TRANSCRIPT DEZBATERE
* realizat de echipa Dezbateri juridice

Andrei Săvescu: Bună seara, stimaţi colegi şi stimaţi concetăţeni interesaţi de tema noastră din această seară, Independenţa justiţiei şi independenţa mass-media. Cred că am greşit spunând „versus”, cred că nu se ceartă cele două independenţe. Suntem bucuroşi să ne întâlnim astăzi, în faţa dumneavoastră, într-o formulă cu totul ieşită din comun, o premieră la Dezbateri Juridice şi un moment rar prin urmare. Suntem bucuroşi să fie alături de noi doamna procuror Ramona Bulcu, de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, vă mulţumim, care conduce compartimentul specializat, biroul care se ocupă cu relaţia cu mass-media. Doamna avocat Monica Cercelescu, care coordonează Departamentul de Comunicare al Uniunii Naţionale a Barourilor din România, vă mulţumim! Doamna judecător Daniela Pantazi care, de asemenea, conduce biroul de informare şi relaţii cu mass-media din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii şi, nu în ultimul rând, doamna judecător doctor Rodica Aida Popa, de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, totodată aici şi în calitate de reprezentant al Consiliului Consultativ al Judecătorilor Europeni, foarte cunoscută în lumea juridică în legătură cu preocupările domniei sale referitoare la mai buna organizare a relaţiilor dintre profesiile juridice şi cu privire la preocupările referitoare la buna conduită în sistemul judiciar şi laturi și elemente conexe sistemului judiciar, vă mulţumim pentru că sunteţi alături de noi!

Rodica Aida Popa: Mulţumesc şi eu pentru invitaţie!

Andrei Săvescu: Temele de astăzi sunt foarte sensibile şi, după părerea mea, sunt foarte sensibile pentru că atât justiţia, cât şi mass-media, îndeplinesc roluri foarte importante în societate, fireşte. Şi CFR-iştii îndeplinesc roluri foarte importante în societate, numai că aceste două componente sociale probabil că sunt remarcabile prin faptul că influenţează în permanenţă vieţile altor oameni, adică vieţile oamenilor care nu fac parte din sistemele respective, astfel încât spun că sunt foarte importante. Prima temă, după cum ştiţi, cei care ne urmăriţi, pentru că aţi văzut tematica afişată din timp, este o întrebare: dacă există convergenţă şi specific în activitatea judiciară şi în activitatea mass-media. Probabil că există și puncte de convergențe.

Rodica Aida Popa: Am să încep eu. Mai înainte am remarcat faptul că toate sunt de genul feminin: independenţă, justiţie, mass-media, noi astăzi majoritare în sistemul judecătoresc, majoritare şi în platou. [restrict] Noroc că avem un moderator care poate să asigure această independenţă a discuţiilor noastre de astăzi. Nu aş vrea să încep concluziv, aş vrea să încep din ceea ce cred că este foarte important, de a vedea care este misiunea justiţiei, care este misiunea mass-mediei în mileniul III, anul 2015, în sistemul judiciar românesc şi, de ce nu, global. Pentru că dacă observăm, în ultima vreme, există o schimbare de un alt gen. Există o convergenţă, o întrepătrundere între ceea ce este important într-un sistem democratic, cum este şi sistemul judiciar român. Adică o convergenţă între puterile statului şi, aici, enumerând cea de-a patra putere a statului care este nescrisă, dar este consacrată la nivel global, aceea a presei. Există specific prin activitatea pe care o au fiecare, misiunea, justiţiabilul. Este cel căruia îi este conferită atât adresabilitatea către sistemul de justiţie, îşi găseşte independenţa în exercitarea atribuţiilor, exercitarea căilor pe care i le conferă dreptul, justiţia, în sensul cel mai larg şi, de ce nu, în acelaşi timp, mass-media are această independenţă de a furniza informaţia din sistemul judecătoresc şi nu numai, interrelaţionarea între sistemul judecătoresc şi societate, informând opinia publică în cel mai corect mod posibil. Iată că există, cel puţin din această perspectivă, un element de convergenţă, şi anume serviciul public în interesul justiţiabilului. Nu aş vrea să monopolizez discuţia, sunt convinsă că invitaţii de astăzi vor adăuga sau vor fi în divergenţă faţă de ceea ce sunt două componente esenţiale ale societăţii democratice: independenţa sistemului judecătoresc şi independenţa mass-mediei.

Andrei Săvescu: Nu ştiu dacă sistemul judiciar este atent la ce se întâmplă în presă, dar probabil că presa este atentă la ceea ce se întâmplă în sistemul judiciar. De fapt, ce comunică în exterior sistemul judiciar? Sigur, emite hotărâri judecătoreşti, asta e clar, dar emite şi comunicate, pentru ce sunt comunicatele?

Rodica Aida Popa: Pentru încredere. Pentru încredere în sistemul de justiţie, în modul cum funcţionează şi cum interrelaţionează Ministerul Public, instanţele judecătoreşti şi nu numai, celelalte instituţii, Uniunea Naţională a Barourilor din România, ca şi componentă, dar în acelaşi timp prin intermediul concret al barourilor. Deci, iată că sunt necesare aceste interrelaţionări şi încrederea se realizează numai prin transparenţă, prin comunicate asupra hotărârilor judecătoreşti, prin luări de poziţii, declaraţii de presă, ce se întâmplă în justiţie. Deci acestea reflectă necesitatea de a avea o interrelaţionare foarte bună între sistemul judiciar şi, evident, mass-media.

