Invitați [ordine alfabetică]

Extras VIDEO: 22′. VIDEO integral, pentru membri: 65′

VIDEO integral, pentru membri: 65′

ÎNREGISTRAREA VIDEO ȘI TRANSCRIPTUL

Bogdan Dumitrache: 6 martie 2017. 6 martie o dată istorică, foarte istorică, dar prezentul este cel care ne omoară – SRL sau SA ? Nu este nici o greșeală, este vorba despre dezbateri juridice, deși este ora 19 și nu 19:30 așa cum ne-am obișnuit în ultima vreme. Alături de noi în această seară doamna avocat Anca Danilescu, Senior Partners Zamfirescu Racoți & Partners, a mai fost la dezbateri, chiar relativ recent. Mulțumim pentru prezență!

Anca Danilescu: Bună seara, mulțumesc pentru invitație!

Bogdan Dumitrache: Mai departe, domnul avocat Marius Bârlădeanu – council la Vilău și  Asociații, de asemenea a mai fost la dezbateri. Mulțumim! Mergem și mai departe,la fel a mai fost la dezbateri domnul avocat Alexandru Lefter, partner Pachiu & Asociații.

Alexandru Lefter: Mulțumesc mult, e a doua oară!

Bogdan Dumitrache: Da, a doua oară: recidiva postcondamnatorie, postexecutorie, ceva pe acolo, depinde pentru ce infracțiune.

Alexandru Lefter: Cu termen de încercare, cum era.

Bogdan Dumitrache: Cu termen de încercare, da. Îl avem pe skype pe domnul avocat Lucian Bojin de la Valentin & Asociații. Mulțumim pentru că este alături de noi pentru prima dată la dezbateri. Ne auziți, domnul avocat?

Lucian Bojin: Da, da, Bună seara! Mă bucur să fiu alături de voi.

Bogdan Dumitrache: Sper să păstrăm legătura pe skype pe tot parcursul dezbaterii. Și moderatorul principal, domnul Claudiu Buglea și atât.

Claudiu Buglea: Mulțumesc de invitație! Apropo de 6 martie, legătura bănuiesc că vă refereați la faptul că Facultatea de Drept și căminul se numește 6 martie.

Bogdan Dumitrache: Da, fără îndoială.

Claudiu Buglea: Facultatea de Drept – casa noastră.

Bogdan Dumitrache: Da, ceea ce este istoric. Acum urmează momentul publicitar, ca după aceea să ne apucăm de treabă, am zis.

Claudiu Buglea: Din nou, bună seara! Mă simt foarte bine în calitate de moderator, deși alături de Bogdan Dumitrache e o problemă, pentru că trebuie să-i faci față dincolo de faptul că indiferent de tema edițiilor dezbaterilor, Bogdan este viu, alături aici, dar tema este una de comercial, dacă am voie să spun comercial, în fine, dacă se uită Marian Nicolae la emisiune mă va critica, putem să îi dăm și o tentă de comerț internațional, dacă introducem un element de extraneitate în societățile acestea, dar se pare că vorbim despre societăți pe acțiuni și despre SRL-uri. Avem așa niște subiecte, dar nu sunt bătute în cuie subiectele, și avem aici așa o întrebare, de fapt toată discuția noastră este o întrebare: Cine alege forma juridică: avocatul sau investitorul?  Se oferă cineva să ne răspundă? Vreun domn avocat?

Marius Bârlădeanu: Cu care dintre avocați începem?

Claudiu Buglea: Cu cine dorește.

Marius Bârlădeanu: O întrebare care, în mod evident, poate naște cel puțin două răspunsuri: avocatul sau investitorul. În mod evident, investitorul va avea nevoie de sfatul unui avocat. Din această perspectivă, se cuvine ca și avocatul să pună întrebările potrivite pentru ca în raportul și în discuția cu investitorul să determine cu exactitate, în primul rând, scopul pentru care o anumită investiție va îmbrăca forma juridică a unei societăți sau alta, planurile de dezvoltare pentru că explicând particularitățile fiecărui tip de societate în parte va ajuta investitorul în luarea unei decizii. Finalmente, sigur,  spuneam că există două răspunsuri, însă, în principal, investitorul va fi, totuși, cel care, sigur beneficiind de sfatul avocatului, va lua decizia finală de a se îndrepta spre o formă sau alta de societate ca formă de plasare a unei investiții.

Claudiu Buglea: La Timișoara, aș fi curios, cum îi sfătuiți, domnul avocat pe clienții dumneavoastră: să își facă un SRL sau o societate pe acțiuni?

Lucian Bojin: Păi sincer mă gândeam dacă era cazul să încep eu, dar am zis „Domnule, totuși, haideți aceștia de la distanță să aștepte un picuț”. Aici, din câte m-am uitat așa nu vă cunosc, sau nu v-am cunoscut înainte de sesiunea de astăzi, dar cred că ceilalți trei colegi sunt avocați, așa, un pic mai corporate, deci probabil aveți ceva clienți relativ sofisticați care probabil, chiar faptul că vin să-și întrebe avocatul ce tip de firmă să-și facă, este deja un lucru foarte bun. Marea problemă, după părerea mea, așa ca avocat de provincie și mai mult litigator decât consultanță, că așa e la noi modelul, este că investitorii își aleg formele fără să își întrebe avocatul și până la urmă la nivelul economiei românești, care totuși așa cel puțin numeric se bazează pe IMM-uri, cred că asta este principala problemă. Oamenii se duc la ORC să-și facă o firmă, eventual întreabă acolo care este cea mai ieftină, își iau un model din acela de act constitutiv care dă copy-paste după lege și după aceea, când au probleme, vin la avocat și îi spun: „Ah, păi uite,  aici ai greșit: nu ai pus tipul acela de majoritate sau nu ai ales asta”. Deci până la urmă, dacă investitorul merge la avocat, îl întreabă și avocatul este bun, probabil că va lua decizia corectă, iar dacă o face fără să se ducă la avocat și nici el nu are mare experiență sau are o experiență limitată într-un câmp teritorial destul de mic, gen: investitoti mici, mijlocii din câte o țară fără cultură corporatistă foarte grozavă, gen Italia, Spania, Franța, probabil merge pe modelul care funcționează la el acasă și dă rateu aici. Cam aceasta este experiența mea.

Claudiu Buglea: Dar doamna avocat, mă gândesc acum, tocmai ce am avut o discuție, vă spuneam și puțin mai înainte de emisiune, o discuție cu studenții astăzi la seminar, și discutam despre filiala unei societăți comerciale străine deschise în România, și v-aș întreba pe dumneavoastră, din perspectiva și experiența dumneavoastră: ați avut în discuție deschiderea unei filiale, a unei societăți străine și opțiunea dumneavoastră ca avocat, sfatul dumneavoastră cu privire la a deschide un SRL filială sau un SA filială?

Anca Danilescu: În primul rând, și cred că asta este valabil pentru orice tip de client, oricât de sofisticat sau nesofisticat ar fi, după părerea mea, decizia finală, oricare ar fi aceea aparține clientului. Noi ca avocați, orice am face, oricât am încerca să fim de convingători, tot ce putem să facem este la un nivel mai simplu sau mai complicat, să-i deschidem ochii clientului, să-i prezentăm avantaje și dezavantaje cât mai corect posibil și într-un mod cât mai util pentru el și după aceea clientul este acela care decide la final. Din experiența mea, vă pot spune că niciodată nu am decis noi pentru un client ce societate să îi facem. Deci ca răspuns la prima întrebare, după părerea mea clientul este cel care decide, dar avocatul, evident, are un rol esențial. În ce privește răspunsul referitor la filială, iarăși, fiind vorba deja de societăți străine care au ajuns să apeleze la avocați români, asta presupune, într-adevăr, că avem un anumit grad de sofisticare să spunem așa, deci nu era vorba despre un SRL de pe o stradă oarecare, chiar și din Paris, care venea să își deschidă o sucursală sau o filială în România, și atunci am avut ocazia să facem o analiză cât decât mai detaliată, nu doar dacă este cazul să își deschidă o filială sub formă de SRL sau SA, ci și dacă este mai avantajos de fapt să aibă o sucursală, să își facă o reprezentanță, deci sunt, într-adevăr, paliere pe care putem să sfătuim clienții, dar, repet, decizia aparține investitorului. În ceea ce privește forma, sau o să vedem și probabil la subiectele următoare, este determinată de o grămadă de criterii, dar cum spunea și Marius înainte, este esențial să știi ce vrea clientul, pentru că o formă poate să fie potrivită pentru un anumit tip de business, pentru un anumit interes, dar să fie complet nepotrivită pentru un alt investitor, și atunci, în funcție de asta decizia va fi luată de către client.

