ÎNREGISTRAREA VIDEO ȘI TRANSCRIPTUL

Bogdan Dumitrache: “Catch me if you can” era un film mai de demult cu Tom Hanks şi Leonardo di Caprio, Tom Hanks încerca să-l prindă pe Leonardo di Caprio ceea ce în termenii discuţiei din această seară ar însemna că Tom Hanks ar fi executorul judecătoresc şi Leonardo DiCaprio ar fi partea socială. Rămâne de văzut dacă ce se va întâmpla în seara asta şi ce întâmplă în realitate urmează logica filmului sau nu.Trecem rapid la moderatori şi invitaţi, mai facem şi o schimbare de ordine că prea s-au obişnuit invitaţii să fie evocaţi şi prezentaţi primii. Începem cu moderatorii: domnul profesor Gheorghe Piperea, Managing Partner PIPEREA & ASOCIAŢII. Mulţumim încă o dată pentru prezenţă, nu mai facem prezentări că suntem grăbiţi. Mai departe mergem la instanţa de executare, domnul judecător Mihnea Tănase, judecător la sectorul 5, fiind şi preşedinte la această instanţă, a mai fost la Dezbateri şi îi mulţumim că este alături de noi la această temă interesantă. Ajungem şi la Tom Hanks, nu? Doamna executor Nicoleta Răduţă, partener principal al Dezbaterilor – BEJ Răduţă Nicoleta. A mai fost la Dezbateri şi este a doua oară astăzi alături de noi. Mult succes în cursa contra cronometru! Şi, la final, dar nu cel de pe urmă, mai ales că intervenţia sa în ordinea intervenţiilor de pe JURIDICE.ro este cea mai proaspătă, membru al Baroului Cluj, arbitru dar şi conferenţiar universitar la Universitatea Sapientia din Cluj-Napoca, prima dată la Dezbateri şi, să sperăm, pe o conexiune Skype cât se poate de bună, domnul avocat Emod Veress. Domnule avocat, ce v-a apucat să scrieţi despre Tom Hanks şi Leonardo DiCaprio? Ne auziţi?

Emod Veress: Da, vă aud. Bună seara!

Bogdan Dumitrache: Daţi-i drumul! De ce v-aţi apucat să scrieţi ce aţi scris?

Emod Veress: Eu, fiind implicat în drept societar atât la nivel de profesie universitară ştiinţifică, dar şi ca avocat, am fost pus în această situaţie din partea clienţilor, să vedem dacă putem executa silit părţi sociale, şi nu vreau să apar aici cu idei conservatoare exagerate dar, sincer, am mai multe reţineri faţă de tendinţele legislative actuale, în special Legea 152/2015 prin care s-a modificat Legea societăţilor, şi am reţineri în două privinţe, adică nu sunt de acord nici cu direcţia în care se merge şi nici cu metodele alese şi nu dintr-un motiv de protecţie a debitorilor, ci din motive ştiinţifice specifice. Aş dori să punctez foarte pe scurt câteva idei. [restrict] În primul rând, dreptul societăţilor este un drept special şi trebuie să avem în vedere acest statut specific. În materia societăţilor se impune ca principiu fundamental puritatea formei, adică o interdicţie de a crea societăţi hibride, de a combina caracteristicile mai multor forme societare. Dacă, practic, am achiesa la ideea că părţile sociale ar putea fi executate silit liber şi absolut ca o acţiune, atunci, în opinia mea, SRL-ul ar fi transformat într-un soi de societate pe acţiuni, cu părţi sociale care ar deveni titluri negociabile contrar interdicţiei exprese din lege şi, în practică, având în vedere gradul mare de implicare al avocaţilor, de exemplu, se poate concepe următoarea situaţie: avem un SRL cu mai mulţi asociaţi şi unul din aceşti asociaţi ar vrea să-și înstrăineze părţile sociale unei terţe persoane. Terţa persoană nu este agreată de ceilalţi, ea obţine majoritatea impusă de lege de trei pătrimi din capitalul social şi, cu o asemenea situaţie, în temeiul, de exemplu, unei datorii create anume în acest scop, această persoană care nu este asociată cu ceilalţi ar putea să devină asociat în respectiva societate prin executare silită şi prin adjudecarea părţilor sociale puse în vânzare. În al doilea rând, avem următorul text al articolului 66 din Legea 31, alin. (2), care prevede că creditorii asociatului pot popri părţile sociale, respectiv pot sechestra şi pot vinde părţile sociale ale debitorului lor. Acest text ridică întrebarea dacă acest text, art. 66 alin. (2), deschide o cale liberă pentru creditorul asociatului care ţine părţile sociale respective în vederea executării silite ale acestor părţi sociale sau acest articol 66 trebuie aplicat în unitate cu celelalte prevederi ale Legii societăţilor. Eu sunt de părere că nu putem ignora celelalte prevederi ale Legii societăţilor, cu atât mai mult cu cât şi Codul de procedură civilă stabileşte că părţile sociale pot fi vândute silit prin licitaţie publică dacă legea nu prevede un sistem fiscal pentru instituţia acestora. Or, în cazul nostru, articolul 202 determină un regim special de circulaţie, acordul majorităţii calificate a asociaţilor care reprezintă trei pătrimi din capitalul social. Adică nu putem ignora articolul 202 când aplicăm articolul 66. O ultimă idee, avem în faţă cu toţii articolul 202, aşa cum a fost modificat recent prin Legea 152. Am şi aici o mare nedumerire, în sensul că, în alin.(5), nou introdus, Legea societăţilor acum, în prezent, impune pentru ipotecarea părţilor sociale acordul aceleiaşi majorităţi calificate de trei pătrimi. În consecinţă, pentru un creditor ipotecar este nevoie, desigur, cu titlu prealabil, de un acord din partea asociaţilor fiindcă art. 202 alin. (5) impune acest lucru. Dacă executarea silită este pornită de un creditor chirografar al unui asociat, dacă ne raportăm la articolul 66, atunci acest creditor ar putea executa silit aceste părţi sociale fără a fi un acord din partea celorlalţi asociaţi. În consecinţă, se creează o distincţie, chiar discriminare, între un creditor ipotecar care are nevoie în momentul constituirii ipotecii de acordul majorităţii calificate a celorlalți asociați şi creditorul chirografar care, în temeiul art. 66, ar putea să execute silit părţile sociale fără a fi nevoie de vreun acord din partea celorlalţi asociaţi. Aşadar, sunt probleme atât cu direcţia în care dorim să mergem, să creăm părţi sociale sesizabile, dar sunt probleme şi cu modalitatea aleasă, adică metodele concrete prin care această mică reformă legislativă s-a pus în aplicare.

Bogdan Dumitrache: Încercând să rezum, pentru că ideile pot fi dezvoltate, am avea o problemă de suspiciune de simulaţie, dacă înțeleg primul aspect pe care l-aţi ridicat. Deci, dacă am o problemă să înstrăinez părţile sociale şi nu primesc acordul unei majorităţi de 3/4, nu e nimic, mă las executat silit. Avem o problemă, spuneţi dumneavoastră, chiar din punctul de vedere al Codului de procedură civilă, pentru că, deşi textul din Codul de procedură civilă, şi mă refer, desigur, la Codul intrat în vigoare în februarie 2013, vorbeşte, într-adevăr, de vânzarea inclusiv a părţilor sociale în secţiunea dedicată executării silite, a urmăririi silite a bunurilor imobile corporale, acelaşi text pe care se întemeiază teza pro executare silită, în finalul său, este vorba acum de articolul 757, alin. (3), în final face referire la excepţie, şi anume situaţia în care legea, evident, ar fi vorba de o lege specială, în afara Codului, nu prevede un sistem special privind circulaţia acestora, dumneavoastră subliniind faptul că poate fi circumscris unui asemenea sistem special privind circulaţia acestuia inclusiv această condiţie de 3/4. Şi, nu în ultimul rând, ceea ce aţi subliniat, mi se pare, şi în articol, vă ridică un semn de întrebare o posibilă discriminare între creditorul ipotecar care, dacă vrea să-şi ia ipotecă pe părţi sociale, trebuie să obţină agrementul a 3/4 din capitalul social şi un creditor chirografar care, teoretic, ar avea o situaţie de inferioritate din punctul de vedere al posibilităţii de urmărire a părţilor sociale şi care, iată, nu are nevoie de un asemenea agrement prealabil pentru că legea nu i-l impune, acestea fiind cele trei linii de atac în esenţă. Acum să lăsăm şi Bucureştiul să puncteze în acelaşi sens sau în sens contrat. Sigur, şi opiniile concurente sunt binevenite. Daţi-i drumul!

