Cât de judiciară (mai) este rezoluțiunea? (ediția 7). VIDEO

ÎNREGISTRAREA VIDEO ȘI TRANSCRIPTUL

Participarea în sală este rezervată membrilor și invitaților.

Extras VIDEO: 24′. VIDEO integral, pentru membri: 68′

[restrict]

VIDEO integral, pentru membri: 68′

Bogdan DUMITRACHE: „Încuviințarea executării silite, o instituție pe cale de dispariție?” – 10 februarie 2014, „Evacuarea de drept comun, evacuată de noile Coduri?” – 17 februarie 2014, „O problemă insolubilă: insolvența” în data de 24 februarie 2014 și nu numai atunci, pe 3 martie 2014, „Achiziții publice”, deci suspiciuni, inerții, blocaje, 10 martie 2014, ne-am întrebat dacă ipoteca mai este sau nu o garanție reală, asta se întâmpla săptămâna trecută și astăzi, în aceeași linie puțin sceptică, pesimistă pe alocuri, ne întrebăm cât de judiciară mai este rezoluțiunea. 17 martie 2014, 4 plus unul, în sensul că aveam patru invitați care au constituit completul pentru soluționarea problemei legate de evacuarea de drept comun. În ordine, domnul profesor și avocat Ion DRAGNE.

Ion DRAGNE: Bună seara!

Bogdan DUMITRACHE: Domnul avocat Rareș RĂDUCANU.

Dan Rareș RĂDUCANU: Bună seara!

Bogdan DUMITRACHE: Doamna judecător Alina ȚAMBULEA.

Alina Gabriela ȚAMBULEA: Bună seara!

Bogdan DUMITRACHE: Domnul avocat Cornel POPA.

Cornel POPA: Bună seara!

Bogdan DUMITRACHE: Patru plus unul pentru că ni s-a alăturat domnul avocat Valentin MOROEANU, Zamfirescu Racoți și partenerii, deci avem forțe proaspete. E adevărat că avem și o temă probabil ceva mai dificilă. Tema aceasta are origine, cumva, chiar în emisiunea dedicată evacuării, pentru aceia dintre dumneavoastră care au urmărit-o sau ulterior au intrat pe JURIDICE.ro și pe pagina dedicată dezbaterilor, pagină pe care de altfel toate emisiunile la care am făcut referire mai devreme pot fi, încă, la acest moment pot fi accesate, fără taxă. Cei care au urmărit acea emisiune își amintesc că, la un moment dat, s-a discutat despre posibilitatea de a folosi procedura evacuării în continuarea unei rezilieri nu judiciare, ca la carte, bătrânești, ci a unei rezilieri declarate unilateral. Deci, există un punct de plecare, o origine a acestei emisiuni, dacă doriți, în acea emisiune trecută dedicată evacuării, pentru a nu mai vorbi că Facultatea de Drept din București și JURIDICE.ro a avut plăcerea și inspirația să organizeze în data 4 martie o dezbatere, sub egida Cercului de Drept Privat, consacrată rezoluțiunii, dezbatere cu niște concluzii sau întrebări destul de suculente. Doamna judecător, cu câte rezoluțiuni judiciare v-ați întâlnit pe noul Cod civil? [restrict]

Alina Gabriela ȚAMBULEA: Nu m-am întâlnit pe noul Cod civil.

Bogdan DUMITRACE: Dar nu e nici de mirare.

Alina Gabriela ȚAMBULEA: Nu, deși a trecut suficient timp.

Bogdan DUMITRACHE: 1 octombrie 2011.

Alina Gabriela ȚAMBULEA: Cel puțin în căile de atac nu au ajuns, nu am avut dosare pe rezoluțiune, pe noul Cod civil.

Bogdan DUMITRACHE: Lumea nu a apucat, încă, să se certe în legătură cu contractele încheiate după 1 octombrie 2011.

Alina Gabriela ȚAMBULEA: După data intrării în vigoare a noului Cod civil.

Bogdan DUMITRACHE: Domnul avocat Popa, mai cereți rezoluțiunea în instanță, dacă clientul se pregătește să se certe?

Cornel POPA: O cerem dacă circumstanțele o impun, ca să dau un răspuns diplomat. Acum se pune întrebarea dacă din punct de vedere juridic circumstanțele o impun, pe noul Cod civil. Pe vechiul Cod civil lucrurile erau, relativ, mai clare. În principiu, am recomandat clienților să se îndrepte, cu mai multă încredere spre prevederile noului Cod civil și să apeleze la modalitatea de desființare a contractului pe cale de declarație unilaterală de rezoluțiune și, mai mult, dat fiind că am avut mai mult de lucru pe perioada din urmă pe redactarea de contracte decât pe litigii care să fi fost născute din contracte încheiate după intrarea în vigoare a noului Cod civil, atunci încercăm să îi sfătuim pe clienții să își amenajeze clauzele de desființare a contractului într-o așa manieră încât lucrurile să fie cât mai clare pentru că sunt, totuși, sunt condiții de îndeplinit. Chiar și pe noul Cod civil, trebuie vorbim de executare însemnată, trebuie să avem în vedere sau nu, după caz, punerea în întârziere și așa mai departe, nu intrăm în detalii.

Bogdan DUMITRACHE: Și o discuție care deja, conform tradiției, a izbucnit chiar în anticamera emisiunii, înainte de a intra în direct, o discuție cuprinsă într-una dintre temele propuse spre dezbatere sub titlul „Rezoluțiunea, cât de judiciară mai este rezoluțiunea?”, este cea legată de condițiile rezoluțiunii și cred că vizează numai aspectul judiciar. Mai avem sau nu nevoie de culpă, domnule avocat Răducanu, discuțiile încă mai sunt încinse pe acest aspect.

Dan Rareș RĂDUCANU: Discuțiile sunt într-adevăr încinse în legătură cu acest aspect, dar față de prevederile art. 1548, eu tind să cred că da. Potrivit art. 1548, din noul Cod civil „culpa debitorului în obligațiile contractuale se prezumă prin simplul fapt al neexecutării”, într-adevăr este o schimbare importantă față de vechiul Cod civil, în acest domeniu. Suntem în situația unei prezumții de culpă, deci nu mai este necesară probarea acestei condiții a rezoluțiunii, dar în niciun caz nu aș putea fi de acord, cum știu că sunt discuții, într-adevăr, între specialiștii de drept, cu teoria faptului că am fi în situația unei răspunderi obiective pentru care ar opera această rezoluțiune. Este adevărat că, în practică, va fi destul de greu debitorului să răstoarne această prezumție de culpă. Îmi pot imaginea o situație foarte clară, aceea când este vorba despre imposibilitatea de executare și aici intrăm pe tărâmul art. 1557 din noul Cod civil, referitor la imposibilitatea de executare care, atenție, are din perspectiva contractuală, cam aceleași efecte, în sensul că duce la desființarea contractului, e adevărat, însă, că în lipsa culpei și în condițiile în care există o imposibilitate de executare, sunt altele consecințele asupra daunelor interese, asupra modalității, practic, de restituire a prestațiilor, dar ca să răspund cât se poate de tranșant, ca jurist, pentru că e adevărat că unde sunt doi juriști sunt trei păreri, așa ni s-a spus încă din primul an de facultate și mi-a rămas în minte vorba asta, din punctul meu de vedere, eu cred că aveam în continuare această condiție a existenței culpei ca și condiție de operare a rezoluțiunii, dar într-adevăr, vorbim despre o culpă prezumată și, practic, debitorul este cel care trebuie să demonstreze că faptul că nu se află în culpă. Una dintre variante ar fi chiar fapta creditorului, ca să fie o altă situație decât cea prevăzută de art. 1557, dar aici, de asemenea, putem vorbi, dacă nu cumva nu se suprapune cu 1556, cu excepția de neexecutare a contractului și în ce condiții operează acest mecanism. Discuțiile pot fi foarte largi în legătură cu acest subiect și sunt foarte interesat dacă sunt dintre colegii care sunt aici de față și care pot să mă contrazică din acest punct de vedere.

Bogdan DUMITRACHE: Ceva voturi împotrivă? Nimeni?

Ion DRAGNE: Este un pic, cu permisiunea dumneavoastră, discutabilă, cel puțin categoricul, ideea de culpă, fără să contest ceea ce a spus colegul nostru, uitându-vă la faptul că tot mecanismul rezoluțiunii este prevăzut și pentru imposibilitatea de executare de la 1556.

Bogdan DUMITRACHE: Cazul parțial.

Ion DRAGNE: Ceea ce duce la o concluzie care ar părea că rezoluțiunea nu este fundamentată pe culpă, ar fi acest 1554 cu privire la efectele rezoluțiunii și ale rezilierii, care, aparent, ar duce la concluzia că, nefiind nimeni de vină, nefiind nimeni în culpă, ambele părți trebuie să-și restituie prestațiile ca și cum contractul nu ar fi existat. Aceasta, parcă, îndepărtează textul de ideea de culpă fiindcă cel care a încălcat contractul, cel din culpă căruia se desființează contractul, ca regulă, trebuie să despăgubească. Sigur că textul se completează cu dispozițiile privitoare la repararea prejudiciului și atunci înseamnă că, în ciuda unei formulări care poate să conducă la o concluzie la prima vedere, tot culpa cred că trebuie să stea la baza rezoluțiunii și rezilierii, cu toate eventualele mici impreciziuni ale textului.

Dan Rareș RĂDUCANU: Mai ales că avem și art. 1549 care spune, în mod expres, că în caz de reziliere, creditorul are dreptul și la daune interese dacă i se cuvin.