Monica Cercelescu: Orice comunicare făcută de mass-media sau de către justiţie trebuie să răspundă interesului public pentru că, normal, justiţia gestionează şi interese private, dar sunt anumite chestiuni, în special cele care privesc corupţia care sunt de interes public, şi atunci justiţia trebuie să fie transparentă, şi aici este un punct de convergenţă în comunicarea justiţiei şi a mass-mediei pentru că toate chestiunile pe care le comunică justiţia şi mass-media trebuie să răspundă interesului public.

Andrei Săvescu: Interesului public, în ce sens? Interesului public într-un sens mai apropiat de noţiunea de ordine publică – dreptul internaţional privat sau interesului publicului, pentru că un public există şi pentru emisiunea lui …, mă scuzaţi! Adică pentru anumite emisiuni din acelea în care se stropesc cu apă la televizor, adică în ce sens interes public? Pentru că, totuşi, organele de presă sunt operatori privaţi. Ei câştigă bani nu finanţând, e interesul public, dar ei trebuie să câştige bani privat, ei nu sunt finanţaţi de stat ca să apere interesul public.

Monica Cercelescu: Interesul cetăţeanului de a fi informat şi de a participa la dezbateri cu privire la chestiuni de interes public. Normal, chestiunile de interes privat nu este necesar a fi comunicate.

Daniela Pantazi: Eu aş completa ce a spus doamna judecător Aida Popa, în sensul că o dată cu convergenţa tehnologiilor şi a internetului, dezvoltarea internetului şi a tehnologiei informaţiei, se trece la un nou nivel de percepţie a mass-mediei şi a presei. Depăşim percepţia aceea tradiţională că presa este a patra putere în stat, neprevăzută în Constituţie, dar foarte puternică. Sunt autori care consideră că presa se situează deasupra celor 3 puteri – legislativă, executivă şi judecătorească – şi are un rol important în formarea conduitei celor trei puteri. Aceasta implică, evident, o mare responsabilitate atât din partea celor trei puteri, dar şi din partea presei. Este clar că statul de drept presupune o presă liberă, autentică şi echilibrată în paralel, evident, cu o independenţă a justiţiei, şi cred că presa, mass-media, în general, poate să susţină în mod real independenţa justiţiei, iar în ceea ce priveşte publicul, interesul publicului, aici aş menţiona faptul că există mai multe publicuri ţintă. Avem publicul larg care reprezintă, practic, interesul general al societăţii; societatea, în întregul ei, trebuie să vadă că justiţia în România funcţionează. Avem de 10 ani intense procese de reformă în justiţia din România, care se văd şi se simt, se văd şi le percepem şi noi magistraţii, şi publicul le percepe ca atare. Avem publicul implicat, vorbesc aici de justiţiabili, de oamenii care intră în instanţă, este o altă categorie de public şi s-au făcut nişte sondaje de opinie în urmă cu câţiva ani, care au relevat un fapt foarte interesant, şi anume faptul că publicul implicat, justiţiabilii, au o percepţie mai bună şi sunt mai mulţumiţi de serviciile justiţiei şi de atitudinea judecătorilor şi, în general, a magistraţilor decât publicul neimplicat, adică cei care află indirect sau din alte surse sau din mass-media despre ceea ce se petrece în justiţie.

Ramona Bulcu: Aş vrea, dacă îmi permiteţi, să punctez un aspect, pornind de la ceea ce aţi spus în deschidere vis-a-vis de credibilitatea sistemului judiciar românesc, că aceasta este o problemă mai veche, dar totodată foarte actuală, având în vedere acest interes al mass-media faţă de ceea ce se întâmplă în sistemul judiciar şi, pentru că aţi întrebat dacă este şi reversul medaliei, dacă şi sistemul judiciar este interesat de presă, vă pot spune că, din experienţa mea de aproape 12 ani la acest birou de presă, şi magistraţii sunt interesaţi de cum este percepută şi transmisă munca lor către opinia publică prin intermediul presei, şi de aceea noi am optat, la nivelul Ministerului Public, pentru o cât mai bună colaborare şi comunicare cu jurnaliştii; de aceea, practic, am rămas o structură care am avut şi iniţiative de întâlniri informale, dar şi mai multe colaborări şi discuţii cu jurnalişti de investigaţii organizate de CSM sau de noi, cu ocazia Zilei Porţilor Deschise atât cu jurnalişti, dar şi cu persoane din public care au dorit să vină şi chiar am finalizat unele dintre aceste întâlniri cu completarea unor chestionare prin intermediul cărora am realizat că cele mai multe informaţii despre justiţie, respectivele persoane şi le obţineau din presă. Deci ei nici măcar marea majoritate nu avuseseră niciodată vreo tangenţă cu vreun proces sau cu niciun fel de afaceri judiciare şi mai toate informaţiile şi opiniile şi le formau ca urmare a celor prezentate de mass-media şi, în special, de televiziuni pentru că am mai constatat de-a lungul timpului că cea mai lesnicioasă cale de a obţine aceste persoane informaţii este prin intermediul televiziunilor care ajung mai uşor în preajma oamenilor care au un abonament la o televiziune sau alta, mai degrabă chiar decât a cumpăra un ziar şi atunci, fiind şi aceste televiziuni de ştiri 24/24, lumea consideră o cale mult mai uşoară de a obţine informaţii, şi atunci consider eu că şi răspunderea jurnaliştilor este mult mai mare vis-a-vis de ceea ce transmit, de modul în care îşi verifică informaţiile pentru a nu aduce niciun fel de încălcări drepturilor persoanelor şi, mai ales, a nu încălca dreptul la imagine şi la viaţă privată. Și, de aceea, această sintagmă este esențială, cea de interes public, și din câte am constatat, chiar în cele ce s-au stipulat în Codul Deontologic al Jurnalistului, s-a dorit a se preciza foarte clar care este o diferențiere între ceea ce vrea publicul să afle și ceea ce trebuie să știe, vis-a-vis de ceea ce spuneam mai devreme, de a nu încălca dreptul la viață privată, dreptul la imagine, drepturile minorului ș.a.m.d. Este, tot așa de adevărat că pentru public este foarte importantă viața persoanelor publice, acestea știu și dacă nu știu, trebuie să înțeleagă că și-au asumat acest statut de persoană publică și atunci, fie că sunt demnitari, politicieni, funcționari publici cu rang înalt, vor face în permanență obiectul unor preocupări ale presei și ale opiniei publice și, de aceea, și pentru noi este o muncă foarte grea să fim atenți de a menține acest echilibru între drepturile acestor persoane în anumite momente procesuale mai ales în faza nepublică a urmăririi penale, cât și dreptul la informare a populației vis-a-vis de situația acestora sau de situația în care s-ar clama încălcarea unor drepturi ale unor cetățeni.

