Spălarea banilor. Trecut, prezent și viitor (ediția 8). VIDEO

Andrei Săvescu: Bună seara, stimați colegi. Continuăm seria de emisiuni dedicate dezbaterilor juridice cu o temă foarte interesantă, credem noi: spălarea banilor, despre trecutul, prezentul și viitorul spălării banilor. Probabil că banii nici nu ar trebui spălați pentru că înțeleg că este incriminată spălarea banilor, ar trebui să rămână murdari, banii probabil sunt murdari pentru că trec prin multe mâini, ceea ce vă dorim și dumneavoastră. Dezbaterea care, așa cum v-ați obișnuit, are un accentuat caracter tehnic fiind destinată profesioniștilor, adică dumneavoastră, se bucură de o participare prestigioasă a unor specialiști în domeniul respectiv, ca de obicei, la dezbaterile juridice. Am plăcerea să salut și să mulțumesc și pe această cale prezența doamnei procuror Elena Hach, reprezentantul parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în plenul Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor, prezența doamnei judecător doctor Camelia Bogdan de la Tribunalul București cu o bogată experiență în judecarea cauzelor în această materie, a domnului profesor Mihai Hotca, specialist în drept penal pe care de altfel în cunoașteți, și un avocat recunoscut, și nu în ultimul rând, a domnului avocat doctor Antoniu Obancia care mi-a făcut onoarea să accepte să fie și moderatorul tehnic al acestei dezbateri, de la Zamfirescu Racoți și Asociații, căruia mă grăbesc să îi dau cuvântul pentru a pune în discuție problemele foarte interesante, deja anunțate, în legătură cu tema emisiunii, spălarea banilor, mie revenindu-mi sarcina plăcută de încerca să urmăresc legislația incidentă în materie pe măsură ce se fac discuții pe marginea textelor și sarcina interesantă de a pune întrebări în calitate de nespecialist în materie dacă mi se pare ceva neclar, deși cred că dumneavoastră, cei care ne urmăriți sunteți cu mult mai specialiști decât mine și în fine, înainte de a-i da cuvântul colegului meu Antoniu Obancia, moderatorul, să salut prezența studenților prezenți alături de noi în această seară. Vă rog!

Antoniu Obancia: Mulțumesc, mulțumesc pentru participare și invitaților de asemenea. După titlul temei propuse, „Spălarea banilor – trecut, prezent și viitor”, aș începe cu o perspectivă criminologică a fenomenului, desigur, foarte pe scurt. S-au scris lucrări, s-au făcut statistici pe plan internațional, [restrict]pe plan național, s-a stabilit, de exemplu, că principala sursă de proveniență a banilor murdari ar fi crima organizată. S-au făcut defalcări, s-au folosit expresii și nuanțe, de exemplu „capitalurile spălate” sau „albite”, sau împărțit după distincția între „capitaluri murdare” sau „negre”. Capitaluri murdare ar însemna cele care sunt rezultate din activități permise de lege dar nedeclarate, cu referire la frauda fiscală, ca una din principalele surse de bani spălați, sustragerea de la plata impozitelor, în vreme ce expresia „capitaluri negre” s-ar referi la proveniența banilor murdari din activități ilegale, efectiv criminale, cum ar fi, în principal, traficul de droguri, contrafacerile comerciale, pirateria informatică și multe altele. Spuneam că s-au scris cărți în materie și o carte apărută în 1999, autor Costică …, avea un motto sugestiv pe care aș vrea să-l aduc în discuție pentru a da cuvântul invitaților, „pentru spălarea banilor există un singur detergent: legea”. Ajungem așadar la conținutul constitutiv al infracțiunii așa cum este ea prevăzută în Legea nr. 656 în articolul 29 și aș ruga pe domnul profesor Hotca să ne prezinte conținutul constitutiv, dacă au existat discuții despre diferențe posibile între infracțiunea de spălare de bani și alte infracțiuni.

Mihai Hotca: În primul rând vreau să vă mulțumesc pentru invitație, bună seara tuturor. În al doilea rând, pentru a destinde puțin atmosfera ca întotdeauna când discutăm despre probleme grave, avem tendința să fim foarte sobri, or cred că ori de câte ori, adevărul fie el și foarte grav poate fi spus uneori cu zâmbetul pe buze. Și aș porni de la etimologia sintagmei „spălarea banilor”. Are sau nu are, apropo de cuvântul „detergent”, are sau nu are legătură cu spălarea rufelor, cu operațiunea cunoscută prin care se folosește apă și detergent. Nu întâmplător am adus în discuție această chestiune pentru că se pare că are o legătură. Este o legendă care a fost confirmată din mai multe surse conform căreia în perioada prohibiției în anii 1920, în Statele Unite, în Chicago, pe vremea gangsterului Al Capone, este vorba chiar despre el. Acesta dispunea de foarte mari sume de bani provenite din trafic de persoane, din contrabandă cu alcool pentru că era perioada prohibiției, din trafic de arme și taxe de protecție. Însă de toți banii mulți pe care-i avea nu putea dispune în mod legal de ei. Și atunci un contabil de-al lui i-a propus să deschidă spălătorii de rufe, iar acesta i-a spus că „e criză, cine-și mai spală rufele la spălătorie?” și contabilul se pare că i-a dat replica următoare:”nu trebuie să spălăm rufe, în realitate important este ca în contabilitate să evidențiem venituri, iar după ce se plătesc impozitele și taxele, acele venituri sunt curate, spălate, și tu ești negustor cinstit”. Asta se întâmpla în perioada interbelică. Povestea reapare în anii 1970 în contextul scandalului Watergate în care președintele Nixon a fost acuzat, printre altele, de înregistrări ilegale, și când ziarul „The Guardian”, se pare, dacă nu mă înșel, menționa printre alte aspecte legate de povestea respectivă, scandalul Watergate, și că președintele, mai exact staff-ul lui de campanie era implicat și într-o spălare de bani. Până la urmă, sintagma apare, din sursele pe care le-am verificat eu, pentru prima dată într-o lege, în legea RICO, în Statele Unite în 1986, iar după anii 1990 a fost preluată în mai multe tratate internaționale, în 1990 în Convenția de la Strasbourg, iar după aceea în mai multe directive și alte acte ale comunităților europene și apoi ale Uniunii Europene, inclusiv în Convenția de la Varșovia din 2005. Cam aceasta este pe scurt povestea spălării banilor, ea are legătură, la origine, se pare, cu fenomenul spălării rufelor, însă a devenit o problemă foarte serioasă pentru că spălarea banilor este una dintre cele mai grave fapte, atât din perspectiva influenței asupra valorilor sociale dar și pentru că este foarte greu de investigat, și răspândirea este una internațională. Aș vrea să punctez un aspect pe care-l consider foarte important, spălarea banilor este una dintre modalitățile prin care crima organizată își creează combustibilul pentru a comite noi și noi infracțiuni. Este, dacă vreți, așa-numitul fenomen al „bulgărelui de zăpadă” când acesta prin rostogolire preia din ce în ce mai mult și devine o avalanșă. Revenind la legislația noastră penală, infracțiunea de spălarea banilor este în prezent reglementată de articolul 29 din Legea nr. 656/2002, articol care a fost modificat la 1 februarie 2014 prin Legea nr. 187/2012. Practic, în esență, modificarea vizează limitele speciale ale pedepsei, mai exact maximul special. Dacă potrivit vechii redactări pedeapsa era de 12 ani ca maxim, începând cu data 1 februarie 2014 maximul a devenit 10 ani. Și sunt mai multe consecințe pe plan penal produse de această modificare a maximului. Mă gândesc în primul rând la faptul că infracțiunea de grup infracțional organizat prevăzută la art. 367 din Noul Cod, este cea prevăzută de alineatul 1 în varianta simplă. Și de asemenea când discutăm despre incidența principiului personalității legii penale putem găsi iarăși că nu este îndeplinită una dintre condiții pentru aplicarea regulii personalității. În ce constă, de fapt, această infracțiune, astfel cum este ea prevăzută de norma de incriminare? Potrivit textului incriminator constituie infracțiunea de spălarea banilor și se pedepsește cu închisoarea de la 3 la 10 ani schimbarea sau transferul de bunuri cunoscând că provin din săvârșirea de infracțiuni în scopul de ascunderii sau disimulării originii ilicite a acestor bunuri sau în scopul de a ajuta persoana care care a comis infracțiunea din care provin bunurile să se sustragă de la urmărire, judecată sau executarea pedepsei. O altă variantă infracțională este prevăzută la litera b), ascunderea sau disimularea adevăratei naturi a provenienței, a situării, circulației, dispoziției sau proprietății asupra bunurilor, precum și a drepturilor asupra acestora cunoscând că provin din săvârșirea de infracțiuni, în fine, ultima dintre variante, dobândirea, deținerea de bunuri cunoscând că provin din săvârșirea de infracțiuni. În continuare textul incriminator ne spune că tentativa se pedepsește, că dacă fapta a fost săvârșită de o persoană juridică în mod obligatoriu trebuie aplicate anumite pedepse complementare, iar referitor la cunoașterea provenienței sau a scopului textul legal precizează expres că acestea pot fi deduse și din circumstanțele faptice obiective. Referitor la conținutul acestei infracțiuni sigur că n-aș vrea să fac o analiză neapărat clasică, dar vreau să subliniez câteva aspecte care sunt importante din perspectiva, în primul rând consider eu, aplicării în practică a textului incriminator. Cred că această infracțiune este una dintre infracțiunile care au obiect juridic complex. Prin săvârșirea infracțiunii de spălarea banilor sunt lezate două categorii importante de relații sociale. Brevitatis causa spus, cele două categorii sociale sunt cele de natură patrimonială cât și înfăptuirea justiției, cu aspectul său special, aș spune eu, protecția societății împotriva criminalității organizate. Poate cele mai importante aspecte, când discutăm despre conținutul infracțiunii sunt cele referitoare la subiecții acesteia, mai exact la subiectul activ al infracțiunii de spălarea banilor. Este o întrebare veche de când a intrat în vigoare legea anterioară 21/1999 și care a continuat după adoptarea Legii nr. 656/2002 care sună așa:”poate fi autorul sau participantul la infracțiunea premisă, cea din care provin banii murdari, poate sau nu poate să fie subiect activ a infracțiunii de spălarea banilor”. Aici doctrina este împărțită și practica judiciară la fel. Aș spune doar că dacă doctrina este împărțită aproape în mod egal, din sursele pe care le-am consultat vorbesc, jurisprudența este, se pare, majoritară în sensul că subiectul activ al infracțiunii de spălarea banilor poate fi și persoana care a comis infracțiunea predicat, premisă sau așa-numitul delictum principale.

