ÎNREGISTRAREA VIDEO ȘI TRANSCRIPTUL

Bogdan Dumitrache: Bună seara, ne revedem în amfiteatrul Cuza unde nu ne-am mai văzut de aproape 10 minute, pentru cei care nu ați fost până acum pe laptop sau pe PC a fost o conferință legată de poprire, continuăm cu dezbaterea obișnuită de luni seara de la JURIDICE.ro, considerați că este ora 19:30. O temă cu un titlu care a creat discuții în rândul speakerilor pentru că titlul fiind lansat, el a trebui să fie umplut și cu un conținut pe măsură – Utilizarea, ascunderea și vânzarea părților sociale – e gândit sigur ca operațiuni separate pe care le poți face cu părțile sociale. La această masă care nu e rotundă, dar nu mă-ndoiesc că se va dovedi așa pe parcursul acestei dezbateri, avem 3 invitați cărora în primul rând trebuie să ne și să îmi cer scuze pentru faptul că n-am reușit să începem la ora 19:30. O să încep cu o premieră la dezbateri, doamna conferențiar doctor avocat Luminița Tuleașcă, managing partner la Tuleașcă Lawyers, mulțumim pentru prezență.

Luminița Tuleașcă: Bună seara, mulțumesc pentru invitație!

Bogdan Dumitrache: Mai departe, doamna avocat, Anca Danilescu, senior partner Zamfirescu Racoți & Partners, din nou la dezbateri, mulțumim!

Anca Danilescu: Bună seara, mă bucur să mă aflu din nou aici.

Bogdan Dumitrache: Și o noutate la dezbateri, nu din punctul de vedere al partenerului dezbaterilor, Dobra Coșoreanu & Asociații, ci din punctul de vedere al executorului judecătoresc prezent astăzi alături de noi, prezent de ceva vreme, pentru că a fost participant activ și la conferința Red Business dedicată popririi, domnul executor judecătoresc Iulian Coșoreanu de la Dobra Coșoreanu & Asociații, mulțumim pentru prezență.

Iulian Coșoreanu: Bună seara, mulțumesc foarte mult pentru invitație.

Bogdan Dumitrache: Și urmează evident canonul obișnuit al ultimelor dezbateri, momentul de prezentare, după care îi dăm drumul. Bună seara din nou, sunt 3 cuvinte, utilizare, ascundere și vânzar, să respectăm ordinea titlului. Utilizarea părților sociale, cine se bagă?

Anca Danilescu: Recunosc că titlul a fost unul foarte interesant, ales special poate cumva pentru a încurca participanții și ascultătorii, am stat puțin să mă gândesc când ați circulat voi tema dezbaterilor, oare ce ar fi de discutat sub pălăria acestui titlu cuprinzător și în același timp nu foarte exact în ceea ce privește țintele urmărite, și-atunci am încercat să le iau pe rând și să mă gândesc la utlizarea părților sociale. Îi voi lăsa pe ceilalți participanți dacă doresc să vorbească despre ce face un asociat în mod normal cu părțile sociale într-o societate cu răspundere limitată, cred că ar fi interesant de discutat la acest capitol și cum pot fi folosite părțile sociale de către altcineva decât de către proprietarul acestora, decât de către asociatul unei societăți cu răspundere limitată și instituția care firesc mi-a venit în cap a fost cea a uzufructului reglementată de Codul civi. Mărturisesc că în practică din experiența mea de avocat până acum am întâlnit de foarte puține ori folosirea acestui contract în materia părților sociale și probabil nu întâmplător, ci pentru că există anumite dificultăți, există anumite rețineri în a folosi asemenea instituție juridică. N-o să dezvolt acum tehnic ce înseamnă contractul de uzufruct și cum se poate exercita el. Din punctul meu de vedere consider util să dezvolt unele neclarități pe care eu însămi le am și pe care probabil am putea să le lămurim împreună sau cel puțin să găsim împreună o soluție mai apropiată de varianta corectă. Uzufructul și în general uzufructul asupra părților sociale presupune ca regulă acordarea dreptului de folosință de către nudul proprietar către uzufructuar asupra unui bun, în cazul nostru asupra părților sociale. Ei bine, potrivit Codului civil folosirea acordată uzufructuarului poate să fie ca regulă exclusivă, dar nu este obligație și m-am gândit – ce se întâmplă atunci când nudul proprietar și uzufructuarul convin totuși ca folosirea părților sociale să nu fie exclusiva? Evident în cazul altor bunuri decât părțile sociale, probabil chestiunea se rezolvă mai simplu, în cazul unui imobil pot stabili împreună un grafic de utilizare a bunului respectiv, în cazul părților sociale, ce faci? Stabilești pe rând o zi exercit eu voturile cu privire la anumite chestiuni, în altă zi exerciți tu voturile respective cu privire la aceeași chestiune? Pentru că așa cum vom vedea mai departe, și chestiunea exercitării dreptului de vot este discutabilă, nu este clar delimitată între uzufructuar și nudul proprietar. Cred că în cazul părților sociale, absența unei folosințe exclusive cu privire la acestea nu este neapărat de actualitate și de aplicabilitate, cred că este o situație particulară și cred că în cazul părților sociale de fapt uzufructuarul este cel căruia i se acordă folosința exclusivă și dreptul de a culege fructele, respectiv dividendele, de vreme ce nudul proprietar conservă într-adevăr proprietatea și în funcție de convenția părților și de prevederile legale exercită dreptul de vot asezonat acestora cu privire la anumite chestiuni. Deci, din punctul meu de vedere, este foarte dificil să vorbim de o folosință neexclusivă în cazul părților sociale.

Bogdan Dumitrache: Eu cred că ar crea și dificultăți în societate și nu numai în Adunarea Generală pentru a stabili de fiecare dată și pe cvorum și pe ponderea de luare a deciziilor, dacă cel care a votat avea dreptul ca uzufructuar sau ca nud proprietar care și-a pierdut o parte din folosința bunului.

Anca Danilescu: Cu atât mai mult cu cât ca urmare a modificării Legii 31 prin Codul civil a dispărut repartizarea foarte clară dreptului de vot aparținând uzufructuarului și dreptului de vot aparținând nudului proprietar, respectiv diviziunea între Adunare Generală ordinară și Adunare extraordinară care era aplicabilă oricum exclusiv în cazul acțiunilor. În cazul părților sociale oricum nu am fi putut vorbi de o diferențiere strict pe Lege, că evident actele constitutive prevăd și în cazul SRL-urilor de multe ori tipuri diferențiate de Adunări Generale. Acum Codul civil nu mai face o referire clară a dreptului de vot, ci lasă cumva la latitudinea părților a interpreta ce înseamnă exact dreptul de vot care vizează substanța bunului, respectiv a părșilor sociale și dreptul de vot care nu vizează o astfel de substanță a bunului, pentru că așa cum se menționează în Codul civil în cazul părților sociale sau al acțiunilor sau al altor bunuri în general, dreptul de vot care vizează substanța bunului este conservat de către nudul proprietar în vreme ce toate celelalte drepturi aferente părților sociale sunt exercitate de uzufructuar, dar atenție această partajare nu este una obligatorie, aceasta este regula într-adevăr, dar potrivit Codului civil părțile pot să deroge prin convenția lor de la această regulă, sancțiunea fiind inopozabilitatea față de terți dacă nu aduci la cunoștință prin modalități specifice.

