranzacții cu firme inactive, 7 milioane de euro – obligații fiscale stabilite prin decizie de impunere, firma a ajuns în insolvență. Vreau să spun doar că din cele 28 de tranzacții cu firme inactive, toate 28 au o vechime mai mare de 3 ani, între 3 și 4 ani, sunt între data când a avut loc operațiunea și când firmele erau active și data când ele au fost declarate inactive. Concret, am cumpărat marfă în 2008 de la niște firme, de la mii de firme, pe astea 28 le-au găsit inspectorii și care au ajuns, din miile alea de firme, astea 28 au ajuns inactive după 3-4 ani. Am făcut dovada că am avut marfa, am făcut dovada că am livrat-o mai departe către alți clienți ai mei, e vorba de un en-grosist, clientul meu, ș cu toate astea n-a fost suficient, mi-a fost emisă decizia asta de impunere minunată, firma e în insolvență, ne străduim s-o ținem în viață ca să putem să încasăm daunele, după ce o să câștigăm procesul, că nu cred că poate fi pierdut un astfel de proces, e doar chestiune de timp.

Radu BUFAN: Deci, ar fi trebuit numai să spuneți „tempus regit actum”.

Gheorghe MATEI: Mai am o speță interesantă în materie de inactivi, recentă și de mare actualitate, unde nu furnizorul meu are o problemă de inactivitate, ci furnizorul furnizorului și, într-un caz, chiar furnizorul furnizorului furnizorului, și de aici a ajuns inspecție la concluzia că am avut, totuși, niște relații cu contribuabili cu o atitudine inadecvată și, în consecință, operațiunile mele sunt considerate fictive, deși fac dovada, că vorbim de TVA, în 394 eu raportez tranzacția, furnizorul meu o raporteză, TVA-ul s-a colectat și s-a plătit, dar imi spune „Nu, domnule, n-ai cum să-l deduci, că ai avut o relație cu o firmă cu un comportament fiscal inadecvat”, păi eu n-am avut relații că am cumpărat de la acesta, „Nu, dar nu ăsta, nici furnizorul lui, dar furnizorul furnizorului lui, ne-am dus noi și l-am căutat la sediu și nu era”.

Luisiana DOBRINESCU: Și dacă nu era el, cum să-ți livreze, ulterior, ceilalți?

Gheorghe MATEI: ..și asta e explicația.

Luisiana DOBRINESCU: Și vreau să te completez, am o speță care s-a născut astăzi, nu-mi vine să cred.

Radu BUFAN: Să dați și răspunsul, Luisiana, spețele ungurești ale Curții Europene, care rezolvă problema cât de cât.

Luisiana DOBRINESCU: ..în care nu furnizorul este inactiv sau a fost inactiv, ci clientul. Deci, am vândut unor societăți și este vorba tot de un distribuitor de băuturi, care, vă dați seama, are mii de clienți în fiecare an și acum, la o inspecție fiscală pe ultimii 3 an, se descoperă sute de clienți care au fost inactivi, deci de clienți. El a colectat TVA-ul, a plătit impozitul, a emis factură și, pentru că clienții sunt inactivi, se gândesc cum să-l sancționeze.

Gabriel SINCU: Și cum îl sancționează?

Luisiana DOBRINESCU: Prima strigare a fost confiscarea veniturilor.

Gheorghe MATEI: Care era temeiul?

Luisiana DOBRINESCU: Pe acea lege împotriva sancțiunilor.

Gheorghe MATEI: Legea 12/1990.

 Luisiana DOBRINESCU: Exact! Este către persoane fizice.

Gheorghe MATEI: ..prevede că se confiscă veniturile atunci când faci acte și fapte de comerț, nici nu mai e de actualitate limbajul, fără să ai documente de proveniență legală a mărfurilor, dar acesta avea documentele că el a vândut, n-a cumpărat.

Luisiana DOBRINESCU: La art. 1 are o exprimare mai generală care este interpretată abuziv și anume când nu este în conformitate cu reglementările legale în vigoare.

Gheorghe MATEI: Păi actele lui erau în conformitate cu reglementările în vigoare, e clar că clientul lui avea niște probleme.

Luisiana DOBRINESCU: Au găsit și discounturi acordate către acele societăți și astăzi, deci la prima alergare a fost aceasta că ar putea și o confiscare a veniturilor, și a doua, că nu-i recunoaște discounturile, dar mai mult de atât, deci este chiar incredibil. Domnul Bufan spunea să vorbim despre, și are mare dreptate, Curtea Europeană de Justiție s-a confruntat deja cu câteva spețe, destul de multe.

Radu BUFAN: În general, de la țările din est, care au aderat înaintea noastră și au aceleași probleme.

