Invitați (ordine alfabetică)

Extras VIDEO: 5′. VIDEO integral, pentru membri: 62′

VIDEO integral, pentru membri: 62′

Andrei Săvescu: Bună seara, stimați colegi! Bine ați venit la ediția 179 a dezbaterilor.juridice.ro, care tratează o problemă foarte frumoasă, foarte transparentă: Supravegherea video din perspectiva GDPR. GDPR este o temă la ordinea zilei temută de operatorii economici, supralicitată uneori de avocați, în timp ce autoritatea națională încearcă prin luările de poziție din ultima vreme, făcute în public, să ne asigură că nu o să fie foarte grav pentru operatori de la început. Totuși noi credem că trebuie să ne pregătim cum se cuvine, de aceea am invitat 2 specialiști de la două case de avocatură importante, specialiști în Data Protection. Doamna avocat Sandra Olănescu, Partner CLIZA LAW OFFICE, bună seara!

Sandra Olănescu: Bună seara! Mulțumesc pentru invitație!

Andrei Săvescu: Și doamna avocat Roxana Tureac-Radu, Partner IK ROKAS & PARTNERS, bună seara!

Roxana Tureac-Radu: Bună seara!

Andrei Săvescu: Împreună o să încercăm să vedem ce se va întâmpla cu supravegherea video care există acum după ce o să intre în aplicare GDPR. O să încercăm mai întâi să vorbim despre supravegherea video în general din perspectiva GDPR, apoi despre supravegherea video a salariaților, pentru că ei sunt cei mai năpăstuiți, și apoi o să încercăm să evidențiem câteva dificultăți în interpretarea regulamentului. Aș vrea s-o rog mai întâi pe doamna avocat Sandra Olănescu să se refere la supravegherea video.

Sandra Olănescu: Mulțumesc! În principal eu m-am gândit că pentru început ar fi foarte bine să ne referim un pic și la Jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, pentru că și România este stat semnatar al Convenției, iar pe de altă parte Curtea Europeană a Drepturilor Omului are o perspectivă mai amplă decât strict Uniunea Europeană. Așa că vom vorbi un pic despre Jurisprudența chiar foarte recentă a Curții. Pe art. 8, desigur, Dreptul la respectarea vieții private și de familie, două dintre cauze  se aseamănă oarecum din perspectiva motivului concedierii, și anume suspiciunile de furt. Într-o primă cauză contra Germaniei hotărârea a fost dată pe 5 octombrie 2010, aici avem pe scurt un casier de supermarket, suspectat de furt, acesta a fost și motivul concedierii. Urmare a unei anchete făcute de angajator cu ajutorul unui detectiv privat care a implicat și operațiunea de supraveghere video strict a zonei unde era casa de marcat care era și o zonă publică, și pe o durată determinată de doar 2 săptămâni, și strict pentru acest scop, acesta l-a concediat. Desigur reclamantul nostru a contestat decizia de concediere mai întâi la instanțele naționale, ulterior la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Și surpriza nu cred că a fost chiar atât de mare, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a respins ca inadmisibilă cererea întrucât tocmai pentru motivele pe care am încercat să le antamez a existat un echilibru just făcut de instanțele naționale. Apreciind că trebuie respinsă cererea reclamantului și pentru faptul că a fost limitată în timp supravegherea, datele care au fost prelucrate, au fost prelucrate de un număr foarte redus de persoane din cadrul acelei societăți, și durata a fost limitată strict la două săptămâni. Și zona era una limitată, doar zona unde lucra respectivul angajat care era și o zonă publică cu acces public. Însă Curtea nu a exclus orice altă ipoteză similară ca să nu existe o ingerință în dreptul la viață privată al persoanei astfel că lăsând deschisă pentru a nu crea un precedent oarecum periculos ca situațiile similare să fie tratate în mod similar. O altă cauză mai recentă, anul trecut pe 28 noiembrie, Antovic și Mirkovic contra Muntenegru. Aceste cazuri unor doi profesori universitari de la facultatea de matematică din Muntenegru care au considerat și au constatat măsura de supraveghere video în sălile de curs, precum și în alte zone care erau destul de frecventate de aceștia, cum ar fi intrarea în biroul Decanului. Instanțele Naționale le-au respins cererea, aceștia adresându-se la CEDO. Și de data aceasta nu cred că a fost o surpriză, sau poate pentru unii a fost că s-a admis cererea celor doi reclamanți, Curtea constatând că viața privată poate include activități profesionale. Și un alt aspect pe care l-a constatat Curtea a fost lipsa de echilibru pe care trebuiau să-i facă instanțele naționale, acestea nici măcar neluând în considerare foarte mult probatoriul, ci plecând de la premiza că nu erau întemeiate cererile acestora. Și ultimul caz care a fost foarte foarte recent, Lopez Ribalda și alții contra Spania, în 9 ianuarie 2018 a fost dată hotărârea. Tot așa revenind la situația inițială cu angajatul din Germania, aici mai mulți angajați au fost concediați pentru că au fost supravegheați video. În afară de camerele pe care ei le cunoșteau angajatorul a mai instalat și alte camere și nu i-a informat sub acest aspect, acele camere reprezentând una dintre probele care au stat la baza deciziei de concediere. Aceștia au contestat, în instanță li s-au respins cererile, s-au adresat la CEDO și la CEDO au câștigat, tocmai pentru că din acest motiv în primul rând CEDO a sancționat lipsa de informare a acestor angajați cu privire la celelalte camere de supraveghere care au fost instalate. Pe de altă parte, s-a apreciat că angajatorul putea să-și fi apărat dreptul la proprietate și prin alte mijloace, plus că nu a existat un echilibru just făcut de autoritățile statale, respectiv de instanțele de judecată. Așadar, pe scurt, criteriile de care Curtea Europeană a Drepturilor Omului ține cont la evaluarea unei posibile ingerințe în dreptul la viață privată sunt, în primul rând informarea prealabilă a persoanei vizate, apoi motivele care justifică măsura. Și aici acesta este de fapt scopul din GDPR care trebuie determinat, proporționalitatea dintre măsura adoptată și scopul urmărit, echilibrul acela care trebuie să existe între drepturile concurente și nivelul de intruziune și utilizarea datelor obținute prin supraveghere. Apoi, nu mai intru în conceptele de bază ale definițiilor ce înseamnă operatori, ce înseamnă date, pe scurt referindu-ne și la tema noastră de astăzi Supravegherea video din perspectiva GDPR, intră cu siguranță și aceasta pentru că puteam să cădem în capcana faptului că nu ar fi prevăzută în mod expres în GDPR această metodă de prelucrare, în această capcană căzând, chiar spre surprinderea mea, autoritatea de supraveghere din Bavaria, care a dat un scurt ghid referitor la supravegherea video, în preambulul acestuia spunând că spre deosebire de Legea națională care reglementa această ipoteză GFPR-ul n-o reglementează.