Bogdan Dumitrache: Dar întrebarea domnului Buglea cred că deschidea  și o altă linie, în sensul că în momentul în care ei își deschid un dezmembrământ aici, poate au deja o percepție legat de ce oferă sistemul lor de drept în legătură cu un SA sau un SRL,  percepție care duce nu la o realitate diferită de ce aveam noi sau nu diametral opusă, dar poate cu anumite nuanțe, și atunci

Claudiu Buglea: Este foarte interesant, și domnul Lefter  cred că se pregătește, răbdarea dumnealui e la maxim, atinge apogeul de a interveni, dar îi prefiguram posibilul răspuns, domnul Bogdan Dumitrache a înțeles exact problema pentru că aceasta era și dilema studenților pentru că spre exemplu, îmi citea un student foarte interesant astăzi la seminar, mă întreba având în vedere de faptul că potrivit legii române, și aici vreau să interveniți dumneavoastră, domnule avocat, îmi spuneau: „Un SRL cu asociat unic deschis in România nu poate să aibă ca asociat unic tot un SRL cu asociat unic din străinătate”, astfel încât ce facem cu un SRL din străinătate care ar vrea să își deschidă o filială în România?

Alexandru Lefter: Bun, este o problemă adânc dezbătută cu clienții: chain restriction, și anume că un SRL cu asociat unic nu are voie la rândul lui să fie deținut de o singură persoană. Din punctul meu de vedere, prevederea Legii 31, nu mai țin minte unde exact, cred că în prima parte, nu ar viza și societățile străine, în sensul că dacă există o societate organizată unipersonal într-o jurisdicție străină, eu sunt de părerea că ar putea fi într-un SRL din România asociat unic. Dau exemplul unei societăți din Luxemburg care are un asociat unic, care la rândul ei ar putea să fie asociatul unic al unui SRL din România. Nu știu dacă este exact răspunsul la întrebarea pe care mi-ați adresat-o.

Bogdan Dumitrache: Art. 14, nu știu dacă l-am găsit corect, alin. (2).

Claudiu Buglea: Întrebările pe care le aveam noi de formulat astăzi parcă vin într-o logică frumoasă, pentru că vine a doua întrebare care are o legătură cu discuția noastră, și zice: „Este SRL-ul o veritabilă societate sau mai curând o formă de organizare a muncii patronului?” De ce cred că are relevanță în discuția noastră? Pentru că noi trebuie să ne gândim, eu întotdeauna m-am gândit ce stă în spatele textului de lege care spune că într-un SRL cu asociat unic poate să fie doar un SRL în care sunt mai mulți asociați ș.am.d. Discuția, și aș vrea să ne gândim cu toții, și eventual să interveniți fără să spun eu, poate la Timișoara, dacă ne urmărește colegul nostru de la Timișoara, problema era ce se întâmplă în momentul în care asociatul unic la un SRL dispare? Cu persoana fizică asociat e mai simplu, ce se întâmplă, să zicem, dacă asociatul unic dintr-un SRL cu asociat unic, societatea din străinătate este în faliment, dispare? Ce se întâmplă cu societatea constituită în România? Cu SRL-ul, filială sau nu constituit în România? Având în vedere exact discuția noastră: e o formă de organizare a muncii patronului sau altceva?

Anca Danilescu: Păi, o intervenție scurtă având în vedere că este vorba despre un asociat din străinătate sau din România, evident că pentru soarta SRL-ului din România se aplică legea din România. Este adevărat că asociatul unic pe legislația străină își urmează viața și existența și moartea în legislația respectivă, deci așa cum va decide legea franceză el va fi considerat în faliment sau va fi considerat în reorganizare sau mai știu eu în ce situație, dar ce pățește el în țara lui de origine va fi analizat și soluționat în funcție de legea română pentru că targetul, societatea în care el este asociat, este un SRL pe legea română.

Claudiu Buglea: Problema noastră este mai complicată pentru că discuția care ar putea să se nască este că: titularul acțiunilor, sau părților sociale în cazul nostru, este societatea din străinătate care dispare. Ce se întâmplă cu societatea românească în situația în care societatea din străinătate asociat unic dispare?

Marius Bârlădeanu: Da, aș spune că până la urmă părțile sociale respective reprezintă niște titluri de participare la capitalul social. Ele vor fi incluse în masa supusă lichidării potrivit legii statului în care a fost înființată acea societate, se va face un raport de evaluare și în funcție de aceasta, probabil că vom avea unul sau mai mulți dobânditori ai acelor titluri de participare la capitalul social al societății din România.

Anca Danilescu: Ca o completare: măsura în care pe legea română s-a prevăzut în actul constitutiv că societatea va putea continua cu moștenitorii, atunci evident că vom continua cursul firesc al succesiunii din țara respectivă și vom vedea ce se întâmplă, dacă nu – tot ce scrie în legea română se întâmplă, adică societatea societatea se dizolvă pentru că nu există asociat, dar repet, asta este sub imperiul legii române. Faptul că eu nu cunosc legislația din Cipru, de exemplu, dar îmi confirmă un avocat sau un specialist pe legislația respectivă că acel asociat este într-o anumită situație mă face să judec în continuare ce se întâmplă în legea română: ori continuă societatea potrivit principiilor Legii 31, ori societatea dispare și ea.

Claudiu Buglea: Este foarte interesant, pentru că mă simt foarte bine să discut astăzi cu dumneavoastră pentru că v-am spus, este o continuare a discuției cu studenții de la Facultatea de Drept, nu că fac o reclamă pro casa în care îmi desfășor activitatea, dar în discuțiile cu studenții noștri, ceea ce le spun de fiecare dată, ei vor fi perfecți avocați de business pentru că exact la aceste concluzii am ajuns împreună, dar la Timișoara care ar fi argumentele juridice pentru alegerea unei forme juridice pentru un SRL sau un SA?

Lucian Bojin: Mă gândeam înainte, și n-am intervenit la întrebarea aceasta, foarte interesantă, apropo de asociatul străin din care dispare și nu e persoană fizică. Aici până la urmă, așa printre textele legale, ajungem la celebra dilemă dacă SRL-ul românesc ce e?  E practic un bun și se atribuie conform legii persoanei asociatului, adică legii străine sau într-adevăr este o persoană care își urmează viața ei în dreptul românesc? Vrusesem să am o intervenție scurtă apropo de ideea cu SRL cu chain restriction-ul. SRL cu asociat unic străin, aici sunt foarte curios care este practica la ORC, că aici nimeni nu se judecă cu ORC-ul. La noi, de exemplu, practica clară este că dacă este o societate străină cu asociat unic nu trece, punct. Fără jurisprudență, fără nimic.

Alexandru Lefter: La fel și aici.

Claudiu Buglea: Nu, practica este aceasta, pentru că pot să dezbat, să deschid foarte multe discuții și vă întreb pe dumneavoastră, iarăși o discuție interesantă, în momentul în care am cel puțin un asociat străin și închei un contract de societate, poate asociatul străin prin faptul că introduce elementul de extraneitate în raportul juridic, în contractul de societate, poate să prevadă prin contractul de societate o altă formă de organizare a societății decât cea prevăzută de Legea 31/1990? Aștept părerea dumneavoastră.

