Invitați [ordine alfabetică]

Extras VIDEO: 22′. VIDEO integral, pentru membri: 114′

VIDEO integral, pentru membri: 114′

Andrei Săvescu: Bine aţi venit, pe calea internetului, la o ediţie specială a dezbaterilor JURIDICE, o ediţie de vară care este găzduită, la fel ca şi anul trecut, de Societatea de avocatură IONESCU SAVA, într-un cadru aproape festiv, foarte frumos, la Poiana Braşov, într-o locaţie de excepţie căreia putem să îi facem reclamă pentru că e singura de 5 stele din Poiana Braşov şi se şi asortează localul, care este de vârf, cu o şcoală de vară deja cu tradiţie, ajunsă la ediţia a 5-a şi care e organizată de o casă de avocatură caracterizată prin activităţi foarte minuţioase, foarte precise. Greu de spus, apropo de una dintre temele dezbaterii, dacă este casă mare de avocatură sau butic, eu aş spune că deşi nu sunt foarte mulţi avocaţi, se încadrează în categoria marilor case de avocatură, cel puţin prin calitatea serviciilor pe care le realizează pentru clienţi şi întâmplarea face că eu însumi cunosc dintre clienţii avocaţilor de la IONESCU SAVA, care sunt foarte încântaţi şi colaborează de foarte multă vreme cu dumnealor. Sunt bucuros să fiu astăzi alături de domnii avocaţi George Ionescu şi Radu Ionescu pe care sunt convins că îi cunoaşteţi majoritatea dintre dumneavoastră şi sunt, de asemenea, bucuros să ne aflăm astăzi în faţa unor tineri cursanţi participanţi la şcoala de vară pe care îi cunosc pe unii ca fiind excelenţi, pe unii nu îi cunosc ca fiind excelenţi, dar bănuiesc că sunt excelenţi din moment ce se află pe aici şi am auzit şi discutând la masă lucruri foarte interesante cu caracter juridic, bineînţeles, nebucureşteni, pentru că m-am aşezat lângă un grup de nebucureşteni. Titlul temei dezbaterii de astăzi legată de avocatură, între meserie şi vocaţie, a suscitat deja unele discuţii, în sensul că un distins domn judecător ne-a atras atenţia în public, adică pe Facebook, cum că avocatura nu este o meserie, ci este o profesie. Mda, bineînţeles că este o profesie, da, dar noi am trecut peste această corectură tehnologică şi nu am modificat pentru că mie, de exemplu, mi se pare că avocatura este o meserie foarte bună, în sensul că este o brăţară de aur, dacă facem treaba foarte bine. De altfel, o să vedeţi în premiile pe care o să le primiţi, e ceva în legătură cu aurul. Dacă faci bine o să câştigi foarte mulţi bani, şi chiar aur. Conceptul dezbaterii de astăzi este original, în sensul că o să invit mai întâi tinerii studenţi şi tinerii avocaţi din public să îşi exprime părerile în legătură cu temele şi abia apoi o să îi rog pe speakeri să tragă concluzii şi să răspundă la întrebările publicului. Aşadar, prima temă, după cum ştiţi cu toţii, este legată de studiile postuniversitare, o introducere uşoară, studiile postuniversitare sunt ceva soft, în ipoteza în care v-aţi gândit cumva să faceţi studii postuniversitare întrebarea din tematică este „cum şi când să fac o alegere utilă şi corectă?”. Cine se încurajează să răspundă la o asemenea întrebare? O să vă rog să luaţi microfonul să vă şi prezentaţi. [restrict]

Student: Mulţumesc! Mă numesc Dana Pară, sunt studentă la Facultatea de Drept din Bucureşti, în anul al treilea, şi fiind anul al treilea, evident mă confrunt cu problema opţiunii în a urma sau nu o pregătire postuniversitară, când, dacă să iau o pauză, dacă să fac practică înainte, să lucrez efectiv şi, cumva, părerea mea nu o să fie rodul unei analize obiective pentru că mie îmi place să fiu student şi sunt tentată nu neapărat în baza gestului reflex pe care îl are toată lumea să mă înscriu la master, ci pentru că mi se pare că încă sunt în perioada aia foarte plăcută a vieţii în care studenţia merge mână în mână cu acumularea de cunoştinţe şi, în sensul ăsta, m-am gândit că, având în vedere că omul nu se opreşte niciodată din învăţat, totuşi, un stimul nu strică, şi a fi înrolat într-un program de pregătire universitară te stimulează, ca să nu spun forţează, să nu cazi în păcatul uman, şi anume delăsarea.

Andrei Săvescu: Fiecare păcătuim în fiecare zi.

Student: Da, iar în ceea ce mă priveşte, eu mă gândeam şi sper să reuşesc să urmez programul de masterat oferit de către Universitatea Paris Panthéon-Sorbonne, în cadrul Colegiului Juridic. Este un concurs de admitere destul de strict cu 5 locuri finanţate şi sper să mă număr printre ei. Dacă nu, optiunea mea ar fi să intru în practică pentru că îţi oferă o perspectivă mai concretă inclusiv asupra aspectelor pe care ai vrea să le pregăteşti ulterior şi altfel le vei aprofunda în studiile respective, altfel vei aprofunda acele studii şi, eventual, un master la Universitatea Bucureşti, în paralel cu practica, eventual un MBA după câţiva ani în practică, cam asta ar fi părerea mea. Mulţumesc!

Andrei Săvescu: Mulţumim şi noi! Alte opinii?

Student: Bună ziua! Mă numesc Radu Şomlea, sunt de la Facultatea de Drept de la Cluj, cred că eram în grupul de studenţi de care vorbeaţi mai devreme.

Andrei Săvescu: Da, aşa e.

Student: În legătură cu problema ridicată, despre când să faci alegerea, mi se pare că nu e o problemă atât de mare, evident înainte de terminarea facultăţii, de preferat în anul 4, fiind mai aproape de acest moment al alegerii unor eventuale studii postuniversitare. Am opinia un pic mai controversată că, cum se zice, nu se merită să faci un master în ţară deoarece mi se pare că deocamdată nu sunt la un nivel atât de înalt încât să merite să aleg un master în schimbul începerii direct a unei cariere, în special în avocatură. În legătură cu un master în afară, s-ar putea să, din nou, merite mai mult, deoarece nivelurile sunt mult mai ridicate, cunoştinţele sunt mult mai valoroase şi mi se pare că oricât de pragmatic ar suna, dă şi mai bine pe CV. Dar nu mi se pare o chestie necesară să faci un master doar ca să intri în profesie. Mi se pare că putem intra în această profesie de avocatură, până la urmă intrăm prin examenul de barou şi, după aceea, ne putem orienta, eventual, dacă vrem să ne perfecţionăm pe o anumită nişă sau pe un anumit domeniu mai strâns, putem să alegem un master în acel domeniu.

Andrei Săvescu: Dar credeţi că masterul e bun? Adică primeşti bani mai mulţi când te angajezi după un master afară, de exemplu?

Student: Nu, nu am spus că primeşti bani mai mulţi, ci eventual ţi se deschid mai multe uşi.

Andrei Săvescu: Deci credeţi că este important pentru recrutori. Mulţumesc! Haideţi să aflăm părerea recrutorilor.

Student: Asta vroiam să întreb.

Radu Ionescu: Sigur, cel mai important lucru pentru un recrutor este ce ştii. Ce ştii să faci, ce abilităţi ai, ce aptitudini ai dobândit. Motiv pentru care pot să înţeleg punctul tău de vedere, şi anume că, din păcate, programele de master existente în momentul de faţă în România, în majoritatea lor, nu oferă neapărat un bagaj de cunoştinţe care să impresioneze un recrutor. Sunt câteva programe de master atât la Facultatea de Drept a Universităţii din Bucureşti, dar şi la ASE şi la alte instituţii de învăţământ superior din Bucureşti, dar şi din Cluj, Iaşi, care într-adevăr vă pot oferi un anumit bagaj de cunoştinţe care, eventual, să impresioneze o firmă de avocatură care să vă angajeze. Recomandarea noastră este ca atunci când vă alegeţi un program de master să încercaţi să şi învăţaţi ceva din el. Dacă vorbim doar de chestiuni teoretice care, eventual, reiau materia învăţată deja în cursul celor 4 ani de studii mi se pare o pierdere de vreme pe care nu ar trebui să aveţi luxul să v-o permiteţi. Pe de altă parte, unii dintre voi veţi urma cu siguranţă cariere ştiinţifice, cariere universitare, situaţie în care, desigur, studiul teoretic al dreptului, chiar în cadrul unor astfel de programe de master care poate nu sunt foarte apreciate pe piaţa muncii, să îi spunem aşa, în aceste cazuri astfel de programe de master pot fi utile. Iarăşi, ca o opinie personală; pentru mine, ca şi recrutor, ar cântări mult mai mult un program de master, desigur, cu finalitate demonstrabilă, adică de cunoştinţe acumulate, într-un domeniu conex dreptului, de exemplu în domeniul economic, în domeniul contabilităţii. Anumite aptitudini sau cunoştinţe pe care nu le poţi dobândi în timpul facultăţii şi care necesită un studiu teoretic, dar şi un studiu practic pe care ţi l-ar putea, într-adevăr, oferi un astfel de program de master. Din punctul ăsta de vedere, deci, recomandarea mea personală, din punct de vedere strict personal, nebazat pe fapte ştiinţifice, este să alegeţi un program de master care să adauge la personalitatea dumneavoastră, ca viitori jurişti, să adauge ceva concret, real, cu impact sau cu reflectare directă pe piaţa muncii pe care veţi intra în curând. Şi, sigur, un program, dacă viaţa vă permite acest lucru, un program de master în afară, sună frumos „în afară”, este iarăşi un lucru pe care trebuie să îl cântăriţi cu atenţie. Nu orice universitate din afară este o universitate bună. Nu orice program de master în dreptul tuturor afacerilor din toată lumea este un program bun. Iarăşi, afară, în străinătate vă recomand să vă uitaţi pe programe aplicate în domenii unde, într-adevăr, puteţi aprofunda un anumit subiect, o anumită arie a dreptului şi unde să vă întoarceţi în ţară, sper eu, cu mintea mai deschisă, cu un bagaj de cunoştinţe pe care nu le puteţi acumula aici şi, eventual, să schimbaţi sistemul juridic din România în bine.

Andrei Săvescu: Turcia.

Radu Ionescu: Da, şi Turcia e o opțiune, şi Moscova e o opţiune, în definitiv. Orice ţară poate fi o opţiune din punctul ăsta de vedere, însă folosiţi cu încredere, există studii la nivel internaţional cu privire la clasificarea universităţilor, e bine să vedeţi câţi dintre absolvenţii respectivi au şi reuşit în cariera lor de avocaţi sau de jurişti, în general. Te rog.

Student: Din experienţa dumneavostră şi din ce cunoaşteţi din piaţă, cum se raportează firmele în ceea ce priveşte o eventuală susţinere a unui student, aspirant spre un master în afară, în condiţiile în care orice facultate din afară e costisitoare, sub aspectul tuition fee cât şi sub aspectul traiului în ţara respectivă?

Radu Ionescu: Ar trebui să fii cu adevărat un rising star şi să uimeşti partenerii unei firme de avocatură astfel încât ei să se gândească sau să îţi pui problema că ei s-ar gândi, cel puţin pe piaţa din România, din câte cunosc eu, e posibil să nu am datele necesare şi probabil lucrurile să se întâmple aşa cum întrebi. Dar ar trebui, într-adevăr, să fii excepţional astfel încât o firmă de avocatură să îşi permită luxul de a te ajuta, a te finanţa şi a te şi aştepta ca tu să îţi faci programul acolo şi, eventual, să te întorci şi să rupi lumea în două în România. E puţin probabil. Sfatul meu este să vă gândiţi la opţiuni pe picioare proprii.

Andrei Săvescu: Eu cred că ar fi 3 condiţii: să fiţi foarte, foarte buni la carte, să fiţi cunoscut ca o persoană de mare caracter, în sensul că veţi veni înapoi, şi a treia condiţie, în treacăt, să fiţi rude. O întrebare în legătură cu asta, sau poate viitoare rude, mă rog, soţii nu sunt rude între ei, dar… O altă întrebare, tot pe această temă, ar fi dacă ar face sens pentru un absolvent de master, să zicem că licenţa ai făcut-o cum ai făcut-o, lucrarea de licenţă. Ar face sens ca atunci când trimite CV-ul, un absolvent de master să trimită şi lucrarea de disertaţie, ca o dovadă, adică dacă o firmă de avocatură se uită pe aşa ceva, ca o dovadă a faptului că uite aşa fac eu când studiez, sau nu este ceva…

Radu Ionescu: Nu mi s-a întâmplat niciodată, nu m-am întâlnit cu o astfel de situaţie.

Andrei Săvescu: O să se întâmple de aici înainte, în mod sigur.

Radu Ionescu: Dar e o sugestie, desigur. De ce nu?