Daniela Pantazi: Aș avea o completare, în sensul că interesul sistemului judiciar pentru mass-media și ce reflectă mass-media nu este ceva nou. A început în forță în anii 2004-2005, când s-au făcut diverse activițăți și eforturi pentru a închega o relație de bună cooperare, am spune, între sistemul judiciar și masa-media. Am avut acel regulament/ghid de colaborare; iată că în 2012, prin implicarea atât a magistraților, dar și a jurnaliștilor, și a unor experți la nivelul Consiliului, a fost adoptat ghidul privind relația dintre sistemul judiciar din România și mass-media, cu manualul aferent pentru purtătorii de cuvânt, instituția purtătorului de cuvânt din instanțe și parchete a luat amploare, este chiar o nouă profesie pentru judecători și procurori, și ei au urmat și cursuri de pregătire și avem și în acest an incluse în programul de formare continuă astfel de cursuri.

Andrei Săvescu: O să am o întrebare specială.

Daniela Pantazi: Deci, întotdeauna am avut o preocupare pentru ceea ce reflectă mass-media pentru că, după cum știți, majoritatea magistraților își îndeplinesc în mod corect, onest, atribuțiile profesionale, și noi vrem ca acest lucru să se reflecte. E adevărat că există și excepții, ca să le spunem așa, dar realitatea este că majoritatea își îndeplinesc profesionist atribuțiile și asta, trebuie să se și vadă, nu numai să se facă justiție.

Rodica Aida Popa: Dacă îmi permiteți, aș mai adăga că această întâlnire de astăzi este, iată, o masă rotundă care vine să pună în dialog, de data aceasta, într-un mod echilibrat, moderat, aspectele pozitive, dar și critice care au loc atât în justiție, cât și în mass-media, pentru că a fi constructiv este nu numai a scoate în evidență aspectele pozitive, corecte, reale, dar și aspectele de critică ale celor două componente comunicaționale pentru că, până la urmă, și justiția, într-un sens foarte larg, este un comunicator al dreptății, un comunicator al relațiilor și al mecanismului de reglare a proceselor în cadrul sistemului judiciar și Avizul nr. 7 al Consiliului Consultativ al Judecătorilor Europeni, adoptat în 2005, referitor la justiție și societate, devine mai mult ca oricând actual în acest moment, de a pune într-o nouă dimensiune comunicarea sistem judiciar – mass-media prin organizarea unor mese rotunde. De la declarațiile de presă, de la comunicatele de presă, e nevoie și de această discuție reală, efectivă, față în față, pentru a stabili reguli și practici comune.

Andrei Săvescu: Da, am înțeles cum e cu convergențele și cu specificul. Tema următoare este o temă a dezbaterii, în legătură cu care o să am o întrebare și pentru dumneavostară, și pentru antevorbitoare. Este „Care sunt modalitățile comune de a forma opinia publică într-un mod corect?” și aș vrea să vă întreb dacă credeți că tendința în comunicarea sistemului judiciar nu cumva se va schimba dramatic, dacă nu cumva a început să se schimbe dramatic, pentru că așa cum spunea colega noastră, acum avem internet, avem Facebook, avem bloguri. Adică, pe de o parte, avem formatori de opinie, profesioniști, da? Ziariștii, jurnaliștii, sunt formatori de opinie profesioniști. Ei sunt grupați în niște entități economice, publicații, da? Și ei acționează potrivit propiilor interese, sigur, preluând mesaje, infomații și din sistemul judiciar, pe care le difuzează prin televiziune, pe internet, pe Facebook, fiecare are pagină de Facebook, dar, pe de altă parte, și sistemul judiciar a dezvoltat, după cum bine ați subliniat, un sistem de comunicare sistematică, organizată, intensă, zilnică, permanentă aș spune, zilnic se comunică pe multe canale, cu mulți profeșioniști în comunicare angrenați în chestiunea asta, adică, practic, profesionișitii în comunicare de la nivelul sistemului judiciar, ei accesează chiar și direct platformele de comunicare; sigur, și prin intermediul profesionioștilor, formatorilor de opinii profesioniști, dar și în mod direct. Acum, totuși, balanța înclină spre formatorii de opinie profesioniști grupați în entități economice, credeți că lucrurile se vor menține în aces fel sau treptat, treptat, sistemul judiciar va dezvolta o soluție profesională de comunicare directă? Pentru că, practic, spre asta ne îndreptăm.