Gheorghe Piperea: Cred că îmi revine mie sarcina de a începe de aici, din Bucureşti, discuţiile, dezbaterile de astăzi. Desigur că suntem în faţa unei realităţi normative care ar putea să însemne că orice discuţie cu privire la valabilitatea contractului de garanţie, de ipotecă mobiliară pe părţile sociale şi la executarea silită, la executorialitatea, de fapt a părţilor sociale să fie terminată printr-un raţionament de genul: dacă prevede legea, atunci nu mai e nimic de discutat. Dacă legea nu distinge, înseamnă că nu trebuie să distingem nici noi. Dar, în afară de faptul că am nişte mici obiecţii la această afirmaţie, cred că, în principal, în seara asta eu o să discut, mai degrabă, despre efectivitatea unei garanţii de acest gen şi, mai mult decît atât, trecând dincolo de executarea silită, de efectivitatea unei astfel de executări silite. Dacă îmi permiţi, Bogdan, o să încep, însă, cu textul pe care tocmai l-ai citat şi eu mi-am adus aminte acum, recunosc că a fost o idee care mi-a venit pe loc, că, în afară de acel articol 202 la care se referea domnul Veress şi care poate să ridice nişte discuţii în legătură cu o eventuală procedură specială aplicabilă unei astfel de executări silite, trebuie să ne uităm cu foarte mare atenţie la articolul 203 din Lege. Uitaţi-vă ce spune la alin.(1): „Transmiterea părţilor sociale trebuie înscrisă în registrul comerţului şi în registrul de asociaţi al societăţii. Transmiterea are efect faţă de terţi numai din momentul înscrierii ei în registrul comerţului”. Eu interpretez, şi nu spun asta pro causa sau pentru că mi-a venit ideea asta acum, ci pentru că spun asta încă din 2001, interpretez acest text în sensul că transmiterea părţilor sociale prin înscrierea în registrul comerţului este similară, din punctul de vedere al transmiterii dreptului de proprietate, cu ceea ce se întâmplă în sistemul cărţilor funciare. Nu e perfect transferul dreptului de proprietate, cum nu e perfectă nici constituirea ipotecii, până nu se efectuează înscrierea, respectiv notarea în cartea funciară. Din punctul acesta de vedere, acea formalitate privitoare la părţile sociale, la înscrierea în registrul comerţului a părţilor sociale, este o formalitate ad validitatem şi nu o simplă formalitate pentru opozabilitate faţă de terţi. Că este aşa rezultă şi din faptul că acest text are două alineate. Pentru că, dacă ar fi avut un singur alineat, atunci ai fi putut spune la fel ca în disputa aceea care se leagă în legătură cu articolul 98 din Legea societăţilor, cel care se referă la transferul dreptului de proprietate, pe acțiuni de data aceasta, s-ar putea opri aici şi s-ar spune: „există doar o simplă formalitate de opozabilitate faţă de terţi şi nu una de valabilitate”. Legea 152/2015 nu a adus o clarificare din punctul de vedere al acestei formalităţi. Vă mărturisesc că am perceput această realitate, faptică de data asta, nu normativă, cu ocazia unei discuţii care s-a făcut la Universitate Babeş-Bolyai acum două săptămâni, la Cluj, în legătură cu principiile Legii societăţii comerciale, cu noutăţile, cu dificultăţile, blocajele care sunt generate de aplicarea acestei legi la 25 de ani de la emiterea sa. Şi am fost acolo şi, printre altele, a fost o discuţie generată de un material al domnului Buta chiar pe această chestiune. Din sală, însă, s-au ridicat două probleme foarte, foarte interesante din punctul de vedere al efectivităţii acestui transfer silit, acestei vânzări silite de părţi sociale. Unu: nu ne rezultă sub nicio formă care este modalitatea prin care o adjudecare, un adjudecatar al părţilor sociale ar putea să se înscrie în Registrul Comerţului ca fiind, pentru acele părţi sociale pe care le-a adjudecat, asociat în lipsa unui act adiţional, modificator al actului constitutiv şi, aici, o să vedeţi imediat că se pune problemă de consimţământ al celorlalţi asociaţi, pentru că Registrul Comerţului nu înscrie, pur şi simplu nu înscrie modificări ale actului constitutiv fără să ai un act adiţional care să fie făcut în condiţiile prevăzute de lege, printre altele, şi, în cazul cel mai frecvent, printr-o autentificare a acestui act de cesiune sau a actului adiţional la notar. Nu există o procedură prin care să se poată înregistra un adjudecatar la Registrul Comerţului ca fiind noul asociat. Nu spun că nu ar trebui să existe, nu spun că nu ar trebui să se modifice formularistica de la Registrul Comerţului pentru ca registratorul, funcţionarul de la Registrul Comerţului, să poată să efectueze acea înregistrare în aşa fel încât să devină efectivă această adjudecare, adică să aibă şi adjudecatarul emolumentul dreptului său de proprietate pe aceste părţi sociale. A doua chestiune care s-a ridicat în sală a fost şi mai complicată, şi mai delicată, întrucât, precum ştim – şi mi se pare că una dintre întrebări chiar este în sensul acesta – o cesiune de părţi sociale, ca să poată fi înscrisă în Registrul Comerţului, trebuie să fie precedată de nişte formalităţi în care este implicat fiscul, fiscul trebuie să emită nişte certificate din care să rezulte că există sau nu există datorii ale societăţii, că e posibilă sau nu înscrierea modificării actului constitutiv. Lucrul ăsta se întâmplă şi în ipoteza normală, obişnuită, când modificarea actului constitutiv este rezultatul acordului de voinţă al asociaţilor sau, mă rog, majorităţii în adunarea generală. Dar, cu atât mai mult, fiscul cred că va fi pus în situaţia de a emite un certificat şi a răspunde „nu” într-o situaţie în care nu există nici măcar un act adiţional. Pentru că, repet, aici nu e vorba de o vânzare voluntară care să fie constatată printr-o hotărâre a adunării asociaţilor, este vorba de o vânzare silită care se întâmplă împotriva voinţei celorlalţi asociaţi şi, de regulă, şi împotriva voinţei asociatului care a constituit acea garanţie sau care, mă rog, era titularul părţilor sociale şi care este executat silit, pentru că e posibil ca titlul executoriu să fie altceva decât o ipotecă pe părţile sociale. Desigur că se poate pune următoarea întrebare: nu cumva, dacă acea garanţie a fost încheiată şi s-a încheiat eventual şi cu acordul celorlalţi asociaţi, nu cumva, implicit, s-a dat un acord pentru o eventuală adjudecare la o executare silită viitoare, adică un acord implicit conţinut de acea garanţie care a fost semnată în prealabil? Părerea mea este că o astfel de concluzie ar fi exagerată, pentru că, actul acela adiţional despre care se vorbeşte, după cum ştim, funcţionarul de la Registrul Comerţului, dacă nu are acolo pe lista aia de „to do list” unde să bifeze „check, check, check, check”, nu-ţi înscrie menţiunea la Registrul Comerţului, deci o astfel de concluzie ar fi exagerată. Am auzit astfel de argumente, adevărul este că un articol pe care l-am coordonat, dacă vreţi, şi care a fost comentat de sute de ori pe JURIDICE.ro pornea chiar de la această ipoteză, că părţile sociale nu sunt nişte simple bunuri, nici măcar bunuri de natura acţiunilor, sunt nişte drepturi de creanţă şi drepturi care nici măcar nu au caracteristica unui drept patrimonial, sunt drepturi nepatrimoniale, cum ar fi, spre exemplu, dreptul de participa la AGA, de a fi ales şi aşa mai departe, care sunt mai mult decât bunurile şi, în consecinţă, e greu de spus că se poate executa silit un ”bun” care conţine şi elemente personal nepatrimoniale. Să nu uităm că părţile sociale sunt emise într-o societate care încă, la momentul în care se face executarea şi adjudecarea, are caracter intuitu personae. Şi acum, dacă îmi permiţi, Bogdan, o să trec la partea a doua care mi se pare mult mai importantă, a efectivităţii unei astfel de garanţii, a eficienţei unei astfel de executări silite. Să presupunem că e vorba de o garanţie care se transformă într-o dare în plată, să zicem, creditorul, pentru că nu are un terţ care să adjudece acele părţi sociale, ia în contul creanţei în mod silit, nu e o dare în plată convenţională, este o luare în contul creanţei, părţile sociale şi devine în felul acesta asociat al celorlalţi asociaţi. Trebuie să ne întrebăm dacă, realmente, devine un astfel de asociat sau ipoteza în care nu există o garanţie preconstituită, pur şi simplu există un titlu executoriu şi, printre bunurile pe care le urmăreşte creditorul, se află şi una sau mai multe părţi sociale, un ”pachet” de părţi sociale. Tot aşa, creditorul respectiv, dacă nu reuşeşte să găsească un terţ care să adjudece, va lua în contul creanţei acele părţi sociale în aşa fel încât să obţină totuşi ceva. Mi se pare că aici colega de panel, înainte să începem să discutăm, spunea că, până la urmă, este important să se obţină măcar ceva, dacă tot nu există altceva decât părţile sociale. Dar haideţi să vedem dacă e aşa, dacă realmente se obţine ceva. Să presupunem că se trece peste toate aceste formalităţi, se înscrie cesiunea de părţi sociale – care e una silită – executarea silită, adjudecarea la Registrul Comerţului, se emite de către fisc acel certificat fără de care nu se poate înregistra menţiunea respectivă, trecem peste asta, ce se întâmplă în secunda următoare? Vorbim, încă o dată repet, de o executare silită, de o vânzare forţată, care este şi împotriva voinţei asociatului debitor, dar, cu certitudine, este şi împotriva voinţei celorlalţi asociaţi. În secunda următoare va interveni în societate un element pe care noi, de regulă, îl uităm, îl omitem atunci când discutăm despre societăţi. Sigur că da, în societăţile pe acţiuni, mai ales cele cu foarte multe acţiuni emise, cu foarte mulţi acţionari, nu există acest element. În schimb, în societăţile cu răspundere limitată, în aproximativ aceleaşi coordonate ca şi în societăţile în nume colectiv, acest element există şi el se numeşte affectio societatis. Pentru amuzamentul celor care ne urmăresc, pentru că ştiu că toţi sunt jurişti, am auzit în presă că unii ziarişti – care nu sunt cu adevărat ziarişti, sunt mai degrabă lăutari – „afectatio societatis”. Nu, este „affectio societatis”, este tocmai aşa cum sună cuvântul, adică este un sentiment, o emoţie la modul propriu pe care o ai faţă de societate, eşti interesat să colaborezi în interiorul acelei societăţi şi eşti interesat nu numai de societate, de business-ul societăţii, de activitatea profesională a societăţii, ci şi de ceilalţi parteneri. Ca să vă fie clar despre ce vorbim, în genere SRL-urile, mă rog, pot să fie nişte întreprinderi care aproape că nu au nimic de a face cu intuitu personae, dar SRL-urile se constituie în domenii unde este vorba despre calităţi personale ale asociaţilor. Desigur, nu este un adevărat SRL societatea civilă de avocaţi, dar avem un SRL şi în materie de societăţi civile de avocaţi, pentru că există în legea noastră a avocaturii de acum doi sau trei ani de zile, poate chiar mai mult, patru ani de zile, un astfel de vehicul, chiar aşa se numeşte „societate civilă profesională cu răspundere limitată”. Imaginaţi-vă următoarea ipoteză pe care, la conferinţa de la Cluj, a ridicat-o ca problemă domnul Petre Piperea, întrebare pe care i-a pus-o chiar domnului Buta: „Ce s-ar întâmpla dacă unul dintre asociaţi, într-o societate mare de avocatură, ar fi executat de o bancă, pentru diverse motive?”. Înseamnă că banca respectivă, ori ea, ori un terţ adjudecatar, ar trebui să intervină în societatea respectivă în calitate de partener. Sigur că da, terţul ar trebui să fie un avocat, ceea ce înseamnă că banca nu ar putea să intre în societatea respectivă, dar nu este exclus ca în societatea respectivă să intervină un terţ, un avocat. Adică, ce s-ar întâmpla dacă, nu dau niciun nume în momentul de faţă, pentru că îi văd pe acolo, pe jos, pe burtieră, societatea de avocatură X, care are 7-8 parteneri, s-ar trezi la un moment, ca partener, cu unul dintre ceilalţi 7-8 parteneri ai societăţii de avocatură Y care, în topul primelor 10 societăţi de avocatură din Bucureşti, este numărul 2. Nu-i aşa că ar fi foarte interesant, din punctul acesta de vedere?