Bogdan Dumitrache: Deci art. 741, nu știu dacă l-am identificat în mod corect, pentru că titlul se referă la părți sociale și într-adevăr art. 741 alin. (1) face referire la acțiuni sau alte valori mobiliare, nu prea ne încadrăm, unei părți indivize, unei cote-părți din dreptul de proprietate sau oricărui alt bun aparține uzufructuarului. După care într-adevăr alin. (2) păstrează ceva și pentru nudul proprietar, definirea a ceea ce păstrează nu e făcută parcă în tipare de Lege 31, ci într-o zonă care e mai puțin fermă. Modificarea substanței bunului principal și se dau exemple, cum ar fi capitalul social sau bunul deținut în coproprietate, nu ne interesează, ori schimbarea destinației acestui bun sau încetarea societății, reorganizarea ori încetarea persoanei juridice sau, după caz, a unei întreprinderi. Par a fi niște exemple destul de dure, niște situații care să aibă o anumită gravitate.

Luminița Tuleașcă: Încercând să intervin puțin aici, cred că totuși uzufructul părților sociale ar încălca în anumită măsură caracterul intuitu personae al societăților cu răspundere limitată.

Bogdan Dumitrache: Ați avea o explicație pentru faptul că n-avem exemplu, avem referiri la acțiuni mobiliare.

Luminița Tuleașcă: Aceasta ar putea fi explicația, pentru că atâta vreme cât uzufructuarul ar fi o terță persoană și și-ar exercita toate drepturile sociale inclusiv participarea la Adunarea Generală, nu facem acum distincție între Adunarea Generală obișnuită și cea extraordinar, s-ar pune problema încălcării acestui caracter intuitu personae al societății. Încrederea asociaților între ei n-ar mai exista, deci este din punctul meu de vedere se încalcă acset caracter în acest moment în cazul societăților cu răspundere limitată.

Anca Danilescu: Sunt de acord cu această interpretare, respectiv cu faptul că uzufructul asupra părților sociale ar reprezenta într-adevăr o încălcare a caracterului intuitu personae, pe de altă parte este adevărat că Codul civil nu distinge, deci din punctul meu de vedere, sunt de acord cu critica adusă acestui mecanism și sunt perfect de acord că este cumva o încălcare a principiului intuitu personae caracteristic societăților cu răspundere limitată, pe de altă parte cred că Codul civil se referă și la părți sociale pentru că nu distinge și iarăși mai cred că nu ar fi singurul caz, să spunem, în care Legea a recunoscut posibiltatea unei alte persoane de a intra în societate sau de participa la viața socială, pentru că în cazul de față nu vorbim de dobândirea dreptului de proprietate în dauna acestui caracter intuitu personae, mă gândesc că acum, să spunem, în cazul instituirii unei ipoteci asupra unor părți sociale a cărei executare va avea ca efecte evident intrarea unui terț în societate. Pe vremuri erau discuții îndelungate în ce măsură executarea în sine este condiționată la rândul ei de aprobarea a ¾ din acordul asociaților, Legea prin modificările din 2015 se pare că a mai clarificat situația, pentru că se precizează expres că acordul asociaților este cerut doar la momentul consitutirii ipotecii, nu și în momentul înstrăinării ca urmare a executării părților sociale și iarăși există un articol, 66 dacă nu mă-nșel din Legea 31 care permite creditorilor să pună sechestru și să vândă părțile sociale.

Luminița Tuleașcă: Dar aici cred că totuși ar trebui să facem o distincție. Atâta vreme cât art. 202 alin. (5), sunt aplicabile și în cazul ipotecilor asupra unor părți sociale în ceea ce privește consituirea ei, cu alte cuvinte există un acord prealabil. Oricum un principiu al asociaților dat în condițiile prevăzute de alin. (2), prin votul aprobat acestă ipotecă prin votul asociaților reprezentând cel puțin ¾ din capitalul social. Prin urmare, dacă în cazul uzufructului ar interveni hotărâre a Adunării Generale a asociaților prin care s-ar accepta, s-ar aproba încheierea acestui contract de uzufruct, da, este posibilă și în acest caz, altminteri, în opinia mea, în niciun caz. Faptul că art. 741 din Codul civil nu face nicio distincție nu reprezintă un temei suficient pentru a încălca caracterul intuitu personae al societății cu răspundere limitată, Legea 31, după cum bine știm, fiind o lege specială.

Anca Danilescu: Aș completa în aporbarea acestui raționament faptul că prin noul Cod dreptul de uzufruct poate fi cedat fără acordul nudului proprietar, deci practic ne-am putea trezi în situația în care în fiecare zi un uzufructuar transmite mai departe către un terț dreptul de a folosi și părțile sociale, deci cumva voința socială ar fi viciată prin acest mecanism. Deci, sunt de acord că într-adevăr este o încălcare a caracterului intuitu personae, nu știu în practică dacă instanțele s-au confruntat cu asemenea situații, dacă au fost chemate să judece cu privire la unn uzufruct asupra părților sociale. Cred că nu, pentru că am căutat sumar jurisprudență pentru dezbaterea de astăzi și nu am găsit, dar evident nu am făcut o căutare extinsă și după cum am spus, în experiența mea personală nu am întâlnit foarte des un asemenea mecanism, tocmai pentru că naște asmenea dificultăți, pentru că naște un anumit risc. Atâta vreme cât noi discutăm între noi necesitatea unui acord sau nu, natura drepturilor uzufructuarului, obiectul la care acestea se referă ar fi dificil să sfătueiști un client cu inima deschisă, vorbind din perspectivă de avocat, mergi, este o cale sigură, fă acestu uzufruct asupra părților sociale că practica este destul de limitată în această materie, pot exista riscuri aferente. Evident ne-am putea gândi ca o soluție ajutătoare la un uzufrucat care să fie aprobat în prealabil de asociații sociețății, dar evident că asta nu poate fi neapărat o regulă în practică pentru că chiar și în societățile de persoane, cu atât mai mult în societățile de persoane interesele asociaților sunt de multe ori foarte divergente, sunt societăți mai mici cu personalități puternice și din experiență proprie știu că este foarte greu să pui de acord asociații să aprobe.

Bogdan Dumitrache: Unul rău, mic și rău cu 10%, care pe o constituire ipotecă de parte socială nu poate mișca, va putea specula că în Codul Civil se face referire explicită la acțiuni, sigur, fără a fi interzis scenariul părților sociale și ar spune nu, chiar dacă voi cei cu 90% ați aprobat să se constituie un uzufruct, nu avea ce să caute uzufructuarul, nu s-a luat o decizie în mod valabilă, deci într-adevăr, poate de asta noi avem practică pentru că nu este ofertant, chiar dacă ar exista un interes practic pentru o asemenea figură juridică, nu e ofertant cadrul legal, nu e suficient de apăsat încât să poți să faci experimente.

