Extras VIDEO: 22′. VIDEO integral, pentru membri: 68′

VIDEO integral, pentru membri: 68′

Înregistrarea video integrală și transcriptul: https://dezbateri.juridice.ro/3186/inspectie-fiscala-litigii-fiscale

Andrei Săvescu: Bună seara, stimați colegi. Mă bucur să fim astăzi împreună la o dezbatere foarte specială, găzduită de casa de avocatură Țuca Zbârcea & Asociații și firma de consultanță fiscală afiliată. Specială și din cauza temei, care este o temă absolut înfricoșătoare, specifică orei de iarnă la care ne aflăm. Inspecția fiscală este înfricoșătoare și probabil că și litigiul este înfricoșător, cel puțin din perspectiva onorariului avocațial. Doamne ferește după aceea, a venit fiscul peste tine, mai trebuie să faci și litigiul. Este de asemenea specială datorită invitaților de astăzi și o să vă rog să-mi permiteți să încep prezentările cu o doamnă care nu necesită prezentare, de fapt, pe care, personal, o cunosc de foarte tânăr, adică mult mai tânăr decât acum, vreau să spun, doamna Tanți ANGHEL, care mie mi se pare că este făcătorul – toată lumea din domeniu o cunoaște – procedurii fiscale, mănâncă fiscalitate pe pâine și bineînțeles, este unul dintre oamenii care înțeleg cel mai bine filosofia procedurii fiscale. Așa cum s-a arătat, fiscalitatea este, în primul rând, un impozit pe complexitate. Doamna Tanți ANGHEL este chiar cea care face aceste lucruri complexe, profit de prilej să spun asta pentru că nu o să mă poată contrazice, pentru că o să intrăm exact în dezbaterile tehnice. Sunt bucuros să fim astăzi împreună cu domnul Ion CAPDEFIER, care a fost o bună bucată de vreme, înainte de a fi consultant pentru prestigioasa firmă de avocatură la care ne aflăm, a fost șeful Direcției de Soluționare a Contestațiilor contribuabililor împotriva actelor fiscale, adică un fel de pre-judecător; cel care judecă nemulțumirile contribuabililor înainte ca ele să ajungă la instanță. Personajul-cheie al acestei dezbateri o să fie domnul Alexandru CRISTEA, care este șeful diviziei de fiscalitate, de la Țuca Zbârcea & Asociații, care are o foarte bogată experiență în acest domeniu și care are și o abordare foarte interesantă a problemelor fiscale; de altfel, dumneavoastră, cei care urmăriți Dezbaterile juridice, l-ați mai putut vedea. În fine, dar nu cea din urmă, doamna avocat Oana GAVRILĂ, litigist foarte cunoscut, avocat de litigii, cea care merge pentru contribuabilii neîndreptățiți, chinuiți, merge în instanță, pentru a face ceea ce trebuie făcut acolo, un fel de matematică așa cum este și contabilitatea. Sper să fie o dezbatere interesantă, temele le-ați văzut deja, o să încercăm să le abordăm pe toate în timpul care, din cauza lungului speach introductiv devine tot mai scurt. Prima temă: Momente cheie în derularea inspecției fiscale – Drepturile și obligații ale contribuabilului. Este un moment, cum spuneam, horror, când vine inspecția fiscală și nu numai că vine, dar și stă mult. Înțeleg că stă 3-6 luni, adică nu vine și stă două zile și ai scăpat, plătind, sau … plătind conținutul deciziei de impunere. Cum este, ca o problemă introductivă? Ce se întâmplă când vine inspecția fiscală? Care sunt momentele? Vine inspecția fiscală la ușă, bănuiesc…

Alexandru CRISTEA: Tot introductiv, cred că e un moment fericit în care putem spune că inspecția a durat 3 luni, practica ne arată că durata reală a inspecției depășește de cele mai multe ori termenele impuse de lege. Doar spre amintire, termenul normal de încheiere a unei inspecții fiscale ar fi de 3 luni, iar pentru mari contribuabili, dată fiind și complexitatea presupusă a operațiunilor acestora, este de 6 luni. [restrict]În practică, din motive mai mult sau mai puțin, subiective, să le spunem, durata și derularea unei inspecții este mult mai întinsă. Tocmai de aceea, este foarte important cum administrăm noi ca și contribuabili o astfel de inspecție fiscală, momente inevitabile din viața oricărui contribuabil. În fine, tematica în sine este exhaustivă, noi nu ne propunem acum să punctăm orișice și fiecare din momente și ne-am gândit, în discuțiile dintre noi, să abordăm doar momentele-cheie. Primul dintre ele ar fi chiar acesta al începerii unei inspecții fiscale, care, conform legii, ar trebui să fie anunțat printr-un aviz de inspecție fiscală, aviz care trebuie să anunțe inspecția cu minim 30 de zile înainte, sau 15 zile în cazul contribuabililor obișnuiți. Chiar și aici am văzut diferențe de abordare în practică, de la o autoritate fiscală la alta. Nu demult, colegul meu s-a confruntat cu o situație în care avizul de inspecție anunța începerea inspecției la un mare contribuabil, atenție, care se presupune a avea mii de dosare de pregătit, pentru aceeași zi. Bineînțeles, putem contesta inclusiv acest aviz de inspecție fiscală, dacă el nu îndeplinește litera legii. Asta doar ca și comentariu introductiv.

Ion CAPDEFIER: Da, în situația respectivă, pretențios a fost spus contestație, am formulat o adresă către Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, în care am invocat textul de lege, că acest aviz se comunică marilor contribuabili cu 30 de zile înainte de începerea inspecției fiscale. Având în vedere că este și mare contribuabil și perioada verificată era 2009-2013, o perioadă destul de îndelungată, am solicitat conducătorului activității respective să pună de acord conținutul avizului, data de începere cu prevederea legii. Contribuabilul respectiv nu ne-a mai sesizat, dacă a fost reluată inspecția după ce s-a formulat această cerere. Bănuiesc că cei de la Inspecția fiscală vor respecta prevederea legii respective. În fond ce se ascundea în spatele acestui aviz, căci asta este esențial și bănuiesc că unii contribuabili, pe perioada respectivă, vor mai primi asemenea avize. Prescripția. În luna decembrie, organele fiscale încheie și ele situațiile și verifică acei contribuabili care sunt cu prescripția aproape de a fi împlinită. Dacă inspecția începea pe 3 ianuarie, așa cum era legal, anul 2009 nu mai putea fi supus verificării.

Alexandru CRISTEA: Nu mai trebuia supus verificării!

Ion CAPDEFIER: Nu mai trebuia supus verificării.

Andrei SĂVESCU: Eu credeam că doar avocații se pretează la așa ceva.

Ion CAPDEFIER: Nu, este dreptul contribuabilului de a i se da o perioadă în care să își pregătească documentele, tot ce trebuie și este un mare contribuabil. De-aia legea îi și dă 30 de zile. Dacă doamna Tanți are un alt punct de vedere…

Tanți ANGHEL: Nu, nu, nu. Sunt de acord că acest aviz de inspecție fiscală și comunicarea acestui document este într-adevăr, un moment-cheie al unei inspecții fiscale, pentru că el reprezintă respectarea unui drept important al contribuabilului, acela de a fi informat despre această inspecție fiscală. Deci, contribuabilul, așa cum spunea și domnul CAPDEFIER, trebuie să fie informat, pentru că el, pe perioada inspecției fiscale trebuie să și colaboreze și pentru a colabora și a fi în măsură să își îndeplinească această obligație, și el trebuie să se pregătească să fie în măsură să răspundă la orice solicitare a organului de inspecție fiscală, legat de buna derulare a acestei inspecții. Deci, vorbim de comunicarea avizului de inspecție fiscală ca un drept al contribuabilului de a fi informat cu privire la desfășurarea inspecției fiscale.