Bogdan Dumitrache: Şi la fotbal se fac transferuri în mercato sau chiar intermercato.

Gheorghe Piperea: La nivel de fotbalişti este posibil acest mercato.

Bogdan Dumitrache: Nu affectio.

Gheorghe Piperea: Da, acolo nu mai este affectio, este vorba doar de mercenariat. Ce zici totuşi dacă lucrul ăsta se întâmplă la nivel de parteneriat? Nu-i aşa că, din punctul de vedere al structurii acelei întreprinderi, totul este făcut praf, totul este dezechilibrat, nu-i aşa că acel affectio societatis dispare în secunda următoare? În materie de societăţi comerciale există un art. 227, lit. d) din Legea 31 care spune expressis verbis că, dacă între asociaţi există neînţelegeri grave care duc la imposibilitatea continuării activităţii, atunci acea societate se dizolvă. Dacă se dizolvă, ăsta iarăşi este un principiu din Legea 31, atunci o societate intră în lichidare, în consecinţă, încetează activitatea şi ceea ce mai rămâne de făcut este să se împartă surplusul acela care a rămas, dacă rămâne, după ce s-au acoperit toate datoriile. În consecinţă, din punctul de vedere al efectivităţii, nu-i aşa că simpla intrare în societate a unui terţ, care poate să fie banca, creditorul sau poate să fie un terţ, poate să determine în secunda următoare începutul procesului de dizolvare, adică de extincţie a personalităţii juridice a societăţii? Şi din punctul acesta de vedere, cât de efectivă, cât de eficientă este această formă de executare silită. De asta spun că, din punctul de vedere al dreptului afacerilor, aşa, la nivel de principiu, probabil că ce a făcut legiuitorul în 2015 a fost o încercare de a pune de acord nişte texte din Codul civil şi din Codul de procedură civilă care nu păreau să fie în acord cu Legea 31, care la art. 66 continua, până în 2015, să spună că în societăţile de persoane singurul lucru pe care poate să-l poprească şi, eventual, să-l vândă ulterior este surplusul acela din lichidare, în niciun caz partea socială. Ei bine, Legea 152/2015, repet, poate că cineva a zis că rezolvă o problemă de lacună a legislaţiei, a venit şi a completat şi a spus că în afară de acţiuni, pot fi executate silit şi părţile sociale. Din punctul acesta de vedere, în afară de faptul că textul din Codul de procedură civilă trimite indirect, dar, după părerea mea, indubitabil la art. 203 din Legea 31 care vorbeşte despre o formalitate ad validitatem care este ataşată contractului de cesiune de părţi sociale, chit că este o cesiune forţată, e o executare silită, în afară de acest fapt, trebuie văzut şi ce se întâmplă în evoluţia sa cu societatea care are acest corp străin introdus în mod forţat în interiorul societăţii. Protejează acest lucru creditul? Protejează acest lucru credibilitatea garanţiilor în comercial, credibilitatea executărilor silite? Părerea mea este că nu, sub nicio formă, pentru că, dimpotrivă, încurcă şi mai mult lucrurile, adică o societate care ar trebui să funcţioneze în mod obişnuit şi să funcţioneze pe baza acestui element fundamental, personal, de affectio societatis poate să fie tulburată profund prin introducerea acestui element, corp străin, în interiorul societății, care nu este, atenție, nu este deloc similară cu societățile pe acțiuni. Ultima chestiune și mă opresc, urmând să intervin când va fi nevoie față de celelalte intervenții ale colegilor de panel, este posibil ca o societate cu răspundere limitată să fie transformată într-o societate pe acțiuni sui generis, fără să fie schimbată forma de organizare, adică să se transforme un SRL în SA numai pentru că cineva a avut ideea, la un moment dat, să garanteze cu niște părți sociale. Nu. Este posibil ca, prin clauzele contractului, să se deschidă cumva o societate cu răspundere limitată, care este, în principiu, dedicată persoanelor care s-au asociat inițial sau persoanelor care sunt cooptate, dar în baza acordului celorlalți, să se deschidă către terți. Dar, din punct de vedere practic, eu cred că lucrurile se vor întâmpla tocmai invers, eu cred că o să ajungă foarte curând în piață o soluție, pe care am discutat-o, de asemenea, la Cluj, de scriere sau de rescriere a actelor constitutive de SRL, din care să rezulte că, în orice situație în care cineva se pune în pericol, unul dintre asociați, partenerii, în pericol de a fi executat de un creditor sau ca acel partener să fie înlocuit de un terț, toți ceilalți asociați să-și rezerve dreptul de a se retrage din societate, cum? Cerând o despăgubire pe care societatea să o plătească cu titlu de contravaloare a acelor părți sociale, echivalente cu ceea ce dețin ei, înainte de a se retrage. Mie mi se pare că, în felul acesta, un text legal care pare să fie pus acolo, în lege, ca să dea caracter rotund noii reglementări din Codul civil, cu privire la ipoteca pe părțile sociale, va fi pur și simplu pervertit în practică, pentru că oamenii vor găsi metode, mijloace, să se opună, chiar și metode dintr-acestea, convenționale, unei pătrunderi în contra voinței lor a unor terți în interiorul parteneriatului lor. Se va întâmpla acest lucru, iar, dacă cineva își imaginează că se va putea, eu știu, corecta prin alte modificări legislative, o astfel de intenție de ocolire a acestei dispoziții legale, se înșală. Așa a fost, dacă vă mai aduceți aminte, și în situația în care se vorbea, la un moment dat, de obligația ca hotărârea adunării generale prin care se mandata un administrator să constituie o ipotecă, se vorbea despre obligația ca acea hotărâre, în sine, să fie autentificată, întrucât numai un mandat în formă autentică poate să dea mandatarului dreptul de a încheia un act de dispoziție, așa cum este, spre exemplu, ipoteca.

