Punct și de la capăt: încuviințarea executării (iar) la instanță (ediția 88). VIDEO+Transcript
Punct și de la capăt: încuviințarea executării (iar) la instanță
Galeriile Artmark (Palatul Cesianu-Racoviță)
București, Str. C.A. Rosetti nr. 5
Luni, 15 februarie 2016, ora 19:30
A se vedea: O întrebare retorică: cine răspunde în cazul declarării ca neconstituţională a unei dispoziţii legale modificată cu încălcarea unei decizii a Curţii Constituţionale | Viorel Mihai Ciobanu
Participarea în sală este rezervată membrilor și invitaților.
[restrict]
ÎNREGISTRAREA VIDEO ȘI TRANSCRIPTUL
Bogdan Dumitrache: Bună seara! Am ajuns la numărul 88 dezbateri.juridice.ro. 15 februarie, pe vremuri era o dată înălțătoare, Vasile Roaită parcă îl chema, nu? Asta era în 1933. Acum avem „Punct și de la capăt: încuviințarea executării (iar) la instanță”. Nu mai fusese de mult, de vreo 7 ani de zile. De fapt, decizia este din 2009, nu a mai fost de vreo 3 ani. Deocamdată, este iar la instanță și va rămâne acolo ceva vreme. Astăzi suntem 4 invitați, speakeri, și 2 moderatori. Avem și figuri consacrate și invitați care sunt pentru prima dată la dezbateri. Într-o ordine care, ca orice ordine, este una discutabilă, dar trebuie făcută, începem cu doamna judecător Evelina Oprina – profesor universitar, Președinte al Tribunalului Ilfov, dar, înainte de asta, judecător, nu mai trebuie prezentată specializarea sa pe executare silită, ea a mai fost spusă, este coautorul uneia dintre cele mai importante lucrări în materie, lucrare la care sunt obligați să se raporteze atât teoreticienii, cât și, mai ales, practicienii. Mulțumim pentru prezență și astăzi. Mai departe, domnul Traian Briciu – profesor universitar, Director INPPA, iarăși, nu mai facem niciun fel de prezentare, să mai economisim timpul. Teza de doctorat e din măsurile asigurătorii, dar multe informații din zona executării silite. A fost moderator al ultimei Conferințe JURIDICE.ro pe tema de executare silită. Este alături de noi și astăzi, și mâine alături de JURIDICE.ro într-un articol a cărui prezentare succintă îi voi lăsa pe ceilalți să o facă, este moderator la această dezbatere. Mai departe, domnul avocat Ion Dragne – Decanul Baroului București, iarăși, un recunoscut practician, titular de curs de procedură civilă, nu vă mai prezint, e destul. Ne apropiem de cele două premiere. Este vorba de, pentru că e vorba, totuși, de executare, chiar dacă a plecat încuviințarea de la executor, executorii rămân prin zonă, doamna executor Nicoleta Răduță – titular al Biroului Individual Răduță Nicoleta, pentru prima dată la dezbateri, dar acest Birou este un partener principal al dezbaterilor. Mulțumim pentru prezență! Și domnul avocat Valentin Cîlțea – Senior Associate ONV LAW, la fel, pentru prima dată la dezbateri, dânsul în nume propriu, dar ONV LAW este un partener principal al dezbaterilor, la rândul său. Mulțumim pentru prezență și pentru contribuție, cumva, la dezbatere. Au circulat mail-uri înaintea acesti întâlniri. [restrict]
Valentin Cîlțea: Și eu vă mulțumesc pentru invitație!
Bogdan Dumitrache: Și, sincer să fiu, când Andrei și cu mine ne-am gândit la această temă, am avut o rezervă gândindu-ne că mare lucru nu ar fi de spus, în sensul că decizia e a Curții Constituționale, ca atare, soluția o cunoaștem cu toții. Este o soluție care nu poate fi acuzată de imprevizibilitate, lumea se întreba, cred că mulți se întrebau, nu dacă, ci când Curtea Constituțională va sancționa rebeliunea din octombrie 2014, când legiuitorul a stabilit ca încuviințarea silită să revină la executor, deși în urmă cu 5 ani în urmă, în 2009, martie, tocmai Curtea Constituțională spusese că așa ceva nu se poate. Însă utilitatea unei asemenea discuții astăzi este legată, desigur, și de decizie poate, în sine, ca soluție, dar, în bună măsură, e legată de aspectele de drept tranzitoriu pe care această decizie le pune. Cine dorește să înceapă? Mâine o să apară pe JURIDICE.ro
Traian Briciu: Aici sunt dator cu două corecții. Prima e că nu sunt profesor universitar, ci numai conferențiar, dar îți mulțumesc!
Bogdan Dumitrache: Pentru avansare.
Traian Briciu: A doua e că, inspirați de ultimele evenimente, și anume publicarea Deciziei Curții Constituționale, celebrul paragraf 28, împreună cu profesorul meu, domnul profesor Viorel Mihai Ciobanu, am analizat posibilitatea de a face un articol care să vizeze exact efectele Deciziei Curții Constituționale, sub aspectul proceselor în curs sau, mai bine zis, executărilor în curs. Nu aș putea spune neapărat că mâine va fi gata, dar, în orice caz, dacă nu mâine, poimâine sigur o să fie dat spre publicare, iar publicarea într-o primă formă – să zicem nu atât de extinsă – va fi dată pentru JURIDICE.ro. Sigur, ulterior, într-o formă ceva mai extinsă, cuprinzând și alte considerații doctrinare și alte trimiteri, comparații ș.a.m.d., într-o revistă dintre cele cu care lucrăm în mod obișnuit. Deci, sigur, ceea ce voi spune astăzi, dacă o să am cuvântul, în calitate de moderator, este în mare măsură și în conformitate cu ceea ce vom scrie în acel articol sau ce am scris și urmează să fie publicat în acel articol.
Bogdan Dumitrache: Bun, asta e o provocare, nu rămâne decât să îl încurcăm pe Traian, ca să zic așa.
Traian Briciu: Sunt moderator, pot să dau cuvântul.
Bogdan Dumitrache: Exact, poți să îl și tai dacă e. Bun, era un film, Pasagerul 57, nu? Pasagerul 57 și paragraful 28.
Ion Dragne: După ce mi-a pus colegul nostru ce urmează să facă, termenul de moderator trebuie să fie folosit foarte hotărât. Cu alte cuvinte, vă moderez înseamnă că este în dezacord cu ceea ce spunem noi în susțineri. Curtea Constituțională a făcut ceea ce era previzibil să facă: și-a păstrat jurisprudența. Codul de procedură civilă din 2010 era în acord cu Decizia Curții Constituționale. Nu au fost păreri, nici în doctrină, nici în practică, în sensul că a greșit Curtea Constituțională în 2009 ca să îi facă pe judecătorii constituționali să își pună întrebarea dacă e cazul de schimbare a jurisprudenței. Prin urmare, înapoi, la instanța de executare. Sigur că probleme care se pun sunt cu privire la impactul Ordonanței nr. 1/2016 care preia, în preambul, paragraful 28 din Decizia nr. 895/2015. Cu alte cuvinte, să vedem cum se aplică. Eu, ca un comentariu pe argumentele pentru care Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate, s-a spus acolo că executorul judecătoresc nu poate face un control al legalității începerii executării silite, nu poate pune în discuție titlul executoriu fiindcă asta ar excede competențelor sale și că prerogativa de imperiu trebuie să fie recunoscută doar instanțelor de judecată. Este corect că niciodată prerogativa de a ordona executarea silită în contra debitorului reticent nu a fost cedată de stat, nici măcar în ceea ce privește arbitrajul. Nu există o instituție arbitrală care să aibă și puterea de a ordona executarea sau de a o efectua. Totuși, din punctul meu de vedere, nu putem să ignorăm că executorul poate refuza executarea, refuz supus controlului, însă tot control exista și când se realiza încuviințarea executării. Sunt clare părerile că, pe calea acestui refuz motivat de a începe executarea silită, executorul nu se poate substitui instanței de executare; cu alte cuvinte, el nu poate să verifice ceea ce instanța de executare face, dar nimeni nu ne asigură că el nu o va și face. Prin urmare, refuzul de a primi cererea de executare silită, după părerea mea, într-o formă mai mare sau mai mică, este o oarecare ingerință a executorului judecătoresc, pe motiv de consecvență, dacă am fi vrut să mergem mai departe, executorul nu ar trebui nici măcar să aibă posibilitatea de a refuza, ci să primească și să înainteze la instanța de executare, care, de vreme ce poate să refuze pentru motivele anume prevăzute de lege, ar trebui să anuleze sau să refuze și pentru motivele pe care executorul le verifică. E destul de dificil să identificăm un gard între ce poate face executorul și ce poate face instanța de judecată. Per a contrario, am putea spune că ceea ce este rezervat instanței de judecată, nu este permis executorului judecătoresc. Însă textul de lege spune„ sau, după caz, va da un refuz motivat”. Motivatul acesta, din punctul meu de vedere, nu exclude dreptul executorului judecătoresc de a face verificări. Din acest motiv, îmi pun întrebarea: în ce măsură executorul judecătoresc va mai face un control minimal de regularitate a cererii de executare silită sau va spune „De vreme ce este resortul exclusiv al jurisdicției naționale, nu pot să fac niciun fel de verificare”.
Bogdan Dumitrache: Ne pregătim de o viitoare excepție de neconstituționalitate a textului care reglementează competența executorului de a refuza executarea? Ca să fie la pachet, dacă tot am dat art. 666 la o parte, rezolvăm și art. 164.
Ion Dragne: Eu am vrut doar să spun că rațiunea pentru care Curtea Constituțională a recunoscut dreptul exclusiv al instanței de judecată de a încuviința sau de a respinge cererea de executare pentru motivele prevăzute în lege impunea, pentru consecvență, ca executorul judecătoresc căruia i s-a luat această atribuție să nu aibă atribuții nici mai diluate. Cu alte cuvinte, dacă nu pot să verific dacă înscrisul a cărui executare silită se cere a fi încuviințată nu e titlu executoriu, înseamnă că nu pot nici să verific dacă titlul executoriu e atașat într-o copie certificată sau original, cu distincțiile necesare. În alți termeni, ce are voie să facă executorul și să fie în limitele controlului premergător sesizării instanței de judecată și ce are voie să facă instanța de judecată? Dacă face executorul mai mult decât îi permite haina strâmtă pe care o are în prezent, instanța învestită cu o plângere va putea să verifice legalitatea măsurii executorului și să încuviințeze executarea? Să presupunem că avem de-a face cu un executor care nu știe de modificările Codului – exclusă o astfel de ipoteză – și care respinge motivat cererea de încuviințare a executării silite sau cererea de executare silită, mai precis, zicând că pretinsa creanță nu este determinată sau determinabilă – suma – sau că nu este titlu executoriu. În cazul în care partea formulează plângere împotriva refuzului motivat – repet, asta cu depășirea competențelor executorului judecătoresc -, instanța învestită cu plângerea va face o verificare a legalității măsurii sau va spune „Nu aveai tu voie, executor, să faci această verificare pentru că este resortul instanței învestite cu cererea de încuviințare a executării silite, motiv pentru care admit plângerea și trimit la executor ca să ceară încuviințarea executării silite”? Mie mi se pare că procedura trebuie să fie mai simplă, și nu mai complicată.
Bogdan Dumitrache: O să dureze procedura mai mult în faza de până la încuviințare decât după.