Alina Gabriela ȚAMBULEA: Eu mărturisesc că mi-e greu să renunț la ideea tradițională de culpă, ca și condiție a rezoluțiunii, însă textele pe care le-am citit nu prea ne mai ajută în a găsi condiția culpei pentru declararea rezoluțiunii. În ceea ce privește art. 1548, legat de faptul că culpa debitorului unei obligații contractuale se prezumă prin simplul fapt al neexecutării, această prezumție o aveam și înainte de noul Cod civil, doar în materie delictuală trebuia să demonstreze vinovăția. Altfel, ceea ce se demonstra de către cel care invoca era neexecutarea, din simplul fapt al neexecutării se trăgea prezumția culpei, debitorul era cel care venea și trebuia să justifice neexecutarea, dacă putea, bineînțeles, deci dacă nu era culpabil. Aceste texte, de la 1547 și 1548, sunt folosite de cei care susțin că nu mai avem culpa ca și o condiție a rezoluțiunii pentru a demonstra, tocmai, că ne interesează culpa doar în problema răspunderii, deci acolo unde discutăm de daune-interese sau nu, așa cum ați spus, și nu pentru rezoluțiune, efectiv, pentru cauza de desființare a contractului.

Ion DRAGNE: Iar noi, să le dăm o replică serioasă, trebuie să avem în vedere că în 1551 se prevăd câteva ipoteze în care rezoluțiunea nu operează atunci când neexecutarea este de mică însemnătate sau dacă, fiind vorba de prestații succesive, la fel, e de mică însemnătatea. După pararea mea, această neexecutare trebuie să fie opusă celei din 1555 și 1557, respectiv textele care reglementează cauzele justificate de neexecutare, deci, cu alte cuvinte, filosofia legii a fost de a subînțelege că vinovăția, cu prezumția sa de culpă de la 1558, este cea care stă la baza rezoluțiunii și a rezilierii. Nu cred că se poate accepta ca neexecutarea neimputabilă să poată să dea dreptul celeilalte părți să desființeze un contract, cu atât mai mult printr-o declarație unilaterală de rezoluțiune sau reziliere.

Alina Gabriela ȚAMBULEA: Eu sunt de acord cu opinia legată de culpă, însă, mă rog, ele sunt două condiții diferite, neexecutarea să fie suficient de însemnată, este o chestiune care intră în latura obiectivă, iar partea de culpă este diferită.

Cornel POPA: Mă scuzați că intervin, cred că, totuși, discuția se poate nuanța puțin cu privire la condiția culpei. Dacă ne uităm, totuși, la art. 1549 și următoarele din Cod, vedem că ceea ce strălucește prin absență este taman această referință la culpă. Nu există referință la culpă. A fost o chestiune deliberată din partea legiuitorului? E o întâmplare? Dacă am face un exercițiu logic, și ne-am imagina care ar fi problema? Dacă nu am avea culpa enumerată printre condițiile necesare ajungerii la rezoluțiune, ce s-ar întâmpla? Ar fi o catastrofă pentru părți, pentru dreptul civil? Aici nu sunt foarte sigur că așa ar sta lucrurile pentru că dacă este să mă gândesc la celălalt remediu tradițional pe care-l am pentru cazuri de neexecutare și care constă în daune-interese, chiar textul citat mai devreme, 1549, spune că pot avea de a face cu remedii pentru neexecutare, care pot fi sau nu cumulative, deci, pot să am rezoluțiune și pot avea și daune-interese dacă se cuvin cui? Creditorului, deci există situații în care sunt îndreptățit la rezoluțiune, dar nu sunt îndreptățit la daune-interese.

Bogdan DUMITRACHE: Și care este situația în care nu am culpă?

Cornel POPA: Nu știu, eu însumi îmi pun întrebări. La un moment dat, am scris un articol pe tema asta și am evitat să trag o concluzie tranșantă, tocmai pentru că textele nu sunt foarte clare.

Bogdan DUMITRACHE: Și ele nu sunt foarte corelate.

Ion DRAGNE: Trebuie apreciată viitoarea jurisprudență a textelor.

Bogdan DUMITRACHE: Dar nu a ajuns, încă, acolo.

Alina Gabriela ȚAMBULEA: Nu s-a ajuns, tot întrebări cumva.

Cornel POPA: Eu îmi pun întrebări la acest stadiu, nu mă simt în situația de a da răspunsuri tranșante pe această chestiune. Dacă ne uităm ceva mai în spate, la art. 1516 din Cod, vedem că acolo se spune ceva foarte interesant, după pararea mea, acela de-abia ar fi un temei juridic care ar putea fi invocat în sprijinul ideii că mai am nevoie de culpă pentru a declanșa rezoluțiunea. Este alin. 2 din text care spune că „atunci când fără justificare, debitorul nu-și execută obligația și se află în întârziere, creditorul poate, la alegere, să și fără a pierde dreptul la daune-interese” și la pct. 2 am opțiunea rezilierii sau rezoluțiunii contractului. Care este expresia-cheie pe care o am aici și care mă trimite cumva spre zona culpei? Expresia „fără justificare”!

Bogdan DUMITRACHE: Să nu ridicați mingea la fileu pentru partizanii părții adverse pentru că, 1530 din Codul civi, domnule avocat Moroeanu dacă doriți să-l cititi, dacă îl aveți în față.

Cornel POPA: Îmi face plăcere să–l citim.

Bogdan DUMITRACHE: Dar dacă ați ridicat mingea la fileu, nu înseamnă că va fi ți o lovitură bună, doar e o ocazie de a marca.

Valentin MOROEANU: Textul indicat spune..

Bogdan DUMITRACHE: 1530.

Valentin MOROEANU: „Creditorul are dreptul la daune-interese pentru repararea prejudiciului pe care debitorul l-a cauzat și care este consecința directă și necesară a neexecutării fără justificare sau, după caz, culpabile a obligației.”

Bogdan DUMITRACHE: Faceți-vă avocatul diavolului admițând că diavolul are chipul celui care susține teza lipsei de culpă.

Valentin MOROEANU: Avem un text care intră în joc sau în opoziție cu celelalte texte și care ar fi dator să conducă la ideea că pentru lipsa culpei s-ar putea dispune doar rezoluțiunea, iar pentru culpă s-ar putea dispune inclusiv acordarea de daune-interese.

Bogdan DUMITRACHE: Sau, cel puțin, un text care face o distincție între ideea de lipsă a justificării și ideea de culpă, acest „sau, după caz” este destul de adversativ și, probabil, că nu ajută decât să ne sporim întrebări, decât încercam să dăm răspunsul.

Alina Gabriela ȚAMBULEA: Bine, noțiunea de „fără justificare” apare și în 2263, care reglementează rezoluțiunea judiciară.

Bogdan DUMITRACHE: Rezoluțiunea contractului de întreținere, ceea ce este interesat, că este folosită sintagma „fără justificare”. Deci, iată! Stop joc! Avem o rezoluțiune obligatoriu judiciară, ceva a mai rămas din ea și trebuie să marcăm, contractul de întreținere, un contract care nu este rar întâlnit în practică, text din Codul civil, pentru a nu scurtcircuita prea mult, este 2263. Este limpede. Legiuitorul, acolo, impune o rezoluțiune judiciară și, până la colț, ideea de a declara unilateral rezoluțiunea pe fondul unui contract de întreținere. Îmi cer scuze!

Alina Gabriela ȚAMBULEA: Asta voiam să spun, că este aceeași noțiune „neexecutare fără justificare”, dar nu sunt convinsă că se suprapune cu noțiunea de „culpă”.

Cornel POPA: Pe măsură ce citim textele vedem că, de fapt, lucrurile sunt mai neclare decât înainte de a apuca a le citi.

Ion DRAGNE: Eu vă propun să ne rezervăm spațiu pentru peste 10-11 ani, și, pe baza practicii pe care ne-o va spune domnișoara judecător, să știm cam cum se va orienta jurisprudența. Ideea este că existența sau inexistența vinovăției debitorului are un impact deosebit de mare fiindcă una dintre întrebările pe care le-a pus moderatorul este „care se fie atitudinea celui care primește o notificare de reziliere sau reziliere unilaterală?”. Evidentă în măsură în care el va reuși să facă dovadă că notificarea nu are fundament contractual sau legal și că, în alți termen,i nu trebuia să se întâmple, contractul va fi valabil sau va fi desființat, dar ca urmare a cererii lui. Cu alte cuvinte, va putea să ceară executarea prestațiilor sau să ceară daune-interese. Adică. în alți termeni, cred că dacă acceptăm ca baza oricărei rezoluțiuni sau reziliere a contractului trebuie să existe în continuare vinovăția sub forma culpei sau a intenției trebuie să acceptăm și reciproca. Dacă se promovează o astfel de procedură, fără a exista vinovăție, contractul este valabil și cel care s-a prevalat de mecanismul prevăzut de lege riscă să obțină o hotărâre în contra sa prin care să se constate că respectivul contract este în vigoare.

Dan Rareș RĂDUCANU: Eu mă întreb, totuși, din acest punct de vedere al culpei, pentru că se discută deja de destul de multă vreme, chiar și astăzi, care este relevanța practicii, în practică, a acestei probleme. Eu, personal, m-am gândit destul de mult atunci când am văzut că este una dintre temele puse în discuție astăzi, cunosc discuțiile între școala din București și școala de la Cluj, legate de această problemă, dar, pe de altă parte, m-am gândit în ce situații, până la urmă, debitorul nu s-ar afla în culpă atunci când nu își execută obligația contractuală și m-am gândit la ce aceea ce am spus mai devreme, la situația imposibilității de executare, pentru caz fortuit sau pentru forță majoră, și la situația în care debitorul invocă propria neexecutare a creditorului, în executarea obligațiilor, pentru ca să nu își execute el propria obligație și, atunci, în mod deliberat, procedează astfel. M-ar interesa dacă ar exista un exemplu care să nu se încadreze în aceste două situații care, de fapt, sunt reglementate foarte clar de 1556 și 1557.

