Extras VIDEO: 22′. VIDEO integral, pentru membri: 78′

VIDEO integral, pentru membri: 78′

ÎNREGISTRAREA VIDEO ȘI TRANSCRIPTUL

Bogdan DUMITRACHE: Bună seara! Mai penală decât infracțiunea: Contravenția. Etajul 8, suntem tot la Camera de Comerț și Industrie a României, dar am urcat patru etaje. Deși, teoretic, contravenția presupune o infracțiune cu pericol social mai scăzut, invers proporțional cu această redimensionare, am ajuns în acest spațiu circular în care, alături de mine, stau două partenere principale ale proiectului Dezbaterilor Juridice. O să încep cu doamna avocat Alina TUGEARU, managing associate la ZAMFIRESCU RACOŢI & PARTNERS, specializată pe mai multe planuri cu prioritate pe litigii, inclusiv în cadrul unor proceduri care implică drept administrativ, executare silită, dar și drept contravențional, dacă asta este o formulare corectă. Domna avocat, mulțumim, prima oară la Dezbateri.

Alina TUGEARU: Eu vă mulțumesc!

Bogdan DUMITRACHE: Un al doilea partener principal, doamna avocat Larisa ANTIMESCU, avocat asociat la SORA & ASOCIAȚII, partener principal al Dezbaterilor. Experiență, de asemenea, relevantă pentru materii care au legătură cu contravenția și care, uneori, ocazionează această comparație între penal și contravențional, de nu știi de care să te ferești mai întâi. Apropo de dreptul transporturilor, achiziții publice, publicitate media. Doamna avocat, mulțumim pentru prezență. Tot prima oară la dezbateri.

Larisa ANTIMESCU: Bună seara! Și eu vă mulțumesc!

Bogdan DUMITRACHE: O să vă rog să vă apropiați microfoanele când interveniți. Extremele sunt asigurate de domnul avocat Mircea URSUȚA. Dânsul a venit pentru Dezbateri din apropierea Bucureștiului, adică de la Oradea. Îi mulțumim pentru această deplasare.

Mircea URSUȚA: Cu mare plăcere.

Bogdan DUMITRACHE: Este un filocontravențional, ca să spun așa, nu? Un iubitor al contravențiilor ca materie, nu ca practică. [restrict]

Mircea URSUȚA: Să zicem.

Bogdan DUMITRACHE: Să zicem, da, și las la urmă pe cineva care vine tot de la treabă, și nu din București, de la Giurgiu. A mai fost la noi, domnul judecător Cristian BĂLAN. Domnule judecător, haideți, ca să începem în forță să încercăm să justificăm titlul. Printre subteme, una propusă de dumneavoastră, se află și acest mod de a se completa al Ordonanței 2 din 2001, Ordonanța în materia de contravenții cu reglementări care sunt în două capete ale liniei. Pe de o parte, Codul penal, pe de altă parte Codul de procedură civilă. Sigur, avem în vedere articolul 47 din Ordonanța de Guvern nr. 2 din 2001. „Dispozițiile prezentei ordonanțe se completează cu dispozițiile Codului penal și ale Codului de procedură civilă” și urmează o formulă foarte iubită de legiuitor, „după caz”. Care-i cazul, domnule judecător? Cazul cu penalul sau, vă alegeți, procedura civilă, care vi se pare mai interesant. Începem cu penalul.

Cristian BĂLAN: Interesantă e însăși combinația. Pe latură materială, ceva penal, o contravenție, o infracțiune, de fapt o contravenție care reprezintă o infracțiune mai mică sau privită de legiuitor ca fiind o infracțiune mai mică, dar care va fi judecată, temeinicia respectivei acuzații, că dacă este infracțiune mai mică trebuie să fie o acuzație în materie penală, temeinicia respectivei acuzații va fi analizată într-o procedură civilă, într-o procedură destinată unui proces privat, destinată analizării mai cu seamă a legalității unor acte și, vom vedea, după părerea mea, o procedură care nu poate avea alt obiect decât analizarea legalității și temeiniciei actului administrativ care reprezintă procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor. Norma asta de la art. 47 a fost instituită în forma aceasta pentru a ajuta și pentru a clarifica o problemă în materie de probațiune, efectele hotărârii Anghel și a altor hotărâri pronunțate în aceeși materie cu privire la probațiunea necesară în materie contravențională. Și avem un proces clasic, vine petentul și spune: „Domnule, eu am citit hotărârea Anghel, avem aici un proces verbal de contravenție, dar nu trebuie să vă speriați pentru că este o hârtie care nu are absolut nici o valoare, iar intimatul, instituția din care făcea parte agentul constatator, trebuie să administreze probe pentru a demonstra în detaliu tot ce mi-a reținut acolo, urmând ca dumneavoastră să calificați în drept, să vedeți dacă este contravenție sau nu.”

Bogdan DUMITRACHE: Apropo de prezumția de nevinovăție.

Cristian BĂLAN: Apropo de prezumția de nevinovăție.

Bogdan DUMITRACHE: Și cum își poate face loc în zona contravențională.

Cristian BĂLAN: Intimatul, pe de altă parte spune: „Da, este adevărat că avem un împreună act administrativ, un proces verbal”, dar el beneficiază de o prezumție de legalitate, urmând ca petentul să administreze probe pentru a răsturna această prezumție de legalitate. Și, de fapt, asta a fost toată problema, avem o prezumție de legalitatem pe de o parte, prezumție de vinovăție, pe de altă parte, printre celelalte garanții asigurate de art. 6. Ce facem? Care este mai puternică?

Bogdan DUMITRACHE: Care pe care.

Cristian BĂLAN: Cea mai mare problemă, din punctul meu de vedere sau din ce am constatat din pratică, o reprezintă necercetarea temeinică a deciziei în cazul Anghel. Se pune foarte mult accentul pe mențiunele sau constatările personale ale agentului constatator. „Domnule, ce valență au? Am citit eu în Anghel că nu au niciun efect”. Totuși, pe lângă acele mențiuni, trebuie ca intimatul să administreze probe. Dacă citea mai atent hotărârea Anghel, vedea că la fața locului nu a fost nici un agent constatator. Agentul de poliție a venit mai târziu, după ce conflictul se epuizase, și tocmai asta a spus Curtea, că nici măcar nu a fost de față un agent constatator.

Bogdan DUMITRACHE: Dar, șoferii, probabil că nu au ajuns la acel paragraf. Adică este o decizie cunoscută aproape de toți șoferii.

Cristian BĂLAN: Problema este mai mult de apreciere a probelor. „Domnule, cu ce trebuie să vin?” Este adevărat că în deciziile ulterioare, și aici îmi permit să citez Ioan Pop contra României și Nicoleta Gheorghe, ca fiind niște decizii mai relevante în această materie, Curtea a spus că nu este nicio problemă cu prezumția de legalitate. Curtea a spus că nu este nicio problemă să-i solicităm petentului să probeze netemeinicia sau nelegalitatea procesului, dar trebuie să aibă în vedere cadrul în care se pot obține aceste probe, să nu forțăm petentul să producă ceva ce nu poate, să producă o probatio diabolica că ce s-a reținut în acel proces verbal nu are cum să se întâmple în nicio circumstanță, dar pe de altă parte, nici intimatul nu e în puternicire să facă o probatio diabolica că orice element, orice a reținut agentul constatator sau să probeze fiecare element reținut de agentul constatator.

Bogdan DUMITRACHE: Deci, Curtea a tranșat într-un stil în care a mai făcut-o.

Cristian BĂLAN: Într-un stil în care a mai facut-o. În Anghel ne-a certat puțin pentru că la momentul pronunțării deciziei, să nu uităm, instanțele priveau procesul verbal de contravenție ca o hotărâre de condamnare în penal, ca valoare mă refer.

Bogdan DUMITRACHE: Cu ghilimele de rigoare.

Cristian BĂLAN: Iar petentul, într-adevăr, era pus să facă o probațiune că ce este consemnat acolo în niciun caz nu avea să se întâmple, de aceea era foarte, foarte greu.

Bogdan DUMITRACHE: Fiecare șofer trebuia să mai ia doi pasageri cu el pe trafic pentru orice eventualitate.

Cristian BĂLAN: Și ei să aibă niște declarații credibile.

Mircea URSUȚA: Să nu uităm că la momentul pronunțării Hotărârii Anghel împotriva României, de fapt nu la momentul pronunțării, la momentul faptelor, în România, în aceea perioadă, era posibilă înlocuirea sancțiunii cu închisoarea. Acesta este argumentul pentru care în Hotărârea Anghel s-a considerat că legătura face parte din materia penală. La momentul respective, Anghel era susceptibil de a face închisoarea. Abrogarea a venit doar în 2003, faptele au fost în 2002. După revizuirea constituțională din 2003 s-a abrogat sancțiunea închisorii contravenționale.

Cristian BĂLAN: Totuși, Curtea a mers până la Ioan Pop. A spus că o sancțiune de 200 lei, 2 milioane erau în Hotărâre, totuși a adus la incidența articolului 6, cu toate că reținerea permisului sau suspendarea dreptului de a conduce nu a fost văzută ca o sancțiune penală în funcție de care să evaluăm dacă sunt aplicabile articolului 6. Curtea are o problemă cu suspendarea dreptului de a conduce, a considerat-o încă de la Escoubet contra Belgiei că este o măsură preventivă care urmărește înlăturarea temporară a unui pericol, a unei stări de pericol și nu ne interesează, este orice altceva, dar nu o sancțiune. Cu toate că, în Ioan Pop, a menționat acest aspect și a spus că o amendă, chiar dacă este de 50 euro, urmărind un scop represiv, preventive, va fi privită ca o contravenție.

Bogdan DUMITRACHE: Deci, apropo de întrebări și subtheme, pentru că nu mai este un secret nici pentru public, că dezbaterea începe înainte de a începe, în sensul că speakerii inițiază o corespondență pe mail care permite degajarea unor subteme și asta, sigur, incită și publicul să se implice. Una dintre întrebările venite din public era chiar aceasta: Cine are sarcina probei în cadrul unui plângeri împotriva unui proces verbal de constatare a contravenției?

