Invitați [ordine alfabetică]

Extras VIDEO: 22′. VIDEO integral, pentru membri: 96′

VIDEO integral, pentru membri: 96′

ÎNREGISTRAREA VIDEO ȘI TRANSCRIPTUL

Bogdan Dumitrache: Bună seara, cu o întârziere pentru care ne cerem scuze, întrucât este mai puțin obișnuită la dezbaterile din ultima perioadă. Poate este și titlul de vină, pentru că vorbim despre un subiect nefericit, altminteri. Dar nu numai că este un subiect nefericit, moartea este și un subiect generator de complicații procedurale, așa cum practicienii o știu și o să aibă ocazia astăzi să se convingă, poate, o dată mai mult, atunci când este vorba despre moarte celuilalt, prin celălalt înțelegând pârâtul dintr-o procedură judiciară sau debitor dintr-o procedură de executare silită. Suntem aici șase cu toții. Invitații – începem cu instanța, doamna judecător Delia Narcisa Teohari, judecător la Tribunalul București, în prezent, detașat formator la Institutul Național al Magistraturii. Mulțumim pentru prezență! Nu este pentru prima dată la Artmark. Mai departe, de la instanță o să mergem la notariat și la doamna notar public, Nicoleta Bucur, din Camera Notarilor București, pentru prima dată la dezbateri. Mulțumim pentru prezență!

Nicoleta Bucur: Mulțumesc! Bună seara!

Bogdan Dumitrache: Microfonul! Așa, se aude! Și ajungem la avocați, partenerii dezbaterilor. Este vorba despre doi parteneri Gold ai dezbaterilor, domnul avocat Dan Rareș Răducanu, Senior Partner la Stoica & Asociații. mulțumim pentru prezență!

Dan Rareș Răducanu: Bună seara! Mulțumesc și eu pentru invitație!

Bogdan Dumitrache: Și tot un partener Gold al dezbaterilor, dar pentru prima dată la dezbateri, dacă nu mă înșel, îi spunem bun venit domnului avocat Mircea Dobriță, Managing Associate Vilău și Asociații. Mulțumim!

Mircea Dobriță: Vă mulțumesc!

Bogdan Dumitrache: Și, pentru că am terminat prezentarea invitaților, facem loc acelui moment publicitar, după care ne apucăm de treabă. […] Deci, avem treabă, intrăm direct în subiect. Se pot identifica mai multe ipoteze. Poate mai mult ca la alte ediții, au circulat mai multe mail-uri între invitați, înaintea acestei emisiuni, ca probă a faptului că subiectul este unul foarte important practic, un subiect în care, probabil, doctrina poate nu întotdeauna s-a găsit cel mai bine poziționată și dotată și, înainte de toate, un subiect care dă bătăi de cap reclamantului, respectiv creditorului. Nici nu știu în ce ordine să o iau, dar cred că ar trebui să începem, nu știu, dacă avem un criteriu temporaral, cu un debitor, un pârât – de fapt, aici, nu apucă, săracul, să fie debitor –, cu cineva care este dat în judecată, dar, înainte de a fi dat în judecată, a decedat. Deci, înainte de data introducerii cererii de chemare în judecată, decedează persoana împotriva căreia este formulată cererea de chemare în judecată. Să începem cu aceasta. Doamna judecător?

Delia Narcisa Teohari: În ipoteza în care pârâtul este decedat la data introducerii cererii, instanța este în drept să invoce din oficiu excepția lipsei capacității procesuale de folosință a acestuia și să anuleze cererea în consecință. Excepția este una de ordine publică, poate fi invocată ca atare, de către instanță, în orice moment procesual. Ce remediu are reclamantul? Reclamantul are posibilitatea, până la primul termen de judecată, să formuleze o cerere adițională, în care să înlocuiască pârâtul decedat, cum am spus, anterior introducerii procesului, cu moștenitorii acestuia. Nu va opera suspendarea de drept. Aceasta este incidentă numai în ipoteza în care una dintre părțile procesului – reclamant, pârât, intervenient – a cărui cerere de intervenție a fost admisă în principiu, a decedat după data înregistrării cererii la instanță și după data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei.

Bogdan Dumitrache: Pe acest stadiu, ceva discuții, alte concluzii, alte voturi?

Dan Rareș Răducanu: Da, aceasta este abordarea clasică, aș spune, a acestei ipteze, însă m-am gândit, și peste weekend și chiar și în cursul zilei de astăzi, și mă întreb dacă nu cumva, într-o astfel de situație, dacă sunt cunoscuți moștenitorii, nu ar putea judecătorul, desigur, să facă aplicarea art. 78 din Codul de procedură civilă – Introdcuerea forțată în cauză, din oficiu, a altor persoane – și mă refer la faptul că, potrivit acestui text, în cazurile expres prevăzute de lege, precum și în procedura necontencioasă, judecătorului va dispune din oficiu introducerea în cauză a altor persoane, chiar dacă părțile se împotrivesc. Acestea sunt primele două situații, dar, de asemenea, alin. (2) vine și precizează că, în materie contencioasă, când raportul juridic dedus judecății o impune, judecătorul va pune în discuția părților necesitatea introducerii în cauză a altor persoane. Dacă niciuna dintre părți nu îi solicită introducerea în cauză a terțului, iar judecătorul apreciază că pricina nu poate fi soluționată fără participarea terțului, va respinge cererea, fără a se pronunța pe fond. Mă întreb dacă, în situația în care, să spunem, sigur, ar fi o situație fericită, în care reclamantul află destul de repede că debitorul, îmi cer scuze, că pârâtul a decedat, poate nici instanța, în momentul în care efectuează actele de procedură, premergătoare primului termen, specifice procedurii de regularizare, nu i se întoarce niciun fel de adresă din cadrul acestei proceduri, cum că pârâtul ar fi decedat, reclamantul nu cunoaște, instanța nu cunoaște, trece primul termen, se află ulterior. Reclamantul, practic, nu ar mai putea să își modifice cererea de chemare în judecată, desigur, cu acordul celorlalte părți – și, aici, este o altă problemă: care sunt celelalte părți, în condițiile în care pârâtul este predecedat față de introducerea cererii de chemare în judecată? Atunci, mă întreb dacă nu cumva judecătorul poate să pună în discuția reclamantului această posibilitate de a introduce din oficiu, în cauză, pe moștenitorii pe care, evident, reclamantul, diligent fiind, îi indică. Eu zic că, aici, nu trebuie să fie înțeleasă noțiunea de „terț” stricto sensu, de terț cu totul față de proces, ci este terț față de raportul juridic dedus judecății. În această situație, practic, și moștenitorii – respectiv, art. 78 alin. (2) – ar putea fi terți față de raportul juridic dedus inițial judecății. eu mărturisesc că am căutat și practică în acest sens, dar nu am găsit.

Delia Narcisa Theohari: Eu aș propune și varianta formulării de către reclamant a unei cereri de repunere în termen, în ipoteza în care, evident, există motive temeinice, pentru formularea cererii adiționale, cu depășirea termenului legal. Parcă nu aș merge pe art. 78 alin. (2), întrucât, prin sintagma că raportul juridic dedus judecății o impune, se are în vedere o ipoteză de coparticipare procesuală obligatorie. Aici, este posibil să am un singur pârât.

Bogdan Dumitrache: Și, atunci, cauza „terților” ar trebui să fie „și a terțului”. Deci, am doi, părțile acelea rămân și mai vine cineva. Acesta ar fi cazul tipic de la art. 78, nu?

Delia Narcisa Theohari: Da, un caz de partaj, spre exemplu, sau o nulitate de act juridic și mă judec doar cu una dintre părțile contractante.

Bogdan Dumitrache: Deci, am măcar un pârât, eventual, mai mulți, dar unul îl am și, atunci, ideea ar fi că trebuie să mai vină cineva. Or, situația pe care o avem noi este că se relevă ulterior termenului limită din art. 204 Cod procedură civilă, că, de fapt, aș avea doar reclamant, pentru că pârâtul a decedat anterior introducerii procesului, deci, art. 186, repunerea în termen: „Partea care a pierdut un termen procedural va fi repusă în termen numai dacă dovedește că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate”. Discutăm ipoteza în care, ulterior primului termen de judecată la care reclamantul este legal citat, el află, reclamantul, de faptul că pârâtul a decedat și ne punem problema dacă nu s-ar putea aplica acest text, pe care, probabil, practicientii și-l reprezintă mai ales în legătură, nu știu, motive, chestiuni legate de acte de procedură, de propunere de probe, de căi de atac. Poate nu te-ai gândi din prima că textul poate să acopere, iată, și această situație, dreptul de a efectua acest act de procedură, al modificării cererii, nu? Caeasta ar putea fi o idee, ceea ce înseamnă că, în 15 zile de când a aflat reclamantul, trebuie să formuleze cerere de repunere, ca să se conformeze exigenței din art. 186 alin. (2). De excepția lipsei capacității procesuale de folosință, nu – temeiul acestei excepții care ar putea fi? Art. 35 din Cod de procedură civilă? Din Cod civil? Ah, intrăm și în Codul civil?

Delia Narcisa Theohari: Avem și art. 56 în Codul de procedură civilă.

Bogdan Dumitrache: Da, o secundă, art. 56 din Cod de procedură civilă, imediat! Da, lipsa capacității procesuale de folosință poate fi invocată în orice stare a procesului. Aceasta este teza I a alin. (3). Teza a II-a la alin. (3) pare a viza in terminis numai cazul – acte de procedură îndeplinite de cel care are capacitate de folosință.

Delia Narcisa Theohari: Că reclamantul ar fi decedat și ar fi formulat cererea prin mandatar.

Bogdan Dumitrache: Da, interesant lucrul acest, sigur, nu ar trebui supraestimat, dar este ca la carte: calitate, capacitate procesuală, interes și drept legitim sau ce este acolo. La capacitatea procesuală de folosință, pe de o parte, se spune că lipsa poate fi invocată oricând și avem o problemă de nulitate abslută, ca nulitate expresă, pentru situația actelor îndeplinite de cel care nu are capacitate, dar despre actele îndeplinite în contradictoriu cu cel care nu are capacitate, aici, cel puțin, nu avem text.

Delia Narcisa Theohari: În practică și țin minte că și eu tot la fel am procedat, în ipoteza în care era decedat pârâtul, se respingea cererea formulată în contradictoriu cu acesta, pentru lipsa capacității procesuale de folosință, însă, în doctrină – mă refer aici la profesorul Boroi și la doamna judecător Mirela Stancu –, s-a exprimat opinia că, în ambele ipoteze, de fapt, este vorba despre o nulitate necondiționată, adică capacitatea procesuală, oricum, este enumerată printre cauzele de nulitate condiționată de la art. 176, chiar la pct. 1.

Bogdan Dumitrache: Da, art. 176 pct. 1 – „nulitatea nu este condiționată de existența unei vătămări în cazul încălcării dispozițiilor legale referitoare la capacitatea procesuală”, așa este. Ce facem? Trebuie să discutăm aici, ca este o miză pe taxa de timbru, nu?