Andrei Săvescu: Este o scăpare. Dar, întorcându-ne la Jurisprudența CEDO, mi se pare foarte interesant, dar asta este doar așa o idee de cârcotaș. Se pare că în Germania salariatul care fură poate fi supravegheat cu detectiv particular, în Muntenegru nu. Putem să punem camere prin care oamenii să fie supravegheați în timp ce lucrează pentru că au dreptul la viață privată, adică în tip ce lucrează, de exemplu profesorul în timp ce predă ar putea să desfășoare activitate privată, de exemplu să-și aranjeze părul, și nu este în regulă, în Muntenegru nu este în regulă supravegherea. De asemenea înțeleg că nici în Spania nu este în regulă. După cum în Hotărârea Bărbulescu se pare că nici în România nu este în regulă pentru că omul, deși lucrează, folosește calculatorul, el trebuie să aibă dreptul la viață privată. Bineînțeles că nu încerc să sugerez că ar avea CEDO măsuri diferite pentru state diferite, fiindcă sunt convins că nu asta este ideea, a fost vorba de circumstanțe speciale. Dar, în orice caz, aici nu este vorba numai de viață privată, pentru că GDPR-ul merge pe art. 8 din Carta drepturilor fundamentale care prevede dreptul la protecția datelor ca fiind un drept fundamental al omului. Este adevărat pe o poziție mult inferioară față de dreptul la viață, dar demnitatea umană fiind foarte importantă, mai importantă decât viața, pentru că demnitatea este pe poziția 1 și viața este pe poziția 2, ceea ce este foarte bine. Sunt convins că Jurisprudența pe GDPR o să fie foarte adecvată, așteptăm cu entuziasm noi avocații Jurisprudența în această privință. Înainte de a ajunge la chestiunea cu salariații, vă întreb ce părere aveți despre supravegherea video făcută în scop de pază și supravegherea video făcută de agențiile de detectivi particulari care sunt alte situații. Adică vă întreb pe amândouă înainte de a trece la tema următoare.

Roxana Tureac-Radu: În opinia mea, în ce privește supravegherea de către detectivii particulari este foarte important să vedem unde anume supraveghează. Dacă discutăm despre domeniul public, atunci consider că ar fi în regulă, întrucât și într-un magazin dacă avem o oglindă nu discutăm despre o încălcare. Persoana care este supravegheată se așteaptă, sau ar trebuie să se aștepte că ar putea fi văzută și monitorizată în orice clipă. Dacă discutăm însă despre faptul că aceasta ar putea fi supravegheată în propriul apartament, atunci consider că este o problemă și că nu ar trebui să poată fi supravegheată.

Andrei Săvescu: Dar supravegherea se poate face în apartament și nu numai. Se poate face nu neapărat video, se poate face cu niște aparate, cu niște turnuri cu infraroșii. Și se poate supraveghea o persoană în propriul apartament, sau oriunde ar fi, în public, în spatele unei perdele, și se pot vedea mișcările pe care, de exemplu, doi oameni le fac împreună, fiind vorba de detectiv particular să zicem că se cercetează o anumită apropiere între doi oameni, și sigur că nu se văd fețele lor dar se vede că au o anumită afinitate. Și nu este o supraveghere video practic, este o supraveghere electronică, adică se vede căldura corpului cu aparate speciale. Credeți că asta ar putea să intre sub incidența GDPR, sigur printr-o interpretare a Jurisprudenței, că este tot un fel de supraveghere video? Este vorba de o altă urmă electromagnetică, nu cea video, nu în banda de frecvență specifică video.

Roxana Tureac-Radu: Din punctul meu de vedere, da, ntrucât persoana respectivă poate fi identificată, detectivul știe foarte bine ce persoană, probabil că urmărește o anumită persoană, nu urmărește așa pe oricine. Și atunci consider că sunt date cu caracter personal care instră sub incidența GDPR-ului.

Andrei Săvescu: Și în ce privește o anumită cercetare cu ultrasunete, pentru că și cu ultrasunete se poate face chestiunea aceasta care deja nu mai este nimic video, nu sunt radiații electromagnetice, sunt ultrasunete, este cu totul altceva. Adică credeți că jurisprudența va extinde atât de mult spuravegherea video la care se referă protecția datelor?

Roxana Tureac-Radu: Cred că va extinde.