Mircea URSUȚA: Bun. Aș încerca să pornim discuția făcând o foarte scurtă prezentare din punct de vedere istoric pentru că de aici trebuie să pornim. De ce am introdus în Ordonanța 2 prevederea potrivit căreia se completează cu dispozițiile Codului penal? Trebuie să avem în vedere faptul că, până în 1954, contravenția a fost parte a dreptului penal și că în 1954 dezincriminarea care a avut loc în toate statele socialiste a avut o singură consecință: scăderea numărului de infracțiuni pentru a putea raporta că avem mai puține fapte. Că din 1954 și până astăzi, state europene precum Italia și foarte multe state au depenalizat contravenția este partea a doua, dar, în esență, contravenția nu este altceva decât o infracțiune care permite o procedură de soluționare mai rapidă. Din acest punct de vedere, ea trebuie completată cu dispozițiile Codului penal, în ceea ce privește, de exemplu, prescripția executării sancțiunilor contravenționale, prescripția aplicării, toate celelalte reguli se completează cu dispozițiile Codului penal și, revenind la sarcina probei, pentru că aceasta este marea întrebare, la origini, în 1865, în primul Cod penal, se spunea că procesul verbal face dovadă până la scrierea în fals, dacă era semnat de anumiți agenți constatatori, procurorul, spre exemplu. Era procesul verbal de constatare a contravenției, de aceea el rămâne, în esență, procesul verbal, ca un act specific, și nu neapărat un act administrativ. Nu sunt de accord că procesul verbal este un act administrativ pentru că prin simplul fapt că am dezincriminat contravenția în 1954, nu în seamnă că am schimbat natura juridică a procesului. Spre exemplu, el era definit în literatura penală: „procesul verbal ca fiind actul prin care ofițerii de poliție judiciară constată infracțiunea”, este definiția care se regăsește în dreptul penal, Tanoviceanu, Dongoroz, Traian Pop, o veți regăsi peste tot. În 1865 am avut această definiție, această forță probantă a procesului verbal care a fost criticată foarte larg și au fost multe decizii ale Curții de Casație care au spus „Domnule, nu putem merge până la procedura înscrierii în fals”, care însemna că petentul să nu se poată apăra niciodată. A fost criticată, se spunea că este cea mai anacronică prevedere din dreptul penal modern, la acea vreme. În 1938, prin Codul penal, Carol al II-lea, se abrogă această interdicție, spunând că procesele verbale au forța probantă a faptelor prin care se constată și aici este foarte important. În toată doctrina penală a vremii veți observa că, pentru ca un proces verbal să aibă o forță probantă, el trebuie să se bazeze pe constatările personale ale agentului constatator. Spunea doctrina penală, și atunci, că un process verbal pentru fapte care nu sunt constatate direct prin propriile ………… ale alineatului constatator nu prezintă forță probantă, asta a fost în 1938. În 1947 are loc o primă dezincriminare, spunându-se că datorită aglomerării instanțelor nu avem nevoie ca toate procesele verbale să ajungă în instanță, procesul verbal era un act similar rechizitoriului de astăzi, e o procedură mult mai ușoară în care nu exista faza de instrucție, era sesizată direct instanța care aplica o anumită sancțiune. În 1947, această sancțiune este transferată organelor administrative, urmând ca prin celebrul Decret din 1954 să se treacă cu totul în așa-numita materie administrativă, procesul verbal fiind ceea ce avem și astăzi. În 1968 avem Legea 32, iar, ulterior, Ordonanța 2 care, de fapt, nu este altceva decât Legea 32 în forma actuală. Și revenind la forța probantă, ea trebuie privită astfel prin prisma jurisprudenței Curții Europene, este părerea mea personală. În cazul contravențiilor a căror gravitate nu ne duce în materie penală, hai să luam un exemplu de circulație, circul fără faruri sau nu am centura de siguranță, amenzi mici nu presupun consecințe foarte importante. În aceea situație, dacă ea este constatată direct de agentul constatator, evident că procesul verbal are o anumită greutate. Ori de câte ori, în schimb, mă duc în ceea ce Curtea Europeană a definit ca fiind materie penală și hai să ne uităm tot la problemele de circulație ca să nu mergem în cazul contravenției de concurență. Mult timp nici Curtea Europeană a spus, ca o paralelă, că procedura contravențională în materia concurenței nu ar fi în domeniul penal. A fost nevoie de o hotărâre împotriva Italiei, în 2011, ca să spună că o amendă de 6 milioane de euro ar cam intra în ceea ce Curtea Europeană spune că ar fi o materie penală. Și atunci, ori de câte ori, într-o contravenție, să luăm exemplul rutier pentru că e cel mai simplu, se ia permisul de conducere, se dispune reținerea permisului de conducere. Ori de câte ori avem constatările personale ale agentului constatator, ele trebuie susținute și de anumite probe, ori de câte ori nu sunt aceste probe înseamnă că este un pic mai grea prezumția de nevinovăție decât prezumția de legalitate a agentului constatator. Este o chestier, până la urmă, de bun simț în epoca tehnologiei, în momentul în care unul depășește pe linie continuă îl filmezi și ai pus filmarea la dosar, nu mă refer la contravențiile radar dar care sunt constatate clar prin anumite mijloace. Am dat aceste exemple simple pentru a vedea că problema nu este atât de complicată cum pare. Ceea ce stă la baza procesului verbal, ca act de acuzare în România, în Italia, în Franța și oriunde, este constatarea personală a agentului constatator. Dacă el nu a constatat, pentru că asta îi dă statul și întreaga doctrină penală veche spune exact același lucru, ești învestit cu o autoritate de a constata o faptă și îți dăm o anumită prezumție, nu pentru că e un anumit act administrativ ci pentru că ești organ al statului și că ești îndreptățit de noi să constați anumite fapte. Ori de câte ori sunt aceste constatări ale agentului constatator, el are o forță probantă. Când agentul constatator încheie, pe baza unor probe indirecte, declarații de martori, putem avea, de exemplu, contravenții la ordinea publică. Am zis că dau exemple simple: se ceartă vecinii, vine Ghiță, spune că a urlat, Vasile spune că a urlat și se face procesul verbal pe baza acelor declarații. Instanța nu va putea să valideze acel proces verbal fără a administra probele respective, aici este problema.

Bogdan DUMITRACHE: Pentru că nu sunt constatările personale. El practic valorifică, el e un judecător la locul faptei.

Mircea URSUȚA: Deci, așa-numita prezumție de legalitate, autencitate, înrădicitate, are la origine ideea penală și are constatarea personală a agentului constatator. Dar, în măsura în care Curtea Europeană ne-a sancționat și în cauza Ioan Pop, și în cauza Nicoleta Gheorghe, și în cauza Albert, și în cauza Neață, mai este una, și în toate aceste cauze a spus că trebuie să existe și alte probe decât constatările personale ale agentului constatator. Sigur, cred că vom putea discuta foarte mult pe această logică, dar este important, când contravenția este în ceea ce CEDO desemnează ca fiind materie penală, este nevoie și de alte probe decât simplul proces verbal făcut de agentul constatator.

Cristian BĂLAN: Aici, referitor la probe, am un amendament. Totuși, nu trebuie să uităm, și Curtea chiar spune: „Sunt situații în care probele sunt disponibile în mod limitat”. De exemplu, la o contravenție rutieră: am un polițist în mașină sau lângă mașină, observă că cineva nu acordat prioritate de trecere pietonului. Se urcă în mașină și se pornește în urmărirea respectivului participant la traffic, dar îl oprește 400 de metri mai în față. Ce probe ar putea să administreze? Dacă era la fața locului puteam imputa, „Domnule, puteai să oprești pietonul, să îi iei datele”, venea în fața instanței și atunci îl ascultam, ar în cazul asta, poate Poliția pornește într-o urmărire. Am avut o contravenție, nedepunerea a unor acte. A primit înștiințări, trebuia să se prezinte să depună actele. Petentul a spus: „Domnule, eu le-am depus. M-am prezentat cu actele acolo, dar agentul constatator le-a ignorat și mi-a încheiat procesul verbal.” În situația asta, de ce ar trebui să-i cer lui, ce a făcut petentul?

Mircea URSUȚA: Aici nu văd unde este problema de probațiune.

Cristian BĂLAN: Păi petentul spune: „Domnule, eu le-am depus, să-mi probeze el.”

Mircea URSUȚA: Are dovada?

Cristian BĂLAN: Păi exact asta cereți și dumneavoastră. Petentul trebuie să aibă dovada. Sunt unele situații în care petentul poate veni cu ceva și este imputabil că nu a venit cu ceva.

Mircea URSUȚA: Contravențiile omisive, este evident că nu pot fi constatate.

Cristian BĂLAN: Bun. Haideți să luăm altceva. Îi prinde cu mașina cu defecțiuni, o altă contravenție rutieră. M-am gândit, „Domnule, dacă ești atât de scandalizat, mașina nu avea nimic, o puteai pune pe platformă și te puteai prezenta în cel mai scurt timp la un service pentru a face o constatare personală a stării autovehiculului și veneai cu acea constatare la mine.” Am avut un petent care a făcut acest lucru și atuncu a zis: „Am un dubiu rezonabil pe care îl voi interpreta în favoarea lui”. Au fost alții care nu au venit, au spus: „Domnule, agentul constatator s-a urcat în mașină, a dat de două ori de volan, a aprins farurile și mi-a încheiat actul acela de constatare, pe lângă procesul verbal. Să vină să probeze.” Bun, dar tu de ce nu ai făcut nimic?

Mircea URSUȚA: Nu trebuie să fim absurzi. În cazul evident, scuzați-mi expresia, organul prin propriile simțuri a constatat faptul că există aceste defecțiuni, iar contravenția, prin natura ei, nu-i dă gravitate încât să ne ducă în ceea ce CEDO spunea „în materie penală”. Nu trebuie să ajungem în extreme pentru că, după hotărârea Anghel, câteva luni de zile toate instanțele din România anulau procesele verbale spunând că …

Bogdan DUMITRACHE: S-a putut circula liber, practic.

Mircea URSUȚA: Da, nu trebuie să fim extremiști în niciun punct de vedere.

Cristian BĂLAN: În contravenția respectivă, amenda era de 2500 de lei. Dacă 200 de lei ar atrage aplicarea în materie penală a art. 6, 2500 de lei, totuși. Până la urmă, noi ne gândim dacă îi conferim sau nu anumite garanții în funcție de anumite elemente.

