Invitați [ordine alfabetică]

Extras VIDEO: 22′. VIDEO integral, pentru membri: 65′

VIDEO integral, pentru membri: 65′

ÎNREGISTRAREA VIDEO ȘI TRANSCRIPTUL

Bogdan Dumitrache: Dosarul XXX. Denumirea dezbaterii din această seară care nu face excepție de la tradiția dezbaterilor JURIDICE.ro de găzdui discuții privitoare la probleme complexe, multe dintre ele inedite și ignorate de alți comentatori juridici, denumirea acestei dezbateri nu are în vedere altceva decât faptul că sursa materialului bibliografic principal pentru ediția din această seară este una anonimizată, hotărârea judecătorească pe care poate unii dintre dumneavoastră ați și parcurs-o, disponibilă pe site-ul www.rolii.ro. Este prezentată bineînțeles într-o formă anonimizată și de aici și titlul dezbaterii din această seară. Este vorba de o hotărâre care are un anumit nivel de complexitate, nu este foarte ușor de încadrat într-o anumită ramură de drept sau într-o anumită specializare, o să avem ocazia în cadrul dezbaterii din această seară să ne convingem împreună de acest lucru și fiind făcute aceste precizări introductive, permiteți-mi să fac prezentările. Deocamdată nu este pe Skype, sperăm să poată interveni până la sfârșitul dezbaterii domnul profesor Paul Vasilescu de la Facultatea de Drept Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, deocamdată ne mulțumim cu Bucureștiul, asta însemnând domnul conferențiar universitar doctor Claudiu Buglea, prodecan al Facultății de Drept, Universitatea din București, vă mulțumim!

Claudiu Buglea: Și eu vă mulțumesc pentru invitație!

Bogdan Dumitrache: Domnul avocat Cosmin Vasile, managing partner ZAMFIRESCU RACOȚI & PARTNERS, din nou la dezbateri.

Cosmin Vasile: Bună seara și mă bucur să fiu din nou la dumneavoastră în platou.

Bogdan Dumitrache: Și Andrei Săvescu și Bogdan Dumitrache. Acestea fiind precizările, momentul tradițional de prezentare publicitară, după care începem discuția. Din nou împreună, spuneam că hotărârea probabil a fost lecturată, cel puțin în parte de majoritatea celor care ne urmăresc. Totuși, pentru cei care nu au avut răgazul să o parcurgă, fără a da evident citire lecturii integrale, pentru că nu avem timp, timpul trebuie alocat discuțiilor, aș vrea să spicuiesc deocamdată din motivarea hotărârii. Este clar că această hotărâre pune probleme și de drept substanțial, dar și unele probleme de procedură. Într-un fel aș începe cu problemele de substanțial. În ceea ce privește obiectul cererii, este vorba de o cerere care a fost înregistrată la Judecătoria Lipova, sigur și acest aspect este anonimizat, dar cred că nu este o problemă să-l divulgăm. Este o cerere care a fost formulată în 8 mai 2013, aspect foarte important, pentru că are în vedere pe de o parte din punct de vedere substanțial ca temei o legislație civilă nouă, se poate discuta din punctul de vedere al aplicării legii în timp și dacă în raport cu vechea legislație civilă, cea anterioară datei 1 octombrie 2011 dacă o asemenea acțiune ar fi putut fi dedusă judecății, dar și mai important și o să accentuăm acest lucru, este o acțiune care a fost formulată după intrarea în vigoare a Codului de procedură civilă, noul Cod de procedură civilă care înseamnă pentru mulți, este sinonim cu ideea de regularizare și este o acțiune așa cum ați văzut cei care ați parcurs hotărârea care a trecut de faza regularizării. Spicuind din această hotărâre, este vorba despre o cerere care a fost înregistrată în 8 mai 2013, 8 lei taxă judiciară de timbru, suntem la un moment în care OUG 80 încă n-a intrat în vigoare și 0,3 lei timbru judiciar, iată proba peremptorie, suntem înainte de OUG 80, pe vremea timbrului judiciar, reclamantul cu datele anonimizate în contradictoriu cu pârâta a solicitat obligarea pârâtei prin lege, spune reclamantul, pârâta să devină amanta reclamantului. În motivarea cererii reclamantul susține că în urmă cu 2 săptămâni, sigur e vorba de cele 2 săptămâni care au precedat depunerii cererii, într-o duminică după-amiază se afla în casa pârâtei fiind vecini și sigur că erau singur, stăteau pe patul din bucătărie, în fine, nu intrăm în alte detalii pentru că nu sunt relevante, pârâta se pensa în oglindă, se ruja, îi vorbea provocator, aici sunt afirmații despre care vom vedea din probatoriu sărac administrat în cauză nu a rezultat. În orice caz, s-a solicitat și citarea pârâtei la interogatoriu în stabilirea veridicității faptelor. Ce este important, instanța reține la un termen de judecată, judecătoria pe temeiul rolului activ care trebuie să care trebuie să caracterizeze orice judecător într-un asemenea dosar a invocat din oficiu excepția privind caracterul nelegal al formulării obiectului acțiunii civile, excepție unită cu fondul cauzei și avem ocazia să discutăm și aceste 2 aspecte, 1. măsura unirii excepției cu fondul cauzei și 2. denumirea pe care instanța a găsit-o acestei excepții. Deci, cel puțin așa cum apare în hotărâre nu este vorba de excepția caracterului nelegal al obiectului acțiunii civile, ci este vorba de excepția caracterului nelegal al formulării obiectului acțiunii civile. Judecătoria a admis această excepție și finalmente a pronunțat o soluție de respingere, a admis prcatic excepția privind caracterul nelegal al formulării obiectului acțiunii și a respins ca fiind contrară ordinii publice și moralitărții acțiunea civilă formulată de reclamant. Aș vrea în această foarte scurtă prezentare a hotărârii să mai adaug două considerente reținute în această hotărâre, considerentele de la 6.3, 6.4 în sistematizarea pe care o oferă judecătorul, instanța a reținut că a avea o amantă ca relație de profunzime intimă este o situație care contravine adeseori, spune instanța, evită să fie foarte rigidă din acest punct de vedere, care contravine adeseori moralității celor mai multe tipuri de comunitate umană și care, deși neprevăzută de lege, nu este nici interzisă. Însă prin interpretarea normelor care reglementează drepturile personalității rezultă că nu există nicio normă care să fondeze pretenția unui reclamant nesatisfăcut în dorința lui de a obține satisfacția obligării unei persoane pârâte la predarea vieții sale intime acestuia. Or, dispunând de sine însuși, mai reține instanța, reclamantul tinde la încălcarea libertății și demnității pârâtei de a dispune de ea însăși în ceea ce privește acceptarea liberă a conviețuirii intime cu reclamantul, legea neapărând insatisfacția reclamantului prin punerea la îndemână a vreunui mijloc procesual de natura acțiunii exercitate și ultima teză din aceste considerente derizorii, reclamantul are un drept la acțiune, reține instanța, poate și aici este o explicație a faptului că s-a trecut de faza regularizării, dar obiectul acțiunii fiind nelegal, dreptul nu poate fi examinat pe fond. Propun un tur al mesei ca să vedem cum simțim această situație și modul de dezlegare, deocamdată, repet, din punctul de vedere al dreptului substanțial al problemei puse și după aceea și pe probleme de procedură, vă rog!

