Bogdan Dumitrache: Oare se va schimba și în acest an? Sigur asta ar fi o întrebare tipică pentru multe legislații, pentru multe materii, inclusiv pentru procedura civilă clasică. Vorbim de Noul Cod de procedură civilă și deși, ieri, deja din 2013 aproape în fiecare an am avut schimbarea a Codului de procedură civilă. Nu știm, dacă și în acest an vom avea schimbări în Cod de procedură civilă, dar nu se va schimba Codul de procedură civilă, avem o certitudine, avem o nouă reglementare a procedurii arbitrale. Despre acest subiect, în ianuarie 2018, o să discutăm în această seară. Într-o dezbatere de un interes cu atât mai mare, cu cât procedura arbitrală a fost dintotdeauna și are șanse să crească în această pondere, un concurent serios al procedurii statale prin avantajul din contestabilă pe care procesul arbitral le poate avea față de procesul într-o instanță judecătorească. Alături de noi în această seară, un panel compus, evident din experți, din specialiști care nu au nevoie de nici o prezentare atât din perspectiva competenței profesionale și a experienței de practicieni ai arbitrajului, cât și din acea a calității pe care o au în organisme interne și internaționale relevante în domeniu. Începem cu doamna avocat Cristiana Irinel Stoica, Founder Partner STOICA & Asociații, căreia îi mulțumim că este alături de noi. Prima dată la dezbareri?Cristiana Irinel Stoica: Prima dată la JURIDICE.ro. Vă mulțumesc pentru invitație. Va fi o bucurie pentru mine să particip la această minunată întrunire.

Bogdan Dumitrache: E prima dată, e doar prima dată așa că suntem la început de drum.

Cristiana Irinel Stoica: Vă mulțumesc pentru invitație.

Bogdan Dumitrache: Și noi vă mulțumim că ați acceptat. Mai departe, domnul avocat Cornel Popa, Partner ȚUCA ZBÂRCEA & ASOCIAȚII.

Cornel Popa: Ați mai fost alături de noi, cred că și pe arbitraj, mai demult, dar nu numai. În  cealaltă parte a panel-ului, doamna avocat Sorina Olaru, Partner NESTOR NESTOR DICULESCU KINGSTON PETERSEN. Mulțumim pentru prezență!

Sorina Olaru: Bună seara! Bine v-am găsit!

Bogdan Dumitrache: Și, în rândul speaker-ilor, ca să spun așa, finalizăm cu domnul avocat Radu Sora, avocat coordonator al Societății SORA & ASOCAȚII.

Radu Sora: Bună seara! Vă mulțumesc pentru invitație. Onorat să fiu aici.

Bogdan Dumitrache: Și moderatorul principal al dezbaterii, care a mai fost la dezbateri, inclusiv pe arbitraj, acum doi sau trei ani, când se inițiau niște procese de transformări și prefaceri, în 2014, domnul conferențial universal doctor Bazil Oglindă, moderator principal. Vă mulțumim pentru prezență! Dăm drumul spotului publicitar ca să scăpăm de el, să ne apucăm de treabă.

Bazil Oglindă: Într-adevăr, 1 ianuarie 2018, avem noi reguli de procedură arbitrală. Cred că ar fi interesant pentru început să aflăm poate opinia a fiecărui invitat, despre ce aduce într-adevăr nou acest proiect adoptat. Deci, ce aduc nouă regulile de procedură arbitrală și în primul rând, dacă era nevoie acum în 2018, de un nou proiect de reguli de procedură arbitrală. Vă rog, doamna Stoica, dacă doriți să începeți dumneavoastră.

Cristiana Irinel Stoica: Va trebuie să spargă cineva gheața în această seară, dacă tot e zăpadă afară, în sfârșit. Mai întâi de toate, cred că toți am observat că o noutate absolută a acestor reguli o reprezintă actuala structură pe care regulile o au și care se deosebește în bună măsură de structura regulilor anterioare și aș îndrăzni să spun de structura tuturor regulilor care au existat de-a lungul timpului și mă refer cu precădere la perioada de după 1990. Știm foarte bine că au fost repetate modificări ale regulilor de procedură arbitrală ale Curții de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României, iar cele mai importante dintre cele recente sunt regulile din 2014, care au operat până acum și care, cred eu reprezintă o bună bază care a servit la construirea actualelor reguli. Deci, nu ne îndepărtăm foarte mult de regulile din 2014, dar există elemente noi care fac ca actualele reguli să fie percepute diferit, într-o manieră accentuat pozitivă. Și mă refer, cum spuneam înainte, la structura acestora și la terminologia specifică, la rândul său terminologia fiind asociată unor instrumente procedurale noi, foarte utile pe care regulile de procedură arbitrală le aduc. Și, sunt convinsă că vom avea prilejul de-a lungul acestei dezbateri să aflăm detalii cu privire la aceste noi instrumente procedurale aduse de reguli și care sunt extrem de utile pentru derularea procedurii arbitrale. Suntem într-un moment important, când din câte știu eu, nu numai Curtea de Arbitral Comercial de pe lângă Camera de Comerț Industrie a României și-a remodelat, și-a reformulat regulile, dar sunt și alte instituții arbitrale din Europa care au trecut la un asemenea proces. Există o tendință accentuată spre remodelarea regulilor pentru a răspunde mai bine cerințelor din lumea de afaceri. Până la urmă, arbitrajul este strâns legat de mediul de afaceri, trebuie să recunoaștem acest lucru. Cei care sunt interesați să vină în arbitraj sunt cei care au relații comerciale, importante, care au contracte comerciale importante de care sunt legați și care doresc să-și asigure o bună existență a relațiilor comerciale care dacă însă ajunge să nu fie într-atât de bună, să-și asigure și o soluționare într-un mod cât mai bun a eventualelor litigii care pot apărea din raporturile lor comerciale. Ei bine, ceea ce mi se pare extrem de important, cu privire la regulile actuale de arbitraj este faptul că se păstrează esența convenției părților atât în ceea ce privește alegerea unei instituții arbitrale și chiar a mai multor elemente care țin de procedura arbitrală, dar și cultivarea unui spirit nou, aș îndrăzni să spun, și anume accentuarea faptului că regulile trebuie să fie aplicate în virtutea existentei convenții arbitrale. Cu alte cuvinte, caracterul convențional trebuie să fie menținut pe tot parcursul procedurii arbitrale. Dacă părțile s-au înțeles inițial, pentru alegerea unei instituții arbitrale a unor reguli, aceasta înseamnă că părțile în continuare atunci când litigiul arbitral a pornit, trebuie să-și mențină pe cât cu putință atitudinea lor de cooperare în cadrul procedurii arbitrale. Și sunt foarte multe exemple de acest gen în cuprinsul actualelor reguli. M-aș opri doar la două și aș termina răspunsul meu la întrebarea dumneavoastră. Este vorba pe de o parte art. 3, ultimul aliniat în care se spune: “ În caz de contrarietate între convenția arbitrală și prezentele reguli la care aceasta trimite, va prevala convenția arbitrală, cu excepția cazului în care prezentele reguli dispun în mod expres altfel.” Iată, așadar, prevalența convenției arbitrale în raport cu regulile, ceea ce înseamnă că întotdeauna părțile sunt primele datoare să-și stabilească propriile reguli pe care le au și numai în cazul în care aceste reguli nu sunt prestabilite să recurgă la regulile arbitrale despre care vorbim. Și mai există, de asemenea, o altă prevedere importantă în cap. 4 Procedura în fața tribunalului arbitral, art. 26, alin. (6): “ În orice stare al litigiului, tribunalul arbitral va încerca soluționarea acestuia pe baza înțelegerii părților.”. Eu le consider două prevederi “piatră de temelie” în cuprinsul regulilor arbitrale actuale care certifică importanța pe care convenția părților, înțelegerea părților o are în promovarea arbitrajului și în conducerea arbitrajului în continuare.

Bazil Oglindă: Așa este. Și în completare la ce ați spus dumneavoastră legat de art. 26, alin. (6) și art. 26, alin. (2) mi se pare foarte important: “ În lipsa unui acord al părților sau dacă prezentele reguli nu dispun altfel, tribunalul arbitral va putea organiza desfășurarea  arbitrajului în orice modalitate pe care o consideră potrivită.” Într-adevăr, principiul autonomiei de voință a fost o preocupare pentru noi, cei care am fost în comisia de redactare, ne-a preocupat foarte mult ca acest principiu să se regăsească poate mai mult decât în vechile reguli. Pentru că principiul autonomiei de voință este recunoscut tradițional în arbitraj. Însă, credem că pe de o parte, cultura juridică din România, cel puțin în soluționarea litigiilor nu este atât de liberal, în sensul că de multe ori se așteaptă reguli stricte din partea unui legiuitor sau unor reguli să vină, iar noi credem că am venit să credem că am venit să încurajăm părțile să se înțeleagă, un aspect foarte important și să-și aleagă inclusiv propriile reguli după care să-și rezolve disputa. E un aspect care, dacă vreți, transpare din aproape oricare text din actualele reguli. Și ni s-a părut foarte important că dumneavoastră ați subliniat un aspect ce ține până la urmă, de spiritul regulilor.