Antoniu Obacia: Dacă îmi este îngăduit, ați vorbit de doctrină și de practică judiciară și dau cuvântul doamnei judecător doctor Camelia Bogdan pentru a ne spune despre subiectul activ la infracțiunea care generează banii murdari în contrapondere cu subiectul activ al infracțiunii de spălare de bani, ce aspecte particulare a întâlnit în practica judiciară, și tot în legătură cu practica judiciară, în legătură cu efectele modificării legislative la cuantumul pedepsei, dacă personalitatea legii penale aduce anumite nuanțe.

Camelia Bogdan: Vă mulțumesc frumos domnule avocat. În legătură cu prima întrebare și cu prima problemă pe care o ridicați dumneavoastră este extrem de util să tranșăm problema subiectului activ al infracțiunii de spălarea banilor. Problema, să zicem că ar fi de actualitate în contextul în care în anul 2012 s-a încercat dezincriminarea autospălării în sistemul nostru de drept, mă refer la forma inițială. Înainte de adoptarea Legii nr. 187/2012, aspect ce se regăsește în expunerea de motive al noului Cod penal. Conferința părților de la Varșovia, noi fiind prima țară care a acceptat a doua rundă de evaluări, a surprins acest aspect și și-a exprimat îngrijorarea. Raportând infracțiunea de spălarea banilor, variantele normative, la modalitățile practice, modalitățile cele mai des uzitate pe care noi le întâlnim în practică, vom observa că dobândirea, folosirea, deținerea de bunuri săvârșite din infracțiuni este, sunt cazurile care sunt cele mai des trimise în judecată. Mă refer la varianta normativă prevăzută de articolul 29 alineatul 1 litera c) din codul penal. Legiuitorul, de fapt inițiatorul proiectului de modificare al noului Cod penal opina, în sensul că nu ar fi necesară autospălarea în sistemul nostru de drept deoarece s-ar suprapune parțial peste infracțiunea de tăinuire sau favorizare. Ori, de vreme ce autofavorizarea nu este incriminată, autotăinuirea nu este incriminată, deci de ce ar răspunde penal autorul infracțiunii predicat pentru infracțiunea de spălarea banilor? Pentru a înțelege mai bine care sunt consecințele practice pe care trebuie să le deducem din ridicarea acestei întrebări ar trebui să facem o distincție între conținutul infracțiunii de tăinuire și conținutul infracțiunii de spălarea banilor. Într-adevăr, existau voci în doctrină care spuneau că noi nu avem nevoie să incriminăm spălarea banilor în sistemul nostru de drept deoarece avem infracțiunea de tăinuire. Practic ar fi vorba despre niște suprapuneri de texte de lege. Ca stat care a ratificat Convenții, Directive, mă refer aici la prima Directivă anti-spălare din 1991, Directiva a doua anti-spălare din 2001 transpuse prin Legea nr. 21/1999, Legea nr. 656/2002, la Convenția din 1990 a Consiliului Europei, la Convenția din 1988 a Națiunilor Unite privind reprimarea substanțelor psihotrope, România și-a asumat clar niște obligații pe plan internațional. Legea nr. 21/1999, chiar dacă era o lege din a doua generație, noi când vorbim de legea anti-spălare, îmi permit aici să deschid paranteza, le clasificăm. De fapt cei care au făcut notele explicative ale acestor Convenții le-au clasificat, legi de primă generație, prin care se incrimina spălarea banilor provenind din cele mai des uzitate infracțiuni la ora actuală, traficul de droguri, legi din a doua generație, avem în vedere infracțiunea de spălarea banilor provenind din anumite infracțiuni, dintr-o anumită listă de infracțiuni, și legi din a treia generație, cum este legea română la ora actuală, încă de la redactarea din 2002, practic infracțiunea premisă sau infracțiunea predicat, după cum o denumește Convenția de la Varșovia, constituie pentru infracțiunea de spălarea banilor, poate fi orice infracțiune. Altfel spus, sunt susceptibile de a fi spălate bani din orice infracțiune. Este adevărat că articolul 29 alineatul 1 litera c) din Legea nr. 656/2002 ar părea că se suprapune pe infracțiunea de tăinuire, dar distincția noi o facem prin elementul constitutiv, nu numai raportându-ne la elementul material al infracțiunii de spălarea banilor. Trecând prin filtrul, ce înseamnă, condiții preexistente, ce înseamnă chiar și elementul material deoarece vedem că la tăinuire, fapta se săvârșește în vederea dobândirii unui folos patrimonial, condiție pe care noi nu o avem la spălare. Și mă refer acum la noua reglementare din art. 270 din Codul penal, mă refer la împrejurarea că la infracțiunea de tăinuire este condiția de pedepsire ca pedeapsă aplicată tăinuitorului să nu poată fi mai mare decât pedeapsa prevăzută de lege pentru fapta săvârșită de autor. Nu avem nici acest incident la infracțiunea de spălarea banilor, dar noi trebuie să înțelegem infracțiunea de spălarea banilor, și mă refer aici și la situația premisă, la tăinuire este faptă prevăzută de legea penală, la spălare avem bani provenind din săvârșirea de infracțiuni ca situație premisă. Dar spălarea banilor este ceva mai mult decât infracțiunea de tăinuire. Și am spus, se ridică probleme la acest ansamblu, la acest proces de tehnici, tipologii, metode prin care se încearcă introducerea în sistemul legal al bunurilor provenite din infracțiune. Referindu-ne la infracțiunea de spălarea banilor, ne referim la caracterul dinamic al acestui proces. De obicei se utilizează chiar și cele mai rafinate tehnici financiare. Urmarea imediată este puțin mai sofisticat a fi detectată decât urmarea imediată a infracțiunii de tăinuire. Închizând acum paranteza, cu privire la întrebarea dumneavoastră, s-a pus prolema dacă nu se încalcă principiul ne bis in idem prin pedepsirea pentru infracțiunea de spălarea de bani al autorului predicat. Ce înseamnă principiul ne bis in idem? Practic tragem la răspundere aceeași persoană pentru două fapte care ar îndeplini elementele constitutive a două infracțiuni diferite. Bineînțeles, cunoaștem principiul din art. 7 CEDO. Nu este vorba de concursul ideal de infracțiuni, problema se pune dacă un infractor, spre exemplu, fură o sumă de bani, într-adevăr dobândește această sumă de bani în sensul spălării banilor, art. 29 alin. (1) lit. c), dobândirea de bunuri săvârșite prin infracțiuni. Este, vedem aici și o infracțiune de spălare de bani? În Spania se face referire la teoria actelor neutre de consum și se spune că dacă nu face un minim act asupra acestui bun dobândit prin săvârșirea de infracțiuni, înseamnă că nu suntem în prezența infracțiunii de spălarea banilor. Chiar dacă-și cumpără o mașină pentru a se plimba cu ea. Nu încearcă se investească aceste bunuri. La noi textul este clar, corespunde și Convenției de la Varșovia și celei de-a treia directive, respectiv directivei nr. 60/2005. În cazul nostru dacă o persoană fură o anumită sumă de bani, într-adevăr, dobândește această sumă cu titlu provenind din infracțiuni atâta timp cât nu încearcă s-o investească, cât nu face un act subsecvent cu această sumă de bani, nu suntem în prezența infracțiunii de spălarea banilor. Bineînțeles, bunul este supus confiscării pe art. 112 lit. e) din codul penal. Analizând textul articolului 29, în ceea ce privește teza a doua, ar ridica probleme varianta de incriminare în scopul de a ajuta persoana care a săvârșit infracțiunea din care provin bunurile să se sustragă de la urmărire, judecată sau executarea pedepsei. În opinia noastră, nici în această variantă nu suntem în ipoteza în care una și aceeași persoană ar putea să fie atât autorul infracțiunii premisă din care provin banii supuși spălării și al infracțiunii de spălarea banilor. Concluzia ar reieși din redactarea textului de incriminare de cele mai multe ori însuși autorul infracțiunii predicat este autorul însuși interesat care să facă toate demersurile ca să facă aparența de legitimitate, altfel spus, să spele banii proveniți din săvârșirea de infracțiuni. Noi am ratificat Convenția de la Varșovia, care ne permitea conform alineatului 4, ca ratificând-o să facem rezerve, în sensul că înțelegem să incriminăm spălarea banilor doar în ipoteza în care aceste fapte sunt săvârșite de alte persoane, or statul român nu a făcut rezerve la această Convenție. Nu avem nicio rezervă în textul nostru de drept care să ne permită o altă interpretare, cu excepția celor două situații: distincțiile din articolul 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002 când asupra bunului supus spălării nu se face, dobândit, folosit sau deținut cu titlu provenind din săvârșirea de infracțiuni, nu se face un următor act subsecvent, respectiv art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, nu avem nici un text care să ne permită concluzia că subiectul infracțiunii de spălarea banilor nu poate fi una și aceeași persoană cu subiectul activ al infracțiunii predicat. Nu se încalcă principiul ne bis in idem cu paranteza că problema a fost dezbătută în multiple legislații, în anumite state există rezerve în sensul că nu poate fi autor al infracțiunii de spălarea banilor autorul care săvârșește infracțiunea predicat.