Bogdan DUMITRACHE: Dacă discutăm de miza trimiterii la Codul penal și sub ce aspect.

Mircea URSUȚA: V-aș face o paralelă pentru că nu trebuie să absolutizăm și, din păcate, este o altă problemă românească actuală și tu Bogdan, știi, să absolutizăm deciziile Curții Europene a Drepturilor Omului.

Bogdan DUMITRACHE: Asta e o problemă mai generală.

Mircea URSUȚA: Tot Curtea Europeană a pronunțat în 2014, anul trecut, Hotărârea în cauza Lefter împotriva României, și Curtea Europeană ne-a spus că eu trebuie să indic martorii în plângere, deși în procedura contravențională îmi operează principiul oficialității. Adică eu ajung ca plângerea mea să fie anulată înainte ca judecătorul să mi-o verifice, poate nu a semnat agentul constatator, poate este un alt motiv de nulitate, nu mai ajung să verific acest motiv datorită unor chestiuni formale.

Bogdan DUMITRACHE: Eu v-aș propune să lăsăm Lefter un pic mai spre finalul dezbaterii și să părăsim un pic zona drumului, adică zona rutieră, pentru că realitatea este că în ultima vreme, de ceva ani buni, contravențiile și amenda contravențională reprezintă o soluție interesantă și uneori mai usturătoare decât acea penală, sub acest aspect, plus că relevă o implicare a agentului constatator care depășește limita constatării fizice, relativ simple. Văd o situație de fapt, o compar cu o normă destul de ușor de interpretat și spun: a fost sau nu contravenție. Avem contravenții în domenii destul de sofisticate, specializate, fiscal, chiar în zonă de legi, măsuri reparatorii, în tot felul de domenii. La un moment dat, legiuitorul edictează contravenții și amenzi contravenționale, și aici aș da cuvântul doamnei avocat Alina Tugearu pentru că a propus ca subtemă, ca subiect de discuție, o situație cred că din această zonă în care avem o autoritate care, pe de o parte, emite un act administrativ care conține o serie de măsuri de îndepliniri de către societatea sancționată, apropo de Inspectoratul Teritorial de Muncă și, în același timp, aplică și sancțiuni contravenționale. Deci, plecând de la un anumit control, observând o anumită neregularitate, emite două acte care evocă, apropo de aspectul procedurii, două proceduri diferite care, la un moment dat, se pot încăleca, doamna avocat.

Alina TUGEARU: Da, mulțumesc. Ne-am întâlnit în practică cu această situație care nu este tratată unitar de către instanțe. Exemplul clasic este acela al unui control efectuat de către Inspectoratul Teritorial de Muncă, urmare a căruia se întocmește un proces verbal de control care trasează o serie de măsuri obligatorii a fi luate de către unitatea controlată și care, totodată, pentru acele încălcări sancționate cu amendă contravențională, aplică aceste sancțiuni prin intermediul unui document distinct: procesul penal de contravenție. Se naște astfel un dublu drept la acțiune, o dată în ceea ce privește procesul verbal de contravenție, dreptul de a-l contesta potrivit dispozițiilor din Ordonanța 2/2001, iar în ceea ce privește procesul verbal de control care are natura unui act administrativ, se naște dreptul la acțiune în fața instanței de contecios administrativ. Aspectele neunitare întâlnite în practică pornesc de la aprecierea pe care au făcut-o anumite instanțe în sensul că procesul verbal de control nu ar avea natura unui act administrative, acesta făcând în realitate corp comun cu procesul verbal de contravenție, singura acțiune la dispoziția sancționatului fiind plângerea contravențională. Consider că această opinie pe care nu aș putea-o numi nici majoritară, nici minoritară, pur și simplu e un curent destul de important, nu corespunde realității juridice în contextul în care nu există identitate între acele sancțiuni aplicate contravențional și restul măsurilor dispuse în urma controlului. Și pentru că Bogdan vorbea de domenii importante, în care sunt incidente sancțiunile contravenționale, o problemă care cred că ar trebui reglementată de legiuitor este aceea a competenței de soluționare a plângerii contravenționale pentru că se ajunge, în materii extrem de tehnice și de complicate, se ajunge ca plângerea contravențională să fie soluționată de Judecătorie, de către judecători care au o experiență relativ redusă, raportat la complexitatea unor astfel de cazuri când sunt amenzi de milioane de lei și avem, de exemplu, o materie reglementată de ANR, autoritatea în domeniul energiei, unde se aplică sancțiuni contravenționale și unde se ajunge ca judecătorul de la Judecătorie să verifice chestiuni legate de piața de energie din România.

Bogdan DUMITRACHE: Concurență, jocuri de noroc.

Alina TUGEARU: Și concurența e la fel.

Bogdan DUMITRACHE: Tot felul de materii care nu-ți evocă o idee de contecios administrativ, dar apelul, dacă aplici Ordonanța 2/2001, apelul, clar, avem o competență specializată, Secția de Contencios Administrativ a Tribunalului, dacă este să se aplice dispozițiile din O.G. nr. 2/2001, dacă nu cumva avem o jurisdicție „specială” pe acel act normativ.

Mircea URSUȚA: În materie de concurență este o jurisdicție specială a Curții de Apel București și acolo problema este mult mai dificilă pentru că, în multe situații, întrebarea este: care este dreptul comun la care mergi în măsura în care nu ai textele de dreptul concurenței? O.G. 2, Legea contenciosului administrativ? Și aici se poate naște o discuție care cred că excede situației de față. Îmi cer scuze că am întrerupt.

Alina TUGEARU: Nicio problemă. Eu am propus această temă, nu e închisă, aștept păreri. Tot din perspectiva acestei duble căi deschise, atunci când suntem în ipoteza controlului despre care am vorbit, tot neunitară, în practică, a fost și modalitatea în care se soluționează cele două acțiuni, respectiv plângerea contravențională și acțiunea în contencios administrativ. Evident, soluția obligatorie ar trebui să fie suspendarea pe 244.

Bogdan DUMITRACHE: Deși e o suspendare facultativă, formal.

Alina TUGEARU: Deși e facultativă, ar trebui să fie obligatorie în această materie.

Bogdan DUMITRACHE: Până la soluționare.

Alina TUGEARU: Până la soluționarea acțiunii în contencios administrativ…

Bogdan DUMITRACHE: Că acolo este originea problemei, de fapt, în procesul verbal de control.

Mircea URSUȚA: Aici sigur, câți juriști, atâtea păreri. Aș contrazice-o pe doamna avocat pe următorul considerent: la originea sancțiunii și a măsurilor care se dispun prin acel proces verbal de control, este fapta ilictă denumită contravenție. Până nu stabilim dacă acea contravenție există, dacă există cadru pentru a putea răspunde dacă actele procedurale sunt făcute corect, eu cred că soluția ar fi invers, să se suspende litigiul de contencios administativ pentru că actul de control este consecința săvârșirii faptei contravenționale. În primul rând, verific dacă am sau nu am faptă. Situația se pune și în problema regulamentelor de parcări, unde ți se ridică mașina și ti se face acel proces contravențional. Până nu stabilesc dacă am parcat sau nu am parcat corect, nu pot să discut dacă ridicarea a fost sau nu a fost corectă, iar toate aceste probleme, noi nu le vom putea lămuri și nimeni nu le va putea lămuri pentru că, cred că este și momentul, și am spus-o demult, să se discute la modul serios elaborarea unui cod contravențional. Suntem singurul stat care nu avem un asemenea act normativ. Am adoptat 4 Coduri fundamentale: civil, penal și procedurile amândouă, iar legislația contravențională este din 1968 la fel. Și, un singur aspect, spunea profesorul Iorgovan, și-a făcut teza de doctorat pe răspunderea contravențională, spunea în 1977, când și-a elaborat teza de doctorat, că soluțiile legislative făcute temporar de legiuitor în 1954 și 1968 „nu se mai justifică în perioada actuală”, nemaifiind justificate condițiile sociale și politice din 1977. Noi suntem în 2014. Marea problemă a legislației contravenționalr este insuficiența normelor. Noi nu știm ce să aplicăm, din dreptul material trimitem în dreptul penal, în dreptul procedural mergem la procedura civilă, mai completăm puțin și cu contenciosul administrativ pentru că mulți spun că e act administrativ. Am adus o decizie a unui Tribunal din țară pentru a vedea cum înțelegem să aplicăm niște reguli care, până la urmă, ar părea destul de clare, cum se aplică în practică exact pe dos.

Cristian BĂLAN: Și ca să completez hazardul legal evocat de domnul avocat, sunt unele instanțe care acceptă un fel de schimbare a încadrării juridice, recalifică fapta în drept și constată săvârșirea unei alte contravenții aplicând, practic, sancțiunea și tot aferente noii contravenții constatate de către instanță. Considerăm că ele sunt sesizate cu o simplă faptă, urmând a administra probe pe faptă și a o califica în drept la fel ca un judecător penal.

Mircea URSUȚA: Mi se pare foarte corectă acestă soluție pentru că tu ești sesizat cu o faptă, judecătorul este singurul care poate să facă încadrarea în drept.

Bogdan DUMITRACHE: E vorba de valorificarea art. 22 alin. (4) din Codul de procedură civilă la care trimite Ordonanța 2 „Judecătorul dă sau restabilște calificarea juridică a actelor și faptelor”?

Mircea URSUȚA: Nu, nu, nu. Problema este foarte simplă. Potrivit art. 16 din O.G. 2, trebuie să arăți actul normativ care sancționează. Legea nici măcar nu îți cere articolul, ci numai actul normativ, spune art. 16 din ordonanța 2. Întrebarea este, dacă judecătorul constată că fapta constituie contravenție, dar articolul s-a indicat greșit decât agentul constatator, ce face? Anulează procesul verbal sau menține și reduce amenda corespunzător, dacă ne încadrăm într-o altă problemă. Vă dau răspunsul, Decizia 470/11 decembrie 1885 a Curții de Casație.

Bogdan DUMITRACHE: Recent pronunțată.

