Invitați [ordine alfabetică]

Extras VIDEO: 22′. VIDEO integral, pentru membri: 72′

VIDEO integral, pentru membri: 72′

ÎNREGISTRAREA VIDEO ȘI TRANSCRIPTUL

Bogdan Dumitrache: Titlul dezbaterii este inspirat de un articol care a fost publicat pe JURIDICE.ro. Invitaţi, lume bună şi mulţi de-ai casei pe care i-aţi mai văzut inclusiv la dezbateri, dar care se înţelege că numele şi prestigiul lor nu este legat doar de acest proiect. Doamna Judecător Mădălina Afrăsinie – Tribunalul București, Președinte Secția a VI-a civilă.

Mădălina Afrăsinie: Bună seara din nou, mulţumesc pentru invitaţie, şi mişcă şi administratorul şi societatea atâta vreme cât avem litigii.

Bogdan Dumitrache: Societatea comercială, să se înţeleagă despre ce societate vorbim.

Mădălina Afrăsinie: Normal, societatea, în general, mişca şi ea, dar asta e o altă discuţie.

Bogdan Dumitrache: Mai departe, domnul avocat Claudiu Galu – Partner STOICA & ASOCIAȚII, partener principal la dezbateri, ne-am mai întâlnit cu dânsul, mulţumesc încă odată pentru prezență.

Claudiu Galu: Mulţumesc pentru invitaţie, da, încă mai mișcă şi se vede, ne mai mişca şi pe noi.

Bogdan Dumitrache: Iarăşi a mai fost alături de noi, un partener principal al dezbaterilor, doamna avocat Roxana Mușoi – Partner RĂDULESCU & MUȘOI, mulțumim.

Roxana Mușoi: Bună seara, mulţumesc şi eu pentru invitaţie, sper să contribui la mişcarea colectivă:

Bogdan Dumitrache Da, întotdeauna mişcarea este sănătoasă. O premieră, domnul avocat Radu Diaconu – Senior Associate RADU & ASOCIAȚII, pentru prima dată, începutul întotdeauna este bun.

Radu Diaconu: Da, la dezbteri, mulţumesc pentru invitaţie.

Bogdan Dumitrache: Da, şi în afară de cei patru prezenţi şi cu mine avem doi absenţi, chiar e o performanţă pentru că avem doi Piperea absenţi, o absentă temporară şi una definitivă, definitivă din punct de vedere al dezbaterilor, absența temporară urmează să apară în forţă, în următoarele minute. Domnul profesor, Gheorghe Piperea, nu mai fac prezentările cu criteriile, cel mai realist mod de a-l prezenta este să nu fac prezentări. O să i se alăture în acest demers, dar apropo de cea de-a doua absență Piperea, spuneam că dezbaterea de astăzi este prilejuită sau ocazionată de un articol publicat pe JURIDICE.ro în data de 27 Octombrie 2015: Expirarea mandatului administratorului are ca efect încetarea prerogativei reprezentări. Este mai mult un anunţ decât un titlu, dar este un anunţ polemic sau un enunţ care face o diferenţă între poziţia autorilor, pentru că, de fapt, sunt doi coautori aici, Petre Piperea şi Rebeca Dan, de la Piperea şi Asociaţii, care comentează o decizie pronunţată în recurs de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Aş mai adăuga, ca moderator, permiţându-mi să nu mă pregătesc pe tema, am zis să fiu cât mai eficient şi să mă rezum la a citi articolul, a fost un calcul greşit pentru că acest articol, înafară de faptul că are aproape 3000 de citiri şi 153 de like-uri că de Facebook nu putem scăpa, e un articol după care au curs 32 de comentarii, dar de fapt multe din aceste comentarii, ele însele, ar fi putut să fie articole sau note sau mici studii, lectura acestor comentarii este una de recomandat, sigur, pentru cei care sunt în temă, specialist de drept comercial, dreptul comercial încă nu a murit, nu? [restrict]

Mădălina Afrăsinie: S-a comercializat.

Bogdan Dumitrache: S-a civilizat, s-a comercializat. S-a civilizat comercialul.

Este o lectură, n-aş spune obligatorie, să nu sune prea grav, dar este o lectură oportună, însă este de recomandat şi pentru necomercialiști deoarece partea plăcută a acestor comentarii este că are ca fir roşu, ca să folosim şi un pic de limbaj de lemn, interesul pentru raţiunile practice ale unei soluţii pe care o putem adopta într-o materie de societăţi comerciale şi în materie de administrator. Dar aş plusa că aceste comentarii care curg în urma articolului scris de Petre Piperea şi Rebeca Dan, ar fi, până la sfârşit, o lectură interesantă şi pentru noi jurişti, trebuie să spun, cel puţin atât cât pot să-mi dau eu cu părerea, că aceste comentarii sunt scrise într-o foarte frumoasă şi revigorantă sau revigorată limbă română, deci pentru cei care au timp liber, recomandarea e să îşi facă, lectura acestor comentarii este valoroasă din multe puncte de vedere. Haideţi să-i dăm drumul, nu ştiu, cine vrea să facă o scurtă prezentare, această dezbatere nu va fi un comentariu pe marginea unei hotărâri judecătoreşti pentru că nu acesta este stilul dezbaterilor, ci pornind de la problema de drept la care s-a prins Înalta Curte într-o decizie relative recentă, cea ce din martie 2015, să vedem cum stăm. Cine vrea să dea drumul?

Mădălina Afrăsinie: Încep eu cu un mic comentariu, am văzut că Înalta Curte face referire la art. 72 din Legea societăţilor comerciale și face vorbire Înalta Curte despre faptul că obligaţiile şi răspunderea administratorilor este reglementată de dispoziţiile vechiului Cod civil, referitoare la mandate, numai că art. 72 din aceeaşi lege îmi mai spune ceva, în continuarea dispoziţiilor referitoare la obligaţiile şi răspunderea administratorilor. Sunt reglementate, într-adevăr, de dispoziţiile referitoare la mandat, dar şi de cele speciale prevăzute de legea respectivă, respectiv de Legea nr. 31/1990, ceea ce mă face pe mine să mă întreb ce facem cu acele norme speciale, şi, Slavă Domnului, în Legea 31 avem o serie de dispoziţii legale care ne trimit la administratori, avem şi o Lege 26/1990, cine a făcut Registrul Comerţului ştie foarte bine ce înseamnă opozabilitatea/înregistrarea, efectele care sunt produse de înregistrările în Registrul Comerţului, motiv pentru care, recunosc, grija mea cea mare nu va fi ce se va întâmpla de-acum înainte vis-à-vis de cele două decizii, că înţeleg că sunt două decizii care au fost pronunţate şi sunt contradictorii, nu ar fi prima dată, mai avem situaţii când mai multe instanțe din ţară au stabilit anumite lucruri şi, bineînţeles, acum depinde de ce parte a baricadei te afli, invoci ceea ce îţi convine, ca avocat. Eu m-aş uita cu maxim interes la ceea ce va decide Curtea, la ceea ce vor decide Curţile de Apel, pentru că ştiţi foarte bine, noul Cod de procedură civilă, hotărârile se opresc la Curtea de Apel. Aici va fi de urmărit, care va fi evoluţia practicii şi vedem ce facem în continuare. Deocamdată atât pe intervenţie, urmează să intervin pe parcurs.

Bogdan Dumitrache: Despre speţă, cumva, că aţi urmărit, ce situaţie s-a întâmplat acolo, speţa care a pus problema de drept a unui administrator care, ca să zicem aşa, ultraactivează din cale afară preţ de trei ani după ce îi expirase mandatul.

Mădălina Afrăsinie: Are loc o prorogare a duratei mandatului, în condiţiile în care avem în art. 153, ind. 12, care îmi vorbeşte de un mandat limitat, 4 ani, avem dispoziţiile din art. 237, dizolvarea societăţii comerciale în cazul în care nu mai există organe statutare.