Andrei SĂVESCU: Trebuie să-și pună contabilitatea în ordine, dacă era cumva…

Tanți ANGHEL: Aici, într-adevăr, ține de modul în care se organizează inspecția fiscală și cum își pregătește…Și de fapt, nu neapărat de cum își pregătesc inspecția fiscală, ci cum își fac programarea inspecțiilor fiscale; și ei trebuie să țină cont, pentru că însuși Codul de procedură fiscală spune că la marii contribuabili inspecția începe de la sfârșitul perioadei anterioare care a fost verificată, dar, bineînțeles, cu condiția ca această perioadă să fie în termenul de prescripție. Deci dacă ei vor să se conformeze acestei prevederi, atunci trebuie să se organizeze și să aibă o evidență foarte clară a inspecțiilor fiscale care au fost derulate și să știe că, uitați, anul acesta…eu acum 4-5 ani am făcut inspecția și s-a terminat la contribuabilii cutare, cutare, cutare, deci, anul ăsta ar trebui, dacă vreau să fac de la sfârșitul perioadei trecute, trebuie să-mi programez pentru inspecție fiscală, să nu intru în prescripție. Dar, acum, problema aceasta este puțin…și foarte strict interpretată de organele fiscale, pentru că nu li se întâmplă nimic și nimeni nu o să-i certe de ce un an nu a fost controlat. Deci ei au doar dreptul de a începe inspecția de la ultima perioadă fiscală controlată anterior, cu condiția să fie în termenul de prescripție. Deci, dacă, nu mai este în termenul de prescripție, nu-i nicio problemă, dar ei, atunci, ar trebui să aibă grijă… A doua, să zicem așa, chestiune importantă, care face ca această comunicare a avizului de inspecție fiscală să fie un moment cheie, aceea că în avizul de inspecție fiscală, deci trebuie să i se spună contribuabilului ce impozite se controlează și care sunt perioadele fiscale. Și atunci, dacă o perioadă fiscală s-a prescris, pot să cunoască, în funcție de momentul în care ei întocmesc avizul de inspecție, ținând cont și de comunicarea lui, deci când e posibilă începerea inspecției fiscale, să facă, eu știu, acele calcule care trebuie, astfel încât să nu creeze acest gen de conflicte cu contribuabilii; pentru că nu sunt bune aceste conflicte și afectează buna încredere și…

Andrei SĂVESCU: Am înțeles. Poate să își angajeze contabil, avocat? Pentru că bănuiesc că inspectorul fiscal nu vine niciodată singur, vine în grup, nu, și atunci e normal să…

Tanți ANGHEL: Nu e neapărată nevoie. Depinde cum sunt constituite echipele, dar nu e neapărat nevoie să fie 2, 3, dar probabil că la mari contribuabili sunt și echipe mai complexe, pentru că pot să se pună probleme de specializare, pe diverse impozite, pe diverse domenii; una e să controlezi o bancă, una este să controlezi …

Andrei SĂVESCU: Avizul acesta de inspecție, e întotdeauna la fel? Te controlează cu tot ce este, sau … Știu că Poliția economică, spre exemplu, umblă după timbre sau după timbre pe țigări sau pe băuturi. Inspecția fiscală se face tematic sau se face general, domnule, a venit Inspecția fiscală, bau?

Tanți ANGHEL: Inspecția fiscală umblă după impozite, bineînțeles. Impozitele și taxele sunt destul de multe. Dacă vorbim, pentru că și aici este o chestiune a faptului că există la noi, două categorii de organe fiscale, deci două categorii de inspecții, care pot să controleze impozite diferite. Și vorbesc aici pe de-o parte, ANAF-ul, cel mai important organ fiscal al acestei țări, întrucât administrează cele mai multe impozite și taxe, care sunt cuvenite bugetelor naționale, dar avem și organe fiscale, care administrează impozite și taxe locale și putem, să avem inspecție fiscală și în acest domeniu al impozitelor și taxelor locale. Aici sunt mai puține. Dar, vorbind acum de organele fiscale ale ANAF, care răspund de administrarea foarte multor categorii de impozite și taxe, atunci și când vine partea de inspecție fiscală, poate să controleze toate impozitele și taxele și organul fiscal le are în evidență pentru că el are vectorul fiscal al contribuabilului.

Andrei SĂVESCU: Am înțeles. Și când îl întreabă, îi spune să aducă documente… Bănuiesc…Adică, pentru ce îi trebuie o lună? Vine inspecția, bună ziua, am venit, și-ți spune atunci ce documente îți trebuie. Sau îți spune…

Alexandru CRISTEA: Tocmai acesta este rolul unui aviz, și doamna ANGHEL, cu completările de ordin practic, a atins niște principii fundamentale, apropo de drepturile contribuabililor. Și fără a face o, să zicem, dezvoltare foarte teoretică a acestor drepturi, mie mi se pare că acest drept, de a fi informat, este cel mai important în relația cu fiscul. Când vorbim de aviz și de necesitatea acestui aviz, este dreptul de a fi informat pentru a te pregăti tocmai de aceea este acest termen. Când vorbim de dreptul de a fi informat în timpul inspecției fiscale, acest drept ne apără pe noi, ca și contribuabili, de impuneri nedorite sau nejustificate sau neexplicate de către noi. Deci, pe de-o parte, e important să fim informați ca să ne pregătim, înainte de inspecție, este important să fim informați de constatările preliminare ale fiscului în timpul inspecției, tocmai pentru, pe de-o parte, a căuta explicațiile acolo unde ele există și pot fi oferite sau pentru a corecta anumite situații de fapt acolo unde este posibil. Exemplul cel mai clasic și, dacă vreți, de o banalitate înfiorătoare, dar se întâmplă în foarte multe cazuri, este atunci când se refuză dreptul de deducere pe argumente precum condițiile formale din lege și când mă refer la formal nu mă refer la chestiuni lipsite de importanță, formalul are rolul lui, dar care pot fi corectate în timpul inspecției, dacă contribuabilul ar fi știut din timp de ele.

Oana GAVRILĂ: Și doar în timpul inspecției.

Alexandru CRISTEA: Și de aceea este informat și sfatul nostru de ordin practic și cred că asta trebuie să se rețină, este să se întrebe inspectorii fiscali în timpul inspecției, permanent, cu privire la constatările preliminare. Scenariul cel mai nefavorabil este atunci când inspectorii, la momentul începerii inspecției, cer documente, contribuabilul le pregătește, organul fiscal pleacă – se întâmplă – cu ele spre analiză și ne întâlnim din nou peste trei luni cu niște constatări preliminare, dar și predefinite în același timp, ale organului de control. Și e mult mai greu să întoarcem poziția la acel moment.

Andrei SĂVESCU: Când se face inspecția fiscală, se face cu avocați? Adică, dacă vine fiscul, un fel de procuror… plus că se poate lăsa cu dosar penal; la parchet, măcar e un act solemn, ca donația.

Alexandru CRISTEA: Duceți discuția într-o zonă foarte…

Andrei SĂVESCU: Nu, vorbesc serios.

Oana GAVRILĂ: Lucrurile sunt cumva legate. Adică acest aviz, care are un conținut, din care ar trebui să rezulte obiectul inspecției fiscale, de cele mai multe ori, în practică, îmi pare rău să o spun atât de direct, este destul de general formulat și mai mult decât atât, cred eu, că acest drept de informare, cel puțin din perspectiva conținutului avizului, este puțin supraestimat. De ce? Pentru că dacă contești propriu-zis, neregulile formale ale unui astfel de aviz, de cele mai multe ori pierzi, doar cu acest argument, pentru că orice sancțiune aplicată organelor de control este aplicată sub rezerva dovedirii unui prejudiciu rezultat din lipsa acelor aspecte din conținutul avizului, ceea ce e foarte greu de demonstrat. Dar, revenind strict la întrebarea ta, în momentul în care ai primi un aviz complet, care te informează complet, cu privire la toate aspectele de verificat, da, tu, contribuabil, ți-ai putea pune problema organizării propriei activități și angajării propriilor consultanți, în funcție de domeniul de interes. Dacă însă, nu cunoști, că n-ai cum, pentru că nu ți-a fost comunicată informația completă cu privire la obiectul verificării, implicit, poți să stai foarte liniștit, crezând că ei sunt lămuriți.

Andrei SĂVESCU: Deci, există situații în care oamenii primesc inspecția fiscală fără avocați?

Alexandru CRISTEA: În foarte multe situații.

Andrei SĂVESCU: Dar, stați puțin, dacă la Parchet te cheamă procurorul și e clar că te duci fără avocat la Parchet. Fiscul pare blând că vine el la tine, dar e ca și cum ar veni procurorii la tine.