Dan Rareș Răducanu: Da, este, evident, o miză pe taxa de timbru, este, evident, o miză chiar și pe prescripție, deși trecem la prescripție, perspectiva aceasta poate să își găsească anumite remedii, ca să spun așa, pe noul Cod civil. Este adevărat că această dispoziția a repunerii în termen poate crea premisele ca judecătorul să accepte punctul de vedere al reclamantului, că a putut să afle de-abia foarte târziu, mai târziu decât trebuia despre decesul pârâtului sau persoanei pe care o cheamă în judecată, dar tot atât de adevărat este că acest moment, la care reclamantul află efectiv despre faptul că cel pe care l-a chemat în judecată a decedat, este foarte greu de definit și de fixat un timp, din punct de vedere practic și, atunci, se poate să existe tendința din partea instanțelor judecătorești de a respinge o astfel de cerere de repunere în termen, pe considerentul că tu, ca reclamant, ai obligația să te îngrijești de exercitarea drepturilor procesuale și trebuia să faci demersurile pentru a afla că pârâtul este în viață, că pârâtul poate să stea în proces, mă rog, că are capacitate procesuală de folosință, din punct de vedere juridic. Atunci, mă întreb din nou – v-am spus, nu există practică, din păcate, în acest sens – dacă nu cumva acest art. 178, care este clar că este folosit în practică, în sensul pe care l-a precizat doamna judecător, adică atunci când există coparticipare procesuală, față de modul destul de larg de redactare a lui, nu poate fi, totuși, folosit de către judecător, pentru că, în virtutea inclusiv a rolului său activ, reglementat de art. 22, să poată să treacă mai departe, la soluționarea cauzei, într-un fel sau în altul, evident.

Bogdan Dumitrache: Dar aceasta este regula – în locul mortului, deci, a murit înainte de introducerea cererii, deci, în locul nimănui, introduc pe cineva? Adică merge adiționala aceasta?

Dan Rareș Răducanu: Art. 78 alin. (2) nu spune că terțul…

Bogdan Dumitrache: Nu, scuză-mă, chiar las ipoteza de adițională cu repunerea în termen, pe varianta aceasta. Merge să o introduc în locul cuiva care nici nu trebuia măcar să figureze?

Dan Rareș Răducanu: Aceasta spuneam, că alin. (2) nu vorbește despre situația de a introduce pe cineva în cauză sau și pe altcineva în cauză. Spune: „în materie contencioasă, când raportul juridic dedus judecății o impune, judecătorul va pune în discuția părților necesitatea introducerii în cauză a altei persoane”, adică mi se pare că textul este suficient de clar și, poate, chiar dacă legiuitorul nu a avut în vedere neapărat acest sens al textului, nu știu dacă nu cumva această prevedere legală nu poate fi folosită ca temei de drept pentru a fi introduși, totuși, moștenitorii în cauză, chiar și ulterior primului termen de judecată. Nu ar fi, practic, singurul text de lege care s-ar aplica suplimentar față de ce a avut legiuitorul în vedere.

Delia Narcisa Theohari: Prin cererea modificatoare, eu pot să schimb orice element al acțiunii civile. Prin urmare, și părți, si obiect, și cauză, iar la părți, eu am, strict formal, un pârât, deci, mie îmi figurează în cererea de chemare în judecată un pârât, deci, nu este ca și când nu ar fi niciun pârât, numai că acesta nu are capacitate procesuală de folosință.

Bogdan Dumitrache: Și, atunci, lipsa capacității procesuale de folosință pasivă, pe care, altminteri, din oficiu, judecătorul ar trebui să o invoce, este astupată de cererea adițională.

Delia Narcisa Theohari: Da, deci, dacă instanța a apucat să invoce excepția și încă suntem la primul termen și reclamantul a formulat cererea adițională, instanța ia act de cererea adițională și respinge excepția lipsei capacității procesuale pasive, ca rămasă fără obiect.

Bogdan Dumitrache: Și dacă află în apel? Dar aceasta este o discuție unită cu o altă ipoteză…sau nu. Deci, tot așa, avem pârât, a decedat înainte de introducerea acțiunii și se află cu ocazia apelului.

Delia Narcisa Theohari: Da, în apel, ar fi incident art. 480 alin. (6), în sensul că este un motiv de nulitate care afectează hotărârea judecătorească, respectiv nerespectarea regulilor vizând capacitatea procesuală de folosință, soluția în apel ar trebui să fie: admite apelul, anulează hotărârea primei instanțe și, rejudecând, anulează cererea de chemare în judecată, pentru lipsa capacității procesuale de folosință.

Bogdan Dumitrache: Da, domnule avocat Dobriță, dacă puteți?

Mircea Dobriță: Da, sunt de acord cu ceea ce a spus colega noastră. Cam aceasta ar fi soluția care s-ar putea pronunța în apel. Cred că chestiunea, într-adevăr, a fost discutată de-a lungul timpului, iar interpretarea instanțelor, cel puțin în ultimul timp, eu cred că este una unitară, și anume, pe acest considerent, se invocă excepția lipsei capacității de folosință și urmările sunt cele spuse de colega noastră.

Bogdan Dumitrache: Deci, dacă aflăm până se pronunța prima instanță sau până se închide dezbaterea în primă instanță, mai avem o șansă, nu? Dacă, însă, aflăm după, soluția primei instanțe – cum aflăm, din moment ce am câștigat? De fapt, nu, poate nici nu am câștigat, ni s-a respins cererea, că cele mai grele dosare sunt cele cu morții, deci, m-am judecat, mi s-a respins cererea, am făcut eu apel și, cu ocazia apelului, se relevă faptul că adeversarul meu a decedat încă înainte de de deschiderea procesului la prima instanță. Ar mai fi ceva de spus pe ipoteza aceasta?

Mircea Dobriță: Sunt mai rare situațiile de acest gen. De regulă, ne tot lovim de situații în care – de curând, am avut un dosar similar – ne trezim că una dintre părți, chemată în fața instanței, a decedat pe parcursul procesului. Atunci, se pune problema ce face instanța de apel pe partea menținereii sau desființării hotărârii din fond.

Bogdan Dumitrache: Bun, atunci, haideți, dacă sunteți de acord, să trecem la ipoteza în care pârâtul a rezistat până la introducerea acțiunii, dar, după introducerea acțiunii, chiar nu a mai făcut față și a decedat. Prin urmare, în timpul procesului și cred că, pentru a simplifica lucrurile, să mergem deja pe ipoteza în care el – de fapt, aici, ar trebui să vedem dacă mai contează când anume el a aflat. Să zicem că el a aflat până la încuviințarea de probe, până la închiderea dezbaterilor. Adică, va trebui să ne învârtim în jurul art. 412 din Cod de procedură civilă sau cât?

Mircea Dobriță: Regula este că, potrivit art. 412, operează suspendarea de drept, prin decesul uneia dintre părți, până la introducerea în cauză a moștenitorilor, în afară de cazul în care partea interesată cere un termen pentru introducerea în cauză a acestora. M-am aplecat un pic asupra problemei legate de administrarea probelor și respectiv, aici, mi s-a părut interesantă partea cu interogatoriul. De principiu, potrivit art. 351, instanța poate încuvința, la cerere sau din oficiu, chemarea la interogatoriu a oricăreia dintre părți, cu privire la fapte personale, care sunt de natură să ducă la soluționarea procesului. Este evident că, în măsura în care partea să zicem că a decedat undeva între momentul la care instanța a încuviințat administrarea interogatoriului și momentul la care acesta urmează a fi administrat, este clar că nu mai ai cum să îl administrezi. Problema ar fi, eventual, ar naște o discuție doar în măsura în care am putea discuta despre situațile în care interogatoriul ar urma a fi luat reprezentantului legal al unei persoane lipsite de capacitate de exercițiu, cum sunt persoanele care sunt puse sub interdicție judecătorească sau celor cu capacitate de exercițiu restrânsă, cum sunt minorii. Consider că este aceeași abordare – dacă nu ai putut să îi iei interogatoriul părții, ca urmare a faptului că a decedat, automat, aceeași situație se aplică și reprezentantului legal al acestor persoane. oarecum interesantă ar fi problema, situația în care se administrează interogatoriul de către avocați. Art. 367 și următoarele din noul Cod de procedură dă posibilitatea părților să administreze probele, prin intermediul avocaților. Părțile sunt întrebate de instanță dacă sunt de acord să administreze probele prin avocați, personal sau prin mandatar cu împuternicire specială, urmează să își expună punctul de vedere în fața instanței, presupun că în perioada de șase luni de zile, acordată de instanță, că art. 371 spune că până la șase luni pot fi acordate de instanță pentru administrarea probelor, deci, una dintre părți a decedat. În mod normal, cred că instanța, în baza art. 373, așa cum poate să dea o încheiere prin care să soluționeze orice fel de incident care apare în perioada administrării probelor, la fel poate fi sesizată de una dintre părți, cu privire la decesul reclamantului sau al pârâtului, iar instanța, teoretic, va lua act de acest lucru și cred că va renunța la respectiva probă. Nu văd o altă variantă, cel puțin, din perspectiva faptului că este vorba despre fapte personale și este clar că nici într-o situație în care interogatoriul, mă rog, este administrat în fața instanței, nici în cealaltă situație, în care probatoriul se administrează prin avocat, nu cred că se poate proceda altfel. De altfel, cred că, chiar și în situația în care probele ar fi administrate prin avocat, acest tip de interogatoriu urmează să fie administrat în fața instanței, în camera de consiliu, motiv pentru care revin și arăt că este aceeași situație în ambele cazuri și, practic, nu se poate administra în nicun fel această probă solicitată și încuviințată de instanță, într-u fel sau altul.

Bogdan Dumitrache: Da, aici, în principiu, cred că aceasta este soluția. Dacă partea a murit înainte de a fi interogată, asta este, a scăpat de probă măcar. Atunci, să ne întoarcem la art. 412, o suspendare de drept, nu? Cât de drept? Adică, suspendarea cauzei prin decesul uneia dintre părți – aici, nu se distinge, reclamant sau pârât –, până la introducerea în cauză a moștenitorilor, în afară de cazul în care partea interesată cere termen pentru introducerea în judecată a acestora. Deci, ce este de făcut? Ați aflat despre decesul părții adverse, ar trebui să te ferești de o suspendare de drept și, atunci, trebuie să ceri termenul pentru introducerea în cauză. Cât termen cereți și cum faceți drumul la notar, că trebuie făcut un drum la notar? Sunteți avocați!

Dan Rareș Răducanu: În primul rând, sigur că, de obicei, dacă decedează pârâtul, reclamantul are interesul de a continua procesul și de a nu bloca foarte mult, adică de a nu aștepta să se suspende de drept, pentru ca, apoi, să se facă toate demersurile. Aici, sigur că există, însă, o serie de dificultăți care pot apărea. De multe ori, moștenitorii nu sunt cunoscuți foarte clar, trebuie făcute, într-adevăr, demersuri la Camera Notarilor Publici și poate, aici, doamna notar ne va spune mai multe despre procedura propriu-zisă, care se desfășoară în fața Camerei Notarilor Publici și ce informații ar putea să obțină avocații, de la Camera Notarilor Publici, în ceea ce privește posibilii moștenitori ai unei persoane decedate în cursul procesului. În orice caz, este important să se solicite acest termen, sigur, aceasta, în măsura în care nu se cunosc deja moștenitorii încă de la termenul la care se aduce la cunoștință faptul că persoana respectivă a decedat, pentru că acesta este cazul fericit și, atunci, pot fi indicați, pot fi citați și, atunci, instanța îi va chema, îi va întreba dacă acceptă succesiunea, dacă urmează să participe în litigiu, în calitate de moștenitori și, atunci, totul este bine și frumos. Mai este și o altă situație, în care, tot la fel de bună și frumoasă, în care moștenitorii sunt ei înșiși părți în dosar și, atunci, iarăși, există jurisprudența care spune că, într-o astfel de situație, chiar dacă, să spunem, partea decedează în cursul procesului și se află abia mai târziu, în căile de atac, că a decedat, acesta nu este un motiv de nulitate a hotărârii judecătorești, pentru că moștenitorii, oricum, sunt parte în dosar și, atunci, totul este în regulă din punct de vedere procedural. Dar sigur că, atunci când nu se cunosc moștenitorii, când există dificultăți, nu știu, când partea nu are copii sau când poate nu sunt cunoscuți copiii, atunci, trebuie să fie solicitat un termen mai lung.

