Extras VIDEO: 22′. VIDEO integral, pentru membri: 80′

VIDEO integral, pentru membri: 80′

ÎNREGISTRAREA VIDEO ȘI TRANSCRIPTUL

Andrei SĂVESCU: Bună seara, stimați colegi! Bine ați venit la o nouă ediție a dezbaterilor juridice cu o temă care a stârnit un interes foarte mare, peste 3.000 de citiri înainte de a începe dezbaterea: contractele de asistență juridică încheiate de avocați cu persoane juridice. O chestiune zilnică, vă dorim. Mai precis, efectele unei decizii a Curții de Justiție a Uniunii Europene, care ne interesează pe toți cei care lucrăm cu persoane fizice. Suntem bucuroși să salutăm participarea la dezbatere a unor persoane foarte relevante în domeniu. O să încep cu domnul profesor universitar doctor Dan Oancea care, în afară de faptul că este profesor și, firește, avocat, este vicepreședintele Uniunii Naționale a Baroului din România. Deci, ne bucurăm de o reprezentare la cel mai înalt nivel. Domnul profesor Traian Briciu, directorul Institutului Național pentru Pregătire și Perfecționare a Avocaților, de asemenea un renumit avocat. Domnul avocat și profesor, Aurel Ciobanu pe care îl cunoașteți cu toții, dacă nu personal, din procesele în care apără, pe care le vedeți uneori la televizor. Domnul profesor Claudiu Buglea, tot de la Facultatea de Drept a Universității din București, ca și ceilalți domni profesori și avocați, tot avocat, prodecan al Facultății de Drept de la Unibuc. Suntem, de asemenea, bucuroși să salutăm prezența alături de noi, online, pe skype, a doamnei avocat doctor Stanca Gidro de la Cluj, șefa centrului teritorial INPPA Cluj și fost decan al Baroului Cluj, pe care o cunoașteți cu toții și a domnului profesor Lucian Bercea, Decanul Facultății de Drept și avocat, firește, de la Facultatea de Drept a Universității din Timișoara. Ne auziți domnule profesor?

Lucian BERCEA: Da. Bună seara! Mulțumesc pentru invitație.

Andrei SĂVESCU: Vă propun, la începutul dezbaterii noastre, să îi dau cuvântul domnului profesor Bercea care e alături de noi din biroul dumnealui din Timișoara, care este specialist în chestiuni legate de dreptul consumatorilor pentru că aceasta este problema ridicată de CJUE, CJUE i-a declarat în anumite circumstanțe, pe clienții persoane fizice, consumatori cu niște consecințe, cel puțin periculoase. Vom vedea cât de periculoase în această seară. Vă rugăm, domnule profesor.

Lucian BERCEA: Mulțumesc încă o dată pentru invitație și îi salut, de asemenea, la rândul meu, pe colegii aflați la București. Aș spune, pentru început, faptul că hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene în cauza Shiba nu trebuie să ne surprindă. Ea se adaugă jurisprudenței anterioare a Curții de Justiție. [restrict] Aș aminti aici doar una dintre cauzele cunoscute deja: Cauza din 30 mai/2013 care exprimă o anumită tendință de extindere a domeniului de aplicare a directivei clauzelor abusive la arii mai puține exploarate, care depășesc clasicele, deja, vânzări comerciale sau prestări de servicii financiare către consumatori cu care suntem obișnuiți și care, pactic, au adus în atenția publicului instrumentul numit clauze abuzive. Ce aduce nou această jurisprudență este, pe de o parte, calificarea expresă a relației avocat-client ca fiind o relație profesionist-consumator atunci când clientul este o persoană fizică ce acționează în afara scopurilor activității sale profesionale și, în consecință, includerea explicită a contractului de asistență juridică în categoria celor care pot face obiectul unei cenzuri judiciare în scopul identificării și al evacuării eventualelor clauze abuzive din contract. Ce spune Curtea este, pe de o parte, că un contract de asistență juridică poate fi un contract de adeziune, în măsura în care nu a fost negociat sau în măsura în care conține clauze care nu au fost negociate de avocat cu clientul său. Ce mai spune Curtea și cred că e o chestiune interesantă aici și care poate suscita discuții în continuare este faptul că contractul de asistență juridică nu este un contract care reflectă acte cu putere de lege sau norme administrative obligatorii, în sensul art. 1 alin. (2) din directiva clauzelor abuzive. Mai exact, spune Curtea că atunci când un avocat decide să utilizeze raporturile contractuale cu clienții săi, clauze standardizate, redactate în prealabil de organele ordinului său professional, acestea sunt integrate direct în contractele respective prin voința acelui avocat. Astfel de clauze standardizate nu reflectă acte cu putere de lege sau norme administrative obligatorii, ci sunt expresia voinței corpului profesional al avocaților, iar nu a unei autorități legislative sau executive pentru că numai în acest din urmă caz ele se prezumă că au fost instituite într-o manieră echilibrată, imparțială, obiectivă. Ce se reproșa contractului de asistență juridică în speță, cel care a dat naștere jurisprudenței despre care discutăm noi, este faptul că modalitățile de plată a onorariilor și termenele în care această plată trebuia să fie efectuată nu ar fi fost specificată în contractele respective, iar aceste contracte nu menționau cu precizie nici diferitele servicii juridice pentru care era solicitată plata, nici costul prestațiilor care corespundeau acestor servicii. Se remarcă, deci, pe de o parte, că cenzura care urma să fie aplicată de judecător contractului se referea la obiectul principal al contractului, în măsura în care clauzele care vizează adecvarea remunerației în raport cu serviciul prestat nu erau exprimate într-un limbaj clar și inteligibil pentru că dacă ar fi fost exprimate într-un limbaj clar și inteligibil și ar fi permis consumatorului să își dea seama care este gradul de îndatorare sau care sunt efectele acestui contract asupra patrimoniului său, art. 4 alin. (2) din directiva clauzelor abuzive ar fi exclus aceste clauze de la cenzura judiciară. Un consumator spune că Curtea, în continuare, se găsește într-o situație de inferioritate față de avocat pentru că există, în principiu, o inegalitate între clientul consumator și avocat, în special din cauza diferențelor în materie de informare, care există între părți. Spune Curtea că avocații dispun de un nivel ridicat de competențe tehnice pe care consumatorii nu le au și aceștia din urmă se pot confrunta cu dificultăți în aprecierea calității serviciilor care le sunt prestate. Aș mai remarca și faptul că, ca să mă apropii de încheierea acestei intervenții, argumentele care susțineau natura specială a relației avocat-client și, aici aș aminti independența avocatului, implicațiile eticii profesiei de avocat, confidențialitatea relației respective, au fost insuficiente pentru a exclude contractul de asistență juridică din sfera de aplicare a directivei care privește aceste clauze. Consecința deciziei, n-aș folosi termenul „pericol” pe care l-ați utilizat, domnule Săvescu, consecința acestei jurisprudențe va fi aceea că, așa cum spuneam, sfera de acțiune a directivei clauzelor abuzive este recunoscută ca fiind extinsă și asupra relației avocat-client și, prin urmare, și aceste contracte vor putea fi supuse cenzurii judiciare care încearcă să identifice clauze abuzive printre clauzele secundare, de regulă, ale acestor contracte.

Andrei SĂVESCU: Mulțumim! Înțeleg că o să caute judecătorul clauze abuzive doar în partea standard a contractului de asistență juridică, adică în partea tipărită, ca să spun așa, a tipizatului. Dar, de la acest contract, probabil că se poate deroga, în bună măsură se poate deroga, se derogă în practică? Avocații derogă în practică de la partea standardizată?