Valentin MOROEANU: Ar mai exista și culpa creditorului vis-a-vis de neexecutarea obligației de către debitor.

Dan Rareș RĂDUCANU: Culpa creditorului atunci când nu își execută o proprie obligație sau când îl împiedică pe debitor.

Valentin MOROEANU: Când îl împiedică pe debitor.

Alina Gabriela ȚAMBULEA: Poate să-l împiedice.

Dan Rareș RĂDUCANU: Păi dacă îl împiedică pe debitor, nu se află în culpă debitorul pentru că dacă îl împiedică pe debitor, înseamnă nu își execută obligația din culpa creditorului și, atunci, suntem în situația în care debitorul nu se află în culpă.

Valentin MOROEANU: Păi toate situațiile descrise până acum erau situații în care debitorul nu se afla în culpă pentru că excepția de neexecutare este un caz în care lipsește culpa.

Dan Rareș RĂDUCANU: Bun! Și în condițiile acestea suntem în situația în care ar opera rezoluțiunea. Până la urmă, nu ar fi vorba tot de o excepție de neexecutare a contractului sau de imposibilitate de executare?

Ion DRAGNE: O excepție de neexecutare, după părerea mea.

Dan Rareș RĂDUCANU: Sau o imposibilitate de executare, în măsura în care sunt împiedicat și nu am cum să o execut.

Valentin MOROEANU: Ea este reglementată în mod distinct față de aceste două cazuri, acum nu îmi vine neapărat în minte un exemplu în care creditorul, prin fapta proprie, l-ar putea împiedica pe debitor să-și execute propria obligație.

Bogdan DUMITRACHE: Uneori realitatea bate imaginația.

Dan Rareș RĂDUCANU: Părerea mea e că se încadrează tot în cele două. Fie că debitorul nu dorește să-și execute obligația pentru că și-ar executa-o mai greu din cauza atitudinii creditorului care îl împiedică și, atunci, debitorul ar putea să și-o execute, dar și-o execută mai greu și, atunci, mai bine zice „Nu o execut, dar invoc excepția de neexecutare pentru că tu mă împiedici să nu o execut” sau mă aflu într-o imposibilitate de executare, caz în care, fapta creditorului este, din punctul meu de vedere, echivalent cu cazul fortuit pentru că eu, debitor, nu pot să îmi execut obligația deloc.

Valentin MOROEANU: La nivel tehnic.

Dan Rareș RĂDUCANU: La nivel tehnic, fizic, pentru că mă împiedică creditorul. Iar aici, în ceea ce privește 1549, că discutam mai devreme despre această sintagmă, „precum și daune-interese, dacă i se cuvin”, eu, sincer să fiu, nu aș lega-o de noțiunea de „culpă”, ci de aș lega-o de noțiunea de „drept al creditorului de a obține prejudiciul”, adică fapta ilicită există, culpa există, trebuie să-și demonstreze și prejudiciul și, mai ales, cuantumul prejudiciului, cuantumul exact.

Bogdan DUMITRACHE: Adică acea parte din prejudiciu care nu a fost reparată.

Dan Rareș RĂDUCANU: Prin simpla restituire a prestațiilor. Dacă avem o clauză penală, sigur că nu avem niciun fel de problemă.

Bogdan DUMITRACHE: „Dacă i se cuvine” este formulare precaută, prudentă.

Cornel POPA: Este o formulare care nu face nicio distincție. Nefăcând nicio distincție, ne obligă și pe noi să ne comportăm, în consecință.

Bogdan DUMITRACHE: Instanța a vrut să intervină.

Ion DRAGNE: Îl obligă pe judecător să nu dea ceea ce nu i se cuvine.

Alina Gabriela ȚAMBULEA: Voiam să spun că, până la a ajunge la daune-interese, pentru simpla rezoluțiune, pentru mine, ca judecător, este deosebit de important dacă am de analizat condiția culpei sau nu, inclusiv într-o rezoluțiune judiciară și chiar și într-o declarație unilaterală de rezoluțiune la care să zic că debitorul se opune într-un fel, vom vedea, eventual, în cadrul temei următoare, în cel fel se poate opune.

Cornel POPA: Eu m-aș întoarce puțin la ce ziceam mai devreme. La acel 1516 care conținea expresia „fără justificare”. Deci, când vorbim de o neexecutare fără justificare, „Cauzele justificate de neexecutare a obligațiilor contractuale” este un titlu de secțiune din Cod, cuprinde trei articole, 1555 și următoarele. Primul dintre ele este „ordinea executării obligațiilor”, atunci când, prin contract, este o executare decalată, excepția de neexecutare, doi, dacă una dintre părți nu execută, nu i se poate opune celeilalte părți propria neexecutare și a treia ipoteză este cea de imposibilitate de executare. Pe o citire strictă a textele de lege, eu trebuie să mă încadrez, pentru a putea bloca o eventuală inițiativă cu privire la declanșarea rezoluțiunii, trebuie să mă încadrez pe unul dintre cele trei texte, așa mă obligă litera Codului, nu știu dacă și spiritul, dar din punct de vedere al interpretării literare a dispozițiilor din Cod, aici mă aflu.

Bogdan DUMITRACHE: Da, sigur, se poate specula dacă această secțiune se referă la cauze justificate ca o reglementare de drept comun a cauzelor justificate și am putea, pe cale de interpretare, în diferite texte ale Codului să găsim cauze justificate specifice pentru neexecutarea contractului, dar asta, deja, este o speculație.

Ion DRAGNE: Sau mergând mai departe, acesta este minimalul, iar în contract părțile pot să prevadă, justificat, ca una dintre părți să aștepte.

Cornel POPA: În contract se pot face multe, chiar mă întrebam unde s-ar putea exclude rezoluțiunea unilaterală care vine dintr-un mediu posibil în caz de neexecutare.

Bogdan DUMITRACHE: Deci, suntem în polul opus, avem o reglementare care pune pe picior de egalitate rezoluțiunea declarată unilateral, cu rezoluțiunea judiciară pentru că discutăm de acest 1550 denumire marginală tot de tip penal, de suflu penal, „modul de operare al rezoluțiunii”, și cel puțin aliniatul 1, discutând de rezoluțiunea judiciară și cea declarată unilaterală, pare să le pună pe un echilibru, pe un picior de egalitate. Nu avem elemente în alineatul 1 să discutăm de o rezoluțiune de prim rang și o rezoluțiune second-hand, „rezoluțiunea poate fi dispusă de instanță, la cerere, sau, după caz, poate fi declarată unilateral de către partea îndreptățită”. Domnule avocat Moroeanu, pentru a fi siguri că putem scăpa de rezoluțiunea judiciară, ca regulă, dacă este rău să scăpam, pentru că domnul avocat Popa chiar sugera clauze de tip contrar să se renunțe către părți la posibilitatea declarării unilaterale a rezoluțiunii, why not?, Voiam să vă arunc o provocare legată de art. 1700 din noul Cod civil. Au fost vorbe în doctrină, deocamdată de jurisprudență nu putem vorbi, pe bună dreptate, e prea devreme. La art. 1700 ar trebui să ne jeneze și să rupă din câmpul de aplicare ar rezoluțiunii declarate unilateral, verbul acesta „cere”, „cumpărătorul poate cere rezoluțiunea vânzării”. Este vorba de situația evicțiunii. Evicțiunea care creează niște obligații specifice. Aliniatul 1 vorbește de un cumpărător care poate cere rezoluțiunea vânzării și, apăsat, la aliniatul 2, parcă nu era suficient, se spune că cumpărătorul poate cere restituirea prestațiilor.

Valentin MOROEANU: Sigur, acest text de lege, la o primă citire, ar duce la concluzia că rezoluțiunea, în acest caz, s-ar putea cere numai prin instanță. Însă, eu apreciez, că ar trebui aplicat și interpretat și în corelare cu celelalte dispoziții și nu trebuie avut sau privit ca o modalitate restrictivă, în ceea ce privește cazurile și modalitățile concrete prin care partea interesată ar putea să ceară sau să declarare rezoluțiunea. Mai cu seamă că chiar într-un astfel de contract de vânzare-cumpărare am putea avea inserat un pact comisoriu, nu este exclus, acest text ar duce la ideea că, în astfel de contracte, sunt interzise, dacă ar fi să interpretăm literar, noțiunea de „pacte comisorii„ pentru că ar însemna să plecăm de la teza că, într-un astfel de caz, rezoluțiunea poate fi cerută doar în fața instanței, ceea ce cred că nu este cazul.

Ion DRAGNE: Eu aș avea o oarecare rezervă și, pentru plăcerea dialogului, iau poziția pârâtului.

Bogdan DUMITRACHE: Extrem opusă.

