Invitați (ordine alfabetică)

Extras VIDEO: 7′. VIDEO integral, pentru membri: 96′

VIDEO integral, pentru membri: 96′

Bogdan Dumitrache: În primul și în primul rând Hristos a înviat! Suntem în interiorul termenului în care această urare se cuvine a fi făcută. Să ne dorim să fim sănătoși, să ne meargă bine, să avem parte și de liniște, și de puțin timp liber atât cât se poate în general, pentru toți și pentru juriști într-o limită și mai redusă. Pentru că, în al doilea rând, Etapele achizițiilor publice și echipa este un titlu mai rar întâlnit la dezbateri.juridice.ro. Așa în structură două subiecte principale, sigur aflate într-o strânsă legătură, pentru că etapele achizițiilor publice au nevoie de o echipă. Și, deși suntem încă foarte apropiați de momentul învierii, dezbaterile au înviat și ele chiar prin mail-uri trimise pe adresa Juridice.ro legate de această temă de luni seara. Întrebările care au fost trimise nu sunt strict legate de subiect și de aceea, confirmând faptul că dezbaterile.juridice.ro le-au primit, invitații o să încerce să răspundă la ele numai în măsura în care tema specifică acestei întâlniri este una care va lăsa timp. Și aici sunt două variante: o să fie timp prea mult teoretic, pentru că la prima vedere titlul sună așa generic și impersonal, ori să nu ne ajungă 1h-1h30, ni s-a mai întâmplat, pentru că tema este una cu profunde implicații practice. Astăzi suntem 6, figuri cunoscute dar și premiere. Doamna avocat Iuliana Leon, Senior Associate Țuca Zbârcea & Asociații.

Iuliana Leon: Bună seara! Mulțumesc pentru invitație!

Bogdan Dumitrache: Domnul avocat Dan Rareș Răducanu, Senior Partner Stoica & Asociații.

Dan Rareș Răducanu: Bună seara.

Bogdan Dumitrache: Să continuăm cu premierele. Domnul avocat Liviu Teodorescu, avocat în prezent, dar a fost Director General la Autoritatea Națională pentru Achiziții Publice.

Liviu Teodorescu: Bună seara! Mulțumesc pentru invitație!

 Bogdan Dumitrache: Mulțumim că ați venit! O doamnă senior, doamna Jenica Ioan, expert în achiziții publice, prima dată la dezbateri.juridice.ro.

Jenica Ioan: Mulțumesc foarte mult pentru invitație! Bună seara!

Bogdan Dumitrache: Și noi mulțumim pentru prezență. Și am lăsat la urmă pe capul răutăților din această dezbatere pentru că a lansat tema și va avea microfonul curând, doamna Ecaterina Milica Dobrotă, specialist în achiziții publice. Am mai văzut-o la dezbateri.juridice.ro. Mulțumim pentru prezență!

Ecaterina Milica Dobrotă: Și eu mulțumesc pentru invitație și pentru că ați dat curs acestei provocări.

Bogdan Dumitrache: Și atunci puțină publicitate și ne întoarcem cu tems propriu-zisă.

Ecaterina Milica Dobrotă: Să începem subiectul, după mine să spunem, destul de fierbinte. De ce îl consider un subiect atât de dur chiar fierbinte? Pentru că în practică foarte multe autorități contractante, ordonatori de credite, atunci când vine vorba de achiziția publică, cine o face, personalul de la compartimentul de achiziții. Spus mult personalul că foarte mult entități au câte o singură persoană. Această percepție nu este deloc corectă, având în vedere că de achiziție nu se ocupă o singură persoană. Într-adevăr ei zic: “Da, avem nevoie să cumpărăm un excavator, sau facem o concesiune.„ Cine se ocupă? Cel de la achiziții face documentația, alege ofertele și semnează contractul. Ce se întâmplă însă până face documentația? De aceea am și propus etapele achiziției. Pentru a ști cum se face o achiziție în mod corect, trebuie întâi să delimităm, să identificăm de fapt aceste etape ale achiziției. În acest sens, pentru a ne sprijini de fapt pe un act normativ, mergem la Hotărârea de Guvern 395/2016 la art. 8, și acolo se definesc etapele principale: etapa de planificare, etapa de organizare, și cea de implementare a contractului. Întorcându-mă la percepția ordonatorilor de credite cine face achiziția, ei totuși au și aici o bază legală de unde au pornit. De ce spun ei așa? Pentru că Hotărârea 395 tot la art. 2 instituie o regulă care în fiecare autoritate contractantă să existe un compartiment de achiziții. Este foarte frumos spus un compartiment de achiziții în condițiile în care în primăriile mici abia găsești o persoană căreia să-i desemnezi câteva din atribuțiile de achiziții, de întocmire a unei fișe de date, deșa este prea mult spus. Și dacă-i dăm unei astfel de persoane să mai facă și concesiune fără să cunoască detaliile, tipicul acelui contract nu putem garanta că avem o achiziție corectă. Mai mult decât atât, sunt instituții unde nu avem deloc personal. Deși se dă anunț pentru angajare personal în domeniul achizițiilor publice, nu vine nimeni. Am auzit anul trecut o rugăminte, să spun, a unui director de instituție că ar angaja chiar un debutant în achiziții. Îi interesează doar atât, să aibă certificatul de achiziții acela de 5 zile cum se face cursul de achiziții publice. Omul s-a dus la cursuri, a primit un certificat pentru acestea. Are toată bunăvoința, dar dacă pui un debutant care are doar certificat fără o zi de practică, echivalează cu a acorda un microbuz școlar unei persoane, unui șofer de 18 care și-a luat ieri carnetul. Acea instituție nu știe în ce se angajează, pentru că un debutant nu are cum să cunoască tot parcursul, toate detaliile, toată legislația. Este riscant să spui că vreau măcar un debutant să facă achizițiile. Și nu vorbesc neapărat de contracte mari, chiar și o cumpărare directă. Dacă nu respecți termenele minime impuse de lege, notificările la care te obligă Hotărârea 395, deja autoritatea contractantă este supusă unor riscuri mari. Și aici aș ruga-o pe doamna Jenica Ioan dacă ar putea să ne spună despre riscurile la care se supune autoritatea. Eu am zis doar unul deocamdată, sau nu le-am anticipat.