Bogdan Dumitrache: A fost și o decizie de, de speță, e adevărat, a instanței.

Gheorghe Piperea: Pentru că între timp se pervertise, pur și simplu, ideea din Legea societăților, s-a intervenit cu un text care, după părerea mea, este completamente inutil, dar măcar s-a spus pur și simplu, legiuitorul a pus oamenii cu mâna, a spus: „Băi, fiți atenți!”, totuși, nu este nevoie de un act juridic de tipul mandatului autentic când e vorba de un reprezentant legal, pentru că asta este ceea ce face un reprezentant legal, reprezintă societatea, el nu e un simplu mandatar, așa cum ar părea să rezulte din art. 72 din Legea nr. 31, el este reprezentantul legal, în sistemul Codului civil este organul-societate. Mă opresc aici, dacă aveți întrebări înainte de a interveni ceilalți membri.

Bogdan Dumitrache: Dacă e ceva ce face puntea de la o Dezbatere la alta în ultima perioadă, acest ceva, ca un fir roșu care străbate Dezbaterile, este momentul de publicitate, pauză 20 de secunde. Interesant este că, după cum ați observat, majoritatea opiniilor, și nu e numai vorba de ce avem în seara asta, ceea ce apare în reviste, chiar lucrări de specialitate, sigur, online, inclusiv pe JURIDICE.ro, majoritatea opiniilor sunt împotriva executării silite a părților sociale, de fapt, dacă ai face o travesare a acestor opinii, aproape că nu ai înțelege ce e de dezbătut, dincolo de faptul că sala e plină, dar e o sală de licitații, în sfârșit, una mai mică, mai intimă, și de aceea s-a umplut. E foarte interesantă discrepanța între conturul majoritar al tezei: „Nu se poate, lăsați-o baltă”, și setea cu care se propune acest subiect în discuție și se și susține, așa că, făcând legătura de la primele două intervenții spre următoarele, întrebările ar fi, pentru executor: „Domnule, dar chiar avem solicitări de executare silită a părților sociale?”, subiect care, din punct de vedere practic, e mulțime vidă sau, de fapt, este un subiect care explică, printre altele, și reglementarea recentă – Legea 162/2016 – și, mai departe, instanța de executare admite/respinge contestații, eventual împotriva refuzului executorului de a face executarea silită, vă rog.

Nicoleta Răduță:O să încep prin a spune că da, solicitările sunt foarte dese în ceea ce privește executarea silită a părților sociale pentru că, în principiu, fiecare creditor consideră că prin apelarea la această procedură, în afară de faptul că au o valoare sau nu, va exercita un mijloc de constrângere asupra debitorului, să se așeze la o masă a discuțiilor și să încerce, practic, o negociere a acoperirii debitului. Deci, fiecare creditor, indiferent că ar crede sau nu în finalizarea procedurii, cu siguranță crede în puterea de a deranja prin demararea acestei proceduri. În ce mă privește, și probabil era firesc ca opinia mea să fie discordantă față de cea arătată anterior, eu cred că, în cazul executării silite, părțile sociale au putut constitui obiectul unei urmăriri, chiar și înainte ca acest aspect să fie reglementat în mod expres de către Codul de procedură civilă. În cadrul executării silite, controlul a ceea ce poate fi executat sau nu poate fi executat, eu cred că se realizează foarte facil prin a răspunde la întrebarea: debitorul ar putea să dispună de bunul respectiv? În situația în care constatăm că este vorba de un bun care poate fi înstrăinat pe cale convențională, atunci logic și firesc ar fi ca acel bun să poată fi înstrăinat și pe calea executării silite, prin urmare, e drept, nu am fost niciodată de acord cu poziția ce arăta că părțile sociale sunt bunuri insesizabile. Astfel, insesizabilitatea unor bunuri poate fi prevăzută numai pe cale de excepție și numai printr-o prevedere expresă a legii. Într-adevăr, se pune problema, în cazul în care pornim acum, în reglementările actuale, pornim de la premisa că părțile sociale pot fi executate, se pune problema de a răspunde dacă această executare va fi limitată de prevederile Legii nr. 31/1990, ne referim în fapt la prevederile art. 202 alin. (2) privitor la majoritatea de trei pătrimi pentru transmiterea drepturilor societare, și, totodată, o altă limitare ce ar putea să intervină și care merită discutat, dacă va fi avută în vedere executarea silită sau nu, sunt limitările aduse prin actul constitutiv al societății. Astfel, asociații pot, chiar prin actul constitutiv, să stabilească drepturi de preempțiune, reguli speciale, privind cesiunea drepturilor societare. Este interesant de aflat dacă aceste două tipuri de limitări, cele din legea specială, cele din actul constitutiv, sunt de natură să producă efecte în ceea ce privește exectarea silită. Cu privire la primul aspect, opinia mea este că prevederile art. 202 alin. (2) reglementează transmiterea voluntară a părților sociale și nu se poate aplica în cazul în care vorbim despre o executare silită și o vânzare la licitație publică. Bineînțeles, potrivit art. 757 alin. (3), tocmai în vederea protejării, cumva, a affectio societatis, este instituită regula vânzării amiabile a părților sociale, vânzarea la licitație urmând a se face numai în situația în care vânzarea amiabilă nu este posibilă. Știu chiar că, cu privire la acest aspect, au existat și câteva contestații la executare în care s-a criticat tocmai faptul că s-a pornit direct prin vânzarea la licitație publică, deși la dosarul de executare nu stătea un document care să arate că din partea creditorului a existat un refuz cu privire la această formă de vânzare. Bine, textul este cumva criticabil, pentru că, din păcate, lasă în afară vânzarea directă.

Bogdan Dumitrache: Totuși, apropo de observația domnului avocat Veress, cum vă explicați, ca executor, cum descifrați această formulare: „sistem special privind circulația acestora”, sistem care, practic, ar împiedica executorul să vândă părțile sociale prin licitația publică, adică, această sintagmă, ce corespondent îi găsiți, pentru că, opinia care s-a formulat aici deja este că acest sistem special trebuie găsit, identificat, în raport cu Legea nr. 31/1990, deci problema acelei majorități calificate de 3/4.

Nicoleta Răduță: Mă gândesc că poate fi vorba despre sistemul special de vânzare a acțiunilor, Legea pieței de capital, deși, dacă nu greșesc.

Bogdan Dumitrache: Ale societății închise aici, da.