Ion DRAGNE: Suntem într-o materie în care vorbim despre transferul proprietății și nu știu dacă voința legii a fost de a permite ca pe bază de declarație de reziliere, denunțarea contractului, ce să mai spunem, după ce a operat transferul proprietății, cumpărătorul să poată să denunțe contractul, să-l desființeze și să și ceară despăgubiri. Cred că nu asta a fost voința legii fiindcă am ajunge ca un act de vânzare-cumpărare prin care se transferă drepturi în patrimoniul unei persoane, care sunt și eventual înscrise în cartea funciară și care se presupune că au fost protejate de lege, să poată să fie desființate printr-o simplă declarație de rezoluțiune și, mai mult, să aibă dreptul, cumpărătorul, și să ceară, mă întreb de la cine, aceste despăgubiri. Cred că ar fi mai bine să încercam să limităm sfera declarațiilor unilaterale fiindcă ele înseamnă în afara justiției și nu cred că intenția Codului a fost de a permite justiția privată fiindcă ar fi făcut-o. Ar fi permis ca, în vechea Lege 99/1999, creditorului să-i ia bunul în posesie, ar fi permis cumpărătorului să-și redobândească bunul doar însoțit de executări, ceea ce nu s-a vrut. În 1550, la modul de operare de care vorbea domnul Dumitrache, poate fi „declarată unilateral” și, cred eu că ar trebui să facem o mică distincție între declararea unilaterală și cererea de care vorbește Codul.

Valentin MOROEANU: Îmi cer scuze! Textul se referă la modalitatea prin care operează rezoluțiunea, iar nu și la efectele sale. Și este clar că ar trebui să acceptăm că, inclusiv într-un asemenea caz, rezoluțiunea ar putea fi declarată pe cale de declarație unilaterală, iar în ceea ce privește eventuale efectele ale rezoluțiunii, acestea să fie solicitate în cadrul unei acțiuni în instanță, cum de fapt, tinde să se generalizeze ca și practică în toate cazurile rezoluțiunii, fie că sunt pe pacte comisorii, fie că sunt pe cale judiciară sau pe baza unei declarații unilaterale.

Dan Rareș RĂDUCANU: Voiam să spun că, pe de altă parte, atunci când legiuitorul a vrut să elimine cu totul posibilitatea declarării unilaterale a rezoluțiunii, a făcut-o în mod expres, la 2263, la contractul de întreținere, alin. 3 spune legiuitorul: „în cazul prevăzut la alin. 2, precum și atunci când se întemeiază pe neexecutarea fără justificare a obligației întreținere, rezoluțiunea nu poate fi pronunțată decât de către instanță, dispozițiile art. 1552 nefiind aplicabile, orice clauză contrară este considerată nescrisă”. Dacă interpretăm 1700, printr-o interpretare sistematică, raportat la 2263, dar și văzând art. 1552 care, atenție, la 1700 nu spune că nu este aplicabil ceea ce mă duce cu gândul la faptul că este aplicabil, 1552 spune că „rezoluțiunea sau rezilierea poate avea loc prin notificare scrisă a debitorului atunci când părțile au convenit astfel, când debitorul se află de drept în întârziere ori când acesta nu a executat obligația în termenul fixat pentru punerea întârziere”. Nu ne aflăm nici în a doua și nici a treia ipoteză, în situația în care vorbim despre evicțiune, dar cred că putem să ne aflăm în prima situație „când părțile au convenit astfel”, adică dacă vânzătorul și cumpărătorul au introdus în contractul de vânzare-cumpărare o clauză prin care, în asemenea situație, există posibilitatea declarării rezoluțiunii unilaterale, aceasta să opereze fără a mai fi cerută propriu-zis instanței constatarea rezoluțiunii.

Cornel POPA: Aș vrea să adaug, totuși, faptul că art. 1700 nu este cel mai fericit, din perspectiva siguranței soluției care se poate da. Există argumente bune de interpretare, care să spună „intenția a fost, de fapt, să se excludă posibilitatea rezoluțiunii unilaterale”.

Bogdan DUMITRACHE: În cazul evicțiunii.

Cornel POPA: Da. Aș vrea să semnalez că nu este singurul text din Cod, care este în aceeași situație susceptibilă de a genera confuzii. Mă uitam, de exemplu, la un moment făcusem un inventar complet al acestor texte, știu că erau mai multe, acum, repede, am găsit textul de la antrepriză, sunt două, art. 1872 și 1873, și care vorbește despre faptul că beneficiarul, 1872, „are dreptul să obțină rezilierea sau rezoluțiune, după caz a contractului”. Bun, ideea de avea dreptul să obții înseamnă că nu e ceva ce iți procuri prin forțe proprii, este ceva ce se acordă, tu ceri și cineva iți acordă, în felul acesta obții. La fel, 1873 folosește aceeași expresie „este îndreptățit să obțină rezoluțiunea”, din nou, am o problemă similară de interpretare cu cea de la 1700. Se dorește să se vorbească despre rezoluțiune judiciară, de fapt, pe acesta cale, ocolită, sau poate este un legiuitor care poate nu a asimilat suficient de bine faptul că avem modalitatea rezoluțiunii?

Bogdan DUMITRACHE: Nu e conștient el însuși de ceea ce produce, în partea generală.

Cornel POPA: Ceea ce, sigur, este bine să mizăm pe înțelepciunea legiuitorului, dar știm, câteodată, că lucrurile, în general, sunt mai complicate decât atât. Textele cu privire la rezoluțiune, într-un fel și cu o anumită concepție au intrat în Parlament în alt fel au ieșit, au intrat fără pact comisoriu, din câte știu, au ieșit cu pact comisoriu, instituție care, în condiția în care am declarație unilaterală de rezoluțiune, mi se pare că mai mult complică lucrurile.

Bogdan DUMITRACHE: S-ar putea ca, într-un caz, să le complice dramatic, dar lăsăm pentru desert.

Cornel POPA: Este un alt subiect. Sigur că da! Deci, iată, mai sunt texte care îmi vor crea probleme similare în practică. Acum, dacă interpretarea, am discutat-o mai înainte, că s-a dorit în cazul unui contract, cum este cel de vânzare care operează transferul proprietății, să se apeleze la un alt regim juridic, sigur că da! Art. 1552 alin. 3 vorbește despre faptul că declarația de rezoluțiune se înscrie în cartea funciară pentru a fi opozabilă terților. Sigur. pot să am contrate care nu sunt neapărat translative de proprietate. dar care se notează în cartea funciară, deci. aș putea să conciliez cele două interpretări. 1552 pare, totuși, să creeze alin 3, pare, totuși, să nu respingă total ideea că pot avea inclusiv un contract care vizează transferul dreptului de proprietate și care ar putea să fie desființat pe această cale și, repede, trebuie să fug cu declarația unilaterală de rezoluțiune la cartea funciară pentru a îmi proteja dreptul vis-a-vis de terți. Sunt foarte multe interpretări posibile, din păcate.

Dan Rareș RĂDUCANU: Eu cred că, totuși, nu trebuie să ne raportăm neapărat la sensul acesta și să interpretăm atât de restrictiv sensul ăsta, de a obține, de a cere, până la urmă beneficiarul are dreptul să obțină rezilierea. Cum? Prin declarație unilaterală sau să prin cerere făcută la instanță, după caz, poate să ceară. Cum? Tot așa, să o ceară printr-o declarație unilaterală de rezoluțiune, sigur, în niciun caz nu suntem în sensul propriu al termenului, este adevărat, dar tocmai pentru că există o asemenea posibilitate de interpretare a noțiunii, a verbului „ a cere”, „a obține”, cred că trebuie să ne raportăm la situația aceasta în care, până la urmă, este vorba despre o excepție. Suntem într-o situație de excepție și atunci excepțiile trebuie să fie de strictă interpretare și trebuie să fie strict reglementate de Cod. Nu cred că putem să extindem sfera excepțiilor, extrăgând această concluzie dintr-un simplu verb folosit de legiuitor.

Bogdan DUMITRACHE: Care nu este un simplu verb, sunt două verbe. Domnul avocat Dragne spune: „Păi dacă ceri ceri instanței”, domnul avocat Popa spune: „Păi că dacă vrei să obții, obții de la cineva.”

Dan Rareș RĂDUCANU: Pot să obțin și de la mine însumi. De nu? La modul filosofic.

Bogdan DUMITRACHE: Sigur, cel mai exigent sunt cu mine însumi când îmi cer ceva.

Dan Rareș RĂDUCANU: Mai ales ca atunci când declar rezoluțiunea fără să am dreptul, îmi asum niște riscuri foarte mari.

Bogdan DUMITRACHE: Rămâne cum am stabilit. Să îi mai dăm bătaie! Doamna judecător, unii avocați reproșează unor judecători că sunt prea fiscaliști, că sunt prea atenți la taxa de timbru. Ordonanța de urgență 80 din 2013, are vreo legătura art. 8 alin. 2 cu rezoluțiunea declarată unilateral? Textul este pe ecran, probabil că cei care ne urmăresc, o mare parte dintre ei îl cunosc, dar nu știu dacă îl văd în colorație cu acest scenariu în care am declarat unilateral rezoluțiunea, după care trebuie să merg la judecător pentru a cere repunerea în situația anterioară.

Alina Gabriela ȚAMBULEA: Problema pe care mi-am pus-o este, într-adevăr, este acesta „s-a declarat unilateral rezoluțiunea”, prin urmare nu am avut o acțiune în rezoluțiune judiciară timbrată la valoare așa cum prevede alin. 1 ș, în urma declarării unilaterale,. avem acțiunea în repunerea părților în situația anterioară. Mie, textul de la alin. 2 mi se pare destul de clar, în sensul că atunci când se cere repunerea părților în situația anterioară, fără ca această cerere să fie accesorie unei cereri în constatarea nulității anulării rezoluțiunii/rezilierii, ce ne interesează pe noi, ea se timbrează cu o taxă fixă, în funcție de valoarea obiectului, 50 sau 300 de lei.