Anca Danilescu: O mare parte problemă legată tot de uzufruct și de incertitudinile cu privire la această instituție juridică o reprezintă absența unor prevederi exprese referitoare la opozabilitate și la modul în care, mă refer strict la uzufructul asupra părților sociale și al acțiunilor, dacă preferăm să considerăm că el există. Te întrebi unde trebuie să înregistrezi acest uzufruct ca să ai garanția că el este opozabil atât asociaților, atât societății și terților pentru că dacă în cazul uzufructului asupra creanțelor nu se precizează expres că se urmează regulile cesiunii ce creanță, e discutabil, nu aș vrea să intru eu în acestă teorie, în ce măsură părțile sociale și acțiunile sunt considerate drept de creanță sau nu, dar nu există niște reglementări clare care să spună uzufructul se înregistrează la Registrul Comerțului fie se înregistrează în registrul asociaților, nu e nevoie să se înregistreze în arhiva electronică sau nu mai știu eu unde pentru a fi impozabil, deci în absența unor reglementări exacte există și acestă incertitudine.

Bogdan Dumitrache: Mergem mai departe cu ascundere sau cu obligație de plată a prețului cesiunii.

Anca Danilescu: Da, ascunderea a fost iarăși o găselniță.

Bogdan Dumitrache: Nu la ascundere chiar ar putea fi domeniu practic dar tocmai e greu de găsit jurisprudență, e și ascunsă.

Anca Danilescu: Numai pentru că e și ascunsă și cei care le-au ascuns, le-au ascuns foarte bine și atunci da. Iarăși în ceea ce privește ascunderea nu contest aplicabilitatea unui asemenea concept mai ales în jurisdicțiile unde putem vorbi de instituția trust-ului și trustee-ul. Practic, noi acolo, într-adevăr, și am întâlnit cazuri pentru că am avut clienți care erau guvernați de alte jurisdicții și în jurisdicția respectivă exista posibilitatea de a avea așa numitul beneficiar real al acțiunilor în cazul respectiv, mă rog, părți sociale la noi și beneficiarul legal, deci se făcea o diferență clară între cine este înregistrat în registrul asociaților, în Registrul Comerțului ca proprietar al acțiunilor sau al părților sociale și cine avea beneficiul efectiv al acestora. În dreptul român ca modalități de așa numită ascundere, folosesc asta pentru plăcerea de a utiliza titlul dat de voi în continuare, mie mi-a sărit în ochi instituția fiduciei pentru că tot a fost nou introdusă în acest cod întrucât fiducia ar permite proprietarului părților sociale să transfere dreptul de proprietate asupra lor unui terț specializat evident cu scopul de a valorifica respectivele părți sociale și de a obține un beneficiu pentru un beneficiar care poate fi constitutorul, fiduciarul sau un terț. Totuși nu cred că la noi o asemenea instutuție iarăși puțin utilizată în practică după știința mea are un asemenea rol de a masca să spunem așa proprietarul real al părților sociale, pentru că contractul de fiducie prin condul nostru civil este un contract foarte publicizat, el se închieie în primul rând în formă autentică deci oricum mergi la notar pentru încheierea lui, se știe cine este proprietarul, cine e fiduciarul, de asemenea ai obligația, fiduciarul are obligația de a-l înscrie la administrația financiară, la autoritățile fiscale și atunci iarăși se face o publicitate suplimentară și în sfârșit pentru pozabilitate față de terți e necesară înscrierea lui în arhiva electronică sau după caz dacă e vorba de imobile și la cartea funciară deși cumva conceptul pentru care trustul a fost gândit în dreptul anglo-saxon, cred că nu se suprapune mai puțin sau în totalitate cu instituția fiduciei. Fiducia ar putea fi utilă din alte considerente, din punct de vedere al limitării dreptului creditorilor să urmărească anumite bunuri din patrimoniul proprietarului dar nu putem vorbi neapărat de o asemenea ascundere și iarăși că tot am vorit de acordul asociaților, cu atât mai mult cred că în cazul fiduciei unde clar se transferă temporar, e adevărat, un drept de proprietate ar trebui să vorbim despre acordul asociaților pentru că aici un astfel de transfer ca să aibă un sens trebuie să fie înscris și în registrul asociaților, trebuie să fie înscris și la Registrul Comerțului deci e cumva o formă de transfer al dreptului de proprietate asupra părților sociale.

Bogdan Dumitrache: Ca fiduciarul să fie recunoscut.

Anca Danilescu: Da, altfel la ce să folosești o asemena instituție. Deci ideea aceasta de a le ascunde în spatele unei fiducii, în mod particular nu cred că se aplică. Iarăși o altă modalitate ar fi simulația, încheierea unui act secret de vânzare cu privire la părțile sociale, dar iarăși utilitatea este limitată cu scopul ascunderii repet pentru că oricum ai aceleași restricții despre care am vorbit până acum, vorbim iarăși de acordul asociaților, acordul de obligativitate de a înscrie transferul în Registrul Comerțului și în registrul asociaților, deci eu mărturisesc că n-am descoperit în dreptul român și nici nu mi-aș fi dorit pentru că clienții noștri nu ne-au cerut acest lucru. O modalitate valabilă de ascundere a adevăratului proprietar, una complet neașteptată mi-a venit în cap gândindu-mă la cu totul alt subiect. Părțile sociale care sunt dobândite ca aportare a unor bunuri comune de către soți la capitalul social al unei societăți, inclusiv societate cu răspundere limitată pentru că, nu rețin acum exact articolul, se presupune că în cazul în care soții aportează un bun comun la capitalul social al unei societăți, părțile sociale sunt ale unuia dintre soți, se presupune acordul celuilalt soț pentru aprotarea bunului respectiv, dar în același timp, părțile sociale sunt bun comun al soților respectivi, deci în registrele publice avem un singur soț ca proprietar, ca efect al bunurilor.

Luminița Tuleașcă: Asta în cazul în care celălalt soț nu dorește să figureze în calitate de titular. Este cel mai bun exemplu de ascundere a părților sociale.

Bogdan Dumitrache: 349 alin. (2), în cazul prevăzut la alin. (1), titularul aportului este asociat, dar părțile sociale sau acțiunile sunt bunuri comune, deci trebuie să verific, că deși apare un asociat în societate, părțile sunt bunuri comune, terții nu sunt asociați, pentru că cel ce exercită singur drepturile ce decurg din calitatea de asociat este soțul asociat. Interesant alin. (3), care este procedura prin care se recunoaște și celuilalt soț calitatea de asociat. Te asociezi cu cineva și dai și peste o altă persoană. Sigur că rămâne asociat soțul inițial, dar te trezești în societate că sunt 3.

Luminița Tuleașcă: Da, dar în momentul în care ți-aduce bunul ca aport la constituirea capitalului social se declară statutul acestui bun, adică bun comun și se știe că asociații cunosc persoana celuilalt soț care nu figurează în mod oficial ca asociat în societate, deci ca proprietar al părților sociale. Este o chestiune doar de opțiunea celuilalt soț.

