Corupția în mediul privat (ediția 180). VIDEO+Transcript

Corupția în mediul privat

Societatea de Științe Juridice (SSJ)
București 3, str. Turturelelor 50, et. 4

Miercuri, 21 martie 2018, ora 20:00

Invitați (ordine alfabetică)
Av. conf. univ. dr. Mirela Gorunescu, Managing Associate ZAMFIRESCU RACOȚI & PARTNERS
Av. prof. univ. dr. Mihai Hotca, Managing Partner HOTCA & ASOCIAȚII
Av. conf. univ. dr. Norel Neagu, HOTCA & ASOCIAŢII
Moderator
Av. Augustin Zăbrăuțanu, Managing Partner ZĂBRĂUȚANU POPESCU & ASOCIAȚII

Participarea în sală este rezervată membrilor și invitaților.

Extras VIDEO: 4′. VIDEO integral, pentru membri: 77′

[restrict]

VIDEO integral, pentru membri: 77′

Augustin Zăbrăuțanu: Bună seara tuturor. Celor care la ora asta aleg să-și petreacă această primăvară cu noi, și nu cu vremea de afară. Și, deși îmi vine să vă spun tuturor “salutare națiune” oriunde v-ați afla, o să trec direct la tema emisiunii de astăzi. Un subiect la care mulți dintre noi ne gândim că nici nu există: “Corupția în mediul privat.” Invitații noștri din această seară: domnul profesor Mihai Hotca, domnul profesor Norel Neagu, doamna profesoară Mirela Gorunescu. Toți trei practicieni cunoscuți, teoreticieni, oameni care au o experiență serioasă, mai mult decât relevantă în acest domeniu despre care mulți dintre noi am zice la o primă vedere că nu există sau n-ar trebui să existe, dar se pare că nu este așa. Și o să încep cu domnul profesor Mihai Hotca, întrebându-l: Există corupție în mediul privat, domnule profesor?

Mihai Hotca: Această întrebare atât de directă îmi aduce aminte de stilul lui Andrei Gheorghe pe care prin expresia respectivă l-ați invocat mai devreme, să-i fie țărâna ușoară și să ajungă în ceata drepților. Aș începe cu o întrebare înainte de a vă răspunde dumneavoastră. Dar în general există corupție?

Augustin Zăbrăuțanu: Mă gândeam dacă există mediu privat.

Mihai Hotca: Eu cred că despre corupție putem vorbi încă din comuna primitivă, când oamenii se adunau în jurul focului și discutau una alta, iar de multe ori în interiorul grupului mai mare unii puneau la cale ceva împotriva altora și de multe ori în schimbul unor foloase, probabil mâncare sau alte foloase asupra cărora nu insistăm, oricum lista era foarte scurtă. Corupția în mediul privat este un fenomen pe care societatea contemporană și-l asumă și-l recunoaște. Nu cred că mai trebuie să răspundem la această întrebare. Este o întrebare, dacă vreți, retorică. Fenomenul corupției în domeniul privat sau în sectorul privat este recunoscut inclusiv prin acte normative internaționale sau europene. Aș menționa un singur act normativ sau foarte important în acest domeniu: Convenția Europeană asupra Corupției. Sigur mă refer la Convenția penală asupra corupției pentru că există și o Convenție civilă. Cele două convenții au fost adoptate încă din anii 90, mai exact 1999, iar noi în 2002 le-am ratificat. În principal sigur noi discutăm aici despre Convenția penală asupra corupției, cea din 1999 adoptată la Strasbourg și ratificată de România prin Legea 27/2002. În această Convenție se recunoaște atât existența fenomenului, cât și necesitatea prevenirii și combaterii acestui fenomen. În art. 7 și 8 din Convenție se arată negru pe alb că statele părți la această Convenție sunt obligate fiecare în chip specific să incrimineze și să aibă în vedere alte măsuri în funcție de dreptul național pentru prevenirea și combaterea faptelor de corupție. Evident că, fiind parte la această Convenție, statul român a încercat prin reglementările interne să aducă și ajustările necesare astfel încât în bună măsură legislația internă să atingă obiectivele avute în vedere de Convenția menționată. Au existat chiar încă din anii 2000 schimbări legislative importante care au avut printre altele ca obiectiv și acela de a pune în acord reglementările interne cu cele europene și internaționale. Mă gândesc, de exemplu, la Legea 78/2000 privind faptele de corupție care a fost modificată de mai multe ori ulterior cu mențiunea că în principal această lege vizează corupția din domeniul public.

Augustin Zăbrăuțanu: Pentru marea majoritate a celor care ne urmăresc care sunt relațiile sociale apărate de norme ce sancționează corupția în general sunt cunoscute. Care ar fi din punctul dumneavoastră de vedere specificul relațiilor sociale apărute în această zonă, atunci când discutăm despre asimilarea, că practic discutăm despre o asimilare a faptelor de corupție din mediul privat?

Mirela Gorunescu: Există o specificitate în mod evident. Poate că nejustificat Codul nostru penal a ales varianta aceasta în care sancționează mai puțin sever infracțiunea de corupție în domeniu privat, ceea ce poate că ar fi de reflectat sub aspectul interesului de prevenție generală dacă este cea mai bună soluție. Poate că și la nivel de prejudecată societatea percepe în această manieră faptul că infracțiunea de corupție din domeniul privat n-ar fi suficient de grave. Așa cum spunea și domnul profesor Hotca, foarte multe instrumente juridice internaționale care combat în mod particular această corupție în mediul privat, avem decizie cadru adoptată la nivelul Consiliului Uniunii Europene. Mi se pare că este un instrument care ar trebui folosit foarte mult în domeniul privat și la noi, regulele  Camerei Internaționale de Comerț și Industrie care se constituie de fapt într-un fel de Cod deontologic pe care ar trebui să-l urmeze cei care acționează în domeniul privat. Este adevărat că tot la nivel de percepție Codul însuși se referă la modul în care cel care acționează în mediul privat poate interacționa cu funcționarul public în mod special, evitând faptele de corupție. Există un set foarte consistent de reguli și pe care, dacă funcționarii din mediul privat l-ar urma, în mod evident că lucrurile ar fi duse la nivel de prevenție într-o manieră consistentă. Spuneam că din punct de vedere al percepției lucrurile sunt mai puțin grave, cel puțin asta este ceea ce se întâmplă. Nu știu dacă este un fel de moștenire culturală poate chiar pentru că la nivelul acela se spunea “dacă fapta este îndreptată împotriva interesului privat particular, nivelul de gravitate este unul, dacă însă este afectat interesul statului în general, atunci clar și pericolul social devine mult mai mare”.

Augustin Zăbrăuțanu: Statul nu prea avea o acțiune constantă împotriva interesului privat, de ce să nu recunoaștem.

Mirela Gorunescu: Este adevărat, și iradierea al acestui mod de gândire este adevărat că se regăsește și în Codul actual. În opinia mea, cred că este nejustificat să spunem că acest art. 308 care extinde sfera subiectului active ale infracțiunilor de luare de mită, de exemplu pentru că aici cred că este cea mai dificilă percepere a funcționarului privat ca subiect activ al infracțiunii de luare de mită. De ce, pentru că pot fi situații concrete în practica judiciară, și s-au și întâlnit de altfel situații concrete în practica judiciară în care o faptă de corupție comisă de funcționarul privat a avut consecințe foarte serioase. Și atunci cred că acest 308 ar trebui poate reconsiderat sub aspectul gravității abstracte a infracțiunilor de corupția din mediul privat. Există o particularitate însă, poate că și ea ar trebui să fie reconsiderată față de ceea se întâmpla în reglementările anterioare.