Bogdan Dumitrache: Deci a fost introdusă o acţiune de o persoană care avea calitatea de administrator în baza unui mandat valabil până în anul 2009 și acțiunea a fost introdusă un pic după expirarea acelui mandat potrivit legii, în 2012, o acţiune în nulitatea absolută parcă pentru ce e de bon ton să ceară nulitatea absolută. Unul dintre cei doi Piperea a venit, celălalt nu, vă rog. Haideţi! Am ajung la speţă, ca să spunem aşa.

Gheorghe Piperea: Bună seara!

Bogdan Dumitrache: Bună seara!

Mădălina Afrăsinie: N-aţi făcut cerere de lăsare a cauzei?

Bogdan Dumitrache: Deci eram chiar la speţa care a ocazionat articolul publicat de JURIDICE.ro de Petre Piperea şi Rebeca Dan, situaţia în care administratorul a formulat o acțiunea în nulitatea absolută a unui contract, de fapt, o persoană care s-a prezentat ca administrator al acelei societăţi, în condiţiile în care calitatea sa încetase în anul 2009, fusese ales pentru 4 ani, probabil la consiliul din 2005, în 2009 a încetat calitatea şi dacă tot i-a încetat calitatea în 2009 s-a gândit, în 2012, să introducă şi o acţiune în numele zis al societăţii pentru a obţine nulitatea absolută a unui contract. Şi în acea speţă la care se referă nota critică publicată pe JURIDICE.ro, instanța a încercat să dea satisfacţie unei raţiuni de tip practic, funcţional, făcând o disociere între expirarea mandatului de administrator şi calitatea acelui administrator de a reprezenta în continuare societatea comercială până la numirea unor noi administrator. Asta a fost, în esenţă, argumentarea pe care a oferit-o într-o decizie de speţă, Înalta Curte, fiind o decizie de speţa ea trebuie luată ca atare, ea nu trebuie nici subestimată, nici echivalată cu o decizie de Recurs în interesul legii, mai ales că, dacă am reţinut corect menţiunea făcută într-unul din comment-urile făcute de domnul Petre Piperea, prin urmare articolului său, tot Înalta Curte, nu ştiu dacă același complet sau la un alt complet, la o distanţă foarte mică în timp, de două luni, înainte sau după, pe o problemă, aceeaşi problemă de drept adoptase un punct de vedere diferit, spunând că odată ce ţi-a expirat mandatul de administrator nu mai poţi să mergi înainte pretinzând că reprezinţi societatea comercială. Cum stăm, până la sfârşit, din punctul ăsta de vedere? Apropo de aceste raţiuni practice, de a lăsa societatea să fie trasă de un administrator care numai administrator nu e, potrivit celor menţionate la Registrul Comerţului şi a actului constitutiv, înainte de toate. E bine, nu e bine? Criteriul practic mi se pare interesant pentru că vorbim de drept comercial, criteriul practic ar trebui să fie la el acasă, e înşelător, nu e înşelător?

Gheorghe Piperea: Mai întâi, îmi cer scuze pentru întârziere, nu am putut calcula cum trebuie timpul, mă mir că nu s-a luat în pronunţare cauza.

Mădălina Afrăsinie: Amânăm pronunțarea, domnule avocat.

Gheorghe Piperea: Amânaţi, ok, am înţeles. Speţa asta, deşi, aşa cum spune Bogdan, este o speţă şi nu trebuie să fie supraestimată pentru că nu are efect de putere de lucru judecat, mai ales că pe această chestiune, între părţi s-au purtat vreo 15 procese, cu excepții de lipsa calităţii de reprezentant, unele dintre ele au fost soluţionate contradictoriu chiar la Curtea de Casaţie, aceeaşi secţie despre care vorbim, deci, din punctul acesta de vedere, trebuie să o luăm ca atare, ca o decizie de speţă, dar, pe de altă parte, nici nu trebuie să o subestimăm, cu cât vine de la Curtea de Casaţie, şi Curtea de Casaţie, dincolo de atributul său de a pronunţa hotărâri obligatorii în recursurile în interesul legii sau în deciziile date în interpretarea legii, obligatorie interpretare, are şi atributul de a asigura unitatea de interpretare a legii, aşa rezultă din art. 124 din Constituţie. De aceea cred că soluţia aceasta este periculoasă pentru siguranţa circuitului civil. În câteva cuvinte, problema este, din punct de vedere al dreptului comun, delicată pentru că se ignoră caracterul esenţialmente temporar al mandatului. În dreptul comun, de foarte multă vreme, se ştie, e o regulă clasică, mandatul este esenţialmente temporar. Este esenţialmente temporar atât pentru că nu poate să existe un mandat perpetuu, dar cel mai important lucru de spus este că e esenţialmente temporar mandatul şi pentru că el are un dublu caracter intuitu personae, se încheie nu numai în considerarea calităţilor speciale, personale ale mandatarului, ci şi în considerarea calităţilor personale ale mandantului, iar mandantul care are poziţia într-o anumită măsură supraordonată, dacă vreţi, care este creditor al obligaţiei de a da socoteală, poate să desfiinţeze discreționar, fără niciun fel de just temei, un mandat, oricând. Pe de altă parte, din punct de vedere al legislaţiei societăţilor comerciale, în special al Legii nr. 31/1990, este pusă în discuţie, de asemenea, caracteristica fundamentală a mandatului de administrator, hai să îi zicem mandat de administrator, funcţia pe care o exercita administratorul în cadrul societăţii de a fi temporar. Din Legea nr. 31/1990 în vigoare și la data pronunțării acestei hotărâri, și la data expirării acelui mandat în 2009, rezultă că mandatul are o durată de maxim 4 ani de zile în societățile pe acțiuni, iar în societățile cu răspundere limitată este vorba despre un mandat care nu poate să fie considerat perpetuu. Regulile de la mandat merg mult mai departe decât raporturile, pe de o parte, dintre mandant și mandatar. Și de aia este foarte periculoasă această hotărâre judecătorească, pentru că regulile de la mandat merg în zona relațiilor pe care le au cele două părți ale raportului juridic de mandat, pe de o parte, și societatea, pe de altă parte, cu terții. Pentru că ce este important din perspectiva terților, iar Directiva nr. 1 din 1968 a Uniunii Europene, Directiva publicității, așa se numește, spune negru pe alb acest lucru, ce e important în cadrul societăților comerciale este ca terții să fie protejați, măcar prin informarea pe care trebuie să o faci în legătură cu anumite aspecte extrem de importante din viața societății. Iar caracteristica de reprezentant legal al unei societăți este, din acest domeniu, extrem de important. Haideți să vedem ce poate să însemne din perspectiva terțului faptul că două persoane își dispută calitatea de reprezentant legal al unei entități, cu sau fără personalitate juridică. Din punctul de vedere al băncii, spre exemplu, este extrem de delicată problema din perspectiva semnăturii în bancă, dreptului de semnătură în bancă, cine are dreptul de semnătură în bancă, cine poate să dispună de fondurile pe care entitatea respectivă, repet, cu sau fără personalitate juridică, le deține într-o bancă. Și, din punctul acesta de vedere, atât Directiva publicității din 1968, cât și reglementările din legislația noastră, începând chiar cu 1990, au o concentrare foarte specială pe chestiunile relative la publicitate. Nu este o chestiune care să poată să fie lăsată pur și simplu pe seama regulilor care nu sunt în vechiul Cod civil reguli legale, sunt soluții jurisprudențiale, doctrinare, cutume ale mandatului aparent. Și, de asemenea, nu se poate lăsa această chestiune, care este atât de importantă în raporturile juridice cu terții, pe seama regulilor de la tacita relocațiune pe care, așa, la prima vedere, poți să o consideri ca fiind o aplicare prin analogie în această speță pentru a se scoate această minunată soluție de către cei de la ICCJ. În mod evident, contractul de mandat nu este un contract de locațiune, dar pare că, în raționamentul instanței, ceea ce a fost important este să se asigure cumva acest drept de reprezentare al societății în relațiile cu terții, dar pe baza unui mandat care pare să fie prelungit în mod implicit. Acest lucru, repet, este extrem de periculos întrucât oricând, în orice moment, spre exemplu o bancă să fie trasă la răspundere pentru că a efectuat niște plăți dintr-un cont al societății pe baza semnăturii pe care a pus-o pe documentul bancar respectiv un administrator, un așa-zis administrator care figurează în Registrul Comerțului ca nemaifiind administrator pentru că mandatul lui a expirat. Soluția care s-ar fi putut aplica, după părerea mea, în această situație în care, iată, din 2009 până la momentul pronunțării hotărârii respective nu a existat un administrator, ar fi fost vechea soluție din Codul civil, care acum este reluată și dezvoltată în noul Cod civil, care spune că, în lipsă de administratori care să reprezinte entitatea cu sau fără personalitate juridică în relațiile cu terții, se aplică regula după care oricare dintre asociați poate să reprezinte societatea în raporturile cu terții. Nimic în legătură cu această formulă care, repet, este veche, apare și în Codul civil din 1864, apare și în Codul civil din 2011, e adevărat, cu o formulă un pic diferită dar care se găsește acolo și care este explicitată în repetate rânduri de profesori, spre exemplu, cum este prof. Octavian Căpățână sau, după caz, prof. Deak. Adică ar fi existat, dacă țineai neapărat să apelezi la dreptul comun, pentru că, într-adevăr, poți să spui că din lege nu prea rezultă o soluție, din Legea nr. 31/1990 vreau să spun, nu prea rezultă o soluție foarte precisă, foarte clară în ipoteza aceasta de mandat expirat, dar care nu mai este reînnoit pe o lungă perioadă de timp, în loc să apelezi la analogie și să aplici prin analogie tacita relocațiune de la contractul de închiriere, ar fi trebuit să aplici, mai degrabă, regula aceasta din dreptul comun care este una clară, precisă și care chiar asta face, în caz de lacună de reglementare, completează raporturile juridice reglementate de această Lege nr. 31/1990. Cred că mă opresc aici cu această introducere un pic grăbită și forțată, scuzați bâlbâielile, dar am vrut să nu vă rețin prea mult atenția pentru că vreau să văd și ce părere au și ceilalți membri ai panelului și după aceea vreau să văd și ce părere aveți dumneavoastră.

