Invitați [ordine alfabetică]

Extras VIDEO: 22′. VIDEO integral, pentru membri: 61′

VIDEO integral, pentru membri: 61′

ÎNREGISTRAREA VIDEO ȘI TRANSCRIPTUL

Bogdan Dumitrache: Bună seara. Vacanța s-a terminat, trebuie să reluăm dezbaterile. Astăzi, 5 septembrie 2016, începem în mod penal cu o temă care beneficiază de invitați care acoperă, să spunem, toate ipostazele legate de înfăptuirea justiției – judecător, procuror, avocat. Începem cu instanța, domnul judecător Alin Sorin Nicolescu de la Curtea de Apel București, Secția a II-a, penală, totodată cadru universitar la Universitatea Nicolae Titulescu. Mulțumim pentru prezență.

Alin Sorin Nicolescu: Bună seara. Mulțumesc și eu.

Bogdan Dumitrache: Ajungem la procuror, nume noi și nume vechi, doamna procuroare Alexandra Lăncrănjan a mai fost alături de noi, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2, formator la Institutul Național al Magistraturii. Mulțumim pentru prezență.

Alexandra Lăncrănjan: Bună seara. Mulțumesc pentru invitație.

Bogdan Dumitrache: Și finalizăm cu un avocat, dintre cei doi anunțați, domnul avocat Mihai Mareș nu a putut din păcate, din motive independent de dânsul survenite cam pe ultima sută de metri, nu a putut să vină astăzi așa cum a mai făcut-o în alte dăți. Dar avem un alt avocat, evident specializat în penal, care a mai fost alături de noi, domnul avocat Mircea Sinescu, Sinescu și Nazat. Mulțumim foarte mult pentru prezență.

Mircea Sinescu: Mulțumesc din nou.

Bogdan Dumitrache: Andrei Săvescu și cu mine ne-am gândit la o temă de penal – o infracțiune care nu este sută la sută nouă decât eventual ca denumire. Dar care la baza propriei tradiții, inducerea în eroare a organelor judiciare, este o infracțiune care merită interesul nostru, al tuturor. Doamna procuror Lăncrănjan ne-a și trimis o listă cu subiecte discutate. Ea nu e exhaustivă, nu e limitativă. Dar să începem, cu ce ar trebui să începem la penal? Cu ce era? Cu obiectul, subiectul? Cum e pe tratarea tipică a infracțiunii? Sau pe considerente istorice legate, raportate la vechiul Cod?

Alexandra Lăncrănjan: Să înțeleg că asta era o pasare voalată a cuvântului.

Bogdan Dumitrache: Nu e deloc voalată! Dar chiar deloc voalată!

Alexandra Lăncrănjan: Într-adevăr, inducerea în eroare a organelor judiciare nu este o infracțiune absolut nouă în Codul penal. În art. 259 din Codul penal de la 1969 avea o altă denumire marginală, dar nu are neapărat un caracter de noutate. Există jurisprudență suficientă. Din punctul meu de vedere există niște dezbateri teoretice, cel puțin cu privire la anumite aspecte care țin fie de subiect activ, fie de subiect pasiv, fie de elementul material. Cred că interesant, din punct de vedere al acestei infracțiuni, sunt niște nuanțe cu privire la elementul material. În primul rând, la modul în care legiuitorul a ales să redacteze textul de la alin. (1) și art. 268 alin. (1) spune: „sesizarea penală, făcută prin denunț sau plângere, cu privire la existența unei fapte prevăzute de legea penală ori în legătură cu săvârșirea unei asemenea fapte de către o anumită persoană, cunoscând că aceasta este nereală”. Ceea ce pune întrebarea dacă fapta este reală totuși. Dar cu rea-credință se indică în sesizare, în denunț sau în plângere un alt autor. Suntem în prezența infracțiunii de inducere în eroare a organelor judiciare sau nu? Căci dacă luăm în strict redactarea din text, trimiterea este la o faptă nereală și într-o ipoteză și în alta a elementului material. Și cred că o să dau cuvântul colegilor care s-ar putea să aibă opinii diferite.

Alin Sorin Nicolescu: Deci să reproducem ipoteza, nu? Fapta a fost reală dar a fost săvârșită de o altă persoană, iar cel care face sesizarea cunoaște că altă persoană a săvârșit infracțiunea respectivă, respectiv fapta în real, dar indică pe altcineva. Păi, bineințeles că există infracțiunea pentru că față de persoana respectivă, fapta este nereală. Deci într-o logică simplă putem să facem afirmația asta.

Alexandra Lăncrănjan: Eu cred că avem o dezbatere destul de largă pe această ipoteză pentru că textul nu-mi distinge dacă este fapta nereală raportată la o anumită persoană. Dintr-o interpretare strictă a textului, poți să iei în considerare că fapta trebuie să fie nereală indiferent dacă indic o persoană. Logica dacă luăm.

Alin Sorin Nicolescu: Logica este. Fapta există. Da. Am înțeles lucrul ăsta.

Alexandra Lăncrănjan: Dacă fapta există.

Alin Sorin Nicolescu: Dar nu a fost săvârșită de persoana respectivă. Și eu cunosc acest aspect. Eu îmi mențin punctul de vedere că subzistă infracțiunea.

Alexandra Lăncrănjan: Dacă ne uităm la textul de lege.

Alin Sorin Nicolescu: E o faptă nereală. Față de persoana respectivă fapta este nereală. Față de altcineva, într-adevăr.

Alexandra Lăncrănjan: Dacă luăm ipoteza dumneavoastră, nu mai era necesar să indicăm „ori în legătură cu săvârșirea unei asemenea fapte de către o anumită persoană”. Ne salvează colegul avocat care va fi de acord cu mine sper, măcar aici.

Alin Sorin Nicolescu: Să vedem colegul avocat cum vede problema.

Mircea Sinescu: N-ar fi rău. Din punctul meu de vedere, problema trebuie tranșată și pornind de la concepția tradiționalistă și având în vedere totuși și dispozițiile vechi. Având în vedere dispozițiile din vechiul Cod penal, atunci practic se vorbea despre învinuire mincinoasă împotriva unei persoane. Deci, practic, la acel moment n-aveam dubiu. E adevărat că, odată cu dispoziția incriminatorie din noul Cod penal, vorbim și despre un denunț da, care nu trebuie să indice neapărat o persoană, ci doar săvârșirea unei anumite fapte. E drept că și din punctul meu de vedere, atâta timp cât vorbim practic de o acțiune de învinuire a unei persoane deși se știe că acea persoană nu a săvârșit fapta penală, din punctul meu de vedere intră și această faptă în conținutul dispoziției art. 268 și prin raportarea la dispozițiile din vechiul Cod, care tot așa au fost preluate, dar lărgite și un pic reformulate.

Andrei Săvescu: Adică mai prudent ar fi să nu indicăm o persoană când facem denunț.

Alin Sorin Nicolescu: Subzistă infracțiunea și în ipoteza asta. Lucrurile sunt clare. Chiar dacă ne-a indicat o faptă nereală, subzistă. Într-adevăr, acum este o veritabilă infracțiune împotriva justiției. Denunțarea calomnioasă, din punctul meu de vedere erau, mai degrabă, relațiile sociale protejate vizau mai degrabă demnitatea, libertatea de exprimare. Acum într-adevăr chiar este o infracțiune împotriva interesului justiției. Ceea ce înainte, cred eu, nu era sută la sută. Relațiile sociale protejate fiind cele vizând demnitatea.