Dan OANCEA: Nu știu ce fac toți avocații în practică, însă, theoretic, această posibilitate este prevăzută chiar expres în statul profesiei de avocat la art. 123, în care se spune clar că „Părțile pot modifica contractul de asistență juridical, cu respectarea dispozițiilor legale a prezentului Statut și, după caz, a condițiilor prevăzute în contract”. Dar, dincolo de hotărârea dată în această cerere formulate de către Tribunalul Suprem din Lituania, aș vrea să venim puțin mai aproape de modalitatea în care se contractează la noi, în România, serviciile juridice și am luat cu mine, chiar am făcut o fotocopie a contractului de asistență juridică pe care toți îl cunoașteți și, punând alături contractul nostru cu hotărârea CJUE, ajung la aceeași concluzie ca domnul profesor Bercea, că nu e nici o nenorocire, poate chiar unele chestiuni sunt precizate și vin să atenueze ceva care ar putea rezulta din citirea și interpretarea directivei în discuție în baza căreia s-a dat și această hotărâre. Pentru că această hotărâre a CJUE, practice, ne spune ce este nenegociat cu clientul înseamnă că sunt chestiuni care oricum nu afectează elementul esențial, obligațional, al activității avocatului, adică confidențialitatea și secretul profesional. Dacă e pretipărită, standardizată, publicată, cum e la noi, ca anexă în contract, nu aveți de ce vă teme că sunt atinse valorile profesiei de avocat, iar în ceea ce privește celelalte clauze, dacă există negociere, ele scapă sferei de reglementare a dreptului consumatorilor și mă uit, așa cum spuneam, pe contract. Mie mi se pare că acest contract este mai mult o înșiruire de spații goale, nu cred că identificarea părților poate să reprezinte o clauză. Le luăm pe rand: obiectul contractului este doar la nivel doar de titlu, onorariul este cu „…”, modalitatea de plată este indicată în paranteze, sunt indicate în paranteze toate modalitățile de plată prevăzute și îngăduite de legislația profesiei de avocat, la cheltuieli „…”, la clauze speciale poate putem gasi ceva ce ar putea să reprezinte un element care ar putea fi interpretat ca fiind excesiv în raport de această inegalitate pe care o susține Curtea, între client și avocat, inegalitate dictată, așa cum spune Curtea în hotărârea respectivă, de nivelul diferit de informare al celor două părți, și le luăm pe rând: prezentul contract e titlu executoriu, e prevăzut de lege, nu avem ce să discutăm aici, nu poate cădea în sfera clauzelor care pot fi cenzurate pentru că sunt instituite prin lege, nu prin Statut ci prin lege; „Raporturile dintre părți nu pot fi dovedite decât cu prezentul contract și/sau în condițiile prevăzute de Statutul profesiei de avocat”, cred că este un principiu elementar la care nimeni nu poate obiecta. Împuternicirea avocațială, ca element de identificare față de terți, este o chestiune ce ține de regulile elementare ale profesiei în ceea ce privește legitamarea avocatului; „Clientul atestă exactitatea și sinceritatea informațiilor”, da, s -ar putea să obiecteze clientul dacă e nesincer, dar nu cred că va face vreunul așa. 4.5: „Executarea obligațiilor se realizează de către avocații care își exercită profesia în cadrul acesteia” și aici ne întâlnim cu caracterul intuitu personae al acestui contract pentru că nu-mi imaginez ca vreun client se duce la o formă de exercitare a profesiei pentru că alți avocați decât cei de acolo să-i presteze serviciile dorite și au mai rămas două articole: 4.6 și 4.7. Acestea două pot, în opinia mea, forma obiect de negociere: „Consecințele neplății onorariilor” și „Litigiile”, soluționarea litigiului, clauza de jurisdicție care, în formularul acesta, pentru că e mai mult un formular decât un contract, îl trimite la jurisdicția profesională, dar pentru asta există articolul 5 al altei clauze în care părțile, așa cum arată și articolul pe care l-am menționat din Statut, pot deroga de la oricare dintre clauzele menționate mai înainte, evident, numai de la acelea de la care există interes să deroge. Nu ascund faptul, și acest lucru este dovedit în practică, că foarte frecvent avocații și/sau clienții simt nevoia să își extindă contractul, să mai prevadă ceva suplimentar. Nu uitați că, în anumite spețe, de pildă, când angajezi un avocat într-o negociere contractuală simți nevoia să-i dai mai multe instrucțiuni avocatului care să dobândească, tu, client, valoarea de clauze contractuale. Nimeni nu împiedică părțile să își adauge clauze în plus. Acest articol 5 – „Alte clauze” reprezintă, de fapt, un articol extrem de vast care poate fi completat cu o sumedenie de subpuncte dintre care unele pot să fie derogatorii de la clauzele pretipărite anterioare, altele pot să fie elementele acestea suplimentare pe care le doresc părțile și, în fine, articolul 6 – „Locul și data încheierii, înregistrarea contractului „…”, data și așa mai departe. Deci, ce reprezintă acest contract de asistență juridică? Este un contract standard, este un contract de adeziune, când el este un formular, a nu se uita a face un pic de istorie, până în 1995 nu au existat contracte între clienți și avocați pentru că contractele la acea vreme contractele se încheiau cu BCAJ – Biroul Colectiv de Asistență Juridică din cadrul Baroului. Nu aveai contract tu, avocat, direct cu clientul, erai desemnat de către conducerea BCAJ-ului, clientul plătea Baroului, tu primeai o cotă-parte prin serviciul financiar al Baroului. Deci, gandiți-vă că noi nu am avut, practic, ca avocați, o foarte bună perioadă de timp, nu am avut exercițiul contractului cu clienți și atunci a fost firesc ca în 1995, când a fost adoptată Legea 51, să fie eleborat un formular care să fie un sprijin și nu un contract standard, nu un contract care să îl apese pe client. El nici nu a putut fi gândit așa pentru că fiind în primăvara profesiei private, în 1995, nu aveam experiența necesară ca să putem elebora și impune un astfel de contract. Deci, cred că este o falsă problemă când încercăm să mergem pe idea clauzelor standard sau a contractului de adeziune pentru că contractul de adeziune presupune clauze esențiale.

Andrei SĂVESCU: Numai o secundă că aș vrea să adresez această întrebare și apoi o să revenim în sală, să adresez această întrebare domnului profesor Bercea și apoi să adresez această întrebare și doamnei Gidro.

Claudiu BUGLEA: Eu aș vrea să intervin puțin.

Andrei SĂVESCU: Da, vă rog.

Claudiu BUGLEA: Eu, acum înainte de a-l întreba pe domnul profesor Bercea, aș vrea să intervin dintr-o anumită perspectivă. Aici toți suntem avocați și cred că cei din sală, majoritatea sunt avocați, prin urmare, cred că tendința care va emana și de la prezidiu și din sală este să dăm câștig de cauză avocaților. Acum, eu o să încerc puțin, chiar dacă o să par puțin ciudat, să iau într-un fel apărarea „consumatorului”, clientului, pentru că prezentarea domnului profesor Oancea mi se pare perfect relativă la acest contract. Eu, însă, și aici sunt foarte onest, nu neapărat pentru că vreau să vin în contradicție cu tot ceea ce vor spune cei de la masă, eu cred că decizia nu se referă strict la acest tip de contract standardizat. Din punctul meu de vedere, poate fi considerat un contract cu consumatorul, un contract al unei case de avocatură în care sunt standardizate anumite elemente, gen: tariful meu pe oră este 500 euro. Domnul profesor Oancea a prezentat acest contract-tip pe care toți avocații îl cunosc. Eu nu cred că Curtea Europeană se referă strict la acest tip de contracte, ci la un contract în concret care, dintr-un anumit punct de vedere, pentru client poate să reprezinte un contract pe care să îl asimilăm unui contract cu consumatorul și de ce vreau să spun și o să mai întervin puțin mai târziu, nu vreau să monipolizez în acest moment, eu m-am pregătit, fiind și specialist în internațional privat, îmi place să cred lucrul acesta, atâta timp cât am putea să-l considerăm un contract cu consumatorul, încercăm să fim și pe tărâmul dreptului internațional privat, să zicem un contract încheiat cu o firmă de avocatură din străinătate sau cu clienți, deci să existe elementul de extraneitate, situație în care vorbim și despre legea aplicabilă acestui contract, astfel încât s-ar putea ca legea să nu mai fie legea română, astfel încât tot ce spunem despre acest contract reglementat de legea română, să nu mai fie aplicabil. Cu alte cuvinte, o să intervin și pe această idee, să vedem dacă se pot pune probleme de internațional privat în acest contract dintre avocat și client.