Bogdan Dumitrache: Trebuie spus că articolul publicat pe JURIDICE.ro este articulat începând de la baza legală și textele care au fost deja menționate aici de doamna judecător Afrăsinie și de domnul prof. Piperea sunt texte chiar scoase în debutul analizei, sub titulara de „dispoziții legale aplicabile”. Din punctul de vedere al Codului nou, apropo de textul evocat de prof. Piperea, este art. 1.919, ar fi în Codul nou, e adevărat, speța a fost pe Cod vechi, dar este corespondent și în Codul civil din 1864, și articolul acesta 1.919 este dedicat chiar reprezentării în justiție a societății. Suntem în reglementarea de drept comun a societății. Art. 1.919, alin. (1): Societatea este reprezentată prin administratorii cu drept de reprezentare – de aici problema de a observa dacă în speță exista sau nu un administrator cu drept de reprezentare, ICCJ a spus că da sau, în lipsa numirii, prin oricare dintre asociați, dacă nu s-a stipulat prin contract dreptul de reprezentare numai pentru unii dintre aceștia. Deci, ori am un administrator care, într-adevăr, să aibă un drept de reprezentare, că și aici pot fi nuanțe interesante, în cazul pluralității de administratori, ori, dacă nu am numit un administrator, atunci mă duc la asociați, iar dacă sunt mai mulți asociați doritori să reprezinte societatea, sigur, deja intrăm într-o problemă de procedură și poate de desemnare a unui curator special care să împace, să facă echilibrul.

Roxana Mușoi: Dacă rețin bine minte, speța chiar asta privea: un litigiu între societate și unul din acționari, practic.

Gheorghe Piperea: Da.

Roxana Mușoi: Deci cu atât mai mult s-ar pune în discuție care din acționari ar fi în măsură să reprezinte în mod legal societatea în cazul de față. Poate mai potrivită ar fi, într-adevăr, opțiunea, Mădălina cred că ai avea o opinie mult mai pertinentă decât mine, a instituției curatelei, în cazul de față, care s-ar aplica destul de bine și în cazul unei societăți comerciale, cum este cazul nostru. Altfel, fără discuție, nu putem accepta ideea unei acceptări tacite a unui nou mandat, a unui nou mandat fără termen.

Mădălina Afrăsinie: Am opozabilitatea de la Registrul Comerțului, unde s-a înregistrat această hotărâre AGA prin care s-a stabilit că administratorul X este desemnat pentru 4 ani. Nu știu cum se poate prevala terțul de faptul că, „Domnule, eu am avut credința fermă că el este reprezentantul societății” în condițiile în care mie îmi spune clar în Registrul Comerțului că durata mandatului este cea de 4 ani.

Roxana Mușoi: Nu chiar data de început și data de final.

Gheorghe Piperea: Uneori, în Registrul Comerțului, și cred că și în speța asta, nu îmi e clar dacă ăsta este detaliul concret, uneori în Registrul Comerțului chiar scrie: „Puteri – administratori, mandat expirat”. Așa scrie.

Roxana Mușoi: Da, da. De obicei.

Mădălina Afrăsinie: Avem dizolvările pe lipsa organelor statutare, tocmai pe art. 237.

Gheorghe Piperea: Bine că mi-ai adus aminte de chestia asta, Mădălina, este important de reținut că atunci când nu există administratori, e un caz de dizolvare-sancțiune, așa o denumesc eu, la art. 237, e o dizolvare judiciară. Nu ai administratori, sancțiune, dizolvare judiciară. Este extrem de periculos pentru societate, din punctul acesta de vedere, dar nu asta este important, eu cred că primează interesul terțului.

Roxana Mușoi: Din păcate, destul de puține cazuri, din cunoștințele mele, de dizolvare, în general, pentru expirare de sediu, sunt?

Mădălina Afrăsinie: Sunt, sunt. Organe statutare chiar, cel puțin de când modificaseră modificarea Legii nr. 31, prin care nu se mai dizolvau pe lipsa depunerii bilanțurilor contabile, Registrul a luat la puricat toate dosarele și au venit foarte multe pe lipsa organelor statutare.

Radu Diaconu: Dacă îmi permiteți o observație, am citit comentariile la articol, care sunt foarte multe și foarte pertinente.

Gheorghe Piperea: Și foarte intense.

Radu Diaconu: Și foarte intense, într-adevăr. Acum, probabil că fiecare are rezerve cu privire la justificarea pe care a dat-o ICCJ în această speță. Întrebarea este, apropo și de comentariile care au fost făcute, cred, următoarea: dacă în cazul nostru, administratorului respectiv, cu mandat – evident – expirat, am fi putut să îi recunoaștem, pe un temei oarecare de drept pe care, sigur, urmează să îl discutăm, această calitate de reprezentant al societății? Pentru că una dintre pozițiile exprimate în comentarii era următoarea: „Domnule, dacă nu mai există affectio societatis, dacă există un conflict între asociați, dacă administratorul nu poate fi numit de către aceștia, poate că societatea ar trebui, pur și simplu, să moară pentru că nu mai e cazul să mai existe ca atare. Și, atunci, în toate situațiile, instanța ar fi trebuit să respingă acțiunea, pur și simplu, pe acest motiv. Dacă, însă, ajungem la concluzia că, din perspectivă practică, aplicând un criteriu foarte utilitarist, este cazul să protejăm societatea și să recunoaștem cuiva dreptul de reprezentare a societății, atunci poate că ar trebui să ne gândim dacă vorbim doar despre asociați, în temeiul art. pe care l-a menționat domnul prof. Piperea, dacă vorbim despre administrator, despre un creditor sau, în fine, altă persoană interesată de bunul mers al societății. Și dacă da, care ar fi motivele pentru care o putem face. Eu unul, în afară de articolul din Codul civil menționat de domnul prof. Piperea, într-adevăr, am remarcat articolele din Codul de procedură civilă, de la instituția curatelei, care ar permite un astfel de mecanism. Acum, deci, cred că principala întrebare ar fi dacă putem admite pentru un terț calitatea de reprezentant doar pe simplul considerent al salvării unei societăți de care se pare că acționarii nu se mai interesează. Asta mă gândesc că ar fi primul aspect care ar trebui discutat. Și e un aspect de discutat la nivel de principiu.