Augustin Zăbrăuțanu: Domnul profesor Neagu, sunt convins că în practica dumneavoastră la Hotca & Asociații ați întâlnit situații dese în care funcționarii în mediul privat primesc, ca să nu spunem pretind, oare ce comisioane pentru a facilita anumite contracte. Eu mă mărturisesc sincer că am văzut că procurorii nici măcar nu tresar în cadrul dosarului în care are un alt obiect atunci când vine discuția despre aceste subiecte de genul acesta. Cum credeți că ar trebui privite lucrurile acestea? Că până la urmă, dincolo de pedeapsa mai blândă prevăzută de Cod, legea nu aduce diferențe suplimentare până la urmă.

Norel Neagu: Aș porni în a vă răspunde prin a nuanța un pic poziția exprimată de doamna profesor Gorunescu în sensul că, din punctul meu de vedere, sunt perfect de acord, nu ar trebui să facem o distincție între mediul public și mediul privat în ceea ce privește sancționarea infracțiunilor de corupție dacă privim în mod realist. Apoi, dacă ne uităm la politica penală a statului exercitată până la urmă de Ministerul public care trimite în judecată, sunt foarte multe situații de funcționar public trimiși în judecată pentru infracțiuni de corupție activă, foarte puțini funcționari din mediul privat. Și atunci, dacă este denunțător pe faptul de luare de mită, nu prea îi folosește, ca să spunem așa. Și atunci, dacă ne uităm la politica penală a statului, la cazurile care sunt instrumentate, numărul de cazuri raportat la cele din domeniul public, atunci am putea spune că din punctul acesta de vedere datorită faptului că politica noastră penală în acest moment se concentrează pe domeniul public s-ar putea justifica și strict numai din acest punct de vedere și o sancțiune atenuată a corupției în mediul privat. Din punctul meu de vedere, dacă este să folosim o expresie neacademică, așa cum se căptușează instituțiile de stat, tot așa pot suferi și societățile private.

Mirela Gorunescu: Cred că ar mai fi o chestiune care ar trebui atinsă. Spunea și domnul moderator faptul că viteza de reacție a autorităților atunci când constată o faptă de corupție în mediul privat nu este aceeași. Și atunci poate că cifra reală a criminalității pe acest segment în mediul privat este mult mai mare sau undeva în zona nedescoperită, și atunci poate că nuanțarea este oportună, dar poate că n-are susținere chiar în statistică sută la sută.

Norel Neagu: De acord, dar nu mă refeream la statistică, mă refeream la politica penală a statului exercitată de către Parchet. E clar că prioritatea este rezolvarea corupției în mediul public la acest moment. Un al doilea aspect care ar fi de menționat, de foarte multe ori în societățile private astfel de cazuri descoperite nu sunt aduse la cunoștința publică. Adică avem o multinațională într-un anumit domeniu (nici nu vreau să dau domeniul ca să nu se interpreteze), care descoperă că are un director care, exact așa cum ați menționat, și-a luat un comision pentru a atribui un contract avantajos unui furnizor mai dezavantajos pentru. În momentul în care se descoperă, se rezolvă de regulă în interiorul societății la nivelul dreptului muncii, omul pleacă și poate pleacă și cu câteva salarii compensatorii. Și problema ajunge foarte rar în vizorul Parchetului pentru a putea instrumenta, deci și aspectul acesta ar trebui luat în considerare pentru că și societatea dorește să-și mențină un anumit prestigiu și o imagine în piață.

Augustin Zăbrăuțanu: Eu nu degeaba am încercat să ating această chestiune a relațiilor sociale apărate, poate nu neapărat în sensul strict academic al termenului, pentru că ceea ce spune domnul Neagu arată că, dacă atunci când te referi la o entitate de stat, la interesul public, la funcționarul public, atunci ai pe de o parte instituția publică și interesul public, iar prin faptele respective de corupție funcționarul cel care le comite afectează bunul mers al acelei instituții, să spunem. Pe când în mediul privat ajungem la interesul superior al organizației care de multe ori își pune problema “în regulă, dar dacă sesizez această faptă de corupție care poate a fost comisă cumva adiacent unor alte fapte care ar putea să afecteze societatea sau alți funcționari pentru o evaziune fiscală”. De foarte multe ori mie mi s-a întâmplat să mă confound cu astfel de situații în dosare de evaziune fiscală, în special pe lit. c), contracte fictive care se vedeau a fi aceste comisioane prin diverse forme celor care aveau puteri de decizie în societate. Și atunci câteodată chiar te întrebi: “e clar ca bună ziua aici, de ce totuși Parchetul nu reacționează la nivel teoretic ca avocat.” De asta am spus că societatea într-adevăr este afectată patrimonial, financiar în astfel de situații, dar noi vorbim de egalitate de șanse, noi vorbim de buling acolo, noi vorbim de multe alte lucruri care afectează poate mediul de lucru în compania respectivă, că nu vorbim doar de luare de mită, lucruri care se pot dezvolta într-o situație de pasivitate a companiei față de…

Mihai Hotca: Haideți să luăm un exemplu mai complex. Să presupunem că într-o siceetate mare sau mijlocie, pentru că aici găsim corupția privată probabil la un nivel comparabil cu cel din domeniul public. Să presupunem că avem un șef de departament care se ocupă de marketing și care are în subordin 20 de angajați în cadrul departamentului pe care-l conduce. Pe o parte dintre angajați atunci când s-a pus problema angajării i-a determinat să plătească anumite sume de bani pentru a ocupa posturile respective. De ce? Că el avea direct decizia angajării, să spunem conducerea superioară, permițându-i acest lucru, plecându-se de la mai multe criterii printre care încrederea ș.a. Cei care erau găsiți acolo, pe care i-a găsit acolo în momentul în care el a preluat conducerea, i-a chemat pe fiecare-n parte și le-a spus: “Aștept și de la voi ceva, dacă vreți să rămâneți în funcție, dacă nu – soarta voastră depinde de mine.” Și s-au conformat și ceilalți. După aceea le-a mai trasat o sarcină. În momentul în care interacționați cu partenerii noștri de afaceri, spuneți-le că prețul pe care noi îl plătim poate fi unul cu 10-20% mai mare decât prețul pieței. Dar, ceea ce depășește facem pe din două: jumătate își reține partenerul, jumătate se întoarce la noi. Și sigur criteriile de împărțire între ei le-au stabilit împreună, plecând de la un astfel de exemplu care este relative răspândit în mediul afacerilor sau ne putem gândi că are o răspândire relativă. Și când spun asta am în vedere, de exemplu, societățile de asigurări, băncile, societățile de leasing ș.a. Care este până la urmă efectele, consecințele unor asemenea fapte? Păi, în primul rând afectează concurența, în al doilea rând îl afectează pe consumator, pentru că prețul produselor crește, apoi afectează relațiile de muncă. Mai mult decât atât, cum spuneați, alte drepturi ale omului sau libertăți, precum ar fi dreptul de a avea egalitate de șansă atunci când vrei să ocupi un post sau să promovezi. Și toate acestea practice unde ajung? Pe nota de plată a fiecăruia dintre noi, pentru că economia în general va fi mai puțin performantă, luând în considerare aceste consecințe negative ale corupției. Apoi, o altă consecință, dezvoltarea este pusă în pericol, putem discuta de multe ori chiar de regres, și toate laolaltă până la urmă afectează întreaga societate. Iată de ce corupția este foarte importantă. Și vreau să vă spun că marile societăți nu numai că recunosc existența fenomenului corupției, dar de câțiva ani buni au început să implementeze reguli și măsuri anticorupție și pentru asigurarea integrității la nivel organizațional, având oameni care se ocupă exact de aceste activități, inclusive protecția avertizorului de integritate pe care au preluat-o după modelul din domeniu public. De ce? Pentru că au ajuns la concluzia că o societate foarte mare, care la un moment dat este afectată de o corupție internă, nu mai concurează atât de bine precum o face pe piață o altă societate, dar care are implementate aceste standarde anticorupție și de asigurare a integrității.

