Extras VIDEO: 22′. VIDEO integral, pentru membri: 80′

VIDEO integral, pentru membri: 80′

ÎNREGISTRAREA VIDEO ȘI TRANSCRIPTUL

Bogdan DUMITRACHE: Bună seara! O scrisoare pierdută: biletul la ordin. Jingle-ul pe care l-ați văzut în ultimele zile ca jingle care prefațează emisiunea, este o bine cunoscută melodie a doamnei Annie Lennox, Walking on broken glass. Titlul dezbaterii fiind, totuși, în română, în mod tradițional, nu am putut folosi chiar acest titlu, însă punctul comun al celor două formule este că biletul la ordin, tema întâlnirii noastre de astăzi, este o temă delicată pentru că este tehnică, de aceea simțim să mergem în vârful picioarelor uneori și mai dăm și de cioburi, lucru pe care nu îl recunoaștem, iar dacă se mai întâmplă să dăm peste un gir în alb și biletul la ordin se pierde, pot apărea niște complicații greu de povestit. Despre astea, și nu numai despre astea, vom dicuta astăzi cu șase invitați. Începem cu Craiova, domnul prof. conf. univ. dr. Lucian SĂULEANU care este totodată și avocat, managing partner SĂULEANU & ASOCIAȚII, proaspătul Decan al Baroului Dolj. Îi mulțumim pentru că ne-a acceptat invitația. Domnule profesor, ne auziți?

Lucian SĂULEANU: Da. Bună seara! Mulțumesc pentru invitație.

Bogdan DUMITRACHE: Avem promisiunea că va interveni în timpul emisiunii. Ne auziți, da?

Lucian SĂULEANU: Da, e în regulă. Vă mulțumesc.

Bogdan DUMITRACHE: Vă confirm că ne aude. Mai departe, în București, în studioul de la București, ca să fim pretențioși. Observați că nu mai suntem la etajul opt, am coborât la mezanin deoarece a fost o alertă în legătură cu numărul ceva mai mare de juriști care doresc să asiste, în sală, la dezbatere și atunci a trebuit să ne adaptăm și este o adaptare cât se poate de reconfortantă. Doamna judecător Mădălina AFRĂSINIE – Tribunalul București, Secția a VI-a, civilă. Mulțumim pentru participare!

Mădălina AFRĂSINIE: Bună seara din nou! Bine ne-am regăsit și dacă am chestia asta în față…

Bogdan DUMITRACHE: Nu este o chestie, este o bufniță.

Mădălina AFRĂSINIE: Bufnița, nu înseamnă că fac parte de la Servicii, pentru că înțeleg că este simbolul Serviciilor, ca să nu avem vorbe la proces.

Bogdan DUMITRACHE: Da, exact! Corect. Clauze abuzive, franci elvețieni și altele asemenea, Locuința consumatorului, o fortăreață impenetrabilă, Clauze abuzive, un teren pe care consumatorii câștigă (încă prea puțin?) teren au fost câteva dintre dezbaterile la care doamna judecător Mădălina AFRĂSINIE ne-a dat o importantă mână de ajutor. Aceste dezbateri, ca toate dezbaterile, le puteți în continuare accesa online pe pagina Dezbaterilor, la rubrica „Dezbateri”. Mai departe, iarăși o prezență obișnuită a dezbaterilor cu domnul avocat, Traian BRICIU și, în același timp, conf. univ. dr., Director INPPA, nu mai necesită prezentări, dar uite că le-am făcut. Aceeași concluzie și pentru următorul invitat, tot ca antecedente: Judecătorul față în față cu avocatul: cenzurarea onorariului avocațial, aceea parcă a fost o temă mai puțin tehnică decât asta cu biletul la ordin, nu? Deși poate mai dureroasă, dar depinde pentru cine, Admiterea în avocatură 2014. Noile reguli, Pierdut instanță de executare. Găsitorului recompensă, Contractele de asistență juridică încheiate de avocați cu persoane fizice. Mai departe, al treilea invitat, tot profesor, cumulativ profesor cu avocat. Domnul avocatul Ion DRAGNE, partner DRAGNE & ASOCIAȚII. Mulțumim pentru prezență.

Ion DRAGNE: Bună seara!

Bogdan DUMITRACHE: Iarăși recidive în serie cu Evacuarea de drept comun, Cât de judiciară (mai) este rezoluțiunea?, Lama rece a procedurii civile: nulitatea necondiționată și Modificarea schimbării: legea de modificare a NCPC. Avansăm cu un partener al Dezbaterilor, deci o semipremieră, semipremieră pentru că e vorba de un partener al Dezbaterilor, pe de altă parte, este prima dată alături de noi în emisiune, doamna avocat Roxana MUȘOI, partner RĂDULESCU & MUȘOI. Mulțumim pentru participare. Închidem cu o altă premieră, cu o bancă, ar fi culmea ca la „Bilet la ordin” să nu avem pe nimeni de la bănci. Fără bănci viața ar fi mai puțin abuzivă, nu? E bine că ați râs, dar a fost o glumă, am uitat să menționez. Doamna Oana MIHAI, Director la Direcția Juridică, GARANTI BANK. Deci nu e vorba de o bancă, e vorba și de drept. Mulțumim pentru prezență.

Oana MIHAI: Bună seara și vă mulțumesc pentru invitație. [restrict]

Bogdan DUMITRACHE: Cred că este cazul să începem pentru că există teme care au plecat de la speakeri, de la invitați, dar există teme care au venit și din public și, pentru a ne încălzi, până să intrăm în anatomia asta foarte specifică a biletului la ordin, o hârtie, o scrisoare și un bilet cu mari consecințe în practică. Să ne încălzim cu o temă de procedură civilă pentru că una dintre întrebările care s-au pus este legată de competență în litigii care privesc biletul la ordin și să începem cu avocații pentru că părțile trebuie să pună concluzii și să vedem ce o să dispună și instanța. Cine întreabă?

Traian BRICIU: Păi nu știu.

Ion DRAGNE: O luăm din partea asta.

Bogdan DUMITRACHE: Să nu ziceți că la aprecierea instanței sau a moderatorului. Deci faceți-vă curaj.

Traian BRICIU: Domnul Dragne este primul, după care voi interveni eu. Mai e o problemă de procedură la care cred că mă pot referi, cea legată de necesitatea somației pentru că aici este și o întrebare din partea Uniunii Executorilor.

Bogdan DUMITRACHE: Din competență atunci.

Ion DRAGNE: Din perspectiva competenței, eu am propus și, dacă sunteți de acord să analizăm un pic, implicațiile acestui nou text din art. 200 alin. 1^1 cu privire la aprecierea pe care o face completul de judecată căruia i-a fost repartizată aleatoriu o cerere de a stabili dacă este această cerere de competența sa de competența unui alt complet sau a unei alte secții specializate. Evident că am în vedere ipoteza în care se formulează o contestație la executare, fosta opoziție la executare și, să răspundem din această perspectivă, la întrebarea dacă este vorba de o cerere de natură civilă sau o cerere între profesioniști, cu consecința posibilității judecătorului de a declina competența la completul sau la secția respectivă. Preliminar, mai toți știm că nu se poate pune problema de competență, ci suntem în prezența unei exprimări nefericite. Este vorba despre o încălcare a normelor de organizare judiciară fiindcă repartizarea cauzelor și a magistraților pe completuri sau pe secții specializate nu e o problemă care ține de competență, doar că noul Cod a vrut să-i dea aceleași instrumente prin care se rezolvă incidentele legate de competență. Cu alte cuvinte, dacă a fost posibilă invocarea excepției de necompetență între instanțele de judecată, aceleași mecanisme le-a pus legiuitorul la dispoziția instanței de judecată și a părților și pentru rezolvarea problemelor de încălcare a normelor de organizare. Există o practică, la nivelul instanțelor de judecată, în sensul că aceste contestații la executare, fostele opoziții la executare, sunt, după caz, fie pricini între profesioniști, fie pricini de natură civilă pură. Pe cale de consecință, se invocă o necompetență a Secției a III-a, la Tribunalul București, sau a IV-a, în favoarea secției a VI-a și așa mai departe și stabilește competența în acest mijloc al excepției de necompetență. Se fundamentează pe o decizie dată de Înalta Curte într-un Recurs în Interesul Legii în care, deși prin dispozitiv nu s-a evocat expres, nu s-a rezolvat problema de drept,în considerente s-a spus că, nefiind o problemă de competență, nu există nici măcar o problemă de interpretare neunitară a practicii, totuși trebuie să se aibă în vedere ca problema naturii civile pure sau a unei civile adăugate cumva prin intrarea noului Cod civil, să fie tranșată prin repartizarea corespunzătoare la secția sau completul respectiv. O a doua problemă este, din această perspectivă și o văd chiar din faza inițială, aici trebuie să facem o precizare: dacă nu există completuri sau secții specializate, problema nu se pune între completurile specializate sau secții. Dacă dimpotrivă, ea există, evident că ea va fi actuală. În mod corespunzător, aceeași problemă se pune și în fața instanțelor învestirii cu căile de atac, respectiv cu apelul la contestația la executare. Mai avem o problemă interesantă, tot cu ghilimelele de rigoare, privitoare la competența completului sau a secției. Ce se întâmplă în ipoteza în care partea formulează în cuprinsul aceleași contestații la executare, și acum denumirea este comună și pentru fosta opoziție și pentru actuala contestație sau fosta contestație, toate sunt contestații la executare, cu regim juridic, evident, diferit. Ce se întâmplă în cazul în care, sub aceeași titulatură de contestație la executare, partea formulează și motive de nulitate care țin de opoziția cambială și motivele de nulitate care țin executarea propriu-zisă. În această situație se pune din nou întrebarea ce instanță va fi competentă să se pronunțe atât din perspectiva competenței propriu-zise, cât și din perspectiva așa-zisei competențe a completului sau a secției specializate. În ceea ce privește competența, în ipoteza în care pentru ambele contestații este una și aceeași instanță, nu se pune niciun fel de dificultate practică, însă, în ipoteza în care există o contestație, vechea opoziție de competență a unei instanțe și contestația la executare de competența unei alte instanțe, mi-am pus întrebarea dacă poate să opereze o prorogare de competență, pe ideea unei legături între cele două motive de nilitate sau cele două contestații cuprinse, asta e ipoteza, într-o singură petiție. Nu cred că a fost voința legiuitorului să permită prorogarea de competență pentru aceste incidente procedurale. Mi se pare că normle de competență din Legea 58/34 sunt norme speciale. Ca atare, ele se vor aplica într-un fel prioritar față de normele comune din Codul de procedură civilă. Revenind la competență, ea aparține judecătoriei, în primă instanță, și va fi, din perspectiva celei teritoriale, norma specială din Legea 58/34 și respectiv Codul de procedură civilă pentru incidentele care sunt altele decât cele care pot fi invocate pe calea fostei opoziții la executare.