Gheorghe Piperea: Da, dar aici problema care se pune este a dreptului reprezentativității unuia dintre, mă rog, acestui fost administrator de a semna pentru societate un contract, că asta este problema pusă. Nu este vorba ca un terț să vină și să reprezinte societatea în așa fel încât să o salveze de la dizolvare. Și, oricum, un curator care ar fi numit, în virtutea fostului art. 41 din Codul de procedură civilă, actualul art. 56, nu e un terț propriu-zis, nu e un terț desăvârșit. E numit acolo pentru situația aceea specială în care, din diverse motive, cum ar fi un conflict de interese, societatea nu ar putea să fie administrată prin asociați. Or, ideea primordială asta este, ca în cazul în care, din diverse motive, nu mai există, nu mai e numit un administrator, oricare dintre asociați să poată să reprezinte societatea, fie pe art. 1.919 din actualul Cod civil, dar cred că nu se aplică pentru că mi se pare că speța asta a început pe vechiul Cod civil, fie pe fostul art. 1.530 din Codul civil care reglementa această situație, repet, un pic diferită față de actualul art. 1.919. Pe de altă parte, problema, într-adevăr, mergând mai departe, mai în adâncurile ipotezelor pe care le putem avea, problema care se pune este: poți să ai de a face litigiu, pur și simplu, în care trebuie să se decidă dacă un contract este valabil sau nu, inclusiv din perspectiva unei excepții a lipsei calității de reprezentant, pentru că nu vorbim aici de un dezinteres al celor doi în afacerile societății. Dimpotrivă, faptul că sunt în conflictul ăsta, au un interes, înseamnă că demonstrează un interes în ce privește afacerile societății. Pe de altă parte, și cu asta am închis, pot să accept că se poate merge pe ipoteza asta un pic mai departe și atunci s-ar putea pune problema nu numai a dizolvării pentru lipsa administratorului, pe art. 237, determinată de lipsa acestor administratori, poate să apară acea situație de neînțelegeri grave între asociați care împiedică funcționarea societății. Și acela este un caz de dizolvare judiciară, mă rog, reglementat la art. 222, lit. d).

Claudiu Galu: Dacă îmi permiteți, eu am citit cu mare atenție felul în care s-a pronunțat Înalta curte de Casație și Justiție. Sunt convins că a avut în vedere un caz particular care provine dintr-o situație la care s-a ajuns dintr-o posibilitate de decizie în ceea ce privește desemnarea unui administrator. Interesele societății sunt mai presus- așa a considerat Înalta Curte – de intențiile și luptele, pot spune în mod direct, între asociați în desemnarea persoanei care să le reprezinte societatea. Cred că s-a făcut o diferențiere, care este evidentă, între persoana administratorului și interesul societății de a fi reprezentată efectiv printr-o persoană în scopul protejării drepturilor și intereselor sale. În cazul de față, persoana care a formulat o acțiune a reprezentat interesul unei societăți, nu cunosc detaliile speței, dar cred că a fost avut în vedere acest necesar că drepturile care s-ar fi stins prin neuz să poată să fie folosite de o persoană, care asigură reprezentativitatea societății. Până la urmă, trebuie să ne mai punem o întrebare: care sunt puterile pe care le-a avut această persoană în momentul în care a acționat în vederea protejării interesului societății? Au fost puteri nelimitate, nu avea puteri nelimitate obișnuite astfel cum deține un administrator care își desfășoară activitatea în timpul mandatului, astfel cum este el acordat și cum este înregistrat în Registrul Comerțului. Era, într-adevăr, un mandat care a ajuns la termen, a încetat. I-a încetat, practic, calitatea de administrator, numai că interesele bunei administrări a unei societăți pe acțiuni, de aici rezultă care este cauza, până la urmă, a cererii de chemare în judecată: interesele bunei administrări a unei societăți pe acțiuni ori a oricăror acțiuni care necesită protejarea acestora au fost cele două elemente pe care Înalta Curte de Casație și Justiție le-a avut în vedere atunci când a decis într-un caz particular ale cărui elemente sunt, probabil, mult mai complexe decât am putea anticipa în acest moment, de aceea nu cred că este neapărat de neînțeles această optică particulară. Da, nu cred că ea nu ar trebui să fie generalizată, dar cred că, în mod particular, diferențierea între mandatul administratorului și puterea de reprezentare punctuală într-o acțiune a cărei oprire ar fi adus un prejudiciu societății, pentru că probabil exista un termen în care trebuia să fie introdusă această acțiune. Abandonarea acestei acțiuni din cauze care provin dintr-o pretinsă lipsă a calității procesuale a celui care a promovat-o ar fi fost un prejudiciu în sarcina societății. Atunci pot să înțeleg că acesta a fost dezideratul avut în vedere de către instanță, fără a considera că această optică ar trebui să fie una generală, dar așa înțeleg eu, nu știu dacă sunt citate din motivarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, dar așa pot să înțeleg eu că a fost sensul avut în vedere.

Gheorghe Piperea: Trebuie să cităm o formulă care cred eu că este cea mai importantă din această decizie a Curții de Casație, spune așa: „încetarea mandatelor administratorilor sociali anteriori nu poate interveni decât în caz de revocare sau de numire a unor noi mandatari.” Asta este în contradicție atât cu art. 153 ind. 12 care spune că un mandat nu poate depăși 4 ani de zile, cât și cu art. 1.552 din Codul civil vechi, în care se dau mai multe tipuri de încetare a mandatului, tipuri de încetare a mandatului care includ și ajungerea la termen și o societate care nu este constituită, bineînțeles, pe perioadă nedeterminată încetează pur și simplu și intră în dizolvare de drept pentru ajungere la termen, cu atât mai mult un mandat care este esențialmente temporar. Asta este problema delicată pe care o ridică speța.

Radu Diaconu: Întrebarea ar fi următoarea: ok, presupunând că argumentarea în drept a Înaltei Curți nu a fost cea mai fericită. Soluția pe care a găsit-o Înalta Curte acolo, aceea de a extinde dreptul de reprezentare pentru o persoană, putea fi justificată în alt mod mai bun? Adică odată ce s-a admis că cineva trebuie să facă chestia asta, pentru că unul dintre lucrurile care au fost susținute în acele comentarii au fost exact acesta, de ce trebuie neapărat să se admită calitatea de reprezentant unei persoane, în condițiile în care nici măcar asociații nu se pot înțelege între ei? Odată ce admitem lucrul asta și, sigur, înțelegem ce-a făcut Înalta Curte nu a fost tocmai în regulă, din perspectiva argumentării formale, care ar fi modalitatea de argumentare în așa fel încât soluția să fie corectă și în alte situații similare să poată fi argumentată astfel încât să nu poată să genereze dezbateri?