Andrei Săvescu: Dar dacă tot suntem la subiect, îmi imaginez următoarea situație: pleacă un contabil de la o companie, noua conducere începe să se uite prin hârtii, i se pare că nu e în regulă ceva, i se pare chiar că ar fi putut să fie evaziune fiscală – sau pleacă un director adjunct sau mă rog, un director financiar – și face o sesizare. Persoana juridică face o sesizare prin noul director general. Dacă a existat evaziune fiscală se incriminează și persoana juridică, mă rog, care chiar a făcut sesizarea dar fiind inocentă în concepția noii conduceri că de aia l-a și dat pe ăla afară și i-a și făcut sesizare la Parchet că n-a condus bine contabilitatea. Adică persoana juridică aici ar părea și ca o persoană care face plângerea și ca o persoană care ar fi săvârșit infracțiunea. Un fel de auto-plângere.

Alin Sorin Nicolescu: Da. Nu. Dacă sesizarea nu-i făcută cu rea-credință, nu subzistă infracțiunea. Lucrurile sunt clare. Deci dacă persoana juridică respectivă sau dreptul general la care dumneavoastră făceați trimitere chiar are părerea asta că cineva a săvârșit vreo faptă penală, evaziune fiscală, fals sau ceva, deci nu putem vorbi de inducerea în eroare a organelor judiciare. Dacă la nivel subiectiv chiar a crezut în ceea ce face. Deci trebuie făcută cu rea-credință. Asta este ideea. Sesizarea nefiind cu rea-credință, nu subzistă infracțiunea.

Alexandra Lăncrănjan: Cred că Andrei punea în discuție, există o discuție dacă persoana juridică poate să fie subiect activ al infracțiunii.

Alin Sorin Nicolescu: Cu siguranță că poate. Poate să fie.

Alexandra Lăncrănjan: Bun. La nivel teoretic poate să fie, în mod clar că asta este doctrina la acest moment. Important ar fi să găsim elementele și ipotezele practice. Și cred că de fapt nuanța este dacă putem să diferențiem foarte bine intenția reprezentantului persoanei juridice față de persoana juridică. Și aici este un pic mai complicat să îndeplinești toate criteriile de la răspunderea penală a persoanei juridice. La nivel strict tehnic, nu este un dubiu dacă persoana juridică poate să fie sau să nu fie subiect activ.

Alin Sorin Nicolescu: Da. Ipotezele sunt restrânse. Dar putem găsi și referent care spune.

Alexandra Lăncrănjan: Dar, dacă ne uităm.

Alin Sorin Nicolescu: E vorba de organe colegiale. Nu se poate stabili cine a hotărât într-adevăr să facă respectiva sesizare cu rea-credință. Și atunci cu siguranță vă spun de persoana juridică, neputând indentifica persoana juridică care a făcut denunțul respectiv. Putem să îl ascultăm și pe colegul nostru avocat.

Alexandra Lăncrănjan: Da. Dar aici ar fi o problemă de cum deducem răspunderea. Faptul că nu pot să indentific persoana fizică care a luat decizia pentru persoana juridică de a depune plângere, nu înseamnă că automat mă duc ca responsabil la persoana juridică. Mie trebuie să îmi subziste toate criteriile că răspunderea persoanei juridice nu e o răspundere subsidiară atunci când nu putem să indentificăm persoana fizică care a săvârșit fapta.

Alin Sorin Nicolescu: Altă ipoteză cred că nu mai există. Eu nu găsesc altă ipoteză decât asta: ca persoana juridică să răspundă pentru inducerea în eroare a organului judiciar. Poate găsiți dumneavoastră o ipoteză.

Alexandra Lăncrănjan: Am putea găsi ipoteza în care persoana juridică sesizează. Plecând tot de la o premisă pe ați luat-o dumneavoastră în calcul că subzistă inducerea în eroare organelor judiciare dacă doar față de o persoană fapta este nereală și față de altă persoană este reală. Putem să luăm în calcul plângerea persoanei juridice împotriva fostului administrator pentru săvârșirea unei infracțiuni care are legătură cu activitatea economică tocmai pentru a se sustrage ea însăși de la urmărirea penală.

Andrei Săvescu: Da. Asta voiam să spun. Face plângere ca să se extragă.

Alin Sorin Nicolescu: Da. Să paseze răspunderea. Da. E o ipoteză faină.

Mircea Sinescu: Dacă îmi permiteți, cred că putem distinge două ipoteze aici și cred că este destul de interesant. Prima ipoteză este, sigur raportându-ne la condițiile generale ale răspunderii penale a persoanei juridice, de principiu după cum spunea și colega mea doamna procuror, sigur că nu se poate exclude asemenea răspundere atât timp cât acțiunea, care a fost evident efectuată de către o persoană fizică, este în numele persoanei juridice și evident persoana juridică subscrie la acea acțiune de învinuire mincinoasă sau în fine, sesizare penală cum o denumește noul Cod. Ipoteza a doua este cea pe care ați încercat să o atingeți mai-nainte și anume, dacă în lipsa identificării sau în dorința de a nu se indentifica o anumită persoană fizică, persoana juridică face un denunț ori cu nominalizarea cuiva în mod fals, ori nominalizarea niciunei persoane. Și atunci practic am avea de-a face cu o autodenunțare mincinoasă. Problema cred că este destul de interesantă și de altfel a și fost tratată în doctrină la un moment dat în ultimii ani și se punea problema că, potrivit principiilor europene și potrivit concepției române în legătură cu obiectul juridic special, adică valorile principale ocrotite și aici vorbim de risipa de timp a organelor judiciare, inducerea lor pe piste greșite. Ar trebui sancționat în mod clar și autoînvinuirea mincinoasă. Chestiune care nu e străină de adevăr și iată că ăsta poate fi un exemplu care poate da de gândit în practica judiciară. De asemenea, vreau să mai subscriu și la ideea că personal am văzut, cred că în ultimele 6 sau 8 luni, diverse plângeri mincinoase formulate de persoane juridice, evident unii dintre ei în interes pur comercial. Și atunci sigur că, recunosc, până la momentul ăsta nu am văzut nicio soluție în legătură cu aceste dosare. Dar cred că e posibil. Nu văd de ce n-ar fi.

Alexandra Lăncrănjan: Ce este interesant de observat la ipoteza persoanei juridice, ca subiect activ al infracțiunii de inducere în eroare a organelor judiciare, e îndeplinierea criteriului de la răspunderea generală de la art. 135: că e una din acele infracțiuni în care, dacă este în interesul ori în numele persoanei juridice, este clar că e acea ipoteză în care am un interes economic sau doresc să-mi ascund propria-mi culpă sau săvârșirea de infracțiuni. Interesant ar fi cum ar arăta în realizarea obiectului de activitate.

Mircea Sinescu: Păi acum depinde dacă interpretăm sintagmele realizării obiectului de activitate în sens strict, restrâns sau larg. Pentru că protejarea intereselor societății sau urmărirea intereselor societății din punct de vedere comercial s-ar putea circumscrie realizării obiectului de activitate.

Alexandra Lăncrănjan: Generic? Ori?

Mircea Sinescu: Generic. Evident.

Alexandra Lăncrănjan: Că dacă luăm strict ce înseamnă obiectul de activitate al persoanei juridice, e ceva mai restrâns față de ipotezele că orice societate comercială dorește să aibă profit sau că interesele generice ale societății trebuie apărate.

Mircea Sinescu: E adevărat. Putem gândi, putem să ne gândim cu toții la o entitate – persoană juridică – care are, printre altele, ca obiect de activitate și anumite aspecte care țin de legalitatea operațiunilor sau de recuperarea unor creanțe. E o discuție și trebuie să ne gândim.

