Modificarea schimbării: legea de modificare a NCPC (ediția 36). VIDEO+Transcript
ÎNREGISTRAREA VIDEO ȘI TRANSCRIPTUL
Participarea în sală este rezervată membrilor și invitaților.
[restrict]
Bogdan DUMITRACHE: Bună seara! Vechiul Cod de procedură civilă se schimbă. Vechiul, cel de anul trecut, a intrat în vigoare la 15 februarie 2013 și, după un an jumătate de prea multă stabilitate, s-a născut necesitatea unor modificări aduse acestei reglementări. Începem cu un speaker din Sibiu, domnul profesor Sebastian SPINEI – Facultatea de Drept a Universității „Lucian Blaga” din Sibiu. Domnule profesor, ne auziți?
Sebastian SPINEI: Domnul coleg, vă aud destul de slab, nu știu cum se aude acolo.
Bogdan DUMITRACHE: Se aude foarte bine!
Sebastian SPINEI: Perfect, perfect!
Bogdan DUMITRACHE: Bun. Deci sunt șanse mici să ne combateți, nu? Numai putem noi să vă combatem pe dumneavoastră, ăsta e un avantaj interesant.
Sebastian SPINEI: Vizavi de ce chestiune să vă combat?
Bogdan DUMITRACHE: Vizavi de..găsim noi, de căi de atac. Cu domnul profesor Spinei nu m-am văzut de mult, adică de vinerea trecută, dar la Sibiu. În continuare, domnul judecător Liviu ZIDARU – Curtea de Apel București, este o prezență mai veche la dezbateri. Domnule judecător, mulțumim pentru prezență! Este o lege care va genera la rândul ei adnotări, modificări, comentarii și sinteze, domnul profesor și avocat Mircea URSUȚA căruia îi mulțumim pentru prezență, este aici și pregătește o lucrare pe trei coloane?
Mircea URSUȚA: Da, se pare că da. Două plus subsol.
Bogdan DUMITRACHE: Da, Codul vechi, Codul nou și Codul și mai nou, Codul cum este modificat prin Legea de modificare a Codului de procedură civilă. Este o lege, după cum ați văzut și pe site, care cuprinde, în marea ei majoritate, modificări pe partea de executare silită, de aceea și subtemele pe care le-ați văzut pe pagina Juridice.ro, deci, evident, a răspuns invitației noastre domnul Președinte Cristian Mihai JURCHESCU – Președintele Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești, mulțumim pentru prezență!
Cristian Mihai JURCHESCU: Și eu vă mulțumesc!
Bogdan DUMITRACHE: Și mai avem doi avocați, și ei nu prima dată la dezbateri, începem cu domnul avocat Ion DRAGNE – DRAGNE & ASOCIAȚII, și profesor, și specialist reputat în procedură civilă, merită prezentări, dar nu mai este cazul să le facem, mulțumim pentru că a acceptat să vină și, de asemenea, a mai fost pe la noi, a venit și astăzi domnul avocat Claudiu GALU – STOICA & ASOCIAȚII.
Claudiu GALU: Bună seara! Mulțumesc pentru invitație!
Bogdan DUMITRACHE: Bun, atunci să trecem la treabă. Să începem cu un cap de coloană pentru fiecare secvență a procesului civil, în general, admițând că procesul civil înseamnă procedura de judecată propriu-zisă și faza executării silite. Domnul profesor URSUȚA, care vi se pare cea mai importantă modificare în zona procesului civil? [restrict]
Mircea URSUȚA: Cred că și textul ca va genera, probabil, și cele mai multe probleme în practică, cel puțin din punctul meu de vedere, pe care le vom vedea de mâine încolo sau chiar de astăzi, este acest articol 12 indice 1 din Legea nr. 76, modificat prin Legea 138, care ne spune foarte clar „Dispozițiile art. 200 din Codul de procedură civilă”, celebra regularizare, „nu se aplică în cazul incidentelor procedurale”, și aici cu un pic de imaginație am putea să ne dăm seama care ar fi aceste incidente, recuzări, strămutări și nu vreau să intru mai departe, dar problema începe de aici „și nici în procedurile speciale care nu sunt compatibile cu aceste dispoziții”, și haideți să nu ne gândim la ordonanță președințială, să nu ne gândim la procedura celor cu valoare redusă.
Bogdan DUMITRACHE: De ce să nu ne gândim, în sensul că în privința lor vi se pare că avem o concluzie clară?
Mircea URSUȚA: Da, cred ca aceasta este intenția: să nu regularizezi ordonanțele președințiale sau cele de valoare redusă, dar haideți să ne gândim dacă ea este compatibilă cu materia contenciosului administrativ, cunoscând și faptul că, de obicei, contenciosul nu prea este compatibil cu procedura civilă, în general, și, a doua problemă, haideți să ne gândim la banala plângere contravențională pentru că vreau să vă aduc aminte și faptul că la acea întâlnire de la Craiova din aprilie, a existat în ordinea de zi, în minuta CSM-ului cu reprezentanții Curților de Apel, o discuție dacă procedura contravențională sau plângerea este compatibilă cu procedura de regularizare. Din punctul meu de vedere, trebuie regularizată, dar să vedem ce va spune practica, și nu în ultimul rând, problema cea mai importantă, nu știu dacă este o scăpare a legiuitorului sau aceasta este intenția, textul spune „Nu se aplică dispozițiile art. 200”, regularizarea, fără să facă vreo mențiune despre art. 201 care este mult mai important, respectiv fixarea primului termen de judecată, exemplul concret pentru că aici vorbim practic, ce mă încântă dacă nu se regularizează o cerere de suspendare a actului administrativ, dacă ea va parcurge toată acea procedură a etapei scrise? Adică întrebarea este: legiuitorul când a spus „articolul 200” s-a referit numai la regularizare, pur și simplu, sau s-a referit la întreaga etapă scrisă a procesului civil? Pentru că intenția nu rezultă din acest text, cred că era mult mai important să se facă referire la acea etapă scrisă pentru că majoritatea, de exemplu a cererilor de suspendare a unui act administrativ, rămân fără obiect până trimitem de la unul la altul, până comunicăm, am putea să ajungem, și de fiecare dată se ajunge la situația ca cererile de suspendare să rămână fără obiect, sunt probleme care vor genera, în practică, nu vreau să monopolizez discuția, voi reveni.
Bogdan DUMITRACHE: Deja l-ați instigat pe domnul judecător Liviu Zidaru, proaspăt judecător la Curte de Apel, Secția Contencios Administrativ, să răspundă cumva la această provocare. Domule judecător?
Liviu ZIDARU: Dați-mi voie să răspund într-o manieră mai generală, fără a mă referi în mod special la contenciosul administrativ, o materie, de altfel, foarte proaspătă pentru noi. Art. 12 ind. 1 nu cred că este atât de revoluționar cum ar putea părea la prima vedere. În realitate, dintr-o anumită perspectivă, el poate fi judecat chiar ca inutil pentru că nu face altceva decât să consacre o regulă de interpretare binecunoscută. Norma generală se aplică doar în măsura și într-o procedură specială, și în aminața, în completarea unor norme speciale, măsura în care este compatibilă cu acestea din urmă, deci până aici, nimic senzațional. Ce ar fi putut legiuitorul să facă, dacă cu adevărat voia să clarifice suplimentar acest principiu elementar de de drept de care uităm prea adesea, este să arate expres în cazul căror proceduri speciale se aplică procedura de regularizare și în cazul căror proceduri nu se aplică. Evident, însă, că acest procedeu ușor mecanicist ar fi prezentat dezavantajul unor omisiuni sau, eventual, chiar al unor opțiuni discutabile. Cu alte cuvinte, au existat abordări doctrinare potrivit cărora procedura de regularizare nu se aplică automat, doar pentru că legea nu o exclude, urmează a se judeca de la caz la caz compatibilitatea ei cu procedura specială respectivă, aș porni, însă, de la prezumția, aș menține concluziile pe care și eu, și alți colegi, le-am formulat, să zicem, sub imperiul vechii reglementări, dacă se poate numi veche, anume că, în principiu, în toate procedurile contencioase, chiar și în proceduri necontencioase mai complexe, procedura de regularizare este incidentă, exceptând acele materii în care avem termene foarte scurte de natură să excludă incidența regularizării. Deci, nu cred că textul ridică, în sine, o problemă atât de mare, dar de exemplu, s-a ridicat, mulți colegi, mai ales judecătorii, au spus „Da, dar n-avem temei să excludem regularizarea, de exemplu, la strămutare” și, iată, pentru a preîntâmpina asemenea scrupule pozitiviste vine art. 12 ind. 1 și spune „Nu se aplică incidentelor procedurale” și, de asemenea, practicienii sunt lăsați să aprecieze de la caz la caz, motivat, în ce măsură procedura regularizării este justificată sau nu, iar dacă, de exemplu, judecătorul apreciază că se recurge la regularizare și reclamantul critică acest aspect, părerea mea este că poate deduce și această chestiune a soluționării în cererea de reexaminare.
Bogdan DUMITRACHE: Domnule profesor Spinei, ne auziți?
Sebastian SPINEI: Da, aud, urmăresc cu atenție, când o să-mi dați cuvântul o să și intervin.
Bogdan DUMITRACHE: Încercați să ne dați niște exemple de proceduri și incidente care ar beneficia de scutirea de la regularizare, deja, aici s-au făcut niște propuneri legate de ordonanța președințială.
Sebastian SPINEI: Eu mă uitam pe cuprinsul Codului, întrebarea este cu ce procedură ar fi incompatibilă regularizarea? Cu acele proceduri care sunt caracterizate prin urgență sau care sunt destinate să ofere, să permită judecarea de urgență? Și atunci, putem merge prin eliminare sau, mă rog, examinând lista de proceduri speciale, să identificăm acele câteva, nu mi se par foarte multe, proceduri caracterizate prin urgență, și atunci, în cazul lor sau ele sunt incompatibile cu procedura de regularizare, și aici aș vedea două, imediat: ordonanța președințială, poate procedura cu privire la cererile de valoare redusă, poate și evacuarea din imobile folosite sau ocupate fără drept, proceduri care, cel puțin prima și ultima, au caracteristica asta, de a trebui să fie urgentă.
Bogdan DUMITRACHE: Niște măsuri asigurătorii nu încercăm?
Sebastian SPINEI: Putem încerca, categoric!
Bogdan DUMITRACHE: Alte propuneri?
Ion DRAGNE: La fel, scutită de procedura de regularizare, știm că e incompatibilă, după părerea mea, cu natura urgentă, cererea de suspendare a actului administrativ, cu ocazia plângerii prealabile sau cu ocazia acțiunii în contecnios.
Bogdan DUMITRACHE: Cererea de validare a popririi? Întrebarea este dată de faptul că există o normă care exceptează, direct, contestația la executare, o scutește de regularizare, dar ce facem cu cea de validare a popririi?
Ion DRAGNE: Asta înseamnă că nu se aplică norma specială de scutire, așa încât într-o interpretare riguroasă și pozitivă, ar trebui să treacă prin filtrul regularizării, cu atât mai mult cu cât pentru terți pare a fi o adevărată cerere de chemare în judecată. Cu toate acestea, din punctul meu de vedere, nu este absurd să se prevadă sau să se formeze o practică și în sensul că materia validării popririi marcată tot de urgență, de soluționare grabnică a raportului trilateral, să-i zicem asa, să lipsească sau să fie mult sub subțiată procedura regularizării.
Bogdan DUMITRACHE: Deci, avem doar soluții posibile la validare, fie se aplică regularizarea, fie nu se aplică, deci nu există multe dubii aici.
Mircea URSUȚA: Referitor la ceea ce a invocat domnul judecător Zidaru, în deplin de acord cu dânsul, în sensul în care procedura este, evident, inutilă, textul respectiv. Nu s-a răspuns și cred că nu s-a răspuns la întrebare esențială „Ce a vrut legiuitorul?” pe care am ridicat-o la început. Când vorbim de regularizare, vorbim de toată procedura de fixare a primului termen sau numai de regularizarea formală a cererii? Pentru că, din punctul meu de vedere, și în teorie, și în practică, nu se face o distincție absolut esențială: regularizarea începe la momentul înregistrării cererii la instanță și se încheie în momentul în care judecătorul, prin rezoluție, pune rezoluția că cererea este regulată. Din acel moment, începe etapa fixării primului termen de judecată prevăzut de art. 201, care implică acel schimb de întâmpinări, răspuns la întâmpinare. Dacă excludem numai prima, trimiterea este foarte clară la art. 200, ar însemna că excludem numai acea verificare, regularizarea în sine, sau excludem toată etapa scrisă? Pentru că la o strămutare nu știu ce ai putea să regularizezi, practic. Îți vine o cerere de strămutare, în afara taxei de timbru, n-ai avea motiv să întorci această cerere către pârât, și timpul nu se pierde în etapa regularizării, ci în etapa fixării primului termen de judecată. Deci, până la urmă, cred că aici este esența, sunt de acord cu domnul profesor Dragne, că exemplul tipic de excludere a procedurii de regularizare este cel privind suspendare, dar, atenție, nu regularizarea, că este și intenția legiuitorului, nu regularizarea, ci fixarea primului termen de judecată, adică momentul în care instanța de contencios este învestită cu o cerere de suspendare a actului administrativ, o comunică pârâtului și fixează termenul de..
Ion DRAGNE:..care ar fi putut, deja, să permită, în aceste materii, cu sau fără regularizare, să se acorde termene scurte, la alin. (5) din art. 201, în pricinile urgente se pot da termene mai scurte pentru comunicare, întâmpinare și celelalte. Deci, cred că intenția legiuitorului a fost ca această regularizare, de la momentul repartizării aleatorii și până la comunicarea cererii către pârât, să fie cumva „arsă”, în sensul de a grăbi un pic judecata în acele materii, în acele proceduri, în acele incidente incompatibile, iar vorbind despre strămutare, nici nu putem să ne închipuim cu un pic de imaginație bogată, ce poate face în materia regularizării, un judecător, la strămutare, nu sunt certificate înscrisurile, nu e comunicată în mai multe exemplare, nu e semnătura, semnătura e aplicată în altă parte a paginii.
Mircea URSUȚA: Și la ordonanța președințială e aceeași discuție. Singura problemă practică, cred că putea să fie taxa de timbru, altceva nu avea ce să facă.
Bogdan DUMITRACHE: Acum nici nu mai știu, câteva luni, dar oricum era a doua dezbatere dintre cele pe care le-am avut anul ăsta, subiectul era exprima în forma unei întrebări: „Încuviințarea executării silite, pe cale de dispariție?” și avem sau n-avem răspunsul, domnule Președinte Jurchescu? Mai avem sau nu mai avem încuviințare de executare? Cum stăm?
