Extras VIDEO: 22′. VIDEO integral, pentru membri: 75′

VIDEO integral, pentru membri: 75′

Bogdan DUMITRACHE: Teoria impreviziunii reprezintă răspunsul dat de doctrină și, mai ales, de jurisprudență cu privire la soarta executării contractului. Lucrarea are la bază un temeinic examen critic al punctelor de vedere exprimate în literatura de specialitate, în special cea română și cu dese referiri la cea franceză. De asemenea, în cadrul lucrării este analizată și practica judecătorească în materie, cu precădere după determinarea fundamentului teoriei impreviziunii în dreptul civil român. Nu putem să nu exprimăm din nou satisfacția profesorului pentru reușita unei foste studente ce probează prin cartea de față calități incontestabile de cercetător în domeniul dreptului civil. Ultima frază aparține profesorului universitar doctor Corneliu Bârsan și este adresată autorului Cristina-Elisabeta Zamșa, lucrarea „Teoria Impreviziunii”, apărută la editura Hamangiu în anul nu 2012, nici 2013, ci în anul 2006, cu cinci ani înainte de intrarea în vigoare a noului Cod civil. Apare când nu te aștepți. Apare când nu te aștepți este o situație cu aplicații dintre cele mai diferite, unii ar putea spune cu aplicație recentă, s-a consumat chiar ieri, nu în drept, ci în spațiul politic, noi ne vom limita la aplicațiile politice, pardon, juridice. Deși, s-ar putea să aibă legătură planurile între ele. Unul dintre invitații de astăzi, o sa începem cu absenți, este vorba chiar de doamna profesor Cristina-Elisabeta ZAMȘA care, din motive independente de voința sa, nu a putut onora această invitație, această participare, participarea la această emisiune. Am dat un citat care să spunem justifică o clară calitate procesuală activă în demersul nostru din această seară. La pregătirea acestei emisiuni, însă, doamna profesor Zamșa a contribuit inclusiv prin interesante observații și probabil că va fi locul, în cadrul discuției de astăzi, să-i facem spațiul cuvenit. Ajungând la speakerii prezenți, ordinea este nu ușor de stabilit în prezentări, avem procent de sută la sută bărbați, unul și unul. Începem cu domnul conferențiar univiversitar doctor Claudiu BUGLEA, prodecan al Facultății de Drept, a Universității din București, avocat în Baroul București, arbitru la Curtea de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României, deci hai sa-i zicem, într-un fel, din partea gazdelor, sigur, nu reprezintă Camera, dar calitatea de arbitru este relevantă nu doar în raport cu sala în care ne aflăm, dar poate chiar în legătură cu tema asta. Este important de spus, din punctul de vedere al CV-ului domnului profesor Buglea, că nu e prima dată la dezbatere, a mai fost invitat la o dezbatere extrem de tensionată, extrem de încinsă, cu săbiile pe masă, o dezbatere consacrată unei instituții mai rele chiar decât fiducia însăși, logodna. Domnule profesor, mulțumim pentru invitație.

Claudiu BUGLEA: Eu vă mulțumesc.

Bogdan DUMITRACHE: Mai departe, o prezentare destul de asemănătoare, destule de multe puncte comune cu primul invitat prezentat, domnul profesor Bazil OGLINDĂ, avocat, doctor în drept, partener la OGLINDĂ NEMEȘ VOICU, membru al colegiului Curții de Arbitraj Comercial Intern și Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României. [restrict] A fost la o ediție care, până la sfârșit, a purtat noroc tuturor, inclusiv arbitrajului, aici mi-am notat, nu mi-am notat eu, de fapt, a notat Daria, este ediția nr. 13 dedicată arbitrajului la un nou început, domnule profesor, mulțumim!

Bazil OGLINDĂ: Mulțumesc!

Bogdan DUMITRACHE: Mai departe, în zona partenerilor principali ai dezbaterilor juridice, partener fără de care aceste dezbateri nu ar putea avea loc, după cum fără timpul și efortul pus la bătaie de invitații de la fiecare ediție, aceste dezbateri nu ar mai putea fi dezbateri, este vorba de domnul avocat George Albert IONESCU, senior partner la IONESCU & SAVA, coordonator practici de litigii și arbitraj din cadrul Ionescu și Sava și dânsul are în CV o prezență la dezbateri, „Mai suspensivă decât condiția suspensivă cu condiția rezolutorie” pe care ne-am amintit că am întâlnit-o cu toții la Poiana Brașov, este adevărat?

George Albert IONESCU: Da, exact așa este.

Bogdan DUMITRACHE: Vă mulțumim!

George Albert IONESCU: Mulțumesc de invitație! Am ținut, totuși, să vin, deși starea de sănătate nu-mi permite, dar poate reușesc să scot câteva cuvinte și eu.

Bogdan DUMITRACHE: Și, oricum, vă însănătoșiți pe parcursul emisiunii.

George Albert IONESCU: Probabil că da.

Bogdan DUMITRACHE: Tot în zona partenerilor principali, partener la MAREȘ DĂNILESCU MAREȘ, deci, un alt important pilon în proiectul dezbaterilor juridice, domnul avocat Cristian MAREȘ. Domnule avocat, mulțumim pentru prezență.

Cristian MAREȘ: Mulțumesc și eu pentru invitație.

Bogdan DUMITRACHE: Accesul la justiție a achizițiilor publice, un pariu de 100.000 euro, care acum ajunge pe masa Curții de la Luxemburg, prin intermediul unei întrebări preliminare puse de Curtea de Apel Oradea, dacă nu mă înșel, a avut printre invitații săi, la ediția 27, undeva în iulie, ediție de vacanță, nu-i așa, daca-i vorba de pariuri, pe domnul avocat Viorel DINU, doctor în drept, Partener BONDOC & ASOCIAȚII, vă mulțumim pentru prezență.

Viorel DINU: Bună seara!

Bogdan DUMITRACHE: Și, până la sfârșit, pentru că demersul nostru încearcă să fie și unul practic așa cum sperăm că a fost cazul la fiecare ediție a dezbaterilor, degeaba milosăm și punem concluzii, dacă nu-i un judecător care să ne tempereze elanul. Pe această poziție se află domnul Cristian BĂLAN, judecător, Judecătoria Giurgiu, fabricat de INM în anul 2014, corect? Deci, absolvent al Institutului Național al Magistraturii în anul 2014. Să-i dăm drumul cu ce? Alegem, la întâmplare, izvoarele. Avem un invitat, trebuie să postam ceva pe ecran, care a identificat, sigur nu neapărat singurul, dar în cadrul acestei emisiuni a venit cu materialul la purtător și ni l-a pus la dispoziție, care va încerca să dea o explicație asupra cum arată în acest moment textul de care e vorba în paranteza titlului emisiunii, art. 1271 din, hai să-i zicem în continuare noul Cod civil, deși așa nou parcă nu mai este de mult, domnule Bazil Oglindă.

Bazil OGLINDĂ: Da, mulțumesc. Bună seara! Intr-adevăr, 1271 din noul Cod Civil reprezintă o reglementare în premieră la nivelul dreptului comun a teoriei impreviziunii. Această consacrare a teoriei impreviziunii în textul art. 1271 își are ca izvor de inspirație pentru legiuitorul român textul din principiile europene ale contractului, este 6:111, uitați-vă la text și o să observați că este o traducere a acestui text.

Bogdan DUMITRACHE: Da, el este pe ecran sper că poate fi luată o imagine.

Bazil OGLINDĂ: Cu excepția pct. (4) care lipsește. A fost, inițial, în proiectul noului Cod civil, însă în legea de punere în aplicare a dispărut teza I din pct. (4): “ Dacă părțile nu ajung la un acord într-o perioadă rezonabilă de timp.” Textul din principiile dreptului european al contractului punea accentul pe negocierea evenimentului de impreviziune. În formula textului 1271 avem, însă, totuși, o literă (d.): „Debitorul a încercat, într-un termen rezonabil și cu bună-credință, negocierea adaptării rezonabile și echitabile a contractului.” Deci, cumva s-ar regăsi, dar nu chiar în formula aceasta. Oricum această reglementare ca dealtfel și principiile unidroit, dar la UNIDROIT textul este un pic diferit. Au reprezentat izvor de inspirație pentru legiuitorul român, reglementări similare, de asemenea, întâlnim și în dreptul italian, avem dispozițiile art. 1467 din Codul civil italian, însă cu anumite particularități, este limpede pentru mine că izvorul de inspirație la care s-a oprit legiuitorul român reprezintă principiile dreptului european al contractelor. Avem și în Codul civil german dispoziții similare. După cum este cunoscut, teoria imprevizunii, în dreptul francez, nu se bucură de o consacrare la nivelul Codului civil, situația fiind oarecum similară cu ceea ce se întâmpla și în doctrina, și în jurisprudența română anterioară intrării în vigoare a noului Cod civil, în sensul că în baza textului similar din Codul civil român, mă refer la 970 alin. (2) conform căruia contractul obliga nu numai la ceea ce este expres în el, ci la toate urmările, ce-i echitatea, obiceiul sau legea, dă obligație după natura ei. Acest text de lege a fost considerat ca o reglementare implicită și ca argumentație pentru instanțele si Tribunalele arbitrale care admiteau aplicarea teoriei impreviziunii la nivelul dreptului intern, mă refer la contractele încheiate sub imperiul Codului civil de la 1864, cam atât despre izvorul de inspirație al legiutorului român.

Bogdan DUMITRACHE: Haideți să mai rămânem un pic în zona a ceea ce aveam înainte de 1 octombrie 2011 și o să-l întreb pe domnul Claudiu Buglea cum stăm cu comerțul internațional, cum arată 1271 față de conceptul impreviziunii?