Bogdan Dumitrache: Miza este că există un aport cu un bun și mă gândesc că acest lcuru să nu fie cunosc celorlalți asociați, mai ales dacă avem un bun imobil corporal. Dacă ei nu recunosc, se bazează pe declarația acelei persoane despre care lumea știe că este căsătorită, că intră în societate cu bunuri proprii și se află ulterior că în realitate bunul este comun, consecință, părțile sociale sunt bunuri comune, consecință celălalt soț avea să intre și el în societate. Poate fi o situație fie în limita unei intenții sau relei-credințe a soțului care a aportat, care știa regimul juridic al bunului, fie o situație juridic imputabilă sigur lui, nu neapărat că rea-credință, el și-a imaginat că este într-o ipoteză de bun propriiu și s-a descoperit ulterior în urma litigiului că de fapt bunul cu care a aportat era bun comun și de aici toată consecința, posibilitatea celuilalt soț care nu a semnat contractul de societate de revendica în temeiul alin. (3) calitatea de asociat. O chestiune destul de complicată și care pe un SRL afectează zdravăn caracterul intuitu personae, mai ales dacă aportul celui care a însemnat contractul de societate este de până la 75%, zici că ai ¾ control. Alte modalități de ascundere?

Anca Danilescu: Nu ca modalitate de ascundere, ci a arăta că de fapt Legea evoluează pentru a lăsa cât mai multe portițe să ascunzi de fapt beneficiarul real. Chiar în experiența noastră ca avocat, ești obligat în temeiul Legii referitoare la prevenirea spălării banilor, de exemplu, ai diverse obligații față de autoritățile competente, una dintre acestea este de a identifica în măsura posibilului atunci când iei contact cu un client care este beneficiarul real al societății care devine clientul tău. Aceasta este o lege dezvoltată pe baza directivei europene în domeniu, o a 4-a directivă, fiind adoptată prin 2015 care are ca scop exact transparentizarea deținerilor acțiunilor sau părților sociale. Am văzut cu surprindere chiar în legislația olandeză, ei fiind o jurisdicție binecunoscută pentru ascunderea sau oferirea posibilității de necunoaștere a beneficiarului real, că acum tendința este de a crea un registru public al beneficiarilor reali la care să aibă acces, asta este încă în dezbatere, fie doar anumite autorități sau persoane interesate, inclusiv din considerente de securitate, fie un acces mai larg, deci iată că și în astfel de jurisdicții deja tendința este de a elimina posibilitatea de “ascundere” a părților sociale, de a se merge și în contextul internațional în care trăim spre o transparentizare și spre o evitare a unor chestiuni legate de spălarea banilor, terorism și așa mai departe.

Bogdan Dumitrache: Dacă vreți să simulați în voie, dar să fie într-un registru public.

Andrei Săvescu: Eu am citit că în realitate aceste demersuri care se fac au ca scop real să crească un pic costurile pentru ascunderea beneficiarului real, pentru că în realitate, am citit în ziar, pentru că eu nu am confruntat cu asemenea situații pentru că ar fi trebuit să raportez la oficiu și n-a fost cazul, deci am citit în ziar. Se întâmplă unele afaceri ca SRL-urile să fie deținute, adică părțile sociale să fie deținute pe calupuri de mai multe societăți comerciale, adică, eu știu, un SRL are 10 părți sociale și fiecare parte socială este deținută, în general 8 dintre ele sunt deținute de persoane juridice care sunt niște castroane, ca să nu le spun bidoane, castronul este ceva mai deschis decât bidonul, iar atunci părțile sociale se transferă foarte ușor, pentru că în realitate se schimbă proprietarul ca să spun așa colocvial, din spatele firmei care deține partea socială respectivă. Sigur că acest mecanism este ceva mai costisitor, iar directiva care cere beneficiarul real se oprește la persoane juridice deținute pe acțiuni unde nu avem practic un beneficiar real, acea persoană juridică, iar după cum bine știm societățile pe acțiuni așa sunt concepute tocmai ca să nu se poată identifica beneficiarul real. Ceea ce voiam să subliniez este că impresia mea, domeniul dreptului comercial nefiind din specializarea mea principală, adică preocuparea mea principală, este că în realitate este vorba despre o creștere a costurilor pentru a realiza astfel de operațiuni, ci nu elemente de oprire.

Iulian Coșoreanu: Și tot în continuarea articolului de care povesteai, am întâlnit de foarte multe ori în executare silită în care părțile sociale la rândul lor sunt deținute de alte societăți, societăți pe acțiuni sau SRL-uri care la rândul lor au acționari persoane juridice care dețin în afara țării. Nu mă refer doar la offshore. Era tot în articolul despre care vorbeai când în executare silită încercăm să mergem pe sursă să vedem debitorul nostru care are o anumită parte socială într-o societate comercială și mă refer la debitorul nostru, persoană fizică sau persoană juridică ale cărei părți sociale încerc să le urmăresc și o să mi se dea posibilitatea de a ridica foarte mingi la fileu cum și cât d emult putem executa aceste părți sociale și o să mă refer la ele, mergem într-adevăr în ascunderea lor, beneficiarul real este undeva departe. Dar într-adevăr cu niște costuri.

Andrei Săvescu: Beneficiarul real e undeva departe juridic, adesea el este aproape fizic vorbind.

Anca Danilescu: Vreau să menționez că Legea și Directiva la care mă refeream eu fac referire particular la persoană fizică, deci dezideratul ar fi să identifici într-adevăr persoana fizică deținătoare.

Bogdan Dumitrache: Intrăm și pe penal ca să fie interdisciplinar.

Anca Danilescu: Să știi că atunci când am văzut titlul, ne-am gândit care ar fi ariile de drept vizate de acest titlu, pentru că evident poate avea și conotații penale, pentru că și dacă vorbim de simulație până la urmă este perfect legală pe Codul civil și este permisă, dar contează evident care este scopul unei asemenea operațiuni, că dacă urmărești o cauză ilicită, chiar dacă simulația este reglementată în Codul civl bineînțeles că operațiunea respectivă capătă caracter penal, asta fără dubiu, la fel cum și fiducia are ca scop o cauză ilicită sau de eludare a unor prevederi legale cum ar fi interdicția de a face o liberalitate prin fiducie, intrăm pe tărâmul dreptului penal.

Iulian Coșoreanu: E bine că nu ați suspectat executorii judecătorești participanți, că noi de obicei căutăm bunurile ascunse sau mai puțin la vedere.

Luminița Tuleașcă: Cred că această temă ți-era adresată.

Bogdan Dumitrache: Să-I dăm drumul atunci, pachet de părți sociale.

