Augustin Zăbrăuțanu: Bună seara, doamnelor și domnilor! Bună seara, stimați invitați! Vă mulțumim tuturor că vă faceți timp să ne priviți la această oră. Astăzi vom vorbi despre o temă mai puțin abordată în dezbaterile noastre de miercuri, în general sunt dezbateri legate mai mult de dreptul penal al afacerilor, dar e o temă de mare interes, din păcate, pentru că este o temă grefată pe unul dintre cele mai mari, dacă nu cel mai mare flagel al ultimilor 50 de ani cel puțin, vorbim de traficul de droguri mare. Astăzi am vrea să discutăm împreuna cu invitații noștri, domnul profesor Mihai Hotca, Managing Partner HOTCA & ASOCIAȚII, profesor universitar, avocat, și cu domnul avocat Alexandru Sitaru din cadrul aceleiași societăți HOTCA & ASOCIAȚII. Vă mulțumim foarte mult domnilor că ați acceptat invitația noastră și ca să nu pierdem timpul cu alte detalii, am vrea să trecem direct la subiect. Această tematică este tratată de o lege specială, Legea 143/2000. Domnule profesor, dacă puteți, să facem o scurtă prezentare a acestor sancțiuni prevăzute și sancționate de Legea 143/2000.

Mihai Hotca: Bună seara! Mulțumesc pentru invitație! Legea 143/2000 previnde prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri. Este, în cel mai pur sens al termenului, o lege penală specială. De ce este o lege penală specială, pentru că această lege cuprinde în principal dispoziții de natură penală și procesual-penală. Această lege, deși a fost adoptată cu mulți ani în urmă, este o lege care este de mare actualitate și spune că a dat testul timpului, iar practica judiciară în momentul de față este foarte bine așezată, cel puțin în ceea ce privește cele mai multe probleme de drept care au fost ridicate în cei 17 ani de aplicare. În ceea ce privește infracțiunile reglementate de această lege, sigur unele dintre ele sunt mult mai importante din perspectivă practică pentru că sunt foarte întâlnite iar altele mai puțin întâlnite, dar toate infracțiunile sunt importante sub cele 2 aspecte, prevenire și combatere. În art. 2 din lege este incriminată practic fapta de trafic de droguri: în alin. (1) droguri de risc, și în alin. (2) droguri de mare risc. În art. 3 din lege avem traficul internațional de droguri de asemenea cu 2 aliniate în funcție de obiect, aeastă infracțiune este denumită în practică și contrabanda cu droguri și nu întâmplător poartă această denumire. În art. 4 este apoi incriminată așa numita deținere de droguri pentru consum propriu. În art. 5 avem punerea la dispoziție a unui spațiu pentru consum ilicit de droguri sau tolerarea consumului ilicit de droguri. Apoi avem în continuare în art. 6 prescrierea de droguri fără a fi necesară, eliberarea de droguri fără drept și obținerea de droguri fără drept. Mai departe avem administrarea fără drept de droguri de risc, apoi furnizarea de inhalanți chimici unui minor. În art. 8 avem finanțarea infracțiunilor privind dregimul dorgurilor și în final îndemnul la consumul de droguri. Iată o paletă destul de extinsă de infracțiuni, începând cu cele mai întâlnite în practică, primele trei, și continuând cu unele mai puțin întâlnite în practică, dar, așa cum spuneam puțin mai devreme, prin fiecare din aceste norme legiuitorul a urmărit cred că în primul rând prevenirea faptelor de consum și trafic de droguri.

Augustin Zăbrăuțanu: Domnule profesor, chair dacă o să trecem mai târziu la o analiză mai detaliată a aspectelor practice legate de cele mai importante dintre aceste infracțiuni, de regulă primele începând cu art. 2, 3, 4 din Lege. Aș vrea, înainte de a discuta alte aspecte, să explicați puțin această diferență dintre droguri de risc și droguri de mare risc, pentru că ați amintit-o, evident și legiuitorul face această diferențiere, de ce atât de importantă din perspectiva legiuitorului și din perspectiva celor cărora li se adresează legea penală această distincție?

Mihai Hotca: Această diferențiere în primul rând se vede în ceea ce privește sancțiunea. Sancțiunea, așa cum intuiește toată lumea, este mult mai aspră dacă obiectul infracțiunii îl reprezintă drogurile de mare risc. Dar de ce a făcut legiuitorul această departajare în două categorii de droguri: de risc și de mare risc? Plecând de la obiectul juridic al infracțiunii, care este prezentat de Brevitatis causa, a spus: “Sănătatea publică și a consumatorilor”, cele de mare risc prezintă un pericol mult mai mare pentru sănătatea publică și consumatori în principal comparativ cu drogurile de risc, care sub aspectul pericolului acesta are o intensitate mai scăzută. Este locul, să spunem, și că în 3 anexe la Legea 143/2000, avem prezentate fiecare substanță sau plantă considerată de către legiuitor drog de risc sau de mare risc după caz. În tabelele 1 și 2 sunt menționate drogurile de mare risc, iar în tabelul nr. 3 – drogurile de risc. Să dăm și câteva exemple pentru ascultători, în special pentru cei care nu activează în acest domeniu. În ceea ce privește drogurile de mare risc, putem spune că dintre cele mai cunoscute sunt menționate în acest tabel: cocaine, heroina, extasy ș.a., sigur când discutăm de drogurile de sinteză avem în vedere substanțele din perspectivă chimică care intră în compoziția acestora. Ca droguri de risc cel mai întâlnit este canabisul, atât când este sub formă de rășină, cât și sub formă de ulei.