Gheorghe Piperea: Deci, dacă aș fi fost în locul judecătorilor de la Curtea de Casație, soluția la care m-aș fi oprit, în mod obligatoriu, ar fi fost, într-o primă fază, dacă nu ar fi existat un conflict de interese evident, să indic oricăruia dintre asociați dreptul de a reprezenta societatea pentru că am un temei expres în Codul civil, care completează legea în caz de lacună de reglementare, dacă aș fi descoperit un evident conflict de interes, așa cum cred că este în speță, atunci aș fi făcut ceea ce se sugera adineauri, aș fi dispus numirea unui curator, iar curatorul tocmai prin asta se diferențiază de un terț desăvârșit sau un tutore sau orice altceva. El este acolo punctual, doar pentru situația respectivă. După ce se termină procesul, încetează, în mod automat, și calitatea de curator a respectivului, și atât. După aceea, însă, problema care rămâne este reprezentarea în relațiile cu terții pentru că societatea rămâne în aceeași situație de a nu avea administrator, or problema care s-a ridicat aici este că cineva care ar fi putut să interpreteze extensiv această decizie, ar fi putut să se ducă și la bancă și să zică „Uite ce zice Curtea de Casație: pentru necesitățile, situațiile speciale în care se află societatea, trebuie să consideri că mandatul meu a fost prelungit până se numește un nou administrator.” Și ce să vezi? Administratorul nu se poate numi pentru că se întâmplă ca în această societate, dacă îmi aduc eu aminte bine, cei doi asociați să își împartă în proporții de 50%-50% societatea.

Bogdan Dumitrache: Asta explică și de ce nu se poate numi, ce mare lucru? A expirat mandatul, numim altul. Dar ca să numim altul avem niște chestiuni de cvorum și de majoritate. Situația asta de blocaj, practic face să supraviețuiască pe fondul unei asemenea soluții, administratorul numit inițial pe o bază, să zicem, consensuală, amiabilă. Asta este factorul de risc. S-a observat aici, într-unul din comentarii, am impresia că doamna Dana Dumitrescu a sesizat că Înalta Curte a avut în vedere, și instanțele ierarhic inferioare, chestiunea reprezentării în justiție. Asta a fost calul de bătaie al problemei, în mod principal, însă considerentele Înaltei Curți parcă depășesc problema reprezentării în justiție, adică Înalta Curte spune că dacă este vorba de o reprezentare legală a societății, în general, în raporturile cu terții, nu numai pentru exercițiul liberului acces la justiție, această capacitate de a reprezenta trebuie recunoscută administratorului al cărui mandat a expirat, pentru că nu am nici revocare lui, nici înlocuirea lui.

Roxana Mușoi: A operat una din cauzele de încetare a mandatului, reglementat de noul Cod civil în art. 1.321, expirarea mandatului, ajungerea la termen.

Mădălina Afrăsinie: Pe de altă parte, sunt ferm convinsă că momentul la care a fost desemnat administratorul, nu cunosc foarte multe detalii, intuiesc, în schimb, dar povestim după ce se termină discuția, sunt ferm convinsă că la momentul desemnării acelui administrator, asociații s-au înțeles, că nu cred că puteau să numească dacă nu se înțelegeau. Că dacă nu se înțelegeau de atunci, mă rog, logica firească este că s-ar fi adresat instanței pentru excluderi reciproce sau dizolvări sau grave neînțelegeri între asociați.

Gheorghe Piperea: Ca și în căsătorie, lucrurile sunt delicate după ce cei doi soți încep să își dea pumni și alte invective. Și aici probabil lucrurile au stat foarte bine până în 2009, când s-a produs ruptura.

Mădălina Afrăsinie: Ca și în practică, căsătoriile uneori continuă împotriva acțiunilor formulate.

Claudiu Galu: Cred că ideea Înaltei Curți a fost că trebuie să se facă o distincție între un mandat general obișnuit care este atribuit administratorilor în cursul mandatului său de 4 ani sau cât îi este stabilit de către acționari sau asociați și un mandat special, punctual, cu privire la o problemă concretă pe care l-a constatat, probabil incident, Înalta Curte în această situație, pentru că nu avea cine altcineva să exercite dreptul la acțiune.

Radu Diaconu: Din păcate, însă, dacă admitem raționamentul Înaltei Curți, așa cum este el formulat aici înseamnă, practic, că mandatul administratorului continuă, ceea ce îl face pe administrator răspunzător de foarte multe lucruri.

Bogdan Dumitrache: Ideea este că eu vreau să livrez niște bunuri la acea societate, cum este de exemplu cu banca, mă întâlnesc cu administratorul ultra expirat, facem un contract cu plata prețului și cu penalități usturătoare, care se vor repercuta asupra societății, adică dincolo de răspunderea administratorului.

Radu Diaconu: Dar administratorul, în cazul nostru, a avut o abordare activă, dar dacă un administrator care nu mai este de mult administrator într-o societate se trezește că acționarii sau asociații nu se pot înțelege să numească pe altcineva, se trezește chemat să răspundă în fața autorităților fiscale, deși el știe că nu mai are mandat de câțiva ani, asta nu este chiar în regulă.

Gheorghe Piperea: Este o idee foarte interesantă pe care am prins-o din zbor. Îmi aduc aminte că am și discutat despre acest tip de răspundere acum câteva zile la Conferința IPPI cu privire la insolvență și răspunderea penală ș.a.m.d. În art. 27 în Codul de procedură fiscală este un text care spune că, printre altele, pentru datoriile societății trebuie să răspundă și asociații și administratorii cu sau fără mandat ș.a.m.d., toți cei care au cauzat așa-numita cauză de insolvabilitate fiscală, care este altceva decât insolvența din legea insolvenței. Doi, în art. 169, cred că la asta v-ați referit, din Legea insolvenței, care spune negru pe alb că nici nu este nevoie neapărat să fii administrator scriptic ca să fii obligat să răspunzi pentru datoriile unei societăți în insolvența, poate să ajungă în insolvență, printre altele, și pentru că se dizolvă sau ceva de genul acesta. Și atunci vine creditorul și pune următoarea întrebare: pe cine trag la răspundere? Îl trag la răspundere pe administratorul care prefigurează ca atare în Registrul Comerțului sau pe acel administrator care fie nici nu știa ce i se întâmplă, fie, dimpotrivă, a continuat să se ocupe cu administrarea societății și nu mai avea această calitate? Nu mai avea această calitate pentru că îi expirase mandatul. Și atunci răspunsul este da, toate aceste situații sunt de natură a permite atragerea răspunderii administratorilor. Este foarte delicată și situația în care se pune administratorul aici.

Claudiu Galu: Elementele situației de fapt ulterioare introducerii cererii de chemare în judecată sunt relevante, nu sunt cunoscute, dar cu siguranță că în măsura în care dovedește că exercită atribuții specifice calității de administrator și după acel moment în afară de aceea de a introduce o cerere de chemare în judecată riscă foarte mult să răspundă pentru actele pe care le îndeplinește sau operațiunile pe care le face chiar în afara mandatului său. Și, într-adevăr, riscul de răspundere este mult mai mare decât eventualele puteri pe care ar putea să le exercite.

Mădălina Afrăsinie: Dar vă dați seama că într-un eventual litigiu, normal, vorbesc de același administrator, continuând să facă acte în numele societății și fiind societatea chemată în judecată, evident că se prevala de existența acelei decizii la Înalta Curte, deci Înalta Curte mi-a zis că pot.

Bogdan Dumitrache: Asta este partea întâi. Și partea a doua este că pentru societate va fi greu să se apere în fața pretențiilor, că administratorul persoană fizică are sau nu are patrimoniu, societatea poate mai are și atunci se va trezi cal de bătaie, din cauza extinderii peste limitele mandatului, extinderii acestei puteri de reprezentare sui generis a administratorului. Deci este o situație periculoasă pentru societate și pe care societatea nu știu cum ar putea să o prevină. Și asta este o abordare. Ce ar putea face asociații în acea tabără care într-o proporție de 50%-50% nu se consideră reprezentată de administratorul care supraviețuiește faptic, că lui la Registru de mult i s-a încheiat mandatul? Cum ar putea să prevină eventualele consecințe nefavorabile societății în ansamblul ei, consecințe ale actelor efectuate de administrator fie în justiție, fie ca acte juridice? Pentru că aici nu scria nicăieri că acea acțiune în nulitate absolută trebuia admisă. Poate se respingea, poate se respingea cu cheltuieli de judecată, în sarcina cui? Păi, evident, în sarcina părții din procesul civil, adică în sarcina societății.

