Invitați (ordine alfabetică)

Extras VIDEO: 7′. VIDEO integral, pentru membri: 78′

VIDEO integral, pentru membri: 78′

Bogdan Dumitrache: 7 mai 2018, 2018 – 1986 înseamnă 38 de ani. Acum 37 de ani atât steliștii cât și dinamoviștii aruncau televizoare, sigur le aruncau din motive diferite evenimentul fiind același, Steaua a câștigat Cupa Camipionilor Europeni. Cum să aniversăm acest eveniment social-cultural, decât printr-o dezbatere al cărei titlu este unul stilat, s-au folosit limbi scoase din circulație pe care în momentul acesta poate doar domnul profesor Marian Niculae să le mai utilizeze, “Tergiversatio in integrum”, iar subtitlul acestei dezbateri este o enumerare de hotărâri de la Strasbourg cu un potențial de a scutura un pic practica noastră și, cine știe, poate de a contribui la o prelungire a duratei de judecarea cauzei, apropo de această formulă glumeață, dar nu 100% glumeață Tergiversatio in integrum. Suntem împreună 5 și nici nu știu în ce ordine să fac prezentarea pentru că practic toți sunt invitați cu ștate de serviciu la dezbatere și prieteni ai dezbaterilor.juridice.ro, și ar putea face chiar un mini studio aici. O să încep cu domnul avocat Ion Dragne, Managing Partner Dragne. & Asociații, Decanul Baroului București, mulțumim pentru prezență!

Ion Dragne: Mulțumesc!

Bogdan Dumitrache: Mai departe doamna avocat Cătălina Dicu, Senior Partner Stoica & Asociații, mulțumim pentru prezență!

Cătălina Dicu: Bună seara!

Bogdan Dumitrache: Domnul avocat Emeric Domokos-Hancu, Partner Shoenherr & Asociații, a mai fost alături de noi, mulțumim că recidivează.

Emeric Domokos-Hancu: Bună seara și mulțumesc de invitație!

Bogdan Dumitrache: Și, din nou, pe o temă care până și unei judecătorii în principiu, nu neapărat cea mai aglomerată din București, apropo de potențialul discuției noastre. Dacă în raza sectorului 5 vor fi pârâți care vor urmări în interes dezbaterea, se vor pregăti în consecință. Domnul judecător Aurelian-Marian Murugoi-Luca, Președinte Judecătoria Sector 5, mulțumim pentru prezență!

Aurelian-Marian Murugoi-Luca: Mulțumesc de invitație! Bună seara!

Bogdan Dumitrache: Am rezolvat cu prezentarea invitaților, facem prezentarea publicitară și ne apucăm de treabă… Suntem din nou în direct. Domnul avocat Dragne aveți cuvâtnul.

Ion Dragne: Spețele pe care le-ați invocat pentru a face legătura cu titlul bine ales de domnul Săvescu vizează o serie de încălcări pe care le-a constatat Curtea Europeană a Drepturilor Omului în privința citării prin afișare. Citarea prin afișare care era textul analizat, regula conform Vechiului Cod de procedură civilă, dar care este întâlnită și în prezent în Noul Cod, chiar dacă este cu titlu de excepție. Există două categorii de spețe pe care le-am văzut aici, unele în care CEDO în Cauza Raisa Shipping, apoi în Cauza Timar a reținut că statul nu trebuie să se mulțumească doar cu o constatare a faptului că citarea prin afișare a fost aparent legal realizată, că trebuie să meargă mai departe și să se asigure că este exclus ca partea să nu fi fost legal citată în caz contrar, operând o încălcare a art. 6 din Convenție. Și în mod diametral opus o situație în care partea despre care chiar Curtea constată că nu a fost legal citată în fața instanțelor naționale, totuși nu este protejată de Convenție prin intermediul Curții, fiindcă aceeași Curte Europeană reține că partea a cunoscut de existența procesului, dar nu a informat instanțele naționale despre imperfecțiunile citării, motiv pentru care mergându-se pe ideea că ai știut ca o constatare de fapt că n-ai fost legal citată și oricum n-ai informat, înseamnă că nu pot să-ți dau satisfacția. Asta din perspectiva rigorilor dreptului procesual civil român de atunci și de acum care arată că nu poate fi confirmată legalitatea unui act decât prin cerințe intrinsece. Și nu este posibilă aplicarea unor reguli sau o echipalență, afară de cazul în care Legea o prevede. Totuși Curtea Europeană a venit și a spus: chiar dacă procedura a fost nelegal îndeplinită, nu te poți plânge pentru că ai cunoscut. Și sigur că în viitorul mai apropiat sau mai îndepărtat judecătorii români vor putea să -și pună întrebarea dacă existând alte probe decât citația, dovada citării părții în proces din care să se tragă concluzia că partea a cunoscut procesul, vor putea să meargă mai departe și să-și asume riscul unei anulări a hotărârii și mai departe chiar a unei sancțiuni aplicabile de CEDO să-și asume riscul să socotească cererea ca fiind de judecat.

Bogdan Dumitrache: Și dacă enumerarea acelei hotărâri pe care pe care o găsim sub titlul dezbaterii, am putea face o bifulcație, avem Halmaghi și restul lumii ca să zic așa.

Ion Dragne: Cea în care Curtea nu i-a acordat satisfacție autoarei reclamației, sesizării, pe motiv că, deși nu era legal citată, a depus cerere de amânare în care a rezultat că are cunoștințe de proces. Potrivit dreptului  român o astfel de prezumtie pe care ar putea-o trage judecătorul național din alte manifestări de voință decât din dovadă de îndeplinire a procedurii de citare, până acum nu erau primite. Însă Curtea Europeană permite celor interesați să invoce în fața instanței naționale. Este adevărat că nu se află  la dosar dovada din care să rezulte că a fost citat,  dar observați că a depus la dosarul cauzei o cerere pentru studiul de seară,  sau că a depus la dosarul cauzei o cerere de amânare că nu și-a putut angaja avocat, cerere care este neîntemeiată, motiv pentru care mergeți mai departe. Sigur și din perspectiva asta trebuie să ne uităm să vedem cât de ordine publică mai este obligația judecătorului de a nu proceda la judecată în afară de cazurile în care partea se prezintă sau a fost legal citată. Adică ar mai fi și a treia ipoteză deschisă cumva de Curtea Europeană a Drepturilor Omului sau dacă din probe rezultă că partea are cunoștință de proces chiar dacă nu este citată. Cam așa s-ar înțelege  dintr-oo citire a cauzei respective.

 Bogdan Dumitrache:  Sunt cauze istorice în sensul că este vorba de Codul Vechi care a generat acestei hotărâri sau putem vorbi de o relevanță a acelor hotărâri și pentru actualul Cod de procedură civilă. Doamna avocat?