Augustin Zăbrăuțanu: Da, cu siguranță această clasificare vorbește de la sine, evident că vorbim de riscuri pentru sănătatea umană și nu neapărat de riscuri penale. Este adevărat, riscul penal sau intensitatea lui vine cumva corespunzător. Domnule avocat Sitaru, în această lege văd că avem anumite instituții, organizații care par a se ocupa doar cu această problematică, vorbim de Observatorul Român de Droguri și Toxicomani, Registrul de cod codificat privind consumatorii de droguri, toate acestea făcând parte sau fiind cumva în relație cu Agenția Națională Antidrog. Ce ne puteți spune despre această Agenție Națională Antidrog, ce funcție are, ce rol are în general în activitatea de combatere a traficului de droguri?

Alexandru Sitaru: Dacă ar fi să ne exprimăm într-o singură propoziție cine este ANA, adică Agenția Națională Antidrog și ce face ea, am putea spune că este instituția din România care are un rol activ în prevenirea și combaterea traficului și consumului illicit de droguri. În acest sens agenția desfășoară programe de prevenire, asistență și combaterea traficului și consumului illicit de droguri, de asemenea desfășoară campanii de informare, prezentare, conștientizare, educare am putea spune, care sunt adresate în principal tinerilor în scopul reducerii riscului consumului de droguri. Anual, între alte funcții pe care le are această instituție, Agenția întocmește un raport național în care avem tabloul exact al consumului de droguri în România. Ultimul raport întocmit, cel pentru anul 2017, din păcate găsim evidențiată o creștere a consumului de droguri pentru toate cele 3 chipuri de consum illicit de droguri. Astfel, pentru consumul experimental, acesta constatăm că a crescut de la 6,6 la 7,6, consumul recent a crescut de la 2,5 la 4,1, iar consumul actual a crescut de la 1,1 la 1,7. Aceste creșteri ar putea fi explicate, pe de o parte prin revigorarea interesului pentru noile substanțe psiho-active, iar pe de altă parte prin evoluția consumului de canabis. Și aici aș vrea să continui un pic prezentarea făcută de domnul profesor prin a spune că într-adevăr canabisul și în România este cel mai consumat drog. În această ierarhie avem pe locurile următoare noile substanțe psiho-active cu un procent de 2,5%, apoi ar urma cocaina și LSD-ul cu 0,7%, extasy-ul cu 0,5%, ciupercile halucinogene care au și ele 0,4%.

Augustin Zăbrăuțanu: Din această statistică etnobotanicile unde au ajuns, că erau pe vremuri într-un anumit regim, acum înțeleg că au cam migrat în zona asta reglementată, nu?

Alexandru Sitaru: Să spunem așa, rămân să ocupe un loc important în acest clasament, în acest top întocmit de către agenție în acest raport național. Ca să încheiem într-o notă optimistă acest subiect, am putea spune că totuși România se situează pe unul dintre ultimele locuri din Europa în ceea ce privește consumul drogurilor, fiind pentru majoritatea drogurilor sub media europeană de consum.

Augustin Zăbrăuțanu: Acum n-aș vrea să adaug că și resursele din materialele necesare probabil că nu ne sunt la îndemână precum altor țări cu un venit mai mare. Dar ce aș mai vrea să vă întreb, domnule avocat, în cadrul acestei agenții există și specialiști consultați sau, eu știu, experți pe care să-I folosească parchetele?

Alexandru Sitaru: Există.

Augustin Zăbrăuțanu: Da? Deci fac și o activitate de consultanță, dacă să facem un paralelism cu protecția copilului sau ceva de genul acesta. Deci acolo există specialiști pe zona asta pentru că, mărturisesc, practica mea pe zona asta este incidentală și accidentală, dar am observat că atunci când e vorba despre cantități foarte mici, despre consum propriu de droguri de risc că nu am observat un apetit neapărat pentru a-l sancționa pe cel în cauză ce îl descuraja pentru activitatea viitoare, și am văzut că se fac nite expertise medicale că să se vadă dacă într-adevăr e adevărat, de când n-a mai consumat. Și mă gândeam dacă sunt implicate în zona asta doar cabinete medicale, INML sau, eu știu, ce altceva sau și agenția aceea?

Alexandru Sitaru: Și specialiștii urmează aceleași funcții ca acela al Agenției, respectiv aceea de prevenire și combatere în principal.

Augustin Zăbrăuțanu: Au și activități în comun cu poliția în zona asta de combatere?

Alexandru Sitaru: Nu.

Augustin Zăbrăuțanu: Nu, ei nu au treabă. Deci sunt doar o agenție specializată. Domnule profesor, acestea fiind spuse și văzând ce face Agenția Națională Antidrog, eu zic să prevenim la vedetele noastre, respectiv drogurile de risc și drogurile de mare risc, și mai precis la art. 2 al legii unde încep să fie reglementate infracțiunile și sancțiunile de către această lege.

Mihai Hotca: Practic să ne apropiem și mai mult de titlul dezbaterii din această seară, pentru că acesta este aspecte practice privind traficul de droguri și celelalte infracțiuni din Legea 143, așa este.

Augustin Zăbrăuțanu: Eu cred că trebuie să repetăm de fiecare dată presimțind nevoia că noi încercăm să discutăm aspecte practice din punct de vedere juridic, din practica judiciară în general, și nu aspecte practice privind desfășurarea acestor activități.