Alexandru Lefter: Părerea mea este că nu.

Claudiu Buglea: De ce?

Alexandru Lefter: Am spus părerea mea. Argumentele vin mai târziu fiindcă trebuie să mă gândesc un pic. Părerea mea intuitivă îmi spune că nu.

Lucian Bojin: Nu, aici Legea 31 reglementează, mă rog, cu titlu cumva exhaustiv tipurile de societăți care pot funcționa în România și nu prea văd cum, sincer.

Claudiu Buglea: Spre exemplu să zicem că atât timp cât o societate dobândește personalitate juridică în momentul înregistrării am putea să fim de acord că nu putem să schimbăm forma de organizare prin actul constitutiv, dar vă întreb, organele de conducere, spre exemplu, să prevedem că în ceea ce privește organizarea efectivă  a SA-ului sau a SRL-ului se aplică conform dispozițiilor legii din Pakistan, să zicem, pentru că părțile, fiind vorba despre un contract, chiar un contract de societate, pot să aleagă legea aplicabilă contractului fiind pe tărâmul dreptului internațional privat.

Lucian Bojin: Nu m-am gândit niciodată din perspectiva dreptului internațional privat. Ca norme dispozitive, deci cumva norme care să se adauge normelor imperative din Legea 31, nu văd nici o problemă. Ca lege străină ca atare, sunt un pic în offside, dar feeling-ul meu este că nu, scuze.

Claudiu Buglea: Feeling-ul dumneavoastră se apropie de feeling-ul meu, și o să vă spun argumente pentru acest lucru.

Marius Bârlădeanu: Achiesez și eu la acest feeling.

Anca Danilescu: Da, scuze. După părerea mea, societatea reglement ată de Legea 31 în mod clar va funcționa pe Legea 31. Există bineînțeles, domenii din organizarea și funcționarea societății unde legea însăși, dar Legea 31, repet, permite o marjă de manevră a asociaților și acționarilor și iarăși putem face distincție între ceea ce înseamnă funcționarea societății pe Legea 31, funcționarea corporate societară și înțelegerile între asociați sau acționari, pentru că nimic nu oprește până la urmă în paralel cu existența reglementată a societății să existe și o existență paralelă contractuală a asociaților și acționarilor. Sunt convinsă că cei mai mulți dintre noi o numesc shareholders agreements. Este discutabil în ce măsură, și este, de fapt, unul dintre avantaje și dezavantaje ale SA-ului versus SRL în ce privește eficacitatea unor asemenea înțelegeri, dar în mare parte asociații și acționarii pot să convină asupra unor aspecte particulare, dar să nu deroge de la cele care sunt reglementate în mod imperativ de legea română. Deci este foarte clar când trebuie să reglementeze contractual ceva, trebuie să aibă în vedere că de multe ori încălcarea unei reglementări pe care au convenit-o între ei va atrage o răspundere contractuală, dar nu va lipsi de eficacitate o hotărâre dată cu respectarea Legii 31, dar cu încălcarea pactului sau contractului dintre asociați.

Claudiu Buglea: Discuția este puțin, trebuie să facem o distincție din punctul meu de vedere, și cred că, dincolo de feeling-ul personal, sunt două aspecte diferite: pe de o parte, este contractul care se încheie între asociați înainte de nașterea persoanei juridice, pentru că suntem în etapa pre punere în viața persoanei juridice care dobândește viață pe baza contractului de societate, dar după înregistrare, iar după înregistrare, din momentul în care ea devine persoană juridică română i se aplică legea română ca lex societatis, ce discutam noi înainte. Eu nu discut despre ce se întâmplă cu persoana juridică din momentul în care a devenit persoană juridică română, ci discut despre momentul în care părțile, asociații încheie contractul de societate. Aici este latura pur contractuală și abia după aceea trecem în latura instituțională a persoanei juridice.

Anca Danilescu: De acord, dar în acel contract, ei nu vor putea deroga cu privire la constituirea și funcționarea societății de la regulile imperative prevăzute de Legea 31. Chiar și în contractul lor vor putea decide ce vor vrea, dar vor menționa „sub rezerva prevederilor legii aplicabile”, pentru că altfel contractul lor este lipsit de eficacitate.

Claudiu Buglea: Dar legea aplicabilă vizează derularea activității societății de după constituire și domnul avocat de la Timișoara, mergând pe un feeling personal, mergea pe aceeași idee pe care eu pot să o argumentez. Totul este de analizat, dacă modul în care organizez o societate, organele de conducere ale societății sunt norme imperative, exact aceasta era idee pe care încercam și eu să o induc. Dacă sunt norme imperative de la care nu poți să derogi, dacă ele nu sunt norme imperative, din punctul meu de vedere, nimic nu poate să împiedice părțile să prevadă prin actul lor constitutiv o altă lege care să guverneze anumite aspecte care nu sunt de ordine publică. Răspunsul la întrebarea aceasta este cel pe care nu ni-l dorim, dar, care dincolo de dorința noastră, va fi, cum spunea domnul avocat? Registrul Comerțului. Dacă Registrul Comerțului îmi respinge un act constitutiv în care am prevăzut, eu nu pot să fac nimic în plus, pentru că dincolo de voința mea vine Registrul Comerțului și spune „nu-ți înregistrez”.

Anca Danilescu: Da, aici este discutabil, pentru că până la urmă Registrul Comerțului nu funcționează ca un organ absolut de verificare a legalității. Este evident că Registrul, în cele mai multe situații are dreptate, dar știm cu toții că există și situații în care se înșeală, deci rolul nostru este de a cunoaște practica Registrului, dar mai mult decât atât este de a ști până la urmă ce este corect pe lege, pentru că dacă ești convins că ceea ce faci este corect atunci până la urmă poți să discuți și cu Registrul Comerțului și să impui o anumită atitudine sau alta. Deci, după părerea mea, nu faptul că Registrul Comerțului va respinge sau va permite legalizează o anumită măsură sau nu. Evident că asta ne îngreunează foarte mult viața de avocat de zi cu zi și știm cu toții asta, Registrul Comerțului, într-adevăr, este o instituție extrem de importantă care îți poate bloca sau îți poate valida o tranzacție, dar nu neapărat pentru că înseamnă că ce trece de Registru este corect sau ce nu trece de Registru nu este corect. În unele cazuri, evident, doar ca paranteză voiam doar să mai menționez că în ce am discutat mai devreme referitor la situația aceasta-asociat unic-dacă îmi amintesc bine prevederea din Legea 31 (nu o am acum în față) vorbim despre o societate cu răspundere limitată cu asociat unic nu poate fi asociat unic într-o altă societate cu răspundere limitată. Dificultatea când vorbim de o lege străină este și aceea că nu se numesc toate „societate cu răspundere limitată.” Există în legislația franceză, cel puțin, forme de societate care au un singur asociat, ele nu au denumirea de societate cu răspundere limitată. Cine este forul competent să decidă dacă acea societate este echivalentul unui SRL din legislația română și dacă, într-adevăr, i se aplică interdicția respectivă? Pentru că legea nu prevede orice formă de societate care are un singur asociat și atunci dificultatea este suplimentară. Cine sunt eu să analizez cu competența mea de avocat pe drept român că o anumită formă de societate în legislația franceză?

Claudiu Buglea: Un minunat avocat care are dreptul să analizeze. Mie mi se pare că aveți tot dreptul să faceți lucrul ăsta.