Andrei SĂVESCU: Da, foarte interesantă problema, dar haideți întâi să aflăm părerea tuturor, dacă acest contract, tipizatul, anexa, este un contract de adeziune sau nu, domnule profesor? Dacă e așa, ziceați că nu e niciun pericol, e un pericol pentru că lumea e obișnuită, ne mai auziți, domnule profesor?

Lucian BERCEA: Da, vă aud.

Andrei SĂVESCU: Eu urmăresc la televizor că lumea cășună pe bănci, băncile sunt. Când auzi „consumatori”, a, e clar, e pe bănci. Toată lumea disecă acele contracte de să le facă să le mănânce, să le facă fâșii, și mă gândesc că față de această decizie o să existe oameni care o să cășune pe acest contract care, e adevărat, e foarte deschis, e foarte flexibil, cum spunea domnul profesor. Întrebarea este: e el un contract de adeziune? Ce părere aveți?

Lucian BERCEA: Ca să ajungă consumatorii să intre într-un litigiu cu avocații, asta ca să trec într-un registru mai puțin serios pentru această primă fază, ar trebui să încheie cu un alt avocat un contract care conține, probabil, aceleeași tip de clauze. Chestiune care, sunt mai mult ca sigur că s-a întâmplat și în speță pentru că, cu siguranță, consumatorul care a fost parte în fața Curții de Justiție a Uniunii Europene a fost nevoit pentru a-și asigura asistența și reprezentarea să intre într-o relație cu un alt avocat decât cu cel cu care se litiga, tot pe baza unui contract standard,

Andrei SĂVESCU: Dar e normal, și judecătorii arestează judecători. Asta e la ordinea zilei.

Claudiu BUGLEA: Dar poate a intrat în legătură cu un alt avocat dintr-un alt stat al Uniunii Europene, apropo de elementul de extraneitate.

Lucian BERCEA: Absolut, dar sunt convins că tot pe baza unui contract standard, asta era ceea ce voiam să spun. Eu sunt de acord că acel contract tipizat, să-i spunem, este un contract esențializat, însă asta nu-l face mai puțin standard. Contractul este standard pentru că este un contract în măsura în care conține clauzele pe care domnul profesor Oancea le-a menționat, este un contract care nu presupune negociere, ci presupune aderarea clientului la acele atât de puține clauze, câte sunt conținute în cuprinsul acelui contract, dar ceea ce spunea domnul profesor Buglea e relevant în cauză. Clauzele contractuale cu miză sunt cele care sunt practicate de casele de avocatură cu clienții lor și mai puțin cele impuse de un corp profesional pentru relațiile avocat-client, iar acele contracte sunt, realmente, contracte standard în măsura în care sunt preredactate de avocați și sunt destinate să fie utilizate în toate relațiile avocat-client de o anumită natură, încheiate, în cazul nostru, de persoane fizice care acționează în afara scopurilor lor profesionale. Sunt clauze standard și sunt contracte de adeziune în măsura în care, pentru a fi încheiate ele nu implică o negociere cum se întâmplă eventual în cazul onorariului, între avocat și client, ci pur și simplu un consimțământ exprimat de client, raportat la ceea ce avocatul a prestabilit în acel contract-tip.

Andrei SĂVESCU: Vă mulțumim foarte mult pentru intervenție, domnul profesor, și pentru participarea la dezbatere. Stimați colegi, acum o să facem un switch tehnic ca să intre și Clujul. Vă mulțumim încă o dată, domnul profesor Bercea.

Lucian BERCEA: Cu multă plăcere.

Dan OANCEA: Până faceți switch-ul, aici trebuie distins între două lucruri ,și anume contractul acesta anexă la Statut, formular, așa cum îl intitulam, și contractele care ar putea fi făcute în baza acestuia și care ar putea fi standardizate la un anumit nivel de cei care vor să îl completeze cu clauze proprii și acele clauze proprii să devină pretipărite. Sigur că acest lucru este posibil și, de aceea cred că este și utilă discuția noastră, pentru că idea este, chiar și în cadrul acestor practici care au fost îngăduite prin Statut, întrucât dacă țineți minte, nu demult Statutul a fost completat cu clauze relative la faptul că avocații își pot personaliza contractul. Nu trebuie să mai ia acel contract, să îl cumpere de la Barou, ci își pot tipări pe antet propriu, cu respectarea condițiilor de formă antet – Uniune, antet – Barou, contractele și le pot tipări ei, luând, însă, seria unică de la Barou, dar încă o dată, vreau să fim foarte atenți la ceea ce înseamnă„ contract” și ceea ce înseamnă „formular” pentru că în acest formular avem spații libere la părți, la obiect și la preț, care sunt elemente esențiale ale contractului. Deci, toate acestea se completează și se completează nu de către avocați, ci de împreună de avocat cu client. Obiectul contractului se negociază, evident, pentru că atunci când se duce clientul la avocat îi cere să-i presteze un serviciu, se stabilesc limitele acelui serviciu și aici este de criticat domnul avocat, colegul nostru din Lituania, că se pare că cel puțin unul din cele trei contracte a introdus trei prestații cu privire la care nu a practicat onorarii specifice, fiind unul global și nu a avut un onorariu pe partaj, onorariu pe divorț și onorariu – stabilire domiciliu minor, înțeleg că este speța. Sigur că, practicând un onorariu global, există un dubiu. Dubiul profită, de regulă plătitorului, debitorului, este o regulă esențială în interpretarea unui contract și, atunci sigur că, pe bună dreptate, au existat niște excepții. Sigur că nu pot să-l invinuiesc pe clientul din această speță de prea bună-credință, totuși. În fine, a pus problema și acum noi încercăm să o dezbatem. Dar asta aș vrea să precizez, să facem distincția între ceea ce există pe masă ca un potențial contract standardizat, zis standardizat, opinia mea v-am comunicat-o, și ceea ce ar putea face cineva cu acest contract prin extindere.

Andrei SĂVESCU: E online acum doamna Gidro. Ne auziți?

Stanca Ioana GIDRO: Da. Bună seara!

Andrei SĂVESCU: Bună seara. Vroiam să vă cerem părerea pe această temă, pe acest punct de pe lista noastră care, de altfel, a și fost și propus de dumneavoastră. Deci, e un contract de adeziune, tipizatul? Că multă lume, totuși, folosește tipizatul chiar dacă pune niște anexe. Prima pagină este tipizatul și, apoi, încă cinci pagini.

Stanca Ioana GIDRO: Da, asta depinde de fiecare cum înțelege să își întocmească contractele. Vreau să spun că eu am propus această temă ș,i practic, mi-ați mâncat pâinea pentru că nu am prins chiar totul de la început, nu am reușit să intru pe site să ascult totul de la început, dar cât am prins am văzut că s-a discutat pe tema pe care eu am propus-o. Ce aș vrea să mai spun în plus, aș vrea să spun că nu trebuia să fie o surpriză pentru noi o astfel de hotărâre pentru că prin directiva din 2006, directiva „Servicii”, s-a stabilit că avocaților li se aplică această directivă, ca atare, implicit, trebuia să ne gândim că ni se aplică și directiva privitor la clauzele abuzive din 1993. De altfel, legea noastră internă, respectiv Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive a implementat aproape clauză de clauză sau paragraf de paragraf ceea ce era în directivă. Referitor la contractele noastre, în directiva din 1993 există un text care spune că această directivă nu se aplică clauzelor care conțin norme sau care sunt o aplicație a actelor normative interne sau a actelor administrative care conțin norme administrative obligatorii. Acum știm cu toții că Statutul nostru este un act administrativ pentru că și doctrina, și jurisprudența, așa consideră, că actele emise de Uniune sunt acte administrative, deci, din acest punct de vedere, cred că statul poate fi considerat unul administrativ. Avem în art. 122 elementele care trebuie să fie conținute în mod obligatoriu de contractul de asistență juridică și, în același timp, avem și sancțiunile. Practic, textul spune că doar anumite elemente atrag sau lipsa anumitor elemente atrage nevalabilitatea unui astfel de contract și numai dacă s-a produs o vătămare care nu poate fi altfel remediată, și anume se referă la datele de indentificare ale părților, adică a avocatului și a clientului, la obiectul contractului, onorariul și atestarea indentițății clientului sau a reprezentantului și semnătura, numai aceste clauze sunt cele care pot să atragă nevalabilitatea contractului. Acum, dacă ne uităm la formular, pentru că eu la asta m-am gândit, dacă poate fi el considerat un contract de adeziune. Am înțeles că s-a discutat înainte definiția contractului de adeziune prevăzută în noul Cod civil la 1.875, și anume că este vorba de preexistența clauzelor esențiale dintr-un contract. Haideți să vedem contractul nostru. Contractul nostru este mai mult, din punctul meu de vedere, mai mult un formular tipizat decât un contract adevărat care să conțină clauze pentru că nu face decât să ne indice ceea ce art. 122 din Statut prevede că este obligatoriu să existe într-un contract de asistență juridică. Deci, identitatea părților, obiectul contractului, onorariul, astea toate se negociază. M-am gândit, pornind de la ideea că există în directivă un articol care spune că dovada negocierii clauzelor trebuie să o facă avocatul, în speță la noi, poate ar fi foarte bine dacă ne-am apăra cu obligarea clientului să scrie cu mână proprie, la finalul contractului, că a negociat și a citit și este de acord cu toate clauzele pentru că dacă am tipiza-o și pe aceea probabil ar fi discuții. În rest, știu eu ce am mai putea discuta, cred că s-au atins cam toate punctele.