Nicoleta Răduță: Ale societății închise, dar nelistate la bursă, și a părților sociale. Dar, pornind de la interpretarea asta și admițând că acel sistem special privind circulația bunurilor la care se referă art. 757 alin. (3) ar fi regula instituită la art. 202 alin. (2), mă gândesc că este imposibil de aplicat pentru că cele două dispoziții nu sunt compatibile, în sensul că este greu de imaginat o situație în care asociații și-ar putea da un acord prealabil, în scopul prezervării affectio societatis, cu privire la asocierea cu persoana adjudecatarului, adjudecatar care va fi cunoscut numai după ce se finalizează procedura de licitație, deci, chiar prin prisma faptului că aceste două prevederi sunt incompatibile, nu văd cum ar putea să fie vorba despre un acord prealabil al celorlalți asociați.

Bogdan Dumitrache: E vorba de incompatibilitate între art. 757 alin. (3) și art. 202 alin. (2), deci nu avem discuția pe ipoteca asupra părților sociale, unde avem text expres că, încă de la data constituirii ipotecii, ar trebui cumva, să fim de acord, aceștia care sunt 3/4.

Nicoleta Răduță: Că există acest acord, asta este interpretarea pe care o dau eu textului, o interpretare care îl face să fie eficient și să producă efecte.

Bogdan Dumitrache: Executiv și execuțional.

Nicoleta Răduță: Dincolo de asta, tocmai prin întocmirea caietului de sarcini prevăzut la alin. (4), se acordă posibilitatea asociaților de a formula obiecțiuni cu privire la valoarea stabilită pentru părțile sociale, cu privire la, poate, știu eu, o excludere a unui eventual drept de preferință care a fost stabilit prin actul constitutiv sau anumite condiții speciale privitoare la vânzare. Cu privire la condițiile speciale stabilite prin actul constitutiv, din nou, discuțiile pot fi extrem de vaste pentru că am văzut act constitutiv care conținea clauză de tag-along, și, acolo, nu știu dacă asta înseamnă că, în cadrul procedurii de vânzare la licitație, ar trebui să vând întreg pachetul de acțiuni.

Gheorghe Piperea: Procedura aceea e numai pentru vânzare voluntară.

Nicoleta Răduță: Da, deci asta spun, ele se aplică numai în măsura în care sunt compatibile, ele nu pot fi aplicate când vorbim despre o vânzare la licitație, despre o vânzare silită. Asta este cel puțin perspectiva mea, consider că, bineînțeles, asociații urmează să-și exprime consimțământul numai cu privire la continuarea societății alături de adjudecatar, putând, în caz contrar, să ceară dizolvarea societății.

Gheorghe Piperea: O scurtă intervenție care are două capete. Sunt de acord cu Nicoleta că art. 202 alin.(2) se referă doar la vânzarea voluntară, nu și la vânzarea silită. Pe de altă parte, în continuare există o problemă destul de delicată din punctul de vedere al art. 203, ca să vedeți în ce măsură acest art. 203 poate încurca lucrurile, vă invit să faceți o comparație cu ceea ce se întâmplă în cazul acțiunilor care sunt listate pe piețele reglementate și care sunt cele mai negociabile titluri, unde nu se pune problema, în mod evident, dacă se supun sau nu executării silite pentru că este evident pentru toată lumea că, fiind vorba de titluri negociabile, ele pot să fie supuse executării silite.

Bogdan Dumitrache: Cu greu. Nu vreau să schimbam subiectul, foarte greu, s-ar putea să fie mai ușor la părți sociale.

Gheorghe Piperea: Exact, cred că știi subiectul, cred că îl anticipezi. Unu, aceste executări silite se fac în interiorul sistemului reglementat, de piața reglementată, să zicem bursa de valori, adică nu se poate face o vânzare directă de către executorul judecătoresc, ci se face prin intermediul sistemului de tranzacționare al bursei, dacă e vorba de bursă, și doi, acesta este și cel mai enervant dintre toate, nu poți să faci direct acest lucru, ci trebuie neapărat la un SSIF, care SSIF, eu vă spun asta și din perspectiva unui lichidator, că avem aceeași problemă și noi în procedurile de insolvență, când în patrimoniul unui debitor se află acțiuni listate la bursă, trebuie să plătești un comision unui SSIF și, dacă nu se face prin intermediul unui SSIF, nu este recunoscută, știți de cine?, nu de către judecător, nu de către Registrul Comerțului, nu este recunoscută de așa numitul depozitar central. Am trecut prin astfel de proceduri de nenumărate ori, am avut și acțiuni împotriva depozitarului central care s-au terminat, nu cu o soluție favorabilă sau nefavorabilă, ci cu o renunțare la judecată, deci favorabil.

Bogdan Dumitrache: Admiteți, respingeți contestație, întoarceți executarea ?

Mihnea Tănase: Cum vorbim din perspectiva modificărilor aduse prin Legea nr. 152/2015, aș tinde să anticipez o practică majoritară a instanțelor în sensul respingerii contestațiilor la executare pentru că, într-adevăr, dau dreptate antevorbitorilor mei, nu știu în ce măsură procedura execuțională, odată permisă, va fi și efectivă, va fi de ajutor pentru un propice circuit comercial și o continuare a vieții societății în discuție, însă trebuie să avem în vedere rațiunea legiuitorului la momentul la care a intervenit asupra Legii societăților comerciale, și cred eu că, chiar dacă politica legislativă este contestabilă, în dispozițiile, așa cum sunt, permit executarea  silită atât în situația în care anterior a existat o ipotecă asupra părților sociale, ipotecă în privința căreia este solicitat acordul de 3/4 al asociaților, cât și în ipoteza în care nu a existat această ipotecă și creditorul chirografar alege să execute respectivele părți sociale. Și, aici, aș face referire un pic la intervenția dl. Veress, de la Cluj, în sensul că ar putea fi vorba de o discriminare între creditorul ipotecar care ar avea nevoie de acel acord de 3/4 pentru constituirea ipotecii față de chirografar care, direct, fără niciun fel de acord anterior, ar executa. Din punctul meu de vedere, nu este o discriminare pentru că norma de la art. 202 alin. (5) Legea 31, dacă ne uităm cu atenție, nu protejează în mod real pe ceilalți asociați în situația executării silite, pentru că, în cele mai multe cazuri, este foarte posibil ca părțile sociale să nu fie preluate în contul creanței, ci să fie adjudecate de un terț, terț cu privire la care, prin ipoteză, ceilalți asociați nu și-au exprimat acordul. Situație care se găsește și în cazul chirografarului, deci, practic, art. 202 alin. (5) nu impune, din punct de vedere execuțional, un tratament diferit între chirografar și ipotecar, ei sunt cam în aceeași situație, singura diferență dintre ei ar fi aceea în care se preia în contul creanței, deci implicit dându-și acordul pentru ipotecă, acordul ar fi acordat și pentru o executare de către creditorul urmăritor. Deci nu mi se pare că ar fi vorba de o discriminare pe tărâmul lui art. 202 alin. (5). De ce spun că ar fi permisă executarea? Art. 66 alin. (2), în actuala formulă, din păcate, este destul de clar, pot sechestra și vinde acțiunile ori părțile sociale.

Gheorghe Piperea: Domnule președinte, dar de ce ”din păcate”? Poate că este din fericire.

Mihnea Tănase: ”Din păcate” pentru că v-am dat la începutul intervenției mele dreptate pe aspectul politicii legislative, că și mie mi se pare că nu este cea mai fericită soluție, însă mă simt obligat să o discut de lege lata, așa cum este, și de lege lata mi se pare că este permisă executarea, coroborând art. 66 alin.(2) cu art. 202 alin. (2), art. 202 alin. (5), nu văd o problemă. Acum, într-adevăr, art. 757 alin.(3) care face referire la acel sistem special privind circulația acestora, nu știu dacă rațiunea legiuitorului, mă refer la Codul de procedură civilă, a fost aceea de a face referire la reguli privitoare la circulația respectivelor bunuri, deci prin ”sistem special privind circulația” pe mine mă trimite cu gândul la existența unei legi speciale care ar reglementa, pentru circulația părților sociale, o altă modalitate și atunci nu am avea posibilitatea apelării la licitație, ci la acest sistem special prevăzut de lege.