Anca Danilescu: Nu, din punctul meu de vedere, avocații au o anumită competență pe legea română. Eu nu pot să emit opinie pe altă lege. Așa că bunul simț juridic îmi dictează că o anumită formă de societate seamănă cu SRL-ul din România, sunt perfect de acord, dar eu nu pot să emit o opinie referitor la faptul că o formă de societate pe legea franceză este echivalentul unei societăți cu răspundere limitată pe legea română. Dumneavoastră, ca profesor, probabil, puteți face o asemenea interpretare, dar eu, ca avocat, nu am această calificare.

Claudiu Buglea: Aici nu sunt de acord cu dumneavoastră. Îmi place foarte mult felul în care gândiți și sunt în proporție de 99% de acord cu dumneavoastră. Dar vă cramponați în permanență de legea română. Să vă fie foarte simplu: nu mai credeți lucrul acesta. Nimic nu împiedică un avocat român să gândească potrivit legii străine.

Anca Danilescu: Da, dar nu să emită o opinie referitor la ce am discutat. Eu nu voi putea să fac o analiză pertinentă și să îi spun clientului „bazează-te pe concluzia mea”, pentru că eu nu cunosc legislația de acolo. Evident, dacă sunt, nu știu, există, probabil, avocați care au calificare multiplă. Eu, personal, fac parte din Baroul București, deci nu fac parte din Baroul din Paris, să spunem, deci nu am o certificare.

Claudiu Buglea: Practic, cine ar trebui să emită opinia asta?

Anca Danilescu: Un specialist echivalent din legislația respectivă.

Claudiu Buglea: Care să știe și legislația aceasta.

Anca Danilescu: Nu. Noi putem adresa niște întrebări la fel cum o instanță, de exemplu, care nu cunoaște legislația unei țări solicită o opinie calificată cu privire la o anumită legislație.

Claudiu Buglea: Aici e o problemă pe care foarte mulți oameni, pe tărâmul dreptului internațional privat, nu vor să o înțeleagă. Nu este doar la latitudinea instanței române să aplice legea străină când norma confictuală română trimite la ea. Este și la latitudinea avocatului român să lucreze cu legea străină atât timp cât norma confictuală română îl trimite la legea străină. Dacă dumneavoastră, ca avocat.

Anca Danilescu: Nu, aici.

Claudiu Buglea: O secundă. Dacă dumneavostră, ca avocat, încheiați un contract între două subiecte de drept și există element de extraneitate, iar cele două subiecte de drept se înțeleg împreună cu dumneavoastră, avocați, să se aplice contractului respectiv legea din Pakistan, dumneavoastră, avocați, împreună va trebui să aplicați contractului respectiv, să încheiați contractul așa cum vor părțile potrivit legii din Pakistan. Nu trebuie să vă fie teamă de lucrul ăsta. Dumneavoastră aveți un bun simț care îmi place, să spun așa, dumneavoastră vreți să spuneți „domnule, eu nu discut despre lucruri pe care nu le cunosc, pentru că eu sunt specialistă în drept românesc și nu vreau să îmi arog niște calități pe care nu le am.” Arogați-vă calitățile pe care nu le aveți, vă documentați, luați un termen și consultați legea din Pakistan, dacă vreți cereți sfatul unui expert de acolo și, pe baza sfatului respectiv, veți da opinie. Nu trebuie  doar instanța să dea opinie. Domnule Bârlădeanu, voiați să interveniți.

Marius Bârlădeanu: O să intervin aici pentru că sunt, totuși, de acord cu ce a spus colega mea înainte. De ce? Întâi de toate, discutând despre libertatea părților de a alege legea aplicabilă unui anumit raport contractual. Sigur, asta este chiar o exemplificare a acelei forme de contract pe care o întâlnim în foarte multe tranzacții și în foarte multe proiecte de investiții care se numește „shareholders’ agreement” și care, de cele mai multe ori, chiar nu este guvernat de legea română, deși, pe parcursul lui, se prevăd mecanisme de guvernare corporativă aplicabile societății înființate pe lege română, dar mecansimul propriu-zis dintre părți care stabilește, până la urmă, drepturi și obligații, mecanismele care survin atunci când sunt încălcate acele obligații sau modul în care se exercită anumite drepturi între asociați pot fi guvernate, firește, de o altă lege. Separat de această chestiune vreau să punctez că, într-adevăr, din perspectiva calității de avocat, aceasta survine în baza unui contract de asistență juridică pe care îl vei încheia cu un client, iar răspunderea ta profesională este limitată la prevederile legii române. Există, într-adevăr, situații în care oricare dintre noi, consultând prevederi legale ale unei alte jurisdicții, putem avea o înțelegere, hai să spunem, o înțelegere apropiată de cea pe care ar avea-o un coleg de-al nostru calificat pe aceeași jurisdicție fără niciun fel de problemă. Cu toate acestea, din perspectiva răspunderii profesionale și din perspectiva loialității pe care o datorăm clientului, până la urmă, suntem datori să punctăm aceste limite care există și să recomandăm clientului, la acel moment, să consulte un avocat care este calificat pe legea care guvernează un anumit raport contractual. Așa se explică, până la urmă, de ce în marile  corporații există acea poziție care se numește „General Counsel”. Un „General Counsel”, de cele mai multe ori, este fie un juristconsult, hai să îi spunem așa potrivit legii noastre ca să facem, mă rog, o echivalență între instituții sau poate fi un avocat membru al unui Barou sau al mai multor Barouri. Cu toate acestea, însă, el va avea ca principală funcție aceea de a se consulta cu consiliul de administrație, cu reprezentanții sau cu cei care au mandat pentru efectuarea anumitor investiții, de a analiza ce jurisdicții intervin, de a analiza regulile de drept internațional privat, de a alege și de a contacta profesioniștii care, la un moment dat, să ofere aceste răspunsuri calificate față de client.

Claudiu Buglea: La Timișoara sunt foarte curios, domnule avocat, sunteți la fel de circumspect în ceea ce privește angajarea dumneavoastră ca avocat față de client cum sunt colegii noștri de la București pe care, evident, că îi înțeleg. Profesionalismul lor este evident, în toate răspunsurile pe care ni le dau. Dumneavoastră cum vedeți lucrurile la Timișoara?

Lucian Bojin: Bine, aici, sunt sigur că atitudinea îi cumva personală, nu știu dacă neapărat regională.

Claudiu Buglea: Nu ne deranjează.

Lucian Bojin: În primul rând, vreau să mulțumesc pentru acest break, ca să zic așa, această frână pusă de colegul Bârlădeanu, că tocmai ne pregăteam să intrăm într-o chestie hiper teoretică și super interesantă și este binevenită remarca si, ca avocat, cred că-i corect să gândești așa. Ca juriști sau ca jurist mi s-a părut foarte interesant argumentul doamnei avocat Danilescu și, sincer, m-a convins că, de fapt, așa e și că această interdicție pentru chain restriction trebuie să se aplice numai la socități române și argumentul mi se pare că-i foarte solid. Adevărul e că societate cu răspundere limitată cum zice articolul ăsta pe care-l și găsisem, 14 cred, 14 alin.2. Deci singura societate cu răspundere limitată pe care ar trebui să o cunoască Legea 31 e societatea definită în Legea 31. Deci, ca atare, restul sunt alte construcții juridice. Ok, seamănă, nu-i același concept. Un argument foarte bun și mai, mai c-aș face așa un strategic litigation cu ORC-ul, mă duc să-mi fac o societate pe numele unui prieten ca să vedem, să ajungem la instanță să vedem ce iese.

Claudiu Buglea: Trebuie să-mi mulțumiți pentru subiect.

Lucian Bojin: Super interesant.