Andrei SĂVESCU: Nu, nu, mai sunt trei chestiuni pe care aș vrea să le pun în discuție. Una cu privire strict la tipizat. Există niște prevederi, de exemplu, o prevedere, și de aici o să trec la a doua chestiune, este că dovada raporturilor dintre părți se face doar prin contract, prin prezentul contract. În mod normal, contractele se încheie consensual sau se înscrie în scris, dar tipizatul ne cere să se facă prin contract sau respectiv anexă la contract, dar e vorba de acest contract sau o anexă. Ori, sunt situații când manifestarea de voință a părților se face oral și sumar, sună omul pe avocatul de penal „Domnule, mă arestează” și, apoi, ulterior, probabil se face un înscris pentru că știm foarte bine că avocatul face dovada împuternicirii contractului cu o delegație, cu o împuternicire avocațială pe care și-o emite singur. Nu îl întreabă nimeni „Domnule, ai un contract sau nu?”. Și atunci, probabil că în practică apar situații de acest fel când nu este timp să stai să negociezi, că nu stă nimeni să negocieze.

Stanca Ioana GIDRO: Da, am înțeles.

Andrei SĂVESCU: Asta cred că este o chestiune de discutat și cred că în penal se pune problema asta.

Stanca Ioana GIDRO: Da, este la Clauze speciale în formularul tipizat care este anexă la Statut la pct. 4.2 spune așa: „Raporturile dintre părți nu pot fi dovedite decât cu prezentul contract și/sau în condițiile prevăzute de Statutul profesei.” Dacă mergem la art. 121 din Statutul profesiei avem mai multe variante posibile de încheiere a contractului și, mă rog, implicit și de dovadă. Sigur că regula e prevăzută la alin. (1) care spune că este obligatorie forma scrisă cerută ad probationem, dar în următoarele aliniate avem o serie de alte variante prin mijloace de comunicare la distanță și Statutul ne explică cum se procedează, fie printr-o scrisoare de angajament emisă de avocat, fie tacit dacă îți achită onorariul, se poate încheia chiar și în formă verbală, poate fi considerat încheiat chiar dacă este încheiat de o terță persoană în beneficiul justițiabilului ș.am.d. Deci, iată că Statutul ne dă, deci, formularul face trimitere la Statut și Statutul ne dă ami multe variante prin care se pot încheia contractele.

Aurel CIOBANU: Dacă îmi permiteți un pic, vizavi de penal, sigur că situațiile acestea în penal apar mai mereu, dar pot să consider contractul încheiat și telefonic și la momentul potrivit ți-l semnează clientul, ți-l atestă, se întâmplă de nenumărate ori să fie așa. Vizavi de discuțiile care s-au purtat, eu recunosc, noi penaliștii suntem un pic mai simpliști. Sigur că, vizavi de acest contract de care uzitez și eu de vreo 19 ani, un pic mai mult chiar, nu l-am văzut și, din discuțiile pe care le-am avut cu clienții în atâția ani, nu cred că nici ei l-au văzut ca pe un contract de adeziune, un contract cu clauze blocate, un contract car, cândva, să îi pună într-o situație de inferioritate și, din punctul meu de vedere, e un formular, un formular care, dintr-un punct de vedere, îi ocrotește și pe ei pentru că este emis de organele de profesie, dintr-un punct de vedere îi ocrotește și pe tinerii avocați care, e posibil, în momentul în care l-ar încheia și nu ar avea acest formular, să facă vreo greșeală. Sunt de acord că de multe ori poate nu ajung aceste clauze, mai ales în penal de foarte multe ori ești confruntat, vizavi de acea rubrică de Alte clauze, ești confruntat cu acorduri de confidențialitate un pic mai mare. Sigur că la noi, în penal, apar de multe ori chestiuni legate de confidențialitate, iar acest formular nu ne ajunge. De multe ori, alături de acest formular, mai avem un contract cu 5, 10, 15 pagini care toate se ocupă de confidențialitate. Sunt chestiuni legate de modul de primire a informațiilor. Anumiți clienți practică un anumit mod de trimitere, nu folosesc fax, nu folosesc email, numai prin curier, cu semnătură, cu un anume tip de borderou s.a.m.d. De asta spun, din punctul meu de vedere, e un formular la care, de multe ori în activitatea profesională, chiar trebuie să mai trebuie să adaugăm. În niciun caz, cel puțin asta e opinia mea și e o opinie culeasă din practică, nici eu și nici clienții mei nu l-au văzut ca pe un contract cu clauză blocată, un contract de adeziune. Sigur că decizia asta a Curții Europene probabil ne va da bătăi de cap în primul rând nouă, avocaților, și poate un pic mai multă grijă. Ce propunea colega de dinainte vizavi de nu știu, să îi punem pe clienți să scrie „am citit” sau „am înțeles” cu mâna lor, exact cum fac notarii, este o chestiune care, părerea mea, ar trebui luată foarte în serios vizavi de această chestiune. Să știți că și notarii au început să se protejeze cu chestiile astea datorită anumitor lucruri care au apărut în practică. Și poate că dezbaterea aceasta și, probabil, cele care vor urma vor pune niște puncte pe care ar trebui să le avem toți, să fim puțin mai grijulii vizavi de existența acestei decizii. Sigur, din punctul meu de vedere, nu văd cu ce ne-ar putea dăuna pentru că, repet, în niciun caz ăsta nu e un contract de adeziune sau nu știu, genul acela de contract pe care l-ar semna clientul și ar fi pus într-o postură de inferioritate s.a.m.d.

Claudiu BUGLEA: Eu îmi cer scuze, mai intervin o dată.

Andrei SĂVESCU: Înainte de a trece la situația clauzelor din contractele care nu sunt standardizate, aș vrea să am o întrebare pentru domnul profesor Briciu. Chiar sunt curios, la INPPA, că există o disciplină specială, cum sunt învățați tinerii să procedeze cu contractele? Care este orientarea la vârful profesiei practic cu această chestiune? Cum vedeți lucrurile? Știu că nu predați asta.

Traian BRICIU: Nu predau disciplina asta, dar știu că există în programă și o parte relativă la raporturile dintre avocați și clienți, iar o parte semnificativă e o discuție depre întocmirea contractului. Mai multe, aici, sunt cei care predau disciplina. Cu siguranță, ea se află în grila de programă.

Claudiu BUGLEA: Da, eu îmi cer scuze că intervin din nou. Trebuie, cred, să facem o mare distincție aici. Problema noastră este, în primul și în primul rând, acest contract. Nu vorbim depre formularul acesta. Vorbim despre contractul pe care îl încheie avocatul cu clientul.

Andrei SĂVESCU: Acum trecem și la ăsta. Până acum am vorbit de tipizat, da.