Bogdan Dumitrache: Chiar, cât? Adică, îi cerem judecătorului, să zicem că a decedat pârâtul, a aflat ieri despre deces, nu vreau suspendare de drept, dați-mi un termen. Codul, aici, se referă in terminis la permisiunea de a se cere un termen, deci, asemănător cu suspendarea.

Dan Rareș Răducanu: Da, un singur termen.

Bogdan Dumitrache: Cât să dea? Un termen mai lung, cât îi permite condica.

Dan Rareș Răducanu: Sigur, da, de obicei, nu se dau – mă rog, depinde acum de instanțe, unele instanțe, de obicei, dau un termen de două săptămâni, în loc să dea un termen de o lună, o lună și jumătate.

Bogdan Dumitrache: Doamna Bucur, ajunge o lună? Păi, haideți, apăsați pe microfon, că nu se aude, vă zic eu, trebuie să se audă și online.

Nicoleta Bucur: Eu nu aș recomanda să dea un termen foarte scurt, pentru cî art. 1103 Cod civil mă trimite la termenul de opțiune succesorală. Vreau, nu vreau, cam un an în care va trebui să aștept, să văd cine îmi acceptă succesiunea, cine este renunțător, faptul că instanța nu cunoaște moștenitorii. Credeți-mă, nici notarul nu îi cunoaște, oricât ar vrea el, decât dacă are o relație foarte apropiată și, atunci, este posibil să nu îi cunoască pe toți. Atunci, este puțin probabil ca vreun notar să vă elibereze într-un termen scurt un certificat de moștenitori, chiar și de calitate, pentru că, în definitiv, el trebuie să cunoască, practic, pe toți cei care vor fi succesori ai defunctului nostru.

Bogdan Dumitrache: Îmi cer scuze, dar am sărit peste o etapă – introducerea în cauză a moștenitorilor. Deci, în ochii instanței, ca instanța să vadă că vin în cauză moștenitori, despre ce acte vorbim, o să fie acte de stare civilă, o să avem neapărat nevoie de certificat măcar de calitate a moștenitorului. Este important lucrul acesta.

Bogdan Dumitrache: Da, fiu al defunctului…

Delia Narcisa Theohari: Pot fi și acte de stare civilă, eventual, și testament, dar unite cu o modalitate de acceptare a succesiunii, fie că este expresă, fie că este explicită. De exemplu, poți să indici ca moștenitor un succesibil, un succesibil sezinar, de ce nu, iar acesta poate să facă o declarație de acceptare a moștenirii chiar în fața instanței. Ori pot să îi cer un înscris sub semnătură privată, pur și simplu, o declarație, ori respectivul poate să declare că acceptă succesiunea, dacă este în termenul de opțiune succesorală și să se consemneze în încheiere. Această ultimă idee a fost scrisă în doctrină și de către domnul judecător Liviu Zidaru.

Bogdan Dumitrache: Adică ar însemna că nu depindem de o procedură succesorală notarială, pentru a scăpa de hopul acesta cu suspendarea de drept? Cer termen o lună și, într-o lună, le rezolv pe amândouă. Sigur, contează și conduita acelui succesibil, dar să nu mă încarc cu faptul că defunctul a avut trei copii, eu știu doar de unul, că asta este, nu m-am bătut cu toată familia defunctului, vine el, acceptă moștenirea în fața instanței și, după aceea, cum urmează cu succesiunea, ce se întâmplă? Ceilalți doi nu știu de proces. Ce se va întâmpla cu hotărârea care se va prounța? mă refer la o hotărâre favorabilă reclamantului, că, dacă se respinge, este ok, dar am o hotărâre favorabilă reclamantului, împotriva unuia dintre copii, care apare ca fiu moștenitor al defunctului și, în paralel, mai sunt doi fii care acceptă moștenirea. Se poate imagina o astfel de situație? Poate să apară?

Nicoleta Bucur: Eu înțeleg că, dacă instanței nu i s-a cerut dezbaterea procedurii succesorale, nu cred că intră într-o dezbatere a procedurii succesorale, ci doar acceptă indicarea ca și succesibil a unei părți.

Delia Narcisa Theohari: Da, poți să verifici calitatea de moștenitor a părții, o poți verifica.

Bogdan Dumitrache: A aceluia!

Dan Rareș Răducanu: Da, aceasta este situația și în practică, într-adevăr. De aceea, se și permite, de aceea, și permite Codul de procedură civilă să se acorde acest termen, pentru că este evident că o dezbatere a succesiunii nu poate avea loc într-un singur termen, chiar dacă, să spunem, nu este de o lună, este de două luni. Legea, într-adevăr, permite ca instanța să verifice actele de stare civilă, să verifice această situație a unuia dintre moștenitori. Și, dacă sunt trei moștenitori și doar o singură parte este indicată ca atare, de obicei, instanța întreabă pe partea care vine: „Mai cunoașteți și alte persoane care ar putea să fie, să pretindă calitatea de moștenitor?” Persoana respectivă poate să spună da, poate să spună că nu. Dacă spune că nu, atunci, asta este, rămâne în continuare în proces, se pronunță o hotărâre judecătorească exclusiv în contradictoriu cu el și este favorabilă părții adverse, adică reclamantului și, în această situație, sigur că o hotărâre judecătorească nu va fi opozabilă celorlalte două.

Bogdan Dumitrache: Practic, va fi executată.

Dan Rareș Răducanu: Va fi executată în contradictoriu cu acel unic moștenitor care a declarat că acceptă succesiunea și care nu a indicat alte persoane, gen soție supraviețuitoare, poate frați. Acum, situația mai interesantă este în cazul în care este indicat ca moștenitor un fiu, să spunem, și, referitor la bunul care este dedus judecății, se descoperă ulterior, eventual, chiar după finalizarea procesului, un testament, prin care bunul respectiv, prin care bunul respectiv este cedat testamentar de către pârât unei alte persoane.

Bogdan Dumitrache: Poate chiar cu titlu particular poate să fie.

Dan Rareș Răducanu: Poate chiar străine de familie și, atunci, reclamantul va obține o hotărâre judecătorească, în contradictoriu cu o persoană care, practic, nu este și nu va deveni niciodată proprietarul respectivului bun, nu a fost niciodată proprietarul.

Bogdan Dumitrache: Dar este obligat să îl dea, că a pierdut procesul.

Dan Rareș Răducanu: Este obligat să îl predea în măsura în care îl deține, or, dacă nu îl deține, atunci, aceasta este, este ghinionul reclamantului. Reclamantul obține o hotărâre judecătorească pe care nu va putea să o pună în executare.

Bogdan Dumitrache: Și, atunci, un reclamant poate să riște dacă apelează la această soluție de a se introduce în cauză o persoană care este succesibil, are vocație succesorală, ea, în instanță, zice: „Da, accept și nu mai știu de alți frați ai mei”.

Dan Rareș Răducanu: Sau de legatarul cu titlu particular, că aceasta este cea mai interesantă situație.

Nicoleta Bucur: Având în vedere faptul că, acum, se fac toate verificările în toate registrele electronice ținute de Camera Notarilor, prin R.N.G.C. – habar nu am cum se numește –, nu înțeleg de ce nu se apelează de fiecare dată la aceste verificări, astfel încât nu aș mai fi în situația în care o persoană să fi lăsat un testament, așa cu era în ipoteza actuală, întrucât verificările efectuate sunt și cu privire la liberalități, inclusiv verificări făcute cu privire la acceptare, renunțare, liberalități, donații și toate celelalte, prin aceste verificări, eu urmând a ști într-o măsură mult mai clară cu cine mă judec, ce probleme a avut, cine a acceptat, cine a renunțat, ce legate a lăsat defunctul, astfel încât mai elimin din posibilitățile horror, pe care aș fi putut să le văd la sfârșitul judecății. Vorbeați puțin mai devreme despre verificările preliminare ale instanței, prin care vede dacă nu cumva reclamantul sau pârâtul ar fi decedat înainte de introducerea acțiunii și eu nu știam ce verificări faceți. Aș fi foarte curioasă să știu de unde știți când moare cineva, nu de alta, dar aș verifica și eu, mai ales la procuri, unde, de fiecare dată, îmi pun problema dacă mandantul meu a decedat și dacă mandatul a fost exercitat sau nu, dar înțeleg că nu există.

Delia Narcisa Theohari: Există Direcția de Evidență a Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date și alte servicii de evidență corespunzătoare.

Nicoleta Bucur: Dar ele răspund după 30 de zile, ideea este să aflu acum, când vreau să fac actul. Am crezut că dețineți vreun cod secret.

Mircea Dobriță: Procedura este destul de simplă, dacă îmi permiteți, în situația în care instanța are dubii cu privire la o anumită persoană care a decedat și care este parte în proces, de regulă, se pune în vedere părții interesate să facă adresă către această instuție. Este interesant că instituția răspunde și am avut surpriza să răspundă mai repede de 30 de zile și comunică direct instanței. Am aflat date despre o anumită persoană decedată, care era parte în proces, de la dosarul de instanță, la primul termen la care părțile au fost legal citate.

Delia Narcisa Theohari: Și instanțele au și acces la aceste baze, inclusiv la Oficiul Registrului Comerțului, dar și la Direcția de Evidență a Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date.

Nicoleta Bucur: Și noi avem un asemenea acces, verificăm actele de identitate, dar, în actul de identitate, trebuie să introduci, am aflat eu, un cod, așa, astfel încât, dacă introduci toate datele, îți spune dacă a decedat sau nu, dar am crezut că există o procedură ceva mai ușoară decât aceasta. Un act notarial se întâmplă ceva mai repede decât un proces și, atunci, noi mergem pe ceva mai rapid decât aceasta, adresă, răspuns, se răzgândesc părțile, mai apar doi avocați și nu mai încheie niciun fel de tranzacție.

Bogdan Dumitrache: Nu cei de față, alții!

Nicoleta Bucur: Cu siguranță, nu cei de față!

Mircea Dobriță: Teoretic, când ești avocatul uneia dintre părți, haideți, să zicem că ai afla această veste neplăcută, pe cale scurtă, pentru că este clar că partea care a decedat și pe care o reprezinți nu mai are cum să te caute, să spună: „Ok, am decedat, te rog frumos!”, dar, cu siguranță, se va aduce la cunoștință de către moștenitorii acestuia, de către cineva din familie. Deci, problema să zicem că ar afla-o avocații și ar avea doar obligația să o prezinte instanței. Legat de discuția de mai devreme, o singură chestiune aș vrea să mai spun. Am tot observat, cel puțin în ultimul timp, că instanțele vor să clarifice, totuși, acest cadru procesual, motiv pentru care nu prea mai merg pe supoziții, se cam merge pe certificat de moștenitor sau, în cel mai rău caz, pe certificat de calitate, tocmai pentru a clarifica eventualele neînțelegerile sau aparițiile anumitor persoane care sunt potențial moștenitori, dar nu sunt în realitate.