Iulian Coșoreanu: M-am gândit și recunosc că am avut aplecare asupra acestui subiect mai ales în practică. Dacă pe 1865 Codul de procedură civilă era o întreagă discuție dacă putem urmări sau nu părțile sociale pe care cineva le are într-o societate comercială și se făcea acea distincție clară, domnul profesor Turcu spunea în mod clar și precis că SRL este o societate și de capital, dar mai întâi este o societate de persoane și părțile sociale nu pot face obiectul unei executări silite. Noutatea adusă de prevederile art. 757 Cod de procedură civilă urmată de modificarea art. 66 alin. (2) din Legea 31/1990, prin Legea 152/2015 reglementează din punctul meu de vedere al practicianului în mod clar în acest moment posibilitatea creditorilor de a urmări și de a vinde părțile sociale deținute de debitori în vederea recuperării creanței. Prin această modificare avem pusă la dispoziție o nouă modalitate de urmărire indirectă a patrimoniului debitorului, într-adevăr o modalitate controversată, o modalitate care a născut foarte multe polemici, dar o modalitate pe care societatea noastră a urmat-o, modalitate care s-a bucurat de soluții pronunțate în contestațiile la executare favorabile, menținute inclusiv în căile de atac. O să încerc să mă refer foarte rapid la aspecte tehnice privind executarea silită a părților sociale. De ce? Întotdeauna executarea silită eu o privesc cu o foarte mare doză de pragmatism, într-adevăr trebuie respectate întocmai prevederile legale în materie și o să mă refer în primul rând la dificultățile urmării părților sociale prin executare silită. Avem anumite aspecte tehnice în sensul că procedura de vânzare silită începe cu efectuarea unui raport de evaluare și întocmire a unui caiet de sarcini care trebuie să conțină sub sancțiunea nulității vânzării și asta este foarte important. Din punctul meu de vedere cea mai importantă piesă și cel mai greu de realizat în urmărirea părților social, pentru că am și sub sancțiunea nulității vânzare, caietul de sarcini trebuie să conțină sub sancțiunea nulitătții vânzării actul cnstitutiv al societății, numărul și felul acțiunii sau părților sociale supuse vânzării, garanțiile constituite asupra lor, clauzele speciale privind vânzarea sau concesionarea acestora și drepturile de preferință acordate asociaților, situația financiară anuală pe ultimele 2 exerciții financiare, precum și orice documente necesare pentru aprecierea consistenței și valorii drepturilor societare aferente părților sociale scoase la vânzar. Dacă treci de această etapă, te apropii cu pași repezi spre finalitate.

Andrei Săvescu: E limpede că dacă societatea n-a depus situațiile financiare, nu pot fi executați asociații.

Iulian Coșoreanu: Mai mult, în executare silită niciodată debitorul nu te-așteaptă cu aceste informații cu toate că are obligația clară să-ți pună la dispoziție, să-și aducă concursul. Personal în anii de executare silită, nu am întâlnit debitor să-și dea concursul în a face executare silită. Or, identificarea acestor piese care compun caietul de sarcini este misiunea cea mai grea pe care executorul jduecătoresc o împarte cu expertul evaluator puțini la număr, puțini care sunt în stare să evalueze, el trebuie să evalueze fondul de comerț, el trebuie să știe foarte bine plusurile și minusurile, el trebuie să prezinte foarte foarte în detaliu, să treacă peste caracterul tehnic, dar trebuie să întocmească acel caiet de sarcini, în lipsa mai multor elemente. Actul constitutiv îl iau de la Registrul comerțului, poate am norocul să-și fi depus acolo și situațiile financiare, să spunem că sunt în posesia acelui aciet de sarcini care se comunică debitorului și aici vine partea cea mai frustrantă din punct de vedere al executorului judecătoresc deoarece contestația are un drept de opoziție ce se poate formula în termen de 5 zile de la comunicare. Or, eu nu pot să continui vânzarea silită decât în lipsa obiecțiunilor sau după rămânerea definitivă a încheierii de soluționare a acestora. Prin urmare, simpla formulare a opoziției și ulterior a contestării în instanță a acestui caiet de sarcini la care techinui și probabil ai muncit ceva vreme, îți oferă o suspendare pur și simplă, fără cauțiune, fără nimic, doar trebuie să aștepți soluționarea definitivă, deci nici măcar n-am posibilitatea să continui procedura de executare silită dacă sențința nu-mi rămâne definitivă. În practica noastră referitoare la vânzarea silită a părților sociale a apărut o situație delicată în spețele în care valoarea creanței și aici voiam să ajung este mai mică decât valoarea pachetului d epărți sociale deținute de debitor.

Andrei Săvescu: Am o curiozitate până acolo, dacă nu cumva valoarea părților sociale, adică prețul de piață al lor rezultat din evaluare este indubital întotdeauna probabil mai mică decât valoarea fondului de comerț, pentru că nu înseamnă că deja stăpânești fondul de comerț dacă ai părțile sociale, fiindcă mai ales dacă mai sunt și alți asociați, tu iei o parte din părțile sociale după care vei începe scandalul cu ei.

Iulian Coșoreanu: Exact de această minge la fileu vorbeam din prisma executării silite. Tu le indisponibilizezi pe toate, pentru că tu nu ai cunoștință la momentul indisponibilizării lor și obligatoriu trebuie să faci și publicitatea la nivelul Registrului comerțului, trebuie să aduci la cunoștință celorlalți asociați din societatea respectivă că ai demarat executarea silită, că au fost indisponibilizate părțile sociale, dar tu nu ai absolut nicio posibilitate să știi valoarea lor. Și de-asta făceam referire mai devreme, tu nu evaluezi, nici n-ar mai fi vorba de o evaluare a acelor părți sociale, pentru că ele au o valoare nominală. Nu poți să te raportezi la acea valoare a părților sociale, obligatoriu trebuie să evaluezi fondul de comerț, asta este foarte important și într-adevăr dificultatea de aici apare. Ce faci în momentul în care ai un caiet de sarcini, ai un raport de evaluare, doar cu titlu exemplificativ, tu urmărești o creanță de 10.000 lei, dar fondul de comerț respectiv are o valoare cu mult mai mare și vreau să mă refer aici cu o valoare cu mult mai mare stabilită prin raportul de evaluare. Dacă am o creanță de 10.000 lei, valoarea acelui fond de comerț este 100.000 lei sau 1.000.000. Ce faci atunci? Pentru că potrivit art. 629 alin. (1) Cod procedură civilă, veniturile și bunurile debitorului pot fi supuse executării silite dacă potrivit legii sunt urmăribile și numai în măsura necesară pentru realizarea drepturilor creditorului. Dacă la vânzarea unui bun imobil, poți demonta foarte ușor, el spune că este o altă valoare decât cea stabilită prin raportul de evaluare, raportându-ne la principiul proporționalității executării anterior menționată, urmărirea silită ar trebui să se limiteze la un pachet de părți sociale de valoare egală cu valoarea creanței, inclusiv cheltuieli de executare silită care în cazul expus ete mai mic decât pachetul întreg deținut de către debitor. Și vine debitorul și spune, eu am o creanță doar de 10.000 lei, tu nu poți să îmi scoți un fond de comerț care valorează 1.000.000. Dar în primul rând executorul jduecătoresc, dificultatea mare să-i dai un răspuns anticipat niciodată prețul de vânzare. Eu într-o licitație publică ajung la 75%, scad prețul la 50%, dar risc să scot la vânzare un fond de comerț de 1.000.000 lei pentru o creanță de 10.000 ca să păstrez proporția.