Claudiu BUGLEA: Da, sunt două situații aici. Îl considerăm, în primul rând, un contract cu consumatorii sau nu? Sunt două faze ale discuției și în această speță. În primul rând, dacă în general clientul poate fi considerat, clientul – persoană fizică, într-un raport cu avocatul poate fi considerat consumator și a doua etapă, dacă anumite clauze din contractul respectiv, contract încheiat cu consumatorul, deci trecem de etapa aceasta, pot să fie considerate clauze abuzive sau nu. Acestea sunt cele două aspecte. Nu trebuie să ne cramponăm în ideea de tipizat. Nu la asta se referă, nu cred că s-a referit vreo clipă la acest lucru.

Aurel CIOBANU: Consumator, prezicizează, în sensul legii civile. Că poți să ai un contract cu un consumator, dar..

Claudiu BUGLEA: Nu, nu, nu. Uitați, tot ce înseamnă în Uniunea Europeană consumator. Consumator este și în regulamentele europene privind legea aplicabilă, definește consumatorul; problema este dacă putem să circumscriem ideii de consumator, să îl includem în categoria consumatorului și pe clientul – persoană fizică. Dacă îl includem în categoria consumatorilor, trebuie, din acel punct de vedere, să aplicăm toate dispozițiile Uniunii Europene privind protecția consumatorului. Pentru că ce înseamnă consumator și profesionist? Din start, o să vedeți tot ce însemană legislație pentru consumator, inclusiv în regulamentele europene privind competența litigiilor dintre consumatori și profesioniști, se dau anumite elemente prioritare pentru consumatori. Problema noastră este, asta am crezut eu că o să dezbatem astăzi, dacă putem sau nu, să considerăm clientul unui avocat consumator, iar avocatul profesionist, în sensul legislației europene, iar după ce trecem această etapă, să vedem dacă într-adevăr există clauze standardizate pe care consumatorul, adică clientul nostru, poate să le considere abuzive. Acestea sunt cele două elemente pe care trebuie să le discutăm. Elemente pe care, vrem sau nu vrem, decizia Curții de la Luxemburg le tranșează foarte clar. Curtea de la Luxemburg consideră clientul consumator și, mai mult decât atât, extinde acest lucru mai departe, considerând că anumite clauze se circumscriu ideii de clauză abuzivă și acele elemente atrag dispozițiile directivei privind clauzele abuzive, astea sunt elementele, nu are rost să ne cramponăm în contractul standard, nu acest contract standard. Acest contract standard nu are cum să fie el însuși elementul declanșator al unui conflict între client și avocat, ci elementele ulterioare. Ce fac avocații prin contractele tip? Pot să atragă răspunderi? Ar fi absurd să vină clientul să spună că a negociat cu dumneavoastră la telefon un anumit aspect și dumneavoastră nu ați ținut cont de el. Este clar că se referă la un contract scris nenegociat, pus în fața clientului, clientul îl semnează sau nu.

Andrei SĂVESCU: Da, dar hotărârea nu ne spune că orice persoană fizică este consumator. Doar în măsura în care avocatul îi pune în față un contract standardizat, nu întotdeauna, nu de plano este clientul persoană fizică.

Claudiu BUGLEA: Nu, nu, nu, niciodată. Păi mai există și alte condiții, întotdeauna alte condiții. Clientul – persoana fizică, unu, trebuie să nu încheie acel contract în legătură cu activitatea sa profesională și, al doilea element este, într-adevăr, să fie vorba despre clauze standardizate pentru că altfel nu intră în categoria consumatorului. Consideră clientul exact ca și cum te-ai duce la orice magazin, cu consumatorul nu poți să negociezi. Asta este problema, dacă doar pentru acele clauze, pentru acele contracte în care nu poate să negocieze clientul nimic. Acolo se pune problema, doar acolo el este asimilat și protejat.

Dan OANCEA: Eu aș propune moderatorului, dacă îmi permite, să mergem puțin pe firul unul deschis de colegul meu și să vedem ce ar putea sau ce greșeli ar trebui evitate.

Andrei SĂVESCU: Care sunt pericolele.

Claudiu BUGLEA: Eu asta cred că se poate.

Traian BRICIU: Până acum, doar rolul să spun ce e în grila de programe a Institutului. În rest, s-au cam epuizat aspectele.

Andrei SĂVESCU: Discuțiile sunt libere, nu moderatorul…

Traian BRICIU: Acum să facem un demers destul de mare, și anume să aflăm care sunt toate consecințele ce ar putea să intervină în ipoteza în care avocatul ar fi considerat profesionist, iar clientul-persoană fizică, în anumite circumstanțe, nu toți clienții persoane fizice, ci în anumite circumstanțe, consumator, părerea mea, e că e sortit eșecului, din start. Deci, trebuie o dezbatere mult mai largă, nu într-un un sfert de oră, cât ne-a mai rămas. Dar eu spun că, de fapt, soluția aceasta și hotărârea ar trebui privită exact în legătură cu ce a fost ea dispusă. Aici s-a discutat despre un contract tipizat, de tipul acesta folosit de către un avocat lituanian, și nu un altul. Deci, aici chiar face referire, Curtea, la un tipizat impus de către ordinul avocaților din țara respectivă. Deci, probabil, este ceva similar cu cel pe care îl avem noi, dar nu știm exact cum arată tipizatul lor, e posibil ca tipizatul lor să fie mai amplu, nu știm lucrurile astea, deci ne aventurăm într-o zonă incertă. Cu atât mai mult cu cât Curtea, la sfârșit, cam ca de obicei, să spunem așa, lasă lucrurile libere oricărui rezultat. Pentru că după ce ne spune că într-adevăr, tipizatul respectiv ar putea să intre sub incidența directivei privind clauzele abuzive, până la urmă spune că, în ceea ce privește contractele referitoare la servicii juridice, revine instanței de trimitere sarcina să ia în considerare natura specială a acestor servicii, și e foarte specială, în aprecierea caracterului clar și inteligibil al clauzelor contractuale s.a.m.d. Deci, în cele din urmă, nu spune acolo că neapărat acel tipizat ar fi fost sau nu ar fi fost, n-ar fi conținut sau ar fi conținut clauze abuzive și, în cele din urmă, spune că el ar trebui să intre sub incidența clauzelor abuzive. Acum, iar nu m-aș aventura să spun că, prin asta, Curtea a spus că în toate prevederile europene avocatul își însușește poziția de comerciant, sigur, în terminologia noastră după noul Cod – profesionist. Pentru că ea, de fapt, s-a referit doar la o anumită directivă, a spus în logica acelei directive, adică directiva 93 privind clauzele abuzive, nu s-a referit la altceva, iar nu putem extinde foarte mult concluziile Curții. Acum, revenind la situația noastră, pericolul ca avocații să devină, să zicem, această hotărâre ținta unui fenomen similar celui cu care se confruntă bancherii, pentru că de aici s-a plecat, este nul, adică din punctul ăsta de vedere nu trebuia să ne întâlnim, nu e niciun pericol pentru că problema este foarte clară, a spus-o și domnul profesor Bercea, este o mare diferență între noi și bănci. Băncile au bani, noi nu, deci lucrurile sunt simple, din punctul ăsta de vedere. Nu au ce să vrea atât de multe de la noi. Ar fi greu să se strângă lumea în piață sau asociațiile ca să lupte cu un avocat. Dacă o mai fi și unul de la asistența judiciară din oficiu va fi și mai greu, și asta e o temă interesană.

Andrei SĂVESCU: Adică vreți să spuneți că pericolele îi vizează doar pe avocații cu bani.