Mihai Hotca: Sunt convins că cei care se uită la noi sunt mai inteligenți decât noi și au sesizat acest aspect, dar să ne reamintim cel puțin nouă acest lucru, așa este. Din perspectivă practică, infracțiunile prevăzute în Legea 143/2000 putem spune că au fost destul de bine situate în lumea reflectoarelor. De ce spun asta? Pentru că în afară de soluții importante pronunțate în diferite spețe prin care s-au dezlegat diferite probleme de drept controversat de existente în practică, avem chiar decizii pronunțate de către completul specializat în materie penală pentru dezlegarea unor probleme de drept, și aici avem chiar în ceea ce privește art. 2, o decizie relativ recentă în acest sens. În ceea ce privește principalele probleme practice pe care le-am întâlnit atât personal, dar pe care le-am identificat studiind practica judiciară relevantă, aș spune că gravitează în jurul a trei probleme de drept. Una dintre primele probleme apărute în practică imediat după intrarea în vigoare a Legii 143 a fost aceea cu privire la încadrarea juridică a faptei de a deține canabis în diferite forme, ca plantă propriu-zisă sau sub formă de ulei. Dacă fapta de a deține, sigur și celelalte, producere, cumpărare, vânzare, realizează conținutul infracțiunii prevăzute în alin. 1, adică e vorba de droguri de risc sau de mare risc. Să știți că practica judiciară a fost relativ echilibrată la începuturi în privința acestei chestiuni, fiind încadrări atât într-un sens cât și în altul. De unde a apărut această dispută? De la faptul că substanța activă THC (Tetrahidrocanabinol) care se regăsește în planta canabis, apare în tabelele privind drogurile de mare risc, în timp ce canabisul este menționat între drogurile de risc. Practic despre ce e vorba, care este diferența, dacă avem extras din plantă, sigur că da atunci discutăm și e vorba de Tetrahidrocanabinol, avem trafic de droguri de mare risc, dacă este planta așa cum am prezentat-o inclusive în formele ei derivate, încadrarea juridică corectă este în alin. 1, practic discutăm de trafic de droguri de risc. Și aceasta este practica judiciară care ulterior după această dispută incipientă s-a uniformizat în acest sens. O altă problemă, tot în partea de început a aplicării Legii 143 a fost aceea cum încadrăm anumite operațiuni privind circulația drogurilor, care nu sunt anume menționate în art. 2 din Legea 143. Avem 17 operațiuni menționate: cultivare, producere, fabricare, ș.a., dar nu avem printre aceste operațiuni, de exemplu consumul, nu avem intermedierea sau schimbul de droguri, de doze de exemplu. Donația, să spunem că intră la oferire, așa că ar fi, sau pe partea cealaltă dacă ne referim la cel care primește, să spunem procurare. Orice enumerare exemplificativă, cum este aceasta, păcătuiește prin aceea că poate scăpa ceva, exhaustivă n-ar fi putut să fie. De ce spun că este exemplificativă totuși, pentru că după ce enumeră cele 17 modalități  norma de incriminare menționează și alte operațiuni privind circulația drogurilor după caz, de risc sau de mare risc, în funcție de aliniatul la care ne situăm. Tocmai aceasta a fost problema practică, pentru că într-o speță a fost invocată excepția de neconstituționalitate a art. 2 sub acest aspect în ce privește sintagma “alte operațiuni” privind circulația drogurilor, considerându-se că este imprevizibilă și impredictibilă în aplicare, nu este suficient de clară, în esență nu respectă standardele stabilite de principiul legalității. Și Curtea Constituțională a fost solicitată să răspundă la această problemă. Evident că soluția pe care toată lumea o anticipează a fost aceea că prin această expresie “alte operațiuni prin circulația drogurilor” nu se înfrânge principiul legalității, întrucât alte operațiuni înseamnă alte modalități similare cu cele enumerate. Și, dacă ne referim de exemplu la intermediere sau la schimbul de doze, fiecare seamănă cu ceva, schimbul cu vânzarea, de exemplu, intermedierea cu distribuirea că avem anume menționată. Iar în ceea ce privește consumul, nu seamănă cu niciuna, pentru că este o activitate foarte diferită față de celelalte. Și ajungem și la problema consumului, dar aș prefera despre această chestiune să discutăm când analizăm probleme practice aferente art. 4.

Augustin Zăbrăuțanu: Aș vrea să menționez aici un aspect, între cele 17 modalități de realizare, în afară de aceasta finală sau post finală cu alte operațiuni privind circulația drogurilor de risc, mai este prevăzută livrarea cu orice titlu care este iar o încercare de a acoperi cumva o zonă cât mai largă.