Traian BRICIU: Sigur, problema este reală și decurge din mai multe aspecte, nu-i chiar atât de simplu de soluționat, de ce? Pentru că e adevărat că legiuitorul, prin Legea 76/2012, Legea de punere în aplicare a Codului de procedură civilă, a unificat terminologic formele de contestație, să zicem, în materie cambială, în felul următor: fosta opoziție a devenit și ea contestație la executare. Pe de altă parte, nu știu care este opinia celor prezenți, dar o să o spun pe a mea. Opoziția cambială nu era singura formă de contestare a executării, opoziția cambială era o formă de contestare a titlului, adică a executării însăși, dar și înainte de intrare în vigoare a noului Cod de procedură civilă, înainte de a se modifica legea, pe lângă opoziția cambială, se putea face și contestație la executare împotriva formelor de executare. Faptul că exista o opoziție cambială nu excludea contestația la executare potrivit Codului de procedură civilă și asta a spus-o domnul Cristoforeanu, în tratatul său de drept cambial, și era logic să fie așa pentru că opoziția cambială se făcea, și acum contestația la executare, care i-a luat locul, se face în 5 zile de la comunicarea somației. Ori dacă lucrurile stau așa, este evident că după comunicarea somației urmează o serie de acte de executare care vor trebui și ele contestate în măsura în care sunt nelegale și pentru toate acelea, cum opoziția cambială nu se mai putea face, rămânea contestația la executare. Prin urmare, existau două forme de contestare: opoziția care viza titlul, contestația care viza formele de executare. Astfel, astăzi se numesc amândouă contestații la executare.

Bogdan DUMITRACHE: E de spus aici că astăzi înseamnă că a început procedura de executare, apropo de titlul tranzitoriu, pe 15 februarie 2013. Mai sunt multe proceduri pe rol din cele vechi.

Traian BRICIU: Sigur, da, da.

Bogdan DUMITRACHE: Și pentru ele distincția rămâne valabilă.

Traian BRICIU: Nu, mă refer la legislația actuală. Acum, deși s-au unificat terminologic, în sensul că ne referim la contestație la executare și atât, așa cum a spus și domnul Dragne, totuși, natura celor două rămâne diferită. Contestația la executare la care se referă legea cambiei și a biletului la ordin, într-adevăr, este o chestiune de drept cambial care pune în discuție fondul raporturilor de drept cambial sau forma titlului cambial, zic cambial in genere, chiar dacă noi folosim termenul de bilet la ordin, în timp ce contestația la executare conform Codului de procedură rămâne în formă specifică Codului de procedură, contestație la executare propriu-zisă. Problema este că, în principiu, ar trebui ca aceste două să nu se cumuleze, capetele de cerere privind contestația propriu-zisă să nu se cumuleze cu contestația care succede fostei opoziții. Teoretic, nici nu s-ar prea putea, dacă stăm să ne gândim, să se cumuleze, deși sunt cazuri în practică. Nu s-ar putea să se cumuleze de ce? Și de aia legiuitorul probabil nici nu a fost prea atent la ce s-ar întâmpla dacă ele s-ar cumula. Pentru că, de principiu, fosta opoziție, actuala contestație se face în 5 zile de la comunicarea somației, când este exclus să ai vreun act de executare. 5 zile, e relativ puțin. Prin ipoteză, în momentul în care încep actele de executare și s-ar deschide interesul unei contestații la executare, potrivit dreptului comun al Codului de procedură civilă, termenul de contestație fosta opoziție ca să spun așa, a expirat. Este ipoteza în care somația este greșit comunicată și atunci subzistă acel drept foarte mult timp și se cumulează cu actele de executare, pentru că executarea e făcută, și debitorul decide să facă o contestație la executare în care pune și capete de cerere privind dreptul cambial, adică specifice fostei opoziții, cât și contestări privind formele de executare, comunicarea publicației, stabilirea prețului de vânzare sau, în fine, alte aspecte de genul acesta. Și acolo, într-adevăr, se pune problema unui cumul. Evident că dacă am decide că partea legată de fosta opoziție ar fi un litigiu ce ar trebui supus unei specializări, într-adevăr, capetele unei cereri nu s-ar putea cumula, pentru că și Înalta Curte printr-o decizie recentă ne spune că prorogarea de competență prevăzută în noul Cod de procedură civilă la art. 99 alin. (2), adică capetele de cerere sunt în strânsă legătură, nu poate să opreze decât atunci când natura juridică a capetelor de cerere este aceeași. Când capetele de cerere sunt de natură juridică diferită, adică atrag specializări diferite, asta e ideea, una e de civil, una e de contencios, evident că nu poate opera o prorogare. Însă, în ce mă privește, apreciez că aici nu este cazul pentru că, în realitate, mie mi se pare că nu ar trebui să opereze nicio specializare. Mi se pare că ne aflăm într-un litigiu civil pur, e o contestație, chiar dacă implică un titlu cambial. De altfel, eu sunt în acord cu ceea ce am susținut permanent, știu că există o hotărâre a CSM-ului și, de fapt, ea încurcă situația, nu e nicio lege care încurcă, e hotărârea CSM-ului care prevede într-un mod oarecum hilar că secțiile civile sau unele din secțiile civile păstrează competența fostelor secții comerciale, ceea ce este contrar, până la urmă, chiar legii pentru că legiuitorul nu a avut în vedere așa ceva. El a avut în vedere o specializare de genul societăți comerciale, insolvență, poate titluri de credit, aspecte de concurență neloială ș.a., realmente specializări. A avea un litigiu între profesioniști, iertați-mă, nu o să îmi schimb opinia niciodată, nu e nicio specializare pentru că el nu mai figurează la criteriu de specializare, dar asta este opinia mea. În realitate, într-adevăr, dacă vom merge în instanță, vom avea următoarea situație: cel mai probabil instanța va spune că, capetele de cerere care sunt aferente criticilor legate de raportul cambial, adică fosta opoziție ar fi de competența unei secții civile care a fost odinioară comercială, în timp ce celelate nu. Ce e însă supărător cu adevărat, și aici este problema, apare în calea de atac, în apel. De ce? Pentru că la judecătorie nimeni nu sesizează problema, de cele mai multe ori nu sunt secții sau complete specializate, însă apare problema direct în calea de atac. Ori, chestiunea este cu atât mai dificilă din punctul acesta de vedere pentru că în calea de atac, dacă la prima instanță ai avut capete de cerere și de o categorie și de o alta și s-a dat o soluție, este o singură hotărâre judecătorească. În calea de atac vei avea de judecat în apel și chestiuni care țin de fosta opoziție și chestiuni care țin de contestația propriu-zisă, adică cea potrivit Codului de procedură, și nu văd cum ar opera o disjungere. Ori, în cazul ăsta mi se pare că realmente ar trebui păstrată competența Secției civile fără nicio distincție după cum există sau nu profesioniști ș.a. Pentru că în cazul acesta nu ai cum să disjungi pentru că hotărârea este una singură, deci este exclusă disjungerea, ducerea la una sau la alta dintre secții oricum încalcă specializarea celeilalte în filisofia asta și atunci nu ai ce face în cazul acesta din punctul meu de vedere și, forțalmente, trebuie să te întorci la ce spune legea și anume că nu e nicio specializare la mijloc și se judecă de o secție civilă pură, ca să spunem așa, termenul pe care îl folosesc aici. Profit de intervenția mea needificatoare, evident, sub aspectul ăsta pentru că e în contradicție cu curentul practicii, dar în deplin acord cu spiritul Codului și civil și de procedură civilă, și mai antamez o problemă, și anume tot legat de aceasta. Dacă pentru poprire, dar nu numai pentru poprire, o să vedeți, mai este necesară somația cambială. În opinia mea, e tot problemă de procedură și de aceea m-am referit la ea, da, este necesar. În primul rând, ar trebui să facem distincție între somația cambială și somația de executare. Într-adevăr, poprirea este scutită de somația de executare, dar rolul somației cambiale este cu totul altul. Marchează termenul de la care începe să curgă dreptul de a face opoziția. Și, de fapt, dacă stăm să ne gândim, tot contestație la executare, dar mă refer la fosta opoziție, dacă ne referim istoric, și o să vedeți lucrul acesta într-o analiză mai profundă, de fapt, la vremea rspectivă, când s-a făcut legea cambiei, opoziția la executare a fost o greșeală de traducere, de fapt. Ea era „opoziție la somație”. Asta s-a și dorit. Practic, logica legii a fost în felul următor: eu tot somez că voi începe, că am o cambie sau un bilet la ordin contra ta și văd dacă tu ai ceva de spus. Tu, dacă ai ceva de spus, contești somația, după care se trece la executare. Asta era logica. Prin logica asta, dacă vedeți foarte clar și istoric, asta explică și Cristoforeanu în tratatul lui, în această logică nu are nicio legătură somația cambială care te provocă să declanșezi, dacă nu ești acord cu ea, procesul cambial, iar dacă nu îl declanșai, lucrurile se închideau sub aspectul raportului cambial și rămâneau deschise numai sub formele de executare propriu-zisă. Motiv pentru care, cred că în continuare, chiar dacă, într-adevăr, poprirea este scutită de somația de executare, somația cambială trebuie făcută. După cum somația cambială trebuie făcută și în materie imobiliară, chiar dacă după aceasta urmează să faci o altă somație, cea de la 819, pentru că sunt lucruri total diferite. Ea nici nu se confundă cu somația cambială cu somația de la 819 din Codul de procedură de la urmărirea imobiliară, ambele vor trebui făcute. De altfel, în logica asta, în vechime, ca să spun așa, în perioada în care se făceau comandamente în materie de urmărire imobiliară nu somații, legea, în perioada interbelică, spunea ceva de genul următor: „la urmărirea imobiliară nu se face somație, se face un comandament”. Sub imperiul acelei legi, doctrina spunea că, deși urmărirea imobiliară e scutită de somație, va trebui făcută în materie cambială somația cambială pentru că rațiunile sunt total diferite. Pentru somația cambială tinde să provoace pe debitor la un proces cambial pe care îl face în 5 zile sau nu îl mai face deloc, pe când somația de executare are rolul de a-l înștiința să plătească într-un anumit timp, sub sancțiunea că dacă nu plătește, începe executarea propriu-zisă cu consecințele din Codul de procedură civilă. Prin urmare, răspunsul la această chestiune este că trebuie somație cambială și la poprire, precum și la acelelalte forme de urmărire, chiar dacă mai există și e distinctă de somațiile prevăzute în formele de urmărire prevăzute de Codul de procedură. Dar mă opresc aici. Sigur, o să mai intervin dacă o să am timp și știință.