Augustin Zăbrăuțanu: Până la urmă ajungem la o situație pe paliere cumva, pentru că discutăm despre afectarea relațiilor în interiorul echipelor departamentelor în societate în momentul când știi despre o firmă importantă în piața muncii. Sunt companii dorite și toată lumea știe că atât costă accesul acolo și că acesta este criteriul de selecție, îți afectează până la urmă și calitatea celor care vor veni. În altă ordine de idei sunt afectați și acționarii până la urmă, și dacă firma este foarte mare, poate determina un trend în întreaga industrie. Ca să nu mai discutăm și de faptul că în timp un astfel de comportament mai devreme sau mai târziu va genera și corupția la nivel public, pentru că într-un fel sau altul n-ai cum să nu ajungi în contact și cu autoritățile publice. Și dacă tu trebuie să-ți ascunzi lucruri în neregulă din propria companie la nivelul acesta automat vei face și pasul pentru a ușura lucrurile la nivelul următor. Că buna guvernanță corporatistă până la urmă asta încearcă să evite.

Mirela Gorunescu: Din exemplul domnului profesor mi-a venit o idee care nu este ipotetică. În practică se pune următoarea problemă: respectivele persoane care aveau deja funcțiile de conducere și care au dat aceste avantaje ca să și le păstreze pot beneficia de cauza de neexistența infracțiunii sau nu în concret, pentru că am ridicat aceeași problemă la un seminar în programul de formare continuu la INM, în sală erau doar domnul și doamna magistrați și răspunsul a fost „nu” pentru că avea și alte variante. Și atunci mi-am explicat de ce cauza de la 290 alin. (2) practic lipsește cu desăvârșire din punct de vedere practic pentru că ea se confundă din această perspectivă cu cauza generală a constrângerii morale care pretinde ca această constrângere să fie rezistibilă. Ori aici ar fi interesant poate de gândit asupra acestei chestiuni. Probabil că domnul procuror care lucrează sau domnul judecător care are în fața noastră dosar va spune la fel „nu, pentru că puteau oricând să se ducă să denunțe acest comportament abuziv până la urmă al noului Director General”.

Mihai Hotca: Este foarte interesant ce spune doamna profesor apropo de constrângere, de cauză de inexistența infracțiunii de darea de mită, că despre asta este vorba. Cred că în anumite situații, inclusiv plecând de la exemplul meu, ar trebui reținută. De exemplu, cei care erau deja angajați și au fost constrânși moral să dea mită pentru a fi menținuți, ei neavând nici o problemă de necorespundere profesională, de incompatibilitate sau de altă natură în ceea ce privește ocuparea acelui post, într-un astfel de caz cred că putem avea constrângere. De ce? Pentru că 290 vorbește de constrângere în orice mod, și trebuie înțeleasă această constrângere un pic mai relaxat comparativ cu cauzele de neimputabilitate. Nu se poate însă reține la cei care au ocupat convenind cu șeful departamentului, de ce, că aveau o altă opțiune, și nu numai că aveau o altă opțiune, că nu aici este chestiunea, dar ei au urmărit obținerea unui interes ilegal. Putem discuta că nu era corespunzător, că nu s-au respectat regulile ș. a., cât timp pe ceilalți îi presupunem că au ocupat în regulă postul respectiv. Și aici putem discuta că nu poți invoca această cauză de inexistența infracțiunii constrângerea, justificându-ți apărarea unui interes nelegitim sau pentru a obține un folos ilicit.

Mirela Gorunescu: Problema este că din punct de vedere practic această cauză este sublimă, dar lipsește. Eu nu am văzut-o decât în cărți poate. În situații concrete nu se gândește așa pentru că în opinia mea se confundă cu constrângerea ca și cauză generală de neimputabilitate și atunci asta ar fi explicația.

Augustin Zăbrăuțanu: Dacă tot am ajuns aici, haideți să discutăm puțin în concret despre persoanele care sunt vizate de prevederile art. 308.

Norel Neagu: Să începem de la dispozițiile art. 308 care spune că se aplică dispozițiile articolelor privitoare la infracțiunile de corupție și persoanelor care exercită permanent sau temporar cu sau fără remunerații, o însărcinare de orice natură în serviciul unei persoane care exercită o funcție de interes public sau pentru orice altă persoană juridică. Și aici trebuie să avem o astfel de persoană care exercită un serviciu de interes public, cum ar fi un notar, un executor judecătoresc. este prevăzut la un moment dat medic farmacist în lege ca fiind autorizați sau supuși controlului autorităților publice, detectiv particular, chimist, biolog ș.a. Să ne imaginăm că astfel de persoane, dacă au spre exemplu un cabinet particular, o asociație, și angajează nișe oameni care săvârșesc astfel de fapte, aceștia devin subiecți activi a infracțiunilor. Și aici mă refer în principal la subiectul activ al infracțiunii de luare de mită, pentru că pentru celelalte infracțiuni, cum ar fi darea de mită, trafic de influență, cumpărare de influență, subiectul activ este necalificat, poate fi orice persoană. Și atunci se raportează actele de corupție concretizate în dare, trafic sau cumpărare în relația cu subiectul activ care trebuie să fie funcționar privat al infracțiunii de luare de mită. Și la acesta trebuie să ne raportăm când definim sfera persoanelor care fac obiectul acestor genuri de infracțiuni în calitate de subiect activ, și trecând de la persoana care exercită un serviciu de interes public la orice persoană juridică. Deci trebuie să avem o persoană juridică, dar care nu este o autoritate, o instituție de stat, o instituție publică și să aibă o personalitate juridică, aș mai adăuga eu. Exemplul îl avem, al unei întreprinderi individuale care nu are personalitate juridică și altor asociații. Această persoană juridică trebuie să aibă angajate astfel de persoane indiferent dacă sunt remunerate sau nu, care exercită însărcinări pentru această persoană juridică și care în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu primesc foloase.

Augustin Zăbrăuțanu: În situația unui cabinet individual notarial, sau în situația unei societăți civile profesionale de notar sau executori judecătorești, din câte știu nu au personalitate juridică în sensul…

Norel Neagu: Nu, dar sunt persoane cele prevăzute în 175 alin. (2).