Luisiana DOBRINESCU: Și am să permit, o să te las pe tine, Ciprian, pentru că tu ești autorul acestui articol, în care ai citat din speța Gabor.

Radu BUFAN: Gabor este chiar simptomatic, numele de Gabor, nu știu dacă știi ce-s gaborii. În Banat, gaborii sunt ăia cu pălării mari, de etnie rromă, și care se ocupă de făcut streșini și tot felul de chestii și de obicei, dacă ai o firmă care a lucrat și subcontractantul lui a fost un gabor, în sensul nostru, aici vine și spune Curtea că tu nu te bagi să-l cauți pe furnizorul gaborului sau dacă gaborul a fost furnizorul furnizorului tău, și ăla n-a avut angajați, nu înseamnă că nu-i deductibil TVA-ul.

Luisiana DOBRINESCU: Da, speța aceasta e de foarte mare actualitate.

Radu BUFAN: Se potrivește foarte mult.

Luisiana DOBRINESCU: Chiar avem cazuri în care, în construcții, într-adevăr, tu ca beneficiar pentru lucrările unui antreprenor general, nu te duci la el să-l întrebi ce contracte de muncă are el cu lucrătorii.

Radu BUFAN: Sau ce subantreprenori are!

Luisiana DOBRINESCU: Sau ce subanteprenori are. Și, într-adevăr, chiar am o astfel de speță în care s-a dat tot TVA-ul jos pentru că antreprenorul general nu avea contracte de muncă sau le avea pe două ore. Doar citez și îl las pe Ciprian, decizia este foarte frumoasă, în principialismul ei, „Atunci când autoritatea fiscală..”, spune Curtea, „..furnizează indicii concrete..”, asta e extraordinară, la noi nu se întâlnește, „..privind existența unei fraude, Directiva 2612 și principiul neutralității fiscale nu se opun ca instanța națională să verifice, în temeiul unei examinări globale a tuturor circumstanțelor speței, dacă emitentul facturii a efectual el însuși operațiunea în cauză” și aici este vorba de caracterul real, dacă a efectuat el însuși operațiunea în cauză. „Cu toate acestea, într-o situație precum cea din acțiunea principală, dreptul de deducere nu poate fi refuzat decât atunci când autoritatea fiscală dovedește, având în vedere elemente obiective, că destinatarul facturii știa sau ar fi trebuit să știe că operațiunea invocată pentru a justifica dreptul de deducere, era implicat într-o fraudă”. La noi, din păcate, și am să finalizez cu asta, se emite cu mare ușurință o decizie de impunere, cu o motivare foarte subțire, doar pe prezumții.

Radu BUFAN: Am spus că nu ne lamentăm.

Luisiana DOBRINESCU: Nu ne lamentăm, ne lăudăm! Și contribuabilul, pentru că are sarcina să răstoarne prezumția de legalitate a actului administrativ, trebuie să vină cu toate aceste dovezi, în loc să fie invers!

Alexandru CRISTEA: Voiam să merg pe aceeași linie, să spun că corolarul tuturor acestor cazuri emise, cu precădere în ultimii 2 ani, sunt mult mai multe de acest Gabor Toth la care făceai referire, corolarul este acest principiu al bunei-credințe. Peste tot se menționează că dreptul de deducere..

Gheorghe MATEI: Art. 12 din Codul de procedură fiscală, dacă-mi îngăduiți să-l menționez, la cei care spun că relațiile dintre Fisc și contribuabili trebuie să fie întemeiate pe bună-credință.

Radu BUFAN: Dintr-o parte, dintr-o parte!

Gheorghe MATEI: Nu este aplicat.

Alexandru CRISTEA: Exact! Deci peste tot, în toate aceste cazuri, vom vedea că se menționează faptul că dreptul de deducere poate fi refuzat doar dacă Curtea are elementele obiective prin care să se dovedească că contribuabilul a știut sau trebuia să știe că în amonte a fost o fraudă, până la urmă. Or, de cele mai multe ori, că am și eu foarte multe cazuri și e un tăvălug acum, în ultimul an, pe această tipologie de cazuri, tocmai acest principiu nu este respectat și nici măcar, de multe ori, Fiscul nu se ostenește, așa cum spunea Luisiana, să aducă argumente cât de cât coerente în acest sens.