Mihai Hotca: Da, din punct de vedere practic, ce a avut în vedere legiuitorul este vorba de situația în care, cel care vine cu drogul la ușă este băiatul cu pizza, dacă-mi permiteți o astfel de exprimare. Asemenea situații a avut în minte cel care a redactat textul, deci practic când cel care are drogul la dispoziție și vrea să-l vândă, se duce și i-l oferă contra cost direct la domiciliu sau la locul unde se află cel interesat, de multe ori fiind mascată această operațiune de activități aparent legale, cum ar fi livrarea de pizza sau mâncare la domiciliu, băuturi ș.a. Cu o astfel de ocazie pot fi livrate și droguri. Asemenea activități a avut în vedere legiuitorul atunci când a introdus-o printre cele 17. Dacă-mi permiteți să pun în discuțue și cea mai serioasă problemă de drept, legată de art. 2, care a condus la o practică judiciară neunitară până cu puțin timp în urmă când Înalta Curte a fost chemată să soluționeze această chestiune de drept. Despre ce e vorba? Erau situații în care, și nu puține la număr, când cel care a comis fapta de droguri deținea sau era implicat în alte operațiuni nu numai referitoare la o anumită categorie de droguri de risc sau de mare risc, ci deținea canabis și totodată cumpăra sau vindea LSD, extasy, cocaina sau heroina. Problema este foarte importantă pentru că în practică anumite instanțe considerau că suntem în prezența concursului de infracțiuni și, evident, tratamentul penal este ușor diferit atunci când discutăm de mai multe infracțiuni, mai cu seamă după intrarea în vigoare a Noului Cod penal, când pentru fiecare pedeapsă stabilită, care nu este cea mai grea, se aplică o treime din cuantumul acesteia. Alte isntanțe însă considerau că alin. (2) include, este de fapt o variantă agravată a alin. (1) și practic avem unitate infracțională, iar nu pluralitate sub forma concursului de infracțiuni. Aici disputa teoretică a fost foarte interesantă, pentru că unii spuneau „Dar există diferență destul de mare de sancțiune”, avem 2-7, respectiv 5-12 ani, alții spuneau că pot fi modalități diferite. Și, în fine, printre argumente în sensul opiniei că ar fi unitate infracțională, s-a dus și argumentul că suntem în prezența unității, având în vedere că elementul material este configurat în mod similar la ambele aliniate. Ce a decis Înalta Curte în înțelepciunea sa? A pronunțat o hotărâre legală în conformitate cu voința legiuitorului, stabilind că de fapt avem o singură variantă agravată. Care sunt argumentele grele în acest sens? Ele au fost deja aruncate mai devreme în aspectele pe care le-am menționat, dar sunt foarte importante și aș vrea să le precizez pentru că ajută și la deslușirea altor probleme de drept legate de această infracțiune și nu numai. În primul rând, singura diferență existentă de substanțe între cele 2 alin. este  dată de obiectul material, la alin. (1) găsim drogurile de risc, iar la alin. (2) drogurile de mare risc. În rest sunt numai asemănări, pentru că și tehnica de redactare a alin. al 2-lea este de trimitere la alin. (1). Practic toate modalitățile și condițiile de incidență ale alin. 1 sunt însușite și în ceea ce privește alin. al 2-lea. Și atunci față de o asemenea situație suntem, dacă vreți, ca în cazul furtului simplu și calificat sau a tâlhăriei simple și calificate. Acolo chiar mai găsim și alte elemente de diferență, dar practica este unitară că furtul calificat absoarbe furtul simplu, iar aici avem o variantă agravată. Deci, plecând de la consecințele față de sănătatea consumatorilor, legiuitorul a considerat că pedeapsa este mai aspră, dar nu schimbă până la urmă consecința că rămâne totuși o variantă agravată a alin. (1) care este de fapt varianta tip. Ce ar trebui să mai spunem, să nu rămână o situație neacoperită. Se pot întâmpla cazuri în care diversele modalități, care se pot încadra fie în prevederile alin. (1), fie în prevederile alin. (2), să fie săvârșite la intervale de timp diferite și uneori să avem aceeași rezoluție infracțională, alteori să nu putem reține aceeași rezoluție infracțională, situație în care soluțiile sunt diferite. În ultima dintre ipoteze vom avea concurs de infracțiuni, iar în prima, când avem aceeași rezoluție infracțională, avem infracțiune continuată și nu infracțiune simplă.

Augustin Zăbrăuțanu: Cum nu putem să producem tot, nici măcar droguri, ce facem cu importul, cu exportul, domnul avocat? Că suntem partea din comerțul internațional până la urmă, ca să nu mai vorbim de faptul că suntem considerați pe o rută de tranzit importantă a drogurilor către Vest dinspre Est.

Alexandru Sitaru: Ca să facem și noi tranzitul de la art. 2 către art. 3. Referitor la art. 3 aș vrea să supunem dezbaterii în această seară o problemă de aplicare a art. 3 în corelație cu dispozițiile art. 271 din Legea 86/2006, adică Codul, adică Codul vamal, art. 71 reglementând contrabanda calificată. De ce ridică o problemă deosebită aplicarea art. 3 din Legea 143/2000 în corelație cu art. 271 din Legea 86/2006? La art. 271 din Legea 86/2006 avem o sancțiune, o pedeapsă cu limite între 3 și 12 ani alături de interzicerea unor drepturi care se aplică doar în cazul în care legea penală nu prevede o altă pedeapsă mai aspră. Aici este un element de finețe, un element important în discuția noastră. Art. 3 din din Legea 143/2000 în alin. 1 are o sancțiune de 3-10 ani, potrivit principiului subsidiarității evident că intervine aplicarea art. 271 din Codul vamal în principal în detrimentul art. 3 alin. (1) din Legea 143/2000. Nu acea situație regăsim și în cazul alin. (2) care sancționează introducerea și scoaterea din țară a drogurilor de mare risc. Acolo regăsim în Legea 143/2000 o pedeapsă cu limite între 7 – 15 ani care, evident, în situația dată prevalează celei din art. 271 la care maximul special este de numai 12 ani.

Augustin Zăbrăuțanu: Deci ca să simplificăm puțin, între alin. (1) și alin. (2) avem Codul vamal.