 Cătălina Dicu: Cred că au relevanță categoric  în privința cauzelor care se soluționează potrivit Vechiului Cod de procedură civilă, dar cred că au relevanță și din perspectiva actualului Cod de procedură civilă. Ca o prima observație pe care aș face-o este aceea că filozofia actualului Cod de procedură civilă s-a schimbat, și cred că și datorită acestor hotărâri pronunțate de CEDO. Sub Ce aspect s-a schimbat filozofia actualului Cod? Pentru că dispozițiile care au fost adoptate prevăd verificarea efectuării procedurii de citare de către judecător, stabilesc o serie de mijloace prin care judecătorul poate să facă acest lucru, mă refer la acele obligații care sunt puse în sarcina reclamanților de a indica și alte mijloace pentru o înștiințarea părților, respectiv fax, email, și orice alte modalități urmărind să asigure comunicarea efectivă a cererilor și a actelor de procedură către partea adversă și să asigure efectiv înfățișarea la termen. De asemenea, să nu uităm dispozițiile Legii 202/2010 care practic au prevăzut accesul instanței la bazele electronice de date, am în vedere atât baza de la Registrul Comerțului, cât și baza de date cu scadență informatizată a persoanelor. În concret, aș vrea să mă refer la două spețe, sigur însă fără să monopolizez discuția, vreau să vi le supun spre dezbatere și nu întâmplător am ales două spețe, una pe Vechiul Cod și una pe Noul Cod. Aș începe cu cea pe Noul Cod pentru că este puțin mai scurtă, și să las pentru a doua parte a discuției pe cea pe Vechiul Cod care însă are legătură oarecum și cu Noul Cod. Speța la care vreau să mă refer și care a fost soluționată potrivit Noului Cod are în vedere următoarea ipoteză, ipoteză clasică, litigiu între doi profesioniști. Reclamanta indică pentru citare sediul pârâtei, sediul care figurează la Registrul Comerțului. Se îndeplinește procedura potrivit Noului Cod. La sediu nu este găsită nicio persoană. Prin urmare, este afișată acea înștiințare despre care face referire actualul Cod de procedură civilă, am în vederea articolul 163 lit. f în sensul că după o zi dar nu mai târziu de 7 de la afișare destinatarul să se prezinte pentru a i se comunica actul de procedură respectiv. Nu se dă curs acestei înștiințări. Prin urmare actul de procedură, respectiv cererea de chemare în judecată și înscrisurile, se întorc la dosarul instanței. Pârâtul nu formulează întâmpinare. Judecătorul stabilește un termen relativ scurt, mai puțin de o lună de zile, citează ambele părți. Procedura de citare este îndeplinită tot prin afișare cu partea pârâtă. La termenul de judecare nu se prezintă nimeni din partea pârâtei. Instanța pune în vedere reclamantului să procedeze la efectuarea procedurii de citare prin executor judecătoresc, suportând cheltuielile în acest sens. Odată cu comunicarea citației pentru următorul termen de judecată pune în vedere să comunice copia cererii de chemare în judecată și a actelor anexie care erau la dosarul cauzei. Se efectuează comunicarea de către executor la același sediu, prin aceeași modalitate afișarea pentru că nici executorul nu găsește pe nimeni la sediu. Însă pentru următorul termen pârâtul se prezintă, formulează întâmpinare, bineînțeles se fac discuții cu privire la termenul de formularea  întâmpinării, se invocă decăderea. Instanța se pronunță în sensul ca întâmpinarea a fost formulată în termen. Din punctul meu de vedere este totulși discutabilă această soluție pentru că nu a intervenit nici un element nou între modalitățile de citare, poate singurul element nou a fost acela că prima dată am avut o citare prin funcționarul de la poștă, și ultima dată am avut citare prin executorul judecătoresc. Însă modalitatea propriu-zisă a fost afișarea și într-un caz și în celălalt .

Bogdan Dumitrache: Se poate stabili un fel de conformare, poate implicită, acum sigur nu discutăm ca problema de drept și nu ca speță. N-avem de unde să știm dacă în încheierile respective instanța a făcut aluzie la vreun tiimar sau ceva de genul acesta. Dar putem așa bănui sau presupune că instanța s-a simțit datoare să facă demersuri suplimentare simplei proceduri de a afișa, adică a tras cu ochiul la jurisprudența Curții Europene. Și atunci faptul că a schimbat agentul de comunicare a fost poate în opinia instanței un fel de demers diferit suplimentar, pentru că Curtea Europeană asta cumva a reproșat instanței în termen, că s-a mulțumit să constate că s-a făcut aplicarea unei proceduri de citare și atât, instanța n-a făcut mai mult de atât .

Cătălina Dicu: Da, instanța a făcut referire în speța aceasta la necesitatea de a încerca primirea efectivă și încunoștințarea părții adverse despre existența procesului .

Bogdan Dumitrache: Aici am tras concluzia că la acele termene n-aa avut totuși o procedura de citare legal îndeplinită. Că altfel nu se explică de ce a considerat că întâmpinarea pusă demult este de abia în termen .

 Ion Dragne: Problema se păstrează din ce spune doamna avocat și în raport de Noul Cod care este un pic mai exigent, și spune: “înștiințează-l pe destinatar parte în proces,că urmează să i se comunice ceva dacă nu este găsit și să se prezinte la sediul instanței, sau după caz la sediul autorităților locale.”

 Bogdan Dumitrache: Este și motivul să înlocuiască afișarea e procedură.

Ion Dragne:  Cu alte cuvinte, inclusiv dacă nu există cutie poștală se afișează înștiințare. Deci cu alte cuvinte, deciziile de care vorbim noi aici date de Curtea Europeană sunt cumva la fel de actuale pentru că nu se mai aplică raționament la citare, ci se aplică la înștiințare, fiindcă dacă partea nu primește înștiințarea, cum se pretinde că s-a întâmplat în speța expusă de colega noastră, firește nu se va prezenta să ridice documentul.

Bogdan Dumitrache: Reproșul Curții se va muta potrivit Codului Nou, pentru că nu este suficient să-i lipești o înștiințare.

Ion Dragne: O înștiințare, ci că trebuie să te asiguri că acea înștiințare a și ajuns la cunoștință. Este un pic de îndepărtare de la acea prezumție, că dacă a ajuns scrisoarea cu confirmarea de primire în cutia poștală, se prezumă că ai cunoștință de document, ceea ce va crește destul de mult pe de o parte efortul instanțelor de judecată, iar pe de altă parte sarcina părții adverse care va trebui să își pună problema dacă existând la dosarul cauzei dovada că a fost afișată înștiințarea, este suficient, sau dacă se expune, să aibă un apel peste termen sau o contestație în anulare întemeiată prin dispozițiile legale ca la nelegala citare.