Claudiu Buglea: Înțeleg că în lipsa colegului de la Cluj care e mai aproape de instanța judecătorească din Crișana, ne revine nouă bucureștenilor să înțelegem o situație faptică destul de poate des întâlnită, dar care cred că nu a avut până acum o relevanță atât de clară în justiție. Cred că aceasta este problema noastră, pentru că dilema dacă cineva poate să solicite altei persoane să fie chiar și amant sau amantă.

Bogdan Dumitrache: De fapt solicită obligarea.

Claudiu Buglea: Da, obligarea, aici e problema și vorbim despre dreptul subiectiv până la urmă, dreptul subiectiv pe care încercăm să-l înțelegem fiecare dintre noi dându-ne juriști și anume dacă poți să faci până la urmă apel la forța coercitivă a statului să determini pe cineva să-ți respecte un drept sau să-și respecte o obligație. Până la urmă cred că aici ajungem noi cu dezbaterea, pentru că e o surpriză totală faptul că cineva a avut curajul până la urmă să meargă în fața instanței și să solicite să i se respecte o dorință până la urmă. Acuma filosofic trebuie să vedem care-i relația între dorință și dreptul fiecăruia dintre noi. Până la urmă, reclamantul consideră în înțelepciunea sa că are un drept.

Bogdan Dumitrache: E un drept sau un interes legitim? Instanța până la sfârșit reține și cred că are totuși dreptate că nu se poate vorbi despre un drept propriu-zis, la un moment dat în paragraful 6.3 spune că această situație, ideea de a avea o amantă este o situație care contravine adeseori moralității celor mai multor tipuri de comunitate umană.

Claudiu Buglea: Da, dar aceasta este interpretarea instanței. Până la urmă instanța are dreptul la rândul ei să interpreteze o cerere de chemare în judecată, din punctul meu de vedere, reclamantul bănuiesc că a fost asistat de un avocat care i-a formulat acțiunea. Nu știu. Cert este că trebuia să dea o formă juridică cererii de chemare în judecată. Iar în fața instanței te prezinți pentru a solicita să ți se recunoască până la urmă un drept. Faptul că instanța califică sau nu e problema instanței, acum noi trebuie să analizăm din perspectiva reclamantului în primul rând, ce-și dorea reclamantul de la decizia respectivă, pentru că ne gândim până la finalitatea în situația în care instanța ar fi administrat probe suficiente care să ateste valabilitatea până la urmă a obiectului cererii, ne gândim că s-ar fi putut ajunge la o soluție care trebuia pusă la un moment dat în aplicare. Deci de fiecare dată când cineva se adresează instanței, cred că se așteaptă și la un rezultat final, deci noi trebuie să ne gândim până la urmă din perspectiva reclamantului ce s-ar fi putut întâmpla în situația în care instanța ar fi considerat sau nu că acest drept până la urmă de a se adresa instanței, pentru că după cum ați prezentat situația, instanța nu a considerat că a luat în discuție, adică a trecut de prima etapă.

Bogdan Dumitrache: A unit excepția cu fondul.

Claudiu Buglea: Mi se pare un lucru extraordinar de important, pentru că a conferit o forță mai mare cererii de chemare în judecată în momentul în care a unit excepția, pentru că bănuiesc că avea nevoie de mijloace în plus de a-și lămuri dilema relativ la cerere. Dar cred că pentru început am încercat să pătrund puțin în meandrele acestei spețe, dar poate domnul avocat aici de față fiind mult mai aplecat spre latura pur practică, nu știu dacă a avut de-a face în dumnealui, poate ne mai ajută puțin în dezbatere cu o opinie strict practică.

Bogdan Dumitrache: Este genul de litigiu arbitrar. Prin ipoteză fiind o situație de fapt, deci neexistând o convenție anterioară.

Claudiu Buglea: Aici ar merge foarte repede pe un arbitraj în echitate. Cred că aici ar exista mai repede posibilitatea părților de conferi arbitrilor libertatea de a judeca în echitate, pentru că am încercat în speță să găsesc temeiul juridic, am senzația că avocații și reclamantul tindeau foarte mult sprea a înțelege echitatea, adică bănuiesc că se bazau pe aceste principii și cred că judecătorii până la urmă ar fi trebuit să fie abilitați să judece în echitate.

Bogdan Dumitrache: Domnul avocat, vă rog!

Cosmin Vasile: Profit de ridicarea mingiei la fileu ca să încep cu un dublu preambul, primul este răspunsul la întrebarea punctuală și aceea că în activitatea mea de avocat nu m-am confruntat cu această situație și cea de-a doua este un laudatio și autolaudatio în ceea ce mă privește pentru invitația acestei emisiuni, bănuiesc că motivul pentru care am fost invitați pentru a discuta despre această speță în mod evident fără precedent eventual ca speță publicată, chiar și într-o formă secretizată este participarea noastră la dezbaterea de acum 3 ani pe teme de logodnă. Cred că la acel moment s-a prefigurat în ceea ce mă privește o specializare de avocat logodnist, iar în ceea ce-l privește pe domnul profesor de logodnolog, specializări de care nu știu dacă mai există.

Claudiu Buglea: Dacă cei care participă la această dezbatere urmărindu-ne poate și-au dat seama că eu am avut o viziune asupra logodnei și vreau să rețineți lucrul acesta, din perspectiva dreptului internațional privat, aici nu știu dacă pot să fac acest lucru, deși cred că dacă elementul de extraneitate ar fi prezent rezolvarea speței ar fi putut să fie cu totul și cu totul alta.

Cosmin Vasile: Am înțeles, mulțumesc! Revenind la speța inedită și la chestiunile de drept substanțial pe care le ridică, aș semnala doar 2-3 idei pentru început. Prima este că din formularea acțiunii care mai degrabă este rodul unui reclamant care nu a fost asistat de avocat.

Bogdan Dumitrache: Se consemnează în practică că ambele părți sunt asistați de personal.

Cosmin Vasile: Din maniera de exprimare și din consemnările privind cele susținute la termenul de judecată, aceasta pare să fie situația, dar și din ceea ce reține instanța, ne găsim în situația în care nu se pretinde și nici nu s-ar putea pretinde existența unui drept subiectiv născut dintr-un temei prevăzut de vreo lege, ci mai degrabă de o situație juridică ocrotită de lege și anume, expectația care a fost generată în forul interior al reclamantului de conduita pârâtei. Practic acesta pare să fie izvorul acestei spețe, însă aș vrea să semnalez pentru început, cred că e cel mai bun moment, o chestiune terminologică ce poate să aibă multiple consecințe inclusiv vizavi de soluția adoptată. Instanța pare să aibă certitudinea, deși o exprimă într-o manieră prudentă, a caracterului ilicit și imoral al demersului, dincolo de încadrarea juridică a excepției respective. Pornind de la premisa pe care nu o afirmă explicit că relația socială nereglementată de lege a existenței unei relații de tip amant-amantă este una ilicită sau cel puțin imorală. În terminologia obișnuită cunoaștem că există o astfel de conotație a termenului de amant sau amantă, dar în condițiile în care noțiunea nu este una prevăzută de vreo lege, am avut curiozitatea să verific Dicționarul Explicativ al Limbii Române care oferă următoarea definiție a termenului amant și corespunzător amantă, persoană care întreține relații de dragoste cu o persoană de alt sex fără a fi căsătorit cu aceasta, sinonim ibovnic. Practic definiția standard, cea oferită această sursă lexicală nu ascunde acea latură ilicită și din această perspectivă rezultă ca avem o problemă cu însăși formularea acțiunii sau interpretarea acțiunii, pentru că ceea ce voia reclamantul nu este acel tip de relație socială prevăzută de lege care este ilicită și imorală, ci voia forma, n-avem informații despre vreuna dintre părți să fi fost căsătorită și relația să fie ocultă, imorală de altă natură și din această perspectivă cred că premisa de la care a pornit instanța este una care ar putea să fie fundamental greșită.