Cristiana Irinel Stoica: Și de esența!

Bazil Oglindă: Și de esență… V-aș întreba mai departe. Sorina, te rog, dacă poți, continuând ideea. Ce crezi? Știu că ar fi foarte multe de zis, dar dacă ar fi să alegi un singur lucru care ți se pare cel mai important cu ocazia intrării în vigoare a prezentelor reguli ca moment important, credem noi pentru arbitrajul din România? Care crezi că ar fi acel lucru de spus?

Sorina Olaru: Acum eu aș continua ideea care s-a afirmat referitoare la autonomia de voință a părților și autonomia care trebuie să guverneze în egală măsură. Întreaga procedură arbitrală, un alt deziderat pe care noi l-am avut și e foarte important ca participanții la această dezbatere, cei care ne aud acum și ne văd, să înțeleagă este că noi am procedat la întocmirea acestor reguli în urma unor investigații pe care le-am făcut în ceea ce privește mediul de afaceri, arbitrii, avocații care utilizează arbitrajul în România și am constatat că există anumite deziderate pe care aceștia le au de la procedura arbitrală. De acolo am plecat în abordarea modalității de redactare a noilor reguli, încercând să armonizăm necesitățile pe care aceștia le au prin raportarea la activitatea comercială pe care o desfășoară și nu numai. De aceea, am încercat ca să flexibilizăm cât s-a putut de mult această procedură arbitrală, conferind numai principiul autonomiei de voință a părților o importanță deosebită, dar și autonomiei tribunalului arbitral. Pentru că articolul la care făceai referire de fapt, stabilește elementele generale în care tribunalul arbitral ar putea să acționeze în măsura în care regulile obligatorii și normele imperative ale legii de procedură nu stabilesc alte norme procedurale, conferind în același timp și flexibilitate, dar și, satisfăcând dezideratul de celeritate în soluționarea litigiilor arbitrale. De aceea, plecând de la această idee a satisfacerii intereselor lor, dar și a necesității ca litigii arbitrale complexes să poată să fie administrate de Curtea de Arbitraj de la București, am mers pe o variantă de reguli de procedură arbitrală care împart procedura în două etape și care confer părților posibilitatea de a-și regal, inclusiv ritmul de soluționare a acestor litigii arbitrale. Cei care au lecturat regulile pot să observe că există două categorii de memorii, există o cerere care sesizează tribunalul arbitral și un răspuns la această cerere, dar există și memorii dezvoltatoare care pot să conducă la prezentare îndeaproape a tuturor elementelor cu care ar trebui să se confrunte tribunalul arbitral. Alegerea, rămânând în continuare a părților dacă vor să opteze pentru a depune toate înscrisurile și toate apărările o dată cu cererea de arbitrare. Un alt element destul de important pe care l-am avut în vedere a fost posibilitatea ca tribunalul arbitral să ia măsuri urgente în cazuri grabnice. Curtea să poată să fie în măsură să facă cerința de celeritate chiar înainte de constituirea unui tribunal arbitral și se vor regăsi în reguli și vom vorbi în egală măsură despre instituția arbitrului de urgență, o instituție care este cunoscută…

Bazil Oglindă: Vom ajunge imediat acolo. Hai să ne oprim un pic la scindarea procedurii. Pentru cei foarte familiarizați cu arbitrajul internațional și cu ceea ce se întâmplă la alte Curți de Arbitraj. Desigur, asta nu este o noutate, este o constantă la majoritatea Curților de Arbitraj în ultimii zeci de ani, procedura era scindată. Însă, pentru cei mai puțin familiarizați poate veni o întrebare cu surprindere. De ce a fost nevoie să scindăm procedura în două? Și o altă întrebare pe care am auzit-o pe buzele unor participanți la puținele evenimente care au fost totuși în vigoarea regulilor, când noi am prezentat proiectul. De ce este nevoie de denumirea de răspuns care a fost considerată străină limbii juridice române și nu am păstrat denumirea tradițională de întâmpinare? Aici au fost și cred că se vor mai pune aceste tipuri de întrebări și mi se pare că un răspuns de la tine pe subiectele acestea ar fi binevenite. Și după aceea putem trece mai departe.

Sorina Olaru: Degeaba e nevoie de împărțirea procedurii în două etape, pentru că am constatat în acea investigație despre care vorbeam că există o serie întreagă de litigii arbitrale care privesc contracte complexe de construire, care necesită pregătire îndelungată atât din partea reclamantului, dar mai ales din partea pârâtului în arbitraj în legătură cu apărările și colectarea întregii documentații de care acesta dorește să se servească. În egală măsură, în acest tip de litigii, dar nu numai în acest tip de litigii, am constatat că se ridică de foarte multe ori. Spre exemplu problema competenței, capacității de a încheia convenția arbitrală, problema competenței Curții de Arbitraj  în a soluționa acest tip de litigii, pentru că o mare parte dintre acestea se pune problema dacă autoritatea care a încheiat convenția arbitrală avea capacitatea să încheie o astfel de convenție arbitrală, ori ni s-a părut că este necesar să se poată statua asupra acestor chestiuni cu precădere într-un termen relativ scurt, fără să fie nevoie de a se face întregul probatoriu cu privire la toate aspectele cauzei. Fără îndoială că există situații de complexitate redusă în care toate probatoriile și toate excepțiile pot să fie făcute deodată cu cererea și cu răspunsul așa cum am precizat. Dar, cu toate acestea, există și situații care pot să justifice necesitatea de a se soluționa anumite aspecte cu precădere. Acum, întrebarea a doua era: “De ce răspund și nu în întâmpinare?”. Tocmai datorită faptului că întâmpinarea are anumite conotații și are un înțeles procedural ca instituție juridică, ea are un înțeles cu care părțile au operat și participanții la viața juridică românească au operat de-a lungul anilor. Răspunsul pe care îl prevăd regulile nu este similar și nu are aceleași consecințe juridice pe care le are întâmpinarea dincolo de procedură civilă. De nedepunerea acestui răspuns nu depind decăderi, în sensul în care Codul de procedură civilă le vede pentru neinfocarea anumitor excepții. Există anumite momente procedurale în legătură cu care Codul de procedură civilă obligă anumite acte de procedură să fie făcute cel mai târziu o dată cu întâmpinarea. Potrivit proiectului nostru de reguli, noi am permis ca acte de procedură să poată să fie făcute ulterior acestui răspuns și o dată cu primul termen de arbitrare, respectiv cu memoriile dezvoltatoare. Tocmai, datorită faptului că am dorit să existe o flexibilitate foarte mare a procedurii. Sigur există limita normelor imperative ale legii, dar dincolo de această limită a normelor imperative ale legii și dincolo de limita a ceea ce părțile pot prin tranzacție să convină că pot soluționa pe calea arbitrajului, flexibilitatea și autonomia părților trebuie să existe. Și acesta a fost dezideratul pe care l-am avut în vedere.

Bazil Oglindă: Pe de o parte mă gândesc, dacă cererea nu este o cerere completă în care am toate motivele de fapt, și am doar o cerere sumară, cererea de arbitrală fiind un act de procedură sumară, va avea două pagini maximum, poate să aibă și o pagină, poate să aibă trei, între o pagină și trei pagini. Nu vom mai avea cereri de arbitrare de zeci de pagini de la început, pe această procedură scindată. Poate nu ar fi fost corect să-i cer pârâtului să-mi facă o întâmpinare clasică și atunci răspunsul este tot o formă, până la urmă simplă, simplificată de apărare sumară la pretențiile reclamantului.

Sorina Olaru: În plus față de vechile reguli există o sancțiune pe care am impus-o în situația în care reclamantul sesizează Curtea de Arbitraj, dar ulterior sesizării și plății taxei de înregistrare a cererii sale, nu se conformează obligației de a achita taxele arbitrale, așa cum este statuat în reguli și cum i se comunică. Într-o altă situație până în acest moment, cauza rămânea în nelucrare, aspect care a condus la acumularea unui număr de dosare care au fost soluționate în timp, dar care n-ai fi trebuit să existe pe rolul Curții de Arbitraj și-am revenit la o soluție care nu este nouă, nu e de o noutate absolută. Ea s-a regăsit în proiectele de reguli anterioare și anume aceea în măsura în  care reclamantul nu achită taxa arbitrală, cauza se restituie acestuia. Ori ar fi inechitabil ca un reclamant să sesizeze Curtea de Arbitraj, nu e singura explicație, dar ar fi inechitabil ca un reclamant să sesizeze Curtea cu o cerere sumară sau chiar cu o cerere dezvoltată și pârâtului să-i cer să-și devoaleze toate apărările pe care ar fi putut să le facă chiar în situația în care reclamantul nu dă curs acestei cereri arbitrale. Adică, este o chestiune de echilibru, dacă vreți, ca înainte de a păși la dezvoltatea arbitrajului, ambele părți să poată să fie în postura de a se apăra.