Claudiu BUGLEA: Da, vă mulțumesc. Nu ne-am înțeles, dar chiar mă gândeam dacă o să-mi dați cuvântul, oricum aș fi intervenit, pentru că mi se părea că, într-adevăr, în acest moment era clar că trebuie să intervin, pentru că [restrict]dreptul comerțului internațional, de ani de zile, din momentul în care eram student, după aceea momentul în care am început să fiu cadru didactic și să predau acestă materie, vorbea permanent despre clauza de impreviziune sau clauza de hardship, i-am chinuit pe studenți de-a lungul ultimilor ani la examenul oral, în momentul în care trebuiau sa-mi explice clauza de impreviziune, și argumentul pentru care insistam permanent în legătură cu clauza de impreviziune era tocmai cauzat, să spunem, pentru că părea a fi de rău, să zicem datorat pentru că ne interesa pe noi la comerțul internațional, era lipsa din reglementarea românească, și atunci noi eram foarte încântați să spunem că, deși reglementarea românească nu vorbește, nu tratează în mod direct teoria impreviziunii în momentul în care suntem pe tărâmul comerțului internațional, adică momentul în care se stabilesc raporturi juridice între comercianți, îmi permiteam atunci să spun atunci „comercianți”, acum nu știu dacă mai am voie să spun „comercianți”, profesioniști în ale comerțului sau cum s-or fi numind, din sisteme de drept diferite, adică exista acel element de extraneitate în raportul comercial cu element de extraneitate. În momentul respectiv vorbeam despre necesitatea, pentru părți, ca în situația în care doresc să realizeze un contract perfect în care să preîntâmpine intervenția unor evenimente pe care, în mod normal, în mod firesc, nu ar trebui să le ai în vedere în momentul încheierii unui contract, adică aceste evenimente de hardship spuneam, de îngreunare, aceste evenimente care stabilesc până la urmă ideea de impreviziune, predam permanent și încercam să le explicămn oamenilor, studenților, viitorilor profesioniști în ale dreptului, că introducerea într-un contract de comerț internațional a unei clauze de impreviziune, a unei clauze de hardship este una foarte importantă, și atunci o defineam, încercam permanent să ne folosim de toate elementele pentru a o defini, foarte important era să definim atât situația de imprevizune, cât, de asemenea, să stabilim în mod concret ce înseamnă clauza de imprevizune, care sunt elementele unei clauze de impreviziune și, implicit, care sunt efectele în cazul în care se realizează evenimentul de impreviziune și care vor fi efectele asupra contractului, și așa cum vorbea domnul profesor Oglindă despre situația din alte reglementări, e foarte important de știut care erau efectele ulterioare asupra contractului, în general insistam asupra ideii de renegociere a contractului. Trăsătura de bază a acestei clauze era că, în momentul în care se constata că există un eveniment care îngreunează, care face mult mai oneroasă obligația uneia dintre părți, părțile se angajau prin această clauză să treacă la negocieri. Doar în situațiile extreme, în care părțile nu ar fi ajuns la o concluzie privind readaptarea contractului pentru că asta ar fi fost etapa imediat următoare, se putea apela la judecători, la arbitri și așa mai departe. Deci, asta ar fi fost o scurtă prezentare, nu vreau să monopolizez discuția cu probleme de comerț internațional, dar e foarte important să prezentăm faptul că pe tărâmul acesta, al dreptului românesc, atâta timp cât aveam elementul de extraneitate și atâta timp cât aveam aceste contracte comerciale internaționale, teoria impreviziunii a fost întotdeauna reglementată prin aceste clauze de impreviziune. Cu alte cuvinte, am suplinit în permanență, îmi arog acestă calitate, nu eu, noi toți am suplinit această carență a legislației românești, astfel încât în momentul în care a apărut în Codul civil am fost un pic supărați pentru că nu mai dețineam monopolul ideii de clauză de impreviziune.

Bogdan DUMITRACHE: Era vorba și de examen.

Claudiu BUGLEA: Da, era o problemă de examen, am fost trist când Cristina Zamșa a preluat această idee, dar fericit că s-a dezbătut și i s-a dat o importanță sporită.

Bogdan DUMITRACHE: Sunt deranjate cumva, în bine sau în rău, raporturile de comerț internațional care se încheagă dupa 1 octombrie 2011 de prezența în noua reglementare civilă, care e dreptul comun, a acestei instituții?

Claudiu BUGLEA: Acum, din punctul acesta de vedere, trebuie să analizam, îmi transferați mingea din nou, v-ați dat seama că îmi place mai mult dreptul internațional privat. Acum trebuie să analizam situația în care, într-un raport de dreptul comerțului internațional, devine aplicabilă legea română, pentru că așa cum cei care deja sunt specialiști în internaționalul privat și toți aceștia din sală, persoane din sală și toți cei care ne urmăresc, deja, dacă m-au mai văzut la întrunirile acestea au observat că îi stresez cu internaționalul privat, este evident că și pe tărâmul comerțului internațional în momentul în care, evident, există acest element de extraneitate se pune problema legii aplicabile. Dacă legea aplicabilă este legea română, pentru că normele conflictuale sau părțile, prin alegerea voluntară a legii aplicabile a raportului juridic, trimit la legea română, aproape că nu ar mai fi necesară o asemenea clauză, spun „aproape” pentru că nimic nu împiedică părțile să stabilească în detaliu clauza de impreviziune, clauza de hardship, care poate, din punctul meu de vedere, să deroge de la dispozițiile Codului civil, dacă asta era intenția dumneavoastră să mă întrebați, la asta mă refer. Deci, cred că devine aplicabil Codul civil atunci când legea aplicabilă, potrivit normelor conflictuale, este legea română, dar, de asemenea, nimic nu împiedică părțile să stabilească conținutul acestei clauze de impreviziune, clauze de hardship, altfel decât și cu alte efecte decât cele prevăzute în Codul civil.

Bazil OGLINDĂ: Dacă îmi permiteți și mie 30 de secunde. Aș vrea să fac o delimitare conceptuală între teoria impreviziunii și clauza de hardship. Mi se pare important de făcut atât la nivelul dreptului intern, cât și la nivelul comerțului internațional. Opinia mea este că clauza de hardship sau clauza de impreviziune despre care vorbea distinsul nostru coleg, dacă vreți, nu este o excepție de la forța obligatorie a contractului, așa cum este teoria impreviziunii. Eu am înțeles că subiectul de astăzi se referă în mod special la teoria impreviziunii, și anume la acea situație de excepție în care părțile nu au reglementat în interiorul contractului, printr-o clauză specială, problema impreviziunii, dacă se aplică sau nu teoria, dacă sunteți de acord cu această precizare.

Claudiu BUGLEA: Nu, sunt de acord. Ideea era în felul următor, și bănuiesc că domnul Dumitrache ne-a dat cuvântul pe acestă temă, care era ideea? Este evident că lucrurile așa stau, problema e că această clauză de impreviziune sau de hardship era obligatorie în contract, tocmai pentru că teoria impreviziunii nu era reglementată în dreptul românesc, și atunci era de dorit ca în situația în care raportul juridic respectiv era, se sugera, era de dorit ca în momentul în care se stabilește un astfel de raport juridic, și exista riscul, să zicem, ca legea aplicabilă să fie legea română, atâta timp cât legea română nu reglementa teoria impreviziunii, această idee, până la urmă clauza de hardship vine să reglementeze ideea de teoria a impreviziunii, e adevarat că în momentul în care există clauză, deja clauza fiind parte din contract, clauză contractuală, și clauza aceea se bucură de forța obligatorie a contractului, dar ea a venit tocmai pentru că nu era reglementată teoria impreviziunii asta era, de fapt, ideea.

Bazil OGLINDĂ: Corect. O opinie scurtă și cu privire la a doua întrebare a dumneavoastră, cum a influențat introducerea lui 1271, mie mi se pare că, poate părea absurd la primă vedere, ba din contră, cred că mai cu seamă comercianții, profesioniștii, trebuie să fie atenți și să introducă clauza de impreviziune pentru că maniera în care a reglementat legiuitorul român, prin art. 1271, extrem de restrictiv teoria impreviziunii, o va face foarte rar aplicabilă în practică. Prin urmare, comercianții, atât în raporturile interne, și ori de câte ori în raporturile internaționale legea română este legea aplicabilă contractului, dar eu zic că aici noi nu suntem departe de alte legislații, oricum teoria impreviziunii este o chestiune de diligență care este recomandabilă, și din punctul ăsta de vedere sunt de acord întrutotul cu colegul nostru, meritul disciplinei „Dreptul comerțului internațional” a fost inclusiv în a atrage atenția participanților la comerțul internațional că este importantă o astfel de clauză, ba mai mult, eu spun că trebuie să fie atenți comercianții și în raporturile interne, atunci când încheie contracte, mai ales de lungă durată, cu risc de impreviziune, dar asta ține de consilierii lor juridici și de avocații lor.

Bogdan DUMITRACHE: Adică, probabil, dumneavoastră spuneți că e bine că a intrat în vigoare noul Cod civil, pentru că ăsta este un element de alarmă în plus pentru avocați, să lucreze la clauzele de hardship.

Bazil OGLINDĂ: Exact asta era ideea.

Bogdan DUMITRACHE: Haideți să lucrăm pe clauza de hardship. Care este marja în care Codul civil poate fi ajustat prin voința părților? Și vă propun formulările acestea: „executarea contractului a devenit excesiv de oneroasă” la alin. (2)-1271. La alin. (1), forța obligatorie stă în picioare dacă „executarea obligației a devenit mai oneroasă”, dar la alin. (2), „dacă executarea contractului a devenit excesiv de oneroasă”, sigur, datorită unei schimbări excepționale a împrejurărilor, atunci instanța poate să intervină. Sigur nu am clauză care să-mi dea condiție. Domnule Dinu, care e diferența între oneros și mai oneros, excesiv de oneros și mai oneros?

Viorel DINU: Nu este prevăzută în 1271 o limită, să fie cu 20%, 50%, dublu, și nici nu trebuie să fie prevăzută vreo limită pentru că ar da naștere nu neapărat la abuzuri, dar ar da naștere la o limitare, cumva, libertății contractuale a părților și a ceea ce înseamnă interpretarea în executare a convențiilor. Este o chestiune pe care viața o reglează, depinde de circumstanțe și de tipul de contract avut în vedere, în care vorbim de impreviziune. Într-un caz, posibil ca 50% mai mult pentru o parte să fie imprevizibil, în altă situație, pe alt tip de contract, posibil să nu fie, iar în caz de litigiu rămâne la luminile și ințelepciunile magistratului sau arbitrului să decidă în ce situație ne aflăm, dar nu este o limită legală și, repet, cred că e bine că nu există.