Alexandru Sitaru: Codul vamal prevalând dispozițiilor art. 3 alin. (1). O altă chestiune de interes, din punctul meu de vedere, ar fi cele două curente care au circulat până de curând în practica judiciară referitoare la modalitatea de interpretare a faptei de introducere a drogurilor în țară și aceea de a transporta substanțe pe teritoriul unui alt stat și mai apoi pe teritoriul României. De curând, în anul 2017, Înalta Curte de Casație și Justiție, completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a fost sesizat de către Curtea de Apel, Secția a II-a penală cu această chestiune, pentru că erau două curente care circulau în practica judiciară și, evident, aveam de a face cu o lipsă a unității în ceea ce privește pedeapsa se aplica situației de fapt date. Într-un prim curent aveam percepția faptului că această faptă reprezenta o infracțiune unică, reglementată de dispozițiile art. 2. Într-un alt curent aveam reprezentarea faptului că aceasta întrunește transportul drogurilor de risc sau mare risc pe teritoriul altui stat. În celălalt curent aveam interpretarea faptului că sunt întrunite atât elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 2, cât și elementele constitutive ale art. 3 aflate în concurs. Așa cum spuneam, prin Decizia 15/2017 Înalta Curte a tranșat această chestiune, statuând că fapta de a introduce droguri în țară și aceea de a transporta astfel de substanțe pe teritoriul altui stat și ulterior pe teritoriul României. Chiar săvârșită de aceeași persoană și constatată cu același prilej nu reprezintă o infracțiune unică în varianta alternativă a transportului de droguri, ci reprezintă infracțiuni distincte prevăzute de art. 2 și art. 3 aflate în concurs. Ca principal element de diferență în percepția Înaltei Curți aș aduce în discuție obiectul juridic care a fost analizat pentru cele 2 art. În cazul art. 2 din Legea 143/2000 obiectul juridic vizează relațiile sociale privind sănătatea publică, în interpretarea art. 3 din aceeași lege, pe lângă aceste relații sociale avem și relațiile care protejează regimul juridic vamal.

Augustin Zăbrăuțanu: Da, este un aspect important. Din punct de vedere practic într-o situație concretă, să spunem așa, care ar fi efectul generat de această soluție?

Alexandru Sitaru: Practica judiciară evident că a fost unificată după pronunțarea acestei decizii, deși cunosc opinii care nu împărtășesc soluția la care a ajuns Înalta Curte.

Augustin Zăbrăuțanu: Deci, practic în ceea ce privește o persoană judecată pentru aceste fapte diferența ar fi că în loc să fie judecată și condamnată pentru…

Alexandru Sitaru: Pentru o singură infracțiune, va fi pentru două infracțiune văzute atât de art.2, cât și din art.3 din legea 123/2001

Augustin Zăbrăuțanu: Ca să înțeleagă toată lumea și cum transportă până la graniță…

Alexandru Sitaru: S-a considerat că pe parcursul transportului s-a traversat.

Mihai Hotca: Aici se impune sublinierea. Argumentele avute în vedere în cazul deciziei date de Înalta Curte când a dezlegat chestiunea dacă avem unitate sau pluralitate infracțională referitor la art.2 prin comparație cu problema de aici există niște diferențe, zic eu, foarte importante. În afară de obiectul juridic să analizăm modaltățile incriminate. La art.3 avem introducerea sau scoaterea de droguri din țară importul sau exportul. Aceste fapte, modalități sunt strict legate de frontieră, de vamă, de regimul vamal. Ori trasportul plus celelalte șaisprezece modalități care se pot realiza sunt pe teritoriul României și fiecare în parte, în funcție de cum este desfășurată aduce atingere unui alt fascicul de relații sociale. Și atunci putem spune că sunt diferențe foarte mari și ar fi forțată integrarea infracțiunii de trafic de droguri în infracțiunea de contrabandă cu droguri.

Augustin Zăbrăuțanu: Și de ce să nu spunem, din punct de vedere social, al prevenirii și combaterii inechitate, discutând această activitate de import-export este cea care aprovizionează cu marile cantități. Fără această activitate cu siguranță statistica prezentată de domnul avocat ar arăta cu totul altfel, fără dubiu. Domnule profesor, trecând de art. 3 ajugem în mod inevitabil la art.4 și evident lăsând la o aparte cele 17 modalități produse de art. 2, lăsând la o parte activitatea de import-export, fără cultivare, producere, fabricare nu s-ar întâmpla nimic. Ce aspecte proaspete vedeți dumneavoastră referitor la art. 4? Și mai ales o întrebare pe care n-o putem evita. De ce pedepse atât de mici raportate la celelalte două articole? Pentru că este o diferență majoră.

Mihai Hotca: Este cazul, înainte de a analiza principalele proiecte practice să spunem că fapta de a deține droguri cum este numită în practică pentru consum propriu, de fapt cuprinde mai multe modalități. Cele care se pretează la premize pentru consumul propriu a unei persoane. Este și cultivarea, producederea, fabricarea, cumpărarea ș.a.m.d. Pedepsele într-adevăr sunt sensibil diferite și foarte mici comparativ cu cele prevăzute în art. 2 și art. 3 din aceeași lege. Să le spunem ca să vedem diferența. De exemplu, dacă la traficul de droguri de risc avem 2-7 ani, la deținerea de droguri de risc pentru consum propriu este de 3 luni-2 ani sau amendă. Dacă la trafic de droguri de mare risc avem 5-12 ani, la alin. (2) când discutăm despre deținere de droguri de mare risc pentru consum propriu avem 6 luni-3 ani, diferență substațială. De ce avem această diferență? Pentru că printre altele și deținerea de droguri o regăsim și printre modalitățile traficului. Care a fost rațiunea legiuitorului? Este una singură. Nu există mai multe, de fapt cel care este sancționat pentru operațiunile respective nu este altul decât consumatorul în cazul art. 4. La celelate infracțiuni pot fi și alte persoane în afara consumatorului. Legiuitorul chiar dacă nu permite consumul de droguri, pentru că îl declară interzis chiar în corpul Legii 143, nu îl sancționează. A înțeles să nu îl sancționeze penal pentru simplul fapt că este consumator. Dar dacă totuși i se poate imputa, probându-se acest lucru, altă modalitate decât consumul, evident că există un pericol și pentru el, dar nu aceasta contează aici, dar și pentru ceilalți cetățeni care într-o modalitate sau alta pot să apeleze la drogurile pe care îl deține cel care este și consumator. Legiuitorul practic a acordat o îngăfuință. Îl înțelege în parte pe consumator, pe bună dreptate. Sigur, nu toți consumatorii sunt dependenți, dar în cazul consumatorilor dependenți când discutăm de consecințe psihice și fizice de multe ori, adică poate avea chiar dependență de natură fizică, evident că se apropie consumatorul în cauză în postura de victimă. Nu mai discutăm despre un consumator care este persoană care comite o infracțiune în condiții normale.