Ion DRAGNE: Interesantă ar fi o idee în care, într-o formă a urmăririi silite, somația fiind obligatorie, să putem să le echivalăm. Adică, în alți termeni, ar putea să se înceapă o executare silită, de pildă imobiliară, în temeiul unui bilet la ordin și apoi să se susțină că aceasta avea și valoare de somație cambială? Mai greu, dar pe de altă parte, am ajunge și în situații cu totul inedite în care am putea declanșa o contestație la executare pe Codul de procedură civilă, s-ar epuiza, s-ar respinge contestația prin hotărâre definitivă și, apoi, debitorul, pe motiv că nu i-a fost comunicată somația cambială, ar putea să formuleze opoziția și, din perspectiva asta stau să mă gândesc dacă scopul legii a fost acesta.

Traian BRICIU: Noi acum discutăm de niște lucruri atipice. Legea a plecat de la lucrurile tipice, că se face somația, ai 5 zile să provoci procesul cambial, nu îl provoci, merge mai departe, în executare silită, și acolo ai contestații pe actele de executare. Chestiunea procesului cambial s-a închis. Da, sigur că lucrurile, în practică, pot fi denaturate prin simplul fapt că se comunică greșit somația ș.a. și debitorul este într-un termen sine die ș.a. Evident că se pot, de asta am și semnalat prima dată.

Bogdan DUMITRACHE: Da, practic, înainte ca instanța să dispună, putem spune că cel care este creditor și se întemeiază pe un bilet la ordin nu are beneficiul surprizei pe care o poprire se presupune că i-l acordă și un al doilea aspect, o a doua provocare este legată de faptul, apropo de ce spunea domnul avocat Dragne, există forme de executare silită, lăsând la o parte poprirea, la care, teoretic, după o zi de la comunicarea acelei somații de executare clasice se pot efectua acte de urmărire silită a bunurilor mobile, să spunem bunuri mobile corporale. Trebuie să înțelegem că acea somațiune la care se referă legea specială are virtutea că îl obligă pe creditor și pe executor, mă rog, să aștepte oricum 5 zile?

Traian BRICIU: O să fiu foarte scurt. Există o teză în istorie și cu privire la faptul că acele 5 zile, cât durează termenul în care debitorul ar putea să conteste somația, că de fapt, asta este, el contestă somația, nu executarea, atunci somația cambială nu ar putea să se procedeze la executare. Există o teză de genul ăsta. Nu e, nici măcar în epocă nu a fost majoritară, deci legea nu distinge cu privire la această problemă, astfel încât creditorul poate să declanșeze executarea și în perioada acelor 5 zile.

Bogdan DUMITRACHE: Da, e vorba de bunuri mobile corporale că la urmărire imobiliară acel termen de 15 zile e o altă discuție.

Traian BRICIU: Da, deci poate să declanșeze. Nu împiedică acel termen de 5 zile executarea, deci surpriza poate să existe, cu alte cuvinte.

Bogdan DUMITRACHE: Acum, referindu-mă la ipoteca cu poprirea, care este o formă de executare agreată, poprirea se poate institui anterior somaţiunii de executare, cum spune Legea nr. 58?

Traian BRICIU: Nu, nu cred că se poate. Ar fi nulă dacă ar fi anterioară. După, însă, evident e posibil.

Oana MIHAI: Şi atunci se pierde elementul de surpriză care este esenţial pentru poprit.

Traian BRICIU: Da, e adevărat, fără îndoială, dar chestiunea asta e perenă. Adică vorbim de o experienţă de peste 70 sau 80 de ani în care chestiunea a fost tratată ca fiind la fel şi nu s-a pus problema, adică legea nu face nimic în privinţa asta. Nu era de aşteptat că ar trebui acum să se creeze, pentru prima dată, surpriza, într-o materie care nu a reclamat, de altfel, dificultăţi în aplicare, executarea cambială pe calea popririi, deci permanent a fost somaţie făcută anterior, deci nu cred că acum ar fi o problemă. Pe de altă parte, termenul de 5 zile, nefiind unul suspensiv de executare, după efectuarea somaţiei sau aproape concomitent cu somaţia, s-ar putea face şi înfiinţările de poprire astfel încât debitorul ar primi somaţia într-o zi şi a doua zi şi-ar vedea conturile blocate, deci nu ar fi o problemă, mai mult de practică a creditorului, de inteligenţă în activitatea lui.

Bogdan DUMITRACHE: Da, vă rog, instanţa!