Andrei Săvescu: A doua temă a dezbaterii cred că va fi depăşită rapid pentru că întrebarea este dacă eşti timid, cum te tratezi? Cum faci dacă vrei să faci avocatură şi ai trac? E absurd să ai trac, bineînţeles, nu cred că există cineva care are trac în avocatură, dar totuşi vă întreb, mai ales pe cei care aveţi trac şi veţi tăcea, cum credeţi că ar trebui gestionate chestiile astea? Poate să existe avocat care are trac la vorbitul în public? Am urmărit discuţiile între băieţi, nu se băteau. Adică nu se băteau pentru că nu e voie cu bâte în restaurant. Dar aveau nişte fineţuri verbale, nu ştiu dacă aţi urmărit îndeaproape fenomenul penitenciar, dar acel tip de competitivitate se regăsea în exprimări interesante, se discuta şi pe probleme de drept. Da, vă rog, Andreea, microfonul. Adică vă rog să vă prezentaţi, mă scuzaţi.

Student: Mulţumesc frumos, mă numesc Dobrişan Alexandra, sunt studentă în cadrul Facultăţii de Drept, Universitatea din Bucureşti, şi am ales să răspund tocmai la această întrebare pentru că mă consider o persoană uşor timidă, dar consider că pot exista avocaţi sau nu neapărat avocaţi, dar studenţi care aspiră la o profesie de avocat care să aibă trac cel puţin într-o primă fază, pentru că aşa cum se întâmplă deseori şi în domeniul actoriei, mulţi se hotărăsc să devină actori tocmai pentru a-şi depăşi timiditatea şi pentru a scăpa de unele unele slăbiciuni, să le spunem. Şi aşa consider că poţi hotărî să devi avocat tocmai pentru a încerca să depăşeşti o anumită problemă pe care consideri că o ai în legătură cu vorbitul în public pentru că de cele mai multe ori aceasta este situaţia. Şi în felul acesta, exersând, tocmai aşa se recomandă în general, ca în momentul în care ai o problemă cu timiditatea, cu vorbitul în public, efectiv să faci acest lucru pentru a-ţi depăşi această temere. Şi cu cât vei observa că te descurci din ce în ce mai bine, aşa este de preferat, cel puţin, cu atât vei deveni mai încrezător şi vei reuşi pe viitor să îţi exprimi din ce în ce mai bine ideile şi din ce în ce mai coerent. Cam atât am avut de spus, mulţumesc frumos!

Andrei Săvescu: Mulţumim şi noi!

Radu Ionescu: Denisa, spune!

Student: Bună ziua! Numele meu este Denisa Neamţiu, sunt de la Facultatea de Drept din Cluj. Acum, din punctul meu de vedere, nu împărtăşesc acelaşi punct de vedere practic cu colega mea, în sensul în care mi se pare că în momentul în care eşti o persoană timidă şi ai probleme cu vorbitul în public, cred că ar fi cazul să încerci să rezolvi problema asta încă din facultate. Acum, este adevărat că, din păcate, la facultăţile din România nu există cursuri de oratorie, de retorică care să educe partea asta, dar în continuare cred că sunt destul de multe programe care să dezvolte aceste abilităţi personale şi mi se pare că un student la drept nu ar trebui să se rezume efectiv, „hai să învăţ ceea ce mi se predă la şcoală”, cred că ar trebui să facă foarte mult pe partea de dezvoltare personală, pentru că..ok, am un bagaj de cunoştinţe pe care să îl folosesc în momentul în care ajung în avocatură sau, mă rog, în magistratură. Dar dincolo de asta am nevoie şi de abilităţi personale pentru a face faţă profesiei, nu ştiu, să ştiu să vorbesc cu clienţii, să ştiu să vorbesc în faţa unui magistrat. Şi cred că problemele astea, atâta timp cât nu se pot rezolva la şcoală pentru că nu avem structura necesară, nu avem o programă care să ne permită să facem asta, cred că putem să facem asta în afară. Eu, de exemplu, am făcut dezbatere undeva la în jur de 8 ani şi chestia asta m-a ajutat foarte mult pentru că am învăţat să depăşesc cumva frica de a vorbi în public. Deci, din punctul meu de vedere, cred că ar trebui să educi asta încă din timpul facultăţii, chiar a liceului, dacă e cazul.

Andrei Săvescu: Alte opinii?

Student: Şi aş mai avea o completare scurtă. Cred că în profesia asta, în special în profesia asta, timiditatea are un mare rival, şi anume pasiunea, pentru că dacă eşti într-adevăr pasionat de ceea ce faci, în special, din câte am observat, ca avocat de bară, trebuie să transmiţi ceea ce ai de transmis, munca ta, şi atunci depăşeşti aceste praguri.

Andrei Săvescu: Sau altele.

Student: Şi atunci trebuie să depăşeşti aceste praguri şi oricum intervine adrenalina. Timiditatea, cu trecerea timpului, oricum, se estompează de la sine.

George Albert Ionescu: Da, aş vrea mai întâi să precizez că, în opinia mea, timiditatea este diferită de trac sau nu are legătură tracul cu timiditatea. Am văzut oameni de altfel foarte volubili, în general, care ajunşi în faţa instanţei se blochează şi nu le mai vin ideile la îndemână. Timiditatea o văd ca o formă de împiedicare a vorbitului voluntar în public, dar odată nevoit să ajungi în faţa instanţei, nu mai e o chestie voluntară, da? Te cheamă, faci apelul în dosar. Acolo te loveşti cu tracul şi poţi să nu ai trac chiar dacă eşti o persoană timidă, de altfel, sau poţi să ai trac dacă eşti o persoană volubilă. Tracul nu prea scade el de tot. Chiar şi eu, după 17 ani de avocatură, mai am trac în unele speţe, vine în funcţie de mai mulţi factori, în funcţie de ce fel de instanţă ai în faţă, de speţa pe care o ai, dacă stai bine, nu stai bine, de adversarul pe care îl ai şi aşa mai departe. Şi nu numai eu. Ştiu şi avocaţi cu mult mai mulţi ani în spate, care în continuare au trac şi de care nu se pot dezbăra, ca să zic aşa. Dar evident că el se estompează cu trecerea timpului, cu exersarea, cu practicarea acestei profesii sau meserii şi, aşa cum a spus tânăra noastră colegă, este bine să începem cât mai devreme să exersăm în diferite ipostaze, discursuri la nuntă, cum spunea cineva, şi tot felul de situaţii care ne pot ajuta să erodăm un pic din senzaţia aia de nod în stomac pe care o ai când începi să vorbeşti în public, pe de o parte. Pe de altă parte, vorbitul în public este diferit de vorbitul în faţa instanţei. Una e când ai în faţa ta zeci de ochi şi alta e când ai doar ochii instanţei care pot fi 2, 4, 6 şi aşa mai departe. Atunci când te afli în faţa instanţei uiţi că ai în spate un public care te urmăreşte şi ai doar ochii instanţei. Este un pic mai uşor decât vorbitul în faţa a zecilor de ochi. Tracul trece, de asemenea, atunci când eşti stăpân pe ce urmează să spui, când ţi-ai exersat foarte bine speţa, când ai studiat foarte bine dosarul, îţi va veni foarte uşor să vorbeşti în faţa instanţei. Concluzia este că de timiditate nu ştiu dacă scapi, de trac poţi să scapi, da? Printr-o pregătire, printr-o exersare asiduă, asta ar fi concluzia.

Radu Ionescu: Există, aşa cum aţi spus cu toţii, tehnici prin care să poţi educa abilităţile de vorbit în public. De altfel, noi am început şcoala de vară cu un atelier de actorie. Pentru unii dintre voi e probabil prima experienţă de acest fel în care exersaţi abilităţile, noi discutăm în general despre vorbitul în public, dar este orice situaţie în care te ridici în picioare, singur, într-un grup de oameni, eşti singurul care stă în picioare, e un exerciţiu al penibilului pe care îl faci pentru că fiecare dintre voi probabil aţi fost puşi în situaţia în care ridicându-se în picioare şi tot având atâţia ochi aţintiţi asupra lui sau a ei se întreabă „Oare sunt penibil, oare fac ceva greşit, oare îmi stau mâinile bine, oare am ochii unde trebuie?”, şi aşa mai departe, „Mi-am făcut freza?”, nu e cazul meu, dar ceilalţi. Prin urmare, sunt multe lucruri pe care le implică profesia aceasta, fie că vorbeşti în faţa instanţei, fie că ţii o conferinţă, fie că vorbeşti în faţa studenţilor şi aşa mai departe, sunt multe aspecte care pot fi exersate. Sigur că cine vă spune că nu are trac, ori e născut cu un talent extraordinar, ori minte pentru că orice om are trac, doar că unii dintre noi învăţăm cu timpul şi cu exerciţiul să stăpânim lucrul ăsta, să folosim anumite tehnici de respiraţie, de poziţie, tehnici mentale, se gândesc la cum a fost în weekend la Untold, de exemplu, sau cum va fi de la 1 septembrie când se termină vacanţa judecătorească şi asta mă va face să nu mai pot vorbi în public. Deci sunt anumite tehnici pe care le puteţi folosi, cu ajutorul cărora puteţi să vă exersaţi aceste talente, noi am încercat să vă dăm aici câteva exemple cu ajutorul colegilor actori, Alex Zob şi doamna Caragea, dar puteţi singuri să continuaţi să educaţi aceste abilităţi. Şi să ştiţi că discursurile la nunţi nu sunt un exerciţiu rău, acolo oricum toată lumea, până la sfârşitul nunţii, se face de râs, deci e un exerciţiu în care nu riscaţi mare lucru, folosiţi-l.

Andrei Săvescu: Aş zice şi eu două chestiuni încurajatoare pentru timizi. Unu, timiditatea nu dă rău în instanţă, dă mai bine decât tupeul în instanţă. Şi a doua chestiune: nu trebuie neapărat să fiţi pledanţi, puteţi să fiţi avocaţi scriitori. Eu cunosc colaboratori care sunt timizi, nu vorbesc, dar care scriu foarte bine. Şi, adesea, instanţiştii pe care îi vedeţi dumneavoastră, dacă nu întotdeauna, pledanţii pe care îi vedeţi în instanţă, pledanţii de la marile case de avocatură întotdeauna au suport pe dosar şi dacă o să vedeţi în instanţă, o să vedeţi că merge pledantul şi mai este cineva mititel şi stresat, cel care a făcut dosarul. Da, pentru că pledantul nici nu are timp să stea, e un avocat cu experienţă şi nu are timp să stea. Oricum dumneavoastră, în primii ani, veţi face suport la dosar, nu o să vă trimită cineva să vă daţi în spectacol. Şi atunci pentru timizi e o pâine foarte bună de mâncat. Deci e ok să fiţi timizi ca avocaţi, dacă nu aveţi nimic împotrivă. Adriana, nu Andreea, Alexandra şi Adriana.

Student: Da.

Andrei Săvescu: Următoarea temă este în legătură cu practica în timpul şi după anii de facultate. Asta este o problemă grea. Ce ar trebui să urmăresc în anii de început? Ce este „munca”?. Ceva groaznic, oricum, este oribil. Ia să vedem. sunt curios, domnişoară. Un moment.

Student: Bună ziua! Numele meu este Simona Furnică, sunt de la Universitatea din Bucureşti, o să mă ridic în picioare pentru că nu vă văd pe toţi şi aş vrea să discut cu dumneavostră.

Andrei Săvescu: Nici acum nu ne vedeţi pe toţi, dar nu contează.

Student: Să mă aşez?

Radu Ionescu: E ok.

Student: Ok. Cu privire la practica în timpul facultăţii, din punctul meu de vedere, este foarte, foarte, foarte importantă. Nu dau la o parte bagajul de cunoştinţe pe care îl acumulăm în facultate şi pe care îl folosim în practică, însă tocmai că se vorbea de o dezvoltare personală, nu poţi să te dezvolţi personal fără să vezi cum e practica. Cu toţii intrăm în facultate deja cu o idee, „Vreau să fiu avocat”, „Vreau să fiu magistrat”, „Vreau să fiu notar”. Dar până nu încerci acel lucru să vezi dacă chiar e chemarea ta, nu poţi să te decizi. Şi, din punctul meu de vedere, cea mai fericită în facultatea asta am fost la practică atunci când am avut câte o reuşită şi un avocat mi-a zis „Bravo, ţi-a reuşit”. Iar cu privire la muncă, cred că în primii ani, eu am început din anul II şi vă zic sincer că în anul II a fost o muncă mai mult birocratică, am făcut xerox şi cam atât.

Andrei Săvescu: Ştiţi să faceţi faţă-verso?

Student: Da, am învăţat.

Andrei Săvescu: Adică din prima, fără să aruncaţi foile, adică să aveţi precizie la faţă-verso.

Student: Cred că depinde de xerox, totuşi. Dar pe parcurs ce am luat mai multe cunoştinţe în timpul facultăţii s-a schimbat situaţia şi au fost probleme de drept în care am putut să fiu implicată şi chiar cereri de chemare în judecată şi alte lucruri şi cred că, până la urmă, şi aici a fost tot o săpămână de practică numai că în loc să stăm la birou am stat într-o pensiune. Mulţumesc!