Radu Diaconu: În ce priveşte soluţia curatelei, art. 80 din Codul de procedură civilă nu e chiar legea cu care lucrez, de regulă, eu făcând consultanţă, dar articolul acesta spune aşa: „când legea prevede sau când circumstanţele cauzei o impun pentru a se asigura dreptul la un proces echitabil, judecătorul poate numi pentru oricare parte din proces, un reprezentant în condiţiile art. 58 alin. (3), având în vedere limitele şi durata reprezentării”. De unde rezultă că instanţa ar putea să se uite la circumstanţele de fapt şi să determine dacă e cazul să meargă pe numirea unui curator pentru a asigura dreptul la un proces echitabil. Cu alte cuvinte, preluând ideea unei colege, dacă, de pildă, acţiunea respectivă se prescrie – pentru că ne aflăm în ultima parte a termenului prescripţiei – şi atunci respingerea acţiunii ar însemna că societatea pierde un drept, atunci probabil că judecător ar putea să meargă pe ideea numirii unui curator. Pe când dacă nu există un astfel de risc, atunci judecătorul probabil că ar putea să respingă acţiunea şi să spună „Ok, asociaţii, acționarii, au timpul necesar să se înţeleagă şi să numească, până la urmă, un reprezentant, astfel încât această problema să nu se pună. Cu alte cuvinte, aspectele de fapt, de care vorbea domnul Galu, sunt relevante pentru judecător şi mă gândesc că există un text care să-i permită judecătorului să discearnă dacă într-o situaţie sau altă apelează la instituţia curatorului.

Gheorghe Piperea: Îmi permiteţi o scurtă intervenţie? Nu ştiu dacă societatea aceasta era un SRL sau un SA. Era un SA. Păi atunci vreau să va atrag atenţia asupra unui text care, în opinia mea, face din mandatul administratorului într-un SA, un act juridic pentru care formă scrisă – atenţie, nu autentică – este ad validitatem. Iar art. 53, ind. 12, alin. (3), care spune aşa: „pentru că numirea unui administrator să fie valabilă din punct de vedere juridic persoana numită trebuie să o accepte în mod expres.” Aşadar, ideea de prelungire tacită, sau cum vreţi să-i spuneţi, a mandatului, într-o societate pe acţiuni, pentru că în situaţia aceasta suntem, e vorba despre un mandat care a expirat şi nu s-a mai reînnoit, ideea de prelungire tacită a mandatului într-o societate pe acţiuni, este completamente neavenită pentru că nu doar că acel mandat tacit nu e opozabil terţilor, dar el nu există din punct de vedere juridic. Forma scrisă este necesară nu pentru opozabilitatea faţă de terţi, ci este necesară pentru valabilitatea actului. Şi vă mărturisesc că îmi dau seama acum, după ce am citit în fugă textul acesta, că am susţinut acest lucru încă din 2007, la prima vedere a acestui text care a apărut în Legea societăţilor destul de recent, la modificarea din 1 decembrie 2006, prin Legea nr. 441/2006. Din punctul acesta de vedere, cel puţin asta este părerea mea, acest mandat nu poate să existe, ca atare, întrucât nu există forma scrisă, acceptarea această scrisă. Aşadar, dacă, de regulă, un mandat se întâmplă să fie un contract pentru care trebuie să poți să dovedeşti calitatea ta de reprezentant, trebuie să procuri o procura, dacă îmi permiteţi. În cazul acesta este insuficient acordul consensual al celor două părţi. Mă refer la mandant-societate, pe de o parte şi mandatar-administrator, e nevoie că acest accept scris să existe în forma de care vorbim şi el să fie înregistrat la Registrul Comerţului. Mulţumesc.

Roxana Mușoi: Ar mai fi de adăugat, din punctul meu de vedere, că acceptarea expresă a mandatului ar fi urmarea unei numiri exprese a mandatului, astfel încât nu putem presupune că o lipsa de reacţie din partea societăţii, implicit a acţionarilor, ar echivala cu o prelungire tacită a mandatului. Deci practic, întâi, acţionarii, în cazul unei societăţi pe acţiuni, fac o ofertă de mandat care trebuie să fie acceptată expres.

Claudiu Galu: Eu cred că această cerinţă a formei scrise, a fost îndeplinită pentru momentul numirii administratorului cu 4 ani anterior momentului terminării lui. Numai că nu cred că suntem în situaţia unui nou mandat de administrator, pentru că ceea ce spune Înalta Curte este că „se consideră că acest administrator va continua să reprezinte societatea până la numirea unui alt administrator.” Nu spune că adminsitratorul va continua să-şi exercite mandatul de administrator. De aceea cred că a făcut o diferenţiere între mandatul său de administrator, care a încetat, şi calitatea de reprezentant în interesul societăţii care este ultraactivează momentului încetării mandatului de administrator pentru că nu are cine altcineva să reprezinte societatea.

Radu Diaconu: Mă tem că n-am citit eu bine decizia, dar argumentaţia Înaltei Curţi nu pare să fie în sensul asta, asa cum apare.

Claudiu Galu: Eu citesc din articol.

Radu Diaconu: Păi da, dar la cum este argumentată chestia asta, în drept, pare că mandatul continuă şi, sigur, şi prerogativa reprezentării ei, care e doar un atribut. De sigur că acela era doar atributul care conta, dar atâta timp cât mandatul, în întregimea lui, continuă, problema apare. Eu unul aş fi curios dacă poate e cineva în sala care împărtăşeşte opinia Înaltei Curţi şi care ne poate lămuri şi pe noi. Pentru că aici, în panel, se pare că toată lumea vede lucrurile mai mult sau mai puţin la fel.

Bogdan Dumitrache: Aici, apropo de ce se spunea mai devreme domnul Galu, Înalta Curte, „expirarea mandatului administratorului societăţii”, – deci ia act de acest lucru, că a expirat mandatul, acesta e subiectul – „nu conduce la pierderea calităţii de a mai reprezenta în mod legal societatea, în condițiile în care contractul de mandat poate înceta prin evocarea mandatului de către mandant, prin renunţarea mandantului la mandat sau insolvenţa mandantului/mandatarului”, de aceea şi titlul articolului este „expirarea mandatului administratorului”, asta este teza care domină articolul, „are ca efect încetarea prerogativelor reprezentării”. Adică este o abordare polemică faţă de vizunea, la speţa Înaltei Curţi, care spune „Da, a expirat mandatul, dar reprezentarea subzistă pentru că nu am alt administrator.” E o disociere între calitate şi mandat şi reprezentare, ceea ce, sigur, poate să fie realist sau sofistic pentru că dacă eu tot pot să reprezint societatea nemaiavând mandat de administrator, deci, practic, consecinţa mandatului supravieţuieşte mandatului însuşi, ajungem la acele situaţii imaginate aici de dumneavoastră şi de domnul profesor Piperea şi cineva după, cu raporturi în care terţii intră nonşalant cu acei administratori expiraţi, pentru ca după aceea să angajeze răspunderea nu atât a acelui administrator, ci chiar a răspunderii entităţii acelei persoane juridice care, sigur, eventual să se regreseze împotriva. Degeaba spune societatea: „Uite, a intrat în Registrul comerţului că era mandatul expirat”. Păi da, dar dacă nu v-aţi numit un alt administrator am zis că el vă reprezintă în continuare, de aceea am încheiat contractul. Acestea sunt consecinţe complicate pentru că pot fi justificate de considerentele acestei decizii deşi, repet, decizia, în esenţa ei, pare a fi centrată mai degrabă pe chestiunea calităţii de reprezentant în justiţie, în jurul căreia s-au evocat şi texte în Codul civil.

Gheorghe Piperea: O secundă, Bogdan, că paragraful asta ultim, pe care îl avem din extras, cam spune mai mult decât atât. Extinde, totuşi, sfera a ceea ce ar fi trebuit să fie decizia de speţă. Spune: „se consideră că acesta va continua să reprezinte societatea până la numirea altui administrator.”