Nicoleta Bucur: Și, atunci, va fi un termen lung?

Dan Rareș Răducanu: Da, instanțele pot acorda și un termen mai lung. Probabil că – cel puțin în ultimele litigii pe care le-am avut de acest gen – termenele au fost undeva la vreo trei luni de zile.

Bogdan Dumitrache: Dar pot fi și doi ani, nu? Pentru că, dacă se suspendă, se inițiază procedura succesorală și apar divergențe, că apar succesibilii, dumneavoastră trebuie să o suspendați, înțeleg, până o rezolvă pe cale judiciară.

Nicoleta Bucur: Dacă părțile nu se înțeleg, întotdeauna, suspendăm și le trimitem către instanță.

Bogdan Dumitrache: Dar către altă instanță, nu este instanța aceasta. Deci, avem un dosar de pretenții, a decedat pârâtul, se ajunge la procedura succesorală…

Nicoleta Bucur: În altă instanță, sigur!

Bogdan Dumitrache: Care se suspendă până se lămurește care sunt moștenitorii. Adică, ce termen? Practic, dacă, la termenul fixat inițial de instanță, în dosarul, să spunem, de pretenții, constatați, la termen, că nu și-a îndeplinit reclamantul obligația de a veni cu moștenitorii, de a îi indica, care va fi soluția?

Delia Narcisa Theohari: Constați suspendarea de drept a procesului.

Bogdan Dumitrache: Deci, ai acordat un termen, nu și-a îndepliniti obligația, nu mă interesează că nu este vina lui, se suspendă judecata.

Delia Narcisa Theohari: Da, dar, dacă face, spre exemplu, toate demersurile pentru aflarea moștenitorilor, cursul perimării ar trebui să fie considerat ca fiind suspendat și, atunci, nu ar interveni perimarea.

Bogdan Dumitrache: Dosarul nu este suspendat. Deci, este foarte important pe ce bază instanța decide sau nu suspendarea, adică, dacă se mulțumește cu indicarea unui pârât care este succesibil și, mai mult decât atât, el chiar face o declarație foarte ritoasă, clară, că acceptă moștenirea.

Dan Rareș Răducanu: Adică, este un singur moștenitor.

Bogdan Dumitrache: Da, păi, aceasta este, pentru că un certificat de moștenitor implică faptul că s-a stabilit că există unul sau doi sau trei moștenitori. Eu am un nivel de siguranță. Bine, nici acela nu este bătut în cuie, dar, oricum, este altceva. Deci, este foarte importantă această chestiune, pentru că, în funcție de ea, avem, într-adevăr, acest răgaz – dați-mi un termen, că vă introduc imediat moștenitorii – sau, practic, ajungem la suspendarea de drept. Dar să nu îmi uit ideea, scuze! Vă deranjează, ca notar, faptul că dezbateți o moștenire și apare, la un moment dat, cineva cu o încheiere dintr-un proces prin care s-a constatat că este moștenitorul autorului decedat? Deci, a avut trei copii. Unii dintre copii este indicat ca moștenitor într-un dosar și instanța a luat act de faptul că este moștenitor și vine B și C și D la dumneavoastră. Deranjează, cumva, acea hotărâre prin care s-a reținut că numai B ar fi moștenitor?

Nicoleta Bucur: Eu țin minte că era această procedură și în vechiul Cod. Chiar era, la un moment dat, într-un subsol de domnul Deak, în care spunea că acela este o modalitate de acceptare a succesiunii, dar este un mod de acceptare expresă a succesiunii. Noi avem modalități de acceptare a succesiunii: și cea expresă, și cea forțată, și cea tacită, drept pentru care, dacă, în decursul dezbaterii unei proceduri succesorale, mă întâlnesc cu un moștenitor care a acceptat succesiunea în fața instanței, printr-o încheiere dată de către instanță, pot să merg mai departe cu dezbaterea procedurii succesorale cu ceilalți moștenitori, pe care eu îi am și care spun că au acceptat, în termenul de opțiune succesorală, succesiunea în alt mod, drept pentru care eu voi soluționa certificatul de moștenitor cu toți moștenitorii pe care eu îi am în termenul acesta de opțiune succesorală și voi emite un certificat în care pentru mine nu este relevant ce a dispus instanța, decât dacă ea a fost însărcinată să dezbată procedura succesorală și atât. În rest, eu nu pot să iau de bază ceea ce instanța a stabilit printr-o încheiere, în cadrul unui alt proces, care avea alt obiect șși care mie nu îmi este opozabil, pentru că nu este în dezbaterea procedurii succesorale, ea, acolo, nu are ca și fundament încheierea o procedură succesorală dezbătută. Și, dacă ar avea, pot să suplimentez moștenirea, să zicem, cu alte bunuri și chiar și cu alți moștenitori.

Bogdan Dumitrache: Dar, dacă la dumneavoastră vin doi succesibili care nu au continuat pe autorul lor în procesul inițial, însă ei ar avea un grad de rudenie care l-ar îndepărta pe cel de-al treilea, care a fost prins în proces. Sigur, ei, moștenitorii, nu se înțeleg, trebuie suspendată judecata. Mă întreb, instanța care va judeca acest litigiu între cei trei, ce raportare va avea la hotărârea judecătorească inițială, da? Deci, a decedat X, de pe urma lui X a rămas X prim, care rămâne în proces și, când se dezbate la notar, între X prim, X secund, X terț, ultimii doi l-au îndepărtat pe cel dinainte, în raport cu care s-a pronunțat hotărârea. Avem dificultăți?

Nicoleta Bucur: Deci, eu înțeleg că avem o vocație generală și o vocație concretă. Noi mergem, clar, pe cel care are calitatea de moștenitor, având o vocație succesorală concretă, drept pentru care, încă o dată spun, chiar dacă, în măsura în care instanța a stabilit ceva cu privire la procesul ei, nu era însărcinată să facă altceva, eu sunt competentă să stabilesc o procedură succesorală cu ceea ce mi s-a dat și mie de văzut. Instanța cu ce are ea de văzut, eu cu ce am eu de văzut, fiecare cu materialul clientului, drept pentru care nu este, din punctul meu de vedere, relevant ceea ce instanța a dispus cu privire la un anumit proces cu privire la succesibilul nostru.

Bogdan Dumitrache: Dar, dacă acela care a rămas în proces a câștigat procesul, a câștigat proprietate imobilului, care era singura din masa succesorală, dumneavostră dezbateți o moștenire pentru ceilalți doi, cu masă succesorală – mai face parte ceva din ea dacă a fost câștigată de cel care a rămas în proces?

Nicoleta Bucur: Cel care se simte nedreptățit se va adresa instanței, care va solicita ceva. Eu voi suspenda pentru lipsă de obiect. Neavând masă, nu am moștenire.

Bogdan Dumitrache: Deci, veți constata că nu are masă, deci, practic, veți da eficiență acelei hotărâri, în care cel care nu era ingrat, era cu vocație doar…

Nicoleta Bucur: Nu neapărat! O modalitate de închidere a unui dosar succesoral este și pentru lipsa masei succesorale, decât dacă nu vi se cere de calitate.

Delia Narcisa Theohari: Mă gândesc că ar putea să existe, totuși, o autoritate de lucru judecat sub aspectul efectului pozitiv, în sensul că instanța, în considerente, a reținut calitatea de moștenitor a uneia dintre părțile din litigiu. Acum, dacă s-ar putea face sau nu dovada contrară, această chestiune ar rezulta din cadrul procesual în care s-a judecat primul litigiu. Adică, dacă o parte care ar fi fost îndreptățită, spre exemplu, să i se constate lui calitatea de moștenitor nu a fost parte și în litigiul în care instanța, pe cale incidentală, în considerente, a constatat calitatea altuia de moștenitor, atunci, el ar putea să facă dovada contrară într-un alt litigiu, dar, dacă a fost, mi se pare că s-ar opune cu autoritatea de lucru judecat, dar sub aspectul efectului pozitiv, bineînțeles, nu al celui negativ.

Bogdan Dumitrache: Adică, dacă instanța i-a prins pe doi ca moștenitorii lui tata și a fixat o anumită cotă între ei – aceasta a fixat instanța – și, în consecință, a dispus o obligație de plată sau de predare a unui bun în anumite cote, aceasta blochează?

Dan Rareș Răducanu: Instanța nu stabilește cote, instanța nu stabilește absolut nicio cotă! Nu, instanța stabilește calitatea lor de moștenitori. Părți, în calitate de moștenitori.

Bogdan Dumitrache: Păi, și, dacă au de luat niște sume de bani? A murit tata reclamant și sunt copii și au de luat anumite sume de bani.

Dan Rareș Răducanu: Obligația este solidară în patrimoniul succesiunii.

Bogdan Dumitrache: Păi, nu, nu, mă refer, acum, la activ, reclamanți, a murit tata, reclamantul și are doi copii.

Dan Rareș Răducanu: Deci, a murit reclamantul?

Bogdan Dumitrache: Da, și are doi copi, deci, când se va dispune obligarea, eu refuz să cred că va fi o obligație de plată pentru tot, în favoarea oricăruia dintre copii. Păi, se divizează de drept.

Dan Rareș Răducanu: Nu, nu, nu, este o obligație de plată în favoarea masei succesorale, până la urmă, care, apoi, urmează să fie dezbătută, sau înainte, sau după. Cotele se stabilesc fie în cadrul procedurii succesorale notariale, fie în cadrul procedurii succesorale judiciare. Acolo se stabilesc cotele, niciodată, instanța, în cadrul procedurii prevăzute de art. 412.

Bogdan Dumitrache: Păi, și, atunci, cum va da, că au câștigat moștenitorii reclamantuluj inițial, un proces privind pretențiile? Instanța cum va dispune dispozițiile? Îl obligă pe pârât să plăteasca suma de…, instanța este obligată, când sunt doi reclamanți, să arate dacă este vorba despre solidaritate sau divizibilitate. Avem un caz de solidaritate activă? Aș înclina să spun că nu. Dacă este divizibil, la divizibil, nu ar strica să spun cote, că, atunci, nu se va putea pune în executare, deși hotărârea este titlu executoriu, în forma cum sună, nu?

Nicoleta Bucur: Eu nu cred că se intră decât în măsura în care spui că se introduc Ion și Vasile, da, și atât. Ei sunt introduși în cauză și își urmează procesul cursul lui.

Bogdan Dumitrache: Și i se admite acțiunea.

Nicoleta Bucur: Și i se admite acțiunea. Are de plată către Ion și Vasile.

Bogdan Dumitrache: Nu, nu, nu, sunt moștenitorii reclamantului.

Nicoleta Bucur: Da! Are de plată Maria către Ion și Vasile, suma de… .

Bogdan Dumitrache: Cât execută Ion, cât execută Vasile?

Nicoleta Bucur: Dar nu cred că se execută.

Dan Rareș Răducanu: Eu cred că fiecare dintre ei poate să execute oricât, iar relațiile dintre cei doi sau trei sau patru sunt relații bazate pe încredere.

Bogdan Dumitrache: Deci, avem solidaritate activă în urma decesului? Eu nu aș spune!

Dan Rareș Răducanu: Eu, personal, așa tind să spun, pentru că, altfel, nu avem cum.

Bogdan Dumitrache: Nu avem text, nu avem temei. Cum să avem solidaritate activă? A murit tata și noi suntem copiii lui. Cum? Unim drepturile reale în raport cu cotele din moștenire?