Bazil OGLINDĂ: Din acest punct de vedere, Codul privat european al contractelor reglementează o limită de 50%,atunci când reglementează teoria impreviziunii. Din acest punct de vedere, legiuitorul român, îndepărtându-se de la această soluție…

Bogdan DUMITRACHE: Care nu e în vigoare, încă.

Bazil OGLINDĂ: Da, care nu este în vigoare. Vorbim despre proiecte, de acte normative care au armonizat, dacă vreți, diferențele culturale în materie juridică, dar care, din punctul meu de vedere, reprezintă reglementări la cel mai înalt standard, cel puțin în materie contractuală, și reglementări, de altfel, model și pentru Codul nostru civil. Codul civil a mers pe principiile europene ale contractelor care, într-adevăr, nu prevăd o astfel de limită. Dar dacă o să observați dispozițiile art. 1222 alin. (3), în materie de leziune, apropo și de o confuzie practică care se face uneori, și confuzie practică care, în anumite reglementări, cel puțin la nivelul principiilor Unidroit, chiar principiile Unidroit o fac, adică nu este important când intervine acel dezechilibru contractual, adică sunt texte legale din alte legislații care fac din cazul de leziune și cel de impreviziune o singură reglementare: de leziune pentru majori. Nu vorbim de leziunea minorilor, iar textul art. 1222 alin. (3) din noul Cod civil reglementează la leziune o disproporție de 50% mai mare. Acum, sigur, legiuitorul s-a îndepărtat, dar asta nu înseamnă că jurisprudența următorilor ani sau doctrina, jurisprudență care, din păcate, este inexistentă în acest moment, pentru că vorbim despre un nou Cod civil intrat în vigoare în octombrie 2011 și, mai ales, evenimentele de imprevizune, punându-se în cazul contractelor cu executare succesivă, în mod special, care au o derulare și o așteptare de doi ani, dar nu neapărat, există și contracte cu termen în care se pune problema, deci nu am ajuns să avem hotărâri definitive sau hotărâri definitive și irevocabile, pe noul Cod civil, semnificative în acest moment. Este foarte interesant, însă, cum jurisprudența va interpreta acest text. Eu nu neg ideea și rolul jurisprudenței, mai ales în condițiile art. (1) al noului Cod civil, în sensul în care jurisprudența cred că va avea un rol în conturarea altor principii generale de drept și principiile generale de drept pot fi inclusiv în aceste criterii de aplicare a impreviziunii și ar putea fi și acesta un principiu, însă există, de exemplu, în alte spații, jurisprudență pe 30% din valoare, o decizie, am impresia, în Belgia, a unei instanțe belgiene, în care instanța belgiană apreciază cantitativ pe acest criteriu un procent de 30% din valoarea obiectului acelei obligații ca fiind suficient pentru aplicarea teoriei impreviziunii și față de faptul că, într-adevăr, partea nu putea anticipa la momentul încheierii contractului o astfel de scădere a valorii prestației.

Viorel DINU: Da, cunoșteam, și chiar în cartea colegii noastre, doamna profesor Zamșa, sunt exemple de acest fel, în care și sub 50% o prestație mai mare a fost încadrată sub umbrela impreviziunii, tocmai de aceea, iată, stabilirea legală a unei limite este deseori înșelătoare și poate duce la concluzii și așteptări mai puțin fericite pentru că dacă ar fi existat această limită, prestația trebuie să fie cu 50% mai oneroasă, ca să ne aflăm într-un caz de impreviziune, instanța aceea din Belgia nu ar fi putut să facă aplicarea teoriei impreviziunii, fiindcă ar fi avut un text expres care ar fi oprit-o, deși judecătorul sau magistratul în situația respectivă, i s-ar fi părut că e într-o situație în care o parte a suportat un dezavantaj inechitabil.

Bazil OGLINDĂ: Absolut de acord cu dumneavoastră și cred că rolul judecătorului, în spiritul tuturor instituțiilor reglementate în noul Cod civil, și mai ales în materie contractuală, crește. Din acest punct de vedere, și Codul Quebec fiind un model pentru legiuitorul nostru, este clar că în multe instituții i se dă libertatea judecătorului de apreciere. Important e și el să fie conștient că oricum trăim alte vremuri, am fost învățați la facultate că, în România, jurisprudența nu este izvor de drept, trăim alte realități în care rolul judecătorului și rolul jurisprudenței va crește, mai ales sub umbrela noului Cod civil.

Claudiu BUGLEA: Eu vreau să intervin pentru că în momentul în care am făcut acea introducere și am vorbit puțin despre comerțul internațional, voiam să spun că foarte important la clauza de hardship, în contract, era faptul că părțile erau cele care stabileau ce înseamnă hardship, ce înseamnă evenimentul respectiv. Din punctul meu de vedere, și acest text de lege permite părților să stabilească ce înțeleg ele prin evenimentul care ar putea să declanșeze aplicarea teoriei impreviziunii. Aici nu spune, spune doar că ce va decide judecătorul, în cazul în care acele situații intervin. În legătură cu acele situații, cred eu că se poate lăsa inclusiv la latitudinea părților să stabilească ele ce înțeleg prin evenimentul respectiv și prin ponderea acelui eveniment asupra echilibrului contractual.

Bogdan DUMITRACHE: Domnule Ionescu, eu v-aș întreba la polul opus: v-ar tenta, pentru clientul dumneavoastră, să stipulați o clauză prin care, dimpotrivă, să încercați să blocați accesul impreviziunii? Orice s-ar întâmpla în următorii doi ani, patru ani de derulare a contractului contractul se execută în termenii în care a fost asumat, deci o disciplină rigidă, canonică, fără replică. Cum evaluați validitatea unei astfel de clauze prin care să încercați să nu lăsați 1271 să vină peste dumneavoastră?

George Albert IONESCU: O asemenea clauză, consider că ar fi posibilă, și plec aici tocmai din reglementarea dată acum de noul Cod civil și mă refer la art. 3 lit. (c).

Bogdan DUMITRACHE: Art. 1271 alin. (3) lit. (c).

George Albert IONESCU: Art. 1271 alin. (3) lit. (c): „Debitorul nu și-a asumat riscul schimbării împrejurărilor și nici nu putea în mod rezonabil considerat că și-ar fi asumat acest risc.” Iată, printr-o clauză de renunțare la beneficiile sau efectele impreviziunii, practic, debitorul își asumă respectivul risc odată ce a acceptat că nu se aplică acest text de lege, înseamnă că ți-ai asumat intervenirea unui risc.

Bogdan DUMITRACHE: Mai avem un vot din diasporă pe tema asta, într-o discuție pe care am avut-o cu doamna profesor Zamșa, opina și cred că a circulat pe mail, în atenția tuturor, apropo de subtemele care au fost propuse, și dânsa opina în aceeași idee, în sensul că de ce nu, părțile prin contract, ar putea să se lege în termeni stricți, în cifre prestabilite, nealterate de aceste cazuri de impreviziune care au această trăsătură interesantă: nu sunt imputabile niciuneia dintre părți și nu sunt nici atât de grave încât să blocheze fizic, tehnic, executarea contractului.

George Albert IONESCU: Aș vrea să aplic situația la niște cazuri concrete pe care le-am întâlnit în practică, chiar înainte de apariția reglementării, și mă refer aici la antecontracte de vânzare-cumpărare încheiate pentru un bun, apartament, evident, bun ce nu era, încă, edificat la niște prețuri de dinainte de criză și, iată, după ce s-a edificat complexul imobiliar și apartamentele erau aproape gata, a apărut criza. Am încercat să invoc impreviziunea, la acel moment nu exista reglementarea, ci pe 970 Codul civil vechi, și instanțele au pus în discuție, deși nu s-au admis aceste cauze de modificare a contractelor, dar, totuși, prin redactările sentințelor, am observat ca instanțele au pus în mod diferit problema de la caz la caz și asta este, așa cum spunea distinsul nostru coleg domnul Bazil, că este rolul avocaților să intervină și să reglementeze. Deci, mă refer aici la un anumit caz, când promitentul cumpărător era o persoană fizică și instanța a spus: „Da, probabil că iei acum un apartament la un preț împovărător, dar rămâi cu el în patrimoniu și poate peste câtva timp prețurile vor crește și iată că nu ai pierdut mare lucru.” Aveam o altă situație, însă, când promitentul cumpărător era un investitor care contractase apartamentele să le vândă imediat, și atunci situația devenea falimentară pentru el pentru că luase credite tocmai pentru a cumpăra și a vinde mai departe. Iată, deci, că aceeași situații, aceleași contracte, erau identice, dar difereau cauzele sau efectele, mai degrabă, de la caz la caz.

Bogdan DUMITRACHE: Doar vă reamintim 970 din Codul civil la 1864, un text care se aplică pentru orice contract încheiat cel mai târziu pe 30 septembrie 2011, sigur, textul îl știm cu toții, doar îl amintesc pentru facilitarea discuției. Ca text în care arde bușeul pentru ideea asta de impreviziune înainte de noul Cod, convențiile trebuie executate cu bună-credință, alin. (2) art. 970, ele obligă nu numai la ceea ce este expres într-însele, dar la toate urmările ce echitatea, poate în zona asta ar fi o pâine de mâncat, obiceiul sau legea, dă obligații după natura sa.

Bazil OGLINDĂ: Îmi permiteți și mie o scurtă intervenție. Sunt de acord cu opinia colegului, fără discuție, că o clauză prin care se renunță la beneficiul impreviziunii, se înscrie perfect în condiția lit. (c), dar am niște observații de făcut cu privire la considerațiile din final, cu privire la distincția sub aspectul persoanelor care se prevalează de impreviziune. Mi se pare foarte important de făcut la această apreciere tot în contextul lit. (c), deci vorbim despre „Debitorul nu și-a asumat riscul schimbării împrejurărilor și nici nu putea fi în mod rezonabil considerat că și-ar fi asumat acest risc.” Din punctul meu de vedere, lit. (c), pe lângă faptul că permite posibilitatea unei clauze de renunțare la impreviziune, în același timp, această lit. (c) a art. 1271 alin. (3) permite o distincție extrem de importantă, care ne duce cu gândul la următoarea idee, pe care am exprimat-o și într-un alt context, că un monism de reglementare a dreptului obligațional trebuie să avem un dualism de interpretare. Eu cred că teoria impreviziunii ca instituție pentru acest motiv se aplică și se va aplica mult mai rar atunci când persoana care invocă impreviziunea, este un profesionist al domeniului. În exemplul pe care l-a dat colegul, dacă avem un investitor o persoană care face o speculație din cumpărarea de imobile, mie mi se pare că instanțele ar trebui să fie mai reticente în a aplica teoria impreviziunii, atenție, în lipsa unei clauze. Dacă el ar fi prevăzut că o clauză de impreviziune, atunci putem vorbi și de 2%, nu mă interesează procentul pentru că atunci suntem pe terenul forței obligatorii a contractului, nu suntem pe terenul excepției 1271. Însă dacă avem de a face cu un profesionist care se ocupă cu speculații imobiliare, din punctul meu de vedere, este discutabil dacă el s-ar putea prevala de teoria impreviziunii, în contextul lipsei unei clauze de adaptare a contractului.