Ion Dragne: Exact. Adică dacă admitem că plângerea aceasta este limitată strict la verificarea realizării competenței executorului și, apoi, instanța învestită cu o plângere împotriva refuzului motivat al executorului de a primi cererea de executare silită să îi spună „Te pun să refaci procedura” e o prelungire nedorită a procedurii și, din acest motiv, cred eu că ar trebui să ne gândim dacă – și aici nu am văzut să existe o practică sau cel puțin nu știu eu să fie – în toate cazurile în care executorul, fie în exercițiul competențelor normale, fie în exercițiul unor competențe, să zicem, cu depășirea limitelor puterii sale, respinge cererea de executare silită, motivat, instanța învestită cu plângerea, din punctul meu de vedere, ar trebui să se transforme și în instanță care să judece cererea de încuviințare a executării silite. Altfel transformăm procedura vrută de lege a fiind doar de primire a cererii, de constituire a dosarului de executare și de înaintare la instanță într-o verificare de legalitate prealabilă sau care poate deveni de legalitate prealabilă, pe care instanța să o soluționeze cumva cu posibilitatea trimiterii la executor spre rejudecare. Nu asta a fost intenția legii. Și dacă, într-adevăr, din modul în care a motivat Curtea Constituțională rezultă că tot ce înseamnă cererii de executare silită, în proporție de 99% este de competența exclusivă a instanțelor de judecată, ar însemna ca tot instanțele, când cenzurează refuzul motivat al executorului, care nu se confundă cu refuzul nejustificat, să și încuviințeze, dacă e cazul. Așa o văd, din perspectiva ușurării situației creditorului care nu e de vină că și-a depășit competența executorul sau că a apreciat greșit executorul. Ce părere aveți, domnișoara executor?
Nicoleta Răduță: Da, cred că soluția ar fi una bună și care ar simplifica, într-adevăr, partea de început a executării silite. Însă văd o problemă în sensul că dacă executorul judecătoresc nu a dispus prin încheiere înregistrarea dosarului de executare, ci a respins, practic, cererea creditorului, pe rolul biroului nu se află deschis un dosar de executare la momentul la care instanța, în soluționarea plângerii împotriva refuzului executorului judecătoresc de a dispune înregistrarea cererii și deschiderea dosarului de executare silită, nu ar exista pe rolul biroului acel dosar de executare înregistrat. Nu știu dacă instanța, în soluționarea plângerii, e drept că ar putea să încuviințeze executarea silită în mod direct, nu știu dacă ar putea să acopere și viciul acesta premergător al încheierii prin care se dispune înregistrarea în registrul general de dosare al executorului judecătoresc.
Ion Dragne: Ar trebui, în toate cazurile, executorul judecătoresc să deschidă dosarul de executare, fiindcă și refuzul de executare trebuie să fie în cadrul unei executări, mie mi se pare că este un pic forțat, dar de-ar fi asta modalitatea de rezolvare a dilemei în care ne aflăm, s-ar constitui dosar de executare în care ar exista cererea de executare și refuzul.
Nicoleta Răduță: Da, într-adevăr, dacă se pornește de la premisa aceasta.
Ion Dragne: Sigur, dacă instanța de executare dispune încuviințarea executării silite formulată de către petentul creditor la executorul judecătoresc, ar fi o formă de conformare – deschiderea dosarului de executare. Nu cred că e nevoie ca instanța să scrie în dispozitivul încheierii „Dispune deschiderea unui dosar de executare”. Până la urmă, este o operațiune, un act de procedură, care nu e, prin el însuși, producător de efecte juridice. Deja am dat drumul la dezbatere, după cum observați.
Evelina Oprina: În ce mă privește, vreau să spun că discuțiile care se poartă acum aici, din punctul meu de vedere, nu sunt noi. Deși par a fi noi, ele sunt foarte vechi. Sunt vechi în sensul că ele sunt vechi, dacă putem spune așa, de la momentul intrării în vigoare a noului Cod de procedură civilă, în 2013, întrucât ne aflăm în prezența unei modificări legislative, care, în proporție de 95%, dacă nu mă înșel, practic, readuce în fondul activ al legislației forma Codului de procedură civilă de la momentul intrării în vigoare, care a fost în vigoare până la momentul Legii nr. 138/2014. Sunt foarte mici diferențe pe care le-am sesizat. S-au ridicat mai multe chestiuni aici în discuție, eu nu am să fac niciun fel de aprecieri legate de Decizia Curții Constituționale, nici critice, nici apreciative. Cred că nu e locul acum, având în vedere că trebuie să privesc pe viitor și sunt chestiuni mult mai importante pe care cred că trebuie să le clarificăm decât să ne mai cuprindem din nou în toată zbaterea doctrinară pe care o cunoaștem din 2009, referitoare la Decizia nr. 458. Eu nu am să o critic, nu am făcut-o nici ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 138, deși se pare că au existat opinii în acest sens. Nu am făcut-o, nu o fac nici acum. Pe această chestiune legată de plângerea care ar putea să fie formulată de creditor în ipoteza în care executorul judecătoresc respinge cererea de executare silită, să spunem așa, vreau să mai fac o precizare, să clarific o chestiune pentru a nu se realiza o confuzie între plângerea ce poate fi execitată în contextul art. 665 și contestația vizând refuzul executorului judecătoresc ce poate fi execitată în condițiile art. 712 alin. (1) teza finală, coroborat cu art. 720 alin. (7) și (8). Distincția este importantă în sensul că plângerea reglementată de art. 665 vizează refuzul executorului de a deschide dosarul de executare, pe când contestația împotriva refuzului executorului judecătoresc vizează o plângere – ca să folosesc tot acest termen- împotriva refuzului executorului de a primi și de a înregistra o cerere. În cazul art. 665, executorul judecătoresc nu refuză să primească cererea, o primește, chestiunea înregistrării sau nu rămâne de discutat; refuză, însă, deschiderea dosarului, adică deschiderea contextului care să îi îngăduie începerea efectivă a formalităților de executare. Cu privire la înregistrarea sau nu a cererii, ne întoarcem la vechea dilemă. Este adevărat că, în ce mă privește, eu mi-am exprimat opinia doctrinară, pe care a expus-o și doamna executor, în sensul că nu s-ar înregistra cererea decât în ipoteza în care executorul deschide dosarul. Evident, cunosc și opiniile contrare, sunt de luat în considerare, așa încât probabil chestiunea practică, controversată, continuă să rămână. Referitor la verificările pe care le face executorul judecătoresc în această primă etapă prealabilă, etapă care, și din punctul meu de vedere, cred că ar fi fost mai bine să nu existe, de vreme ce am reintrodus procedura încuviințării executării silite. Într-adevăr, se ridică problema raportului între controlul acesta premergător pe care îl realizează executorul și, apoi, cel pe care îl realizează instanța pe calea procedurii încuviințării.
Bogdan Dumitrache: Aceasta e, într-adevăr, o discuție, de ce? Pentru că în 2009, când a fost decizia Curții Constituționale și s-a intervenit în sensul OUG nr. 42/2009 și s-a reglementat din nou încuviințarea de către instanță, nu aveam un text de genul art. 665 alin. (2) care să facă referire la un control, la o cenzură, însoțită de căi de atac, dacă e cazul, a executorului față de cererea de executare a creditorului. Adică această discuție este nouă față de cea din 2009.
Evelina Oprina: Din punctul meu de vedere, verificările pe care le face executorul judecătoresc pe această cale, în condițiile în care textul art. 665 nu le circumscrie în niciun fel, cred că trebuie, oarecum, să rămână la un nivel formal, să nu se suprapună cu verificările pe care le face ulterior instanța, pe calea încuviințării executării. Și m-aș referi aici la chestiuni legate de verificarea cererii de executare silită, semnătura acesteia, dovada calității de reprezentant, dacă cererea este formulată printr-un reprezentant legal sau convențional, existența titlului executoriu, formal vorbind, adică să fie în original sau copie legalizată, existența taxei judiciare de timbru, necesare ulterior înaintării instanței pentru soluționarea cererii de încuviințare și alte chestiuni de acest gen. Verificările pe care le face ulterior instanța, în cazul în care este învestită cu o plângere formulată de creditor, în ipoteza respingerii deschiderii dosarului de către executor, cred că trebuie să se circumscrie acestui refuz pe care l-a emis executorul, să cenzureze acest refuz și să verifice dacă el se circumscrie sau nu limitelor pe care trebuia să le facă executorul în această etapă premergătoare.
Bogdan Dumitrache: Dacă executorul vede că o creanță nu este exigibilă, să spunem, aspect care e reglementat în curtea instanței de executare, spune „E în regulă, am titlu executoriu, copie legalizată, îi dăm drumul”. Depune cererea, înaintează cererea de încuviințare și are surpriza – plăcută, neplăcută, după gustul fiecăruia – ca instanța să încuviințeze executarea. Ce face executorul după ce instanța a încuviințat executarea pe o creanță neexigibilă? Îi dă drumul? Trebuie spus că, în lumea reală, sunt proceduri civile și administrative – dacă nu și penale – în care executorului, în sistemul în care în încuviințarea dată de instanță i se reproșează că se folosește ca paravan de încuviințarea dată de instanță, fără să facă o proprie verificare a acelor condiții care fac parte din actualul art. 666, așa cum a fost modificat prin Ordonanță. Deci, aceasta este o chestiune de luat în calcul și care, pe fondul unui instinct de conservare a executorului, ar putea să facă și cum făcea înainte de octombrie 2014, ca prin acel refuz motivat să înțeleagă intervenția sa nu numai în aspectele formale, dacă e copia legalizată sau dacă e doar certificată etc., ci să vadă dacă nu cumva creanța nu este exigibilă, pentru că cineva îl va trage la răspundere spunând „Lasă, lasă, că ai încuviințare de la instanță, tu nu te-ai uitat?” Mai ales că pe perioada aceea de glorie a Sectorului 3, care nu scotea capul la suprafață din cauza încuviințărilor de executare, se crease, chiar în viziunea organului de control, o idee că nu te poți folosi de încuviințarea executării, că știm cu toții, judecătorii sunt aglomerați la încuviințare și, sigur, i-au încuviințat, dar tu trebuie să verifici dacă creanța este certă, lichidă și exigibilă. Nu spun că e o părere la care eu ader, că eu-s moderatorul, eu doar evoc ca realitate faptică.
Ion Dragne: Pe raționamentul acesta, pentru a putea fi protejat pe deplin executorul, ar putea fi ca, după ce îi vine încuviințarea la executare din partea instanței, să îi refuze să execute, să se formeze o contestație la executare. Sau, a doua variantă, executorul, pentru a se proteja complet nu împotriva instanței de executare, ci împotriva celui care vede peste instanța de executare, să scrie în josul paginii, a cererii de încuviințare: „În opinia mea, nu e cazul, dar dispune”. M-au întrebat colegi practicieni dacă, în condițiile în care instanța a învestit cu formulă executorie, că era sub imperiul Legii nr. 131/2014, își asumă un risc. Și eu am spus „Cu toții ne asumăm riscuri atunci când avem de făcut un act, așa încât, dacă există o încuviințare a executării, asumați-vă riscul să dați socoteală că ați pus în executare un act al instanței decât că nu l-ați pus”.
Bogdan Dumitrache: E infracțiunea de nerespectare a hotărârii judecătorești, practic.
Ion Dragne: Adică e mai bine să răspunzi că ai respectat decât că n-ai respectat.
Bogdan Dumitrache: Avem învestire? Spun asta pentru că, în continuare, circulă întrebări, chiar din zona de executare silită. Mai avem învestire? Să dăm un răspuns clarificator. Da, nu, nu știu, unii refuză să răspundă, știți, cum e în sondaje.
Ion Dragne: Se atrage sancțiunea nulității încheierii de încuviințare a executării, ca atare, învestirea este componentă.
Valentin Cîlțea: Da, într-adevăr, învestirea ar fi înglobată în procedura de încuviințare a executării silite.