Ciprian PĂUN: Dacă-mi permiteți, pe această chestiune, eu am studiat foarte mult în ultimii 2 ani problema aceasta a inactivilor pentru că, într-adevăr, este o serie extraordinar de mare de spețe în fața Curții de Justiție a Uniunii Europene și un număr disproporționat de mic de soluții în fața Curților de Apel și în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție, care să pună în aplicare aceste spețe. Eu am găsit două astfel de cauze soluționate pozitiv în favoarea contribuabilului de către instanțele din România, pe zone în care, într-adevăr, se dovedea buna-credință, dar permiteți-mi doar două minute să revin la ceea ce spune colegul nostru, domnul avocat Matei. Într-adevăr, în anul 2011 a început această vânătoare de vrăjitoare, pe operațiuni din timpul anului 2008-2009 și este foarte interesant ce am descoperit și poate că este util celorlalți colegi care vizionează această transmisie sau care participă live împreună cu noi. Ordinul nr. 819/19.05.2008 care a probat procedura privind declararea contribuabililor inactivi, presupunea publicarea în Monitorul Oficial al României partea I a listei tuturor contribuabililor pe care ANAF-ul îi declară inactivi. Foarte interesant este că această prevedere din art. 3 și din art. 5 din respectivul Ordin, nu a fost respectată de către președintele ANAF și puteți verifica că Ordinele emise de către președintele ANAF, în acea perioadă, au fost postate doar pe site-ul ANAF și nu au fost publicat în Monitorul Oficial al României, ceea ce înseamnă că dacă analizați extrem de riguros aceste Ordine ale președintelui ANAF, ele nu sunt în directă concordanță cu Ordinul general 818/19.05.2008. Pe de altă parte, ce am mai putut observa, într-adevăr, această decizie Gabor Toth vine în succesiunea altei hotărâri maghiare mult mai relevante, părerea mea, Mahagheben și David, foarte interesantă, în care, într-adevăr, postulează principiul bunei-credințe, dar instanțele din România consideră că în ciuda acestei bunei-credințe sau buna-credință în România trebuie interpretată în conformitate cu principiul potrivit căruia nimeni nu se poate deroba de cunoașterea legii, astfel că orice contribuabil este obligat, în orice moment, să verifice partenerul său contractual sau era obligat, la Registrul contribuabililor inactivi, care, culmea, a început să fie eficient și să funcționeze pe site-ul ANAF de abia în anul 2011. Nu există nicio dovadă din partea ANAF-ului, eu mă judec cu ei în mai multe cauze, prin care să facă dovada publicării exacte, cu proces verbal de publicare a acestui Registru al contribuabililor inactivi pe site-ul ANAF. O altă chestiune interesantă pe care puteți s-o folosiți în aceste cauze, pentru că eu am ajuns la 1000 de pagini la materialul de documentare pe aceste chestiuni de inactivi. Vreau să vă spun că Fiscul, stimați colegi, stimate domnule profesor, stimați ascultători, consideră că legislația Uniunii Europene nu este relevantă pentru că toate spețele judecate sunt din alte țări care au alte regimuri fiscale. În momentul acesta, v-am citat dintr-o apărare folosită de către ANAF în peste 7 dosare pe care le-am avut eu cu contribuabilii inactivi, deci acesta este punctul lor de vedere.

Radu BUFAN: Deci dacă nu este identitate de părți, înseamnă că situația nu-i similară, nu?

Ciprian PĂUN: Exact!

Radu BUFAN: Aici avem o problemă cu aprecierea așa-zisului grad de similaritate care, eu cred că trebuie să te lupți pe el.

Gheorghe MATEI: Vă rog să mă lăsați să vă spun, doar în două fraze, că înainte ca Hotărârea INZO și GHENT să fie citate în normele de aplicare ale Codului fiscal, le-am invocat într-o contestație administrativă, am făcut traduceri legalizate și m-am prezentat cu ele la organele de soluționare a contestațiilor, le-am prezentat și am spus „Uitați-vă, este un caz identic cu al nostru, iată ce spune Curte de Justiție a Uniunii Europene, vă rog să ne admiteți contestația” și mi-au zis „Ia-ți, domnule, astea de aici, astea sunt lecturi suplimentare, dumneata crezi că noi citim prostii d-astea?”

Radu BUFAN: A mai evoluat, domnule Matei, deci e clar.

Gheorghe MATEI: Exact, a evoluat! Între timp, mai trec vreo 6 luni și apar cele două Hotărâri ale Curții Europene de Justiție, citate în normele de aplicare a Codului, cu explicația „Aceasta este o transpunere Hotărârilor INZO și GHENT”. Mă duc și spun „Uite, domnule, acum vedeți că sunt în norme. Nici acum nu le aplicați?”, „Stai, domnule, să vedem dacă se aplică și pentru trecut”. E, din păcate, o situație reală.

Radu BUFAN: Domnule Sincu, dumneavoastră nu aveți inactivi, nu aveți probleme cu inactivii?

Gabriel SINCU: Trebuie să vă spun că asta este o zona, eu nu sunt jurist, nu sunt avocat, și atunci zona de litigii la mine este gestionată de o altă echipă, din cauza asta nu m-am implicat prea mult în discuție.