Augustin Zăbrăuțanu: Sau altfel spus este victimă cu siguranță.

Mihai Hotca: Sigur că este victimă. Dacă ne referim la consecințele de natură psihică, dorința de a consuma drogul este atât de mare, încât este dispus să facă orice, dar dacă ne referim la consecințele de natură fizică practic ce pot exista în cazul consumatorilor dependenți, ajungând la un anumit stadiu aceștia dacă nu ar primi drogul în continuare nu li s-ar administra drogul pot să se sinucidă, să se autoflagileze. Sau organismul să intre în colaps și să se producă decesul celui în cauză. De aici s-a plecat, pentru că situația este diferită și atunci legat de acest aspect au apărut două probleme de Drept, le luăm în ordine cronologică cum au apărut ele. Prima problemă a fost aceea dacă cel care e consumator prin simplul fapt că s-a dovedit că e consumator este și deținător. Unii au spus că consumu este întotdeauna precedat de deținerea drogului. Și a existat chiar o hotărâre a Înaltei Curți care a consacrat din punct de vedere practic această opinie. La prima vedere pare seducătoare această interpretare.

Augustin Zăbrăuțanu: Sau pare greu de combătut.

Mihai Hotca: Da, la prima vedere, însă la o analiză aprofundată, de fapt ce constatăm? Constantăm faptul că nu este necesară o deținere prealabilă a drogului de către consumator. Ne putem închipui atâtea situații când altul îi înjectează sau când prizează fără a intra în contact cu drogul de la altul. Există multiple modalități prin care drogul intră în organism. Plecând de la această realitate înseamnă că nu există certitudine care să poată fi dedusă din simplul fapt al calității de consumator. Este o presupunere și atât. Dacă nu există alte probe rămâne să spunem ca dubiu și prezumția de nevinovăție să fie un argument, o probă în favoarea celui în cauză. Și nu se va putea considera că a avut și calitatea de deținător al drogului. De ce? Pentru că regăsim simplul consum prin modalități și nici nu poate fi încadrată de alte operațiuni, pentru simplul fapt că nu seamănă cu nici una dintre ele și atunci ar fi fost o interpretare extensivă a normei de incriminare. Dar cealaltă problemă din punct de vedere practic, pentru că după această interpretare relativ izolată, practica judiciară s-a uniformizat și acum nu mai există opinia respectivă că simpla împrejurare că cineva a fost depistat că a consumat înseamnă că a și deținut drogul respectiv. Cealaltă problemă foarte importantă este dacă condiția să aibă calitatea de consumator pentru  a fi încadrată activitatea infracțională în prevederile art. 4, este sau nu stipulată în art. 4. Pentru că la o lectură a acestui text putem constata că legiuitorul folosește de fapt viitorul, deținere pentru consum. Cu alte cuvinte, a procurat să spunem două doze și se gândește să le consume a doua zi că participă la o activitate recreactivă sau poate e ziua lui.

Augustin Zăbrăuțanu: Această procurare e o chestiune delicată în economia interpretării acestor activități, pentru că m-am gândit la acest lucru acum câțiva ani când am avut un dosar și practic concluzia la care am ajuns a fost următoarea: doar în situația în care o doză/o țigară îți este oferită pentru consumul imediat, nu ai cumpărat-o, nu ai procurat-o cumva, pentru că atunci intri sub incidența aceea de reglementare, într-adevăr ai putea ajunge în situații de consumator care să nu fii pedepsit penal. Că această procurare în sine, că îți adus-o în discuție, ar însemna din perspectiva mea cel puțin orice acțiune pe care tu o faci în vederea obținerii acestui lucru, chiar și fără să plătești neapărat.

Mihai Hotca: Mai este un argument. Nu am insistat, pentru că nu ma vrut să dezvolt, având în vedere că practica judiciară până la urmă s-a uniformizat în acest sens. Dar mai era un argument. Chiar dacă ar fi pus la un moment dat mâna pe drogul respectiv sau ar fi intrat în contact cu drogul respectiv, termenul „deținerea” înseamnă o activitate care depășește elementu instantaneu. Deținerea este o activitate de o anumită durată.

Augustin Zăbrăuțanu: Faptul că îl găsești cu țigara în gură, ca să spun așa, nu este deținere este consum.

Mihai Hotca: Este chiar modalitatea de consum. Că nu știm de s-a întâmplat până atunci. Sigur, dacă se probează că avea în pachetul pe care îl deținea în buzunar aceasta este o altă chestiune. Deci, calitatea de consumator este o condiție sau nu? Și este o problemă de Drept care încă reverberează în practica judiciară.

Augustin Zăbrăuțanu: Pentru aplicarea art. 4.