Jenica Ioan: Da. În primul rând cred că trebuie să mai lămurim o problemă. Noi avem în momentul acesta o specie poate mai specifică decât toate celelalte state membre. Dacă ne uităm pe pagina SAP, vedem că nr. de autorități contractante scrise în momentul acesta în SAP depășește 15000. Numai că acolo avem foarte multe autorități contractante care între timp nu mai funcționează. Ele nu sunt curățate între timp și dacă aveți curiozitatea și puteți urmări, o să vedeți că Ministerul dezvoltării apare de atâtea ori de câte a avut toate reorganizările, Ministerul educației, Ministerul sănătății, fiecare cum a fost organizat. În același timp mai avem un specific, pentru că din toate aceste 15000 în activitatea noastră de monitorizare am constatat că de fapt anual numărul de autorități contractante care sunt active prin achiziții directe, catalog electronic, s-au desfășurat de proceduri, a variat între 5000 și 7000, ca să vorbim de numere întregi. Procedurile adevărate, începând de la fosta cerere de ofertă pe vechea legislație, procedura simplificată pe noua legislație și celelalte proceduri prevăzute de legislația europeană și națională sunt desfășurate de un număr de aproximativ 3000 de autorități contractante. Diferența sunt acele autorități contractante mici care nu desfășoară decât achiziții directe. Gândiți-vă în același timp că, dacă aveți curiozitatea și accesul la instituțiile publice, veți vedea că undeva în jur de 7000 de autorități contractante sunt școli și grădinițe. Gândiți-vă că la nivelul unei grădinițe personalul care desfășoară activitățile administrative, activitățile suport a acelei instituții publice este un personal foarte redus. O contabilă care s-ar putea să fie contabilă și la grădiniță, dar și la școală, sau o contabilă care să aibă jumătate de normă la grădiniță și la primărie sau la altă instituție publică din localitate, o secretară și eventual poate un administrator sau un gestionar a tot ceea ce înseamnă patrimoniu din instituția respectivă. Prin urmare personalul care este în momentul acesta responsabil să desfășoare achizițiile publice, chiar dacă sunt cumpărări directe, ei răspund în fața organelor de control și pentru achiziția directă care trebuie făcută în conformitate cu art. 43 din 395 pe catalog electronic cu anumite justificări în ce condiții nu poate fi făcută din catalogul electronic când se poate duce pe excepția la alin. (3). Prin urmare ajungem tot la partea de organizare și tot la partea de personal necesar organizării. Chiar dacă doamna Dobrotă a spus în momentul acesta că în 395 avem cele trei etape care sunt date legislației achizițiilor publice, din experiența mea de administrație publică multiplă și economică, și de monitorizare a procesului de achiziții publice la nivel național eu o să încep cu un alt gen de etapizare pentru că sunt foarte multe activități anterioare achiziției publice căruia noi nu-i dăm foarte multă importanță de zi cu zi, dar ele sunt extraordinar de importante.

Și să știți că prima etapă procedurală este etapa de identificarea nevoilor și stabilirea oportunităților în respectiva instituție publică, autoritate contractantă. Indiferent că vorbim de o școală, de o grădiniță, sau vorbim de o unitate administrativ-teritorială mică, nevoia respectivă este identificată de foarte multe ori, ori la solicitarea cetățenilor, dacă este vorba de unitate de administrativ-teritorială, ori la cerința părinților, elevilor, profesorilor. În schimb ea, pentru a fi definită, pentru a i se stabili caracteristicile tehnice a acelei nevoi care trebuie achiționate, am nevoie de un personal specializat, pentru că în situația în care astăzi din nu știu ce motiv începe să plouă într-un colț într-o clasă dintr-o anumită școală sau grădiniță, degeaba se uită domnul profesor care este directorul școlii, că dânsul are o anumită specialitate, degeaba se uită gestionarul care, așa cum este legislația națională în momentul acesta, poate să aibă 8 clase și să nu fie specialist, degeaba îl chemăm pe domnul inginer de la Primăria din comuna respectivă în care este grădinița, că domnul inginer este inginer zootehnist rămas de pe vremea cealaltă care, din păcate, este obligat să facă o documentație pentru reparația tavanului de la grădinița respectivă. Pot apare nevoi multiple. Prin urmare, indiferent că suntem într-o școală, într-un internat administrativ-teritorial, într-o instituție, nevoile respective ca și într-o familie, ca și într-o casă. Dar atunci când casa este mai veche, nevoile sunt multiple, bugetul este redus. Și noi suntem obligați ân familie să ne prioritizăm cheltuielile. Din păcate, noi nu avem această cutumă a prioritizărilor cheltuielilor. Poate că ar trebui să pornim de la o cutumă și, ulterior, din practica, din buna practică pe care să o experimentăm de la o instituție la alta, să încercăm să îmbunătățim lucrurile. Nu vom ajunge niciodată la un ideal, dar cel puțin trebuie să diminuăm aceste riscuri pentru că riscul major este, plecând de la această nevoie neidentificată de o persoană specializată, să mă duc în momentul acela la o situație în care condiționez respectivele achiziții pe niște caracteristici tehnice eronate, și atunci achiziția pe care eu trebuie să o fac nu este una care să corespundă dacă vorbim din punct de vedere al controlului celor trei E-uri. O a doua etapă căreia noi trebuie să-i dăm foarte multă atenție și la care există riscuri este planificarea, practic, derulării proceselor de achiziție publică.

 Ecaterina Milica Dobrotă: Ca să intervin un pic, la primul risc de care ați zis dumneavoastră la identificare, translatând în Hotărârea 395, cei din achiziții trebuie să înțeleagă faptul că în lege această identificare va fi transpusă în strategia anuală de achiziție a instituției. Acolo ei își scriu obiectivele și cum le vor realiza? Deci le găsesc tot în normele Legii 98, 99 și 100.

 Jenica Ioan: Ar trebui să nu fiu de acord întru totul și o să vă spun de ce. Eu personal nu împărtășesc în momentul acesta ideea strategiei anuale de achiziții publice, și o să vă spun de ce. Din punctul meu de vedere, strategia anuală de achiziții publice este un document bugetar, nu un document de achiziție publică. În această strategie anuală e achiziții publice, așa cum am și spus puțin mai devreme și spune și 395, trebuie să fie o descriere detaliată a oportunităților din buget bugetate. Prin urmare aceea, dacă mă întrebați pe mine, ar trebui să fie un document bugetar care trebuie să stea în spatele bugetului, nicidecum planului anual de achiziții. În condițiile în care, dacă ne ducem pe specificitatea planului anual de achiziții și el se face doar pe valoare estimată, niciodată planul anual de achiziții publice nu va fi egal cu bugetul. Planul anual de achiziții publice se referă doar la acele proceduri pe care eu le inițiez în anul respectiv. Bugetul are în el și părți pentru contractele în derulare sau pentru contractele subsecvente ale acordurilor cadru care sunt mai mari de un an calendaristic. Și atunci practic strategia anuală de achiziții publice, din punctul meu de vedere, ar trebui să fie un document bugetar și nu ar trebui să împovăreze și mai mult activitatea de achiziții publice Departamentului de Achiziții Publice, din punctul meu de vedere, cum nici măcar strategia de contractare nu trebuie făcută de Departamentul de Achiziții Publice, ceea ce este un document cumulativ al instituției la care trebuie să conlucreze și partea de buget. Pentru că el știe foarte bine cum face, cum finanțează, trebuie să lucreze acele departamente tehnice care inițiază practic caietul de sarcini pentru că nu acel DAP trebuie să facă caietul de sarcini, ci acele departamente de specialitate care sunt practic responsabile de derularea acelei activități publice în cadrul acelei instituții.