Alexandru CRISTEA: Nu, aici ați ridicat o minge la fileu de concept, apropo de rol al Fiscului și, deși, în practică sunt foarte multe situații în care Fiscul are această atitudine de procuror scopul administrațiilor fiscale, cel puțin in teorie și pentru aceasta milităm noi, trebuie să fie altul.

Andrei SĂVESCU: Să te amendeze.

Alexandru CRISTEA: Nu, Fiscul trebuie să certifice, dacă vreți, și să confirme o situație fiscală și stabilirea corectă a bazelor de impunere.

Andrei SĂVESCU: Dar vă amintiți că în dezbaterea la care ați participat, tot pe JURIDICE.ro, chiar s-a discutat ce se întâmplă dacă s-a controlat, s-a închis, totul este în regulă, după care procurorii vin și spun „Nu”, deși, fiscal, totul era în regulă.

Tanți ANGHEL: Acum, revenind la întrebarea dumneavoastră, cu privire la asistarea contribuabilului pe perioada inspecției fiscale de către un avocat sau un consultant fiscal sau un specialist în domeniu, pentru că legea nu impune aici să fie doar avocat, să fie doar consultant fiscal, ci un specialist. Dar, aici, de reținut următoarea: de asta se dă acea perioadă de 15 zile sau de 30 de zile, pentru ca pregătirea inspecției fiscale, exact și pentru ca el să își aleagă, să decidă, că el decide, el are drept aici să-și desemneze, și el alege dacă are nevoie sau nu are nevoie. Poate se descurcă, poate că are un departament foarte bun, pentru că sunt, mai ales, firmele mari, au departamente de fiscalitate și poate că au specialiștii lor buni și zic „Nu-i nevoie, ne descurcăm. Sunt oamenii noștri foarte buni și rezistă să țină piept organului de inspecție fiscală”.

Andrei SĂVESCU: Blândețea specifică să certifice că totul a fost în regulă.

Tanți ANGHEL: Da.

Alexandru CRISTEA: Doar un punct voiam să ridic aici, apropo de atitudinea Fiscului și de rolul organului de inspecție fiscală. Din nou, el nu trebuie să fie un procuror. Există acea perioadă de prescripție, rolul lui este, și de aceea de foarte multe ori se leagă de discuția anterioară, se grăbesc să înceapă o inspecție fiscală, ca să nu piardă ani datorită perioadei de prescripție.

Andrei SĂVESCU: Chiar voiam să vă întreb.

Alexandru CRISTEA: Ce vroiam să punctez este un singur aspect, și o spune legea foarte clar, și noi milităm și am mai avut situații de genul acesta. El are doar un rol de a stabili situația, de fapt, fiscală și să corecteze baza de impunere, atenție, cu plus sau cu minus. Cu alte cuvinte, el nu trebuie să fie un anchetator și în situațiile în care contribuabilul a plătit mai mult, și sunt varii situații, nu vreau să intru în discuții de fond, el ar trebui, din bună-credință și cu proactivitate, să corecteze taxele plătite în plus. Bineînțeles, acest lucru se întâmplă destul de rar. Dar voiam să mă dau un pas înapoi, în a reliefa rolul organului fiscal, aici.

Andrei SĂVESCU: Doamna Tanți s-a referit, ceva mai devreme, la chestiunea prescripției, care este una interesantă. Chiar este o chestiune interesantă pe care voiam să o abordăm, în legătură cu dreptul, în ce termeni se prescrie dreptul organului fiscal să stabilească, în legătură cu termenul de cinci ani. Adică de când începe să curgă, pentru că mi se pare că avem o diferență, sunt convins că dumneavoastră ați pus-o în lege, o diferență de abordare a viitorului în legătură cu momentele la care încep să curgă termenele. De exemplu, ce înseamnă că aici o să ajungem, când se constituie baza de impunere? Care este momentul de început al acestei prescripții?

Tanți ANGHEL: Bun. Aș vrea mai întâi să punctăm..

Andrei SĂVESCU: Care este filozofia?

Tanți ANGHEL: Și să fie foarte clar că, în materie fiscală, operăm cu două prescripții: avem prescripția la stabilire și prescripția la executare la colectat, în general.

Ion CAPDEFIER: Vorbim de prescripția la constatare.

Tanți ANGHEL: Da, dar când vorbim de inspecție fiscală, așa cum s-a mai spus aici, inspecția fiscală este legată de stabilirea impozitului și când vorbim de stabilire, de dreptul organului fiscal de a percepe impozite, cinci ani, și legea spune de la 1 ianuarie a anului următor celui care i s-a născut creanța fiscală. Iar creanța fiscală se naște la momentul, spune legea, când se constituie baza de impozitare, care îi dă naștere și, sigur, că aici, această chestiune a momentului de constituire a bazei impozitare a suscitat mai multe abordări, n-aș vrea să le spun chiar interpretări, dar opinia mea este că ceea ce vrea textul să spună cu privire la momentul constituirii bazei de impozitare, acesta este legat de perioada fiscală. Baza de impozitare, totdeauna, se constituie la finele unei perioade fiscale. Deci, vorbim de impozitul pe profit, care este, de exemplu, un impozit anual, baza de impozitare, care este constituită din totalitatea veniturilor și cheltuielilor aferente unui an fiscal care e definit anul calendaristic sau Codul fiscal dă posibilitate stabilirii și unui alt an fiscal, dar totdeauna știm care este această perioadă fiscală, care este acest an fiscal, când începe și când se sfârșește el și, atunci, eu iau venitul și cheltuielile până în ultima zi a anului respectiv fiscal. Deci, vorbesc la modul general, cu anul calendaristic, deci, la ora de 23:59 a zilei de 31 decembrie, atunci număram veniturile și cheltuielile sau însumăm veniturile și cheltuielile și atunci se constituie baza de impozitare, și de ce este acest lucru, și nu are legătură cu momentul în care această constituire a bazei de impozitare și stabilire a impozitului ia partea și este îmbrăcată formal, din punct de vedere formal, înțelegând prin aceasta depunerea declarației pentru că aici vorbim de faptul că acestă creanță fiscală, vorbim de o creanță fiscală care are ca izvor legea care spune când se constituie această bază de impozitare și vă spuneam, la sfârșitul anului. Deci, nu avem aici nicio chestiune formală, nicio intervenție a nimănui, nici a organului fiscal, nici a contribuabilului cu aspectul formal, pentru că atunci când vorbim de organ fiscal contribuabil, vorbim de aspectul formal. Deci, totdeauna când vorbim de nașterea creanței fiscale și momentul constituirii bazei de impozitare, ne gândim la sfârșitul perioadei fiscale, iar perioada fiscală o găsim în lege la impozitul pe profit la sfârșitul anului fiscal, la impozitul pe salariu este lunar, deci la sfârșitul lunii, la TVA este lunar sau trimestrial, depinde. Numai un pic și închei imediat, dacă am lega constituirea bazei de impozitare de momentul depunerii declarației fiscale, aici avem un moment, să zicem așa, prevăzut de lege, dar avem un moment când contribuabilul își înțelege să își depună declarația care poate să fie în cadrul termenului sau poate să nu fie să fie peste termen sau poate să nu fie deloc. Deci, asta ar însemna că ajung la absurditatea că, dacă nu se mai poate depune deloc, înseamnă că nu mai curge termenul de prescripție, ceea ce, în nici un caz, nu este în nici un caz intenția legiuitorului, din punctul meu de vedere.

Alexandru CRISTEA: Dar cu aplicații practice importante. Un exemplu practic ar fi cel mai simplist. Avem o tranzacție, să spunem în anul 2009, care îmi generează niște venituri impozabile și un fapt generator pentru TVA-ul respectiv, termenul de prescripție, în opinia noastră, în interpretarea legii, curge de la 1 ianuarie 2010, practic, el se termină la sfârșitul anului 2014. O interpretare pe care am văzut-o în practica autorității fiscale este că termenul de prescripție, să spunem, pentru impozitul pentru venit nu începe de la 1 ianuarie 2010, ci de la 1 ianuarie 2011, pe logica faptului că declarația aferentă lui 2009, cea finală, se depune în 2010.

Andrei SĂVESCU: Păi asta ar înseamna că dacă omul, săracul, își pune declarația își agravează situația, din perspectiva prescripției.