Traian BRICIU: Nu îi vizează nici pe ei, pentru că în cazul respectiv nu o să se confrunte cu niște consumatori, de cele mai multe ori, o să fie profesioniști și aceia, deci nu există, dar ca să nu rămână chiar fără niciun obiect întâlnirea noastră, până la urmă, e important așa ca discuție, dar nu o să determine nimic concret, situația, această hotărâre, în ce ne privește, totuși, să ne mai întoarcem puțin la acest tipizat, pentru că de la el am plecat și o să vedem că avem o clauză totuși și poate asta e mai important de discutat, nu are nicio legătură cu hotărârea, e adevărat, dar dacă tot a venit vorba poate ne uităm. Singura care ar putea, dar nu e nici ea, să intre în discuție, e cea de la 46, neplata onorariului în termenele fixate de art. (2) atrage, în fine, „un pact comisoriu de gradul 4”, spune acolo. E clar că aici avem de a face nu cu o clauză abuzivă, nu e nici asta o clauză abuzivă, pentru că introducerea unui pact comisoriu nu reprezintă o clauză abuzivă. Clauză abuzivă ar fi, cel mult, dreptul avocatului să anuleze contractul sau să îl denunțe unilateral, dar oricum pe acesta îl are în virtutea legii, deci acolo nu e clauză abuzivă pentru că e prevăzută în lege.

Dan OANCEA: Nu, dar are și clientul.

Traian BRICIU: Și are și clientul, exact. Dar nu asta e problema, ci introducerea unui pact comisoriu, să zicem, ar mai aduce un iz de pericol în zona aceasta, numai că cu această clauză cred că e altă problema, cred că e anacronică, asta e problema. Deci, aici ar trebui altceva făcut, modificat eventual Statutul în ce privește anexa 1 și propusă o altă clauză, eventual o reziliere unilaterală, ar fi cea mai potrivită aici, adică aplicarea lui 1.552 din noul Cod civil decât acest pact comisoriu de gradul 4, care în fine, nu își mai regăsește la ora actuală corespondent în legislația noastră. Deci, aici ar fi, într-adevăr, un lucru de făcut. În rest, ce să spun? Ca să fie clauze, pericolul care fi? Ar fi să conțină clauze abuzive. Da, într-adevăr. Dacă în redactarea unui contract de asistență pe care o societate, în fine, un cabinet individual sau o altă formă de exercitare a profesiei îl folosește în mod curent ar interveni clauze care să fie considerate abuzive atunci ar fi într-adevăr un pericol, dacă sigur, ce trebui să fie? Să nu fie negociate, să fie esențiale și să producă un dezechilibru al contractului.

Lucian BERCEA: Să producă un dezechilibru semnificativ în sens de dezechilibru juridic, și nu economic.

Traian BRICIU: Plecând de la problema concretă, lucrurile cam în zona onorariului ar putea fi. Ori, aici mă întorc la speță, într-adevăr, chestiunea care a generat este, de fapt, una concretă. Avocatul respectiv din Lituania, mai de curând, nu știu ce va decide instanța lituaniană, se pare că, într-adevăr, a avut o tehnică de redactare a contractului, suscceptibilă, să zicem, noi nu am văzut contractul, suscceptibilă de a fi caracterizată drept una defectuoasă, și anume a pus trei servicii juridice sau se pretinde că a pus trei servicii juridice distincte, un divorț, un partaj și cred că ceva legate de stabilirea de domiciliu, într-un singur contract, neindividualizând onorariul pentru fiecare. Păi, lucrul ăsta, iertați-mă, lucrul ăsta era inacceptabil pentru noi, nu trebuia să vină Curtea De Justiție să ne spună, în orice timp și orice moment, în legislația română, nu ar fi de acceptat pentru că, în primul rând, ar trebui fiecare serviciu juridic separat și un onorariu distinct, dar pentru asta nu era neapărat necesar să ne raportăm la această hotărâre a Curții.

Dan OANCEA: Este o eroare comună care se petrece în multe cazuri și la noi. Nu uitați că sunt avocați care, din dorința de a-l „fideliza” pe client, spun așa: „închei contractul ăsta pentru toate gradele de jurisdicții” și aici avem o problemă.

Traian BRICIU: Asta e, da, o altă problemă și, într-adevăr, repet, nu e atât o chestiune legată de hotărârea Curții, este o problemă de tehnică de redactare a contractelor și, într-adevăr, ce spune domnul vicepreședinte se poate întâmpla, nu este exclus ca la un anumit moment să avem de-a face cu incidența legislației privind clauzele abuzive, dar asta nu e din cauza tipizatului sau din cauza Statutului, ci pentru că, la fel cum a spus și domnul profesor Buglea, e posibil ca, într-adevăr, din tendința de așa-numită fidelizare, să impui litigiul până la capăt, toate instanțele s.a.m.d. și, eventual, și vreo penalitate dacă denunță, ceea ce într-adevăr ar putea să fie discutabil în zona respectivă. Dar, repet, și atunci dacă nu s-a negociat problema respectivă, că e posibil să se fi negociat un onorariu de succes și, atunci, dacă s-a negociat un onorariu de succes care a generat o diminuare a onorariului fix, se poate întâmpla următorul lucru: avocatul să spună așa „Da, eu am un onorariu fix mai mic, completez cu un onorariu de succes, dar ca să pot să am și succes trebuie să duc litigiul până la capăt, motiv pentru care dacă tu denunți contractul înainte de a-ți fi cert succesul, adică când am ajuns în recurs și, în recurs, teoretic, după ce am caștigat în instanță și am câștigat și în apel ar trebui să câștig și în recurs, îmi denunți contractul și eu nu mai am posibilitatea să ajung la succes, se consideră ca succesul a fost realizat”. E posibil, dar, în cazul ăsta vorbim de o negociere, nu e niciun dezechilibru în contract pentru că clientul ce a făcut? A beneficiat de o reducere a onorariului fix, adică a riscului contractual, de ce? Promițând un onorariu de succes, la final. După care, echilibrul contractual s-a așezat. El avansează o cheltuială mică și pe cea mare o lasă pentru atunci când câștigă procesul, când are un rezultat cert.

Andrei SĂVESCU: E adevărat.

Traian BRIICIU: În virtutea acestei negocieri, avocatul vrea să își asigure, până la urmă, rezultatul, și pune o astfel de clauză care ar părea numai la o primă vedere ca fiind abuzivă, dar ea nu are nimic abuziv pentru că e elementul unei negocieri elaborate în cazul acesta și, pe lângă faptul că e negociată, nici nu produce un dezechilibru, ci din contră, asigură pe avocat de restabilirea echilibrului, pentru că el a pus un onorariu mic la început tocmai în ideea riscului pe care și-l angajează, în sensul de a nu câștiga procesul și de avea un onorariu relativ mic față de prestația pe care a făcut-o.

Andrei SĂVESCU: Dacă îmi permiteți…

Traian BRICIU: Vrei să mă oprești.

Andrei SĂVESCU: Nu.

Traian BRICIU: După ce că m-ai lăsat ultimul, pentru că nu am mai avut efectiv nicio idee.

Andrei SĂVESCU: Aveam o intervenție chiar la obiect, dar vă aștept pe dumneavoastră.

Traian BRICIU: Lasa-mă cu o singură problemă. E o chestiune aici care ar putea fi. Deci, la 47.

Dan OANCEA: Clauzele uzuale.

Traian BRICIU: Asta ar putea fi considerată clauză neuzuală, într-adevăr, dar nici ea nu poate fi ca atare pentru că, vedeți, la 47 este o clauză referitoare la regulile de arbitraj, dar nu spune ca este obligatoriu arbitrajul, ci spune așa: „Toate litigiile privind nașterea, modificarea și executarea prezentului contract pot fi supuse regulilor de arbitraj”, deci e o clauză în care spune părților că vor putea încheia un compromis ulterior și asta, în sine, nu generează o obligație.

Andrei SĂVESCU: E clauză de stil.

Traian BRICIU: Există, însă, în lege, prevederea din art. 32, legată de supunerea Decanului Baroului a tuturor contestațiilor și plângerilor priving onorariile, deși nu e trecută în niciun tipizat, și chiar dacă ar fi trecută în contract, n-ar fi nicio problemă pentru că ea decurge din lege, ori preluarea în contract a unor dispoziții legale nu poate fi susceptibilă de interpretare ca fiind abuzivă pentru că iese din sfera directivei și a legii noatre privind clauzele abuzive. Acum poți să mă întrerupi, dar cu speranța că o să-mi mai dai cuvântul dacă mai e ceva.

Andrei SĂVESCU: Doamna Gidro, mai sunteți?

Stanca Ioana GIDRO: Da.