Sandra Olănescu: Și, dacă-mi permiteți, bineînțeles că va extinde dacă se va confrunta cu asemenea situație dată. Trebuie să ne trezim cu o acțiune pe această temă. Și este de ajuns, și avem și jurisprudență. Însă, revenind la supravegherea video și la supravegherea făcută de detectvii particulari, nu trebuie să omitem faptul că aceste două profesii, mă rog și supravegherea video, dar detectivul particular este o profesie care este reglementată special de o anume lege (324), oricum este reglementată. Și limitele supravegherii făcute de detectivul particular trebuie să respecte și acea lege. Și în conformitate cu legea specială trebuie să fie acum conform și GDPR. Dar trebuie activitatea respectivă să se desfășoare în limitele stabilite de legea specială. Ori, din câte îmi amintesc eu, în legea specială nu are voie detectivul particular să facă supraveghere în spații private. Așa că aici nu văd nici o problemă practic. Dacă este să facă pe spațiu public, bineînțeles să nu încalce vreo dispoziție a GDPR, să fie prea intruzivă activitatea de supraveghere. Și, bineînțeles, activitatea respectivă, cum a făcut și angajatorul din Germania, să fie pe o durată determinată. Și evident că prin contractul care se încheie între detectivul particular și persoana, care vine și apelează la serviciile acestuia, se determină acolo o perioadă anume, un anumit perimetru în care acesta trebuie să efectueze supravegherea. Și în nici un caz nu cred că poate își asumă un detectiv particular acest risc la solicitarea persoanei care vine să contracteze asemenea servicii. Să spunem că persoana respectivă locuiește în aceeași incintă cu persoana urmărită, cu consimțământul persoanei celeilalte să instaleze camera, însă aceasta deja este o ingerință, nu mi se pare normal. Dar pe legea detectivilor particulari nu au voie să supravegheze în spații private, numai pe domeniu public, numai în spații închise dar la care are acces publicul, cum ar fi în magazin ceva, cred că nici măcar acolo. Dar legea aceasta rămâne în vigoare, la fel ca și Legea 33/2003 privind supravegherea video, colo unde avem deja temei pentru anumite entități, entitățile care sunt obligate să fie sau să prelucreze dae prin supraveghere video, cum sunt băncile, casele de amanet ș. a., unitățile care lucrează cu valori monetare și cu bijuterii sunt obligate și acolo deja temeiul este clar, obligația legală, temeiul din ceea ce privește analiza prelucrării din perspectiva GDPR.

Andrei Săvescu: Da, dar Legea detectivilor particulari pe care o vedem spune că “detectivul are dreptul să efectueze investigații cu respectarea strictă a drepturilor și libertăților cetățenilor, precum și a dispozițiilor legale”. Iar printer altele sunt drepturile prevăzute în GDPR în realitate, GDPR la care vom ajunge îndată, care pare a pune niște condiții foarte restrivtive care, dacă ar fi respectat…

Sandra Olănescu: Ar pune în dificultate detectivul particular.

Andrei Săvescu: Un pic da… Haideți să trecem la salariați deocamdată. Cum este cu salariații? Salariații sunt înnebuniți să fie supravegheați video, presupun.

Sandra Olănescu: Cred că toți doresc să-și dea consimțământ așa, asta mi se pare o mare prostie.

Roxana Tureac-Radu: Aș vrea să trec direct la partea aceasta ca să fie un dialog, o discuție interactivă. Ce este interesant aici din punctul meu de vedere, este de văzut în ce măsură angajatorul, deci care este temeiul legal în virtutea căruia angajatorul își poate supraveghea salariații. Vedem aici consimțământul, nu este un temei valid datorită relației de subordonare existente între angajat și angajator. Sunt situații de execepție când consimțământul ar putea fi considerat un astfel de temei legal, respectiv atunci când i se oferă drepturi suplimentare, când își poate retrage în orice moment consimțământul, practic și când este o perioadă determinată și cu un anumit scop. Eventual acele imagini care sunt practic captate nu ar trebui efectiv urmărite tot timpul. Astfel că mergem mai departe la ce putem ajunge, la un interes legitim. Acesta este cel mai des utilizat de către angajatori, a nu se confunda interesul legitim al angajatorului cu interesul comercial. Iarăși trebuie foarte bine documentat în ce măsură interesul legitim al societății practic prevalează față de dreptul la o viață privată a salariatului. Așa cum a spus colega mea anterior, sunt acele două decizii ale CEDO care ne-au arătat practic în ce condiții în Spania a fost în regulă supravegherea cu camera ascunsă și în ce condiții nu a fost în regulă o astfel de supraveghere. Spania și Germania sunt două lucruri distincte. Deci practic am merge aici pe interesul legitim. Mergând mai departe, ce mai este important, scopul și perioada de stocare a acestor informații. Trebuie să avem în vedere faptul că, odată ce angajatul a fost informat cu privire la acea monitorizare, cu privire la scopul pentru care el este urmărit, nu putem să derogăm ulterior de la acel scop. Adică dacă noi spunem că intenționăm să monitorizăm acel supermarket pentru a avea pentru o pază, securitate, nu putem ulterior să venim să folosim acele înregistrări pentru a demonstra un furt, din punctul meu de vedere, sau pentru a face eventualele statistici ș. a. Iarăși perioada de stocare este strâns legată de scop întrucât nu este rezonabil să reținem acele informații pe o perioadă foarte lungă de timp. Iar este important atunci când vedem că imaginile respective, întrucât discutăm de supravegherea video, nu conțin ceva important cu privire la scopul pe care noi l-am determinat inițial, atunci ar trebui să le ștergem cât de repede posibil.

Andrei Săvescu: De exemplu, care ar fi scopul?

Roxana Tureac-Radu: Scopul unui angajator, interesul său legitim, iar aici trebuie să facem o evaluare, un DPA.