Alexandra Lăncrănjan: Bine, aici se naște o altă problemă. Apropo de elementele constitutive ale infracțiunii. Că de fapt problema reală nu e în momentul în care fapta nu există. Aia este ipoteza destul de ușor de demonstrat într-o perioadă relativ scurtă de timp și putem să probăm, din punct de vedere al Parchetului, toate elementele constitutive. Problema e când fapta este nereală prin prisma calificării ei. În sensul că cel care induce în eroare organele judiciare cunoaște că de fapt situția descrisă nu este în zona dreptului penal. Pentru că și colegul a amintit, există de fapt numeroase sesizări care îngreunează absolut inutil munca autorităților judiciare în materie penală și care de la o distanță kilometrică din avion nu sunt infracțiuni și nu sunt fapte penale. Ele sunt litigii comerciale sau sunt chestiuni care se rezolvă pe Legea concurenței. În niciun caz nu intră în sfera penalului. Aici când determinăm limita și mai ales, intenția și reaua-credință a celui care săvârșește, există o problemă reală de apreciere. Pentru că orice persoană care a depus o plângere penală poate să vină și să-ți spună că în ipoteza lui, calificarea juridică a situației de fapt era în sfera penalului, mai ales dacă nu este asistat de avocat. Și acum vine întrebarea cum determini că el cunoștea faptul că infracțiunea sesizată este nereală mai ales dacă e vorba de o nuanță și dacă este necesar să aibă o acțiune anterioară, evidentă care să califice cumva intenția. Ca să dau un exemplu: dacă pot să apreciez eu, ca organ judiciar, că trebuia să prevadă și știa că este o faptă civilă de fapt sau trebuie să apreciez raportat la are deschisă executarea silită, are un litigiu în civil, a făcut mediere cu persoana pe care o acuză de săvârșirea unei infracțiuni. Și din punctul meu de vedere, simpla calificare a mea, ca organ judiciar, subiectivă cu privire la ce trebuia sau nu să cunoască persoana care a depus plângerea, e insuficientă ca să calific intenția și să fiu în prezența infracțiunii de la art. 268. Nu cred că poți să impuți persoanei care depune o plângere o calificare juridică dacă nu este evidentă. Dar aș reține dacă ar avea un litigiu în paralel în civil sau dacă ar fi reprezentată de avocat.

Alin Sorin Nicolescu: Ați întâlnit vreodată în practică așa ceva?

Alexandra Lăncrănjan: Da. În practică sunt un milion de litigii civile care vin în zona de materie penală doar pentru că nu se plătesc taxe, pentru că este mai rapid, pentru că vrem să avem un motiv de presiune asupra partenerului nostru comercial. Nu le vedeți că ele de obicei se opresc la Parchet.

Mircea Sinescu: E adevărat, pe de altă parte, că sunt de acord cu ideea că o persoană care deduce unui organ judiciar o situație de fapt, în mod real petrecută, deci nemințind asupra aspectelor de fapt, dar care-i dă o haină pretins penală, e dificil de încadrat aici pentru că până la urmă dup-aia intervine și o activă a organului judiciar. Pe de altă parte, cred că este situația mult mai simplă dacă organul judiciar constată că situația de fapt așa cum a fost ea expusă este expusă în mod nereal. Pentru că problema aici nu este de interpretare, pe care o dă cel care deduce sesizarea organului judiciar; pentru că dacă el o interpretează ca pe un caracter penal, în loc să aibă caracter civil sau în loc să aibă caracter de litigiu de Dreptul Muncii sau altceva. Problema este dacă în mod deliberat el deduce organului judiciar o situație de fapt expusă în mod mincinos față de cea petrecută în realitate și atunci sigur că intervine risipa de timp și așa mai departe.

Alin Sorin Nicolescu: Sunt perfect de acord cu Mircea. Calificarea juridică o dă organul judiciar.

Alexandra Lăncrănjan: Da. Haideți să vorbim în concret despre sesizări că lucrurile sunt simple doar în teorie, în practică ele au foarte multe nuanțe. Deși cum colegul cu siguranță știe suficiente spețe de economic sau în zona de infracționalitate financiară, lucrurile se petrec destul de nuanțat. O sesizare a unei pretinse înșelăciuni cu file CEC poate să fie foarte greu de inclus în această infracțiune dacă ne raportăm la cum a detaliat, că întotdeauna va fi vorba de o modificare de sens, întotdeauna va veni și va spune că a fost indus în eroare în momentul în care s-a emis fila CEC și el credea că este de bună-credință cel care îi emitea instrumentul de plată. Aici este destul de greu de determinat pentru că omul scrie emoțional, pe urmă poate să vină și să spună „aia a fost impresia mea la momentul respectiv că am fost indus în eroare, că m-a înșelat” și în realitate poate să fie o relație absolut loială de emitere a unui instrument și de blocaj financiar. Atunci unde-i limita în care rețin că situația este nereală, că fapta e nereală? Că e clar că nu e o faptă penală pentru mine, specialist în Drept (că de aia se dau atâtea clasări).

Alin Sorin Nicolescu: Da. Deci cel care face sesizare nu e specialist în Drept și cum spuneați înainte, nu e obligatoriu să ceară consultul unui avocat.

Alexandra Lăncrănjan: Dar când e făcută de avocat?

Alin Sorin Nicolescu: Asta am spus. Nu e obligat să consulte un avocat. Sau poate nu a fost avocatul suficient de bun atunci când a făcut sesizarea. Mă gândesc și la varianta asta.

Alexandra Lăncrănjan: Nu cred că e de acord. Domnul, țineți cu coada de ipoteză.

Mircea Sinescu: Pot fi de acord cu faptul că sunt și avocați mai puțin pregătiți. Dar nu asta e problema. Acum, dacă încercăm să reținem incidența acestei fapte prin prisma faptului că a fost sau nu a fost reprezentat de avocat sau că plângerea a fost redactată de avocat sau că merge pe o pistă falsă.

Alin Sorin Nicolescu: Da. Alunecăm pe unde nu trebuie.

Mircea Sinescu: Pentru că până la urmă, sigur, trecând de deontologia și principialitatea pe care trebuie să o aibă fiecare avocat care se consideră serios, avocatul într-un final, mai mult sau mai puțin, duce la capăt un mandat încredințat de către client. Sigur, avocatul la rândul lui este liber să-și aleagă clientela. Dacă e dispus să meargă pe o asemenea pantă și să formuleze sesizări care se dovedesc având caracter mincinos, sunt rezervat în a vorbi de o răspundere penală în cazul avocatului pentru că până la urmă el o formulează în numele clientului.

Bogdan Dumitrache: Deci faptul că el cunoaște, să zicem s-ar putea face proba că el cunoaște această situație nereală, că fapta nu a fost săvârșită. Proba aceasta, de a complica lucrurile.

Alin Sorin Nicolescu: Avem o speță la Curtea de Apel, exact cu ipoteza asta dar încă nu e în hotărâre definitivă și nu putem să discutăm. Dar peste un timp oarecare după ce se va soluționa Înalta Curte, o să le spunem unor avocați care au făcut o astfel de plângere și au fost trimisi în judecată. Nu pot să spun decât că în primă instanță e soluție de achitare. Atât.

Mircea Sinescu: Cred că nu este dubiu însă, dacă un avocat produce sau ticluiește probe. Acolo cred că într-adevăr putem vorbi de o speță.

Alin Sorin Nicolescu: Fără discuție.

Alexandra Lăncrănjan: Eu nu înțeleg care este diferența fundamentală între cele două ipoteze?

Andrei Săvescu: E de o diferență de alineat! Dar mai am eu o întrebare.

Alexandra Lăncrănjan: În afară de asta.