Mircea URSUȚA: Recentă, în materia penală: „Agentul însărcinat cu constatarea contravențiilor nu este ținut să arate textul articolelor de lege, pentru că această chestiune este de resortul exclusiv al instanțelor judecătorești”.

Cristian BĂLAN: Da, dar pe lângă text, de exemplu, am avut un dosar. „Domnule, nu este contravenție fapta prevăzută de HCL nu știu care, dar ar putea fi contravenția prevăzută de Legea construcțiilor 50, cu toate astea nu e îndeplinit conținutul constitutiv al respectivei contravenții”. Puteam eu să constat că nu e contravenția prevăzută de HCL și ar fi fost contravenția prevăzută de Legea 50?

Mircea URSUȚA: Cu două chestiuni: agentul să fie competent, prima, pentru că dacă nu e competent evident că, ne lovim de o nulitate decurgând din incompetența agentului constatator, și a doua, foarte importantă, ca limitele contravenției, limitele sancționatorii să fie mai mici pentru că altfel nu am putea aplica principiul non reformatio in pejus și îi înrăutăți, situația în propria cale de atac.

Bogdan DUMITRACHE: Doamna avocat, puneți concluzie pe tema asta cu actul normativ că e cam generos 16 alin. (1), adică dacă am nimerit actul normativ, e suficient. Pot fi acte normative cu o droaie de articole.

Larisa ANTIMESCU: În ceea ce privește indicarea greșită a temeiului de drept de către agentul constatator, am observat, din practică, instanțele de judecată resping plângerile contravenționale, dacă acesta este singurul motiv pentru care se atacă respectivul proces verbal. Dacă această obiecțiune coroborată cu alte probe duc la răsturnarea prezumției de nelegalitate, atunci au fost și situații când s-au admis plângerile contravenționale, dar nu numai pe acel temei.

Bogdan DUMITRACHE: Adică art. 17, ne apropiem de el: „Lipsa mențiunilor privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice, lipsa denumirii și a sediului acesteia, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator”, o să ajungem și la semnătură pe finalul dezbaterii, că avem noutăți, „atrage nulitatea procesului verbal. Nulitatea se constată și din oficiu.” Ziceți, dacă vreți să vă continuați ideea, doamna avocat.

Alina TUGEARU: Dar avem, îmi cer scuze că intervin, în completarea acestui text avem o decizie de Curte Constituționale care lămurește că e vorba de o nulitate relativă. Prin urmare, trebuie dovedită o vătămare pentru lipsa acestor mențiuni, și de aici pornim discuția.

Cristian BĂLAN: Aici e problema, de asta vroiam să intervin, e o diferență între indicarea greșită, mie mi s-a întâmplat, în loc de A a indicat E, și între indicarea corectă din punctul devedere al agentului constatator, dar incidența unei alte norme. Haideți să luăm un exemplu banal, da? Suntem într-o contravenție rutieră, am mers cu 103 km/h, da? Unele instanțe merg pe ideea că s-ar aplica normele alea metrologice și reduc, și constată că, de fapt, a fost săvârșită contravenția de a circula cu 99 km/h. Practic, instanța ar trebui să constate că s-a săvârșit o nouă contravenție. Nu s-a săvârșit cea prevăzută de 102, mi se pare, sau 101, s-a săvârșit cea prevăzută de articolul imediat anterior, în condițiile în care noi totuși suntem în procedura civilă. Obiectul judecății îl reprezintă legalitatea și temeinicia actului administrativ cu care am fost sesizați. Nu zice că se completează cu Codul de procedură penală care spune că obiectul judecății este reprezentat de faptele și persoanele arătate în actul de sesizare, considerând noi că actul de sesizare o reprezintă procesul verbal. Totuși, suntem în procedura civilă. La art. 22 spune că „sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de lege.” Neaplicarea sancțiunii în limitele prevăzute de lege reprezintă o problemă de legalitate, dar procesul verbal a fost dat cu nerespectarea unei dispoziții legale.

Mircea URSUȚA: Aici v-aș contrazice din nou. Obiectul judecății contravenționale nu este analiza legalității, este un stereotip pe care îl avem, din nou, a procesului verbal. Este analiza existenței faptei și a răspunderii contravenționale. Pentru considerente de celeritate, legiuitorul nostru și, la fel, în toate statele europene, a spus: „Instanțele penale sunt prea aglomerate ca să fie ocupate cu asemenea cauze”, da? Și atunci, se merge pe următoarea idee, se constată de către agenți ai forței executive aceste contravenții și cel care sesizează instanța, nu este ca în penal, acuzatorul, ci este cel față de care s-a întocmit procesul verbal. Și ce cere el instanței? Să constate că actul este corect sau nu? El cere să constate că nu săvârșit o anumită faptă. Obiectul acțiunii contravenționale este existența sau inexistența faptei și a răspunderii contravenționale. Iar în exemplul pe care l-ați dat foarte bine, dacă am merge pe logica de a verifica actul, iar eu, ca instanță, constat că ăla nu a mers cu 103/h și aplic marja de toleranță și constat că a avut 99/h, ce fac? Dacă înseamnă că nu pot să obțin o altă contravenție, înseamnă să îl achit? Înseamnă să admit plângerea contravențională, să anulez procesul verbal? Deși, știu și am dovedit că el a circulat cu 99 km/h?

Alina TUGEARU: Răspunsul este da, pentru că limitele instanței sesizate cu o plângere contravențională sunt trasate de către O.G. 2/2001 și art. 34 alin. (1) stabilște clar că instanța competentă, după ce ascultă persoanele citate, „face toate aceste probe necesare în vederea verificării legalității și temeiniciei procesului verbal„. Obiectul analizei instanței și limitele învestirii sunt date de verificarea temeiniciei și legalității procesului verbal. Instanța nu se poate subroga agentului constatator și nu poate exista o interferență între activitatea jurisdicțională și activitatea agentului, care este una administrativă, am fi în ipoteza în care judecătorul se transformă în ceva ce nu este și nici nu poate fi vreodată.

Mircea URSUȚA: Păi pe logica aceasta, ar înseamna că nu ar putea să constate niciodată prescripția executării sancțiunii contravenționale pentru că suntem în prezența unui proces legal și temeinic. Nu prescripția executării, prescripția executării sancțiunii, prescripția de 30 de zile. El este legal și temeinic, dar viciul care îl lovește nu este un viciu care stă la baza actului, ci este un viciu ulterior, că nu a fost comunicat în 30 de zile. Procesul verbal este foarte legal, foarte temeinic, atâta doar că se aplică următorul text din art. 34: „Hotărăște asupra sancțiunii.”

Alina TUGEARU: După ce verifică legalitatea și temeinicia.

Mircea URSUȚA: Textul este anacronic, este din 1954/68, dar suntem în 2012 și noi trebuie să constatăm că, de fapt, ce face instanța contravențională este: verifică dacă a existat sau nu a existat o faptă. Pe această logică, ar însemna că cele câteva milioane de hotărâri pronunțate, sau nu milioane, hai să spun zeci de mii de hotărâri judecătorești prin care se înlătură sancțiunea contravențională complementară, constatând că este disproporționată în baza art. 6 din CEDO, ar însemna că toate sunt nelegale.

Cristian BĂLAN: Art. 6 din CEDO nu poate intra pe ea, el intră pe caracterul echitabil al procedurii în care se analizează legalitatea și temeinicia procesului verbal. Art. 6 CEDO nu poate spune         „Domnule, dar sancțiunea era prea mare”. Ca să nu părăsim prescripția executării, avem la 14 alin. (2) dispoziții exprese care spun: „Prescripția executării sancțiunilor contravenționale poate fi constatată chiar și de instanța învestită și cu soluționarea plângerii contravenționale. Deci, pur și simplu, hotărârile mele constată prescrisă executarea sancțiunii principale.

Mircea URSUȚA: Și pe vechea procedură, înainte de modificarea prin Legea 76, soluția era aceeași. Instanța trebuia, în baza art. 34, să constate prescripția executării sancțiunii. A existat o practică elementară la acel moment și foarte multe instanțe spuneau, pe logica pe care spuneți și dumneavostră că verifică numai legalitatea și temeinicia procesului verbal, foarte multe instanțe au spus „Domnule, eu nu pot să constat prescripția, în cazul plângerii contravenționale, pentru că trebuie să facă contestație la executare”. Întrebarea logică era, dacă îi dai o amendă și îi suspenzi permisul de conducere, eu înțeleg că cu privire la amendă poți să faci contestație la executare, dar ce facem cu permisul de conducere ridicat în baza unui proces verbal, față de care prescripția operează și veți vedea că este corelat și art. 14 alin. (1). Și de aceea, prin legea de punere în aplicare, și am fost prezent personal, și Bogdan știe, de aceea a fost logica acestui text legal, 14 alin. (2) și este corelat și 14 alin. (1), pe o practică neunitară a instațelor existentă și pe faptul că și pe vechea formă a legii, din punctul meu de vedere, și sunt foarte multe instanțe care constatau prescripția executării sancțiunilor în cadrul plângerilor. Dar textul este absolut anacronic.

Bogdan DUMITRACHE: Deci, susțineți că soluția nu e nouă, ci este o normă cu iz clarificator.

Mircea URSUȚA: E doar o clarificare a textului legal anterior.

Cristian BĂLAN: Dar, totuși, constată, adică el nu o trece nici la 16, nici la 17 problema prescripției executării, instanța o poate constata chiar pe calea plângerii contravenționale. Da, plângerea contravențională fiind un mijloc prin care eu pot intra și face ceva cu procesul ăla verbal.

Bogdan DUMITRACHE: Eu fac plângere contravențională pe un anumit temei și primesc un ajutor de la instanță.

Cristian BĂLAN: Și strig să mi se constate că e prescrisă executarea sancțiunii. Cum a fost plângerea cu CNADNR, că astea au fost sute și mii de plângeri.

Bogdan DUMITRACHE: Păi nu, că eu mă adresez cu o plângere pe un motiv de nelegalitate, nu invoc că nu știu prescripția, nu invoc prescripția, și atunci instanța o constată ea.

Alina TUGEARU: Nu vorbim de constatare din oficiu, că aici intrăm pe legătura cu Codul civil și cu noul statut juridic al prescripției, al instituției prescripției. Înțeleg din acest text că, în cadrul verificării pe care o face o instanța sesizată cu o plângere contravențională, deși, limitele sunt cele pe care le-am citat anterior, instanța poate și să constate prescripția executării care, teoretic, ar trebui să fie invocată de către parte, acum, că suntem sub imperiul noului Cod civil.