Daniela Pantazi: Am să vă răspund eu pentru că am pus în dezbatere această temă. Trebuie să fim conștienți că mijloacele tradiționale de informare în masă nu mai dețin monopolul asupra numărului și conținutului informațiilor disclocate în spațiul public și se prefigurează o nouă categorie de cetățeni, aceea a cetățenilor jurnaliști care au o putere nelimitată de a produce și de a răspândi în spațiul public virtual imagini sau informații inclusiv subversive despre sistemul judiciar și despre funcționarea sistemului judiciar și despre cei care îl compun. La nivel european, am participat la două conferințe pe tema imaginii justiției în ultimul an și, la nivel european, există ample preocupări în acest sens, de a găsi modalități de a..

Andrei Săvescu: Contracara.

Daniela Pantazi: Nu neapărat de a contracara, de a ne adapta noi, ca sistem, la aceste noi modalități de comunicare, inclusiv instrumentele social media și prin structurile de comunicare ale instituțiilor judiciare, să elaborăm anumite strategii prin care să creăm, să gestionăm și să promovăm în mod eficient și unitar imaginea justiției și a sistemului justițiar pentru că acei cetățeni jurnaliști pot fi niște justițiabili care au pierdut un proces și atunci, ei, prin Facebook, e atât de simplu, pe Facebook se produc adevărate revoluții, sincer, și sunt discuții ample pe marginea proceselor, a sistemului judiciar și noi trebuie să avem o atitudine proactivă și bineînțeles că niciodată opiniile nu o să fie în totalitate favorabile, dar, cumva, dacă noi ne implicăm în astfel de discuții, putem să folosim acest lucru ca o sursă de dezvoltare și de progres și, practic, să devenim o justiție mai aproape de cetățean. E și conceptul acela de open courst – instanțele deschise, iată că se transmit în direct ședințele Consiliului Superior al Magistraturii, avem înregistări ale ședințelor de judecată în America, în SUA, în Australia, Marea Britanie, cred că și în Canada deja, Înalta Curte trasmite în direct ședințele de judecată, adică accesul publicului, practic, este asigurat și atunci nici mass-media nu o să mai aibă, cum să spun, știri senzaționale, dacă totul se petrece la vedere și deschis.

Andrei Săvescu: Am înțeles perfect. Asta era întrebarea.

Rodica Aida Popa: Dacă îmi permiteți, aș adăuga, totuși, câteva aspecte. Este, într-adevăr, o punte de viitor această comunicare virtuală, dar să nu uităm, să pornim și de la realitatea concretă care există la ora actuală. Sunt, totuși, puțini cei care, în masa mare a populației, au acces la internet și chiar unii comunică mai greu pe Facebook. Este o plajă pe sondaj de opinie, dacă vreți, în care, sigur, vârstele sunt cele între 18-25, 25-45, care accesează Facebook-ul și devin pe rețelele de socializare, dar există și cealaltă parte a lumii, care nu are acces la Facebook, dar are acces la celelalte instrumente ale mass-mediei, care sunt vii, și anume există presă, da, care mai este presă scrisă, de asemenea, există canalele de televiziune. Deci, aș merge pe complementaritatea celor două modalități de comunicare; atât mediul virtual, cât și cel tradițional, pentru că, până la urmă, omul reprezintă umanitatea și va rămâne umanitate o lungă perioadă de timp, așa că, e adevărat, materia este inteligentă sub diversele ei forme, dar, cu toate acestea, contactul nemijlocit cu hârtia, cu televizorul, cu cartea, vorbesc pentru că o să îmi spuneți, cu publicația, cu ghidul, rămân cele mai importante mijloace complementare care asigură un sistem comunicațional coerent și practic.

Andrei Săvescu: Acum, numai o clipă, sigur că această comunicare mediată de formatorii de opinie este foarte eficientă, dacă ei pot fi captați corespunzător. Mă gândeam că, probabil, avocații sunt cei mai buni formatori de opinie către social pentru că ei sunt foarte apropiați de sistemul judiciar și, pe de altă parte, prin natura lor, avocații sunt niște oameni care dacă au niște opinii, ei sunt obișnuiți să influențeze, ăsta este job-ul lor, să influiențeze opinii. Ei se straduiesc, săracii, mă rog, săracii, așa, să influiențeze opiniile judecătorilor, adică ei sunt niște agenți de influiență cu totul deosebiți, la nivel social. Sigur, că pe judecători nu-i impresionează în mod special, dar avocații, prin firea lor, încearcă să influiențeze lumea, așa încât probabil că percepția avocaților, mă gândesc, cu privire la sistemul judiciar, este, de fapt, foarte important și este important nu doar ce emite sistemul judiciar, ci probabil și care este atitudinea avocaților.

Monica Cercelescu: Cu privire la ceea ce emite sistemul judiciar..

Andrei Săvescu: Cu jumate de picior e și avocatul.