Bazil Oglindă: Pe de altă parte o cerere de arbitrare astăzi, ar mai putea fi făcut în sensul clasic în care am fost noi obișnuiți? Deci ar fi important de subliniat. În principiu, ar putea fi făcută și forma clasică, poate chiar în virtutea inerției, mulți avocați, consilieri juridici care le reprezintă interesele vor formula cererile în același fel. Atunci practic, întorcându-ne la principiul autonomiei de voință, părțile renunță până la urmă la drept, pentru că este un beneficiu al lor să aibă procedura scindată. Întrebarea care ar veni după aceea, dacă reclamantul a renunțat și a făcut o cerere completă și spune că aceasta e o cerere completă și renunță la a mai avea un memoriu dezvoltat, el apreciind că procedura este una simplă. Ce ar trebui să facă pârâtul? Atunci el ar fi obligat să facă întâmpinare? Întrebarea e pentru cine dorește să răspundă. Dacă vrei, Cornel, să intervii.

Cornel Popa: Obligat n-aș spune, regulile se aplică în continuare chiar dacă reclamantul înțelege să procedeze altfel, înțelege să procedeze pentru sine. Nu cred că aceasta naște o obligație în sarcina celeilalte părți. Momentul decisiv până la urmă la care se discută despre depunerea sau nedepunerea memoriilor dezvoltatoare în continuarea cererii de arbitrare și a răspunsului la aceasta este conferința pentru administrarea cauzei, o altă inovație a regulilor. N-aș spune neapărat că este inovație absolută, pentru că aceste reguli nu sunt construite pe aer, ele sunt construite pe o experiență care a existat și în domeniul arbitrajului național și în domeniul arbitrajului internațional. Și erau lucruri care chiar în cadrul vechilor reguli. Uneori se practicau sub influența regulilor de arbitrare din străinătate și în special regulilor de la ICC, care s-au aplicat foarte des la arbitraje în România. Până la urmă, ce este această conferință de administrare a  cauzei? Este o conferință, ocazia la care părțile și împreună cu arbitrii fac planificarea pașilor următori care trebuie urmați în arbitraj. Este o activitate nouă, depinde de o planificare bine făcută. Conferința asta își propune, practic pe baza cererii de arbitrare, pe baza răspunsului la cererea de arbitrare, elementele care sunt puse acolo sunt de folos arbitrilor, în special rolul președintelui tribunalul arbitral, cred că va fi foarte important. Pentru ca pe baza acestora să identifice principalele puncte în discuție și să propună părților calendarul procedurii și acțiunile care trebuie desfășurate în continuare. Sigur, sunt anumite lucruri care sunt reglementate în textele cu privire la conferința, privind administrarea cauzei. Este vorba despre art. 31 din reguli, dar sunt și lucruri care nu sunt spuse acolo, pentru că nu puteam să facem o reglementare completă a ceea ce se poate întâmpla la o conferință cu privire la administrarea cauzei. De exemplu, un lucru care nu este spus acolo, dar care cred că va condiționa într-o mare măsură succesul acestei instituții,în special în cauzele mai complexe. Poate în cauzele cele mai simple nu e neapărat un lucru care să fie esențial, dar cel puțin în cauzele complexe, cred că ar fi de sugerat ca exemplu de bună practică pentru președintele tribunalului arbitral sau arbitru unic după caz, să comunice cu părțile cu ceva timp înainte de data programată pentru desfășurarea conferinței, privind administrarea cauzei. Pentru a vedea care sunt aspectele pentru care între părți o dată ce a primit cererea de arbitrare, respectiv răspunsul, crede că ar trebui să le discute, să vadă cam care ar fi sentimentele părților cu privire la timpul în care se pot depune memoriile dezvoltatoare în continuare, sentimentele părților cu privire la termenul de soluționare a cauzei ș.a.m.d. De foarte multe ori, cel puțin arbitrajul internațional se trimite și o agendă a discuțiilor cum avem și noi de fapt, astăzi. Mulțumim organizatorilor pe această cale! Se trimite o agendă a discuțiilor care să fie consultată de către părți în așa fel încât ele să vină pregătite la această conferință. Am spus să vină. Acum noțiunea “de a veni” e iarăși o chestiune care poate să difere ca înțeles de la caz la caz, de regulă și reflexul și inerția va fi în continuare și probabil și în cele mai multe cazuri va fi dezirabil ca părțile să se întâlnească fizic cu reprezentații părților. De regulă, la sediul Curții de Arbitraj, care este locul obișnuit unde se vor administra procedurile arbitrale în continuare. Dar nimic nu va opri cred, părțile și arbitrii să convină ținerea unei audieri inclusiv aceasta cu privire la administrarea cauzei, să țină discuțiile prin mijloace de comunicare la distanță. Prin conferință video, audio, după caz, în funcție de ceea ce este potrivit. Sunt situații în care, sigur chiar dacă avocații sunt din București, chiar dacă traficul este de cele mai multe ori infernal, e mai ușor să vii, dar sunt situații în care sunt avocați părți din provincie, avocați din de la Cluj, de la Timișoara, de la Iași, din alte locuri, pot și din străinătate. A veni la București pentru a discuta lucruri care se pot soluționa foarte bine și prin corespondență sau printr-o conferință video, este câteodată inutil. Chiar aceste noi reguli crează un cadru în care părțile pot conveni, inclusiv soluționarea unui dosar fără să se întâlnească fizic deloc. Dacă va fi folosită sau nu această opțiune este de văzut. Dar opțiunea va exista.

Bazil Oglindă: Într-adevăr conferința, privind organizarea arbitrajului este o noutate absolută pentru regulile noastre, este una care a creat anumite dezbateri și în rândurile colegilor noștri, apropo de terminologie.  Am reținut însă ce ai spus și e foarte important. O obligație nescrisă asupra arbitrului, după părerea mea, de a avea rol activ și de a lua legătura cu reprezentanții părților, de a nu se mulțumi. Pentru că, în același timp fac o paranteză, conferința aceasta nu este doar o întâlnire, are și o semnificație procedurală importantă. Dacă o să observați în text, este punct, primul termen de arbitrare. De aici încep consecințele procedurale pentru părți, apropo de anumite chestiuni care pot fi invocate până la acest termen. Atenție! Și dezvoltate acele lucruri invocate până la acel termen, pentru că iarăși am observat că se pot face confuzii între ideea de a invoca o excepție, de exemplu, și ideea de a dezvolta  motivele care susțin acea excepție, care se va face ulterior prin memoriul dezvoltător. Dar dacă nu ai invocat cel mai târziu în cadrul conferinței, spre exemplu excepția prescripției instinctive. După aceea s-ar putea problema decăderii în condițiile dreptului comun care ar putea profita reclamantul față de pârâtul care nu a fost diligent.

Bogdan Dumitrache: Aici observăm art. 33, care apropo de modificări din reguli, e un articol care este, cel puțin mai prima vedere, mai flexibil decât cel din procedura civilă clasică, în fila 204, pentru că lasă tot așa o marjă de apreciere și de o mișcare tribunalului arbitral: “După primul termen de arbitrare, nici una dintre părți nu va putea modifica sau formula noi pretenții, excepții sau cereri decât cu aprobarea prealabilă a tribunalului arbitral.”. Aici, ideea de aprobare arbitrală, un pic înșelătoare, pentru că de fapt, e o aprobare prealabilă pe care tribunalul o să după ce vede despre ce e vorba. Care va putea fi dată. Deci, această aprobare prealabilă, după luarea în considerare a naturii, noilor pretenții, excepții sau cereri, stadiul procedurii arbitrale, prejudiciile aduse celorlalte părți prin întârzierea procedurii, precum și alte circumstanțe relevante. În procedura clasică dacă se opune pârâtul în principiul, în fila 204 nu prea ai ce să faci.

Bazil Oglindă: Ce-am vrut să evităm aici, adică ce se întâmplă deseori în practică, uneori chiar pot apărea pretenții care să nu se încadreze în cele care pot fi aduse în fața tribunalului oricând, ceea ce ar presupune deschiderea unui nou arbitraj în care cel mai probabil părțile și-ar numi aceiași arbitri și să evităm proceduri de conexare, eventual pe art. 17, ulterior. Adică, acesta este un text sub „papă”, în care îi dă posibilitatea tribunalului să aprecieze. Acum, cum îl va folosi, trebuie să folosească cu înțelepciune, dar este mai îndulcită sancțiunea aceasta dură a decăderii, care am zis s-o mulăm pe spiritul arbitrajului, asta a fost ideea.

Sorina Olaru: Cum se spune, regulile formalismului care guvernează procedura statală care a fost întreaga idee din spatele acestui text.