Andrei SĂVESCU: Aveți perfectă dreptate și fără să vreau să minimizez importanța temei, voiam doar să pun în discuție două chestiuni. Una, că într-adevăr, chiar dacă se negociază un onorariu de succes, până la sfârșitul procesului, dar dacă un avocat face asta cu 40 de clienți la fel, în cauze asemănătoare, cu 40 de clienți, și are și același procent, sigur că un client ar putea spune că totuși, a avut un contract standard avocatul, pe de-o parte, iși pe de altă parte, apropo de relevanța discuției pe decizia CJUE, decizia CJUE pune în discuție toate contractele de asistență juridică în lucru pentru că, practic, interpreatrea pe care o dă CJUE se duce înapoi până la momentul de la care este directiva, adică pune totul în discuție, nu este că de acum înainte trebuie să fim atenți, trebuie să fim atenți și pentru ce n-am fost.

Dan OANCEA: În orice caz, eu am o satisfacție citind această motivare pentru că am impresie că, într-un târziu, totuși, se dă satisfacție unui principiu elementar care călăuzește activitatea avocatului, confidențialitatea. Punctul 32 din această hotărâre adminte chiar că inclusiv modul de stabilire a onorariului de avocat ar putea cuprinde în sine, în mod direct sau indirect, o referire la o prestație care ar trebui să rămână confidențială, și spune mai departe, desigur, că într-o asemenea situație se consideră că e negociată clauza și nu va intra sub imperiul protecției prevăzute de legislația consumatorului. Mie mi se pare cel mai important punct, de altfel, din această motivare pentru că restul nu fac decât să aplice prevederi ale directivei cu pricina, nu e nicio inovație. Însă, am impresia că, într-un târziu, cei care exercită jurisdicția în domeniu și-au dat seama că nu putem fi puși chiar la grămadă cu toți furnozirii de apă, canal, curent, telecomunicații și că, totuși, ceea ce ne distinge în mod special este această obligație care e fundamentală pentru orice profesie de avocat din orice țară din lumea asta și că, din punctul de vedere al acestei confidențialități, desigur, cu condiția ca acea clauză să fie negociată și cred că ăsta reprezintă un element pe care trebuie să-l avem în vedere pe viitor, ori de câte ori vom considera că trebuie salvgardat principiul acesta fundamental, al profesiei, să avem grigă să negociem clauzele, inclusiv cele privind onorariile sau modalitatea de plată pentru că, până la urmă, interesul nostru este să fim călăuziți de o legislație proprie, și nu de o legislație gândită pentru consumatori care, sincer, cu greu pot fi puși în rând cu clientul unui avocat.

Claudiu BUGLEA: Mai voiam să spun un lucru. Într-adevăr, aici se face trimitere la directiva privind clauzele abuzive, dar există trimitere și la o directivă a Uniunii Europene transpusă, acum am descoperit-o, rușine să-mi fie, Ordonanța 34/2014, iar potrivit acestei ordonanțe, eu, dacă o citesc foarte atent, fără nicio discuție, pot să introduc, în categoria profesionistului, avocatul și, în categoria consumatorului, clientul. Deci, prima parte a disputei noastre este rezolvată de aceste acte normative care aproape că statuează foarte clar, singurul lucru care ne mai rămâne este dacă sunt sau nu anumite clauze abuzive sau nu. În rest, clar, pe anumite elemente, în anumite condiții, clientul, că ne place, că nu ne place, poate fi considerat consumator, cu toate elementele de protecție ale consumatorului din legislația Uniunii Europene și tot ce înseamnă legislație aplicabilă.

Andrei SĂVESCU: Acum ne trezim cu APC pe la birou.

Stanca Ioana GIDRO: Îmi permiteți și mie?

Andrei SĂVESCU: Vă rog.

Stanca Ioana GIDRO: Dacă domul coleg ar fi fost atent la ce am spus eu, n-am mai fi ajuns la această discuție.

Claudiu BUGLEA: Am fost atent, chiar am vrut să spun că dumneavoastră ați făcut referire la acest lucru, în momentul în care ați intervenit.

Stanca Ioana GIDRO: O.U. 34 din 2014 modifică Legea 193 din 2000, Legea privind clauzele abuzive. Deci, ceea ce am spus eu era clar și era rezolvat. În 2006, directiva „Servicii” spune că ni se plică nouă, avocaților, din păcate, ca urmare, tot ceea ce este legat de această directivă sau, mă rog, de această activitatea, din directivele europene, ni se aplică, deci inclusiv directiva din 1993 cu clauzele abuzive, ea fiind transcrisă în Legea 193/2000, evident, prin modificările succesive, ultima fiind O.U. care prevede expres, la art. 2 alin. (2), profesiile liberale intră sub incidența acestei legi. Deci, discuția, dacă ni se aplică sau nu, nu mai are rost, nu mai are rost nici datorită hotărârii Curții de Justiție a Uniunii Europene pentru că și Curtea tot același lucru spune, că ni se aplică, cu un anumit specific, ceea ce spunea înainte domnul vicepreședinte Oancea. La final spune, totuși, că judecătorul intern este cel care, în final, face aprecieri asupra clauzelor, dacă sunt sau nu abuzive, pentru că depinde de natura contractului și de natura specifică a acestui contract și de circumstanțele concrete în care se încheie un contract între avocat și client. Deci, singurele discuții care se pretau astăzi, din punctul meu de vedere, poate greșesc, erau acelea legate de modul concret în care încheiem noi contractele pentru că e clar că cuntem considerați profesioniști, clienții – consumatori, intrăm sub incidența acestor norme și, ca atare, discuția ar trebui să fie            „haideți să vedem cum de protejăm”. Eu am găsit acea variantă în care am spus că ar fi bine dacă la sfârșitul fiecărui contract, clientul ar semna și ar scrie cu mâna lui că a luat cunoștință și a negociat toate clauzele, poate chiar pe cele mai importante le poate scrie cu mâna lui ca să nu fie discuții.

Dan OANCEA: S-ar putea încheia și un proces verbal de negociere, cred că soluții ar exista.

Stanca Ioana GIDRO: Da, și asta.

Dan OANCEA: Dar aș vrea să atrag atenția, apropo de Ordonanța 34, asupra unui aspect, și anume că noi, așa ne place, nu ne place, va trebui să acordăm atenție specială articolului 4 din Ordonanța 34, în care sunt trecute cerințele în materie de informare și, unde suntem obligați, tocmai pentru că suntem considerați profesioniști, în raport cu niște consumatori, să indicăm niște elemente de identificare a noastră și a serviciilor pe care le oferim și a codnițiilor în care le oferim, acest lucru este extrem de important în special pentru cei care vor să meargă public în această prezentare, fie prin site, fie prin alte pagini de prezentare și unde ar trebui luate în considerare aceste elemente de identificare care sunt prevăzute la art. 4 și, în acest context, că Uniunea Națională a Barourilor din România, pe pagina sa de home, a introdus o aplicație care se numește InfoAvocat și care cuprinde exact aceste elemente de identificare, permițând fiecărui avocat din această țară, în mod gratuit, fără să trebuiască să-și facă pagină de web, fără să trebuiască să plătească publicitate sau să apară în vreun fel în vreun suport media, să aibă listate aceste informații, în atenția clienților, date care pot cuprinde inclusiv limbile străine pe care le cunoaște avocatul, domeniul său de specializare, lucruri care nu sunt cuprinse în Tabelul Avocaților, modul în care conlucrează, dacă are sau nu contracte de conlucrare cu alte forme de exercitare a profesiei, deci tot atâtea informații care pot, fie pe de-o parte, să-l scoată în față pe fiecare dintre noi în parte prin prisma calităților și calificărilor sale și fiind, totodată, congruent cu aceste dispoziții ale art. 4. Și sunt foarte mirat că, deși acest proiect, acest InfoAvocat datează de mai mult de 6 luni de zile, nu avem decât 40 de avocați sau 45 care au făcut uz de această facilitate extraordinară, în condițiile în care se cheltuie bani de către fiecare dintre noi să devenim cunoscuți. Iată, ai posibilitatea să devii cunoscut și, totuși, n-o folosești, este o chestiune la care, încă, eu caut răspuns.

Andrei SĂVESCU: O ultimă intervenție, vă rog.