 

Ecaterina Milica Dobrotă: Deja s-a creionat o echipă chiar în partea aceasta de identificare. La partea de stabilirea nevoilor avem nevoie de cei de la tehnic, toate direcțiile de specialitate, avem nevoie de economistul instituției, contabilul șef să spunem, avem nevoie de cel de la achiziții să ne spună cam ce proceduri ar merge, dar deja avem de jurist, ne mai dă și el niște detalii. Dar deja avem o echipă din cel puțin 4 compartimente. Peste toate acestea mai vine la urmă și directorul și spune: asta facem sau asta nu facem. Asta simplist vorbind.

 

Liviu Teodorescu: Păi chiar legea spune că trebuie să fie minim 3 din compartimentul de achiziții din care 2 trebuie să aibă studii superioare. În realitate nu se întâmplă așa fiindcă o bună parte din autoritățile contractante sunt și prin mediul rural, primării, unde cu greu reușești să găsești o persoană cu studii superioare.

 

Iuliana Leon: Aș vrea să facem un rezumat de la început a ceea ce s-a spus până acum. Am pornit de la lipsa personalului, am ajuns la constatarea că este nevoie de o profesionalizare a personalului responsabil cu achizițiile publice până la munca în echipă. Și într-adevăr este o muncă de echipă și așa este și Departamentul Juridic, să-i spunem, generic are un rol determinant în structurarea din punct de vedere legal a unei achiziții publice. Și de aceea cred că într-adevăr este o muncă de echipă. Și este foarte bine că s-a precizat faptul că identificarea nevoiei trebuie să fie reală, de asemenea în timp real și nu atunci când chiar trebuie realizată o achiziție pentru că se crează o presiune și asupra departamentului care se ocupă cu redactarea documentației de atribuire și cu derularea întregii proceduri de atribuire, pentru că este o întreagă etapă de derularea procedurii de atribuire. Și atunci această presiune poate avea diverse efecte. Și aici știm că se poate ajunge în faza fie de contestare, fie chiar de realizarea unui proiect de achiziții publice poate cu evoluție defectuoasă. Pentru că dacă nu a fost suficientde bine pregătită într-un timp real și cu participarea tuturor persoanelor cu competențe sau cu abilități care ar putea să aibă un rol esențial în derularea unei achiziții publice, într-adevăr efectele pot fi dezastruoase, sau nu pot fi cele mai bune. Și atunci este o muncă de echipă, așa este.

 

Jenica Ioan: Păi tocmai pentru a susține lucrul acesta și a ajunge practic la etapa de care discuta și doamna Dobrotă, întocmirea documentației de atribuire care are cele 4 elemente esențiale, caietul de sarcini, fișa de date, draftul de contract și strategia de contractare. Eu îmi susțin în continuare punctul de vedere și vă dau foarte multe exemple și vă rog, mai ales dumneavoastră care aveți experiență practic în litigiile respective, o să vedeți că nu aveți cum să mă contraziceți în condițiile în care, caietul de sarcini dacă nu este întcomit de specialist, și legislația spune că poate fi întocmit de departamentul din cadrul instituției sau poate fi externalizată activitatea. Problema noastră majoră în momentul acesta, știm că în perioada anterioară de programare am pierdut foarte mulți bani pe contractele de lucrări datorită proiectelor. Deci noi avem o problemă cu serviciile de proiectare. Proiectele au fost de slabă calitate sau executate cu mult înainte de a se lansa practic procedura și de a se da ordinul de începere al lucrărilor. Și atunci când este vorba de o lucrare nouă, nu avem nici un fel de probleme. Când avem în schimb o reparație capitală, avem o problemă majoră, pentru că în general legiuitorul spune așa: “Atunci când am o reparație curentă, nu se schimbă nimic din indicatorii tehnici ai respectivei investiții. Când am o reparație capitală, eu fac reparația capitală ca să aduc practic investiția la indicatorii tehnici inițiali. Iar când am o modernizare, nu fac altceva decât îmbunătățesc indicatorii tehnici inițiali.” Dacă eu am o reparație capitală de făcut, deci trebuie să aduc practic investiția la indicatorii tehnici inițiali, el are un grad de uzură la momentul la care proiectantul îmi face studiul de proiectare și îmi spune de ce este nevoie. Cu cât eu întârzii foarte mult lucrarea, cu atât gradul de uzură se accentuiază. Și dacă sunt pe bani europeni și știam cum sunt ghidurile toate făcute, diferența toată era practic cheltuiala neiligibilă și era practic o pierdere, și a fost o pierdere. Avem și situații în care proiectele, serviciile de proiectare n-au fost de cea mai bună calitate. Să nu ne ascundem după degete că am avut și situații în care în momentul în care s-a recepționat proiectul de acel personal nespecializat, pentru că dacă instituția avea personalul specializat, își făcea singur proiectul, nu pot la recepție la ultima fază să pot să recepționeze cineva un proiect de proiectare pe cineva care nu este specializat, nu se uită, nu știe să spună dacă într-adevăr acel proiect este de calitate sau nu este de calitate sau nu este de calitate. Și s-au întâmplat în foarte multe situații, și în practică știți și dumneavoastră că așa se întâmplă, când o lucrare a avut probleme datorită faptului, datorită viciilor de proiectare.

 

Iuliana Leon: Și de asemenea și pregătirea studiilor de fezabilitate. S-a constatat că studiile de fezabilitate sunt redactate de o manieră destul de precară, fără a realiza toate studiile de teren necesare și sunt într-o strânsă legătură cu serviciile de proiectare cu calitatea serviciilor de proiectare. Și, într-adevăr, serviciile de proiectare s-au bazat pe studii de fezabilitate care au fost contractate cu o perioadă considerabilă de timp în urmă, și atunci au condus la serviciile de proiectare de o calitate precară. Însă s-a remediat această situație apărută des în trecut, și acum există obligația actualizării studiilor de fezabilitate, s-ar putea să nu mai întâlnim această situație poate pe viitor.