Cristiana Irinel Stoica: Dacă-mi permiteți un mic comentariu în legătură cu acest subiect. Cred că, ne dăm cu toții seama că toate aceste noi instrumente profesionale, instituții procedurale, toată această, s-o numim “flexibilizare” a procedurii arbitrale în raport cu procedura obișnuită de drept comun se află sub umbrela unor principiilor fundamentale în materie de arbitraj, care au existat dintotdeauna și acum au fost reafirmate , poate într-o manieră mult mai nuanțată. Bună credință, sinceritate, eficiență sunt principii de care părțile trebuie să țină seama în conduita pe care o au atunci când pornesc la arbitraj. Întotdeauna s-a comentat această realitate care există în legătură cu arbitrajul. S-a pus întrebarea, cum au reușesc părțile care s-au înțeles atunci când au încheiat un contract, l-au sperat și au sperat în viața acestui contract pe termen scurt sau lung, depinde după existența fiecărui contract și mai târziu, când au ajuns în fața personalului arbitral au încercat să recurgă la tot felul de incidente procedurale în așa fel încât să facă din procedura arbitrală, o procedură aproape identică cu o procedură de drept comun. Să invoce tot timpul excepții, se cheamă “tactici de guerrilla”  și care sunt sancționate destul de drastic în alte sisteme arbitrale în fața altor instituții arbitrale. Cred că a venit momentul să se pună punctul pe I și să se arate foarte clar că arbitrajul este guvernat de principiul celerității, de principiul unei credințe, de principiul eficienței și în același timp părțile trebuie să știe că atitudinea lor poate fi controlată de tribunalul arbitral. Tribunalul arbitral acționează în virtutea voinței părților, dar nu este supus voinței părților. Tribunalul arbitral este independent și imparțial. Tribunalul arbitral este acolo pentru a judeca ceea ce părțile nu mai sunt în stare să judece singure, acolo unde părțile nu reușesc prin convenția lor potrivită înțelegerilor să găsească o soluție. Și din această perspectivă, analizăm inclusiv prevederea la care a făcut trimitere Bogdan. Acolo intervine tribunalul arbitral și corectează atitudinea părților în funcție de caracteristicile speței. Și ar mai fi poate un alt element interesant care ar trebui scos în evidență. Părțile ar trebui să știe de la bun început pe ce teren de joc se află. Părțile ar trebui să fie educate, să înțeleagă până la urmă care este rostul arbitrajului și să renunțe (pentru că nu sunt puține asemenea părțile) să considere că arbitrajul are un caracter pur formal. Adică, existența unei clauze arbitrale în sine, nu este decât o clauză care trebuie să existe într-un contract și atât, dar nu ar trebui neapărat să producă efectele pe care unii zic că ar reuși să se producă. Și se ajunge în fața tribunalului arbitral cu desconsiderarea unei valori arbitrale importante arbitrajul, și anume însuși caracterul convențional al arbitrajului. De aceea este bine ca părțile să înțeleagă că în fața tribunalului arbitral trebuie să aibă o atitudine de cooperare, o atitudine de bună credință. Să-și disciplineze puțin această atitudine și mai ales să-și cunoască propriul litigiu foarte bine, să-și cunoască problemele de fapt și de drept care au adus în fața tribunalului arbitral, ne întoarcem la conferință (Care e rostul acestei conferinței?), să organizeze arbitrajul cât mai bine în așa fel încât să se poate alege mai repede la pronunțarea unei sentințe arbitrale care să poate fie pusă în executare cât mai repede.

Radu Sora: Întorcându-mă la întrebarea inițială: “ Ce au adus regulile 2018 nou? Ce schimbare a fost cea mai importantă? ” . Cred că, din punctul meu de vedere s-a ajuns, în sfârșit, ca regulii Curții de Arbitraj Comercial Internațional să fie într-adevăr internaționale. Pentru că dacă până acum am avut un caracter național, în sfârșit cineva s-a gândit că trebuie să armonizeze cumva arbitrajul din România cu arbitrajul de peste tot aproape din lume. Să ne gândim că avem niște clienți cărora le-am propus clauză de arbitraj sau convenție arbitrală cu loc de arbitraj și instituție Curtea de Arbitral Comercial Internațional pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României și în momentul în care ajung să se judece vin și te întreabă: “ Asta este o Curte de Arbitraj? Ce înseamnă primul termenul de “arbitrare”? De ce nu pot să modific?”. Apropo de scindarea arbitrajului, între prima cerere și memorie dezvoltatoare: “ Ce se întâmplă? De unde vin toate regulile acestea?” și trebuie să le explici foarte clar că, deși este o Curte de Arbitraj Internațional, se comporta ca și o curte cu reguli pur naționale, într-un pur stil românesc. Nu spun că nu a existat arbitraj internațional până la acest moment, pentru că avem o tradiție foarte mare, dar trebuie să recunoaștem că ele erau niște reguli mai degrabă naționale, nearmonizate cu aproape nimic din ceea ce era de la nivel internațional. E adevărat, regulile 2014 au făcut pași importanță în această direcție și au fost tot felul de prevederi care duceau către internațional. În sfârșit, de data aceasta consider că, se armonizează cumva regulile Curții de Arbitraj Internațional de la București, pun accent pe acest internațional cu reguli ICC, regulile CIETAC care sunt considerate cu un pas puțin în urma celorlalte reguli, pentru că și China a avut pentru foarte mult timp un pronunțat caracter național asupra regulilor și a fost mai reticientă la fel cm și noi, se pare că am fost foarte reticienți în a preluat ce este nou în arbitraj. Dacă vorbim de conferință, totuși o avem și alte reguli, nu este o noutate absolută.

Bazil Oglindă: Pe teritoriul României…

Radu Sora: Evident! De aceea, la un moment dat, într-o alocuțiune făcută de un domn profesor, totuși că termenul de “conferință” nu ar fi poate fi cel mai indicat. Din punctul de vedere al unei persoane care știe ce se întâmplă în alte țări și în alte arbitraje, am zis că este o greșeală ca mereu să facem comparația cu dreptul național. De ce să spunem ședință de administrare dacă peste tot se vorbește totuși, de conferință de administrare? Nu trebuie tot timpul să căutăm soluții doar în dreptul nostru național.

Sorina Olaru: Dacă-mi îngăduiți, că este ședință sau că este conferință este până la urmă o convenție de limbaj. Așa cum este răspuns sau că este întâmpinare, însă ședință de judecată și ședință de arbitrare pusă una lângă cealaltă ar putea să împrumute caracterele de la una la cealaltă de așa manieră, încât să deturneze sensul pe care noi am vrut să-l dăm acestei instituții. Și faptul că am vrut să punem accentul pe utilizarea mijloacelor ultramoderne în comunicare, de așa manieră încât să facem accesibil și flexibilă arbitrajul chiar și unor părți care nu pot să fie concomitent în acel spațiu fizic. Deci, acestea au fost argumentele care ne-au condus.

Bazil Oglindă: Cornel spunea că probabil în următoarea perioadă cele mai multe și cred și eu că majoritatea covârșitoare se vor desfășura aceste conferințe prin prezența fizică a părților, la sediul Curții. Chiar și în acele situații în care pârâtul este din  Timișoara și reclamantul este din Constanța, pentru că sunt situații și în cazul arbitrajelor naționale. Nu vorbesc de cele internaționale. Din inerție, avocații vor veni. Sigur, depinde și de cum va administra supraarbitrul. Însă, apropo de utilizarea termenului, dacă am fi folosit până la urmă „ședință”, am fi rămas cumva în trecut. Ori noi am vrut să mergem în viitor, spre ceea ce este normal. Poate peste niște ani, vor fi mai multe conferințe organizate la distanță și mai puțin prin prezența efectivă a părților. De fapt, nu ar trebui să existe o regulă, pentru că “flexibilitate” înseamnă posibilitatea care i se dă asupra arbitrului și tribunalului să administreze potrivit în acea situație. Acum dacă părțile au sediul în sectorul 3, la 5 minute, e poate cel mai potrivit să te întâlnești. Și întâlnirea față în față are impactul potrivit. Dar când reclamantul este din Constanța și pârâtul din Timișoara și reprezentații lor sunt de acolo, cred că e mai potrivită o conferință telefonică sau o video-conferință pentru organizare.

Conel Popa: Sau Băneasa vs Berceni.

Bazil Oglindă: Sau Băneasa vs Berceni, într-o zi când plouă.

Radu Sora: Mi s-a întâmplat de curând, am avut un termen în care eram arbitru-parte și practic nu a venit decât unul din părți, iar celălalt arbitru venise de la Craiova, doar ca să asculte o discuție de 2 minute, în care cineva cerea o amânare. Chiar și din punctul de vedere al arbitrului pe undeva este foarte interesant, nu numai din punctul de vedere al părților, că se întâmplă să fie arbitri care nu sunt din București. De exemplu, Titus Prescure sau alții.

Cornel Popa: Este unul din lucrurile pe care le-am făcut în mod special subiect ca și suport de text cu privire la măsurile pe care le poate dispune tribunalul arbitral. Aș invoca și textul de la încheieri, art. 25 alin. (3): “încheierile pot fi date între termen de procedural după consultarea prealabilă a părților, inclusiv prin mijloacele electronice de comunicare în măsura în care aceasta este posibilă”. Practic, tribunalul arbitral are această posibilitate recunoscută și în mod expres prin aceste reguli de a dispune, de a lua măsuri chiar fără ca părțile să se fi întâlnit fizic sau fără ca Partidul să se fi întâlnit fizic.