Bogdan Dumitrache: Da, avem textul, îmi cer scuze, art. VII din OUG nr. 1/2016. Chiar și această ordonanță nu e foarte cunoscută, pentru că a luat prim-planul Decizia Curții și, în momentul publicării Deciziei Curții în Monitorul Oficial, că a fost pe 4 februarie, într-o joi, în același Monitor din 4 februarie, a apărut și reglementarea care vine să rezolve lucrurile, în acord cu Decizia Curții, și în această reglementare, pe numele ei OUG nr. 1/2016, avem art. VII, care pare că rezolvă lucrurile, nu trebuie făcute două drumuri, unul pe învestire și unul, ulterior, pe încuviințare: „ori de cîte ori printr-un act normativ se prevede învestirea cu formulă executorie a titlurilor executorii și/sau încuviințarea executării de către executorul judecătoresc, acestea vor fi puse în executare după încuviințarea executării de către instanța judecătorească competentă potrivit legii, fără a fi necesară învestirea cu formulă executorie”.
Valentin Cîlțea: Dacă îmi permiteți, cu privirea la executarea cererii de executare silită, așa cum spunea și doamna executor, cred că redactarea textului actual, deși, desigur, e modificarea nouă a legii, dar ne întoarcem la vechile probleme. Ar exista o inadvertență în sensul că, spune așa „Executorul va dispune înscrierea cererii și deschiderea dosarului de executare silită sau, după caz, va refuza motivat deschiderea procedurii”. Se înțelege, oarecum, că deschiderea dosarului de executare ar fi alternativă cu refuzul motivat. Într-o redactare care să nu mai creeze discuții, poate că ar trebui ca executorul să dispună înregistrarea cererii, deschiderea dosarului de executare și deschiderea procedurii de executare sau va refuza motivat deschiderea executării. Poate că ar trebui ca executorul să dispună executarea cererii, deschiderea dosarului de executare și deschiderea procedurii de executare sau va refuza motivat deschiderea executării. Cu privire la ce spunea doamna judecător, cu privire la această plângere împotriva refuzului motivat al executorului de a deschide procedura de executare, cred că este foarte bine venită distincția între această plângere și contestația la executare prevăzută de art. 712 alin. (1), teza finală, însă, tot ca urmare a noii reglementări și a preluării unei reglementări mai vechi, la art. 720 alin. (8) cred că avem o problemă. Deși art. 720 alin. (8) se referă la contestația la executare, acest text de lege face referire la art. 665 alin. (2), la plângere. Având în vedere că se va republica Codul, ar fi bine venită o propunere de lege ferenda în acest sens.
Bogdan Dumitrache: Alin. (7) la art. 720, în numerotarea din aprilie: „În cazul în care constată refuzul nejustificat al executorului de a primi ori de a înregistra cererea de executare silită”, la secvența asta vă referiți, nu?
Valentin Cîlțea: La alin. (8).
Bogdan Dumitrache: Alin. (8) face privire la situația prevăzută la alin. (7), care e o situație care se referă inclusiv la primirea sau înregistrarea cererii de executare silită, că poți să primești și să nu înregistrezi. Acum dacă ai înregistrat-o, înseamnă că ai și primit-o. Alin. (8), „Instanța va solicita, în situația prevăzută de alin. (7), actul care constată refuzul executorului judecătoresc de a primi ori de a înregistra cererea de executare silită” și referirea la cealaltă ipoteză de la alin. (7).
Evelina Oprina: Din cunoștința mea, textul nu este nici acesta nou, era la fel și în forma anterioară. Art. 720 alin. (8) plasează oarecum reglementarea mai mult sub aspect probator în sensul că în contestația vizând refuzul executorului judecătoresc de a primi sau de a înregistra cererea de executare, de a îndeplini un act sau de a lua orice altă măsură prevăzută de lege, instanța va solicita, în primul rând, încheierea prin care a dispus deschiderea dosarului sau actul prin care se constată refuzul. Nu cred că se combină procedurile. Instanța are nevoie, probabil, în solicitarea acestei contestații inclusiv de încheiere. Bun, poate fi o mică inadvertență.
Bogdan Dumitrache: Ideea e că dacă refuzi, măcar să nu emiți un act de refuz, ca să faci viața grea petentului în contestație, că nu poate proba actul.
Ion Dragne: Ajungem într-o zonă de maximă finețe: când un refuz este nejustificat și când este motivat, dar tot nejustificat. Suntem în ipoteza refuzului motivat. Suntem în ipoteza refuzului nejustificat. Poate să fie motivat, dar și nejustificat? Cu alte cuvinte, dificil sistemul de control în cele două forme și, dacă mai punem în discuție și faptul că aici vorbim despre actul care constată refuzul executorului judecătoresc, partea poate să fie într-un oarecare dubiu rezonabil și atunci, dacă – mă întorc la ce am zis eu – judecătorul nu poate decât să constate că este un refuz motivat, dar incorect și să trimită spre rejudecare executorului, spre confirmarea procedurii de încuviințare, stau și mă întreb ce se întâmplă când în fața instanței de executare partea vine și i se pune întrebarea pe ce text formulează această contestație, plângere sau contestație? Este evident că ori nu știe ori spune „nu știu” ca să vedem ce spune instanța de judecată. Și atunci se pune întrebarea dacă instanța are dreptul să califice ea însăși ca fiind contestație sau plângere. Nu știu dacă ajută justițiabilul acest sistem dual cu plângerea sau contestația la executare.
Bogdan Dumitrache: Cuget, deci exist; mă plâng, deci contest.
Ion Dragne: Exact, și mergând mai departe în ipoteza în care, de pildă, executorul judecătoresc nu constată că a fost depusă copia copia legalizată a titlului, respinge pe bună-dreptate – în opinia lui. Merge petentul la instanță, în cadrul plângerii depune respectivul înscris în condițiile de formă prevăzute de lege. Îmi pun întrebarea dacă instanța de judecată vede că s-au acoperit anumite lipsuri ale cererii sau ale actelor însoțitoare, aplică regulile de la nulitate sau spune cât timp nu m-am pronunțat în sensul că am confirmat valabilitatea, pot să acopăr? Îmi pun întrebarea din perspectiva accesului. Noi avem discuția asta în procedura de verificare și regularizare, dacă partea poate ulterior împlinirii termenul de 10 zile până la momentul constatării nulității de către instanță a cererii de chemare în judecată, să acopere. Și dacă o facem așa, trebuie să gândim similar și în ipoteza în care partea formulează plângere și vine cu taxă de timbru de 20 de lei în plângere și spune că a omis să o depună, ea fiind achitată. Din punctul meu de vedere, dacă voi constata, ca judecător, că refuzul este motivat, dar motivat greșit, nu nejustificat, voi încuviința cererea de executare silită.
Valentin Cîlțea: Interpretarea viabilă pe care am găsit-o și eu este în sensul că instanța va solicita încheierea prevăzută de art. 665 alin. (1) pentru a vedea dacă contestatorul s-a referit la plângere sau la contestația la executare, în sensul ei, cu privire la calea procedurală urmată.
Traian Briciu: Oricum, reținând de la doamna profesor Oprina că Ordonanța 1, de fapt, 95% vizează aspecte legate de restituirea către Codul de procedură civilă a încuviințării de executare silită ca procedură dată în competența instanței, cu tot angrenajul de modificări și corelări, și că doar cam 5 % reprezintă chestiuni noi și nici acelea esențiale, până la urmă. Ne îndreptăm atenția către un aspect ce ar putea să genereze mai mari probleme decât în sine Ordonanța 1/2016, și anume în situația executărilor silite începute sub imperiul art. 666 înainte de a fi publicată Decizia Curții Constituționale nr. 895 și care, într-un fel sau în altul se află, probabil, în proceduri de contestație la executare. Sigur, dacă n-au fost făcute contestații la executare, lucrurile sunt mai simple, dar dacă au fost făcute contestații la executare și ele s-au soluționat prin hotărâri definitive, nu sunt chiar așa simple lucrurile, dar nici foarte complicate. Dacă, însă, au fost făcute contestații la executare și acestea sunt pe rolul instanțelor, într-adevăr apare o problemă în legătură cu ele, problemă generată de considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 895 paragraful 28, pe care Bogdan o să-l afișeze, e greu de ținut minte pe dinafară. Aș vrea să văd punctul de vedere al fiecăruia în legătură cu ce înțelege din această prevedere, în primul rând dacă ea se aplică, dacă nu se aplică. Eu, mărturisesc încă de la început, am o problemă de înțelegere a paragrafului în prima lui parte pentru că intervine cu un lucru la care mă așteptam, și anume „Curtea constată perioada de activitate a unui act normativ, acesta se bucură de prezumția de constituționalitate, astfel încât decizia nu se va aplica în privința procedurilor de executare silită încuviințate până la data publicării sale”. De aici încolo mi se pare că intră într-o contradicție cu prima parte, „aplicându-se în schimb în privința contestațiilor la executare formulate împotriva încheierii de încuviințare a executării date de executorul judecătoresc aflate pe rolul instanței la data publicării prezentei decizii, precum și în cele în care a fost invocată excepția de neconstituționalitate până la data sus-menționată”. Face o afirmație că ea nu se aplică pentru trecut, are aplicare exclusiv pentru viitor, ceea ce ne-ar conduce la idee că Decizia se aplică numai pentru executările ce ar începe de la data publicării acesteia în Monitorul Oficial, după care, folosind expresia „în schimb”, introduce o excepție și spune „Da, dar stați să vedeți, că se aplică și celor anterioare, dacă încă mai există contestație pe rol”, ea are ca obiect ce spune acolo, „precum și dacă a fost invocată excepția de neconstituționalitate”, nespunând exact dacă este vorba de procese finalizate sau procese în curs. Dacă până la „precum” lucrurile sunt oarecum clare, că e vorba de procese nefinalizate printr-o hotărâre definitivă, de la „precum” încolo pot fi și procese finalizate prin hotărâri definitive. Sigur, fac mențiunea, înainte de a da cuvântul, că răspunsul legiuitorului la această hotărâre a venit relativ prompt, adică exact înainte să se publice hotărârea Curții Constituționale. Ordonanța e prima și pe urmă decizia. Răspunsul legiuitorului a fost unul interesant: „Nu are o normă tranzitorie”, însă a vrut să arate ceva, din punctul meu de vedere, spunând „N-am normă tranzitorie, dar nici nu las să se aplice decizia Curții Constituționale, public eu mai întâi ordonanța care, neavând normă tranzitorie, înseamnă se aplică numai pentru viitor, adică procedurilor de executare care încep de la momentul intrării în vigoare a ordonanței. Acum, să vedem, practica însă va fi interesantă. Cert este că înainte de a da cuvântul trebuie să spun că nu e prima dată când Curtea Constituțională are în cuprinsul considerentelor sale dispoziții cu privire la modul de aplicare a hotărârii, adică cu privire la efectele în timp asupra cauzelor în curs, deci nu e un lucru chiar inedit. Are o particularitate pentru că fiind în materie de executare silită, fiind norme de procedură – majoritatea celorlalte cazuri sunt norme de drept substanțial – problema devine mai complicată puțin.
Nicoleta Răduță: Într-adevăr poate să pară puțin ciudat faptul că se aplică Decizia și cu privire la acele contestații la executare care au fost soluționate definitiv, însă consider că aspectul acesta nu e de natură să înfrângă aplicarea numai pentru viitor a deciziilor, întrucât ridicarea unei excepții de neconstituționalitate în cadrul unei contestații la executare reprezintă un mijloc de apărare al părții de care este normal să poată beneficia în situația în care excepția ridicată a fost admisă. Astfel, eu găsesc a fi firesc ca primul beneficiar al unei decizii prin care se declară neconstituțională o prevedere să fie autorul excepției. E drept că la acest moment, potrivit legislației aplicabile, nu se mai suspendă judecata cauzei până la soluționarea definitivă a sesizării Curții Constituționale, însă în situația în carea aceasta se admite, debitorul are la îndemână revizuirea, potrivit art. 509 punct 11.