Claudiu Buglea: Ideea este în felul următor. Și aici sunt de acord, de asemenea, cu colega noastră, pentru că la întrebările acestea și discuțiile acestea le-am avut cu studenții și răspunsurile mele sunt exact pe aceeași direcție, discuțiile de astăzi, din seara aceasta. Problema se pune în felul următor: când m-au întrebat, le-am explicat că, din punctul meu de vedere, trebuie să vedem ce spune legea străină despre forma de organizare a acelei entități, iar aceste lucruri se rezolvă, din punctul meu de vedere, în felul următor: în momentul în care depui documente la Registrul Comerțului trebuie să depui documente justificative care să ateste calitatea persoanei juridice care este investitor în cazul respectiv, iar tot documentele respective vor fi emise, evident, pe baza legislației statului de unde provine. Și atunci trebuie să existe un certificat, să spunem, de la Registrul Comerțului, să zicem, din statul respectiv care să ateste calitatea juridică, forma de organizare a entității și pe baza actelor pe care le depune asociatul străin la Registrul Comerțului, Registrul Comerțului român va trage concluzia dacă suntem în prezența unui SRL cu asociat unic sau nu. Și mergem din nou la rădăcina textului de lege, să ne gândim care a fost argumentul. Asta le-am spus studenților. Întotdeauna le spun că întotdeauna trebuie să vedem ce stă în spatele unui text de lege și asta aș vrea să îmi spuneți dumneavoastră astăzi, poate ne urmăresc și studenții. Care credeți că este argumentul textului de lege? De ce există această interdicție? Pentru că dacă argumentele din spatele textului de lege sunt corecte, înseamnă că va fi corect să se aplice același text de lege și în cazul echivalentului SRL-ului cu asociat unic din străinătate. Domnule avocat, v-am cam neglijat și vă veți supăra pe noi și o să spuneți că suntem mai partizani cu Timișoara.

Alexandru Lefter: Nu mă supăr. În niciun caz. E un oraș frumos, aproape de elementul de extraneitate foarte drag dumneavoastră. Personal, cred că limitarea aceasta din Legea 31 are cumva a face cu răspunderea beneficiarului final, ca să zic așa, și cred că, la fel ca și cealaltă restricție, cred că era același articol, că o persoană nu poate fi asociat unic în mai mult de o singură societate cu răspundere limitată, este menită de a, cum să spun eu, menită de a permite depistarea unei eventuale persoane responsabile de, nu știu, depășirea unor limite ale răspunderii.

Claudiu Buglea: Domnule avocat, până la urmă, ce-i un SRL cu asociat unic? Ce e un SRL?

Alexandru Lefter: O ficțiune juridică.

Claudiu Buglea: Dar ce e un SRL?

Alexandru Lefter: Orice formă de societate este o ficțiune juridică, un vehicol.

Claudiu Buglea: Dar SRL-ul e o societate cu răspundere limitată, că așa parcă-mi aduc aminte că e prescurtarea: societate cu răspundere limitată. Limitată la ce?

Alexandru Lefter: Capitalul social.

Claudiu Buglea: Ei, aici este discuția, din punctul meu de vedere. Limităm răspunderea, SRL, asta-i diferența din punctul meu de vedere, toată povestea noastră aici se ajunge. Putem să punem cincisprezece întrebări, douăzeci de întrebări. Discuția noastră merge tot pe tărâmul acesta. Care-i diferența, până la urmă, între un SA și un SRL? Răspunderea asociaților. Cum răspunde un SRL, cum răspunde un SA? De asemenea, întrebarea aceasta dacă este o formă de organizare a muncii patronului, asta e în permanență senzația noastră, e o senzație a mea de când am auzit eu prima dată despre un SRL, asta era, dar nu e o societate, totuși, eminamente de persoane, nu este constituită intuitu personae pentru „patronul”, pentru asociatul unic. Dar, totuși, viziunea noastră aceasta este. Acesta este argumentul pentru care, în principal, interzici ca într-un SRL cu asociat unic să fie tot un SRL cu asociat unic, apare ca o multiplă dedublare a individului, pentru că discuția chiar aceasta  este: ce facem? Lucru care se întâmplă și în ceea ce privește cabinetele individuale de avocatură. Ce facem noi, de fapt? Dacă eu sunt o persoană fizică și îmi constitui un SRL cu asociat unic, pare o dedublare a personalității mele, pentru că aici e diferența, după aceea mi-am constituit un SRL cu asociat unic, după care ce face SRL-ul meu cu asociat unic? Își constituie, la rândul lui, un SRL cu asociat unic. Înseamnă că eu, persoană fizică, care mi-am constituit primul SRL cu asociat unic m-am dedublat prima dată și ce mai fac? Mă mai dedublez o dată. Pentru că aici cred că este punctul pe care noi trebuie să îl atingem.

Anca Danilescu: O intervenție foarte scurtă. Din punctul meu de vedere, cred că denumirea „societate cu răspundere limitată” versus SA este puțin inducătoare în eroare, pentru că, de fapt, din punctul meu de vedere, nu răspunderea este principala  deosebire între cele două forme juridice. Răspundere limitată este și în cazul acționarilor unei societăți pe acțiuni, și în cazul SRL-ului. Deci nu trebuie creditorii unei societăți pe acțiuni sau unui SRL să devină brusc speriați de faptul că asociații sau acționarii răspund mai mult sau mai puțin față de ei, pentru că răspunderea este limitată la același lucru: la patrimoniul societății respective, iar acționarii și asociații răspund în limita aportului la capitalul social. Iarăși, în ce privește dedublarea, cred că nici dedublarea aceasta nu ar trebui foarte mult exagerată, pentru că, până la urmă, și într-un SA putem să avem un acționar persoană fizică și celălalt acționar societatea cu asociat unic al acționarului respectiv. Deci, până la urmă, forme juridice de așa numită dedublare există, nu asta este ceea ce face principala diferență. De altfel, în afară de chestiunile tehnice  pe care probabil, nu știu, le vom discuta mai târziu sau nu în funcție de interes care să facă diferența între SA și SRL, cred că distincția a pornit cumva din vremuri istorice, mai degrabă SRL-ul era privit, într-adevăr, o societate în care oamenii se cunoșteau, aveau încredere unul în celălalt, alegeau forma asta de încredere, iar SA-ul fiind privită ca o societate de capitaluri presupunea persoane care nu se cunoșteau atât de bine, nu erau vecini, nu erau tovarăși, nu erau nimic și atunci se gândeau că sunt reguli mai stricte, mă poate fura mai puțin un acționar, pentru că există reguli mai stricte, în vreme ce la SRL cu persoane din familia mea, cu vecini e mult mai ușor să se întâmple asta. Cred că în timp, până la urmă, aceste diferențe de esență ale celor două forme de societate s-au estompat foarte mult. Din practica mea, cel puțin, am constatat că și  cei care vin la noi să le facem societate pe acțiuni se înțeleg, se cunosc, au încredere unul în celălalt și cei care vin să le facem un SRL au disponibilitatea să investească resurse în societatea respectivă. Deci cumva, în timp, din constatările mele personale diferențierile s-au redus foarte mult la ce te lasă să faci sau să nu faci Legea 31 dacă ești un SA sau dacă ești un SRL.

Claudiu Buglea: Dar știți că există domenii în care o societate comercială poate să-și constituie o filială, acea filială putând îmbrăca forma unei societăți pe acțiuni. De ce oare? Domnu’ Bârlădeanu. Voiați să interveniți.