Bogdan DUMITRACHE: Deci, teoretic, textul, spuneți dumneavoastră, în partea generală, noi întâlnim imediat sub forța obligatorie a contractului, nu distingem în funcție de calitatea subiectelor de drept implicate profesioniști sau neprofesioniști, însă există niște parametrii nescriși.

Bazil OGLINDĂ: Există niște parametri nescriși și eu cred că lit. (c), deci, în momentul în care spune că debitorul nu și-a asumat riscul, asta înseamnă clauză contractuală și partea a doua, și nici nu putea fi în mod rezonabil considerat că și-ar fi asumat. Ce înseamnă în mod rezonabil? Păi, mă uit la el, este profesionist? Este un profesionist al domeniului? Un profesionist al pieței respective? Pentru că pot să am un raport între doi profesioniști, să zicem, eu sunt un avocat și sunt cu o firmă de cabluri, eu nu sunt profesionist în relația aceea, profesionistul este firma de cabluri. Hai să vedem cine invocă imprevizunea.

Bogdan DUMITRACHE: Contează la cine acasă se face afacerea, cu alte cuvinte.

Bazil OGLINDĂ: Da, dacă am posibilitatea să am un contract încheiat între doi profesioniști pe aceeași piață și atunci amândoi sunt profesioniști și, după părerea mea, nu vreau să spun că nu se aplică niciodată impreviziunea în afaceri, ar fi foarte grav dacă s-a înțeles lucrul ăsta, numai că judecătorul trebuie să aibă două lupe prin care privește o speță de drept civil față de o speță apărută în mediul de afaceri pe problema imprevizunii, la fel ca și în problema leziunii, la fel ca în foarte multe alte instituții ale dreptului contractual român. Pentru că a crede astăzi că nu mai există, există doar drept civil în contextul dreptului privat român, este una dintre cele mai mari prostii, din punctul meu de vedere, care poate fi susținute. Într-un monism de reglementare cum este de altfel și în Italia, avem și trebuie să avem un dualism de interpretare.

Claudiu BUGLEA: Acum, nu neapărat pentru că aș dori să contrazic neapărat discuția, eu ma gândesc dacă într-adevăr, ar fi normal, ca într-un contract să existe o clauză prin care o parte să renunțe la acest beneficiu, adică atâta timp cât știm foarte bine că tocmai asta ar fi ideea. Dacă o parte care dictează clauzele contractuale, în sensul că are puterea dominantă în acel contract, este evident că de fiecare dată va obliga partea cealaltă să introducă o asemnea clauză. Poate să rezite o asemenea clauză atâta timp cât tocmai acesta este motivul pentru care s-a creat, s-a reglementat teoria impreviziunii, pentru a proteja, să spunem, o persoană care este într-o dificultate care nu este cauzată de persoana respectivă, de activitatea acelei persoane. Faptul că o persoană acceptă să introducă o asemenea clauză într-un contract, cum ar suna o asemenea clauză, asta încercam eu. Întotdeauna când discut o problemă încerc să îmi imaginez cum ar suna o asemenea clauză într-un contract: Eu, debitor, bine, în principiu, ambele părți, aproape toate contractele sunt bilaterale, ambele părți sunt și debitor și creditor. Cu alte cuvinte, ambele părți sau numai o parte, care din părți va spune sau va fi o clauză care se va aplica pentru ambii debitori?

Bazil OGLINDĂ: Pot să vă dau un exemplu de clauză?

Claudiu BUGLEA: Da.

Bazil OGLINDĂ: Ambele părți înțeleg să își execute obligațiile decurgând din prezentul contract întocmai, chiar și în ipoteza în care o obligația ar deveni excesiv de oneroasă pentru una dintre părți.

Claudiu BUGLEA: Eu aici, să fiu sincer, nu aș crede că o astfel de clauză ar rezista în situația în care una din părți va veni ulterior și va susține că evenimentul care a intervenit a dereglat atât de mult contractul încât nu mai poate să execute în condițiile respective. Pentru că, vedeți, exemplul pe care mi-l dați dumneavoastră este un exemplul la care mă gândisem și eu acolo exista acordul de voință al părților și ai tendința să crezi că acea clauză este în favoarea ambelor părți, dar în momentul în care s-ar declanșa evenimentul, în momentul în care partea s-ar găsi într-o situație foarte delicată, este evident că, în acel moment, acel eveniment era total imprevizibil.

George Albert IONESCU: Dar ce spuneți dacă acea clauză ar fi reglementată chiar așa cum spune legea? Ambele părți își asumă riscul schimbărilor de la caz la caz, ce fel de contract e aici.

Bogdan DUMITRACHE: Păi cred că este același exemplu dat mai devreme de domnul Oglindă.

Bazil OGLINDĂ: Da, da, este exact același exemplu.

Bogdan DUMITRACHE: A zis fie cât o fi excesiv de oneros.

George Albert IONESCU: Nu, dar plec exact de la definiția legii, exact de la definiția legii. Ne asumăm riscul.

Bogdan DUMITRACHE: Adică, practic, e o respingere a intervenției judecătorului. Domnule judecător, vă oprește o asemenea clauză, vă simțiți oprit de o asemenea clauză? Deci ei și-au asumat riscul, întâmplă-se ce s-o întâmpla…

Cristian BĂLAN: În primul rând, când vedem o asemenea clauză ne gândim, mai ales când e vorba de profesioniști, că poate unul dintre ei a vrut să speculeze mai mult în vederea unui profit mai mare, a spus: „Domnule, practic, eu am spus că nu mă interesează niciun eveniment imprevizibil care ar putea fi atât de imprevizibil încât o obligație ar fi devenit excesiv mai oneroasă pentru mine”, da? În condițiile în care noi știm, ne uităm în manuale de economie din liceu, crizele economice sunt ceva previzibil, sunt ceva la care noi trebuie să ne așteptăm, se întâmpla periodic, nu e problema dacă va exista un eveniment care la un anumit moment poate face obligația să fie excesiv mai oneroasă, problema e dacă voi apuca eu să trăiesc să prind respectivul eveniment. Dacă eu spun „Domnule, pe mine nu mă interesează absolut nimic ce intervine” sau primul lucru la care m-ar duce pe mine cu gândul este strict că una din părți a acceptat foarte ușor asemenea clauză, vrând să speculeze mai mult pentru un profit.

Bogdan DUMITRACHE: Știindu-se că e mai la adăpost de un risc al acestor împrejurări și că riscul de a se produce o asemenea împrejurare, în principiu, ca pronostic, este în partea cealaltă. Și atunci vine, nemțește, și spune „întâmplă-se ce s-o întâmpla”, dar în realitate șansele foarte mari de a se întâmpla ceva în următorii 10 ani sau 3 ani de contract sunt în zona cealaltă.

Viorel DINU: Aici, cred că trebuie făcută o distincție între tipurile de evenimente de impreviziune. Când vorbim de evenimente de natură financiară-monetară, schimbări de prețuri, inflație, schimbări dramatice de curs valutar este una, când vorbim de evenimente cum ar fi într-un contract de transport, se rupe un pod pe ruta pe care trebuia și transportatorul tău trebuie să ocolească câteva sute de kilometri.

Bogdan DUMITRACHE: Sau se rupe în Ucraina tot frontul, nu numai podul.

Viorl DINU: Aia este o altă problemă care ține de subiectul asemănării între impreviziune și forța majoră. De aia nu am dat exemplul cu războiul. Ești la limită, cred, acolo.

Bogdan DUMITRACHE: Poți să ocolești Ucraina.

Claudiu BUGLEA: Da, poţi să ocoleşti Ucraina, dar îți îngreunează executarea.

Viorel DINU: Îți îngreunează executarea.

Bogdan DUMITRACHE: Dar îți deschizi insolvența după ce ocolești Ucraina.

Viorel DINU: Eventual, eventual. M-am referit la exemplul cu podul, că ăla nu ține nici de război, nici de un eveniment natural, care, de obicei, este definit forță majoră, sunt definiții prin contracte care includ lucrurile astea, și atunci măcar contractual poți să ajungi în zona forței majore. Dar ca să revin la discuția anterioară, repet, e vorba de situația unor situații de impreviziune monetară. Ori, să nu uităm că trăim într-o economie liberă sau într-o economie în care, să zicem, prețurile se formează cvasi de cerere si ofertă, variază, nu avem mercurial la piaţă, nu avem curs valutar stabilit de BNR, publicat și care e valabil 3 ani, și unde fiecare din părți, mai ales profesioniștii, trebuie să știe și să-și asume asemenea chestiuni și asemenea probleme. Și atunci nu putem exclude nici în situaţia aceea aplicarea impreviziunii, dar cu maxime.

Bogdan DUMITRACHE: Adică vi se pare că la alineatul 2 condiția caracterului excepțional al schimbării e greu încercată.

Viorel DINU: Apoi da, dar nu 50%, 5000% dacă se schimbă da, probabil că da, e impreviziune.

Bogdan DUMITRACHE: Adică este o pendulare între excesiv de oneros și schimbare excepțională. Domnule avocat Mareş, la un moment dat s-a avansat ideea, din punct de vedere al sferei de aplicare a contractelor, deși suntem în partea generală a oricărui fel de contracte, s-a spus la un moment dat că ar fi în principiu vizate contractele bilaterale și mai puțin probabil contractele unilaterale. Și noi când spunem contracte unilaterale, instant ne gândim la contracte de credit. Achiesați, nu achiesați? Aveți rezerve?