Augustin Zăbrăuțanu: Trebuie făcută distincția asta…

Norel Neagu: Pare că asta ar fi interesant ce se întâmplă într-o societate civilă de avocați.

Augustin Zăbrăuțanu: Nu ne interesează subiectul acesta.

Norel Neagu: Nici dacă secretara dumneavoastră ia mită?

Augustin Zăbrăuțanu: Doamne ferește! Să ia mită să ce?

Norel Neagu: Nu știu, să favorizeze un bun.

Mihai Hotca: Să-l programeze mai devreme.

Norel Neagu: Nu neapărat. Aveți un client și vine avocatul advers care dorește apărarea dumneavoastră din dosar mai devreme. Și vorbește cu secretara dumneavoastră, îi dă niște bani și i se dă…

Augustin Zăbrăuțanu: Mai nou sunt alte prevederi.

Norel Neagu: Da, mai nou sunt alte metode. Dar ideea este că în această situație nu avem acoperire legală pentru a sancționa fapta acestei persoane. De ce? Pentru că avocatul nu face parte dintre persoanele prevăzute la 175 alin. (2), și nici cabinetul individual sau societatea civilă profesională de regulă nu are personalitate juridică.

Mihai Hotca: Dacă este vorba de societate cu răspundere limitată, evident că atunci suntem pe cea de-a doua ipoteză a textului. Și ce vreau să subliniez, această discuție dacă avocatul ca persoană fizică poate sau nu să fie subiect activ al infracțiunii de luare de mită în modalitatea prevăzută în art. 175 alin. (2) ca profesionist aflat eventual sub controlul sau supravegherea unei autorități publice sau investit de o astfel de autoritate. Au fost și voci, în mod surprinzător, care au spus că s-ar putea discuta despre acest lucru. Evident că soluția legală este aceea că nu poate fi inclus în niciuna dintre categorii pentru simplul motiv că nu este investit în funcție de nici o autoritate, în al doilea rând nu este supravegheat de nici o altă autoritate, și nici nu este controlat. Adică lucrurile din acest punct de vedere sunt cât se poate de clare. Dar în cazul în care forma de exercitare a profesiei de avocat este o persoană juridică, atunci nu avocații propriu-zis, ci angajații, persoanele care pentru această formă de exercitare a profesiei îndeplinesc temporar sau permanent, remunerat sau neremunerat, o anumită funcție care contribuie la realizarea obiectului de activitate. Abia atunci discutăm pentru aceste persoane și practic se încadrează în conceptul de corupție privată. Cam aceasta ar fi interpretarea corelată a textelor în discuție.

Augustin Zăbrăuțanu: Dacă în situația avocaților situațiile acestea de forme de exercitarea profesiei cu personalitate juridică este excepția în realitate, în cazul profesiei de practician în insolvență este regula, adică chiar acel Iprl are personalitate juridică.

Mihai Hotca: Da, dar să vă spun că practicianul în insolvență oricum ca persoană fizică intră sub incidența prevederilor art. 175 alin. (2), pentru că el se află sub supravegherea judecătorului-sindic.

Augustin Zăbrăuțanu: În situația în care exercită o astfel de activitate în cadrul unei proceduri judiciare, dar el poate exercita și alte activități care să nu fie sub supravegherea judecătorului-sindic. Dar, marea noastră majoritate desfășurăm activitatea în forme de exercitarea profesiei cu personalitate juridică pentru că sunt alte avantaje. Și atunci acolo lucrurile sunt clare din ambele direcții. Până la urmă poate ar trebui să mai punctăm o dată această distincție dintre condițiile incidenței, dintre cauza de nepedepsire și cauza de inexistență a infracțiunii de mită, de cumpărare de influență. Doamna Gorunescu? Poate cu niște situații concrete ca să lămurim.

Mirela Gorunescu: Este vorba despre două situații, două instituții care au natură juridică evident diferită. Efectul, în primul rând a celor două este diferit. Dacă în prima ipoteză acea în care  mituitorului este constrâns prin orice mijloace, fapta nu reprezintă infracțiune în sine, pentru că respectivul comportament nu este imputabil, el acționând de fapt sub incidența acestei forțe exterioare care îl constrânge prin mijloacele respective să fie și să aibă comportament. Spre exemplu mă gândeam de ce în situația în care un pacient al unui medic, poate singurul specialist care poate opera într-o situație concretă și care dă respectivele avantaje numai pentru că alternativa ar fi imposibilitatea beneficierii de acele operații. Nu știu de ce acolo nu ar fi totuși o cauză din aceasta care să excludă esență infracțiunii. Nu am văzut însă în practică până acum, poate practica o să ne surprindă și o să vedem. Ceea ce este important aici este să există aceste elemente de constrângere care să determine comportamentul în lipsa constrângerii de fapt a acelui comportament de fapt să nu fi existat. Efectul este că fapta respectivă în concret nu reprezintă infracțiune și de aici clar nu există nici un fel de altă consecință care ar putea să derive din ea. În mod diferit, atunci când este vorba de cauza de nepedepsire, fapta constituie infracțiune, dar din rațiuni pe politică penală statul prin lege a ales să încurajeze acest comportament, preferând practic să descopere mai din timp faptele de corupție din acest domeniu în schimbul impunității pentru cel care a comis fapta. Însă trebuie întotdeauna îndeplinite anumite condiții, am văzut de curând o situație concretă de altfel. Într-un denunț, persoana care dăduse în trecut o sumă de bani unui funcționar public spune: „Văzând în presă Ordonanța de disjungere nr. X, formulez următorul denunț.” În mod evident nu a beneficiat de prevederile care l-ar fi scutit de răspundere penală, pentru că și pentru el era evident că autoritățile cunoșteau despre existența infracțiunii. Este important pentru ca această cauză să opereze ca acest comportament de aducere la cunoștință să fie comis fără nici un fel de constrângere din exterior în sensul în care se spune că oricum s-ar afla și atunci mai bine merg eu dinainte și spun. Este vorba despre un comportament care să aducă la cunoștința autorităților și în urma căruia să beneficieze de această cauză de nepedepsire. Fapta este infracțiune, însă pentru că ai adus la cunoștință beneficiezi de cauza de nepedepsire. Aceasta este diferența între cele două evidentă.

Norel Neagu: Aș mai adăuga două lucruri dacă-mi permiteți. Un prim aspect este momentul la care se efectuează denunțul și raportarea acestui moment la incidența cauzei de nepedepsire. Eu l-aș raporta la momentul începerii urmării penale. Adică dacă nu este începutul urmărirea penală în cauză, chiar dacă autoritățile ar avea ceva informații cu privirea la săvârșirea acelei fapte, acelea nu sunt oficializate și atunci până la acest moment eu zic că orice denunț formulat va declanșa incidența acestei cauze de nepedepsire. Autoritățile trebuie să descopere săvârșirea faptei. Un al doilea aspect pe care aș vrea să-l punctez – cauza de nepedepsire se aplică atât în cauza infracțiunii de dare de mită, cât și în cazul infracțiunii de cumpărare de influență indiferent dacă este mediul public sau privat. Și un al treilea aspect – cauza de inexistență a infracțiunii, cauza de neimputabilitate se aplică doar în cazul infracțiunii de dare de mită, nu și în cazul infracțiunii de cumpărare de influență unde este clar că nu te poate constrânge un traficant de influență să îi dai bani ca să-și exercite influența asupra unui funcționar privat. Funcționarul privat – da, se pot imagina astfel de situații, dar traficantul de influență – nu, din punctul meu de vedere și cred că legiuitorul a făcut bine că nu a introdus această cauză de neimputabilitate și în cazul infracțiunii de cumpărare de influență.