Gheorghe Piperea: Am o intervenție aici și am să vă rog să îmi permiteți să citesc de pe smartphone, nu vă dau marca, din păcate nu am la mine Constituția, art. 40 alin.(1) din Constituție, care are denumirea marginală: ”Dreptul de asociere”. Personal, atunci când comentez Legea nr. 31, încep prin a analiza acest drept la liberă asociere, „cetățenii se pot asocia liber în alte forme de asociere” – mă rog – „ în partide politice, sindicate, patronate și în alte forme de asociere”. Sper să nu existe nimeni care să conteste că societatea comercială, mai ales cea cu răspundere limitată, este o formă de asociere, de altfel, lucrul acesta rezultă și din actualul Cod civil care reglementează contractul de societate.

Nicoleta Răduță: Există o Decizie a Curții Constituționale într-o excepție ridicată.

Gheorghe Piperea: Stați puțin să termin textul. Eu nu știu de această Decizie, o aflu acum, dar altceva voiam să spun, că atunci când se vorbește despre principiul libertății de asociere și se spune că cetățenii se pot asocia liber, această afirmație are, în același timp, o negație, deci cetățenii se pot asocia liber, dar negația care este? Nimeni nu poate să fie obligat să fie asociat cu altcineva. Este ca la căsătorie, deci există și partea aceasta, dacă vreți, reversul medaliei, dacă sunt liber să mă asociez cu cine vreau, atunci sunt liber să nu mă asociez cu cine nu vreau. Aceasta este una la mână, în al doilea rând, această libertate de asociere este prevăzută, dacă am reținut, dacă nu cumva am făcut vreo greșeală, și în CEDO. Întrebarea care se pune este: care este metoda prin care o dispoziție care ar putea să intre în conflict cu acest art. 40 alin. (1) sau cu CEDO ar putea să fie înlăturată de la aplicare? Evident, este o excepție de neconstituționalitate, dar asta înseamnă să se pronunțe Curtea Constituțională, dacă deja s-a pronunțat. Doi, dacă ar fi identificat un text, îmi pare rău că nu l-am găsit până acum, în CEDO sau în jurisprudența CEDO, culmea este că găsesc aici, pe internet niște discuții în legătură cu consilierii juridici, dacă au sau nu au dreptul la asociere, e din 2011, atunci, un text care să reglementeze libertatea de a nu se asocia, în CEDO, are altă sancțiune, conform art. 20 alin. (2) din Constituție, judecătorul este obligat să înlăture de la aplicare o dispoziție legală din dreptul intern care este în contradicție cu CEDO. Asta am vrut să spun, dl. președinte, vă rog să vă reluați ideea că eu nu știam de existența acelei Decizii a Curții Constituționale, să vedem despre ce este vorba.
Mihnea Tănase: Bun, acum considerentele din Deciziile Curții Constituționale prin care se constată respingerea unor excepții invocate nu sunt obligatorii.

Bogdan Dumitrache: În ultima vreme au devenit mai importante considerentele decât dispozitivul.

Mihnea Tănase: Bun, considerentele respective veneau în susținerea, până la urmă, a unor decizii de admitere. În decizia noastră de respingere, Curtea a reținut că art. 40 din Constituție referitoare la Dreptul de asociere nu ar fi incident și a explicat că, în accepțiunea art. 40 din Constituție, dreptul de asociere se referă la asociația de drept public fără scop lucrativ care nu urmărește obținerea sau împărțirea de beneficii.

Gheorghe Piperea: Mă surprinde neplăcut această Decizie, în orice caz, cred că o să spuneți și dumneavoastră chestiunea aceasta sau sper. Este o decizie de respingere a unei excepții și nu are efecte obligatorii, dimpotrivă.

Mihnea Tănase: Tocmai am spus, însă, în același timp, este o interpretare pe care trebuie să o avem în vedere, nu ne ține, dar, ținând cont că apare într-o decizie a Curții Constituționale privitoare la interpretarea unui text din Constituție, este un reper de care trebuie să ținem seama. Evident că, dacă s-ar identifica acel text din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, n-am fi ținuți de respectivele considerente, dar, din câte cunosc eu, nu ar fi incident vreun text din Convenție. Nu cred, iarăși, că se pune problema unei încălcări a acestui drept și din perspectiva posibilităților pe care asociații le-ar avea de a-și pregăti terenul la momentul încheierii actului constitutiv sau pe parcursul derulării activității societății. De asemenea, nu cred că este o problemă ca, ulterior adjudecării respectivelor părți sociale, asociații care își doresc în primul rând să funcționeze societatea comercială să încerce să facă acest lucru chiar și cu noul asociat, nu văd de ce trebuie să plecăm de la ipoteza că asociații preferă să sacrifice, până la urmă, societatea în dauna celeilalte posibilități pe care ar avea-o.

Gheorghe Piperea: Acesta este, într-adevăr, un lucru care să ne facă să gândim, și sunt de acord cu dumneavoastră, că, probabil, interesul asociatului, oricare ar fi el, de a continua societatea este mai mare decât interesul de a avea un anume asociat. Pe de altă parte, nu este vorba numai de acești asociați, este vorba și de cel care este executat. Am găsit textul din CEDO, de care vorbeam, este art. 11, nu eu l-am găsit, colegii mei l-au găsit, este art. 11 alin. (1), sună relativ similar cu textul din Constituția noastră, spune așa: „orice persoană are dreptul la libertate de întrunire pașnică și la libertate de asociere, inclusiv a constitui sindicate”, deci orice persoană are dreptul la libertate de asociere e, repet, relativ similară formularea cu cel din Constituția noastră, atât doar că, la noi, textul sună ,,inclusiv alte forme de asociere”, altele decât partidele politice, sindicatele și așa mai departe. În momentul de față nu am o jurisprudență din care să rezulte ce înseamnă această libertate de asociere în concepția CEDO, dar sunt de acord cu dumneavoastră că, atât timp cât există această decizie, deși nu are efect obligatoriu, trebuie să ținem cu toții cont de ea până va fi schimbată, pentru că, probabil, această Lege nr. 152/2015 va fi atacată la Curtea Constituțională, dacă spuneți că sunt atât de multe executări silite, cu siguranță cineva se va gândi la asta.

Bogdan Dumitrache: Chiar voiam să ne întoarcem la Cluj că am stat destul în București, vă rog.

Emod Veress: Din cele discutate până la momentul actual, cu toții putem să ajungem la un acord în sensul că există o reglementare nu tocmai fericită. Și, sub acest aspect, eu, sincer, m-am mirat că nu au fost studiate soluțiile în dreptul comparat, fiindcă ele există. Există soluții care realizează un echilibru între interesele creditorilor și interesele asociaților din societatea cu răspundere limitată. Există astfel de soluții inclusiv în legislația din Franța, în legislația din Italia, în legislația din Germania și vă spun doar un exemplu, fiindcă această reglementare oricum va trebui să fie îmbunătățită, și o singură idee. De exemplu, în Franța, există posibilitatea, în caz de vânzare silită, ca societatea cu răspundere limitată să aibă această posibilitate de a cumpăra propriile părți sociale la un preț determinat prin expertiză de evaluare, cu un singur scop: de anulare a acestor părți sociale. Creditorul primește sumele respective, societatea anulează acele părți sociale care au aparținut asociatului debitor, și, practic, acest lucru echivalează cu reducerea corespunzătoare a capitalului social. Dar, societatea, în urma acestor intervenții, supraviețuiește fiindcă ceea ce s-a discutat anterior în legătură cu dizolvarea societății este o posibilitate, este o cale, dar nu este calea cea mai fericită. Dar, prin recunoașterea posibilității societății să achiziționeze propriile părți sociale și să anuleze aceste părți sociale, practic, societatea va putea să își va putea continua existența și activitatea cu ceilalți asociați care nu au calitatea de debitori și care poate că și-ar dori să activeze în continuare și, fiind vorba despre o societate cu caracter intuitu personae, că acest caracter rezultă, de exemplu, din cerința unanimității pentru modificarea actului constitutiv sau din cerința dublei majorități pentru luarea hotărârilor în Adunarea Generală, unde avem nevoie nu numai de majoritatea părților sociale, dar și de majoritatea asociaților, adică elementul personal joacă un rol extraordinar. Ce se poate face în acest context? Se poate reglementa și o procedură specifică prin care ceilalți asociați să aibă o prioritate legală la cumpărarea părților sociale oferite spre vânzare prin procedura licitației publice, adică în dreptul comparat există soluții. Aceste soluții ar trebui să fie studiate și soluția prezentă din Legea societăților, așa cum a fost recent modificată, să fie regândită în sensul de a prezerva existența societății, să le dăm și creditorilor partea lor de adevăr și de succes, dar eu cred că la fel de importantă este problema menținerii personalității juridice și menținerii pe piață a societății respective. În consecință, este nevoie de o intervenție legislativă, fiindcă, altfel, vom ajunge la o practică neunitară a instanțelor, vom ajunge la Curtea Constituțională cu siguranță cu privire la art. 66 alin. (2) și, într-un final, nici creditorii nu vor avea succesul scontat.