Bogdan Dumitrache: Aici v-aș întrerupe, cred că ce spuneți se leagă chiar de dispozițiile Codului de procedură civilă, art. 22 care definește rolul activ al instanțelor, din punctul meu de vedere lucrurile stăteau și nu numai al meu, îl avem și pe Codul vechi, dar profităm de faptul că acțiunii i se aplică Codul nou și într-adevăr Codul obligă pe judecător să dea sau să restabilească, el restabilește calificarea juridică a actelor și faptelor deduse judecății chiar dacă părțile au dat o altă denumire, cu toate acestea judecătorul nu poate schimba denumirea sau temeiul juridic în cazul în care părțile în virtutea unui acord expres și e continuarea pe care o știi. Deci practic aici judecătorul a rămas terminologic într-o formulă pe care a servit-o reclamantului și a acordat o conotație pe care nici măcar DEX-ul nu i-o acordă.

Cosmin Vasile: Judecătorul trebuie să lămurească ce vrea partea, ce vrea reclamantul, apropo de 194-197, în legătură cu conținutul acțiunii, obiectul trebuie să fie determinat, să facă prețuirea lui. Dar atunci când obiectul cât se poate de clar obligației de a face să-mi devină amantă pârâta conține un termen care nu este nici definit, nici explicitat juridic riguros, iată că problema poate să pornească chiar de la sensul în accepțiunea reclamantului și nu în altă accepțiune a acelui termen, adică mă întreb, dacă solicita obligarea să-i fie ibovnică, mai era invocată aceeași excepție și mai devenea atât de ușor incidentă acea chestiune de imoralitate și iliceitate a obiectului acțiunii?

Bogdan Dumitrache: Într-adevăr la 194 la lit. c, de-asta spuneam că este o cerere care a trecut de regularizare, aici cumva poate instanța n-a fost foarte consecventă, din punctul de vedere al cerințelor de a preciza obiectul cererii și valoarea lui, după prețuirea reclamantului, atunci când acesta este evaluabil în bani, acesta adică obiectul cererii. Aici nu era cazul de o cerere evaluabilă în bani, pentru că și din cum reține instanța în motivarea cererii era o chestiune neevaluabilă în bani, nepatrimonială. Deci pe de o parte s-a trecut de regularizare, dar pe de altă parte spuneți că în modul în care a tratat instanța obiectul cererii, cumva a existat poate o anumită tendențiozitate sau poate chiar o antepronunțare.

Claudiu Buglea: E foarte interesantă prezentarea domnului avocat, pentru că într-adevăr dacă interpretăm pe baza Dicționarului Explicativ al Limbii Române care pare foarte clar, adică concepția comună bănuiesc că ar fi fost că amant înseamnă ceva greșit, ceva rău, cred că viziunea generală ar fi fost că e o relație dincolo de căsătorie. Din câte citește domnul avocat în Dicționarul Explicativ pare a fi începutul unei relații care poate să se finalizeze cu o logodnă și într-un final cu căsătoria, adică nu cred că ar putea să existe o promisiune de căsătorie, adică logodnă fără ca între cele două persoane de sex opus, că asta e singura condiție pe care o citim și la logodnă și această condiție este îndeplinită din câte ne dăm seama din speță, trebuie să existe o etapă anterioară logodnei. Nu știu dacă etapă anterioară logodnei, relația frumoasă dintre un bărbat și femeie, pentru că trebuie să precizăm aici, nu s-a discutat în speță, cred că ar fi fost cu adevărat un obiect imoral dacă s-ar fi propus relații sexuale cu sau fără bani, atâta timp cât se vorbește doar despre a fi amanta lui, putem să spunem că persoana respectivă, mediul din care provine înțelegea prin amantă iubire.

Bogdan Dumitrache: Chiar cum s-a citit definiția, s-a pus accentul pe dragoste, deci nu e vorba de contactul sexual.

Claudiu Buglea: Dacă la început nu-mi prea înțelegeam rolul având în vedere vechea dezbatere pe care am avut-o pe logodnă, această cerere vine ca un pas anterior logodnei, pentru că la logodnă dacă ne aducem aminte este o promisiune reciprocă de căsătorie, aici nu vorbim despre promisiune reciprocă de căsătorie, dar dacă-mi aduc aminte și-atunci am discutat, până la urmă la baza acestei promisiuni trebuie să existe ceva, trebuie să existe un început, iar începutul acesta ar putea fi chiar relația aceasta de amant-amantă în viziunea Dicționarului. Prin urmare, în situația respectivă, dacă Codul civil a încercat să statornicească, să pună bazele căsătoriei prin intermediul unei promisiuni de căsătorie, de ce ar fi atât de deplasat ca cineva să solicite bazâdu-se evident pe probe, pe dorință, pe sentimente existente anterior, dacă vorbim de sentimente, aici e greu să probăm, să solicite ca cineva să-i fie apropiat, dar dacă există elemente care să fi denotat cel puțin aptitudinea spre o asemenea relație, bănuiesc că reclamantul asta încerca să dovedească, faptul că pârâta i-a arătat niște elemente de sensibilitate, de dragoste și așa mai departe.

Bogdan Dumitrache: Cumva ne îndreptăm, nu spre concluzie, că e prematur, de-abia am început dezbaterea, dar spre ideea că instanța poate ar fi fost mai inspirată să încerce o dezlegare pe fond constatând cel mult o lipsă de reciprocitate sau de caracter sinalagmatic decât faptul că obiectul cererii în sine este unul imoral, pentru că, repet, soluția a fost de admitere a excepției privind caracterul nelegal al formulării obiectului acțiunii civile și a fost respinsă ca fiind contrară ordinii publice și moralității acțiunea civilă formulată de reclamant. Deși în considerente cum am citit la începutul dezbaterii, s-a subliniat a avea o amantă ca relație socială de profunzime intimă. Am putea să discutăm aici, relație socială de profunzime intimă. Este o situație care contravine adeseori moralității celor mai multe tipuri de comunitate umană.

Claudiu Buglea: Adeseori, deci nu întotdeauna. Inclusiv instanța acceptă faptul că doar adeseori contravine, asta ar presupune că în anumite medii și în anumite situații o asemenea relație este permis, dar într-adevăr și eu cred că motivarea instanței ar fi trebui să meargă pe dreptul persoanei, în cazul nostru pârâtei, de a dispune până la urmă, pentru că atât în cazul logodnei, cât și în cazul căsătoriei trebuie să fie acordul de voință. Aici despre acordul de voință este vorba, nu știu dacă cineva poate fi obligat în general să intre în orice tip de relație, acum discuția dacă era moral sau nu să solicite acest lucru, aici putem să discutăm. Cred că obiectul discuției din punct de vedere juridic ar fi trebuit să se antameze pe ideea de drept subiectiv la viață personală, la a dispune de viața ta personală, de a dispune de sentimentele tale până la urmă. Până la urmă cine poate să cuantifice sentimentele pârâtei?

Andrei Săvescu: Sunt aproape de acord cu antevorbitorii, aș vrea să fac o precizare pe care am discutat-o înainte, că această dezbatere e legată de sărbătoarea Rusaliilor care are o anumită conotație ușor ludică la fel ca și dezbaterea legată de logodnă. Dar interesant este că atunci când am făcut dezbaterea despre logodnă, noi am pornit o dezbatere în glumă și așa cum se întâmplă uneori în drept, pornind dezbaterea în glumă titlul era “Mai rară decât fiducia, logodna”.