Antoniu Obancia: Dacă-mi îngăduiți, vă rog să treceți la a doua întrebare. Este necesar în practica judiciară să fie dovedit cu certitudine infracțiunea din care au provenit banii murdari sau este posibilă incriminarea autonomă a spălării de bani fără să fie o obligație a organelor judiciare de a dovedi și infracțiunea predicat?

Camelia Bogdan: Răspunsul îl găsim tot în Convenția de la Varșovia, art. 9 alin. (5)-(6) pe care România a ratificat-o prin Legea nr. 420/2006. Conform acestor dispoziții fiecare parte la această convenție se asigură că ratificând convenția va lua toate măsurile pentru a prevedea în legislația sa și se va asigura că o condamnare anterioară sau simultană pentru o infracțiune predicat nu este o condiție pentru o condamnare pentru spălare de bani. Alineatele (5) și (6) din articolul 9 al Convenției constituie sediul autonomiei spălării banilor. Conform alineatului (6) al articolului 9 din Convenția de la Varșovia, fiecare parte se va asigura că este posibilă condamnarea pentru spălarea de bani, acolo unde se dovedește faptul că bunurile ce fac obiectul paragrafului a) sau b) provin din infracțiunea predicat fără a fi necesar să se stabilească exact care infracțiune. Dar dacă citim cu atenție articolul 29 din Legea nr. 656/2002, textul face referire la săvârșirea de infracțiuni, nu la săvârșirea unei infracțiuni. Problema a primit o interpretare necorespunzătoare de-a lungul anului și au fost multe instanțe care au zis prin săvârșirea de infracțiuni înțelegem ce se înțelegea prin art. 17; e necesară o condamnare anterioară prin care să se stabilească, că fapta a fost săvârșită de o anumită persoană cu o anumită formă de vinovăție, fapta reprezentând pericol social. În absența unei condamnări definitive și problemele de drept au fost evidențiate și la nivelul Înaltei Curți; nu se accepta o condamnare pentru spălarea de bani. Întrebarea dumneavoastră, sunt date standard, dacă trimitem în judecată un concurs real fiind într-un concurs real faptele din care provin infracțiunile de spălare de bani, altfel spus infracțiunile predicat și infracțiunea de spălarea banilor, putem avea o soluție de achitare pentru infracțiunea predicat și o soluție de condamnare pentru infracțiunea de spălarea banilor. Standardele sunt diferite, este posibil să nu se răstoarne standardul de dovadă deoarece, vedeți dumneavoastră, este foarte greu de dovedit și în practică se lucrează foarte mult cu probe circumstanțiale; indicii însemnând în această materie, nu numai la nivelul instanței supreme s-a relevat printr-o decizie foarte recentă de speță din 2011 autonomia spălării de bani, dar și în alte legislații. Am adus cu mine un material și vi-l pot lăsa la dispoziție care surprinde foarte multe decizii pronunțate de instanțele spaniole, de Instanța Supremă Spaniolă. Și noi am avut o circulară emisă de procurorul general care a încurajat procurorii să înțeleagă corect valențele autonomiei de spălarea banilor. Nu trebuie să dovedesc, cum spune și Convenția de la Varșovia, că banii provin din infracțiunea X, trebuie să surprind mecanismul infracțional; nu este necesar să am o trimitere în judecată și să dovedesc dincolo de orice dubiu că autorul a săvârșit o infracțiune din care provin banii murdari. Consecințele infracțiunii de spălarea banilor sunt cu totul altele decât infracțiunile predicat din care derivă fondurile supuse spălării. În decizia la care am făcut referire pronunțată de Înalta Curte, cred că în anul 2012 era o situație în care o persoană înmatriculase un autoturism Jeep pe numele altei persoane în Ilfov. Respectivul s-a apărat că nu a săvârșit infracțiunea de spălarea banilor spunând că nu știe că persoana care i-a cerut să înmatriculeze autoturismul pe numele lui săvârșea infracțiuni și în afară de aceasta s-a decis ca să se înmatriculeze acest autoturism în județul Ilfov că taxele sunt mai mici. Înalta Curte nu a acceptat această motivare, a spus că este inacceptabil în raport cu experiența de viață a persoanei să creadă, să formuleze o asemenea explicație în sensul că poate accepta ca o persoană care are fonduri licite să-și cumpere un autoturism de 70-100.000 de euro cât costa respectivul autoturism, să-l înmatriculeze în Ilfov pe numele altei persoane și să ofere această explicație că face economie la taxe, venituri și impozite.