Marius Bârlădeanu: Haideți să privim un pic societățile nu neapărat ca o dedublare a unei personalități, ci ca niște forme de organizare a unui capital, a unui patrimoniu, a unor resurse umane pentru un anumit scop. Dacă le privim așa, n-aș avea sincer, cel puțin practic vorbind, niciun fel de problemă să am un SRL cu asociat unic controlat de un SRL cu asociat unic și controlat, la rândul lui, de un asociat unic. Eu cred că aceste reglementări ale art. 14, profit de faptul și că am părul alb ca să spun că undeva, în trecut, au intervenit aceste prevederi, au intervenit mai degrabă ca un fel de încercare a statului de a disciplina financiar conduita societăților pe o piață economică încă neajunsă la maturitate. Astăzi vorbim în mod deschis cu declarații date la bănci cu ocazia unor tranzacții și a încheierii unor contracte despre beneficiarul final. Adică, până la urmă, legiuitorii au ajuns la concluzia că orice ar face nu vor ajunge la beneficiarul final care poate fi, într-adevăr, adevărata problemă a unei conduite ilicite într-o piață decât apelând la aceste declarații pe proprie răspundere care sunt sancționate, firește, în măsura în care nu corespund adevărului cu privire la existența unui beneficiar final. Și atunci, atâta vreme cât avem desconspirat un beneficiar final, iată că o astfel de prevedere nu-și mai are nici măcar utilitatea. De ce nu, un asociat unic, având, știu eu,  la un moment dat sau beneficiind de idei inovatoare, de anumite, știu eu, avantaje pe o anumită piață relevantă, de ce nu ar decide negăsind un alt asociat căruia să îi acorde încrederea, cel puțin la început, de ce nu ar decide să-și organizeze capitalul în mai multe societăți cu asociat unic la început. De fapt, nu asta este problema, ci problema este modul în care noi înțelegem societatea, modul în care noi înțelegem că, de fapt, în momentul în care ai constituit o societate, cu toate că ești asociat unic sau nu, ea este o persoană juridică chiar dacă o ficțiune juridică, ea devine o persoană juridică cu patrimoniu propriu, cu drepturi și obligații proprii și așa mai departe.

Bogdan Dumitrache: Deci, practic, dacă sunt cinci asociați ca structură care permite un management cât mai dezinvolt și cât mai rapid și cât mai puțin legat de adunarea generală ar fi de făcut un clasament între SRL și SA? Să zicem că ei, ca aport, ar avea un aport egal. Sau că ar fi cinci sau trei, care ar fi, s-ar putea face o opțiune pentru o structură mai dinamică din punct de vedere al managementului sau o structură, dimpotrivă, mai apropiată, mai supravegheată din partea acționarilor? Sau oricare dintre ele poate fi?

Marius Bârlădeanu: Compania. Compania vine din engleză din „company” care, la început, înseamna, de fapt, asocierea unor exploratori pentru a atinge anumite scopuri. Cine a inventat de fapt conceptul de joint-stock company sunt, de fapt, englezii care au avut nenorocul, față de spanioli, de a nimeri într-un teren advers mult, mult mai complicat, au suferit o opoziție foarte mare din partea indienilor din America. De fapt, de acolo ni se trage acest nou concept și au renunțat la a mai finanța o companie pentru o explorare anume doar cu ajutorul unor oameni care se cunoșteau la un moment dat și care puneau în comun anumite resurse și au decis să permită o participare mult mai largă a acelor persoane care urmau să facă parte efectiv din echipajul de explorare. Ca să-i poată convinge pe oameni să facă parte din această companie, au fost obligați să le ofere acțiuni. Au fost obligați să le ofere titluri de participare la beneficii pentru că, la un moment dat, de frica indienilor nu mai voia nimeni să meargă peste ocean. De aici ni se trage. Asta este. Ulterior, bineînțeles, conceptul de business s-a dezvoltat, s-a înțeles cu adevărat ce înseamnă capitalizare unei societăți, s-a înțeles cât de mult contează, până la urmă, nu neapărat încrederea între asociați, ci, mai degrabă, un mod transparent care creează încredere tuturor în companie și în modul în care compania reacționează și în modul în care compania se guvernează. Și, de fapt, acesta este marea diferență între spațiul de business anglo-saxon și tot ceea ce vedem prin Europa continentală, unde a rămas, într-adevăr, ideea că o companie trebuie să aibă la bază încrederea dintre asociați și nu neapărat încrederea în societate și în ceea ce societatea poate să facă.

Claudiu Buglea: Doar că. Argumentele dumneavoastră sunt extraordinare, doar că domnul Dumitrache întreba, puțin din exterior, ca un om care a urmărit discuția și i se pare că trebuie să pună o întrebare care derivă din discuție: până la urmă, care ar fi diferența – argumentele dumneavoastră pentru care s-au constituit, s-au inventat societățiile pe acțiuni sunt foarte clare, dar, în momentul de față, potrivit legislației românești, care ar fi argumentele pentru care să faci un un SRL cu trei asociați sau cinci asociați sau un SA cu cinci asociați? Asta era, de fapt, întrebarea. Care sunt avantajele și dezavantajele? Deci, de ce am face lucrul acesta? Interpretarea pe care o dau eu tuturor vorbelor dumneavoastră, și îmi place, cred, în mintea mea, interpretarea pe care o dau vorbelor dumneavoastră, este că nu mai avem, de fapt, nevoie de Legea 31/1990. Ea ar trebui să se organizeze, ascultați-mă, vă rog, puțin până la capăt. Ea ar trebui să prevadă niște dispoziții. În rest, restul aspectelor să fie lăsate, într-un fel, la latitudinea părților. Doamna avocat cred că n-ar fi de acord cu interperetarea mea. Dumneaei pare mult mai aplecată asupra legii, dumneavoastră păreți a fi mult mai liber în a desființa barierele legale. Ce părere aveți despre întrebarea domnului Dumitrache pe care am reiterat-o?

Marius Bârlădeanu: Răspund eu înaintea doamnei avocat, cu permisiunea  dumneaei, înaintea Ancăi, cu permisiunea ei. În primul rând, nu aveți dreptate aici, pentru că, până la urmă, Legea 31 trebuie să stabilească acele garanții pe care statul este obligat să le ofere pieței economice și persoanelor care, la un moment dat, da, decid să organizeze viața economică în maniera în care un anumit stat, o anumită jurisdicție, le-o permite. În ceea ce privește răspunsul pe care l-aș da întrebării pe care a pus-o Bogdan, și îmi cer scuze că am început cu o paranteză atât de largă, dar n-aș fi vrut să nu ating subiectul, cred că este foarte important planul de dezvoltare al afacerii, viziunea pe care o au acei oameni care, la un moment dat, își asociază încrederea, cunoștințele, capitalul, pentru a dezvolta o anumită afacere. Dacă ceea ce este cel mai important pentru ei este încrederea pe care o are fiecare în celălalt, dacă în ceea ce privește administrarea societății și-ar dori reguli flexibile care să permită la un moment dat delegări de putere și așa mai departe extrem de extinse, da, sigur, un SRL ar fi, probabil, răspunsul corect. Dacă, în schimb, scopul lor este acela de a dezvolta un concept, un serviciu pe care ulterior să-l adreseze unei piețe mai largi, dacă scopul lor ar fi căutarea și deschiderea sper  o capitalizare pe termen mediu și lung din surse externe pentru că, vedeți, noi am suferit foarte mult în această perioadă de criză economică de faptul că antreprenoriatul român nu a găsit, în primul rând, nu a găsit surse pe care o piață de capital puternică și prin care, până la urmă, participanții la viața economică ar fi trebuit să o dezvolte și să își dezvolte la rândul lor o anumită încredere în aceste mecanisme ale pieței de capital și nu numai, că nu vorbim doar de piața de capital organizată, putem vorbi și de o piață de capital nereglementată atunci, revenind la ceea ce spuneam, sigur că ar fi recomandabil ca, dimpotrivă înființarea sau, mă rog, constituirea unei societăți pe acțiuni să fie răspunsul corect.