Bogdan Dumitrache: E adevărat că e mai rară decât fiducia, nici cazurile de fiducie nu sunt foarte multe.

Andrei Săvescu: Și am ajuns la concluzia în timpul dezbaterii că întotdeauna există logodnă când există căsătorie, pentru că logodna este o promisiune de căsătorie și bineînțeles că oamenii nu se căsătoresc în mod spontan, ci își promit mai întâi. Și mi se pare că și această dezbatere care are un titlu ușor ludic se îndreaptă spre o chestiune foarte serioasă așa cum a subliniat domnul avocat Cosmin Vasile, că dacă ne ducem la DEX și vedem sensul cuvântului amant, dacă ne ducem la dicționarul de sinonime care este citat în DEX vedem că sinonimele pentru amant sunt concubină, iubită, prietenă, metresă, amoreză, drăguță, ibovnică, posatnică, palachidă, gagică, dar primul sens din dicționarul de sinonime este concubină și cred și eu la fel ca și colegii mei că ar fi putut judecătorul să interpreteze, adică să nu ia în ușor acțiunea, dacă nu cumva, înțeleg că partea n-a avut cunoștințe juridice, dacă nu cumva el dorea să constate instanța că relația dintre ei, ei fiind vecini, el petrecându-și timpul la televizor, având anumite contacte fizice sporadice, dacă nu cumva relația dintre ei este o relație de concubinaj, pentru că o relație de concubinaj produce efecte juridice, poate ar fi putut să existe alte interese sau sunt incompatibilități la concubini, adică mi se pare că judecătorul a tratat un pic în glumă, deși probabil că el asta voia să spună – domnule, noi suntem concubini, nu este normal și ce l-a deranjat poate că ea mai aducea și pe alți, adică era concubină și cu alții.

Bogdan Dumitrache: A reținut asta în starea de fapt pentru că așa cum ai spus la un moment dat, judecătorul reține ce spune reclamantul, el s-a simțiti ofensat, pentru că ea are 23 de ani, practică sexul cu toți, chiar și cu rubedeniile ei. Iar pe reclamant îl respinge. Fapta pârâtei reprezintă o tortură pentru reclamant. E doar situația de fapt, nu acesta a fost elementul principal pentru care mi se pare mie că a fost admisă excepția.

Andrei Săvescu: Și a treia chestiune, am observat că instanța și-a motivat și probabil că în principal și-a motivat în drept pe fond pe art. 72 dreptul al demnitate, că o persoană are dreptul la demnitate. Numai că această demnitate este un cuvânt foarte interesant. Art. 72 zice că orice persoană are dreptul la respectarea demnității sale și apoi ne explică un pic, ne spune că este interzisă orice atingere adusă onoarei și reputației. Dacă ne ducem la onoare, potrivit DEX, integritate morală, probitate, corectitudine, demnitate, cinste, e clar o chestiune pozitivă onoarea, în schimb reputația este o chestiune nuanțată, reputație înseamnă părere publică favorabilă sau nefavorabilă despre cineva, felul în care cineva este cunocut sau apreciat, adică este posibil ca în anumite medii reputația de om cinstit și cu probabitate morală să nu fie avantajoasă, s-ar putea să existe oameni în anumite medii care doresc ca reputația lor așa cum este, adică părere publică favorabilă sau nefavorabilă, să fie într-un fel, s-ar putea ca oamenii să nu-și dorească mereu ca părerea publică să fie favorabilă.

Bogdan Dumitrache: Aici e de discutat, pentru că tu zici că unde legiuitorul nu distinge, nici noi să nu distingem, vorbește de demnitate și reputație, totuși alăturând cei doi termeni eu aș spune că reputație în sensul Codului civil ar însemna teoretic partea favorabilă, deși e adevărat cuvântul în DEX este la două capete, părerea publică poate fi favorabilă sau defavorabilă și tot reputație se cheamă și asta iată alimentează și explică faptul de ce multele reglementări, apropo de cele în materie de admitere ăn magistratură și promovare în sistem se cere buna reputație, nu este un  pleonasm sau o tautologie.

Andrei Săvescu: Tocmai de aceea se cere buna reputație, simplul cuvânt reputație înseamnă părere favorabilă sau defavorabilă. Nu se cere să ai reputație, se cere bună reputație, partea pozitivă a reputației. Iar în speță am impresia că reclamantul încerca să susțină că ea avea o anumită reputație care nu era chiar bună, se înțelege, din perspectiva reclamantului.

Bogdan Dumitrache: Reputația justifica ceea ce a spus domnul avocat expectanța reclamantului că în fond în raport cu această reputație afirmarea interesului reclamantului n-ar fi trebuit să fie reprimată sau privită în termeni dubioși.

Cosmin Vasile: Înainte de a trece, cred că este inevitabil, la câteva probleme de procedură necesar a fi tratate, aș vrea să mai punctez 2-3 elemente în legătură cu problema de drept substanțial pe care a ridicat-o speța. Dincolo de partea terminologică  și suntem cu toții de acord că este cel puțin discutabilă calificarea pe care a dat-o instanța, e limpede că judecătorul invocând din oficiu excepția respectivă a simțit și a dorit să pună capăt acestei acțiuni fără ca ea să fie soluționată pe fond, orice jurist înțelege această realitate. Problema care se pune este următoarea din perspectiva dreptului substanțial pregătind terenul pentru procedură – este suficientă inexistența unei relații sociale ocrotite de lege pentru a putea pune capăt fără a intra în cercetarea fondului unei asemenea acțiuni? Eu aș spune că nu, teoria generală în materie de procedură ne spune că dreptul la acțiune ocrotește dreptul subiectiv, dar și anumite situații juridice în care e necesară protecția juridică, îmi vine în minte un singur exemplu, acțiunea în constatarea negativă nu ocrotește niciun drept, dar permite reclamantului să promoveze o acțiune prin care se tinde la constatarea inexistenței unui drept a cărui existență îl lezează într-un fel sau altul. Pe de altă parte, să zicem că obiectul acțiunii era clar și să zicem mai mult decât atât că în 2 exemple pe care le pot da existau premisele care să permită formularea unei asemenea acțiuni și puteau să fie și probate. Exemplul 1 – între cei doi vecini exista o relație de prietenie în cea mai curată formă, iubire pură timp de 5 ani, de 8 martie, nu știu, cu câteva zile înainte de a introduce acțiunea a apărut o obișnuită ceartă ceea ce l-a împins la disperare pe reclamant care a solicitat ca în baza acelei relații să oblige pe pârâtă să continue relația respectivă. Varianta 2 – într-o manieră cât se poate de formală și serioasă aceiași 2 vecini poate absolveți ai vreunei Facultăți de Drept se ducea la notar și încheiau contractul de prietenie ca să nu spun amantlâc, că iarăși ar suna a peiorativ, prin care își făceau jurămintele de dragoste, nu în forma logodnei, ci sub această formă a unei promisiuni bilaterale de iubire veșnică. Într-un asemenea caz exista drept la acțiune și devenea inevitabilă soluționarea pe fond a acțiunii? Nu îndrăznesc să dau un răspuns afirmativ, pentru că mi se pare că în continuare suntem pe un tărâm nereglementat, contractul respectiv ar fi în oricare dintre forme unul nenumit, iar dreptul subiectiv în discuție, mă refer la pârâtă este un drept nepatrimonial, cel acre ține de maniera în care orice persoană poate dispune de ea însăși și din punct de vedere intelectual și din punct de vedere fizic caz în care nu știu dacă dincolo de tot ce era neclar în prezenta speță puteam să avem o construcție juridică care să permită soluționarea pe fond a acțiunii.