Antoniu Obancia: Păstrați vă rog răspunsul pentru cea de-a doua întrebare, înțeleg că putem avea o completare pe acest aspect.

Mihai Hotca: Nu pe acest aspect, referitor la primul dacă nu aveţi cumva dorinţa să-i dați cuvântul și doamnei. Mi se pare că trebuie să prezentăm toate punctele de vedere și așa cum doamna președinte a prezentat foarte frumos toate aspectele care vizează reglementările europene în materie de spălarea banilor referitoare la subiectul activ și autonomia infracțiunii de spălarea banilor față de acțiunile premisă, vreau totuși să subliniez niște aspecte care sunt evidente. Dacă ne referim la norma de incriminare, la articolul 29, observăm că la fiecare dintre cele trei variante infracționale apare o sintagmă „cunoscând că provin din săvârșirea de infracțiuni”, este vorba despre bunuri. O primă întrebare, este întâmplătoare această sintagmă? De ce apare la fiecare dintre cele trei variante? A doua întrebare, dacă ne referim la ultima variantă, „dobândirea, deținerea sau folosirea de bunuri cunoscând că provin din săvârșirea de infracțiuni”, avem una dintre modalități, deținerea care poate fi întâlnită în majoritatea infracțiunilor contra patrimoniului care vizează cum ar fi, de pildă, furtul. Să presupunem că avem o persoană care a sustras un bun; este evident că cel care a furat bunul îl deține. Poate fi încadrată fapta hoțului care deține bunul în prevederile art. 29 alin. (1) lit. c)? Adică deținerea de bunuri cunoscând că acestea provin din săvârșirea de infracțiuni. De ce, pentru că textul pe este deplin aplicabil la prima vedere, deține bunuri cunoscând că provin din săvârșirea de infracțiuni.

Camelia Bogdan: Tocmai asta am încercat să subliniez, dacă îmi permiteți, și am dat exemplul hoțului, tocmai pentru a analiza că atâta timp cât nu face un următor pas de reintroducere, de oferire a aparenței de legitimitate a bunului pe care îl deține și pe care l-a dobândit, pentru că mai întâi îl dobândește, după aceea îl deține ca bun provenind din săvârșirea de infracțiuni nu suntem în prezența infracțiunii de spălarea banilor. Dar dacă introduce banii într-un proces de privatizare sau acordă banii unui credit, unei societăți și după aceea cu titlu de rambursare credit, cum făcea primul spălător de bani, îl reintroduce în circuit atunci suntem în prezența infracțiunii de spălarea banilor.

Mihai Hotca: Marea mea problemă este următoarea: textul nu menționează criteriul pe care dumneavoastră îl precizați, asta e problema.

Camelia Bogdan: Cunoscând că acestea provin din săvârșirea de infracțiuni cu această sintagmă. Vedeți dumneavoastră, eu am atras problema pe la toate seminariile pe la care am fost invitată. Noi trebuie să interpretăm aceste texte, nu doar noi avem infracțiunea de spălarea banilor, am ratificat și noi aceste legi, sunt obligații asumate la nivel internațional. Când s-au făcut aceste Convenții, ele sunt însoțite de note explicative și dacă găsim aceste la Convenția de la Varșovia se spune, se detaliază acolo standardele internaționale în lumina cărora noi suntem chemați să interpretăm aceste legi interne. Cunoscând că provin din săvârșirea de infracțiuni, în completarea articolului 9 pe care dumneavoastră ați văzut că a fost acolo postat pe ecran, aceasta înseamnă că nu trebuie să știi din ce tip anume de infracțiune provine bunul. Autonomia infracțiunii de spălarea banilor în acest sens a fost înțeleasă. Nu trebuie să dovedești, cunoști că provine dintr-o infracțiune dar nu trebuie să dovedești la nivel de trimitere în judecată, la nivel de condamnare, că știi toate elementele la nivel de latură obiectivă, latură subiectivă ale acelei infracțiuni. Nu, spre exemplu, el poate să fie achitat pentru infracțiunea premisă, dacă n-am fi în incidența cazului de achitare, că fapta nu e prevăzută de legea penală sau că fapta nu există, nu este nicio problemă ca noi să reținem infracțiunea de spălarea banilor. Cunoscând că provin din săvârșirea de infracțiuni nu cer o condamnare, poate să moară cineva și pe infracțiunea premisă să avem un caz de încetare. Sau poate ca infracțiunea premisă să fie prescrisă, exact cum este ultima speță care se regăsește pe site-ul Înaltei Curți în 2012.

Mihai Hotca: Problema nu este legată de autonomie, dacă-mi îngăduiți, ci eu încerc să găsesc o semnificație a acestei sintagmei pentru că dacă această sintagmă trebuie înțeleasă așa cum s-a spus în doctrină că se referă la orice persoană care trebuie să cunoască originea, respectiv că bunul provine din săvârșirea unei infracțiuni, dacă îl vizează și pe cel care a comis infracțiunea premisă este inutilă, este redundantă. Și pe de altă parte nu e o tehnică legislativă pe care să o regăsim și la alte infracțiuni. Iar atunci când o găsim și la alte infracțiuni, cum este, de pildă, la tăinuire, practica a fost în sensul că niciodată tăinuitorul nu poate fi subiect activ al infracțiunii din care provin bunurile tăinuite. Și atunci pui întrebarea și poate primi următorul răspuns: nu cumva legiuitorul atunci când a scris această sintagmă a avut în vedere excluderea de plano a celui care a comis infracțiunea din care provin bunurile? Pentru că este posibilă și o asemenea interpretare, iar din perspectiva principiului clarității eu cred că textul este cel puțin neclar din acest punct de vedere. Este foarte adevărat, există convenții internaționale, există expuneri de motive, există rapoarte ale celor care au elaborat tratatele internaționale, dar noi avem o normă de incriminare, pe aceea trebuie s-o interpretăm și mai avem principiul legalității incriminării. Or dacă norma nu e clară eu cred că suferă cel puțin din acest punct de vedere. Și în orice caz, aș mai face o singură subliniere, articolul 29 din Legea nr. 656/2002, în afară de faptul că reproduce ca atare o bună parte textul Convenției de la Varșovia, în rest nu a încercat să facă o transpunere prin luarea în considerare a specificului legislației naționale. Asta e opinia mea și cred că se impune intervenția legiuitorului pentru că așa cum am văzut, atât în doctrină cât și în practică, părerile sunt totuși împărțite. Atât am vrut să subliniez referitor la..

Antoniu Obancia: Era și firesc să discutăm de dileme care apar cu ocazia aplicării legii pentru că dreptul este interpretare și aplicare.