 

Dan Rareș Răducanu: Și ca să o completez pe colega mea referitor la aceste studii de fezabilitate, aș putea să mă refer și la planurile care sunt furnizate de către autoritățile contractante. Am întâlnit în practică situații în care s-au furnizat planuri pe baza cărora s-au făcut oferte de canalizare. Asta este un caz practic. Oferte de canalizare într-o zonă în care nu existau străzi, dar pe plan acele străzi existau, era câmp viran. Când constructorul s-a dus acolo să monteze țevile, canalizarea, a constatat că era teren viran, dar pe planuri apărea strada cutare, strada cutare… Este ireal ce se întâmplă în practică. Și asta vine tocmai din această chestiune, lipsa de specialiști, de personal calificat. Și aici există un studiu mai vechi din 2008 la nivelul Uniunii Europene, și s-a constatat că 83% dintre resursele irosite în cadrul unei achiziții publice se datorează acestei lipse de profesioniști și doar 17% corupției. Cred că este și la noi în țară o astfel de situație. Tot legat de această lipsă de profesionalism aș mai aminti și această obstinație cu care autoritățile publice din România insistă pe varianta achiziției la prețul cel mai scăzut. Este obsesiv la nivelul Uniunii Europene în ultima perioadă cerința să se renunțe cât mai mult la această variantă, și să se adopte această variantă doar atunci când într-adevăr este posibil ca prin această metodă de calcul prețul cel mai scăzut să se facă o achiziție competitivă. Pentru că dacă luăm o autostradă, una este să facem autostradă cu un anumit tip de material care se strică mai greu sau durează mult mai mult la un preț mai mare, și alta este să se realizeze o autostradă la un preț mai mic, cu materiale de calitate proastă care într-un an de zile să necesite o nouă reparație capitală. Mama mea are o vorbă, și eu mi-o aduc aminte de multe ori când lucrez în achiziții publice: „Suntem prea săraci ca să cumpărăm lucruri ieftine, pentru că lucrurile ieftine se strică foarte repede.”

 

Ecaterina Milica Dobrotă: Dar ar trebui să pronim de la ce spuneți dumneavoastră și la exemplul dat de doamna Jenica Ioan. Noi vrem ceva, un lucru de calitate, dar cine stabilește calitatea acelui produs, acelei lucrări, trebuie să avem un specialist. Din punctul meu de vedere, ca să fac o achiziție trebuie să pornesc de la coadă, ce vreau, vreau un drum de 2 km să treacă pe el camioane. Deci trebuie acest drum să reziste la atâtea tone atâți ani. Cine îmi face acea documentație? Și o iau de la coadă, îmi trebuie un specialist care să-mi realizeze un proiect, deci nu unul de la achiziție, acea persoană care îmi va face de fapt documentația va răspunde și de contract. El va urmări de fapt contractul, pentru că știe cel mai bine.

 

Dan Rareș Răducanu: Este inginerul din contract. Și care s-ar putea fi extinsă idea aceasta la nivelul mai multor tipuri de contracte.

 

Ecaterina Milica Dobrotă: De fapt responsabilul de contract, cel care va implementa cee ace se va cumpăra, el este chiar persoana sau compartimentul care realizează caietul de sarcini, care identifică necesitatea. Bine, necesitatea se identifică la nivelul autorității, cum a zis doamna Jenica Ioan, văd obiective, văd care este scopul pentru care sunt înființată eu instituție. Dar cine este responsabilul de contract știe ce vrea, pentru că el trebuie de fapt să aducă indicatorii să identifice elementele tehnice.

 

Jenica Ioan: Cerința tehnică minimală pe care trebuie să o îndeplinească.

 

Ecaterina Milică Dobrotă: Se transpune, să spunem, în acel referat de necessitate. Înpractică am lucrat și pentru autoritate contractantă, și pentru ofertant, și mulți au zis că referatul de necessitate îl face cel de la achiziții. Nu-l fac eu responsabilul de achiziții, pentru că eu nu știu care sunt etapele unei realizări a unui drum, nu știu materialele, nu știu cerințele, ce operatori economici sunt capabili să-mi furnizeze de exemplu un echipament medical. Eu nu știu ce legislație se aplică pentru furnizarea unui tomograf. Tot responsabilul de contract, fizicianul, medicul, cine sunt, va gestiona acel apparat medical, știe ce parametri trebuie să primească, să rezulte, să aibă acel aparat. Deci cel care este responsabil de contract, tot el vine și-mi dă referatul de necessitate pentru a fi transpus pe urmă în fișa de date. Dar în spatele referatului de necessitate venim cu un caiet de sarcini, cu detaliile tehnice.

 

Bogdan Dumitrache: Dar chestia asta este reglementată sau este obiect de discuție.

 

Ecaterina Milică Dobrotă: Reglementată este doar obligația atorității de a avea un compartiment de achiziții șisă fie sprijinită de celelalte compartimente din cadrul autorității contractante, dar nu se spune care. Dar toate compartimentele din cadrul instituției au nevoie de achiziții. Dacă sunt de exemplu Primărie, sunt la serviciul de taxe și impozite, îmi trebuie hârtie de copiat, îmi trebuie toner. Eu spun ceea ce vreau și atunci fac un referat de necesitate se duce către achiziții. Dar, asta spun, că partea de achiziții trebuie  sprijinită de toate celelalte compartimente.

 

Dan Rareș Răducanu: Nu știu dacă este suficient întotdeauna. Foarte rar este suficient ca departamentul de achiziții să fie sprijinit de compartimente din cadrul aceleiași instituții. Exact cum ați spus dumneavoastră, sunt extrem de multe situații în care pregătirea de specialitate a oricărui compartiment din cadrul respectivei instituții este precară, exact în exemplul dat mai devreme. Încep niște infiltrații într-un spital, să spunem. Evident că dacă se achiziționează un tomograf, acolo există niște specialiști care pot să analizeze, să vadă ce tip de tomograf au nevoie, raportul calitate-preț. Dar dacă este vorba despre niște infiltrații într-un spital sau școală, acea școală sau acel spital n-are cum să beneficieze de expertiza necesară pentru a estima exact ce are nevoie, și atunci în mod normal trebuie să apeleze la specialiști. Sigur că în mod normal se poate apela la specialiști, și mă refer la specialiști tehnicieni, nu specialiști în achiziții publice, poate chiar experți tehnici. Există o pleiadă întreagă de experți tehnici autorizați de Ministerul Justiției în domeniul construcțiilor, în domeniul agricol, în domeniul topo, ș.a.

 

Iuliana Leon: Dar acum se pot consulta cu piața. Există etapa prealabilă a consultării pieței și se pot consulta cu piața autoritățile contractante care nu beneficiază de un sprijin tehnic din partea departamentelor interne, fie nu dețin suficiente abilități sau competențe, cei care lucrează în domeniul achizițiilor publice. Am observant chiar că este un instrument foarte des utilizat și pentru estimarea valorii unui contract, și pentru anumite caracteristici tehnice de asemenea am observat că sunt multe solicitări de consultarea pieței. Din perspectiva autorităților contractante nu pot să vorbesc să spun ce anume primesc ca urmare a acestei consultări cu piața, însă se pot organiza și întâlniri cu organizații profesionale, și cu experți în sensul de a purta un dialog și de a invita la dialog până la urmă autoritățile contractante pe această cale, pe calea consultării pieței și de a obține rezultatul dorit, de a ști care sunt tendințele, pentru că până la urmă și aceasta contează. Când realizezi o achiziție publică, te gândești că este o achiziție care va fi utilizată pe o perioadăde timp. Și atunci te interesează care sunt tendințele, care sunt ultimii operatori economici pe piață care au cele mai mari și cele mai bune rezultate, și atunci poate consultarea cu piață ar fi un instrument de lucru util. De asemenea sunt foarte bine identificate exemplele autorităților contractante care activează la nivel local. Și așa este, nu au personal, trebuie să admitem și să recunoaștem, sau personalul nu este sufficient de motivate de a lucra în domeniul achizițiilor publice și recompensat, recompensarea însemnând desigur și participarea la cursuri, și expertiza în sensul de a participa la bune practici. Și aici iarăși societatea și experții din achiziții publice din nefericire  nu organizează întâlniri în care să se discute bunele practici, chiar noi specialiștii între noi, desi, cât ai studia într-un domeniu tot mai ai de învățat. Și atunci poate și pe această cale a achizițiilor centralizate, pentru că se va înființa autoritatea de achiziții centralizate, atunci ar fi o ocazie bună de a se utiliza această unitate de achiziții centralizată.