Augustin Zăbrăuțanu: Dar dacă ne gândim la niște situații din acestea publice… .

Mirela Gorunescu: O situație care este foarte des întâlnită în practică, dar care primește soluții diferite în funcție de cel care instrumentează dosarul respectiv. Este confuzia care se face în mod frecvent între dacă vreți complicele sau instigatorul la dare de mită și traficantul de influență. Am avut curiozitatea și am făcut un experiment la un seminar, tot așa la programul de formare continuă la INM. În sală erau doar domni și doamne judecător vreo douăzeci la număr. Am pus pe un slide această situație de fapt și am mutat-o puțin schimbându-i câte o nuanță. Din cele douăzeci de persoane care erau am reușit și am format trei tabere, pentru că soluțiile erau atât diferite. Sintagma de la traficul de influență pentru altul crează această confuzie. În opinia mea cel puțin și am mai văzut luări de poziția în doctrina de acest tip, acel altul nu poate fi niciodată funcționarul, pentru că dacă cer pentru funcționar, de fapt instig la dare de mită. Însă din punct de vedere practic, nu există consecvență pe această apreciere.

Augustin Zăbrăuțanu: Un subiect sensibil în zilele noastre.

Mirela Gorunescu: Aceasta este ceea ce cred eu.

Mihai Hotca: Apropo de cauza de nepedepsire, o problemă foarte interesantă și importantă din practică este aceea a formei în care se face denunțul. Trebuie ca cel care dorește să beneficieze de această cauză de nepedepsire să formuleze chiar un denunț că de multe ori este chiar autodenunț sau poate fi folosită și o altă formă. De exemplu, într-o declarație, într-o solicitare adresată organului de urmărire penală sau într-o în orice altă modalitate. Dacă citim textul, ne uităm cu mare atenție în art. 290 pare că este vorba de un act formal, cel care denunță, dar nu acesta este sensul pe care trebuie să i-l  atribuim termenului denunță, ci acela de încunoștiițare, de aducere la cunoștință autoritățile, pentru că trebuie să plecăm de la rațiunea pentru care este recunoscută această cauză de nepedepsire. Și este una singură cum spunea foarte bine doamna Gorunescu, anume aceea de a determina cetățenii, persoanele implicate în acte de corupție să aducă la cunoștință autorităților aceste fapte pentru a lesni identificarea și tragerea la răspundere penală a celor care în principal au luat mită. Observăm că legiuitorul nostru consideră faptele de corupție pasivă, adică din perspectiva celor care iau mită, mai grave decât corupția activă văzută din punctul de vedere celor care dau mită și atunci sacrifică, să spunem în bună măsură interesul de a sancționa pe toată lumea, câștigând certitudine în ceea ce privește tragerea la răspundere penală a funcționarilor. Plecând și de la ideea, cei care sunt mai puțini și care dacă au fermitate în a fi incoruptibili procedează ca atare, ceilalți chiar dacă ar încerca să obțină favoruri nu ar putea să realizeze acest lucru. Este un tip de politică penală a statului român pe care a transpus-o în textele la care facem referire.

Mirela Gorunescu: Mi-a mai venit acum în minte o chestiune care din punct de vedere practic primește soluții diferite. Infracțiunea luare / dare sunt infracțiuni laterale disociate, de fapt comportamentul este unitar, însă legiuitorul a ales să împartă acest comportament în două texte diferite. Și sunt interesant spețele în care complicele, cel care ia banii de la mituitor și îi duce la funcționar devine de fapt autor de două complicități una la luare și una la dare. Și am văzut situații și motivări în practica judiciară în soluții ale instanțelor în care se spunea că mituitorul avea un interes, s-a comis darea de mită, funcționarul avea și el, a comis luarea de mită, cel care a dus banii de la unul la altul evident și-a reprezentat că ajută la comiterea a două infracțiuni de către două persoane diferite și atunci ei trebuie să răspundă, acest complice apropo de cine aduce banii de la unul la altul. Mi se pare o soluție greșită și o sancționare dublă practic pe baza aceluiași regulament.

Mihai Hotca: Cine are soluția legală?

Mirela Gorunescu: Soluția legală ar trebui să meargă pe complicitatea la luare, în opinia mea, pentru că este mai gravă și de aceeași natură și ar fi o complexitate naturală oarecum. Aceasta este opinia mea cel puțin.

Mihai Hotca: Gândiți-vă la următoarea ipoteză. Avem un funcționar public și unul privat care împreună realizează un act care potrivit legii sau altor… .

Augustin Zăbrăuțanu: Un proces verbal de recepție.

Mihai Hotca: Exact, un funcționar public și unul privat comit împreună în coautorat un act de luare de mită. Iau împreună un bun individual determinat. Este problema lor ce fac după aceea. Deci din toate punctele de vedere avem un act de executare realizat împreună de cei doi. Întrebare! Cum vor fi sancționați cei doi? Pentru că dacă l-am luat ipotetic în considerare pe cel care este funcționar privat că ar fi ajutat doar, așa cum a fost exemplu mai devreme pe funcționar public, era complice la luare, așa ar trebui să-l considerăm autor al infracțiunii de luare cu consecința că pedeapsa este mai mică. Deci făcând mai mult este pedepsit mai puțin sau soluția ar trebui să fie alta? Aceasta este problema de drept care a apărut în practica judiciară. Să dau un răspuns și după aceea îi las și pe colegii mei să-și spună punctul de vedere. Aici trebuie să ne gândim cum este în cazul uciderii copilului nou-născut. Cel care are o situație specială, avantajoasă cum este mama acolo beneficiază… .

Augustin Zăbrăuțanu: Din punct de vedere penal.

Mihai Hotca: Penal, evident. Discutăm din punct de vedere sancționator la tratamentului penal. I se aplică și va fi autor al acelei infracțiuni, iar în exemplul respectiv tatăl, aici funcționarul public va fi sancționat pentru luare de mită, evident conform variantei de bază.

Norel Neagu: Eu aș propune un alt criteriu care rezolvă în același mod ambele probleme puse, dar din punctul meu de vedere ar trebui să ne raportăm la realizarea elementului material. Adică în speța propusă de doamna profesor Gorunescu intermediarul primește bani de la mituitor și îi transmite celui mituit. El ce face în fapt? O acțiune de dare a unor bani. Din punctul meu de vedere atât timp cât el exercită în mod direct acțiunea care este descrisă în norma de inscriminare este autor, iar nu complice. Că o exercită pentru altul ne permite Codul la dare de mită, spune direct sau indirect. Indirect este autorul care o dă prin intermediar, direct este cel care oferă chiar dacă oferă pentru altul. La fel aș vedea și problema coautoratului la cei doi funcționari publici și privați care iau mită. Ambii desfășoară în mod nemijlocit și în înțelegere acțiunea de luare. Și atunci sunt coautori la luare de mită.