Student: Mulțumesc! Numele meu este Mihai Păun, sunt student la Univesitatea din București, Facultatea de Drept, anul III și mă număr printre studenții care fac practică. Cu privire la practică, am început încă după anul I, în vacanța dintre ani, și a fost o decizie foarte bună. Aș recomanda tuturor studenților la drept să facă practică pe perioada verii, dat fiind faptul că programul este destul de încărcat pe timpul anului. Am avut ocazia să învăț foarte multe cu toți oamenii cu care am lucrat. Am avut plăcerea să fac practică în mai multe firme de avocatură, să văd cum merge treaba în diverse locuri, am lucrat pe diverse domenii. Este o experiență foarte bună deoarece, într-un fel, este în antiteză cu facultatea. Nu aș putea să descriu, aș putea doar să recomand persoanelor respective să încerce, să vadă cu ochii lor cum este. O altă problemă care mi se pare foarte importantă este dacă se poate sau nu face practică pe timpul anului. Consider că este o problemă foarte delicată. Eu, totuși, am considerat că aș putea să fac practică pe timpul anului. Pe timpul anului III am făcut practică întregul an, dar această practică am obținut-o după îndelungi căutări deoarece foarte puține firme de avocatură oferă un program de practică destul de flexibil astfe încât să îți permită și să înveți și să poți să faci practică, să lucrezi cu dosarele, să înveți foarte multe. De aceea, persoanelor care vor să facă și practică și să facă și facultate în același timp le-aș recomanda să pună pe primul plan facultatea întotdeauna și numai dacă reușesc să mai găsească o fereastră de timp pe care vor să o folosească pentru practică, să se documenteze temeinic pe piața firmelor de avocatură, să vadă dacă găsesc sau nu o firmă de avocatură cu care să lucreze și care să le permită un program flexibil. Mulțumesc!

Andrei Săvescu: E grea facultatea de drept? E greu să studiezi științele juridice? Ce părere aveți?

Student: Așa și așa.

Andrei Săvescu: E ceva greu, complicat, abstract? Adică îți mânâncă 8h/zi?

Student: Nu.

Andrei Săvescu: Nu, întrebam.

Student: Imaginația.

Andrei Săvescu: Imaginația?

Student: Da.

Andrei Săvescu: Vă rog!

Student: Numele meu este Daria Niculcea, sunt Project Manager al proiectului dezbateri.JURIDICE, sunt anul III la Facultatea de Drept, Universitatea București, și mă număr printre studenții care nu au făcut practică niciodată. Sunt la JURIDICE. ro din anul I de facultate.

Andrei Săvescu: Într-o societate de avocatură.

Student: Da, nu am făcut practică într-o societate de avocatură. Sunt la JURIDICE din anul I de facultate, am interacționat cu foarte mulți judecători, procurori și avocați, dar nu am făcut practică. Mi s-a spus că nu am nicio șansă după facultate? Ce părere aveți? Sunt foarte curioasă dacă nu am nicio șansă.

Radu Ionescu: O să răspundem imediat, dar o să țin minte.

Student: Nu știu dacă m-am prezentat înainte. Numele meu este Alexandru Stan, sunt și eu student alături de colegii mei în anul III, la Facultatea de Drept, Universitatea din București.

Andrei Săvescu: Nu, dar te cunoaștem.

Student: Am mai avut o dată, dar foarte restrâns, această discuție și iarăși apar eu în minoritate. La noi, la facultatea din București…

Andrei Săvescu: Ești zecist?

Student: Sunt minoritar în acest domeniu.

Andrei Săvescu: Păi da. Fiind zecist, ești minoritar, clar.

Student: Facultatea ne încurajează să facem practică în fiecare vară. Acesta este un lucru extraordinar. Chiar trebuie să faci practică în fiecare vară. Dar este un motiv pentru care practica impusă de facultate trebuie să se desfășoare în timpul verii, pentru că timpul anului trebuie alocat studiului. Din studiu se nasc idei, se naște creativitatea, ai șansa să depășești strict materia de facultate, ai șansa să desfășori o activitate extrașcolară cum ar fi un concurs, fie că este un proces simulat, fie că este un concurs de eseuri, fie că e un concurs internațional, și colegii mei pot să confirme că participarea la un concurs internațional este ceva extraordinar și, din acest motiv, eu cred că ar merita să aloci cele 4 h/zi într-o casă de avocatură, vă spun sincer, eu am făcut practică doar timp de două săptămâni și acele 4 ore, de obicei, se transformau în 6, iar eu ratam seminarul de procedură. Ar merita să investești acel timp în studiu astfel încât ideile și cunoștințele să îți alimenteze creativitatea, creativitate care, din punctul meu de vedere, va face diferența în primii ani de avocatură, chiar și la interviu și, clar, în ceea ce privește litigile, dar acea creativitate și spontaneitate cred că va face diferența. Mulțumesc!

Student: Eu m-am prezentat deja. Din punctul meu de vedere, nu sunt deloc de acord cu Alex, în sensul în care eu am făcut practică undeva de la început de octombrie până în decembrie și după aceea am reînceput practica undeva în mai. Mie nu mi se pare că faptul că te duci la un birou și exersezi în timp ce ai și facultatea reprezintă neapărat un impediment pentru a învăța. Mi se pare că pur și simplu trebuie să îți organizezi foarte bine timpul și, da, într-adevăr, poate nu îți poți lua un job full time și nu poți să stai de dimineața de la 9 până seara la 9 la birou, dar asta nu înseamnă că nu poți să te duci să stai măcar part time job. De ce spun asta? Pentru că da, e important să învățăm teoria, e foarte frumos să învățăm teoria și să ne dezvoltăm și să învățăm tratate ș.a.m.d. Problema este că momentul în care ajungi în practică, nu ajunge chestia asta. Și da, într-adevăr, faci practică pe timpul verii, dar, din nou, din punctul meu de vedere, este insuficient să faci practică două săptămâni și cel puțin, vorbesc din experiența mea în sensul în care am făcut practică înainte timp de o lună la o altă casă de avocatură și în momentul în care am făcut practică pe termen lung la cealaltă casă de avocatură m-am regăsit mult mai bine și am putut să învăț mult mai multe și, din punctul ăsta de vedere, mie mi se pare că a face practică în timpul anului școlar, cumva, exclude faptul că înveți foarte bine. E adevărat că nu am 10 pe linie și la unele materii am note mai mici, dar din punctul meu de vedere, în momentul în care o să termin facultatea și o să îmi trimit CV-ul, ok, probabil că și eu și Alex o să intrăm la același interviu la casa de avocatură. De ce? Pentru că el poate are 10 pe linie, dar în același timp eu nu am note așa de mari, dar am o experiență foarte mare și atunci, practic, singura diferență care se va pune între noi va fi la nivel de interviu și, efectiv, cum pot eu să ajut casa de avocatură. Ori din punctul ăsta de vedere mi se pare că 10 pe linie nu ajută, ci ajută să ai un bagaj foarte mare de experiență în spate. Asta e, cel puțin, părerea mea.

Andrei Săvescu: Alte opinii?

Student: Mă numesc Andrei Stan, din Cluj, de la Facultatea de Drept, UBB. În principiu, colegii mei au atins punctele importante, așa că aș vrea să fac doar o scurtă precizare și să vă răspund și dumneavoastră. Ați întrebat dacă e greu. Da, într-adevăr, este greu, dar atâta vreme cât ai voință și ai o anumită pasiune nu este imposibil și de aceea vreau să încurajez studenții și cei care vor să fie studenți la drept să lase deoparte aceste legende care se vehiculează cum că este ceva imposibil, nu se poate termina facultatea sau după ce termini facultatea nu ai posibilitate pe piața de muncă. Dacă ești bun, dacă ai voință și pasiune, cu siguranță există anumiți oameni care te caută. Și în legătură cu ce spune colega, cu faptul că nu a făcut practică.

Andrei Săvescu: Exagerați. Nu te caută nimeni, tu trebuie să cauți. Unul care face sandale, nu umblă lumea până în fundul pădurii după sandale. Lumea nu umblă prin fundul pădurii, trebuie să te duci tu cu sandalele.

Student: Mi-am spus părerea. Simplu fapt că mă aflu aici, la școala de vară, înseamnă că cineva ne caută. Suntem aici o mână de studenți.

Andrei Săvescu: Ah, credeam că ați aplicat. Credeam că ați aplicat și ați fost selectați.

Student: Eu doar vroiam să spun că există posibilitatea.

Andrei Săvescu: V-a sunat pe dumneavoastră să veniți sau ați trimis CV-ul și ați fost selectati dintre mai mulți candidați? Nu, serios.

Student: Sincer să fiu, da.

Andrei Săvescu: Aveți pile înseamnă.

Student: Lăsând gluma la o parte, referitor la ce spunea colega.

Andrei Săvescu: Și dacă e așa, nu trebuia să spuneți.

Student: Suntem într-un cadru restrâns. Mi-am permis.

Andrei Săvescu: Da, suntem într-un cadru restrâns. Cred că mai mulți de trei-patru sute online nu sunt acum, pentru că e vară. Cam trei-patru sute.

Student: Un cadru restrâns.

Andrei Săvescu: Da.

Student: În legătură cu ce spunea colega, legat de practică, sunt de părere că trebuie să faci practică, e obligatoriu. Este o practică obligatorie la școală, dar e puțină. Trebuie să îți dai interesul să faci mai mult de atât, pentru că spuneați și dumneavoastră, este ceva abstract. Înveți noțiuni teoretice..

Andrei Săvescu: Eu am observat, nu am spus.

Student: Ați pomenit. Trebuie să aplici aceste aspecte teoretice abstracte care ți-au fost predate pe anumite cazuri practice. De aceea ai nevoie de practică în timpul facultății pentru că, în primul rând, trebuie să înțelegi facultatea pe care o parcurgi. E nevoie să înțelegi materiile din anul I, din exemplu, făcând practică în anul I. Nu e suficient să termini facultatea, să termini cei 4 ani și după aceea să înțelegi aplicația practică. Mulțumesc!

Student: Bună ziua! Numele meu este Dănilă Sabin, sunt de la Universitatea din București și, personal, lucrez din anul II. Chiar am lucrat și în timpul anului III, și referitor la ce a spus domnul George Ionescu zilele anterioare, luăm un exemplu, insolvența. În facultate, teoria și ceea ce am învățat la școală este ceva foarte abstract, este foarte urât. Sunt niște termeni imposibil aproape uneori. Dar în practică, când te lovești de insolvență, își dai seama că este un lucru foarte frumos, care ridică foarte multe probleme de drept și cu care te lovești în mai toate domeniile. În ceea ce privește experiența acumulată, nu am nicio restanță, nu sunt un vânător de note și consider că tot ceea ce am acumulat, ca și bagaj de cunoștințe, pe perioada cât am lucrat, mă ajută foarte mult și mă diferențiază față de ceilalți colegi care poate au zece pe linie, dar puși în fața faptului împlinit nu știu să reacționeze, așa cum poate știu să reacționez eu. Mulțumesc!

Student: Pot să zic și eu cât am făcut practică până acum?

Radu Ionescu: Denisa, în spate.

Student: Bună ziua. Sunt Denisa Șibnesch,i de la Universitatea Ștefan cel Mare, din Suceava. Aș vrea să zic că eu sunt în asentimentul lui Alex. Cred că este important să facem practică în facultate, dar nu în detrimentul învățatului. Consider că, într-adevăr, și activitatea academică ne poate recomanda. Pentru că dacă am scris articole juridice, am cercetat și alte aspecte decât cele care sunt prezentate în facultate, atunci când punem la CV cred că și aceasta valoarează, poate la fel de mult ca și practica, pentru că noi ne-am plafonat în ideea să stăm și să învățăm doar ceea ce ni s-a spus la facultate.

Student: Foarte scurt, două precizări. În primul rând, în vara anului trecut am făcut peste două luni și jumătate de practică și la sfârșitul anului I am mai făcut șase săptămâni, vara asta la fel. Deja am împlinit o oră de practică și, în al doilea rând, pe parcursul anului am participat la două concursuri pentru care, cumulat, cred că am scris și redactat în jur de 50 de pagini, ceea ce înseamnă cereri de chemare în judecată, întâmpinare pentru reconvențională și răspuns la întâmpinare. Au fost două concursuri, sunt 5 acte procesuale.

Andrei Săvescu: 50 la ambele sau la fiecare?

Student: Nu, cumulate. Și asta e tot o formă de practică, la fel. A trebuit totul pledat în instanță. E o experiență chiar similară pentru că în practică nu ajungi să pledezi în instanță.

Radu Ionescu: O să te apăr eu imediat. Deci, stai liniștit, nu îți pune problema. Dana parcă voia să mai spună ceva.

Student: Vreau să spun că și eu sunt partizana opiniei exprimate de Alex. Consider că studiul în timpul facultății nu se rezumă la note, la a nu a avea restanțe, ci uneori poate vrei să mai stai și cu tratat scris de altcineva din curricula ta în brațe, poate vrei să te formezi complet și în sensul ăsta am făcut practică în fiecare an, în timpul verii, toată vara, uneori și mai mult decât trebuia, dar cu toate acestea consider că formarea teoretică este crucială în perioada aceasta.