Dan Rareș Răducanu: Dacă ai dezbătut deja moștenirea! Dacă trebuie dezbătută moștenirea și tu intri în proces în calitate de moștenitor, din punctul meu de vedere, ar fi vorba despre solidaritate activă.

Delia Narcisa Theohari: Da, dar intri în proces în calitate de moștenitor și tinzi la valorificarea unor drepturi și nu poți să le obții decât raportat la cota ta succesorală. Eu aș spune că instanța va analiza, inclusiv în considerente, și cota, pentru a stabili întinderea dreptului.

Dan Rareș Răducanu: Aici, iarăși, nu este un temei de drept în acest sens.

Bogdan Dumitrache: Păi, nu? Cum să nu? Este art. 425 alin. (2), nu, din Cod de procedură civilă. Da, „dacă hotârârea s-a dat în folosul mai multor reclamanți sau împotriva mai multor pârâți, se va arăta ceea ce se cuvine fiecărui reclamant și la ce este obligat fiecare pârât ori, când este cazul, dacă drepturile și obligațiile părților sunt solidare sau indivizibile”. Deci, judecătorul trebuie să elucideze această chestiune. Nu poate lăsa. Sigur, nu contest că există multe hotărâri care se pronunța la stilul este obligat pârâtul să plătească reclamanților suma de… . Noi nu discutăm despre statistică. Noi discutăm despre ceea ce obligă Codul nou pe judecător să facă atunci când am mai mulți reclamanți, mai mulți pârâți. Deci, ori stabilești că este divizibil, că aceasta este prima teză, caz în care trebuie să arăt ce se cuvine fiecărui reclamant, atunci, în acea hotărâre, fie nu arăt lucrul acesta, când subliniez că este vorba despre solidaritate sau indivizibilitate. Or, ceva ce se naște solidar nu devine divizibil.

Nicoleta Bucur: Păi, am stabilit puțin mai devreme că judecătorii nu mi iau de bună indicarea reclamantului sau a pârâtului privind succesibilii, ci cer certificat de moștenitor, deci, situația este perfectă.

Bogdan Dumitrache: Păi, nu, tocmai, rostul acestei discuții, aceasta am vrut să spun mai devreme, este de a ne convinge dacă putem merge pe varianta care ține de o anumită celeritate a procesului și o anumită operativitate, să zic, a procesului, ca să spun un termen din penal. Să ne mulțumim cu o introducere în cauză fără un act tipic de atestare a calității de moștenitor sau suntem nevoiți, pentru motive ce țin de asemenea incidente ce pot să apară, să apelăm la soluția sigură – dar este adevărat, în viață, ce este sigur este și costisitor – de a se dezbate moștenirea. De aasta am încercat această paranteză.

Nicoleta Bucur: Eu cred că această creare a sistemelor informatice, cu privire la verificările făcute de Cameră este în ajutorul părților, care, aflându-se în această situație, pot solicita a se verifica dacă s-a acceptat, ce situații. Verificările acestea ajută instanța să stabilească sau partea și pe noi, notarii, să meargă cât mai simplu procedura privind dezbaterea procedurii succesorale.

Bogdan Dumitrache: Și instanța o să vă spună binomul fundamental, acceptare tacită, cu testament olograf. Ce registre verificăm?

Nicoleta Bucur: La un testament olograf, trebuie neapărat să am un raport de expertiză, care îmi stabilește ceva și care nu se face foarte ușor, deci, oricum, nu o să am o situație foarte rapid tranșată, pentru că, fără verificări, nu putem merge mai departe în situația unui testament olograf.

Dan Rareș Răducanu: Tocmai de aceea, până la urmă, revin la situația în care judecătorul are posibilitatea să stabilească să introducă în cauză pe moștenitori, fără a fi necesară formalitatea aceasta a emiterii unui certificat de moștenitor sau măcar a unui certificat de calitate de moștenitor. În practică, am întâlnit, chiar recent, o astfel de situație. Era vorba, într-adevăr, despre soțul supraviețuitor și despre copiii acestuia, care au acceptat succesiunea în fața instanței și au înțeles să continue procesul, lucru care este un lucru fericit, pentru că, de obicei, în practică, dacă revenim la situația în care decedează reclamantul, de obicei, moștenitorii reclamantului sunt primii care sunt interesați să continue procesul și să își stabilească foarte clar drepturile. Pârâtul se va apăra și va spune că lucrurile nu sunt clare, vă rugăm să suspendați procesul și să solicite instanței, practic, ca, până la obținerea certificatului de moștenitor, procesul să rămână suspendat. Dar revin și, chiar și în condițiile art. 425 alin. (2), care se referă, din punctul meu de vedere, la situația în care, într-adevăr, este foarte clar, de la bun început, fiecare ce anume a cerut și instanța stabilește exact ce i se cuvine fiecăruia, revin și cred că, în lipsa unui certificat de moștenitor sau a unei hotărâri judecătorești, în care, într-adevăr, să se stabilească respectivele cote, practic, judecătorul sesizat doar cu o cerere, nu știu, de pretenții sau o acțiune în revendicare sau cu un alt obiect, nu se poate pronunța cu privire la cotele de moștenire care se cuvin fiecăruia, pentru simplu motiv că nu a fost sesizat cu o astfel de cerere, de a se stabili cotele fiecăruia. Atunci, cred că cea mai bună soluție, cea mai corectă soluție ar fi aceea, într-adevăr, de a se constata solidaritatea procesuală a reclamanților, urmând ca această solidaritate să se regleze în cadrul procedurii succesorale. Dacă tot vorbim despre procedura succesorală, cred că putem să amintim și faptul că partea interesată, în măsura în care moștenitorii, în general, atunci când este vorba despre pârât, moștenitorii pârâtului, nu sunt interesanți să dezbată succesiunea și să obțină un certificat de calitate de moștenitor și nici nu acceptă în fața instanței că urmează să accepte succesiunea, spunând lucruri vagi, de genul ne mai gândim, nu suntem hotărâți, adică nici nu refuză în mod expres succesiunea. Într-o astfel de situație, într-adevăr, altă soluție decât suspendarea procesului nu există, cu posibilitatea pentru pârât, pentru reclamant, îmi cer scuze, de a solicita el însuși, în calitate de persoană interesată, în temeiul art. 108 din Legea nr. 36/1995, dezbaterea succesiunii pe cale judiciară. Judiciară, pentru că este partea interesată care solicită în contradictoriu cu niște persoane care nu vor să dezbată succesiunea și, atunci, automat, există o problemă în legătură cu acest lucru, pentru că art. 108 din Legea nr. 36/1995, legea notarilor publici, permite oricărui succesibil și oricărei persoane interesate să solicite dezbaterea procedurii pe cale judiciară, caz în care procedura notarială se suspendă ș.a.m.d..

Bogdan Dumitrache: Da, aveți dreptate, corect! Art. 108 alin. (1): „succesibilul sau altă persoană interesată poate sesiza direct instanța judecătorească, în vederea dezbaterii unei succesiuni”. Deci, calea nu ar fi să ceară deschiderii procedurii succesorale notariale, ci direct o procedură judiciară.

Dan Rareș Răducanu: Dacă, într-adevăr, mergem pe chestiuni sigure, cred că ar fi mai simplu. Dacă, într-adevăr, se ajunge la suspendarea procesului, cred că cel mai sigur așa ar fi – să se stabilească pe cale judecătorească tot ce trebuie și, atunci, avem , într-adevăr, o hotărâre judecătorească, nu avem un certificat de moștenitor, care, apoi, poate forma obiectul unei acțiuni în anularea sa din partea unuia sau altuia ditre succesibili sau a cuiva care nici nu a participat la succesiune și care apare din negura timpului.

Delia Narcisa Theohari: Cu caracter general, dacă un dispozitiv al hotărârii judecătorești nu prevede solidaritate, în mod cert, se prezumă divizibilitatea și, dacă nu precizezi, cel puțin în considerente, nicio cotă, înseamnă că obligi jumătate-jumătate și ar putea să fie diferit de cum stau lucrurile în realitate, în ceea ce privește întinderea cotelor succesorale.

Bogdan Dumitrache: Da, dar, ați avut experiență cu sau știți colegi, confrați notari care au avut experiență cu proceduri succesorale notariale, inițiate de creditorii defunctului? Dacă da, ați avut percepția unor dificultăți? Uitați, colegul avocat a spus că o variantă ar fi ca partea din proces care vrea să dezghețe procesul să sesizeze direct instanța pentru o dezbatere succesorală judiciară, apropo de pârghia unei dezbateri succesorale notariale. Care vi se pare mai avantajoasă? Bine, sunteți aproape de procedura notarială, dar, așa, dacă ar fi să dați o consultanță în direcția aceasta.

Nicoleta Bucur: Nu știu dacă este chiar mai sigur să ai o hotărâre judecătorească decât să ai un certificat de moștenitor. Glumesc! Dar mă gândesc că, având în vedere procedura, orice parte interesată poate solicita eliberarea unui certificat de moștenitor. Problema ar fi de acceptare a moștenirii sau de citațiile pe care tu trebuie să le faci, la indicarea unui creditor, deci, nu știi pe nimeni. Vine un creditor și îți spune: vreau să dezbat procedura succesorală a debitorului meu, haideți, să începem procedura, tu începi printr-o citație la domiciliul defunctului, că atât ai, un domiciliu, vezi cum ți se întoarce citația, mai vezi cine ți-a răspuns. Făcând mai multe citații, poate se prezintă cineva, mai facit și la ziar, poate se prezintă, totuși, cineva, după care, te adresezi în neant, întrucât acest livret de familie, care există, a fost inventat cam prin 2000, deci, copiii nu îi ai trecuți într-un registru unic sau nu ai o posibilitate de a afla cine sunt copiii unei persoane și, atunci, pe cine să chemi sau reditorul poate să îți indice, dacă știe, pe cineva din familie, doar-doar ai pe cineva pe care să îl indici ca succesibil, deci, este foarte complicat dacă partea nu răspunde la demersurile tale, pentru că, până la urmă, tu mergi într-o procedură doar dacă ți se prezintă cineva. Tu nu poți continua dacă nu se prezintă nimeni, pentru că nu ai de nde să îl iei. Nu există, teoretic, un registru la care să te adresezi și să îți spună câți copii a avut cineva. Înainte, era un pic mai ușor, dar poate că, începând cu acest an 2000, în care, în livret, se trec copiii, o să avem o procedură ceva mai ușoară în a afla cine sunt copiii unei părți. Deci, de aceea, procedura este mai complicată atunci când ți-o deschide doar creditorul, întrucât nu ai pe cine să chemi dacă nu îți indică. Dacă îți indică, îi chemi, mergi mai departe. Dacă nu se prezintă, oricum, o suspenzi.

Bogdan Dumitrache: Normal că tu, ca reclamant, ești exterior acelei familii, a defunctului, nu poate indica succesibili și, atunci, ce se întâmplă cu procedura? Nu poate să se ducă spre o vacanță succesorală, să apară cineva ca moștenitor? Că, dacă este așa, într-adevăr, va fi descurajată partea să inițieze o procedură succesorală notarială și se va duc ela instanță, unde știm cât de ușor i-ar fi să tranșeze într-un fel anume.

Nicoleta Bucur: Nu știu dacă instanț are o procedură mai ușoară.