Cristian Mihai JURCHESCU: Necesitatea modificării noului Cod de procedură, să-i zicem așa, de fapt vechiului Cod actual, a survenit ca urmare a faptului că, după cum se știe, instanțele din București erau blocate de cererea asta de încuviințare a executării silite și termenele acordate erau foarte lungi și, practic, era o tergiversare a procedurii de executare silită. Intenția, de fapt, de modificare a Codului, de aici a și plecat. CSM-ul a venit în sprijinul instanțelor din București și a inițiat acest demers de modificare. Noi, ce putem spune din punctul nostru din vedere, e că suntem fericiții beneficiari ai acestei modificări, în sensul că nu neapărat prin faptul că se scoate încuviințarea executării silite, pe care nu ne-o doream neapărat, cel mai mult prin faptul că, cu această ocazie, am reuși să mai rezolvăm unele probleme de-ale noastre, în ce privește partea practică a executării silite, în speță executarea silită imobiliară, și unele aspecte care mai erau nelămurite. E adevărat că mai erau multe de rezolvat, în genul cererii de intervenție, distribuirea sumelor de bani, proiectul de distribuire, mai erau niște probleme de rezolvat, dar, care, poate cu altă ocazie.
Bogdan DUMITRACHE: Deci, practic, încuviințarea, sigur, ea nu a dispărut, a dispărut încuviințarea judiciară a executării silite, există o încuviințare a executării pe care o dă executorul, domnule avocat Claudiu Galu, un pronostic, cât o să rezistăm fără încuviințarea judiciară a executării, având în vedere precedentul Curții Constituționale și, ca bonus, dacă apreciați că această eliminare comportă aspecte sensibile legate de art. 6 CEDO sau aspecte de drept comunitar, clauze abuzive? Sigur, ar putea fi o emisiune distinctă, dar această emisiune a fost prefațată, printre altele, și de o asemenea problemă pusă chiar de public, ca să vorbim în termeni generici, pentru că autoarea acestei întrebări, dacă nu mă înșel, se află în sala, doamna Mihaela Mazilu-Babel, vă rog!
Claudiu GALU: Mulțumesc! Da, va fi interesant de văzut cum va considera Curtea Constituțională că răspunde această modificare legislativă cerințelor stabilite de către legislația internă și de către legislația comunitară. Din punctul meu de vedere, este o modificare binevenită pentru că eu cred că ar trebui să fie adaptată legislația privind încuviințarea executării silite la realitățile pe care le trăim în momentul de față, este adevărat că poate reprezintă un ajutor pentru instanțele judecătorești, în ceea ce privește descărcarea acestora de rolul suficient de încărcat, datorat și acestei activități care, de multe ori, este una formală, trebuie, însă, să avem în vedere că poate este mai apropiată de executorul judecătoresc, această instituție, și că verificările pe care le face și, care, în esență, sunt aceleași pe care le făcea și judecătorul, cu privire la titlul executoriu, sunt în măsură să asigure o garanție efectivă, în ceea ce privește legalitatea începerii activității de executare silită. Și ceea ce este, din nou, important, lucrul pe care eu cred că ar trebui să-l aibă în vedere Curtea Constituțională, este că există garanții de control judiciar, efectiv, în ceea ce privește încuviințarea executării silite sau respingerea cererii de încuviințare a executării silite și că, într-o formă sau alta, poate că, din păcate, nu se va ajunge la o reducere a gradului de încărcare a instanțelor judecătorești, urmare a formulării acestor contestații la executare silită sau contestație la respingerea încuviințării executării silite, însă, categoric, ceea ce trebuie să fie avut în vedere este că există garanții certe, în ceea ce privește verificare judiciară a legalității actului executoriu judecătoresc. Și, în ceea ce privește o posibilă diferență între modificările acestea, în ceea ce privește executarea silită, față de jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene, trebuie să facem următoarea precizare: există un interes actual deosebit pentru executarea silită a bunurilor aduse ca ipoteci, în cadrul contractelor de credit încheiate la nivelul Uniunii Europene. Sigur că datorită modificărilor sociale economice sunt deosebit de interesante aceste litigii dintre consumatori și profesioniști – cei care au acordat creditele constatate prin contractele de credit și garantate cu ipoteci, diferența semnificativă între fosta noastră reglementare procesual civilă și cea care a intrat în vigoare astăzi este că în momentul de față avem, cu certitudine, o garanție a accesului la calea de atac pentru critica pe încuviințarea executării silite din parte debitorului, deopotrivă cu cea a creditorului. Ceea ce s-a criticat în fosta noastră legislație, privind în comparație cu jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene în cazul Aziz și în cazul referitor la creditul acordat de către Banco Bilbao, a fost că nu există garanții suficiente pentru debitor pentru a ataca, într-o formă sau alta, printr-o poziție la executare și de a apela hotărârea pronunțată într-o poziție la executare, în aceeași măsură în care dreptul Uniunii Europene îi consacră creditorului dreptul la acces, în situația în care i-ar fi respinsă sau ar fi, practic, lipsită de finalitate acțiunea de executare pe care o are în vedere. În momentul de față, eu cred că ne-am aliniat la ceea ce au avut în vedere instanțele de la Luxemburg atunci când au analizat necesitatea asigurării unui echilibru între creditor și debitor, în ceea ce privește actele și acțiunile procesual civile, în materia executării silite.
Bogdan DUMITRACHE: Domnule profesor Spinei, ne auziți?
Sebastian SPINEI: Da, aud.
Bogdan DUMITRACHE: Eu îmi fac datoria să fac verificării periodice.
Sebastian SPINEI: Mulțumesc, mulțumesc! Aș avea și eu, într-adevăr, câteva argumente în sprijinul actualei soluții, actuală care a mai fost, a dispărut. E vorba de un proiect, ca să zic așa, un design al structurii noastre judiciare, adică puterea judecătorească delegă posibilitatea și puterea de a pune în executare titlurile către executorul judecătoresc.
Bogdan DUMITRACHE: Dar știți că instanței de contencios constituțional, acum 5 ani, această delegare nu prea i-a plăcut?
Sebastian SPINEI: Ok, să vedem ce se întâmplă acum, nu știu, mai există și schimbări de optică.
Bogdan DUMITRACHE: Mai încercăm o dată.
Sebastian SPINEI: Argumentul e ăsta: domnule, dacă-i dai dreptul și obligația, da-i-l cu totul, ca să zic așa, și atunci permite-i să facă și acest act de, legea spune „încuviințarea executării”, nu știu dacă o încuviințează, putem spune altfel, o primește spre a începe să o deruleze, lasă-i posibilitatea asta, iar în ipoteza, într-adevăr, în care, greșit, el procedează la începerea executării, există aceste instrumente de verificare de cenzură a instanței de judecată.
Bogdan DUMITRACHE: Vi se pare că reintroducerea într-o manieră generală, pentru că ea a fost și între 2006-2013, dar pentru anumite situații: cambia, cec, bilet la ordin, contract de asistență juridică și, parcă, contract de credit, vi se pare că reintroducerea procedurii învestirii cu formulă executorie care ar viza inclusiv titlul executoriu de tip contract de credit, cumva, echilibrează lucrurile? Adică se …………… încuviințare judiciară, dar totuși, chiar înainte de a fi sesizat executorul judecătoresc, există acest filtru al învestirii, au conținut egal cele două proceduri? Cum apreciați?
Sebastian SPINEI: Eu, la un moment dat, am și susținut teoria asta că da, ele ar avea un conținut echivalent sau similar și că de aceea părea excesivă ideea de a supune hotărârea la două proceduri de verificare: învestirea, pe de-o parte, încuviințarea, pe de altă parte. Și atunci, da, spun că ar echilibra, existau, la un moment dat, teorii care susțineau că să se desființeze ambele formalități procedurale.
Bogdan DUMITRACHE: Dacă vrea să intervină cineva..
Liviu ZIDARU: Aici aș dori să fac o observație. Într-adevăr, procedura de încuviințare a executării silite judiciare nu a fost suprimată fără echivalent, a existat acest proiect, însă, legiuitorul s-a temut, în mod justificat, de o eventuală reconfirmare a soluției Curții Constituționale din 2009. Esența verificării din procedura de încuviințare a executării silite este dacă există sau nu un titlu executoriu, și această verificare este conservată integral în art. 640 ind. 1. În rest, însă, un anumit contur imprecis al încuviințării de executare silită judiciară a făcut ca judecătorii să se lanseze într-o serie de verificări care, practic, anticipau etapa contestației la executare, ceea ce a făcut ca această procedură se devină, cumva, imprevizibilă, și nu a făcut altceva decât să încarce inutil rolul instanțelor de control judiciar. Mă raportez la experiența de până acum câteva zile, de judecător la Tribunalul București, pot să vă spun că marea majoritate a apelurilor împotriva încheierilor de încuviințare a executării silite, prin care s-a respins cererea de încuviințare, erau admise, rarisim se mai respingea câte un apel, și atunci, în final, ce am avut în urma deciziei din 2009? Un control prealabil, care a general milioane de dosare, în care instanțele, într-o procedură pur formală, au spus, de cele mai multe ori, că de fapt trebuie încuviințată executarea silită, dacă erau chestiuni litigioase cum este celebra O.G. 71/2009, oricum, se încuviința executarea silită tocmai pentru ca aceste chestiuni să fie tranșate în condiții de contradictorialitate, în etapa contestației la executare. Și atunci, până la urmă, de fapt, lucrurile nu s-au schimbat radical. Prin procedura de învestire, pur și simplu s-a conturat mai exact ce verifică judecătorul, anume să existe un titlu executoriu, și această, totuși, redusă degrevare a instanțelor de executare,de fapt, a instanței competente să dea învestirea, în sensul că, în cazul hotărârilor judecătorești, această formalitate nu mai este necesară. Aș mai adăuga un cuvânt în legătură cu protecția debitorului. Oricum, nici în încuviințarea anterioară, debitorul nu beneficia de un control de fond asupra clauzelor pentru că încuviințare executării silite, învestirea cu formulă executorie ori alte asemenea proceduri necontencioase și necontradictorii n-au fost niciodată și niciodată nu trebuie să devină proceduri în care judecătorul să statueze asupra validității clauzelor unui act juridic pentru că în acest caz, am avea o gravă problemă de constituționalitate. Dacă s-ar ajunge, de exemplu, ca judecătorul să spună că o clauză penală este lovită de nulitate absolută sau că este depășită dobânda legală prevăzută de lege ori că, în fine, clauza este abuzivă, în aceste discuții nu au ce să caute în procedura de tip învestire sau încuviințare.
Bogdan DUMITRACHE: N-au ce să caute, dar dacă judecătorul de învestire se trezește cu un fel de impropriu spus „întâmpinare”, un fel de note … de către debitor, în care susține că nu trebuie învestit cu titlu executoriu pentru că există o clauză abuzivă, zic și eu, care ar fi reacția judecătorului?
Liviu ZIDARU: Nu ar putea, față de textul 640 ind. 1, cred că răspunsul este univoc. În orice caz, aceste chestiuni trebuie discutate în etapa contestației care este o cale de atac accesibilă, previzibilă și până la urmă, în materia litigiilor consumatorii, nici măcar nu este supusă taxei de timbru.
Ion DRAGNE: La fel se pune problema și în ceea ce-l privește pe executor căci, iată, a trecut de la instanța de judecată la executor încuviințare și se pune întrebarea dacă executorul judecătoresc are posibilitatea să verifice că într-un contract, de pildă, există o clauză abuzivă, deci cred că rațiunile pentru care judecătorul, în etapa necontencioasă a încuviințării, trebuie să se ferească să judece procesul pe fond, sunt la fel, în sensul că și executorul, când va da încheierea de încuviințare, nu va putea să vorbească despre o clauză penală nulă, despre o clauză abuzivă într-un contract, ș.a.m.d., fiindcă asta, practic, lasă fără substanță, o contestație la executare.
Bogdan DUMITRACHE: Birourile executorilor judecătorești, se pare, în ziua de vineri, au fost asaltate de cereri de executare la care s-au anexat înscrisuri care, potrivit legii, reprezintă titluri executorii. Are cineva explicație pentru această reacție misterioasă? Sunt executori în sală, care zâmbesc complice, dar cred că sunt și avocați care au același tip de zâmbet. Apropo de aplicarea legii în timp, asta e o chestie importantă.
Ion DRAGNE: … au vrut să scape de filtrul suplimentar, nou prin modificare, al încuviințării executării silite.
Bogdan DUMITRACHE: N-aș spune că au scăpat de filtru încuviințării executării.
Ion DRAGNE: E mai blând, pentru că puneam întrebarea dacă executorul judecătoresc dă încheierea de încuviințare înainte sau după ce încasează onorariul. A fost doar o glumă! Apropo, era pusă o întrebare, dacă se restituie onorariul de către executorul judecătoresc, în cazul în care nu sunt bunuri ale debitorului? Dar în cazul în care încasează onorariul de preluare a executorului judecătoresc și dă încheiere de respingere a încuviințării, credeți că și-i restituie prin aceeași încheiere?
Bogdan DUMITRACHE: Răspunsul, într-un număr viitor! Întrebare mea făcea referire, desigur, la art. 24 și 25 din Noul Cod de procedură civilă. Sigur, problema e comună atât pentru aspectele de executare pe care le pune Legea nr. 138, iar 138, a fost și O.U.G. nr.138/2000, nu? E vorba atât de aspectele pe planul modificărilor de drept procesual civil, pe planul procesului, pe care le aduce Legea nr. 138/2014, cât și aspectele legate de modificări în materie de executare silită. Art. 25 alin. (1) din Codul de procedură civilă, care rămâne se regleze acest tranzitoriu după care ne dăm seama cât de imediat sau neimediat intră în vigoare Legea nr. 138, art. 25 alin. (1) spune „Procesele în curs de judecată” adică înseamnă că vineri s-a depus o cerere, e suficient, nu? Domnul Ursuța?
Mircea URSUȚA: Cred că s-au grăbit un pic cei care au depus vineri cereri de executare sau poate nu s-au grăbit, timpul va vedea dacă au făcut sau n-au făcut bine, pentru că până la urmă vor rămâne guvernate de dispozițiile Codului de procedură civilă în vigoare la momentul depunerii acelei cereri.
Bogdan DUMITRACHE: Asta și doreau, că nu era nevoie de învestire.
Mircea URSUȚA: N-aveau nevoie de învestire, dar mă întreb dacă peste 3 ani, când se va face o contestație la executare, în acel proces, în acea executare silită, contestația la executare va fi supusă regularizării, fiind aplicabile dispozițiile Codului de procedură civilă din momentul sesizării executorului judecătoresc.