Bogdan DUMITRACHE: Să zicem că e o reglementare cu praeterintenție. S-a gândit la ceva și a rezultat ceva mult mai dăunător bugetului.

Alina Gabriela ȚAMBULEA: Nu știu dacă s-a gândit doar la situația în care această cerere vine după o acțiune în declararea rezoluțiunii pe cale judiciară, dar cum ea este pe cale separată și nu are caracter accesoriu, nu avem ce să facem decât să o timbrăm cu sumele de acolo, zic, fixe.

Bogdan DUMITRACHE: Este un text de reclamă pentru modalitatea de declarare unilaterală a rezoluțiunii destul de puternic.

Ion DRAGNE: Se coroborează, dacă îmi permiteți, cu art. 3 alin. 2 lit. a), „cererea în repunerea părților în situația anterioară este scutită de taxa de timbru dacă este accesorie acestor cereri”, evident că nu a fost în intenția legiuitorului să dezlege ceea Codul civil a legat. Cred eu, că textul de la art. 8 are în vedere toate situațiile în care se solicită restituirea prestațiilor, repunerea părților în situația anterioară fără să se ceară rezoluțiunea judiciară. Cu alte cuvinte, și dacă a fost anterioară o rezoluțiune fără a se cere repunerea în situația anterioară, deși aici este un pic lipsit de logică, de ce partea nu are cere repunerea în situația anterioară câtă vreme cât are taxa de timbru zero, cât și ipoteza pe care ați spus-o dumneavoastră. Nu exclud, deci, ca o declarație de rezoluțiune sau reziliere să fie situația premisă care să justifice depunerea unei cereri în așa fel încât instanța, strict fiscal, să spună că este satisfăcuta cerința taxei de timbru.

Dan Rareș RĂDUCANU: Până la urmă, dacă stăm și analizăm acest text de lege, poate ajungem și la o altă temă propusă astăzi, cea referitoare la situația în care se află debitorul care primește o astfel de declarație de rezoluțiune unilaterală, dacă îl obligă cu ceva legea să facă, respectiv, sigur, dacă este vorba de o acțiune în justiție sau cerere reconvențională. Și aici, dacă urmărim acest text de lege, până la urmă acest text de lege se poate interpreta în sensul că, până la urmă, bugetul statului nu este văduvit. De ce nu este bugetul statului văduvit? Pentru că creditorul emite declarația unilaterală de rezoluțiune, care reprezintă un act juridic unilateral, și merge în instanță, solicită restituirea prestațiilor în baza declarației unilaterale de rezoluțiune.

Bogdan DUMITRACHE: Deci vă riscați și nu solicitați constatarea revoluțiunea, intrați direct cu capătul de restituire a prestației.

Dan Rareș RĂDUCANU: Și nici nu avem de ce să cerem constatarea revoluțiunii pentru că dacă cerem constatarea rezoluțiunii intrăm în…

Alina Gabriela ȚAMBULEA: ..în negarea ideii că am declarat-o unilaterală.

Bogdan DUMITRACHE: Păi nu, fac această paranteză pentru ca știm foarte bine, și pe parte comisorie se spunea că funcționează, și avocatul simțea nevoia să ceară o acțiune.

Dan Rareș RĂDUCANU: Să ceară o acțiune în constatare.

Bogdan DUMITRACHE: Să ceară o acțiune în constatare.

Dan Rareș RĂDUCANU: Era o acțiune în constatare, mă rog, că se formulează sau că nu se formulează această acțiune în constatare, poate că e mai prudent să se formuleze, dar nu asta cred este ideea.

Ion DRAGNE: Se pierd avantaje fiscale, la timbra

Dan Rareș RĂDUCANU: Nu, nici măcar timbrajul, pentru că dacă se face o acțiune în constatarea faptului că a operat rezoluțiunea..

Ion DRAGNE: La valoare.

Dan Rareș RĂDUCANU: Nu este la valoare. Din punctul meu de vedere, nu suntem în situația lui 3 alin. 2, pentru că 3 alin. 2 nu vorbește despre constatarea rezoluțiunii.

Bogdan DUMITRACHE: Ci a nulității.

Dan Rareș RĂDUCANU: Vorbește despre acțiunea în constatarea nulității, acțiunea în rezoluțiune, acțiune în reziliere.

Bogdan DUMITRACHE: Nu vreți să știți cum se uită doamna judecător!

Dan Rareș RĂDUCANU: Deci, nu vorbește despre acțiunea în constatarea rezoluțiunii, atenție! Dacă era vorba despre acțiunea în constatarea rezoluțiunii, atunci indiferent pe ce cale opera, dacă opera pe cale unilaterală sau nu, atâta vreme cât ai făcut acțiune în constatarea rezoluțiunii, se timbrează la valoare, dar atâta vreme cât textul vorbește despre constatarea rezilierii sau a rezoluțiunii, atunci asta mă duce cu gândul strict la situația în care eu cer rezoluțiunea pe cale principală. Unde vreau să ajung este că dacă eu am o declarație de rezoluțiune în care cred cu tărie și cer în baza acelei declarații de rezoluțiune, restituirea prestațiilor, din punctul meu de vedere, debitorul este obligat să ceară anularea declarației de rezoluțiune, să se constate nulitatea declarației de rezoluțiune ș,i în aceste condiții, el însuși să timbreze la valoare, în funcție de această situație.

Bogdan DUMITRACHE: Domnule avocat Moroeanu, deci timbrează cineva, dar timbrează debitorul prestației pretins neexecutate.

Dan Rareș RĂDUCANU: Si atunci nu timbrează creditorul, și timbrează debitorul, dacă el contestă faptul că a operat acea declarație de rezoluțiune.

Ion DRAGNE: Iertați-mă, debitorul poate, liniștit, să facă o simplă apărare prin întâmpinare, legea nu-l obligă.

Bogdan DUMITRACHE: Asta spun, asta este o discuție. Avem nevoie de întâmpinare sau de un fel de reconvențională?

Valentin MOROEANU: În primul rând, dacă debitorul se știe sau nu cu musca pe căciulă, cum s-ar spune, adică dacă titularaul obligației.

Bogdan DUMITRACHE: Nu se știe cu musca pe căciulă. Nu am văzut debitor care să vină la un acord mediere din prima. Să luăm ipoteza atroce.

Valentin MOROEANU: În care debitorul se afla în culpă.

Bogdan DUMITRACHE: Adică neagă, el susține că nu este în culpă.

Alina Gabriela ȚAMBULEA: Neagă!

Valentin MOROEANU: Debitorul neagă, situația ar putea fi împărțită în următoarele două cazuri, depinde de ce își dorește acel debitor de la situația contractuală pentru acțiunea în instanță o face aceea dintre părți care fie își dorește să pună în executare contractul, fie să obțină niște despăgubiri ca urmare a rezoluțiunii contractului, fie să ceară executarea contractului. Dacă debitorul nostru se află într-un astfel de caz, el, sigur, se va îndrepta cu acțiune în instanță fie în vederea obligării creditorului care a emis acea notificare la executarea contractului, fie în vederea constatării inaplicabilității notificării de reziliere. Dacă debitorul nostru într-o astfel de situație și nu dorește să apeleze la un mijloc atât de energic, el poate să stătea în pasivitate și îl poate aștepta pe creditor să formuleze o acțiune în instanță prin care să solicite fie daune-interese, fie executarea contractului, urmând să se apere în acea acțiune pe cale de întâmpinare.

Bogdan DUMITRACHE: Haideți să ne postăm în această a doua variantă, chiar cu asta a început domnul avocat Răducanu, o cerere în restituirea prestației, direct, șoc, da? S-a declarat unilateral rezoluțiunea, debitorul nici nu a apucat să respire și se trezește cu o acțiune care are ca obiect restituirea prestației plus daune-interese. Ce să facă debitorul? Deja domnul avocat Dragne zice că întâmpinarea este suficientă. Același vot?

Ion DRAGNE: Pentru a nu obține obligarea reclamantului la ceva.

Alina Gabriela ȚAMBULEA: La ceva. Da!

Ion DRAGNE: Categoric, în cazul în care pârâtul are pretenții.

Valentin MOROEANU: Și aici diferă situația în funcție de cum debitorul își dorește salvarea contractului sau doar o simplă apărare.

Bogdan DUMITRACHE: Iși dorește salvarea contractului.

Valentin MOROEANU: Dacă în calitate de debitor îmi doresc salvarea contractului atunci clar că fac o cerere reconvențională prin care solicit…

Bogdan DUMITRACHE: Executarea contractului.

Valentin MOROEANU: Executarea contractului.

Ion DRAGNE: Nu neapărat.

Alina Gabriela ȚAMBULEA: Dar pot să nu cer executarea contractului, pot să cer respingerea cererii!

Ion DRAGNE: Salvarea contractului este chiar respingerea cererii!

Alina Gabriela ȚAMBULEA: Exact, respingerea cererii, ceea ce înseamnă că suntem în continuare în executarea contractului. Reclamantul va lua act că este în executarea contractului și poate nu va fi nevoie să fac o acțiune în care să-l oblig la executarea contractului.

Valentin MOROEANU: Dar situația premisă de la care s-a plecat este aceea a unei acțiuni în care se solicită restituirea prestațiilor, iar nu declararea rezoluțiunii, ceea ce însemnă că acest lucru s-a întâmplat deja.

Alina Gabriela ȚAMBULEA: Nu, reclamantul consideră că s-a întâmplat deja.

Ion DRAGNE: In opinia pârâtului, nu s-a întâmplat, motiv pentru care pârâtul se apară.