Andrei Săvescu: Dacă-mi permiteți, dar chiar se produc efecte juridice în afară de chestiunile respective cu incompatibilități sau poți să nu depui ca martor, găsim în legislație ajutoare sociale care se acordă concubinilor, e adevărat că pe baza unei declarații, dar poate exista interes ca doi oameni să vrea să fie recunoscuți în calitate de concubini, dar mai interesant, avem un Regulament European ce privește criteriile de azil în care se face referire la concubini, adică Uniunea Europeană recunoaște și concubinilor aptitudinea.

Bogdan Dumitrache: Dar eu n-aș lega de concubinaj, pentru că vedeți, cel puțin așa cum reține speța, nu e foarte clar că exista o relație de concubinaj. Aici practic este și o chestiune de aparență, reclamantul a perceput, el avea dreptul să se aștepte la acte binevoitoare din partea pârâtei, pârâta a avut o altă reacție, nu rezultă foarte clar.

Claudiu Buglea: Aici e ideea, pentru că într-adevăr din speță nu rezultă acest lucru, aici cred că instanța trebuia să cerceteze în concret situația, pentru că a trece foarte rapid peste problemă. Din punctul meu de vedere, scopul instanței ar fi fost tocmai acesta, să analizeze să vadă dacă a existat un trecut care să justifice o asemenea cerere, pentru că dacă într-adevăr nu exista nicio relație între persoanele respective, pur și simplu a descoperit-o, putea să dovedească acest lucru, pârâta putea să spună că nu-l cunoaște, nu l-a întâlnit niciodată, pur și simplu a văzut-o pe stradă, i s-a părut că e persoana ideală pentru el, nu discută pârâta această problemă, instanța ar fi trebuit să vadă dacă există un interes până la urmă, dacă a existat o relație anterioară pe baza căreia reclamantul și-a întemeiat acțiunea, pentru că existența unei relații anterioare ar putea să ne ducă cu ideea la concubinaj, pentru că într-adevăr dacă am analiza strict, am putea să spunem că nu există concubinaj, deci punctul dumneavoastră de vedere mi se pare mai aproape de situația prezentată, dar pe de altă parte nu putem să știm dacă exista sau nu o relație anterioară fără să există o probă.

Bogdan Dumitrache: Aici poziția pârâtei, se reține în practicaua hotărârii, când judecătoria a întrebat-o pe pârâtă dacă știe motivul pentru care a fost chemată în judecată și pârâta arată că știe, ea a solicitat să nu se mai întâmple așa ceva, este o jignire, mai adaugă că abia a putut să se prezinte astăzi la judecată deoarece are serviciu, menționează că nu are nicio pretenție de la reclamant și a solicitat să nu o mai cheme în instanță, pentru că are un serviciu zilnic și a mai adăugat că nu există nicio relație personală.

Claudiu Buglea: Analizând din această perspectivă e apărarea pârâtei, pârâta poate susține orice, exact la fel cum susține și reclamantul, acesta cred că era tocmai argumentul pentru a se administra probe.

Bogdan Dumitrache: Haideți să intrăm și la partea de procedură.

Cosmin Vasile: Cred că cel mai fascinant și inedit element de procedură îl reprezintă excepția invocată din oficiu, mai exact denumirea pe care aceasta o are și calificarea ei juridică, nelegalitatea obiectului acțiunii.

Bogdan Dumitrache: Nelegalitatea formulării.

Claudiu Buglea: Domnul Bogdan Dumitrache a insistat asupra acestui lucru și cred că este important, pentru că și din punctul meu de vedere, nelegalitatea obiectului diferă.

Bogdan Dumitrache: De fapt oscilează, la un moment dat spune nelegalitatea formulării, după din oficiu invocă excepția nelegalității obiectului.

Cosmin Vasile: Nu contrazic. Acum să pornim de la primul element. Nelegalitatea formulării acțiunii dincolo de faptul că nu există recunoscută ca atare o asemenea excepție în procedura civilă, în practică, altundeva.

Claudiu Buglea: Acesta este un motiv de casare.

Cosmin Vasile: Da, n-ar putea să existe conceptual. Adică dacă ceea ce reprezintă buba, ca să mă exprim academic, a acțiunii reprezintă o chestiune de formulare, instanța este obligată în baza rolului activ fie să califice, fie să pună în vedere reclamantului să lămurească acel aspect în funcție de poziția respectivă putând să anuleze acțiunea dacă problema se lămurește într-o manieră care vine în conflict cu legea sau nu. Următoarea remarcă este că instanța pare să împrumute niște elemente de drept substanțial și anumite condițiile de liceitate a actului juridic acțiunii civile și tot construcția juridică ce începe de la paragraful 6 este un soi de analiză pe care instanța o poate face chiar și din oficiu atunci când într-o cauză civilă sunt deduse judecății pretenții dintr-un contract să zicem lovit de nulitate absolută ca urmare a unui conflict cu normele.

Bogdan Dumitrache: Aceasta este deja problemă de fond.

Cosmin Vasile: Da, numai că există vagi elemente de înfrățire între Codul de procedură civilă și cel civil, sunt trimiteri la prescripție, la ordonanța de plată la Codul civil, dar se completează cu acele dispoziții în acea materie conform indicației punctual. Deci, în opinia mea nu poate să existe o asemenea excepție nici măcar conceptual dincolo de modul inedit în care este denumită și abordată. Și acum ca să lansez mai departe o provocare pentru discuție, să trecem peste toate aceste aspecte, să presupunem că am putea trece peste toate, ce înseamnă nelegalitatea obiectului acțiunii? Înseamnă că instanța are o problemă cu acea acțiune și o califică într-o excepție, însuși obiectul ei fiind nelegal. Vă întreb – dacă eu formulez o acțiune în revendicarea Casei Poporului acum când ies de la dezbateri juridice, o gogomănie mai mare decât această acțiune, este nelegal obiectul acțiunii mele sau sunt incidente alte excepții procedurale din cele prevăzute de Cod și acceptate de practică care să permită să fie valorificate? Mai departe, să zicem că acțiunea era formulată în baza unui contract și aveam un drept născut dintr-un contract și contractul respectiv era unul de, vreau să fiu cât mai sugestiv, de sclavie. B se obliga să presteze la simpla cerere a lui A ori de câte ori îi cerea munci fizice neremunerate în condiții inumane pe moșia lui. Varianta 1. Varianta 2 ca să rămânem la XXX, servicii sexuale în aceleași condiții.

Bogdan Dumitrache: Cu executare succesivă în ambele cazuri.

Cosmin Vasile: Bun, în aceste două situații era nelegal obiectul acțiunii sau instanța era obligată să aibă în vedere din oficiu nulitatea absolută a izvorului acțiunii cu consecințele procedurale lumești cunoscute? Eu înclin spre varianta b fără niciun fel de rezervă.

Claudiu Buglea: Evident. La lucrul acesta m-am gândit din momentul în care ne-ați oferit cele două variante care mi s-au părut foarte interesante care ar putea sta la baza unei asemenea acțiuni. Ideea de contract anterior pe baza căruia părțile se angajau să aibă o relație frumoasă și așa mai departe, simplul fapt că era o relație frumoasă sau mai puțin frumoasă până la urmă trebuia să ducă la nelegalitatea obiectului acelui contract. Din punctul meu de vedere, dacă ar fi existat un asemenea contract, era ușor de dedus în justiție, îl calificam ușor, nu trebuia neapărat să aibă o denumire contractul, evident trebuia să analizăm legalitatea obiectului contractului fără nicio discuție, dar pentru acest lucru trebuia să se solicite nulitatea contractului.