Traian Briciu: E clar lucrul acesta – că el este primul care trebuie să beneficieze, îmi este foarte clar. Întrebarea mea e dacă nu e și ultimul care ar trebui să beneficieze, asta e problema. Faptul că autorul excepției beneficiază este cert, e de natura excepției, deși, strict vorbind, în afară de textul de la revizuire niciun alt text nu ne spune că autorul excepției beneficiază.
Bogdan Dumitrache: Nici măcar în Constituție.
Traian Briciu: Nici măcar în Constituție. Problema e chiar mai complicată, pentru că dacă ne uităm în Constituție nici măcar autorul excepției n-ar trebui să beneficieze.
Bogdan Dumitrache: Ai excepție de neconstituționalitate a legii față de textul din Constituție de la revizuire, că nu e conform Constituției?
Traian Briciu: Să nu complicăm lucrurile mai mult decât sunt. Mergem pe ideea, deocamdată, că logica excepției de neconstituționalitate este aceea ca măcar cel care a invocat, așa cum bine ați spus – acesta-i rostul invocării de către el – să profite de acest lucru, dispoziția nemaiproducând efecte în ceea ce îl privește. Totuși, să nu uităm că în Constituție, art. 147 alin. (4) spune foarte clar că deciziile Curții Constituționale date în admiterea unei excepții produc efecte numai pentru viitor. Chestiunea particulară cu efectele pentru cel care a invocat excepția e de înțeles, întrebarea este ce se întâmplă cu ceilalți, deci toate executările în curs. De exemplu, Bogdan punea o întrebare retorică – sau era pe bune – cu o zi înainte de publicarea în monitorul oficial a Ordonanței și a Hotărârii Curții, dacă mai dă încheiere de încuviințare.
Bogdan Dumitrache: Da, pentru că decizia a apărut pe site-ul Curții Constituționale, a fost un moment foarte interesant, de vreo 4-5 zile. De publicat în Monitor, a apărut după vreo săptămână, deci a fost o perioadă critică.
Ion Dragne: Aveam textul, cumva, tot cu caracter tranzitoriu, „De asemenea până la publicare instanțele sunt competente să încuviințeze executarea silită ele însele”, să aplice direct litera 21. Adică formularea nu e una absolut minunată, fiindcă se spune că textul este suspendat de drept, că totuși se mențin efectele pozitive, utile pentru încuviințările care au fost date, că instanțele devin ele competente și că cine a avut norocul să conteste și contestația să fie pe rolul instanțelor sau să se afle în termenul de formulare a unei contestații la executare sau să se fi invocat o excepție de neconstituționalitate doar lui îi profită. Deci cam în felul acesta a vrut Curtea Constituțională să le împace pe toate. Deci nu putem să anulăm totul, a zis Curtea Constituțională, ci s-a încuviințat.. Formularea este un pic mai complicată, dar cred că la asta se referă: „Nu se va aplica în privința procedurilor de executare silită încuviințate”. În privința cererilor de încuviințare sau a încuviințărilor..
Traian Briciu: Este clar. Deci nu știu dacă chiar putem. Întrebarea mea este una adresată doamnei judecător: prin ce măsură, în calitate de judecător, apreciați că această parte a considerentelor deciziei este obligatorie pentru instanță? În sensul că e obligatorie erga omnes pentru instanțele judecătorești care, ulterior, vor trebui să aplice?
Elevina Oprina: Fără să îmi arog prea multe calități de constituționalism – nu le dețin – în ultima perioadă însă, mai ales de când s-a publicat decizia, am încercat să înțeleg rațiunea Curții. Nu pot să spun că sunt pe deplin clarificată, mă frământă în continuare niște problematici. Cred însă că sunt obligatorii considerentele deciziei Curții Constituționale, ca și dispozitivul. Nu cred că putem să spunem că doar dispozitivul este cel care produce efecte și să ignorăm complet considerentele. De altfel, am citit și decizii anterioare ale Curții Constituționale. Aceasta are o constanță, sub acest aspect, a mai reiterat și în alte cazuri faptul că și considerentele sunt obligatorii. Pe de altă parte, considerentele acestei Decizii vin și susțin și explicitează dispozitivul Deciziei.
Traian Briciu: E logic acest lucru. Întrebarea era legată de – vreau să circumstanțiez, n-am nicio îndoială că sunt obligatorii considerentele Curții și că unele considerente explicitează dispozitivul, numai că, vedeți, aici dispozitivul declară neconstituțional un text – de fapt, două texte: 666, 641 – și așa e în multe hotărâri. Știu că Curtea folosește această modalitate de a stabili modul în care produce efectele. Întrebarea este: explicitează dispozitivul care se referă exclusiv la problema constituționalității, adică compatibilității unui text legal sau dintr-o ordonanță cu Constituția, prevederea din considerente care nu explică de ce este compatibil sau necompatibil, ci ne spune, de fapt, cum se aplică art. 147 alin. (4) care nu face obiectul niciunui control de constituționalitate, spunând Curtea în considerente „Această hotărâre va fi aplicată proceselor în curs” dacă sunt așa sau dacă sunt așa sau dacă sunt așa, dar nu văd cum explicitează problema constituționalității. Am impresia că ea, de fapt, face altceva: ne determină modul în care instanțele judecătorești ar trebui să aplice un alt text constituțional – art. 147 alin. (4) – care nu are nici o legătură, strict vorbind, nici cu 666 nici cu 641 și eu mă gândesc dacă nu cumva, sub acel aspect, considerentele acestea nu sunt nicidecum unele necesare pentru clarificarea dispozitivului, iar art. 147 alin. (4), sub aspectul efectelor sale, rămâne în aprecierea exclusivă a instanțelor.
Bogdan Dumitrache: Aici Traian întreabă dacă se aplică totuși și hotărârilor CCR textul de la art. 430 alin. (2) din Codul de procedură civilă care dă autoritate dispozitivului, precum și considerentelor pe care acesta – adică dispozitivul – se sprijină.
Traian Briciu: Deci aici e o problemă și trebuie, cred că, gândită pentru că eu înțeleg că considerentele sunt obligatorii, cu două condiții: prima, cum a spus doamna judecător, să expliciteze dispozitivul – am o îndoială că aici e o explicitare a dispozitivului care vorbește doar de constituționalitate, adică de compatibilitatea unui text legal cu Constituția, și, a doua, o altă problemă pe care la instanțe nu prea o avem – să intre în domeniul de competență al Curții, pentru că sunt legislații în care Constituția dă dreptul Curții Constituționale sau Consiliului Constituțional, cum e în Franța, să stabilească și modul de aplicare a hotărârii spunând că, de exemplu – exact cum spunea CCR, numai că acolo-i o dispoziție constituțională care îi dă dreptul – Consiliul Constituțional va stabili și modul de aplicare a hotărârii de neconstituționalitate. Constituția noastră spune „Hotărârea de neconstituționalitate are efecte doar pentru viitor.” Întrebarea este: făcând acest lucru, nu cumva CCR dă un considerent interesant, fără îndoială, și poate fi luat în considerare de către instanțe dacă are greutate, dar nu în virtutea unei obligații, ci în virtutea unei convingeri pe care o creează calitatea, pentru că, altfel vorbind, aici e o problemă. Să nu insistăm foarte mult asupra acestui lucru. Să zicem că el ar fi obligatoriu – am îndoieli semnificative că-i obligatoriu pentru instanțe, dar să zicem că el ar fi obligatoriu. Ce se înțelege din paragraful 28? O las pe Evelina să răspundă.
Evelina Oprina: Ca să încheiem această discuție, este foarte adevărat ceea ce spune Traian, doar că avem și în mod expres menționat în paragraful 28 de Curte faptul că sunt obligatorii..
Ion Dragne: Eu cred că au știut că o să facem noi o dezbatere, din cauza asta redactorul hotărârii a motivat în sensul acesta.
Bogdan Dumitrache: Dezbaterile n-o să poată țină pasul cu deciziile Curții.
Evelina Oprina: Deci dacă depășim acest moment și acest aspect de critică a Deciziei, pe care eu am spus că nu o fac, și analizând paragraful 28, în ceea ce privește prima lui parte, pentru că cea de a doua teză este deja mai puțin interesantă..
Bogdan Dumitrache: Eu aș spune că ultima propoziție din paragraful 28 este foarte, foarte interesantă. „Așadar – deci începe cu o concluzie – din ziua publicării prezentei decizii – nu știu dacă ați citit numai din ziua, dar așa îmi sună – competența instanței judecătorești de a încuviința executarea silită încetează”. Așadar!
Ion Dragne: Deci până la publicare înseamnă că ați avut-o.
Bogdan Dumitrache: Nici atunci, pentru că a încetat competența din ziua publicării prezentei Decizii, și, practic, vom avea contestația la executare, va veni contestatorul debitor și va spune „Îmi pare rău, am invocat deja excepția asta, e contestație pe rol”, mă întemeiez pe paragraful 28, și intimatul creditor o să spună „Nu, eu am cu totul alta”.
Traian Briciu: Să depășim acest moment de controverse. Avem timp prea puțin ca să dezlegăm. Sigur, aparența ar fi în favoarea unei idei că considerentele sunt obligatorii – am îndoială că orice se găsește în considerente e obligatoriu. Da, trecem. Prin asta n-am criticat Decizia, altfel criticabilă, ci numai am spus despre cum se aplică în timp, mai ales în legătură cu cauzele pendinte.
Evelina Oprina: Oricum e important să știm dacă aplicăm sau nu, mai ales pentru judecători, dacă aplică sau nu considerentele.
Traian Briciu: Dacă ar fi să o luăm că cineva, un judecător, să zicem fie din convingere că acel paragraf este obligatoriu, fie din convingere că el este adevărat, chiar dacă nu e obligatoriu, ar vrea totuși să îl aplice. Ce ar însemna? Mă gândesc la următoarea ipoteză: acolo vorbește de faptul că el „se aplică, în schimb, în privința contestațiilor formulate împotriva încheierii de încuviințare date de executor aflate pe rolul instanțelor la data publicării prezentei decizii. Să ne imaginăm ipoteza în care există o executare începută sub imperiul textului înainte de a se publica Hotărârea Curții în Monitorul Oficial, deci o încheiere dată de executorul judecătoresc, există o contestație pe rol, se contestă, într-adevăr, încheierea de încuviințare, dar a încetat este contestată sub aspectul competenței executorului, dar nu în privinţa dreptului de a emite o încheiere de încuviinţare, ci competenţei lui teritoriale. În cazul acesta, înseamnă că voi desfiinţa, voi invalida acea executare, mergând pe ideea că contestatorul nu are nicidecum dreptate în susţinerile legate de necompetenţa teritorială, iar o necompetenţă în dreptul de a declanşa, de a încuviinţa procedura de executare, nu era invocată.
Evelina Oprina: Mi se pare greu de crezut că în forma art. 666 dinainte, un contestator ar fi invocat, pe calea contestaţiei la executare, pur şi simplu necompetenţa executorului judecătoresc, sub acest aspect al atribuţiunii materiale funcţionale de emitere a încheierii, în lipsa unei critici prin intermediul excepţiei de neconstituţionalitate. Evident că toate celelalte critici legate de necompetenţa executorului ar fi vizat competenţa teritorială din art. 652. Spun că e greu de crezut şi fac această precizare pentru că ipoteza aceasta cu invocarea excepţiei de necontituţionalitate este acoperită de cel de-al treilea efect pe care îl menţionează în paragraful 28. De aici concluzionez că, având în vedere şi exprimarea Curţii, că aceste contestaţii, care poartă asupra încheierii de încuviinţare a executării silite, pot fi vizate sau sunt vizate de Decizia Curţii chiar dacă nu a avut invocat în mod strict acest motiv de nulitate a încheierii executării silite, vizând necompetenţa materială a executorului judecătoresc.