Emeric Domokos-Hancu: Să zicem că până la urmă interpretarea dată la nivel de principiu de Curtea Europeană pleacă cu un val de la obiectivul procedurii de citare. Și obiectivul procedurii în sine, cel puțin din perspectiva mea, nu se rezumă doar la a parcurge etapele formale prevăzute de lege și atât. Obiectivul procedurii de citare, astfel cum reiese și din practica CEDO, este o încunoștiințare efectă, adică noi nu putem merge la judecată, nu putem parcurge la judecată, decât în momentul în care avem certitudinea că pârâtul este citat. Deci obiectivul procedurii de citare este tot timpul foarte concret și trebuie cercetat foarte efectiv, adică există, are cunoștință despre dosar, da sau nu? În funcție de răspunsul acesta cred că este și optica Curții Europene. Eu m-am uitat un pic și la alte instanțe străine, m-am uitat un pic și la ce zic prietenii noștri din Germania și din Austria, și pot să spun că în mare parte urmăresc aceeași filosofie, adică de multe ori instanțele cercetează chiar trecând peste rigorile formale, cercetează dacă părțile au în cunoștință de cauză, adică știu despre procedura respectivă. Și am chiar o decizie destul de recentă unde Tribunalul comercial din Viena, se dormuleaza o cerere de trimitere a unei somații europene de plată pe Regulamentul 1896.și regulamentul  1896 față de o societate care are sediul în România. Procedura se face în fața Tribunalului comercial din Viena, se face aparent o procedură de citare și se eminte un titlu executoriu, bineînțeles, după parcurgerea celor 30 de zile pentru formularea opoziției. După care pârâtul zice că el a luat la cunoștință în momentul în care s-a demarat executarea silită pe teritoriul României. Și susține că nu a fost citată și nu a avut cunoștință despre proces. Invocă practic lipsa procedurii de citare, cere repunerea în termen pentru formularea opoziției, opoziție care înlătură și caracterul executoriu al titlului . Instanța din Viena cercetează în primul și în primul rând dacă s-au întrunit rigorile formale pe regulament, regulament care trimite la  obligația ca înscrisul să fie depus în cutia poștală, nu face nici o altă mențiune. Dar Tribunalul cercetează și dacă, pentru că Regulamentul face referire la lex loci, cercetează dacă s-au îndeplinit din punct de vedere formal elementele pe dreptul român. Și aici în primul și în primul rând cercetează procesul verbal întocmit de agentul procedural care, bineînțeles, face o procedură prin afișare la un sediu secundar. După ce reține că o persoană, care nu reprezenta societatea, refuză primirea. Și instanța din Viena solicită practic dovada modului de citare pe drept românesc, se indică printre altele art. 163 care face referire la situația în care se refuza primirea citației, și care face trimitere la această procedură de înștiințare. Or agentul procedural nu a făcut aplicarea art. 163, deci nu a publicat înștiințarea, și doar a făcut un simplu proces verbal constatând refuzul și dispunând afișarea actului procesual la ușa sediului secundar.  După care Tribunalul din Viena dispune repunerea în termenul de formulare a opoziției, constatând că din documentele de la dosar nu rezultă că s-a făcut o citare efectivă, respectiv nu se constată că debitoarea cunoștea despre procedura în curs, și face trimitere și la jurisprudența în germană. Bine, sunt multe exemple, pe acesta l-am avut aici recent, dar concluzia este că din ce am sesizat practica comunitară este în linie independent de rigorile pur formale. Înțeleg că se urmărește de principiu și se dercetează dacă părțile au în cunoștință despre proces și nu se limitează doar la a parcurge strict din punct de vedere  formal etapele indicate de lex logi.

Bogdan Dumitrache: Deci dacă am reținut cumva corect din ce ați relatat acolo, instanța austriacă a încercat să analizeze și conformitatea procedurii de dreptul intern, adică s-ar putea în opinia ei să fie chiar din dreptul aplicabil dincolo de parametrii CEDO să fi fost o problemă.

Emeric Domokos Hancu: Tribunalul din Viena ar trebui să cerceteze și din perspectiva aceasta pentru că însăși Regulamentul 1896 trimite la lex loci, și de aici și necesitatea de a face dovada…

Bogdan Dumitrache: Dacă ar fi fost acoperită procedura în raport cu dreptul intern, oareTribunalul de la Viena s-ar fi declarat satisfăcut? Pentru că senzația de la CEDO este că ei nu sunt mulțumiți de o respectare ireproșabilă a dreptului intern pe modalitatea aceasta a afișării specifică. De cazul acesta vorbim.

 Emeric Domokos Hancu: Tind să cred că nu, pentru că Tribunalul din Viena a trecut peste pașii formali, constatând dacă există sau nu practică o încunoștințare efectivă. Și de aceea am zis că practica comunitară pare să fie în deplin consens cu practica CEDO, care a sancționat formalismul excesiv, adică s-a dus peste rigorile pur formale și a cercetat dacă din punct de vedere faptic există sau nu.

Ion Dragne: Noi avem o normă specială de care vreau acum să fac o un pic referire, este preluat din Vechiul Cod. În materie în materia divorțului când ca exemplu școală reclamantul se judeca în divorț cu pârâtul care nu mai locuia la adresa respectivă, încercând să obțină un divorț mai rapid. În acea situație legea Îl obligă pe judecător să aibă un rol foarte activ și spune: “Dacă a fost citat prin afișare și nu s-a înfățișați pârâtul, atunci va dispune în sarcina reclamantului să facă verificări și dacă va fi cazul va sta și la locul de muncă.” Curtea Europeană practic zice: “Extinde toate materiile și nu te mulțumi doar cu dovada că aparent a fost citat prin afișare, sau a fost înștiințat prin afișare, căci dacă se întâmplă asta, prezumția nu e că partea știe, ci tu ești obligat să știi mai mult.” Din această cauză vorbeam înainte de a începerea dezbaterilor despre o opinie separată în cauza Raisa Shipping, un judecător spune că o astfel de interpretare ca a majorității ar conduce la un formalism excesiv și la impunerea unor obligații în sarcina statului mai mult decât prevede chiar legea. Și este de discutat cât de siguri ne vom simți în momentul în care grefierul face referatul și zice că procedura este completă cu partea lipsă și să nu cumva să ajungem să ne rugăm de părți adverse: “Vino la proces te rog frumos ca să măa sigur că ai fost legal citat.” Dificil de imaginat în ce condiții ne vom simți liniștiți că nu se va formula un apel pe nelegala citare, chiar dacă la dosar se află dovada. Pe de altă parte, mai se pune problema a unui pârât, că el este regulat recent și care se împotrivește să se termine procesul. Dacă, fiind înștiințat legal, preferă să își încerce șansa și să nu se prezinte la proces în tot cursul procesului ca să poată să formuleze un apel pentru prima dată: motiv de apel lipsa procedurii de citare pentru că nu am primit. Și atunci fă tu dovada că ai făcut demersuri.

Emeric Domokos Hancu: Cred că tocmai aici este cheia, adică formalismul excesiv poate fi interpretat în ambele sensuri. Și atunci nu mai bine mergem la principiul și dovedim că știa despre dosar? Mai ales că avem mijloace de comunicare moderne, pentru că ar fi tot o dovadă de un formalism excesiv în contextul în care s-ar face apel sau s-ar face o cale de atac strict pe acest motiv, și instanța ar constata că sunt îndeplinite pur rigorile formale .

 Ion Dragne: Da, numai că problema care se pune este că cel puțin de lege lata nu este admisibilă probă care să facă îndeplinirea unor cerințe extrinseci. I-am trimis un email, de exemplu, părții adverse spunându-i: “Mâine ne vedem la Tribunal”, sau i-a trimis cu 10 zile înainte și uitați că i-a mai trimit și o scrisoare, și i-a trimit și două mesaje pe telefon. Aceste probe, din punct de vedere cel puțin acum formal, în lipsa dovezii de înmânarea actului sau în lipsa procesului de citare nu ar trebui să liniștească judecător și să spună: Da, sunt dovezi suficiente chiar dacă nu există dovada îndeplinirii procedurii de citare, pentru că ele sunt probe prin care inadmisibil, se spune, nu se poate face dovada în contra cerințelor intrinseci de legalitate ale procesului verbal.

Aurelian-Marian Murgoci-Luca: Aș vrea să adaug totuși. Într-adevăr, dacă nu avem dovada de îndeplinirea procedurii la dosar, nu merge să completăm prin astfel de probe extrinseci. Dar dacă avem dovada prin afișarea înștiințării, din perspectiva CEDO cred că o putem completa cu astfel de dovezi și să nu mai avem o încălcare pe art. 6 din  Convenție. Voiam să zic referitor la speța prezentată de doamna avocat, mie mi se pare că sunt două probleme acolo. 1 – pare că din felul în care a fost prezentată situația că instanța a considerat citarea prin afișarea înștiințării ca fiind în neregulă. Trebuie subliniat că niciodată nu a zis Curtea Europeană a Drepturilor Omului că citarea prin afișare este în regulă. Ea este în regulă din toate punctele de vedere, numai că de ce au apărut aceste condamnări? Pentru că instanțele investite cu acele căi extraordinare de atac nu au făcut o verificare efectivă a susținerii părții conform căreia nu ar fi fost citată, nu ar fi primit actul de procedură. Instanțele s-au limitat la a spune că această procedură este de lege, a fost respectată prin urmare a fost legal citată. În acest context au survenit aceste condamnări. Prin urmare, instanță cred că în speța aceea ar fi trebuit să considere procedura legal indeplinită. Apoi a mai fost o problemă, pentru că e din ce ați spus dumneavoastră, partea a venit și a spus în fața instanței: nu am primit nimic, și atunci instanța automat la reapus în termenul de formularea întâmplării.