Bogdan Dumitrache: Totuși din nou, chiar dacă se cerea executarea contractului, poate instanța invoca excepție și sigur aceasta influența rezolvarea obiectului cererii, fără să se rețină în dispozitiv.

Cosmin Vasile: Există text expres în noul Cod civil că instanța poate să invoce din oficiu nulitatea absolută a actelor juridice.

Claudiu Buglea: Am ajuns exact la premisele pe care dumneavoastră le-ați propus și anume situația în care instanța trebuia să discute pe fond despre nulitatea actului juridic ca atare. Până la urmă existența unui contract ca izvor al unor obligații, la prima vedere pentru un jurist pare mult mai simplu, exista contractul, discutăm despre contract, despre obligații contractuale. Până la urmă niște obligații pot să rezulte și din fapte juridice, până la urmă acordul de voință nu trebuia neapărat să fie scris, el putea să demonstreze cu alte mijloace de probă că există un acord de voință anterior al pârâtei în legătură cu relația frumoasă dintre ei. După aceea într-adevăr pe baza argumentelor pe care pârâta le oferea în instanță, puteam să deducem faptul că n-a existat niciodată un acord. Neexistând niciodată un acord, nu exista un contract la baza pretențiilor reclamantului și atunci am fi putut merge pe lipsa temeiului legal al acțiunii.

Bogdan Dumitrache: Este o soluție tot pe neîntemeiată mai degrabă.

Claudiu Buglea: Da, dar nu știu, din punct de vedere procedural, într-adevăr acest aspect m-a frapat și pe mine. E evident pentru toată lumea că instanța a vrut să scape de cauză după ce a fost învestită trecând de prima etapă, dar modul în care a încercat să scape de cauză și anume invocând această, pe de o parte nelegalitatea formulării obiectului, pare totuși puțin mai aproape din punct de vedere juridic o nelegalitate a obiectului, chiar dacă ne trimite spre dreptul material, dar când îți spune cineva o nelegalitate a formulării în sensul că nu mi-am formulat acțiunea într-un mod legal, adică nu am prevăzut niște elemente ale acțiunii, nu pot să-mi dau seama, adică mă duce mai mult la faptul că aspecte formale ale acțiunii nu sunt corecte, nu a trecut bine în cererea de chemare în judecată obiectul și așa mai departe.

Cosmin Vasile: Da, de acord, mă uitam acum la maniera în care dispozitivul reflectă soluția. Respinge ac fiind contrară ordinii publice și moralității acțiunea civilă. Din nou încercând să fim cât mai aproape tradiție și chestiunile cu care suntem obișnuiți cu toții, acțiunea fie se admite, iese din discuție, fie se respinge, fie se anulează. Respingerea ca fiind contrară ordinii publice moralității cred că iese din variantele pe care Codul de procedură civilă le pune la dispoziție. Ori o respingi ca neîntemeiată, ori o anulezi, ori în cazul în care Codul prevede excepții care permit respingerea ca fiind lipsită de interes, ca fiind introdusă de o persoană care n-are calitatea, ca fiind inadmisibilă și așa mai departe, în toate acele cazuri discutăm despre fie sancțiuni, fie modalități de respingere a unei acțiuni care au un sprijin juridic. Și întorcându-mă la nelegalitatea obiectului acțiunii, orice fel de conflict violent la bunul-simț și juridic cu legea nu se reflectă în nelegalitatea obiectului acțiunii, ci impune o soluție de respingere potrivit procedurii a acțiunii respective. Iar dacă obiectul acțiunii este nelegal, dar nu în sensul avut în vedere de instanță, nelegalitatea chiar a formulării unei acțiuni duce la anularea acesteia. Adică dacă nu sunt în stare să formulez corespunzător o revendicare și după ce instanța îmi pune în vedere să lămuresc ce vreau și o formulez într-o manieră care vine în conflict cu textele de lege care îmi permit să formulez o acțiune în revendicare, ea poate fi anulată ca informă.

Bogdan Dumitrache: Asta e o abordare pur procedurală.

Cosmin Vasile: Și care putea să fie valorificată încă de la regularizare. Adică eu judecător sau eu arbitru nu stau să ajung să mă judec și să-mi pun o problemă vizavi de dorește prin acțiune reclamantul.

Bogdan Dumitrache: Sentimentul dumneavoastră este cum? Că instanța a dezlegat fondul? Instanța a unit excepția cu fondul și aici este altă chestiune atipică, unește excepția cu fondul, e nevoie de probe comune, or chiar instanța reține în hotărâre, practic ce probe au fost administrate în cauză? Nu prea s-a respectat nicio probă.

Claudiu Buglea: Dar este foarte interesant, pentru că pe de o parte se vorbește despre nelegalitate, dar pe de altă parte se vorbește de faptul că ar contraveni ordinii publice și moralității. Ce înseamnă ordine publică? Dacă analizăm din punct de vedere juridic, ordinea publică este formată dintr-un ansamblu de principii de drept, cu alte cuvinte trebuie să constatăm și trebuie dovedit de către instanță care sunt principiile de drept de ordine publică care au fost încălcate și cine a încălcat sau ce a încălcat principiile. Cererea de chemare în judecată? Sau obiectul cererii? Sau pretențiile pe fond ale reclamantului? Pentru un student de anul I, ordinea publică, bunele moravuri sunt niște elemente care limitează autonomia de voință a părților, pe acolo ne situăm, dar dacă intrăm în amănunte, ordinea publică înseamnă niște principii de drept, trebuie să văd care e principiul de drept încălcat. Iar în momentul în care vorbesc despre principiul de drept aproape că ajungem la gândul că se analizează fondul problemei. Într-adevăr și o cerere de chemare în judecată poate să contrazică, ordinea publică intervine și în materia strict procedurală, dar aici după interpretarea și pornind de la pretențiile reclamantului se pare că se vizează ordinea publică pe fondul problemei, ceea ce într-adevăr pare că instanța a vrut să unească excepția cu fondul tocmai pentru a lămuri problemele, dar ulterior, nu știu din ce motive și-a dat seamă că a intrat într-o situație complicată și și-a admis excepția direct, pentru că din câte constatăm instanța și-a formulat această excepție, a invocat-o din oficiu și după aceea tot instanța, nu ne dăm seama care sunt elementele ce au determinat instanța să unească cu fondul.

Bogdan Dumitrache: Da, e atipic și asta. Când a dat cuvântul pe excepție iarăși reclamantul a avut o anumită derută, pârâta a părut mult mai stăpână pe situație. De altfel în anticiparea acestei diferențe de spirit, la un moment dat după ce judecătorul a întrebat pârâta dacă știe motivul pentru care a fost chemată în judecată și pârâta a arătat că știe, dimpotrivă reclamantul a cerut președintelui completului să-i citească acțiunea și sigur că instanța l-a pus la punct și a spus că pentru a-și aminti ceea ce scrie în acțiune, judecătoria îi pune în vedere reclamantului că are posibilitatea de a studia dosarul. Spuneam că în această diferență de atitudine și de raportare la ședința de judecată, după ce s-a dat cuvântul asupra excepției, reclamantul a opinat că instanța nu respectă codul moral profesional deoarece nu i se dă voie să o supună pe pârâtă la probe psiho, deci reclamantul a cerut proba psiho pentru a justifica motivele cererii și judecătorul a respins-o. Pârâta a susținut admiterea excepției. Și ziceam, aici intervine elementul atipic, judecătoria va uni cu fondul cauzei excepția privind caracterul nelegal al formulării obiectului acțiunii civile întrucât nu mai sunt probe de administrat și aici e o formulare ciudată de parcă s-ar fi administrat niște probe până atunci. Instanța n-a încuviințat niciun fel de probe.