Traian Briciu: Acuma lansez o întrebare legată de această concluzie. Deci până acum înţeleg că lucrurile stau aşa: dacă ar fi vorba numai de acele contestaţii la executare care au vizat strict problema încuviinţării ca nefiind de competenţa executorului, de fapt, contestatorul ar fi trebuit să invoce o excepţie de neconstituţionalitate, că altfel nu putea să critice că executorul a dat o încheiere de încuviinţare, legea prevăzând că el dă încheiere de încuviinţare decât dacă îşi garnisea această contestaţie cu o excepţie de neconstituționalitate, ceea ce ne duce pe ultima ipoteză. Ceea ce înseamnă că cea de la mijloc, cea care vine după „în schimb”, vizează o contestaţie la executare care are ca obiect încheierea de încuviinţare, dar, de fapt, cu totul alte aspecte – că e nesemnată cererea de executare, că nu s-a plătit taxa de timbru, că nu a fost depusă de către un reprezentant cu procură, conform legii sau alte aspecte de genul acesta. Lucrurile, clar, logic, spre asta decurg fără îndoială, deci şi din punctul meu de vedere, tocmai de asta am spus că e contradictorie hotărârea Curţii, întrebarea e dacă lucrurile stau aşa, şi Curtea la asta a vrut să se refere. Nu este o aplicare retroactivă a hotărârii pentru că, spun următorul lucru: tot Curtea ne spune în primul paragraf că până la data publicării hotărârii în Monitorul Oficial, executorul avea competenţă; prin urmare, el a făcut un act perfect legal care acum este analizat, din ce perspectivă? Trebuie analizat din perspectiva legii de la momentul la care a fost făcut, pentru că legalitatea sau nelegalitatea unui act de procedură nu o să-l verifici după legea de la momentul judecării, ci după legea de la momentul redactării actului, adică de la data emiterii. Aici e problema.
Ion Dragne: Eu cred că tocmai ca să salvăm prestigiul motivării şi să nu admitem că a vrut Curtea Constituţională să dea o decizie care să anuleze toate executările contestate pentru indiferent ce motiv, trebuie să mergem pe ideea că vor fi protejaţi contestatorii care au formulat, înainte de intrarea în vigoare a Deciziei Curţii Constituţionale, o executare silită cu privire strict la faptul că executorul nu poate să încuviinţeze executarea silită sau care sunt în termen acum, şi aici o problemă de retroactivitate o simt, pentru că este ilogic să spună cu o zi înainte „Executorul are voie, e competent şi apoi încetează competenţa, dar să-i dau şi dreptul, apoi, părţii interesate să conteste ca fiind neconstituţională activitatea pe care a desfăşurat-o, deşi Curtea Constituţională a decis că era constituţională”. A doua variantă, cel care a formulat o contestaţie la executare pentru un alt motiv şi care are avantajul cu totul aleatoriu de a se încadra în prevederile art. 713, alin. (3), teza a doua. Cu toate acestea, poate să completeze. Deci, din punctul meu de vedere, nu a fost intenţia legii de a da părţilor posibilitatea să obţină anularea unor executări silite contestate pentru anumite motive şi rezolvate pentru alte motive, fiindcă asta încalcă principiul disponibilităţii. Sigur că se pune întrebarea pe care a pus-o colegul nostru în pregătirea dezbaterilor, dacă este un motiv de ordine publică. Eu zic că nu este, pentru că nu a vrut nici Curtea Constituţională să fie, pentru că altfel nu punea teza finala din paragraful 28. „Veţi fi competenţi şi vi se va ridica acea competenţă doar de la momentul publicării în Monitorul Oficial”. Deci nu mi se pare că am putea să mergem pe ideea că va fi admisă o contestaţie la executare începută pentru un motiv de care nu are de a face cu competenţa executorului judecătoresc, necompetenţa care trebuia să fie anticipată de parte, ci doar acele contestaţii care pot fi completate acum sau pot fi exercitate acum, altfel nu văd.
Traian Briciu: În viziunea ta, inclusiv acele contestaţii care au fost făcute, dar care încă pot fi făcute sau pot fi completate..
Ion Dragne: Şi aici rămâne ca judecătorii să vadă cum împacă partea introductivă a paragrafului 28 cu partea finală şi principiul neretroactivitaţii.
Traian Briciu: Sunteţi de acord cu mine că într-o logică normală la care nu ştim dacă vom ajunge, până la urmă, pentru toată lumea, discutăm mai puţin de cel care a invocat excepţia de neconstituţionalitate şi i s-a admis, pe el îl lăsăm la o parte că are un statut special, dar pentru toată lumea nu ar fi fost normal ca actul de procedură făcut sub imperiul vechii reglementări, adică art. 666 – nedeclarat neconstituţional printr-o hotărâre publicată, să rămână neatins, indiferent de ce s-a invocat, de cum s-a invocat şi aşa mai departe? Şi că, de fapt, Curtea încearcă să creeze o echitate care, acum e afirmaţia mea, nu va putea fi niciodată realizată. În materia excepţiei de neconstituţionalitate, a găsi o ipoteză perfectă, echitabilă pentru toţi, nu există. De ce? Pentru că indiferent cât ai vrea să creezi echităţi pentru ceilalți aflaţi, cum spune domnul profesor Dragne, că sunt unii care n-au apucat încă să invoce excepţia de neconstituţionalitate, dar sunt încă în termen şi ar trebui să beneficieze şi ei, pentru că probabil la asta s-a gândit Curtea. Oricum nu e echitabil, pentru că sunt unii care deja s-au judecat şi n-au ridicat încă excepţia de neconstituţionalitate pentru că probabil n-au crezut în ea, s-au supus legii şi-au pierdut şi au fost şi executaţi între timp şi n-au nici revizuire că n-au fost ei cei care au invocat excepţia de neconstituţionalitate ca să intre în textul de la art. 509 alin. (1), punctul 11. Prin urmare, o echitate este iluzorie în sensul acesta – să găseşti pe toţi să beneficieze, dar mie mi se pare că trebuie să fie echitate pentru cei aflaţi în situaţii identice, or singurii aflaţi în situaţii identice nu sunt decât cei care – şi asta va fi punctul final al materialului pe care o să-l publicăm – de fapt, sunt cei care au invocat excepţia şi există o încheiere de sesizare a Curţii. Din punctul meu de vedere, sunt singurii beneficiari ai normei, în primul rând, cel căruia i s-a admis excepţia, precum şi cei care au invocat excepţia de neconstituţionalitate, şi nu doar că au invocat-o, au şi o încheiere de sesizare a Curții Constituţionale, restul nu sunt în situaţie identică şi nu pot fi beneficiari ai hotărârii Curţii Constituţionale. Orice altă variantă, practic, ne duce la un haos total, că mai e unu lcare seamănă situaţia lui, tot timpul există, e extins cercul la nesfârşit. Dacă sunt, însă, alte opinii..
Evelina Oprina: Ideea e că, oarecum, Curtea, am constatat că vine şi transpune pe plan procesual o jurisprudenţă a ei constantă, dar pe drept substanţial, care nu se pretează normelor de procedură. Am încercat să înţeleg raţionamentul Curţii şi am constatat că, pentru a putea aplica cu corectitudine cât de cât cele trei efecte, ceea ce a vizat, practic Curtea, Constituţională a fost aceea ca chestiunea litigioasă derivată din încheierea de încuviinţare a executării silite să nu fi fost tranşată definitiv la momentul publicării deciziei în Monitorul Oficial. Poate aici să zic că înţeleg oarecum acest al doilea efect pe care îl expune Curtea, doar că în acest punct mă lovesc de primul pentru că am constatat că cei în dosarele cărora s-au emis încheieri de încuviinţare cu două, trei, cinci zile înainte de publicarea deciziei, cu privire la aceştia poate nici n-a început să curgă încă termenul pentru formularea contestaţiei, deci iată că se creează inechităţi.
Traian Briciu: Ei, teoretic, nu sunt beneficiari.
Evelina Oprina: Exact, ei nu sunt beneficiari, pe prima ipoteză.
Traian Briciu: Pentru întrebarea lui Bogdan, „Cu o zi înainte de publicarea hotărârii, eu ce fac, mai dau încheiere, în calitate de executor?”. Răspunsul, potrivit hotărârii, este „Da”, acum e cel mai bun moment să-l dai.
Evelina Oprea: Acum e cel mai bun moment să-l dai.
Bogdan Dumitrache: Cu condiţia să o comunic după ce se publică decizia în Monitorul Oficial, ca să nu țin contestaţia pe rol, pentru că dacă nu am comunicat, nu pot să fac contestaţie.
Evelina Oprea: Exact.
Traian Briciu: Cred că acesta a şi fost răspunsul meu. Da, acum este momentul pentru că, citind hotărârea Curţii Constituţionale, exact asta am şi răspuns în scris, da, e cel mai bun moment acum. Pentru că, în realitate, citind decizia Curţii, dacă dai cu o zi înainte de publicarea în Monitorul Oficial, practic, nimeni nu are ce să-ţi facă, pentru că textele vorbesc de cei cu contestaţii pe rol, şi nu e contestaţie pe rol încă. Deci de aia am spus, ideea asta că să cuprindem pe toţi într-o stare de echitate este înşelătoare până la urmă, pentru că este totalmente iluzorie. Trebuie, realmente, să judecăm următorul lucru: avem o Constituție care ne spune ferm „hotărârile produc efecte numai pentru viitor”; în materia actelor procesuale ştim ce înseamnă asta – tempus regit actum. Actul a fost făcut sub imperiul legii vechi, este valabil; fapta e închisă, din punctul acesta de vedere, n-am o situaţie în curs. Ce face Curtea, că transpune pe planul procesual, cum spune doamna profesor, nişte realităţi specifice dreptului substanţial din Legea nr. 221/2009, da, acolo, într-adevăr, vorbeam de ce? De un drept la despăgubire. Curtea constată că e neconstituţional textul prin care se creează dreptul la despăgubire. Sigur, până să primeşti despăgubirea, e o faptă în curs, e o discuţie în curs şi până a rămas definitivă hotărârea privind despăgubirea, apare decizia Curţii Constituţionale şi, evident, spune că acel text care îţi dădea dreptul la despăgubire e neconstituţional, prin urmare, nu mai primeşti despăgubirea. De înţeles. Problema la noi este cu totul alta. Noi avem un executor care are o competenţă, deci avem o normă atributivă de competenţă, or ştim ce înseamnă norme de competenţă, la data începerii executării se stabileşte acest lucru. Executorul respectiv îşi exercită atribuţiile potrivit legii în vigoare. Cum ar putea, ulterior, să mai fie chestiunea asta o faptă pendentia? E fapta preterita din momentul respectiv, competenta s-a consolidat în raport de textul respectiv. Singurul care sigur are o situaţie privilegiată, într-o situaţie oarecum suspectă faţă de textul Constituţiei, dar în spiritul excepţiei de neconstituţionalitate, este cel care a invocat excepţia de neconstituţionalitate şi a şi triumfat şi, pentru egalitate de tratament, printr-un mecanism pe care e greu să-l explic acum, dar o s-o facem în scris, şi cei care sunt în situaţie identică cu el. Cine sunt în situaţie identică cu el? Alţii care au invocat excepţia şi, atenţie, nu că au invocat-o, s-a declarat de către instanţă ca fiind sesizată Curtea Constituţională, cu respectivele excepţii. Restul sunt nişte persoane care nu se află în situaţie identică cu respectivul, pentru motive ce ţin de soartă, de hazard, de tot ce înseamnă destin, până la urmă.