Bogdan DUMITRACHE: Da, dar contestația n-o formulează creditorul că s-au grăbit creditorii, o formulează debitorul.
Mircea URSUȚA: Da.
Bogdan DUMITRACHE: Iată încă un avantaj suplimentar. Deci, procesele în curs de judecată, dar și executările începute, când începe executare? Când s-a depus cerere la poștă, să nu dăm alt răspuns că altfel ne trezim cu un număr egal de cereri de renunțare la executare silită, nu? Deci, ultraactivitatea legii vechi, în materie de procedură și de executare, este una care funcționează din plin, în temeiul articolelor din Noul Cod de procedură civilă și ăsta este un aspect important pentru aplicarea legii în timp. Cei care ne urmăresc și au posibilitatea pe propriul calculator, laptop să despice ecranul în două și au o atenți suficient de distributivă, pot pe coloana din stânga să ne urmărească, și pe coloana din dreapta să citească un articol care a apărut demult, acum vreo 20 de minute, nu? „Noile realități procesuale în procedura de judecată. Unele modificări ale NCPC aduse prin intermediul Legii nr. 138/2014”, Liviu-Alexandru VIOREL, Georgeana VIOREL, prima pagină juridice.ro. să revenim la aspecte de judecată, ca să le alternăm de o manieră echilibrată, conflict de competență între secțiile aceleiași instanțe?
Ion DRAGNE: Aparent, da, în realitate, nu, fiindcă nu trebuie să ne lăsăm induși în eroare, înșelați de actuala formulare a art. 200 alin. (1) ind. 1 care zice, e foarte neechivoc la prima vedere, „În cazul în care cauza nu este de competența sa, completul căruia i-a fost repartizată cererea dispune, prin încheiere dată fără citarea părţilor, trimiterea dosarului completului specializat competent sau, după caz, secţiei specializate din cadrul instanţei sesizate.” Ar fi, din această formulare, în mod categoric, aparent, concluzia că suntem în prezența unei probleme de competență, dacă mai adăugat și 136, în forma anterioară deja, care a fost modificat doar în sensul că respectivei complete care apreciază că nu sunt competente sau secții care apreciază că nu sunt competente își declină, prin încheiere, am merge pe ideea că vorbim despre o competență a completului sau a secției specializate. În realitate, nu e deloc așa fiindcă ceea ce s-a vrut aici s-a vrut a se regla problema legalei repartizări a unei pricini între complete specializate și secții specializate fiindcă problema competenței, de principiu, a fost și a rămas a instanței de judecată. În alți termeni, nu vom vorbi nici de acum înainte, din punctul meu de vedere, dacă vrem să facem faimoasa distincție între norme de organizare și norme de competență de o competență a completului sau a secției specializate și vom vorbi despre o legală repartizare a cauzelor la un complet specializat fiindcă principiul specializării, în interiorul instanțelor, desemnează alcătuirea completelor de judecată și constituirea completelor și a secțiilor conform principiului specializării, și acum s-ar pune întrebarea dacă nu cumva vorbesc în contra reglementării fiindcă textul din 136 spune că regulile de la excepția de necompetență și conflictul de competență se aplică și în ipoteza în care două complete sau două secții sunt într-un așa-zis conflict. Răspunsul este că nu vorbesc în contra reglementării și fiindcă intenția legii, părerea mea și a altora, a fost nu de a transforma norme de organizare judecătorească în norme de competență, căci ele rămân în continuare norme distincte cu motive de casare distincte, la 488, punctele 1, 2 și 3, ci de a găsi instrumente procedurale prin care să se rezolve problema nejudecării, adică a ipotezelor în care o pricină merge de la un complet sau la o secție specializată, la alta, și nu se mai poate decide cine judecă, și în această situație s-a spus „Aplicăm aceleași reguli de procedură, însă, nu se transformă din norme de organizare în norme de competență” și din această cauză am pus o întrebare pentru analiză: ce motiv de casare voi invoca eu, pârâtul, să presupunem că e o pricină care e supusă direct hotărârii căii de atac a recursului, în cazul în care a fost judecată cauza de un complet „nespecializat”? Voi invoca motivul de casare de la alcătuirea nelegală a instanței de judecată sau voi invoca motivul de casare referitor la necompetența instanțelor de judecată? Și aici, din nou este important fiindcă avem reguli diferite de invocare a neregularităților de organizare și de competență. Nelegala organizare a completului de judecată și a secției o pot invoca oricând fiindcă n-avem normă specială ca la art. 131 care spune că necompetența materială poate fi invocată în primă instanță de către oricare dintre părți sau de structuri din oficiu, sub sancțiuni…………… Deci, din această cauză cred că, în interesul salvării dreptului părții, vorbesc ca avocat, de a avea posibilitatea să critice o neregulată repartizare a cauzei, și acum să ne întoarcem la acest 200 și la 136, dacă în etapa de regularizare judecătorul constată că „pricina nu e de competența sa și trimite la un alt complet”, presupunând că judecata va avea loc, din punctul meu de vedere, în apel, partea care a pierdut, și aici îl am în vedere chiar și pe reclamantul căruia i-a fost respinsă cererea, va putea să invoce nelegala repartizare a cauzei, adică încălcarea normelor de organizare judecătorească, fără să-i fie opusă o decădere atipică din acel 131 sau 132 privitor la regulile de încălcare a excepției de necompetență.
Bogdan DUMITRACHE: Adică e mai grav să fie un complet nespecializat decât să fie chiar o instanță necompetentă?
Ion DRAGNE: Adică e mai bine pentru cel care a pierdut pentru că poate invoca. Poate invoca direct în calea de atac, dacă n-a făcut-o, nelegala repartizare, nelegala alcătuire a instanței. Sigur că putem să vorbim despre anumite restricții puse de 178, în materia nulității.
Bogdan DUMITRACHE: Am văzut că s-a aprins la un moment dat nu domnul Zidaru, ci microfonul dânsului.
Liviu ZIDARU: Da, aici sunt pe cale să ilustrez clasica teorie potrivit căreia în cazul a doi juriști, o să găsiți cel puțin două păreri. Sunt de altă părere decât domnul profesor Dragne. Mi se pare că, dimpotrivă, legiuitorul, și, nota bene, reglementarea este în vigoare de la 15 februarie 2013, aceasta referitoare la aplicarea prin asemănare, zice legiuitorul, într-adevăr, prin asemănare, adică legiuitorul s-a jenat să asimileze problema legalei repartizări a cauzelor între complete sau secții specializate, să o asimileze pe deplin unei probleme de competență, însă a dat o soluție pragmatică, a spus „se aplică regulile referitoare la excepția de necompetență și la conflictul de competență”, ceea ce pentru noi este suficient, ori esențialul, din punctul meu de vedere, este ca să se aplice și regulile referitoare la invocarea excepției de necompetență, ori regulile din art. 130 sunt, în mod cert, din punctul meu de vedere, aplicabile excepției de necompetență în cazul în care, de exemplu, se invocă, spre pildă, că nu este competentă instanța civilă, Secția Civilă a Tribunalului, ci Secția de Contencios Administrativ sau viceversa. Deci, în acest caz, nu se poate invoca neregularitatea în orice stadiu al procesului, ci necompetența, putem să-i punem ghilimele sau nu pentru că nu are relevanță, oricum se aplică regulile din art. 130, trebuie invocată sub sancțiunea acoperii definitive a necompetenței, fie a instanței în întregul său, fie a secției, fie a completului specializat, la primul terme la care părțile sunt legal citate și în niciun caz nu se poate invoca această chestiune pentru prima oară, în calea de atac. Sigur, din punctul meu de vedere, se poate merge și pe altă linie de argumentare și, până la urmă, jurisprudența, în deosebi a Înaltei Curți de Casație și Justiție, o să ne arate dacă va considera incidente în această ipoteză, art. 488 punctul 3, care ne și spune destul de restrictiv, atenție, „Dacă hotărârea a fost dată cu încălcarea competenţei de ordine publică ea este supusă casării a altei instanţe, dacă este invocată în condiţiile legii” și completând cu 136 o să descoperim aici și secția specializată sau completul specializat sau dacă, dimpotrivă, se va merge pe punctul 1, nealcătuirea, în condiții legale, a instanței judecătorești.
Bogdan DUMITRACHE: Două chestiuni, prima: cei de la civil vă trimit dumneavoastră la contencios un dosar, dumneavoastră, de la contencios, îl trimiteți la civil, cine rezolvă problema?
Liviu ZIDARU: În fața secției care a declinat pricina înapoi la secția care și-a declinat inițial competența, s-a ivit conflictul. Cu alte cuvinte, în exemplul dat, în fapt practic, secția corespunzătoare instanței ierarhic superioară ar fi Secția de Contencios. Dacă, dimpotrivă, Secția de Contencios declină la Secția Civilă, Secția Civilă declină înapoi..
Bogdan DUMITRACHE: Deci, oricum, mergem la instanța, apropo de asemănare, instanța ierarhic superioară, domnule Președinte.
Liviu ZIDARU: Instanța ierarhic superioară, întotdeauna, și vom stabili secția corespunzătoare în raport de secția în fața căreia a intervenit conflictul.
Bogdan DUMITRACHE: Și o întrebare venită pe mobilul emisiunii, 0744331101, având în vedere dispoziția art. 200, și cu asta terminăm cu conflictul de competență, adică terminăm în cadrul discuției că el de-abia începe de mâine, și nu pentru toate dosarele, e vorba doar de cereri care se depun astăzi, așa cum s-au grăbit creditorii cu executarea silită vineri, puteau și părțile să depună cereri de chemare în judecată, chiar dacă nu exista litigiul pe rol, puteau să depună vineri. Judecătorii stagiari pot acuze și ei nelegala repartizare a cauzei, pe acest text?
Ion DRAGNE: În funcția de teoria pe care o veți accepta, necompetența sau nelegala repartizare. Din punctul meu de vedere, continui să cred că 136 a fost făcut doar ca să se rezolve problema, să se spună „Aceeași procedură, ca la necompetență, va fi aplicată și în ceea ce privește legala repartizare”. Acum, Legea nr. 138 vine și întărește, practic, orientarea legii pe care a propus-o colegul meu, domnul Zidaru, și zice „competența completului”, noi știm, însă, că nu există competența completului, motiv pentru care trebui să respectăm natura juridică a normei, chiar dacă înțelegem s-o asimilăm din când în când. Ele vor rămâne în continuare incidente privitoare la încălcarea normelor de organizare judiciară rezolvabile prin intermediul excepției de necompetență. Înclin în continuare să cred că atâta vreme cât normele de organizare judiciară sunt de ordine publică, atâta vreme cât ele nu sunt norme de competență, și avem din nou împărțirea, cele mai multe de organizare și doar una-două, pe ici pe colo, sunt relative, cred că poate fi invocată excepția nelegalei repartizări și de judecătorul stagiar, care se va rezolva prin intermediul regulilor de la procedura de la excepția de necompetență, cam așa o văd.
Bogdan DUMITRACHE: Domnul profesor Spinei, sunteți pe fir?
Sebastian SPINEI: Da, da, da, am o observație aici. Aș achiesa la opinia colegului Liviu Zidaru, este vorba despre o asimilare de regim juridic, legiuitorul a dorit să asimileze rezolvarea conflictului între secții și complete, cu modalitatea de rezolvare a conflictului de competență, dar a subsumat această asimilare de regim până la consecințele ei mai îndepărtate, inclusiv vizavi de chestiunea motivului de recurs, prin care pot invoca una sau alta dintre chestiuni, nu cred că o să pot în recurs să invoc punctul 1, „Instanța nu a fost alcătuită potrivit dispozițiilor legale” pentru că acolo, conținutul acelui motiv este unul destul de limpede conturat, acolo este vorba despre numărul de judecători prevăzut de lege, pe de-o parte, sau de constituirea instanței cu procuror, ș.a.m.d. Și atunci, mă voi duce la motivul 3 – necompetență, pentru că legea, în 136 a vrut să pună și acest regim și asupra chestiunii despre care discutăm, și acum o ultimă observație: una din subtemele anunțate înainte de începerea discuțiilor era „Ce motiv vă putea invoca paratul în calea de atac, încălcarea normelor de competență sau a normelor de organizare?” Eu voi spune: le va invoca întotdeauna pe ambele, așa se face în practica avocațială, acolo unde e echivoc, invoci tot.
Bogdan DUMITRACHE: Aici ați fost pe placul domnului profesor Dragne.
Sebastian SPINEI: Dar în această ipoteză, am o justificare pentru care le invoc pe amândouă, voi invoca mai întâi 136 alin. (1) și după aia, mai departe, trebuie să identific care-i norma care „stabilește” competența secțiilor sau completelor, și norma respectivă, într-adevăr, e în Legea de organizare judecătorească, și atunci voi invoca un regim similar cu necompetența și în completarea lui normele 35 și 36 din Legea de organizare judecătorească, care spun că există secții și complete specializate ș.a.m.d. Mulțumesc!
Bogdan DUMITRACHE: Mie nu-mi vine să cred că numai într-un singur text din Legea de modificare, va trebui să facem foileton. Da, 2 secunde!
Claudiu GALU: N-aș vrea să-i iau apărarea domnului profesor Dragne, dar eu mă aliez poziției dumnealui, nu neapărat de a a fi 2-2, dar din punctul meu de vedere, necompetențe se limitează la chestiunile care țin de competența generală, materială, teritorială, nu se poate extinde chestiunea legată de legala compunere a completului de judecată la aceste chestiuni și, practic, de aspectele care țin de caracterul funcțional al acestui aspect. Din punctul meu de vedere, punctul 3 din 488 nu poate să fie considerat ca fiind aplicabil pentru că acesta face trimitere expresă la necompetență, singurul punct pe care s-ar putea invoca un motiv de casare este, în opinia mea, cel de la punctul 1, n-aș considera că pentru echivocul situației și în speranța că instanța de judecată va considera din două temeiuri de drept invocate, va considera unul întemeiat, aș putea să urmez această chestiune și, practic, să invoc în mod egal cele două temeiuri de drept.
Ion DRAGNE: Iertați-mă, ultima vorbă, că să le întăresc pe cele ale colegului meu, competența de ordine publică a altei instanțe dintre 488 punctul 3, deci nu se referă la competența de ordine publică a unui complet sau a unei secții. Cu alte cuvinte, bicicleta-i bicicletă, motocicleta-i motocicletă.