Mădălina AFRĂSINIE: Da, ştiţi, în 2011, când a intrat în vigoare Codul civil, ne-am pus problema ce facem noi, comercialiştii, de la secţia a VI-a ? Ne facem civilişti şi începem să judecăm partaje şi alte litigii civile sau ne păstrăm specializarea? Şi a fost atunci dată o hotărâre a colegiului de conducere, potrivit Regulamentului de ordine interioară, prin care s-a decis reorganizarea secţiei a VI-a şi a VII-a, VII-a – falimentele, ca secţii civile, cu păstrarea competenţei pe care noi o aveam la acel moment, mergându-se pe ideea că dacă suntem pe acea secţie de atâţia ani, avem o anumită practică şi că nu ar fi bine să ne amestecăm cu civiliştii „puri”. În urma acelei hotărâri de colegiu, a venit CSM-ul, într-adevăr, e Hotărârea nr. 654/2011, prin care a aprobat reorganizarea acelor două secţii ca Secţii civile, dar specializate în litigiile cu profesionişti, Secţia a VI-a – falimentele şi insolvenţa – Secţia a VII-a. A existat o perioadă, la nivelul Tribunalului Bucureşti, când colegii de la Secţiile a III-a, a V-a, s-au arătat dornici în a soluţiona litigii cu băncile, motiv pentru care de la registratura unică, când s-au repartizat dosarele şi, ajungând pe rolurile completelor respective, văzând câte probleme se pun şi neavând specializare, au considerat, colegii, că nu au de ce să se amestece cu noi, le-au retrimis pentru repartizarea aleatorie la Secţia a VI-a, specializată în litigiile cu profesionişti. Am mers mai departe, opoziţiile cambiale erau şi înainte, când era Secţia a VI-a, erau în competenţa Secţiei noastre. După intrarea în vigoare, într-adevăr, s-a pus problema ce facem cu contestaţiile la executare şi s-a adoptat aceeaşi soluţie în sensul că opoziţiile cambiale le luaţi voi pentru că s-a apreciat că se ridică probleme ce ţin de specializarea noastră ca secţie fostă comercială, după care de vreo câteva luni se tot jonglează că știu că vin avocaţii şi sunt foarte supăraţi pe acest aspect că orice contestaţie la executare, unde apare o societate comercială, este trimisă la Secţia a VI-a, motivat de faptul că e o societate comercială şi noi o avem şi o judecăm, deşi nu se invocă nicio apărare pe titlu comercial. Ca urmare a modificărilor aduse Regulamentului de ordine interioară şi care a permis colegiului de conducere să stabilească obiectele pe care Secţiile specializate le pot soluţiona şi, uitându-ne în „curtea” Tribunalelor specializate, gândindu-ne că la un moment dat şi Tribunalul apecializat Bucureşti se va naşte propriu-zis, că pe hârtie există dar în realitate nu avem probleme din acestea.

Bogdan DUMITRACHE: Un infans conceptus, practic.

Mădălina AFRĂSINIE: Aşa, aşa, cum zici tu Bogdan, şi apoi mâncăm, vorba aceea. Au încercat să detalieze obiectele ce urmează a fi soluţionate de Secţia a VI-a, inserându-se şi contestaţiile la executare atunci când executarea priveşte un titlu pronunţat în domeniul litigiilor cu profesionişti. Ceea ce înseamnă că inclusiv fosta opoziţie cambială trece în competenţa noastră. Recunosc, ca Preşedinte de Secţie, verificând atât transpunerile, cât şi dosarele care intră, care sunt înregistrate, pot spune că s-a mai potolit cât de cât acea trimitere reciprocă de la Secţia noastră la Secţiile civile, de la Secţiile civile înapoi la Secţia a VI-a. Din păcate, şi aici are dreptate domnul profesor Briciu, se constată din partea colegilor avocaţi aşa-numitele acţiuni 2 în 1, ca la şampoane, unde avem opoziţia cambială şi, evident, este legată de contestaţia la executare clasică, mă rog, clasică o considerăm noi, pe art. 399 vechiul Cod. Asta îl întrebam pe Bogdan la începutul conferinţei. Deocamdată noi avem încă dosare pe vechea procedură, deci nu ne-a intrat nimic pe noul Cod de procedură civilă pe opoziţie, mă rog fosta opoziţie cambială. Şi, fiind o soluţie pronunţată la nivel de judecătorie, de o singură instanţă, unde nu există complet specializat şi ajungând la noi fiindcă opoziţia cambială s-a considerat că este obiectul principal, deşi, din punctul meu de vedere, nu există obiect principal, obiect secundar, neputând disjunge în apel pentru că e aceeaşi soluţie, pentru a nu mai pune părţile pe drumuri, le ţinem noi ca Secţie specializată şi soluţionăm astfel de cauze. Nu ştiu unde vom ajunge din perspectiva acestor contestaţii la executare pentru că pe noul Cod, în cazul în care ni se vor trimite contestaţii la executare care nu au nicio legătură cu titlul comercial pronunţat de o instanţă specializată, probabil că vom ajunge şi la conflicte negative de competenţă şi vedem cum stabileşte Curtea, deci practica, la nivelul Tribunalului, cel puţin, aceasta este. Opoziţiile, fostele opoziţii cambiale sunt de competenţa noastră, le ţinem, le soluţionăm; dacă sunt cuplate cu contestaţia la executare clasică, din vechiul Cod, la fel, le ţinem noi, în schimb atâta vreme cât contestaţia priveşte exclusiv actele de executare fără să se invoce apărări cu privire la titlu şi, repet, titluri pronunţat într-un litigiu privind profesioniştii nu au ce să caute la Secţia a VI-a civilă.

Bogdan DUMITRACHE: Bine, în funcţie de dinamica executării este destul de probabil să se debuteze cu o contestaţie la executare o opoziţie cambială pe stilul vechi, să se completeze, ştiu eu, până la primul termen cu o contestaţie pe acte de executare pentru că, lezându-mă, biletul la ordin, ca aspect de valabilitate, mă deranjează actele de executare care se fac în temeiul biletului la ordin și e destul de neconvenabil să am un dosar probabil de contestaţie, stil opoziţie, un dosar, dosarul 2: contestaţie la executare clasică. Aş simţi nevoia probabil să suspend soluţionarea contestaţiei la executare până la soluţionarea fostei opoziţii cambiale, dar cu condiţia să obţin şi o suspendare a executării silite pe fondul celui de-al doilea dosar.

Ion DRAGNE: De fapt, ăsta este şi scopul pentru care se foloseşte o mixtă, 2 în 1, ca să se obţină suspendarea executării silite, în temeiul dispoziţiilor din Codul de procedură civilă fiindcă suspendarea executării, în opoziţia cambială, e una deosebit de restrictivă şi, din această cauză, justiţiabilul completează cererea iniţială, deşi se ajunge unele situaţii destul de dificile fiindcă avem o procedură mai aparte de judecată a opoziţiei cambiale. Probele sunt cu un anumit specific, calea de atac este una aparte, deci, cu alte cuvinte, cred că nu e aşa de simplu să spunem „judecăm laolaltă şi motivele care ţin de opoziţie şi motivele care ţin de contestaţia în legătură cu formele de executare” fiindcă fiecare dintre ele au un regim juridic specific şi dacă, de pildă, contestăm valoarea de circulaţie a unui imobil dintr-o urmărire silită imobiliară şi este necesar să se încuviinţeze proba cu expertiză ca să se stabilească o valoare, dacă formulăm o contestaţie pe Legea nr. 58/1934, e posibil ca un creditor să îmi spună „Îmi pare rău, în raport de regimul non-permisiv al legii din perioada interbelică, nu încuviinţez proba cu expertiză”. Adică nu exclud riscul acesta, de aceea cea mai bună formă ar trebui ca judecătorul să dea fiecărei contestaţii regimul său propriu şi cred eu că dacă e posibil nimic nu împiedică judecătorii să formeze două dosare separate.

Mădălina AFRĂSINIE: Se pune în discuţie disjungerea la nivelul judecătoriei.

Ion DRAGNE: Să formez două dosare separate.

Traian BRICIU: Şi să fie temei la nivelul judecătoriei, e o disjungere pentru eventualitatea repartizării în căile de atac, mai exact, că de multe ori la judecătorie nu au specializări.

Mădălina AFRĂSINIE: Da, pentru că ştiţi că se ridică problema în căile de atac, şi vorbesc aici tot de vechiul Cod de procedură civilă, este recurs vis-a-vis de contestaţia la executare pe art. 399 şi următoarele sau este apel şi întotdeauna avem problema aceasta şi se ridică, vă spun din practică, chiar săptămâna trecută s-a invocat acest aspect vis-a-vis de calificarea căii de atac. Ce este? Este apel sau este recurs? Apelul: 15 zile de la pronunţare; recursul: 15 zile de la comunicare.

Traian BRICIU: Pe noul Cod s-ar unifica aici, deşi rămân termene, curg diferit.