Valentin Cîlțea: Având în vedere formularea Curţii din paragraful 28, citindu-l până la capăt, eu cred că, respectiv Curtea Constituţională nu şi-a propus că efectele deciziei, să retroactiveze, ci doar să producă efecte pentru viitor textul de lege declarat neconstituţional şi, prin asta cred că tocmai partea finală a paragrafului 28 pare că încearcă să reglementeze situaţia în care nu ar fi intervenit prompt legiuitorul de îndată ce Decizia Curţii s-a publicat în Monitorul Oficial. Însă, desigur, acum având în vedere formularea art. 28 teza a doua, cred că sunt, totuşi, destul de rare situaţiile în care contestatarul formulează o contestaţie la executare invocând şi anularea încheierii de încuviinţare dată de către executor şi poate modifica această contestaţie în termenul prevăzut de la art. 715. Ar fi nişte situaţii destul de speciale.
Bogdan Dumitrache: Modificare de termen de 15 zile, deoarece în textul din Cod spune că poţi să vii cu completări, dar să te conformezi.
Traian Briciu: Am văzut multe contestaţii la executare în care obiectul apărea şi anularea încheierii, dar să ştiţi că în motivare nu apărea niciun motiv privind anularea, pur şi simplu contestatorul trecea „Anularea 1. A întregii executări, încheierii de încuviinţare, investirii cu formula executorie, tot, tot, tot”, după care nu mai spunea, la sfârşit vedeai că, în fine, a plătit suma de bani sau s-a compensat sau alte lucruri care nu aveau legătură neapărat cu chestiunile respective. De ce? Pentru că, până la urmă, lua ce ar putea să invoce, care-i obiectul contestaţiei şi acolo, normal, apărea şi încheierea de încuviinţare.
Valentin Cîlțea: Cred că dacă a trecut în mod fictiv şi încheierea de executare fără motiv concret la momentul respectiv şi a intervenit între timp decizia, şi-ar putea modifica contestaţia în măsura în care mai este în termen, mizând pe soluţia de admitere, în acest sens.
Bogdan Dumitrache: Textul zice „Se aplică decizia numai pentru viitor – în fine -, dar ea totuşi se aplică în privinţa contestaţiei la executare formulate împotriva încheierii, precum şi în cele” deci distinge asta, cele în care s-a invocat excepţia, cum spune şi doamna judecător, dacă te-ai legat de faptul că executorul trebuia să încuviinţeze executare prin asta, aproape că judecătorul, pe rol activ, l-a întrebat pe contestator, deci înseamnă că ai o problemă de constituţionalitate, a textului de lege care oferă executorului aceasta competentă.
Evelina Oprina: Dacă îmi îngăduiţi puţin pe această chestiune pentru că, practic, va ridică destul de multe probleme, da, este cea care va ridica cele mai multe probleme şi cred, ca să fim riguroşi, exacţi, ar trebui să facem nişte distincţii clare, şi anume să clarificăm mai întâi ce este contestaţia împotriva încheierii de încuviinţare a executării silite şi, sub acest aspect, cred că ne este tuturor clar că este o contestaţie la executarea însăşi, da? La executarea însăşi. Contestaţia la executare ştiind, teoretic vorbind, că este o contestaţie la executarea propriu-zisă, la titlu şi împotriva refuzului executorului. Aceasta se circumscrie contestaţiei la executarea însăşi. Clarificând acest aspect pe foarte repede înainte, fără să aduc prea multe argumente aici, ar trebui să facem o distincţie între ipoteza în care pe rolul instanţei, la momentul publicării deciziei Curţii Constituţionale, avem o contestaţie la executarea însăşi sau o contestaţie prin care se contestă un singular act de executare, apoi, ca să merg şi mai departe, am să revin la fiecare ipoteză, dacă avem o contestaţie la executarea însăşi trebuie să vedem dacă în cuprinsul ei s-a contestat încheierea de încuviinţare a executării sau nu, pentru că şi contestaţia la executarea însăşi, la rândul ei, dacă îmi este permis să spun aşa, poate cunoaşte mai multe forme, să zic, în funcţie de motivele invocate. Bun, să încep cu cea mai simplă dintre ele, contestaţia care are ca obiect un act de executare singular, şi nu executarea însăşi, cred că aici lucrurile sunt clare. Am putea, însă, în practică, să întâlnim contestatori care, urmare a publicării deciziei să formuleze la dosar o cerere adiţională, o cerere prin care înţelege să îşi completeze contestaţia cu un motiv vizând nulitatea încheierii de încuviinţare a executării silite întemeiată pe unefect, şi o face după.
Traian Briciu: Mi se pare împotriva a tot ceea ce am învăţat despre efectul retroactiv.
Evelina Oprina: Exact, da, exact. Ca să ajungem la acest din urmă efect trebuie să depăşim nişte etape de ordin procedural, mi se pare mie. Mai întâi, trebuie să verificăm dacă cererea adiţională mai poate fi formulată, dacă mai sunt în termenul lui 204, dacă am acord sau dacă mai sunt sau nu în termen, dacă am acordul expres al tuturor părţilor şi, a doua condiţionare de ordin procesual temporal, dacă îndeplinesc condiţiile de termen de formulare a contestaţiei, ceea ce mi se pare mie că în toate cazurile va fi tardiva această modificare. Deci aceasta este cea mai simplă soluţie, de aceea am început cu ea. A doua ipoteză: atunci când avem o contestaţie la executarea însăşi prin care s-a invocat şi, pe de altă parte, prin care nu s-a invocat nulitatea de încheiere a încuviințării executării silite. Dacă nu s-a invocat pe calea acestei contestaţii, ne spune textul că trebuie să vizeze în mod explicit încheierea de încuviinţare.
Traian Briciu: Dacă s-a invocat, dar în motivarea contestaţiei se invoca faptul că a intervenit prescripţia dreptului de a cere executarea, deci el, contestatorul, invocă în realitatea întregii executări, inclusiv a încheierii de încuviinţare, dar, în realitate, în dezvoltarea motivării vorbeşte de faptul că a intervenit prescripţia dreptului de a cere şi a obţine executarea silită a creanţei pe care o afirmă creditorul. Cazul trei, normal, pe paragraful 28 se încadrează. Logic..
Ion Dragne: Dacă ar fi vrut Curtea Constituţională să fie aşa de descriptivă ar fi trebuit să spună „În acest caz instanţele putând să invoce din oficiu”, dar mie mi se pare că principiul disponibilităţii cât ar fi contestaţia…
Traian Briciu: Să invoce din oficiu că executorul şi-a îndeplinit atribuţiile conform legii pe care o avea în vigoare.
Ion Dragne: Ideea care se pune este că în niciun caz nu şi-a propus Curtea Constituţională, după părerea mea, să dea voie oricui să aibă succes într-o contestaţie la executare, dacă n-a invocat necompetența executorului, fiind pe urmă o problemă de fond.
Traian Briciu: Asta e de atribuţii.
Ion Dragne: Sigur că da, asta fiind o problemă de fond sau altă problemă dacă retroactivează sau nu, dar în niciun caz nu cred eu că această motivare sau acest paragraf 28 poate să permită instanţelor de judecată să invoce din oficiu excepţia nulităţii actelor de executare dacă partea nu a cerut-o. Dacă partea a cerut-o, sigur că discutăm dacă este sau nu..
Traian Briciu: Să înţeleg că considerentele Curţii Constituţionale ar trebui să fie la rândul lor explicitate, am avea nevoie de o lămurire, nu a dispozitivului, ci a considerentelor.
Bogdan Dimtrache: Sunteţi sigur că vreţi să o cereţi?
Ion Dragne: Curtea Constituţională nu şi-a propus, după părerea mea, să spună: „Iată, în raport la această decizie, toate contestaţiile la executare aflate pe rolul tuturor instanţelor, în orice stadiu procesual, vor putea fi admise doar ca efect al admiterii excepţiei de neconstituționalitate.
Traian Biriciu: Mie mi se pare mai mult decât atât, sigur, am văzut rezerva cu care doamna profesor Oprina trata problema deciziei curţii.
Evelina Oprina: Tocmai voiam să intervin să spun că domnul avocat Dragne mă provoacă să spun că în ceea ce mă priveşte nu cred că judecătorii constituţionali au analizat într-atât de amănunţit problema.
Traian Briciu: Nu, este ceea ce aţi spus în realitate, şi eu cred, e transmutat, dacă ne uităm la alte decizii alte Curţii Constituţionale vedem că, în realitate, avem pur şi simplu transmutarea unei logici specifice dreptului substanţial, într-o decizie care, de data asta, nu e pe drept substanţial, ci e o normă de drept procesual şi, mai grav decât atât, e o normă de procesual nu oarecare, e o normă de procesual atributivă de competenţă, regulă în materia asta a aplicării în timp a normelor fiindcă se ia în considerare învestirea, adică data depunerii cererii de executare, lucruri care, într-adevăr, cred că au scăpat aici, dar şi eu cred, din punctul acesta de vedere, că domnul Dragne are dreptate. Nu cred că această Decizie spune în felul următor: se invalidează toate executările cu singura condiţia să existe o contestaţie în curs şi în ea să aibă ca obiect, chiar şi formal, anularea încheierii de încuviinţare, fără alte circumstanţieri. Repet, în filosofia pe care o propun Curtea nu ar fi putut oricum să facă lucrul acesta, dar şi dacă şi-a propus oricum mi se pare că aici art. 147 din Constituţie este bulversat.
Valentin Cîlțea: Cred că merită punctat faptul că paragraful 28, într-o oarecare formă, a fost preluat în preambulul OUG nr. 1/2016 cu menţiunea, respectiv la teza a doua, „se va aplica contestaţiilor” şi pentru asta am pus şi întrebarea dacă este de ordine publică sau nu acest motiv, având în vedere că e preluat în preambul cu mențiunea „se va aplica” şi în acelaşi sens răspunsul vine din ce valoare are preambulul. Preambulul nu are valoare de interpretare, bănuiesc că este clar, însă cu privire la efectele invalidării contestaţiilor mă gândesc în acelaşi timp ce s-ar întâmpla pe rolul instanţelor de judecată dacă instanţele ar invalida toate aceste contestaţii, aplicând din oficiu. Răspunsul este bulversant. Adică se vor încărca în mod automat cel puţin cu o cerere de încuviinţare din partea creditorului, prin executor, şi eventual cu o cerere de întoarcere a executării din partea debitorului, în măsura în care s-a executat ceva. Şi ar avea un efect dezastruos pentru circuitul civil.
Bogdan Dumitrache: Nu pentru tot circuitul civil, pentru o parte a circuitului civil.