 

Jenica Ioan: Aș vrea să intervin puțin. Am spus la început că am lucrat în Administrația Publică Locală. De prin 93 sunt formator și am tot discutat și cunosc foarte bine structurile associative din România. O să încerc să vă sduc la cunoștință următoarea situație. Tot ce ați spus dumneavoastră este foarte frumos, teoretic este frumos, este greu de pus în practică în România. Și o să vă explic un lucru. Nu știu să vă mai spun procentul, dar eu mi-l mențin 50% din comunele din Țara Românească se confruntă cu următoarea situație: “Doamna Maria, contabila din comuna respectivă trebuie să știe întreaga legislație pe care o știe direcția de 300 de personae doamnei Firea. Dacă te duci la salariații doamnei Firea din Primăria generală, șefa de serviciu știe numai problema de buget, nu știe nimic. Nu la mine, te duci la doamna director de la contabilitate, te duci la doamna director de la achiziții, te duci la domnul director de la contracte. Pe când doamna Maria de la comuna cutare trebuie să știe toată legislația, inclusiv a achizițiilor publice, că întâmplător nu vine nimeni să facă achiziții publice în comuna respectivă, mai ales cu studii superioare. Și gândiți-vă că doamna aceea nu pentru faptul că este dânsa incapabilă să înțeleagă, nu are timpul material necesar, că are și o situație socială în mediul rural de o semință de urban. Doamna Maria se trezește dimineață de la porci, de la vacă și vine la Primărie. La Primărie face și salarii, și să știți că articolul contabil pe care-l face și trebuie să-l știe pentru a înregistra salariile din Primărie este același pe care trebuie să-l știe și cea de la București, numai că ea are 15000 lei, și Bucureștiul are un miliard și jumătate. Diferența este de cifră, dar nevoia de cunoaștere a planului de conturi, a tot ceea ce înseamnă legislație în domeniu, este aceeași. Nu are timpul material necesar.” Eu vă spun că suntem noi, cei care lucrăm în instituția de specialitate și tot avem nevoie zilnic să mai citim, să mai vedem, dar acești oameni care sunt singuri acolo și nu pot face lucrul acesta. Și aici intervin cu nevoia, dacă vrem, și chiar dacă pot fi acuzată că am anumite vârste și poate sunt nostalgică după anumite etape procedurate de înainte de 89, înainte de 89 era cea normare a muncii pe care nu nu vrem să o mai facem acum, pentru că dacă noi ne-am face în momentul acesta, și suntem obligați  să avem procedure de sistem la nivel instituțional, procedure operaționale. Proceduri operaționale în care eu să-mi etapizez toți pașii, toate activitățile pe care eu trebuie să le fac în desfășurarea de zi cu zi a activității mele în instituția respectivă. Această procedură operațională poate fi normată, am scoate momentul acela, exact numărul de persoane de care avem nevoie, și atunci putem să mergem și pe ideea de a angaja oamenii pe care îi aducem în administrații cu anumite specialități profesionale, niciodată nu cred că vom ajunge să stingem și să reducem aceste riscuri, dar cel puțin le diminuăm și le îmbunătățim activitatea. Trebuie să găsim acelei situații în care a devenit deja foarte uzuală creșterea capacității administrative în România. Lipsa resursei umane, nu neapărat specializată, lipsa resursei umane numeric necesară desfășurării activităților pentru că responsabilitățile cresc. Am scris noi lege de strategia anuală. Vreau să vă întreb și eu cine credeți dumneavoastră că poate să facă strategia anuală la grădinița de care discutam, la școala de care discutam, și la aceste comune de care vă spun în momentul acesta?

 

Bogdan Dumitrache: Compartimentul doamna Maria.

 

Ecaterina Milica Dobrotă: Corect, compartimentul doamna Maria, cum l-am întâlnit anul trecut într-un proiect mare cu ANAP-ul. Doamna Maria este contabil, are viză de control financiar preventiv, este responsabilul cu achiziția, se ocupă de situațiile de urgență. Maxim ce am întâlnit eu în proiectul de pregătire a personalului implicat în control financiar preventiv, am întâlnit 5 într-unul, ceea ce este enorm de mult și se încalcă foarte multe. Dar ce m-a impresionat, cei din aceste instituții au atâta dăruire față de instituție, față de ceea ce fac, vor să cunoască cum se face, chit că-i contabilitate pe achiziții, dar cel puțin pe zona de care vorbim de achiziții m-au impresionat prin dăruirea lor. Și am ajuns deja la o artă persoană din echipa de achiziții, cea responsabilă cu viza de control financiar preventiv. S-a întocmit referatul de necesitate, caietul de sarcini, avem specialistul tehnic, se trimit documentele la zona de achiziții să dea drumul la procedură. Vorbim de o strategie de contractare, este mult spus, mai ales în instituțiile foarte mici. Dar această strategie de contractare unde se includ cerințele de calificare și detaliile ce se translatează în fișa de date trebuie avizată de către controlul financiar preventiv. Dacă trebuie vizată de controlul financiar preventiv, eu sunt doamna Maria să spun, eu am făcut fișa de date, eu am făcut caietul de sarcini, tot eu pun și viza de control preventiv, nu este altcineva.

 

Jenica Ioan: Și draftul de contract.

 

Ecaterina Milica Dobrotă: Da, și draftul de contract.

 

Bogdan Dumitrache: Poate fi foarte ascuțit.

 

Ecaterina Milica Dobrotă: Da, dar v-am spus, este foarte multă dăruire, foarte multă responsabilitate pe acea persoană. Și au întrebat: “Cum să facem? N-avem cum.” Deci deja sunt câte meserii. Dacă pune și pe draftul de contract, că tot aceeași persoană face și draftul de contract, poate o persoană care n-are studii juridice să facă un draft de contract?