Anca Danilescu: Ce voiam să spun arată ca o completare a ceea ce a spus deja Marius este că, într-adevăr, când întrebarea este ce să fac: SA sau SRL? Răspunsul este. Prima mea întrebare este spune-mi ce vrei să faci ca să știu cum te pot ajuta să poți să faci asta în limitele legii, după cum am menționat și înainte. Este adevărat că  SRL-ul acordă o foarte mare flexibilitate în funcționare,  în organizare. Asta, din ce am văzut până acum, este cu dus și întors pentru că, de multe ori, când ai ceva reglementat foarte clar, precis, în limitele legii, ți-e mult mai simplu să spui: asta poți să faci, asta nu poți să faci. SRL-ul are o flexibilitate mult mai mare astfel încât sunt unele materii din reglementarea ei care sunt destul de neclare. Vin clienții și întreabă: ok, pot, de exemplu, dacă am un SRL, societatea mea să-și răscumpere părțile sociale? Răspunsul care ar fi? Știți, la SA avem o reglementare foarte clară, sunt regulile x și y, la SRL legea nu reglementează nimic. Concluzia care ar fi, întreabă clientul, poate societatea să facă asta sau nu poate să facă? Evident că în doctrină discuțiile sunt multiple. Unii susțin că poate să facă asta, pentru că ceea ce nu este interzis este permis, alții spun că nu, dimpotrivă, nu este permisă această acțiune pentru că este o situație de excepție și legea a reglementat-o, evident, în cazul       SA-ului. Dar, este doar un exemplu ca să vedem cum, într-adevăr, această flexibilitate poate la un moment dat să se întoarcă și împotriva celor care au constituit societatea. Iarași, este adevărat că SRL-ul este mult mai flexibil în ceea ce privește funcționarea, dar, în același timp, sunt anumite aspecte care sunt mai restrictive în cazul SRL-ului. Nu o să intru în detalii în ceea ce privește transferul părților sociale, de exemplu, dar dacă cineva este interesat ca circuitul părților sociale, al acțiunilor, să fie cumva flexibil, să dispună de mai mare libertate, să nu vrea să obțină un acord prealabil înainte de asta, atunci oricât de strictă ar fi reglementarea SA-ului, pentru acest domeniu este mai avantajos să ai un SA decât să ai un SRL.

Bogdan Dumitrache: Deci, dacă unul are 60% și altul 40%, deja puteți să dați un verdict.

Anca Danilescu: Exact. Deci, depinde de ce te interesează. Iarăși, în ceea ce privește garanțiile, este foarte important dacă vrei să obții împrumuturi, să spunem, pentru că s-a vorbit, într-  adevăr, de sursele de finanțare. Dacă mergi cu un SRL la o bancă să iei un împrumut, ok, banca în general vrea să pună ipoteci pe acțiuni, pe părțile sociale. Este adevărat că acum ipoteca este reglementată cu certitudine și asupra părților sociale, dar în continuare întrebarea este ok, dacă ajungi să execuți părțile respective, mai am nevoie de acordul celor trei pătrimi ai asociaților SRL-ului sau am libertate? Deci, este ipoteca eficientă sau nu? Deci, în funcție de unghiul din care privești problema, sunt avantaje și dezavantaje.

Claudiu Buglea: Aici avem mult de dezbătut. Cred că am putea să facem o sumedenie de emisiuni .

Anca Danilescu: Așa este.

Claudiu Buglea: Părea așa, la prima vedere, un subiect destul de strict, dar putem să dezvoltăm foarte mult. Intrăm în discuții. Până la urmă, proprietarul acțiunilor, proprietarul părților sociale sunt asociații. Nu au nici o legătură cu societatea. Din punctul meu de vedere, mi se pare aproape ciudat să discutăm faptul că o societate comercială vrea să ia un credit la bancă și discutăm despre ipoteca pe acțiuni sau părților sociale care aparțin altor persoane. Doar dacă vin asociații ca garați sau așa mai departe. Dar, rugămintea mea, eu sper că dincolo de discuțiile care mie mi-au plăcut foarte mult, vreau să înțeleagă și cei care se uită și mai ales colegii mei, că disputa, dacă a părut dispută, eu nu mi-am spus deloc punctul de vedere, am încercat de fiecare dată să stârnesc disputa celor prezenți.

Anca Danilescu: Da, evident și vă mulțumim pentru asta.

Claudiu Buglea: Astfel încât, faptul că domnul Bârlădeanu a spus “„sunt de acord cu dumneavoastră”, de fapt, era de acord cu mine pentru că eu i-am pus acea problemă sperând să răspundă. Și chiar dacă a spus că nu este de acord cu mine tot concluzia mea este atât timp cât a desființat textul de lege care spunea…

Anca Danilescu: De fapt era de acord.

Claudiu Buglea: Și eu cred ca și dumneavoastră. Și eu cred că atâta timp tu ai disponibilitatea să investești în mai multe societăți și așa mai departe. Eu am prezentat. Asta, de obicei nu explic lucrurile astea, dar s-ar putea ca pentru anumite persoane care urmăresc doar părți din emisiune să nu înțeleagă foarte bine. Eu cred, am foarte multe puncte de vedere pe care nu mi le-am expus, dar am încercat să vă creez dumneavoastră disputa. Iar mie disputa de azi mi s-a părut foarte interesantă.

Marius Bârlădeanu: Claudiu și-a asumat, încă de la început, rolul de moderator așa că era de la sine înțeles că opinii nu vor fi exprimate de către moderator.

Claudiu Buglea: Mai era aici o întrebare pentru Timișoara. Nu înțeleg ce ar putea să fie pervers. Se spune aici: când este importantă forma juridică – și se întreabă mai departe cel care a formulat întrebările, bănuiesc că domnul Dumitrache – ce efecte perverse pot avea aceste două forme juridice? Există perversitate în așa ceva, domnul avocat, la Timișoara?

Lucian Bojin: Efecte perverse. Cred că e vorba de side effect-urile neurmărite, să zicem, de cei care au ales forma de societate și pot să existe o grămadă. Adevărul este  că pe tema asta, deci doar pe întrebarea asta, cred că am putea face vreo patru emisiuni după cum ați, cumva, bănuit. Și, după părerea mea, ea trebuie împărțită cel puțin în două întrebări: SA versus SRL pe clauzele standard, deci pe clauzele de fond – să zicem – din lege sau SA versus SRL pe clauze customizate la cererea clientului? Asta este prima diviziune din întrebare. A doua diviziune este din perspectiva cui? A majoritarului sau a minoritarului? Asta este obligatorie. Poți să ai efecte perverse o grămadă, v-am zis de investitorii aceștia nesofisticați care apar la mine după ce și-au făcut firma la ORC fără să întrebe niciun avocat și constată că, la SRL, minoritarul cu 1% blochează orice fel de decizie privind sediul, orice modificare, tot felul de nebunii de genul ăsta. Acesta este genul de efecte perverse. Sigur, probabil deja investitorii ceva mai deștepți nu mai fac tipul acesta de erori, dar sunt o grămadă și nu doar români care își aleg forma de societate în felul acesta și acesta este un exemplu de efect pervers.

Bogdan Dumitrache: Da. Cred că într-un fel ne apropiem de miezul problemei, dar nu prea încape într-o singură dezbatere. Nici nu aveam pretenția aceasta, pentru că se pot scrie cursuri pe tema aceasta. Direcția este interesantă. Evident că fiind vorba de implicarea unui avocat ar fi vorba de o adaptare a tiparului legal și a normelor supletive la necesitățile urmărite de investitor. Or, din acest punct de vedere se poate ajunge ca, într-adevăr, pe scheletul unui SRL să formezi o structură relativ dinamică, iar pe scheletul unui SA să încerci să creezi un mediu care în care Lucian Bojin, acționariatul, să încerce să supravegheze managementul într-o manieră mai strictă decât ar permite legea în normele ei supletive.

Lucian Bojin: Pot să mai adaug ceva?

Bogdan Dumitrache: Vă rog!

Lucian Bojin: Dacă mergem pe idea cu clauze taylor, să zicem așa, atunci eu cred că, în România, și cam cum e economia românească structurată, sunt foarte, foarte puține întreprinderi, în sensul cel mai larg, care realmente au nevoie de forma    SA-ului. Deci, dacă nu vrei să te adresezi publicului și să fi un SA adevărat, gen societate cotată pe Bursă, cred că SRL-ul, un SRL în care să-ți faci niște reguli cu privire la majoritate și așa mai departe, cred că e clar forma cea mai bună, având în vedere că nu mai vorbești de asocieri de sute de oameni sau ceva de genul ăsta.