Student: O scurtă completare, legat de ce s-a spus despre afectarea notelor ca urmare a faptului că facem practică. În cazul meu, nu este deloc adevărat. M-am uitat la finalul anului III, aveam note mult mai mari decât am avut în anul II când am stat degeaba. Pur și simplu, făcând practică, mi-am dat seama că înțeleg altfel materia. Într-un fel, învațam de două ori mai mult. Ca și cum învățam teorie la școală și apoi aplicam teoria la facultate. De asemenea, legat de 10 pe linie, sper ca în urma măririlor din septembrie să am 10 pe linie. În legătură cu procesele simulate și cu concursurile pe care Alex le-a menționat, am participat anul acesta când am făcut practică, la procese simulate, la o școală de vară de o săptămână, după cum vedeți, așa că eu cred că aceastea se pot combina foarte bine. Mai puțin cu concursurile internaționale care, da, presupun dedicare, pregătire timp de jumătate de an, un an, spre exemplu, concursul Ville Vis; acelea da, nu sunt compatibile cu practica pe timpul anului. Mulțumesc!

Andrei Săvescu: S-au strâns câteva întrebări.

Radu Ionescu: O să încep cu întrebarea Dariei.

Student: Da, pentru că eu am fost minoritară. Eu am stat într-un singur loc 3 ani. Colegii mei, din câte am înțeles, au fost în mai multe locuri în acești ani de facultate.

Radu Ionescu: Eu o să vă spun din experiența noastră. Sigur, că nu o să vorbesc din punctul de vedere al altor case de avocatură. Răspunsul este da și da. E posibil ca lipsa unui stagiu de practică să fie un dezavantaj, dar nu este un criteriu de excludere, sub nicio formă, sau nu ar trebui să fie. Cel puțin, în cazul nostru nu este, așa cum nici știrbirea zecelui perfect de către vreun șapte în anul II, III și IV nu reprezintă în sine un criteriu de excludere. Ce remarc aici? Ați avut din nou o nouă dezbatere pentru că, în realitate, cu toții cred că sunteți de acord că, în primul rând, trebuie să faceți practică în timpul verii, ceea ce este foarte important și, Daria, cu tot respectul, tu ai făcut cea mai multă practică dintre toți, așa că nu se pune problema că nu ai făcut. Dezbaterea, eventual, pe care ați avut-o este dacă să lucrezi sau nu în timpul facultății. Ce pot să vă spun este că, din punctul meu de vedere, ce pot să îmi aduc aminte, au trecut de atunci 16 ani, 17 ani, nu mai știu, mulți ani; facultatea de drept nu e una grea. Adică voi gândiți-vă, totuși, poate aveți prieteni, frați, surori la medicină. Ori, oamenii ăia nu numai că muncesc, dar sunt obligați să muncească în spital în ultimii ani de facultate, 3 ani, de fapt. Nu este chiar o facultate care să nu îți permită. Este, însă, o alegere pe care fiecare dintre voi o faceți. Unii aleg să muncească, alții aleg să nu muncească, unii sunt nevoiți să muncească. Trebuie să luați în calcul și treaba asta. Pentru un recrutor, după ce ați terminat facultatea, important este ca eventuala practică cu care veniți, adeverințe de practică ș.a.m.d. să nu fie doar niște hârtii. Dacă vă cheamă Popescu și ați făcut practică la cabinet Popescu este evident că v-a dat unchiul o foiță ca să veniți cu ea la interviu. Nu asta interesează. Interesează, în definitiv, ceea ce puteți să puneți pe masă, ceea ce știți deja. Evident că eu, ca recrutor, voi prefera pe cineva care are minime experiențe de research juridic, cunoaște soft-urile cu care lucrăm, știe un pic încotro să se orieteze în birou. Evident că atâta timp cât astfel de aptitudini există, voi prefera un astfel de absolvent de drept unuia care are 10 pe linie, dar este, în plan teoretic, cu totul și cu totul. Ce nu s-a spus aici? Copii, sunteți sudenți. Trebuie să vă bucurați de viață. Este, dacă nu mă înșel, ultima vară ușoară pe care o aveți. Nu uitați asta!

George Albert Ionescu: Însă, așa cum a spus și Alex, cel mai important este acumularea de cunoștințe, că de aceea vă duceți la școală. Pentru că așa făceați un curs de 3 luni de legislație și pe urmă făceați practică și erați foarte buni avocați. Nu, deci trebuie să acumulați. Ăsta este primul task la orice interviu. Ia să vedem, cunoaștem niște noțiuni? Știm să ne orientăm într-un tratat, într-un Cod civil ș.a.m.d. Deci, trebuie să acumulați cunoștințe dar, pe lângă asta, după aceea urmează criteriile de practică ș.a.m.d., dar principal este acumularea de cunoștințe. Va fi foarte greu după aceea să mai parcurgi toate materiile odată ce începi să lucrezi, pentru că într-un cabinet de avocatură, într-o societate, deja începi să lucrezi, deja începi specializările. Deja o să ajungi într-un anumit domeniu, nu mai calci pe alte tărâmuri decât foarte rar. Nu mai poți să pui la loc decât destul de greu cărămida care lipsește din fundamentul care se construiește în facultate. Ăsta e principalul scop pentru care vă duceți la facultate: să acumulați cunoștințe. După aceea, cum a spus și colegul meu, depinde de voi cum puteți să vă organizați viața. Unii învață mai ușor, alții noaptea, alții nu știu când ș.a.m.d., dacă puteți să faceți și practică în timpul anului. În rest, când aveți, cum aveți timp liber, încercați să găsiți o modalitate de a face practică. Este evident că va fi în ajutorul vostru, dar nu știrbiți învățătura. Mai ales acum, când se tot schimbă coduri și este destul de greu de lucrat cu Codul vechi, cu Codul nou ș.a.m.d. Trebuie, trebuie să învățați. Cam asta ar fi concluzia.

Andrei Săvescu: Mulțumesc foarte mult. Eu cred că în timpul liber de la facultate, ca hobby, ar trebui să mergeți la bibliotecă, adică să studiați. Pentru că aveți un job care este învățatul. După ce o să terminați facultatea o să vă întrebe ce ați făcut în cei 4 ani de facultate? Bine, facultate. Ai studiat. Știi vreo lege pe de rost? A, pardon? Dar te-ai ocupat cu studiul. Te-ai ocupat cu nu știu ce. Nu știu, pentru că nu am insistat pe materia respectivă. Trebuie să studiați, e clar. Și a doua chestiune pe care cred că ar trebuie să faceți la facultate este să fiți vizibili, pentru că veți trăi într-o profesie socială, să fiți vizibili, adică nu ca să cunoașteți oameni. Pentru că eu, de exemplu, îl cunosc pe Traian Băsescu, dar el nu pe mine. Ideea e cine te cunoaște pe tine. Că mergi la un concurs, că mergi la un concurs de miss. Acum, pentru dumneavoastră e timpul pierdut, dar că publici un articol, ideea e să fii vizibil și să fii cunoscut ca fiind serios, de caracter, studios, să fii vizibil în această lume în care ai intrat, trebuie să fii vizbil, foarte vizbil. În avocatură, este moartă dacă nu ești vizibil, nu se duce nimeni după sandale în fundul pădurii, clar. Trebuie să fii vizibil. Întâi trebuie să fii bun, să studiezi, și apoi trebuie să fii vizibil. Dar apropo de vizibilitate, o chestie foarte interesantă, urmează pe ordinea de zi, ca să o numim așa. Aici e o chestiune delicată: „Case mari de avocatură vs. buticuri”. Buticuri, adică magazine mici. Da, ați înțeles. Ce părere aveți? Eu mor de curiozitate. Eu, personal, încă nu am o părere formată în legătură cu acest aspect. În legătură cu celelalte aveam o părere formată, dar aici nu am o părere formată.

Student: După terminarea facultății de drept, proaspăt ieșit de pe băncile facultății, poate și cu un pic de practică în spate și concursuri, cred că, ca și stagiar, te interesează foarte mult ca acolo unde lucrezi oamenii să se ocupe de tine, și să profiți de acea stagiatură în sensul să înveți cât mai mult în stagiatură.

Andrei Săvescu: Ceilalți se gândesc invers, să profite de dumneavoastră și de cunoștințele pe care le-ați dobândit. Și ei se gândesc la fel. O să fie care pe care.

Student: Poate ca principiu nu este așa, dar, în practică, diferența tocmai între casele mari de avocatură și aceste buticuri, cam aici se pune, la nivel de stagiatură din ceea ce am văzut eu și din ce mi-au spus colegi care acum sunt stagiari și mi-au împărtășit părerea lor. De ce? Pentru că în momentul în care ajungi la o casă mare de avocatură cu 100 de avocați, probabil partenerii sau oamenii cei mai importanți din firmă nici măcar nu știu cum te cheamă, în marile cazuri.

Andrei Săvescu: Dar v-ar limita pe dumneavoastră să știe cum vă cheamă?

Student: Da, pentru că dumneavoasttră tocmai ați spus că e important să fii vizbil. Cred că cel mai bine e să fii vizibil la tine în firmă, să fii afirmat și colegii tăi te apreciază pentru ceea ce știi și ceea ce faci.

Andrei Săvescu: Dacă sunteți foarte bun, o să vă știe.

Student: Rămâne de văzut. În ceea ce privește buticurile de avocatură, cred că, ca și stagiar, e important să alegi o casă de avocatură care să fie nici mare, nici mică, care să aibă proiecte nici mari, nici mici, astfel încât să ai câteva provocări profesionale în care poți să te afirmi și care să îți asigure pentru viitoarea parte a carierei un bagaj de cunoștințe. Scuze că trec un pic limita.

Andrei Săvescu: Care parte a carierei?

Student: Când intri deja pe definitivat și accesezi următoarele trepte.

Andrei Săvescu: Adică?

Student: Adică poate vrei să îți găsești un cabinet individual sau să lucrezi pe alte domenii. În ceea ce privește studile postuniversitare, ați întrebat dacă, când și cum pot să le aleg?

Andrei Săvescu: Eu am respins 14 la interviu pentru o argumentație de felul pe care o faceți dumneavostră, de-a lungul vieții mele profesionale. Nu pe motivul că aveau asemneea gânduri, că poate e firesc să ai asemnea gânduri. Dar să vii la interviu și să spui așa ceva?!

Student: Din fericire pentru mine nu suntem la un interviu, însă referitor la studiile postuniversitare, mi se pare util să faci un master în afara, că se vorbea despte asta, în momentul în carea ai avut un pic de practică în viață și poate fi acel master în afară cu alți juniori de alte firme, case mari de avocatură, un mod de a face networking, de exemplu, și te faci afirmat la oameni care poate la un moment dat, când poate tu vei deveni senior sau altceva în altă firmă, vor avea nevoie de serviciile tale, ceea ce înseamnă bani, că până la urmă la asta se reduce totul. Mulțumesc mult!

Student: Lăsând la o parte stagiatura, cred că, totuși, într-un butic te poți dezvolta mult mai bine ca avocat și ca persoană.

Andrei Săvescu: Vă e frică.

Student: De ce anume? Cumva susțin opinia colegului și aș vrea totuși să vă contrazic cu ce ați spus puțin mai devreme.

Andrei Săvescu: Am spus ceva?

Student: La începutul emisiunii.

Andrei Săvescu: Evit să spun de obicei. Ce am spus? De obicei exprim dubii.

Student: Atunci când ați făcut un fel de comparație între cantitate și calitate. Ați spus că IONESCU SAVA sunt o casă mare de avocatură datorită calității, în schimb, din punctul meu de vedere, calitatea nu este factorul care descrie o casă mare de avocatură. Acolo se pune mai mult accent pe cantiate, și nu pe calitate.

Andrei Săvescu: Pardon? Vă contrazic. Mă scuzați! IONESCU SAVA nu este cea mai mare casă de avocatură, dar casele mari de avocatură, de exemplu, care au peste 150 de avocați, … are peste 150 de avocați înscriți în barou. Nu neapărat în Baroul București, pentru că asta e o altă discuție, dar sunt organizate pe departamente și ceea ce diferențiază casele mari de avocatură este că au echipe suficient de mari încât să poată duce proiecte pe care firma mea, de exemplu, care e o firmă mică, nu le poate susține pentru că nu are suficient de mulți avocați. Adică nu poate grupa 5 avocați pe un proiect sau 7 avocați pe un proiect, dar firmele mari de avocatură sunt modulare, au două, 3 specializări și se formează grupuri pe departamente ca să abordeze niște chestiuni. Ei sunt foarte bine pregătiți. De aceea spunem că IONESCU și SAVA care nu știu cât are, 15-20 de avocați? Câți aveți dumneavoastră?

Radu Ionescu: 20.

Andrei Săvescu: Așa. La 20 de avocați poate să constituie 4 grupuri de lucru. E adevărat, o frimă mare poate să constituie 14, o firmă mult mai mare, dar sistemul de lucru este același. Adică se lucrează în haită pe un proiect ca să se poată gestiona. Pentru că unele proiecte sunt mari. Unele chestiuni de arbitraj internațional, acelea necesită 10-12 oameni. Acelea sunt cu totul deosebite, de sute de milioane de euro. Dar asta diferențiază firmele mari, că se poate lucra așa. O firmă butic este o firmă care nu poate să abordeze. Poate să abordeze cum abordez eu un litigiu complex, cu 2-3 oameni care mă ajută, care pregătesc un litigiu care e foarte bănos, dar nu poți să abordez o fuziune transfrontalieră, pentru că suntem 3-4 oameni. Mai avem și altele pe cap. Pe când o firmă mare poate să disloce un sfert, cum e IONESCU SAVA, să disloce un sfert din oameni să lucreze pe un proiect important. Vroiam să vă informez în legătură cu asta pentru că nu vreau să vă contrazic. Mi s-a părut că ceea ce ați spus, ați spus fără să aveți informații. Așa lucrează firmele mari și sunt foarte buni specialiști, foarte buni.