Mihai Hotca: Da coautorat, dar cum îi sancționez? Pentru că pedeapsa este diferită.

Norel Neagu: Da, dar ajungem la problema ridicată de la momentul începerii emisiunii… .

Mihai Hotca: Singura soluție este că fiecare autor, dar unul sancționat potrivit variantei de bază și celălalt potrivit variantei atenuate.

Mirela Gorunescu: Dar pentru că îl afectează interesul statului.

Mihai Hotca: Aici am discutat despre o ipoteză în care excludem eventuala complicitate, realizează fiecare parte din actul unic de executare. Este o executare fără nici un fel de discuție.

Mirela Gorunescu: Pe teza colegului aș vedea următorul aspect. Practic avantajele nu vin de la el. El întâlnește două interese. Mi se pare totuși că nu ar trebui să aibă calitate de autor, deși știu că există o speță din 2008 de la Înalta Curte, nu știu de pe rost numărul, dar sigur putem să o identificăm. Am discutat-o și am dezbătut-o constant. Chiar și când am prezentat-o pe seminariile acestea nu a fost cea mai populară ca și soluție. Elementul care determina această reținere, exact aceasta: faptul că în realitate respectivele avantaje nu proveneau de la persoane și nu-și rezolva un interes propriu, ci nu făcea altceva decât să asigure un interfață dintre două persoane care aveau două nevoi pe care le întâlnea practic acea persoană. Acesta a fost raționamentul. Este adevărat că pe tipicitate obiectivă fără doar și poate lucrurile sunt îndeplinite, însă subiectiv poate.

Augustin Zăbrăuțanu: Câteodată situațiile într-adevăr pot deveni extrem de complicate, mp gândeam în timp ce dezbăteați dumneavoastră aceste aspecte, mă gândeam la situația corupției din domeniul medical. Mă gândeam efectiv la încadrare, pentru că avem situația clasică a medicului angajat într-o instituție publică, avem situația medicului angajat într-o clinică privată și avem situația de mijloc a medicului angajat într-o clinică privată unde serviciile sunt decontate la Casa de Asigurări.

Mirela Gorunescu: Și mai avem ipoteza cabinetului privat 100%, cabinet individual, adică pot fi chiar mai multe nuanțe.

Augustin Zăbrăuțanu: Exact! Și aici sincer să fiu nici nu te poți gândi instant. Trebuie să iei lucrurile bucată cu bucată, dar ca să nu mai vorbim de situația care des întâlnită beneficiezi de servicii și la privat și la stat, medicul lucrând și acolo și acolo, iar o parte din investigații sau o parte din proceduri sunt efectuate într-o parte și în alta. Dar mă întrebam în această situație care medicul este angajat într-o clinică privată, iar serviciile sunt decontate chiar și în parte să spunem de către sistemul public de asigurări de sănătate. Aici medicul beneficiază de prevederile de la art. 308?

Norel Neagu: Din punctul de vedere – nu, dar recunosc că nu am citit Legea sănătății să văd, dar la nivelul anului 2014 dacă țin eu bine minte, medicul era funcționar public asimilat, adică persoană care exercită un interes de serviciu public fiind autorizat sau sub controlul ministerului sănătății. Și atunci intra pe categoria funcționarilor publici indiferent unde lucrează. Și dacă ne uităm la practica judiciară care transformă funcționarul bancar indiferent unde ar lucra într-un funcționar public, ne întoarcem ușor-ușor la vechile dispoziții din art. 145-147 Cod penal anterior.

Mirela Gorunescu: Și la dispariția funcționarului privat, de fapt.

Augustin Zăbrăuțanu: Ajungem să considerăm că practic doar asistenta medicului o asimilăm secretarei executorului judecătoresc sau a notarului.

Mihai Hotca: Ce se întâmplă? Cu doi-trei ani în urmă, Înalta Curte avea practica judiciară, mai ales când discutăm de Vechiul Cod. În sensul că mediul este funcționar și practica era în sensul că este subiect activ al luării de mită. De ce am adus în discuție Vechiul Cod? Pentru că întotdeauna când se trece de la o reglementare la alta există un conservatorism al practicienilor. Vor să aplice și noile dispoziții așa cum o făceau și înainte. Și acest conservatorism, această inerție este vizibilă nu numai în chestiunea despre care discutăm, ci în orice altă problemă de drept, dar mai mult chiar și la altele instituții, inclusiv Curtea Constituțională de pildă, în anumite hotărâri ale sale practic face trimitere la tradiția dreptului penal românesc. Deși prin expunerea de motive cu privire la anumite aspecte se spune foarte clar că tocmai această tradiție se dorește a fi schimbată.

Augustin Zăbrăuțanu: De origine sovietică.

Mihai Hotca: Este de discutat, pentru că acest Cod a intrat în vigoare în 1969 a fost un Cod foarte modern apreciat nu numai de noi practicienii din România, cât și de cei de afară cu anumite limite evident care erau determinate de contextul politic în care a fost adoptat. Dar dispozițiile sale în bună măsură erau ancorate.

Augustin Zăbrăuțanu: Și multe ajustate după 1990 trebuie să spunem și lucrul acest.

Mihai Hotca: Și multe modificate este adevărat.

Augustin Zăbrăuțanu: Semnificativ.

Mihai Hotca: Curtea Constituțională, în 1995, a adoptat Decizia nr. 1 prin care a declarat neconstituțională întreg titlul Infracțiuni contra conținutului obștesc. Și lucrurile începuse să se regleze, este adevărat. După aceea au fost câteva modificări și practica a reglat aplicarea Codului anterior. Deci nu a fost cel mai rău Cod și nu era neapărat imperioasă modificarea lui. Din când în când sigur legiuitorul își permite luxul să adopte noi Coduri, pentru că de aceea este legiuitor.

Augustin Zăbrăuțanu:  Și să revină parțial la filosofii pe care pe care le-a negat apropo de consecințele deosebit de grave.

Mihai Hotca: În general Codurile noastre penale au fost Coduri foarte bune. De pildă, și Codul nostru din 1936 numit Carol al II-lea, era un cod foarte avansat. Gândiți-vă că era reglementată răspunderea penală a persoanei juridice în Codul din      1936. Aveam ordinul legii și comanda autorității legitime, ceea ce înseamnă acum exercitarea unui drept sau îndeplinirea unei obligații. Consimțământul victimei ceea ce înseamnă acum consimțământul persoanei vătămate și multe alte aspecte care se regăseau acolo. Revenind la chestiunea medicului avem o decizie a completului specializat în dezlegarea unei chestiuni în materie penală care stabilește că medicul care este angajat în baza unui contract de muncă în relație contractuală cu o unitate publică este funcționar public, dar nu asimilat, adică în baza 175 alin. (2), ci în baza art. 175 alin. (1) lit. b), teza a II-a, Alt interes pe serviciu public, cum spune Codul. Prin această Decizie nu s-a dezlegat, nu a fost rezolvată și problema dacă ceilalți medici, celelalte ipoteze pe care le-ați menționat sunt sau nu funcționari publici, pentru că putem discuta de pildă, de incidența art. 175 alin. (2) și mai multe ipoteze de acolo.

Mirela Gorunescu: Ceea ce modifică și componenta de un element material de la luarea de mită, pentru că dacă iau pentru a face nu mai este infracțiuni în cazul acesta.