Luminița Tuleașcă: Aici dacă-mi dai voie puțin să intervin. Cred că totuși nu scoatem la vânzare fondul de comerț, noi discutăm de scoaterea la vânzare a părților sociale care reprezintă titluri de participare la capitalul social al societății cu răspundere limitată. Avem o reală problemă doctrinară referitoare la această noțiune – fond de comerț. Nu se știe în acest moment dacă mai putem vorbi de fond de comerț clasic sau patrimoniul de afectațiune include în el fondul de comerț. Pe de altă parte dincolo de această dispută, nu cred că putem să ne raportăm doar la fondul de comerț, pentru că fondul de comerț înseamnă până la urmă activ, doar activ, dacă mergem pe semnificația tradițională a fondului de comerț. Cred că este și temeiul Legii 31/1990 și tot ce înseamnă legislație secundară, îmi vorbește de trasnmiterea părților sociale la o valoare raportată la patrimoniul societății, nu la fondul de comerț. Probabil că ne referim la activ net.

Iulian Coșoreanu: Eu v-am făcut precizarea expresă ce anumite trebuie să conțină caietul de sarcini.

Luminița Tuleașcă: Poate că soluția ar fi raportându-ne la numărul părți sociale, nu vindem toate părțile sociale atunci când avem o creanță mai mică decât valoarea părților sociale așa cum rezultă din evaluarea făcută de expertul evaluator prin raportare la patrimoniul societății și scoatem la vânzare doar o parte din părțile sociale.

Iulian Coșoreanu: Pot să vă spun dificultățile în acest moment. Întotdeauna este bine să te pui și în postura creditorului și în postura debitorului, să încercăm acuma să ne punem în postura adjudecatarului sau în postura celui interesat să cumpere niște părți sociale într-o societate comercială, dar el va cumpăra acele părți sociale fără posibilitatea de a participa efectiv deciziile care se iau în acea societate, fără posibilitatea de a verifica, fără posibilitatea să aibă acces. Îmi trebuie 3/4 , dar ce fac atunci când deciziile se iau în unanimitate? El va intra titular al unor părți sociale, intră într-o societate comercială și dacă-mi intră minoritar sau fără să aibă posibilitatea de decizie în acea societate comercială, niciodată nimeni nu va fi interesat să achiziționeze acele părți sociale, iar tu nu ai decât posibilitatea s-o faci, executarea silită nu urmărește bunuri, persoane, urmărește realizarea creanței creditorului, nu trebuie să faci acțiuni șicanatorii, dar de aici dificultatea, pentru că de mărimea acestei participări depinde și consistența și valoarea drepturilor societare aferente părților sociale scoase la vânzare, esențial în economia procedurii de vânzare așa cum ne arată mențiunile obligatorii ale caietului de sarcini pe care l-am menționat anterior.

Bogdan Dumitrache: Adică dilema este: ori scoți jumătate plus unu din pachet, ori nu mai scoți nimic la vânzare.

Iulian Coșoreanu: În practică până în acest moment, nu am întâlnit situația să ai posibilitatea să cumperi niște părți sociale într-o societate care într-adevăr este top 10 firme business pe orice domeniu. Intri într-o societate comercială cu plusuri, cu minusuri.

Anca Danilescu: Întrebare referitoare la executare, evident nu este domeniul meu de expertiză, dar am această rugăminte de clarificare personală, dacă, să spunem, există o ipotecă asupra unui pachet de părți sociale reprezentând un procent mai mic decât un procent confortabil care ar da un drept de vot semnificativ în societatea respectivă, să spunem că la momentul respectiv debitorul deținea 20% din capitalul social, pe atât a pus ipotecă în favoarea creditorului ipotecar.

Iulian Coșoreanu: Vă referiți strict la executarea acestei ipoteci mobiliare instituite sau este vorba de executarea unui terț?

Anca Danilescu: Este vorba de executarea acestei ipoteci, execută creditorul ipotecar. În cazul în care dumneavoastră urmați procedura de executare silită, să spunem că debitorul nu are alte bunuri semnificative în afara părților sociale deținute și ipotecate, aveți libertatea în procesul de executare de a decide că acest pachet nu este deloc atractiv pentru că nu oferă un drept de control asupra societății și atunci nu mergem mai departe cu executarea? Există posibilitatea executorului judecătoresc de a face o judecată de oportunitate cu privire la valorificarea bunului respectiv?

Iulian Coșoreanu: Tocmai la acest lucru mă refeream. În ipoteza spusă de dumneavoastră și dacă am înțeles bine, dacă nu, să mă corectați, este vorba de executarea silită a ipotecii mobiliare asupra doar anumitor părți sociale ale debitorului, doar atât deținea și dacă am posibilitatea să execut diferența?

Anca Danilescu: Atunci când executăm o ipotecă, evident că nu am cum să execut ceva asupra părților sociale celorlalți asociați. Cât am, atât am ipotecat și atât am dreptul să executaț, deci nu am cum să scot din pălărie restul părților sociale, în consecință e adevărat că acest pachet nu este unul foarte atractiv, pentru că nu conferă mare lucru în societatea respectivă.

Bogdan Dumitrache: E decizia creditorului, sub nicio formă nu ar putea executorul să o lase baltă. Sigur, executorul poate consulta și se pot sfătui, dar decizia este a creditorului și în general executarea părților sociale este executarea disperatului. Momentul în care nu-ți rămâne altceva executat. Nu e cazul neapărat ipotecarului, cine și-a luat ipotecă pe părțile sociale s-a gândit că poate chiar vrea să valorifice, dacă într-adevăr a fost vorba de o garanție pe bune, altfel este interesantă și discuția în care eu mi-am făcut ipotecă pe ceea ce părea să fie 51% din capitalul social, după aceea au loc niște majorări în care îmi diluez.

Anca Danilescu: Sau în cazul unei majorări să-ți extinzi.

Iulian Coșoreanu: Acum am înțeles pe deplin întrebarea dumneavoastră, dacă într-adevăr vedem că acea executare silită nu are sorți de izbândă. Nu, nu am eu posibilitatea, în schimb am posibilitatea să-l informez pe creditorul meu asupra costurilor, ce se întâmplă cu certificatul de adjudecare emis de executorul judecătoresc, cum el va deveni asociat în societatea comercială și sărim peste primul pas.

Bogdan Dumitrache: Întrebarea ar putea avea un răspuns mai complex. Mă uitam la 769 alin. (3) din Cod, bine, mă refer la forma republicată, în raport cu natura sau cu destinația lor, sunt la reguli de vânzare a bunurilor mobile, deci se încadrează și părțile sociale aici, bunuri mobile incorporale, bunurile se vor vinde fiecare în parte sau mai multe împreună, ținându-se seama în toate cazurile ca prin modul de vânzare acestea să nu se deprecieze, ceea ce presupune o responsabilitate poate în primul rând a executorului judecătoresc. Și aici teoretic poate fi un conflict între un creditor “să moară capra vecinului” vrea să macine participația debitorului care nu și-a satisfăcut creanța față de el creditor și faptul că executorul ar trebui să aibă grijă, chit că chiar creditorul a adjudecat acele părți sociale scoase la licitație publică să nu pună problema unei deteriorări pe ansamblu a întregii participații inițiale a debitorului prin faptul că este fracționată abuziv. Textul este general, nu se referă la părți sociale.