Cristian MAREȘ: În principiu, consider că nu ar trebuie să se aibă în vedere numai contractele bilaterale, ci și contractele unilaterale, avem chiar exemplu, Legea voluntariatului, unde, fiind lege specială, chiar este reglementată această teorie a impreviziunii, însă revin puțin la discuția pe care ați avut-o anterior cu privire la prețuri. Avem din practică exemple cu contractanți, care au încheiat contracte de execuție de lucrări cu autoritate contractantă și în care și-au asumat renunțarea la această clauză în temeiul teoriei impreviziunii, probabil și pentru a câștiga acel contract, de ce nu, în temeiul legii achizițiilor publice și în care, partea, practic, ulterior schimbării prețurilor pe piața materialelor de construcții, n-a mai putut invoca această creștere și să poată obține o adaptare a contractului.

Bazil OGLINDĂ: Dacă îmi permiteți, doctrina și mă refer la cea de bună calitate, dacă nu mă înșel, inclusiv doamna Zamşa susține că nu s-ar aplica contractelor unilaterale. Sper să nu greșesc, dar am întâlnit două articole relativ recente chiar după noul Cod civil.

Bogdan DUMITRACHE: Da, 1271 alin. (1) când nu e vorba încă de impreviziune, ci doar se face așa o încălzire: „Părțile sunt ținute să își modifice obligațiile” ăsta este un prim indiciu, „chiar dacă executarea lor a devenit mai oneroasă fie datorită creșterii costurilor executării propriei obligații, fie datorită scăderii valorii contraprestației.” Deci, sugestia, într-adevăr, ar fi a contractelor bilaterale, dar în ziua de astăzi e plin de contracte de credit și de ce se mai poate inventa în jurul contracte de credit.

Cristian MAREȘ: Așa este și din păcate, e opinia mea, aș fi de acord cu colegul nostru, cred că nu există rațiuni pentru care nu s-ar aplica și contractelor unilaterale atâta timp cât evenimente imprevizibile pot apărea și cu privire la rostul acestor contracte. Cred că maniera de reglementare a teoriei impreviziunii dincolo de formulare, faptul că este o excepție de la principiul forței obligatorii, logica, dacă vreți, care stă în spatele reglementării nu cred că s-ar opune. Este foarte adevărat că unele legislații cum ar fi Cod civil italian, în art. 1468, pe care cred că îl aveți, vi l-am dat, dar o să îl citez eu. Uitați cum spune în mod expres: „Contractul ce generează obligații pentru pentru o singură parte, denumire marginală, în ipoteza articolului anterior, care reglementa impreviziunea, dacă este vorba de un contract în care o singură parte își asumă obligația, aceasta poate cere reducerea prestațiilor sau modificarea modalităților de executare, astfel încât prestația să devină echitabilă.”

Bogdan DUMITRACHE: Deci avem un text dedicat.

Cristian MAREȘ: Avem un text dedicat.

Bogdan DUMITRACHE: Articolul 1468 este pe ecran, într-adevăr.

Cristian MAREȘ: Din Codul civil italian. Din acest punct de vedere, de lege ferenda, cred că s-ar impune și la noi o reglementare expresă pentru eliminarea unei controverse. Însă, din punctul meu de vedere, aceeași soluție poate fi dată în baza textelor continuând să rămână o chestiune delicată, cel puțin la nivel de doctrină, până acum, vedem cum va recepta jurisprudența această problemă.

Bogdan DUMITRACHE: Domnule judecător, haideți să trecem la lucruri concrete. Ia regularizați o acțiune întemeiată pe impreviziune.

Cristian BĂLAN: În primul rând…

Bogdan DUMITRACHE: Valoarea cererii, nu cu CNP-ul. Trecem de CNP.

Cristian BĂLAN: Trecem de CNP.

Bodgan DUMITRACHE: Ăsta îl aflăm.

Cristian BĂLAN: Timbre nu mai e nevoie.

Bogdan DUMITRACHE: Taxe de timbru, ia uitați-vă.

Cristian BĂLAN: Da, taxe de timbru, asta e problema. Care este obiectul, care este valoarea cererii?

Bogdan DUMITRACHE: Care este valoarea cererii? Ce vă așteptați să găsiți aici? Ați avut până acum o acțiune pe impreviziune?

Cristian BĂLAN: Pe impreviziune, nu.

Bogdan DUMITRACHE: Păcat, ar fi dat bine să spuneți că da, chiar dacă nu era adevărat.

Cristian BĂLAN: Reglementarea este în texte.

Bogdan DUMITRACHE: Da.

Cristian BĂLAN: Dacă pornim de la un vechi Cod care nu avea această reglementare, dar totuși, jurisprudența se prevala de impreviziune pentru a regla anumite situații în echitabile, acum avem o reglementare, bineînțeles, vor apărea controversele problemei și vom vedea cum o vom modifica. În privința timbrajului, dacă obiectul cererii este încetarea contractului, nu cred că avem probleme. Valoarea contractului, dacă este cu amendament.

Bogdan DUMITRACHE: Deci suntem la 194 lit.c), în zona în care trebuie să determinăm valoarea cererii.

Cristian BĂLAN: Și la 101 să ne uităm, strict.

Bogdan DUMITRACHE: Și la 101, da. La aspectele de competență materială.

Cristian BĂLAN: La aspecte, unde vorbește de valoarea cererii.

Bogdan DUMITRACHE: Și dacă e vorba de adaptare?

Cristian BĂLAN: Dacă e vorba de adaptare, aici este o problemă. Ce timbrăm? Pentru că eu spun: „Domnule, redistribuiți prestațiile.” Eu trebuie să execut mai puțin decât m-am obligat, timbrez mai puțin decât m-am obligat? Strict ce nu aș vrea să execut? Sau mă duc la valoarea contractului? Având în vedere că este o cerere având ca obiect executarea contractului.

Bogdan DUMITRACHE: Păi domnule Ionescu, ce ați prefera să cereți când partea dumneavoastră se află într-o dificultate și contractul e pe 10 ani? Încetarea contractului sau adaptarea contractului? Avem doua variante? Avem, cumva, două denumiri a aceeași idei de principiu?

George Albert IONESCU: Folosind 1271 nu pot să solicit încetarea contractului.

Bogdan DUMITRACHE: La lit.b), 1271, alin.(2) avem cele două variante, instanța poate să dispună și dispune un cuvânt de dispozitiv.

George Albert IONESCU: Dar voiam să spun că nu îl dispune la acel moment. Deci poate să stabilească, mai ales dacă este un contract cu executare succesivă și, probabil, la asta mă gândesc. Deci, consideră că s-a executate o anumite parte din contract sau că urmează să se mai execute o parte din contract. Cred, însă, că asta înseamnă o modificare a contractului și a termenului contractului, nu o încetare pentru motivele clasice de încetare a contractului.

Claudiu BUGLEA: Aici există, din punctul meu de vedere, situația este destul de simplă. În general, principiul de bază este să salvezi contractul. Ce înseamnă asta? Să reduci prestațiile. Cu alte cuvinte, ce va încerca debitorul să facă? Debitorul și creditorul vor încerca să salveze contractul. Cum? Printr-o reducere a prestației debitorului. Prin urmare, dacă debitorul, pentru că din punctul meu de vedere, acestă teorie poți să o invoci pe cale de acțiune sau pe cale de excepție. În momentul în care îți vine creditorul și îți solicită executarea, tu te opui și îi spui nu vreau să execut atât pentru că, din punctul meu de vedere, din cauza intervenției evenimentului respectiv, mi-a fost îngreunat.

Bogdan DUMITRACHE: Stop joc. Domnule judecător, e întâmpinare sau reconvențională reacția asta?

Cristian BĂLAN: Asta mă gândeam. După unele păreri, întâmpinare, mai ales într-un contract cu executare uno ictu.

Bogdan DUMITRACHE: E o simplă apărare.

Cristian BĂLAN: cu toate că este iar o problemă strict pe timbraj.

Bogdan DUMITRACHE: Da.

Cristian BĂLAN: Pentru că eu mă apuc, negociez, văd că negocierile pică și atunci eu spun că nu îți fac acțiune să cer adaptare, dă-mă tu în judecată. Vine creditorul, plătește toată taxa de timbru…

Bogdan DUMITRACHE: Pe toată valoarea prestației neexecutată, să zicem.

Cristain BĂLAN: Da, pe toată. Și eu vin și mă apăr printr-o singură întâmpinare și zic vreau să plătesc jumate, trei sferturi. Da?

Cristian MAREȘ: Mi se pare un lucru foarte greu.

Claudiu BUGLEA: E unul din punctele mele de vedere. Aici lucrurile se rezolvă. Dacă e pe cerere reconvențională, dumneavoastră ca judecător, veți pune să se taxeze la valoarea stabilită.

Bogdan DUMITRACHE: Păi nu, asta e miza…

Claudiu BUGLEA: Da, da, da. Am înțeles.

Cristian MAREȘ: Întrebarea este: poate judecătorul să pronunțe în dispozitiv adaptarea contractului fără o cerere neconvențională?

Claudiu BUGLEA: Printr-o simplă întâmpinare.

Cristian MAREȘ: Printr-o simplă întâmpinare.

Cristian BĂLAN: Admitem în parte.

Cristian MAREȘ: Este greu…

Claudiu BUGLEA: Admitem în parte. Ar putea să se admită în parte cererea principală.

George Albert IONESCU: Nu cred, nu cred, nu cred asta. Nu poți să invoci impreviziunea pe calea întâmpinării sau pe calea unei excepții. Trebuie să investești instanța care se apleacă asupra contractului și îl modifică. Nu poate să constate că contractul s-a modificat ca să admită doar în parte. Deci, instanța dispune, nu constată. Numai situația în care instanța avea posibilitatea să constate că s-a modificat contractul. Deci, contractul s-ar fi modificat ca efect al legii, nu prin hotărârea judecătorească, atunci da, puteai să invoci pe cale de excepție prin întâmpinare o asemenea de modificare a contractului, intervenită prin efectul legii. Dar textul legal spune că instanța dispune, deci iată că instanța urmează să modifice contractul și atunci trebuie să fie investită instanța cu asemenea cerere.