Alexandru CRISTEA: Aici am ajunge la situația absurdă, spusă de doamna Anghel.

Tanți ANGHEL: Eu aș mai avea și un alt argument. Deci, ca să se întocmească declarația și să-i individualizeze creanța în declarație trebuie mai întâi ea să existe, să ia naștere. Dec,i ea a luat naștere și pe urmă vin, pentru că ea există, o formalizez.

Ion CAPDEFIER: Știți ce se întâmplă? Discuțiile sunt frumoase, dar numai că, în practică, pentru contribuabili și pentru noi, ca mod de abordare, există o adresă contrasemnată de un director din finanțe și aprobată, probabil, de președintele ANAF, nu are importanță numele, în care spune că la impozit pe profit, așa cum a spus Alex, nu începe din 2009, ci din 2010. Baza s-a creat în 2010. Argumentele, dacă ați fost atenți, sunt cele pe care le-am discutat noi, să arătăm organului fiscal și, probabil, vom ajunge în instanță că baza s-a constituit în 2009 și prescpripția începe cu 2010.

Oana GAVRILĂ: Bine, adresa respectivă este doar un punct de vedere, și nu un document cu forță obligatorie în instanță.

Ion CAPDEFIER: Știi ce se întâmplă, Oana, adresa respectivă este semnată de un președinte ANAF, eu, care am trecut pe acolo îi înțeleg, adică el zice: „Șeful meu m-a trimis și eu scriu ce mi-a spus șeful meu“. Până cel om care conduce această instituție nu revine la această adresă, până și organele de inspecție, nu procedează nici ele prea corect, pentru că acea inspecție, cum a spus Alex, nu durează 6 luni, ci durează mult mai mult și dacă ești convins că baza de impozitare este în 2009, nu ai decât să faci o adresă către Ministerul Finanțelor, „Domnilor, mai revedeți o dată acea adresă și luați decizia pentru că punctul nostru de vedere și, punctul de vedere al inspectorilor cu care am discutat, au spus că degeaba îmi spuneți, pentru că eu știu ce îmi spuneți dumneavoastră, aceeași lege o citim, dar ce să fac cu documentul ăsta dacă mi l-a dat șeful meu.”

Andrei SĂVESCU: Am înțeles.

PARTICIPANT: Am o întrebare, dacă se poate.

Ion CAPDEFIER: Vă rog!

PARTICIPANT: Acum ajungem în instanță, cum a spus colega noastră, și se pune problema ce valoare va avea acea adresă, dacă judecătorul va ține cont de ea.

Ion CAPDEFIER: Un judecător, nu.

Oana GAVRILĂ: Acesta este și motivul pentru care am făcut precizarea referitoare la relevanța înscrisului respectiv, nici măcar mijloc de probă nu-l putem considera, din perspectiva litigiului, pentru că, până la urmă, este un înscris care nu privește situația din speța respectivă, iar pentru judecător poate să aibă cel mult un rol orientativ, îi oferă posibilitatea de a ști o interpretare a cuiva, președinte, indiferent de poziția pe care o ocupă, dar cu siguranță nu are o forță obligatorie, să împărtășească opinia respectivă sau să-și formeze propria opinie pe baza argumentelor expuse de colegii mei, care par foarte logice.

Tanți ANGHEL: Acea este poziția uneia dintre părți.

Oana GAVRILĂ: Exact.

Tanți ANGHEL: Acum vine și cealaltă parte cu poziția ei și această parte trebuie să convingă judecătorul cu argumentele ei.

Ion CAPDEFIER: Numai că până la a convinge judecătorul acolo se plătesc și principalul, și secundar, și de aceea am spus noi și am solicitat organelor fiscale, dar ar fi trebuit să solicitați o adresă, dacă sunteți convinși că nu iese în conformitate cu prevederea legii, să solicitați încă o dată dacă se menține această adresă, că dumneavoastră o aplicați. Am terminat.

Andrei SĂVESCU: Mai am și eu o întrebare, dacă îmi dați voie. Că tot a intervenit Oana, începem să intrăm pe tărâm contencios, care e cel mai interesant, probabil, și cel mai trist. Înțeleg că, în timpul inspecției, se conversează, dacă nu cumva vine inspecția, ia actele și se întoarce după trei luni, în mod normal, mai au corespondență. Bănuiesc că această corespondență făcută de organul de control, e tot act administrativ, adică fiecare act din acestea. De exemplu, dacă ți se cer, printr-o hârtie documente, „Dă-mi nu știu ce”, se atacă, se face contestație împotriva? Asta e o situație, simplă, dar mai am o întrebare, mai gravă. Dacă, de exemplu, știu că acum, nouă Direcție Antifraudă face niște chestiuni cu prejudiciul estimate, ceea ce dă bine, prejudiciu estimate, adică poate este, poate nu e, poate e atât. Dar, pe urmă se pune în legătură cu consecințele unor acte care au prejudiciu estimat sau care sunt acte parțiale,pentru că trebuie să fii tot timpul cu ochii în patru să contești. Nu zici că aștepți până la sfârșitul anului, „Faceți ce faceți, la procuror poți să faci asta, dumneata fă-ți acolo ancheta, eu nu am nimic de declarat, dacă găsești probe, bine.” La Fisc, nu se poate așa, probabil, să zici “Dă-mi decizia de impunere.” Nu, pentru că nu dorești. O să fii mort în momentul în care o să o primești.

Oana GAVRILĂ: Ăsta este un subiect foarte controversat și foarte des, din păcate, întâlnit în practica ultimei perioade, mai bine zis.

Andrei SĂVESCU: Trebuia să facem dezbaterea Halloween.

Oana GAVRILĂ: Cumva da, din păcate. Sunt din ce în ce mai multe situații în care controlul acesta se termină cu un proces verbal, care, din păcate, pentru cazul la care ne referim nu stabilește o obligație reală de plată, doar estimează un prejudiciu posibil a fi stabilit ulterior printr-un alt act administrativ și, din păcate, impune și niște măsuri asigurătorii sau, mai bine zis, le menționează ca fiind posibil de a fi instituite de către organele de control, subsecvent acestui act. Acum, posibilitatea de contestare că asta era, de fapt, întrebarea, a acestui tip de acte sau a altor acte emise pe parcursul inspecției, care nu creează o obligație sau un drept propriu-zis. Din păcate, ele sunt excluse în practica majorității instanțelor din România din categoria actelor administrative, prin „act administrativ” înțelegând acel act care emană de la un organ al statului și care generează drepturi și obligații pentru contribuabili. Motivul pentru care instanțele consideră că nu se naște dreptul la acțiune asupra acestui act este faptul că nu generează drepturi și obligații, în sensul clasic al legii fiscale. Dacă nu ai obligația stabilită clar, respectiv de plată a unui impozit, taxă ce au verificat ei, nu ai posibilitatea de a-l contesta. Zic, din păcate, asta-i practica, pentru că s-a demonstrat în practica ultimului an, cel puțin, că astfel de procese-verbale au făcut, efectiv, ravagii în categoria afacerilor propriu-zise, ale societăților verificate. Pe baza lor, organele fiscale au instituit măsuri asigurătorii, au blocat efectiv activitatea respectivilor comercianți, iar demersurile de contestare a actului de bază, care a generat, practic, toate aceste consecințe, au fost finalizate prin respingerea ca inadmisibilă a acțiunii pe acest motiv. Ca inadmisibilă le resping, pe motiv că nu se încadrează actul atacat în categoria actului administrativ fiscal, respectiv nu naște drepturi și obligații fiscale, pentru că, într-adevăr, nu ai obligație de plată stabilită în sarcina lui.

Alexandru CRISTEA: Ai doar un prejudiciu.

Oana GAVRILĂ: Nici măcar un prejudiciu, decât estimat.

Tanți ANGHEL: Prejudiciu, ce înseamnă prejudiciu? Prejudiciul, aici, când vorbim de Fisc și stabilirea prejudiciului de către Fisc, vorbim, de fapt, de stabilire de impozite și taxe. Prejudiciul este reprezentat de impozite și taxe.

Oana GAVRILĂ: Pe care le-ai fi datorat și nu le-ai fi plătit.