Bogdan Dumitrache: Cred că deja pe dilema SRL/SA închis, spuneți dumneavoastră, în mare măsură e o dilemă, hai să-i zicem, falsă, dar sancționată față de realități. Poate la SA-ul închis.

Lucian Bojin: Nu, nu e falsă. În momentul ăsta … Da, da, da. Exact, da.

Bogdan Dumitrache: Concluziile?

Alexandru Lefter: Dacă ne uităm și la harta companiilor din România, cred că majoritatea celor care sunt organizate ca societăți pe acțiuni, pentru că noi nu avem o tradiție bursieră, cu atât mai puțin o realitate bursieră actuală, sunt fie societățile care au fost privatizate, fostele societăți de stat, fie cele care din anumite criterii de reglementare de aderare a capitalului bancar, societăți de asigurări și așa mai departe sunt organizate ca SA-uri, în schimb, company of choice a majorității investitorilor, cel puțin cu care noi, eu am lucrat s-au mulțumit, ca să spun între ghilimele, cu un SRL. Câteodată, mi-aduc aminte, cu mecanisme foarte complicate de conciliere a unor diferende, nu știm, poate, în ce măsură au și ajuns în fața instanțelor din România acele shortgun provisons sau by you, by me, dar, întradevăr, cu o reglementare contractuală atent croită, din experiența mea, SRL-ul a fost pe departe ales unei societăți pe acțiuni de tipul închis de investitori, din variate, din varii motive: costuri, flexibilitate administrativă. Chiar, în ceea ce spuneați dumneavoastră, cu flexibilitatea SRL-ului versus unei anumite rigidități a SA-ului până când legiuitorul a simțit nevoia de a introduce în Legea 31 unele clarificări era la modă, ca să zic așa, de a importa în domeniu de funcționare a SRL-urilor normele de la SA.

Bogdan Dumitrache: Da, dar de la început, așa, cantitativ, normele de funcționare a SA-ului și acum sunt majoritate. Adică, dacă te uiți cap-coadă pe Legea 31 ai zice că SA-ul e cel răsfățat de legiuitor pe funcționare.

Anca Danilescu: Apropo de ce spui: într-adevăr, probabil e exemplul clasic în care găsești mulți clienți SRL-uri care au consiliu de administrație. Într-adevăr, se întâmplă asta, deși Legea 31 spune clar că nu se aplică aceleași modalități de funcționare ca la SA-uri prin similitudine și modul de lucru al administratorilor unui SRL este diferit, în parctică, și lucruri care trec foarte bine și de Registrul Comerțului sunt ceea ce a organizat SRL-ul.

Bogdan Dumitrache: Sunt. Ceea ce e ciudat, pentru că înseamnă că trebuie să ai flexibilitatea, tu când contractezi cu ei, să-i reprezinți că tu, de fapt, ai în față administratori de SRL. Nu poți să să aplici regulile, cum ți-am zis eu ție, de la SA numai pentru că așa le place lor, să sune mai greu, că noi suntem într-un consiliu administrativ.

Alexandru Lefter: Eu cred că e, mai degrabă, vorba de o denumire. Legea spune că un SRL poate fi administrat de unul sau mai mulți administratori. Nu face referire la capitolul relevant la consiliul de administrație sau de administratori. Nu există, de exemplu, legea, regula imparității numărului și așa mai departe. O altă neclaritate, și pe scurt pe chestia asta, cu consiliul de administrație a fost, din câte țin eu minte, clarificarea de la capitolul SRL privind faptul că normele privind administrarea unui SA nu se aplică la un SRL, a fost introducă concomitent cu sistemul unitar și sistemul dualist. Și, iarăși, există unele discuții ce anume se aplică și nu se aplică, cum ar fi, de exemplu, necesitatea de a reîntregi sau de a dizolva societatea dacă valoarea activelor descrește sub jumătate din capitalul social. E în capitolul privind administrarea societăților pe acțiuni, dar, în practică, am văzut-o de foarte multe ori aplicată SRL-urilor.

Anca Danilescu: Dacă țin eu bine minte, e o dispoziție expresă acum care face, într-adevăr, trimitere la SRL, dar înainte, aveai dreptate, nu exista și era aplicată prin similitudine. Iarăși, o modalitate opusă este accea că, întradevăr, pe alocuri legea a simțit, cum spuneai și tu, expres nevoia să spună dispoziția asta de la SA se aplică și la SRL tocmai pentru că lumea începuse să considere că nu se mai aplică nimic de la SA la SRL. Ei bine, sunt anumite cazuri când în mod expres legea trimite la dispoziții de la SA care se aplică și la SRL și una dintre modificările de acum câțiva ani a fost posibilitatea ca și la SRL-uri să ai majorare de capital social prin conversie a creanțelor pentru că, până atunci fusese, cel puțin nu era prevăzută în cazul    SRL-rilor .

Alexandru Lefter: Era tolerată de Registru, totuși.

Anca Danilescu: Da, probabil, tolerată de Registru, dar practica și nevoia,de fapt, a asociaților a facut ca, până la urmă, și această modalitate să fie reglementată la fel ca la SA-uri.

Marius Bârlădeanu: Deși aportul în creanțe, în continuare, este interzis la SRL-uri. Da.

Bogdan Dumitrache: Și, apropo, de înstrăinarea de active care reprezintă o valoare importantă în societate: restricționarea de la SA aplicablă sau nu la SRL? Analogie?

Anca Danilescu: Cu ce?

Bogdan Dumitrache: Cu valoarea activelor raportat la capitalul social, cu activele societății, acea limită de peste jumătate din activul net al societății pentru că are nevoie de aprobarea Adunării Generale a Acționarerilor.

Alexandru Lefter: De competențele administratorilor. Nu, doar contractual, adică în actul constitutiv s-ar putea prelua, dar n-ar fi. Nu.

Bogdan Dumitrache: Da, apropo de modul în care managementul se poate mișca mai dezinvolt, fără să aibă în ceafă controlul acționariatului. Da, sunt de la Timișoara ceva completări? Că, în fond, dumneavoastră ați deschis, ați redeschis dezbaterea?

Lucian Bojin: Păi, sincer, auzindu-vă discuția acum și acum pot să deconspir că am vorbit un pic înainte de fond, înainte să intrăm în transmisie. Mă gâdeam că Legea 31 are în realitate multe luft-uri. Multe luft-uri, acesta este doar unul dintre ele, mă rog, cu interdicția aplicării regulilor așa, global, de la SA la SRL pe când e clar că, câteva reguli de la SA sunt importante și, oricum, se aplică și pe regula bunului simț și pe regula normei generale din, mă rog, dreptul comun, cred că ar fi interesantă și o discuție de tipul acesta, așa, un istectar cu luft-urile, dacă vreți, s-au găsit efectele perverse ale unor norme din Legea 31.

Bogdan Dumitrache: Da, poate într-o altă luni, după ce se mai sedimentează impresiile și nuanțele acestei dezbateri.

Claudiu Buglea: Dispute, vă rog.

Bogdan Dumitrache: Dispută. A fost o dezbatere superficiară, nu superficilă, pentru că am încercat să ne menținem într-o linie de generalitate cu unele inserții pe unele chestiuni tehn ice și cu indicarea, eventual, a unor texte de lege. Mulțumim pentru participare, pentru implicare și pentru pasiune și Bucureștiului și Timișoarei și echipei tehnice care ne-a favorizat o legatură pe Skype foarte bună și să ne bucurăm că a venit primăvara acum în această săptămână critică, între 1 marie și 8 martie. Toate cele bune și o seară frumoasă tuturor!

Lucian Bojin:Mulțumim mult! La revedere!

Alexandru Lefter: Mulțumim! La revedere!