Bogdan DUMITRACHE: Deci dacă s-a luat inițiativa de către creditorul care cere totul sau nimic, pentru că cere litera contractului și face calcul serios, reacția mea este o reacție pe care o voi scrie în întâmpinare sau în timbraj.

George Albert IONESCU: Absolut.

Bogdan DUMITRACHE: Dar o evaluați ca ținând de o cerere neconvențională.

Claudiu BUGLEA: Neconvențională.

George Albert IONESCU: Neconvențională, absolut, absolut.

Claudiu BUGLEA: Până la urmă, în situația în care nu poți să salvezi contractul și aici trebuie să analizăm. Nu e din perspectiva neapărat a debitorului, ci din perspectiva creditorului. Pentru că acel creditor poate să spună „Ok, eu sunt de acord. A intervenit evenimentul de impreviziune, nu există niciun element care să mă împiedice să fiu de acord cu tine, debitor, numai că, pentru mine creditor, nu este suficientă prestația pe care vrei tu să o faci. Și atunci, soluția, din punctul meu de vedere este ca acel contract să înceteze. Adică, eu nu accept să-mi plătești la un preț mult mai mic, chiar dacă e un preț, pentru că pentru mine, acel preț este insuficient. Deci, nu este invocată de către debitor încetarea contractului aici.

 Bazil OGLINDĂ: Adică dragoste cu de-a sila nu se poate. Asta e ideea, până la urmă.

Claudiu BUGLEA: Da. Încetarea contractului va fi solicitată în această situație de către creditor. De asemenea, eu cred foarte mult în faptul că părțile nu sunt obligate să vină în prealabil în instanță ca instanța să constate. Am insistat mai înainte asupra acestui aspect. Părțile pot să ajungă la un acord, că există evenimentul de impreviziune, dar să se nu înțeleagă doar în aceea ce privește efectele asupra contractului, iar instanța va decide. Pentru că s-ar putea ca debitorul să spună „Eu vreau să execut atât”, creditorul să spună „Nu, mie nu îmi convine să execuți atât”, iar atunci judecătorul va trebui să decidă. Readaptează contractul sau dispune încetarea contractului? Ca o soluție corectă într-un anumit moment. Cu alte cuvinte, din punctul meu de vedere, fără nicio discuție judecătorul poată să dispună, la cererea părții, încetarea contractului. Asta este cererea pe care creditorul o face. Constat că există evenimentul de impreviziune, nu avem o dispută asupra acestui eveniment, numai că, într-adevăr, disproporția este foarte mare, depășește 50%, dar prestația pe care ar face-o debitorul în favoarea mea este insuficientă pentru mine, mă îndestulează și atunci aș fi eu într-o situație delicată. Prin urmare, cred că soluția corectă este să înceteze contractul, în condițiile în care poate să înceteze acel contract.

Bazil OGLINDĂ: Eu sunt de acord cu nuanțele aduse de colegul nostru. Cred că există un principu al salvgardării contractului de care, de altfel am și vorbit la ultima conferință de drept civil. Cred foarte tare chiar în lipsa unei reglementări, de aici trebuie să plecăm, însă judecătorul trebuie să dea dovadă de extrem de multă înțelepciune, chiar dacă prima soluție pe care o are la îndemână este adaptarea, trebuie să se uite, să țină seama de principiul disponibilității, trebuie sa vadă ce i-a solicitat partea și față de apărările pe care le face cealaltă parte să nu lase totuși, prin hotărârea pe care o pronunță, e valabil atât pentru judecător cât și pe arbitru și soluția încetării ar putea uneori să fie una mai rezonabilă. Cred că toate aceste nuanțe sunt foarte corecte.

Claudiu BUGLEA: În comerțul internațional, soluțiile erau în scară. Readaptarea contractului, suspendarea contractului până în momentul în care încetează acel eveniment și vedem după aceea ce se întâmplă, evident este vorba despre contracte încheiate pe termen lung, contracte cu executare succesivă și abia în ultimă instanță, în momentul în care nu mai poți să mai salvezi, este extraordinar de împovărător chiar pentru creditor încetarea contractului.

Bazil OGLINDĂ: Ați adus în discuție o chestiune foarte interesantă și importantă: este posibilă suspendarea contractului în temeiul lui 1271, în lipsa unei soluții? Eu aș tinde să spun că da.

Claudiu BUGLEA: Și eu.

Bazil OGLINDĂ: Și vă dau și un exemplu, dacă vreți.

Bogdan DUMITRACHE: Dar unde s-ar încadra?

Bazil OGLINDĂ: La adaptare, după părerea mea.

Claudiu BUGLEA: Și punctul meu de vedere e la fel.

Bogdan DUMITRACHE: Domnule avocat Mareş, nu vă e teamă că veți greși în identificarea celor două soluții? Aici se conturează ideea că cele două variante încetarea și încetarea sunt diferite. Adică ar fi ciudat, mă întemeiez pe adaptare, demonstrez cazul de impreviziune, e o schimbare excepțională, judecătorul e pregătit să adopte această teză și, totuși, apreciază față de susținerea celorlalte părți că ar fi un caz de încetare. Cum ar fi să plătească clientul cheltuielile de judecată pentru ca nu ați nimerit tipul de soluție din 1271?

Cristian MAREȘ: Păi, problema este ce își dorește clientul în primul rând, dacă solicită adaptarea sau încetarea, pentru că nu solicit eu și dacă solicită adaptarea este firesc să aibă și motive să o solicite, să dovedească că s-ar putea încadra motivele pe care le invocă la adaptare. Că textul spune:„adaptarea pentru a distribui în mod echitabil între părți, pierderile și beneficiile se rezultă din schimbarea împrejurărilor, schimbare care a avut ca și efect o executare excesiv de oneroasă pentru una dintre părți”, deci dacă partea nu solicită adaptarea contractului, nu ar avea cum să pronunțe instanța o soluție de adaptare. Însă, cu privire la cererea reconvențională și întâmpinare, părerea mea este că teoria impreviziunii este o apărare de fond și s-ar putea invoca, să fie invocată și pe calea întâmpinării, ca și excepția de neexecutare a contractului, care nu este o excepție procesuală veritabilă, însă problema se pune ce cerere a formulat cealaltă parte cu privire la care eu mă apăr cu teoria impreviziunii și dacă instanța ar putea să pronunțe adaptarea sau încetarea în funcție de cererea formulată de către cealaltă parte.

Bazil OGLINDĂ: Nu am aceeași părere cu distinsul nostru coleg. Este o mare diferență, după părerea mea, între excepția de neexecutare și teoria impreviziunii.

Bogdan DUMITRACHE: A făcut o analogie. Nici nu susținut că e același lucru.

Bazil OGLINDĂ: Nu, nu, nu. Mă refer ca finalitate procedurală. În cazul excepției de neexecutare, finalitatea pe care o urmărește un pârât este respingerea acțiunii. Prin urmare, nu am nevoie ca finalitate procedurală, nu am nevoie de o cerere reconvențională. În cazul însă a teoriei impreviziunii, atunci când solicit două chestiuni care țin de viața contractuală, adaptarea unui contract care nu înseamnă nici admitere în partea acțiunii, deși aici poate fi o discuție, poate fi interesant, dar atunci când solicit încetarea contractului este la fel ca în caz de rezoluțiunii și de reziliere. În cazul rezoluțiunii și rezilierii am nevoie sau nu de cerere reconvențională? Cred că jurisprudența, soluţionând problema rezoluțiunii și rezilierii, cred că în același timp, aceeași soluție, pe aceeași logică juridică trebuie dată trebuie dată și în situația impreviziunii.

Bogdan DUMITRACHE: Domnule Dinu, vă rog.

Viorel DINU: Da, și eu sunt de acord că trebuie o cerere reconvențională.

Bogdan DUMITRACHE: Nu-i pe gratis, deci.

Viorel DINU: Nu, nu e pe gratis.

Bogdan DUMITRACHE: Punctul de plecare este că totuși contractul să se execute exact în termenii stabiliți. Deci, dacă vreau să îl alterez…

Viorel DINU: … sau să constat încetarea, trebuie să fac cerere reconvențională. O altă paralelă care s-ar putea face, dar strict o paralelă, este cu situația invocării compensării legale. Dacă pârâtul are un titlu executoriu împotriva reclamantului, invocă compensarea doar prin întâmpinare. Depune copia titlului creanței sale contra reclamantului.

Bogdan DUMITRACHE: Dar să știți că, deja, domnul judecător se uită la mine și se gândește în momentul ăsta ce se întâmplă dacă, disperat, debitorul ajunge în situația de a face chiar contestație la executare pentru că acel contract care se pune împotriva lui pe litera acelui contract, e chiar titlu executoriu? Ce faceți, domnule judecător? Vă treziți că în contestația de executare ridică problema impreviziunii debitorul că nu a avut când să o ridice într-un proces, pentru că contractul e cu titlu executoriu, creditorul nu a mai făcut acțiune în justiție, a făcut direct executare silită. Și vă treziți într-o banală contestație de executare, că practic cu asta vă ocupați în primul an după INM, vă treziți cu impreviziune. Cum reacționați? Cum v-ați imagina că reacționați?

Cristian BĂLAN: La fel cum reacționăm și când se invocă clauzele abuzive, în contestația la executare.

Bogdan DUMITRACHE: Deci, sunteți antrenat. Dar nu ați răspuns cu asta. Deci, cum?

Cristian BĂLAN: Soluționăm omului problema.

Bogdan DUMITRACHE: Deci o soluționați. Deci, judecați, examinați omului contestația la executare, în care?

Cristian BĂLAN: În care vedem, dacă e cazul, cum se execută problema. În privința adaptării contractului, totuși, stăm să ne gândim pe admiterea în parte a acțiunii. De exemplu, poți să pui în discuție nulitatea relativă, poți să o pui pe cale de excepție și poți să îi spui „Domnule, respingeți-i acțiunea, cu toate că a trecut termenul de prescripție, tot”, contractul e lovit de o cauză de nulitate relativă. De ce nu aș putea să zic „Admiteți-i în parte acțiunea, pentru că a intervenit impreviziunea, aplicați 1271 și, nu știu, dați-i 30% sau 50%.”