Mircea URSUȚA: Având în vedere că este 2-2, n-am cum să spun nici stânga, nici dreapta, sigur aveți ambele păreri și dumneavoastră puteți decide cea mai corectă, problema este alta, că Secția de Contencios spune că este competentă Secția Civilă, în cadrul regularizării o va trimite la Secția Civilă, pârâtul este terț, Secția Civilă o trimite înapoi la Secția de Contencios, mergem la secția superioară care e Secția Civilă, stabilește că este în competență instanței de contencios pentru că de aceea am și scos regularizarea, ca să fie rapid. După un an jumate, când se stabilește competența, primește și pârâtul cererea, întrebarea mea, și probabil că o să răspundem cu altă ocazie, mai poate spune el că n-ar vrea să judece acolo, deși s-a stabilit fără să-l întrebe nimeni, cine este competent? Cred că va trebui să ne gândim destul de bine.
Ion DRAGNE: A fost o temă de discuție înverșunată în jurul unei mese.
Bogdan DUMITRACHE: Nu, dar mi-e teamă că riscul va fi să se multiplice plimbarea dosarelor, culmea, adică să fie o discuție care să facă reclamă acestui stil de pasare în faza regularizării.
Claudiu GALU: Da, oricum, din păcate, aici, dacă pot să-mi fac autocritică, în numele breslei este că există apetență pentru declinarea competenței, chiar atunci când nu este cazul. Uneori, în loc să motivăm o hotărâre extrem de simplă precum o încheiere de încuviințare a executării silite, preferăm să motivăm cu 50% mai mult o declinare a competenței care este relativ discutabilă.
Bogdan DUMITRACHE: Măcar la executor nu vor declina între ei pe complete specializate.
Claudiu GALU: Deși, să știți că s-a ridicat problema, niște colegi de la judecătoria au întrebat, ori într-adevăr nu se pune problema declinării la executorul judecătoresc, întrucât executorul judecătoresc nu este un organ cu activitate jurisdicțională. În fine, revenind la ceea ce discutam la articolul 200 alin. (1) ind. 1, trebuie pornit de la istoria acestui text. Consiliul Superior al Magistraturii a fost foarte receptiv la doleanțele unor colegi care au spus că dacă nu suntem specializați în materia respectivă, nu vom ști să regularizăm o cerere, de exemplu, un judecător din materie eminamente civilă să regularizeze o cerere de dreptul muncii, întrucât nu va ști ce să verifice și ce să ceară reclamantul. Pornind de la această problemă, să-i spunem doar ușor supraevaluată, s-a inserat acest text care, într-adevăr, ar trebui să rezolve strict această problemă tehnică, atunci când este evident că o cerere a fost greșit repartizată și este de competența altui complet sau altei secții și reglementare, în niciun caz, nu poate fi extrapolată la competența instanței, nu se poate ajunge la declinări la la altă instanță. Deci, în măsura în care este absolut evident pentru toată lumea, într-un observator obiectiv și rezonabil cum trebuie să fie judecătorul, că nu este de competența sa, atunci ar trebui să decline. De îndată ce se află în fața unei chestiuni litigioase, părerea mea este că mai înțelept ar fi să nu decline competența, în această etapă a regularizării, ci să parcurgă procedura de regularizare, dacă este cazul, etapa scrisă care este, într-adevăr, distinctă, cum spunea domnul Ursuța foarte bine, mai devreme, etapa scrisă prevăzută de art. 201, după aceea, și să procedeze conform art. 131, să nu uităm de art. 131, competența se pune în dezbaterea părților la primul termen la care părțile sunt legal citate și da, deși textul nu prevede expres, trebuie pusă în prealabil în discuția părților pentru că se dă o încheiere interlocutorie și e de neconceput să se dea o încheiere interlocutorie fără a asculta părțile în prealabil și, totuși, am observat că în practică, în general, a început să se facă acest lucru, să se asculte și părțile. Deci, aceasta este regula, doar dacă este în mod evident o repartizare greșită, ar trebui să se ajungă la 200 alin. (1) ind. (1). Dacă totuși avem acest conflict straniu de competență, în etapa regularizării, care este perfect posibil, din punctul meu de vedere, este clar că pârâtul, dar și reclamantul, dacă este o normă de competență de ordine publică, poate să invoce, numai la primul termen la care părțile sunt legal citate, excepția de necompetență, fără a i se poate opune ceva ce s-a întâmplat în absența lor, pentru că principii elementare precum contradictorialitatea și dreptul la apărare impun fără îndoială acest lucru, ceea ce ridică, iarăși, grave semne de întrebare asupra utilității primului conflict de competență. Poate cele două regulatoare vor fi diferite.
Bogdan DUMITRACHE: Nu, nici vorbă!
Ion DRAGNE: Absolut interesant e ce se întâmplă în ipoteza în care la Curtea de Apel București se trimite de la civil la contencios, se înaintează la Înalta Curte, în etapa de regularizare, Înalta Curte decide „e de contencios” și apoi, să vedem dacă pârâtul sau reclamantul pot să mai vină la primul termen să invoce pentru că avem un text în 135, care spune: „Hotărârea de declinare a competenței sau de stabilire a competenţei pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este obligatorie pentru instanţa de trimitere.”
Bogdan DUMITRACHE: Da, dar nu pentru pârâtul te trimitere, numai pentru instanță. Domnule Președinte Jurchescu, au motive executorii, pe înscrisuri care reprezintă titluri executorii, altele decât hotărârile judecătorești, să fie mai relaxați, în contextul în care cererea va fi depusă cu un înscris care va fi învestit cu formulă executorie? Deci, un judecător s-a uitat pe acel înscris, contract de credit, leasing, acte autentice notariale, și a estimat că este titlu executoriu, de aceea a și admis cererea de învestire, care e rolul activ al executorului? Se poate ajunge până acolo încât el să poată evalua că acel înscris nu e titlu executoriu?
Cristian Mihai JURCHESCU: Din punctul de vedere al executorului, eu zic, din ce am observat noi în practică, poate ar fi mai binevenită această modificare, în sensul că aceste încuviințări ale executării silite erau date, oarecum, e un formalism și erau date pe bandă, puțini judecători aveau răbdarea să aplece asupra lor și să vadă dacă sunt întemeiate acele încuviințări sau sunt neîntemeiate, drept dovadă faptul că în unele contestații la executare, unde părțile au formulat contestații la executare, s-a constatat că, de fapt..
Bogdan DUMITRACHE: S-a întâmplat, practic, ca instanța să admită contestația la executare pentru motiv care ar fi fost vizibil de la momentul încuviințări, încuviințare dată tot de judecător, de altul, sigur.
Cristian Mihai JURCHESCU: Mergând mai departe, această învestire cu formulă executorie impune o altă analiză, un alt control din partea instanței și, cu atât mai mult cu cât fiecare titlu executoriu are particularitățile lui, ceea ce înainte, în faza de încuviințare a executării silite, judecătorul nu făcea diferența între ele, adică le analiza cumva, la motiva, uneori aveam aceeași motivare, dar, de fapt, erau aceleași părți în încheierea de încuviințare care, de fapt, n-aveam cum să fie.
Bogdan DUMITRACHE: În continuare, încuviințarea executării își păstrează un conținut, sigur, e vorba de încheierea pe care o emite executorul judecătoresc, inclusiv sub aspectul creanței certe, lichide și exigibile. Verifică această creanță certă, lichidă și exigibilă judecătorul, la învestire?
Cristian Mihai JURCHESCU: Și până acum au verificat.
Bogdan DUMITRACHE: La încuviințare. Dar la învestire o va verifica? E un aspect important pentru că suntem în zona unor înscrisuri, altele decât hotărârile judecătorești, titluri executorii și asta e zona, deja, regulă, chiar dacă principial spunem că titlul executoriu, și în enumerarea legii sunt hotărârile judecătorești și restul lumii, restul lumii a ajuns să fie acaparator din punct de vedere practic, ori, probabil că vom recupera tradiția unei învestiri cu formulă executorie, care se dă în bloc, pe înscrisul respectiv, înscris care poate e un act autentic notarial cu 7 clauze, 7 creanțe, 4 ar fi susceptibile de executare silită, 3 nu prea. Creditorul va face presiuni pe executorul judecătoresc, să dea drumul la executare pentru că nu se pune problema că acel înscris global ar fi titlu executoriu, e clar că titlul executoriu a fost învestit, dar el poate cere executarea în legătură cu o creanță în considerarea căreia sau nu în considerarea căreia judecătorul a dispus învestirea cu formulă executorie, cum vedeți? Apropo de cauze penale care sunt stipulate, de exemplu, într-un act notarial, e creanță certă, nu-i creanță certă..
Cristian Mihai JURCHESCU: În momentul când a ajuns la concluzia că e necesară dispariția acestei încuviințări a executării silite, evident că trebuia să găsim o alternativă, exact cum au zis și antevorbitorii mei, o alternativă la încuviințarea executării silite, respectiv învestirea cu formulă executorie, că în proiectul inițial al CSM-ului nu se vorbea despre învestirea cu formulă executorie tuturor altor titluri executorii decât sentințe judecătorești, și atunci, colectivul de executori judecătorești care ne-a reprezentat și care s-a ocupat de această inițiativă, a impus ca o condiție, ca să nu ne opunem scoaterii încuviințării silite, introducerea acestei învestiri cu formulă executorie de către titluri executorii, altele decât hotărârile judecătorești pentru că am considerat că, totuși, este un control, este altceva. Înainte, acum 5 ani de zile, când s-a constatat, era neconstituțional faptul că nu era încuviințarea executării silite, dacă ne amintim, nu exista învestirea cu formulă executorie la toate titlurile executorii, și atunci, controlul care era, era un control oarecum sumar asupra activității noastre și responsabilitatea era foarte mare, din punctul nostru de vedere, pe care și-o asuma executorul judecătoresc, ceea ce nu era oarecum confortabil, ca să zis așa, din prisma noastră. Acum, în varianta care s-a promulgat și este în vigoare, pot să zic că, oarecum, avem oameni care confortă, în ce ne privește, prin introducerea acestei învestiri cu formulă executorie, dar varianta inițială pe care a propus-o CSM în primăvară, lunile mai-iunie, atunci.
Bogdan DUMITRACHE: Care nu era nici învestire, nici încuviințare.
Cristian Mihai JURCHESCU: Nu era nici, nici. Și atunci, noi am insistat, domnule, nu se poate, trebuie să fie ceva.
Claudiu GALU: Eu am să fac o comparație care nu este în avantajul prezentei modificări legislative, cu procedura insolvenței. Și în procedura insolvenței se face verificarea existenței unei creanțe certe, lichide și exigibile, dar acolo, judecătorul este cel care face această verificare, lucru care, în momentul de față, aici nu se mai întâmplă. O altă chestiune este dacă se deschide procedura insolvenței cu privire la un debitor și se formulează cereri cu privire la averea debitorului de către alți creditori care n-au fost suficienți de diligenți pentru a formula cereri înainte de deschiderea procedurii insolvenței. Eu, în momentul acela, nu mă mai pot duce nici la executor, trebuie să mă duc în cadrul reglementat de procedura insolvenței cu cerere la judecător, din nou. Prima oară, la administratorul judiciar, dar în măsura în care admite/se respinge, se poate face contestație de către partea interesată, pe această chestiune. Deci, în procedura insolvenței, care are o legătură directă, aș putea spune, cu procedura de executare silită, este menținută în continuare regula verificării creanței certe, lichide și exigibile de către judecător.
Bogdan DUMITRACHE: Și în procedura executării, intervenția, cine gestionează? Executorul, da? La conflict și la secții specializate erați foarte vocali, adică vă intersectați unii pe alții.
Ion DRAGNE: Sub controlul instanței de judecată sau, mai degrabă, chiar instanța de judecată este cea care va verifica.
Bogdan DUMITRACHE: În faza cererii de încuviințare a intervenției, formulată de către executor.
Bogdan DUMITRACHE: Da.
Mircea URSUȚA: Și în cazul învestirii cu formulă executorie și a încuviințării de către executor, până la urmă, se poate exercita controlul executorului judecătoresc, la fel ca în procedura insolvenței pe calea contestației la executare, nimic nu împiedică debitorul și, până la urmă, tot în fața judecătorului ajungi pentru că și în procedura insolvenței, creditorul, neapărat, trebuie să exercite acea opoziție, deci există un control judecătoresc, fără nicio discuție. Iar problema este, cred, destul de simplă și părerea mea este că e o reglementare destul de bună în Legea 138. Practic toate titlurile executorii care nu sunt hotărâri judecătorești, sunt supuse verificării judecătorului. Hotărârile nu mai trebuie să le supui unei verificări pentru că de aceea te-ai judecat 7 ani. Mi se pare, în sfârșit, o reglementare coerentă în materia executării silite, dar mă opresc aici pentru că nu vreau să intru mai mult în probleme de executare. Cred că, în sfârșit, avem o reglementare coerentă, tot ceea ce nu este titlu executoriu, este verificat de judecător cu ocazia investirii. Tot ceea ce nu este hotărâre judecătorească este verificat, tot ceea ce este hotărâre judecătorească, nu mai trebuie verificat.
Liviu ZIDARU: Întrebarea moderatorului nostru a fost foarte subtilă, întrucât titlurile acestea sunt titluri executorii numai dacă constată o creanță certă, lichidă și exigibilă. Deci iată că în exemplu dat mai devreme, în mod evident instanța, la investire ajunge să controleze caracterul cert, lichid și exigibil, de ce? Ca să vadă dacă este un titlu executoriu. Deci în măsura în care caracterul cert, lichid și exigibil al creanței condiționează însăși calitatea înscrisului de a fi titlu executoriu, atunci da, cele două verificări se suprapun și exemplul clauzei penale cuprins în antecontract este foarte bun, cel puțin aici practica este relativ constantă, cel puțin la instanțele din București, era de anulare a executărilor silite începute în temeiul unor astfel de clauze penale, considerând că ele nu constată creanțe certe. Și atunci nu se mai pune problema celorlalte condiții. Dar dacă cele două probleme se disociază și, de regulă, se disociază, atunci într-adevăr, iată, în etapa investirii nu mai avem decât etapa însușirii de titlu, caracterul cert, lichid și exigibil rămâne pe seama executorului într-o primă fază, rămânând ca, în caz de litigiu, să fie rezolvată în contestație. Aici l-aș cita, apropo de utilitatea acestei verificări cumva exacerbate prealabile, la care am ajuns începând cu anul 2009, l-aș cita pe domnul prof. Radu RIZOIU care spunea că, până la urmă, legiuitorul trebuie să opteze într-un mecanism de control ante factum care, iată, dacă este atât de uriaș din punct de vedere cantitativ, ajunge la milioane de dosare, ajunge să fie ineficace din punct de vedere calitativ. Pentru că dacă între 100 de dosare pe care, să zici, că în general se admit, este și unul care trebuie respins, s-ar putea să nu-l mai vezi. Și controlul post factum, în realitate, ceea ce ar trebui cultivat pentru a degreva instanțele judecătorești și a le permite să se concentreze asupra lucrurile cu adevărat litigioase, este controlul post factum. Să se deducă pe calea contestației la executare problemele unde, cu adevărat, e o problemă de legalitate. Și, într-adevăr, aici putem umbla la niște mecanisme, zic eu, în general rezolvate de Noul Cod. De exemplu, în măsura în care debitorul invocă cu temei faptul că executarea silită are loc în temeiul unui titlu care nu este executoriu, este o nelegalitate flagrantă, nu mai trebuie să plătească cauțiune pentru a obține suspendarea executării silite.