Tanți ANGHEL: Exact. Care au fost, să zicem așa, sustrase, nu au fost plătite, deci trebuiau declarate și plătite, în opinia mea.

Oana GAVRILĂ: Până și titulatura folosită în astfel de acte de control, „prejudiciul”, te scoate din sfera obligațiilor fiscale clasice și, atunci, pentru instanța investită cu soluționarea acestui litigiu, recunoașterea tipului de obligație fiscală devine aproape imposibilă, că citește în procesul verbal „prejudiciu”, nu citește „TVA”, nici citește „impozit”, nu citește altceva cu care ar fi obligată, din perspectiva reglementării.

Alexandru CRISTEA: Sau chiar dacă le citește, le citește tot în contextul ăsta, al unui prejudiciu sau ale unei baze de impunere estimată.

Ion CAPDEFIER: Estimat. Acum nu e cert. El și spune așa cum zice, „estimat”, nu-i cert.

Alexandru CRISTEA: Și atunci, suntem într-un mare impas procedural.

Oana GAVRILĂ: Și legislativ, aș spune, pentru că, până la urmă, poate că nu numai practica este vinovată pentru crearea acestor asemenea consecințe, ci și legislația ar putea să fie adaptată astfel încât să permită includerea în categoria actelor administrative și a acestor acte emise fără consecința clară a obligației de plată a unei creanței fiscale, ci puțin mai largă, din perspectiva drepturilor și obligațiilor generale.

Andrei SĂVESCU: Am înțeles. Deci, în afaceri, în comercial, dacă ești obligat printr-o hotărâre judecătorească, plătești. Dacă ți se pune în timpul procesului, până să fii obligat, ți se pune sechestru, poți să ataci măsura, în fiscal nu e așa.

Oana GAVRILĂ: Poți să ataci măsura sechestrului, însă prin niște remedii procesuale clasice procedurii civile clasice. Nu poți merge împotriva titlului procesului-verbal care stă la bază. Nu pot analiza, pe fond, nu pot supune analizei instanței pe fond.

Andrei SĂVESCU: Aa, păi riscul este estimat, mă scuzați.

Oana GAVRILĂ: Da, nu este act administrativ, încă.

Andrei SĂVESCU: Am înțeles, cum ați cere într-un proces comercial să se pune sechestru pe bunuri și precizezi „Domnule, eu estimez, nu știu cât”.

Oana GAVRILĂ: Cumva, da.

Andrei SĂVESCU: Păi o să râdă de mine, instanța.

Tanți ANGHEL: Există mai multe probleme aici sau cel puțin două. Una legată de aceste procese-verbale și, să zic așa, de modul cum lucrează Direcția Antifraudă, aici ieșim din sfera Codului de procedură fiscală pentru că vorbim de o lege specială, dar, principial vorbind, și mă bucur să aud acest lucru, că instanța nu califică aceste procese-verbale ca fiind acte administrative fiscale, care să poată să fie contestate, pentru că așa este, deci, ele sunt, cel mult, niște mijloace de probă. Ele, de multe ori, și Antifrauda le dă la inspecția fiscală, care le valorifică, încheind, în baza lor, un raport de inspecție și, eventual, o decizie de impunere, intrăm deja pe tărâmul contestației, dar legat de cealaltă chestiune, a măsurilor asigurătorii, pe lângă faptul că măsurile asigurătorii sau dispunerea acestor măsuri se face printr-un document, printr-un act administrativ fiscal, decizie de instituire a măsurii asigurătorii, care poate să fie contestată, pe contencios administrativ. Deci, decizia de instituire pentru că eu, la luarea măsurilor asigurătorii, am această procedură a deciziei de instituire a măsurii asigurătorii și, pe urmă, aplicarea propriu-zisă a măsurii care este sechestrul asiguratoriu sau poprirea sechestrului.

Oana GAVRILĂ: Prin acte distincte subsecvente.

Tanți ANGHEL: Exact. Sunt acte subsecvente și, aici, intru pe partea procedurală. Deci, se poate contesta decizia de instituire a măsurii asigurătorii și, aici, pentru nerespectarea condițiilor care au impus măsura pentru că legea spune clar, situațiile în care se dispun măsurile asigurătorii, iar situațiile respective, de exemplu, există pericolul risipirii averii, deci, nu trebuie s-o pui ca o lozincă acolo, doar să o aclamezi, să zici că „Da, există pericolul”, cel care dispune, în acest caz, organul de control, Inspectorii Antifraudă trebuie să spună prin ce conduite și prin ce fapte ale contribuabilului respectiv, el a demonstrat și probează cu aceste fapte când există acest pericol.

Oana GAVRILĂ: Știți care e problema propriu-zisă pe care am sesizat-o în practică, faptul că nu se respectă neapărat, decât în aparență, succesiunea actelor menționate de dumneavoastră. Într-adevăr, are trebui să avem procesul-verbal, ar trebui să avem o decizie de instituire a măsurilor asigurătorii și, apoi, actele subsecvente de instituire propriu-zisă. Dacă am fi într-o situația clasică de genul ăsta, am ști ce avem de făcut cu succes. Pentru că nu se întâmplă așa, ajungem în situația de inadmisibilitate, cazurile la care mă refer eu, diferite, sunt următoarele: se emite procesul-verbal care estimează prejudiciul și prevede posibilitatea instituirii măsurilor asigurătorii, îmi dă explicații, cu 100 de pagini raportat la documentele analizate și argumentație propriu-zisă, vine o decizie de instituire a măsurilor asigurătorii, document diferit ca înscris, dar care face trimitere la tot conținutul, aprecierile și raționamentul organelor de control din procesul-verbal și, în baza lui, dispunem instituirea măsurilor asigurătorii și, sigur, avem mai departe, actele propriu-zise. În momentul în care mergi cu o acțiune în contencios administrativ împotriva acestei decizii de instituirea a măsurilor asigurătorii, te lovești de două impedimente: unul – n-ai înlăturat constatările propriu-zise ale organelor de control din procesul verbal, ele sunt irevocabile, valabile, încă produc efecte, nefiind invalidate până la acest moment, 2 – decizia de instituire a măsurilor asigurătorii n-o poți contesta decât din perspectiva îndeplinirii acelor condiții pentru instituire, pericol de sustragere și așa mai departe. Și ajungi, practic, de asta spuneam, în imposibilitatea de a analiza fondul propriu-zis al constatărilor pentru că procesul-verbal e intangibil, din perspectiva admisibilității, decizia nu-ți reia constatările pe fond.

Alexandru CRISTEA: Mai mult, exact în spiritul celor spuse de Oana, mă gândeam la pasul următor. Pentru a reveni la ce spunea doamna Anghel, dacă continuăm procesul ăsta verbal doar ca o chestiune preliminară și un mijloc de probă ca organul fiscal să vină imediat și, ulterior, să încheiem un raport de inspecție fiscală, lucrurile, din nou, s-ar așeza pe făgaș, exact cum spune Oana. De foarte multe ori, ca să nu spun de cele mai multe ori, acest raport de inspecție fiscală nu se mai concretizează niciodată, pentru că, cazul ia, într-o manieră sau alta, o turnură în zona penală.

Andrei SĂVESCU: Așa rămâi cu sechestru.

Alexandru CRISTEA: Și atunci rămâi cu sechestru, rămâi cu acel proces verbal intangibil.

Andrei SĂVESCU: Poți să te duci acasă.

Oana GAVRILĂ: Ceea ce faci, de obicei, în condițiile astea. Exact.

Alexandru CRISTEA: Exact. Aici este problema procedurală, care se întâmplă în foarte multe situații.

Oana GAVRILĂ: Am înțeles.

PARTICIPANT: Atunci toate aceste acte ar trebui încadrate la acte asimilate actului administrativ.

Alexandru CRISTEA: Exact.

Oana GAVRILĂ: Din păcate, nu sunt.

Andrei SĂVESCU: Am înțeles.

PARTICIPANT: Pentru că am avut o situație concretă pe ajutor de stat încheiat cu o notă de constatare. La fel, ne-am pus să o contestăm în instanță, ne-am lovit, evident de inadmisibilitate.

Andrei SĂVESCU: Am înțeles.