Traian Briciu: Deci acum facem un apel la istorie, hotărârile Curții Constituţionale, Curtea Constituţională – un organism cu activitatea jurisdicţională de principiu, hotărârile ei sunt declarative, ca majoritatea hotărârilor, adică constată lucruri preexistente. Neconstituţionalitatea nu apare când se pronunţa, ci ea exista anterior. Deci, din punct de vedere filosofic, probabil că e normal ca ele să producă efecte retroactiv, din moment ce sunt declarative, dar tocmai asta legiuitorul constituant a vrut să nu se întâmple, stabilind în art. 147 că ele îşi produc efecte numai pentru viitor, ca în natură juridică hot au caracter retroactiv in genere deoarece constată lucruri preexistente. Până la urmă ce e? Înlăturarea textului. El e neconstituţional de când a fost adoptat, nu e neconstituţional în momentul pronunţării, deci sub aspectul acesta, ca natura juridică aşa ar fi trebuit, probabil, logic să fie, şi în unele stata chiar aşa stau lucrurile. Sunt multe state în care, într-adevăr, deciziile instanţei de control constituţional produc efecte pentru trecut. În cazul nostru, însă, s-a mers pe ideea de a nu fi pentru trecut, contrar specificului unei hotărâri, în raţiunea siguranţei circuitului juridic civil. Adică s-a spus că s-ar bulversa prea mult dacă, într-adevăr, o decizie în neconstituţionalitate ar pune în discuţie toate aspectele clarificate sau chiar, în fine, pendinte în cazul acesta, motiv pentru care s-a consacrat doar efectul pentru viitor. Acum sigur că există o practică destul de consistentă care spune că nu se încalcă principiul neretroactivităţii în ipoteza în care litigiul este încă în curs, nesoluţionat printr-o hotărâre definitivă – și doctrină şi practică suficientă , este foarte adevărat – dar iar aici trebuie făcute deosebiri după cum vorbim despre un text de drept substanţial sau de drept procesual pentru că, dacă vorbim de o problemă de competenţă, nu poţi să mai zici că e o faptă în curs decât în ipoteza în care există un conflict legat de acea normă de competenţă şi acel conflict a făcut obiectul unei excepţii de neconstituţionalitate, dar aceea e chiar ipoteza în care cu toţii acceptăm că s-ar aplica decizia Curţii.
Evelina Oprea: Este clar că în această materie procedurală şi, în special, execuţională Curţii Constituţionale i-au scăpat foarte multe chestiuni pentru că aici procedura e specifică, e supusă unor condiţii şi unor termene. Sunt perfect de acord că principiul diponibilităţii este cel care trebuie să primeze, doar că, întorcându-mă la cel de-al doilea efect din paragraful 28, îl găsesc astfel lipsit de orice aplicabilitate în ipoteza în care interpretăm în varianta aceasta foarte strictă, în ipoteza în care considerăm că, totuşi, paragraful 28 este obligatoriu şi trebuie să îl aplicăm trebuie să vedem şi în ce măsură se aplică acest al doilea efect, iar eu, ca judecător, sunt extrem de interesată să ştiu dacă sunt obligată să-l aplic.
Traian Briciu: Cred că de aici trebuie plecat, dacă acea normă este obligatorie.
Bogdan Dumitrache: Eu zic că e interesantă şi perspectiva executorului pentru că se pune problema ce va face executorul dacă se va admite o contestaţie la executare. Creditorul va dori reluarea executării?
Nicoleta Răduţă: Cred că în privinţa discuţiilor ce au fost purtate până acum trebuie să luăm în considerare şi faptul că deciziile Curţii Constituţionale sunt general obligatorii şi este drept că, din perspectiva Curţii, o contestaţie la executare aflate pendinte, aflată pe rol, va fi supusă efectelor deciziei, dar putem avea în vedere şi o eventuală situaţie în care în cadrul acelei constestaţii aflate pe rol, poate partea, în exercitarea mijlocului de apărare, se află în curs de ridicare a unei excepţii de neconstituţionalitate. Se aplică oricum pentru că este o cauză pe rol, pentru că este o contestaţie formulată împotriva încheierii de încuviinţare a executării silite emise de către executorul judecătoresc care nu a fost tranşată definitiv până la momentul publicării deciziei. Ceea ce încerc să spun e că nu întotdeauna apare ca total inechitabilă soluţia aplicării contestaţiilor la executare aflate pe rolul instanţelor şi de multe ori se consideră că, prin cauză pendinte, în primul rând, vom avea în vedere aplicarea pentru viitor a deciziei, nu pentru trecut, atâta timp cât nu au fost epuizate toate efecetele pe care le putea avea încheierea de încuviinţare. Deci, în privinţa contestaţiilor aflate pe rol cred că putem găsi şi într-o soluţie, şi în cealaltă, un debitor care a formulat contestaţia la executare şi care este dezavantajat de o interpretare sau alta.
Traian Briciu: Nu este primul moment de criză pe care l-am trecut cu Curtea Constituţională. A fost declarat neconstituţional, la un moment dat, art. 650 alin. (1), care prevedea competenţa instanţei de executare. S-a aplicat hotărârea Curţii Constituţionale atunci – fac un apel la memorie – şi litigiilor care erau pe rol şi în raport cu care competenţa era stabilită, potrivit art. 650, înainte ca el să fie declarat neconstituţional? Din câte ştiu, nu.
Bogdan Dumitrache: Facem un apel cu adevărat la memorie şi ne întrebăm dacă în mai-iunie 2009 s-au admis contestaţiile la executare. Bine, atunci executorul nu formula încheiere.
Traian Briciu: Toate hotărârile din perioada respectivă sunt motivate în felul următor: „La data începerii executării, textele legale dădeau drept executorului să înceapă executarea fără încuviinţarea instanţei. Prin urmare, hotărârile Curţii Constituţionale produc efecte numai pentru viitor, executarea a început corect. Respinge contestația.”
Nicoleta Răduţă: Da, dar, cu toate acestea, nu cred că poate fi negat caracterul obligatoriu al deciziei atât în ceea ce priveşte dispozitivul, cât şi considerentele ei. Prin urmare, din punct de vedere practic, contează mai mult cum se va face aplicarea, dacă e întemeiat sau nu să se pronunţe aşa cu privire la efecte. Oricum, Curtea Constituţională are jurisdicţie de competenţă în ce priveşte stabilirea efectelor. Presupun că instanţa de executare în soluţionarea contestaţiilor atâta timp cât soluţiile sunt explicitate în cuprinsul deciziei Curţii Constituţionale, reţine, practic, o competenţă subsidiară de a se pronunţa cu privire la aplicabilitatea sau nu a deciziei. Prin urmare, cred că e important să fie arătat că instanţa de executare va fi ţinută să respecte, aşa, ambigue cum sunt ele, prevederile de la punctul 28, va fi ţinută să aplice decizia.
Traian Briciu: Este interesant să stabilim, până la urmă, care este textul constituţional sau legal care dă dreptul Curţii Constituţionale să stabilească cu privire la modul de aplicare a propriilor hotărâri de către instanţe. Înţeleg că ea are competenţă excepţională, deci de strictă interpretare, competenţa generală aparţine instanţelor, în legătură cu verificarea compatibilităţii unui text legal sau dintr-o ordonanță, asta e clar. Adică să spună dacă textul este sau nu este constituţional. Întrebarea e care ar fi acel text care ar da Curţii dreptul să spună şi mai mult decât atât? „Eu spun că e neconstituţional – ceea ce e clar -, dar vă spun şi cum să îl aplicaţi la litigiile în curs”, unde nu mai e o problemă de constituţionalitate sau neconstituţionalitate, ci e o problemă de aplicare a hotărârii de către instanţe, ceea ce intră, mi se pare, în atributul de gândire al fiecărei instanţe. Dacă găsim textul acela care dă dreptul Curţii, repet, pe o competenţă de atribuţie excepţională de strictissimă interpretare, sunt Constituții care prevăd expres acest drept, Constituția noastră neprevăzând. Dacă îşi explică propriul raţionament care ține de constituţionalitate sau neconstituţionalitate, sunt de acord. Dacă îşi exprimă un raţionament ce ţine de judecata în litigiile aflate pe rol şi cum va aplica instanţa hotărârea dată de ea, încep să mă îndoiesc. Sigur că există un recurs în interesul legii care spune că o hotărâre a Curţii Constituţionale se aplică şi litigiilor în curs, dar primul lucru e un recurs în interesul legii, ceea ce înseamnă din start că instanţele judecătoreşti au apreciat ele că trebuie să stabilească cum se aplică efectele unei hotărâri a Curţii Constituţionale, ceea ce confirmă mai curând că e în atributul Înaltei Curţi decât în atributul Curţii Constituţionale, deci din start e un recurs în interesul legii pe acestă problemă, instanţele şi-au stabilit ele dreptul acesta şi nici măcar nu cred că e greşit. Sigur că în cazul respectiv stabilesc că se litigiilor în curs, dar acolo era vorba de drept substanţial.
Bogdan Dumitrache: M-ar interesa o problemă. Deci s-a admis contestaţia de executare, instanţa s-a uitat in paragraful 28, undeva prin prima teză, partea a doua, şi trebuie reluate formele de executare. Cine suportă cheltuielile de executare? Aceasta e întrebarea tehnică, dar problema de fapt este una foarte juridică pentru că executorul îi va spune creditorului „Hai, avem expert, avem ANCPI” şi creditorul spune „Eşti nebun? Tu faci o executare care nici nu trebuia făcută? Tot eu să dau cheltuielile?”. De fapt, asta e problema 2. Problema 1 e că până se reia executarea se reia executarea, reluarea înseamnă cererea de încuviinţare, între timp s-au ridicat toate popririle, s-a radiat tot, adică dacă s-a anulat executarea normal că toate măsurile de executare înfiinţate iniţial cad. Dacă răspunsul e că suportă creditorul, avem o problemă de explicat. Dacă executorul trebuie să suporte cheltuielile de executare, iar avem o problemă pentru că vom dezvolta un executor care, în momentul în care i se va cere să urmărească un imobil, va spune „Mai bine nu îl urmăresc pentru că vine mâine, poimâine, Curtea Constituţională şi declară textul respectiv neconstituţional”.
Traian Briciu: Este securitatea juridică pe care legiuitorul constituant a vrut s-o elimine atunci când a stabilit că, deşi deciziile Curţii Constituţionale au natură jurisdicţională, evident, nu produc efecte pentru trecut. Exact pentru asta sunt argumentele pentru o singură ipoteză: cel căruia i s-a admis contestaţia, într-adevăr, el trebuie să beneficieze, şi pentru cei care au formulat excepţii de neconstituţionalitate cu care Curtea a fost sesizată deja, adică cei care ar putea să facă și revizuire, cu alte cuvinte.
Bogdan Dumitrache: Domnule avocat, legea de aprobare a Ordonanţei de Urgenţă şi-ar putea permite să treacă din preambul în cuprinsul Ordonanţei, cu ocazia aprobării normelor tranzitorii? Şi dacă da, ar fi obligată să le ia pe cele de la paragraful 28 sau, în urma discuţii asemănătoare celei de astăzi, ar putea fi nişte norme tranzitorii diferite? Adică trenul e pierdut pe acest teren al insecurităţii juridice, se mai poate face ceva? Asta e o chestiune de jucat la şah, deci nu a introdus-o ca norme tranzitorii, dar o evocă în preambul fără comentarii aprobative, dar cumva pare să şi-o însuşească pentru că partea aceasta de preambul nu-şi găseşte reflectarea normativă, dar avem o lege care va aproba Ordonanţa. Întrebarea este: îşi poate permite Parlamentul să introducă norme tranzitorii şi, dacă da, se va considera ţinut să o facă în raport cu paragraful 28? Şi dacă da, cu care parte din paragraful 28? Paragraful 28 e unul cu geometrie variabilă, are multe părţi, după cum am văzut.
Valentin Cîlţea: Într-adevăr, a fost preluată în preambul. În preambul găsim doar motivarea reglementării, nu poate cuprinde nici directive, nici reguli de interpretare. Apreciez că, în măsura în care a preluat în preambul, ar fi putut prealua şi în cuprinsul Ordonanţei de Urgenţă, însă citind Ordonanţa de Urgenţă până la capăt, avem în vedere că la art. 6 şi 7 avem alte dispoziţii tranzitorii.