Andrei Săvescu: Dacă-mi permiteți, din punctul meu de vedere, săracul judecător acum a dat de avocat, judecătorul pe lângă faptul că a încurcat fondul cu procedura, nu a calificat bine cererea, de aici a pornit totul. Judecătorul a avut impresia, poate văzând părțile în fața lui, că de fapt reclamantul solicită să fie obligată pârâta să întrețină relații sexuale cu el, ceea ce era vădit oripilant și inadmisibil și sub această impresie și fiind și extrem de gelos reclamantul, la un moment dat l-a acuzat chiar pe judecător că ar avea ceva, sub această impresie nu a calificat cererea într-un mod civilizat, că omul vrea să se constate că există o anumită relație de concubinaj, indiferent dacă e cu relații sexuale sau nu, că nu trebuie să fie neapărat relații sexuale ca să fii concubin și că omul era deranjat că ea mai era în concubinaj și cu alții cu care în schimb întreținea relații sexuale. Pentru că a interpretat așa, a încurcat fondul cu procedura, fiindcă a interpretat cererea ca fiind o cerere de a obliga pe ea să întrețină relații sexuale, ceea ce înțelegem că ea nu voia, bine, nici nu cunoaștem.

Claudiu Buglea: Cred că din motivarea instanței nu se deduce acest lucru.

Andrei Săvescu: El zice că n-a înțeles, nici n-a luat în considerare.

Claudiu Buglea: Cred că instanța s-a temut de cuvintele amant și amantă. Cred că aici a fost problema și nu a vrut să intre în amănunte tocmai pentru a nu descoperi anumite elemente care ar fi putut să-l oripileze. Adică cred că ați mers prea mult cu intenția judecătorului, el pur și simplu a crezut că simplele cuvinte amant-amantă.

Bogdan Dumitrache: Și reclamantul a răspuns provocator, cel puțin în practica se evocă faptul că după ce s-a declarat terminată faza probatorie care din hotărâre rezultă că nici nu a început vreodată și s-a acordat cuvântul pe fond, primul lucru pe care l-a solicitat reclamantul a fost ca instanța să-și ia concediu medical, a susținut că merge la instanța supremă, a afirmat că instanța e lipsită de moralitate și cum spunea Andrei mai devreme, a mai afirmat că există o legătură între judecător și pârâtă, deci cumva și conduita reclamantului a fost una inabilă. E adevărat că în motivarea hotărârii, judecătorul și-a păstrat cumva echilibrul și nu a luat în considerare aceste atitudini peste limita admisă.

Claudiu Buglea: Foarte interesant, pentru că dacă percepem din perspectiva reclamantului s-ar putea să înțelegem că el voia o relație serioasă, pentru că tocmai ce voia să suprapună acea relație serioasă, adică să aibă o întâietate în relația serioasă față de posbilele relații neserioase ale pârâtei, adică voia să-I confere o stabilitate acelei relații indiferent de cum ar fi decurs relația dintre ei ulterior, el voia doar să aibă această certitudine, instanță să spună că între aceste două persoane există mai mult decât o relație de simplă amiciție sau de vecinătate până la urmă, pentru că simplul fapt pe care nu-l putem contesta este faptul că ei chiar erau vecini.

Andrei Săvescu: Și în același sens instanța a reținut în susținerea reclamantului că în urmă cu 2 luni l-a scos afară din casă, și a rămas cu un bărbat de 35 de ani, mă rpg, adică se înțelege că el era un frecvent la domiciliul pârâtei, își făcea veacul pe acolo și din când în când îl mai scotea afară că mai venea altcineva.

Bogdan Dumitrache: Chiar în paragraful 1 în motivarea cererii acesta este primul element, reclamantul susține că în urmă 2 săptămâni într-o duminică după-amiază se afla în casa pârâtei fiind vecini, erau singuri.

Cosmin Vasile: În timpul replicilor interesante am mai avut două revelații care nici prin cap nu mi-au trecut inițial când am citit speța. Apropo de acuzația nedovedită și ireverențioasă cum că judecătorul ar fi avut interes sau legătură, este o șansă pentru noi că putem dezbate această speță, că reclamantul nu a formulat cerere de introducere forțată în cauza judecătorului ca persoană care poate pretinde aceleași drepturi ca și reclamantul. Dacă se întâmpla asta, nu mai aveam speță. Asta ar fi prima observație. Și cea de-a doua vizavi de “proba psiho” solicitată de către reclamant iată că neasistarea de către avocat și în acest caz provoacă daune mai grave și mai profunde decât cele aparente.

Claudiu Buglea: N-ați mai solicitat în instanță proba aceasta psiho?

Cosmin Vasile: Nu, nu, încerc să decriptez ce a vrut reclamantul, că n-a explicitat exact probatoriul. Dar dacă cumva prin proba psiho voia să arate pe de o parte profilul psihologic al pârâtei și pe de altă parte totalitatea factorilor care conduc la acea predispoziție a ei de a face ceea ce pretindea reclamantul că face, mă tem că această probă poate dacă ar fi fost administrată să joace exact împotriva intereselor reclamantului în măsura în care, deloc exclus, ceea ce susținea el era corect, se ajungea la vreo concluzie de discernământ afectat mai mult sau mai puțin grav. Dar rămâne interesant de ce s-a cerut proba.

Claudiu Buglea: Senzația mea din lecturarea speței este că el dorea prin proba respectivă să arate că de fapt sentimentele pârâtei sunt cu totul și cu totul altele decât cele pe care încearcă să le evoce în fața instanței.

Bogdan Dumitrache: Sau poate că nici pârâta nu-și cunoaște cu adevărat sentimentele.

Claudiu Buglea: Exact. Reclamantul pare convins de sentimentele reale ale pârâtei pe care aceasta încearcă să și le mascheze. Adică dincolo de comportamentul ei pe care el îl vede puțin ciudat, el pare o persoană mult mai matură care ar putea s-o ducă pe drumul cel bun arătându-I cu adevărat prin intermediul instanței care sunt sentimentele ei reale, adică pare că el ar fi perceput sentimentele reale și atunci proba, deși formularea și de aceea încă o dată se demonstrează necesitatea unui avocat în orice tip de litigiu și cu cât ar fi un avocat mai bine pregătit, argumentarea ar putea să fie mult mai solidă, pentru că se pare că intenția reclamantului putea să fie una nobilă. Dar dacă i-ar fi dat o haină juridică corectă, am fi putut avea surpriza ca inclusiv instanța să ajungă la concluzia necesității promovării unei asemenea cereri și a unei soluții favorabile.

Andrei Săvescu: Da, să se constate că au o relație de concubinaj. Deci, e ruptă de relațiile sporadice ale dânsei.