Tanți ANGHEL: Asta pentru că spune că aceste măsuri asigurătorii cumva, ele, să zicem așa, se iau înaintea emiterii titlului de creanță și probabil legiuitorul ar trebui să prevadă un termen de emitere al titlului de creanță, și dacă nu, atunci să se ridice…

Andrei SĂVESCU: Și dacă nu, atunci să se ridice măsura asiguratorie.

Tanți ANGHEL: Și atunci da, da, da. Să se ridice…

Oana GAVRILĂ: Da, da, da.

Tanți ANGHEL: Să se anuleze.

Oana GAVRILĂ: Ca să ai și o protecție a dreptului tău la acțiune, pentru că altfel…

Andrei SĂVESCU: Dar dumneavoastră sunteți legiuitorul.

Tanți ANGHEL: Da. Am reținut acest lucru. Tocmai de asta am și spus.

Alexandru CRISTEA: Mai aveam un singur punct apropo de… Trebuie să atingem și problema „prejudiciului estimate”.

Andrei SĂVESCU: Da, era o întrebare de la cineva care s-a înscris în legătură cu asta.

Alexandru CRISTEA: Vă rog!

Andrei SĂVESCU: Nu, vă rog!

Alexandru CRISTEA: Doar de punctat un singur aspect aici. Apropo de discernământul de care vorbeam, de care trebuie să dea dovadă organul de inspecție fiscal, nu doar în impunerea sau nu a măsurilor asigurătorii, ci a acestor estimări. De multe ori aceste anchete „preliminare” nu oferă toate informațiile sau organul fiscal nu are toate informațiile exacte, tocmai de aceea a estimat. Am văzut foarte multe cazuri în care neavând aceste informații exacte și pentru a se asigura că nu există nici cea mai mică portiță pentru contribuabil de a se sustrage unui eventual control, se estimează și, în consecință, se pun măsuri asigurătorii pe o sumă mult mai mare decât cea, să spunem, vizată de o posibilă contravenție, creșterea bazei de impozitare sau infracțiune, după cum e cazul. Ș,i astfel, se ajunge la blocarea efectivă a contribuabilului. Cu alte cuvinte, un contribuabil, să spunem, care are o zonă de suspiciune la momentul asta pe o anumită tip de tranzacție de 1 milion de euro, se ajunge să aibă măsuri asigurătorii de 40 de milioane de euro doar pe ideea că aceea este cifra lui de afaceri. Și, atunci, organului de control i-a fost mult mai simplu să estimeze acel prejudiciu la nivelul, dau doar un exemplu, întregii lui cifrei de afaceri. Deci, aici este vorba de discernământul organului de control, care vine să controleze situația respectivă.

Oana GAVRILĂ: Pe de altă parte, odată ajunși în zona asta a momentului, a tipului de acte pe care le poate contesta contribuabilul, cred că un element absolut important este timpul. Lucrurile se întâmplă destul de repede sau se pot întâmpla mult prea lent, astfel încât dreptul la acțiune, propriu-zis, este îngrădit, și asta se leagă și cu momentul în care contribuabilul se poate efectiv adresa instanței de judecată cu o acțiune, întârzierea demersului de fiind de data asta cauzată, de exemplu, de nesoluționare în termen a contestației administrative, plângere prealabilă, etapă obligatorie a fi parcursă înainte de promovarea acțiunii în anulare. Și, iarăși, avem acest element al timpului, care poate să facă o diferență foarte mare între succes și continuarea afacerii.

Andrei SĂVESCU: Eu mă chinui de mult să pun următoarea întrebare care se referă tot la timp, fir-ar să fie, cea mai rigidă resursă. Am înțeles că, m-a ferit Dumnezeu de așa ceva, dar am înțeles că, adesea, organele fiscale depășesc termenul de emitere a deciziei.

Tanți ANGHEL: Să soluționeze contestația.

Andrei SĂVESCU: Și e o situație asemănătoare. Adică, stai. aștepți, poate să nu mai vină niciodată.

Oana GAVRILĂ: Da, ești beneficiarul unui act adminstrativ care produce efecte asupra ta.

Andrei SĂVESCU: Beneficiarul, da.

Oana GAVRILĂ: Beneficiarul, da. Așa te numește legea.

Andrei SĂVESCU: Da.

Oana GAVRILĂ: Poate fi pus în executare împotriva ta, pot fi instituite măsuri asigurătorii în baza acelui act, dar de cele mai multe ori se pune efectiv în executare, promovezi o contestație administrativă și aștepți pentru că nu te poți adresa instanței până în momentul în care ai o astfel de decizie. Codul de procedură fiscală este foarte clar în privința acestei reglementări, obiect al acțiunii neputând să facă decât decizia de soluționare a contestației. Și îmbucurător este, totuși, faptul că înțelegem că există o inițiativă de modificare, o propunere de modificare a Codului sub acest aspect. Cred că doamna Anghel ne poate oferi mai multe informații.

Tanți ANGHEL: Da, așa este. În primul rând, această întârziere a organului de soluționare a contestației de a răspunde la această cerere a contribuabilului, pentru că este o contestație asimilată și ea unei cereri, dar unei cereri speciale, care trebuie soluționată și ea în 45 de zile, dar această lipsă de răspuns și de reacție într-un anumit termen, 45 de zile sau, eu știu, un alt termen rezonabil, poate că putem să îi dăm și organului de soluționare niște circumstanțe că uneori nu poate să răspundă în acest termen. Există, însă, posibilitatea, și Oana a spus, și pe contenciosul administrativ să te duci în instanță pe lipsa acestui răspuns, deci, te duci în contencios, lispa răspunsului valorează refuz de soluționare a acestei cereri și atunci poate să facă obiectul unei acțiuni în contenciosul administrativ. Dar, Oana poate să spună, pentru că are experiență mai multă aici, că instanțele, de regulă, nu se investesc să soluționeze ele această cauză ci zic, trimit pe contribuabil, „Du-te și parcurge această procedură prealabilă și pe urmă vii la mine, după ce ai răspuns” și nu știu, poate că obligă.

Oana GAVRILĂ: Da, din păcate obiectul acțiunii este numai obligarea organului competent să soluționeze.

Tanți ANGHEL: Noi am avut această solicitare din partea mediului de afaceri, la care noi, să zicem așa, Minister de Finanțe, ca cel care lucrează la aceste texte de lege și încercăm, zicem noi, să facem lucrurile să meargă din ce în ce mai bine.

Andrei SĂVESCU: Să funcționeze, da.

Tanți ANGHEL: În privința asta am consultat și, fiind legați de Legea contenciosului administrativ, ne-am adresat și Ministerului Justiției, care ne-a spus clar că nu e neapărat nevoie de un text de lege, pentru că legea contenciosului administrativ permite contribuabilului să se ducă în instanță cu o astfel de acțiune.

Andrei SĂVESCU: Corect.

Tanți ANGHEL: Dar, totuși, Ministerul Justiției a zis că, în situația în care se simte nevoia și pentru a fi mai clar și mai clare drepturile contribuabililor, ei, au fost și ei de acord că este oportun să avem în Codul de procedură și să reglementăm în Codul de procedură acest drept al contribuabilului de a se adresa instanței de contencios dacă nu primește răspuns la contestația sa, într-un anumit termen. Și noi ne-am gândit sau am ales acest termen și am spus că ar fi un termen rezonabil în care, deci, contribuabilul se poate duce la instanță, de 6 luni, pentru că nu este numai la noi acest termen, există și în alte legislații, și în Franța și în Olanda, și în Germania, deci acest drept al contribuabilului, ca atunci când el nu primește răspuns la o cerere a sa de la un organ administrative, în termenul legal și în termenul de 6 luni, deci, el atunci are dreptul să se ducă la instanță.

Alexandru CRISTEA: Deci pentru a rezuma, termenul legal este de 45 de zile, dar totuși, dacă în 6 luni nu am primit răspuns, atunci instanța poate să…

Oana GAVRILĂ: Poate fi sesizată.

Alexandru CRISTEA: Trebuie să analizeze pe fond.

Tanți ANGHEL: Pe fond, da. Să intre, să se…

Alexandru CRISTEA: E o măsură foarte discutată și aplaudată de mediul de afaceri. Acum, ca și substrat, mie mi se pare cumva și o accepțiune tacită a incapacității, iarăși, obiective, subiective a organului de soluționare, de a răspunde în termenul vizat la contestație. Adică dacă însăși prin lege, eu spun și intuiesc situația în care el nu imi poate răspunde în 45 de zile și în 6 luni mă pot îndrepta în instanță, cumva, admit, însăși prin lege, că există situații în care el nu îmi răspunde.