Bogdan DUMITRACHE: Si pârâtul o să spună: domnule avocat Dragne nu facem reconvențională pe executare, pentru că tocmai asta este situație s-a comunicat o declarație de rezoluțiune de către cineva care el chiar a executat integral, deci nu mai ai ce să scoți de la el, însă cel care a executat integral și emite declarația de rezoluțiune spune tu „nu ți-ai executat ce aveai de executat”. De aceea a declarat rezoluțiunea. Deci o reconvențională a acelui căruia i s-a comunicat declarația având ca scop – plătește ce mai ai de plătit – ar fi lipsită de obiect, la modul realist, pentru că cel care a declanșat scandalul și-a executat propria prestație.

Alina Gabriela ȚAMBULEA: Chiar dacă nu și-a executat, asta ziceam, este suficient să spună „eu mă consider în executarea contractului”, în rezoluțiunea unilaterală nu a operat pentru că nu sunt îndeplinite condițiile și, prin respingerea acțiunii, ei vor rămâne în executarea contractului.

Bogdan DUMITRACHE: Păi dacă el are ceva de executat, este practic să profit de ocazie și îi cer.

Valentin MOROEANU: Nu știu dacă vor rămâne în executare pentru respingându-se acțiunea, nu se anulează sau nu se desființează declarația de rezoluțiune, respingându-se acțiunea se resping doar pretențiile de restituire a prestațiilor.

Bogdan DUMITRACHE: Dar am nevoie să anulez declarația de rezoluțiune? Domnule avocat?

Dan Rareș RĂDUCANU: Până la urmă asta este întrebarea principală, nu știu de ce a ajuns atât de târziu la această întrebare!

Bogdan DUMITRACHE: Din culpa noastră, a tuturor.

Ion DRAGNE: Mergând pe ce spunea colegul meu, domnul Popa, despre notificarea de reziliere sau rezoluțiune care se notează în cartea funciară, pe poziția părții adverse mă întrebam dacă la această notificare eu nu aș putea să fac propria-mi notificare în care să spun „vă aduc la cunoștința că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege și o notez și eu în cartea funciară”. Întrebarea care se pune este cum suntem acum, în contract sau în afara contractului?

Cornel POPA: Pot să fiu și mai viclean și să trimit o notificare prin care să spun „nu, obligațiile mele au fost executate punct cu punct, dar dumneata, creditor emitent, pretins creditor emitent al declarației inițiale de rezoluțiune ești în culpă”.

Bogdan DUMITRACHE: Hoțul strigă „hoții”!

Alina Gabriela ȚAMBULEA: Asta în cazul în care intenționezi să desființezi contractul.

Cornel POPA: Este un scenariu pe care l-am văzut deseori întâmplându-se, cu siguranță se va întâmpla, vor exista declarații reciproce unilaterale de rezoluțiune, se vor soluționa.

Alina Gabriela ȚAMBULEA: Eu mă întrebam altceva!

Cornel POPA: Abia aștept să se soluționeze.

Alina Gabriela ȚAMBULEA: Dacă cel care primește declarația unilaterală de rezoluțiune poate să facă o acțiune în constatare în care să spună: „vă rog să constatați că nu a operat rezoluțiunea, eu am primit această declarație”.

Dan Rareș RĂDUCANU: Dacă are deschisă o acțiune în constatare sau în realizare? Dacă răspundem la întrebarea asta răspundem la…

Alina Gabriela ȚAMBULEA: Este o acțiune în constatare, clar.

Dan Rareș RĂDUCANU: De ce?

Alina Gabriela ȚAMBULEA: Întrebarea mea era dacă ar fi admisibilă?

Ion DRAGNE: Admisibilă, din perspectiva realizării.

Alina Gabriela ȚAMBULEA: Da! Dacă nu este admisibilă, înseamnă că trebuie să găsesc o acțiune în realizare pe care ar putea-o formula.

Dan Rareș RĂDUCANU: Acțiunea în anularea a declarației de rezoluțiune nu este o acțiune în realizare?

Ion DRAGNE: Nu!

Dan Rareș RĂDUCANU: Mă întreb.

Bogdan DUMITRACHE: Sunt calificate?

Ion DRAGNE: Sunt calificate de practică și de doctrină ca fiind forme specifice ale acțiunii în realizare întrucât urmăresc să înlăture aparența unei neclarități.

Alina Gabriela ȚAMBULEA: Este o acțiune în constatare, clar.

Ion DRAGNE: Însă, nu cred că aceasta ar fi forma tipică a acțiunii în realizare fiindcă, să nu uităm, suntem într-un contract presupus încetat de către o parte și cu privire la care cealaltă parte are interesul să obțină fie îndeplinirea obligației asumate prin contract de către debitorul său, fie despăgubiri. Motiv pentru care acestea sunt formele acțiunii în realizare.

Alina Gabriela ȚAMBULEA: Eu mă întrebam, bun, eu primesc o declarație unilaterală de rezoluțiune, eu consider că nu a operat rezoluțiunea, că eu mi-am îndeplinit obligația, ce aș putea să fac? Să aștept ca reclamatul să solicite repunerea părților în situația anterioară ca eu să mă apăr spunând „Știți, stați puțin, că eu am executat” sau pot eu să iau frâiele în mâini și să spun „constatați că nu a încheiat rezoluțiune, că eu vreau să știu dacă sunt în executarea contractului”. Presupun că eu nu am nimic de cerut de la partea adversă ca să mi se spună „Păi, poți să faci tu acțiunea în pretenții și să spui executat-ți obligația, tu, declarant, din declarația unilaterală” și atunci, într-adevăr, aș avea o acțiune în pretenții, o acțiune în realizare. Dar, dacă nu am nimic de cerut, presupun că partea care declară unilateral rezoluțiunea și-a îndeplinit toate obligațiile.

Ion DRAGNE: Bine, admisibilă este o acțiune în constatare în situația aceasta, categoric.

Alina Gabriela ȚAMBULEA: Și, atunci, aș merge pe o admisibilitate a acțiunii în constatare. Nu știu dacă acțiunea în realizare, într-adevăr, de care s-ar putea vorbi, ar fi chiar nulitatea declarației unilaterale de rezoluțiune.

Dan Rareș RĂDUCANU: Cred că trebuie să plecăm, ca să găsim răspunsul la accesată întrebare, cred că trebuie să plecăm de la natura juridică a declarației de rezoluțiune. Ce reprezintă, practic, această declarație unilaterală de rezoluțiune? O formă de încetare a contractului. Cum încetează contractul? Încetează fie prin acordul părților, fie prin această declarație de rezoluțiune, fie printr-o rezoluțiune dispusă de instanță, fie dacă suntem în situația imposibilității de executare în temeiul art. 1557, și așa mai departe. Sunt forme de încetare ale unui contract, contract cu titlu oneros, pentru că suntem în situația unui contract cu titlu oneros atunci când vorbim despre rezoluțiune, acum. În aceste condiții, dacă suntem în situația unei modalități de încetare a contractului, acel act juridic prin care creditorul spune rituos: „Da! Declar rezoluțiunea contractului!” este un act juridic de o forță foarte puternică care duce la încetarea contractului și care creează, până la urmă, o prezumție, cel puțin o prezumție, că acea declarație de rezoluțiune este valabilă. Și atunci, întrebarea care se pune este următoarea: poate debitorul, printr-o simplă constatare, să lipsească de efecte juridice un act juridic unilateral de o asemenea forță cum este declarația unilaterală de rezoluțiune?

Ion DRAGNE: Poate!

Dan Rareș RĂDUCANU: Si aici sigur părerile sunt împărțite.

Bogdan DUMITRACHE: Aici, chiar aici.

Dan Rareș RĂDUCANU: Da, chiar aici, părerile sunt împărțite, evident. Eu tind să cred că atâta vreme cât art. 35 din noul Cod de procedură civilă vorbește în continuare despre caracterul subsidiar al acțiunii în constatare, atâta vreme cât ai o acțiune în realizare la îndemână, debitorul, pentru ca să lipsească de efectele juridice atât de energice ale declarației de rezoluțiune, trebuie, din punctul meu de vedere, să se îndrepte către o acțiune în constatare a nulității declarației.

Alina Gabriela ȚAMBULEA: Care ar fi motivul de nulitate invocat?

Dan Rareș RĂDUCANU: Faptul că și-a îndeplinit obligația sau faptul că…

Bogdan DUMITRACHE: Că declarația nu e emisă de partea îndreptățită.

Dan Rareș RĂDUCANU: Sau poate chiar faptul că și-a îndeplinit obligația într-o măsură atât de mare, încât partea care nu a fost executată este de mică însemnătate, practic, neîndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 1552 pentru a se emite declarația unilaterală de rezoluțiune.

Dan Rareș RĂDUCANU: Și atunci dacă avem o acțiune în anulare, atunci, debitorul, trebuie să timbreze și atunci dacă interpretăm în felul acesta, cred eu că trebuie să ne purtăm crucea și să ne aducem aminte de ce a zis domnul Dumitrache. A început această dezbatere de la ideea dacă putem promova o cerere de evacuare a persoanelor care dețin fără drept o locuință.

Bogdan DUMITRACHE: Vă e dor de emisiunea aceea, să găsim partea a doua.

Ion DRAGNE: Sau a fostul locatar în baza unei notificări de reziliere și, acolo, dacă ați sesizat dumneavoastră, chiar și în procedura specială spune „pârâtul poate face apărări cu privire la fondul dreptului reclamantului”. Cu alte cuvinte, să susțină și să facă dovezi.

Bogdan DUMITRACHE: Ar fi suficientă o apărare.