Mihai Hotca: Da, pentru a face nu mai este infracțiune.

Mirela Gorunescu: Și cred că acesta poate a și fost și motivul pentru care a fost dus la alin. (1) de la art. 175, pentru că eu am studiat cu atenție acea Decizie și am avut senzația la un moment dat că în ea se găsește o panică, făcând analize și pe Legea sănătății publice se constata că de fapt el se duce spre alin. (2) și într-o frază se spune De ce este pe alin. (1)?, pentru că din coroborarea textelor se ajungea la o altă soluție.

Mihai Hotca: Practic singura soluție pentru ceilalți ar fi asimilarea cu funcționarii publici, dar cum bine a subliniat doamna Gorunescu, în momentul pentru care primește bani pentru a-și face mai bine treaba sau întocmai cum îi cere legea, atunci nu mai este infracțiune, pentru că ipotezele sunt limitate la luarea de mită. Am numai când face un act contrar, când face un act cu întârziere sau când nu îndeplinește un act potrivit atribuțiilor. Se și justifică, pentru că dacă este un cabinet privat medical și pacientul plătește să-i facă mai bine treaba cu propriile forțe ș.a.m.d.

Augustin Zăbrăuțanu: Nu cred că poate să fie… .

Mihai Hotca: Nu, dar se putea discuta în momentul în care ar fi fost să spunem prin asimilare… .

Augustin Zăbrăuțanu: Da, dincolo de tarifele uzuale.

Mihai Hotca: De ce?

Augustin Zăbrăuțanu: Da, este o discuție într-adevăr.

Mirela Gorunescu: Da, acolo dacă este cabinet privat și este tariful neînregistrat discutăm despre o altă infracțiune, adică evaziune sau altceva.

Augustin Zăbrăuțanu: Nu, vorbesc că la consultație este 100-200 de lei și are 10 oameni la coadă programați și vine cine care spune: Îți dau 1000 de lei  mă iei acum! Și toți așteaptă și omul dă chitanță de 1000 de lei. Până la urmă aceia zece care stau acolo și așteaptă și poate unii nu mai sunt luați în ziua respectivă pot să justifice o vătămare.

Norel Neagu: Suficientă pentru a atrage incidența unei infracțiuni.

Augustin Zăbrăuțanu: Este adevărat, dar discuția privind serviciile suportate sau decontate de fondurile Casei Sistemului Public de Asigurări de Sănătate, aici lucrurile capătă o altă conotație cred eu.

Mihai Hotca: Nu cred că putem merge în zona respectivă că nu aceasta contează. Nu contează de unde vine suma banilor pentru decontarea serviciilor. Nu aceasta este problema, pentru că nu acolo se discută, ci calitatea celui care prestează în momentul respectiv. De ce? Pentru că și la un cabinet privat se pot deconta anumite servicii. Care este problema? Că fiecare este asigurat.

Augustin Zăbrăuțanu: Da, dar trebuie să ai contract cu Casa, este o discuție.

Mihai Hotca: Nu intrăm în formalități. Ideea este următoarea că nu poți construi o infracțiune de luare de mită prin raportarea la ce beneficii are cel în cauză. Beneficiile pot fi private sau nu, că nu aceasta este atât de important, ci el este un funcționar în relație cu autoritate, nu instituție publică sau cu altă persoană juridică care are capital integral sau integral de stat, sau nu. Este cu capital propriu să spunem sau discutăm de ipotezele respective. Despre aceasta noi practic trebuie să vorbim când îl analizăm pe medic. Și nu finalitatea serviciului lui. De ce? Pentru că practic, ce se întâmplă? El are niște obligații pe care le și îndeplinește într-un fel sau altul. În legătură cu obligațiile lui de serviciu el primește o sumă de bani. Acele obligații le face fiind reprezentat al unei instituții, autorități ș.a.m.d. venind pe zona domeniului public sau din domeniul privat. Și atunci încadrarea este într-un fel sau altul. Dar avantajul net apare în momentul în care este plătit pentru urgentare sau a-și face treaba întocmai. La spitalul de stat poate fi sancționat. Și aici apare această diferență de tratament juridic.

Mirela Gorunescu: Cert este că însă art. 175 combinat cu art. 108 nu aduce lumină deloc în practică în legătură cu aceste chestiuni. Și chiar am avut la un moment dat la un seminar, un domn judecător a venit și a spus: „Eu am o problemă în concret. Este vorba despre o societate privată. 100% nu are nici o legătură cu statul, doar că lucrează numai cu contracte la stat. Este sau nu este?” Avea o problemă, deci este evident că pentru practicieni, pentru oameni care sunt obișnuiți și aceasta fac toată ziua sunt niște necunoscute în continuare. Deși probabil că prin modul în care au fost reglementate cele două texte și prin coroborarea lor s-a sperat să se ajungă la o clarificare.

Augustin Zăbrăuțanu: Da, pentru că până la urmă se ajunge la zona relațiilor sociale apărute de către aceste texte de lege și momentul, respectiv rămâne totuși tributari ai acelei distincții dintre interesul public și interesul privat, între avutul obștesc și avutul privat vrem / nu vrem tot acolo suntem cei care ne amintim de ele și până la urmă vedeți că nu întâmplător am această chestiune. Faptul că eu am făcut această distincție între cine plătește aceste servicii sunt plătite de către privatul care le solicită și beneficiază de ele sau sunt decontate de către stat să spunem așa, automat în mintea mea, încă ancorat în vechiul sistem a apărut o distincție, fără să mă duc neapărat unde ar fi trebuit la relația de angajat sau la calitatea celui care săvârșește, să zicem eventuala luare de mită.

Mihai Hotca: Și până la urmă, volens nolens dăm un argument în favoarea opiniei când nu ar trebui să facă această distincție. Iată cât de mult complică lucrurile.

Augustin Zăbrăuțanu: Aș mai vrea să vă mai întreb, ce se întâmplă, care este soluția legală în cazul în care obiectul mitei , să spunem așa are o valoare mică sau dacă vizează foloase de natură sexuală? Nu că ar avea o valoare mică. Vreau să le separ, pentru că fiecare are valoarea lui.

Mirela Gorunescu: Începând cu a doua parte a întrebării, practic Noul Cod a rezolvat-o, pentru că se schimbă încadrarea juridică în această situație. Este folosirea funcției în scop sexual și atunci clar nu avem de-a face cu luarea de mită așa cum se discuta în Codul anterior.

Augustin Zăbrăuțanu: Aceasta și prin contextul în care am văzut, cam ce se întâmplă în America apropo de o astfel de situație, se pot lua sute de ani ușor pentru un astfel de comportament.

Mirela Gorunescu: Prima parte a întrebării cred că trebuie privită din două perspective. Una de cutumă tradițională, să-i spun așa și una legală. Nu contează strict cât, ci că. Este o infracțiune de pericol abstract, am primit avantajul, deși eu sunt remunerat de angajator pentru aceasta, fapta este consumată și nu am nevoie. Se consumă chiar anticipat, doar prin pretindere deja fapta este consumată.

Augustin Zăbrăuțanu: Nu contează nici prea mult condițiile, pentru că vechile foloase necuvenită că așa sunt acum asimilate, din păcate aș spune eu, pentru că sunt situații în care totuși există o diferențiere dacă ne gândim la pericolul social. Aceasta este perspectiva mea.