Bogdan Dumitrache: Păi, cum este? Cum ar fi pe art. 108? Deci, avem, o dată, art. 101 din Legea notarilor publici, care permite procedurii succesorale notariale să fie deschisă la cererea oricărei persoane interesate și, cum a semnalat domnul avocat Răducanu, la art. 108, tot în Legea notarilor publici, această permisiune tot oricărei persoane interesate să se adreseze direct instanței în vederea dezbaterii succesiunii.

Delia Narcisa Theohari: Recunosc că nu am avut niciodată o astfel de, nu am fost niciodată învestită cu o astfel de cerere, dar presupun că calea acțiunii oblice este pusă la dispoziție pentru creditor, pentru a dezbate succesiunea debitorului său.

Bogdan Dumitrache: Deci, cum s-ar putea soluționa, apropo de dificultățile pe care le întâlnește notarul, ce ar putea face instanța, ar putea avea avantaje?

Nicoleta Bucur: Noi, când am avut astfel de situații, având în vedere că există și bunuri, în principiu, se prezintă cineva, deci, nu am avut situația în care să nu vină nimeni, nimeni, nimeni. Am avut o procedură succesorală deschisă de către un creditor, s-au prezentat, am început procedura, am dezbătut succesiunea, am vândut bunul, a plătit datoriile, dar, încă o dată spun, nu cred că ai posibilitatea decât dacă se prezintă cineva.

Bogdan Dumitrache: Să mă corectați, vă rog, dar eu nu am găsit ca un caz de suspendare a procedurii faptul că nu este identificat, că nu se prezintă unul dintre succesibili, dintre cele patru sau cinci menționate de lege.

Nicoleta Bucur: Nu, începi procedura și vezi cine se prezintă. Nu se prezintă nimeni după termenul de 1 an, mai verifici o dată în registru dacă nu există vreo declarație de acceptare expresă a succesiunii, după care, începi să chemi autoritățile, în speță, în București, chemi consiliul general și mergi mai departe în procedură, întrucât o să vezi cine se prezintă ulterior.

Bogdan Dumitrache: Instanța are pârghia aceasta?

Delia Narcisa Theohari: În instanță, cred că lucrurile stau mult mai simplu, pentru că creditorul exercită acțiunea pe care ar fi avut-o debitorul. Debitorul, dacă ar fi introdus el însuși, acțiunea în dezbaterea succesiunii, ar fi trebuit să aibă toate cele trei capete de cerere și să indice, de asemenea, toți moștenitorii. Da, deci, am avea constatarea calității de moștenitor și cote, un capăt, constatare masă succesorală. Constatarea deschiderii succesiunii, mă rog, din punct de vedere procedural, nu este neapărat riguros formulată, fiind o acțiune în constatare. Deci, aceasta voi verifica.

Bogdan Dumitrache: Deci, nefiind în poziția să ofere aceste informații, sunt riscuri să nu treacă regularizarea.

Delia Narcisa Theohari: Se vor aplica sancțiunile procedurale incidente, ca și când ar fi introdus debitorul cererea.

Bogdan Dumitrache: Ca succesibil, cum ar veni.

Delia Narcisa Theohari: Da!

Bogdan Dumitrache: Deci, comparând cele două căi, cum rămâne, domnilor avocați? Că, așa, auzind instanța și notarul, ca instituții, ar părea să fie mai puțin dezastruoasă soluția prin notariat, ca să nu mă refer la termen și la faptul că durează, evident.

Mircea Dobriță: Cred că, mai degrabă, instanța ar fi obligată să suspende, să caute o variantă să suspende într-un fel sau altul.

Bogdan Dumitrache: Două dosare suspendate: avem dosarul suspendat, că a crăpat pârâtul și, acum, am avea dosarul de suspendare. Păi, depinde, ar trebui să fie niște obligații stabilite în cursul judecății, ca să se ajungă la o suspendare, teoretic. Eu înțeleg că, aici, cererea avea o problemă.

Mircea Dobriță: Oarecum, instanța cred că va încerca să simplifice un pic întreaga chestiune, încercând să paseze această deslușire a cadrului procesual, să o paseze către una dintre părți, respectiv către partea interesată. Vom ajunge la ceea ce a spus doamna notar, eventual, să se continue acele proceduri notariale, pentru că, altfel, instanța, presată de timp – ok, discutăm despre celeritate, într-adevăr, dar, în situațiile de acest gen, v-am spus, din ce am văzut din practică, este mai mult tentată să suspende. De altfel, este și o interpretare a Înalte Curți, pe art. 415, privind reluarea judecării procesului, prin care, mă rog, legea spune cum se face, iar Înalta Curte, oarecum, clarifică, într-o speță din 2014, această chestiune. Consideră că, prin cererea de repunere pe rol a cauzei, nu este suficient să indici anumite persoane ca moștenitori ai părții decedate, ci trebuie dovedită această calitate fie prin cererea de repunere a certificatului de moștenitor sau a celui de calitate, emise în condițiile Legii nr. 36/1995, a notarilor publici, fie prin acte de stare civilă, testament sau martori, spune aici, dar, în realitate, în foarte puține cazuri își bat capul cu această chestiune, preferă să meargă cu certificat de moștenitor.

Bogdan Dumitrache: Sunt decizii de speță, înțeleg din ce spuneți dumneavoastră. Aceasta nu înseamnă că trebuie subestimată.

Mircea Dobriță: Categoric! Oricum, instanța, în funcție de specificul fiecărei cauze, va analiza în concret cauza dedusă judecății, dar, din ce am văzut în ultimul timp, în principiu, pe aceasta se merge. Mai bine zis, veniți în fața noastră în momentul în care lucrurile sunt cât de cât calificate.

Delia Narcisa Theohari: Calitatea de moștenitor trebuie dovedită! Atât timp cât nu avem un certificat de moștenitor sau un certificat de calitate de moștenitor, mă bazez pe actele de stare civilă, testament, unite cu acceptare. Pot să fac orice dovadă admisă de lege în acest sens, adică așa aș vedea. În ceea ce privește cererea de chemare în judecată, aceasta formulată pe cale de acțiune oblică, atât timp cât nu sunt indicați pârâții, cei care ar avea calitate de moștenitori, cred că nu ar putea să treacă de regularizare, adică, mai mult ca sigur, s-ar ajunge la anularea acesteia, în condițiile art. 200 alin. (4).

Dan Rareș Răducanu: Art. 108 din Legea nr. 36/1995 este un temei de drept bun, atunci când, într-adevăr, cunoști cine sunt moștenitorii și îl ofeream ca soluție tocmai pentru ipoteza în care, să spunem, judecătorul nu ar fi mulțumit de indicarea moștenitorilor în cadrul procedurii judiciare și nu ar permite continuarea procesului, în lipsa unui certificat de calitate sau certificat de moștenitor, iar aceștia refuză, practic, sau tergiversează la nesfârșit dezbaterea succesiunii. Aceasta era ipoteza în care cred eu că ar fi fost interesant să se utilizeze acest temei legal, pentru că, na, dacă moștenitorii sunt de rea-credință, ne putem aștepta, ulterior, la tot felul de discuții legate de certificatul de moștenitor, chiar și odată emis, ceea ce ar duce, automat, la un alt proces, care s-ar soluționa într-un alt termen destul de lung. Așa, măcar se știe printr-o hotărâre judecătorească, pronunțată în contradictoriu cu toți moștenitorii, fiecare dacă este, nu este moștenitor, fiecare ce cotă deține. Acum, poate că nici nu am fi avut discuția astăzi dacă legiuitorul ar fi pers, poate, pe o altă variantă decât aceasta, zic eu, destul de anacronică, a suspendării de drept a cauzei, până la introducerea în cauză a moștenitorilor și aș fi mers pe ideea numirii, prin încheiere de ședință directă, a unui curator special al succesiunii. Pentru aceasta, sigur că ar fi trebuit să avem un temei de drept expres. Curatorul special al succesiunii ar fi continuat procesul, practic, în numele persoanei decedate și sigur că bunurile ar fi revenit, practic, în masa succesorală și, atunci, nu am mai fi avut nici discuția cu privire la solidaritate, în cazul în care decedatul este reclamant, nu mai aveam nici discuțiile privitoare la ce se întâmplă dacă apare un moștenitor sau apar mai mulți. Toată chestiunea aceasta s-ar regla în mod paralel și, în momentul în care s-ar regla în mod paralel față de procedura judiciară, atunci, ar interveni, într-adevăr, moștenitorii care rezultă în urma certificatului de calitate a intervenirii în proces, în această calitate a lor, clar stabilită și nici procesul nu s-ar fi suspendat și nu s-ar fi pierdut. Din păcate, nu s-a utilizat această formulă, deși această formulă se utilizează în cadrul procedurii de executare silită, de aasta mă miră foarte mult.

Bogdan Dumitrache: Doamna notar mă așteptam să sară să spună că notarul poate desemna un curator al succesiunii. Pentru aceasta trebuie să se ajungă la notar.

Dan Rareș Răducanu: Exact, numai că ar fi fost important ca instanța, până la momentul la care notarul poate desemna un curator al succesiunii, pentru că desemnarea de către un notar a unui curator al succesiunii, în mod paradoxal, spre deosebire de situația în care decedează debitorul în cadrul procedurii de executare silită, dacă decedează în cursul judecății procesului, curatorul special al succesiunii nu are temei să intre în plin în proces, în calitate de parte, ca și cum i-ar lua locul părții care a decedat. De aceasta spun eu că ar fi fost interesant ca acest curator al succesiunii, pe care îl desemnează notarul, să poată să participe în proces în nume propriu, iar, până la momentul la care se numește acest curator al succesiunii, instanța să poată desemna prin încheiere, la momentul la care i se aduce la cunoștință decesul, un curator special, în condițiile art. 58. Este o propunere de lege ferenda.

Nicoleta Bucur: Dar la noi este ceva mai simplu. Dăm direct către moștenitori. Este mai complicat cu curatorul, care trebuie să închidă, să dea. Am numit și eu un curator special, la o succesiune cu un minor și mă chinui și acum să mi-l valideze autoritatea tutelară.

Bogdan Dumitrache: Bun, a murit în timpul procesului și nu s-a dispus suspendarea, pentru că nu s-a relevat acest deces al părții și reclamantul află. Când să afle, ca să fie mai complicat? Află la închiderea dezbaterilor, află după pronunțarea hotărârii. Deci, nu avem un deces la momentul introducerii cererii, ci este ulterior, deces care ar fi determinat suspendarea judecății. Cum facem? Ce se poate întâmpla?

Mircea Dobriță: Deci, chestiunile sunt destul de clare. Există două variante. Să zicem că există varianta în care decesul survine între momentul închiderii dezbaterilor și cel al pronunțării hotărârii. Haideți să presupunem că s-a amânat pronunțarea. Din punctul meu de vedere, decesul uneia dintre părți nu împiedică pronunțarea hotărârii. Problema mai spinoasă ar fi în situația în care instanța ar repune cauza pe rol pentru probe sau pentru lămuriri noi. Deci, rămâne în pronunțare și, ulterior, repune cauza pe rol. Cred că decesul ulterior repunerii cauzei pe rol duce la suspendarea de drept a procesului, mai puțin în cazul în care partea interesată ar cere termen pentru indicarea moștenitorilor sau pentru numirea uui tutore sau a unui curator, în condițiile legii. Interpretările nu sunt unitare, dar cred că, totuși, așa ar trebui privită situația în cazul în care instanța repune cauza pe rol.