Camelia Bogdan: Noi în ceea ce privește sistemul incriminării suntem foarte lăudați deoarece, vedeți dumneavoastră, la nivel internațional, domnul profesor vă vorbește mai mult din perspectivă avocățească, sunt convinsă, sunt niște obligații pe care noi le asumăm și în domeniul acestor infracțiuni grave putem deschide Tratatul de la Lisabona, cred că este pe undeva pe la articolul 89, statele sunt obligate să adopte niște norme minime în domeniul reprimării infracționalității grave, iar spălarea banilor este prevăzută expresis verbis. Practic statele la nivelul Uniunii Europene sunt chemate să uniformizeze, iar textul nostru dacă este aproape reprodus și corespunde atât standardelor pe care le-am acceptat prin transpunerea celei de-a treia directive 60/2005 cât și ale Convenției de la Varșovia este de bun augur pentru legiuitorul nostru, aspectul este evidențiat și în rapoartele Convenției părților de la Varșovia, suntem totuși criticați că nu luăm în considerare necesitatea spălării banilor din culpă prin noul OG 53/2008. Dacă vă mai amintiți dumneavoastră când trebuia să transpunem cea de-a treia directivă 60/2005, la un moment dat era fostul articol 23, se prevedea spălarea banilor din culpă, nu din culpă simplă, din culpă cu prevedere. Legiuitorul român prin ultimul raport al conferinței Convenției părților de la Varșovia este chemat să aplice standarde cât mai joase ale dovedirii elementului intențional. Cu privire la ce se înțelege cunoscând că provin din săvârșirea de infracțiuni, când analizăm această sintagmă facem referire la elementul subiectiv. De aceasta este atașat celor trei variante de incriminare, este elementul comun celor trei variante de incriminare și aceasta trebuie să înțelegem. Cunoaștem că provin din săvârșirea de infracțiuni fără să știm cine le-a săvârșit nu împietează că nu se știe autorul, că acesta n-a fost tras la răspundere penală, că este minor, că este susceptibil de o cauză de achitare cu excepția cazului când fapta nu există sau când fapta nu este prevăzută de legea penală, dacă infracțiunea s-a prescris, și am dat exemplul unei..sau dacă s-a prescris, sau dacă lipsește o condiție pentru tragerea la răspundere penală. În cartea mea am făcut referire la o decizie foarte frumoasă prezentată de Înalta Curte a Franței, o decizie din 2008 în care se sintetiza, era prima dată când se analizau valențele autonomiei spălării banilor făcându-se referire la o speță validată prin procedura flagrantului. Practic cineva era prins în trafic cu o sumă de bani, n-a dovedit proveniența, dar pentru evaziunea fiscală trebuia o plângere făcută de comisia de investigarea fraudelor din Franța. Nu a existat această plângere, n-a afectat autonomia infracțiunii de spălarea banilor. Mutatis mutantis la noi infracțiunea de evaziune fiscală dacă ar fi fost necesară plângerea prealabilă am fi constatat pe plângere prealabilă că ..am fi pronunțat încetarea procesului penal, respectiv pentru spălarea banilor am fi analizat pe fond dacă dincolo de orice dubiu rezonabil sunt întrunite elementele constitutive și poate fi dovedită infracțiunea.

Antoniu Obancia: Sunt foarte multe lucruri care se pot discuta în legătură cu încriminarea. Din păcate, încriminarea fenomenului nu rezolvă singură problema pentru că, din chiar titlul legii rezultă.

Camelia Bogdan: Dumneavoastră aveți foarte mare dreptate. În toate rapoartele, și în raportul Manival, și în raportul conferinței Convenției părților de la Varșovia se spune că noi avem spălarea banilor, dar că în practică se pare că sunt puține cazurile de spălarea banilor, sunt puține cazurile, cel puțin pe autonomie se făcea, dacă știți dumneavoastră cazul trimis în judecată, cred că în 2011 a fost dat de DIICOT cu clanul Corduneanu și este trimis cazul în judecată doar pentru spălare de bani. Practic era prima infracțiune autonomă trimisă în judecată doar pentru infracțiunea de spălarea banilor. Dar noi suntem obligați să ținem statistici și ați văzut că s-a modificat și legea spălării banilor, și există publicată inclusiv pe site-ul juridice.ro proiectul de expunere de modificare a HG 32/2011 prin care este instituit oficiul de recuperare a creanțelor din cadrul Ministerului Justiției și suntem chemați la orice evaluare să prezentăm statistici or sistemul nostru pare lipsit de eficiență din cauza problemelor de mentalitate a organelor judiciare și îmi amintesc eu spre exemplu, ce aș face ca judecător în situația în care a existat o trimitere în judecată, transferuri uriașe de sume de bani în perioada 1995-1997 când noi practic nu aveam spălarea banilor. Nu puteam să-l condamn pe respectivul pentru infracțiunea de spălarea banilor, dar am confiscat aproape opt milioane de dolari, am pus sechestru inclusiv. S-a mai redus pedeapsa în apel. Spuneau colegii procurori că eu judec după un alt cod de procedură penală. Mi-a ajuns acest comentariu și nu spun exact din ce direcție erau, să nu se supere. Este totuși și nu este problemă că nu avem legislație penală, că nu avem aliniate standardele europene, problema este cum dovedim, ce facem. Problemele sunt foarte dificile, de depistare și de identificare.

Antoniu Obancia: În legătură cu depistarea, cu identificarea, aş invita pe doamna procuror Elena Hach să ne spună despre rolul oficiului în prevenire, în combatere şi mai ales cum poate oficiul să ajute anchetele în curs din punct de vedere al instrumentării cauzelor de pe rolul parchetelor din perspectiva administrării probatoriului.