Student: Dar specialiști sunt și în buticuri. Și o firmă mică atunci când are un proiect foarte mare, își permite să aloce chiar toată echipa dacă proiectul este atât de important încât le aduce și profit.

Andrei Săvescu: Nu poate. Vă spun și de ce. Vă spun eu de ce nu poate. Pentru că are 4, 7 clienți în lucru. Degeaba vine un client care aduce încasări de două ori cât încasează el acum, pentru că nu poate să renunțe la clienții cu care lucrează de 2, 4, 14, 18 ani, ca să lucreze cu un client care îi aduce încasări duble, pentru că nu poate să facă așa ceva. Nu poate să renunțe la client și nu are nici când să angajeze 14 sau 6 avocați noi cu care să facă un grup de lucru fiindcă durează până îi acomodezi, nu ai o capacitate de absorbție. O firmă care are 4-5 grupe poate să absoarbă așa ceva. Și dacă tot absoarbe, tot absoarbe, crește. IONESCU SAVA a crescut în permanență, iar firmele acelea sunt niște firme vechi. Mă rog, e o altă situație cu ele. Foarte prestigioase și puternice, dar în sensul ăsta aș vrea să vă raportați la casele mari de avocatură. La firme care pot să facă asta și la buticuri care nu pot să facă asta, pentru că vă spun că nu pot să facă asta. Pot să ia un ligiu foarte mare, foarte important? De ce? Fiindca că vine o firmă mare care vine la șeful dumneavoastră, care este litigist foarte bun, cu care lucrați dumneavoastră și spune „Ajută-mă pe acest litigiu”. Vine o casă mare de avocatură, care deși are litigiști, din anumite motive, vine să colaboreze punctual, pe proiectul marii case de avocatură, cu avocatul butic. Foarte bine, felicitări, ne-am bucurat, am câștigat, suntem cu toții fericiți, mai vorbim când e.

Radu Ionescu: Dar sunt curios, a făcut cineva practică la o firmă mare de avocatură?

Andrei Săvescu: Am greşit cu ce am spus?

Student: Am făcut şi la o firmă mare şi am făcut şi la o firmă mică şi chiar şi într-un butic s-a putut lua un proiect chiar foarte, foarte mare. Dintr-o echipă de 10 oameni s-au putut da 6 sau 7 oameni pentru un anumit proiect.

Andrei Săvescu: 10 oameni nu e butic.

Student: Şi în acelaşi timp..

Andrei Săvescu: Alo, 10 oameni, alo, 10 oameni nu e butic.

Student: Deci ce înseamnă butic atunci?

Andrei Săvescu: Ce înseamnă butic? 10 oameni înseamnă două module, două grupe de lucru, 10 oameni înseamnă două grupe a câte 5. Nu e butic, buticul este cu 3, 4, 5 oameni. Acela este butic.

Student: Cred că ar fi trebuit stabilit acest lucru de la început pentru că dumneavoastră aţi dat ca exemplu o casă de 150 de persoane.

Andrei Săvescu: Şi am precizat că elementul care este comun.. Bun, dumneavoastră mi-aţi spus că eu am zis că IONESCU SAVA, deşi are 20 de oameni, adică e mare casă de avocatură şi nu are 150 şi v-am precizat eu ce înţeleg prin mare case de avocatură; care are module, grupe de hăitaş pe dosar, mă scuzaţi.

Student: Şi eu v-am explicat ce înţeleg eu prin mari case de avocatură şi buticuri.

Andrei Săvescu: Am înţeles. Butic, haideţi să convenim că butic este cel care nu are 10, care are 3, 4, 5, dacă are 10 nu e butic.

Radu Ionescu: Denisa, te rog.

Andrei Săvescu: O viitoare magistrat.

Radu Ionescu: Aşa sper şi eu.

Andrei Săvescu: Nu? Judecătoare, nu?

Student: Eu vreau să fiu avocat, însă toată lumea de aici mi-a spus că eu trebuie să fiu judecător, nu ştiu de ce.

Andrei Săvescu: Eu v-am întrebat doar.

Student: Dumneavoastră ne-aţi spus despre casele mari de avocatură, dar întâi au fost şi ele la început buticuri care au început cu unul sau doi avocaţi. Mă îndoiesc că ele s-au construit direct pe departamente specializate unde să fie o echipă de 10 persoane să lucreze pe pe proprietatea intelectuală, celelalte să fie pe penal sau mai ştiu eu ce. Tocmai de asta eu cred că nu ar trebui să fie..

Andrei Săvescu: Va doriti sau intrebati?

Student: Fac o afirmaţie.

Andrei Săvescu: Este greşită.

Student: De ce?

Andrei Săvescu: Pentru că aproape toate marile case de avocatură, mările, acelea foarte mari cu peste 100 de oameni, niciuna nu a plecat de la un avocat, doi, de fapt.

Student: Dar de la cât consideraţi dumneavoastră? Eu aşa văd situaţia.

Andrei Săvescu: Deci nu are rost să intrăm acum în istoricul chestiunilor. Lucrurile sunt complexe. Dar înţeleg ideea, ce vreţi să spuneţi. ca o casa poate să plece: să fie butic, după are un modul, după aia apar două module, 3 şi aşa mai departe. Este posibil. Asta face Ionescu Sava acum. Adică asta face în ultimii 5 ani, creşte în continuu.

Andrei Săvescu: Dar sunt de acord cu dumneavoastră.

Student: Eu consider că ar trebui să facem practică mai întâi şi apoi să începem să lucrăm în diverse case de avocatură, astfel încât să ne dăm seama exact ce ne place pentru că aşa, teoretic vorbind, se poate să spunem că da, într-adevăr, într-o casă mai mică de avocatură, nu neapărat butic, dar nu în multinaţionale, s-ar putea să fie un mediu propice pentru noi pentru că lumea care lucrează acolo ne cunoaşte, pentru că..

Andrei Săvescu: Vi se pare că exigenta e mai mică.

Student: Şi acest lucru, doar că în acest caz mie mi se pare că ai şi tu şansa, cel puţin într-o primă fază, să îţi exprimi propriile păreri, pentru că în momentul în care intri într-o societate mare de avocatură ei deja au propriile obiceiuri, propriile moduri de a reacţiona în anumite situaţii şi atunci practic trebuie să te pliezi şi tu la modul în care s-au obişnuit aceştia să lucreze.

Andrei Săvescu: În general aşa se întâmplă, ei se pliază greu după noi veniţi, dar mi se pare normal că lucrează de mulţi ani şi aşa şi-au deprins nişte deprinderi de lucru, complicat să vii cu o invenţie.

Student: Da, aşa este. Dar, în acelaşi timp, nici tu nu ai posibilitatea, cel puţin nu de la început, să te afirmi pe tine ca personalitate, poate că tu ai putea aduce ceva nou pe care ei nu l-au mai încercat până în prezent, în schimb având în vedere că eşti nou venit s-ar putea să îţi spună că „Nu, ideea ta nu este cea mai bună”, dar în schimb am şi un contra-argument: consider că este bine să lucrezi şi într-o casă mare de avocatură pentru că acestea au şi domenii foarte specifice de activitate, adică într-un butic, în general, toată lumea se axează pe penal şi civil, ştim cu toţii. În schimb, într-o casă mare de avocatură ai şi domenii precum concurența, proprietate intelectuală.

Andrei Săvescu: Nu. Ai şi proprietate intelectuală şi concurență, sunt și buticuri specializate.

Student: Da, dar sunt specializate efectiv pe domeniul acela. Poate descoperi pe parcurs că ţie nu îţi place domeniul respectiv, aşa că dacă lucrezi într-o casă mare de avocatură poţi să schimbi departamentul. Aşa, trebuie să schimbi o întreagă casa de avocatură.

Andrei Săvescu: Teoretic da, poţi să schimbi departamentul.

Student: Cam aceasta a fost părerea mea.

Student: Cred că o întrebare foarte interesantă ar fi, de fapt, firma medie sau firmă mare? Mă gândesc la generaţia aceasta de student la Drept, cu siguranţă noi reprezentăm o parte foarte importantă a celor mai buni viitori absolvenţi ai Facultăţilor de Drept aşa că, în calitate de elită a viitorilor absolvenţi, întrebarea care pe mine m-ar interesa firmă mare, şi prin firmă mare vreau să zic foarte clar top 5, top 10, sau firma medie? Aceasta cred că ar fi o întrebare mult mai greu de dezbătut şi mai interesantă.

Andrei Săvescu: Face sens această întrebare.

Student: Nu am reușit să mă prezint până acum, mă numesc Ileana Stancescu şi sunt la Drept, Universitatea din Bucureşti. Eu cred că răspunsul la această întrebare…

Andrei Săvescu: La care? Că s-a ivit o discuţie.

Student: La ce alegem, buticuri sau firme mai mari de avocatură? Sunt ceva mai idealistă, ce-i drept, şi cred că trebuie să ne alegem viitorul job în funcţie de personalitatea şi valorile pe care le avem pentru că sunt de părere că sunt de părere că trebuie să împărtăşim aceleaşi valori şi aceleaşi aşteptări oamenilor cu care lucrăm, sa formam o echipă, să ne integrăm pe deplin în acea echipă.

Andrei Săvescu: Ca o iubire.

Student: Ca o iubire.

Andrei Săvescu: Am înţeles. Sună bine aşa, dar dacă durează doar trei ani?

Radu Ionescu: Tot e bine.

Andrei Săvescu: Tot e bine dacă durează.

Student: Eu vă voi vorbi acum din perspectiva unui viitor stagiar. Şi sincer la întrebarea pe care a ridicat-o Mihai, şi anume dacă vreau să merg într-o firmă foarte mare de avocatură unde lucrează, să zicem, 100-150 de oameni sau într-o firmă medie, cred că prefer într-o firmă medie. De ce? Pentru că într-o firmă mare este destul de greu să te afirmi ca şi stagiar pentru că e foarte dificil să fii, să zicem, observat şi, în al doilea rând, şi cred că mi se pare şi mai important este faptul că există riscul să lucrezi doar pe o anumită nişa ori poate că eu nu-mi doresc să fac asta în stagiatură, ci mai degrabă să abordez mai multe domenii ca să văd efectiv ce vreau să fac când sunt definitiv. Acum, între o firmă medie şi între un butic aş alege o firmă medie din considerentul faptului că s-ar putea ca în 10-15 ani să doresc să-mi fac propria mea firmă şi atunci mi se pare foarte important să vezi cum se lucrează în echipă, să vezi cum se manageriază un proiect. Cred că într-o firmă medie, mai degrabă, ai foarte multe de învăţat şi din punctul ăsta de vedere. Deci alegerea mea cred că ar fi, mai degrabă, spre o firmă medie.

Student: Aş vrea să demontez cumva un mit: şi într-o casă mare de avocatură, ca avocat stagiar, din ce am observat eu, intern fiind, dacă eşti bun o să afle de tine, partenerul o să te asculte, chiar o să îţi ceară părerea asupra dosarului. Asta este un mit. Pentru că şi ei au interesul să asculte idei noi, să ia contact cu informaţii proaspete. În al doilea rând, în ceea ce priveşte întrebarea propusă de Mihai, între o casă mare de avocatură şi una medie, consider că o casă medie de avocatură, în sensul de număr de avocaţi, nu neapărat de topuri, este mai avantajoasă întrucât oferă acele module de care aţi spus, ai posibilitatea să lucrezi în echipă, ai posibilitatea să te muţi de la departamente, deiși, din câte am înţeles e greu, şi să înveţi oarecum multifaţetat şi să lucrezi pe proiecte mai mari şi mai importante. Consider că înainte să ne orientăm spre o casă sau alta, indiferent de câţi avocaţi are, patalama, trebuie să ne uităm şi la ce cazuri au mai avut, la portofoliu său, pentru că e posibil că succesul să devină derizoriu la un moment dat.

Student: Vreau să zic şi eu ceva dacă am voie. Eu consider că indiferent de ce casă de avocatură, mare sau mică sau butic, am tot auzit de la colegii mei că ar fi bine la început se începi la o casă mică, după aia să te muţi, eu consider că foarte importantă este loialitatea, în primul rând. Pentru că dacă te învaţă cineva ceva, acum depinde şi de caracter, nu contează ce casa de avocatură, contează, cred, loialitatea, în primul rând, si recunoştinţa. Mulţumesc!