Ion DRAGNE: O apărare. Și din această cauză nu văd de ce ar fi necesar să am atitudine o agresivă și să cer neapărat nulitatea unui act juridic unilateral prin care cineva îmi spune: „În opinia mea este încetat”, fiindcă pe deoparte încarc inutil instanța cu astfel de cereri, pe de altă parte plătesc niște taxe de timbru. Cu alte cuvinte, nu mai pot să fiu în astfel de acțiuni doar pârât? Răspunsul este: Ba da! Și atunci, susțin în apărare că sunt executant de bună-credință, că partea adversă e de rea-credință, că m-a notificat fără a fi cazul și nu trebuie să caut, după părerea mea, motive de nulitate care mi-ar fi greu să le găsesc.

Alina Gabriela ȚAMBULEA: Trebuie să văd un motiv de nulitate.

Valentin MOROEANU: O nuanță ar fi aici în sensul următor: apărându-mă pe cale de întâmpinare, să zicem că respingerea prestațiilor și mă voi bloca, nu voi putea obține executarea contractului, pentru că mă voi bloca în continuare, debitor, de acea notificare de reziliere, deci creditorul îmi va opune tot timpul acea notificare, iar eu, într-un final, voi fi obligat să fac o acțiune în executarea contractului, așa că mai bine o fac pe cea reconvențională în primul litigiu.

Bogdan DUMITRACHE: Dar nu îi dați idei că dacă notificarea vă blochează, vă dați seama că vă va da seturi de notificări în fiecare lună, nu e o problemă, hârtie se găsește. Eu vroiam să-l întreb pe domnul avocat Popa cum s-ar simți clientul lui, cumpărător al unui imobil, care știe că a plătit tot prețul primind o declarație unilaterală de rezoluțiune, clientul nu mai are nimic de luat de la vânzător, poate fi calm, dar avem un mic detaliu dat de 1552 alin. 3 „declarația de rezoluțiune se înscrie în cartea funciară” și clientul dumneavoastră vrea să atragă un credit. Ce ar face o bancă dacă ar vedea că în partea a treia a cărții funciare se odihnește calm, liniștită, o declarație de rezoluțiune? Apropo de interesul de a discuta despre o nulitate a declarației pe baza căreia să pute face o radiere în consecință.

Ion DRAGNE: Ca să arătam suntem foarte consumptivi luăm ipoteza în care banca deja a acordat.

Bogdan DUMITRACHE: Aveți tendința de acțiune oblică, să răspundeți în locul domnului Popa.

Ion DRAGNE: Ca să-i complicăm situația.

Bogdan DUMITRACHE: Și nu e pasivitate.

Ion DRAGNE: Ideea e să mergem și mai departe. Vânzătorul și-a încasat prețul integral. Cumpărătorul a și contractat creditul și, apoi, cumpărătorul și vânzătorul spun: „Hai să dăm emoții băncii!” și spune „Trimite-mi și mie o notificare!”

Bogdan DUMITRACHE: Poate așa e mai clar, de la mine nu se înțelege.

Cornel POPA: Este un scenariu posibil. Băncile, în general, sunt stresate în această perioadă, din alte motive, cel puțin deocamdată. Problema este că iarăși avem o situație de ne sincronizare a textelor legale, problema este cum faci această înscriere la cartea funciară a declarației unilaterale de rezoluțiune? Dacă mergem la textele consacrate cărții funciare din Codul civil, vedem că acolo sunt niște condiții destul de restrictive, nu te poți duce așa cu orice document să-l notezi la cartea funciară. De regulă, în cele mai multe dintre cazuri, din punct de vedere practic, vorbim de înscrisuri autentice notariale. Cele care pot fi supuse înscrierii în cartea funciară.

Bogdan DUMITRACHE: Îmi cer scuze că vă întrerup, dar îmi susține ideile art. 902 alin. 2, cred că punctul 11. Iată-l!

Cornel POPA: Da! Problema este că mă duc la art. 907.

Bogdan DUMITRACHE: 907.

Cornel POPA: Care vorbește de rectificarea înscrierilor de carte funciară.

Bogdan DUMITRACHE: Da! Corect! Are cazuri limitative.

Cornel POPA: Și care îmi cere declarație dată în formă autentică notarială, printre altele, și nu cred că se mulțumește cu un simplu înscris sub semnătură privată.

Bogdan DUMITRACHE: Dacă este vorba de rectificare amiabilă.

Cornel POPA: Da, dar dacă e să pun textele să funcționeze împreună, stau să mă întreb cum trebuie să fie declarația asta. Trebuie să fie bilaterală? Sau poate fi o declarație unilaterală de rezoluțiune trimisă, autentificată frumos la notar, trimisă printr-un executor judecătoresc, să zicem, pentru cine vrea să se acopere cu cât mai multe ștampile pe document, după care te duci repede la cartea funciară ca să înscrii această declarație în forma autentică? Nu știu dacă acesta va fi răspunsul dat în practică, dar așa cum arată textele se pare că există suficiente temeiuri ca să apelezi la un astfel de scenariu. Acum, dacă se întâmplă lucrul ăsta și intervine banca pe traseu, sigur, banca se află într-o situație destul de dificilă, și, în general, terții se află, și cred că e un aspect pe care chiar noi l-am semnalat în momentul în care am făcut studiul de impact cu privire la intrarea în vigoare a noilor Coduri, din câte îmi amintesc au fost probleme de acest gen, pe care le-am ridicat, sigur, textele până la urmă au rămas așa cum erau, dar ocrotirea drepturilor dobândite de către terți rămâne o problemă. Principiul este că, în general, orice înscriere în cartea funciară nu ar trebui să prejudicieze drepturile dobândite până la data respectivă de terții de bună-credință.

Ion DRAGNE: Este un argument în susținerea ideii că mai degrabă să nu recunoaștem desființarea contractului, rezoluțiunea sau rezilierea, fiindcă declarația unilaterală nu e altceva decât orice fel de declarație și cerere și notare pe care orice terță persoană, chiar înainte de noul Cod, o putea face. Cu alte cuvinte, din punctul meu de vedere, banca, în speța noastră nu vorbim de bănci ca odios, ci ca fiind partenerul contractual, aici, banca va reține că există o amenințare.

Alina Gabriela ȚAMBULEA: Așa cum reținea și înainte notarea acțiunii în rezoluțiune.

Bogdan DUMITRACHE: Faimosul litigiu pe rol.

Alina Gabriela ȚAMBULEA: Notarea acțiunii în rezoluțiune.

Ion DRAGNE: Exact!

Bogdan DUMITRACHE: Aici e vorba de educarea terților, și asta este adevărat, apare suspiciune în partea a treia a carții funciare nu este o idee, este o realitate!

Ion DRAGNE: Categoric!

Alina Gabriela ȚAMBULEA: Poate fi un pericol pe care îl apreciază ca atare.

Ion DRAGNE: La care domnul Popa va ruga clientul să facă și el o declarație prin care să spună „Nu mai intervine rezoluțiunea sau rezilierea”.

Bogdan DUMITRACHE: Numai că aceasta nu mai este supusă notării în cartea funciară pentru că, apropo de ce spunea domnul avocat, avem o listă limitativă de notări, avem declarații unilaterale de rezoluțiune și pact comisoriu, dar o declarație de negare a acestor instituiții nu avem și pentru că orele sunt înaintate, doamna judecător, mai avem nevoie de judecători pentru pacte comisorii pentru că, uitați, Legea 7/1996 art. 24 permite o radiere din cartea funciară pentru cei care se grăbesc și nu obțin acordul celuilalt, apropo de lit. a), cei care se grăbesc suficient încât să nu mai aștepte o hotărâre judecătorească, avem litera b), un text foarte interesant, încă nu este interesant pentru că nu este citit și cunoscut, dar când va deveni citit și cunoscut va da bătăi de cap avocaților, notarilor, judecătorilor. Ce părere aveți?

Alina Gabriela ȚAMBULEA: Mie mi-e greu să-mi dau seama care este modalitatea prin care notarul public constată îndeplinirea pactului comisoriu. Cred că notarul public poate constata doar faptele invocate de fiecare dintre părți, în care se prezintă creditorul care invocă pactul comisoriu, arată că acesta a intervenit și, în funcție de situație, mă rog, poate constata și opinia celeilalte părți, eventual, lipsa, sau dacă se prezintă și acela spune „Nu a operat pactul comisoriu pentru că, nu știu, nu a existat o neexecutare sau neexecutarea nu a fost culpabilă, în măsura în care acceptăm în continuare problema culpei”. Acum rămâne de văzut cum vor arăta în practică aceste constatări din partea notarilor și ce se va întâmpla la cartea funciară în momentul în care, evident, constatările notarilor nu vor fi atât de clare de genul „s-a constat îndeplinit pactul comisoriu sau nu”.

Bogdan DUMITRACHE: Domnule avocat Moroeanu, am anacolut aici sau ce este? „Încheieri de certificare de fapte” și aflăm că nu este vorba de certificare de fapte, „prin care notarul public contată îndeplinirea pactului comisoriu, ele servesc ca temei de radiere din cartea funciară a drepturilor reale imobiliare, inclusiv promisiunea de încheiere a contractului”. Cum stăm? E coerent?

Valentin MOROEANU: Nu este vorba de o încheiere prin care se certifică fapte, ci o încheiere prin care se certifică o situație juridică, dar efectele acestei situații sunt limitate și vom avea într-un final nevoie și acces la instanță pentru că efecte încheierii contractului permise de către notar, din economia textului rezultă că se produc doar cu privire la înscrierea, radierea sau înscrierea în cartea funciară.