Andrei Săvescu: Care ar fi interesul lui legitim să supravegheze pe săracul salariat, care să zicem că salariatul nu intră, nu este vorba de accesul într-o cameră de trezorerie unde sunt bani, sau nu lucrează cu material radioactiv? Adică nu este o chestiune din aceasta foarte specială, ci oamenii lucrează în fabrică la strung sau lucrează în birouri.

Roxana Tureac-Radu: Eventual pentru sănătatea dumnealor în cazul în care sunt utilaje…

Andrei Săvescu: Să nu răcească.

Roxana Tureac-Radu: Nu, în cazul în car eun accident de muncă e…

Andrei Săvescu: Da, dacă ar fi un accident de muncă, s-ar putea documenta ulterior.

Sandra Olănescu: Este strict securitatea persoanelor și a bunurilor. Dacă lucrează în supermarket, este securitatea persoanelor și a bunurilor, dacă vine cineva înarmat acolo? Sunt destule cazuri, nu se știe niciodată. Dacă vine cineva și tâlhărește pe cineva, că acolo deja nu vorbim doar de bun.

Roxana Tureac-Radu: Da, cred că provocarea angajatorilor va fi să definească foarte bine acel scop și să-l definească generic, astfel încât să poată utiliza imaginile totuși.

Sandra Olănescu: Dacă mă întrebați pe mine, eu cred că s-ar putea utiliza înregistrările video în cazul unui furt. Bun, spunem că scopul este securitatea persoanelor și a bunurilor, dar aici intră, eu aș folosi asta în instanță, scopul meu este prelucrarea datelor prin supraveghere video pentru securitatea persoanelor și a bunurilor.

Roxana Tureac-Radu: Da, numai că acest scop practic presupune o evaluare și o documentare astfel încât va trebui dovedit.

Andrei Săvescu: Am două chestiuni. Securitatea persoanelor și a bunurilor pare a fi reglementată de o lege specială, iar firmele care fac pază, adică se ocupă de securitatea persoanelor și bunurilor, trebuie să îndeplinească niște cerințe prevăzute de lege care sunt speciale. Asta ar fi o discuție la firmele de paza, dar cred că în concret se întâmplă ca supravegherea video să fie făcută de angajatori care nu apelează la o firmă de pază pentru asta, ci pun ele. O primă întrebare este dacă, pentru a face această supraveghere, este nevoie să ai o firmă de pază care să-ți pună ei acolo camerele sau poți să ți le pui și singur. De exemplu ești proprietarul unei clădiri, sau curte cu care sunt mai multe spații închiriate și faci monitorizare video ca să vezi accesul în incintă. Mă rog, nu este o firmă de pază care face asta, ci face proprietarul, una dintre firme, monitorizează și pe ai lui, și pe alții, și pe terții care vin de acolo, dar nu este firmă de pază. Acum încă ar fi acceptabil să fac, dar în momentul în care o să avem GDPR, vă întreb ce părere aveți. Acum o să vă vină greu să-mi spuneți, pentru că o să apărați clienți. Eu v-aș întreba pe românește ce părere aveți, dacă vi se pare că este legal sau nu, să facăm monitorizare video altcineva decât paza. Asta ar fi o chestiune. Și ca să puteți să evitați întrebarea, o s-o pun și pe cealaltă tot acum. Întrebare: înregistrarea video cu privire la o persoană, nu neapărat a feței, dar imaginea cu o persoană care permite identificarea unică a persoanei fizice, este o categorie specială de date cu caracter personal sau intră la grămadă cu alte date cu caracter personal ale salariaților? Adică au ceva special aceste supravegheri video? Sunt date speciale? Sau intră laolaltă cu celelate? Adică sunt supuse art. 9 sau nu. Asta se cere, două întrebări pe care vreau să vi le pun. Una mai grea decât alta, pentru că una vă cere să vă antepronunțați.

Roxana Tureac-Radu: Nu este o antepronunțare, însă o să pun o altă întrebare. E important iarăși să vedem în ce măsură stocăm acele imagini sau doar le vizualizăm? Întrucât doar dacă le vizualizăm, consider că nu intră sub incidența GDPR-ului, problema apare însă în momentul în care le stocăm și atunci este de discutat.

Andrei Săvescu: Dar care ar fi interesul să vedem, dar fără să stocăm? De exemplu putem să vedem că un salariat i-a dat un pupic colegei de birou, el fiind căsătorit cu altcineva.

Roxana Tureac-Radu: Ar putea fi eventual ca o presiune, să spun așa, pentru salariat. El știe că este monitorizat, știe că sunt camere de luat vederi, îi este mai greu să facă anumite acțiuni, se comportă mai disciplinat ș.a.m.d.

Andrei Săvescu: Faptul că știe că este supravegheat îl face pe salariat să limiteze manifestările cu caracter personal și să lucreze, să facă mai puține chestiuni personale în timpul de lucru.

Roxana Tureac-Radu: Da, atunci ar fi un interes.

Andrei Săvescu: Dar ar trebui un studio. Este de notorietate, este o chestiune psihologică, este o idee. Ce părere aveți?

Sandra Olănescu: Din punctul meu de vedere, este bine să fac eu supravegherea chiar dacă nu sunt firmă de pază și vă spun și de ce.

Andrei Săvescu: De ce?

Sandra Olănescu: Pentru că o să fiu operator, oricum răspunderea o să fie la mine. Eu o să fiu operator, n-o să fiu împuternicit, firma de pază este împuternicit. Este foarte simplu! O să fiu operator, o să trebuiască să-mi fac acea analiză și voi răspunde pentru aceasta. Acum trebuie să fiu în regulă și cu legislația specială.