Andrei Săvescu: Alineatul 2. Aș vrea să vă cer părerea în mod explicit sau poate n-am urmărit eu cu atenție. Însă s-a scris, cu privire la alin. (1) cu privire la sintagma „cunoscând că aceasta este nereală, fapta”, că potrivit textului incriminator (s-a scris pe JURIDICE.RO un articol), autorul sesizează o faptă nereală ceea ce înseamnă fie că fapta este inexistentă, fie că fapta deși există, ea nu este infracțiune. Adică îi lipsește condițiile de infracțiune. Și mi se pare că s-a conturat din ce a zis domnul avocat și din întrebarea lui Bogdan că e vorba de faptă, nu că dacă are sau n-are, adică de fapta fizică, de întâmplarea propriu-zisă, nu fapta împreună cu calificarea ei.

Alexandra Lăncrănjan: Nu. Păi sunt două ipoteze pe textul pe care tocmai l-ai citit. Odată că fapta în materialitatea ei, situația de fapt nu există.

Alin Sorin Nicolescu: Da. E o invenție.

Andrei Săvescu: Ce înseamnă cunoscând că aceasta este nereală? Fapta fizică sau fapta împreună cu calificarea?

Alexandra Lăncrănjan: Păi sunt două ipoteze. Tocmai le-ai citit.

Alin Sorin Nicolescu: Fapta nu există.

Alexandra Lăncrănjan: Fapta fizică și situația de fapt există, doar că este povestită și calificată în așa mod încât să dea aparența de faptă de natură penală, ceea ce nu este adevărat. Pe acest subiect ne contrariam noi aici.

Andrei Săvescu: Dar e posibil ca plângerea să fie pe o infracțiune și cercetarea să arate că nu este acea infracțiune, ci alta.

Alexandra Lăncrănjan: Atunci nu ai infracțiune.

Mircea Sinescu: Nu cred că e ipoteză care să intre sub incidența textului.

Alexandra Lăncrănjan: Ipoteza clasică este „tu ai un litigiu civil cu partenerul tău de afaceri”.

Andrei Săvescu: Și se face plângere pe înșelăciune.

Alexandra Lăncranjan: Se face plângere pe înșelăciune, se face plângere pe, nu știu, pe abuz de încredere deși tu știi că nu e. Și-atunci e important să determini cum stabilești că a fost o eroare sau că a fost o calificare de bună-credință din partea presupusului tău autor.

Andrei Săvescu: Asta este deja o chestiune subiectivă. Ține de latura subiectivă a acestei infracțiuni de la art. 268, nu?

Mircea Sinescu: Latura subiectivă care până la urmă se dovedește tot prin prisma elementelor obiective.

Alexandra Lăncrănjan: Și din punctul meu de vedere deși nu o să fie colegul de acord cu mine, în momentul în care plângerea nu este depusă de un avocat, de la care am cel puțin pretenția că a terminat tot 4 ani de facultate ca și mine, standardul de diligență îmi este mult mai mare. Și atunci faptul că îmi povestești situația, de fapt indiferent dacă acționezi cu un mandat din partea clientului, faptul că în mod voit îmi povestești situația de fapt și o califici juridic ca fiind în materie penală, cunoscând că este de fapt un litigiu civil, mă duce mai degrabă pe tărâmul infracțiunii.

Mircea Sinescu: Săvârșită de avocat, nu?

Alexandra Lăncrănjan: Da. Și spun asta din perspectiva unui procuror care a citit doar ca lectură suplimentară Codul civil. Deci dacă eu pot să-mi dau seama că e o faptă civilă.

Alin Sorin Nicolescu: Noul Cod civil, da? Am citit în facultate, da.

Alexandra Lăncrănjan: Noul Cod civil evident. Că nu mai vorbim de legi apuse. Dacă eu pot să-mi dau seama, înseamnă că și reprezentantul părții în speță – avocatul – putea la fel de ușor să-și dea seama. Adică standardul e cumva diferit în funcție de cine face plângerea.

Mircea Sinescu: Eu sunt de acord că primind o sesizare care este semnată sau măcar redactată de un avocat, există un oarece standard. Însă tot acest standard de diligență trebuie să existe și la nivelul organului de urmărire penală pentru că până la urmă pentru a da o soluție de clasare sau de trimitere în judecată pentru o faptă de inducere în eroare a organului judiciar, trebuie de asemenea să administrăm probe. Că până la urmă, acea latură subiectivă, cum am spus, o dovedesc tot prin prisma unor elemente obiective. Nu cred că e absolut suficient faptul că e redactată o sesizare de avocat pentru a conferi caracter penal.

Alexandra Lăncrănjan: Noi discutam dacă este un standard diferit de diligență și dacă avem o prezumție simplă care evident că poate să fie răsturnată, că orice coleg avocat cunoaște, cel puțin la fel de bine ca mine, dreptul civil și dreptul penal.

Andrei Săvescu: Și mai cunoaște și ce soluție o să se dea.

Alexandra Lăncrănjan: Și știe și ce soluție o să se dea. Exact. Jurisprudențial măcar.

Andrei Săvescu: Eu vă mărturisesc că eu sunt înfricoșat de asemenea interpretare, pentru că este o interpretare extensivă a textului – ce înseamnă fapta este nereală, în sensul articolului pe care l-am citat, articolul este scris de avocatul Florin Radu de la Hunedoara și înțeleg că speakerii sunt în același sens, că fac interpretarea sintagmei cunoscând că aceasta este nereală, se referă la faptul că nu există fapta deloc sau că nu este infracțiune. Asta este înfricoșător.

Alexandra Lăncrănjan: Pentru cine? Că pentru noi, nu.

Andrei Săvescu: Pentru că este o interpretare extensivă a unui text care îmi spune, cunoscând că aceasta, adică fapta, este nereală. Or fapta prin ipoteză poate să fie reală, dar omul zice „Dom’le, a fost un abuz de încredere! Pentru că eu îi dădeam pe încredere, că-mi dă factura mai târziu.” Da, se întâmplă asta. Și omul îi dă de 10 ori factura, dup-aia îi face comandă dublă, după care nu-i mai dă. Nu i-a dat factura, lui i-a ieșit marfa, intră pe așa, trebuie să plătească TVA, adică fapta.

Alexandra Lăncrănjan: Bine, acum trebuie să vezi și jurisprudența. Pentru că de asta discutam de standardul de diligență. Nu vor exista preponderent soluții de trimitere în judecată în cazul în care o persoană fără studii juridice îmi povestește în plângere situația de fapt, fără a o deforma în vreun fel și o califică juridic ca fiind faptă penală.

Andrei Săvescu: Am înțeles. Deci niciodată nu o să semnez ca avocat așa ceva și o să pun partea să scrie cu cuvintele lui, dup-aia rog pe cineva de la Vaslui, mă scuzați, să reformuleze pe limba lui. Și după ce se depune plângerea, vine și avocatul și zice.

Alin Sorin Nicolescu: E un punct de vedere. Nu trebuie să vă sperie ce discutăm noi aici. Mai mult decât atât, e adevărul absolut.

Mircea Sinescu: Într-un ușor spirit de glumă, nu știu dacă este chiar trist că scade apetitul pentru denunț. Și nici nu știu dacă este nefericit pentru justiție.

Bogdan Dumitrache: Cert e că discuția, într-un fel, descoperă o anumită diferență de formulare între Codul vechi: „învinuirea mincinoasă”, – deci mincinos apărea imediat la începutul textului, „făcută prin denunț sau plângere, cu privire la săvârșirea unei infracțiuni de către o anume persoană”, deci așa arată art. 259 pe stil vechi. Pe stil nou e o formulare: „sesizarea penală, făcută prin denunț sau plângere, cu privire la existența unei fapte prevăzute de legea penală” și a doua variantă interesantă: „ori în legătură cu săvârșirea unei asemenea fapte”. Deci nu cu privire la existență, ci doar în legătură cu „săvârșirea unei asemenea fapte de către o anumită persoană”, „de către o anumită persoană” aici bănuiesc că leagă ambele – și existența faptei și în legătură cu săvârșirea – , poate determina pe ambele. „Cunoscând că aceasta e nereală”: într-adevăr e ciudat să spui că „aceasta” – persoana, „aceasta” – fapta.