Bogdan DUMITRACHE: Da. Dacă se completează pe fond, iată o discuție, O.G. 2 cu Codul civil.

Alina TUGEARU: Sediul materiei este Codul civil, în ceea ce privește prescripția.

Larisa ANTIMESCU: Și în plus, față de Codul civil, de noul Cod civil, s-ar încălca și principiul disponibilității, dacă avem în vedere învestirea instanței cu o plângere contravențională prin care nu am solicitat să se constate.

Mircea URSUȚA: Problema este un pic foarte delicată și, într-adevăr, v-am spus, în lispa unei legislații curente, noi avem o legislație anacronică ce nu mai corespunde cu ceea ce este în realitate.

Bogdan DUMITRACHE: E în vigoare, e importantă.

Mircea URSUȚA: E în vigoare, exact.

Bogdan DUMITRACHE: Cele mai periculoase sunt cele anacronice în vigoare.

Mircea URSUȚA: Știu. Problema se pune în felul următor: în procedura contravențională operează principiul disponibilității în integralitatea lui sau putem discuta și de principiul oficialității împrumutat din materia penală? Pentru că, eu spun în felul următor, cer instanței de judecată, „Vă rog să constatați că nu am săvârșit contravenția” și fac 20 de pagini de discuții. Instanța, o instanță normală, în temeiul art. 14 sau 22 din Codul de procedură civilă care se aplică, la primul termen ar trebui să pună în discuție a părților nulitatea procesului verbal decurgând din lipsa semnăturii agentului constatator. Este o nulitate care, potrivit art. 17, poate fi invocată și din oficiu. Și atunci mai aplicăm principiul disponibilității în forma Codului de procedură civilă sau nu?

Alina TUGEARU: Este vorba de o nulitate relativă care are o reglementare clară acum, sub imperiul noului Cod de procedură civilă și nu poate fi invocată de către instanță la primul termen atâta timp cât nu a fost invocată.

Mircea URSUȚA: Scrie în art. 17. teza finală, dacă tot vorbim pozitivist. „Nulitatea se constată din oficiu”. Este text, mergem pe pozitivism sau pe principii.

Alina TUGEARU: Da, numai că textul a fost lămurit prin Decizia Curții Constituționale care a clarificat că nulitatea este una relativă.

Mircea URSUȚA: Care decizie?

Alina TUGEARU: Nu rețin numărul. E o decizie relativ recentă.

Mircea URSUȚA: Vorbea de 19, în niciun caz de 17.

Alina TUGEARU: Nu, de 17.

Cristian BĂLAN: Acelea sunt discuțiile, că dacă ar fi un act administrativ, ne uităm la articolul din legea 554, că „orice persoană vătămată în drepturile sale printr-un act…”.

Mircea URSUȚA: Păi vedeți, asta e problema, că revenind la problema și poate că e momentul, dacă îmi dați voie un minut, să vă prezint o hotărâre. Avem un amalgam în care noi nu știm ce să aplicăm, principii de penal, principii de procedură civilă, principii de drept administrativ, ce? Vă dau un exemplu. Speța este în felul următor, și aici o să ne dăm seama că, de fapt, știm că nu știm nimic: unei persoane, în anul de grație 2013, când a fost nebunia cu permisele schimbate, merge și omul să beneficieze de schimbarea rapidă a premisului, spune „Domnule, nu se poate, pentru că aici, în sistemul nostru informatic, ai o sancțiune contravențională din 2007”. Eram în 2013. Ce să facem? Ne punem mintea la contribuție, facem o acțiune ce ar suna un fel de contestație la executare în materia constravențională cu două chestiuni: constatați, în primul rând că eu am executat acea sancțiune prin faptul că nu am predat permisul în cele 15 zile permisul, sancțiunea a operat din acel moment și pe perioada celor 4 luni eu eram infractor, în măsura în care eram oprit în trafic, pentru că conduceam fără a avea dreptul de a conduce, pentru că astea sunt textele din Codul rutier, care spun exact când începe și se finalizează sancțiunea și, doi, dacă e grea chestia asta constatați prescripția. Întrebarea este: care este termenul prescripției de executare a sancțiunii? Și atentie, nu vorbesc de prescripția aplicării, nici acea prescripție a executării pe art. 14. Nu avem un text in legislația contravențională, că nimeni nu și-a pus problema înainte de ’68, eram mai disciplinați. Și atunci, ce să aplic? Principiul, după mine, am zis „Domnule, aplicați prescripția de drept comun din Decretul 167 pentru că este prescripția de drept comun și constatați că 3 ani de zile Miliția nu mi-a spus să vin să predau permisul, sens în care constatați că este prescrisă. Mergem pe locica următoare. Chiar dacă veți aplica prescripția din Codul de procedură fiscală, constatați că și cei 5 ani s-au împlinit și, ca atare, vă rog să îmi dați”. Iar regimul prescripției nu este cel din dreptul civil, ci fiind în prezența materiei penale, avem și text aici, art.47 cu care am început discuția, se completează cu dispozițiile Codului penal, O.G. 2, „Vă rog să constatați că regulile de calcul și termenele de întrerupere a prescripției sunt cele din Codul penal”. Răspuns: primul, „Nu sunt întrunite condițiile legale pentru termenul de suspendare să conducă, să curgă”, nu ne interesează foarte mult. Legea spune altceva, dar asta este hotărâre definitivă și nu putem să spunem decât să spunem că reprezintă adevărul. Doi, „În ceea ce prezintă solicitarea subsdiară de prescripție sunt nefondate susținerile reclamantului privind aplicabilitatea dispozițiilor Codului penal referitoare la cazurile de întrerupere a cursului prescripției, pentru că în cauză, art. 121 Codul rutier spune că sancțiunea contravențională complementară se prescrie în același termen ca și sancțiunea principală”. Logica este că, dreptul comun nu este nici Codul penal, nici Codul civil, nici Codul de procedură, este cel mai tare Cod din România, Codul de procedură fiscală. Sens în care, judecătorul merge pe raționamentul că, potrivit acestui Cod de procedură fiscală, prescripția ar începe să curgă la 1 ianuarie a anului următor. Dar de când calculăm prescripția? În niciun caz de la data hotărârii definitive, pentru că organul de executare nu avea de unde să știe când este hotărârea definitivă, nu se comunică, face o serie de adrese și se constată că la Primăria X a ajuns comunicarea hotărârii definitive a instanței contravenționale în 26.01.2008, sens în care constată că termenul prescripției ar trebui să curgă la 1.01.2009, nu la 1.01.2008, pentru că ar curge de la termenul următor. Și așa s-ar fi împlinit prescripția la data soluționării a actului în speță la 31.12.2013, hotărâre pronunțată recent, 4.12.2014, iar raționamentul ultim este cel care ne spune tot: „Însă nu se poate considera că acest termen s-a prescris, întrucât a intervenit întreruperea termenului de prescripție în condițiile art. 133 lit. b) din Codul de procedură fiscală. Prin acțiunea prin care face obiectul prezentului recurs, reclamantul recunoscând obligația de predare a permisului ca urmare a aplicării de către IPJ a sancțiunii complementare. Nu poate fi negat caracterul de recunoaștere a datoriei prin formularea prezentei cereri, iar această recunoaștere întrerupe cursul prescripției extinctive. Având în vedere acestea va respinge ca nefondat recursul formulat”. Cred că, și am văzut destul de multe hotărâri în materia contravențională, că este hotărârea care ne spune foarte clar că nu avem principii. Și asta e marea problemă.

Bogdan DUMITRACHE: Sau că norma de completare este, totuși, prea generoasă, cel puțin cea plecând de la O.G. 2.

Mircea URSUȚA: Da, pentru că nu putem să completăm cu altceva, nu putem să te trimiți, în materie de drept material, în materie de prescripție, la dispozițiile procedurii civile. Nu ai cum. La fel cum nu poți să te trimiți, pentru că există un foarte mare val de chestiuni de genul ăsta, că prescripția a fost penală și trebuie să mergem înapoi în materia penală. Nu mai putem, pentru că și țările, le-am dezincriminat noi primii, 5, 4, e adevărat, dar toate țările, inclusiv Franța care e foarte conservatoare are proceduri speciale pentru contravenții. Nu mai putem să mergem la procedura penală care este mult prea greoaie pentru considerentele de celeritate pe care le presupune ziua de astăzi. De ce contravențiile de concurență nu sunt penale? Pentru că prin natura amenzilor de zeci de milioane de euro este clar că contravenția este încadrată în materia penală pentru că interesul statului și al societății este să avem nevoie de o procedură rapidă, flexibilă.

Bogdan DUMITRACHE: Deci, și mai rapidă și mai usturătoare.

Mircea URSUȚA: Da, deci diferența, și îl contrazic și pe Bogdan, dacă tot am contrazis pe toată lumea, nu mai avem în definiția generală a infracțiunii din art. 1 acea referire la pericolul social. Deci, până și legiuitorul așa anacronic cum e, prin Ordonanța 2, spre deosebire de Legea 68, a spus „Contravenția nu mai este cum era în vechea Lege 32: fapta cu un pericol social mai redus decât infracțiunea. Ci spune foarte clar: contravenția, „fapta săvârșită cu vinovăție, stabilită și sancționată prin lege”. Deci, nu mai avem în definiția contravenției referirea la pericolul social, ceea ce este normal. Dar, repet, până nu o să avem o legislație, noi nu avem legislație, din păcate, judecăm și facem o chestiune jurisprudențială. Sunt 47 de articole în Ordonanța 2, care nu pot acoperi faptic ceea ce se întâmplă astăzi. Și, vă spun, de mult timp am zis că refac teza de doctorat din 2008, ea, făcută în 2008 și, la acel moment, este depășită astăzi datorită multiplelor aspecte de practică ce au intervenit de la acel moment. E în mișcare.