Delia Narcisa Theohari: Da, pentru că se vor relua dezbaterile și noi avem o prevedere în art. 412 alin. (2), că suspendarea operează numai dacă decesul intervine ulterior închiderii dezbaterilor. Repunând cauza pe rol, aceste dezbateri sunt reluate și, ca atare, ne aflăm iarăși în intervalul în care operează suspendarea de drept.

Mircea Dobriță: Voiam, totuși, să vă întreb ceva față de discuția purtată anterior. Ați spus, la un moment dat, că nu se va putea da, în principiu, instanța nu va putea da o hotărâre decât cu stabilirea cotelor. Pe de altă parte, avem art. 355 privind lichidarea regimului comunității, da, când comunitatea încetează prin decesul unuia dintre părți, lichidarea se face între soțul supraviețuitor și moștenitorii soțului decedat. Consider că, în condițiile acestea, în instanță, avem două acțiuni. Este una de partaj de bunuri comune și ar mai fi încă una de partaj succesoral.

Nicoleta Bucur: Dar lichidarea nu este partaj!

Mircea Dobriță: Da, dar ideea este din punctul de vedere al instanței. Cum ar trebui interpretată chestiunea aceasta? Ar trebui, mai întâi, să ne ocupăm de bunurile comune, să ne ocupăm de partaj succesoral, să calculăm cotele, să partajăm bunurile? Pentru că nu am găsit o interpretare unitară, cel puțin în ultimul timp. Chiar am avut o situație de acest gen la o instanță, la Buftea, concret, în care instanța a spus că ar trebui calculate cotele.

Nicoleta Bucur: Eu cred că, așa cum înțeleg eu, la momentul la care avem o succesiune, prumul pas este să fac actul de lichidare a comunității. având în vedere că el încetează la momentul decesului, părțile, mă refer aici la soție, soț, nu contează cine este supraviețuitor, împreună cu moștenitorii, îmi indică care este cota defunctului meu și merg în lichidarea comunității de bunuri și facem actul de lichidare. Actul de lichidare nu îmi stabilește decât cotele pe care defunctul le-a avut din bunurile comune și atât. Partajul este altceva.

Mircea Dobriță: Instanțele au tendința, mai ales când apar situații de acest gen, mă rog, de a menține, uneori, confuzia între această lichidare a regimului de bunuri, partajul bunurilor comune și partajul succesoral. V-am spus, am avut o situație de acest gen, când s-a invocat excepția lipsei de obiect a cererii de chemare în judecată, ca urmare a faptului că nu s-a făcut partajul succesoral, deci, despre ce fel de partaj de bunuri comune discutăm?

Nicoleta Bucur: Păi, cred că avea în vedere faptul că nu putea să ceară urmărirea unui anumit bun. Aceasta este, după părerea mea, altceva, adică, practic, trebuie să văd al cui este bunul, ca să văd dacă îl urmăresc și de aceea s-a invocat acest aspect. Pe când lichidarea comunității îmi indică doar cota și este puțin altceva.

Delia Narcisa Theohari: Pot să am un partaj succesoral, iar, în masa succesorală, să intre un bun comun al soților și unul dintre moștenitori să fie soțul și să se conteste faptul că ar fi prezumția aceea de 50%-50% și, atunci, s-ar administra, într-adevăr, probe pentru stabilirea cotei de contribuție a fiecărui soț la dobândirea bunurilor comune. Când exista un partaj succesoral grefat, oarecum, pe un partaj de bunuri comune, o astfel de cauză, de regulă, chiar era soluționată de un complet specializat de minori și familie.

Mircea Dobriță: Am înțeles!

Bogdan Dumitrache: Ok, să revenim la suspendare. Deci, a murit în timpul procesului, dar se descoperă de-abia în apel și cu aceasta cred că ne apropiem de final, să nu abuzăm. Deci, ne aflăm în timpul procesului, ar fi fost un caz de suspendare a judecății, reclamantul nu a știut, s-a bucurat că a învins și, când colo sau a pierdut și a făcut apel și se află în instanța de apel că, de fapt, la prima instanță, a decedat adversarul lui. Este ceva de făcut și, dacă da, ce, dacă nu, de ce?

Delia Narcisa Theohari: Păi, în ipoteza în care reclamantul a pierdut în prima instanță și declară calea de atac a apelului, iar pârâtul a decedat în timpul procesului. Dacă cererea de apel este formulată în contradictoriu cu persoana decedată, consider că operează suspendarea de drept a apelului, întrucât, dacă ne uităm cum este redactat art. 412 alin. (1) pct. 1, se specifica faptul că, prin decesul uneia dintre părți, până la introducerea în cauză a moștenitorilor – în cauză, nu specifică în prima instanță. Prin urmare, o atare suspendare de drept dăinuie inclusiv în căile de atac.

Bogdan Dumitrache: Dar, dacă a decedat înainte de a se depune cererea de apel? Deci, s-a pronunțat hotărârea. Ah, nu, da, aveți dreptate, scuze, a decedat în primă instanță, da, corect.

Delia Narcisa Theohari: Dacă a decedat după data închiderii dezbaterilor, hotărârea în primă instanță este legală, însă se va suspenda, de asemenea, judecata apelului, de drept. Dacă cererea de apel este formulată în contradictoriu cu moștenitorii, a operat o transmisiune a calității procesuale, nu a existat o constatare a suspendării, consider că se poate admite apelul, anula hotărârea primei instanțe și reține cauza spre rejudecare, tot pe baza art. 480 alin. (6), pentru încălcarea normelor ce vizează suspendarea de drept a procesului. Deci, noi avem încălcarea normelor ce ar privi capacitatea procesuală de folosință.

Bogdan Dumitrache: Da, alte observații?

Mircea Dobriță: Eu aș mai avea o chestiune, dar este specifică și este legată de divorț și apariția decesului după momentul introducerii cererii de desfacere a căsătoriei, în măsura în care o putem discuta acum.

Nicoleta Bucur: Mie mi se pare că este foarte clar. Până la urmă, căsătoria încetează nu prin divorț, că, până la pronunțarea divorțului, oamenii sunt căsătoriți, ci prin deces.

Mircea Dobriță: Nu, este vorba despre situația în care se cere desfacerea căsătoriei din culpa exclusivă a pârâtului, reclamantul decedează, acțiunea este continuată de moștenitorii săi, pe care instanța îi introduce în cauză.

Nicoleta Bucur: Eu vorbeam la mine!

Mircea Dobriță: Ah, am înțeles!

Bogdan Dumitrache: Art. 380 din Codul civil, nu?

Mircea Dobriță: Da, și cu art. 926 din Codul de procedură.

Bogdan Dumitrache: Art. 380 îl avem pe ecran, cu situația prevăzută la art. 379 alin. (1).

Mircea Dobriță: Mai bine zis art. 382, ca să discutăm specific.

Bogdan Dumitrache: „Dacă soțul reclamant decedează în timpul procesului, moștenitorii pot continua acțiunea de divorț. Acțiunea continuată de moștenitori este admisă numai dacă instanța constată culpa exclusivă a soțului pârât”. Și ați mai spus art. 382, care este art. 382 alin. (2), referitor la art. 380.

Mircea Dobriță: Prin excepție, dacă acțiunea de divorț este continuată de moștenitorii soțului reclamant, potrivit art. 380, căsătoria se socotește desfăcută de la data decesului. Pe de altă parte, avem art. 926 alin. (4), care, inițial, are, oarecum, o construcție similară și spune că, în cazul în care acțiunea este continuată de moștenitorii soțului reclamant, potrivit alin. (2), căsătoria se socotește desfăcută la data introducerii cererii de divorț. Deci, avem două chestiuni: data decesului și data introducerii cererii de divorț. Este o chestiune care nu este tranșată nici în doctrină și nici în jurisprudență. Nu este clar, avem două termene: data introducerii cererii din procedură și, pe de altă parte, dispozițiile din Codul civil, care vorbesc despre data decesului. Cum o vedeți? Noi, ca avocați, o vedem discutabilă.

Nicoleta Bucur: Eu cred că este destul de clară. Dacă căsătoria a fost desfăcută din vina exclusivă, atunci, voi avea o dată, exact cum zice Codul, deci, va fi continuată de către moștenitori și, dacă se va desface ddin vina exclusivă a soțului pârât, se consideră data, nu știu cum era.

Mircea Dobriță: Formularea este oarecum identică.

Nicoleta Bucur: Nu chiar! Eu nu am citit-o.

Mircea Dobriță: În ambele cazuri, acțiunea este continuată de către moștenitoii reclamantului. Presupunând că se va admite acțiunea, se va desface căsătoria din culpa pârâtului.

Bogdan Dumitrache: Și Codul civil zice că data decesului este cea care contează, nu? Deci, în opinia Codului civil, ar fi data decesului, iar, în opinia Codului de procedură civilă, ar fi data introducerii cererii de divorț. În ambele cazuri, soluția este, însă, aceea de desfacere, nu?

Mircea Dobriță: Este desfăcută, dar este clar că discutăm în ambele cazuri despre situația în care se constată această culpă exclusivă, pentru că, dacă nu s-ar constata fiei pe calea acțiunii principale, fie există o reconvențională și ar fi o culpă comună sau o culpă a celeilalte părți, este clar că, în acel moment, instanța pronunță o hotărâre definitivă și se închide dosarul. Aici, în schimb, consider că prezintă o importanță cel puțin practică calificarea acestei chestiuni, pentru că una este data introducerii cererii de divorț și alta este data decesului.

Dan Rareș Răducanu: Păi, atâta vreme cât Codul de procedură civilă este ulterior Codului civil, cred că putem să ne raportăm la art. 83 lit. k) din Legea de punere în aplicare: orice alte dispoziții contrare, chiar dacă sunt scrise în legi speciale, sunt considerate abrogate, pentru că mi se pare evident că, atunci când există norme care se bat cap în cap, că, într-adevăr, aici, este vorba despre norme care se bat cap în cap, ca stabilirea momentului de la care operează divorțul, de la care produce efecte hotărârea de divorț. În astfel de situații, cred că ar trebui să avem în vedere că data divorțului este data introducerii cererii de divorț.

Bogdan Dumitrache: Dincolo de aspectul de aplicare a legii în timp, care duce, s-ar putea să fie și soluția corespunzătoare.

Dan Rareș Răducanu: Mi se pare că este și soluția cea mai echitabilă.

Mircea Dobriță: Sunt anumite cazuri, de exemplu, cel în care moștenitorii vor să dovedească că soțul din culpa căruia s-a desfăcut căsătoria a încheiat acte în frauda autorului lor și, atunci, cred că, din această perspectivă, mai degrabă, ar fi interesați moștenitorii de a obține o hotărâre de la momentul pronunțării divorțului decât de la momentul decesului.

Bogdan Dumitrache: De la momentul introducerii cererii.

Mircea Dobriță: Da, scuzați-mă, de la momentul introducerii cererii, nu de la momentul decesului. Este de la Cod la Cod, aceasta este problema.

Delia Narcisa Theohari: Nu, eu cred că raționamentul juridic expus de domnul avocat ar fi cam singurul pertinent în situația aceasta, în care cele două Coduri se contrazic asupra aceluiași aspect.

Bogdan Dumitrache: Mai ales dacă cererea de divorț este introdusă după 15 februarie 2013, că, dacă este introdusă pe 10 ianuarie 2013, noul Cod de procedură civilă încă nu este vigoare, da, nu s-ar aplica el. Aici, ar fi o chestiune.