Radu BUFAN: Dar vreau să vă întreb, apropo, că știu că vă ocupați acum, la Mazar făceați de toate, acum v-ați superspecializat la ERNST & YOUNG. Aș vrea să pun o întrebare, și îl rog pe Cipri să mă scuze, am eu o discuție care ar trebui să fie o propunere legislativă. Am avut o speță care mi-a dovedit că cele 30 de zile, ca să faci o contestație, nu sunt suficiente, adică am avut un control la un foarte mare contribuabil, au fost două echipe de control, care au stat aproape 2 ani de zile cu diverse întreruperi și la sfârșit, n-a putut să dovedim, din 130 de milioane, n-am putut dovedi vreo două milioane de lei, n-am putut strânge documentația, documentația pentru alea două milioane era un dosar atât. Sigur că ni s-a respins la contestația administrativă și când am ajuns în instanță, Fiscul a spus „Vă rog să nu examinați sau să respingeți acest capăt de cerere pentru că nu l-au documentat în faza de contestații” și sigur că l-am pierdut pentru că, într-adevăr, n-aveam cum, n-aveam pe cine să mai angajăm din afară care să știe unde să caute lucrurile astea iar în alea 30 de zile societatea, chiar cu 7000 de consultanți, n-avem cum să-și desfășoare și activitatea. Deci, într-un fel, este o neproporționalitate.

Gabriel SINCU: Deci dumneavoastră militați pentru o extindere a termenului asta.

Radu BUFAN: Sau pentru flexibilitate pentru că în Anglia știu, am citit un articol în care spune că în Anglia termenul este de până la 3 luni, dar dacă te duci și îl depui după două luni și 30 de zile și judge apreciază că ți-ar fi fost suficientă o lună jumătate, îți respinge cererea, dar e în altă țară.

Gabriel SINCU: Am înțeles. Dar bine, dacă stăm și ne gândim la faptul că ulterior, în momentul în care primesc răspunsul la contestație, am 6 luni de zile, dacă nu greșesc, ca să merg în instanță, atunci înseamnă că…

Radu BUFAN: Dar nu mai pot ataca, nu mai pot ataca în instanță ceea ce n-am atacat. Nu mă pot documenta..

Gabriel SINCU: Absolut, absolut! Asta voiam să spun, acolo avem 6 luni, aici avem numai 30 de zile. Cu siguranță că sunt de acord cu dumneavoastră că ar trebui să milităm pentru flexibilitate, dar știu că avem Codul de procedură fiscală, e în dezbatere acum, ca și Codul fiscal, de vreo 2 ani de zile vrem să-l revedem.

Luisiana DOBRINESCU: Din păcate, nu s-a pus problema extinderii, măcar la termenul de 45 de zile, de la 30 la 45, adică speranțe la ultima strigare nu sunt pe această temă.

Radu BUFAN: În ceea ce privește inactivii, Ciprian, că te-am întrerupt, îmi cer scuze, aș vrea numai să putem să lămurim istoria lui 11 (1) indice 1, până (1) la indice 4, pentru că din 2005 până în 2011, era fostul 11 alin. (1) indice 2, spunea că nu poți să deduci TVA și cheltuieli dacă furnizorul tău a fost declarat inactiv. De atunci s-a modificat și lucrurile au început să fie diferite și acolo, e altă dovadă că Titlul II e diferit de Titlul VI, și anume dacă furnizorul tău este inactiv, nu poți deduce cheltuiala și dacă i s-a retras certificatul sau codul de înregistrare în materie de TVA, nu poți deduce TVA-ul. Vreau să vă spun că am găsit în practică situații în care el era inactiv, dar era în continuare „activ” în materie de TVA, aceeași administrație îi retrăsese unul, dar nu celălalt, și atunci ne putem trezi, deci sunt, practic, două procese „separate”. Cipri?

Ciprian PĂUN: Voiam două chestiuni doar, să mai adaug, domnule profesor.

Radu BUFAN: Mi-ai spus că ai o speță tare acum, la Curtea de Apel nu știu care.