Bogdan DUMITRACHE: Am ajuns la primul articol din OUG 2 care spune: „Legea contravențională apără valorile sociale care nu sunt ocrotite prin legea penală”. Avem vreo garanție că dacă, norocoși fiind, suntem sancționați contravențional pentru o faptă, cel puțin scăpăm de amenințarea incidenței legii penale? Apropo de acea clauză specifică a legiuitorului, „constituie contravenție dacă nu sunt întrunite condițiile legii pentru săvârșirea unei infracțiuni”.

Alina TUGEARU: Aș vrea să completez ce ai spus, apropo de ce vorbea colegul meu mai devreme. Art. 5 cu privire la sancțiuni, alin. (5) vorbește în continuare de pericolul social, se menționează că sancțiunea stabilită trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite.

Bogdan DUMITRACHE: Apare brusc criteriul pericolului social ca individualizare a sancțiunii.

Alina TUGEARU: Problema apare acolo unde chiar și minimul amenzii prevăzute de lege este, de fapt, foarte mare.

Cristian BĂLAN: Apropo de completare, acum dacă trebuie să folosim ce avem, nu? Codul de procedură civilă, Codul de procedură penală, Codul de procedură fiscală. Cred că instanța s-a gândit la Codul de procedură fiscală, citind acele dispoziții din O.G. 2 care spun că procesul verbal comunicat devine titlu executoriu, urmând a fi executat potrivit dispozițiilor privitoare la creanțele fiscale. Or, ea, pe amendă, s-a gândit că a devenit o creanță, de când a devenit titlu executoriu procesul verbal, deci considerăm că e comunicat în termen, nu a intervenit nicio altă prescripție, atunci voi avea o creanță fiscală, da? Cu privire la creanțele fiscale, mă uit la Codul de procedură fiscală. Spune că după ce s-a împlinit prescripția, la 149 sau 149^1, sper să nu fi greșit, ele se radiază din baza de date. Deci, nici nu am nevoie să fac altceva.

Bogdan DUMITRACHE: Ele trebuie să radieze, nu se radiază, e o diferență.

Cristian BĂLAN: Ele trebuie să se radieze, dar sancțiunea nu mai există.

Mircea URSUȚA: Ca să fim pragmatici, eu vă spun și soluția practică. După ce ne-am judecat 3 ani de zile, am rezolvat problema în două minute, ca urmare a apariției unui Ordin al Ministrului Afacerilor Interne prin care s-a reglementat, în sfârșit, în România, cazierul auto. Ori acolo avem un text de lege, sancțiunile aplicate se șterg automat în 5 ani.

Bogdan DUMITRACHE: Cazierul sună a penal, apropo, iar conexiunea cu penalul.

Mircea URSUȚA: Nu îi spune cazier auto, i-am spus eu cazier auto.

Dar cazierul auto se utilizează și domnul judecător știe că în fiecare dosar se depune. Deși, acel cazier auto utilizat în practica instanțelor de judecată de prin 2002, 2003, nu a fost reglementat în România decât printr-un Ordin din august anul acesta. El funcționa în afara cadrului legal. Acum avem reglementarea pentru că la momentul formulării acestei cereri, nu aveam cazier auto.

Cristian BĂLAN: E prescripția executării sancțiunilor contravenționale pe 14. Nu știu dacă ar trebui, să ne uităm, totuși, la Codul civil, la prescriția din Codul civil. Prescripția din Codul civil privește stingerea dreptului la acțiune. Suntem în prezența unui drept, executarea sancțiunilor, comunicarea într-o lună, reprezintă exercitarea unui drept la acțiune al statului. Ca să ne punem problema că e incidentă prescripția din Codul civil și se va stinge dreptul la acțiune al statului sau este chiar o prescripție a executării pedepselor și ne uităm la Codul penal și aplicăm regimul din Codul penal?

Mircea URSUȚA: 14 e foarte clar.

Alina TUGEARU: Nu cred că ne raportăm la penal, cred că ne raportăm la Codul de procedură civilă și aici rectific eu ce am spus anterior. Atunci când vorbim de prescripția executării.

Mircea URSUȚA: Dar eu mă refeream la o altă prescripție a executării pe care nu o aveți reglementată. Mi se aplică o sancțiune, mi se dispune închiderea unității, da? De către ANAF, aceștia care sunt acum la putere. Mi se dispune închiderea unității ca o sancțiune contravențională complementară. Nu o pun în executare. În ce termen vine agentul constatator și pune în executare? Poate să vină peste 25 de ani? Care este termenul? Prescripția este o instituție atât în civil, cât și în penal. Nu avem, din păcate, în legislație, asta voiam să subliniez, un termen la care să ne raportăm.

Cristian BĂLAN: Dar ne uităm că se prescrie executarea sancțiunii complementare în penal.

Mircea URSUȚA: Nu vă raportați la art. 14. Art. 14 spune că se prescrie executarea, termenul de prescripție a executării este folosit nefericit de legiuitor acolo. Se prescrie executarea dacă nu este comunicat procesul. Mie îmi este comunicat corespunzător, îl atac în instanță, mă judec, beneficiez de toate drepturile convenționale europene și cum doriți dumnevoastră, mi se respinge plângerea. Întrebarea este în ce termen trebuie pusă în executare efectivă, și nu mă refer la amendă, orice altă sancțiune, în afară de amendă? Închiderea unității, suspendarea dreptului de a conduce, sunt zeci de sancțiuni contravenționale complementare prin legi speciale. Care este termenul în care acel organ, organul competent, că poate e altul decât cel care a aplicat sanțiunea, poate să pună în executare sancțiunea complementară. Nu avem text nicăieri. Și atunci, logica simplă spune să mergi la termenul general de prescripție.

Bogdan DUMITRACHE: De unde?

Cristian BĂLAN: Dacă îl luăm pe cel din Codul de procedură civilă trebuie să așteptăm ca procesul verbal să devină titlu executoriu.

Bogdan DUMITRACHE: Că a fost comunicat.

Cristian BĂLAN: Nu, noi vorbim despre prescripția de la 14.

Mircea URSUȚA: Nu vorbim de prescipția de la 14.

Bogdan DUMITRACHE: Nu, el a fost comunicat, dar s-a atacat cu plângere cu tot.

Mircea URSUȚA: E cât se poate de executoriu, dar organul nu îl pune în executare sub aspectul sancțiunii complementare. Hai să luăm exemplul permisului de conducere. Nu mă duc, nu predau permisul, nu mi-l cere nimeni. În ce termen poate să vină Poliția Rutieră? Poate să vină în 2027 să îmi zică: „Hai și dă-mi permisul și execută sancțiunea?”

Larisa ANTIMESCU: Cred că s-ar putea aplica termenul general de prescripție.

Cristian BĂLAN: Da, deci curg în paralel. Curg mai multe termene.

Mircea URSUȚA: Dar care e termenul? 3 ani sau 5 ani?

Larisa ANTIMESCU: Nefiind vorba despre creanță în fiscal, 3 ani.

Bogdan DUMITRACHE: Trebuie să văd cu ce mă completez. Zice O.G. 2 că mă completez cu Codul de procedură civilă, acolo e prescripția executării silite.

Alina TUGEARU: Dar cred că trebuie să ne uităm și în actul care prevede sancțiunea contravențională sau există situații în care se face trimitere acolo la norme în completare.

Bogdan DUMITRACHE: Ori legiuitorul special e relaxat și știe că există un O.G. 2. Și trimite la O.G. 2, neavând reprezentarea faptului că O.G. 2 însuși, la un moment dat, trimite mai departe. Ce se trimite în linie nu fac bine.

Larisa ANTIMESCU: Cred că dacă au trecut cei 3 ani, da, ne putem prevala de dispozițiile de la contestația la executare, respectiv prescripția dreptului de a cere executarea silită. Și atunci, dacă ne execută după 3 ani și 2 luni, petentul, contestatorul face contestație la executare și atunci se aplică termenul general de prescripție din materia contestației la executare și invocă, ca și apărare de fond, prescripția dreptului de a cere executarea silită.

Alina TUGEARU: Și așa își produc efecte și dispozițiile art. 47, care trimit la Codul de procedură civilă.

Cristian BĂLAN: Totuși, la 39 alin. 3, executarea se face în condițiile prevăzute de dispozițiile legale privind executarea silită a creanțelor fiscale. Zice „în condițiile similare celor prevăzute pentru executarea creanțelor fiscale”, nu zice „privind sancțiunea principală, dacă e vorba de bani atunci facem, devine o creanță fiscală și o executăm”. Zice „se folosesc condițiile prevăzute de dispozițiile legale privind executarea silită a creanțelor fiscale”.

Mircea URSUȚA: Titlul art. 39 este „Punerea în executare sancțiunii amenzii contravenționale”.

Cristian BĂLAN: Executarea sancțiunilor contravenționale?

Bogdan DUMITRACHE: Alin. 1 art. 39 se referă la una dintre sancțiuni, ceea ce e logic pentru că vorbim de bani, creanțe fiscale și așa mai departe.

Larisa ANTIMESCU: Consider că fiind vorba despre obligația de a face, respectiv în exemplul dumneavostră era de a închide unitatea.

Bogdan DUMITRACHE: Da, domnle judecător, Zolotuknih, haideți să nu mai evităm subiectul. Dacă am fost sancționat contravențional, măcar am o garanție că penalul mă lasă în pace?

Cristian BĂLAN: Aici avem o problemă. Zolotukhin a privit o simplă bătaie. A fost un petent recalcitrant, s-a supărat pe niște agenți de Poliție.

Bogdan DUMITRACHE: O dezbatere, practic, dar mai aprinsă.

Cristian BĂLAN: Da, o dezbatere mai aprinsă. Problema mea, când am citit Zolotukhin, a fost ce se întâmplă în cazul unei infracțiuni de evaziune fiscală, când va veni inculpatul și va spune: „Domnule, dar uitați, că pentru faptele astea care stau la baza infracțiunii am mai fost sancționat contravențional. Nu știu, am dedus TVA-ul, nu știu cum, mi s-a aplicat 300 de milioane. Am făcut nu știu ce.” Și am găsit și niște decizii CEDO pronunțate, una chiar la 10 februarie 2015 în cazul Finlandei și una la 27 noiembrie 2014 în cazul Suediei, pe această problemă. Pe legislație fiscală au fost sancționați contravențional pentru niște contravenții relative la legislația fiscală și împotriva lor au început proceduri penale pentru alte fapte privitoare la legislația fiscală. Și atunci ei s-au apărat cu procesele verbale contravenționale respective.