Bogdan DUMITRACHE: Admiteți-i partea în care el îndreptățit, pentru că, pentru rest, s-ar cuveni contractul să fie adaptat. Adică am situația unui debitor, care nu a mai plătit deloc și el zice „Totuși, din factura de 1000 de lei, onorată instanță, 200 de lei este cam mult din cauza unei împrejurări excepționale. Adică avem un debitor care deschide pentru prima dată problema impreviziunii în proces?

Cristian BĂLAN: Mai ales, dacă stăm să ne gândim în cazul contractelor cu executare dintr-o dată, în care părțile au amânat executarea contractului. Eu vin acuma să plătesc prețul, da? Și eu nu plătesc 1 milion de euro, vreau sa plătesc 750.000 de euro, de ce ar opri instanța de plano, să spună „Nu, te apuci, faci dumneata o altă acțiune, îl suspendăm pe ăsta, îl soluționăm pe ăla, vedem cum se modifică contractul”, când poate direct să spună „Admitem în parte, fix 750.000 de euro.” Având în vedere că, v-am spus și nulitatea poate fi opusă pe cale de excepție. Spunând domnul avocat, că totuși instanța trebuie să pronunțe încetarea, modificarea, tot.

Viorel DINU: Mă iertați! Oare în cazul ăsta, stau și mă întreb, contestația la executare a debitorului, nu este cerere reconvențională în sensul dreptului comun?

Bogdan DUMITRACHE: Chiar, cu cât ar timbra această contestație la executare? Pentru că pune motive de fapt și de drept privind fondul dreptului.

Cristian BĂLAN: Timbrezi o contestație la titlu.

Bogdan DUMITRACHE: O contestație la titlu în ghilimele. Deci, valoarea cu care eu solicit să îmi scadă obligația pentru care sunt executat, nu totalul obligației, pentru că nu cer anihilarea ei.

Claudiu BUGLEA: Din punctul meu de vedere, exact același lucru ca și cum ai fi făcut pe o acțiune principală prin care ai fi solicitat să ți se reducă prestația. Deci, pur și simplu, tu, ca debitor, înainte de a se întâmpla ceva, vii și spui „Doresc să mi se reducă prestația cu 25%, 50% pentru că..(argumente).” Exact același lucru vii și într-o contestație la executare, din punctul meu de vedere va trebui timbrată la fel. Vii și spui la o contestație la executare da, acum problema este dacă ai executat ceva sau nu ai executat deloc și la momentul respectiv vei spune că „N-am executat doar atât pentru că.” Dar tu vii vii și spui că „am executat doar atât pentru că 25% nu trebuie să îl execut pentru că invoc teoria impreviziunii.” Și din punctul meu de vedere, problema pe care ați ridicat-o dumneavoastră este perfect întemeiată și cred că s-ar putea să întâlnești cel mai des o asemenea invocare pe calea contestației la executare, deși pare paradoxal, poți să găsești mai des invocarea teoriei impreviziunii într-o contestația la executare atâta timp cât nu ai avut posibilitatea, tocmai pentru că acel contract a fost titlu executoriu și nu ai avut posibilitatea să te adresezi instanței.

Bazil OGLINDĂ: Dacă îmi permiteți, eu cred că există o rigoare procedurală asupra căreia aș vrea să atrag atenția și este dată de litera d) care naște posibilitatea pentru adversarul părții care invocă impreviziunea, să invoce o excepție. Litera d), ca și condiție de admisibilitate a impreviziunii se referă la ”debitorul a încercat într-un termen rezonabil și cu bună-credință negocierea adaptării rezonabile și echitabile a contractului.” Asta ce înseamnă, din punctul meu de vedere, dincolo de discuția întâmpinare, reconvențională, contestație la titlu, ca mijloace procedurale de valorificare, dacă până la momentul la care a fost chemat în judecată de reclamatul care solicită executarea, debitorul nu a avut nicio reacție, cum s-a întâmplat în majoritatea proceselor de impreviziune, pe care eu din experiența practică, atât ca și avocat cât și ca arbitru le-am văzut, adică debitorul nu avea nicio reacție până când era chemat în judecată și, sigur, cu dibăcia avocațială i se construia o apărare frumoasă, după părerea mea, nu mai putem discuta. Deci, 1271 impune niște exigențe și așa se explică ce am spus la început, pentru că avem un regim extrem de restrictiv al aplicabilității impreviziunii, litera d) este foarte importantă. Iar judecătorul trebuie să fie foarte atent pentru că reclamantul, într-o astfel de ipoteză, ar putea față de cererea reconvențională, să invoce o excepție de inadmisibilitate prematuritate, ca și cum nu s-ar fi făcut o procedură prealabilă de negociere. Adică, debitorul are obligația să notifice în intervenția împrejurării conform lui 1271, să încerce o adaptare a contractului, spune textul. Vedeți, textul nu vorbește de încetare, vorbește de o adaptare. Și dacă el, să zicem, că nu a făcut acest lucru in limine litis, după părerea mea, orice apărare pe impreviziune va fi sortită eșecului, pentru că nu mai este îndeplinită condiția literei d). Ar fi de discutat dacă ar putea să o mai facă și cum ar fi privită asta din perspectiva instituției abuzului de drept, după ce a fost chemat în judecată de reclamant.

Claudiu BUGLEA: Din punctul meu de vedere, chiar asta este situația. Pentru că problema, așa cum o puneți dumneavoastră, e interesantă în situația în care debitorul ar face, ar formula el o acțiune, fără ca, în prealabil, să fi încercat o rezolvare rezonabilă. Problema este exact inversă, debitorul spune: „Creditorul a venit să execut, iar eu nu am avut timp să îi explic, pe cale rezonabilă, faptul că sunt într-o situație de impreviziune.” Deci situația este total răsturnată. Într-adevăr, și eu am observat textul de la litera d), şi într-adevăr, sunt de acord cu dumneavoastră, dar pe varianta cealaltă, că debitorul nu se va putea adresa direct instanței, dacă nu a încercat să facă pe cale amiabilă readaptarea contractului. Aceasta a fost și ideea pe care m-am bazat în momentul în care am spus de fiecare dată, de vreo două ori am insistat asupra acestei idei, că părțile sunt cele care trebuie să încerce readaptarea contractului. Dar dacă tu, creditor, îl acționezi în justiție imediat în legătură cu acel contract, atunci este momentul în care debitorul poate să se prevaleze de faptul că atunci este momentul când nu ar mai fi trebuit să încerce readaptarea, pentru că el spune: „Eu încercam să salvez contractul, numai că tu mi-ai cerut direct să nu execut sau să desființăm contractul.” S-ar putea să se întâmple același lucru. S-ar putea ca, creditorul nu să ceară executarea contractului, ci să ceară desființarea contractului, pentru faptul că debitorul nu și-a executat în anumite situații. Și atunci debitorul vine și spune, uite, „Eu am încercat să execut, uite că există dovezile că am încercat să execut, aș fi încercat chiar să readaptez pe cale amiabilă, numai că tu m-ai dat în judecată.” Și atunci, în această situație apare perfect întemeiată o cerere reconvențională a debitorului prin care să invoce teoria impreviziunii.

Bazil OGLINDĂ: Corect.

Cristian MAREȘ: Aș mai fi adăugat dispozițiile art. 712, alin. (2) Cod procedură civilă, care ne spune că: „În cazul în care executarea silită se face în temeiul unui alt titlu executoriu, decât o hotărâre judecătorească, se pot invoca în contestația la executare și motive de fapt sau de drept privitoare la fondul dreptului cuprins în titlul executoriu, numai dacă legea nu prevede în legătură cu acel titlu executoriu o cale procesuală specifică pentru desființarea lui.” Atunci, dacă legea îmi acordă o cale procesuală în temeiul art. 1271 să pot obține încetarea efectelor acelui contract care reprezintă titlu executoriu, aș putea oare prin intermediul contestației la executare să invoc motiv de acest gen?

Claudiu BUGLEA: Din punctul meu de vedere, evident. Pentru că nu ai avut posibilitatea, pentru că tu nu ai avut niciun moment posibilitatea să beneficiezi de 1271, cum spuneți dumneavoastră foarte corect. Dacă ai avut posibilitatea să beneficiezi de o clauză care să ducă, de o situație reglementată de lege, care să permită desființarea contractului. Problema este, pe care a deschis-o domnul Dumitrache, este situația în care tu nu ai avut această posibilitate. Nu pot să-ți spun ți-am oferit o posibilitate, 1271, să o invoci, numai că numai că nu ai invocat-o, pentru că eu am fost mai diligent și imediat am pus în executare contractul. Păi din contră, în această situație, din punctul meu de vedere, sunt circumstanțele perfecte pentru invocarea teoriei impreviziunii într-o contestație la executare, tocmai pentru a că tu nu ai putut beneficia de 1271, nu ai avut timp.

Bodgan DUMITRACHE: Aici aș mai adăuga legea, într-adevăr, la 712 alin. (2), la final, se referă la această condiție negativă, să zicem, de care este legat exercițiul contestației la executare prin care se ridică problema fondului dreptului și anume, să nu fie prevăzută în legătură cu acel titlu executoriu o cale procesuală specifică pentru desființarea lui. A se vedea că în cazul impreviziunii avem două variante: avem varianta adaptării rezonabile sau varianta încetării contractului și, în principiu, din ce am observat, din majoritatea doctrinei, a practicii, se înțelege prin cale procesuală specifică pentru încetarea titlului proceduri speciale de tip plângere contravențională, contestație administrativ-fiscală.

Claudiu BUGLEA: Exact asta vroiam să zic și eu.

Bogdan DUMITRACHE: Deci, ar putea fi menajată zona asta a contractului cu titlu executoriu, în care se pune problema nu a nulității, nu a clauzelor abuzive, ci a adaptării contractului pe motiv de impreviziune.

Claudiu BUGLEA: E vorba despre o cale procesuală specifică, nu de un text de lege din dreptul material care să vorbească despre. E vorba despre o cale specială pentru pentru desființarea acelui act.

Cristian BĂLAN: Și acum mă gândesc, care este momentul la care verific îndeplinirea acestor condiții. Adică, de exemplu, m-a sesizat și nu a încercat într-un termen rezonabil adaptarea contractului, dar procesul a durat 3 ani și ei au mers la mediator două, trei luni în timpul procesului și uite domnule, am depus diligent..