Alexandra Lăncrănjan: Bine. Acum cred că suntem la suficientă dezbatere încât să fi constatat deja că legiuitorul nu a avut cele mai inspirate alegeri când a redactat.

Bogdan Dumitrache: Da. Dacă legiuitorul schimbă o formulare pe element material asupra laturei obiective, poți să te gândești că poate are o bătaie pe ideea asta. Adică, dacă a vrut să păstreze concepția, de ce să nu păstreze exact?

Alexandra Lăncrănjan: Sau dacă analizăm câte sinonime.

Alin Sorin Nicolescu: Nu a putut să păstreze concepția. E altă filosofie a infracțiunii.

Mircea Sinescu: Problema de tehnică de redactare e veche. Cred că o vom mai găsi de nenumărate ori.

Alexandra Lăncrănjan: Din câte știu eu, în practica de pe vechiul art. 259, s-a menținut.

Mircea Sinescu: Se cam păstrează, da.

Alexandra Lăncrănjan: În majoritatea cazurilor nu a fost o chestiune de schimbare de optică și de practică. Evident că este o diferență. Dacă vrem să vorbim pur teoretic este o diferență extrem de mare între a folosi infracțiune și o faptă prevăzută de legea penală și a folosi ipoteza mincinos.

Andrei Săvescu: Da. E o diferență foarte mare.

Mircea Sinescu: Cred că și în legătură cu această formulare nefericită, fapta prevăzută de legea penală, nu cred că legiuitorul a vrut să facă vreo diferență între această sintagmă și infracțiune. Ci pur si simplu iarăși este o problemă de tehnică de redactare. Pentru că până la urmă, dacă e o faptă prevăzută de legea penală care întrunește celelalte trăsături pentru a deveni infracțiune. Nu cred că ăsta a fost spiritul și nici intenția legiuitorului. Pe de altă parte, sunt de acord că formularea „cunoscând că aceasta este nereală”, cred că lasă loc și pentru mai multe discuții în legătură cu latura subiectivă, față de vechiul text. Adică din nou ne punem problema: poate fi săvârșită cu intenție indirectă sau nu poate fi; și în ce moment e sau nu infracțiune?

Andrei Săvescu: Înainte de a răspunde la asta, vă rog să-mi permiteți 20 de secunde pentru mesaj publicitar. Deci cum e cu latura subiectivă că poate să fie și intenție indirectă?

Alin Sorin Nicolescu: Din punctul meu de vedere, sută la sută poate să fie și intenție indirectă. Nu urmărește în accept, asta înseamnă intenție indirectă. Nu văd niciun dubiu cu privire la latura subiectivă. Colegul Mircea dacă are alt punct de vedere? Te gândeai numai la intenția directă?

Mirceau Sinescu: Nu, nu. Intenția directă poate fi adusă în discuție eventual doar pentru alin. (2). pentru că e calificată cu un scop.

Alin Sorin Nicolescu: Așa este. Deci modalitatea din alin. (2) nu poate fi săvârșită, într-adevăr, cu intenție directă.

Andrei Săvescu: Dar ar putea să fie culpă?

Alin Sorin Nicolescu, Bogdan Dumitrache: Exclus!

Mircea Sinescu: Exclus pentru un motiv foarte simplu.

Alexandra Lăncrănjan: Pentru chestiuni interesante, dacă dorim să discutăm pe intenție: e în ipoteza plângerii sau denunțului neconform. Că la momentul modificării în cazul în care legiuitorul a făcut trimitere expres la modalitatea în care se poate face sesizarea, adică denunț și plângere. Dacă luăm strict teoretic, suntem doar în ipoteza unui denunț sau plângere conformă. Și putem să discutăm dacă în momentul în care denunțul și plângerea sunt neconforme, ele în mod automat se vor înregistra nu în materie penală, ci administrativ inițial. Când se comite exact infracțiunea? Că poți să dai înapoi plângerea pentru a fi completată.

Alin Sorin Nicolescu: Sau poți să faci un proces verbal în care să consemnezi.

Alexandra Lăncrănjan: Omul să nu mai dorească să-ți completeze plângerea, deci nu ți-o mai trimite completată și tu să te sesizezi din oficiu pe chestiunea respectivă. Și atunci am în vedere sesizarea și denunțul care sunt absolut conforme cu cerințele din Codul de procedură penală. În momentul incipient pentru o astfel de infracțiune și în momentul de consumare, în ipoteza în care a fost primită la Parchet a fost evaluată de către autoritățile judiciare sau în momentul în care ia număr unic de penal, când de fapt este în sfera penală. Cred că e o variantă de redactare a textului nefericită, să spunem.

Alin Sorin Nicolescu: Deci întrebarea care este? Când se consumă infracțiunea în cele două ipoteze?

Alexandra Lăncrănjan: Nu. Întrebarea era, discuția era dacă trimiterea expresă la modurile se sesizare din Codul de procedură penală de sesizare și denunț ne duc automat la ipoteza în care plângerea și denunțul sunt conforme. Și ce se întâmplă în ipoteza în care nu sunt conforme? Că atunci ai avea un caracter arbitrar în funcție de cum este autoritatea judiciară mai atentă la formalisme sau nu. Că aș putea să am o plângere neconformă pe care să nu o mai dau administrativ înapoi să o completeze și să o întregistrez și un coleg care este mai conformist să o restituie. Și atunci ne jucăm cu momentul în care putem să discutăm. Nu că practicarea unitară ar fi un subiect necunoscut nouă.

Bogdan Dumitrache: Pe Codul vechi era la fel, în sensul că tot așa era „învinuire mincinoasă prin denunț sau plângere”, dar acum trebuie consultat și Codul de procedură penală de atunci era această chestiune a admisibilității.

Alexandra Lăncrănjan: Atunci nu se dădeau administrativ înapoi.

Bogdan Dumitrache: Exact.

Mircea Sinescu: Corect. Acum nu știu dacă intenția legiuitorului a fost să facem din cel care depune sesizarea specialist în procedură penală.

Alin Sorin Nicolescu: Mai mult decât atât, sesizarea poate fi făcută și oral și subzistă infracțiunea.

Alexandra Lăncrănjan: Dar noi nu discutăm în ipoteza în care se face sesizarea oral. Noi discutam în sesizarea în ipoteza în care plângerea este făcută în scris. Și ea este neconform.

Alin Sorin Nicolescu: Pentru mine nu e niciun dubiu.

Alexandra Lăncrănjan: Și eu nu o înregistrez la Penal pentru că, de cele mai multe ori, plângerile neconforme nu se înregistrează ca un număr unic penal, în Registrul Penal. O înregistrez administrativ și o restitui de cele mai multe ori pentru completare.

Alin Sorin Nicolescu: Să înțeleagă cei care ne ascultă. Ce înțelegeți dumneavoastră prin neconform? Lipsește CNP-ul, nu se descrie starea de fapt, starea nu e indicată în textul de lege?

Alexandra Lăncrănjan: Lipsește CNP-ul, spre exemplu. În mod pur tehnic, dacă lipsește CNP-ul ea este o plângere neconformă, poți s-o restitui.

Mircea Sinescu: Cred că depinde de elementele care lipsesc. Dacă mă întrebați pe mine. Pentru că este posibil ca cel care face sesizarea să nu cunoască absolut toate datele. Dar în momentul în care face indentificarea posibilă nu cred că mai avem dubii.

Alin Sorin Nicolescu: Același punct de vedere am și eu.

Bogdan Dumitrache: De aia e mai bine regularizare la Civil. Dai CNP-ul, îți dă 10 zile și se anulează rezolvatul.