 Cătălina Dicu: Deci a fost o simplă susținere.

Aurelian-Marian Murgoci-Luca: Mi se pare o problemă din acest punct de vedere pentru că instanța trebuie să facă niște verificări. În momentul în care a invocat partea acele aspect de neregularitatea procedurii, suntem exact pe situația din spețele care au atras condamnarea României, adică instanța dintr-o dată trebuia să facă verificări dacă sunt reale susținerile părții. Acum este adevărat, dincolo de toate aceste aspecte, că e bine, pentru prima instanță în special, să nu lase lucrurile exact așa cum sunt pe dreptul intern atunci când are dubii cu privire la primirea de către parte a actului de procedură. De ce? Pentru că pot apărea în căile de atac soluții de desființarea hotărârii.

Ion Dragne: În deciziile pe care, cel puțin m-am uitat eu, Curtea Europeană nu reține că petentul care a obținut câștig de cauză, a făcut dovada că n-a primit, și sancționează statul că n-a făcut demersuri pentru a se asigura că partea a primit citația. Și în raport de asta pârâtul care s-a prezentat la termen și a spus “n-am primit” este cumva un pic protejat de Curtea Europeană care spune că trebuie să faci tu dovada că a și ajuns acolo, ceea ce răstoarnă un pic sarcina probei.

 Cătălina Dicu: Da, și problema este cum s-ar face în concret o asemenea verificare de către instanță? Cum? Dispui adresa la Oficiul Poștal să întrebi dacă funcționarul care a testat în procesul verbal ca afișat chiar a făcut acest lucru. Procesul verbal face dovada până la înscrierea în fals, n-ar trebui totuși măcar raportat la acea contestare să fie și o solicitare de înscriere în fals în speța la care am făcut referire, eventual pârâtul se prezenta, spunea “nu a primit, contest, și mă înscriu în fals”, și atunci întradevăr în cadrul procedurii înscrierii în fals…

 Bogdan Dumitrache: Da, dar tema nu este “nu a primit”, că și agentul instrumentator spune că n-a primit că el spune că n-a găsit pe nimeni. Asta este chestiunea. Și nu a găsit pe nimeni, el este primul agent instrumentator care spune că nu s-a primit. De altfel Guvernul s-a apărat aproape constant. Aici nu știu dacă afost foarte înțelept în general cât se respinge o apărare între un anumit tip de speță, nu mai repeți că plictisești lumea. Spunând că nu s-au epuizat toate căile, deoarece trebuia să facă răspuns agentul nostru, trebuia să se facă o plângere penală sau înscrie în fals împotriva agentului.

Emeric Domokos Hancu: Ca să răspundă, Curtea de multe ori ai zis că nu se impune epuizarea tuturor căilor prevăzute de dreptul intern, fiind suficientă epuizarea doar a uneia dintre căile care sunt deschise pentru parte.

Bogdan Dumitrache: Și eventual calea atipică.

Ion Dragne: Dacă în raport de aceste noi exigențe care fac ca noul nostru Cod să fie deja vechi, ne îndreptăm către sistemul de înmânare a citației din dreptul anglo-saxon în care o dată în an i-am înmânat citația și am și făcut o fotografie zicând: “Te-am prins, te-am prins, ai dovada. Sigur că acolo este proba perfectă, dar…

Bogdan Dumitrache: Adică se oprește într-un fel la mijlocul drumului, pentru un că spune: nu este suficientă povestea asta cu afișarea, nici nu dă o listă de demersuri că nu își poate reveni dacă nu știe dreptul intern. Și dungi de siguranță a vocației, în sensul a părților pentru că avem pe de o parte îndatorirea instanței, că problema este o chestiune de ordine publică. Dar cum ați, chiar reclamantul care vede că pârâtul tace, că nu este. El poate să ajungă să spună instanței: nu vă mulțumiți cu 165 pct.1 cum avem în Cod, și spune foarte clar: procedura se socotește îndeplinită, adică termenului este foarte dur, că dacă ceva se socotește, așa rămâne. La data semnării dovezii de înmânării ori după caz a încheierii procesului verbal.

Ion Dragne: Și eu fiind cel legal citat, sigur că îmi permite 160 din Cod, să spun acum în lipsa părțile nelegal citate, chiar și cel care este legal citat poate să invoce așa. Dar stau să mă gândesc dacă vreau să invoc lucrul acesta, fiindcă dacă voi invoca numele părții pe care o reprezint sau o asist, faptul că este necesară repetare a procedurii de citare, instanța va respinge zicând că sunt dovezi suficiente la dosar, îi dau idei părții adverse să spună: chiar cel care a fost prezent, a avut serioase dubii cu privire la faptul că, și totuși instanța dând dovada de un formalism excesiv, a spus că este suficientă îndeplinirea citării cu dovada la dosar.

Cătălina Dicu: Inclus în exemplul pe care l-ați menționat, Partea respectivă ar face această discuție când? La termen. Și să zicem că instanța spune: da, de acord cu tine, ce se întâmplă cu procedura scrisă care a fost parcursă până în acel moment într-o anumită modalitate, de exemplu prin afișarea. Trebuie să o reiau și pe aceea?

Emeric Domokos-Hancu: Dacă consideri că există o legală citare, dar totuși există dubii vis a vis de premiera efectivă, se poate completa procedura legal efectuată cu alte metode moderne care permit practic identificarea rezultatului ca în sistemul anglo-saxon, adică i-a înmânat, există fax ,există email. Am văzut o practică, apropo de divorț, există practică în New York, am văzut citarea prin Facebook unde instanța a considerat că este mult mai important ca partea să cunoască despre derularea procesului decât parcurgerea din punct de vedere formal care nici nu știu dacă refuzat sau nu refuza…

Ion Dragne:  Bănuiesc că partea lipsă a  și accesat Facebook.

Emeric Domokos-Hancu: Bineînțeles. Nu neapărat Facebook, dar există metode moderne de comunicare care permit și confirmarea de primire. Și eu aș zice că acolo judecătorul unde consideră că există dubii, ar putea recurge la astfel de metode tocmai pentru a da eficiență și jurisprudenței pe care le discutăm noi astăzi, adică să se asigure,  nu neapărat ca și o obligație de rezultat, cât ca și o obligație de diligență să se asigure că a făcut totul posibil ca să dea curs procedurii de citare și să fie una efectivă.

Bogdan Dumitrache: Obligația de diligență se confundă cu rezultatul că Curtea Europeană asta spune: trebuia să faci mai multe, trebuia în sensul că dacă nu ai făcut mai multe, avea un proiect cu articolul 6, e delicată distincția.

Emeric Domokos-Hancu: Este periculos să punem rezultatul ca fiind înmânarea efectivă.