Monica Cercelescu: Nu, eu cred că trebuie să existe un echilibru care este foarte greu de realizat între dreptul justițiabilului la un proces echitabil și comunicarea făcută de justiție. De fapt, este una din problemele cele mai dificile pe care le-a pus și CEDO și toate instanțele, deci asta este. În momentul în care începe să se comunice foarte repede, de exemplu, din momentul perchezițiilor, înainte să fie conturat, cât de cât, un cadru al procesului, să știm de unde plecăm, este destul de riscant pentru dreptul cetățeanului la un proces echitabil și, de cele mai multe ori, Curtea a decis în favoarea dreptului cetățeanului la un proces echitabil. Pe de altă parte, o comunicare mult prea ambundentă, o supracomunicare a justiției, există anumite riscuri, chiar un risc de tabloidizare pentru că așa cum spuneau și doamnele judecător, media este foarte foarte largă în acest moment. Este chiar o chestie foarte dificilă de a stabili ce înseamnă mass-media, având în vedere că numai mass-media, potrivit jurisprudenței europene, are niște limite mai largi, are critici admisibile. Deci, ce înseamnă mass-media? Pentru că nu avem numai media tradițională, cum a spus și doamna judecător, vorbim de jurnalistul cetățean, vorbim de foarte multe persoane publice care se exprimă prin social media, prin diverse canale de comunicare pe care le au la îndemână și care ating o masă mare de oameni. Pot să vă spun, am văzut că exact acum un an, Consiliul Uniunii Europene a elaborat un ghid al Uniunii Europene privind libertatea de exprimare în mediul online și offline și, aici, la punctul 5 din acest ghid, spune așa: „Eforturile de a proteja jurnaliștii nu ar trebui să se limiteze la cei care activează în media recunoscută oficial ca atare, și ar trebui, de asemenea, să acopere și alte persoane, cum ar fi jurnaliștii, cetățeni, bloggeri, activiști în social media”, pentru că și aici avem foarte mulți activiști care practic și ei răspund unei nevoi fundamentale interesului public de a fi informat cu privire la chestiuni care afectează societatea, „aceste eforturi trebuie asociate cu protecția și apărarea apărătorilor drepturilor omului”. Deci, extinderea acestor medii de comunicare, implicarea în protecție a atâtor persoane care, practic, nu sunt jurnaliști tradiționali, nu sunt supuși unor Coduri deontologice, comportă foarte mari riscuri și atunci, cred că, revenind la întrebare, comunicarea justiției ar trebui să fie cumva foarte atentă să realizeze acest echilibru între dreptul cetățeanului de a fi informat și dreptul justițiabilului la un proces echitabil.

Rodica Aida Popa: Aș interveni doar pentru câteva secunde și aș aduce un corectiv și aș spune că ședințele, care sunt transmise, sunt cele ale Curții Constituționale și nu ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru a fi informată corect opinia publică asupra acestei modalități de comunicare, dar, sigur, cunoaștem de proiectul și de hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii de a fi transmise în sistem televizat toate ședințele de judecată. De fapt, principiul publicității ședințelor de judecată, iată, capătă o nouă dimensiune, aceea a unei comunicări efective prin sistemele de televiziune, așa cum recomandă și Consiliul Consultativ al judecătorilor europeni, în același Aviz nr. 7 – Justiție și Societate, în paragraful 46, nu am să citesc decât câteva aspecte: „Principiul publicității proceselor presupune că cetățenii și profesioniștii din mass-media ar trebui să poată avea acces în sălile de ședințe în care au loc procese, însă cele mai recente echipamente audiovizuale conferă evenimentelor relatate un impact atât de amplu încât noțiunea de ședință publică este transformată complet”. Acest fapt ar putea constitui un avantaj pentru că permite conștientizarea de către public a modului în care au loc procesele și îmbunătățirea sistemului judiciar, însă, evident, există și un risc ca prezența camerelor de televiziune în instanță să deranjeze procesul și să schimbe comportamentul participanților la judecată: judecători, procurori, avocați, părți, martori. Este un risc asumat, pentru că același Aviz continuă, dând posibilitatea președintelui de complet să întrerupă oricând emisia, când apar derapaje între echilibrul interesului public și interesului privat. Deci, iată că încă o dată se asumă pe judecător și un aspect de comunicare de o altă factură decât cea tradițională.

Daniela Pantazi: Voiam să completez. La nivelul Consiliului Superior al Magistraturii, nu avem o decizie în acest sens.

Rodica Aida Popa: O să fie.

Daniela Pantazi: De open courts, de înregistrare a tuturor proceselor de judecată și nici nu cred că ar fi în interesul public, doar înregistrarea acelor procese care prezintă interes pentru public.

Rodica Aida Popa: Sub acest aspect, funcționează.

Daniela Pantazi: Sunt înregistrate doar ședințele de judecată, dar nu televizat.

Andrei Săvescu: Da. Noi, pe nesimțite, ne-am referit și la profilul formatorilor din mass-media, în anul 2015, notasem noi în tematică. Acum nu știu dacă profilul acesta al formatorilor, bloggerului, este din 2015 sau e, mai degrabă, profilul celui din 2016. Astăzi, încă, sunt formatorii de opinie profesioniști foarte activi, dar în 2016 s-ar putea ca acesta să fie cel mai influent formator de opinie. O altă temă era dacă sunt necesare coduri de conduită profesională în mass-media? Poate azi, da. Poate în 2016, nu, având în vedere profilul formatorului, ce coduri de conduită profesională dacă toți trebuie protejați?