Ion DRAGNE: Dar nu poate fi exclusă nici ipoteza în care debitorul nu știe să formuleze o contestație la executare. Executorul încuviințează executarea, iar ulterior este respinsă ca tardivă contestația la executare și, deși este un înscris care în mod flagrant nu e titlu executoriu, se execută.
Liviu ZIDARU: Așa este, se poate întâmpla.
Ion DRAGNE: Adică aici…
Bogdan DUMITRACHE: Eventual mai putem spune că cel mai important la o contestație la executare este dacă obții sau nu suspendarea executării, apropo de logica acestui control.
Ion DRAGNE: După regularizare.
Bogdan DUMITRACHE: Dar nu în contestație regularizarea.
Mircea URSUȚA: S-a ridicat o problemă, revin, foarte interesantă, contestația la executare nu mai este supusă regularizării. Cererea de suspendare a executării se încadrează tot la 12 indice 1. Acum, cred că, într-adevăr poate fi interpretat fie ca incident procedural, fie ca procedură specială incompatibilă. În mod clar este unul dintre exemplele ideale pentru această..
Bogdan DUMITRACHE: Domnule profesor SPINEI, știu că vă plac căile de atac.
Sebastian SPINEI: Poftiți, dl coleg, da.
Bogdan DUMITRACHE: Sigur, nu înseamnă că treceți, ignorați prima instanță, dar întrebarea, evident, are în vedere art. 457 alin. 4, introdus prin Legea de modificare a Codului de Procedură civilă, un alineat care se adaugă celui precedent. Nu știu dacă el este disponibil pe ecran. Suntem în materia căilor de atac, dispoziții generale, legalitatea căii de atac, un alineat care a generat discuții importante în practică, dar și luări de poziții în literatura juridică. Se referea la situația la care instanța respinge ca inadmisibilă calea de atac neprevăzută de lege, exercitată de partea interesată, în considerarea mențiunii exacte din cuprinsul hotărârii cu privire la calea de atac. Judecătorul, din greșeală, indică recursul și, de fapt, era calea de atac a apelului. Hotărârea pronunțată de instanța de control spunea și spune în continuare alin. 3, nu este abrogat, este menținut, hotărârea pronunțată de instanța de control va fi comunicată, e vorba de hotărârea de respingere ca inadmisibilă, tuturor părților care au luat parte la judecată, de la data comunicării aceste hotărâri, deci de respingere ca inadmisibilă a căii de atac începe să curgă, dacă este cazul, termenul pentru exercitarea căii de atac prevăzute de lege. Alineatul introdus în art. 457, cu menținerea celui pe care l-am citit și citat, spune că „atunci când instanța dispune recalificarea căii de atac de la data pronunțării încheierii, deci o încheiere de recalificare a căii de atac, de la data pronunțării încheierii părților prezente sau de la data comunicării pentru părțile lipsă, va curge un nou termen pentru declararea sau, după caz, motivarea căii de atac prevăzute de lege”. Știu că am avut ocazia să discutăm și pe terenul propriu al dvs, la Sibiu, chestiunea asta, dacă v-ați mai gândit în weekend, că de aia e weekendul făcut, și la ce concluzie ați ajuns.
Sebastian SPINEI: Am reușit să văd azi cele două texte, cum să spun, unul lângă altul, deci alin. 3 existent anterior și alin. 4 nou introdus. Ce reușesc să înțeleg, repet, la o primă citire, ar fi următoarea chestiune: două ipoteze diferite avute în vedere de legiuitor, în același art. 3 preexistent zice așa. Sau articolul respectiv are în vedere următoarea situație: că exercitarea unei căi de atac neprevăzute de lege, în considerarea mențiunii exacte din cuprinsul hotărârii, adică eu, parte, am fost indusă în eroare. Am luat de bună mențiunea din hotărâre și am exercitat calea de atac prevăzută acolo. În această ipoteză, textul spune că, într-adevăr, „instanța va respinge ca inadmisibilă calea de atac exercitată în aceste condiții, hotărârea pronunțată de instanța de control va fi comunicată din oficiu părților, de la acest moment începe să curgă termenul pentru exercitarea căii de atac corecte prevăzute de lege”. Alin. 4 nou introdus am senzația că are în vedere o altă ipoteză. Prima era, deci, cea în care părțile au exercitat greșit calea de atac bazându-se pe dispozițiile hotărârii, alin. 4 nou introdus, altă ipoteză – s-a exercitat greșit o cale de atac, dar din vina părții, nu din cauza mențiunilor din hotărâre. Și atunci instanța dispune recalificarea căii de atac. Nu văd, nu reușesc să văd, însă, de ce în această ipoteză va curge un nou termen pentru declararea sau motivarea căii de atac, adică, practic, aceeași soluție ca și cea din alineatul precedent.
Bogdan DUMITRACHE: Adică dvs sugerați unei părți care a pierdut în primă instanță să exercite totuși recursul ca pe calea unei încheieri de recalificare sau să curgă termenul pentru apel, să mai dilate efectul de blocare a executării, a hotărârii primei instanțe?
Sebastian SPINEI: De asta spun că nu înțeleg soluția. Deci pornesc de la ideea că sunt două ipoteze distincte, dar soluțiile sunt la fel, mi se pare mie. Și atunci, repet, în cazul alin. 4 nu văd de ce ar curge un nou termen pentru declararea sau, după caz, motivarea căii de atac.
Bogdan DUMITRACHE: Și eventual să încerc o suveică cu recurs, o contestația în anulare, o revizuire.
Sebastian SPINEI: Tocmai, pentru că dacă asta e soluția, va curge un termen.
Bogdan DUMITRACHE: Haideți să vedem ce e cu completele de specialitate de aici de la București, ce spun.
Liviu ZIDARU: Aici aș avea o interpretare un pic diferită având în vedere că, urmând și procesul de elaborare a …alin. 4, care a avut în vedere, de fapt, a crea o variantă simplificată tocmai la ipoteza din alin. 3. Până la urmă alin. 3 ce face? Protejează partea de consecințele inechitabile la care este expusă, ca urmare a erorii judecătorului. A dat hotărârea cu apel, deși era supusă recursului. Și acest text genera, practic, o repunere în termenul de exercitare a căii de atac corecte, însă prezenta o seamă de inconveniente cum ar fi pierderea de timp. Este o soluție împrumutată din codul francez, ea nu a fost foarte bine primită de către practica judiciară, având în vedere că înainte, în aceste situații se recalifica fără probleme calea de atac din apel în recurs și viceversa. Care este totuși diferența de nuanță aici? Pentru că nu totdeauna această recalificare ar fi foarte fericită în ambianța noii reglementări. Înainte, recursul, în acele probleme în care se puneau probleme de calificare greșită, era fie apel, fie recursul substitut de apel, 304 indice 1, așa încât recalificare din apel în recurs nu prezenta probleme. Ne mai existând 304 indice 1, ceea ce trebuie subliniat, nu mai există, ci doar trebuie să ne încadrăm în cazurile de 488. Recalificarea unui apel în recurs fără a-i mai permite, însă, titularului căii de atac să și încerce cumva să muleze criticile sale pe cazul de casare, prezenta riscul apreciabil ca recursul să fie nul. Și atunci, practic, legiuitorul, de fapt, prin alin. 4 nu a făcut altceva decât să confirme o anumită tendință a practicii judiciare care, legându-se după părerea mea, ușor discutabil în fond, dar justificat ca finalitate de acest dacă. Și au spus unii judecători, dacă alin. 3 începe cu „dacă”, înseamnă că e doar o facultate respingerea ca inadmisibilă. N-ar fi obligatorie, deci putem în continuare să recalificăm. Legiuitorul a preluat acest gând îndrăzneț și a spus bine, dar dacă recalificați, haideți să vedem ce facem cu încadrarea sau nu în motive. Deci ți s-a indicat greșit calea de atac,a exercitat apel în loc de recurs, instanța nu vrea să respingă ca inadmisibilă, să pună titularul căii de atac să mai piardă un an și să plătească o nouă taxă de timbru, ci vrea să recalifice. Dar în acest caz, practic ceea ce este cu adevărat de interes în alin. 4 completat, este faptul că de la termenele arătate în cuprinsul textului curge un nou termen pentru declararea sau, după caz, motivarea căii de atac prevăzute de lege. Deci și aici se ajunge la aceeași repunere în termenul de motivare corectă a căii de atac, fără a mai trece prin acel ocol de respingere ca inadmisibilă a căii de atac respective și o să vă dau un exemplu de situație când nici nu se putea aplica art. 457 alin. 3. Anume în acea situație când instanța a zis greșit recurs în loc de apel, cum se mai tot întâmplă în materia contestației la executare de pildă, una dintre părți a declarat recurs cum i-a zis instanța și cealaltă a declarat corect apel, așa cum trebuie, cum zice legea. Ori, în acest caz nu se putea respinge ca inadmisibil recursul și lăsa în aer apelul corect declarat, deci era obligatorie recalificarea. Așadar, alin. 4 nu este totuși o primă de încurajare pentru cel care vrea să tragă de timp. Dar, într-adevăr, admit că, la prima vedere, e destul de neclară.
Bogdan DUMITRACHE: Mai are sens să rămână alin. 3 în raport cu alin. 4? … cine alege între cele două?
Ion DRAGNE: Judecătorul. Ideea care se pune aici și interesantă, este ce se întâmplă cu dosarul în acest interval de timp, în ipoteza de la alin. 4, la 4 e simplu: instanța respinge ca inadmisibilă, pentru justițiabilul aflat în situația nefericită începe să curgă un nou termen. La alin. 4, dacă observați, spune textul „încheierea prin care se comunică, îi dă naștere dreptului de a ataca”, e punctul de plecare. Și acum se pune întrebarea: când partea declară calea de atac, respectiva încheiere e una de închidere a dosarului, e una premergătoare? Se mai timbrează încă o dată calea de atac? Se continuă procesul care face obiectul dosarului în care s-a pronunțat încheierea? Se formează un nou dosar?
Bogdan DUMITRACHE: Sunteți judecător sau avocat? Că eu nu înțeleg.
Ion DRAGNE: După caz, mulțumesc.
Mircea URSUȚA: Aici mai e o problemă de substanță pentru că textul diferă un pic ca formulare și s-ar naște următoarea problemă practică pentru că pe textul vechi au fost discuții. Să dau un exemplu practic, este mult mai simplu. Împotriva unei hotărâri pronunțat în contencios administrativ, se dă o hotărâre în contencios cu apel, mai greu de înțeles, dar e exemplu simplu. Se dă cu apel în 30 de zile. Și se exercită calea de atac, se recalifică, dar, atenție, partea declară apel în a 20-a zi. Termenul de recurs în contencios a rămas un termen special de 15 zile. Calea de atac este recalificată, dar termenul este depășit. Ne raportăm numai la termen? Sau ne raportăm la calea de atac în ansamblul ei? Adică, în acest sens, se va recalifica, va fi repus în termen? Pentru că, atenție, nu e vorba numai de calea de atac, ci și de termenul în care ea este..
Ion DRAGNE: Dacă îi dăm calea de atac, înseamnă că îi dăm și termenul în care ea este …
Mircea URSUȚA: Pentru că au existat discuții și, nu vreau mai ales la ora asta să lungesc, dar a fost problema că această mențiune din alin. 3 vizează numai calea de atac, nu și termenul în care ea trebuie să fie exercitată.
Liviu ZIDARU: … această problemă în concret în cazurile în care instanța de judecătorie aflase că în materie contestației având calea de atac este apelul, dar nu descoperise și art. 650, menționând că apelul se exercită în 30 de zile de la comunicare și, de fapt, era în 10 zile. Și partea credulă a declarat calea de atac în a 25-a zi. Acum i-am spus, într-o discuție particulară cu colegii, faceți-vă că nu ați văzut chestiunea asta, nu invocați tardivitatea. Bine, dar ce ne facem dacă invocă pârâtul, intimatul din contestație tardivitatea? În acest caz se indică deja o problemă de repunere în termen. Păi ce repunere în termen? Că și aceea trebuie cerută într-un anumit termen. Păi bine, termenul înăuntrul căruia curge, deci când încetează împiedicarea? Atunci când partea încetează să mai fie dusă în eroare de mențiunea eronată a instanței, adică atunci când instanța de control îi spune: „știți, de fapt era cam în 10 zile. Nu vreți să cereți repunerea în termen?” Cam asta e soluția la care ne-am gândit noi atunci.
Bogdan DUMITRACHE: Dle JURCHESCU, ați vorbit la un moment dat de elemente de superioritate aduse în Cod, de Legea de modificare, din punct de vedere al imobilelor. Ați spus că sunt dispoziții care cumva facilitează urmărirea imobiliară.
Cristian Mihai JURCHESCU: Deci cu privire la imobile, după cum bine se știe, acea procedură care ne trimitea la actul de judecare provizoriu, că numai prin simplul fapt că se numea act de judecare provizoriu, practic ne speria licitatorii sau eventualii interesați de a vinde și a achiziționa bunuri la licitație, pentru că nimeni nu e dispus să vină să își asume un risc de genul, de a da o sumă de bani pentru un act provizoriu de judecare. Licitatorul care vine are pretenția să știe, dă banul, cumpără.
Bogdan DUMITRACHE: Vânzare cumpărare. Dau banii, vreau să văd bunul.