Bazil Oglindă: Încep cu următoarea mea întrebare. Credeți că mai există premizele pe actualele reguli să mai avem acele termene pe care cumva și Noul Cod de procedură civilă le-a evitat pe procedura obișnuită dar n-a reușit în practică în totalitate? Acele termene în care părțile se prezintă cu documente, acele termene de corespondență procedurală care sunt prezente astăzi atât în procedura judiciară obișnuită și pe care noi ca avocați le urâm, credeți că vor mai fi astfel de termene sub imperiul acestor reguli?

Radu Sora: Cred că va conta foarte mult cum administrează arbitrii cauza, dacă ne amintim foarte bine și în reguli din 2014 există obligativitatea ca toate documentele după ce sunt depuse în format fizic în același timp să fie depuse și în format electronic. Gândiți-vă că în arbitrajele în care am intrat nu toți arbitrii impuneau practic părților să se trimită aceste documente în format electronic încă de la început. Și atunci aveai foarte mari probleme în ceea ce privește modul de a fi surprins la termen că mai vin niște documente și de fapt ai venit la termen sau e o amânare ca să dai posibilitatea celorlalți să studieze documentele. Cred că lucrurile acestea se puteau face și în trecut iar acum cu atât mai mult, dar încă o dată depinde de cum se va impune Curtea de Arbitraj și Colegiul și fiecare tribunal arbitral în fiecare caz în sine. Păi da pentru că trebuie să plece cumva și de la conducere dintr-un mod sau altul.

Sorina Olaru: Eu cred că regulile creează premizele pentru ca să nu mai existe astfel de situații în viitor pentru că, așa cum spunea Cornel mai devreme, primul termen de arbitrare unde se discută calendarul procedurii poate permite părților să stabilească termene între care își vor comunica termene în sensul de momente în timp distincte până la care își vor comunica în scrisuri fără să fie nevoie ca să fie prezența lor fizică, lucrul care se întâmplă și este cunoscut în practica internațională se stabilesc aceste termene, dacă ele nu pot fi respectate se pot prelungi fără ca să necesite costuri suplimentare pentru părți și pentru arbitri și în general pentru procedură, pentru că orice amânare de acest fel conduce la costuri suplimentare pentru procedură care se vor reflecta mai devreme sau mai târziu în patrimoniul părții care va pierde procesul. Dar pe lângă acest calendar procedural, opțiunea pe care a precizat-o Cornel aceea de a se putea lua hotărâri chiar între termene și fără ca să poată să fie prezente părțile dar cu consultarea acestora, este o modalitate de rezolvare inclusiv a acestei chestiuni. Acum dacă mă întrebați că imediat după ce vor intra regulile în vigoare vom ajunge acolo, din păcate eu cred că orice sistem de reguli, că sunt de procedură sau de altfel, va exista o reticiență și va exista un recul în ale implementa și a le respecta. Și aici eu cred că nu va fi neapărat sarcina Colegiului, Colegiul are anumite atribuții în regulile noi dar ele nu țin de modalitatea de administrarea procedurii, ele țin exclusiv de intervenirea în anumite situații în care continuarea arbitrajului ar putea fi pusă în pericol datorită inexistenței unui acord între părți în situația în care nu există un tribunal arbitral. Deci colegiul are niște intervenții foarte limitate.

Bazil Oglindă: Adică intervenția tribunalului arbitral pe care am accentuat foarte mult, adică de la data constituirii lui practic colegiul nu poate să intervină.

Sorina Olaru: Colegiul nu intervine practic decât pentru numirea unui alt titlu într-una din situațiile în care părțile nu reușesc să ajungă la o concluzie. Altfel Colegiul are atribuții aproape zero în legătură cu procedura, și corect și normal să fie așa, întrucât procedura trebuie să fie guvernată de principiul autonomiei, de voința părților și de tribunalul arbitral care va prelua această sarcină.

Bazil Oglindă: Și acum ar zice părțile, ar trimite spre colegiu până la urmă și părțile trebuie să înțeleagă că ele au dreptul să-și aleagă un arbitru, dar această alegere trebuie făcută în cunoștință de cauză, adică este o responsabilizare și la părți.

Radu Sora: Eu m-am referit la colegiu, nu mă refeream la dispoziții în sine. E clar că tribunalul arbitral trebuie să facă lucrul acesta. Și colegiul la un moment dat pentru că atât arbitrii cât și foarte mulți avocați vor rămâne tributari vechilor practici dacă vreți, și în primul rând Codul de procedură civilă, colegiul va trebui să facă lucrul acesta prin informare sau genul acesta de întâlniri.

Bazil Oglindă: Fără îndoială că sunt importante întâlnirile.

Sorina Olaru: O singură precizare ce mai vreau să mai fac. Aceste reguli sunt rezultatul muncii comisiei, dar în urma celor două drafturi care au fost circulate fiecare arbitru din Curtea de Arbitraj a putut și majoritatea și-au exprimat puncte de vedere în sensul de a face aceste reguli mai adaptate necesităților cu care s-au confruntat pe parcursul derulării activității profesionale ale domniilor lor. Iar odată îmbrățișate, ceea ce este foarte bine este că tot corpul arbitrilor și le-a asumat ca atare, ceea ce mă determină să văd că nu vor exista situații de întârziere în aplicarea acestora, adică toată lumea își dorește să existe aceste reguli, toată lumea își dorește să aibă instrumente pe care să le aplice. De aceea eu cred că până la urmă rolul cel mai important îl vor avea arbitrii care au niște instrumente suplimentare de a disciplina părțile.

Bogdan Dumitrache: Ziceam că tot de raportul între tribunalul arbitral și Colegiul Curții mă uitam într-o amersă a regulilor, și anume cea dedicată regulilor speciale pentru procedura arbitrală simplificată la art. 1 alin. (4). Deci acea procedură care se referă fie la litigii arbitrale nici nu au valoare mai puțin de 50000 lei, dar și cazul în care părțile conving că procedura arbitrală paote să fie interesantă. Și la art. 1 alin. (4) Colegiul Curții poate oricând pe durata arbitrajului din oficiu sau la cererea unei părți după consultarea tribunalului arbitral să decidă că regulile speciale încetează să fie aplicabile cauzei. Tribunalul arbitral va continua să fie investit cu soluționarea cauzei, cu excepția în care Colegiul Curții află de ce este interesant peste o dată aspectul de revizuit și o dată aspectul de instanță. Deja poate va fi interesant de adus niște clarificări.

Bazil Oglindă: Deci asta este singura excepție în care Colegiul Curții de fapt ar putea avea o tangență cu procedura, dar ar trebui să discutăm un pic despre procedura simplificată dacă tot ai adus-o în discuție. Ce părere aveți despre procedura simplificată? Cornel, dacă vrei să ne zici care a fost rațiunea ei și de ce a fost bine să facem această anexă.

Cornel Popa: Sunt foarte multe litigii mici care ajung pe rolul Curții de Arbitraj și se simte nevoia unei simplificări pentru aceste situații, de ce, pentru că în momentul în care miza financiară a unui dosar este pragul pe care l-am ales până la urmă a fost 50000 lei. În momentul în care miza financiară este de o asemenea natură a constituit un tribunal format între arbitri care este regula obișnuită, și a urmat toți pașii prevăzuți pentru judecarea unui litigiu arbitral obișnuit poate să ducă la costuri destul de mari și se poate ajunge la situația în care costurile să devină aproape de miza financiară a dosarului.

Bogdan Dumitrache: Acest tip de ipoteză este un fel de retmică la procedura celor cu valoarea redusă la acest tip de ipoteză în care urma valoarea litigiuliui cumva ca spirit.

Cornel Popa: Parțial da, ne-am gândit și la ceea ce se întâmplă în fața instanțelor și acolo în corul de procedură civilă s-a simțit nevoia să se pună la dispoziția părților o procedură specială, nu este neapărat o procedură corespondentă, condițiile de aplicare sunt cumva diferite. Ne-am inspirat mai tare reglementare din ceea ce există pe plan internațional marea majoritate, dacă nu totalitatea Curților de Arbitraj importante.