Monica Cercelescu: Există coduri de conduită profesională. Ceea ce este esențial este ca aceste reguli de conduită să fie luate prin autoreglamentare. Deci să nu intervină statul pentru că, de exemplu, printr-o lege a presei sau automat, pentru că se transformă într-un instrument de coerciție, de represiune. Nu automat, dar în timp este clar că, până la urmă, aceasta va fi finalitatea. Deci nu pot fi instituite sancțiuni speciale pentru jurnaliști. Ce ar putea să conțină o lege a presei? Un regim de autorizarel și aici există un risc. Avem un regim de autorizare, normal, în cadrul organizațiilor audiovizuale, nu și în presa scrisă. Deci, ca principiu,lstatul nu ar trebui să intervină prin reglementare în presa scrisă. Este esențial cal în orice profesie liberalăl presa scrisă să se autoreglementeze.

Rodica Aida Popa: Da, este nevoie, exact, de coduri de conduită proprii profesiei pe care, evident, numai corpul celor care lucrează în mass-media – corpul ziariștilor, corpul audiovizualului, corpul profesionist – poate să își regleze profesia și, în același timp, să deschidă foarte mult comunicarea către toate celelalte componente ale societății, mai ales către sistemul puterilor statului, nu numai către sistemul judecătoresc, dar și către Guvern și Parlament pentru că, până la urmă, presa, vorbind în sensul larg al termenului este cea care realizează corpul viu al opiniei publice. Este acel profil de entitate care empatizează, dar în același timp este critic, este un observator, dar se și implică, se și retrage, nu ca într-o strategie, ci aș merge pe un profil al dialogului, al deschiderii, al comunicării fair play a ceea ce este necesar; și dacă noi, magistrații – judecătorii, procurorii, avocații – lucrăm pe această relație interprofesională și ne punem în lucru împreună pentru a genera coduri interprofesionale, care sunt o nouă formă de adaptabilitate la un nou tip de ordine socială, globală, deci lucrul interprofesional între judecători, procurori, avocați. De ce nu și un cod de conduită, de data aceasta, pe componente mult mai largi între mass-media în diversitatea ei cu celelalte corpuri ale societății? Este o necesitate, și pornesc tot de la Avizul nr. 7 al Consiliului Consultativ al judecătorilor europeni care, în paragraful 49, citez pentru a nu fi niciun fel de altă explicație care să nu fie corect dată mass-mediei: „Dat fiind impactul deosebit de puternic al emisiunilor de televizune și riscul unei tendințe către o curiozitate nesănătoasă, Consiliul Consultativ al judecătorilor europeni încurajează mass-media să își elaboreze propriile coduri de conduită profesională, menite să asigure relatarea echilibrată a proceselor pe care le filmează pentru a asigura obectivitatea”. Este o normă de recomandare, nu este o obligație, de aceea flexibilitatea, prin a-și regla profesia prin norme de conduită proprii, fără a da sfaturi, fără a impune reguli de comportament, este, cred că cel mai matur și echilibrat mod de lucru.

Monica Cercelescu: Într-adevăr, între gustul publicului și intersul publicului, și cred că și justiția și mass-media, cum a spus doamna judecător, ar fi extraordinar să poată să aibă niște ghiduri de conduită comună, să poată conlucra astfel încât să servească interesul public, și nu neapărat gustul publicului.

Daniela Pantazi: Din punctul meu de vedere, este evident că codurile de conduită profesională în mass-media este necesar, așa cum este necesar un cod de conduită în orice profesie. Cadrul legislativ, din punctul de vedere al comunicării sistemului de justiție cu mass-media, este asigurat. Avem lege, avem Legea informării publice 544/2001, avem acest Ghid privind relația dintre sistemul judiciar din România și mass-media, care reglementează foarte foarte bine relațiile dintre cele două entități și care a fost edictată tocmai cu scopul de a păstra acel echilibru între dreptul publicului de a fi informat și drepturile persoanelor implicate în procedurile judiciare, deci limitele sunt clar stabilite. A fost actualizat în mai 2014, deci anul trecut, conform noului Cod de procedură penală. Avem cadru, avem Decizia 220/2001 a CNA privind Codul de reglementare a conținutului audiovizual, care ne spune niște lucruri, inclusiv cu imaginea persoanelor arestate sau reținute, că tot este un subiect de discuție în România în această perioadă. Ideea este să le aplicăm și să le și respectăm.

Ramona Bulcu: În completare, dacă îmi permiteți, aș vrea să adaug și cele câteva acte normative interne, ca să le spunem așa, care arată tocmai preocuparea Ministerului Public, pentru a veni și mai în detaliu cu legislația în materie, și anume faptul că la puțin timp după această nouă hotărâre a plenului CSM privind acest ghid de comunicare dintre sistemul judiciar și mass-media, practic, printr-un ordin al Procurorului general s-a specificat și mai clar în ce constă această relație dintre Ministerul Public și mass-media și, inclusiv în Regulamentul de ordine interioară al Parchetului, există capitolul special desemnat pentru modul în care relaționează atât Biroul de Informare și Relații cu Presa, din cadrul Parchetului General, care coordonează, practic, și unitățile de Parchet din țară și inclusiv în relație cu celelalte două structuri, cum ar fi DNA și DIICOT, iar mergând pe această linie pe care deja ați trasat-o și au fost făcute anumite precizări, într-adevăr, cred că este foarte important să intervină această autoreglare și se observă că și reprezentanții mass-media sunt la acest moment destul de conștienți și maturi și au considerat chiar ei să-ți adapteze aceste coduri. Din câte am înțeles eu, chiar în 2014 Convenția Organizațiilor de Media din România, au modificat și au actualizat ca atât statutul jurnalistului, cât și codul deontologic al acestuia. Iată că există preocupări și din partea dumnealor. În trecut, și noi am avut întâlniri cu Clubul de presă. în configurația în care se găsea la acest moment, deci cred că important este că acest dialog între mass-media și justiție există, există de mult timp și, având în vedere și aceste metode noi de comunicare online, bineînțeles că suntem preocupați pentru că știrea apărută pe un site sau pe un blog, ea se rostogolește, cum se spune în presă, apare în ziar online, pe televiziuni, la știri, breaking news, și atunci trebuie să ai viteză de reacție. De câteva ori chiar am fost în situația de a încerca să corectăm anumite știri care nu erau foarte bine documentate și puteau induce în rândul opiniei publice o dezinformare. De multe ori, am găsit înțelegere de la respectivii administratori ai site-ului, dar iată că asta presupune un volum foarte mare de muncă pentru cei care monitorizează aceste mijloace de comunicare online și, într-adevăr, mai ales că aceste știri apar 24/24 ore, ne vedem din ce în ce mai vulnerabili de a nu scăpa astfel de știri la timp pentru a nu fi preluate de agenții, televiziuni, și până când ajungi să o corectezi, deja zvonul să producă alte și alte consecințe, gen panică sau mai știu eu ce alte situații nedorite.