Cristian Mihai JURCHESCU: Absolut. Și modul cum era reglementată procedura de după acest act provizoriu de judecare, era o procedură care nu se știa, de fapt, când se termină cu judecarea. Și prin modificările aduse, eu zic că s-au simplificat lucrurile. Oarecum au fost aduse pe linia pe care erau odată, pe vechiul Cod. Adică vechiul Cod era destul de crunt în ce privește executarea silită imobiliară. Și tot în același registru, să zic, au avut în vedere și modificările în Noul Cod. Acum zic că, faptul că nu se mai emite acel act provizoriu de judecare și faptul că poate contesta procesul verbal de licitație, pe vechiul Cod se contesta și actul de judecare, era o discuție…
Bogdan DUMITRACHE: Ce e foarte important, această contestație, potrivit legii, avea capacitatea de a suspenda intabularea adjudecatarului până la soluționarea prin hotărâre definitivă a contestației. Deci o chestiune care deranjează pe adjudecatar, nu ne interesează, dar deranjează foarte tare pe creditori pentru că asta bloca și distribuirea…
Cristian Mihai JURCHESCU: Automat venea și distribuirea sumelor de bancă, era suspendată până și ea. Era o cauză, de exemplu, din experiență pot să vă zic că, deja, de un an de zile încă nu s-au vândut imobilele și noi suntem tot în aceeași fază, ca să zic așa. Deci nu prezenta niciun fel de garanții. Nu vine nimeni la licitație să achiziționeze un imobil pentru un drept care nu știe dacă se va materializa, nu se va materializa și stă de ani de zile cu banii blocați, poate și după asta se emite, eu știu, vreo contestație și o ia de la început. Deci nu era normal să decurgă lucrurile așa. Ce s-a mai făcut important, zic eu, este că niște datornici care vor să participe la licitație trebuie să depună o cerere de participare cel puțin cu 24 de ore înainte de licitație ca să evităm discuțiile care au apărut peste tot cu….care practic veneau la licitație și..
Bogdan DUMITRACHE: Practic e un interval care folosește creditorului, înainte de toate, în aprecierea șanselor.
Cristian Mihai JURCHESCU: Îi permite executorului să ia legătura în acest timp cu creditorul, să-i expună ofertele care au fost făcute pentru imobilele respective și să poată permite achiziționarea câtor mai bune condiții, că scopul executării silite nu este vânzarea imobilelor, scopul executării este recuperarea sumelor de bani. Ori prin participarea așa-ziselor sa…sau licitatori, să zic așa, se eluda puțin scopul executării silite, în sensul că veneau cu 5 minute înainte de licitație, făceau niște oferte și avea pretenția să participe, să se țină licitația, să se judece și nu era normal. Este adevărat că pentru cei care oferă prețuri de strigare nu sunt ținuți de acest termen de 24 de ore.
Bogdan DUMITRACHE: Pentru că oferă prețul de începere.
Cristian Mihai JURCHESCU: Absolut.
Bogdan DUMITRACHE: Ceea ce exclude posibilitatea în timpul licitației de a oferi mai puțin, valabil decât au oferit prin oferta scrisă. Ar părea… și acesta este o chestiune importantă.
Cristian Mihai JURCHESCU: Un avantaj sau cel mai mare avantaj dacă, să zic așa, o problemă de detaliu este la poprire, în sensul că poprirea, într-adevăr are efecte și atinge scopul, în sensul că peste tot scria că poprirea se înființează fără somație. Ori în condițiile în care se cerea încuviințarea executării silite, debitorul care știa că există un titlu executoriu împotriva lui, putea să observe, pe portalul instanței o cerere de încuviințare a executării silite și, de multe ori, chiar înainte de a se admite cererea de încuviințare, efectua plata și își plătea debitul. În condițiile modificărilor care au avut loc, nu mai e posibil acest lucru, cel puțin la hotărârile judecătorești pentru că nu se mai regăsesc niciunde și nu mai e niciun fel de.. Și atunci, într-adevăr, poprirea este fără somație, fără ..
Bogdan DUMITRACHE: Rămâne chestiunea în scris în măsura în care monitorizează portalul pentru investirile cu formulă executorie și asta îi poate da un indiciu.
Claudiu GALU: Da, aș avea o chestiune de subliniat în ceea ce privește această procedură. E adevărat că se poate ataca numai pentru procesul verbal de licitație. Mă pun, însă, în situația adjudecatarului. În măsura în care se contestă acest proces verbal de licitație, se adnotează contestația în cartea funciară. Eu, ca adjudecatar, care să spunem că am plătit prețul pentru adjudecarea bunului, pot să-mi rezerv posibiltatea de a bloca distribuirea sumelor de bani în baza alin. 4? Întrebarea este: trebuie să consemnez cauțiune potrivit dispozițiilor 718? Adică eu am participat la licitație, am adjudecat, mi-e teamă că s-ar putea admite contestația la executare, ce mă fac dacă se distribuie sumele de bani și nu mai regăsesc după aceea în conturile executorului. Și întrebarea este: îmi sunt aplicabile dispozițiile de la 718 privind suspendarea executării în materia consemnării cauțiunii? Și aici, până la urmă, se ..
Bogdan DUMITRACHE: Nu există o trimitere explicită și s-ar putea ca lipsa acestei trimiteri să fie o decizie înțeleaptă. Într-adevăr, adjudecatarul e cineva care plătește prețul. Îl mai pun și la cauțiune?
Claudiu GALU: 718 face soluție despre contestația la executare, nu-i cazul, sau alte cereri privind executarea silită. Întrebarea este ce s-ar încadra la această mențiune? Alte cereri privind executarea silită, suspendare, practic, a distribuirii prețului consemnat, este o cerere în legătură cu executarea silită. Și atunci, dacă nu cumva există un risc pe care l-ar putea întâlni un adjudecatar pentru situația în care, admițându-se contestația la executare formulată de către debitor…
Bogdan DUMITRACHE: Dar despre această cauțiune, practic, proteja pe cine? Pe creditorii care de abia așteaptă să primească banii rezultați din..plătiți de adjudecatar de altfel, rezultați din procedura de executare silită, o asemenea suspendare îi deranjează probabil cel mai mult pe creditorul urmăritor, creditorii intervenienți. Da, și debitori pentru situația în care contestarea suspendării la executare este unul mai mare decât valoarea creanței și atunci pentru diferență…
Cristian Mihai JURCHESCU: Este discutabil acum dacă ar trebui plătită cauțiune sau nu ar trebui plătită cauțiune, având în vedere că e făcută de un terț adjudecatar care dă o sumă de bani pentru achiziționarea imobilului. Dar acum, raportat la suma de bani care o plătește, mergând mai departe și impragmatic, din moment ce plătește o sumă de bani pentru achiziția, contravaloarea acelui imobil, să zicem, cauțiunea respectivă e o mică parte din prețul cu care l-a achiziționat și atunci nu cred că s-ar mai, dacă s-ar considera…
Bogdan DUMITRACHE: E o problemă interesantă: cauțiunea la ce se raportează? Pentru că el cere suspendarea distribuirii sumelor rezultate în executare.
Cristian Mihai JURCHESCU: Da, sumele care, efectiv, fac obiectul distribuirii, despre asta e vorba.
Bogdan DUMITRACHE: Într-adevăr, că se distribuie în ambele direcții, dacă e cazul și pentru debitor. Domnule avocat DRAGNE, dacă debitorul, dușmanul creditorului pe care îl reprezentați are 16 imobile, ceea ce e foarte bine, dar le are în razele a 16 Curți de Apel diferite. Cu câți executori veți sta de vorbă?
Ion DRAGNE: La alegerea creditorului, cu 16 sau cu 1, se păstrează, de fapt, competența teritorială a executorului din raza…
Bogdan DUMITRACHE: Dar a dispărut prorogarea de competență teritorială pentru bunurile imobile.
Ion DRAGNE: Asta este voința legiuitorului și din perspectiva asta, oarecum are continuitate cu vechea reglementare. S-a apropiat de dreptul comun, competența în ceea ce privește urmărirea imobiliară și celelalte.
Cristian Mihai JURCHESCU: Am avut în vedere în momentul când am susținut această modificare următorul fapt: am constatat din practică că, practic, nu putem valorifica în condiții optime de piață un bun imobil care se executa, să zicem, eu în București vindeam un bun din Iași, pentru că posibilii cumpărători erau tot din Iași. Și atunci am constat din practică, de fapt, că se organizează multe termene de licitație, nu se prezintă licitatori pentru că în capul lor, nu știu, au așa o temere că „domnule, de ce să mă duc eu la executor din București ca să-mi vândă mie un apartament din Iași”, ceva parcă nu e în regulă, nu li pare normal. După care apar și costurile cu licitația respectivă, în sensul că apar poate și vicii de procedură la comunicațiile de vânzare, se organizează termenul de licitație, se prezintă licitatorii la momentul licitației că nu are procedură primită, trebuie să refacă formele de licitație, licitatorii poate nu mai vin. Am constat din practică, de fapt, că nu e cel mai bun mod de a valorifica imobilele prin executori din alte Curți de Apel a unor bunuri din alte raze.
Bogdan DUMITRACHE: Să ne întoarcem la procedură. Vă puteți imagina într-o procedură de executare silită care începe astăzi că judecătorul va soluționa contestația de executare printr-o încheiere?
Mircea URSUȚA: Asta e voința legiuitorului.
Liviu ZIDARU: Până la urmă, da, legiuitorul a vrut să accentueze aici caracterul de incident al contestației la executare, de aceea a și spus că nu se aplică procedura de regularizare. Acesta este un incident care se desfășoară foarte rapid și mai țineți minte discuția a apărut inițial când s-a pus problema aplicării regulilor tranzitorii din Legea 76/2012 unde s-a spus în final, după unele ezitări, relevant este doar data începerii executării silite și nu data investirii instanței de executare. Aș face o observație pentru că se pare că au existat anumite interogații de tipul „mâine dăm sentință în contestație sau încheiere?”. Căci chiar dacă Legea 138/2010 sau tocmai pentru că Legea 138/2014 nu cuprinde norme de drept tranzitoriu, se aplică pe deplin art. 24 și 25.
Bogdan DUMITRACHE: Deci mâine sentință. Cred că și poimâine.
Mircea URSUȚA: Și poimâine și răspoimâine și toți vor da sentință.
Bogdan DUMITRACHE: Sunt cereri de executare prin ipoteză care s-au depus vineri și atunci sigur că se aplică procedura veche. Deci 650 alin. 3, așa cum a fost modificat, „în toate cazurile instanța de executare se pronunță prin încheiere executorie care poate fi atacată numai cu apel, în termen de 10 zile de la comunicare, dacă prin lege nu se dispune altfel”. Iar în lege, cel puțin dacă ne referim la Codul de procedură civilă, partea care tratează contestația la executare, cererea de validare a popririi, nu avem o mențiune explicită sau particulară legată de pronunțarea unei sentințe, după caz, de soluționare a contestațiilor de validare. Nu vă văd foarte convins.
Ion DRAGNE: Nu, dacă nu avem o astfel de normă, din punctul meu de vedere, se aplică dispozițiile comune. Ca atare, cred că, în materia validării popririi, nefiind o contestație propriu-zisă, chiar dacă rațiunea ar putea fi aceeași, de a înfrânge rezistența de rea credință a terțului poprit, a debitorului debitorului, însă dacă nu avem un text care să spună că este încheiere.
Mircea URSUȚA:…în materia executării, art. 650 alin. 3: în toate cazurile instanța de executare se pronunță prin încheiere executorie, deci practic, în materia executării silite, orice incident, de la contestație la validare, la orice altceva vă mai puteți închipui, se dă prin încheiere, deci în mod clar va fi încheiere.
Ion DRAGNE: Corect, dar asta e norma comună..
Mircea URSUȚA: Asta e norma comună în materie de executare și am avut o anumită reținere, discutam cu Bogdan, dar mie îmi place foarte mult, nu ridică probleme juridice, dar îmi place foarte mult art. de la 665, apropo de încheiere, executorul judecătoresc se pronunță asupra executării silite prin încheiere, fără citarea părților, că toate încheierile se dau fără citare, că nu este text expres. Dar îmi place următorul alineat. Aș vrea să-l văd în practică: „motivarea se face în cel mult 7 zile de la pronunțare”, adică executorul.
Bogdan DUMITRACHE: Dar pronunțarea este în 3 zile, deci vom avea un certificat de dispozitiv al încheierii emis de executor, probabil că nu..
Mircea URSUȚA: Și corelăm cu ce spunea dl președinte cu acea viteză la poprire, situația va fi foarte simplă, debitorul nu va ști că urmează să fie poprit, dar executorul va emite, în sfârșit, în 3 zile își va da încheierea de încuviințare, iar creditorul se va ruga „domnule executor, nu-mi motivați un pic să-l putem popri?”
Bogdan DUMITRACHE: Este o glumă, au râs mai ales executorii pentru că după amiază adresa de poprire va fi comunicată prin agent procedural, că dimineață s-a deschis dosarul. Cum este? Dacă am ajuns la executare fără onorariu de executare, nu poate fi concepută instituția executării silite, o modificare adusă prin Legea 138 din 2014, este vorba despre 669 alin. 5: „În cazul în care sumele stabilite potrivit alin. 4”, este vorba de cheltuielile de executare care se stabilesc prin încheiere, încheiere pe care debitorii o pot ataca, sigur, în 15 zile și nu în 5 zile, cu o condiție: cererea de executare să se fi depus astăzi, altfel, în aceeași logică, a ultraactivării legii vechi, dacă s-a grăbit creditorul și a depus-o vineri cererea de executare silită, debitorul va contesta încheierea în maximum 5 zile, așa cum era legea în vigoare în weekendul trecut. În cazul în care venim la 669 alin. 5, „în cazul în care sumele stabilite potrivit alin. 4 nu pot fi recuperate de la debitor, deci, repet, cheltuieli de executare stabilite prin încheiere, nu pot fi recuperate de la debitor din lipsa bunurilor urmăribile sau din alte asemenea cauze. Acestea, cu excepția onorariului executorului judecătoresc vor fi plătite de creditor care”, și urmează un text cu aplicare practică, mai redusă, dar este onest să-l citim, „ care le va putea recupera de la debitor în starea patrimonială a acestuia o permite, în interiorul termenului de prescripție.” Domnule JURCHESCU?
Cristian Mihai JURCHESCU: Deci necesitatea introducerii acestei excepții, ca să zic așa, a onorariului executorului judecătoresc, ar surveni ca urmare a faptului că o serie de executori judecătorești au înțeles greșit modul de aplicare a lui 669, și, în baza proceselor verbale de executare silită – titlu executoriu, au început să-și execute prin alți colegi executori judecătorești creditorii.
Bogdan DUMITRACHE: Au stăruit în executare.