Bogdan DUMITRACHE: Dacă am o cerere, o contestaţie la executare, cum e pe stil nou, cu două capete, unul care ţine de fondul titlului şi unul care ţine de anularea actelor de executare. Suspendarea executării o voi cere, o voi obţine după ce design? Cel al legii speciale care nu e prea prietenos cu debitorul sau celălalt?

Ion DRAGNE: Cel care cere, va cere pe baza Codului de procedură.

Bogdan DUMITRACHE: Că e mai generos.

Ion DRAGNE: Iar cel care se va opune, se va opune pe baza legii speciale.

Bogdan DUMITRACHE: Deci e simplu, numai judecător să nu fii.

Traian BRICIU: Da, ca să sintetizez, şi pe urmă cred că intrăm şi pe fondul problemelor, sunt cam trei variante de ieşire din criza asta: fie instanţele renunţă la aceste specializări care, de fapt, v-am spus, nu prea mi se par specializări în interiorul civilului ori noi, avocaţii, nu mai formulăm cereri care să includă şi aspecte de drept cambial adică de fondul sau forma cambiei sau biletului la ordin şi chestiuni de executare, fie se discută la nivelul instanţelor inferioare, adică judecătoriilor, atunci când există că noi nu o sa putem să ne abţinem cu toţii, aia e clar, şi oricum s-ar putea să facă şi alţii, nu noi neapărat, şi justiţiabili fără avocaţi, să disjungă capetele de cerere pentru a nu se crea situaţia în căile de atac unde, realmente, devine deranjantă situaţia pentru că acolo, în realitate, oricum ai da, dacă se merge pe specializare, ori specialul judecă şi generalul ori generalul judecă şi specialul, dar oricum se încalcă ceva, o normă tot se încalcă. Şi atunci cam astea trei sunt ipotezele, cea mai bună e prima, zic eu, dar e şi cea mai greu de realizat din perspectiva instanţelor, înțeleg.

Mădălina AFRĂSINIE: Pentru că inclusiv apelurile împotriva încheierilor de încuviinţare a executării silite în materia titlurilor cambiale, apelurile, în cazul în care se respinge o astfel de cerere, vor veni în competenţa Secţiei a VI-a. Deşi m-am opus, am zis „nu are nicio treabă cu specializarea”.

Bogdan DUMITRACHE: Am făcut o opoziţie cambială în materia asta.

Mădălina AFRĂSINIE: Am făcut o opoziţie şi am rămas singura oponentă.

Bogdan DUMITRACHE: Şi n-aţi făcut-o în termen da. Bun, să intrăm şi în fond, cu procedura am lămurit-o. Limbajul popular să zic, limbajul obişnuit, acreditează ideea sau formularea că se dă cuiva „un cec în alb”. Acum noi titlul nu îl avem pe cec, îl avem pe bilet la ordin şi hai să încercăm să recapitulăm sau să evocăm acum pentru prima dată ce înseamnă de fapt bilet la ordin. Cât de alb poate fi un bilet la ordin? Adică ce ar trebui să aibă şi ce nu. Doamna avocat Mușoi sau banca, vă rog, că ştiu că v-ati propus.

Roxana MUŞOI: Am două acum, deci nu mă hotărăsc. Bun, bilet la ordin în alb este foarte simplu, este aproape alb. Ar trebui să conţină minim semnătura emitentului. Deci, din acest punct de vedere, lucrurile sunt clare, el este considerat, practic, o formă a biletului la ordin la vedere. Practic, emitentul îi acordă întreg suportul şi dreptul beneficiarului sau posesorului biletului la ordin să completeze toate elementele obligatorii prevăzute de art. 2 din Lege sau există situaţia în care îi dă dreptul să completeze anumite elemente obligatorii, dar stabilindu-i anumite limite care se pot referi la perioadă, la scadenţă, se pot referi la dobânda care se poate calcula principalului, adică îi stabileşte nişte limite pe care posesorul, beneficiarul biletului la ordin este obligat să le respecte. În situaţia în care depăşeşte, practic, mandatul acordat de către emitent, suntem în situaţia în care practic biletul la ordin poate fi considerat nul.

Bogdan DUMITRACHE: Şi limitările astea unde se stipulează sau unde sunt menţionate?

Roxana MUŞOI: Biletele la ordin, ca şi regulă, au la bază un raport juridic fundamental. Deci, practic, pentru a fi protejate ambele părţi sau toate părţile, dacă discutăm şi de avalizi şi de giratari, este util ca în conţinutul contractului pe care se grevează, practic, biletul la ordin, să fie stipulate practic câ mai multe drepturi care se acordă sau limitările care se acordă posesorului.

Bogdan DUMITRACHE: Pe care posesorii succesivi le cunosc, nu le cunosc? Ce scurtcircuite pot să apară aici dacă ele nu figurează în biletul la ordin? Este o chestie de încredere biletul la ordin, adică te laşi pe mâna primului posesor, al beneficiarului.

Roxana MUŞOI: Succesorii posesivi le preiau. În situaţia în care decizi să emiţi un bilet la ordin, mai mult sau mai puţin te cam laşi.

Bogdan DUMITRACHE: Dacă este şi în alb…

Roxana MUŞOI: Exact, dacă vorbim de bilet la ordin în alb, dacă vorbim doar de un bilet la ordin cu o scadenţă la vedere lucrurile sunt mult mai clare, termenul este precis stabilit de un an de zile în care trebuie introdus la plată. El poate fi prelungit convenţional, în schimb, pe baza unei înţelegeri între emitent şi posesor până la termenul maxim de 3 ani, este opinia mea. Nu consider că scadenţa poate fi prelungită convenţional peste perioada maximă de 3 ani, vorbesc extracambial, adică printr-un document separat.

Oana MIHAI: Aici am eu o întrebare. Pornind de la ideea că ai spus că singurul element obligatoriu la biletul în alb este semnătura emitentului, se pune întrebarea oarecum ciudată „cum calculezi termenul de 3 ani, dacă nu ai data de emitere a biletului la ordin?”. Acest termen de decădere despre care vorbeai.

Roxana MUŞOI: Din punctul meu de vedere, el poate fi determinat sau este determinabil prin raportare la prevederile contractului care determină raportul juridic fundamental pe care se grefează biletul la ordin.

Oana MIHAI: Deci, practic, în opinia ta, nu poate exista bilet la ordin în alb, fără existenţa unei convenţii de completare a biletului la ordin care poate fi fie un document separat, fie contractul care a stat la bază.

Roxana MUŞOI: Exact, sau în situaţia în care nu există un contract şi o înţelegere a părţilor într-o formă scrisă, se merge pe prezumţia de bună-credinţă a posesorului care se prezumă până la proba contrară, deci el, practic, completează data emiterii, data scadenţei, în momentul în care îl prezintă instituţiei de credit, spre plată, şi emitentul are posibilitatea să întoarcă proba.

Oana MIHAI: Da, şi aş vrea să mai discutăm puţin şi aş vrea să aud mai multe păreri pentru că, în fine, să zic aşa, în lumea bancară există, totuşi, credinţa că se poate, convenţional, cumva, deroga de la acest caracter al termenului de decădere de 3 ani şi sunt dezbateri foarte foarte aprinse şi aş vrea să aud păreri dacă este posibil convenţional.

Ion DRAGNE: Ideea este dacă e de ordine publică sau e de ordine privată şi eu mă uitam când ne-a fost adresată întrebarea dacă acest art. 12, alineat final, e absolut o formă de înlăturare a ceea ce e la alineatele anterioare, energic imperative: „O asemenea decădere nu este opozabilă posesorului de bună-credinţă căruia titlul i-a fost transmis completat”. Şi asta presupune ca titlul să poată fi eventual completat şi ulterior, după decădere, deci, cu alte cuvinte, este acoperită o sancţiune energică a decăderii pentru completarea, după împlinirea termenului, prin transmiterea către posesorul de bună-credinţă a unui astfel de titlu completat după, căruia nu îi este opozabil.

Roxana MUŞOI: Dacă îmi permiteţi să intervin, băncile au în vedere situaţia în care data emiterii se stabileşte în mod indubitabil de toată lumea.

Oana MIHAI: Ipoteza este relativ simplă, se dă un credit, se emite un bilet la ordin şi, în general, creditul e pe o perioadă mai mare de 3 ani.