Rodica Aida Popa: Mă bucur că doamna Bulcu aici a pus această problemă de coduri și de armonizare pentru că este nevoie să nu avem un dublu standard. Este un lucru care este valabil, poate, în multe domenii de activitate. Un dublu standard înseamnă a fi duplicitari, a nu fi corecți pentru că, până la urmă, și în justiție pot exista erori, și în presă pot exista erori. Totul este să nu cosmetizăm ceea ce ar trebui dat în informație corectă opiniei publice. Aspectele critice sunt necesare atât în justiție, cât și în sistemul de mass-media. Deci, din această perspectivă, eu cred că cel mai bine o componentă de comunicare este cea formativă de pregătire în facultățile de jurnalism pentru că profilul, pentru că suntem la acest moment al profilului jurnalistului, e nevoie să avem un profil comun a unui jurnalist cu aspecte care țin de domeniul juridic, deci o specializare. Cum vorbim în sistemul judiciar de specializare în materie civilă, în materie penală, e nevoie de o specializare și a mass-mediei, după părerea mea, în informare și comunicare. Poate este și o invitație către facultățile de drept și către facultățile de jurnalism de a face module comune de comunicare. Până la urmă, sigur, judecătorul nu va comunica direct, ci prin purtătorul de cuvânt, pentru că el are obligația de rezervă, dar cei care vor intra în această comunicare e nevoie să aibă o formare comună și dacă vorbim de interprofesional sau intercomunicațional, cu atât mai bine componenta unversitară își va spune cuvântul cel mai bine.

Andrei Săvescu: Să înțeleg că la întrebarea pe care n-am apucat să o pun, și anume dacă sistemul judiciar se concentrează, mai degrabă, spre informare sau, mai degrabă, spre formare de opinie? Da, răspunsul ar fi că formare de opinie prin informare, adică cumva spre formare de opinie. Dacă acesta este răspunsul, dacă am interpretat corect atunci este foarte interesant pentru că, practic, marii formatori de opinie care sunt acum pe piață, adică entități de presă, agenții economici de presă, au atâta putere și sunt și reglementați de CNA, sunt ținuți un pic sub control, sub ochiul public, tocmai fiindcă sunt foarte influenți și atunci internetul nu este încă atât de influent ca să fie reglementat. Dar ei sunt influenți pentru că sunt vechi și pentru că au o anumită autoritate, dar dacă sistemul judiciar care are deja autoritate, pe lângă faptul că este de stat, și are și forță militară, până la urmă, da? Dar are și autoritate intelectuală. Dacă sistemul judiciar ar comunica în mod direct, adică ar forma doar opinii, mie mi se pare că acum sistemul judiciar, mai degrabă, doar informează și că răspunsul pe care-l intuiesc la dumneavoastră este că ar putea face, totuși, ceva mai mult decât doar să informeze, chiar să formeze un pic.

Daniela Pantazi: Tocmai despre asta vorbeam când spuneam că instituțiile judiciare prin structurile de comunicare, și chiar la nivel de CSM, trebuie să elaboreze niște strategii de creare, gestionare și promovare a imaginii publice. Desigur, mass-media și transparența procedurilor judiciare pot să le stabilească încrederea în sistemul judiciar, dar să nu uităm componenta educativă care, din punctul meu de vedere, este foarte importantă și aici, într-adevăr, putem avea o conduită proactivă și chiar avem sau încercăm să avem. Suntem deja implicați în programe de educație juridică, educația juridică și în școli, educația juridică o face și judecătorul în sala de judecată, dar aceste strategii sunt importante și noi avem în plan, la nivel de CSM, elaborarea unei noi strategii de comunicare a întregului sistem judiciar. Anul viitor probabil că va demara proiectul.

Andrei Săvescu: Am înțeles perfect. Am înțeles, este foarte interesant, deci sistemul judiciar va comunica, va forma. Mi se pare foarte interesant că s-ar putea ca noi să fim un pic, un pic defazați, cu o jumătate de amper în urmă, pentru că ați văzut că acum au apărut postacii. Adică asta e altceva, este cu totul altceva. Iar formatorii de opinie, pe care îi vedeți pe piață, își difuzează opiniile, sigur, la televizor, dar și prin o mulțime de comentarii pe platformele respective, ceea ce sistemul judiciar cred că nu o să facă niciodată, să aibă postaci pentru a face așa ceva. Adică iată că tehnologia, realitatea, fuge un pic de noi.