Ion Dragne:  Din perspectiva asta, pasul următor va fi în ce măsură are temei în Convenție dispoziția din dreptul român procesual civil care spune că în cazul în care destinatarul nu este lipsă și locuiește într-un imobil cu mai multe apartamente, va fi înmânată portarului, va fi înmânată administratorului, sau va fi înmânată unei persoane care locuiește de obicei cu destinatarul. Și acum gândiți-vă puțin că voi veni și voi spune “nu am primit”, și dacă nu am primit de la afișare înseamnă că nu am primit nici de la administratorul sau paznicul cu care am oarece motiv de vrăjmășie, nu? Adică în ipoteza asta îl va crede judecătorul pe cel care invocă? Sau va opera prezumția, fiindcă aici în afișare și înmânarea unei alte persoane optează o prezumție că i se va înmâna sau că omul va deschide cutia poștală, sau că se va uita pe ușa pe care a fost afișat actul de procedură . Iar cu privire la comunicarea prin mijloace electronice, dacă parte este de acord, zice codul, și aici întrebarea care se pune este dacă partea n-a fost de acord. Iar avocații sunt obligați să-și indice sediul profesional cu coordonatele. Și judecătorul sau instanța de judecată, ca să se acopere de orice fel de acuzație că a fost  doar formală, dispune ca să se comunice și la sediul profesional al avocatului, este suficient ca să se facă dovada că a făcut tot ce putea statul ca să asigure citarea părții? Din perspectiva “Ce pot să fac mai mult decât dovada că am afișat.”

Emeric Domokos-Hancu:  Eu aș zice că între profesioniști de multe ori răspunsul este relativ simplu, pentru că în 90% din cazuri primele probe sunt înscrisuri, înscrisuri care de cele mai multe ori deja circulă prin metode moderne de comunicare. Deci există deja practică  commercială de comunicarea înscrisurilor între părți, și nu văd de ce instanța nu ar putea să facă apel chiar la practica deja instaurată între părți. Adică în momentul în care părțile agrează, și am văzut multe contracte în care se agrează metodele de comunicare, nu văd de ce ar trece pentru eforturile contractuale și de cele mai multe ori disputele derivă din raporturi contractuale, nu văd de ce nu s-ar putea face în acest fel.

Bogdan Dumitrache:  Adică dacă acest tip de corespondență n-ar putea fi valorificată în completarea procedurii. Practic discutăm despre un fel de nou insuficienta citare, nici nu știu cum s-o denumesc, prin afișare. Până mai ieri era suficientă doar calitatea procesuală, acum devine și excepția insuficientei citări.

Ion Dragne: Când este suficientă înseamnă că nu există. Dacă nu există, înseamnă că e lipsă de procedură.

Bogdan Dumitrache: Da, adică ca instituția de drept cu titlu valabil, și neexistența titlului. Păi tot acolo ajugem.

Ion Dragne: În Raisa Shipping partea forma și o contestație în anulare care a fost respinsă și în raport de care Curtea Europeană spune: ”S-a mulțumit judecătorul instanței naționale să constate că citarea a fost îndeplinită potrivit legii.” Și acum eu sunt curios ca jurist, ce ar trebui să facă instanța investită cu contestația?

Cătălina Dicu: Mai ales între o cale extraordinară de atac, dată în admisibilitate.

Ion Dragne: Dar în cealaltă cauză care este subsecventă spune că reclamanții au fost citați exclusiv prin afișarea la domiciliu sau sediul, și au subliniat că nu au primit citațiile.

Bogdan Dumitrache: Este un dosar probabil cu reclamant.

Ion Dragne: Și atunci de ce este insuficientă sublinierea în sensul convenției? Dacă da, înseamnă că vom cere instanțelor de judecată că atunci când sunt dovezi că partea a fost legal citată dar nu este prezintă, mă refer la partea adversă, îi spunem: “ Vă rugăm să dispunem refacerea procedurii de citare”, fiindcă este ceea ce zice mai departe Curtea. În această situație instanța trebuia să ia măsuri ca să se asigurări că părțile cunosc, în special prin dispunerea amânării și repetarea procedurilor de citare.

Emeric Domokos-Hancu: Tocmai problema extraordinară de atac unde argumentul este că nu am fost legal citat. Cred că este de datoria instanței să cerceteze, trecând peste elementele formale, dacă într-adevăr s-a și atins scopul procedurii de citare.

Ion Dragne: Dacă primim afirmația părții, am subliniat explicit că nu m-am prezentat, instanța investită cu contestația în anulare ar insemna să instituie în sarcina părții adverse să facă dovadă că aici este sarcina probei. Cine are sarcina probei faptului contrar pretins de contestator? Și în toate situațiile contestatorului îi va fi cel mai simplu nu o să demonstreze faptul negativ “că n-a ajuns la mine poștasul pe stradă”, ci să spună simplu “subliniez explicit că nu am fost citat”, și atunci se va naște evident sarcina probei.

Bogdan Dumitrached: Problema este dacă nu cumva 165 pct. 1 primește un fel de ajustare din cauza acestei jurisprudențe, că grația e mai greu să spun, în sensul că procedura se socotește îndeplinită, 165 din Codul actual, la data semnării dovezii după caz a încheierii procesului verbal 164, indiferent că partea a prins sau nu citație alături de procedură unit cu… în cazul în care instanța are dubii, și aici băgăm considerentul CEDO, pentru ca altfel dacă este vorba de a admite o contestație în anulare pe motiv de nelegală citare, înseamnă că instanța care judecă această cale de atac ar trebui să se uite în 165 plus considerente CEDO, pentru că dacă nu face așa rămânem în stadiul intens.

 Cătălina Dicu: Mai am în vedere un aspect, 163 lit. g face următoarea precizare: trebui să cuprindă această precizare cu mențiunea că în cazul în care fără motive temeinice destinatarul nu se prezintă în interiorul termenului de 7. Ce înseamnă acest “fără motive temeinice”, pentru că acest text practic îți permite să nu te prezinți în termenul stabilit să ridici citația, și ulterior să spui “am avut motive temeinice”, și eventual invocă aceste motive temeinice în calea de atac.

 Bogdan Dumitrachea: Dar asta este deja aplicarea internă a dreptului intern. În schimb speța la care ați făcut referire mi se pare interesantă pentru că ,dacă înțeleg eu bine, în urma repetării procedurii de citare s-a dovedit că problema avea destinatarul citației, pentru că s-a repetat procedura în același mod fără alte demersuri suplimentare și asta pune problema drept interesantă, cât de interlocutor este o încheiere prin care instanța ar constata că procedura de citare nu este legal îndeplinită în momentul în care, repetând-o, se observă că problema nu este la stat, agentul nu aici face diferența.