Traian BRICIU: Din punctul meu de vedere, situaţia e lămurită, adică am văzut şi eu, chiar m-am mirat că există o dezbatere pe chestiunea aceasta, dar normele BNR-ului, e vorba de norma 6/1994, e foarte clară. E adevărat că în istorie s-a pus problema. Şi dacă citim şi la Gălăşescu Pyk şi la Cristoforeanu, autori serioşi în materie de cambie şi bilet la ordin, într-adevăr, exista o dezbatere legată de natura acestui termen de 3 ani şi dacă părţile îl pot prelungi sau nu, dar pare-se că totuşi şi chiar în jurisprudenţa vremii, acum, prin normele BNR care reglementează, norma 6/1994 cea mai relevantă, textul spune foarte clar că termenul de 3 ani nu poate fi prelungit prin convenţia părţilor, spunând înainte că trebuie să se completeze cambia în 3 ani. Textul fiind aplicabil şi biletului la ordin prin trimiterea pe care o face la sfârşitul normelor. Deci pare-se că, cel puţin în aceste norme ale BNR-ului, din disputa existentă în istorie, s-a reţinut varianta care cred că era şi dominantă, a caracterului neschimbat al termenului de 3 ani. Cu atât mai puţin mi s-ar părea posibil să se schimbe prin mijloace extracambiale, adică în contractul de credit să se prevadă că se poate completa şi peste termenul de 3 ani, sau chiar mai mult, cum unele instanţe au reţinut chiar implicit spunând, din moment ce contractul de credit prevedea un termen mai mare, implicit înseamnă că s-a convenit şi schimbarea termenului de 3 ani, ceea ce e cu atât mai puţin, adică măcar expresă dacă ar fi fost, mi se pare inacceptabilă teza.

Roxana MUŞOI: În contractele de credit se instituie în schimb în sarcina emitentului obligaţia de a le emite.

Traian BRICIU: Exact asta vroiam să spun, mulţumesc mult. Nimic nu împiedică însă banca, adică nu e într-o situaţie disperată pentru că ea poate să prevadă ca, într-adevăr, la expirarea termenului, înainte de expirarea termenului să emită un alt bilet la ordin cu sancţiunile de rigoare.

Oana MIHAI: În practică asta este o muncă de sisif dacă te gândeşti la un portofoliu foarte mare de credit şi o monitorizare, în fine.

Ion DRAGNE: Interesant este să vedem până la urmă dacă e o decădere de ordine publică sau dacă e o decădere pe care o poate invoca doar cel interesat şi dacă se întâmplă lucrul ăsta atunci înseamnă că răspundem la întrebarea şi dacă părţile pot să deroge. Şi cred eu că dacă îl corelăm pe art. 12 alin. (3) şi (4) cu cel final care spune că „nu este opozabilă posesorului de bună-credinţă”, deci cu alte cuvinte dacă se acoperă, putem să dăm un verdict.

Bogdan DUMITRACHE: Deci avem alin. (2), e interesant. Posesorul decade din dreptul de a completa cambia în alb, deci biletul la ordin, după 3 ani de la data emisiunii, asemenea decădere nu e opozabilă posesorului de bună-credinţă. Deci am o circulaţie a acelui bilet la ordin şi un al treilea, al patrulea giratar nu poate stabili decât că s-a completat cum trebuie cu data şi el este protejat. Deci o executare, o opoziţie cambială, pardon de expresie, contestaţie la executare făcută împotriva unui asemenea ultim posesor, în principiu, ar fi sortită eşecului dacă el ar invoca, mă rog, buna-credinţă se prezumă.

Mădălina AFRĂSINIE: Am o decizie în faţă, pronunţată de două colege de la Secţia a VI-a, Decizia în apel nr. 45/06.03.2013 confirmată, prin care s-a admis opoziţia la executare şi s-au anulat actele de executare, confirmată prin Decizia nr. 831/21.03.2014, unde Curtea reţine că „pentru a evita sancţiunea decăderii, banca avea posibilitatea să înscrie o clauză în contract prin care împrumutatul avea obligaţia de a emite un nou bilet la ordin, şi deşi instanţa de apel reţine că nu s-a făcut dovada datei la care a fost emis biletul la ordin, Curtea a constatat din cuprinsul acestui titlu că este trecută data emiterii, respectiv 13.07.2006, ceea ce înseamnă că aceasta trebuia completată până la 13.07.2009. Completarea s-a făcut abia în 2010, astfel încât s-a apreciat că s-a făcut cu depăşirea termenului prevăzut de art. 12.”

Bogdan DUMITRACHE: A fost invocat, nu rezultă. A fost invocat acest aspectde către autorul opoziției cambiale.

Mădălina AFRĂSINIE: Da, da, da, s-a invocat acest aspect.

Oana MIHAI: Strict practic, știți, odată ce ai luat banii de la bancă nu prea mai ești stimulat să te întorci să constitui garanții suplimentare. Deci dintr-o perspectivă strict practică, odată ce acest bilet la ordin a expirat, șansele ca debitorul să vină de bunăvoie să-l înlocuiască sunt destul de reduse. Este adevărat că neîndeplinirea acestei obligații poate atrage „accelerarea” creditului. Dar iarăși realitatea ne arată că nu se întâmplă.

Bogdan DUMITRACHE: Vedeți că ne urmăresc și debitori.

Oana MIHAI: Așa este, nu, este o problemă arzătoare pentru bănci, din această perspectivă, pentru că există acest decalaj între scadența creditelor, care este în general mai mare de 3 ani, și acest termen.

Bogdan DUMITRACHE: Biletele la ordin nu apar în legătura cu credite din astea de consum, cu creditele de mică anvergură, ci credite de un anumit nivel, deci este fezabil să discutăm.

Oana MIHAI: Și oricum este un instrument folosit în relația cu profesioniștii, adică sunt mai rare biletele la ordin luate pentru credite acordate consumatorilor.

Bogdan DUMITRACHE: Tocmai pentru că au și reprezentarea mizei și a consecințelor pe care le produce un asemenea bilet la ordin. Da, deci cam asta ar fi cu biletul în alb, în esență.

Roxana MUȘOI: Discutam mai devreme cu Oana că, practice, necesitatea reemiterii biletului la ordin, la fiecare 3 ani, este unul din principalele dezavantaje față de fideiusiune care, la rândul ei, odată cu adoptarea noului Cod civil, vine cu alte dezavantaje specifice.

Bogdan DUMITRACHE: Mai era o întrebare legată de biletul la ordine în alb. Dacă poate fi constituit ca garanție într-un raport juridic dintre doi profesioniști?

Roxana MUȘOI: Păi tocmai ce discutam. În principiu, este uzitat ca și garanție, condiționat de îndeplinirea unor factori, să-i numim așa, dar funcționează în mod uzual ca și instrument de garantare.

Bogdan DUMITRACHE: Întrebări și probleme se pun uneori în legătură cu protestul. Avem nevoie de protest? N-avem nevoie? În ce raporturi? E o chestiune care interesează instanțele și pe planul probabil contestației la executare, dar interesează și faza învestirii cu formulă executorie, faptul cu biletul la ordin lipsit de protest.

Traian BRICIU: Sunt scurt, timpul e scurt. Nu cred că trebuie protest la învestire. Și normele BNR-ului tot în sensul ăsta sunt.

Bogdan DUMITRACHE: În care nu e necesar protestul, când e vânat emitentul sau avalistul, împotriva lor nu e necesar protestul pentru că iarăși, pe terenul ăsta poate nu foarte cunoscut, nu neapărat de toată lumea, se dezvoltă așa niște mituri uneori și ajung să se creeze niște reguli care nu încap nici în Legea 58 sau pe 34, nici în norme.

Traian BRICIU: La învestire mi se pare că nu se pune problema protestului, dar acum că sunt și argumente contra atunci.

Roxana MUȘOI: Avem o excepție menționată în art. 107 alin. 2 din Legea 58, în care condiționează existența protestului în cazul biletelor la ordin plătibile la un anumit timp de la vedere. Și consider că, totuși, ar fi o cerință prealabilă și imperativă.

Ion DRAGNE: Dar nu știu dacă poate fi examinată problema aceasta în cursul învestirii.

Traian BRICIU: Pe învestire mi se pare că nu, dar sigur că se poate invoca în cadrul opoziției.

Bogdan DUMITRACHE: Pentru că vorbim de un titlu abstract și de un titlu executoriu abstract, și atunci problema învestirii este legată de îndeplinirea unor cerințe de formă și, sigur, e important de spus dacă intră în cuprinsul cerinței de formă ce merită verificată la învestire chestiunea protestului sau nu. Domnule profesor Săuleanu, ne auziți?

Lucian SĂULEANU: Da, bună seara încă o dată.

Bogdan DUMITRACHE: Cum e la Craiova, cu privire la biletul la ordin?

Lucian SĂULEANU: Este foarte bine. La fel ca în toată țara.

Bogdan DUMITRACHE: O practică unitară.