Mihai Hotca: Pentru aplicarea art.4, pentru că de foarte multe ori în practică cei care comit fapte de trafic de droguri, pentru că se mai uită Legea 143, citesc și înțeleg cum le permite pregătirea, se apără în următoarea manieră. Cele trei doze pe care le-ați găsit asupra mea le-am cumpărat de la un vânzător pe care nu-l cunosc, pentru că dacă am luat două am primit încă una. Fiind o ofertă promoțională, am zis să profit de ocazie, iar urmează să le consum de sărbători, era în preajma Crăciunului, să spunem. Dar oare aceasta a fost voința legiuitorului? Pentru că deținerea o regăsim și la trafic de droguri. Cel care realmente face trafic de droguri, nu este consumator de foarte multe ori. Sigur sunt consumatori care comit trafic de droguri, dar cei care au succes, cei care rezistă pe piață, cei care câștigă bani nu sunt consumatori, pentru că în momentul în care ajunge să fie consumator independent automat este o chestiune de timp până când va fi prins. Strict literal, dacă citit art. 4 nu pare a introduce această condiție să aibă calitatea de consumator. Dar nu-și găsește sens atunci art. 4 și să nu uităm rațiunea pentru care a fost reglementată ca o formă mult substanțial atenuată față de celelalte norme de incriminare. E singura rațiune care are calitatea de consumator. Cel care își propune să aibă calitatea de consumator în viitor nu avem nici o înțelegere pentru ele. Legiuitorul nu a vrut să-i facă o favoare, pentru că el se poate răzgândi oricând, dar drogurile acelea pot fi oricând vândute a doua zi. Așa se și explică că distribuitorii care intră în contact cu cei care consumă nu au cantități mari, plecând tocmai de la această realitate. Ori singura rațiune a art. 4 și interpretându-l sistematic cu celelalte norme de incriminare aceasta este. Trebuie să aibă calitatea de consumator. Sigur că în practică, știm că ne ocupăm de astfel de spețe, nu este o miză când discutăm de cantitate mică. Organele judiciare la o doză, la o țigară, de canabis, nu consumă energie, pentru că nu aici este adevărata problemă și e foarte că procedează așa. Dar în momentul în care un traficant de droguri este și consumator și spune că drogurile sunt pentru consum propriu, dar se probează că acesta deține o cantitate mare, automat aproape că este obligat judecătorul când va dat hotărârea să condamne și pentru deținere, și pentru consum propriu, că sunt realizate elementele contitutive ale acestei infracțiuni, cât și pentru trafic de droguri. Practic legiuitorul reglează și o posibilă invocare, o posibilă ocolire a legii prin această modalitate de apărare. Deci, practic riscul este să fie condamnat pentru un concurs de infracțiuni, deși avea toate șansele să fie condamnat numai pentru una dintre infracțiuni, pentru că reținerea infracțiunii produsă de art.2 nu este nevoie de analiza calității de consumator sau nu. Acum, referitor la calitatea de consumator pot apărea două categorii de situații: când se probează mai presus de orice îndoială pe probă de urină, de exemplu, de stabilește că are calitatea de consumator. Dar vine ipoteza în care a fost consumator cu un an în urmă și nu mai sunt urme în organism. Ce se întâmplă într-o astfel de situație? Va fi condamnat pentru trafic cel în cauză, că nu poate proba prin această modalitate absolut certă, calitatea lui de consumator. Răspunsul este simplu. Prin orice alt mijloc de probă. Adică, dacă vin doi martori și confirmă ipoteza lui, din punct de vedere procesural penal avem proba și se va reține calitate de consumator. Trecutul lui contează și prezentul, nu viitorul când discutăm de incidența art. 4. Iar ultima chestiune legată de incidența art. 4 este aceea a criteriilor pe baza cărora se stabilește atunci când este consumator, care sunt de fapt criteriile în funcție de care se ajunge la concluzia că a comis trafic sau este deținere pentru consum, sau discutăm de concurs de infracțiuni. Legea nu oferă de data aceasta nici un criteriu și oricât s-ar încerca să interpretăm sistematic sau corelat normele de incriminare ajungem la aceeași concluzie. Nu există nici un criteriu. Totuși, rolul creator al practicii judiciare a adus în discuție un criteriu foarte important-acela al cantității. Și dacă analizăm practica judiciară, plecând de la practica Înaltei Curți de Casație și Justiție și a Curților de Apel, vom constata că art. 4 s-a reținut numai atunci când realmente discutăm de doza zilnică necesară sau încă două-trei doze în plus, până în cinci maximum și nu ce depășește această cantitate. Și de unde a plecat practica? De ce a folosit acest criteriu? Pentru că înțelegerea, îngăduința față de cel care are calitatea de consumator este în ce privește doza ce urmează. După aceea poate societatea intervine și îl poate salva. Și în ce privește celelalte doze care nu sunt necesare, ele prezintă în continuare pericol pentru sănătatea celorlalți. Sunt și state și poate că n-ar fi rău să ne gândim și noi la o astfel de situație, pentru că din acest punct de vedere norma este imprevizibilă în aplicare și dovada practica relativ neunitară, nu în sensul că există diferențe mari, dar în funcție de fiecare caz în parte putem indentifica un anumit subiectiv sau arbitral al organelor judiciare. Sunt state unde se acceptă o cantitate minimă care poate fi deținută sau s-ar putea impune în norma de incriminare direct mențiunea că este vorba de o anumită cantitate în funcție de drogul în cauză.

Augustin Zăbrăuțanu: Modalități practice de administrare a acestei situații până la urmă scopul legii penale nu este pedepsirea în sine, ci apărarea relațiilor sociale respective. Discutăm despre sănătate, pot fi modalități de a autoriza anumiți agenți economici sau baruri specializate unde să fie verificate și unde să poată să fumeze țigara de canabis. Nu discutăm despre prescripția medicală care este o discuție, cel puțin în Statele Unite, o discuție foarte aprinsă în ultimii ani cu dezvoltări diferite de la stat la stat. În unele state a devenit legal. Aș mai vrea domnule profesor în încheiere, pentru că celelalte infracțiuni prevăzute sunt evident interesante de discutat, dar incidența lor practică este oarecum redusă. Dar aș vrea din perspectivă practică să punctăm puțin problema unor medicamente considerate de către noi toți, de exemplu Barbituricele și să încercăm să vedem cum o persoană care deține pentru consum propriu Diazepam neprescris în mod legal de către un medic cu opțiuni prin conivență de la farmacie sau de la un distributor, nu mai contează. Cum o astfel de persoană poate ajunge sub  incidența Legii Penale? Mai mult de atât o persoană care, discutam puțin mai devreme nu neapărat despre cele prevăzute de art.7 Administrarea de droguri sau art.6 Prescrirea drogurilor de mare risc cu intenția de către medic, dar aici discutăm și despre farmacii. Ca exemplu, știm că din păcate societatea modernă s-a obișnuit să facă tot posibilul probabil pentru a atenua durerea, de a scăpa de ea și nu folosim doar Nurofen pentru aceasta, pentru a uita, pentru a dormi, pentru a obține niște efecte imediate și eficiente. Și nu întotdeauna medical este recomandat acest vestit de Azepam sau oricare altul. Cum vedeți, în care situații practice fără a-ți da seama te poți trezi că ești subiectul?