Radu Ionescu: Bun, discuţia e pertinentă, haideţi să spunem aşa. Dana are mare dreptate. După părerea mea trebuie să vă orientaţi, în primul rând, după o casă de avocatură care are o cazuistică, o clientelă interesantă pentru ceea ce vreţi voi să faceţi, fie că e o casă mică, fie că e un butic de nişă, fie că e o casă medie sau mergeţi la top 5, ce vă interesează este ce cazuri au, pe de o parte, şi care este probabilitatea ca dumneavoastră să ajungeţi să lucraţi efectiv pe acele cazuri, ok? Pentru că şi asta trebuie luat în calcul. Nu la toate casele de avocatură care au nişte dosare de dreptul concurenţei impresionante şi cele mai interesante nu e sigur că veţi ajunge să lucraţi pe acele dosare. E posibil să ajungeţi să lucraţi pe drept bancar, să revizuiţi proceduri şi formulare. Nu se ştie. De asta atunci când luaţi în calcul o astfel de opţiune, după părerea mea, dacă aş fi absolvent de drept astăzi asta aş face, m-aş gândi care este cazuistica şi care sunt şansele mele de a lucra pe ceea ce mă pasionează. Sigur că dacă nu ştiu încă ce mă pasionează, probabilitatea de a avea acces la un număr mai mare, la o gamă mai largă de cazuri pentru un proaspăt absolvent cred că este mai mare la o casă medie de avocatură decât la o casă mare, unde lucrurile sunt totuşi împărţite pe nişte departamente şi unde saltul dintr-un departament într-altul e cel puţin la nivel teoretic, dificil. Da? Deci nu există un răspuns general valabil pentru toată lumea. Sigur că aşa cum veţi observa peste un an, e o piaţă competitivă şi în primul rând trebui să.. bun, poate pentru dumneavoastră nu se va pune problema, pentru că într-adevăr sunteţi printre cei mai buni, dar absolvenţii de drept din fiecare an, de fapt, trebuie în primul rând să-şi găsească o casă de avocatură.

George Albert Ionescu: Da, cred că principalul criteriu va fi: „Mă duc acolo unde mă primeşte” pentru că e destul de dificil. De asta vă spuneam că trebuie să învăţaţi, să învăţaţi, să învăţaţi, să învăţaţi, să fiţi chiar buni. Alt răspuns nu am.

Andrei Săvescu: Bun, am înţeles.

Radu Ionescu: Adică noi opţiunea noastră am luat-o deja. Noi vrem o casă medie de avocatură.

Andrei Săvescu: Acum. următoarea, apropo de aspiraţiile avocaţilor de a fi independenţi, următoarea temă se referă la raportul dintre activitatea de birou, de muncă din spatele biroului său chiar activitatea de instanţa şi activitatea de atragere de clientelă. Chestiune care probabil că ar trebui să vă preocupe, probabil dacă veţi dori să atrageţi clienţi. Vă doriţi să atrageţi clienţi? Da, chiar, vă visaţi, ca stagiari, să vină vreun client la dumneavoastră, aşa prin absurd să zic, ar putea totuşi să vină că bănuiesc că va mai întreabă prietenii, nu? Toată lumea ştie că veţi fi avocaţi şi o să vă întrebe cu toţii tot felul de chestiuni. Bine nu o să vă plătească, dar o să vă întrebe, o să vă ceară părerea. Speraţi să atrageţi clienţi, în afară de familie, dacă sunteţi copii de fabricanţi sau eu ştiu industriaşi sau magistraţi sau, eu ştiu, aveţi o şansă mai mare. Dacă aveţi un student familiar deosebit.

Student: Ca şi stagiar, mi se pare un pic complicat să te ocupi şi de partea asta de a atrage clienţi. Cum aţi spus şi dumneavoastră, poate familia sau poate un prieten ceva dar mi se pare că asta e un skill important pe care ar trebui să îl învăţăm, cel de a trage clienţi, pentru că unul dintre managing parteners de la o firmă la care am făcut practică mi-a spus că peste 60% din cifra lor de afacere sunt clienţii pe care el îi aduce personal. Cumva valorează mai mult decât jumătate din raportul lui pe care îl aduce la firmă. Şi mi se pare că e un skill care nu se învaţă la facultate, cu siguranţă nu se învaţă; în practică, din nou, se pune accentul pe..

Andrei Săvescu: Se învaţă vreo undeva, este vreo şcoală?

Student: Asta zic, că nu se învaţă şi mi se pare că ar trebui să se înveţe cel puţin în practică într-un fel. Eu cel puţin rugăm avocaţii să mă ia cu ei inclusiv la întâlnirile cu clienţii să văd cum relaţionează cu aceştia, să văd cum îşi propagă numele, lucruri de genul ăsta.

Andrei Săvescu: Dar ce părere aveţi despre reţinerea de clienţi? Adică de activitatea de însuşire, scuzaţi-mă, de a fi atractiv pentru client. Pentru că, bun, intraţi într-o firmă, lucraţi, interacţionaţi cu clientul, dumneavoastră trebuie totuşi să fiţi atractiv pentru client, să nu vă rejecteze clientul să zică „Aoleu mi l-ai dat pe asta, aoleu” şi vine la şef şi zice „Domnule, lasă-mă, hai fă-mi tu dosarul că asta mic văd că mi-a zbârcit dosarul”. Adică credeţi că este importantă această aptitudine, adică hai nu de a atrage clienţi, dar de a întreţine clientul, de a face faţă clientului. Clienţii sunt nişte oameni foarte special, sunt şefi, alţi şefi în afară de şefii din cadrul firmei din care lucraţi, alt tip de şefie.

Student: Da, consider că e important să ai o anumită prestanță şi o anumită atitudine şi să fii plăcut pentru că în fond şi la urma urmei te vinzi, e un mod de a spune, dar te vinzi. Atât am avut de zis.

Student: Nu ştiu dacă clientul este neapărat şeful tău, nu aş spune asta. Acum câteva zile mai degrabă ar fi stabilit, domnii de la Ionescu şi Sava cel puţin, ne-au indicat faptul că relaţia dintre avocat şi client se bazează mai mult pe încredere. Îi câştigi încrederea.

Andrei Săvescu: Păi şi relaţia cu şeful nu se bazează pe încredere, ce spuneţi dumneavoastră? Se bazează pe ostilitate şi? Relaţia cu şeful se bazează pe încredere. Dacă şeful nu are încredere nu te angajează. Dacă şeful nu are încredere în tine, poţi să pleci, eşti liber, libertatea este cea mai importantă valoare, deci te şi bucuri, cum ar fi, ca o primeşti.

Student: Eu aş renunţa la terminologia de şef.

Andrei Săvescu: Dar se bazează pe încredere. Sunt absolut de acord că pe încredere da.

Student: Aş renunţa la terminologia de şef şi aş merge pe un lider pentru că, sincer, eu, într-un maestru avocat aş căuta un lider. Pe deasupra trebuie să aspir poate să aspir că el, poate să dobândesc skill-urile lui în ceea ce priveşte clienţii şi poate da, e greu să, e foarte greu ca stagiar să aduci clienţi în firmă, dar să reuşeşti aşa ceva, indiferent că e un client foarte mic, eu cred că e un succes şi cu cât te apuci mai devreme să faci asta, sau să încerci să faci, cu atât mai repede vei dobândi poate chiar abilitate şi, la un moment dat, câştigi. Mulţumesc!

Andrei Săvescu: Alte opinii?

Student: Merci! Consider că pe parte de aducere de clienţi în firma, practic, e un fel de vânzare de servicii, practic e exact acelaşi lucru ca în domeniul vânzărilor. La fel ca şi în acel domeniu sunt unii oameni care sunt înnăscuţi cu abilitatea de a fi plăcut, de a fi şarmant, un adevărat vânzător, sunt unii oameni care ajung vânzători după foarte multă muncă. Dar practica arată faptul că un vânzător care nu s-a născut vânzător poate să fie un vânzător la fel de bun ca şi un vânzător care s-a născut vânzător, doar că trebuie să muncească pentru asta.

Radu Ionescu: Ok, mulţumim!

Student: Aş mai avea şi eu ceva de spus, pe scurt. Consider că ar trebui cultivat şi acest gen de inteligență emoţională. Poate la început nu va fi eficientă fiind o poziţie care nu ne va permite atâta expunere, dar gradual vom putea să câştigăm încrederea, să aducem clienţi la firmă şi, de ce nu, de ce să fim ipocriţi, poate dacă vom fi puşi într-o anumită poziţie să putem să ne desprindem şi să fim pe cont propriu. Cred că şi asta este important.

Radu Ionescu: Bun, apropo de tema dezbaterii, Avocatură între meserie şi vocaţie, eu nu aş zice totuşi că suntem agenţi de vânzări, dar în firmele americane există chiar un articol foarte interesant: Are your assocites the right marketing agents? Deci, dacă noii stagiari sunt ceea ce trebuie din punct de vedere al marketingului. Evident că se va aştepta de la fiecare dintre voi să aduceţi clientelă. E o meserie liberală, prin excelenţă. Asta înseamnă că fiecare dintre voi trebuie să aveţi o clientelă. Asta înseamnă o meserie liberală. Da, o meserie liberale înseamnă meserie în care profesionistul are clientelă. Nu? Nu o să puteţi să o aveţi din prima. Şi atunci primul pas pe care puteţi să faceţi este să o menţineţi pe cea pe care v-o pune la dispoziţie firma sau avocatul pentru care veţi lucra; practic, voi veţi fi în anumite situaţii interacţiunea şi voi veţi determina dacă un client rămâne sau pleacă de la firmă. Un stagiar poate să se afirme foarte tare tocmai impresionând un client important care din cauza stagiarului respectiv, şi eu vă spun din experienţa mea, că atunci când eram stagiar am reuşit să fac treaba asta, să fac un client care venise pentru o chestie minoră să îşi aducă tot business-ul la firma la care lucrăm, dar la fel de bine un stagiar, o chestie foarte mică, un lucru aparent neimportant poate să o dea în bară de tot şi din cauza asta să piardă un client. Prin urmare, primordial, ăsta ar fi rolul vostru, să menţineţi clientela pe care o aveţi. Şi bineînţeles, după aceea, să o creşteţi. Sigur că există şi discuţii cum se face asta, cum se creşte, da, ştiţi cum e, sfaturile astea atât de importante costă.

Andrei Săvescu: Ar fi interesant de discutat, nu ştiu dacă dumneavoastră aveţi reprezentarea cât se lucrează la avocatura, dar ştiţi că se moare direct, că nu e cu pensie, cum credeţi că se împacă activitatea, în general extensiva ca număr de ore de avocatură cu necesităţile de studiu. Adică, trebuie totuşi să fii tot timpul la curent, să fii informat, să ştii ce se întâmplă în lume, să ştii ce se întâmplă în lumea juridică nu mai vorbesc, e bine şi să ştii cine cu cine, ce judecător a fost sancţionat că poate tocmai ai de dat inspecţia judiciară şi e nervos, să fii la curent că s-a modificat, Curtea Constituțională tocmai a trântit un articol alaltăieri şi dumneavoastră, că aţi fost obosită şi eraţi prinsă în nişte dosare, veniţi şi îi daţi înainte şi avocatul adversar vă şi lăsa, mustăceşte aşa, râde în sinea lui, judecătorul habar nu are ca şi el a fost la munte şi la sfârşit după ce vă daţi în spectacol vine şi spune „Ştiţi, de alaltăieri e..” Vă daţi seama, eşti praf! Cum credeţi că puteţi să împăcaţi și capra şi varza, înainte, înafară de faptul că, mă rog, capra o să mănânce varză, adică să supravieţuiască şi varza? Păi în timpul facultăţii e foarte clar, învăţaţi, iar în pauză, bibliotecă, e simplu.

Student: Eu cred că profesia asta e una în care cel mai bine s-ar aplica principiul „informaţia e putere” şi eu, cel puţin, încerc să-mi fac un obicei, de a rămâne tot timpul informat, să-mi intre cumva în reflex. Ori când intru pe internet, ori când deschid calculatorul, ori când aud ceva la televizor, încerc să îmi ţin urechile deschise şi să ascult, să captez orice informaţie că niciodată nu ştii când o poţi folosi, de aceea mi se pare că e un lucru extrem de important în profesia asta să fii tot timpul la curent, cu cât cunoşti mai multe cu atât ai mai multe opţiuni într-o anumită problemă, ai de unde să alegi, dacă ai mai multe informaţii, să zicem decât unul care nu face asta, care petrece mai mult timp pe Facebook decât pe JURIDICE.ro.

Andrei Săvescu: Şi dacă terminaţi la 1:30 lucrul pe dosar şi Curtea Constituţională s-a pronunţat în ziua respectivă, şi a doua zi mergeţi la proces că e la ordinea zilei asta?

Student: Bună ziua, numele meu este Andreea Popescu, nu am avut încă ocazia să mă prezint, sunt student în anul III la Facultatea de Drept, Universitatea din Bucureşti.

Andrei Săvescu: Anul?

Student: Anul III. Toţi suntem în anul III

Andrei Săvescu: Adică sunteţi în anul IV deja, sper. Are cineva restante?

Student: Măriri să ai 10, nu? Bun, cu privire la faptul pe care l-aţi sesizat anterior, dacă terminăm munca, adică începem la 9 şi terminăm la 1:30, oare cum putem să fim în pas cu informaţia. Multe din societăţile de avocatură la care eu am lucrat aveau ceea ce se numea Revista Presei, ceea ce însemna că mergeam la birou la 9 dimineaţa, iar la ora 9 şi jumătate departamentul de PR deja trimitea către toţi internii şi avocaţii ceea ce se întâmplase în ziua respectivă, ziua anterioară, ceea ce mi se pare un plus pentru orice societate de avocatură, să fie conectată la ceea ce se întâmplă. Aşa-numitele „bârfe juridice” de care vorbeaţi anterior, ce s-a întâmplat cu judecătorul, ce sentinţa a dat acel judecător sau ce a zis un anumit procuror pe o anumită problemă de drept, dar şi.. voiaţi să spuneţi ceva?