Bazil Oglindă: O diferență esențială aș spune totuși, pe plan internațional valoarea redusă este sub 2 mil. de dolari, la noi este vorba de 50000 lei deci 10000 euro.
Cornel Popa: La noi comparația fiind destul de mică, am încercat să venim cu o sumă care să se potrivească cu condițiile economice de la noi. Unii ne-au criticat că e prea mare, alții ne-au criticat că e prea mică. Cred că toată lumea are dreptate aici, și noi cred că am avut dreptate când am ales formula aceasta de 50000. Vom vedea, cred că vom putea adapta în situația în care va fi cazul suma. Există și posibilitatea ca părțile să agreeze asupra aplicării procedurii simplificate. De ce nu? Am considerat că este o supapă care merită să fie pusă la dispoziția părților. Dacă ele doresc să accelereze judecarea procedurii, o pot face inclusiv prin alegerea aplicării acestei proceduri indiferent de valoarea sumei puse în discuție. Poate sunt părți obișnuite cu regulele ISS, cu cele 2 mil. pe care le evoca colegul Bazil mai devreme, de ce să le imităm dreptul de opțiune. Acel text despre care s-a vorbit, acel text care reglementează intervenția Colegiului este o supapă menită să prevină și să corecteze eventuale abuzuri de această procedură. Pot fi situații în care un reclamant, în temeiul principiului disponibilității și valoarea reală a litigiului este mult mai mare de 50000 lei, pune pe masa Tribunalului Arbitral o sumă de 10000 lei. Și după aceea la un moment dat dacă expertiza iese bine și planetele par să se alinieze, atunci vine cu o majorare a câtimii. Și în cazul acela ne trezim că ne judecăm pe procedură simplificată, deși poate dacă ar fi să ne uităm la substanța raportului dintre părți, procedura care ar fi trebuit să fie aplicabilă era cea obișnuită. Pentru aceste cazuri în special este gândit acest text, el există nu neapărat în această formă dar ca substanță, există și în reglementările străine din care spuneam că ne-am inspirat. Cred că este singura situație în care Colegiul poate să intervină, deși nici în acest caz  Colegiul nu intervine în judecata propriu-zisă a cauzei.

Bazil Oglindă: Interferează și poate avea pentru că cumva și arbitrul care judecă se găsește într-un oarecare conflict de interese. Să presupunem că el într-adevăr vine și ripostează, zice “domnule, reclamantul a abuzat de dreptul lui de a folosi procedura simplificată, în realitate nu suntem pe procedura simplificată”.

Sorina Olaru: Și părțile ce înțeleg? Asta este ipoteza în care acționează principiul.

Bazil Oglindă: Părțile nu se înțeleg, dar acum și arbitrul respectiv, el dacă ar fi de accord cu pârâtul ar trebui să înceteze misiunea lui. Și atunci ar trebui să intervină un terț echidistant în această situație, să vadă. Și atunci Colegiul ar putea să decidă care procedură e aplicabilă cu consecința faptului că într-o procedură obișnuită am tribunal din 3. Fiecare parte își desemnează arbitrul și practic ar putea să aibă și consecință încetarea misiunii acelui tribunal din arbitrul unic și consituirea unui nou tribunal legal constituit pe procedura arbitrală de drept comun, adică un tribunal arbitral format din 3 arbitri. Asta ar fi consecința practică, dar este excelentă observația că noi tocmai discutam că acea ar fi o zonă dintre Colegiul și tribunalul arbitral.

Bogdan Dumitrache: Este și aceasta o noutate cumva și sigur va trebui explicată și arbitrilor mai puțin, dar poate părților în popularizarea acestor reglementări noi pentru a fi nici speriate, nici mirate.

Cornel Popa: Mesajul de bază rămâne în Colegiul Curții și nici președintele Curții, și nimeni de pe latura administrativă nu are atribuții de a interfera în judecarea cauzei, aceasta este atributul suveran al tribunalului arbitral.

Cristiana Irinel Stoica: Acest lucru era și în vechiel reguli.

Cornel Popa: Sigur, dar nu s-a schimbat nimic, adică să nu existe cândva această percepție pentru că ar fi greșită și ar fi păcat. Nu asta s-a urmărit, dimpotrivă ceea ce s-a urmărit a fost ideea de a sublinia și de a întări rolul tribunalului arbitral și de a-I da câ mai multe puteri în raport cu părțile.

Cristiana Irinel Stoica: Dacă-mi permiteți, am în față art. 38 și respectiv art. 39 Cazuri de neîndeplinire a obligațiilor. Atunci când una dintre părți nu are un motiv întemeiat să respecte prevederi sau cerințe prevăzute în prezentele reguli sau dispozițiile date de tribunalul arbitral, tribunalul poate dispune suspendarea procedurii arbitrale.

Bogdan Dumitrache: Bine, dar asta ar fi sancțiune mai ales față de reclamant cred că la pârât ar fi contraproductiv să suspende procedura.

Cristiana Irinel Stoica: Nu neapărat, cred că textul nu respinge aici. Nu cred că textul respinge, poate tocmai pune accentual pe faptul că tribunalul arbitral este cel care trebuie să corecteze atitudinea părților și să le facă să înțeleagă dacă au ales în instituția arbitrală în fața căreea au venit cu cauza, trebuie să accepte regulile acestea, trebuie să accepte faptul că acestea se aplică într-un anumit fel.

Radu Sora: Dacă discutăm totuși de cele citate, suspendarea n-ar fi cea mai bună soluție dar într-adevăr trebuie să existe o metodă de a constrânge cumva părțile să răspundă la comenzile date de tribunalul arbitral.

Bogdan Dumitrache: Seamănă un pic cu suspendarea din cursul judecății că reclamantul nu-și dorește obligația stabilită de instanță cu judecătorii.

Cristiana Irinel Stoica: Se spune poate, poate în funcție de împrejurări. Deci nu este o regulă absolută, este un instrument pus la dispoziția tribunalului arbitral de a ține sub control evoluția cauzei.

Bogdan Dumitrache: Adică de altă măsură adecvată se poate lega de ceea ce spuneați dumneavoastră mai devreme cu art. 39, și asta cu decăderi poate să sublinieze.

Cristiana Irinel Stoica: Exact, asta vroiam să observați că obiecțiunile cu privire la încălcarea prezentelor reguli sau altor reguli aplicabile procedurii vor fi încălcate sub sancțiunea decăderii în un anumit termen care e determinat de 10 zile  de la data ,lore la cunoștință de către partea interesată sau după caz de când aceasta a fost legal citată. Și mai departe nimeni nu poate invoca regularitatea unui act de procedură pricinuită prin propriul fapt.

Bogdan Dumitrache: Aici plagiatul, apropos de procedură civilă, dar fiind proba de reglementare se acceptă dar și bine venită. Și suntem deja în anticamera art. 40, măsuri provizorii sau asigurătorii.

Bazil Oglindă: Da, așa este. Și domnul avocat Sora, dacă vreți să ne spuneți despre această noutate, și mai ales noutatea arbitrului de urgență că cu măsurile asigurătorii cum vi s-a părut această reglementare?

Radu Sora: La prima vedere, ca o persoană care vine din afară și n-a participat la facerea regulilor, am stat și m-am gândit că comparative cu ce avem la dispoziție în justiția statală sunt niște măsuri cumva inferioare. Având în vedere totuși că art. 3 spune că există posbilitatea practic ca dispunerea acestor măsuri provizorii sau asigurătorii să fie depuse chiar și înainte, adică cererile să fie depuse chiar și înainte de începerea procedurii de arbitraj sau înainte ca dosarul cauzei să fie înaintat tribunalului arbitral Adică poate între momentul depunerii cererii și până la constituire am spus că da, până la urmă este un lucru bun pentru că în justiția statală știm foarte clar că trebuie să avem deja o acțiune intentată. Ce mi s-a părut foarte interesant la această procedură este, nu aș vrea să abuzez cumva de procedură așa cum spunea și domnul Cornel Popa că se poate face și în domeniul sumelor acelea de 50000 procedurii simplificate când încep cu 10000 și de fapt tu știi de la început că ai mult mai mult și ajungi la o mărire și practice ești în altă procedură. Mie mi se pare foarte interesantă în cazul clauzaelor patologice pe care le-ați discutat dumneavoastră acum un an la o conferință. Există multe situații când o clauză este patologică și mi s-ar părea foarte interesant să testez cumva apele cu o astfel de cerere de dispunerea unor măsuri provizorii și asigurătorii. Poate că nu este chiar extraordinar, dar vedeți dumneavoastră pentru că spre deosebire de justiția statală în care trebuie să am deja o acțiune depusă, aici pot să o fac înainte de cererea de arbitraj depusă. Dacă o fac înainte, este clar că se va pune în discuție oricum și convenția arbitrală, și voi vedea cumva și părerea părți adverse bineînțeles cu condiția ca partea adversă să participe practic la procedură. O să văd practic poziția părții adverse cu privire la locul arbitrajului, la instituția arbitrală, chiar și la arbitri. Dacă mă întrebați la modul strict din punctul de vedere al creditorului, am o mică problemă practic pentru că n-aș încerca-o decât dacă am o reală problemă ca aceea pe care v-am descris-o mai devreme pentru că mi se pare că practic justiția statală îmi asigură mai multă secretizare a procesului de obținerea acestei măsuri asigurătorii deși trebuie să recunosc că în cazul justiției statale ai cumva o publicare pe portaljust.ro al cauzei și cumva chiar dacă măsura conform lui 954 se dispune fără citarea părților în camerele de consiliu și practic adversarul nu poate avea cunoștințe imediat despre ea. Primul moment în care poate să facă contestația este abia împotriva procesului verbal de executare. Or aici în această cerere conform Anexei 2 este clar că arbitrii, primind cererea, pe de o parte trebuie să primească acea taxă de înregistrare, taxă administrativă și onorariu arbitral care ajung la o sumă de 3500 euro, dar imediat după momentul acesta trebuie să citeze părțile.