Andrei Săvescu: Deci dumneavoastră susțineți că o firmă de pază are regimul unui împuternicit, nu unui operator asociat?

Sandra Olănescu: Nu, pentru că el face supravegherea în baza unui contract.

Andrei Săvescu: Este adevărat! Și operatorul asociat are un contract. Acesta nu este un argument. Dar nu credeți totuși că firma de pază are scopuri proprii? Adică ar putea avea scopuri proprii în monitorizarea video? În afară de scopurile pe care le are angajatorul și atunci el ar putea fi un operator asociat dacă are scopuri proprii. Împuternicitul nu are scopuri proprii. Vreau să spun că tocmai, pentru că are o lege proprie. Firma de pază este firma de pază, când obiectivele prevăzute în lege și monitorizarea video și prelucrarea o face în virtutea dispozițiilor legale, și scopurile sunt stabilite și limitate prin dispozițiile legale, pe când operatorul poate să vrea supraveghere video de curiozitate (nu o să scrie nimeni așa în procedură) sau poate să fie pentru motive de disciplină, sau poate să aibă scopul de monitorizare video ca să asigure accesul în incintă doar dacă s-a plătit o taxă. De exemplu am văzut la unul dintre mall-uri că intrarea / ieșirea îți pozează numărul de la mașină, vreau să spun, pentru acces. Aceasta nu ține nici de disciplină, nu ține nici de pază și protecție. Vreau să spun că în congres ar putea să fie totuna și să fie împuternicit cum ziceți dumneavoastră, dar îmi pot imagina situații în care firma de pază este în realitate un operator.

Sandra Olănescu: Să vă spun și punctul meu de vedere. În discuția pe care a-ți lansat-o, din punctul meu de vedere compania de pază este împuternicită.

Andrei Săvescu: Întotdeauna?

Sandra Olănescu: Da, din punctul meu de vedere. În raporturile cu angajații săi, pentru că acolo este altceva, luând în considerare datele pe care compania de pază le prelucrează cu privire la angajații săi sau colaboratori, care nu țin de obligațiile contractuale, acolo este altceva, este operator. Dacă este să vorbim de temei, eu nu aș spune că la ei este temeiul legii, că nu în temeiul legii ei îmi prelucrează mie datele, eu încheind contract cu ei, pentru că nu au obligație legală. Eu dacă sunt bancă și eu îmi fac singură aceasta, atunci supravegherea pot să spun că este în temeiul legii sau chiar dacă am un împuternicit.

Andrei Săvescu: Înțeleg, dar în temeiul legii este diferit de scopul prelucării. Scopul și mijloacele prelucrării se stabilesc de către… .

Sandra Olănescu: Eu mă refeream la temei.

Andrei Săvescu: Eu înțeleg că au temeiuri diferite, dar scopul prelucrării poate fi altul. Eu am o firmă de pază și îmi păzește tot ce se întâmplă. Firma de pază are ca scop asigurarea siguranței, cum zice legea, ceea ce este foarte în regulă. Și în felul acesta este și contractul meu cu ei, este operator. Dar dacă se încaieră doi salariați, se cheamă scopul pentru care eu fac monitorizarea este totodată un scop de disciplină sau de prevenire a unor eventuale litigii de stabilire a răspunderii disciplinare sau de stabilire a răspunderii patrimoniale… .

Sandra Olănescu: Nu am înțeles. Eu ca împuternicit ? Sau care este relația?

Andrei Săvescu: Nu, eu ca operator, ca angajator, eu îmi supraveghez propriii salariați cu o firmă de pază.

Sandra Olănescu: Eu cu compania de pază?

Andrei Săvescu: Nu, nu eu – compania de pază, eu – operatorul, operatorul care am angajat compania de pază. Eu am mai multe scopuri, scopul asigurării siguranței pe care chestiunea aceasta mi-o face firma de pază, dar informațiile respective eu le folosesc și având alte scopuri, de exemplu monitorizarea disciplinară a salariaților.

Sandra Olănescu: Am înțeles, dar eu o să mă duc în instanță și o să că acesta este scopul meu – asigurării siguranței. Poate să intre aici dacă ei se încaieră. Acesta nu este un incident de securitate? Este siguranța persoanelor, obiectivele, bunurilor. Eu m-aș folosi fără nicio teamă în instanță de înregistrări chiar și pe acest motiv.

Andrei Săvescu: Apropo, am o întrebare în altă ordine de idei până să trecem la art. 9, mi-a venit ideea că m-ați provocat. Eu când vorbesc cu o persoană, să zicem să fac un apel video sau pe Skype, sau pur și simplu vorbesc, că până la urmă și vocea este tot o dată biometrică permite identificarea precisă a unei persoane. Este legal ca eu să înregistrez convorbirea pe care o am cu altă persoană? Din perspective GDPR vreau să spun. Eu vorbesc pe altcineva și mă înregistrez pe mine.

Sandra Olănescu: Oricum și simplu fapt că vorbesc este tot o prelucrare că știu cine este la celălal capăt la firului, cred că este irelevant să zicem că o înregistrez sau nu până la urmă și dacă o fac în scop domestic este în regulă.

Andrei Săvescu: Și dacă nu o fac în scop domestic, ci sunt în firmă și îmi înregistrez convorbirile cu clienții, trebuie să informez neapărat? De exemplu clienții care sună că au o problemă sau eu ca avocat înregistrez convorbirile pe care le am cu clienții.

Roxana Tureac-Radu: Deja ar trebui să respectăm drepturile personale ale celor  persoane fizice, deja discutăm de o societate și o persoană fizică, nu mai discutăm despre cele două calități distincte persoană fizică – persoană fizică și scop domestic. Putem utiliza ca probă… .