Cătălina Dicu: Ba chiar nu știm sigur dacă cumva și executorul n-a trimis-o prin poștă, pentru că înțeleg că este o modalitate și aceasta la executor, în toate cazurile nu se duc executorii personal ca să afișeze. Dar ca să complicăm și mai mult lucrurile, v-aș mai povesti o speță, care a început pe vechiul Cod, dar are legături și pe noul Cod.  Să vă povestesc.  Contestație la executare, contestatorul indică sediul ales pentru citarea părților, o adresă care rezulta din anumite acte din dosarul de executare. Pârâții încheiaseră un contract de cesiune de drepturi litigioase și cesionaseră dreptul. Și sediul ales sindicat este de fapt domiciliul cesionarului. Procedură prin afișare, la termenul de judecată se prezintă un avocat cu o delegație nesemnată de client, deși avocatul îi permite acest lucru, formuleaza întâmpinare  să depună  la dosar. La termenele ulterioare nu se mai prezintă. Dosarul se judecă, se admite contestația la executare, se redactează o hotărâre, se comunică la sediul ales. Tot prin afișare același avocat declară recurs, nu mai depune nici măcar delegația nesemnată pentru recurs. La Tribunal nu se prezintă nici o parte, recursul se suspendă, la împlinirea termenului de perimare se perima. Deci hotărârea de la fond rămâne definitivă și revocată. După vreo doi ani se formulează cerere de întoarcerea executării, de această dată pârâții sunt citați legal la domiciliile lor, prilej cu care află toată istoria. Pe lângă apărările din noul dosar, care de această dată începe sub imperiul noului Cod de procedură, declară și un al doilea recurs în dosarul de contestație la executare, invocând bineînțeles mai multe probleme de procedură și mai multe nulității. Prima problemă. A doua problemă de procedură care a fost necesar să fie rezolvată de către instanță: ce se întâmplă cu reprezentarea de către avocat? A fost sau n-a fost termen în cunoștința, pentru că dacă nu apărea această reprezentare prin avocat, sigur discutam despre acel sediu ales dacă reclama lantul poate să aleagă un astfel de sediu pentru partea pârâte. Bineînțeles, venind acel avocat, nu putem imputa instanței faptul că n-a mai cercetat acest aspect. Tribunalul, în cadrul recursului, a acceptat să administreze probe a efectuat adrese și la barou, și la cabinetul avocatului care a reprezentat pârâții. A cerut contractul de asistență juridică, bineînțeles contractul a confirmat că nu fusese angajat niciodată acel avocar de către pârâți, ci de către cesionar, o persoană străină de proces. În consecință a reținut că acea reprezentare nu este valabilă. A doua dezlegare pe care a făcut Tribunalul a fost legată de admisibilitatea celui de-al doilea recurs în condițiile în care primul recurs s-a perimat. Și a stabilit că atâta vreme cât avem un recurs perimat, înseamnă că el de fapt nu se exercita niciodată. Deci nu există o problemă de admisibilitate a celui de al doilea recurs. A reținut că n-a început niciodată să curgă termenul de recurs, că procedura de citare de la fond a fost nelegal îndeplinită și…ca o consecință…

Bogdan Dumitrache: Eu sper că nu ne urmărește nimeni, pentru că în situația asta sunt atât de multe idei încât  deja și în studio așa văd că se notează mental.

Ion Dragne:  Eu am zis că o mare îndrăzneală a fost pentru instanță să aprecieze că procedura fost nelegal îndeplinită în raport de inexistența unei constatări în procesul în care s-a exercitat reprezentarea a unei statuări contra replici. Cu alte cuvinte, dacă a avut locul judecată, partea a fost reprezentată. Chiar aparent este foarte dificil să formulezi apoi contestație în anulare și să pui judecătorul în contestație sa verifice legalitatea reprezentării, fiindcă se verifică legalitatea citării părții.

Bogdan Dumitrache: Aici este o ipoteză inversă. Deci curtea reproșează instanțelor naționale că unu nu vine, tu ai o afișare și te mulțumește treaba asta, în timp ce aici este o situație cumva diferită există o puternică aparență că lucrurile sunt absolut în regulă și atunci dacă și în situația în care aparența este consistentă, ne apucăm și dezgropăm morții…

 Ion Dragne: Este vorba de o contestație în anulare, al doilea recurs era de departe e discutabil că putea fi primit. Putea fi formată o contestație în anulare când recursul s-a perimat sau nu s-a judecat din motive neimputabile părții și se putea face o contestație cu cerere de repunere in termen. Cu alte cuvinte, permitea Codul. Adică este mai forțat să permiți un al doilea recurs în condițiile în care primul a fost perimat, că și perimarea înseamnă că a avut totuși locul o judecată și s-a acceptat procesul, decât să fie admisă o contestație în anulare după ce ai pus în termen partea și apoi să verifici tot ce vrei.

În orice caz, vis a vis de ce spuneați dumneavoastră de Noul și Vechiul Cod, tot în predezbateri, era o discuție în dosarul acesta în care au fost spețe sub imperiul Vechiului Cod de procedură civilă sunt dosarele 2008, 2009, 2010. Curtea constată că în 509 din Noul Cod de procedură civilă permite redeschiderea procedurii interne în vederea remedierii încălcate considerate de acestea. Curtea aici a fost extrem de generoasă și le-a dat voie la reclamanții care a avuseseră procese potrivit Vechiului Cod de procedură civilă să recurgă la revizuirea reglementată în Noul Cod de procedură civilă în condițiile în care cel puțin constant asta am avut de la intrarea în vigoare a noului Cod că sunt supuse exclusiv căilor de atac din timpul vieții lor, nu de după. Și din acest motiv ar fi necesar ca oamenii justițiabilii să spună că nu pot să recurgă intens, pentru că altfel Curtea s-ar putea să-i țină în continuare .

 Bogdan Dumitrache: Este un paragraf interesant, pentru că dacă face ravagii tipul de paragraf de la Curtea Constituțională care spune cum se aplică decizia Curții în timp, vă dați seama, cine îndrăznește să contrazică acest 32.

Aurelian-Marian Murugoci-Luca: Înainte de asta ce sa întâmplat cu revizuirea în concret.

Bogdan Dumitrache: Da, apropo de forma Codului de procedură civilă

Ion Dragne: În primul rând cum au fost citate părțile.

Bogdan Dumitrache: Exact. Da, încă o chestiune, apropo și de 166, adică putem avea o confluență cu chestiunea curatorului special? Nu cumva Curtea poate să spună:

“Atenție! Faptul că aveți curator special, nu rezolvă problema.” Curatorul special face să fie pârâtul cumva în proces, dar ideea este că adevăratul pârât trebuie să știe cauza, adică nu știu dacă ar putea fi un argument suficient care să spună “am rezolvat-o că avem curator special, dacă avem vreun dubiu”

 

Aurelian-Marian Murgoci-Luca: Dacă prezintă jurisdicție și jurisprudență, nu mai știu dacă CEDO sau CJUE, în sensul că participarea curatorului nu se echivalează cu participarea părții.

 

Ion Dragne:  Ceea ce este din perspectiva pârâtului care are domiciliu necunoscut este clar că nu echivalează cu înștiințarea părții, că asta este și rațiunea cu care este semnat Codul.

 

Aurelian-Marian Murgoci-Luca: Dar legat de ce ați întrebat mai devreme,  dacă anumite articole ar trebui completate, citite din perspectiva acestor considerente ale Curții în mod evident, instanțele acum trebuie să țină cont și de aceste indicații, dacă putem să le spunem așa, ale Curții, dar pentru instanțe se ridică problema ce trebuie să facă în concret, pe mine cel puțin asta mă interesează.

 

Bogdan Dumitrache: Noi ne învârtim în jurul acestei probleme foarte delicate.

 

Aurelian-Marian Murgoci-Luca: Deci ce trebuie să facă instanțele în concret? În lipsa unui text de lege practica va fi foarte variată. Acum a existat o cauză, Nunes Dias, în care instanța ce făcuse, trimisese poliția să facă o verificare la domiciliu persoană fizică. Și a considerat acolo că s-a procedat în mod corect. Dec iată ar putea fi o variantă, să trimiți poliția la domiciliul persoanei fizice să facă o verificare să spună: mai stă acolo, nu mai stă.