Traian BRICIU: Mă gândeam la un alt aspect. Sigur, hotărârea am dezbătut-o, o știm, am stabilit că nu aduce nimic nou. Însă, totuși, noutatea trebuie să o căutăm în altă parte, și anume dacă tot e atât de clar că suntem profesioniști și tot este atât de clar că clienții noștri ar putea să fie consumatori, înseamnă că măsurile legate de separația de patrimoniu și de masele patrimoniale distincte sunt mai mult decât justificate și ar trebui ca fiecare să ne punem în regulă aceste lucruri pentru că acum nu mai există nicio justificare din partea nimănui să critice că avocatul ar putea să aibă un patrimoniu de afectațiune, un patrimoniu rezervat exclusiv activității sale profesionale, distinct și neconfundabil, chiar și din perspectiva autorităților publice, cu patrimoniul personal, adică din moment ce ai obligații de genul acesta, ca un profesionist față de consumator, evident că și drepturile tale, pe linie patrimonială, trebuie să se apropie de un corespondent și, atunci, sigur că Codul civil prevede și trebuie să ne îngrijim cu toții de a constitui această separație de patrimonii și să facem opozabilă, practic, creditorilor noștri, și mi se pare că este în spiritul și acestei hotărâri, chiar dacă ea nu spune, dar spiritul este acela de a stabili un anumit Statut avocatului, Statutul acesta creează și obligații, dar, evident, și drepturi, în ceea ce privește separația de patrimonii, între patrimoniul persoanei fizice – avocat și patrimoniul său, tot ca persoană fizică, dar afectat activității profesionale. Deci ăsta ar fi un sfârșit, să zicem, fericit, în sensul de a profita de această soluție, încât să ne consolidăm aspectele care ne sunt nouă favorabile în legislație.

Dan OANCEA: Ele sunt prevăzute în legislația civilă, prin Codul civil, ceea ce e problematic acum e cum se implementează în practică pentru că, din păcate, ANAF-ul nu a făcut nimic să pună la punct vreo procedură prin care avocații, în cazul nostru, să-și anunțe patrimoniul de afectațiune într-un format ostensibil, într-un format opozabil terților și, din cauza aceasta, cred că, până la urmă, într-o primă etapă raspunsul va trebuie să fie la organele profesiei, care vor trebui să reglementeze, ceea ce oricum aveau de gând, constituirea unui registru al patrimoniului de afectațiune, care, probabil, va fi ținut de fiecare Barou în parte, fiecare dintre noi să-și anunțe patrimoniul de afectațiune care compune, deci, masa sa profesională și care să fie atfel ruptă de patrimoniul, hai să zicem, de averea personală, în cazul unei urmăriri din partea unor terți.

Andrei SĂVESCU: Da. Dacă nu mai sunt alte intervenții, aș vrea să închei cu o extrem de scurtă concluzie, de 3 secunde, și o glumă, dacă îmi permiteți. Concluzia de 3 secunde este că Hotărârea CJUE bate în spatele Ordonanței 34, Ordonanța 34 era clară, dar bate mai în urmă, iar gluma este o Hotârăre a CEDO, de săptămâna trecută, asupra căreia mi-a atras atenție Bogdan, publicată pe JURIDICE.ro saptămâna trecută, dată săptămâna trecută, Hotărârea în cauza Pruteanu împotriva României, când un avocat a primit, pentru că a fost interceptat pe mandatul altcuiva, daune morale, apropo de confidențialitate, ce zicea domnul profesor Briciu, a primit daune morale de 4.500 de euro și materiale de 50 de euro, deci, iată o satisfacție după un dosar la CEDO, deci, practic, ne simțim protejați. Vă mulțumesc foarte mult, stimați colegi, pentru participarea la dezbaterea de astăzi, și dumneavoastră, doamnă, sper că ne mai auziți. Sper să ne mai întâlnim și cu alte ocazii. Vă atrag atenția și vă reamintesc, am publicat și știre pe JURIDICE.ro săptămâna trecută, că o să mai apară o serie de dezbateri juridice.

Traian BRICIU: Scuză-mă, am văzut că pe JURIDICE.ro au fost anunțate ca dezbateri. Nu sunt dezbateri, e un program de pregătire profesională.

Andrei SĂVESCU: Așa scria: dezbateri.

Traian BRICIU: Nu, nu, nu scria „dezbateri”, știu bine că nu scria „dezbateri”.

Andrei SĂVESCU: Păi am copiat din text că scria „dezbateri”.

Traian BRICIU: Ai citit tu „dezbateri”.

Andrei SĂVESCU: Acum așa scrie: dezbateri. Scrie clar „dezbateri. Un fel de dezbateri, dacă vreți, dar vorbiți dumneavoastră.

Traian BRICIU: Îți mulțumesc pentru situația asta.

Andrei SĂVESCU: Ideea era să le facem cunoscute.

Traian BRICIU: Formatul lor nu este și vor, sub nicio formă, să substituie unei activități pe care o facem noi acum, e cu totul altceva. Acolo vorbim de o pregătire continuă pe diverse teme punctuale, de exemplu, asta ar putea fi una dintre ele sau, de exemplu, cum să închei un contract de asistență sau contabilitatea profesiei de avocat ar putea fi o temă interesantă, dar durata e de 3 ore, ele se vor ține, în general, după-amiezile, deci am stabilit undeva dupa ora 16:00, chiar 17:00.

Andrei SĂVESCU: Joia, de la 17:00 la 20:00.

Traian BRICIU: Joia, în Palatul de Justiție, unde există un spațiu al Uniunii Naționale a Barourilor, și am programat , în primul rând, cinci astfel de întâlniri în care formatul e unul relativ, să zicem, nu chiar intim, dar mult mai apropiat, în sensul că sunt maxim 20 de participanți și doi, maxim trei moderator. În general, un moderator este desemnat de Institut și ar trebui să fie specialist în domeniul temei respective și încă unul sau doi moderatori din alte categorii de profesioniști, fie judecători, fie procurori, depinde dacă vorbim de materie penală, fie fiscaliști, consilieri juridici, putem să avem teme pe proprietate intelectuală, pe altele. Oricum, formatul e un pic diferit pentru că acolo sunt chestiuni pur tehnice, dezbaterile durează aprozimativ 3 ore, sigur, cu pauze, fiind maxim 20 se persoane, fiecare are posibilitatea să intervină să-și exprime punctele de vedere, e o altă concepție decât cea a conferințelor pe care le făceam, una cu teme punctuale, mici, astfel încât fiecare să se regăsească în tematica respectivă. Încercăm o prognoză cât mai alrgă, deocamdată avem un ciclu de 5, o să mai venim cu un ciclu de 5, dar în orice caz, ele nu își propun sub nicio formă să înlocuiască, Doamne ferește, dezbaterile juridice făcute de JURIDICE.ro.

Andrei SĂVESCU: Nici vorbă! Noi încurajăm, tocmai asta voiam să subliniez, că noi încurajăm, că nu e formă de concurență, alea sunt cu taxă, la noi este free. JURIDICE.ro încurajează organizarea de astfel de dezbateri și de INPPA, și de către Universități. Profit de prilej, că deja am depășit mult timpul, să vă invit să urmăriți conferința care va fi la sfârșitul săptămânii viitoare, conferința de procedură civilă la care domnul profesor Briciu, aici de față, este invitatul profesorului Ciobanu. Vă mulțumim pentru atenția acordată în această seară” vă mulțumim, stimați participanți în sală, și dumneavoastră, stimați colegi care ne urmăriți online, fără de care JURIDICE.ro n-ar fi așa cum este! O seară frumoasă! [/restrict]

---

– Întrebare preliminară cu privire la natura contractului de asistență juridică încheiat de un avocat cu o persoană fizică. UPDATE: Hotărârea CJUE
– Putem considera contractul de asistență juridică prev. în anexa I la Statutul profesiei de avocat ca fiind un contract de adeziune?
– În ce măsura se poate deroga, prin act adițional, de la prevederile standard ale contractului de asistență juridică?
– Este posibilă redactarea de contracte de asistență juridică reținând doar numărul din „contracțierul” oferit de barouri?