Iulian Coșoreanu: Nu pot să zic că mi-ai furat concluzia, asta era și concluzia mea la epuizarea subiectului, în sensul că trebuie privit cu foarte foarte mare atenție 769 alin. (3) Cod procedură civilă. Valoarea participării la capitalul social este mai mare decât valoarea creanței este necesar să se facă sau nu aplicarea. Din punctul meu de vedere, aceasta este concluzia, că în raport cu natura sau cu destinația lor, bunurile se vor vinde fiecare în parte sau mai multe împreună ținându-se seama în toate cazurile ca prin modul de vânzare aceasta să nu se deprecieze. Cum am ajuns la această concluzie? Am avut mai multe caiete de sarcini, am avut mai multe raporturi de evaluare în care chiar expertul desemnat, profesionistul mi-a spus – una mi-e când îmi scoți 50% din capitalul social, altceva când scot 100% din capitalul social, chiar debitorul la un anumit moment poate să vină și să zică – domnule, tu ai stabilit valoarea per totală părților sociale la 1.000.000 lei, tu dacă mi le scoteai pe toate la vânzare luai 1.000.000 lei, dar din moment ce tu mi le-ai scos pe rând la vânzare, ai scos câte o parte socială, ai ajuns în executare silită să nu realizezi prin vânzare decât 100.000 lei. Chiar el îți poate imputa acest lucru.

Luminița Tuleașcă: Aș completa eu, această grijă a acestei obligații de depreciere a bunului scos la vânzare trebuie să se manifeste atât față de debitor, cât și față de creditor, nu numai față de creditor.

Iulian Coșoreanu: Și vreau să ne găsim doar în situația fericită în care chiar după vânzarea acestor părți sociale prin executare silită să realizez în integralitate creanța creditorului meu urmăritor, să am o diferență de preț din vânzarea acestor părți sociale pe care s-o pun la dispoziția debitorului meu.

Bogdan Dumitrache: Morala ar fi oare noi executăm părți sociale ca bunuri sau executăm o participație, un pachet? Și-atunci dacă am face analogie la imobile, în principiu nu poti dezmembra un imobil peste capul debitorului proprietar de imobil. Despre executarea silită a părților sociale a mai fost vorba la o dezbatere, dar cu toate acestea subiectul este foarte agitat în practică, poate nu neapărat practica juridicară, poate nu este atât de multă jurisprudență pe cât de multe sunt discuțiile care se fac în legătură cu a ști dacă are sens sau nu să-ți bați capul.

Iulian Coșoreanu: Este cea mai dificilă din punctul meu de vedere această executare silită a părților sociale, lucrurile se simplifică foarte mult în momentul în care indisponibilizăm și scoatem la vânzare acțiuni în funcție dacă este sunt sau nu listate la Bursă, în acel moment responsabilitatea trece la broker, tu dai ordinul de vânzare, dar într-adevăr pe executarea silită a părților sociale îți revine o foarte foarte mare responsabilitate și piesa într-adevăr de bază piatra cea mai grea este cu evaluarea acestor părți sociale. Mulțumesc!

Bogdan Dumitrache: Alte chestiuni?

Luminița Tuleașcă: Eu mă gândeam atunci când am văzut tema inițial așa cum a fost comunicată, parcă era utilizarea, ascunderea și cesiunea părților sociale și a devenit utilizarea, ascunderea și vânzarea părților sociale. Desigur am avut o mică controversă cu Andrei Săvescu înainte să începem această dezbatere. De ce? Pentru că pornim de la premisa că suntem într-o materie specială, suntem în materia transmiterii unor titluri speciale a părților sociale care nu sunt titluri de valoare, sunt titluri de participare la capitalul social cu reguli speciale așa cum sunt date de Legea 31/1990, prin urmare nu suntem în prezența unei cesiuni de creanță clasice și nici în prezența unui simplu contract de vânzare-cumpărare, fiind un contract cu totul special. Cred că general mai bine ar fi fost să discutăm despre transmiterea părților sociale sau cesiunea părților sociale. Referitor la partea de transmitere a drepturilor sociale, cum vrem să o numim, cesiune sau vânzare, eventual prin executare silită, cred că s-ar putea pune o problemă interesantă, anume aceea a nulității transmisiunii părților sociale, mai bine spus, a nulității actului juridic prin care se realizează transmiterea părților sociale. Desigu, discutăm de situația în care părțile sociale se transmit către terțe persoane, pentru că doar în acel moment avem obligativitatea obținerii unei hotărâri a asociaților prin care să se aprobe această transmitere, deci numai terțele persoane pot ridica problema unei eventuale erori sau dol sau a unei neconformități a bunurilor vândute, că tot discutam despre natura părților sociale, dacă sunt sau nu bunuri, desigur că sunt bunuri, fiind susceptibile de apropriere. Problema nulității se pune în practică atunci când ulterior încheierii unui contract de cesiune a părților sociale, cesionarul află fie că pasivul societății este mult mai mare decât cel cunoscut inițial, eventual inițial i se indicase de cedent că nu există aceste datorii ale societății, fie activul social este mult mai mic decât cel cunoscut, or într-o asemenea ipoteză se pune fie problema nulității unui asemenea contract, deci existenței unei erori, discutăm de eroarea gravă, cea care poate atrage anularea contractului, desigur discutăm de o nulitate relativ, specifică materiei societare pentru eroare sau dol, fie de răspunderea pentru vicii ascunse, pentru neconformitatea bunului vândut. În practică, jurisprudența franceză a lămurit acest aspect indicând următorul lucru: într-o asemenea situație, datoriile unei societăți, atunci când ele există, deși inițial prin contractul de cesiune s-a indicat că ele nu există sau sunt mai mari decât cele cunoscute de cesionar, datoriile societății nu sunt de natură a fi calificate ca reprezentând vicii ascunse ale bunurilor transmise, respectiv părților sociale, pentru că nu afectează utilitatea bunului, ci valoarea bunului. Prin urmare, într-o asemenea situație n-am putea exercita o acțiune în răspundere întemeiată pe neconformitatea bunului vândut, ci întemeiată pe o acțiune în anulare, eventuala acțiune în anulare a contractului de cesiune întemeiate pe existența acestei erori. În practică însă se dovedește că cesionarii nu utilizează acțiunea în anularea cesiunii părților sociale, pentru că ei sunt interesați în menținerea dreptului de proprietate asupra acestora, ci vor acțiuna cu acțiune în pretenții, despăgubiri pentru prejudiciile cauzate datorită acestei erori asupra bunurilor transmise. Este o problemă care se întâlnește foarte des în practică, este în principiu, simplă, dar este foarte greu să califici elementele de fapt care reprezintă sau nu o eroare gravă și de asemenea să stabilești dacă acel element de fapt a fost sau nu determinant pentru încheierea actului juridic.

Bogdan Dumitrache: Dacă nu vrei anulare înseamnă că nu eroarea ar fi cea mai bună variantă, că eroarea te duce teoretic la anulare.