 

Bogdan Dumitrache: Verificare pe care un agent procedural, că asta ar fi ideea, apropo de speța în care executorul a venit în locul factorului poștal sau nici măcar el, că a trimis un executor prin factorul poștal. Adică ar sta la îndemâna unui asemenea organ să facă niște verificări de o acuratețe prezumat superioară față de puterile unui act de comunicare.

 

Aurelian-Marian Murgoci-Luca: Dar avem o problemă, Deci trebuie să reținem că noi rebuie să găsim o soluție, astfe încât să ne încadrăm în resursele umane pe care le au instanțele acum, care sunt dezastruoase de agenți procedurali. Doi la Judecătoria sectorului 5 la 30.000 de dosare în fiecare an noi avem un agent procesul.

 

Bogdan Dumitrache: Și atunci faceți o repartizare aleatorie…

 

Aurelian-Marian Murgoci-Luca: Agentul procedural se ocupă de ordine de protecție și chestiuni foarte urgente în penal, adică nu avem agent pentru zona civilului. Și atunci trebuie să găsim o soluție, fie îmbogățirea schemei de agenți procedurali, pentru că sunt mai responsabiil agenții procedurali decât factorii poștali, sunt altfel instruiți, sunt obișnuiți cu actele de procedură.

 

Bogdan Dumitrache: Și comunică doar acte de procedură. Este altă concentrare, factorul poștal comunică o scrisoare, și la un moment dat compunică și o citație, sigur că există protocoale încheiate între Ministerul Justiției și Poște, este adevărat, dar agentul procedural este foarte axat pe specialitatea capacității de folosință

 

Aurelian-Marian Murgoci-Luca: Ar trebui în primul rând să existe și o responsabilizare a factorului poștal. Se întâmplă frecvent să se invoce în instanță că nu am primit nimic, deși factorul poștal a consemnat că i-a depus la cutia poștală. Faptul că se invocă atât de des nu cred că se datorează existența acestor hotărâri CEDO, că nu știu în ce măsură omul simplu a stat să le citească și apoi profită de ele. Încep să cred că un anumit poștali nu își îndeplinesc atribuțiile așa cum ar trebui, și nu realizează responsabilitatea funcției lor, deci ar trebui să avem și ceva instruire pe zona factorilor poștali, să fie responsabil, să facă cercetări suplimentare. Dar în rest nu văd ce altceva am putea face, poate descoperim un număr de telefon, este și asta o variantă. La persoane juridice îl cităm pe administrator, la Registrul Comerțului mai există număr de telefon al firmei, mai găsim pe internet, firmele au site-uri.

 

Bogdan Dumitrache: Problema este delicată pentru că firmele nu sunt rugate, li se poruncește să-și țină evidența registrului, parcă este contravenție. La persoane fizice la fel, adică vorbim poate vorbim și o loialitatea procesuală. Deci chiar fug după tine în condițiile în care sunt reglementări imperative din zona aproape a dreptului public care te obligă să-ți ții la vedere datele actuale, și dacă ți le schimbi, să le menționezi. Curtea nu comentează treaba asta pentru că sigur imperativul, de a mă asigura eu ca judecător că are efectivă cunoștință, este dominant însă poate să fie frustrant pentru reclamant să vadă că are un pârât în față care știe să facă în așa fel încât să nu știe.

 

Emeric Domokos-Hancu.: Mie mi se pare ușor paradoxală problema De ce? Tocmai ne plângem de cât de mult a schimbat practic internetul și metodele de comunicare moderne viața individului, de cum comunicăm acum și de cum se procesează datele cu caracter personal și în contextul acesta să avem totuși paradoxal probleme în a comunica actele de procedură. De aceea zic că soluția cumva derivă în a folosi un mod eficient. Posibil și într-un cadru legal, deși am văzut că faptul că avem un text de lege de multe ori nu este suficient, dar cred că soluția este tocmai de a folosi mijloacele moderne și pe fondul lipsei de agenți procedurali.

Aurelian-Marian Murgoci-Luca: Eu cred că merge foarte bine, probabil pe zona litigiilor în care intrați dumneavoastră cred că merge excelent treaba asta, dar gândiți-vă că la instanță cei mai mulți sunt oameni simpli care habar n-au de toate chestiunile acestea. Deci de poștă nu o să scăpăm niciodată, adică nu apucăm noi.

 

Bogdan Dumitrache: Și procedura, apropo de speța cu rechizitoriu. Păi îl trimiți dacă elf ace tot procedura clasică  de afișarea înștiințării, și instanța nu se poate mulțumi cu chestiunea asta, pentru că practic se reproșează Curtea, nu este cine face, ci cât face, ce face. Doar afișare, păi ce altceva nu ați mai făcut?

 

Ion Dragne: Puneți în discuții cu impact și pe 172. Ce se întâmplă când partea își schimbă locul unde a fost citată. Ea este obligată să înștiințeze instanța, iar dacă nu înștiințează instanța, va fi citată la vechiul loc, socotându-se a fi procedura legal îndeplinită. Întrebarea este: mai operează prezumția că este legal citată dacă a fost citată prin afișare,și apoi mai mult de atât și-a și schimbat domiciliul? Adică este un argument în sensul că cu atât mai mult este ceva suspect aici dacă nici nu a fost legal citată.

 

Emeric Domokos-Hancu: Textul de lege este scenariul în care există o citare, există o manifestare…

 

Cătălina Dicu: Prin afișare.

 

Ion Dragne:  Prin afișare, asta este ideea, că nu spune ăa a luat termen în cunoștință, doar că a fost citat.

 

Bogdan Dumitrache: A fost schimbat locul unde a fost citat.

 

Ion Dragne:  Adica textul de aici în fața Curții ar putea să fie interpretat, cu atât mai mult am fost nelegal citat  fiindcă schimbasem domiciliul. Și sunt curioasa acum dacă va înlătura Curtea…

 

Bogdan Dumitrache: Ai aici o chestiune, faptul că încunoștiințeză instanța nu acoperă trecutul, apropo de speța că o să revenim la Halmaghi.

 

Emeric Domokos-Hancu: Nu, dar totuși face dovada că de la momentul la care îl cunoștințează instanța știa…

 

Bogdan Dumitrache: De la momentul acela, dacă tot încunoștiințează, dacă mi-am schimbat domiciul, să ne fac și întâmpinare, faptul că am cunoștințe de proces nu înseamnă a se vedea Halmaghi că a fost procedura de citare până acum legal îndeplinită. Haideți să vedem și Halmaghi, pentru că este un alt desen cum aș menționa eu altă viziune și iarăși cu riscul de a a ajusta un pic cu un text din dreptul intern, nu?

 

Ion Dragne: Ca un fapt în cauza asta, din ce am observat, Curtea nu pune la îndoială faptul că partea nu fusese citată corect. Deci se pornesști ca situație privind de la ideea că a fost nelegal citată. Partea însă a depus la dosar două cereri prin care la două termene a susținut că e nevoie să se amâne judecata pe motiv ca este bolnavă. Prima cerere admisă repetată  în procedura de citare, la fel neregulat formulată. Și a doua cerere de amânare pentru aceleași motive respinsă. Curtea Europeană a venit și a spus nu. Nu ai venit, nu ai invocat, nu ai adus la cunoștință instanței naționale faptul că nu ai fost legal citată, și cumva sugerează, și ai știut de proces. Asta este ideea, și acum întrebarea care se pune este: în condițiile în care la dosar nu se află dovezi că procedura ar fi fost legal citată, dar există dovezi de rigoare informe că partea știut de proces. Este posibil să se facă probe în acest sens? Iar, cel puțin eu, le mai expun la studenți că nu este admisibil ca reclamantul să aducă un martor care să ateste că pârâtului i-a fost înmânată citația, iar pârârtul a rupt-o și a spus: nu mă prezint la proces, pentru că nu așa este dovada, dovada este procesul verbal de indeplinirea procedurii de citare.