Bogdan DUMITRACHE: Fac doar mențiunea că a mai fost prilej la Dezbateri să se discute, în contextul cauzei Lungu contra României, despre această problemă, în arhiva Dezbaterilor găsiți înregistrarea acestei emisiuni. Cred că din decembrie sau chiar ianuarie, la începutul acestui an. Vă rog.

Cristian BĂLAN: Or, în Codul de procedură penală care este un Cod nou, trebuie să tranșeze toate problemele sau trebuia să tranșeze toate problemele până la nivelul anului 2014. Hotărârea Zolotukhin este o hotărâre pronunțată la 10 februarie 2009. Se spune că e principiul ne bis in idem, nu pot fi sancționat, urmărit și sancționat de două ori pentru aceeași faptă. Curtea zice, atenție, „nu pot fi urmărit”, da? În al doilea proces trebuie ca acțiunea penală să se stingă, strict în considerarea faptului că au fost începute noi proceduri împotriva mea pentru aceeași faptă. Nu trebuie să fiu achitat că fapta nu există sau reluată vechea soluție. Cum s-a constatat că mai există o hotărâre pentru aceeași faptă, cealaltă procedură trebuie să înceteze. La art. 16, dacă ne uităm la clauzele care împiedică punerea în mișcare sau o exercitare a acțiunii penale, o să vedem autoritatea de lucru judecat. Autoritatea de lucru judecat privește numai hotărârile penale definitive. Ba chiar e problemă în penal, „Domnule, ordonanța procurorului are autoritate de lucru judecat sau nu are autoritate de lucru judecat?” Toată lumea e liniștită, practica majoritară merge pe ideea că nu are. Dar acum vine inculpatul cu Zolotukhin, vine cu Luchidev contra Suediei sau Kiveri contra Finlandei, nu știu dacă am citit bine aceste denumiri, și spune „Vă rog să faceți cumva dar să încetați procesul penal pentru că am mai fost sancționat pentru aceeași faptă. Da, este o infracțiune mai mică, mie trebuie să mi se confere aceleași garanții ca în cazul în care aș fi fost urmărit pentru o infracțiune veritabilă pentru că statul nu poate eluda acest principiu de art. 4 Protocol 7 prin simpla încadrare a unei fapte în materia contravențiilor”. Că practic asta se urmărește, asta a fost problema și în Anghel și în tot. Statul și-ar putea selecta pentru ce fapte, pentru cu infracțiuni, practic, să garanteze, să confere garanțiile și pentru ce fapte să nu le confere. Pentru alea care nu vrea să le confere, indiferent de pericol, să le mascheze încadrându-le în contravenții. În Zolotukhin s-a făcut mențiunea că nici măcar nu contează că în legislația rusă nu există un temei pentru încetarea procesului penal deschis împotriva domnului Zolotukhin pentru aceleași fapte, dar acest lucru nu ne interesează. Trebuie să se găsească o modalitate ca să nu mai existe o nouă procedură deschisă împotriva aceleiași persoane pentru aceeași faptă. Și, v-am zis, mi se pare că, totuși, că frica mea s-a adeverit când m-am uitat pe Shudoc și am văzut că există deja două hotărâri pronunțate pe această problemă în materie fiscală, unde va fi cea mai spinoasă problemă, și chiar și materia dreptului muncii. Aici se pune problema. Bun, e infracțiune dacă primesc la muncă 5 lucrători fără contract de muncă. Dar dacă pentru unul am primit eu o amendă? Mai e infracțiune? Se valorifică aceeași faptă. Păi pentru aia m-ai mai sancționat o dată. Acum mai am 4, trebuie să fie contravenție.

Bogdan DUMITRACHE: Dacă am 9 sau 8, pentru 4 dintre ei e bine să sesizez eu Inspecția Muncii să vină să îmi aplice o contravenție ca să rămână 4 pentru penal.

Cristian BĂLAN: Nu e bine, că după, în penal, primesc o renunțare la aplicarea pedepsei, contravențional nu primesc nimic.

Mircea URSUȚA: Doar 400 de milioane.

Bogdan DUMITRACHE: Dar astea trebuie să le dau.

Mircea URSUȚA: Corect. Avem remedii dacă nu se ține seama de acest ne bis in idem în intern? Ce putem face? Mai putem face ceva cu hotărârea instanței penale care a ajuns la o condamnare?

Cristian BĂLAN: Nu avem remedii. O să așteptăm să se pronunțe, vom rămâne în pasivitate, vom spune că legislația nu ne lasă să facem, nu ne permite să facem nimic. Nu putem da o clasare, nu putem da o ordonanță de clasare pentru că nu e incident niciun caz de la 16. Instanța nu poate dispune încetarea procesului penal, de achitare nu se pune problema, pentru că iar nu e incident niciun caz de la 16, mai cu seamă cel cu autoritatea de lucru judecat. Cu toate că în Codul de procedură penală spune la principiul ne bis in idem că fapta urmărită chiar sub o altă încadrare, încadrare penală, contravențională. Urmează să așteptăm și noi să se pronunțe o hotărâre și împotriva României și după aceea vom lua măsuri, cred.

Bogdan DUMITRACHE: Am putea face chiar aplicarea Convenției? Ar fi prea mult pentru o instanță penală? Ar fi contravențional?

Cristian BĂLAN: Instanța ar trebui, practic, să constate că e incident un caz de la 16 sau e incident un caz de stingere, dar nu e prevăzut de lege, e prevăzut de Convenție.

Mircea URSUȚA: Aici, sigur, mi-a venit un exemplu care, Doamne ferește, să nu se întâlnească în practică, dar se poate. Un accident de circulație în care toată lumea e ok, se face procesul verbal pentru persoana sancționată, victima implicată decedează ca urmare a unei comoții la 2-3 ore după ce se face procesul verbal. Am putea spune că ne bis in idem pentru că n-a fost sancționat pentru nepăstrarea distanței din spate, adică distanței suficiente? Să zic, un accident făcut din spate.

Cristian BĂLAN: Nepăstrarea distanței a fost un aspect care a dus la săvârșirea faptei.

Mircea URSUȚA: Penru că acela e și temeiul pentru ucidere din culpă, numai consecințele sunt diferite.

Cristian BĂLAN: Da, dar nepăstrarea distanței a fost o împrejurare, nu? Care a dus la săvârșirea faptei penale. Până la urmă, fapta e ucidere din culpă care, printre altele, s-a săvârșit pentru că nu a respectat distanța, pentru că a mers cu viteză, pentru că am făcut orice altă contravenție.

Mircea URSUȚA: Procesul verbal este făcut pentru aceleași considerente de fapt, atâta doar că nu au produs efectul mai grav care s-a produs ulterior încheierii procesului verbal. Dar cred că sunt alte teme mult mai de interes în materie contravențională decât să ne imaginăm situații, sau nu neapărat un deces. Pot să apară leziuni peste 90 de zile de îngrijri medicale.

Cristian BĂLAN: Am ținut să atingem un pic problema asta. Totuși, a depășit imaginația, e concret. Ce facem în fiscal? Avem o evaziune fiscală. Vine cu procesul verbal. „Uitați, am fost sancționat contravențional”. Trebuie ca un organ judiciar penal să ia o măsură.

Bogdan DUMITRACHE: Nu numai în fiscal, adică avem o groază de domenii în care întâlnim incidența contravenției și asta este rezerva legiuitorului, dacă potrivit legilor nu sunt îndeplinite condițiile unei infracțiuni, și organul competent apreciază este vorba de contravenție și rămâne bătut în cuie că e contravenție. Și pentru aceeași faptă mă trezesc că se deschide, în paralel, o procedură penală, mă plâng în fața instanței penale, relev faptul că s-a soluționat pe linie contravențională, prin hotărâre definitivă și, totuși, procesul penal merge mai departe. La materie de transporturi, materie de drumuri, de jocuri de noroc, de tot felul de materii în afară de fiscal, sigur că se aplică și pentru fiscal.

Cristian BĂLAN: Acum cine va cunoaște, totuși, aceste dispoziții va căuta ca procesul penal să nu meargă mai departe. Dar, interesant va fi cum o va face, în concret? CEDO, în ultimul timp, cam are obiceiul să ne spună: „Domnule, nu știu cum faceți, dar faceți cumva să nu se întâmple asta. Acesta este cazul. Nu știu cum faceți, dar faceți cumva ca al doilea set de proceduri să nu mai continue, strict în considerarea acestui aspect, și nu a altuia.”

Bogdan DUMITRACHE: Înainte de a intra în direct, ca să spunem așa, am dezbătut proaspăta, încă neredactată, avem doar soluția, Decizia nr. 6 în Dosarul 14/2014 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, Recurs în Interesul Legii formulat de Avocatul Poporului, interesant și acest lucru, „În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 17 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, privind regimul juridic al contravențiilor, raportat la dispozițiile art. 4 din Legea nr. 455/2001 pivind semnătura electronică, procesele verbale de constatare și sancționare a contravențiilor prevăzute de art. 8 alin. 1 din O.G. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, cu modificările ulterioare, procese verbale încheiate potrivit art. 9 alin. 1, alin.2 și alin. 3 din acest act normativ, transmise persoanelor sancționate contravențional pe suport de hârtie, sunt lovite de nulitate absolută, în lipsa semnăturii olografe a agentului constatator.”

Cristian BĂLAN: Ne gândim la învestire sau la contestația la executare?

Larisa ANTIMESCU: Ne gândim la ceea ce am discutat înainte de începerea dezbaterii, respectiv dacă am putea să invocăm acest Recurs în Interesul Legii pe calea contestației la executare sau pe calea unei plângeri contravenționale, dar s-a pus problema înainte de dezbatere, ce facem în cazul în care procesul verbal nu a fost comunicat legal? Și atunci nu mai suntem în termen pentru a-l contesta. Dacă nu mai suntem în termen pentru a-l contesta, riscăm să ne fie respinsă plângerea contravențională ca tardivă. Dacă facem contestație la executare și invocăm acest risc, care ar putea să fie soluția instanței? Și am pus problema art. 712 alin. (2) din Codul de procedură civilă.