Alexandra Lăncrănjan: Păi nu, că și la Penal a vrut să fie același lucru. Că de aia o restituie administrativ, ca să completeze CNP-ul și să o trimită.

Bogdan Dumitrache: Și adică, practic s-ar putea ca organele judiciare să fie induse în eroare și cu ajutorul lor pentru că în loc să restituie, verifică, observă că s-ar putea discuta totuși de incident sau infracțiuni.

Alexandra Lăncrănjan: Este un argument foarte bun pentru a deveni foarte conformiști și formaliști.

Bogdan Dumitrache: Atunci să facem un denunț mai inform. Să facem un denunț inform dacă facem.

Andrei Săvescu: Eu revin la fapta nereală. Da, trebuie făcut inform, cu sprijinul Vasluiului. Scuze, sunt niște bancuri cu Vasluiul, n-am nimic cu.

Bogdan Dumitrache: O să scadă rating-ul în zona aia. Ce mai avem? Că alin. (1) aproape că l-am terminat deja.

Andrei Săvescu: Nu. N-am. Eu aștept alineatul ultimul că acolo mi se pare foarte spectaculos.

Bogdan Dumitrache: Păi, sărim la alin. (3)? Deci ideea este că omul a încercat, nu? Dar, dacă înainte de punerea în mișcare a acțiunii penale se repliază, nu avem o reducere de pedeapsă, ci e mai simplu, nu se pedepsește.

Alin Sorin Nicolescu: Se înscrie în politica penală de încurajare a denunțului.

Bogdan Dumitrache: A sunat tăios. A sunat politic chestia asta. La înregistrare o tăiem.

Alexandra Lăncrănjan: Acum nu pot să fiu de acord cu se înscrie în politica penală a încurajării denunțurilor.

Alin Sorin Nicolescu: Ai fost răutăcioasă.

Andrei Săvescu: Adevărul e că ar putea fi interesant. Faci un denunț și după două zile trimiți la Poștă o scrisoare în care arăți „știți, denunțul, pe care l-am făcut, este nereal?”, după ce apare comunicatul că organele, Parchetul nu se mișcă așa de repede, imediat să-l aresteze sau să-l rețină imediat sau să-l pună în mișcare. Mai întâi, îl cheamă pe om, îl întreabă ce părere are și după ce îl scutură puțin și până se gândește Parchetul, (pac!), zici că este nereal ceea ce. Dar și scrie: „știți, denunțul pe care l-am făcut, înregistrat sub numărul x la dumneavoastră, este nereal”.

Bogdan Dumitrache: Și dai o mână de ajutor? Îi dai un ajutor organelor judiciare. Practic, finalizezi în forță.

Andrei Săvescu: Să faceți aplicarea art. 268, alin. (3).

Alexandra Lăncrănjan: Îți garantez că organele judiciare, atunci când e vorba de măsuri preventive, sunt foarte eficiente. Dar din punct de vedere al politicii penale e o structură de alineat pe care o mai întâlnim și în alte zone, mai ales în infracțiunile contra înfăptuirii justiției, pe niște criterii destul de obiectiv de analizat. În mod evident că nu sunt de acord cu astfel de cauză de nepedepsire, dar din alte motive decât cele care țin de sfera penalului.

Andrei Săvescu: Dar legiuitorul așa a vrut.

Alexandra Lăncrănjan: Pentru că existența în cazul învinuirilor, mă rog, inducerii în eroare a organelor judiciare, se ricoșează de cele mai multe ori în zona civilului și, de cele mai multe ori, dacă faci o sesizare penală raportată la o anumită persoană determinată, acolo ai o discuție mai largă decât infracțiunea. Că poate să-ți influențeze alte situații juridice și aici o să rog civiliștii să mă ajute, unde poți să depui, spre exemplu în Instanța civilă, faptul că există pe rolul Parchetului un dosar înregistrat pentru că tu primești număr de înregistrare. Și atunci e un mecanism care în zone sensibile, precum Dreptul familiei, pot să ajute în câștigarea altor procese doar prin simplul fapt că ai sesizat. Tu beneficiind oricum. Că presupun că ai citit până la capăt tot articolul, beneficiind oricum de cauza de nepedepsire. Pe de altă parte, e o problemă că această cauză de nepedepsire poate să facă mai facile plângerile și denunțurile care, deși nu au un rezultat în zona de drept penal, au un rezultat scontat în zona drepturilor nepatrimoniale, protejate de dreptul civil, spre exemplu în zona reputației sau imaginii unei persoane.

Andrei Săvescu: Da. Sau se poate obține un ordin de restricție făcând o plângere că e violent soțul, îi face o restricție, ăla merge foarte repede și apoi te oprești. Cam asta ar fi o ipoteză.

Alexandra Lăncrănjan: Soțul sau ordinul de protecție?

Andrei Săvescu: Nu. În Civil, în Familie.

Mircea Sinescu: Cred că această cauză de nepedepsire este nepotrivită și prin prisma faptului că e mai degrabă tributară vechile scrieri a infracțiunii, pentru că atunci practic se centra pe învinuirea mincinoasă făcută asupra unei persoane și sigur că și prin acea descriere era mult mai accentuată și sfera de valori ocrotite prin prisma demnității persoanei și ce poate păți dacă organele penale sunt nu doar puse pe căi greșite, pe alte căi sunt deturnate de la realitatea factuală, ci mai mult decât atât, se răsfrânge în mod clar asupra acelei persoane, ori raportat la noua descriere a faptei, cred că este ușor nepotrivită cauzei de nepedepsire și pentru că nu prea se evită scopul urmărit de legiuitor și anume risipa făcută de organele judiciare, pentru că nu trebuie neapărat să pui în mișcare acțiunea penală ca să aduci și resurse umane să faci cercetarea.

Bogdan Dumitrache: Că e fază de urmărire penală cap coadă, care e descoperită și care se pot administra probe suculente.

Alin Sorin Niculescu: Același punct de vedere îl am și eu. Da, e o chestie foarte gravă ce s-a întâmplat sau ce-a făcut legiuitorul în alin. (3). Tocmai în ideea a ceea ce vorbeam înainte. Deci se pot întâmpla minuni, efectiv într-un limbaj mai plastic. Putem să discredităm pe cineva să-l facem praf, facem o plângere penală, povestim: au nenorocit, au omorât, au făcut și la o săptămână înainte de a se întâmpla ceva de a pune în mișcare, referire la momentele procesuale indicate în textul de lege, retragem denunțul, am scăpat, n-avem nicio problemă, avem cauză de impunitate. Asta e, de asta zic eu că e foarte, foarte greșită, trecând peste Civil și ce discutau colegii înainte. Deci putem să terfelim pe cineva în ultimul hal și să beneficiem foarte simplu de această cauză de impunitate, asta e ideea.

Andrei Săvescu: Aici soluția ar putea să o aibă doar legiuitorul, pentru că textul este destul de limpede.

Alexandra Lăncrăjan: Mai e o chestiune de ce e destul de nefericită inserarea cauzei de nepedepsire. Ea a fost inserată astfel încât să nu prelungești în mod absurd un proces penal care nu are niciun scop și mai ales să nu ajungi în ipoteza în care ai erori judiciare până la condamnare. Că se poate ajunge și în ipoteza în care am făcut sesizarea penală, am făcut plângerea, ticluiesc și niște probe, eventual vreo 15 martori care spun conform cu plângerea mea penală și duci un proces penal până la o condamnare fără să ai niciun mecanism. Și atunci, a încercat legiuitorul să vină să încurajeze autorii până la un moment dat. Ce este nefericit este raportat la politica penală. Avem două milioane de dosare penale în această țară. Dacă calculăm.