Ciprian PĂUN: Da, dar este chiar ultima pledoarie acum, miercurea aceasta, în care clientul meu a făcut tot ce era omenește posibil, adică inclusiv a dat o anexă 1 la contract, prin care partenerul său contractual declară pe proprie răspundere, cu dată certă, deci cu certificare de avocat, că îndeplinește toate condițiile cu privire la deductibilitatea acestor cheltuieli și că este în ordine cu vectorul de TVA, nici această chestiune n-a fost interpretată de cei de la Fisc ca fiind bună-credință, dar voiam să vin cu o chestiune, pentru că și instanțele din România sunt într-o reală, zic eu, creștere, din punct de vedere al interpretării dreptului comunitar, și acea sentință la care făceam referire, Decizia nr. 1424/ 2013, reține următorul lucru care este extraordinar de important pentru ceilalți judecători și ar fi bine ca mulți să citească: „În acest context, hotărârile Curții de Justiție a comunităților Europene sunt direct aplicabile de către judecătorul național, astfel că urmează a se da prioritate principiilor prevalenței substanței asupra formei, a proporționalității și certitudinii impunerii, în toate cauzele similare.”, deci aceasta este decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție din România și, domnule profesor, voiam să vă dau vestea bună, aceea cu facturile similare sau domunetele care conțin elementele similare unei facturi, este tot în speța Gabor Toth reluată, la punctul 1 în care se prevede următorul lucru foarte interesant, se precizează următoarea chestiune: „Directiva 2006 /212 privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată și principiul neutralității fiscale trebuie interpretate în sensul că se opun ca autoritatea fiscală să refuze unei persoane impozabile dreptul de a deduce taxa pe valoare adăugată datorată sau achitată, pentru servicii care i-au fost furnizate numai pentru motivul că autorizația de întreprinzător individual a emitentului facturii a fost retrasă acestuia din urmă, înainte de a presta serviciile în cauză sau de a emite factura acestuia, atunci când aceasta din urmă cuprinde toate informațiile impuse la art. 226 din această directivă, în special pe cele necesare identificării persoanei care a întocmit factura respectivă și a naturii serviciilor prestate”. Deci, după cum se poate observa în acest caz, Curtea de Justiție a Uniunii Europene nu numai că acordă drept de deducere, dar nici măcar nu ia în calcul faptul că prestatorul de servicii nu mai avea autorizare de funcționare valabilă pentru a presta acele servicii legal. Eu cred că este o speță pe care toți judecătorii care judecă soluții sau cauze referitoare la inactivii fiscali, ar trebui s-o lectureze cu maximă atenție.

Radu BUFAN: Sau va rămâne izolată. Vreau în continuare, că ne apropiem de un final, am primit două teme propuse de utilizatorii site-ului nostru, și prima întrebare era dacă este o încălcare a principiului neutralității TVA și un abuz a nu se permite deductibilitatea cheltuielii pentru că factura este primită de la o societate inactivă în timpul contractului. În ceea ce privește deductibilitatea TVA, eu cred că se poate spune că se încalcă neutralitatea, nu pot să răspund că am o speță care să invoce acest principiu, însă ar trebui să ne uităm cu atenție, eu n-am Directiva acum la mine, să ne uităm în Directivă dacă Directiva permite statelor membre și în ce condiții permite statelor membre să ia astfel de măsuri pentru că, în general, aceste măsuri sunt luate, scopul lor este pentru a preveni frauda și evitarea fiscală. Cred că în condițiile în care cel care a livrat, chiar dacă era inactiv, dacă el a colectat și a plătit, este greu de susținut că ea este in line cu obiectivele TVA. Și a doua întrebare la care vă rog, dar nu pe Luisiana, pe unul dintre cei doi colegi, domnul Sincu, domnul Cristea, să răspundă, se referă la deductibilitatea cheltuielilor prilejuite de deplasările avocatului. Nu te deplasezi, tu mergi numai prin București, cu tramvaiul.

Gheorghe MATEI: Eu sunt un avocat care face foarte multe deplasări, deci aș putea să răspund, dar îi las pe colegi.

Alexandru CRISTEA: Iar eu nu sunt avocat, sunt doar consultant fiscal, dar în fine.

Radu BUFAN: Bănuiesc că e aceeași speță, tot profesii libere sunt.

Alexandru CRISTEA: Bineînțeles, glumeam. Cred că trebuie să ne întoarcem așa, ca o reîntoarcere la principii, la cele două principii mari și late, care guvernează deductibilitatea, cu care începusem. Orice abatere de o parte sau de cealaltă a baricadei de la aceste două principii, pot constitui un abuz. Deductibilitatea cheltuililor cu deplasările, atâta timp cât se pot justifica în activitatea generală a respectivului avocat, sunt deductibile, bineînțeles.

Radu BUFAN: La orice nivel? Hotel de 5 stele, taxi, limuzină, există vreo limită pe care s-o impună legea?

Gabriel SINCU: Din păcate, avem această prevedere că astfel de cheltuieli sunt deductibile doar pentru angajații proprii sau pentru administratori, ceva de genul ăsta spune Codul fiscal, și atunci multă lume încearcă, în cazul prestatorilor de servicii, cum sunt avocații sau noi, consultanții, să mute un pic problema în curtea prestatorului de serviciu, în sensul că îi cere acestuia „Te rog frumos să îmi pui un onorariu care să includă toate cheltuielile tale și să nu-mi mai apară pe factură toate detaliile”, și atunci, în felul ăsta clientul are deja problema rezolvată, însă ea e mutată în curtea prestatorului de servicii, care trebuie să facă demonstrația că acele cheltuieli sunt în scopul desfășurării activității și, cum spuneați și dumneavoastră, nu sunt la deplasare cu limuzina.