Gheorghe Piperea: Am reținut două idei de la domnul Veress care sunt foarte interesante. Unu, că în ipoteza unei executări silite pe părțile sociale, societatea ar trebui să intervină și să își cumpere propriile părți sociale, caz în care, în mod evident, s-ar ajunge la anularea acestor părți sociale pentru că s-ar reuni în aceeași persoană două calități diametral opuse. Cumpărarea asta ar însemna un preț pe care l-ar încasa creditorul pentru că, în felul ăsta, s-ar ajunge la un emolument al executării pe care o face creditorul. Aici, însă, este o obiecție de adus pentru că s-ar putea ca acea societate să nu aibă suficienți bani pentru a cumpăra acele părți sociale și s-ar putea să se ajungă la o decapitalizare, nu doar o reducere a capitalului social, o decapitalizare a societății care ar putea să provoace, nu neapărat imediat, nu automat, dar, în timp, ar putea să provoace un faliment al societății și tot acolo se ajunge, dar se ajunge pe seama celorlalți asociați și nu pe seama creditorului sau asociatului care, să zicem, este „vinovat” de situația creată. Este și o formă de excludere din societate, dar în mod indirect, pentru că acele părți sociale se cumpără de către societate și se anulează, el rămâne fără acele părți sociale și, dacă sunt toate părțile sociale, efectiv iese din societate. Și a doua chestiune spusă în plus este că ar trebui să se acorde un drept de preempțiune celorlalți asociați, alții decât asociatul debitor, și această idee s-ar putea să fie mult mai bună decât ideea ca societatea să fie obligată să cumpere acele părți sociare în vederea anulării acesor părți sociale pentru că societatea, repet, nu dă pe acele părți sociale valoarea nominală a lor. Un SRL are un capital social de 200 de lei, dar este valoarea nominală, ci dă pe ele valoarea de piață, aceea care este evaluată de executor, pardon, de evaluator plus de executor, în momentul în care face executarea. În schimb, dacă s-ar oferi un astfel de drept de preempțiune asociaților, alții decât asociatul debitor, probabil că asta ar fi o soluție mult mai bună și s-ar putea ca asociații, din diverse motive, inclusiv motive concurențiale, pentru a lua, spre exemplu, controlul societății de la acel asociat care este executat silit, să vrea să participe la această operațiune, iar, dacă nu ar face-o, eventual s-ar putea gândi un mecanism în Legea societăților comerciale, după trecerea acestui termen pentru un eventual drept de preempțiune, să se poată face vânzarea liberă, vorba vine că e liberă,  vânzarea către terți în așa fel încât să poată să fie efectivă totuși această executare silită. Aceasta a doua idee mi se pare o idee chiar foarte bună și fezabilă.

Bogdan Dumitrache: De lege ferenda.

Gheorghe Piperea: De lege ferenda, evident.

Bogdan Dumitrache: Dar de lege lata, lumea pare să fie mulțumită. Creditorii încep executarea, creează presiune, blochează activitatea în societate, majoritatea cazurilor de adjudecare se pare că sunt de către creditori și ăsta este creditorul disperat, pentru că trebuie să fii suficient de disperat încât să nu poți să-ți propui să urmărești altceva decât părți sociale deținute de debitorul tău într-un SRL, deci într-o societate care, cum se știe foarte bine, este intuitu sau cvasi – intuitu personae, mă rog. Dacă am 24% dintr-un SRL, n-am decât să mă enervez, dar cel care are 76% vinde urgent cele 76% și o să mă trezesc cu un distins cesionar, un nou asociat cu 76 % pe care nu l-am văzut în viața mea. Da, ceva de genul ăsta, adică pe transmitere voluntară intuitu personae, fără a fi negat.

Gheorghe Piperea: Din perspectiva dreptului afacerilor, mai ales din perspectiva dreptului afacerilor, mie mi se pare că această reglementare este completamente nemulțumitoare. Nu e rotundă, nu e terminată, e precară. Și mi se pare că este și o cârpeală, adică mai aduci modificări așa, în timp, în așa fel încât să dai impresia că lucrezi la sac, sacul care este găurit peste tot. E o peticeală. De aceea, pentru a fi realmente un mecanism care să funcționeze în dreptul afacerilor, cred că ar trebui să fie regândit în mod serios și să se formuleze o reglementare care să fie una logică, coerentă, și care să genereze inclusiv niște modificări în formalitățile  de la Registrul Comerțului și de la fisc.

Nicoleta Răduță: Aș mai adăuga, pe lângă dreptul de preempțiune care, la fel, consider că ar fi o soluție foarte bună în cazul executării silite, tot ca o propunere de lege ferenda, am putea împrumuta de la vânzarea cotelor indivize ale debitorilor cu privire la un imobil, am putea împrumuta de acolo o soluție legală care să permită acelui asociat debitor minoritar, prizonier al propriilor acțiuni, să ceară ca vânzarea să se facă în întregime a tuturor acțiunilor sau părților sociale deținute la societatea respectivă, la fel cum, în cazul unui coproprietar al unui imobil, poate cere vânzarea imobilului în întregime.

Bogdan Dumitrache: În general, ținta este, ceea ce se vânează, este întreaga participație. Dacă tu vrei să intri în societate, de ce să ai doar 31%, iei 51% sau iei 60%, în fine.

Nicoleta Răduță: Da, și, probabil, un asociat minoritar.

Bogdan Dumitrache: Mă uitam la art. 774 alin. (2) din Codul de Procedură Civilă, dacă el are vreo legătură cu încercarea de a eficientiza procedura de executare silită, mai mult decât ea este, oricum, eficientă. Sigur, nu rațiunea ei de a duce la o adjudecare, ci în rațiunea ei de a crea o problemă debitorului care are părți sociale într-un SRL. Certificatul eliberat fiecărui adjudecatar, la finalul procedurii cumva, constituie dovada de proprietate asupra bunurilor vândute. În cazul titlurilor de valoare nominative, adjudecatarul va putea obține transferul acestora pe numele său, în temeiul certificatului de adjudecare. Dacă emitentul titlurilor refuză în mod nejustificat transferul, instanța de executare, la cererea adjudecatarului, va da o încheiere care va constata transferul intervenit și care va servi adjudecatarului la efectuarea înregistrărilor prevăzute de lege. S-ar putea trezi instanța de executare cu o acțiune în forță a adjudecatarului de părți sociale, disperat, care să încerce să rezolve ceea ce nu poate pe Legea 31 și pe normele metodologice ale Registrului Comerțului, să încerce să rezolve pe art. 774 alin. (2)?

Mihnea Tănase: Da, s-ar putea trezi. Tocmai am avut acea discuție purtată de domnul profesor cu privire la art. 203 din Legea 31 și, în această situație, mă gândesc că, dacă Registrul Comerțului ar refuza înregistrarea unei preluări silite a părților sociale, s-ar putea ca ultimul remediu pe care-l va alege adjudecatarul să fie cel la care ați făcut referire. Și nu mi se pare că ar fi lipsit de temei.

Gheorghe Piperea: Eu cred că ar merge ca instrument juridic, numai că, asta ne dorim? Încă o modalitate de a încărca rolul instanțelor cu cereri care ar putea să fie soluționate prin modificarea normelor metodologice. Sigur că e ultima ratio acolo, e ultima instanță, dar e încă o excursie pe care o face adjudecatarul la instanță, excursie care ar putea să fie evitată.

Mihnea Tănase: Dacă am mers pe ideea că, în actuala reglementare, executarea silită e permisă, trebuie să-i dăm efectivitate până la capăt. N-am făcut nimic dacă mergem până la un pas și-l blocăm la sfârșitul executării. În ideea aceasta am venit.