Elena Hach: Mulțumesc pentru invitație, sunt onorată că sunt alături de dumneavoastră. Îmi aduc aminte cu plăcere de atmosfera din facultate și mă simt din nou studentă alături de dumneavoastră. Remarc cu plăcere disputele care sunt pe autonomia infracțiunii de spălare de bani, le remarc cu plăcere și din perspectiva Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în plenul Oficiului Național pentru Prevenire și Combatere a Spălării Banilor. Le remarc cu plăcere și spun cu plăcere pentru că din punctul de vedere al parchetelor soluția este cât de cât rezolvată, avem în vedere și decizia 2270/2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție care reprezintă un punct de plecare pentru parchete ori de câte ori este vorba de dispunere cu privire la trimitere în judecată pe spălare de bani. Această decizie, 2270/2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție menționează că nu este important ca în motivare să se facă o discuție cu privire la infracțiunea predicat. Atâta vreme cât presupușii infractori transformați în inculpați și ulterior în condamnați au obținut banii din săvârșirea de infracțiuni. Deci din punctul nostru de vedere această problemă este rezolvată și încercăm, atât la nivel de țară, cât și la nivel de structuri teritoriale să formăm o practică unitară, în sensul dacă infracțiunea de spălare de bani este o infracțiune autonomă. Acum, discuțiile pe infracțiunea de spălare de bani și disputele cu privire la autonomia acestei infracțiuni relevă un fapt extrem de important: este o infracțiune de gulere albe, o infracțiune care se dovedește foarte greu, pentru că în afară de faptul că discutăm de bani proveniți dintr-o activitate ilicită, discutăm și de bani plasați într-un circuit menit să creeze o aparență de legalitate. Or plasarea acestor bani într-un circuit menit să creeze aparența de legalitate presupune o inteligență emoțională, o inteligență de percepție a subiecților activi. Pentru aceasta trebuie să avem metode de investigație ridicate la cele mai înalte standarde. Unitățile de parchet dispun de aceste metode de investigații, dispun de resursele umane, însă au nevoie în activitatea de investigație și de o expertiză de specialitate, și mă refer aici la sensul larg al cuvântului expertiză de specialitate. Înțeleg să plasez noțiunea de expertiză de specialitate în Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor. Preluând o glumă care circulă pe piața investigativă Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor nu spală bani murdari, nu are niște mașini de spălat în care bagă banii seara și îi scoate albi a doua zi, însă are niște mecanisme extrem de importante care pot fi un eșafodaj pentru metodele investigative de excepție puse în aplicare de unitățile de parchet pentru această infracțiune extrem de complexă, și anume infracțiunea de spălare de bani. De ce spun acest lucru? Pentru că Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor este singura unitate colectoare de rapoarte de tranzacții cu numerar primite, și aici mă refer la operațiunile în numerar, în lei și valută, pentru care limita minimă este de 15.000 de euro. Continui și spun, Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor este singurul colector al rapoartelor transferurilor externe și discut aici de aceeași limită minimă de 15.000 de euro și închid spunând că același oficiu este unicul colector de pe piața investigativă a rapoartelor de tranzacții suspecte primite. Aș vrea să mă axez un pic pe rapoartele de tranzacții suspecte primite și să spun că oficiul este sesizat ori de câte ori este vorba de: suspiciuni că operațiunea ce urmează a fi efectuată are ca scop spălarea banilor sau finanțarea terorismului și aș deschide aici o paranteză. În cazul în care aceste suspiciuni sunt aduse la cunoștința Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor, Oficiul este titularul exclusiv al dreptului de a dispune suspendarea tranzacției neefectuate. Este o metodă excepțională de a pune o piedică activității care se află în primul pas în eșafodajul infracțional gândit de cei care vor să comită infracțiunea de spălare de bani. Desigur, oficiul se limitează la decizia de a suspenda această tranzacție. Mergem mai departe și continuăm suspendarea tranzacției cu posibilitatea de prelungire a suspendării tranzacției, însă această posibilitate se află în grădina exclusivă a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție însă sesizarea cu privire la prelungirea o poate face numai Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor. Ce înseamnă această suspendare a tranzacției? Că banii care se doresc transferați dintr-un cont în altul rămân blocați în contul de unde se dorește transferul. Până când expiră suspendarea dispusă de oficiu și aici arăt că oficiul poate dispune suspendarea efectuării tranzacției pe o perioadă de maxim 48 de ore sau până când expiră prelungirea suspendării dispusă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și aici discutăm de un termen de 72 de ore sau până când expiră, până când se finalizează măsura de indisponibilizare dispusă de parchet, și aici discutăm de sechestru, care bineînțeles, are un efect mult îndelungat raportat la operațiunea de suspendare, respectiv de prelungirea suspendării tranzacției. Oficiul, așa cum am spus, poate dispune suspendarea tranzacției în cazul în care este sesizat cu operațiunile suspecte. Sesizările le fac entitățile raportoare și de regulă, aceste sesizări s-au făcut la Oficiu de către unitățile bancare, instituțiile de credit. Există o dispoziție în lege care dă posibilitatea și organelor judiciare să sesizeze oficiul și să dispună suspendarea acestor tranzacții suspecte cu privire la care există suspiciuni de spălare de bani, respectiv de finanțare a terorismului. De când mi-am început mandatul nu am văzut din partea autorităților judiciare o astfel de sesizare, îmi doresc ca într-un viitor foarte apropiat aceste sesizări ale organelor judiciare să apară. Revin la tranzacțiile suspecte, sau la rapoartele de tranzacții suspecte. Oficiul mai este sesizat când se constată că o operațiune sau mai multe operațiuni care au fost efectuate în contul unui client prezintă indicii de anomalie raportate la tipul de activitate sau tipul de acțiune. Acestea sunt cele mai multe rapoarte de tranzacții suspecte când discutăm de indicii de anomalie față de tipul de operațiune și față de activitatea desfășurată și un alt tip de tranzacții suspecte este acela în care se constată că o operațiune sau mai multe operațiuni care au fost efectuate în contul unui client prezintă suspiciuni, în sensul că fondurile au ca scop spălarea banilor sau finanțarea actelor de terorism. Acestea sunt verigi extrem de importante pentru că oficiul primind aceste rapoarte de tranzacții suspecte prelucrează aceste date și informații. Le analizează, și le analizează prin construirea unui tablou care să permită parchetului să aprecieze acel tablou ca indicii temeinice pentru o posibilă infracțiune de spălare de bani. Deci o operațiune de logică juridică, ca să spunem așa, de raționament juridic prin prelucrarea și extragerea informațiilor din rapoartele de tranzacții suspecte. Angrenarea de informații din baze de date proprii ale oficiului, și aici discutăm de rapoartele de tranzacții în numerar, în rapoartele de tranzacții externe, discutăm de sistemul de management al cazurilor, discutăm de asemenea de bazele de date la care oficiul are acces, și acestea sunt multe la număr, iar organele judiciare trebuie să cunoască, unitățile de parchet trebuie să cunoască că oficiul are posibilități, mi-aș dori să spun nelimitate, dar nu sunt nelimitate, sunt posibilități destul de largi în a investiga, în a cerceta, în a scoate niște informații din bazele de date. Discutăm de bazele de date ale Ministerului de Interne, discutăm de bazele de date ale Ministerului de Finanțe, discutăm de baze de date care, prelucrate într-un scop inteligent, prin corelarea datelor și informațiilor din RTS-uri pot conduce la tabloul indiciilor temeinice pentru sesizarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, este singura instituție pe care o putem sesiza, pentru o posibilă infracțiune de spălare de bani. Acum aș vrea să fac o mică discuție cu privire la activitatea pe care o face oficiul și care se termină cu diseminarea informațiilor la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. În prezent legea vorbește de obligația oficiului de a sesiza Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție ori de câte ori activitatea de prelucrare, analiză a informațiilor, duce oficiul la concluzia că sunt indicii temeinice cu privire la spălare de bani sau finanțare de terorism. Legea vorbește de sesizare. Există în prezent pe rolul parlamentului un proiect de lege care, spun eu, în mod nefericit înlocuiește termenul de sesizare cu termenul de informare. Îmi pun problema ca procuror și a pus-o și Ministerul Public prin cel mai înalt reprezentant, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, de ce oare nu ar rămâne termenul de sesizare care presupune o apăsare mai grea asupra oficiului și o responsabilitate mai mare în filtrarea datelor și informațiilor, de ce oare nu ar rămâne același termen, de sesizare și nu de informare? Același lucru l-a observat și la sesizat și președintele României care atunci când a retrimis acest proiect de lege printr-o cerere de reexaminare. Două au fost elementele sesizate de către președintele României. Unu: acela referitor la înlocuirea termenului de sesizare cu termenul de informare și a concluzionat în mod corect, spunem noi, procurorii, că prin înlocuirea acestui termen se reduce rolul Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor la un rol pur formal, ceea ce este corect pentru că noi ca procurori dacă primim o informare, putem să primim o informare așa cum primim de la serviciile de informații. Este adevărat că noi suntem o unitate de informații financiare, dar nu ne poziționăm pe același loc cu serviciile de informații și aici mă refer la SRI, mă refer la DIPI, mă refer la Direcția de Informare a Armatei. Nu avem aceeași poziție și nici nu trebuie să avem aceeași poziție, de aceea ne numim Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor. Atâta vreme cât titlul oficiului va rămâne în acest sens, de prevenire și combatere, este absolut justificat și absolut necesar ca oficiul să aibă doar pârghia sesizării și nu doar pârghia informării Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție pe spălare de bani.

Antoniu Obancia: Înțeleg că în varianta informării parchetul ar prelua informația și dacă apreciază că ar putea duce la indicii temeinice de săvârșire a unei infracțiuni se sesizează din oficiu.

Elena Hach: Există și această posibilitate, dar nu există din punctul meu de vedere ca procuror, o obligație. Pe de altă parte, în momentul în care mie, ca oficiu, îmi scrie în lege că trebuie să fac o sesizare, acest termen mă duce cu gândul și cu faptul la necesitatea respectării termenului de sesizare, cum era în vechiul cod și cum este prezent în noul cod de procedură penală, termenul fiind înlocuit cu încunoștiințare. Că este încunoștiințare, că este sesizare, am niște obligații când fac această sesizare sau încunoștiințare. Obligațiile care țin de certitudinea datelor și informațiilor, de filtrarea extrem de serioasă a acestor date și informații și de angrenarea lor în mod logic într-un ansamblu care să permită parchetului să aprecieze acele elemente ca indicii temeinice de spălare de bani și conchid. Vorbeam anterior de mecanismele importante pe care le are oficiul în tabloul investigativ pe care îl pune în aplicare parchetul, Ministerul Public. Am vorbit de mecanismele interne, am vorbit de bazele de date, am vorbit de sesizare și vreau să spun o ultimă concluzie. Să nu uităm că oficiul este angrenat în mai multe organisme internaționale. În primul rând face parte din grupul ECMOND, este un grup de organizații la nivel internațional în care sunt cuprinse toate unitățile de informații financiare, toate fiurile. În prezent sunt 139 de membri. Gândiți-vă ce rol esențial are participarea României în grupul ECMOND, gândiți-vă ce informații se pot obține printr-o colaborare cu un fiu partener. Sunt niște instrumente extraordinar de importante. Discut aici și de faptul că statul român prin unitatea de informații financiare este cuprins și în comitetul MANIVAL din cadrul Consiliul Europei, comitet care are obligația de a vedea dacă statele membre au sisteme de luptă eficiente împotriva spălării banilor, și iată un alt mecanism important care trebuie să mențină și să conserve poziția extrem de importantă a oficiului în tabloul de investigație a parchetului.