Andrei Săvescu: Nu, vă ascult!

Student: Şi sunt de acord cu colegul meu care a spus că…

Andrei Săvescu: Bârfa, mă, bârfa, nu mi-a plăcut..

Student: Este un fel de a mă exprima. Consider, într-adevăr, că meseria de jurist, în general, comportă două aspecte: în primul rând, acest principiu conform căruia informaţia este putere, dar şi principiul conform căruia în viaţă trebuie să înveţi constant şi cred că se impacă aceste două lucruri, în primul rând, prin platforme juridice putem să fim mereu informaţi, dar prin studiu individual şi constant să fim la curent cu schimbări legislative de exemplu, Codurile despre care v-aţi exprimat anterior şi despre care vorbeaţi că se schimbă în mod constant, precum şi legislaţia.

Andrei Săvescu: Nu e vorba de bârfe, dumneavoastră numiţi bârfe împrejurări de genul că un judecător este cercetat de inspecţia judiciară, că asta se întampla şi când îl aveţi în sala veţi şti că e stresat, el vine, dar are pe cap, sunt acolo nişte oameni care aşa, sau vedeţi că un avocat a apărat într-un proces pe nu ştiu ce judecător şi e uşor să aflaţi că judecătorul respectiv este rudă cu, nu ştiu, partea dumneavoastră în dosar, adică sunt uneori informaţii dacă dumneavoastră, dacă sunteţi avocaţi pledanţi, informaţii publice, trebuie doar să fii atent ca să ştii pe ce lume trăieşti, sigur că asta nu e nimic ilegal în a şti lucrurile astea, astea sunt, asta e o chestie, dar dumneavoastră le numiţi bârfa, dar mai importante decât asta, probabil, sunt chestiunile strict legale, strict legale şi să ştiţi, vedeţi că judecătorii publică adesea culegeri de jurisprudenţă şi selectează nişte spețe, ei bine, spețele pe care ei le selectează în culegerile de jurisprudenţă, de bun simţ, fireşte, ei selecţionează spețele în soluţiile în care ei cred, acele spețe sunt soluţionate, şi atunci chiar dacă sunt soluţii pronunţate de el sau de altcineva, e limpede că dacă este o speţă dintr-o culegere publicată, fie şi o simplă culegere, sigur că judecătorul are tendinţa să fie pe soluţia respectivă, o să dea şi altă soluţie că nu e legat de ea, dar asta înseamnă că trebuie să argumenteze. El, în mintea lui, vine cu acea soluţie. Deci acest studiu care, practic, nu tine fix pe dosar, nu este chiar pe activitatea zilnică, doar că, uneori, voiam să subliniez că lucrurile astea se petrec de la o zi la alta şi dacă nu eşti pe fază, vorbeşti singur dacă eşti pledant, dar probabil că unii dintre dumneavoastră nu vor fi pledanţi, deci vor fi oameni care vor studia pentru pledanţi şi cât pledantul se duce şi vrea să spună nu ştiu ce parcă văd stagiarul alergând şi spunând: „Fii atent, fii atent, fii atent!!” Şi pledantul se reorientează că i-a suflat stagiarul ceva, i-a dat pe chat şi zice „Mă bâzâie pe chat în instanţă, ce Dumnezeu.”

George Albert Ionescu: Dar vă daţi seama că tema asta a fost o temă capcană. Cum vă informaţi voi de toate noutăţile, nu?

Andrei Săvescu: Simplu.

George Albert Ionescu: E simplu, nu? JURIDICE.ro.

Andrei Săvescu: Aaa, asta era?

George Albert Ionescu: Aşa trebuia să răspundeţi, nu?

Andrei Săvescu: Bine, acum nu facem reclamă la JURIDICE. Mulţumesc, uite eu nu mi-am dat seama că era o minge servită, ridicată la fileu, dar mai important decât asta, JURIDICE este pentru vizibilitatea tinerilor pentru că una este să aplici, să trimiţi CV, apropo de a-ţi ataşa lucrarea de dizertaţie, şi alta este să spui „Uitaţi-mă, eu înţeleg un articol de drept, uitaţi-mă, eu înţeleg o lege, uitaţi-mă, eu am o părere cu privire la ceva.”, chiar dacă faci doar nişte comentarii, nu vorbesc dacă scrii, s-a întâmplat că uneori internii de la JURIDICE.ro, apropo, să scrie o chestiune despre un articol publicat de profesori în revistă, persoanele de faţă, nu e vorba de persoanele de faţă şi profesorul respectiv să îi zică „Domnule, dar eu aş vrea să ştergeţi nota de doctrina”. De ce? Că înainte s-o ștergem ne-am uitat. Pentru că acea notă de doctrină conținea niște.., adică internul sesizase foarte bine despre ce era vorba în propoziție și a făcut rezumatul. „Cutare susține că..”, iar profesorul și-a dat seama: „Stai, stai că nu voiam să fiu chiar așa” și ne-a rugat să ștergem, ceea ce am și făcut. Adică această vizibilitate a tinerilor este foarte importantă. Faceți penale?

George Albert Ionescu: Nu.

Andrei Săvescu: Sunt tineri care procesează comunicatele DNA și care citesc în fiecare zi infracțiuni. O să spuneți „Ce mare șmecherie? E un fel de copy-paste, aproape”, dar în fiecare zi citești conținutul constitutiv al infracțiunii, în fiecare zi citești despre procedura care se aplică, în fiecare zi le citești. De bun-simț că le cam știi, ești cam familiarizat. Sigur, și la școală ești familiarizat, dar când le faci zi de zi, jumătate de an, ești cam în temă, să fim serioși, dacă aplici pe așa ceva. Sau dacă te ocupi să studiezi chestiuni de drept privat mai întâi, și apoi, treptat treptat, de la sine, te orientezi spre o materie, îți place recuperarea de debite, că ți se pare palpitant, se conturează niște specializări. Asta fiindcă era o minge ridicată. Ultimul punct pe ordinea de zi, asta mi se pare cel mai spectaculos, ce 3 întrebări ați pune dumneavoastră unui candidat stagiar, unui candidat care vrea să devină stagiar? Ce întrebări ați pune, dacă ați fi recrutor? Adică dacă ați fi în locul Casei de Avocatură IONESCU SAVA, ce 3 întrebări încuietoare sau neîncuietoare ați pune cuiva care vine?

Student: Ați spus la început că respins niște persoane de la interviu..

Andrei Săvescu: 14.

Student: 14 persoane.

Andrei Săvescu: Nu, am întrerupt interviul, am avut treabă.

Student: Ați întrerupt interviul. Or, personal, dacă eu aș avea această poziție, aș pune întrebarea și, dacă ar răspunde că nu vor, vreodată, să plece pe cont propriu, aș întrerupe interviul, pentru că asa demonstrează un curaj.

Andrei Săvescu: Așa este, dar motivul nu este faptul că vrei să faci asta, motivul este că spui la interviu asta. E ca și cum judecătorul te-ar întreba „V-ați pregătit pe dosar?”, „Domnule, sunt cam praf”. Evident că nu o sa zici, o să zici „Da, m-am pregătit.. Unde-i Codul? Dă Codul”, adică încerci să faci față situației, cum să spui „Bună ziua! Eu am venit acum la interviu, aș dori să lucrez cam 2-3 ani, după care să-mi fac cabinet și să plec cu o parte din clienți”? Cum să faci așa ceva? Asta arată o lipsă de caracter, dacă mă întrebați pe mine.

Student: Stați, eu nu am spus că el afirmă din prima. E întrebarea pe care i-aș pune-o eu: dacă în viitor dorește să meargă pe cont propriu. Consider că o persoană de perspectivă poate și are suficientă încredere în el încât la un moment dat să fie capabil să-și susțină o casă de avocatură, să mențină relații cu clienții și să aducă noi clienți pentru că, în cazul în care relația noastră funcționează bine, vom construi împreună. Tocmai, dobândim acea încredere pe care o vrem și sunt sigur că va prefera să rămână alături de mine în societate, alături de colegii mei, și va fi mult mai câștigat și va crește mult mai repede dacă dă dovadă de un spirit curajos și va crește mult mai repede dacă ar pleca pe cont propriu. La un moment dar, sigur, persoana respectivă va putea să observe asta.

Andrei Săvescu: Așa se și face, nu e nicio problemă dacă răspundeți așa la interviu, în realitate, la firmele mari, nu e nicio problemă dacă răspundeți așa pentru că gândul celui care vă intervievează va fi „Da, da, sigur, da.. O să faci, când e, sigur, bineînțeles că da.” Și o să se întâmple asta la un moment dat într-o firmă mică, cum sunt eu, nu-mi permit lipsa de caracter. Într-o firmă mare merge și cu probleme, „E ok, ești inteligent, super! Poftim dosarul, te rog, la revedere!” Într-o firmă mică, în care grupul este mic, vătămările unor probleme de comportament sunt grave, sunt serioase. Într-o firmă mare, nu contează, ce e acolo.. Se compensează lucrurile, cumva. Într-o firmă mică nu se poate așa ceva. Deci e o chestiune specifică, personală, eu am făcut așa ceva. În firme nu pățiți așa ceva, puteți să spuneți liniștit „Da, vreau să îmi fac și eu firmă.”, „Păi fă-ți, du-te.”, „Dar nu, mai întâi să învăț de la dumneavoastră.”, „Te rog, învață!”

Student: Legat de ce ați spus dumneavoastră, aș avea o întrebare pentru dumneavoastră. De ce vi se pare o lipsă de caracter ca eu să vin într-o firmă și să am planuri să plec undeva, în 4-5 ani?

Andrei Săvescu: Mi se pare interesant să spui asta la un interviu, mi se pare normal să se întâmple așa ceva, dar la un interviu să spui asta mi se pare că nu te-ai pregătit pentru interviu, mi se pare că ești nepregătit să studiezi un dosar dacă pentru interviu nu ești pregătit. Care ar fi un răspuns corect la o asemenea întrebare? Acum suntem în direct, ar trebui să oprim transmisiunea. „Ce plănuiești să faci? Vrei să o iei pe cont propriu? Cum vezi viitorul tău profesional?” Și tu te gândești că ai vrea să o iei pe cont propriu, să nu știu ce, te lipești și de vreun client, dar care te apreciază, mai ales dacă lucrezi și mai ieftin decât firma cu care ai stat 4-5 ani. Te apreciază personal, și că ești mai ieftin, bineînțeles. Care ar fi un răspuns ok la interviu?

George Albert Ionescu: Întrebarea sună altfel, cum o punem noi: unde te vei peste 5 ani? Asta e întrebarea

Andrei Săvescu: Așa. Care e răspunsul politically corect?

George Albert Ionescu: Mulți pică în capcană: „Mă văd cu firma mea.”

Student: Eu, cel puțin, cred că aș răspunde la modul de „vreau să cresc cât mai mult, ca și avocat, vreau să mă dezvolt cât mai mult, la nivel profesional” și probabil că nu aș intra în foarte multe detalii, ce înseamnă dezolvoltare, la nivel profesional.

Andrei Săvescu: Da, mai secretos face sens, e bine. E un pas bun pentru început, să fii mai rezervat, mai secretos, „Nu scoți de la mine ce părere am”.

George Albert Ionescu: Hai să vedem cum ar răspunde cineva la întrebarea asta. Uite, tu nu ai vorbit deloc, din colț, acolo. Cum ai răspunde?

Andrei Săvescu: A vorbit, a vorbit.

George Albert Ionescu: La un interviu, te întreabă recrutorul unde te vezi peste 3 ani.

Student: Am primit întrebarea unde mă văd peste 10 ani, iar la întrebarea respectivă am răspuns că mă văd avansând, probabil, în aceeași firmă, dar nu mă mai văd junior, clar, peste 10 ani. Peste 3 ani, în schimb, mă cam văd în același post, e o perioadă foarte scurtă de timp – 3 ani. 3 ani, abia îmi dau definitivatul și mai apuc să profesez un an. Probabil pe același post în 3 ani. Mai târziu mi-ar plăcea, în schimb, să avansez, dar în 3 ani nu cred că o să capăt experiența necesară pentru a avansa.

George Albert Ionescu: Am înțeles. Mulți cad în capcană. Haideți să mai vedem o întrebare interesantă care s-ar pune la interviu, care considerați voi că ar fi interesantă.

Student: Eu aș întreba aplicantul, deși sună poate un pic clișeic, l-aș întreba ce crede el că îl face diferit față de ceilalți 20 de aplicanți pe care i-am primit astăzi. Aș pune întrebarea asta pentru că aș afla două chestii. În primul rând, aș vedea dacă el îmi zice, într-adevăr, ceva ce îl diferențiază de restul sau îmi zice exact același lucru pe care mi l-au zis ceilalți 20, lucru care mi-ar dovedi că, într-adevăr, nimic nu-l face diferit. În al doilea rând, mi-ar demonstra ce crede el despre el însuși și știe evalua bine skill-urile și dacă și le știe pune în lumină cum trebuie.