Sandra Olănescu: Exact, de înregistrarea convorbirii foarte mulți furnizori de diverse servicii dacă sunt la ei spun că continuarea apelului înseamnă consimțământ pentru nu știu ce. Eu deja cred că aici nu mai merge cu continuare apelului. Trebuie consimțământul să fie expres, să respecte cerințele GDPR.

Andrei Săvescu: Și credeți că o să cadă toate aceste chestiuni?

Sandra Olănescu: Nu o să cadă până când n-o să se trezească cu un litigiu.

Andrei Săvescu: Și o să devină ilegală? Adică o să dispară aceasta?

Sandra Olănescu: Nu, cred că pur și simplu ar trebui să regândească modalitatea în care cer consimțământul și să pună un robot care să înregistreze și să te lase și pe tine să spui ceva: „Da, sunt de acord!” sau „Nu, nu sunt de acord!” și atunci ori se încheie apelul sau se continuă apelul, dar în alte condiții. Trebuie doar să gândească modalitate în care solicit consimțământul cu o informare probabil, îmi spune link-ul cu care pot să îl accesez ca să găsesc informarea aceea complexă. Se găsesc soluții.

Andrei Săvescu: Bine, art. 9. Înregistrările video sunt date biometrice? Bine, aceasta este „mănăstire într-un picior” sau nu? Adică intră sub incidența art. 9 sau nu? Sau sunt toate cu caracter personal obișnuite?

Roxana Tureac-Radu: Iarăși, depinde despre înregistrări video. Dacă discutăm despre o identificare facială, atunci putem spune că este vorba despre date biometrice, dacă se face o identificare facială în baza acelei înregistrări. Dar dacă este o înregistrare cu o cameră și pur și simplu se înregistrează zece persoane într-o încăpere, respectiv salariații, atunci în opinia mea nu am intra în domeniul art. 9.

Sandra Olănescu: Eu una împărtășesc opinia distinsei mele colege, în măsura în care se poate face o identificare clară, facială, astfel încât să se poată face ulterior stabili care biometric, metric și să se poată face o identificare foarte precisă a feței cu dimensiuni, cu date clare, atunci cu siguranță este dată biometrică. Însă dacă este o cameră de supraveghere în general cum sunt camerele și situată undeva în partea de sus și nu se distinge foarte bine fața persoanei și doar în mod indirect eu pot identifica, văzând cum arată groso-modo înălțimea, culoarea părului și alte date indirecte, cu siguranță nu intră la date biometrice. Aceasta este opinia mea.

Andrei Săvescu: Am văzut curând un start-up din Cluj care permite identificarea unei persoane în funcție de felul în care se tastează parola.

Sandra Olănescu: Are o memorie.

Andrei Săvescu: Da, cât de tare apeși pe tastă, cât timp stă degetul pe tastă, adică este în realitate o confirmare, cum zice regulamentul, el intră cu parolă și username care se prepune că îl recunoaște doar el. Și acest update tehnologic care a beneficiat de niște investiții foarte interesante acum, permite confirmarea ei, nu cu precizie de 100%, dar dacă are și parola în regulă. Adică mă gândesc totuși că chestiunea aceasta ar putea să fie un pic mai relaxată, mai ales că este vorba și de niște caracteristici comportamentale. De exemplu dacă avem un salariat care vine la muncă dansând, am putea să ne dăm seama chiar dacă vedem doar o umbră, putem să ne dăm seama că el este, nu altul care dansează, deși nu-I vedem nici fața, vedem doar o umbră. Deci trebuie să apreciez în concret. Dar să zicem că se vede bine și este foarte limpede, putem să punem un soft, în afară de soft-ul nostrum de identificare vizuală pe care îl avem în cap și că ne dăm seama că o persoană este cea care este, să presupunem că am putea să punem un program care vede imagini și recunoaște exact despre ce este vorba. Cum se aplică în această situație art. 9? Adică unde am putea să punem supravegherea salariaților și supravegherea făcută de detective particulari? În ce excepții am putea să integrăm, să punem pe art. 9 din Regulament să punem supravegherea salariaților?

Sandra Olănescu: Cel mai probabil lit. b).

Andrei Săvescu: Drepturile specifice ale operatorilor. Probabil să regulamentul nici nu ne cere, probabil că merge lit. b). Nici nu ne poate să ne ceară să fim absurzi. Atâta vreme cât poate să vină șeful și să se uite, când el vine și se uită cu ochiul. În fond, camera video este ochiul șefului, cum spuneați că este o chestiune psihologică. Până la urmă, ochiul este și pe bancnota pe dolari. Apropo de chestiunea aceasta, ce părere aveți de drepturile opratorilor, adică angajatorului în speță? Ce părere aveți despre proiectul Legii de implementare a GDPR, este un proiect minion, adevărat?

Sandra Olănescu: Care să sperăm că o să sufere modificări.

Andrei Săvescu: Care este în dezbatere publică și zice că: În cazul în care sunt utilizate (deci putem), este permisă prelucrarea. Ce înțelegeți dumneavoastră prin lit. a)? Vizează activități de importanță deosebită. Cred că angajatorul este o importanță deosebită, altiminteri se duce și se culcă angajatorul. Este vorba de o importanță moderată sau este vorba de activități nucleare?

Sandra Olănescu: Eu cred că aceasta ar merge și la avocați, de ce nu. Datele cu care lucrează avocații sunt de o importanță deosebită, mai ales că avocatul este ținut de o obligație de confidențialitate.

Andrei Săvescu: Și casa de avocatură o să-și monitorizeze avocații video?

Sandra Olănescu: Nu zic să-și monitorizeze în birou, zic că poate să-și pună un sistem de securitate, supraveghere video – nu.