Dan Rareș Răducanu: Aici, nu ar mai fi nicio chestiune, pentru că aici lucrurile se reglează foarte bine după Codul civil. Nu văd care ar fi problema.

Bogdan Dumitrache: Și divorțuri începute în 2010 sper că nu mai sunt pe rol.

Dan Rareș Răducanu: Dreptul își găsește întotdeauna soluții, chiar dacă legiuitorul nu a avut în vedere chiar toate aspectele.

Mircea Dobriță: Da, este clar o problemă de scăpare a legiuitorului cu privire la această chestiune.

Bogdan Dumitrache: Eu cred că Codul de procedură civilă a venit și a spus că nu este foarte în regulă. Dacă îmi amintesc, chiar au fost reproșuri la adresa Codului civil. Ar fi trebuit să abroge expres. Da, prin Legea de punere în aplicare, abroga expres.

Dan Rareș Răducanu: Da, în Legea de punere în aplicare au apărut atâtea texte specifice că sunt abrogate.

Mircea Dobriță: Interesant este că și textele, în principiu, au o construcție similiară, numai că duc în două direcții total diferite.

Dan Rareș Răducanu: Eu aș reveni, totuși, la situația în care avem partea care decedează în cursul procesului, nu se cunoaște acest lucru, se pronunță o hotărâre în contradictoriu cu o persoană decedată și, să spunem, persoana decedată câștigă procesul. Reclamantul exercită calea de atac, apelul sau recursul, după caz. Se prezintă, să spunem, moștenitorii în calea de atac, precizează că ei sunt moșteitori. Eventual, se și poate demonstra că acei moștenitori sunt și de rea-credință, în sensul că au știut de proces de la bun început, au lăsat să se pronunțe hotărârea judecătorească și, dintr-un motiv sau altul, moștenitorii sunt interesați nu neapărat să se pronunțe o hotărâre judecătorească în care chiar au șanse să câștige, din moment ce au câștigat și în lipsă, în apel sau în fond, ci vor, pur și simplu, să tergiverseze cauza și, atunci, solicită ei înșiși instanței, invocă excepția lipsei capacității de folosință în fața primei instanțe, a persoanei decedate și solicită să se pronunțe o hotărâre prin care să se constate nulitatea hotărârii instanței anterioare. Aici, nu sunt foarte împăcat neapărat cu soluția care rezultă într-un fel din art. 480, pentru că, deși este vorba despre o excepție de ordine publică, într-adevăr care, potrivit noului Cod de procedură civilă, poate să fie invocată de către oricine, inclusiv de către partea care a produs-o, cred că, aici, trebuie să se aibă în vedere și principiul exercitării drepturilor procedurale cu bună-credință. De asemenea, trebuie văzut care este interesul, care este folosul practic al persoanei care invocă această excepție a lipsei capacității procesuale de folosință. Adică, persoana care a câștigat procesul în primă instanță, dacă vine în fața instanței superioare și, fără să facă, evident, apel sau recurs, pentru că nu are motiv și nu are motiv, practic, să obțină desființarea hotărârii judecătorești, vine și spune că solicită instanței desființarea hotărârii pentru acest motiv, iar cel care a pierdut procesul declară recurs sau apel, dar nu invocă ea însăși această chestiune, această nulitate a hotărârii judecătorești, având interesul să obțină o hotărâre judecătorească prin care să se analizeze hotărârea primei instanțe, mă întreb dacă, într-adevăr, este corectă soluția prevăzută de art. 480 alin. (6) și instanța este obligată, pur și simplu, să desființeze hotărârea.

Delia Narcisa Theohari: În măsura în care o parte nu declară calea de atac a apelului și invocă o ecepție procesuală ce vizează cererea de chemare în judecată, iar nu calea de atac, acea excepție procesuală reprezintă, de fapt, un motiv de apel. Nefiind formulat apel, o astfel de apărare a părții se impune a fi respinsă ca inadmisibilă. Deci, excepțiile proecesuale, în calea de atac, pot viza numai calea de atac, cum este excepția tardivității, excepția nulității, excepția de necompetență, dar nu și lipsuri ale cererii de chemare în judecată. Orice neregularități ale acesteia, care, automat, vor viza și legalitatea hotărârii judecătorești, se exercită prin intermediul căilor de atac. Nu ai făcut cale de atac, în consecință, orice apărare se va respinge ca inadmisibilă. Adică, dacă invocă excepția lipsei capacității procesuale de folosință avută în fața primei instanțe, în raport de situația părților din primă instanță, o atare apărare a părților este inadmisibilă.

Dan Rareș Răducanu: Așa mi se pare și mie, pentru că, într-adevăr, problema desființării unei hotărâri judecătorești, oricât de lovită de nulitate ar fi ea, cred că nu poate fi decât încorsetată în instituțiile procedurale care permit modificarea acelei hotărâri judecătorești, adică o hotărâre judecătorească definitivă, care nu mai este susceptibilă de nicio cale de atac, oricât de nulă ar fi, rămâne și produce efecte așa cum este ea. Într-adevăr, de aceea, din punctul acesta de vedere, mi se pare că este soluția corectă și este foarte bine. Înțeleg că finalizăm discuția și este foarte bine că o finalizăm chiar cu această concluzie, pentru că, în practică, sunt situații în care instanțele tind să bată o nulitate a unei hotărâri judecătorești, pronunțată de către instanța inferioară, fără să existe, practic, motive de apel pe acest temei sau, mai grav, motive de recurs pe acest temei, pentru că să spunem că, la motivele de apel, putem să mai discutăm oarecum, dar, fără să i se spună în motivele de recurs, instanța invocă din oficiu nulitatea absolută a hotărârii judecătorești și dispune desființarea ei, cu toate că, dacă nu s-ar fi făcut deloc apel sau recurs, nu s-ar fi ajuns la constatarea nulității hotărârii.

Delia Narcisa Theohari: Este de urmărit și respectarea principiului non reformatio in peius, pentru că, dacă, eu știu, se atacă de către reclamant numai în parte, instanța nu ar putea să schimbe în tot, prin anularea în tot a hotărârii primei instanțe.

Dan Rareș Răducanu: Cu atât mai mult! Acum, serios, eu aveam în vedere situația în care reclamantul atacă în tot, dar nu este interesat să obțină o nulitate pur și simplu a hotărârii judecătorești, cu consecința rejudecării dosarului, ci, pur și simplu, să se analizeze de către instanța de apel. Eventual, fiind în apel, mai merge cum mai merge, dar, fiind în recurs, consecința ar fi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel și, atunci, soluția procedurală pentru reclamant ar fi chiar foarte proastă, pentru că reclamantul, până la urmă, are interesul să se pronunțe odată o hotărâre prin care să i se stabilească situația juridică, nu să mai dureze încă doi ani procesul, să spunem,  până se judecă din nou dosarul în apel și, apoi, din nou, de către Înalta Curte, care știm cu toții ce termene „scurte” are.

Bogdan Dumitrache: Deci, a decedat partea, să spunem și ea a câștigat procesul și vine moștenitorul. El nu face apel, cum s-a spus aici.

Dan Rareș Răducanu: El nu face apel, nu are interes și, pe apelul adversarului, invocă excepția lipsei capacității.

Bogdan Dumitrache: Da, nulitatea absolută. S-ar putea întemeia pe art. 178 alin. (1) și să spună: bine, domne, nulitatea absolută poate fi invocată de orice parte din proces, de judecător, în orice stare a judecății cauzei, dacă legea nu prevede altfel, adică, eu să spun că nu există niciun text de lege cu privire la lipsa capacității procesuale de folosință.

Dan Rareș Răducanu: Da, dar mai trebuie să existe și un interes legitim în cauză.

Bogdan Dumitrache: Păi, vorbim despre vătămare.

Dan Rareș Răducanu: Nu vorbim despre vătămare, vorbim despre interesul de a invca o apărare, de a invoca excepția, din punctul meu de vedere.

Bogdan Dumitrache: Păi, dacă îi cer acest interes, eu îi spun cu ce te deranjează?

Delia Narcisa Theohari: O invoc cu respectarea regimului ei de invocare. În primă instanță, eu o invoc ca excepție, în căile de atac, eu o invoc ca..

Bogdan Dumitrache: Ca o critică la adresa hotărârii judecătorești!

Delia Narcisa Theohari: Ca motiv de cale de atac.

Bogdan Dumitrache: Deci, dacă face apel? Singurul remediu este non reformatio in peius dacă face apel? El a câștigat și face apel.

Delia Narcisa Theohari: Dacă face apel cine?

Bogdan Dumitrache: Moștenitorii celui care a câștigat, mort fiind.

Dan Rareș Răducanu: Aici, eu zic că se pune problema lipsei de interes în exercitarea apelului. Care este interesul?

Bogdan Dumitrache: Prin urmare, există nulități necondiționate, că este o problemă de nulitate necondiționată, că este o problemă de capacitate, nu se cere vătămare, dar, dacă nu ai interes, nu poți să o invoci.

Dan Rareș Răducanu: Păi, nu poți să formulezi apel dacă nu ai interes. Interesul este o condiție esențială pentru exercitare acțiunii.

Bogdan Dumitrache: Eu încerc să testez cât de necondiționată este nulitatea trasă din capacitatea procesuală.

Dan Rareș Răducanu: Păi, este necondiționată, evident, dar, pentru ca să fie constatată această nulitate, trebuie să pot să o deduci judecății, pe calea instituțiilor procedurale permise de lege. Ea există, dar, dacă nu este constatată, este ca și cum nu ar exista.

Bogdan Dumitrache: Ok! Mai este ceva? Mai este.

Dan Rareș Răducanu: Ar mai fi niște chestiuni pe la executarea silită, dar cred că mai facem niște emisiuni cu ele.

Bogdan Dumitrache: Urmează Moș Nicolae, după aceea, Moș Crăciun. O să fie ceva de Moș Nicolae, cu executarea silită, dar nu știu dacă neapărat publicul dorește, că, în sfârșit, Parlamentul nu doarme. Este greu de tras concluzii, întrucât pe o parte dintre teme și întrebări, au fost răspunsuri chiar neobișnuit de concordante, chiar neobișnuit pentru dezbateri, pentru că, în dezbateri, plecăm de la premisa că sunt lucruri de discutat și, atunci, senzația publicului este că nu se tranșează. Nici nu este înțelept să tranșezi, dar aș spune că discuția noastră mai scurtă de două ore în această seară a avut destul de multe elemente convergente, ceea ce este bine, pentru că, pentru noi, juriștii, este interesant să fie dispute și RIL-uri și HP-uri, dar, pentru participanții la trafic, adică, pentru subiectele de drept, este bine să fie clare, chiar și dacă sunt de rău augur, a rezultat că este bine, dacă ne batem cu o persoană fizică, din când în când, să ne interesăm dacă mai trăiește, sigur, exceptând situația în care se prezintă în instanță, pentru că, vorba aceea, decât să câștigi împotriva unui mort, mai bine să te bată unul viu. Mulțumim pentru participare, implicare și pasiune, ca de obicei, la dezbateri și să ne urăm împreună toți, la mulți ani, cu ocazia Zilei Naționale, plus că, pe 30 noiembrie, este ziua Sfântului Andrei și, dacă se întâmplă să fie cineva și în echipa JURIDICE să îl cheme Andrei, bine, dacă nu, să facă bine să îl cheme așa! O seară frumoasă tuturor și toate cele bune!

Dan Rareș Răducanu: Mulțumim! O seară frumoasă!