Radu BUFAN: E foarte greu să.. adică, în general se presupune că nu te duci să te plimbi, dar, după mine sunt cheltuieli care sunt, clar, abuzuri ale contribuabilului. Nu cred că există vreun SRL în România, în care una din mașini să nu fie folosită în scop personal, de nevasta patronului sau invers și atunci te trezești că la 1 august, când el a plecat în concediu, mașina avea 5.000 de km și când a venit din concediu avea 10.000 km, deși scria acolo„ Biroul Notarial este închis. Anunțăm onorata clientelă..”. Deci, astea sunt chestiuni pe care noi le-am rezolvat.

Gabriel SINCU: Pentru asta avea acea limitare a deductibilității, o dată la amortizare, la cât? La 1.500 sau 1.700, 1.500 și pe de altă parte există și deductibilitatea la TVA, care e la jumătate și atunci fiscul nu prea te mai întreabă de sănătate.

Radu BUFAN: Acum nu te întreabă, dar vreau să vă spun că am citit un studiu de vreo 100 de pagini din Germania, care taie lucrurile în 64, și nemții spun că se afectează principiul liberei concurențe și neutralității fiscale, dacă ai voie să deduci, măcar parțial, pentru cheltuieli care pot fi și în interes personal. Și atunci, doctrina germană de mare autoritate spune că dacă ai cheltuieli care sunt făcute și în scopul personal și în scopul activității, dar nu le poți discerne, nu le poți desface, cheltuiala este integral nedeductibilă, deci se poate și mai rău decât la noi, noi tot criticăm.

Gabriel SINCU: Domnule, profesor, hai să nu le dăm idei!

Radu BUFAN: Nu le dăm idei.

Ciprian PĂUN: Dar, domnule profesor, aici este o speță interesantă, dacă îmi permiteți, chiar la Înalte Curte de Casație și Justiție, în care instanța a raportat acele cheltuieli deductibile la veniturile impozabile realizate în urma acelui contract de asistență juridică, este o speță chiar referitoare la avocați, adică în cazul respectiv era un onorariu avocațial, dacă îmi amintesc bine, undeva la 800 de lei, iar cheltuielile de cazare și transport erau de 1.200-1.300 și în momentul respectiv, instanța a considerat că ele sunt disproporționate, cheltuielile, raportat la veniturile impozabile.

Radu BUFAN: Mie mi se pare cam subțire argumentul, eu cred că ar trebui să ajungem, dacă tot discutăm de lege ferenda, vă dau sistemul din Belgia, la Grande Ville du Bruxelles, acolo se negociază, profesiile libere negociază anual cu Fiscul, o sumă paușală, având în vedere că ne deplasăm atâția kilometri, că stăm cu toții la casele noastre la 30 de km de Bruxelles, să nu mai stai să aduni bilete de tramvai, bonuri de taxi, care se șterg și tot felul de alte hârtii, ar fi mult mai simplu să avem astfel de sume paușale care se discută pentru profesiile libere și se actualizează anual, în funcție de, nu știu când se schimbă condiția.

Gheorghe MATEI: Și negociem la Bruxelles? Că la București nu văd cu cine ați putea să negociați,a la vreo administrație de sector, decât zero.

Radu BUFAN: Așa ar fi corect. V-aș ruga să îmi spuneți dacă mai sunt și alte intervenții, nu mi-a făcut nimeni semn din tribună, dacă avem să ne plângem și de alte aspecte pe care noi nu le-am băgat, până acum, în seamă, referitoare la interdicții de a deduce, fie cheltuială, fie TVA.