Cristian Mihai JURCHESCU: Da, ca urmare a acestor, și care am văzut că într-o perioadă relativ scurtă de timp, deci dacă erau cazuri izolate, să zic acum un an de zile au fost câteva cazuri izolate care, e adevărat că nici nu am acordat atenția cuvenită pentru că ne-am gândit că omul a înțeles greșit și după și-a revenit. Dar am văzut că în vara asta, ca să zic așa, au fost în vara și toamna asta un curent, în special în București, unde o serie mai mare de executori și-au executat creditorii. Și atunci practic a fost o opțiune de strategie, în sensul că nu am avut încotro, trebuia să introducem această modificare. Noi am început un parteneriat, noi, profesia de executori judecătorești, au început un parteneriat și cu Asociația Română a Băncilor în ce privește anumite..faptul că avem multe titluri executorii contracte de credit bancare, se impunea să avem o relație mai strânsă cu ei și de colaborare și la un moment dat au zis, ne-au adresat direct o întrebare: „noi suntem parteneri sau ce suntem de fapt? Din moment ce voi ne executați pe noi. Că așa, în condițiile astea cred că mai bine ne înțelegem cu lichidatorii, cu practicienii în insolvență decât cu voi”.
Bogdan DUMITRACHE: Ideea este ….niște debitori solvabili.
Mircea URSUȚA: Dacă îmi permiteți o mică intervenție, am făcut greșeala evidentă când am spus că creditorii s-au grăbit un pic. Totuși haideți să ne gândim un pic mai mult. Cei care au făcut vineri cererea de executare,
Bogdan DUMITRACHE: Poate să fie un masochism la mijloc, adică să prindă reglementarea anterioară.
Mircea URSUȚA: S-au grăbit un pic pentru că de astăzi puteau face executarea pe gratis.
Cristian Mihai JURCHESCU: Eu zic că nu chiar pe gratis și eu zic să nu deschidem capul celor care nu au făcut până acum. Ce se întâmplă? Din moment ce, și probabil se știe în rândul executorilor că era și o practică, unii colegi executori judecătorești acceptau la momentul deschiderii dosarelor onorarii modice. Sau unii lucrau chiar și fără onorarii, ceea ce nu era normal. Ori în condițiile acestei modificări, sigur vor percepe un onorariu minim, fără de care nu vor înregistra dosarele execuționale. Pentru că, până acum, această nevoie a apărut la executorii respectivi, tocmai la executorii care aveau multe dosare înregistrate pe onorarii modice de începerea executării, și-au dat seama că nu își acoperă cheltuielile de executare silită din dosarele execuționale și atunci s-au gândit ei cum să mai facă rost de niște bani. Și au început să-și execute creditorii și de asta s-a ajuns la situația la care s-a ajuns și nu v-o ascund pentru că nu vă ascund următorul lucru: este un curent în Europa legat, de exemplu, în Republica Moldova au fost niște cazuri de, tot așa, niște executori judecătorești care au exagerat în ce privește onorariul chiar în relația cu statul și statul a intervenit și le-a limitat onorariul maximal, dar le-a limitat nu în sensul cum îl avem noi limitat. L-a limitat nu mai mult de atât. Deci e procent, dar nu mai mult de o sumă fixă, să zic 5000 de euro.
Bogdan DUMITRACHE: Probabil că și Ministerul Justiției urmărește dezbaterea, deci..
Cristian Mihai JURCHESCU: Deci în condițiile în care, dacă colegii nu au înțeles cum era normal să înțeleagă, pentru că înainte de modificarea Noului Cod de procedură, nu era prevăzut explicit în procedura de executare silită onorariul de executare că ar fi cuprins în cheltuieli de executare. A fost introdus la modificarea Codului de procedură civilă, însă unii colegi au interpretat greșit Codul de aplicare și acum trebuie să revenim puțin asupra lui și să îl punem în ordine.
Mircea URSUȚA: Să înțeleg că este vorba, cu excepția diferenței onorariului executorului, pentru că cel plătit inițial, rămâne bun plătit.
Cristian Mihai JURCHESCU: Absolut asta.
Mircea URSUȚA: Și nu va conduce oare în practică la stabilirea unor onorarii mult prea mari? Adică nu vor refuza? Și revin la ce a spus domnul profesor DRAGNE foarte bine, vor prefera să își respingă cererea de încuviințare.
Bogdan DUMITRACHE: … de apucat. Nu că domnul URSUȚA nu ar fi. Văd o lumină bună așa, parcă ați primit o veste..
Ion DRAGNE: Mă rog, o interpretare în același fel încât să vă și protejeze textul de lege, cu excepția onorariului încasat din ..
Bogdan DUMITRACHE: Să protejeze ce? Vă uitați foarte difuz.
Ion DRAGNE: Breasla executorilor, eu înțeleg că textul a fost unul de natură să protejeze de proprii ei executori și acum întrebarea se pune, într-o formulare foarte cinică, dacă nu cumva un creditor va veni și va spune „restituie-mi și onorariul inițial”, fiindcă acolo se spune „cu excepția” așa încât..
Bogdan DUMITRACHE: Nu se face diferența între diferența de onorariu și avansul deja achitat.
Mircea URSUȚA: Nu, nu avem și nu există o prevedere legală cât poate fi avansul, cât e diferența.
Ion DRAGNE: Exact. Și atunci domnul creditor va veni și va spune „restituie-mi onorariul și ți-l dau atunci când va avea debitorul suficiente mijloace.”
Mircea URSUȚA: Și pe partea cealaltă s-ar putea să existe din partea executorilor. Nu începem o executare fără atât și asta e clar că se va întâmpla.
Bogdan DUMITRACHE: Adică dvs spuneți că într-un final, dezavantajat de o asemenea interpretare ar fi creditorul, dacă el ar uza de un asemenea mod de a privi lucrurile.
Ion DRAGNE: De la caz la caz și de la curtea executorilor la curtea executorilor.
Bogdan DUMITRACHE: Că doar camere, curți nu sunt. Nu ne apropiem de final, e impropriu spus. Practic, cred că e prima dată când se vede efectul organizării dezbaterilor la Camera de Comerț și Industrie a României. Sala evident că nu e plină, dar nici mult nu mai era. Și atunci este..nici mult nu mai era să fie plină, am spus. E un zâmbet al domnului JURIDICE.ro într-o parte a sălii, puteți camera să-i dați și lui o secvență. Întrebări din public pentru că ar fi păcat tocmai această emisiune să fie lipsită de întrebări din rândul participanților, dacă sunt. Altfel ați văzut că există și probleme care au fost discutate aici și pentru care s-a formulat doar o singură opinie, există și din astea, dar majoritatea comportă nuanțe.
Bună seara, numele meu e Mihaela MAZILU-BABEL și am o întrebare pentru domnul judecător ZIDARU. Ați spus că debitorul nu poate beneficia de un control de fond asupra clauzelor deoarece nici nu a beneficiat până acum și un astfel de control ar pune o gravă problemă de constituționalitate. Și mă întrebam care este această problemă de constituționalitate. Mulțumesc.
Liviu ZIDARU: Explicația este următoarea: problema, de fapt, nu ar fi a debitorului, ci a creditorului. În măsura în care dezbatem într-o procedură de tipul încuviințarea, cum o cunoșteam până săptămâna trecută, până ieri, de fapt sau investirea de mâine ar zice instanța clar: contractul tău, nu neapărat, să ieșim puțin din sfera clauzelor abuzive. Contractul de împrumut este lovit de nulitate pentru că mie mi se pare că ceva acolo nu este în regulă. Da, este o chestiune de cauză ilicită, miros ceva și resping cererea. În acest caz, dacă se respinge și apelul la rang de creditor, în acest caz, creditorul nu va avea niciodată acces la executare, nici măcar nu se va ajunge la situația în care debitorul va putea să formuleze păreri și să spună „este ceva în neregulă cu contractul” sau să spună, de exemplu, „n-am destui bani în acest moment” sau să nu spună chiar nimic. Deci practic, caracterul irevocabil al tranșării asupra unei probleme de fond în condițiile în care creditorul, ok, știe de procedură, dar nu este citat, nu își poate spune un punct de vedere și nu poate administra probe, intrăm aici într-o procedură de drept comun, instanța ar fi cerut, dacă se ține executarea unui act juridic, și instanța din oficiu înțelege să invoce nulitatea absolută, trebuie să pună această chestiune în discuție și părțile pot să se apere, pot să aducă probe în combaterea, eventual în susținerea motivului de ordine publică invocat de instanță. Deci, până la urmă, ceea ce discutam înainte de emisiune cu Bogdan era, dacă de exemplu, vrem să sustragem contractele de credit în această formă foarte simplificată de a ajunge la etapa executării silite, să spunem că de mâine, contractele de credit împotriva consumatorului nu mai sunt titluri executorii, de pildă. Se poate și așa. Pentru a ajunge la o judecată prealabilă, judecata prealabilă nu poate fi, în niciun caz, investirea cu formulă executorie sau încuviințarea de executare, am fost un pic mai…
Eu doream doar să-mi punctați, dacă puteți, această problemă gravă de constituționalitate. Ce articol din Constituție s-ar încălca?
Liviu ZIDARU: Dreptul la un proces echitabil, cred că reiese destul de clar din ce am spus.
Din punctul de vedere al creditorului, da?
Liviu ZIDARU: Da, până la urmă al ambelor părți pentru că ambele părți au dreptul să discute aceste chestiuni în condiții de dezbatere în contradictoriu și cu respectarea tuturor garanțiilor unei proceduri contencioase și nu a unei proceduri necontencioase simplificate.
Vă mulțumesc. Eu am pus această întrebare deoarece știu și jurisprudența CEDO cu privire la dreptul de a beneficia de un domiciliu al debitorului și, totodată, această jurisprudență cere ca instanța, care în cadrul procedurii de executare silită, să analizeze proporționalitatea executării silite, raportat la art. 8. De aceea întrebam care ar fi acea problemă gravă de constituționalitate care s-ar opune, eventual, art. 8 CEDO și vă mulțumesc pentru răspuns.
Liviu ZIDARU: Mulțumesc și eu pentru întrebare. Evident, chestiunea proporționalității ar trebui să fie avută în vedere de instanța de contestație, totuși, de exemplu, când i se spune „sunt executat cu o creanță sub plafon” sau „sunt executat cu rea credință la domiciliul meu”. Suntem în prezența unui abuz de drept..în care sunt solvabili, iată că se …poprire.
Bogdan DUMITRACHE: Vorbim în principal de urmărirea silită imobiliară, nu de executarea silită direct imobiliară sau de ambele? Când imobilul aparține proprietarului sau numai în situația în care el aparține, probabil locuință, aparține debitorului în proprietate și urmează să fie valorificat. Probabil că această a doua variantă o aveți în vedere. Mulțumim pentru întrebare, următoarea. Domnule profesor, nu ați plecat, adică tot în Sibiu sunteți, să nu vă pun o întrebare și să fiți pe ..
Sebastian SPINEI: Tot în Sibiu, da.
Bogdan DUMITRACHE: Dacă aveți o întrebare pentru Sibiu. Puteți interveni. Puteți o intervenție, ori accesorie, ori principală. Dacă sunteți de acord cu răspunsul Bucureștiului e accesorie, dacă nu, e principală.
Sebastian SPINEI: Eu mă întrebam, într-adevăr, de unde rezultă caracterul sau natura, eu știu, limitelor investigării pe care o face judecătorului cu ocazia investirii. Adică dacă se investea o hotărâre judecătorească, era o verificare pur formală, verificam dacă hotărârea e definitivă, să spunem. Ce verifică acum la investire? Și am găsit un soi de răspuns: 640 indice 1, alin. 3 – „instanța va verifica dacă înscrisul, altul, deci, decât o hotărâre întrunește toate condițiile de formă cerute de începerea executării silite, precum și alte cerințe, în cazuri anume prevăzute de lege. Pentru că ce spunea colegul ZIDARU mai devreme, da, ar fi de dorit ca judecătorul în această etapă să se rezume la o verificare sumară și să nu intre în mari examinări de fond. Dar vor ști toți judecătorii să acționeze de maniera asta? Sau vor profunda verificarea?
Bogdan DUMITRACHE: Să se formuleze o cerere de investire pe un înscris din care rezultă o creanță certă, lichidă și care nu este încă exigibilă? Dar înscrisul are aptitudinea de a fi titlu executoriu și pentru acest motiv, în faza de încuviințare a executării, executorul trebuie să fie atent, creanța să fi devenit între timp exigibilă, pentru că ei își păstrează acest control, indiferent de tipul de titlu executoriu, chiar și pentru cele validate de instanță pe investire. Vă rog, ați vrut să puneți o întrebare.
Bună seara, numele meu este Bogdan BICICĂ și, având în vedere schimbările aduse de noua reglementare, acum băncile vor veni pentru a investi contractele de credit bancar. În această situație, ați spus că va trebui ca, judecătorul, magistratul să se pronunțe și cu privire la caracterul cert, lichid, exigibil asupra acestor titluri, adică va fi suficientă doar prezentarea contractelor de credit bancar? Fără, eu știu, o adresă prin care s-a declarat exigibilitatea anticipată de a rezilia contractul pentru neplată sau așa mai departe, pentru a fi investit cu formulă executorie? Adică este suficient doar prezentarea contractului bancar sau mai trebuie, eu știu, creditorul să mai aducă niște acte prin care să dovedească..
Liviu ZIDARU: Sunteți de acord să repartizăm aleatoriu întrebarea?
Bogdan DUMITRACHE: O opinie specializată
Ok, mulțumesc.
Liviu ZIDARU: 200 alin.1, indice 1.
Bogdan DUMITRACHE: Trebuie aceeași instanță, adică tot aici rămâne, eventual să o fi dus în altă clădire. Da, întrebarea e bună. Acesta e riscul, dacă puneți întrebări prea bune, s-ar putea să nu primiți răspuns.
Ion DRAGNE: Verificarea, a răspuns profesorul SPINEI, în această etapă, nu trebuie să verifice judecătorul dacă procedura de declarare a scadenței anticipate sau de reziliere a fost respectată, fiindcă altfel vom avea de a face cu două judecăți. O judecată în etapa de investire cu formulă executorie și o judecată în etapa contestației la executare. Deci asta este până la urmă ordinea. În etapa preliminară se verifică dacă înscrisul respectiv îndeplinește cerințele de formă și, până la urmă, dacă, evident, ne aducem aminte, investirea cu formulă executorie nu e o noutate în Cod. Ca atare, ceea ce făcea judecătorul înainte de 2003 de pe 15 februarie, va face și acum, chiar un pic mai puțin. Asta este.
Bogdan DUMITRACHE: Da, dar asta mărește miza verificării executorului judecătoresc pentru că executorul vă va cere, probabil, chiar dacă există triunghiul cu Președintele României pe contractul de credit, acte din care să rezulte exigibilitatea.
Ion DRAGNE: Mă îndoiesc că ar putea să o facă. Pentru că ajungem ca, tocmai ceea ce nu poate face judecătorul să facă executorul.