Bogdan Dumitrache: Bun, are loc procedura, se evaluează părțile sociale, nu vrem să știm cum, dar, între timp, societatea trăiește și administratorul societății care e poate chiar asociatul supus urmăririi silite muncește și el, nu stă degeabă, că-n executarea silită toți trebuie să fim stăruitori, chiar dacă perspectivele sunt diferite. Există pârghii. N-am spus asta, am spus că e harnic, are multă treabă. Există pârghii prin care administrarea societății cumva să fie, nu controlată, dar, în fine, un pic strunită pentru ca nu cumva, aș zice, să se trezească la finalul zilei că adjudecă o valoare zero pentru că evaluarea părților sociale este dată de un anumit patrimoniu, de un activ și pasiv, și dispare activul. Există soluții în acest sens? Tot în ideea de efectivitate, pentru că, practic, observ că transferul are loc de la ideea de inadmisibilitate a executării silite, idee care era mai bine susținută de starea anterioară a dreptului decât de starea actuală, apropo de Codul de Procedură Civilă și chiar de Legea 31, deja deplasarea este pe ideea de eficacitate și, chiar ce s-a spus mai devreme de către profesorul Piperea și de către domnul avocat Veress, s-ar putea ca cei prezenți aici să refuze cu nesaț să-și sfătuiască clienții să ia sub ipotecă o parte socială, că iei sub ipotecă ceva ce nu poți preface în bani. Deci ar fi culmea ca modificarea adusă  Legii 152/2015 să aibă exact acest efect: dă-mi orice în garanție, în afară de părți sociale, ceea ce permite legea.

Gheorghe Piperea: Cum să spun, e o altă contorsiune pe care o poate suferi mediul de afaceri, realitatea faptică, alta decât realitatea normativă, realitate normativă care încearcă să forțeze niște lucruri, dar, repet, o face incomplet, o face peticit și este ineficient. De aceea, probabil că, în afară de ideea despre care am discutat adineaori și am expus-o și la Cluj acum două săptămâni, aceea de a construi din nou actele constitutive ale SRL-urilor în așa fel încât să prevadă niște retrageri din societate cu niște despăgubiri de toată frumusețea pentru ipoteza executării silite a unuia dintre asociați, poate să apară și asta. Nu știu dacă băncile, în momentul de față, sunt atât de încântate de această reglementare legală tocmai pentru că, dacă te uiți cu mare atenție la pasul 1 sau pasul 2, imediat adjudecării, descoperi că legea este o realitate normativă desprinsă de realitatea faptică, întrucât eu îmi imaginez mai mult decât a spus Bogdan cu parcimonie, cu un stil eufemistic. Administratorul acela este posibil să facă mai mult decât să își golească patrimoniul, ceea ce înseamnă că va lăsa părțile sociale la valoarea nominală. El va putea să facă un transfer treptat, inclusiv cu acordul partenerilor de afaceri, al acelui business de pe SRL pe un alt SRL. Se întâmplă asta – dacă nu ați observat până acum, vă spun eu – se întâmplă asta și în procedurile de insolvență, este o practică curentă care, din păcate, este andosată și de creditorii importanți – când zic ”creditori importanți” mă refer la bănci, furnizorii de utilități, Fiscul. Afacerea care e terminată pe SRL-ul X al domnului patron e lăsată să moară, dar ea se continuă pe un vehicul. Când și pe vehiculul respectiv se întâmplă chestii, și acel vehicul e lăsat să moară și uite așa! Sunt lucruri care se fac așa, pe nevăzute, și, de regulă, cel care tace și nu răspunde unui astfel de comportament este fiscul, dar, uneori, fiscul este și el pe acolo, măcar prin tăcere, și tot favorizează acest tip de acțiune. Așadar, ca și în procedurile de faliment, de insolvență, care pot să fie pervertite de acest gen de comportament ilegitim, și în cazul acestor executări se poate întâmpla același lucru. Pentru că, de regulă – așa cum ai spus, Bogdan – asociatul majoritar este și administratorul și, de regulă, atunci când se ia un credit de la bancă, cred că în proporție de 100%, nu am întâlnit niciun caz în care să nu fie așa, se semnează un aval de către administrator, se semnează o fideiusiune de către administrator, se constituie în garanție niște bunuri de către administrator ș.a.m.d.. Aproape că nu există situații în care să nu avem și o potențială executare pe părțile sociale.

Bogdan Dumitrache: Dă bine să fie o ipotecă și pe părți sociale.

Gheorghe Piperea: E o cutumă care s-a instituit de ani de zile – sau, părțile sociale, ele însele sunt puse sub garanție și nu pentru că băncile se așteaptă ca acele părți sociale să aibă valoare, ci pentru că, așa cum spunea Nicoleta adineauri, e o modalitate de presiune ca să îl faci să aibă un anumit comportament pe acel administrator. Că nu îl are în mod real – omul găsește totuși niște debușeuri – în practică, asta e altceva. Asta este o chestiune de realitate faptică.

Bogdan Dumitrache: Dacă mai are cineva ceva de adăugat, Clujul?

Emod Veress: O ultimă idee, în materia societății simple regăsim un text care poate să ofere încă una dintre soluțiile viitoare. În Codul civil, pentru societatea simplă, avem și un caz de subrogație în sensul că, dacă părțile sociale sunt adjudecate de către un terț, există un termen în care oricare dintre asociați se poate subroga în drepturile acestui terț și poate să devină proprietarul sau deținătorul, mai precis, al acestor părți sociale. Și dacă privim și textul art. 1901, alin.(2) putem observa că, dacă mai mulți asociați exercită acest drept de a se subroga, atunci fiecare va dobândi proporțional cu cota sa de participare la profit deținerea acestor părți sociale. Și această metodă ar putea să fie în completarea celorlalte.

Gheorghe Piperea: După cât am auzit, foarte puțin, din ce a spus domnul Veress, dar bănuiesc că se referă la niște texte din Codul civil din materie de societate simplă.

Bogdan Dumitrache: Am cam ajuns la finalul timpului Dezbaterii.

Participant: În cazul scoaterii la licitație publică a părților sociale, acestea sunt transformate în titluri negociabile cu încălcarea interdicției impuse de art. 111 alin.(2) și încălcarea interdicției care este calificată de art. 75 pct.4 ca fiind infracțiune?

Bogdan Dumitrache: Pe Legea 31. Să retransmitem întrebarea: dacă, prin scoaterea la licitație publică a părților sociale, ele nu se transformă în titluri negociabile, încălcându-se Legea 31/1990? Bine, dacă ar fi infracțiune, ar fi infracțiune săvârșită de legiuitor că legiuitorul e cel care spune că vânzarea părților sociale și a acțiunilor societății se poate face, dacă nu merge prin bună învoială, prin licitație publică. Dacă legea – și, atunci, iar în cercul vicios – ce înțelegem prin sistem special de circulație a bunurilor?

Gheorghe Piperea: Dispoziția de care se vorbește, deși a fost reluată de nu știu câte ori până acum, este una de tipul artefactului, este acolo din Codul comercial 1938 pentru că Legea 31 a fost o modernizare a acelui Cod comercial din 1938 și este acolo, repet, ca un artefact, adică e antic și de demult. Există, însă, și nu e o simplă chichiță avocațială să întreb dacă nu cumva scoaterea la licitație le transformă pe părțile sociale în titluri negociabile. Pe de altă parte, ca să nu se sperie mai ales executorii, cred că textul acela vorbește despre acte voluntare, de negociabilitate. Adică, nu le poți transforma, nu le poți emite ca titluri negociabile care să poată să fie liber tranzacționate pe piață. Or noi vorbim aici de o executare silită, e o vânzare forțată. E adevărat, însă, că formula din Legea 31 – care, repet, este un artefact – nu prea face o astfel de distincție, iar licitația, într-o anumită măsură, poate să se transforme și într-un fel de negociere. Nu participă debitori.

Bogdan Dumitrache: Între licitatori.

Gheorghe Piperea: Ca să nu mai vorbim că, uneori, negocierile nu sunt chiar legitime între licitatori, niște consorții care se fac.

Bogdan Dumitrache: Ăsta e alt subiect. Cu totul și cu totul alt subiect și e prea interdisciplinar să vorbim și de penal, rămânem în niște ramuri de drept cu care am început discuția. Ca să riscăm o concluzie, apropo de titlul de la care am plecat, ”Catch me if you can”, da, mai prins și cu asta ce ai rezolvat? A venit vara, o seară frumoasă și o noapte frumoasă tuturor și să ne vedem cu bine și săptămâna viitoare! Mulțumim invitaților și Clujului, deopotrivă! Toate cele bune!