Bogdan Dumitrache: E clar, nu ascundem că acesta este sau a fost un dosar cu profil mai special și sigur nu este intenția dezbaterilor să pună în discuții dosare care sunt pe rolul instanțelor, sigur la acest moment el nu mai este, cel puțin nu la judecătorie și probabil că nici în calea de atac, pentru că dacă a fost exercitat, n-am putut să dăm de urma căii de atac, e clar că și instanța a fost cumva depășită de acea ședință care pare să fi fost și singura ședință de judecată, pentru că după ce i-a pus în vedere reclamantului că are posibilitatea de a studia dosarul pentru a-și aminti reclamantul ce a spus în cerere, a acordat cuvânt în probațiune, deci instanța a fixat ca moment faptul că și-a verificat competența, nu sunt probleme prealabile apropo de excepția de nelegalitate a obiectului acțiunii, a dat cuvântul în probațiune, reclamantul sigur a solicitat proba psiho, a arătat că a intrat la pârâtă pentru a aduce apă, a susținut că nu are pretenții bănești, ci doar să devină amantă, s-a respins cererea de probațiune cu o motivare destul de laconică pe care noi o mai vedem și în alte dosare, a spus instanța că probele formulate de reclamant sunt neconcludente soluționării cauzei, după care, deci după ce s-a discutat chestiunea probelor s-a invocat din oficiu nelegalitatea obiectului acțiunii introductive. Instanța aici aproape sigur nu a gestionat etapele clasice.

Claudiu Buglea: Încărcătura sentimentală a acțiunii a depășit până la urmă. Adică în general cred că pentru instanță e mult mai simplu să cuantifici un obiect material. Cred că e un început până la urmă. Faptul că unii oameni se duc cu sentimentele în fața instanței și încearcă să-și probeze, chiar dacă la un moment dat ar părea amuzant, instanțele ar trebui să ia act de faptul că vor putea fi sesizate de-a lungul timpului cu astfel de probleme necuantificabile în bani, la un moment dat s-ar putea ca avocații să formuleze mai temeinic o asemenea acțiune și instanțele trebuie să fie pregătite, cred că aceasta este o concluzie pe care trebuie să o tragem. Trebuie să fie pregătite pentru tipul acesta de acțiune. Până la urmă e un drept subiectiv, e un interes legitim sau nelegitim, trebuie să fie examinat.

Bogdan Dumitrache: Nu pentru a lua apărarea judecătorului care a intrat în ședință, mai este o particularitate, sigur dosarul a trecut de regularizare, dar se menționează în practica faptul că domnul președinte al completului 2, cel la care era pricina pe rol are probleme de sănătate fiind în concediu medical, în prezenta cauză prezidează un alt judecător conform unei clarificări de permanență. Deci practic a fost un dosar care a fost în regularizare la judecătorul titular al completului, acesta a făcut o verificare a cererii, n-a găsit niciun motiv. Atenție suntem în 2013 mai, știm foarte bine 2014, 2015 că multe acțiuni, multe conflicte, avocații acuzându-i pe judecători că sunt prea formaliști, această cerere chiar formată fără avocat a trecut de regularizare, doar că judecătorul care a verificat condițiile a intrat ulterior în concediu medical și sigur în ședință publică a trebuit să intre un alt judecător care a trebuit să facă față.

Claudiu Buglea: Nu ne dăm seama care au fost motivele pentru care a intrat în concediu medical. Singura noastră speranță este să nu fie cauzate tocmai de cercetarea intensă a acestui dosar.

Bogdan Dumitrache: Vedeți că reclamantul aici are o conduită neechilibrată și apropo tot de noul Cod și de punctul 13, cel care pune în lumină incompatibilitatea judecătorului atunci când există elemente care nasc în mod întemeiat îndoieli cu privire la imparțialitate, reclamantul pe de o parte a afirmat că există legătură între judecător și pârâtă, dar n-a formulat cerere de recuzare, pe de altă parte tot reclamantul a recomandat președintelui completului să nu se mai salute pe stradă cu reclamantul. Nu știu dacă este o inadvertență sau chiar reclamantul ar dori să atragă atenția în acest fel că și comportarea față de el ca reclamant a președintelui completului cu salutul pe stradă nu este neapărat cea care ține de o conduită echidistantă.

Andrei Săvescu: Probabil că se cunoșteau, că este orașul mic.

Claudiu Buglea: Aceasta presupune că pe de o parte toți erau într-un mediu comun, până la urmă fiecare se cunoștea, reclamantul pe de o parte susținea că între pârâtă și președintele completului actual ar fi existat o relație, dar mai mult decât atât se pare că se cunoșteau cu toții astfel încât orice tip de argumentare poate să pornească de la această premisă, faptul că bănuiesc că toți erau vecini și certificarea până la urmă a relațiilor dintre ei era foarte importantă pentru fiecare. Adică până la urmă ce ne spune reclamantul? Ne spune că este puțin dezamăgit de judecător și îi solicită să nu-l mai salute pe stradă, pentru că până la urmă simte că a pierdut sprijinul.

Bogdan Dumitrache: Pentru că i s-a respins ca fiind neconcludentă singura probă solicitată care era proba psiho. Dacă mai are cineva de adăugat ceva?

Cosmin Vasile: Doar în legătură cu excepția respectivă, după ce a fost invocată, ea a fost unită cu fondul pentru considerentul menționat expres că nu mai sunt alte probe de administrat, or singura ipoteză care permite unirea cu fondul sau cu administrarea de probe este necesitatea administrării de probe, iar singurul caz în care nu e posibilă unirea cu fondul a unei excepții este situația în care nu este necesar a fi administrate alte probe. Dar într-adevăr s-a creat așa o atmosferă specială în dosar.

Bogdan Dumitrache: Chiar lecturând hotărârea și succesiunea, pentru că ea nu e lungă, nici practicau, dar se simte tensiunea în speță.

Cosmin Vasile: Iar miza practic nu mai exista. Și că o unea și că nu o unea, tot la momentul respectiv se soluționau amândouă. Era o chestiune de rigoare, pur formală. Nu există vreo vătămare procesuală a cuiva.

Bogdan Dumitrache: Eu aș rămâne pentru încheiere pe concluzia domnului profesor Buglea care este o concluzie care este susținută și de modul în care instanța, zic instanța o dată vizându-l pe judecătorul care în regularizare a lăsat această cerere să treacă, dar și judecătorul care a intrat în ședință, până la sfârșit este o cerere în care s-a respectat interdicția negării de dreptate, pentru că chiar dacă la o primă vedere poate alte instanțe ar fi spus ce-i cu cererea asta, o aruncăm, o topim, o considerăm neregulată și rămânea așa și în reexaminare, aici instanța a verificat condițiile Codului de la 194 până la 2000, a pus în vedere timbrajul de la acea vreme și s-a intrat într-o discuție pe ședință publică cu o soluționare a cererii, evident nu sunt multe asemenea cereri, de aceea este nejustificat să discutăm despre eventuale complete specializate pe acest tip de cereri, dar în orice caz s-a intrat cumva în fondul unei asemenea pricini și s-a tratat sigur acest dosar, această cerere cu toată seriozitatea și profesionalismul de care judecătorul a fost capabil.

Cosmin Vasile: Cu permisiunea ta, Bogdan, aș vrea să trag și eu o concluzie nu a speței, ci a emisiunii. Dacă acum 3 ani a fost logodna, astăzi a fost speța XXX, mă tem pentru mine și pentru profesorul Buglea și pentru voi, dragi prieteni, de inițiativa pe care o vor avea la anul Bogdan și Andrei de Rusalii.

Bogdan Dumitrache: Noi vom urmări în continuare portalul.

Claudiu Buglea: Iar sentimentele umane pe care le generează sărbătorile de genul acesta sunt naturale și cred că pot genera orice tip de discuție, cu atât mai mult una juridică.