Lucian SĂULEANU: O practică neunitară, la fel de neunitară ca peste tot. Permiteți-mi în cele câteva minute care au mai rămas, oarecum, să formulez câteva puncte de vedere personale vis-avis de cele expuse până acum. Prima problemă ridicată era cea legată de repartizarea pe complete, unde, evident, avem la judecătorii astfel de complete cum este și cazul Judecătoriei Craiova, unde s-a pus această problemă și, într-adevăr, pe contestația la executare, fosta opoziție, s-a apreciat că ar fi de competența unui complet specializat pentru soluționarea litigiilor între profesioniști. S-a mers până acolo inclusiv când se formula contestația de către un avalist non-profesionist. De exemplu, soția asociatului care, fiind chemat de bancă pentru a emite un astfel de bilet, semna alături și, după aceea, deși nu avea calitatea nici măcar ea de profesionist sau de asociat, totuși, un astfel de litigiu a fost repartizat către un astfel de complet. Poate are o logică și s-ar pune întrebarea: până la urmă, ce are importanță în sine, problema calității profesionist/non-profesionist sau natura problemelor de drept dezbătute? Ori, într-o astfel de variantă poate ar trebui să ne apropiem de vechea, să spunem, interpretare legată de faptele de faptele conexe, anume emiterea biletelor la ordine și cecurilor și cambiilor, apărea în această zonă și de aceea erau in categoria faptelor în general și soluționate ca atare. Poate are o logică, repet, soluționarea, odată ce se invocă aspecte de nulitate a titlului. Cu privire la cealaltă problemă, anume cu necesitatea asumației, domnul profesor Briciu a explicat foarte clar și complet lucrurile. Este evident că somația pe Legea 58 este total diferită și naște acest drept de a formula contestația. Este total diferită față de somația care se emite conform Codului de procedură civilă. Problema cumulării este delicată și eu am o altă părere în sensul că, totuși, trebuie să admitem cumularea și a contestației pe Legea 58 și a contestației pe Codul de procedură, măcar pornind de la realitate, anume că astfel de situații se întâmplă tocmai pentru că nu se emit somații conform Legii 58 și primele acte, practice, apar aceste somații făcute chiar de executorul judecătoresc. Și atunci, cam asta e situația, în cele mai multe cazuri. Ori, pe lângă acest argument, să spunem, faptic, trebuie să avem în vedere că ar fi anormal, de exemplu, să acceptăm că atunci când se formulează o contestație la executare, când titlul nu este o hotărâre, să acceptăm că se pot invoca și motive ce privesc nulitatea, respectiv fondul acelui titlu și aspecte cu privire la executarea însăși. Deci ce ne încurcă? Faptul că aici avem un bilet la ordin și avem o lege specială? De aceea cred eu că mult mai judicioasă este soluționarea și a permite cumularea pe acest argument, adică exemplul altor contestații la executare. Cu privire la poprire, s-a pus problema aceea a lipsei de surpriză. Păi nici măcar poate nu mai este, în unele cazuri, o surpriză odată ce biletul la ordin, prin introducerea spre decontare, deja a fost refuzat la plată și este clar că ne aflăm în situația în care în contul respectiv nu era nicio sumă de bani. E adevărat că e posibil ca respectivul comerciant, sau debitor, să mai aibă și alte conturi. Însă, atâta vreme cât legiuitorul a stabilit pe legea specială, această somație, cu această încărcătură de a-i da posiblitatea să invoce aspecte de nulitate, este evident că orice act de executare făcut până la expirarea acestui termen arată, practice, o nerecunoaștere a efectelor unei astfel de somații și invocarea, practice, a motivelor de nulitate. Cu privire la celelalte aspecte, sunt discutate, anume problema completării biletului la ordin în alb, la fel, lucrurile au fost lămurite. Este clar că prevenția trebuie să subziste atâta vreme cât, evident, emițând un bilet la ordin trebuie să încheie un pact comisoriu cambial, cum de altfel noi facem și procedăm, în care se prevăd toate aspectele și asupra momentului emiterii biletului și asupra condițiilor în care acesta trebuie completat. Mai mult, după cum știm, în practică, noi chiar impunem, avocații, obligativitatea unei somații prealabile înainte de completarea biletului tocmai pentru a mi se da posibilitatea să fac respectiva plată și să evităm alte situații când neplata nu ar fi urmarea unei lipse de disponibil. Deci, practice, numai așa ajungem în ceea ce se cheamă zona aceasta a unei completări abuzive. În rest, chestiunile, zic eu, că sunt destul de clare. Într-adevăr, eu aveam doar două probleme de ridicat pe care doar le invoc ca atare, anume în ce măsură se poate gira un bilet la ordin deja pus în executare silită pentru că aici avem două dispoziţii contrare, odată în legea specială, art. 22 care stabileşte că, după scadenţă, girul posterior, eventual, produce numai efectele unei cesiuni ordinare, în timp ce normele în art. 146 recunosc prin astfel de giruri făcute ulterior, totuşi, uzarea de procedură şi citez: „Dreptul de a uza de procedura de executare cambială”. E o chestiune care mi s-a ridicat în practică de curând şi pune, într-adevăr, în discuţie problema aplicării legii speciale, ca atare Legii 58 vis-a-vis de normele de interpretare şi a doua chestiune, la fel de interesantă pe care am avut-o de curând: în ce măsură, introducându-se spre decontare, ca urmare a posesiei prin gir a unui astfel de bilet la ordin, având în vedere că între debitor şi girant s-a născut un proces, deci pe raportul juridic fundamental, şi Curtea de Apel Craiova a pronunţat o hotărâre definitivă prin care a suspendat efectele contractului, deci din punct de vedere substantial, inclusiv a plăţilor, se pune problema în ce măsură, o astfel de hotărâre dată între emitent şi girant, poate fi opusă în faza de executare către giratar, în condiţiile în care noi ştim că, în esenţă, raportul juridic fundamental, ca atare, sau obiecţiunile născute pe acesta nu pot fi opuse posesorului pentru că el, până la urmă, fiind un posesor de bună-credinţă, l-a introdus ca atare spre plată. E o chestiune care mi-a ridicat un semn mare de întrebare şi pe primul aspect, iată cum instanţa a intervenit şi a dispus suspendarea executării plăţilor, fiind vorba de nişte plăţi în tranşe pentru care s-au emis anumite bilete care ulterior au fost girate, dar şi această problemă ulterioară: în ce măsură poţi să invoci şi să paralizezi executarea silită ca atare şi, eventual, executorul să refuze prin prezentarea unei astfel de hotărâri dispunerea plăţii ca atare existente în cont. Cam acestea ar fi punctele mele de vedere sau problemele ridicate care evident că, probabil, într-o dezbatere viitoare, se vor avea în vedere.

Bogdan DUMITRACHE: Mulţumim pentru acest tip de recapitulare a problemelor, dar nici să nu lăsăm ultimile două aspecte pe care le-aţi invocate, foarte interesante de altfel, al doilea până la serioasă încercare, caracterul abstract al biletului la ordin şi cred că invitaţii simt nevoia să puncteze, da? Sau chiar dumneavoastră aţi sugerat, deja, mai ales pe problema a doua, un semn de nedumerire faţă de soluţia de la Curtea de Apel.

Lucian SĂULEANU: Dacă îmi permiteţi, este clar că ridică semne mari de întrebare, dar este definitivă şi orice discuţie este inutilă, însă, într-adevăr, din punct de vedere al executării, al eliberării sumei către creditor, cred că lucrurile sunt clare pentru că, exact cum aţi subliniat şi dumneavoastră, vorbim de un titlu abstract care nu mai are nici o legătură creanţa ca atare cu raportul juridic fundamental. Problema se pune că, în contra a ceea ce recunosc doctrinarii pe acest efect, să spunem, al caracterului abstract şi total diferit, totuşi care ar fi efectele hotărârii şi cât îi sunt lui de opozabile şi cum ar reacţiona executorul. Trebuie să recunosc că executorul din Craiova a dispus plata către creditor, deşi I se depusese în dosare respectiva hotărâre, plecând tocmai de la câteva, să spunem, aprecieri ale lui Radu Economu, în cunoscuta carte de drept cambial, unde tocmai precizări în acea carte au fost necesare să lămurească, că, în ciuda existenţei acelei hotărâri, în niciun fel nu se înfrânge caracterul abstract al biletului la ordin.

Bogdan DUMITRACHE: Dar ar fi valabil biletul la ordin dat de faptul că e apt să circule de unul singur, fără a fi însoţit de contractele din care rezultă obligaţiile prin conţinutul cărora biletul la ordin a fost emis. Mai era prima problemă legată de posibilitatea unui gir după scadenţă, efectele acestui gir, a unei cesiuni de creanţă.