Bogdan Dumitrache: Da, art. 3 este interesat.

Radu Sora: Dacă-mi citează părțile, și discutăm de lucruri car epot fi mutate dar iarăși acum v-am spus depinde foarte mult despre cine vorbim. Dacă discutăm despre entități foarte mari care nu-și permit să-și mute sau să facă lucruri de genul acesta, atunci într-adevăr nu este practic niciun risc sau este foarte mic. Dacă discutăm despre alte tipuri de entități, atunci văd un risc. Pe de altă parte trebuie să stau să mă gândesc că e foarte interesant dacă merg pe această idee pentru că pot să fiu la rândul meu și debitor al unei obligații. Și, vedeți dumneavoastră, e mult mai interesant cumva să merg pe această procedură pentru că și eu voi fi informat ca și debitor în momentul în care s-ar întâmpla o astfel de măsură asigurătorie dar nimic nu-l oprește practic pe creditor să recurgă la justiția statală. Și iarăși avem un avantaj față de măsurile luate în cadrul procesului arbitral. Una peste alta iarăși aceast arbitru de urgență nu este o instituție nouă, e apărută deja de vreo 10 ani în lume, ICC o are cu mici diferențe cam la cu totul și cu totul alte tarife pentru că s-a vorbit foarte mult la un moment dat, 3000-3500 euro este o sumă mare. Ce spuneți de ICC unde avem 40000$  indiferent de cererea pe care este făcută și indiferent de valoare. Deci practic suma este extrem de mică, dar într-adevăr contează foarte mult cui se adresează practic aceste măsuri.

Bogdan Dumitrache: Pe care poate sau nu s-o stabilească arbitru, ceea ce era și o diferență față de regimul de drept comun care are niște categorii de ipoteză.

Radu Sora: E adevărat, aveț dreptate. Aici, era să uit, într-adevăr această sumă practic în cazul ISS este 40000 dacă vorbim de taxă și se poate ajunge ca președintele în orice moment al procedurii poate mări practic fiul arbitrului de urgență sau îl poate micșora. Mi se pare că am preluat și noi ceva similar, greșesc?

Bazil Oglindă: Să ne uităm la taxe, dacă avem ceva aici.

Radu Sora: Da, avem la taxe, acolo se vorbește la un moment dat că la cererea arbitrului de urgență președintele colegiului va putea micșora sau majora suma.

Bogdan Dumitrache: Dacă e, dacă nu cauți în art. 7 în Anexa 2.

Radu Sora: Nu, trebuie să vă uitați exact acolo unde sunt stabilite taxele.

Bogdan Dumitrache: Nu, dar asta este o altă chestiune. Eu mă refeream la cauțiune aici pentru că- blochez patrimoniul.

Bazil Oglindă: Deci alin. (3) din art. 5 Taxa arbitrală în procedura de urgență, la cererea motivată a aarbitrului de urgență sau în cazul în care se considera președintele Curții de Arbitraj poate hotărâ majorarea sau reducerea sumelor prevăzute la alin. (1), b) și c) ținând cont de natura și complexitatea speței și de circumstanțele relevante.

Bogdan Dumitrache: Bun, acesta este costul că am formulat cererea. Problema este că chestiunea de a depune o cauțiune pentru că încă nu se admite cât este, dacă e obligatorie sau nu și care-i termenul, aici se lasă arbitrului de urgență o marjă destul de mare, e o responsabilizare destul de acută.

Bazil Oglindă: E specific arbitrajului internațional. Deci am pe de o parte o plajă mare pentru arbitrul de apreciere și bineînțeles libertare și autonomie pentru părți.

Sorina Olaru: Dar și obligația apuca să soluționeze cererea în maxim 10 zile de la momentul la care a fost investit, fiind numit în 48 h și trebuind să dea soluție sau, mă rog, Curtea trebuind să soluționeze un termen de recuzare în termen de 24 h de la data la care o primește. Adică toate termenile acestea sunt comasate, ele creând premiza de a se putea lua o măsură asigurătorie eficientă în ciuda faptului că sunt citate părțile.

Radu Sora: Mi se pare foarte interesant ce s-a discutat despre cauțiune: tribunalul arbitral va putea obliga partea care să i se dispună unei măsuri provizorii sau asigurătorii să ofere garanțiile necesare în legătură cu măsura solicitată. Dacă discutăm de o măsură clasică în cazul justiției statale, știm drumul destul de ușor, mergem practic și depunem acea cauțiune la check-ul care, să zicem, știe să facă o astfel de depunere, îmi pare rău dar cam așa se întâmplă. Și, să zicem că facem această cauțiune în favoarea Curții de Apel București, în cazul Tribunalului Arbitral există la fel ca și în cazul instanțelor obligativitatea să mergi la CEC, există vreo procedură în cazul acesta sau pur și simplu în funcție de fiecare caz?

Bazil Oglindă: Dacă mă întrebați, dacă aș fi un astfel de arbitru de urgență, eu aș pune un is law account la Camera de Comerț. Părțile se fac exact, adică aș merge pe similitudine, asta aș face.

Radu Sora: N-am văzut nicăieri, e foarte important ca și procedură, să știu foarte clar care ar fi procedura în acest caz.

Cristiana Irinel Stoica: Sau poate ar trebui să și reglementăm.

Cornel Popa: Anul trecut nimeni nu auzise de bitcoin că s-a discutat săptămâna trecută. Nu știu, poate vom avea un litigiu cu privire la bitcoin de exemplu, nu știm dacă va fi sau nu așa ceva. Poate să fie un escrow, poate să fie o scrisoare de garanție bancară după mine, important este substanța să fie o granație care să fie eficientă, și cumva să fie eficientă până la urmă cred că la dispoziția tribunalului arbitral. Cum traducem în substanță acest litigiu rămâne de văzut de la caz la caz.

Bazil Oglindă: De asta te-am și întrebat pe tine. Când crezi că ar fi eficientă pentru că n-aș vrea să rămânem totuși cu senzația că totuși nu ar prea fi eficient arbitrul de urgență și măsurile asigurătorii, dacă ai putea să-mi dai un exemplu când ar fi eficientă procedura arbitrului de urgență și reprezintă un avantaj incontestabil față de ce are în momentul de față justiția statală.

Cornel Popa: M-am gândit la un caz pe care l-am avut cumva la un moment dat, era o dispută între 2 părți cu privire la prelungirea unui contract de închiriere, și exista un drept de opțiune în favoarea uneia dintre părți care era contestată și care, dacă ar fi fost recunoscut, crea vocația uneia dintre părți la prelungirea contractului pe un termen de 10 ani, deci pe un termen lung. Practic ar fi urmat un litigiu pe fond între cele 2 părți cu privire la interpretarea clauzelor din contractul inițial legată de exercitarea dreptului de preferință la reînchiriere. Și practic contractul inițial, ajungând la termen la un moment dat, partea care invocă ideea că s-a prelungit contractul de încheiere are un interes să găsească o formulă prin care să conserve situația de fapt deja existentă ca ea să nu se schimbe pe durata litigiului principal, acesta ar fi un caz. Pot fi o mie de alte cazuri de acest gen. Situația în care văd de foarte multe ori folosită această procedură atunci când încuviințarea măsurii necesită o interpretare ceva mai adâncă a raportului juridic dintre părți, o interpretare mai apropiată și în privința căreea poate n-aș vrea să mă duc la instanța de drept comun care va judeca rapid, poate și fără citare și fără să se uite foarte atent. Poate prefer să merg la un tribunal arbitral care să fie capabil să se uite cu mai multă atenție, să aibă timpul necesar să se uite cu mai mare atenție la cererea mea. Evident, valoarea va fi importantă pentru că valoarea de 3000 euro e una mare, mică comparative cu ce se întâmplă pe plan internațional dar pentru foarte multe din dosarele noastre va fi o valoare mare.

Bazil Oglindă: Eu cred că poate fi totuși majorată.

Cornel Popa: Majorată sau micșorată.

Bogdan Dumitrache: Această excepție a arbitrului de urgență crezi că poate să intre într-o ușoară asimetrie cu 585 alin. (4) din Codul de procedură civilă care într-adevăr oferă tribunalului arbitral posibilitatea de a înființa măsuri asigurătorii, alin. (4) spune în cursul arbitrajului.

Cornel Popa: E problema pe care ne-am pus-o și noi, în ce măsură ne-ar permite Codul de procedură civilă să facem acest lucru. Până la urmă concluzia a fost că ni se permite prin Codul de procedură civilă care are și acele texte care permit în instituții permanente de arbitraj, îi acordă acesteia autonomie procedurală.