Antoniu Obancia: Poate înlocui oficiul prin aceste pârghii internaționale de cooperare judiciară internațională pe care le are să înlocuiască tradițională comisie rogatorie? De exemplu cu Cipru?

Elena Hach: Nu poate înlocui și nici nu cred că există termenul de înlocuire. Însă oficiul poate să câștige un timp extrem de important și știm ce înseamnă timpul într-o procedură investigativă. Atâta vreme cât am informația atunci când îmi trebuie indiferent de forma ei, că poate fi un schimb de informații, poate fi o informație de la un fiu partener, înseamnă că am câștigat timp, înseamnă că de acolo pornesc o anchetă, anchetă în cadrul căreia pot să fac o cerere de comisie rogatorie care să-mi confirme datele pe care eu inițial le-am obținut de la un fiu partener. Înseamnă că oficiul câștigă timp pentru parchet și aceasta trebuie să se înțeleagă – câștigă timp și câștigă timp prețios.
Antoniu Obancia: Vă mulțumesc.

Andrei Săvescu: Am și eu o întrebare că am văzut pe formular, un formular de la dumneavoastră pe care l-am descărcat acum de pe site, zice la descrierea elementelor considerate suspecte, ce conțin o descriere detaliată a motivelor de suspiciune în ce privește tranzacția. Chiar sunt curios, ce motive de suspiciune, adică există niște criterii, cum ne dăm seamă că este ceva suspect? Oamenii își transferă bani, probabil că există niște documente în spate sau care motivele de suspiciune? Sau dacă-s prea mulți bani sau dacă?

Elena Hach: Pot fi, vă dau un singur exemplu că nu aș vrea să divulg ceva din RTS-urile aflate în baza de date a oficiului. Aprecierea elementelor de suspiciune este făcută de fiecare entitate raportoare în parte. Oficiul prin structurile lui și în cele din urmă prin plen decide asupra caracterului sau nu suspect al elementelor de suspiciune. De exemplu, pot fi într-o singură zi 10 sau 15 operațiuni, 10 sau 15 mișcări pe un cont pe care nu a fost nici un fel de mișcare timp de un an – doi ani. Acest element poate fi considerat de către entitatea raportoare un element de suspiciune. Poate fi, de exemplu, o mișcare a banilor de către o persoană care are indicată în ocupație șomer. Deja acest element reprezintă un element de suspiciune pentru bancă și pot fi n motive.

Camelia Bogdan: Tranzacția suspectă, articolul doi litera d), prin tranzacție suspectă se înțelege operațiunea care aparent n-are un scop economic sau legal ori care prin natura ei sau caracterul neobișnuit în raport cu activitățile clientului uneia dintre persoanele prevăzute la art.10 trezește suspiciunea banilor..Cu instanțele lucrați? Că mă gândesc că dumneavoastră obțineți aceste date și aveți acces la aceste baze de date doar la nivel de inteligență. Eu știu că informațiile se clasează după 10 ani în cadrul oficiului. Am avut și eu dosare, din păcate nu am mai avut posibilitatea, am fost recuzată, dar m-ar fi interesat dacă la momentul respectiv pentru a pune sechestru, pentru a-mi facilita fundamentarea deciziei de instituire a sechestrului, dacă eu mai pot avea acces după o anumită perioadă de timp, la informațiile de prin 2004 din cadrul oficiului. Se păstrează, se pun la dispoziția instanțelor de judecată?

Elena Hach: Informațiile care provin din rapoartele de tranzacții, dacă nu se transformă în niște indicii temeinice pentru infracțiunea de spălare de bani sau pentru orice altă infracțiune separată de infracțiunea de spălare de bani, se țin în evidența oficiului timp de 10 ani după care într-adevăr se clasează. Acum oficiul lucrează cu Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție pe spălarea de bani și, de asemenea, cu SRI-ul pe finanțarea terorismului. Lucrează, în sensul că face sesizări pe aceste infracțiuni în cazul în care sesizările trebuie să fie completate și procurorul, respectiv SRI-ul simte nevoia acestor completări, la solicitarea acestora le completează, de asemenea la solicitarea unităților de parchet prezintă datele și informațiile relevante pe care unitățile de parchet le solicită cu privire la anumite persoane juridice. Acesta este regimul înăuntrul căruia oficiul lucrează și pe care noi suntem obligați să-l respectăm.

Antoniu Obancia: Aș apropia discuția de final având în vedere și constrângerea timpului pe care trebuie s-o avem în vedere. Spunea domnul profesor Hotca la debutul dezbaterii despre valoarea socială ocrotită de încriminarea infracțiunii de spălarea banilor, că ar fi dublă, atât patrimoniu cât și înfăptuirea justiției. S-a mai discutat tot în prima parte a dezbaterii despre asemănări și deosebiri cu infracțiunea de tăinuirea sau de favorizarea infractorului. Constat prin noul cod penal că tăinurea a fost mutată din capitolul infracțiunilor contra patrimoniului și adusă în materia infracțiunilor contra înfăptuirii justiției, acolo unde stătea și stă în continuare favorizarea infractorului. Concluzia este că tăinuirea și favorizarea infractorului nu mai sunt infracțiuni, nici una dintre ele cum era înainte tăinuirea care să aibă în vedere protejarea patrimoniului ca valoare socială ocrotită și conchid că spălarea banilor rămâne, cel puțin din punct de vedere al protejării patrimoniului, o infracțiune autonomă. S-a vorbit despre autonomie, și cred eu că esența spălării banilor este protecția celor care fac afaceri cinstite față de cei care obțin profituri ilicite ocolind sau încălcând cadrul legal. Mulțumesc invitaților.

Andrei Săvescu: Mulțumesc, dar eu mai am o întrebare, scuzați-mă că am depășit timpul. Avem aici la probleme dezbătute și n-am dezbătut deloc, eram curios dacă secretul profesional este opozabil organelor judiciare.

Camelia Bogdan: Dumneavoastră ați observat că prin legea 255/2013 a fost adoptat 34-36 din legea spălării banilor care prevedea expresis verbis că secretul bancar nu este opozabil parchetelor și instanțelor. Acum știți și dumneavoastră că accesul la informații financiare se face prin judecătorul de drepturi și libertăți. Dacă era necesară introducerea unei asemenea măsuri în legislația noastră, cred că este o discuție prea amplă, dar nu. Vedeți dumneavoastră, secretul nu este opozabil din oficiu. Dar în acest context aș mai ridica și problema de la următoarea întrebare, este o discuție prea amplă în ce măsură judecătorul de drepturi și libertăți să autorizeze accesul la situațiile financiare ale unei persoane. Mă refer la 7 din Convenția de la Varșovia care măsoară sistemul nostru de eficiență în termeni de cât de repede avem acces la date financiare. Nu cred că era necesar ca judecătorul de drepturi și libertăți să autorizeze această măsură. Aș mai adăuga ceva la următoarea întrebare. Dacă legislația noastră este aliniată standardelor CEDO și CJUE, se impune aici și distincția între inversarea sarcinii probei, respectiv partajarea sarcinii probei în lumina cauzelor, dar aș vrea să atrag atenția asupra unei cauze recente din jurisprudența CEDO, mă refer la cauza Mischon împotriva Franței unde se spune, și în sistemul nostru de drept, persoanele care își desfășoară profesiile liberale, avocații, notarii sunt obligați să raporteze nu atunci când evaluează situația clientului ci atunci când zice articolul 10, îi acordă consultanță, îl asistă în derularea unei scheme infracționale. Deci distincția trebuie făcută foarte clar, ce face avocatul cu clientul, ce anume aduce încălcare articolului 8 din Convenția Drepturilor Omului, privilegiul avocat – client și ce nu. CEDO a constatat că nu se încalcă articolul 8 și potrivit legislației noastre avocații sunt chemați să raporteze la decan, decanul decide dacă sesizează sau nu oficiul. Acum dacă sunt raportări la oficiu..eu din câte știu nu sunt.