Traian Briciu: Nici nu ştiu dacă ar mai folosi, dar cred că Ordonanţa e bună aşa cum e pentru că ea arată problema în expunerea de motive, adică arată foarte clar că a sesizat că problema Curţii Constituţionale e una care ar genera practică neunitară şi vine la sfârşit şi nu pune nicio normă tranzitorie, spunând că tot ce a fost până azi e valabil, ce e de mâine se aplică Ordonanţa. Adică îşi manifesta dorinţa de a nu se aplica în niciun caz hotărârea Curţii. Acesta este mesajul legiuitorului, până la urmă. Ce e în decizia Curţii e o problemă care a generat practică neunitară, publicăm Ordonanţa exact înaintea hotărârii Curţii, ca hotărârea Curţii să nu intre în efectul acela prevăzut de Constituţie, suspendarea actului declarat neconstituţional, iar în actul normativ care rezolvă problema nu punem normă tranzitorie, asta însemnând că-şi produce efectele din ziua respectivă, Ordonanţa, iar până atunci tot ce a fost este valabil. Cam acesta mi se pare că este mesajul Ordonanţei, chiar nu-i trebuie normă tranzitorie aici.
Ion Dragnea: Nu cred că își permitea Guvernul să facă una ca asta. Chiar judecătorii spun „Noi nu ştim dacă ne-am putea permite să ignorăm Decizia Curţii Constituţionale, într-o anumită interpretare”. Ne punem întrebarea dacă îşi permitea Guvernul ceea e nu-şi permit judecătorii.
Traian Briciu: Aş invita judecătorul de drept comun, ca să zic aşa, să analizeze foarte atent pentru că, de-a lungul timpului, dacă sesizăm, există până la urmă un „război” tacit între judecătorul constituant şi judecătorul de drept comun, pe unele competenţe, vezi chestiunile legate de analizarea problemei constituţionalităţii normelor abrogate, problema constituţionalităţii normelor anterioare Constituţiei, problema convenţionalităţii, întrucât Curtea Constituţională operează de multe ori cu elemente de convenţionalitate care nu sunt în atributul ei, ci în atributul judecătorului e drept comun. Sunt foarte multe dispute pe acest tărâm comun, unde judecătorul de drept nu trebuie să uite faptul că are competență generală și să caute exact care este acel text care dă dreptul Curții Constituționale să statueze cu privire la așa ceva. Simpla normă că hotărârile sunt obligatorii și considerentele fac parte din hotărâre, e un mod mult prea simplist ca să fie rezolvată problema. Deci ea trebuie analizată din perspectiva caracterului decisiv al considerentelor, în legătură cu dispozitivul și cu încadrarea în limitele de competență. Pentru că nu e o competență a unui judecător de drept comun, generală, e o competență specială, deci trebuie văzut dacă se află acolo. Aici simpla mențiune nu e suficientă decât dacă convinge. Dar din tot ce am discutat aici, paragraful 28 nu convinge prin el însuși.
Ion Dragne: Tot paragraful 28 trebuie să dea rezolvare și la problema dacă suportă executorii cheltuielile. Alineatul final, teza finală, își încetează competențele la data publicării deciziei, rezultă, deci, că nu au fost în culpă, motiv pentru care nu plătesc. Un argument. Nu, acum vorbim serios, nu se pune problemă să se schimbe ceva din perspectiva culpei, ca atare ea va fi, din nefericire, plasată tot la cei doi actori ai executării silite, creditor sau debitor.
Participant: ..dispare efectul întreruptiv de prescripție al cererii de executare silită, ca urmare a altei executări?
Bogdan Dumitrache: Nu, nu, prescripția e întreruptă prin data depunerii cererii de executare. Problema se pune dacă i se anulează executarea și avem o perioadă întinsă de 3 ani din momentul cererii de executare. Că toate actele întreruptive, săracele, cad ca muștele. Acum, din această perspectivă, dar efectul întreruptiv al cererii de executare se păstrează, nu se desființează dosarul de executare ca atare. Doar din momentul 2, momentul 2 care e cel al încuviințării, dar cererea rămâne în picioare.
Ion Dragne: Puțin probabil de găsit în speță o astfel de situație.
Bogdan Dumitrache: Asta e și problema: când încuviințarea are un alt efect, se judecă ei în contestație de urgență și cu precădere în trei ani și jumătate se rezolvă. Se rezolvă prost pentru creditor, cad toate actele de executare și încheierea pentru alt motiv decât cel discutat aici. Rămâne în picioare cererea de executare, dar pe o perioadă de 3 ani când te uiți înapoi nu vezi niciun act întreruptiv de prescripție. Dar aceasta nu este o problemă specifică a paragrafului 28.
Ion Dragne: Aceasta este ideea, adică nu trebuie văzut ca efect al deciziei recente, ca atare ea poate să fie analizată. Discutabil, însă, dacă i se poate imputa creditorului care avea o executare silită săvârșită, că ar fi trebuit preventiv să facă din când în când un act de executare într-o executare silită desăvârșită, pe ipoteza în care s-ar admite o contestație. Din punctul meu de vedere, nu aceasta este rațiunea prescripției executării silite.
Bogdan Dumitrache: Iar așa acel act ar fi fost nul, că dacă încuviințarea are o problemă, orice act de încuviințare care vine după executare nu se simte bine.
Ion Dragne: Da, numai că din perspectiva conduitei nediligente eu nu văd un creditor având bunul sau valoarea în patrimoniul său, fiind o contestație la executare, să meargă la un executor judecătoresc să-i ceară să-i încuviințeze un act de executare și executorul să-i spună „Bine, arată-mi și mie titlul sau arată-mi că nu s-a săvârșit”. Adică aici nu mi se pare că trebuie să lucrăm cu zona prescripției executării silite pentru că nu putea să se admită. Sigur că se poate pune problema ca în cazul nostru putem să vorbim despre contestații la executare, care să fie pe rolul instanțelor de peste 3 ani de zile, ca să vorbim despre prescripția executării silite, că numai așa ar fi riscul. Și, în al doilea rând, Curtea nu a răspuns la această problemă.
Bogdan Dumitrache: Ne-am încadrat în timpul a două dezbateri cumulate, adică suntem până în două ore. A doua dezbatere o terminăm chiar mai devreme, a doua de la ora 20. Nu pot decât să constat, alături de Traian, că cel puțin o dezbatere trebuia măcar numai pentru paragraful 28. A fost bine că am luat pauza de reclamă. Vă dați seama, bufnițele nu au vorbit. Mulțumim foarte mult, Traian și cu mine, și noi între noi, pentru această întâlnire foarte tensionată, interesantă și care nici nu știu dacă pentru practicieni a fost bună sau nu.
Traian Briciu: Eu cred că a fost bună pentru ei, până la urmă, aproape nimeni nu a fost de acord că paragraful 28 trebuie aplicat exact așa cum îl găsim.
Bogdan Dumitrache: Nimeni de aici!
Traian Briciu: Nimeni de aici. Am tot avut rezerve pentru că, în cele din urmă, e foarte greu de aplicat ca atare. Asta ar însemna invalidarea tuturor executărilor în legătură cu care există o contestație la executare care are în obiectul ei în anularea încheierii, fără alte dezvoltări legate de temeiul de drept, dar, culmea, ar lăsa neatinse executările începute cu câteva zile înainte de publicare, care încă nu au contestații pe rol. Deci este și contrar art. 147 din Constituție, și ilogic, și inechitabil, adică nu există nimic.
Ion Dragne: Dacă îmi permiteți. Pe filosofia Curții Constituționale, cred eu, a avut în vedere executări care au fost contestate, excepții care au fost invocate în cadrul unor contestații la executare în care au fost formulate și contestații care pot fi formulate. Asta a fost filosofia și, din perspectiva aceasta, pentru aceleași motive pentru care Curtea a zis în paragraful 28, „cu excepția celor în care sunt contestații”; „dacă aceasta a fost rațiunea Curții” sau „în care se pot formula contestații”.
Traian Briciu: Dar n-a spus asta.
Ion Dragne: Însă e, din punctul meu de vedere, această finalitate, pentru că altfel ar însemna ca cei care au fost avantajați de existența unei contestații la executare, pentru o executare silită mai veche, să se uite la cei care au avut ghinionul să obțină o încuviințare.
Bogdan Dumitrache: Deci ideea e că e bine, în general, să depui o contestație la executare, să fie acolo.
Traian Briciu: Da, nu neg. Nu poți să știi ce a fost. Mie mi se părea logic să fi fost în viziunea Curții contestațiile la executare aflate pe rol, așa cum și spune, care au ca obiect anularea încheierilor de încuviințare, dar, sigur, numai în măsura în care temeiul juridic al cererii de încuviințare l-a format o obiecție legată de competența de atribuție a executorului. Nu știu cine ar fi putut face acest lucru, că dacă făcea lucrul acesta trebuia să meargă mai departe să facă și cu excepția de neconstituționalitate. De aceea zic că, în realitate, ceea ce este de luat în seamă, până la urmă, este vorba de cel care a formulat excepția și i s-a admis, plus ceilalți care au formulat și ei și s-a trimis la Curte.
Ion Dragne: Dacă tăiem cuvintele „în cele”, filosofia Curții Constituționale coincide cu poziția dumneavoastră, „precum și în cele în care a fost invocată”.
Bogdan Dumitrache: Trebuie să tăiem „precum și”.
Ion Dragne: „Să existe contestație, precum și să se fi invocat excepția”.
Traian Briciu: Aș ține, totuși, să menționez unele lucruri. Indiferent de ce soluție s-ar adopta în legătură cu interpretarea acestui text, din punctul meu de vedere, am spus și, de altfel repet, materialul pe care o sa îl publicăm dezvoltă ideile acestea. Dar, în orice caz, trebuie să fie vorba, chiar și în filosofia Curții, dacă e de înțeles, trebuie să fie vorba de niște contestații făcute măcar în termen și care se încadrează în condițiile de admisibilitate de la art. 713 alin. (3). Pentru că dacă nu e făcut în termen, degeaba acolo s-a invocat nulitatea încheierii; dacă ea nu e admisibilă în raport cu art. 713 alin. (3), degeaba s-a invocat nulitatea încheierii. Ele nu au cum. Cu toată decizia. Dacă ar veni Curtea Constituțională să spună că nu e nevoie nici de acestea, nu cred că ar putea, deși ea nu spune nimic despre aceasta, decizia Curții. Deci iată că, în realitatea, judecătorul chiar văzând acolo spunând „contestații în curs împotriva hotărârilor de încuviințare”, în fine, de fapt contestații care au în obiectul lor anularea încheierilor de încuviințare. Părerea mea e că rămâne în atributul judecătorului să stabilească care dintre ele, în ce condiții, sunt și acelea care sunt tardive sau nu, sunt și acelea inadmisibile sau nu, oricât ar vrea un judecător să spună „Mă iau după decizia Curții ca atare”, iată că sunt necesare unele adaptări și, dacă sunt necesare adaptări în privința asta, de fapt, nu cumva e domeniul judecătorului?
Valentin Cîlțea: Cred că, în aplicarea paragrafului 28, judecătorul ar trebui să răspundă la două întrebări. Plecând de la art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, care prevede „Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului.” Prima întrebare ar fi în ce măsură modifică sau completează prevederile supuse controlului, iar a doua întrebare ar fi în ce măsură considerentele din paragraful 28 sunt decisive, decizorii și supraabundente. Răspunsul variază de la caz la caz.
Traian Briciu: Acum, ca moderatori, putem să spunem. cum a spus și profesorul Herovanu: „Problema-i pusă”. Acum să vedem.
Bogdan Dumitrache: Profit de faptul că am intrat și în a treia dezbatere și aș, cu titlu de concluzie, că mulțumirile au fost deja adresate și nu le mai repetăm, e autoritate de lucru judecat. Dar trebuie să admit pe măsură ce discutăm că dacă e ceva ce ne place tuturor, sincer, acesta e paragraful 28 din decizia Curții. O seară frumoasă tuturor!
[/restrict]