George Albert Ionescu: Și tu cum ai răspunde la întrebarea asta?

Student: Eu aș răspunde prin prisma lucrurilor pe care le-am făcut în facultate, aș răspunde cu faptul că am făcut ceva ușor diferit de avocatură, anume sunt jurnalist la o revistă complet formată din studenți, pentru studenți.

Andrei Săvescu: Cum se numește?

Student: Loierii. Și lucrul care m-a ajutat pe foarte multe planuri: unu, am scris articole, m-am documentat pe anumite subiecte de drept; doi, am editat articole, am citit numeroase alte articole, fiecare articol trebuind să-l corectez nu numai din prisma limbajului, ci și al conținutului; trei, am pornit de la zero, am luat un proiect care a fost ideea câtorva studenți din ani mai mari și noi a trebuit să promovăm, să încercăm să-l ducem mai departe, să-l ținem în viață, chiar să-l facem să crească. Cred că toate skill-urile astea ar putea fi, la rândul lor, aplicate într-o viitoare meserie de avocat, lucru care mă face un pachet puțin mai complet decât un student care poate nu a făcut asta.

Și dacă eu ți-aș spune că am făcut același lucru, cu ce te-ai diferenția de mine?

Student: De tine, nu.

Student: Deja suntem doi.

Student: Da, suntem doi.

Student: Și o să mai fie și alții.

George Albert Ionescu: Haideți să mai vedem și colega din spate, că nu a vorbit.

Student: Da, bună ziua! Numele meu este Liana Stoica, sunt studentă în anul III la Facultatea de Drept din București. Eu aș fi curioasă, în calitate de angajator, sau l-aș întreba pe student să îmi spună ceva ce nu se regăsește în CV, în primul rând. Și o altă întrebare ar fi care este lucrul cel mai important pe care crede că l-a realizat până la momentul respectiv, în viață, deoarece, într-adevăr, pregătirea juridică este foarte importantă. Cu toate acestea, pe mine m-ar interesa și personalitatea, să văd ce anume cântărește mai mult pentru el deoarece pregătirea juridică o poți învăța pe parcurs, dar talentul sau abilitățile personale cred că sunt cele care diferențiază și aș fi curioasă să aud răspunsuri la aceste întrebări.

George Albert Ionescu: Păi nu, trebuie să răspunzi întâi tu.

Andrei Săvescu: Foarte frumos.

George Albert Ionescu: Ce n-ai pune tu într-un CV pe care l-ai pune pe masă, după aceea?

Student: Poate în legătură cu hobby-urile. Într-adevăr, în CV nu cred că sunt evidențiate. Cu toate acestea, pentru mine, de exemplu, limbile străine sunt o pasiune și chiar dacă le menționez într-un CV, poate felul în care am dobândit cunoștințele în fiecare dintre ele ar fi un mod personal de a răspunde la această întrebare și ar fi ceva ce, cu siguranță, nu aș trece în CV.

George Albert Ionescu: Faptul că știi foarte bine limbi străine sau faptul că ai performanțe la limbi străine nu ai trece într-un CV?

Student: Performanțe, nu, dar felul cum le-am învățat, de mică, în anumite cirsumstanțe personale.

George Albert Ionescu: Am înțeles, adică ai locuit foarte mult pe afară sau ceva de genul.

Student: Și așa, dar și prin prisma familiei sau a copilăriei, să spunem.

George Albert Ionescu: Și lucrul cel mai important? Ce ai făcut tu cel mai important?

Student: Pentru mine lucrul cel mai important a fost să plec 2 ani cu o bursă în străinătate, în Marea Britanie, am terminat acolo liceul și un program de bacalaureat internațional care pe mine m-a dezvoltat foarte mult. Cei 2 ani petrecuți acolo nu cred că pot fi comparați cu aproape nimic din ce am făcut atunci pentru că a fost o perioadă de maturizare, o perioadă în care am plecat singură de acasă, am învățat să mă adaptez într-o societate nouă, cu reguli foarte stricte, dar am cunoscut oameni extraordinari și totul a fost un plus, de fapt, o mare de plusuri.

Student: Eu vin cu o părere diferită de a ei întrucât cred că este important să trecem în CV și hobby-urile deoarece angajatorul poate să afle și despre personalitatea ta. Un caz concret a fost acela când am fost la un interviu, atunci când am completat CV-ul am omis să completez câmpul de hobby-uri, mi s-a părut absolut irelevant să notez respectivele. Spre sfârșitul interviului, chiar sunt întrebată „Dar care sunt hobby-urile tale, ce alte activități ai?” și tocmai din cauza asta, ulterior, mi-am dat seama, de fapt, că s-a urmărit să se vadă că nu neapărat, când prezentăm un CV, trebuie să trecem strict tot ceea ce am reușit noi să facem, din punct de vedere strict juridic. Pentru că asta te poate face în ochii angajatorului ca un roboțel, poate ei nu caută asta în echipa lor, poate ei caută un om ușor uman.

George Albert Ionescu: Doar ușor uman.

Student: Nu am apucat să mă prezint, totuși, din prima, mă numesc Popa Daliana, sunt studentă la Facultatea de Drept din cadrul Universității din București. Dacă aș fi în situația unui angajator, cred că l-aș ruga pe cel intervievat să-mi facă un top 3, pentru a-l cunoaște mai bine, evident, între un salariu bun, un mediu de muncă prietenos, un mentor, viață de familie, program scurt și dosare interesante.

Andrei Săvescu: Dintre cele 5 chestiuni.

George Albert Ionescu: Și tu cum ai face topul?

Student: Păi cred că primul ar fi mentorul pentru că cel mai important este să ai de la cine să înveți, pe locul al doilea aș pune mediul de lucru prietenos pentru că degeaba ai de la cine să înveți dacă nu lucrezi cu oameni cu care îți face plăcere să lucrezi și degeaba ai cunoștințe dacă nu vii cu drag la muncă, și pe locul al treilea aș pune banii pentru că, până la urmă, și banii sunt importanți, dar asta doar în prima parte a carierei, să spun așa. Astea 3 opțiuni în prima parte a carierei. După o perioadă, cred că aș înlocui mentorul cu dosarele interesante.

Andrei Săvescu: Și familia?

George Albert Ionescu: Și familia, nu? Mai așteaptă, da.

Andrei Săvescu: Familia cu mentorul. Rândul 4. Și atunci s-a rezolvat și cu banii.

George Albert Ionescu: Da, desigur.

Student: Pe mine m-ar interesa foarte tare să văd dacă cel care se află în fața mea, într-adevăr, cunoaște societatea mea de avocatură și probabil l-aș ruga să-mi zică două din motivele principale pentru care el se află azi în fața mea pentru că vreau să văd dacă mă cunoaște, dacă cunoaște obiectul meu de activitate, care e specializarea mea, care sunt domeniile în care noi lucrăm mai mult, în care noi lucrăm mai puțin, și, în principiu, de ce vrea el la mine.

George Albert Ionescu: De ce m-ar interesa pe mine asta?

Student: Pentru că mi se pare important un research făcut anterior, pentru că vii pregătit la interviu și pentru că nu ești acolo doar că „Hai că poate mă ia ăsta”.

George Albert Ionescu: Am înțeles.

Student: Eu, ca angajator, aș căuta un om care, cât de cât, să semene cu cei pe care îi am în echipă. Să nu iau oameni cu caractere total diferite, așa că l-aș întreba ce știe despre firma mea, iar apoi aș încerca să-i explic, dar dintr-un punct de vedere uman, să-i vorbesc despre echipa mea, despre oamenii pe care-i am, dacă crede că poate să se înțeleagă cu acești oameni, iar apoi aș pune și o întrebare specifică pentru că pe mine oameni mă interesează dacă oamenii continuă să citească și să se culturalizeze, aș întreba care este ultima carte citită.

Andrei Săvescu: Cum care?

George Albert Ionescu: Cartea de vizită.

Student: Da, mă refer la literatură, nu la drept.

Student: O să vă adresez întrebarea, dar n-o să primiți răspuns imediat. Aș dori, întâi, să primesc răspunsul dumeavoastră și apoi să răspund; așa mi s-ar părea, totuși, mai corect. Întrebarea pe care aș adresao domneavoastră, la un interviu, ar fi următoarea: cum poți să vinzi servicii de consultanță, în domeniul concurenței, unei firme specializate în domeniul concurenței?

George Albert Ionescu: Cum să vinzi? Ești la mine la birou, ți s-a pus întrebarea, hai, să te vedem.

Student: Deoarece nimeni nu vrea să răspundă la întrebare și au pasat microfonul înapoi la mine, o să răspund eu. Întrebarea este foarte mult inspirată dintr-o întrebare clasică din domeniul vânzărilor, cum vinzi gheață la un eschimos? Și răspunsul este următorul: îl întrebi cum îi plac cuburile de gheață, poate le vrea pătrățoase, poate le vrea sferice, s.a.m.d. mergând pe chestia asta, aș putea spune ceva foarte similar și pentru o firmă specializată în domeniul concurenței, poate au mărime redusă, buticul specializat de care domnul Săvescu vorbea mai devreme, și nu pot lucra în anumite proiecte, deși specializat în domeniul concurenței poate nu ating toate toate ariile concurenței sau anumite domenii din domeniul concurenței, gen abuz de poziție dominantă, s.a.m.d., nu au echipa pe respectivul domeniu, foarte pregatita, sau doar un numar de avocati s.a.m.d. Deci e foarte ușor de răspuns la întrebare.

George Albert Ionescu: Am înțeles. Tu ești chitit pe vânzări, da? Eu nu aș pune întrebarea asta, în niciun caz.

Student: Eu aș vrea interviul puțin tripartit. Mai întâi aș da un test de cunoștințe juridice, distinct de interviu, foarte temeinic, și astfel, la interviu nu va fi nevoie să mă leg de așa ceva pentru că aș vrea să cunosc omul și, în loc să pun prea multe întrebări, m-aș axa și pe strângerea de mână pentru că se degajă multe răspunsuri din asta și din modul în care îmi susține privirea personajul interveviat. În al doilea rând,

Andrei Săvescu: Înseamnă că aveți foarte mult experiență de viață. Ați cunoscut sute și mii de oameni încât puteți să trageți niște concluzii din așa ceva.

Student: Nu neapărat.

Andrei Săvescu: Sau doar intuiția?

Student: Oamenii pot fi citiți, după aceste indicii.

Andrei Săvescu: Cu cât ai mai multă experiență, cu atât mai bine.

Student: Așa, off the record, primul meu stagiu a fost la Societatea de Științe Juridice și tot drumul mă gândeam „trebuie să dau mână așa, strong, să vadă că sunt încrezătoare”. Am ajuns acolo, eram atât de încrâncenată să dau mână cu toată lumea, am uitat să dau mână, n-am mai dat cu nimeni și când am plecat știam că n-am făcut ceva la interviul ăla, știam și mă apăsa, așa, pe drumul spre casă. Și mi-am amintit. Eu am avut experiența unui interviu foarte plăcut în care am fost întrebată chestiuni ce țineau de mine și mi-am dat seama că omul respectiv vrea să mă cunoască pentru că are nevoie în echipă nu doar de un stagiar, de un intern, ci și de o persoană care să se adapteze, care să corespundă principiilor după care se ghida echipa respectivă, cu care să poată să conviețuiască în pace și armonie.

George Albert Ionescu: Interesant.

Andrei Săvescu: Alte sugestii de întrebări? Nu de alta, dar ora de dezbatere mă refer la cea de-a doua oră, bineînțeles, se apropie de sfârșit, am depășit doar prin dublare timpul, cred că s-a mai întâmplat o dată. Mie mi s-a părut o dezbatere foarte frumoasă, chiar foarte frumoasă și dumneavoastră ați reprezentat, în pofida laudelor pe care vi le-am adus la început, ați reprezentat o surpriză plăcută pentru mine, adică și mai bine decât v-am lăudat la început. Vreau să mulțumesc, în numele echipei JURIDICE.ro, gazdelor noastre, coorganizatorilor acestei dezbateri, domnului avocat George Ionescu și domnului avocat, în contumacie, Radu Ionescu, pentru aceste frumoase momente petrecute împreună și pentru discuțiile foarte interesante, mai ales ultimele, cu întrebările dumneavoastră, o să notez aceste întrebări.

George Albert Ionescu: Eu le-am notat.

Andrei Săvescu: Nu în ultimul rând, vreau să vă mulțumesc dumneavoastră, stimați colegi care ne urmăriți online, fără de care JURIDICE.ro n-ar fi ceea ce este. O seară bună vă dorim!

---

– Studii postuniversitare. Cum și când să fac o alegere utilă și corectă?
– Sunt mai timid(ă)… Cum reușesc să trec peste trac, timiditate?
– Practica în timpul și după anii de facultate. Ce ar trebui să urmăresc în anii de început? Cum este „munca”?
– Case mari de avocatură vs. buticuri de avocatură. Cum aleg?
– Munca „în spatele biroului” și atragerea de noi clienți
– Un avocat trebuie să fie mereu conectat & informat. Cum reușești să faci asta când ai multe ore dedicate muncii?
– Dacă un candidat ar veni la tine pentru un interviu de angajare, care ar fi 3 întrebari pe care le-ai pune tânărului doritor să se alăture echipei?