Antoniu Obancia: Există o completare?

Elena Hach: Da, aş vrea să fac o completare. A adus în discuţie doamna judecător anumite informaţii legate de încuviinţarea dată de judecătorul de drepturi şi libertăţi în sensul articolul 153 din noul cod de procedură penală. Acum aş vrea să fac o distincție cu privire la acest articol. Acest articol este intitulat „obținerea de date privind situația financiară a unei persoane” și se indică clar că procurorul poate solicita cu încuviințarea prealabilă a judecătorului de drepturi și libertăți unei instituții de credit sau oricărei alte instituții care deține date privind situația financiară a unei persoane, comunicare datelor privind existența și conținutul conturilor. Există opinii, însă separate, cu privire la faptul că și în situația în care o unitate de parchet se adresează Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor pentru această sesizare adresată oficiului trebuie încuviințarea judecătorului de drepturi și libertăți. Îmi permit să fac o singură remarcă. Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor nu furnizează situația financiară a unei persoane, furnizează doar elemente care țin strict de existența conturilor unei persoane astfel cum ele sunt individualizate în baza de date creată de Ministerul de Finanțe. Aș ruga unitățile de parchet să se aplece asupra acestui articol și să vadă că există o distincție clară în ceea ce privește Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor și că art. 8 alin. 6 din legea 656/2002 este suficient pentru o cerere de date și informații pentru o sesizare adresată oficiului. Cu atât mai mult cu cât art. 153 din codul de procedură penală vorbește de încuviințarea judecătorului de drepturi și libertăți în situația în care există indicii temeinice cu privire la săvârșirea unei infracțiuni și există temeiuri pentru a se crede că datele solicitate constituie probe. Or Oficiul Național ceea ce comunică, nu comunică date ce pot constitui probe, ci comunică niște elemente care pot constitui un eșafodaj pentru construcția materialului probator. Și m-ați întrebat de art. 8 alin. 6 din legea 656/2002, vorbește de obligația oficiului de a pune la dispoziția unităților de parchet și respectiv SRI-ului datele și informațiile obținute cu privire la persoane fizice sau juridice.

Antoniu Obancia: Deci să înțeleg că oficiul nu ocolește procedura.

Elena Hach: În cazul în care se dorește rulajul contului, bănuții existenți în conturi, evident că este necesară încuviințarea judecătorului de drepturi și libertăți.

Camelia Bogdan: Practic sunt doi pași, apoi în funcție de unde există date că sunt conturile, adrese privind existența, rulajul conturilor, în funcție de datele obținute. Durează foarte mult și cred că, cel puțin în faza de judecată cel puțin 6 luni. Era necesar ca în faza de urmărire penală, mai ales că nu văd care ar fi intruziunea în viața privată a unei persoane, dreptul la un proces echitabil se obține în raport de celeritate în standardele…

Antoniu Obancia: Pentru a sparge barierele secretului informațiilor privind datele de proprietate, există măsuri luate în Uniunea Europeană de a cred, de exemplu, un registru al proprietarilor?

Camelia Bogdan: Dumneavoastră știți că suntem în curs de transpunere a directivei a patra antispălare, dar lansați acum pe site comunicatul Parlamentului European, această măsură un registru în care există date cu beneficiarii reali, înțelegem prin beneficiari reali persoana la care se referă art. 4 alin. 2 din legea 656/2002 respectiv o persoana care în ultimă instanță deține controlul asupra unei entități. Nu contează, spre exemplu, avem o societate controlată 99,99% de o firmă din Cipru, contează cine se află în spatele acelei societăți din Cipru. La nivelul Uniunii Europene se fac demersuri pentru a se uniformiza datele obținute cu privire la beneficiarul real deoarece contează la nivel de combatere, dar mai ales la nivel de identificare, atât a lui cât și a anturajului, cât și a fluxului relațional cu privire la transferul bunurilor

Antoniu Obancia: Aţi dat exemplu Cipru ca zis paradis fiscal, dar rămân paradisurile fiscale, Cayman, insulele.

Camelia Bogdan: Tot la nivel de intelligence birourile noastre de recuperare a creanțelor au protocoale, deci putem găsi banii oriunde s-ar afla. Există protocoale, birouri de recuperare a creanțelor constituite la nivelul Ministerului de Justiție. Cooperează în temeiul deciziei din 2006, deciziei de transmitere pe cale simplificată cu birourile similare aflate la nivelul Uniunii Europene cu birourile de recuperare a creanțelor și dacă nu, există rețeaua prin care la nivel formal se obțin pe bază de reciprocitate, pe bază informală aceste date. Și am avut dosare în care pentru identificarea produsului infracțiunii s-au făcut cereri prin insulele Virgine, prin Cayman. S-a răspuns în funcție de ce s-a cerut. Eu în speța respectivă dispusesem sechestrarea a unei importante sume de bani, inclusiv a beneficiarului real, a persoanei împuternicite, persoane din anturajul beneficiarului real, mă interesau localizarea bunurilor cu privire la aceasta am făcut solicitare la biroul. Trebuiau identificate bunurile inculpatului, dumneavoastră știți că noi ca să dispunem sechestru nu avem nicio condiție care să ne oblige în prealabil să identificăm. Ar fi bine, dar să ceri instanței în faza de judecată să facă toate aceste demersuri atâta timp cât nu s-au făcut în faza de urmărire penală pare un demers excesiv. Când se poate, se poate, punem sechestru pe ce se poate identifica.

Antoniu Obancia: Subiectul devine activ dar trecem deja la o cu totul altă temă.

Camelia Bogdan: Din punctul meu de vedere rolul activ al judecătorului, și pe vechiul Cod și pe noul Cod este să soluționeze cauza și să aibă în vedere pe ce anume să se pronunțe la deliberare. Judecătorul trebuie să vadă și când se ia o măsură de siguranță și când este cazul să ia în considerare necesitatea instituirii unor măsuri asigurătorii în vederea asigurării acelei măsuri de siguranță. Practic, pe rolul activ sunt mai mult dezbateri teoretice..de common law, sunt mai mult sistemele de drept continental. Judecătorul este chemat să soluționeze sub toate aspectele și la deliberare să analizeze dacă sunt necesare articolele din noul cod de procedură penală care conțin obiectul deliberării, să vadă dacă elementele din dosar permit luarea acelor măsuri.

Andrei Săvescu: Un coleg ne trimite SMS, colegii pot să ni se adreseze prin SMS și să vă transmitem observații. Observația primită prin SMS este că dezbaterea este în toi, dacă nu chiar acum începe. Deși am depășit cu jumătate de oră timpul pe care ni l-am propus sper să ne mai întâlnim într-o formație asemănătoare pentru a continua discuții foarte foarte interesante pentru care vă mulțumesc în mod special încă o dată, mulțumesc invitaților, mulțumesc de asemenea moderatorului nostru de astăzi, domnul avocat Antoniu Obancia, studenților care au stat cu ochii lipiți de vorbitori în această seară și în ultimul rând dumneavoastră stimați colegi, față de care JURIDICE.ro n-ar fi, sau în orice caz n-ar fi așa cum reușește să fie. Vă mulțumim și vă dorim o seară frumoasă.[/restrict]

– Uniunea Europeană pregătește Registrul Proprietarilor
– Autonomia infracțiunii de spălare a banilor față de infracțiunea care generează banii murdari; delimitarea infracțiunii de spălare de bani de tăinurea și favorizarea infractorului
– Dificultăți în identificarea produsului infracțiunii, obligativitatea măsurilor asigurătorii
– Cine raportează tranzacțiile suspecte?
– Secretul profesional este opozabil organelor judiciare?
– Este legislația noastră conformă cu jurisprudența CEDO, dreptul Uniunii Europene și jurisprudența CJUE?
– Frauda fiscală în cadrul criminalității organizate asociate cu spălarea de bani; cazuistică ref. constituire de grup organizat – evaziune fiscală – spălare de bani