Oana GAVRILĂ: Și dacă nu admiteam, tot exista, oricum.

Alexandru CRISTEA: Așa este.

Tanți ANGHEL: Da.

Alexandru CRISTEA: De aceea, pe fond, această măsură este una foarte bună.

Andrei SĂVESCU: O ultimă întrebare. Oricum am depășit, deja, timpul. O ultimă întrebare pe care aș vrea să v-o adresez, sunt curios, bine, probabil, nu aveți o statistică, dar așa, din experiența dumneavoastră, care sunt cele mai frecvente constatări fiscale, care se transformă în litigii că, probabil, că nu toate generează litigii, dar când sunt oamenii atât de chinuiți încât merg totuși în instanță. Care sunt cele mai grele probleme?

Oana GAVRILĂ: Cele mai frecvente probleme de drept fiscal.

Andrei SĂVESCU: Da, da. Care ajung în fața instanței.

Oana GAVRILĂ: Deductibilitate, clar.

Andrei SĂVESCU: Deductibilitate.

Alexandru CRISTEA: Regina balului, cu siguranță, este și va rămâne cu siguranță deductibilitatea, fie că vorbim de deductibilitatea din perspectiva impozitului pe profit, deci a cheltuielii sau a TVA-ului. Tema, în sine,, bineînțeles că este una de fond și foarte largă. Am avut deja împreună un..

Andrei SĂVESCU: Exact, o dezbatere exact pe deductibilitate.

Alexandru CRISTEA: Exact, pe deductibilitate. În fine, de punctat anumite aspect, poate, iarăși, de ordin practic al abordării inspectorilor, trebuie să existe o distincție între deductibilitatea impozitului pe profit și deductibilitatea TVA, aceste două tipuri de deductibilitate fiind supuse unor condiții, spunem noi, de formă diferită. Ăsta ar fi un prim aspect. Ca să începem o discuție aici.

Andrei SĂVESCU: Eu am o curiozitate. Când vine inspecția fiscală, nu știu dacă se procedează așa, când vine inspecția fiscală se face, adică inspecția fiscală e un fel de expertiză sau se face o expertiză cu privire la ce e deductibil, ce nu e deductibil? Adică, când vine Parchetul, Parchetul cercetează, i se pare că e ceva dubios. Și zice să vină un expert independent, independent, neindependent nu contează. Când vine Fiscul se face o asemenea expertiză sau chiar inspectorii sunt și…?

Oana GAVRILĂ: Din păcate, ei sunt experții în acea etapă.

Ion CAPDEFIER: Ei sunt experți.

Andrei SĂVESCU: Ei sunt, ei sunt, dar și procurorii se mai pricep.

Oana GAVRILĂ: Și, despre expertiză mai putem discuta în etapele următoare, în instant, atunci când se solicită de către parte.

Andrei SĂVESCU: În instanță bănuiesc, că se face întotdeauna expertiză.

Oana GAVRILĂ: Nu chiar întotdeauna.

Ion CAPDEFIER: Dacă se solicită de parte.

Oana GAVRILĂ: Dacă se solicită. Și mai nou, de jumătate de an încoace, este chiar o practică, aș spune, unitară a Înaltei Curți, în sensul de a casa cu trimitere spre rejudecare.

Andrei SĂVESCU: Să se facă expertiza.

Oana GAVRILĂ: Toate litigiile, dosarele fiscale în care nu a fost administrată cu expertiză proba cu expertiza fiscală.

Tanți ANGHEL: Problema este că impozitul este unul singur. Ăsta este. Legea spune că așa trebuie stabilit.

Andrei SĂVESCU: Dar părerile sunt împărțite.

Oana ANGHEL: Aici e farmecul.

Tanți ANGHEL: Dar contribuabilul vede într-un fel partea, legea, și zice „Da, din punctul meu de vedere, această cheltuială este deductibilă”. Vine organul fiscal și spune, „Stai puțin, nu este chiar așa și că asta nu este scopul realizării de venit, deci nu este cheltuială deductibilă”, nu ți-o recunoaște. În final, cel care decide, bineînțeles că este …

Andrei SĂVESCU: Judecătorul.

Tanți ANGHEL: Da, organul fiscal, pentru că pe el l-a împuternicit titularul creanței, deci statul, să spună dacă contribuabilul a aplicat corect sau nu legea și actul pe care îl emite el este prezumat ca fiind cel legal, până la proba contrarie, când vine instanța și spune cine avea dreptate, deci, dacă este în litigiu. Deci, cumva, din punct de vedere al aplicării legii, și contribuabilu,l și organul fiscal sunt la fel, ei trebuie sa aplice legea. Legea e una singură.

Andrei SĂVESCU: Aș fi foarte curios să aflu și eu, o ultimă întrebare, să aflu părerea dumneavoastră, a tuturor, cu privire la o chestiune foarte practică, problemă pe care mi-am pus-o la o dezbatere anterioară. Dacă eu, să spunem, avocat, îmi cumpăr un costum, să zicem, prin absurd, să zicem, îmi cumpăr un costum, pe firmă, mă rog, pe ce este, pe cabinet, am înțeles că acum reglementarea nu mai este că sunt deductibile cheltuielile pentru activitate și trebuie să fie cheltuieli făcute pentru obținerea unor venituri, da. Acum, îmi este teamă, eu nu mi-am cumpărat costum pe cabinet, dar îmi este teamă că îmi va fi foarte greu să dovedesc că am cumpărat un costum ca să obțin un venit. Pentru că în general nu fac, mi se pare că…

Oana GAVRILĂ: Exact ăsta este și motivul pentru care are loc disputa.

Andrei SĂVESCU: Eu nu știu ce părere aveți fiecare dintre dumneavoastră. Voi știu ce părere aveți.

Alexandru CRISTEA: Pe aspect, chestiunea asta a deductibilității una foarte subiectivă cu privire la demonstrare. Sunt două condiții mari de fond, da? Proba existenței achiziției respective, acum că vorbim de achiziția unui bun, e mult mai simplu.

Andrei SĂVESCU: Să zicem că am făcut asta.

Alexandru CRISTEA: Am făcut-o că e pe mine costumul. Și aceea a utilizării lui în scopul activității mele economice, mai larg spus. Nu ăsta este condiția legală. Cu alte cuvinte, a necesității acelei achiziții. Aici este o chestiune subiectivă, vorbim de un costum, dar putem vorbi foarte bine de un sediu al meu, ca și să spunem consultant fiscal unde de 150 de metri și mă poate întreba organul fiscal de ce îmi trebuie 150 de metri și nu 10 metri. La fel, mă poate întreba de ce îmi trebuie costum și nu pot purta un maieu.

Andrei SĂVESCU: E o cheltuială voluptorie. E același scop.

Alexandru CRISTEA: E aceeași discuție. Dacă eu pot demonstra organului fiscal că acel costum este indispensabil pentru…

Andrei SĂVESCU: ..obținerea de venit, nu pentru activitate.

Tanți ANGHEL: Păi nu, activitatea este cea care generează venit.

Ion CAPDEFIER: În scopul realizării.

Oana GAVRILĂ: Prevederea legală…

Alexandru CRISTEA: Da, dar s-a reglementat în sensul lărgirii interpretării. Orice care concură la obținerea de venituri viitoare, atenție, și iar, în sfera de TVA legea sună: „orice achiziție folosită în scopul unor operațiuni taxabile” și doar intenția este definitorie, nu trebuie să am veniturile astea produse acum.

Andrei SĂVESCU: Nu, că s-ar putea să nu îmi reușească. Eu îmi iau costum nou, să mă întâlnesc cu un client, care îmi zice „Domnule, eu văd că dumneata nu te miști foarte bine în costum, nu ești obișnuit, ești mai mult în training, drept pentru care nu te angajez”. Și eu am dat banii pe costum.

Alexandru CRISTEA: Ca să vă răspund, sarcina probei constă în proba intenției.

Andrei SĂVESCU: După ochi.