Mircea URSUȚA: Din punctul meu de vedere, aici este un exemplu clar, completare a dispozițiilor de drept material contravențional, că tot discutam, cu celebrul, deja, art. 47, cu prevederile Codului penal, ceea ce înseamnă că el se aplică numai în situația în care contravenția nu a fost soluționată, până la momentul pronunțării pentru că, altfel, ar însemna să aplicăm retroactiv deciziile de interpretare ale Înaltei Curți, ceea ce nu se poate.

Cristian BĂLAN: Totuși, acolo spune, să nu uităm, în interpretarea dispozițiilor art. 17 din Ordonanța 2/2001, eu trebuie să fiu în interpretarea dispozițiilor art. 17, păi când intepretez eu dispozițiile articolului 17? Când verific legalitatea procesului verbal, verific dacă este incidentă vreo cazuă de la art. 7, deci trebuie să fiu într-o plânegere contravențională.

Mircea URSUȚA: Trebuie să am procedura de derulare, asta spun și eu.

Cristian BĂLAN: De fapt, sunt două probleme. O dată, am o învestire cu formulă executorie și trebuie să mă gândesc dacă aș putea să ating problema asta sau nu. Și o dată am o contestație la executare, unde spune: „Punctul 1. Anularea somației. Punctul 2. Anularea încheierii prin care s-au stabili cheltuielile. Punctul 3. Anularea procesului verbal pentru lipsa semnăturii olografe.”

Mircea URSUȚA: El a devenit titlu executoriu.

Cristian BĂLAN: Nu mi-a fost comunicat niciodată, altfel nu l-aș fi atacat acum sau  spunea că trebuie alternativă și, practic, nu mi s-a comunicat niciodată.

Larisa ANTIMESCU: Da, nu mi-a fost comunicat niciodată sau mi-a fost comunicat greșit și n-a ajuns la mine și m-am trezit că mi s-a pus poprire.

Mircea URSUȚA: Atunci sunt într-o plânegere contravențională pentru că nu mi-a fost comunicat niciodată și se aplică pe deplin Decizia Înaltei Curți.

Bogdan DUMITRACHE: Avem două probleme: lipsa comunicării și lipsa semnăturii olografe, deci discutăm de un caz particular.

Cristian BĂLAN: Nu neapărat lipsa comunicării, că ei când trimit la executor o să-l trimită cu procesul ăla verbal de îndeplinire a procedurii de comunicare prin afișare. Lipsa unei comunicări legale.

Mircea URSUȚA: Dacă nu-i legală, nu există.

Cristian BĂLAN: Da, și atunci suntem în termen, dar la învestire o mai atingem? La contestație, să zicem că disjungem, la instanța mea se disjunge și atunci e plângere contravențională, se termină plângerea contravențională și după aia vorbim de probleme de executare. Dar la învestire, spune acolo că se verifică condițiile de formă ale titlului.

Mircea URSUȚA: Titlul exist. Până nu este anulat de instanță, există.

Cristian BĂLAN: Păi da, dar dacă aș fi cu un act notarial normal, nesemnat, e vreo diferență între un act notarial nesemnat și un proces verbal de contravenție semnat electronic? Adică nesemnat, potrivit Deciziei Înaltei Curți. Aici, ca să nu lungim discuția, totuși, mi se pare că Înalta Curte spune „în interpretarea dispozițiilor art. 17”.

Mircea URSUȚA: În interpretarea art. 17, art. 17 prevede obligația ca agentul constatator să semneze procesul verbal, asta e foarte simplu.

Cristian BĂLAN: Da, dar în interpretarea asta.

Mircea URSUȚA: Păi în interpertarea aia, adică ce înseamnă să-l semneze electronic sau manual?

Cristian BĂLAN: În O.G. 2/2001, trebuie să fiu în plângerea contravențională, unde verific dacă procesul verbal respectă dispozițiile art. 16 și 17 și nu într-o altă procedură, cum ar fi învestirea.

Mircea URSUȚA: Eu cred că suntem prea pozitiviști.

Alina TUGEARU: Dar unde găsim acele condiții formale care să verifică la momentul învestirii? În care act normativ? Nu cumva aici? Care este sediul materiei, în ceea ce privește procesul verbal de contravenție?

Bogdan DUMITRACHE: Asta n-ar fi cerință de formă, care ar fi, nu?

Cristian BĂLAN: Și dacă, de exemplu, nu există numele agentului constatator? Ne apucăm, tot în învestire, să respingem cererea? Este o problemă la fel ca și semnătura. E o problemă de la art. 17, de formă, care, potrivit O.G. 2, este sancționată cu nuliattea care poate fi invocată din oficiu, adică, totuși, lipsa semnăturii, în cazul procesului verbal contravențional de constatare și sancționare a contravenției, are aceeași valoare ca orice altă problemă de la art. 17 și trebuie valorificată în același cadru în care valorific o altă problemă de la art. 17, din ale 5 sau câte sunt, sau lipsește domiciliul pârâtului.

Mircea URSUȚA: Da, că altfel nu. Poți să constați, de exemplu, că e o faptă contravențională nedescrisă, să nu scrie nimic. Ce faci? Nu învesteși cu formulă executorie?

Cristian BĂLAN: Sau nu există nicio mențiune la descrierea faptei.

Mircea URSUȚA: Păi asta spun.

Cristian BĂLAN: E un proces verbal normal și nu există nimic.

Mircea URSUȚA: Ar însemna să creăm o a doua cale aplângerii contravenționale, fapt inadmisibil.

Cristian BĂLAN: E o problemă de formă de aceeași valoare ca lipsa semnăturii pentru că este enumerată printre cele de la art. 17.

Alina TUGEARU: Atunci soluția ar fi să se respingă cererea de învestire.

Mircea URSUȚA: Păi de ce?

Cristian BĂLAN: Păi nu, asta e problema, că nu pot intra la învestire. Face plângere, i s-a comunicat, el observă că e o problemă de nelegalitate, se poate plânge la o autoritate competentă prin procedura specială, plângerea contravențională, instanța va anula procesul verbal pentru incidentul caz de la art. 17. Dacă procesul verbal n-a fost atacat, nu-i nicio problemă.

Mircea URSUȚA: Păi spune foarte clar, aici clar e incident Codul de procedură civilă, cred că toți suntem de acord, 640, „Instanța va verifica dacă înscisul întrunește toate condițiile de formă”, ce condiții de formă trebuie să aibă un proces verbal? Să fie un înscris pe care scrie „Proces verbal” și să fie comunicat, atât.

Alina TUGEARU: Vedem la art. 16, „Procesul verbal de constatare a contravenției va cuprinde în mod obligatoriu..”. E sediul materiei, cu privire la condițiile de formă.

Bogdan DUMITRACHE: Dacă scap termenul pentru plângere, mă duc cu învestire?

Mircea URSUȚA: Nu, nu poți.

Bogdan DUMITRACHE: Nici măcar n-ajunge la Comisia de executare.

Mircea URSUȚA: Nu, nu. Nici vorbă. Ar însemna să creăm o cale paralelă, hai să lăsăm toate înscrisurile în totală paralelă.

Bogdan DUMITRACHE: Într-una succesivă, nu paralelă.

Mircea URSUȚA: Succesivă, da. Succesivă sau paralelă pentru că oricum, contest procesul verbal.

Cristian BĂLAN: Asta e miza, el a pierdut termenul de 15 zile.

Alina TUGEARU: Dar stați un pic, că la învestire nu vine nimeni, doar evrifică judecătorul.

Cristian BĂLAN: Nu, dar vine la contestație, vine și zice „Domnule, vedeți că încheirea aia a fost nelegală”.

Mircea URSUȚA: Aici, nu puteam spune mai înainte că sunt cazuri de nulitate relativă pe care instanța, în plângere, nu le poate invoca din oficiu, dar le poate invoca într-o procedură de învestire a executării silite. Tot din oficiu, că nu-i nimeni acolo.

Bogdan DUMITRACHE: Așa cum cunoașteți, dezbaterile durează o oră, mulțumim pentru implicare, pentru concluzii, n-au fost multe, dar și concluzia că nu se poate trage ușor o concluzie este tot o concluzie. Domeniul contravențional riscă să devină cel mai interdisciplinar domeniu posibil pentru că s-a discutat despre fiscal, s-a discutat de penal, de civil și am ajuns, inevitabil, măcar așa ca aluzie, și la jocuri de noroc care, uneori, se termină cu amenzi usturătoare. De aici, de la etajul 8, o seară frumoasă tuturor![/restrict]

---

– Prezumția de legalitate vs. prezumția de nevinovăție. Probațiunea în materie contravențională
– Limitele aplicării dispozițiilor art. 47 din OG nr. 2/2001, pe latura materială. Incidența instituțiilor de drept penal în materie contravențională
– Aplicarea art. 47 OG nr. 2/2001 pe latura procesuală. Obiectul sesizării instanței
– Aplicarea unei sancțiuni principale în afara limitelor legale. Reducerea sancțiunii sau anularea Procesului verbal pentru aplicarea unei sancțiuni neprevăzute de lege?
– Proces vorbal de constatare a contravenției – act autentic? Care este valoarea constatărilor personale ale funcționarului public care l-a intocmit?
– Ne bis in idem (Serghey Zolotukin c. Rusiei). Instanța penală este obligată să pronunțe încetarea procesului penal dacă există un pv de constatare a contravenției pentru fapta cu care a fost sesizată? Care este temeiul imposibilității punerii în mișcare și exercitării AP în această ipoteză?
– Regularizarea plângerilor contravenționale – Hotărârea Lefter împotriva României
– Măsuri provizorii în procedura contravențională – este admisibilă ordonanța președențială prin care se solicită suspendarea executării sancțiunii confiscării sau a altor sancțiuni contravenționale complementare?
– Diferența sancțiune contravențională – măsură administrativă – caracterul punitiv sau preventiv
– Avem „contestație la executare” în materie contravențională. Competența exclusivă a instanței „contravenționale”- analiza art. 32 alin. 2 din OG 2/2001 în forma modificată prin Legea nr. 76/2012
– Executarea sancţiunilor contravenționale este prescriptibilă? Care este termenul de prescripţie? Dar regulile? Cele din dreptul penal sau cele din dreptul civil?