Alexandru CRISTEA: Aș mai avea eu, cel puțin, unul. Apropo de discuția noastră, de jurisprudența europeană destul de vastă și mai ales în ultimii 2 ani, există un caz foarte recent pe care voiam să-l aduc în atenția dumnevoastră, C 107/2013 și voiam să-l aduc în discuție cu rolul de a pondera puțin discuția apropo de drepturile contribuabilului, pentru că cazul ăsta atacă, cumva, partea cealaltă, un abuz de drept pe care l-am văzut foarte mult, inclusiv în România și la clienți de-ai noștri, acela al facturilor de avans. De multe ori, facturile de avans sunt folosite, mai ales, intragrup pentru a muta exigibilități, pentru a muta deduceri în cadrul grupului ș.a.m.d. și de cele mai multe ori, argumentația contribuabililor a fost, atunci când au fost controlați de către Fisc, „niciuna din condiții nu trebuie îndeplinite la momentul acesta pentru că este doar un avans pentru o achiziție viitoare pe care o voi avea, deci eu nu pot demonstra nici existența achiziției la acest moment, nici scopul acestei achiziții, așa că lăsați-mi deductibilitatea și controlați-mă când voi face achiziția”. Vine această Decizie a Curții Europene de Justiție, mi se pare interesantă din acest punct de vedere, pentru că spune chiar la momentul T0, pentru a traduce în limbaj liber, chiar la momentul facturii de avans, Fiscul poate pune în discuție acea deductibilitate a facturii de avans pe baza unor criterii obiective pe care le-a sesizat în controlul respectiv, care aduce suspiciunea că acea achiziție nu va avea loc, în mod obiectiv, în viitor. Asta mi se pare interesant, mai ales în cadrul grupurilor, de exemplu, în speța respectivă, Fiscul a controlat, în încrucișat, prestatorul care era tot o firmă din grup și și-a dat seama că livrarea presupusă de acea factură de avans care trebuie să se întâmple peste un an de zile, nu putea, în mod fizic, să fie efectuată de furnizor, de fapt, nu de prestator.

Radu BUFAN: Eu cred că este corect ca noi să încercăm aici să, de asta spuneam să nu ne „lamentăm”, pentru că situațiile sunt diferite și noi trebuie să încercăm să fim la mijloc, adică să încercăm să-i spune contribuabilului că nu orice este posibil, și îmi aduc aminte de o speță, când își elabora lucrarea de doctorat primul meu doctor în fiscal, colega noastră, Mirela Buligă care și ea e avocat la LEAUA și ține locul profesorului Șova de vreo doi ani de zile, acum poate ne ajută și Cipri, în semestrul II, ea mi-a arătat o speță, adică un tratament, apropo de avansurile astea, că nu stai să iei dividende și să le impozitezi, ce s-a întâmplat la noi? Stăteau asociații cu avansuri ani și ani de zile și, la un moment dat, legiuitorul român supărat a zis că trebuie mutate din contul de avansuri de trezorerie, în contul de debitor, le-a mutat din stânga în dreapta și mi-a arătat ce fac francezii: la 31 decembrie, avansurile acestea nereturnate de către acționari și asociați sunt dividende impozabile, dividende de facto. Deci, la noi, încă sunt multe locuri unde contribuabilii plutesc puțin așa și cred că orice este posibil. În mod normal, eu cred că totuși ar fi bine să adoptăm și asprimea unor reglementări din străinătate, care se referă la contribuabilii aștia mai excentrici, așa-i? Că noi nu cred că sfătuim niciodată contribuabilul să ia câteva milioane de euro avans, pe 10 ani de zile, fără să pună niciun ban la loc, dar pe de altă parte, să încercăm să revenim la același normal sau la aceleași judecăți pe baza de principii care sunt consacrate deja, în dreptul statelor din care noi avem ce învăța.

Gabriel SINCU:Bine, acum niciun contribuabil cu capul pe umeri, știind de existența articolului 11, n-ar mai trebui să stea atâția ani cu avansurile astea pentru că oricând poate să vină Fiscul și să le considere ca dividende, dar încă mai sunt cazuri, cunosc și eu foarte bine.

Luisiana DOBRINESCU: În practica inspecțiilor fiscale din ultimul an, chiar se solicită, este aproape un standard în București, se solicită lista cu avansurile spre decontare neînchise, la 31 decembrie al fiecărui an și le asimilează dividendelor, solicită impozit.

Radu BUFAN: Ceea ce nu-i anormal.

Luisiana DOBRINESCU: Ceea ce nu-i anormal!

Ciprian PĂUN: Și este certificat și de Înalta Curte de Casație și Justiție, într-o Decizie nr. 3253/27.06.2012 referitor la bunuri și servicii achiziționate de o societate care, prin specificul lor, nu au legătură cu activitatea firmei și nu concură la realizarea venitului acestuia, ci au fost utilizate de asociatul unic al respectivei societăți, nu au caracter deductibil, fiind justificată calificarea lor drept dividende pentru care se datorează impozitul aferent. Deci, atenție pentru toți asociații unici care abuzează de faptul că au numerar sau în bancă disponibil financiar și achiziționează bunuri și servicii care nu sunt destinate activității respectivei societăți.

Radu BUFAN: Așa îmi spuneau mie niște colegi care lucrează la microîntreprinderi, spune „Mă, tu poți să bagi orice acolo pe cheltuială, că și așa îți justifici cashul, plătești impozit numai pe venit”. Da, dar la TVA, e o problemă. Dacă scazi, era și uniforma și ghiozdanul celui mic de mergea la școală și toate problemele. Domnule Săvescu, mai avem timp sau ne pregătim să încheiem?