Bogdan DUMITRACHE: Domnule avocat Popa, doar cu privire la radierea din cartea funciară? Sună un pic contradictoriu. Cum ar fi clientul să se vadă dat afară din cartea funciară în baza unei încheieri de constatare a pactului comisoriu pronunțate de notar?

Cornel POPA: E un text care ridică multiple probleme. În primul rând, nu sunt foarte sigur că notarul public are ca atribuții să constate îndeplinirea pactului comisoriu.

Bogdan DUMITRACHE: I-o dă legea!

Alina Gabriela ȚAMBULEA: Eu am căutat în Legea 36 să văd pe unde ar putea fi încadrat.

Bogdan DUMITRACHE: Nu s-au schimbat, pentru accelerare spun că Legea 36 nu aduce nicio modificare la adresa procedurii de constatare de fapt.

Cornel POPA: Acest text nu pare să creeze o nouă atribuție, zic eu, în sarcina notarului public sau în favoarea notarului public, ci mai degrabă pleacă de la premisa că atribuția această deja există în legea de organizare și funcționare a notarilor, lucru cu privire la care nu sunt sigur.

Bogdan DUMITRACHE: Nu s-a schimbat reglementarea din acea, din Legea 36.

Cornel POPA: Doi vorbim de îndeplinirea pactului comisoriu, este o analiză juridică decât una faptică. Cum să certifici o situație de fapt câtă vreme tu trebuie să faci o analiză cu privire la prevederea contractuală, la interpretarea prevederi respective? E o analiză juridică pe care vremuri se putea face de judecător.

Alina Gabriela ȚAMBULEA: Ca să nu mai zic de faimoasa culpă, pe care dacă o acceptăm ca și o condiție a rezoluțiunii.

Bogdan DUMITRACHE: De la capăt nu o mai luăm sub nicio formă! Domnule Dragne, treceți pacte comisorii în contracte sau nu?

Ion DRAGNE: Asta voiam să spun. Concluzia care se trage de aici este că dobânditorii trebuie să se ferească de orice pact comisoriu, iar transmițătorii trebuie să încerce, să insereze pacte comisorii în actele de vânzare-cumpărare sau de orice fel de înstrăinare pentru că, evident, cei care vor transmite vor avea un mijloc ușor de a radia dreptul părții adverse, iar efectele sunt foarte mari.

Bogdan DUMITRACHE: Domnule avocat Răducanu, trebuie să avem intervenția judecătorului în cele din urmă, și dacă da, la sesizarea cui?

Dan Rareș RĂDUCANU: În cele din urmă, dacă este vorba despre repunerea părților în situația anterioară, evident că va fi necesară intervenția judecătorului, nu scăpam așa ușor de domnișoara Țambulea. Dar, în legătură cu acest text destul de ciudat, într-adevăr, de la art. 24 alin. 4 lit. b) din Legea 7/1996, spun că este ciudat pentru că pe deoparte vorbește de încheiere de certificare de fapte care mă trimite la art. 149 din Legea 36/1995 și la art. 12 din aceeași Lege și art. 149 vorbește despre faptul că „notarul public poate certifica următoarele fapte pe care le constă personal, inclusiv certificarea altor fapte care nu sunt date în competența exclusivă a altor organe”, deci. rezultă potrivit acestui text de lege. notarul public poate certifica orice fel de fapt. Contradicția vine din faptul că, potrivit literei b), notarul nu constată doar fapta care este sancționată cu rezoluțiunea potrivit pactului comisoriu, ci constată chiar îndeplinirea pactului comisoriu.

Bogdan DUMITRACHE: Deci, un aspect juridic.

Dan Rareș RĂDUCANU: Un aspect juridic, unde, practic, notarul dezleagă o problemă de drept.

Bogdan DUMITRACHE: Și o dezleagă într-un stil. O problemă de tip contencios, asta este problema.

Dan Rareș RĂDUCANU: Pentru o problemă care ar trebui să aibă caracter contencios.

Bogdan DUMITRACHE: Și chiar are.

Dan Rareș RĂDUCANU: Și care va ajunge, la un moment dat, într-un caracter contencios, dar în momentul în care partea interesată se prezintă la notar, până la urmă este aceeași situație ca și cu cererile necontencioase, ca și cu o cerere de încuviințare de executare, până la urmă. Ea începe prin a fi o procedură necontencioasă, executorul judecătoresc se duce și cere încuviințarea executării de la instanță, că partea adversă, adică debitorul, ulterior, poate să facă contestație la executare și să spună „Nu, domnule, dar eu am plătit suma aia, de ce mi-ai încuviințat executare?”, este cu totul altă problemă, dar ea începe prin a fi o procedură necontencioasă. Dacă, într-o asemenea situație, putem să imaginăm o astfel de rezolvare, e adevărat că acolo vorbim de judecător și are tot dreptul să procedeze.

Bogdan DUMITRACHE: Alte instrumente.

Dan Rareș RĂDUCANU: Și are alte instrumente și alt statut, evident.

Bogdan DUMITRACHE: Pentru asta e făcut.

Dan Rareș RĂDUCANU: Până la urmă legiuitorul i-a dat notarului acest instrument, acest mijloc de a rezolva o problemă.

Bogdan DUMITRACHE: Privilegii și corvoadă.

Dan Rareș RĂDUCANU: Într-adevăr privilegii și corvoadă, pentru că, notarii, nu știu cât de fericiți sunt cu astfel de prevedere, pe deoparte pentru că nu știu cum s-o interpreteze, pe de altă parte pentru că se află într-o situație destul de delicată. Dacă acceptă cererea persoanei interesate, și nu ar avea de ce să nu accepte dacă într-adevăr el vede ca fapta s-a petrecut și ar urma să opereze pactul comisoriu.

Bogdan DUMITRACHE: Domnul Dragne se întreabă din priviri dacă poate să vadă așa ceva.

Dan Rareș RĂDUCANU: El, el este obligat.

Valentin MOROEANU: Este obligat, dar este și posibil? Pentru că sunt puține cazuri.

Dan Rareș RĂDUCANU: Este posibil pentru că îi permite legea. Ba mai mult decât atât, îl obligă.

Valentin MOROEANU: Posibil faptic. Deci, el poate observa, într-adevăr, că persoana chemată să încheie, promitentul vânzător sau cumpărător, nu se prezintă sau se prezintă și își manifestă un punct de vedere. Dar, pentru alte cazuri de neexecutare, neplata prețului sau alte cazuri de neexecutare, îmi este greu să îmi dau seama cum ar putea notarul să constate îndeplinirea pactului comisoriu.

Dan Rareș RĂDUCANU: Constată că nu s-a primit prețul.

Cornel POPA: Pe ce bază?

Valentin MOROEANU: Pe ce bază?

Bogdan DUMITRACHE: Stingerea obligației.

Dan Rareș RĂDUCANU: Dacă nu poate s-o facă, atunci nu o constată.

Valentin MOROEANU: Nu o constată.

Dan Rareș RĂDUCANU: Și, atunci, suntem în situația în care partea nu are dreptul să facă plângere împotriva lui.

Valentin MOROEANU: Textul este destul de limitat ca și sferă de aplicare, tehnic vorbind.

Bogdan DUMITRACHE: Concluzionând, am fost patru plus unul, ne lipsea, însă, un notar.

Ion DRAGNE: Corect!

Bogdan DUMITRACHE: Mulțumim pentru atenție! O seară frumoasă! Țineți aproape! Lunea viitoare va fi o emisiune după toate probabilitățile penale. Seară bună!

Ion DRAGNE: La revedere! [/restrict]


Evenimentul a reunit reputați specialiști în drept civil, într-o discuție relaxată cu privire la dificultățile rezoluțiunii, un procedeu vechi care are o nouă înfățișare, nu neapărat foarte prietenoasă…

* Pe aceeși temă a fost publicat în Revista de note și studii juridice (RNSJ) articolul ICCJ. Exprimare intenţie de reziliere vs. declaraţie unilaterală de reziliere | Corina CIOROABĂ

Probleme dezbătute

– Efectele declarației de rezoluțiune unilaterală. Constituie aceasta titlu executoriu pentru restituirea prestațiilor?
– Efectele încheierii de certificare a îndeplinirii pactului comisoriu la care face referire art. 24 alin. 4 lit. b) din Legea nr. 7/1996.
– Cu cât timbrăm cererea privind repunerea părților în situația anterioară dacă, în prelabil, am declarat unilateral rezoluțiunea ?
– Îl obligă pe debitorul obligației neexecutate la vreo reacție (acțiune în justiție / întâmpinare / cerere reconvențională?) primirea unei declarații unilaterale de rezoluțiune?
– Culpa în neexecutare – condiție a rezoluțiunii. Aduce NCC vreo schimbare?
– Reprezintă decăderea din beneficiul termenului o formă de rezoluţiune/reziliere a contractului (cu aplicaţie specială asupra contractelor de credit)? Care sunt sumele la care poate fi obligat debitorul unui contract de împrumut, în caz de decădere din beneficiul termenului, dar în caz de rezoluţiune a contractului?

Specialiști [ordine alfabetică]
Av. dr. Ion DRAGNE, Managing Partner DRAGNE & ASOCIAȚII
Av. Valentin MOROEANU, Senior Associate ZAMFIRESCU RACOȚI & PARTNERS
Av. Cornel POPA, Partner ȚUCA ZBÂRCEA & ASOCIAȚII
Av. Dan Rareș RĂDUCANU, Senior Partner STOICA & ASOCIAȚII
Jud. Alina Gabriela ȚAMBULEA, TRIBUNALUL BUCUREȘTI
Moderator