Bogdan Dumitrache: Pe toate planurile, chiar pe încheierea de acte juridice.

Radu Diaconu: Acesta este raţionamentul. Distincţia dintre calitatea de administrator, deci mandatul, în sine, şi prerogativa reprezentării, nu e făcută nicăieri. Argumentaţia Înaltei Curţi are la baza două articole din Codul civil: 1.954 şi 1.955. Textul apare în primul paragraf din extras, spune: „încetarea mandatelor administratorilor social anterior nu poate interveni decât în caz de revocare sau de numire a unor noi mandatari”. Și pe asta se bazează tot raţionamentul ulterior. Cu alte cuvinte, dacă administratorul nostru nu a zis după ce a expirat mandatul „oameni buni, renunţ”, el rămâne în continuare administrator.

Bogdan Dumitrache: Mandatul expiră dar nu încetează? Garda moare, dar nu se predă.

Radu Diaconu: Exact!

Mădălina Afrăsine: Imaginaţi-vă că dacă cei doi acţionari nu se înţeleg este clar că ei nu vor pune un alt administrator, ceea ce înseamnă că vechiul administrator al cărui mandat a încetat continuă să reprezinte

Bogdan Dumitrache: „50%” din societate, în ghilimele

Radu Diaconu: S-ar putea ca niciunul dintre grupurile de acţionari să-l mai sprijine. Întrebarea este dacă pur şi simplu nu ar trebui să recunoaştem faptul că, nemaiexistând înţelegeri între acţionari, ar trebui să se aplice cazul acela de dizolvare şi cu asta basta.

Bogdan Dumitrache: El trebuie cerut. Asta este procedura. Nu poate, din oficiu, instanța.

Gheorghe Piperea: Nu se poate sesiza din oficiu instanța, asta am vrut sa spun, și nu într-un proces care privește altceva. Deci nici pe cale directă nu se poate sesiza din oficiu, ar fi culmea să intervină instanţa în viaţă socială, şi cu atât mai puţin pe cale incidentală. Adică ia să ridicăm noi o excepţie. Mie îmi place ideea, dar nu cred că se poate merge până la capăt.

Radu Diaconu: De acord, dar nu acesta era aspectul procedural.

Bogdan Dumitrache: Excepția reclamantului dizolvabil, acesta ar putea fi.

Radu Diaconu: Întrebarea este următoarea: acel art. 27, lit. a), se mai aplică vreodată dacă administratorul nostru încă mai mişcă? Pentru că dacă mai mişcă, atunci întotdeauna va există, teoretic, cineva, un organ al societăţii, şi atunci nu mai discutăm niciodată.

Mădălina Afrăsine: Nu, ar fi o variantă ca Registrul Comerţului în momentul în care analizează dosarele care se află la ei, în arhivă, să sesizeze instanţa judecătorească cu o dizolvare, pe lipsa organelor statutare. E o forţare a acţionarilor, hai să vedem ce faceţi mai departe că, dacă nu, va dizolv eu.

Bogdan Dumitrache: Nu ar fi tare că un asociat din tabăra nemulţumită să promoveze o cerere în dizolvarea societăţii, să încerce să suspende judecarea dosarului creat de falsul administrator până se va judeca suspendarea?

Mădălina Afrăsine: Ba da.

Bogdan Dumitrache: Și instanța, pe o suspendare facultativă.

Gheorghe Piperea: Deci aici vorbim despre un litigiu care era un biet litigiu cu privire la valabilitatea unui act juridic. Ia uite în ce sofisme intrăm, deci în procesul acela unde un administrator spune „Eu sunt administratorul în continuare. Am reprezentat cum trebuie societatea”. Şi aş spune „Da, eşti administrator, ok, hai să vedem dacă eşti administrator”. Şi până atunci trebuie să verificăm dacă nu cumva societatea aceasta este dizolvată pentru că, uite, între noi e clar că sunt neînţelegeri grave şi pentru că nu reuşim să numim un administrator, de 5 ani de zile, înseamnă că e clar că nu mai putem să lucrăm împreună. Pardon, formula legală este puţin diferită: neînţelegeri grave între asociaţi, care împiedică funcţionarea societăţii.

Bogdan Dumitrache: Dar nu zice dizolvarea pe asta, zice dizolvarea pentru că nu are organe statutare.

Mădălina Afrăsine: Asta, la Registrul Comerțului. De obicei, Registrul Comerțului este cel care sesizează pe 237.

Bogdan Dumitrache: La cererea persoanei interesate, precum și a Oficiului Național.

Mădălina Afrăsine: Exceptând acționarii care, evident, n-au interes.

Bogdan Dumitrache: Păi au, unii ar putea avea interesul că să prevină mişcarea administratorului. Asociaţii care ar fi interesaţi să se „salveze” actul, ar putea să sesizeze Tribunalul să pronunţe o astfel de dizolvare. Și până se judecă această cerere, deocamdată, suspendaţi acţiunea în nulitatea actului.

Claudiu Galu: Păi, totuși, nu mai are organe statutare. Nu este funcțională reprezentarea că nu avem administrator, dar mergem pe o adunare a acționarilor.

Bogdan Dumitrache: Ce înseamnă „societatea nu mai are organe statutare”? Nu mai are deloc, nu le mai are pe toate.

Claudiu Galu: Nu le mai are pe toate.

Mădălina Afrăsine: Ce s-a înregistrat la noi pe rolul Tribunalului, Secția a VI- a, sunt motivate de expirarea mandatului administratorului.

Bogdan Dumitrache: Atât?

Mădălina Afrăsine: Da

Bogdan Dumitrache: Deci ar fi suficientă expirarea mandatului.

Claudiu Galu: Și dezinteres din partea asociațiilor.

Bogdan Dumitrache: Da, dar aici. domnul profesor Piperea, poate speţa asta este o speţă care musteşte de interes. Deci problema nu este că ei nu sunt interesaţi. Problema este că ei sunt foarte interesaţi, foarte pătimaşi chiar şi, sigur, într-un echilibru, din păcate, perfect în care nu se poate înclină balanţă.

Claudiu Galu: Probabil că e o sancțiune de drept care operează la momentul la care expiră mandatul administratorului și nu am o hotărâre în sensul de a prelungi.

Mădălina Afrăsine: În sensul prelungirii sau desemnării unui alt administrator.

Claudiu Galu: Și, practic, se constată că a operat de drept sancțiunea.

Bogdan Dumitrache: Dacă avem subiecte prea largi, nu ne ajunge o oră. Dacă avem subiecte foarte strict determinate, iar nu ne ajunge o oră.

Gheorghe Piperea: Cred că ar trebui să întrebi dacă există intervenții din sală.

Bogdan Dumitrache: Există intervenții din sală? Ca şi accesorii, noi între noi ne luăm apărarea, dar deocamdată teza pare să fie relativ uniformă, cu unele nuanţe, într-adevăr.

Mădălina Afrăsine: Se va ajunge la varianta în care, în funcţie de care parte a baricadei eşti, se va invocă această decizie sau, dimpotrivă, va spune că este o decizie de speţă, ca atare nu are relevanţă.

Bogdan Dumitrache: Observaţia e şi important legată de faptul că, în principiu, pe sistemul actual procesual cam multe dosare se vor opri la Curtea de Apel. Şi dacă la nivelul unei instanţe unice, Înalta Curte, s-a întâmplat pe o perioada relativ scurtă, sigur, de văzut dosarele şi care au fost caracteristicile speţei, dar, aşa, văzut online, instanţa supremă a oscilat la nivel de două luni. Atunci câte, 16 curţi de apel? Sau câte avem?

Mădălina Afrăsine: 16, cred.

Bogdan Dumitrache: Deci deja putem avea variante de motivare. Nu de teze, în cazul fiecărei teze am avea variante de motivare pe o problemă extrem de importantă care poate să creeze găuri negre în patrimoniul unor societăţi aflate în această situaţie de a fi captive lor însăşi.