 

Iuliana Leon: Tocmai la aceea mă gândeam că ar fi poate util și fiindcă s-a atins atât de multe problematici din domeniul autorităților contractante care nu au suficient personal. Există totuși în contra partide și autorități contractante care au personal suficient, sau să presupunem la un nivel adecvat ca să putem să avansăm discuția către un alt nivel, totuși este bine  să spunem că este necesară profesionalizarea acestei meserii în sensul că specialistul în achiziții publice chiar trebuie să dețină suficiente cunoștințe și competențe ca să poată să organizeze și să structureze o achiziție public. Și, este adevărat că procesul de recrutare poate fi unul dificil cum a spus doamna Dobrotă la începutul acestei prelegeri. Și sunt de acord că poate fi dificil să cointeresăm persoane din exterior care să-și dedice și să-și dorească o carieră în domeniul achizițiilor publice. Poate fi dificil să le identificăm. Totuși, dacă le-am identificat este util și mai mult decât util să acordăm o importanță deosebită participării acestora la cursuri, la o formare profesională continuă pentru că avem pe de o parte formarea inițială care este adevărat că poate fi dovedită prin participarea la cursuri de scurtă durată cum s-a și menționat anterior, pe de altă parte este bine să salutăm faptul că au fost create cursuri post universitare și cursuri de master în domeniul achizițiilor publice și este adevărat că nevoile sunt nelimitate, dar este bine să tindem către un ideal. Probabil că sunt mai idealistă din fire, dar este bine să tindem către un ideal și personalul care lucrează în domeniul achizițiilor publice și își desfășoara activitatea în domeniul achizițiilor publice ar trebui să tindă către o perfecționare continuă. Și probabil că aici ar trebui să acordăm mai mult atenție, pentru că văzând la nivel central și poate diseminând informația în teritoriu și sunt lectori care se deplasează în teritoriu care au o serie de seminarii pe care le țin cu succes și acolo probabil că ar fi o soluție care în a ajuta personalul care își desfășoara activitea în autoritățile contractante la nivel local să dobândească acele cunoștințe și abilități pentru a se forma profesional în mod continuu și pentru a-și dezvolta cariera până la urmă în acest domeniu, pentru că după cum spunea și doamna Dobrotă, erau persoane dedicate care și-ar dori să facă lucrurile foarte bine ceea ce este un început foarte bun.

Ecaterina Milica Dobrotă: Într-adevăr, se poate face o carieră foarte frumoasă în zona de achiziții. Avem persoane care sunt de ani de zile în acest domeniu și chiar doresc să cunoască mai mult. Într-adevăr, cursurile post universitare sunt o soluție imediată și mă bucur să văd că apar tot mai multe. La Galați s-a înființat un curs post universitar pe zona de achiziții. La Galați este de 3 luni. La Cluj un curs la a treia serie de 6 luni și oamenii vin din diverse județe. Îi admir că vin de la distanțe mari, după orele de program vin sâmbăta și duminica, se dedică. Îi apreciez foarte mult, pentru că fac un efort. Înseamnă că sunt conștienți de ceea ce vor să facă, le place ceea ce fac, își doresc să se dezvolte. Dar aceasta este o dezvoltare profesională imediată. Din punctul meu de vedere, ar trebui pornit undeva mai la bază. Și cum aceasta? În universități să apară profesia, de fapt nu în universități. Ca să pot să introduc în universitate un curs de achiziții, să definesc o profesie, întâi trebuie să am un act normativ. Ca să spun: Da, după ce faci secție de achiziții publice. Tu poți să devii specialist în achiziții. Și merg pe exemplul experților contabili. Eu am făcut partea economică, după ce am terminat facultatea am dat pentru a fi expert contabil. Am avut acel examen de admitere, de acces la profesie, trei ani de stagiatură și după examenul de aptitudini. Dar în această perioadă am dat două examene, a trebuit să citesc, am fost supusă unui filtru și am dovedit timp de trei ani am făcut și practică. În achiziții, din păcate, nu avem așa ceva. E un debutant care a dat ieri examenul pentru acel certificat. Aceasta mi se pare o conduită corectă pentru a avea o profesie, pentru a avea niște oameni pe care ne bazăm, pentru că acei oameni au în mâini, li se pun de fapt în mâini niște valori foarte mari. Și nu putem spune că avem o utilizare eficientă a fondurilor dacă nu știm cum să cumpărăm.

Bogdan Dumitrache: Știm dacă să cumpărăm ceva că și aceasta este o primă problemă.

Ecaterina Milica Dobrotă: Și cum am zis mai devreme, o decizie imediată într-adevăr, o soluție imediată în cursul post universitar că timp de trei-șase luni omul se școlește. Din păcate, nu conștietizează mulți că au nevoie de o pregătire atât de puternică, cu atât de multe informații. Pe de altă parte ne întrebăm de ce pleacă oamenii după doi-trei ani, pentru că fie nu fac față presiunilor și presiunilor nu că i-ar împinge cineva de la spate să cumpere într-un anumit fel. Văd că vin controale și controlul constată: „N-ai respectat un termen, n-ai făcut… .”

Bogdan Dumitrache: Adică există o disproporție între exigența în care se face controlul și realitatea că oricum avem un personal foarte redus numeric.

Dan Rareș Răducanu: Și la modul în care se face controlul aș îndrăzni să merg chiar mai departe. Există lipsă de profesionalism și la nivelul instituțiilor care fac controlul, din păcate. Studiul la care m-am referit s-a făcut la nivelul UE, nu că dacă acolo și-au pus problema care este lipsa de profesionalism în instituțiile care fac controlul. Din păcate, la noi am constat inclusiv la nivelul Curții de Conturi lipsă de profesionalism, inclusiv la nivelul direcțiilor specializate din cadrul autorităților publice mari care vin și fac controale. Și audit public intern am descoperit, de asemenea, lipsă de profesionalism constatată de instațele judecătorești și de către SNSC chiar.

Bogdan Dumitrache: Deci nu este valoare de optim ce vorbiți de confirmarea a ceea ce… .

Dan Rareș Răducanu: Nu, nu, din păcate și lipsa de profesionalism.

Ecaterina Milica Dobrotă: Aici aș veni și cu recomandarea comisiei europene din 5 octombrie 2017. Îmi place tare mult titlul acestei recomandări „Recomandarea comisiei cu privire la profesionalizarea achizițiilor publice. Construirea unei arhitecturi pentru profesionalizarea achizițiilor publice”. Mi se pare că prin acest titlu, prin această sintagmă de construirea unei arhitecturi definește ceea ce avem de făcut, de  fapt, pe zona aceasta. Nu se referă doar la România, este vorba de recomandarea comisiei. Și când spunea domnul Răducanu la pct. 2 avem parte de resurse umane: Îmbunătățirea formării și gestionarea carierei responsabililor cu achizițiile publice… . Și avem de a face, sunt nominalizate categoriile de participanți: … responsabili cu achiziții publice și anume persoane implicate în achiziționarea de bunuri, servicii, lucrări, precum și auditori,i și funcționarii care răspund de analiza cazurilor privind achizițiile publice trebuie să aibă calificările, formarea, competențele și experiența necesară pentru nivelul lor de responsabilitate. Și este absolut normală o astfel de cerință de profesionalizare, pentru că Legislația s-a schimbat, avem directivele noi, cazuistica se schimbă, vedem Curtea Europeană. Curtea de Justiție a Uniunii Europene a dat într-un fel o decizie  acum zece ani. Acum vine în temeiul noilor acte și spune altceva. Deci în continuu trebuie să ne pregătim, să ne profesionalizăm. Și acestea au fost transpuse și în strategia de achiziții din Hotărârea 901/2015.