Lucian SĂULEANU: Chiar după punerea în executare, deci problema ar fi în ce măsură că noi, practic după, gestionăm biletul la ordin până la momentul la care el s-a pus în executare, căci după aceea îşi pierde caracterul, iertaţi-mă, după ce a fost introdus la plată, căci odată pus în executare, practic, nu discutăm decât despre această zonă a executării silite, pierzând caracterul concomitent de modalitate de plată, de instrument de plată. Şi atunci chestiunea nu ar fi foarte complicate, din punctul meu de vedere, că aş fi tentat, la prima vedere, să spun că nu mai poate fi girat pentru că deja sunt în faza de executare silită, când ca atare s-a pierdut acest caracter de transmisibilitate al lui, utilitatea, că până la urmă vorbeam la început care sunt avantajele biletului la ordin. Acesta este avantajul principal, pe lângă cel de titlu executoriu, anume că el poate să circule ca atare de la o persoană la alta într-un mod foarte facil ori funcţia asta se stopează în momentul în care s-a introdus spre decontare şi, cu alte cuvinte, se pune întrebarea dacă se mai poate în faza de executare. Curios este că art. 22 din Legea 58, în mod just, spun eu, spune că girul posterior scadenţei produce, mă rog şi citez în continuare: „Produce numai efectele unei cesiuni ordinare”. Aşa ar fi logic, dar numai că normele art. 146, deci art. 22 pe care îl aveţi şi dumneavoastră postat acum, şi art. 146 din norme, totuşi, face referire la dreptul de a uza procedura de executare cambială, prevăzută de legea specială. Evident că nici nu ar trebui mai să intrăm în discuţie având în vedere caracterul, să spunem, totuşi, mai puternic al Legii 58 dar eu zic că justificarea unei astfel de soluţii ţine şi de ce am spus mai înainte, de funcţia de instrument de plată. Nu ştiu care este părerea colegilor, repet, chestiunea asta chiar o am zilele acestea în lucru.

Bogdan DUMITRACHE: Mă uitam că aţi făcut referire la art. 22. Într-adevăr, este pe ecran acum, sper că din lege. „Girul posesorului scandeței produce aceleași efecte ca un gir anterior. Cu toate aceastea, „girul făcut posterior protestului de neplată sau făcut după trecerea termenului pentru facerea protestului, produce numai efectele unei cesiune ordinare”. Deci, practic, textul nu interzice girul ca atare, dar spune „Domnule, girul ăsta valorează cît valorează o cesiune”. Punctual 146, pe care l-ați menționat mai devreme, este un punct pe care normele în plasează nu sub art. 22, ci sub un art 23 din aceeași Lege 58, și care art. 23 spune „Prin cesiunea cambiei, derivând fie dintr-un gir făcut posterior protestului de neplată sau după expirarea termenului pentru facerea protestului, fie dintr-un act separat, chiar anterior scadenței, se transmit creditorului toate drepturile cambiale ale cedentului, căruia i se vor putea opune toate excepţiunile opozabile acestuia”. Deci ar trebui deslușite poate chiar cele două dispoziții ale aceleași legi, mă gândesc, pentru că punctul 146, în esență, are pretenția de a ada o aplicare art. 23 din Lege, cu un conținut, se pare, nu identic, nu foarte asemănător cu art. 22 la cae ați făcut, de altfel, referire mai devreme.

Lucian SĂULEANU: Da, avei dreptate, dar numai cu privire la o teză din art. 23, care este aceeași: „derivând fie dintr-un gir făcut posterior protestului de neplată”, asta ar fi ideea, deci prima parte ăși menține, zic eu, aplicabilitatea de a ne încurca. Deci prima parte, totuși, ne duce în zona aceasta a protestului de neplată.

Bogdan DUMITRACHE: Adică nu cumva normele să aibă singurul merit că ele păstrează contradicția, la nivelul legii, apropos de art. 22, față în față cu 23.

Lucian SĂULEANU: Și al legii, dar, repet, analiza, din perspectiva funcției, în momentul respective, dacă am ajuns, pentru că, vedeți, nu mai avem și o limită, nu spune „până la executare”, nu avem așa ceva. Spune „după”, ulterior, ceea ce nu ne interzice să-l facem și în această fază, cu atât mai mult cu cât mi se recunoaște inclusive dreptul de a uza de procedura de executare, deci oarecum plasez puțin nu la începutul, adică imediat după protestul de neplată, ci mă duc chiar, când am ajuns, deja, eu creditor și am făcut formalitățile de executare, în ce măsură îmi interzic un astfel de gir.

Roxana MUȘOI: Bună seara, domnule Săuleanu! Eu le-aș vedea, cumva, în completare, eu aș interpreta că, într-adevăr, în condițiile în care discutăm de un gir făcut posterior protestului de neplată, el se asimilează unei cesiuni de creanță, dar prin subrogarea în drepturile girantului se transmit, practice, și drepturile cambiale ale cedentului, adică nu le-aș vedea în opoziție.

Lucian SĂULEANU: Nici eu, deci nu am o părere formată. Trebuie să vedem în ce măsură legiuitorul a vrut să atașeze această problemă a cesiunii ordinare din art. 22 care rămâne ca effect pentru că, repet, și art. 23 se referă, în parte, la aceeași ipoteză, totuși să asocieze acest caracter, să-l păstreze, caracterul de titlu executoriu. El are, repet, o logică, dar numai că sunt într-o fază în care biletul a rămas doar pe jumătate, nu mai apare această funcție de plată. Repet, nici eu nu o am formată și nu sunt în contra uneia sau celeilalte, eu am ridicat-o ca și problemă care, iată, și mie mi-a apărut prima oară în practică.

Bogdan DUMITRACHE: În fond, ar fi într-un fel frustrant ca acest defect fundamental, faptul că nu se plătește biletul la ordin, să-l pună pe posesorul inițial într-o poziție de inferioritate, adică ar fi cumva logic ca el să-și poată comercializa acest bilet la ordin, mă rog, către cineva care dorește să facă o executare silită pe acest temei, pe alte elemente de activ ale debitorului, și pentru care, o asemenea afacere poate să prezinte interes, să nu rămână posesorul biletului la ordin, la momentul neplății, să râmăne ostaticul acestuo bilet, să n-aibă încotro și să meargă el la luptă.

Lucian SĂULEANU: Aveți dreptate, însă ce se întâmplă, ce ați face dumneavoastră, ca executor, când deja s-a investit biletul, să spunem, și s-a făcut și somația, conform Legii 58. Deci ajung deja în faza asta, că eu aici voiam, pe partea de executare, deja în momentul respectiv mai pot să mă prevalez și să fac un gir, asta ar fi problema.

Bogdan DUMITRACHE: Da, art. 22, spun asta ca moderator, nu ca executor, repet, face referire la posibilitatea girului, nu spune că girul e nul, ci că girul valorează ca o cesiune, adică permite transmiterea către o persoană care e interesată să jumulească averea acestui emitentului al biletului la ordin, care se face vinovat, în mod grav, de neplata biletului la ordin. Practic, desființează natura biletului la ordin de instrument de plată, în mod real. Dar problema e foarte importantă pentru că, iarăși, o idee care circulă este aceea: „Aa, păi am avut nepltă, protest de neplată, gata. În momentul ăla, biletul la ordin e netransmisibil”, deci un zvon, o idee, o senzație care circulă pe acest tip de situație este de această natură și poate crea, într-adevăr, o reticență, zic eu, neîntemeiată, inclusiv în ochii unui organ de executare silită.

Roxana MUȘOI: E o diferență de nunață, nu cred că e netransmisibil, ci nu se păstrează caracterul de titlu executoriu, ăsta ar fi scopul celui care invocă.

Bogdan DUMITRACHE: Exact. Da, deci ne apropiem de sticla pisată, ca să spunem așa, apropo de jingle. E momentul să mulțumesc domnului profesor Săuleanu pentru acest finish caracterizat și de puncte de vedere pertinente, unele, se vede, concordante cu cele de la București, dar și pentru problemele ultimele două ridicate. Digur că materia este una tehnică și fiecare punct din normă, nu mai vorbesc de fiecare art. din Lege, realmente poate genera dezbateri foarte importante de care depinde valoarea reală, economică de business a bieltului la ordin. Când zic „business” mă refer la această valență a biletului la ordin de a face lucrurile să circule mai rapid, indiferent, apropo de ce s-a discutat mai devreme, dacă emitentul, de exemplu, este un profesionist sau neprofesionist. Mulțumesc, de asemenea, și prezidiului de la București, pentru participare. O săptămână frumoasă pentru că se pare că a venit primăvara! [/restrict]

---

O scrisoare pierdută: biletul la ordin

București, CCIR Business Center, Amfiteatrul Albastru

Luni, 30 martie 2015, ora 20:00

Motto: Walking on broken glass…

– Avantaje/dezavantaje biletul de ordin. vs fideiusiune
– Există bilet de ordin „în alb” cu scadență „la vedere”? ce înseamnă „în alb”?
– Contestația la executarea biletului la ordine este un litigiu între profesioniști?