Mihai Hotca: Atunci când pe lista drogurilor de risc sau de mare risc au fost introduse multe medicamente, evident că s-a plecat de la consecințele asupra sănătății și pentru unele poate în ceea ce privește dependența relativ rapidă pe care o dau acestea. În afară de Diazepam care este foarte cunoscut, avem Codeina, de pildă care este drog de mare risc sau Amfetaminele sau Efedrina ne aducem aminte că a fost și un caz la Campionatele Olimpice cu o gimnastă din România, Andreea Răducan, în Australia când a fost despistată practic că a luat acest atitermic. Cert este următorul lucru, aici trebuie lucrurile privite din două perspective. În primul rând, orice drog care este și medicament poate fi prescris dacă este necesar de către medic. Legea spune foarte clar acest lucru atât reglementarea medicală, asupra căruia nu vreau să insist, dar avem art.6 pe care l-ați menționat alin. (1), care spune: „Prescrierea cu intenție de droguri de mare risc fără ca aceasta să fie necesară din punct de vedere medical”. Pera contrario dacă e necesară nu avem o problemă de natură penală, dar dacă ne aflăm în situația inversă evident că discutăm despre această infracțiune. Concret, ce se întâmplă în situația în care într-o locuință, într-o unitate localitate locatică cineva găsește Morfină, Diazepam, Codeină ș.a., medicamente care au aparținut unui defunct. Putem discuta de deținere de droguri de risc sau de mare risc după caz, în momentul în care nu face pasul următor să aducă la cunoștință autorităților existența acestor substanțe. Da, pentru că nimeni nu o mai poate salva pe persoana respectivă în momentul în care va fi prinsă că nu are rețeta medicală. Că cine știe unde este rețeta medicală ca să dovedească situația. Deci, acesta e pasul, ori distrugerea certă de facto, ori remiterea acestora către autorități, pentru că autoritățile să le distrugă. Aceasta este soluția existentă în cazul drogurilor.

Augustin Zăbrăuțanu: În ceea ce privește o chestiune cu care te lovești în practică, evident individualizarea pedepselor în cadrul acestor infracțiuni, eu cred că ați acoperit acest aspect, în special prin analizarea calității de consumator. Cele două modalități pe care eu le-am întâlnit au fost existența sau nu a acestei calități și de asemenea cantitatea de droguri găsite asupra persoanei respective. Pentru că atunci când vorbești de 50,60,100g de Canabis este complicat să consideri că discutăm despre consum propriu, că dintr-un gram de Canabis, din câte îmi amintesc, poți să faci 4-5 țigări.

Mihai Hotca: Spre exemplu, dintr-un gram de heroină, de regulă, se fac 10 doze.

Augustin Zăbrăuțanu: Și discutăm despre cantități semnificative, deși gramajul este, ca să spun așa (Esențele tari sunt în sticluțe mici.). Domnilor avocați, vă mulțumesc frumos pentru participare. Cred că această tematică ar putea fi dezvoltată în diverse direcții. Cred că unii impun o importanță mare și un mare ajutor pentru cei aflați în nevoie. Ar fi cumva o dezvoltare a modalităților acestora de prevenire, ajutorare, sprijinire.

Alexandru Sitaru: Prevenire și combatere.

Augustin Zăbrăuțanu: Da, mă gândesc efectiv la ajutoarele de specialitate, pentru că să nu uităm că lăsând la o parte relațiile sociale legate de plata taxelor și impozitelor la traficul de droguri s-ar gândi omul simplu. Esențial rămâne sănătatea populației, degradarea ființei umane în urma consumului de droguri este absolut certă. Că discutăm de droguri de risc într-o anumită cantitate unde lucrurile nu produc efecte dramatice este un aspect, dar în altă zonă lucrurile stau diferit. Poate JURIDICE.ro se va gândi la o astfel de analiză, pur și simplu pentru a ajuta, cu o informație concretă. De exemplu, mă gândeam acum în timpu dezbaterii, dacă suntem în situația în care să ajungem să fim în posesia unor medicamente rămase, care sunt autoritățile, unde este medicul, căutăm spitale, mergem la poliție, mergem la agenția Antidrog. Întrebări practice la care un om nu știe să se adreseze, exemplu. Unde ați merge dacă ați fi în situația în care ați fi în posesia unor medicamente care au fost prescrise pentru o altă persoană care a plecat de țară, care… . Unde v-ați duce?

Alexandru Sitaru: La poliție, cred că este cel mai indicat sau poate la instituția care a eliberat, cunoștințe despre spital, despre un medic anume.

Augustin Zăbrăuțanu: Vă mulțumesc frumos, vă mulțumesc JURIDICE.ro și bineînțeles vă mulțumim dumneavoastră care ne urmăriți cu nădejdea că ați găsit ceva interesant pentru dumneavoastră din cele discutate astăzi. Bună seara!