Iuliana Leon:  Pe de altă parte Comisia Europeană în această recomandare precizează că nu are intenția de a impune un model specific pentru statele membre și doar își propune să ofere câteva recomandări de fapt în care să arate în ce direcții ar trebui și este recomandabil să fie îndreptate eforturile statelor membre pentru profesionalizarea personalului care-și desfășoara activitatea în domeniul achizițiilor publice. Ca atare, tot la nivelul statelor membre și de fapt tot statele membre trebuie să-și găsească cea mai bună cale să o construiască, de fapt să-și analizeze probabil propria practică și să-și analizeze propriile probleme cu care să confruntă, să găsească soluții și atunci să găsească o structură. Adică ceea ce am discutat cu privire la probleme și la deficiențe ale sistemului pe care le știm într-adevăr și lipsa profesională este una dintre ele, pe de altă parte și profesionalizarea, și formarea continuă este o soluție.

Bogdan Dumitrache: Nu întâmplător văd că este recomandarea, dar mâine-poimâine Regulament și poate ne trezim și cu un ofițer de achiziții publice, după ofițer pe protecție. Deci dinamica este… .

Dan Rareș Răducanu: Primul panel care se referă Comisia Europeană în recomandarea respectivă este referitor la politica de profesionalizare cu sprijin politic la nivel înalt. Adică de la nivel politic la nivel înalt din fiecare stat membru trebuie să vină în primul rând schimbarea până la urmă a mentalității ceea ce este foarte dificil de făcut. Într-adevăr fiecare stat membru are propriile particularități numai că nu știu dacă România, cel puțin în momentul de față își poate permite să aibă propria viziune sau o viziune diferită de cea a altor state membre, pentru care au trecut deja printr-o serie de modificări și actualizări ale Legislației acest mult discutat oficiu național pentru achiziții centralizate. Chiar ieri am văzut o revoltă a autorităților publice de nivel mic, ca să zic așa. Se revoltau împotriva acestor idei de constituire a acestui oficiu pentru achiziții centralizate ca și cum noi am fi inventat roata. Ele există deja în Franța, există deja în alte state membre. Eu cred că de aici trebuie să pornim, trebuie să găsim un model care poate nu este identic cu cel românesc, pentru că nici nu are cum să fie identic cu cel românesc, dar să pornim de la un model care funcționează în alte state membre și să-l dezvoltăm într-adevăr, să-l adaptăm pe cât se poate realităților cotidiene. Nu vreau să intru în speculații referitoare la motivele care îi determină pe unii conducători unor astfel de autorități publice de a condamna să spunem acest oficiu de achiziții centralizate. Eu cred că este un pas înainte. El face parte din strategia de dezvoltare privind achizițiile publice din HG 901/2015. RP nu este o invenție a noastră, deci cred că este o idee bună și mai ales eu aș merge mai departe. Apropo de doamna Maria despre care am tot vorbit mai devreme.

Ecaterina Milica Dobrotă: Cred că multe doamne o să sughițe, pentru că se simte în postura aceasta.

Dan Rareș Răducanu: Da, așa este. Am participat la seminare de achiziții publice și într-adevăr am văzut foarte multe astfel de doamne Marii în public, venite din toate colțurile țării la București, cu probleme punctuale, probleme care le ardeau.

Bogdan Dumitrache: Poate cu frică vin.

Dan Rareș Răducanu: Nu știu. Întotdeauna este o mare frică. Am sesizat la fiecare dintre aceste doamne Marii care puneau întrebări sau domni Marian, sau Ion, să le spunem.Fiecare astfel de persoane care lucrează în achiziții publice, am sesizat o frică, pentru că într-adevăr este extrem de greu să acoperi tot, probleme sunt deși suma în discuție dacă ne uităm noi să spunem obișnuiesc sume foarte mari, de la proiecte foarte mari nu ni se par una imensă, dar pentru o doamnă Maria de la comuna X din România… .

Bogdan Dumitrache: Și pentru bugetul respectiv și apropo de ideea de insovență a unităților administrativ teritoriale, Doamne ferește.

Dan Rareș Răducanu: Și eu mă raportez chiar la bugetul doamnei Maria care este foarte mic, să spun așa, este într-adevăr o mare problemă, este o mare răspundere, ca să nu mai vorbim de problemele penale care se pot naște dintr-o neglijență într-un astfel de serviciu.

Jenica Ioan: Și nu este neglijență, este neștiință. Și neștiind se va struni incapacitatea intelectuală, ci neputința de a acoperi timp material necesar.

Dan Rareș Răducanu: Din punct de vedere penal… .

Jenica Ioan: Știu, nu este diferență.

Dan Rareș Răducanu: Aceasta se numește neglijență în serviciu, pentru că i se pretinde să știe. Dacă a semnat fișa postului că trebuie să facă aceasta, i se pretinde să facă aceasta. Dacă nu a făcut aceasta conform reglementărilor, asta deja se poate traduce inclusiv în domeniul penal. Nu este doar o problemă civilă sau de răspundere adminitrativă, sau răspunderea funcționarilor publici. Și este tragic să fie așa. Și atunci una dintre soluții, iarăși sunt foarte conștient că din punct de vedere politic este foarte greu să ajungem acolo. Una dintre soluții este constituirea de autorități contractante. Care este permisă de Legislația românească de ani de zile, dar eu personal nu am întâlnit nici un caz practic. Deci de când sunt nu am întâlnit nici un caz practic în care comuna C cu comuna Y și comuna Z doresc să își facă un drum.

Jenica Ioan: Legea 270, art. 24 ind. 1 care s-a introdus tocmai în vederea asocierii în astfel de situații.

Dan Rareș Răducanu: Știu, aceasta spun. Legislația permite de ani de zile.

Iuliana Leon:  Însă la nivel european au fost inițiate proiecte transfrontaliere.

Dan Rareș Răducanu: Da, nu mai vorbesc. De exemplu, România cu Bulgaria, podul de la Ruse. Am ajuns în situația în care Bulgaria și-a făcut partea ei și noi nu ne-am făcut partea noastră. Dacă era un consolț de țări care făceau acel port.

Iuliana Leon:   Autorități contractante.

Dan Rareș Răducanu: Mai eram într-o astfel de situație? Și aceasta dacă la nivelul statului român nu se poate ajunge la o înțelegere cu un alt stat membru să contruiască un pod de tranfer se asociere de autorități contractante. Ce pretenții să avem de la niște spitale, să spunem? Mai multe spitale care doresc să cumpere consumabile. Una este ca un spital să cumpere 20 de mii de consumabile la un anumit preț și alta este să vină 4-5 spitale să cumpere peste 100 de mii de consumabile sau poate 200 de mii de consumabile care să vândă angro poate la un alt preț. Deci este bine pentru toată lumea.