Bogdan DUMITRACHE: Înainte poate chiar de termenul de judecată.

Cristian BĂLAN: Nu, dar poate în timpul…

Bogdan DUMITRACHE: Dar nu vă lasă domnul avocat, pentru că domnul avocat al reclamantului creditor, înainte să dea cuvântul pe probe, spune „Ne pierdem timpul cu măsurarea excesiv de oneros și schimbare de împrejurări, aici nu s-a făcut proba.”

Cristian MAREȘ: Invocă excepția de inadmisibilitate.

Bogdan DUMITRACHE: Deci, domnul avocat traduce acest alineat, lit.d) a alineatului 3 într-o chestiune procedurală care vă scutește de bătăi de cap, să măsurați, să desemnați un expert, să vedeți ce este schimbare excepțională a împrejurărilor, ce nu este schimbare excepțională a împrejurărilor, pentru că eu am un debitor care îl forțează pe judecător să medieze, să arbitreze, fără ca el să fi făcut diligența de a deschide subiectul în barieră onestă în raportul cu creditorul său.

Bazil OGLINDĂ: Corect, iar termenul rezonabil prevăzut de litera d), se calculează, după părerea mea, de la momentul intervenirii evenimentului de impreviziune. Păi, dacă la mine a intervenit impreviziunea acum 6 luni, nu am ce să îi spun creditorului care mă dă după 6 luni în judecată, după părerea mea nu mai ești într-un termen rezonabil. După părerea mea, trebuie chiar de îndată să îți anunți creditorul. Adică e o chestiune de zile, de săptămâni, hai cel mult o lună. Dacă intervine un astfel de eveniment.

Claudiu BUGLEA: Acest text de lege vine tocmai pentru acest argument, pentru că ideea este în felul următor: să salvezi contractul. Și atunci care este ideea? Tu, debitor, trebuie să îi aduci la cunoștință creditorului cât mai rapid, pentru ca împreună să poți salva contractul, exact ce spuneam mai înainte. Degeaba îmi spui tu după 6 luni, ca termen rezonabil, pentru că eu nu pot să mai fac nimic. Pentru că eu, spre exemplu, eu sunt cumpărătorul și văd că nu îmi vine bunul de la vânzător, ce pot să fac?! Eu trebuia să îl vând mai departe. Degeaba vii tu după 6 luni și îmi spui: hai să diminuăm prestațiile. Asta este, într-adevăr, ideea de termen rezonabil, de aceea se dorește. Mai puțin să te gândești la latura procesuală, ci mai mult la ideea de salvare a contractului. Pentru asta există aceasta există această „obligație”, să spunem, pentru debitor de a face diligențe. Asta face de fapt textul de lege, îi impune debitorului obligaţie ca într-un termen rezonabil să îi aducă la cunoștință creditorului, pentru ca astfel creditorul să poată salva într-un fel contractul, să poată să se readapteze, să se repoziționeze pentru posibilele efecte ale impreviziunii.

Bazil OGLINDĂ: Nu pot să nu remarc totuși. În opinia mea, litera d) este ambivalentă. Este atât o normă materială, cât și una procedurală care cred că se traduce prin posibilitatea pentru reclamant, într-un litigiu de tipul celui pe care l-am imaginat noi, să invoce excepția de inadmisibilitate, din punctul meu de vedere, și nu de prematuritate, deși aici iar poate fi o discuție a cererii reconvenționale tocmai pentru acest motiv, dacă nu s-a făcut o negociere într-un termen rezonabil, până la momentul la care a fost el citat în proces.

Bogdan DUMITRACHE: Domnule judecător, o respingeți ca inadmisibilă?

Cristian BĂLAN: Parcă, ca inadmisibilă nu. N-aș vedea-o.

Bogdan DUMITRACHE: E cam mult. E un text în Codul civil. Parcă nu v-ați duce în art.193 alin. (2) în Codul de procedură civilă.

Cristian BĂLAN: Nu neapărat că este un text din Codul civil, dar, aici, norma asta ce urmărește? Domnule, să nu existe o exercitare abuzivă a acestui drept de a apela la teoria impreviziunii, de a solicita adaptarea contractului.

Bogdan DUMITRACHE: Direct în instanță.

Cristian BĂLAN: După ce va veni creditorul, a încercat să mă roage să execut, să poată să facă anumite acte de executare. Și eu la un moment dat, după un an, doi vin și spun „Haideți să adaptăm contractul, pentru că nu mi se părea normal ca acum una jumate să plătesc atâta, da? Și încă nu mi se pare normal.”

Bogdan DUMITRACHE: Da, intrați în formă, intrați în probatorii, dacă nu scăpați, intrați în probatorii.

Cristian BĂLAN: Nu, dar de la o normă care protejează creditorul față de un anumit abuz de drept al debitorului, să ajung ca o condiție de admisibilitate, mie mi se pare un pic cam excesiv.

Bogdan DUMITRACHE: Amânați pronunțarea.

Bazil OGLINDĂ: Riscurile sunt foarte mari din perspectiva creditorului, care față de astfel de abuzuri de drept ale debitorului, se poate vedea în situația ca durata procedurii lui, a acelui proces să fie foarte mare printr-o astfel de cerere reconvențională. Eu cred că, în acele situații, în care nu există absolut niciun demers făcut înainte pe negocierea contractului și debitorul vine și trântește o cerere reconvențională, în care pentru prima dată invocă teoria impreviziunii, dacă reclamantul ar invoca o excepție de inadmisibilitate cu motivarea că nu a existat niciodată un demers și nu s-a respectat lit. d), cred că judecătorul are toate premizele să soluționeze pe calea excepției și nu să administreze un proces complex, care ar îngreuna procesul de fond și acel judecător și-ar asuma un risc foarte mare să pronunțe o hotărâre cu durată a procedurii foarte mare, artificială pentru realizarea drepturilor creditorului, când oricum apărarea aceasta pe impreviziune ar trebui respinsă de plano pentru litera b). Și cred că ăsta ar fi riscul asupra căruia ar trebui să reflectăm.

George Albert IONESCU: Și eu cred că ar fi vorba despre o excepție de inadmisibilitate, câtă vreme legea spune că se poate invoca „numai dacă”. Deci, trebuie mai înainte să fi îndeplinit aceste condiții. Dacă nu le-ai îndeplinit, nu poți să te prevalezi de ea. Iată deci, este inadmisibilă. Cred că se impune această idee.

Bogdan DUMITRACHE: Deci, stimați debitori, a apărut impreviziunea, e în dreptul nostru, nu contați prea mult, pentru că, de-o manieră imprevizibilă s-ar putea să vă scape. Săptămâna viitoare, o emisiune specială, din nou un judecător. Detalii pe dezbateri.JURIDICE. O seară frumoasă![/restrict]

---

1. Incidența impreviziunii în materia logodnei: instanța va dispune adaptarea sau încetarea logodnei?
2. Care este limita dintre impreviziune (art. 1271 alin. 2-3 NCC) și ipoteza în care una dintre obligații devine (doar) mai oneroasă (art. 1271 alin. 1 NCC)? Dar între impreviziune și imposibilitatea fortuită definitivă/temporară de executare (art. 1557 NCC)? Confuzia practică, relativ des întâlnita, între leziune şi impreviziune. Criteriul depășirii cu jumătate din valoarea prestației reglementat de art. 1222 alin. 2, în cazul leziunii, poate fi aplicat și în cazul impreviziunii ca și criteriu al caracterului excesiv de oneros al obligației (art. 1271 alin. 2)?
3. Care sunt rigorile procedurale ale invocării impreviziunii? Poate fi invocată impreviziunea prin cerere reconvențională atunci când cererea principală are ca obiect executarea în natură/prin echivalent ori, după caz, rezoluțiunea/rezilierea contractului? Dacă tinde la reducerea creanței pretinse de reclamant, este suficientă întâmpinarea? Mai există alte rigori de natura procedurală pe care trebuie să le îndeplinească partea care s-ar putea prevala de impreviziune? Ce excepţii procesuale specifice ar putea adversarul să invoce în contextul impreviziunii?
4. Cum s-ar aplica exigenţa modului de calcul al valorii obiectului cererii în cazul acțiunii întemeiate pe impreviziune? Care este riscul anulării, în faza regularizării, a unei cereri întemeiate pe impreviziune?
5. Pot părțile să stipuleze renunțarea, în mod anticipat, la beneficiul impreviziunii? Este lovită de nulitate o asemenea clauză sau, cel puțin, ar trebui privită ca o clauză neuzuală (art. 1203 NCC)?
6. Mai are obiect cererea întemeiată pe impreviziune dacă, între timp, s-a consumat executarea contractului?
7. Poate instanța să respingă o cerere de adaptare a contractului pe motiv că se impune încetarea sau, invers, să respingă cererea de încetare pe motiv că s-ar justifica o adaptare? Cât de diferite sunt cele două soluții pe care instanța le poate dispune (art. 1271 alin. 2 lit. a-b NCC)? Este posibilă solutia suspendarii efectelor contractului în caz de impreviziune?
8. Atunci când contractul este, potrivit legii, titlu executoriu, impreviziunea poate fi invocată prin contestația la executare formulată împotriva creditorului care a început executarea în baza acelui contract, neluând în considerare impactul impreviziunii?
9. Poate fi avută în vedere impreviziunea în materia executării contractelor privind achizițiile publice, având în vedere că OUG nr. 34/2006 trimite la Codul civil ca drept comun, sau dispozițiile speciale ale HG nr. 925/2006 sunt suficiente și nu permit o asemenea completare?
10. Impreviziunea poate privi și contracte unilaterale (ex. contractul de credit)?
11. Are reglementarea impreviziunii, prin Noul Cod civil, un impact… psihologic asupra incidentelor de tip impreviziune apărute după data intrării sale în vigoare, dar în cursul executării unui contract încheiat anterior acestei date?
12. Criza economică. Impreviziunea şi contractele de antrepriză
13. Renunțarea la impreviziune este posibilă printr-o clauză expresă. Poate fi asimiltată unei agravări de executare/răspundere, cu regimul respectivei clauze?