 

Cătălina Dicu: Cel puțin în lege lata așa stau lucrurile.

 

Ion Dragne: Da, până vine și zice: poți să faci și dovezi credibile și că a primit. Că aici, de pildă, pare cumva sancționată petenta noastră zicânduse “Hai că știai!”
Bogdan Dumitrache: Păi iarăși avem o problemă cu 165, dar din altă perspectivă, că procedura se socotește îndeplinită și la pct. 4, ar fi un pct. 4 ani și atunci când rezultă din alte circumstanțe probe că partea de fapt știa? Adică până unde mergem?

 

Ion Dragne: Adică spune că chiar dacă citația a fost trimisă la o adresă greșită, chiar dacă a fost așa…

 

Emerik Domokos-Hancu: Și s-a considerat ca fiind legală procedura în contextul în care există o manifestare de voință din partea părții.

 

Aurelian-Marian Murgoci-Luca: Am văzut și eu într-adevăr soluții în sensul acesta, chiar înainte de Halmaghi au fost instanțe care au considerat că depunerea unui act de procedură de către parte la dosar în care este indicat termenul de judecată, relevă cunoașterea de către partea termenului, discutabil dacă soluția este legală pe dreptul intern. Dar acum și cu Halmaghi cu atât mai mult.

 

Bogdan Dumitrache: Deci pârâți atenție, acă vreți să scoateți un apel prin legala citare, nu vă apucați să depuneți hârtii în dosarul litigiului despre care urmează să spuneți că nu știați, este opțiunea de utilizare.

 

Ion Dragne: Nu răspundeți la telefon și nu confirmați primirea emailului de la partea adversă în legătură procesul, sau dimpotrivă, dar dacă se trimite un email de către reclamant pârâtului când avem termen peste două săptămâni, iar pârâtul, răspunde cineva anume lui, nu mai folosește această adresă de email.

Aurelian-Marian Murgoci-Luca: Ne asumăm situații în cauza aceasta Samuilă. Dacă ne raportăm la prima parte, la prima hotărâre, este interesant că intră un pic și pe zona citării în procedura insolvenței, citarea în procedura insolvenței, și citarea prin buletinul procedurilor de insolvență.

 

Bogdan Dumitrache: Dar pe legea cum era atunci vechea Lege a insolvenței. Și unde după aceea au fost și deciziile Curții Constituționale care de altfel examina chestiunea că dacă se consideră că din prima poți să faci citarea prin buletin,  nu este în regulă, și prima citare trebuie să fac în raport cu procedura civilă, a fost modificată. Și acum Legea din 2014 trebuie să facă pe regulă Codul de Procedură Civilă care iată nici ele nu sunt etranșe ce permite aceste virgule.

 

Emeric Domokos-Hancu: Ce pot să zic, în procedura insolvenței de cele mai multe ori citarea sau transmiterea actelor de procedură prin publicarea în buletin sunt dublate de cele mai multe ori, prin comunicare, prin mijloacele moderne, care de cele mai multe ori asigură practic încunoștințarea efectivă a părților.

 

Bogdan Dumitrache: Mai sunt practicieni care se plâng că n-au verificat buletinul în fiecare zi și le-a expirat termenul.

 

Ion Dragne: Că tot vorbim acum despre imperfecțiunile citării, aplicarea prin mandatar când instanța constată pe 200, din actualul Cod cred că 90 și ceva, că sunt mai multe părți. Instanța va putea desemna un mandatar, este un fel de mandat sui generis, căci mandantul nu știe că are mandatar. În ipoteza asta din punctul meu de vedere suntem într-o situație și mai de condamnat de către Curtea Europeană, care nici măcar nu mai verifică dacă a fost citată partea pentru că nu mai este citată. Și din perspectiva asta la fel este de văzut dacă este satisfăcută exigența ca partea să fie înștiințată efectiv când chiar legea spune că nu va fi înștiințată efectiv fiindcă va fi un mandatar.

 

Bogdan Dumitrache: Adică genul acesta de hotărâri CEDO au și un risc de a fortiori, pentru că dacă într-o situație cu o procedură de citare legal îndeplinită, ca la carte în raport cu legea internă Curtea mustăcește și spune că mai trebuiau făcute 2-3 lucruri, atunci deja încep să tremure diferite texte tot din zona asta a citării, sigur care nu reglementează același lucru, dar care au la bază un spirit guvernat de ideea că procesul la un moment dat să și judece, să se și desfășoare. Iar faptul că una dintre spețe este dedicată reclamanților care pretind că nu ătiu de proces iarăși duce într-o zonă cam nesigură.

 

Aurelian-Marian Murgoci-Luca: Concluzia este că instanțele trebuie să aibă grijă să facă un just echilibru între respectarea dreptului părții de a fi legal citată, și respectarea dreptului părților la un termen previzibil. Și să facă niște diligențe, dar să nu exagereze.

 

Ion Dragne: Altfel judecătorul Curții Europene va spune: “Bravo instanță națională, ai dat 7 termene ca să te asiguri că ai luat la cunoștință,d ar te condamn că ai dat 7 termene…”

 

Bogdan Dumitrache: Ai scăpat de art. 6 pe legală citare, dar ai dat…

 

Ion Dragne: Și te condamn că ai dat 7 termene, ai prelungit nejustificat procesul.

 

Cătălina Dicu: Iar noi avocații nu trebuie să ne bucurăm că în partea adversă nu se prezintă la proces și nu formulează întâmpinare, că atunci înseamnă că poate fi o. problemă.

Bogdan Dumitrache: O să ne oprim aici. Este o discuție extrem de importantă, nu am mai spus-o, dar este evident că reverbrațiile sunt pentru procesul cred că în afară, Dumnezeu știe, poate și  acela penal, poate mai puțin. Dar, în rest, procesul civil într-un sens de data asta foarte larg este atins de asemenea tip de jurisprudență. Iar în privința codului incidenței pe Codul Nou nu trebuie să fim relaxați, pentru că aspectele pe care Curtea de la Strasbourg le-a identificat ca fiind vulnerabile, că isntanțele interne au procedat, dar instanța națională a procedat față de Codul Vechi. Aceste aspecte teoretic sunt supuse repetabilității, deoarece textele din Codul Nou au niște diferențe, dar în sine nu de natură să elimine riscul unor asemenea evaluări de la Strasbourg, pentru că și pe Codul Nou avem această soluție gândită ca o soluție care duce la o procedură de citare legal îndeplinită a afișării înștiințării. Rămâne de văzut ce se va întâmpla.

 

Emeric Domokos- Hancu: Nici numărul de condamnări nu este atât de semnificativ ca să tragă niște semnale de alarmă.

 

Bogdan Dumitrache: Adevărat. Și poate că și Curtea, dacă va simți că se crează un  apetit pe tema asta, va putea să aibă revilimente jurisprudențiale nu explicite, ci implicite în sensul de a se uita cu mai multă exigență la ideea de fairplay din partea celui care vine. Așa că rămânem cu ce s-a întâmplat acum 32 de ani, și cu mulțumiri invitaților pentru o discuție foarte tehnică și extrem de utilă, de practică. Cine are urechide auzit, să audă, cine are ochi să ne urmărească, să ne urmărească în continuare. O seară frumoasă în continuare!