Participant: Pot să vorbesc despre jurisprudența Curții de Apel Constanța și Curții de Apel Craiova, fără să mă raliez opiniilor acestor instanțe care, din păcate, îmbrățișează motivarea Înaltei Curți de Casație și justiție, adică de câte ori am fost în situația de a invoca excepția lipsei calității de reprezentant pentru acest motiv al expirării mandatului, de fiecare dată Tribunalul și, apoi, în calea de atac, Curtea de Apel, a stabilit că administratorul, chiar cu mandatul expirat, poate să miște în continuare, iar motivările au fost dintre cele mai diverse, mergând chiar până la a se constata că nu s-a înregistrat revocarea mandatului în Registrul Comerțului, asta în condițiile în care era, evident, în evidențele Registrului Comerțului, că mandatul era expirat.

Mădălina Afrăsinie: Păi am o hotărâre AGA care îmi spune clar că acel administrator are un mandat pe 4 ani, ce să mai revoc?

Bogdan Dumitrache: Îl și revoc, după ce a încetat?

Participant: Evident.

Bogdan Dumitrache: Mai dau una, să fiu sigur că a murit.

Participant: Cam asta ar fi, sau am văzut chiar situații în care au existat hotărâri judecătorești de anulare a hotărârilor AGA prin care au fost desemnați reprezentanții legali și, invocând excepția nulității cererii de chemare în judecată formulată de administratorul cu mandatul anulat, s-a considerat că este totuși valabilă cererea de chemare în judecată, având în vedere că administratorul anulat poate, totuși, să funcționeze ca administrator expirat. Dacă anulat nu se acceptă, se acceptă ca expirat. Cam asta este practica unitară, de altfel, a instanțelor menționate.

Participant 2: Bună seara! Ar fi o chestiune care mi mi-a scăpat în dreptul acesta al comerțului care mie nu mi-a plăcut niciodată. Întrebarea ar fi următoarea: la încheierea mandatului de reprezentare, care sunt condițiile? Există vreo condiție? Există vreun proces-verbal care trebuie semnat între administratorul ce și-a terminat mandatul și reprezentanții legali ai societății? Dacă această condiție subzistă, iar acel proces-verbal de predare-primire nu s-a petrecut nici faptic, nici juridic, atunci – pe bună dreptate – Înalta Curte de Casație a apreciat ca fiind corectă, sub aspectul efectelor ex tunc, să dea valabilitate curgerii mandatului de administrator în această societate. Am impresia că aici Înalta Curte de Casație a vrut mai degrabă să aibă în vedere efectele trecute, nu cele viitor. Vă mulțumesc!

Mădălina Afrăsinie: Așa-numita descărcare de gestiune, la asta vă referiți? Terțul care ia cunoștință de hotărârea AGA, că de aia să înregistrează la Registrul Comerțului, știe că X este desemnat administrator pe o perioadă de 4 ani. Ce se întâmplă în interiorul societății pe mine, ca terț, nu mă interesează. Eu știu că dacă contractez în perioada această cu societatea X, societatea X este reprezentată de Y, că de aia are putere de reprezentare, inclusiv în instanță, art. 71 din Legea nr. 31. Bucătăria internă, că s-a descărcat, că nu s-a descărcat, nu mă privește pe mine, ca terț.

Participant 2: Înțeleg că există un litigiu între administrator, pe de-o parte, și asociați sau acționari, de cealaltă parte.

Gheorghe Piperea: și un terț implicat acolo că e vorba de o acțiune în nulitate a unui act juridic încheiat de societate cu un terț. Primul lucru pe care trebuie să-l observați este că Înalta Curte de Casație nu a spus că, în baza teoriei mandatului aparent, validează un act juridic, – nu s-a limitat la asta, un act juridic încheiat de un administrator al cărui mandat este expirat – ci a spus așa: „Se consideră că acesta va continua să reprezinte societatea.” În relațiile cu terții, nu are nicio relevanță faptul că în interiorul societății s-au făcut socotelile între mandant, pe de-o parte, și mandatar, pe de altă parte. Că să încerc să răspund întrebării dumneavoastră: mandatul, de regulă, se încheie în formă simplificată. Se ia o hotărâre a Adunării Generale, care reprezintă oferta de mandat, și când se merge la Registrul Comerțului cu înregistrarea acelei hotărâri, care înseamnă și înregistrarea calității de mandatar al administratorului, se depune și acceptarea ofertei, în scris, dar se mai depune și asigurarea de răspundere managerială. Fără aceste două-trei elemente formale nu se înregistrează la Registrul Comerțului, nu există un mandat de administrator. Dacă asta a răspuns întrebării dumneavoastră, este ok. Dacă nu, eu vă repet ce a spus doamna judecător Afrăsinie, că această chestiune a responsabilității între societate și administrator este exact chestiunea de obligație de a da socoteală între relațiile dintre mandant și mandatar. E o chestiune care nu privește terțul cocontractant. Dacă este o responsabilitate între cele două părți, atunci acea responsabilitate se antrenează, se angajează între cele două părți, iar chestiunea asta nu are relevanță în ceea ce-l privește pe terț.

Participant 2: Eu am în vedere principiul simetriei actelor juridice, mai mult sau mai puțin.

Gheorghe Piperea: Dar despre ce simetrie vorbim aici?

Participant 2: Cum se naște raportul juridic între acționar și reprezentant.

Gheorghe Piperea: Nu e nicio simetrie. Domnule, uitați ce spune domnul profesor Deac încă din anul 2000: „În afară de cazurile generale de stingere a obligațiilor contractuale (de exemplu, prin executare, prin expirarea termenului stipulat). Mandatul se stinge prin revocarea lui, prin denunțarea mandatului.” Profesorul Deac nu face decât să repete dispozițiile pe care le-a observat și Curta de Casație. Acum, în Codul civil, se spune expressis verbis că mandatul încetează și prin expirare, ajungerea la termen, dar în Codul civil din 1864 nu era nevoie, nu se considera a fi necesar să spui în plus că un contract pentru care s-a prevăzut un termen încetează la expirarea termenului, e logic, ține de teoria generală a obligațiilor.

Radu Diaconu: Vă dați seamă că dacă am face acte adiționale de încetare de fiecare dată când expiră câte un contract pe un an, 2 ani, 3 ani, nu am ajunge prea departe.

Bogdan Dumitrache: Ce spuneți dumneavoastră ține mai mult de faptul că administratorul căruia i-a expirat mandatul este cât mai interesat să se descarce de gestiune pentru situația lui patrimonială față de societate, dar cum spune și profesorul Piperea, și nu numai dânsul, asta nu afectează raporturile cu terți. Este o problemă de gestiune internă a societății, nu are impact pe relația cu terții.

Mădălina Afrăsinie: Din acest motiv se și înregistrează la Registrul Comerțului: pentru opozabilitate. Pe mine, terț, nu mă interesează ce se întâmplă în societatea X, eu știu că în perioada asta am încheiat contractul cu societatea respectivă, prin domnul X care este reprezentatul societății, că de aia este administrator. Am uitat și am încheiat contractul după ce a expirat mandatul și în Registrul Comerțului nu mai apare nicio mențiune, o fac pe riscul meu, nici măcar de mandatul aparent nu se mai poate discuta aici câtă vreme eu am o lege specială, tocmai pe acest considerent trimit societatea să-și înregistreze la Registrul Comerțului, pentru opozabilitate. Am zis, ce e în bucătăria societății nu mă interesează.

Bogdan Dumitrache: Putem concluziona că nu e bine, totuși, să discutăm chiar cu administratorul în ființă, care are mandatul în curs, nu? E de evitat și să evităm pariuri cu administratori incerți și care supraviețuiesc chiar expirării mandatului. Acum depinde de Curțile de Apel, cei care au fost atenți și-au notat deja. Mulțumim invitaților pentru această dezbatere destul de dinamică și cu foarte clare consecințe practice generate de o hotărâre interesantă, de un articol scris la fix și de comentarii pe care vă invităm să le citiți. O seară bună și o săptămână cât se poate de senină!