Daniela Pantazi: Da, dar sistemul judiciar poate să aibă reacții și are reacții.

Andrei Săvescu: Da.

Daniela Pantazi: Ca atunci când se impun.

Monica Cercelescu: Există o discrepanță între mass-media și jurnalistul cetățean de care spuneați dumneavoastră între libertatea de exprimare a acestuia și libertatea de exprimare a justiției care prin secretul profesional este obligată la discreție și trebuie să fie foarte foarte atentă la limitele în care poate comunica și cred că aici constă dificultatea gestionării comunicării, în respectarea secretului profesional și respectarea acestei obligații la discreție despre care CEDO a vorbit de foarte multe ori și posibilitatea de reacție la anumite atacuri nefondate, dar, totuși, în ultimele hotărâri, din câte am văzut, inclusiv în asta Morris c. Franței, unde este vorba de avocat și jurnalist care a spus despre justiție, Curtea Europeană de Justiție a spus foarte clar că și justiția, în cazul unor asemenea atacuri, poate reacționa public, chiar și in condițiile în care este obligată la discreție și pot să vă spun că am tradus, UNBR a tradus, de fapt, am făcut o traducere autorizată a acestei hotărâri Morris c. Franței, care va fi publicată zilele acestea, poate chiar mâine pe site-ul Uniunii. Este extrem de interesantă hotărârea pentru că este o hotărâre a Marii Camere a Curții Europene, în care vorbește extrem de detaliat despre libertatea de exprimare a jurnalistului, a avocatului, în contextul unor afirmații făcute despe justiție.

Daniela Pantazi: Să nu uităm că Înalta Curte a precizat că Facebook este, totuși, un spațiu public și atunci cei care postează anumite lucruri pe Facebook cred că ar trebui să fie puțin atenți și responsabili.

Rodica Aida Popa: Iată că e foarte interesantă această noutate pe care UNBR-ul ne-o furnizează astăzi, în live, în primetime, informație și formație până în același timp pentru că nu numai faptul că a fost adoptată o hotărâre a Curții Europene, dar și conduita pe care trebuie sa o aibă avocatul, judecătorul, procurorul, comunicatorul în sistemul judiciar e nevoie să aiba această artă, permiteți-mi să vă spun, artă a dialogului interprofesional.

Ramona Bulcu: Aș vrea în plus să subliniez faptul că și noi de multe ori în acest răstimp am fost efectiv puși în situația de a fi formatori adhoc pentru jurnaliștii care ne întrebau telefonic, și la ore târzii din noapte, de multe ori, de ce se deruleaza o anumită procedură, cam în ce constă, deci tot timpul trebuie ca acest comunicator, purtător de cuvânt sau șef de unitate de parchet la nivelul Ministerului Public, în situația în care îl suplinește pe purtătorul de cuvânt, deci trebuie să stăpânească foarte bine atât instituțiile dreptului, cât și ceea ce poate să transmită având în vedere faza aceasta în care se desfășoară ancheta penală atât pentru a nu împieta bunul mers al investigațiior, cât și pentru a lămuri jurnalistul, exact ce vă spuneam anterior, astfel încât să nu lăsăm loc zvonurilor să fie cele care se propagă în locul unei informații cât de, să spunem așa, nu foarte ample, dar foarte exacte și foarte riguroase. Atunci consider că, practic, este un câștig atât pentru jurnalist pentru că vorbeați la început de încredere; în timp, între noi, cei care lucrăm cu jurnaliștii, mergând până la redactorul șef și eu știu ce alte de persoane de pe anumite trepte ale ierarhiei în jurnalism, ne cunosc de-a lungul timpului și dacă la momentul la care ne solicită foarte insistent o informație și le spunem „Atât vă putem da în acest moment, dar imediat vom veni, printr-un comunicat, de îndată ce avem”, că vorbea doamna avocat de percheziții, deci aem foarte mare grijă să nu spunem decât strict „Da, au loc o serie de percheziții”; eventual, locație, ce se poate spune cât de cât la acest moment pentru că sunt în derulare. Tocmai pentru că, de multe ori, noi trebuie să ne corelăm cu Poliția. Lumea află de la vecini că este o inițiativă, o acțiune a Poliției și normal ce televiziunile află, merg acolo, deci trebuie să fii pregătit cum reacționezi, ce spui din primele momente, menținând acest echilibru între dreptul acelor persoane la imagine, la viața privată, și dreptul la informare al jurnalistului și, mai departe, a opiniei publice.

Andrei Săvescu: Dacă îmi permiteți, aș avea un fel de concluzie a întâlnirii noastre, că discuția e foarte interesantă, dar, din păcate, timpul nostru este limitat. Titlul dezbaterii noastre a fost foarte inspirat, as spune acum ca să ne lăudăm singuri, Independența Justiției vs. Independența mass-media pare, și cu sublinierile doamnei procuror Ramona Bulcu, pare că, de fapt, justiția este mai independentă, adică e mai puțin dependentă de mass-media decât este mass-media dependent de justiție, e bine că este așa, e foarte bine că este așa. Aș vrea să vă mulțumesc foarte mult pentru că ați fost alături de noi în această seară și v-ați adresat utilizatorilor JURIDICE.ro și nu numai, tema fiind de un interes cu mult mai larg decât cel specific lumii juridice. Vă doresc o seară bună și sper să ne revedem curând, poate când internetul va evolua, încercând să ne ținem de el. Vă mulțumesc și vă doresc o seară excelentă![/restrict]