Alexandru CRISTEA: Intenției. E o chestiune foarte subiectivă, nu trebuie să îmi și arăt veniturile respective, da?

Andrei SĂVESCU: Avem unanimitate la răspunsul acestei întrebări?

Oana GAVRILĂ: Nu.

Alexandru CRISTEA: Eram sigur.

Tanți ANGHEL: Eu aș mai introduce un element al rezonabilității, pentru că bun, eu nu văd o problemă de ce organul fiscal nu ar recunoaște, că activitatea unui avocat la cabinetul său necesită și un costum, nu? E normal să fie așa, dar nu 10 costume. Sau poate să vină, să se mai pună problema de care costum, că e de la nu știu unde…

Alexandru CRISTEA: Deci, răspunsul meu e că nu vă putem da un răspuns, dacă costumul pe care l-ați cumpărat e un costum de firmă sau nu.

Tanți ANGHEL: Da. Deci, chestiunea aceasta a rezonabilității din partea ambelor părți și buna credință da…

Alexandru CRISTEA: Exact.

Tanți ANGHEL: Dacă există aceste lucruri de ambele părți.

Andrei SĂVESCU: V-am întrebat, pentru că am înțeleg că asta e problema cheie a fiscalității – deductibilitatea. Deci, e aici, în problema cheie, lăsați procedura. Aici rămâne, după, la luminile inspectorului fiscal, cum se spune, la luminile judecătorului.

Oana GAVRILĂ: Andrei, mie mi se pare, personal, și aici mă rog, e o oarecum dispută cu colegii, dar e o părere a mea pe care încerc să o susțin ori de câte ori am ocazia, că orice imixtiune a unui organ fiscal venit în control sau chiar a unui judecător chemat să soluționeze cauza în activitatea propriu-zisă a societății verificate, depășește, excede limitelor investirii lui inițiale. De ce? Pentru că în momentul în care pe masa judecătorului, ca să ma rezum la situația asta cu care sunt mai familiarizată. Ajunge o analiză de oportunitate a efectuării respectivei operațiuni…

Andrei SĂVESCU: Așa e, care ține de oportunitate.

Oana GAVRILĂ: Care ține de fapt de o decizie de business a contribuabilului respectiv luate din cu totul alte considerente decât ceea fiscală, cred că nu mai discutăm despre un litigiu fiscal, despre o deductibilitate corectă din punct de vedere a legislației de TVA.

Andrei SĂVESCU: Păi nu se poate altfel, pentru altfel o să își cumpere avocatele numai bijuterii și o să spună că…

Oana GAVRILĂ: Păi tocmai, de asta eu nu mai…

Alexandru CRISTEA: E o chestiune, e o diferență foarte…

Ion CAPDEFIER: Eu aș întreba-o pe Tanți altfel. Ea este salariat, da?

Andrei SĂVESCU: Da.

Ion CAPDEFIER: Ea i-a salariul de la ANAF sau Ministerul Finanțelor. Te duci și îți cumperi un costum ca să te duci la servici. Te duci cu chitanța și ți-l decontează fiscul drept cheltuială?

Andrei SĂVESCU: Nu.

Ion CAPDEFIER: Păi asta e discuția până la urmă.

Andrei SĂVESCU: Corect.

Ion CAPDEFIER: Sunt de acord cu dânsul. Da, iau roba, ce aveți dumneavoastră și vă prezentați la… așa ceva…și domnule, cu asta trebuie să mă duc una, două, trei, patru. Dar trec de partea fiscului acum și întreb pe salariat și vine salariatul și mă întreabă domnule, da…… mi-am cumpărat costum. E aceeași discuție cu polițiștii, costumul polițiștilor..

Andrei SĂVESCU: Am înțeles, dar mașina nu este deductibilă, autoturismul.

Alexandru CRISTEA: Da, aici ați deschis o cutie a Pandorei. E o discuție de cel puțin o zi.

Andrei SĂVESCU: Da, și am depășit deja timpul cu mult.

Alexandru CRISTEA: Aș puncta următorul aspect, este o chestiune foarte subiectivă, e o chestiune foarte fină între oportunitatea unei achiziții și necesitatea la modul general. Adică, sunt de acord cu Oana, că e o imixiune în business-ul meu să îmi impună valoric o anumită …

Oana GAVRILĂ: O limitare.

Alexandru CRISTEA: O anumită valoare și așa mai departe. Totuși, eu cred, că Fiscul de drept poate întreba, dacă în sine acel timp de achiziție mă ajută pe mine în afacerea mea.

Oana GAVRILĂ: Cu condiția să asculte și răspunsul la această întrebare, ceea ce nu se întâmplă în practică.

Alexandru CRISTEA: Așa este.

Oana GAVRILĂ: Deci, nu suntem cu toții de acord.

Andrei SĂVESCU: Am înțeles. Oricum, mie mi-a plăcut foarte mult această dezbatere, eu am înțeles o mulțime de lucruri. Sunt foarte bucuros în special, că am ajuns să vă cunosc pe dumneavoastră, pe care vă știam de foarte multă vreme și nu sunt deloc dezamăgit, dimpotrivă. Mulțumim foarte mult gazdelor dezbaterii noastre de astăzi ȚUCA ZBÂRCEA & ASOCIAȚII, și în special lui Alex și Oanei. Sunt deasemenea bucuros, să îi mulțumesc domnului Capdefier, care eu cred că e o perspectivă foarte interesantă de om care a lucrat în sistem, care a judecat și a fost interesant să aflăm acum cum vede lucrurile.

Tanți ANGHEL: De partea cealaltă.

Andrei SĂVESCU: De partea cealaltă, dar mi se pare că și-a păstrat un echilibru, nu mi se pare că acum exact este înrăit împotriva sistemului, probabil datorită unei bune înțelegeri a sistemului. Știm cu toții de ce este așa cum este. Vă mulțumesc și dumneavoastră, în mod special, de fapt, stimați colegi, pentru că ați urmărit această ediție a dezbaterilor juridice. Fără dumneavoastră lumea juridicilor nu ar fi ceea ce este. Vă invităm săptămâna viitoare să ne urmăriți din nou, într-o dezbatere cu privire la confiscarea extinsă și la măsurile asigurătorii care se iau în cadrul confiscării extinse. Vă mulțumim încă o dată tuturor și vă dorim o seară frumoasă.

Tanți ANGHEL: Mulțumim și noi!

Oana GAVRILĂ: Mulțumim și noi!

Ion CAPDEFIER: Și noi mulțumim!

Alexandru CRISTEA: Și mulțumim în special doamnei Tanți Anghel.

Tanți ANGHEL: Cu plăcere și cu drag!

Alexandru CRISTEA: Pentru că mi se pare că inputul dânsei din punct de vedere al legiuitorului a fost cel mai important.

Tanți ANGHEL: Aș vrea așa, să vă spun, că toată dezbaterea mea aici, în Codul de procedură fiscală, am încercat toată această perioadă și cel puțin de 10 ani, de când este Codul de procedură, să ajungem la acest deziderat al nostru al echilibrului al drepturilor și obligațiilor, care să nască cât mai puține litigii și să aducă încrederea între cele două părți: Fisc și contribuabil.

Andrei SĂVESCU: Muțumim foarte mult![/restrict]

---

Inspecţie fiscală. Litigii fiscale

București, America House, West Wing, et. 8
Luni, 8 decembrie 2014, ora 20:00

Eveniment organizat de SOCIETATEA DE ŞTIINŢE JURIDICE, ŢUCA ZBÂRCEA & ASOCIAŢII şi ȚUCA ZBÂRCEA & ASOCIAȚII TAX

– Momente cheie în derularea inspecției fiscale. Drepturi și obligații ale contribuabililor
– Prescripția dreptului de a stabili obligații fiscale. Chestiuni practice
– Obiectul contestației. Ce categorii de acte emise de către organele fiscale pot fi contestate?
– Momentul nașterii dreptului la acțiune. Îngrădire a accesului la justiție?
– Care sunt cele mai frecvente constatări fiscale contestate în astfel de litigii?
– Modalități de suspendare a efectelor actului administrativ. Demers judiciar vs. Scrisoare de garanție bancară
– Când se poate reveni asupra constatărilor unei perioade verificate de către ANAF? Implicațiile în ceea ce privește fiscul, dar și contribuabilul