Andrei Săvescu: Să le supravegheze telefoanele? Că zice că mijloace de comunicații electronice. Le supraveghează telefoanele? Ar fi super! Să zicem că este avocat salarizat în interiorul profesiei, cred că m-aș împușca.

Sandra Olănescu: Nu, în nici un caz în birou.

Andrei Săvescu: M-aș împușca după ce împușc angajatorul.

Sandra Olănescu: Sistem de supraveghere la intrare cu siguranță poate avea, că angajatul respectiv poate să vină să-mi spună: „În fiecare zi, tu mă monitorizezi pe mine când îți intru și când îți ies din firmă.” Dar acesta nu este scopul meu, scopul meu este să-mi asigur securitatea datelor și de ce nu, chiar și a persoanelor, dacă am un client recalcitrant…

Andrei Săvescu: Nu există așa ceva.

Sandra Olănescu: Am rezerve. Dacă vine un client nemulțumit sau, nu știu, sunt clienți și clienți, cu persoanele fizice este mult mai dificil, se pot întâmpla destul de multe incidente.

Andrei Săvescu: Sau dacă se duce la poliție și vrea să facă o perchiziție fără mandat.

Sandra Olănescu: Sau chiar și așa, mai rău. Să vină la mine toți cei care au venit fără mandat.

Andrei Săvescu: Nu se întâmplă aceasta niciodată.

Sandra Olănescu: Cu siguranță!

Andrei Săvescu: Deci aceasta ar fi activitatea de importanță deosebită.

Sandra Olănescu: Dar aceasta spun, nu să pun să-l monitorizez pe el în interior, dar la intrare și poate să-mi spună că nu este de acord că-l monitorizez pe el când intru, când ies, poate merge și în pauza de masă, stă mai mult.

Roxana Tureac-Radu: Unde anume nu putem monitoriza salariații.

Andrei Săvescu: În sală de clasă – nu, la birou – nu.

Roxana Tureac-Radu: Birou, dar nu în spațiile de recreere, de exemplu, pentru că altfel interesul legitim, viața privată a salariatului clar că va fi afectată.

Sandra Olănescu: Vorbim despre niște drepturi fundamentale.

Andrei Săvescu: Căutam speța din Muntenegru monitorizați la curs.

Sandra Olănescu: Da, este interesant.

Andrei Săvescu: Pentru identitate de rațiune…

Sandra Olănescu: Da, dar și angajatul care lucrează în supermarket ar trebui să aibă același regim, doar că acolo se spune foarte frumos angajatorul că din motive de securitate a bunurilor și a persoanelor bineînțeles. Este cu totul altă ipoteză.

Roxana Tureac-Radu: Și avea și suspiciuni.

Sandra Olănescu: Da, avea și suspiciune, doar că eu sunt de acord cu Curtea în primul exemplu în care angajatorul nu și-a pus camere de luat vederi în tot supermarketul, doar având suspiciuni cu privire la un singur angajat și a angajat un detective particular pe două săptămâni, i-a fost de ajuns să-l observe. Doar pe el acolo pe bucățica lui mi se pare în regulă. Bine, nu pentru că a spus și Curtea, dar aceasta este și opinia mea.

Andrei Săvescu: Aceasta că a realizat informarea înțelegem, completă și în mod explicit. Aceasta că a consultat sindicatul sau reprezentații, înțelegem ce a vrut să spună, dar nu ne place. Mie îmi este neclar lit. d) alte forme și modalități mai puțin intruzive pentru atingerea scopului urmărit de angajator nu și-au dovedit anterior eficiența. Deci înseamnă că se fura până acum, noi am încercat cu militari, cu armament, cu pază, nu am reușit să-I prindem, aceștia sunt niște prestigididatori și atunci am fost nevoiți să punem supraveghere video. Nu înțeleg lit. d).

Sandra Olănescu: De fapt, ce vreau eu să spun…

Andrei Săvescu: Ce vrea să spună legiuitorul dacă o să rămână în treaba aceasta.

Sandra Olănescu: Deci lit. c) era cea inutilă și o pierdere de timp și lit. d) este cea care era excesivă, pentru că eu dacă am acum un sistem de supraveghere video și este funcțional. Să spunem că eu eram din 2016 GDPR complained, am făcut informări, chiar dacă nu era încă aplicabil, am zis că a intrat în vigoare – mi-am îndeplinit obligațiile. Eu am acum proiectul acesta și sperăm că o să fiu în faza de proiect așa și îmi spune proiectul acesta că eu am sistemul, nu mai pot să-l mai folosesc, eu trebuie acum să fac alte investiții, alte metode mai puțin intruzive decât supravegherea video, le încerc și pe acele până când văd și îmi dovedesc mie sau celorlalți că nu sunt eficiente și apoi pot să-mi pun din nou supravegherea video în funcțiune. Aceasta mi se pare un non sens.

Andrei Săvescu: Dacă mă întrebați pe mine supravegherea cu ochiul liber, mie mi se pare mai intruzivă decât supravegherea video. Imaginați-vă că lucrați într-un birou și cineva să se uite la dumneavoastră. Om! Este mult mai intruziv. Supravegherea video știi că este o cameră acolo, dar imaginați-vă că vine șeful și își cere să vadă ce faci, dai în bâlbâială. Dar așa o cameră video, zici că nu se uită el.

Sandra Olănescu: Cred că și îl determini să demisioneze. Nu cred că mai stă cineva.

Andrei Săvescu: Da, este probabil că unii avocați care vor să determine demisia se duc și… Dar este un abuz de drept acesta.