Alin Sorin Nicolescu: Opt milioane pe an să fie.

Alexandra Lăncrănjan: În medie, autoritățile judiciare au cam două ore pentru a soluționa fiecare dosar, dacă am vrea să le soluționăm corespunzător, cumva cheltuiești resurse ca până la urmă să ne jucăm de-a Halloweenul: scuze, dar am glumit.

Andrei Săvescu: Eu mai am, eu am două întrebări tehnice dacă îmi permiteți. Una e mai ușoară, una e mai grea: Dacă martorii vin și fac declarații mincinoase, declară prostii, ei sunt exonerați de alineatul trei? Deci eu fac plângere și indic doi martori, să spun, care vin și spun niște bazaconii.

Alin Sorin Nicolescu: Este o infracțiune, mărturii mincinoase.

Andrei Săvescu: Separat, deci supraviețuiește deși eu vin și spun: „știi, i-am pus pe martori, i-am ticluit”.

Bogdan Dumitrache: Alin. (3) la art. 273.

Andrei Săvescu: Nu martorul face sesizarea, e adevărat.

Alexandra Lăncrănjan: Bine, dar ipoteza e.

Andrei Săvescu: Acuma întrebarea mai grea.

Alexandra Lăncrănjan: Sunt două infracțiuni distincte în primul rând că răspunderea-i personală și la martor avem.

Bogdan Dumitrache: Dar și aici e cauză de nepedepsire, nu? La alin.(3) la art. 273.

Alexandra Lăncrănjan: Da, da, da. La alin. (3) la fel.

Bogdan Dumitrache: Tot așa, „își retrage mărturia înainte de reținere, arestare ori de punerea în mișcare a acțiunii penale sau în alte cauze înainte”, deci nu cele penale, da.

Andrei Săvescu: În legătură cu cuvântul „declară” de la alin. (3), ce înseamnă? Deci alineatul zice: „Nu se pedepsește persoana care a săvârșit inducerea în eroare dacă declară, înainte de.” Întrebarea este: Ce înseamnă declară? Se poate face declarația la notar, de exemplu? Sau declarația trebuie făcută în fața organului judiciar? Se consemnează într-un proces verbal.

Alin Sorin Nicolescu: Poate fi și verbală, în fața organului judiciar, un proces verbal dacă e orală, da.

Andrei Săvescu: Dar poate asta, asta nu este clar, întrebarea este: Poate să fie făcută și la notar?

Alexandra Lăncrănjan: Eu cred că vizează orice exprimare, în primul rând.

Alin Sorin Niculescu: Termenul e foarte larg altfel spus. E foarte larg, poate și la notar, contează mai mult manifestarea de voință decât modalitatea de exprimare.

Alexandra Lăncrănjan: Nu se referă la declarație ca instrument, se referă la orice exprimare a voinței neechivoc, care mă duce la concluzia că omul mi-a comunicat că a greșit.

Bogdan Dumitrache: Ideea e că trebuie comunicat. Eu fac la notar asta, dar.

Andrei Săvescu: Acolo voiam să ajung, asta e, acolo voiam să ajung.

Alexandra Lăncrănjan: În mod evident, că dacă eu nu aflu, nu am cum să constat că.

Andrei Săvescu: Deci el se duce la notar în ziua în care face plângerea sau după-amiaza, așa, da, declară la notar, are dată certă, îl pune pe notar să-i dea ora, că domnule am făcut o glumiță și nu produce efecte, înțeleg, declarația decât în momentul în care el o și comunică organelor.

Mircea Sinescu: Altfel, e greu de crezut sau e greu să soliciți organului judiciar să aibă cunoștință de un aspect care nu i-a fost adus la cunoștință.

Bogdan Dumitrache: Andrei zice: Îmi creezi o portiță, adică am declarație, e clar că am dat-o în data aia pentru că e problemă de dată certă, dar eu o țin acolo și dacă vine furtuna, spune: „A, păi eu am declarat”.

Alin Sorin Nicolescu: Nu, e o inginerie juridică.

Bogdan Dumitrache: Da, da. Dar aici, ideea este că, tocmai că este premiat autorul sesizării care face ca să nu meargă înainte măcelul. Pentru asta, trebuie să comunici organului judiciar, că altfel.

Mircea Sinescu: Care era cea mai grea?

Andrei Săvescu: Asta, asta era mai grea, pentru că îmi imaginam că trimite declarația notarială, o trimite prin poștă la o adresă greșită a organului judiciar, nu ajunge, o trimite inform, nu ajunge, dar el a făcut-o la notar, are și plicul că a trimis-o și procurorii continuă să ancheteze și când vin peste el, el zice cu alin. (3): „Știți, eu am făcut, am declarat, eu am trimis prin poștă, eu știu ce ați făcut?”.

Alin Sorin Nicolescu: Da, poate să fie o situație, e de luat în calcul.

Andrei Săvescu: Dar ca să atenuăm chestiunea cu fapta nereală care m-a lăsat îngrijorat. Aia m-a lăsat îngrijorat.

Alexandra Lăncrănjan: Bine, acum în mod real, aia nu e o situație. Faptul că mă duc să îmi declar unde vreau eu, dar nu ajunge la cunoștința autorităților judiciare oricâte ștampile de la poștă există pe acea scrisoare, nu funcționează, adică declarația trebuie.

Andrei Săvescu: Păi nu, că e cu sistemul informațiunii, ca în Civil, cu oferta, nu e, trebuie. Păi nu o să-mi spuneți că trebuie să ajungă neapărat la organul respectiv și poate chiar la procurorul respectiv care să ia pe borderou de la registratură. El a trimis, acum că n-a nimerit.

Alexandra Lăncrănjan: Noi n-o să spunem și tu n-o să beneficiezi de alin. (3).

Andrei Săvescu: Eu, în general, n-o să beneficiez, că nu.

Alin Sorin Nicolescu: Nu, e bună întrebarea, dacă se pierde plicul, e trimis pe adresa corectă a Poliției sau a Parchetului, se pierde efectiv. Se întâmplă la Poștă lucruri de astea. Beneficiază?

Mircea Sinescu: Lucru care nu îi e imputabil celui care a trimis-o.

Andrei Săvescu: Da, deci nu e teoria informațiunii, este că a expediat de bună-credință, în bună regulă.

Alin Sorin Nicolescu: Și s-a pierdut, efectiv. Eu zic că beneficiază atunci, chiar dacă n-a ajuns la organul respectiv, poate să dovedească ulterior.

Alexandra Lăncrănjan: Nu, nu are eficiență, din simplul motiv că exprimarea de voință trebuie să fie și să ajungă la autoritatea judiciară înainte de cele trei momente și are și o logică pentru care textul de la alin. (3) este pus în această formă. Că dacă eu nu știu că acela e un denunț mincinos sau o plângere, indiferent de unde trimiți sau cât de diligent e să trimiți prin poștă, eu voi ajunge la actul care pe de o parte este privativ de libertate și scopul nu e să anunțăm, scopul pentru care există cauza de nepedepsire este că am împiedicat acele momente procesuale grave cum ar fi: reținerea, arestarea preventivă sau punerea în mișcare. Faptul că am încercat să le împiedic și nu am reușit nu face ca autorul să beneficieze.

Andrei Săvescu: Eu înțeleg, este logic așa, însă în practică se poate ajunge la situații de genul următor: vine omul la procuror, zice „Bună ziua. Știți vreau să vin să dau o declarație celui care a făcut plângerea.” „Bine, vino săptămâna viitoare.” „Eu aș vrea azi, domnul procuror, dacă e posibil.” „Nu”, el vrând să vină să spună că renunță, că așa. „Nu, vino săptămâna viitoare că mai am niște lucrări în dosar.” respectiv, îl arestează pe ăla, face propunerea de arestare, de aceea eu cred că dacă el e de bună-credință, ar trebui să fie, să beneficieze de alin. (3). Dar înțeleg și argumentul, că domnule, nu a aflat organul.