Bazil Oglindă: Să nu uităm că există coduri de procedură civilă care au texte similare și e instituția arbitrului de urgență. Dacă noi am fi primii care am fi introdus-o, într-adevăr am fi avut dileme, dar totuși există peste tot în Europa, începând de la Stocholm unde a apărut arbitrul de urgență, continuând cu ICC.

Cornel Popa: Și nu credeam că a fost intenția legiuitorului ca să se pară România vis a vis de ceea ce se întâmplă.

Bogdan Dumitrache: Da, dar aici este legiuitor din Cod de procedură civilă, deci el e legiuitorul statal, este o nunață de acest calcul care toarnă 3 aliniate pe ideea că instanța ia măsurile și la alin. 4 vine cumva concesiv, zice: bine, în cursul arbitrajului, ceea ce a fost un pas înainte că din Cod de procedură nou față de ce era înainte.

Bazil Oglindă: Eu cred că mai degrabă a fost vorba aici de o lipsă de imaginație ale legiuitorului din Codul de procedură civilă care și-a imaginat că doar în cursul arbitrajului pot fi luate, și nu aș merge mai departe să mă gândesc că a vrut să interzică. E foarte interesantă interpretarea pera contrario aici.

Cornel Popa: Și în mod contrariu mai este un aspect care cred că este important, regulile din Codul de procedură civilă se referă la arbitrajul ad-hoc de fapt. Deci textul de la 585 se referă la arbitrajul ad-hoc, noi suntem aici într-un cadru de arbitraj instituționalizat și aveam textul de la 617 sau 619, nu am Codul în față, care permite instituției permanente de arbitraj să-și adopte propriile reguli.

Bazil Oglindă: Deci acela ar fi oricum un text de drept comun și supletiv.

Bogdan Dumitrache: Oricum un debitor va încerca să demonteze o măsură asigurătorie aplicată de arbitrul de urgență.

Bazil Oglindă: Unde va fi problema e cu teza finală din acel 585 și cu faptul că într-adevăr în caz de împotrivire tot la instanță mă duc, aici pot apărea discuții. Pe de altă parte, apropo de ce am discutat în ultima parte când ar fi eficient, mie mi se pare că și în cazul suspendării executări unei scrisori de garanție bancară. Un aspect destul de important în dinamica unui litigiu.

Cornel Popa: Poate fi o aplicare foarte frecventă.

Bazil Oglindă: Eu aici l-aș vedea foarte practic aplicabil dacă consilierii juridici ale unui antreprenor care a dat o scrisoare de garanție bancară pe care un beneficiar dintr-un astfel de contract ar putea s-o execute. Când ar exista un astfel de risc și existe iminența declanșării litigiului arbitral, s-ar putea apela la o astfel de măsură și cred că ar fi și foarte eficace pentru că, fiind vorba despre bancă care este terț, practic încheierea pronunțată în această procedură ar fi eficace față de bancă care ar opri propriu-zis executarea garanției fără să mai am nevoie să trec prin instanță practic.

Cristiana Irinel Stoica: Cred că observația lui Bogdan este foarte bună. Și aș vrea să ne gândim puțin la textul pe care l-a invocat și anume că se face referire la: în cursul arbitrajului. Să nu uităm că vechile reguli preluau această prevedere și tot așa arătau că măsurile asigurătorii puteau fi dispuse în cursul arbitrajului. Este într-adevăr un element de noutate dar care este pus în balanță cu opțiunea pe care partea o are de a se duce totuși la instanță pentru a-și rezolva. Sigur că aici intervine dificultatea poate pentru instituția arbitrală, pentru tribunalul arbitral de a rezolva o asemenea cerere care este adusă în fața arbitrului de urgență înainte să înceapă procedura arbitrală propriu-zisă. Eu cred că și aici până la urmă arbitrul va trebui să aprecieze de la caz la caz și nu în mod automat, să dispună în măsura care i-a fost cerută. Eu cred că ceea ce trebuie văzut aici este în primul rând faptul că s-a reglementat imprimarea unui caracter unitar al gestionării unui litigiu sub toate aspectele, și al litigiului principal și al litgiilor care decurg din acestea cum este procedura de luarea unor măsuri asigurătorii pentru că dacă arbitrul are o viziune unitară, sau mai exact spus rezolvarea situației litigioase în ansamblul ei este diferită tribunalului arbitral, atunci înseamnă că părțile au o altă atitudine și au și alte așteptări din partea tribunalului arbitral. Dar eu cred că părțile pot fi și trebuie să fie suficient de diligente ca să-și dea seama unde este mai bine să se ducă într-o asemenea situație și câtă vreme avem text care îndrumă părțile, arată părților se pot duce și la instanță, părțile vor alege unde merg. Și până la urmă dacă părțile au ales să vină la Curtea de Arbitraj cu o asemenea solicitare, se va analiza de la caz la caz și se vor lua în considerare toate elementele care țin de rezolvarea unei asemenea procedure de urgență care uneori poate fi foarte complicată trebuie să recunoaștem. Iar problema rezolvării unor asemenea cereri privind măsurile asigurătorii după ce a pornit arbitrajul, după ce a fost declanșată procedura arbitrală că nu ridică nicio problemă în sine pentru că aceasta a fost și situația înainte.

Bazil Oglindă: Extraordinar de bine asta nu înseamnă că vor fi admise ușor. De altfel și la nivel internațional practica este ca astfel de măsuri se admit foarte foarte rar, dar totuși în acea situație în care sunt îndeplinite condițiile este bine că ai și acest mecanism care este specific și care îți poate salva business-ul pentru că uneori de executarea acelei scrisori poate să însemne insolvență sau nu, ceea ce înseamnă viață sau moarte pentru business-ul tau. Iar arbitrajul vine și este și din punctul acesta de vedere poate cea mai adaptată, cea mai elegantă, modernă și flexibilă modalitate de a soluționa un litigiu adaptat unui business care cu cât este mai complex, credem că arbitrajul cu astfel de reguli este potrivit ca modalitate de soluționare a lui.

Bogdan Dumitrache: Aici mă uitam, de exemplu acest arbitru de urgență nu are chiar o plenitudine de jurisdicție, să spunem așa, pentru că pe problema competenței președintele curții are un cuvânt greu de spus. Ne uităm la art. 4 alin. (2) din anexă care spune: Cererea va fi respinsă dacă președintele Curții constată lipsa evidentă a competenție Curții de Arbitraj. Asta va fi interesantă când vin ulterior cu cererea de arbitrare și o să am un tribunal arbitral și întrebarea este cum se va uita la tribunalul arbitral, dar decizia pe care președintele Curții a dat-o deja cu ocazia cererii numirii arbitrului de urgență și că președintele Curții a zis că e evident că e necompetentă.

Bazil Oglindă: Nu produce nici o autoritate de lucru judecat, e ipoteza în care nu se prezintă dovada existenței unei clause compromisorii și pentru a evita situați că noi am făcut, să zicem, o emisiune foarte interesantă și de mâine toți creditorii din România se apuc și introduce cereri de numirea unui arbitru de urgență că li s-a părut interesantă emisiunea din seara asta și toată lumea pornesc la Curtea de Arbitraj. Evident președintele Curții nu va numi arbitrii de urgență, va respinge cât nu va vedea clauza compormisorie, deci nu are temei de investire a Curții.

Bogdan Dumitrache: Lipsa evidentă înseamnă că nu am clauză, nu că există o clauză care este profunde defectuoasă ca să zic așa.

Bazil Oglindă: Nu există dovada existenței convenției arbitrale, este singurul lucru sau maximum c ear putea face președintele Curții. Ulterior se poate respinge de către președintele Curții că nu s-a făcut dovada și ulterior se vine cu un compormis pe la litigiu de fond și se judecă, acum nu să invoce faptul că s-a pronunțat președintele Curții și nu există competență sau pur și simplu nu s-a putut produce contractul la acel moment în care exista clauza compormisorie și contractul este adus ulterior. Deci evident că nu voi avea autoritatea de lucrul judecat.

Bun, ar mai fi multe de spus în general și bineînțeles două subiecte pentru care poate vom face o dezbatere pentru că merită. Unul dintre ele este preferatul meu și se numește Bifurcarea procedurii arbitrale.

Bogdan Dumitrache: Cred că s-a atins un pic la un moment dat.

Bazil Oglindă: Nu cred, e un subiect foarte interesant și cred că ar merita o dezbatere de o oră minim, cu altă ocazie, și participarea terțelor în procesul arbitral la fel. Prin urmare, dacă vom mai găsi spațiu, probabil o vom face într-un context pentru că eu cred că arbitrajul merită anul acesta, și în următorii ani sperăm, să fie în atenția dezbaterilor juridice cu o procedură elegantă, cu hotărâri arbitrale pronunțate într-un termin eficace și care evident nu vor putea mulțumi ambele părți, dar prin ansamblu să fie hotărâri care să reziste așa cum de altfel au rezistat și anul trecut, am înțeles că anul trecut nu s-a rulat nicio sentință arbitrală de către instanțe. Vă mulțumim mult! A fost o seară foarte plăcută pentru noi.

Bogdan Dumitrache: O săptămână frumoasă tuturor!