13.811 citiri

Penalul ține în loc civilul. Până când îl absoarbe cu totul (art. 239 NCP) (ediția 35). VIDEO+Transcript

ÎNREGISTRAREA VIDEO ȘI TRANSCRIPTUL
Participarea în sală este rezervată membrilor și invitaților.

Extras VIDEO: 20′. VIDEO integral, pentru membri: 83′
Înregistrarea video integrală este rezervată pentru titularii membership documentare juridică. Cheltuială de formare profesională deductibilă fiscal. Pentru detalii click aici.

Penalul ține în loc civilul. Până când îl absoarbe cu totul (art. 239 NCP)

București, Palatul Facultății de Drept a Universității din București, Sala Constantin Stoicescu
Luni, 13 octombrie 2014, ora 20:00

* Pe aceeași temă a fost publicat în Revista de note și studii juridice (RNSJ) articolul Infracțiunea de abuz de încredere prin fraudarea creditorilor este o infracțiune de rezultat | Silvia USCOV

Invitați [ordine alfabetică]
Av. conf. univ. dr. Bogdan-Nicolae BULAI, FACULTATEA DE DREPT A UNIVERSITĂȚII DIN BUCUREȘTI
Jud. Andrei Viorel IUGAN, JUDECĂTORIA SECTORULUI 5
Proc. Irina-Ioana KUGLAY, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE
Av. Mihai MAREȘ, Managing Partner MAREȘ DANILESCU MAREȘ
Av. Augustin ZĂBRĂUȚANU, ZĂBRĂUȚANU POPESCU & ASOCIAȚII
Moderator

Tematică
Art. 239 – Abuzul de încredere prin fraudarea creditorilor
(1) Fapta debitorului de a înstrăina, ascunde, deteriora sau distruge, în tot sau în parte, valori ori bunuri din patrimoniul său ori de a invoca acte sau datorii fictive în scopul fraudării creditorilor se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
(2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează fapta persoanei care, ştiind că nu va putea plăti, achiziţionează bunuri ori servicii producând o pagubă creditorului.
(3) Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.

– Subiecții infracțiunii: Cine este „debitorul” în reglementarea infracțiunilor în dauna creditorilor din NCP? Sub aceeași denumire, rareori același. Dar creditor? Și câți? A cui să fie plângerea?
– Invocarea de acte sau datorii: Acte sau datorii? Cadrul în care trebuie să aibă loc invocarea
– Rezultatul infracțiunii de la alin. (1): pagubă ori pericol, abstract sau concret?
– Raportul dintre infracțiunea de la alin. (1) și alte infracțiuni prin nesocotirea încrederii; Raportul ambelor incriminări cu Codul penal anterior (situații tranzitorii)
– Delimitarea infracțiunii de ilicitul (sau măcar de licitul) civil
– Condiții privind exercitarea acțiunii civile
– Raportul dintre acțiunea pauliană și infracțiunea prevăzută de art. 239 alin. (1)
– Este necesară existența unei stări de insolvabilitate a debitorului în cazul infracțiunii prevazute de art. 239 alin. (1)?
– Consacrarea regulii independenţei substanţiale a dreptului penal faţă de dreptul civil, din perspectiva prevederilor art. 169 alin. 8 din Legea 85/2014
– Analiza preveverilor art. 239 NCP din perspectiva art. 117 și urm. din Legea 85/2014, în special cu referire la:
o termenul de formulare a plângerii prealabile vs. termenul de introducere a acțiunilor prevăzute de Legea 85/2014 – art. 118, precum și momentele de la care aceste termene încep să curgă pentru titularii acestor acțiuni și/sau a plângerii prealabile
o situația terțului dobânditor de rea credință – complice în situația prevazută de art. 239 alin. 1, autor în situația prevazută de art. 239 alin. 2 NCP -, raportat la prevederile art. 120 din Legea 85/2014
o cum interpretăm prevederile art. 122 alin. 7 din Legea 85/2014 referitoare la posibilitatea anulării actelor încheiate de către debitor pe parcursul celor 2 ani anterior deschiderii procedurii exclusiv prin intermediul acțiunilor prevazute de art. 117 din Legea 85/2014 – influența asupra unei eventuale acțiuni civile în cadrul procesului penal privind infracțiunea prev. de art. 239 NCP
– Posibilitatea suspendării acțiunilor întemeiate pe art. 117 și 169 din Legea 85/2014 până la soluționarea penalului în cazul infracțiunii prevăzute de art. 239 NCP
– Influența penalului în cazul infracțiunii prevăzute de art. 239 NCP raportat la prevederile art. 181 alin. 1 din Legea 85/2014
– Delimitarea infracțiunii prevăzute de art. 239 alin. (2) de infracțiunea de înșelăciune
– Art. 239 alin. (2) se aplică în cazul oricărei achiziții de bunuri sau servicii, sau vizează doar situația în care achiziția s-a realizat de la un profesionist?