Andrei SĂVESCU: Suntem overtime deja, dar nu vă întrerup.

Radu BUFAN: Pentru că noi, așa cum spunea Ciprian, putem să stăm până pe la 12 noaptea și cred că putem într-un mediu, într-un climat mai restrâns, să continuăm discuția.

Andrei SĂVESCU: De fapt, temele propuse inițial de speakeri erau mult mai numeroase și de fapt, se conturase tematica unei veritabile conferințe pe drept fiscal și cu greu s-au ales câteva chestiuni ca să încercăm să ne încadrăm în 2 ore, și presat într-o oră. De asta e interesant, că practic problemele astea se studiază în cadrul Masterului, frumos, pe îndelete, și sper să vină cât mai mulți oameni la Masterul de drept fiscal ca să fie cât mai mulți oameni pricepuți la așa ceva pentru că sentimentul meu e că fiscalul e complicat și pentru că e pe bază de cifre, iar juriștii nu sunt mari amatori de matematică, de cifre sunt amatori, firește.

Radu BUFAN: Teoria mea este că la cifre ajungi după ce stabilești dacă trebuie sau nu să plătești impozitul, dacă ai sau n-ai voie să deduci, deci înainte să știi dacă este cazul să aplici și cum aplici legislație? După aceea faci calculul. Din păcate, așa cum disciplina a fost apanajul contabililor, printre care mă număr și eu, că în prima viață am fost un contabil bun care mai bine decât un economist prost, din această cauză, materia e puțin confiscată, eu zic că juriștii trebuie să stea în prima linie, să judecăm dacă și ce legislație se aplică și după aia să calculăm.

Andrei SĂVESCU: Eu vă mulțumesc foarte mult pentru participarea la această dezbatere care mi s-a părut foarte interesantă, aș vrea să nu închei înainte de a difuza, prin mine însumi, un scurt mesaj promoțional în legătură cu conferința „Probleme dificile de drept civil. Impact în afaceri” din 2-3 octombrie 2014, care sper să vă placă. De altfel o vedeți bine promovată pe JURIDCE.ro și să vă anunț, poate o să ne facem chiar un obicei la dezbateri juridice, să vă anunț tema dezbaterii de săptămâna viitoare. Săptămâna viitoare o să discutăm despre proprietatea intelectuală, sperăm să vă placă. Vă mulțumesc încă o dată că ați fost alături de noi și vă mulțumesc dumneavoastră, stimați participanți la dezbatere, în general parteneri în clubul „Dezbateri Juridice” și nu în ultimul rând, dumneavoastră, stimați colegi, care sunteți pe JURIDICE.ro, față de care JURIDICE.ro nu ar fi așa cum este! Vă mulțumim! [/restrict]

---

Societatea de Științe Juridice și Masteratul de Drept Fiscal al Facultății de Drept a Universității din București vă invită la dezbaterea:

Deductibilitatea cheltuielilor. Practica inspecției fiscale. Argumente în apărarea contribuabilului

București, CCIR, et. 4, Amfiteatrul Al. I. Cuza
Luni, 15 septembrie 2014, ora 20:00

* Pe aceeași temă a fost publicat în Revista de note și studii juridice (RNSJ) articolul Întrebare preliminară cu privire la noțiunea de “prestare de servicii” | Mihaela MAZILU-BABEL

* Pe aceeași temă a fost publicat articolul ICCJ. Suspendarea soluţionării contestaţiei formulate împotriva deciziei de impunere

* Pe aceeași temă a fost publicat articolul CJUE. Invocarea dispozițiilor europene și a celor naționale prin care se ajunge la un rezultat fiscal avantajos

* Pe aceeași temă a fost publicat articolul Dovada plății impozitului datorat de înstrăinătorul debitor. Excepție de neconstituționalitate admisă

* Pe aceeași temă a fost publicat în Revista de note și studii juridice (RNSJ) articolul ICCJ. Justificarea dreptului de deducere a TVA | Corina CIOROABĂ

Tematică:
– Practica organelor fiscale și argumentele contribuabililor în ce privește deductibilitatea cheltuielilor la calculul profitului impozabil, cu privire specială asupra deductibilității cheltuielilor cu serviciile de consultanță și management, cu achizițiile de la contribuabili declarați inactivi ulterior datei tranzacțiilor, cu achiziții la care documentele aferente transportului prezintă deficiențe, etc.
– Practica organelor fiscale și argumentele contribuabililor privind deductibilitatea TVA aferente achizițiilor, cu privire specială asupra motivarii în drept pe dispozițiile Titlului VI și Titlului II, neregularităților din factură (și incidența celebrei Decizii V/2007 a ICCJ), răspunderea pentru activitatea furnizorilor/prestatorilor, practica CJUE în materie.