Luminița Tuleașcă: Eroarea dă posibilitatea părții aflate în eroare solicite anularea, acum desigur este și o discuție, există doctrinari care consideră că eroarea trebuie să provină de la ambele părți contractante și partea contractantă care este interesată poate invoca, solicita anularea, există literatură de specialitate care indică faptul că numai una dintre părțile contractante trebuie să se afle în eroare. Deci, în practică există situații în care se solicită anularea contractului de cesiune, invocaându-se eroarea ca viciu de consimțământ, există și situații în care se cere anularea doar a clauzelor de nerăspundere, pentru că avocații în general inserează în aceste contracte de cesiune clauze de nerăspundere pentru eventualele datorii, eventualul pasiv suplimentar care apare ulterior încheierii contractului. Și într-o asemenea ultimă situație un capăt suplimentar de cerere este acela a reparării daunelor cauzate prin inducerea în eroare.

Bogdan Dumitrache: Menținerea contractului mai puțin clauza de răspundere.

Luminița Tuleașcă: Deci există aceste două variante cu opțiuni aflate în mâna părții contractante care a fost indusă în eroare.

Bogdan Dumitrache: Dă un pic spre vicii ascunse, chiar dacă nu o calificăm ca atare, s-ar putea să ne ducem tot acolo, ceea ce ar interesant, pentru că neavând reglementare pe Legea 31 ar înseamna să mergem în dreptul comun și intrăm în nebunia cu variantele pe care vânzătorul acționar pe vicii ascunse ar putea să le propună cumpărătorului în loc de rezoluțiunea vânzării sau de alte remedii la care cumpărătorul ar vrea să adere. Adică mutarea discuției pe vicii ascunse în termenii noului Cod dacă aș avea contract după 2011, teoretic ar putea complica lucrurile, mai mult decît pe vremea Codului Cuza.

Anca Danilescu: Aș vrea doar o precizare să fac fără a intra neapărat în discuția referitoare la anularea contractului. E într-adevăr o chestiune de discutat, e adevărat că există și abordarea potrivit căreia tu până la urmă cumperi părți sociale, atâta vreme cât valoarea nominală este cea corectă, adică dreptul de proprietate asupra părților sociale este legal obținut, atunci nu ar trebui ca ceea ce etse în spatele părților sociale să atragă anularea contractului. Este adevărat că nimeni nu cumpără părțile sociale fără legătură cu ceea ce oferă ele în spate, dar e discutabil în ce măsură atâta vreme cât părțile sociale ele însele au elementele agreate corect validate se poate ajunge la o asemenea soluție. Ce voiam să spun într-adevăr este că în practică prin contractele de vânzare într-adevăr atât vânzătorul, cât și cumpărătorul inserează mecanisme complexe, clauze diversificate și foarte detaliate referitoare într-adevăr la ceea ce este în spatele acestor părți sociale, știm cu toții celebrele declarații și garanții ale vânzătorului care ocupă pagini în șir într-un contract de vânzare de părți sociale sau de acțiuni prin care părțile stabilesc, reprezintă inclusiv datoriile despre care s-a vorbit înainte, care este valoarea efectivă din spatele acestor părți sociale instituind de multe ori și așa-numitele mecanism de adaptare a prețului dacă într-un termen determinat de la closing se descoperă o diferență de valoare, să spunem. N-am analizat chestiunea anulării unor asemenea clauze delimitate de răspundere și de folosirea unor mecanisme este într-adevăr un subiect de discuție, dar într-adevăr părțile în general încearcă să nu ajungă la o anulare sau o desființare sau o încetare din orice cauză a contractului respectiv, ci încearcă să prezerve conținutul și încearcă să creeze încă de la început mecanisme care odată intervenite în situația respectivă să le facă cumva să treacă peste în condiții agreate încă de la început pentru a nu se ajunge într-o asemenea situație.

Luminița Tuleașcă: De acord pe situația clasică în care se apelează la avocați în care există, se execută obligația de informare care incumbă vânzătorului, când de asemenea cumpărătorul, ca să intru pe teritoriul vânzării, cumpărătorul are aceeași diligență de a se interesa, anexele contractelor, de acord, conțin un detaliu, dar există și situații în care toate aceste aspecte se dovedesc a fi nereale. Desigur intrăm din nou, putem intra din nou pe teritoriul dreptului penal, adică al înșelăciunii, dar dincolo de asta așa este, sancțiunea nulității este o ultimă sancțiune însă trebuie să gândesc că mă pun în situația cesionarului, am cumpărat părțile sociale nu numai prin înconsiderarea lor și atât, în considerearea valorilor nominale ci și în considerarea valorilor reale raportate la patrimoniul social. Or în momentul în care, spre exemplu, trecând dincolo de toate aceste aspecte tehnice de informare completă, precisă a părților prin clauzele obișnuite și prin anexele contractelor în măsura în care de exemplu avem jurisprudența, avem decizii ale curții de arbitraj comercial internațional al instanțelor, avem un preț al cesiunii de două miliarde vechi și atunci avem datorii de douăzeci de miliarde în contextul în care prin clauza de nerăspundere, prin clauza expresă în contract se prevede că societatea nu avea nicio datorie la momentul încheierii contractului și într-o asemenea situație nu pot, evident că sunt într-o situație, sunt într-o eroare, am avut o falsă reprezentare a pasivului societății și se pune problema, se poate pune problema anulării unui asemenea contract. Mă întreb ce fac eu, am părțile sociale, dar ce fac eu cu ele, cu aceste părți sociale și dacă doresc să le mențin sau nu în patrimoniul meu. Chestiunea aici este o decizie de oportunitatea fiecărui cesionar dacă utilizează această acțiune a anulării contractului de cesiune sau nu într-o asemenea situație cert este că într-adevăr, suprapunerea, granița dintre răspunderea pentru vicii ascunse și răspunderea pentru eroare sub forma anulării ca viciu de consimțământ sub forma anulării contractului de cesiune, granița este extrem de subțire și discuțiile au fost și sunt în continuare, există în doctrină și jurisprudență.

Bogdan Dumitrache: Cred că ne oprim aici, dacă mai este ceva, bine, sigur că mai este ceva de adăugat pentru că sunt multe lucruri, am început cu o întârzâiere, dar cumva am recuperat ca să spun așa pentru că ne ducem către formatul standard din punct de vedere al timpului alocat dezbaterilor la finalul unei zile destul de lungi, poate așa cum este ziua de luni în general, a fost o temă care a treversat diferite hopuri care trebuie sărite atunci când vorbim de părți sociale, aceasă realitate specifică unor societăți care pe vremuri erau intuitu personae și acum așa un pic foarte puțin încep să-și piardă din acest caracter și cred că discuția a fost un argument în plus pentru acest tip de tendință. Mulțumim invitaților și asociem mulțumirilor încă o dată scuze pentru faptul că am început mai târziu, dar am început mai târziu pentru că, vă reamintesc, după prânz am fost popriți. O seară frumoasă și o săptămână frumoasă în continuare! Mulțumim!