Mircea Sinescu: Dar mai e o situație mult mai clară, poate fi nefuncțional faxul Parchetului, ceea ce iarăși nu cred că îi e imputabil omului sau la registratură și nu mai are program cu publicul.

Alexandra Lăncrănjan: De asemenea, poate nu îi e imputabil omului că este nefuncțional faxul Parchetului, dar nici de alin. (3) nu beneficiază. Pentru că, atât timp cât nu ai împiedicat momentele de care este legată declarația, nu poți să beneficiezi, așa putem să trimitem un porumbel călător la Parchet și să nu ajungă și să considerăm că noi am făcut toate diligențele necesare.

Mircea Sinescu: Mijloacele de comunicare consacrate în articolul de procedură, nu porumbelul.

Alin Sorin Nicolescu: Cele acceptate.

Alexandra Lăncrănjan: Pe de altă parte, dacă suntem diligenți, poți să depui direct la registratura Parchetului. Este în fiecare zi, poți să trimiți un mail.

Mircea Sinescu: Ține de vacanța judecătorească, că nu e în fiecare zi.

Alexandra Lăncrănjan: La Parchet, cred că n-ați fost de mult pentru că Parchetul n-are vacanță judecătorească.

Mircea Sinescu: Ba programul cu publicul e dificil, două ore pe zi o dată la trei zile.

Alexandra Lăncrănjan: Există mail-uri ale Parchetului.

Mircea Sinescu: S-ar putea să nu funcționeze, asta era teza în discuție.

Alexandra Lăncrănjan: Bun, în mod real, cauza de nepedepsire funcționează pentru că ea nu e un bonus că ne-am răzgândit, funcționează atâta timp cât scopul pentru care a fost edictată a fost atins. În momentul în care organul judiciar nu ajunge în ipoteza de a nu pune în mișcare acțiunea penală sau a nu reține sau a nu aresta, nu are nicio influență faptul că eu am depus diligențele pentru autorul care a comis infracțiunea, am mai pus în mișcare și tot aparatul de judiciar al statului, nu cred că este o obligație sau o măsură de diligență. Eu, atâta timp cât nu ai atins scopul, pentru că altfel putea să spună legiuitorul: nu se va pedepsi cel care încearcă suficient de mult să anunțe organele judiciare.

Mircea Sinescu: Într-adevăr, problema este că așa cum e relatat textul.

Alin Sorin Nicolescu: Declară, dacă declară, unde declară, neapărat în fața organelor judiciare? Nu ne indică textul de lege unde trebuie să declare. Poate să facă o declarație publică. Discutabil, a sesizat foarte bine, e de discutat pe aspectul acesta.

Alexandra Lăncrănjan: Noi discutăm în penal și procedura penală, declarația publică sau faptul că declară oriunde în altă parte, lipsește de fapt de logică juridică textul, pentru că, faptul că eu declar la notar, că așa ar merge și ipoteza lui Andrei, eu declar la notar astăzi și să afle cumva autoritățile judiciare cum or putea ele, dar eu am declarat.

Andrei Săvescu: Am înțeles. Deci adevărul ar fi undeva la mijloc: nici teoria informării, adică nici chiar să trebuiască să vină în fața procurorilor, nici poate să-i spună unui vecin: „Domnule, să știi că eu așa.”, și el a declarat. Probabil că adevărul e undeva la mijloc și probabil că în practică, organele judiciare o să aprecieze concret dacă a fost efectivă, adică dacă declarația în felul în care a fost dată, a fost de natură să poată să oprească sau trebuia să poată să oprească demersurile.

Mircea Sinescu: Cred că e evident că se va aprecia de la caz la caz, dar atâta timp cât omul care vrea să declare faptul că într-adevăr își recunoaște culpa, depune toate diligențele și faptul că această declarație n-ajunge la cunoștința Parchetului din motive complet neimputabile sau eventual tehnice, nu cred că poate fi interpretată drept o lipsă de diligență din partea lui, dacă tot e să acordăm acest beneficiu așa cum a dorit legiuitorul.

Alexandra Lăncrănjan: Acum, trecând de la discutatul filosofiei pure a declaratului, fiind vorba de un cadru procesual, putem să luăm în calcul că nu este declarația clasică de instrument de declarație inseriată, dar declarația aia trebuie să aibă un efect juridic și trebuie să fie în cadrul unui procesual penal. Dacă pot să accept că o declarație sau mă rog, un memoriu depus în format scris ar putea avea valoare în momentul în care el este la dosar, declarații notariale ascunse sau trimise prin, ascunse nu, ascunse de autoritățile judiciare sau declarații publice pe care s-ar putea sau nu s-ar putea să le vadă autoritatea judiciară, cred că nu sunt incluse în textul de la alin. (3). Nici măcar ipoteza în care scriu o declarație și o trimit prin poștă, pentru că suntem în cadru procesual, declarația aia trebuie să aibă o funcție procedurală.

Mircea Sinescu: Perfect de acord. Eu îmi pun problema situației în care se depune un memoriu astăzi la registratură, iar el ajunge mâine la procuror pentru că circuitul documentelor, cu toate, e defectuos, iar astăzi când am depus eu memoriul și am viza de la registratură, tot astăzi este reținut, este reținut de persoane împotriva care.

Bogdan Dumitrache: Este o situație rară, adică discutăm oricum, dar e important că denunțătorii se uită la noi și vor să știe anumite categorii de denunțători până unde.

Alexandra Lăncrănjan: Să sperăm că au alte preocupări, totuși.

Bogdan Dumitrache: Luni seara, știți cum e, după vacanță.

Andrei Săvescu: Denunțătorii se uită, se uită.

Bogdan Dumitrache: Plângăcioșii, pentru că poate să fie plângerea, adevărul este că dacă sesizarea este penală și s-a făcut la Parchet, declarația e de bun să o faci tot acolo, măcar.

Alexandra Lăncrănjan: Adică, eu înțeleg că putem să interpretăm termenii, că avem o grămadă de sinonime după cum ne demonstrează și Codurile, dar cred trebuie să vedem și intenția legiuitorului în momentul în care a inserat cauza de nepedepsire. Și aceea nu a fost să demonstreze că autorul infracțiunii este diligent și că regretă sincer, ci a fost de a împiedica anumite momente procesuale care sunt considerate cu consecințe grave față de persoana învinuită pe nedrept, atâta timp cât consecințele se produc și nu este suficient de diligent autorul astfel încât să vină să dea o declarație, nu cred că beneficiază de cauzele. Dar puteți să încercați data viitoare când veți avea o asemenea situație, aș vrea să văd și eu soluția.

Alin Sorin Nicolescu: Putem avea surprize.

Bogdan Dumitrache: Da, e 8 și 34, deci ne oprim aici în ideea în care dezbaterile în general durează o oră. Asta e prima dezbatere după vacanță dacă nu cumva mai sunt, bine așa mai sunt, că teme erau trimise, dar probabil că trebuie să ne și oprim.

Mircea Sinescu: La întâlnirea viitoare când ne povestește domnul judecător de soluția care se va da în speță.

Alin Sorin Nicolescu: O să urmărim.

Bogdan Dumitrache: Și mulțumim pentru prezență și pentru implicare și pentru discuțiile foarte interesante în legătură cu un text care are un anumit sau are un anumit potențial de a se implica sau un anumit avânt așa cum este refrazat în Noul Cod Penal și având în vedere că s-a terminat vacanța, să-i dăm drumul la treabă. O seară frumoasă.

Alin Sorin Nicolescu: Mulțumim la fel.