Mirela Gorunescu: Deși discuția poate fi enunțată mai multe.

Augustin Zăbrăuțanu: Da.

Mirela Gorunescu: La nivel de cultură, să spunem așa socială, cred că lucrurile sunt privite diferit. Este adevărat că a dispărut și acel 18 indice 1 care a stabilea faptul că și dacă este infracțiune de pericol abstract și dacă se constată că în concret a fost comisă, dacă importanța avantajului nu este atât de mare, până la urmă nu există nici un fel de impediment în a renunța la atributul statului de atragere a răspunderii penale și de a considera că acel comportament este infracțiune în concret. Am văzut însă și situații în practică în care importanța avantajului material în sine nu a fost una fabuloasă și cu toate acestea infracțiunea a fost constatată și s-a aplicat sancțiunea pentru comiterea ei. Este adevărat că și doctrina clasică cam această afirmație o reinterpretează în multe surse de altfel, în sensul în care între importanța avantajului obținut și cea a folosului care este dat pentru acesta este o disproporție vădită, fapta nu ar trebui să fie infracțiune. Aceasta este cel puțin opinia mea.

Mihai Hotca: Dacă se probează luarea de mită este legal imposibil pentru procuror  să nu dispună trimiterea în judecată pentru această infracțiune. Nu poate discuta nici măcar ipotetic despre o eventuală renunțare la urmărire penală.

Norel Neagu: Corupție în mediul privat teoretic este posibilă.

Mihai Hotca: Nu, discutam pe luare de mită strict pe funcționarul public.

Norel Neagu: Pe luare de mită pe funcționar în mediul privat, există varianta atenută, este sub 7 ani, se poate dispune renunțarea la urmărire penală.

Mirela Gorunescu: Iarăși o diferență de tratament și mi se pare .

Mihai Hotca: Da, eu mă refeream în principal la funcționarul public că de acolo am plecat, de ce am limitele de pedeapsă. În rest, singurele soluții care ar mai putea fi găsite sunt soluții de facto, nu soluții de iure, adică atunci când se poate trage concluzia din actele de urmărire penală că s-a comis o astfel de faptă, procurorul să nu insiste în probarea ei și atunci nu mai are o problemă pentru a dispune de trimiterea în judecată, dar este o soluție de facto. Și ar trebui discutată și o astfel de situație. Dacă nu cumva limitele de pedeapsă pentru luare de mită, dacă nu cumva sunt prea mari și ar trebui într-un fel corelate și cu obiectul mitei.

Mirela Gorunescu: Și cu principiul oportunității, până la urmă, pentru că din punct de vedere al cheltuielilor judiciare și al cheltuielilor sociale, personale depășesc limitele pericolului și prejudiciului pe care l-am produs prin săvârșirea infracțiunii, cred că lucrurile nu mai sunt echilibrate. Am avut chiar sătămâna trecută o situație, am văzut-o într-o sală de judecată când s-a citit citativul și după aceea s-a prezentat situație: Evaziune fiscală. Prejudiciu 241 de lei. Am crezut că nu am înțeles bine prima dată, am întrebat un coleg dacă a spus de lei sau de mii de lei, răspunsul a fost de lei. Ascultând în continuare situația de fapt era în sensul în care o persoană avea un apartament, a închiriat, a obținut 2000 de lei cu titlu de chirie și nu a declarat evaziunea nouă ș.a.m.d.

Augustin Zăbrăuțanu: Cât e aceasta? O lună, două?

Mirela Gorunescu: Depinde de cât era de mare, de zonă ș.a.m.d.

Augustin Zăbrăuțanu: Nu, dar 2000 de lei este impozitul… .

Mirela Gorunescu: În situația aceasta din nou, pentru că limitele de pedeapsă sunt de doi-opt. Acest opt nu permite nici renunțare la urmărire, nici renunțare la aplicare pedepsei, singura soluție pe care o propune cu plata integrală a importantului prejudiciu și cu recunoaștere este doar suspendarea ceea ce mi se pare sub aspectul nivelului de concret de infracțiune a pericolului lasă de dorit.

Augustin Zăbrăuțanu: Câteodată chiar și în materie penală cel puțin atunci când nu discutăm de infracțiuni de violență ar trebui luat cel puțin (nu vorbim de cei care aplică legea, ci de cei care o scriu ca să spun așa), luat în calcul nivelul acesta de materialitate cum spun americanii, pentru că o astfel de situație expusă de doamna Gorunescu, nu este decât de un penibil absolut.

Mirela Gorunescu: Da, doar că nici procurorul nu mai are alte instrumente.

Mihai Hotca: Cu evaziunea ce s-a întâmplat?

Mirela Gorunescu: Ea a fost modificată.

Mihai Hotca: Există o explicație. După adoptarea Codului, atunci a fost modificată, dar în momentul în care a fost adoptat Codul, inclusiv legea de punere în aplicare, exista cauza de nepedepsire sau de reducere, constând în acoperirea prejudiciului. Ea a dispărut, Codul a intrat în vigoare. Referitor la luare de mită și aici era posibilă, pentru inițial pedeapsa a fost 2-7 ani, numai că în Parlament când s-a adoptat legea de punere în aplicare a Codului penal s-a ridicat de la 3 la 10. Și nu se mai poate dispune renunțarea la urmărire penală.

Augustin Zăbrăuțanu: Lipsa de corelare naște până la urmă monștri în această materie.

Mirela Gorunescu: Costurile.

Augustin Zăbrăuțanu: Da, mă gândesc că numai costurile de instrumentare, că până la urmă acest prejudiciu o să spun că costurile de instrumentare a dosarului, judiciare sunt distincte probabil vom avea 241 de lei prejudiciu, 1500 de lei cheltuieli de judecată sau 3000 de lei, o chestiune de genul acesta. Ne gândim și la cheltuieli normale până la urmă, omul acela a fost,  i s-a luat o declarație, ajunge și prin instanță. Este o lecție pe care trebuie s-o primească, să zicem așa, dar mi se pare totuși în extrem. Ea poate fi dată și altfel și ajungem să iar să regretăm acel 18 indice 1 care dădea posibilități serioase procurorului să rezolve aceste chestiuni. Doamnă, domnilor dacă mai doriți pe final să punctați o anumită chestiune, vă rog frumos.

Mirela Gorunescu: Doar să mulțumim pentru invitație pentru atmosfera plăcută pe care a-ți asigurat-o și să sperăm că ne mai întâlnim cu la fel de plăcute ocazii.

Augustin Zăbrăuțanu: Cu siguranță, cu mare bucurie.

Norel Neagu: Ar trebui să încheiem cu pinguinul.

Augustin Zăbrăuțanu: Pinguinul s-a retras, este o bufniță inimoasă, a fost copleșită de intensitatea discuțiilor. Se aștepta probabil la chestiuni mai soft așa, fiind vorba de mediul privat, dar realitatea este destul de abrazivă și în acest domeniu. Vă mulțumim pentru participare. Mulțumim celor care ne-au privit. Mulțumim anticipat celor care ne vor privi în înregistrare în perioada care urmează și bineînțeles mulțumim JURIDICE.ro pentru găzduire. Bună seara!

[/restrict]