Bogdan DUMITRACHE: În condițiile, s-ar păstra 665 pe cuprinsul verificărilor pe care le face judecătorul
Ion DRAGNE: Numai că titlu executoriu e titlu executoriu, adică nu știu dacă veți putea, în faza încuviințării executării silite să vă apucați să îi respingeți cererea unui creditor de executare silită pe motiv că vi se pare că nu s-a făcut denunțarea contractului sau încetarea lui anticipată cu respectarea legii. Haideți să ne închipuim. Ați putea să respingeți pe motiv că acel contract de credit nu e titlu executoriu întrucât din cuprinsul lui nu rezultă că a fost respectată procedura? Eu zic că nu.
Bogdan DUMITRACHE: Ideea era să puneți întrebări, nu să dați idei celor din prezidiu să-și pună întrebări între ei.
Ion DRAGNE: Răspunsul este: n-ați putea. Deci am dat răspuns la întrebare.
Mircea URSUȚA: Până la urmă cred că..
Ion DRAGNE: Nu știu dacă putem să transformăm economia își are investirea cu formulă executorie sau rațiunea, și a încuviințării executării silite, nu a fost dată a transforma într-o încuviințare. Judecătorul și executorul judecătoresc îi transformăm în apărători ai debitorului, fără ca debitorul să vrea sau fără ca debitorul să știe. Debitorul are la îndemână un mijloc pe care legea, iată că-l conferă mult mai explicit și se spune poate fi contestată și investirea cu formulă executorie și încuviințarea executării de către debitor pe calea contestației la executare. Are toate aceste mijloace. Și mai este încă o problemă. Creditorul are, totuși, titlu executoriu. El nu e în situația reclamantului care bate la porțile justiției, ci este în situația celui care are un titlu executoriu și, ca atare, trebuie să i se confere un tip de privilegiu al creditorului. De asta zic că dacă instanța de executare începe să verifice raporturile dintre părți și dacă executorul judecătoresc începe să verifice aceleași raporturi cu ocazia verificării preliminare, mă întreb ce rost mai are contestația la executare. Deci nu asta a fost rațiunea legii.
Cristian Mihai JURCHESCU: Ca să-l completez pe domnul DRAGNE, de fapt, cadrul formal de la încuviințarea executării silite se mută în partea cealaltă la investirea cu formulă executorie. Deci noi am considerat că este un cadru formal. Sigur că acest cadru formal rămâne și la investirea cu formulă executorie, urmând ca, în cadrul contestației la executare să se constate dacă creanța e certă, lichidă sau..
Eu sunt de acord cu dvs, dar nu ar fi oare mai indicat pentru un executor judecătoresc diligent să se asigure și să anunțe, practic, creditorul? Nu ai o creanță exigibilă. Vezi ce faci, denunță contractul, denunță-l anticipat, declară-l scadent și după aceea vino înapoi la mine pentru că în cazul acesta, practic greșim mai mult așteptând. Tu poate îți faci anumite planuri, poate intervine după aceea o eventuală prescripție, nu mai poți să-l pui în executare.
Ion DRAGNE: Nu-l poate anunța decât sub forma încheierii de respingere, nu? Pentru că nu are voie..
Cristian Mihai JURCHESCU: Acum dacă stăm să ne gândim, în mod normal, creditorul are o relație profesională cu executorul și în momentul în care se prezintă la el să discute oportunitatea începerii unei executări silite sau atunci ar trebui să tragă o concluzie împreună dacă riscurile pe care și le asumă unde pot să ducă și unde se poate ajunge.
Corect.
Bogdan DUMITRACHE: Dacă nu mai sunt întrebări, să ne oprim brusc la nici două ore de la începerea dezbaterilor. Mulțumim Sibiului, domnului profesor SPINEI. Mai e o întrebare? Da, vă rog.
Mă numesc Claudiu MORARU și aș vrea să vă pun o întrebare. Având în vedere că avem investirea, apreciați oportun că atunci când executorul respinge încuviințarea și restituie titlul, să facă mențiuni pe titlul executoriu? Pentru că ne putem trezi în situația în care un executor respinge și apoi creditorul cu titlu, fără să mai aducă la cunoștința unui alt executor coleg, o admite. Care va fi remediul? Având în vedere că totuși nu există această echivalență între un judecător care încuviința executarea și era un observator imparțial și un executor judecătoresc care rămâne totuși interesat în continuarea executării.
Bogdan DUMITRACHE: Ați atins problema că nu există un portal la încuviințarea la executare pentru că acum, practic, încuviințarea duce la executor.
Pe de o parte, a doua problemă se pune: restituirea titlului de către executor ca urmare a respingerii, s-ar impune să se menționeze pe titlu respingerea pentru că atunci, un alt executor, confrate, ar putea să o admită.
Bogdan DUMITRACHE: Aici nu, îmi cer scuze că intervin că nu e elegant, oricum după investirea cu formulă executorie, va fi un dreptunghi pe contractul de credit, nu? Creditorul își face 16 copii legalizate, s-ar putea să stau de vorbă cu 16 și atunci această chestiune restituirea a titlului nu știu dacă mai…
Nu există copie legalizată după un titlu investit. Teoretic există un singur original la instanță și investirea este una singură.
Mircea URSUȚA: Cred că problema e mult mai simplu de rezolvat.
Duplicat nu există, nici certificat.
Mircea URSUȚA: Cred că problema este mult mai simplă. Și sub vechea reglementare am avut situații, cel puțin practice, în care s-a respins prima încuviințare și s-a făcut o nouă încuviințare. Și vorbim de portal, vorbim de instanță de judecată și a doua a fost admisă. În momentul în care ți se respingea o cerere de încuviințare, aveai o dilemă. Ce stau să fac? Cale de atac? Sau să mai încerc una? Situația este identică, chestia este și mai simplă pentru că executorul..
Nu, între judecători nu există condiții de concurență. Între executori există condiții de concurență.
Mircea URSUȚA: Cu atât mai bine, piața e liberă.
Concurența trebuie să fie loială, nu? Dacă uniunea nu are în vedere să se ia măsuri împotriva executărilor care admit în mod nejustificat…
Mircea URSUȚA: Am înțeles.
Bogdan DUMITRACHE: În mod nejustificat înseamnă că se admite contestația la executare.
Da, dar nu contează, ai găsit un criteriu justificat, aceasta este ideea.
Mircea URSUȚA: Judecătorii judecă pe dreptate, aici vorbim și de onorarii.
Ion DRAGNE: Aplicarea ștampilei, dacă îmi permiteți, prin mențiunea de refuzat sau respins prin încheierea numărului executorului ar da o valoare mai mare a respectivei încheieri decât i-o dă legea fiindcă încheierea prin care se respinge nu are autoritate de lucru judecat. Motiv pentru care, dacă legea i-a dat această valoare, înseamnă că executorul nu poate să adauge la lege și să oprească pentru totdeauna o posibilitate de a reitera ceea ce e distinct. E posibil ca executorul să respingă pe un motiv care ține de o neregularitate, dar dacă admitem că poate să verifice, cum zicea domnul JURCHESCU, chem pe creditor și îi spun: „vezi că ai o problemă că nu ai o dovadă a notificării debitorului”. Omul, creditorul nostru vine și spune „stărui în depunerea cererii”. Executorul judecătoresc respinge, iar apoi, în mod firesc, dacă al nostru creditor îi vine mintea la cap, parcurge procedura pentru care s-a respins prima executare și depune o nouă cerere. Dacă am merge pe ideea că aplicăm o ștampilă pe titlu executoriu și spunem „respins” ar însemna să îl lipsim pe respectivul creditor de posibilitatea de a pune o nouă cerere, indiferent care a fost rațiunea pentru care s-a încuviințat.
Claudiu GALU: Și noua cerere poate să fie depusă la același executor judecătoresc dacă sunt complinite eventualele lipsuri, deci nu e neapărat un motiv de concurență pentru că s-ar putea să fie, într-adevăr, o omisiune din partea creditorului care nu face dovada în mod corespunzător a îndeplinirii condițiilor.
Atât în vechea reglementare, cât și în noua reglementare, restituirea titlului se face cu mențiuni de titlu de către executor. Nu există o altă variantă.
Bogdan DUMITRACHE: Pentru încetarea executării.
Este foarte…acum ne aflăm într-o zonă în care nu am lucrat, deocamdată.
Ion DRAGNE: Este cazul neînceperii executării.
Cristian Mihai JURCHESCU: Este foarte posibil în condițiile puse ca petentul respectiv, dacă nu îi place ce aude de la executorul pe care l-a abordat prima dată, ca să zic așa, să-și caute altul. Asta e ideea la care v-ați referit. Își caută altul de la care aude ce vrea să audă, poate.
Ion DRAGNE: Dar apoi respinge cererea prin încheiere.
Bogdan DUMITRACHE: Da, o să ne oprim aici. Mulțumim încă o dată domnului profesor SPINEI. Ne auziți și acum, da? e foarte important, că altfel..
Sebastian SPINEI: Și mulțumesc și eu …pentru chestiunile pe care..
Bogdan DUMITRACHE: Aveți pe cine să salutați. Se fac și semne din sală. Absolut decente semnele. Mulțumim invitaților care s-au angrenat în această dezbatere foarte aplicată și foarte tehnică pentru că așa este lege, este o lege de procedură, este tehnică, este de executare, este și mai tehnică. Mulțumim aceluiași nou și inedit participant la dezbateri care este sala, adică dvs, și celor care au fost în sală online și să zicem că a fost episodul I. O seară frumoasă. [/restrict]
Modificarea schimbării: legea de modificare a Noului Cod de procedură civilă
București, CCIR, et. 4, Amfiteatrul Al. I. Cuza
Luni, 20 octombrie 2014, ora 20:00
* Pe aceeași temă a fost publicat articolul Câteva observații privind Legea nr. 138/2014 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative conexe | Sonia FLOREA
* Pe aceeași temă a fost publicat în Revista de note și studii juridice (RNSJ) articolul Noi realităţi procesuale în procedura de judecată. Unele modificări ale NCPC aduse prin intermediul Legii nr. 138/2014 | Liviu-Alexandru VIOREL, Georgeana VIOREL
* Pe aceeași temă a fost publicat articolul Așteptări mari, răspunsuri mici | Aurel DESPA
Tematică
– Cum se corelează modificările aduse art. 200 (alin. 1 ind. 1) cu principiul contradictorialității și cu dispozițiile art. 131 NCPC?
– Clarificarea unei chestiuni controversate în materia conexării: aceasta este posibilă și dacă dosarele se află în fața unor instanțe de grad diferit?
– Ce se întâmplă cu procedurile de judecată și de executare sillită aflate în derulare la data intrării în vigoare a legii noi (de modificare a NCPC) ? Vor fi supuse legii noi ori vor ține seama de dispozițiile art.24-25 NCPC ?Întrebare delicată: în ce termen poate fi contestată o încheiere emisă de executorul judecătoresc după intrarea în vigoare a legii noi, dar în cadrul unei proceduri de executare supuse NCPC înainte de a fi modificat?
– Cine va soluționa conflictul de competență ivit între secțiile/completele specializate ale aceleiași instanțe?
– Ce motiv vă putea invoca paratul în calea de atac, în cazul în care va dori sa conteste trimiterea dosarului de la un complet sau o secție specializată la altul, încălcarea normelor de competență sau a normelor de organizare judiciară?
– Ce se întâmplă cu procedurile de judecată și de executare sillită aflate în derulare la data intrării în vigoare a legii noi (de modificare a NCPC)?
– Vor fi supuse legii noi ori vor ține seama de dispozițiile art. 24-25 NCPC?
– Întrebare delicată: în ce termen poate fi contestată o încheiere emisă de executorul judecătoresc după intrarea în vigoare a legii noi, dar în cadrul unei proceduri de executare supuse NCPC înainte de a fi modificat?
– Cine va soluționa conflictul de competență ivit între secțiile/completele specializate ale aceleiași instanțe?
– Creditorul are dreptul de a pretinde, direct în faza executării silite, dobânda legală (art. 628 alin. 4 NCPC astfel cum este modificat prin legea nouă). Problemă: care este succesiunea procedurală corectă între încheierea de încuviințare a executării silite care, potrivit art. 665 alin. 3 NCPC, trebuie să cuprindă toate accesoriile pentru care s-a încuviințat urmărirea, și încheierea emisă, cu citarea părților, de instanța de executare, în baza art. 628 alin. 4 NCPC (introdus prin legea nouă), prin care este stabilită dobânda legală?
– Formula executorie, prevăzută la art. 6401 NCPC, introdus prin legea nouă, se va aplica, potrivit soluției tehnice anterioare, pe înscris? Dacă da, ar fi lipsită formularea unei a doua cereri de învestire în condițiile în care prima cerere a fost admisă, dar creditorul este nevoit să se adreseze unui al doilea executor judecătoresc deoarece a fost identificat un al doilea imobil, aflat în raza unei alte curți de apel decât aceea în care se afla primul imobil (art. 651 alin. 2 NCPC și art. 818 alin. 1 NCPC, astfel cum au fost modificate prin legea nouă)?
– Învestirea cu formulă executorie va fi, ca și în trecut, necontencioasă?
– Poate aprecia executorul judecătoresc că un înscris nu constituie titlu executoriu și, în consecință, nu trebuia învestit cu formulă executorie, motiv pentru care respinge cererea de executare (art. 665 alin. 5 pct. 2 NCPC modificat prin legea nouă)?
– Are creditorul dreptul să pretindă executorului judecătoresc restituirea avansului de onorariu plătit la începerea executării dacă, în final, se dovedește că debitorul nu avea bunuri și venituri urmăribile (art. 669 alin. 5 NCPC, astfel cum a fost modificat prin legea nouă)?
– Modificare fundamentală: adjudecatarul imobilului nu mai este blocat prin contestația împotriva actului de adjudecare?
– Ce se înțelege prin incidente procedurale și proceduri speciale incompatibile cu procedura regularizării în sensul art. 121 din Legea nr. 76/2012, introdus prin legea nouă?
– Ce șanse are noua lege, sub aspectul înlocuirii încuviințării judiciare a executării silite cu încuviințarea dată de executor însuși, să supraviețuiască unei noi excepții de neconstituționalitate (a se vedea precedentul din martie 2009)?
– În aplicarea legii în vigoare la momentul începerii procesului sau executării silite, care este soarta cererilor de chemare în judecată sau de executare silită trimise prin poştă înainte de intrarea în vigoare a legii nr. 138/2014 și ajunse după având în vedere dispozițiile art 192 NCPC și faptul că nu avem în noua lege o dispoziție tranzitorie de genul celei de la art 3 alin 2 din Legea nr. 76/2012?
– Având în vedere modificarea art 650 alin 3, în contestațiile la executare și cererile de validare a popririi unde se va aplica legea nouă, instanța de fond se va pronunța prin încheiere?