Roxana Tureac-Radu: În opinia mea, cred că totuși acest proiect vrea să sublinieze faptul că supravegherea video ar trebui să fie oarecum excepțională, adică nu ar trebui să fie o regulă. Prima metodă la îndemână ar trebui să fi supravegherea video.

Sandra Olănescu: Dar poate nu neapărat.

Roxana Tureac-Radu: Aceasta înțeleg eu din acea lit. d), adică metode mai puțin intruzive, ne face să ne gândim că înainte ar trebui să analizăm dacă totuși există și altceva. Nu ar trebui considerată o regulă.

Sandra Olănescu: Și prima opțiune să fie supravegherea.

Andrei Săvescu: Cred că aveți dreptate. Faceți sens ce spuneți în ce privește supravegherea video, dar îngrijorător este că aceeași lit. d) este valabilă și pentru monitorizarea comunicațiilor.

Roxana Tureac-Radu: Inclusiv sistemele GPS, deci alt tip de comunicație.

Andrei Săvescu: Aceasta este o problem, pentru că la video înțeleg, poate exista modalități mai puțin intruzive, dar eu totuși aș vrea să văd traficul din rețea. De exemplu să monitorizez să nu existe scurgeri de date cu caracter personal din rețea, să zicem și atunci monitorizez, să văd, mă rog nu stă nimeni să se uite, dar se face o monitorizare a comunicațiilor electronice în companii. Ce poate fi mai puțin intruziv? La video am putea să ne gândim, dar la această supraveghere? Pe de o parte textul aceasta pare puțin neclar: În cazul în care sunt utilizare sisteme de monitorizare prin mijloace de comunicații electronice sau mijloace de supraveghere video…, deci este vorba de sisteme de monitorizare. Prelucrarea datelor este permisă numai dacă…, adică prin mijloace de autorizare, prin mijloace de comunicații electronice, în primul rând că nu sună bine, dar am înțeles ce vrea să spună, ceva foarte larg, orice monitorizare a telefoanelor, a chat-urilor, trafic de rețea, absolute orice și se pot stoca nu mai mult de 30 de zile sau a cazurilor temeinic justificate. Adică dacă ai omis să justifici un temeic de ce le ți-I mai mult, se cheamă că este ilegal. Deci dacă o firmă omite să justifice…  Dar firmele probabil că o să aibă avocați care le vor spune trebuie să justifici temeinic, să nu cumva să uiți aceasta, pentru că altfel trece 30 de zile. Dacă nu, va fi o discuție când o să vină autoritatea să întrebe dacă a fost sau nu temeinic justificat.

Sandra Olănescu: Aici depinde și de natura și de importanța datelor despre care vorbim, adică acolo trebuie să facă analiză. Aș zice eu înainte să spun dacă sunt temeinice sau nu motivele prelucrării.

Andrei Săvescu: Deci ca o concluzie, supravegherea video ține de date special după caz, poate – da, poate – nu, dacă este mai blurat – nu, dacă nu este foarte clar. În ce privește salariații este o problemă sensibilă, dar totuși posibilă, pentru că acest legiuitor român se pregătește să ne dea voie să facem aceasta. În ce privește detectivii particulari avem o mică problemă la care trebuie să ne mai gândim. În ce privește paza, opiniile mi se par împărțite, dacă poate să facă monitorizare generală angajatorul sau trebuie să fie o firmă de pază. Dacă ar fi o firmă de pază ar fi mai bine sau cât de cât. Deci ideea centrală, că aceasta era ideea dezbaterii este că va mai fi permisă supravegherea video din perspective GDPR, bineînțeles din domeniul privat, pentru că altminteri poliția și bineînțeles că nici nu se aplică GDPR acolo, camerele stradale și tunurile cu care ne urmăresc politiștii când vor să ne amendeze pentru viteză. O întrebare colaterală, cum vi se pare că se preocupă, în calitate de avocați, dacă vi se pare că sunt preocupați clienții, cât de stresați sunt în legătură cu acest regulament? O întrebare de închidere, mai relaxată.

Sandra Olănescu: Unii sunt, alții  nu, ceea ce este grav, îi tragem noi de mânecă, vedeți că până pe 25 mai nu mai mult. Cam așa este. Unii sunt chiar destul de disperați, merg chiar ei pe la trening-uri, vor să vadă despre ce este vorba, nu mai pot cu DPO, ce este cu DPO-ul acesta, este noul mic securest. Important este să se documenteze, aceasta mi se pare foarte bine să facă și clienții la rândul lor asistați și de avocați. Așa că toată lumea ar trebui să ia cunoștințe de GDPR, să încerce să-l înțeleagă, pentru că la prima vedere pare simplu, dar nu este chiar așa de simplu.

Andrei Săvescu: Mie chiar nu mi se pare simplu.

Sandra Olănescu: Unii clienți chiar ne-au zis că este simplu și nici nu li se aplică. Nu este atât de simplu să spun: „Mie chiar nu mi se aplică.”, mai ales o societate care chiar prelucrează date, dar își asumă consecințele. Noi facem treaba și le spunem.

Roxana Tureac-Radu: Clienții noștri sunt interesați din ce am observat, într-adevăr verifică și singuri. În principiu se conformează recomandărilor noastre.

Andrei Săvescu: Deci sunt relative disciplinați. Vă mulțumesc foarte mult că am fost împreună în seară și am avut această discuție. Sper că o să mai avem ocazia să discutăm despre acest minunat regulament care a venit peste noi. Vă mulțumesc și dumneavoastră celor care sunteți alături de noi în sală și nu în ultimul rând dumneavostră, stimați colegi, din fața monitoarelor, pentru că cum bine știți fără dumneavoastră JURIDICE.ro nu ar fi așa cum este. Vă doresc o seară frumoasă!