Liviu Teodorescu: Da, dar în cazul acesta mici satrapi locali fără instrumentele… .

Dan Rareș Răducanu: Aceasta nu am vrut să speculez.

Bogdan Dumitrache: Deci avem și explicația. În măsura în care firmele ar avea vereai tuturor primarilor atunci un consorțiu s-ar putea.

Jenica Ioan: Vă rog să rețineți următorul lucru că noile directive în momentul acesta introduc și obligativitatea lotizării. Situațiile pe care le spuneți dumneavoastră, deci mai există…, haideți să mutăm nu neapărat vina și la nivelul directivei, dar și directiva a venit cu această idee a obligativității lotizării. Obligativitate! Deci până acum justifica de ce lotizezi, de ce nu lotizezi. Și atunci, chiar dacă am face ceea ce spunem noi asocierea, sunt obligată în momentul acela să lotizez pe cele cinci spitale care s-au asociat și am obligația, că aici este problema, trebuie să justific de ce oblig să se participe operator la fiecare lotcă. Eu am obligația conform anunțului Regulamentului European, el să bifeze că poate să depună operatorul doar pe un lot, pe mai multe loturi sau doar pe un lot. Acum trebuie să și justific. Așa îmi spune Regulamentul European, noul formular. Prin urmare, ceea ce spuneați dumneavoastră este foarte greu de pus în practică, de a scoate momentul acesta anumite cutume care s-au creat. Eu nu aș zice neapărat. Știți ce se întâmplă? Nu aș zice neapărat, poate că sunt puțin Avocatul Diavolului acum. Că există anumit interes, anumitor primari, că vor ei să coordoneze, să facă. Eu sunt convinsă în momentul acesta că dacă s-ar porni eșalonat și doar procedurile mari, grele. Experimental, să se facă de oficiu de achiziții centralizate lăsându-le deocamdată doar posibilitatea să facă achizițiile directe, pentru că oricum nu au personalul specializat, oricum externalizează activitatea, pentru că ei nu vor ști să facă studiul de proiectare, să facă evaluare, să facă toate cele. Probabil că vor vedea încetul cu încetul, pas cu pas că este bine totuși să facem acest oficiu, această unitate centralizată de achiziții, dar de undeva trebuie pornit. Sau opțional vor veni doi, trei, patru, zece și eu vă spun din experiența instituției în care lucrez. Nu mai știu dacă și nu știu dacă dumneavoastră știți. 2011, lucrați în achiziții publice. Dar vă spun eu: 26 septembrie 2011, când a început activitatea Ex-ante cu verificarea documentației. Vă amintiți ce nebunie, ce pornire era? Veneau documentații care erau scrise doar patru-cinci secțiuni, pentru că trebuiau ca cei de la ANRMAP să le spună ce au de făcut, ce să completeze. Acum toată lumea plânge că nu mai sunt verificate toate documentațiile, că s-a introdus eșantionul de 10%. Deci toată lumea plânge și cere să fie verificate din nou toate documentațiile de atribuire. Atunci au fost supărați. După ce au văzut partea bună și vă mai spun un lucru. Că din monitorizarea noastră am constatat că după evenimentul septembrie 2011 să știți că au scăzut mai mult de 50% contestațiile, mai ales pe partea documentației de atribuire. Au crescut pe evaluare procentual față de celelalte, dar și ele au scăzut. Erau totdeauna de 7 mii și ceva de contestații. Ele au scăzut. Anul trecut au fost în jur de 2 mii, până sub 3 mii de contestații.

Iuliana Leon:   Și controlul Ex-ante este de fapt tot o asistență care este acordată activităților contractante pe calea acestei asistențe prealabile în pregătirea unei contestații de atribuire.

Jenica Ioan: Dacă considerăm etapa de inițiere și de fapt punctul de inițiere a unei proceduri este inițierea unei proceduri prin anunțul de participare sau anunțul după participarea simplificată. Partea cealaltă de transmitere a documentației de atribuire în sistem în vedere verificării de către ANAF este o perioadă pregătitoare, nu face parte din durată. Noi pe site avem în momentul acesta indicatorii, respectiv cu durata procedurală. Avem și cu partea aceasta de verificare a documentației și partea curată procesuală de la momentul inițierii procedurii până la momentul semnării contractului. Pentru că deocamdată nu știm când s-a finalizat. Finalizarea contractului ar trebui să fie la recepție. Recepția este greu s-o urmărești.

Dan Rareș Răducanu: Mă bucur că ați adus în discuție această problemă legată de verificarea Ex-ante care s-a întâmplat începând cu septembrie 2011, pentru că aceasta mă trimite cu gândul la ceea ce face Comisia Europeană în domeniul achizițiilor publice pentru proiecte mari.

Iuliana Leon: Infrastructură.

Dan Rareș Răducanu: Da, evident infrastructură. Mă refer la serviciul de asistență, unde orice persoană care are un proiect de peste 250 de mln. de Euro poate să pună tot felul de întrebări la care Comisia să-i răspundă. Serviciul de notificare unde i se dă un punct de vedere oficial cu privire la întreaga procedură, la întregul mecanism procedural, dar aici este într-adevăr vorba despre achiziții mai mari de peste 500 mln de Euro și evident toate aceste chestiuni care se pun pe site-ul Comisiei și practic orice persoană poate să le verifice și să tragă învățăminte practic din întebările și răspunsul de care se dau frământărilor diverselor persoane legate într-adevăr de proiecte mari. În perioada respectivă însă, se introdusese în Legislație posibilitatea ca în Remap să furnizeze puncte de vedere cu privire la legalitate și, mă rog unor proceduri desfășurate de către autoritățile publice. S-a renunțat la această variantă și nu știu dacă este cea mai bună metodă, nu știu dacă este cea mai bună măsură, pentru că mersul lucrurilor la nivelul Uniunii Europene tocmai aceasta este, de încurajare e prevenției, a predictibilității legii. Doamna Maria de exemplu, dacă cunoaște un pic de internet și la momentul de față nu mai este nici un pic de problemă în acest sens. Nu ar trebui să fie o problemă, poate nu orice doamna Maria, dar internet există și se va dezvolta. Poate nu în momentul de față, poate nu mâine în câțiva ani va fi internet și la sate sunt absolut convins. România este printre cele mai puține țări în domeniul internetul. Dacă nu chiar cea mai puternică țară din zonă în domeniul internetului, wi-fi ș.a.m.d. Acea persoană dacă o frământă într-adevăr o întrebare la care nu-și găsește răspunsul în loc să caute orin zeci de legi să-și frământe capul și să gândească cu gândurile dumneaei, poate pur și simplu să pună o întrebare la un serviciu de asistență din cadrul unei instituții și n-are Remap și să primească acest răspuns. Sau poate să consulte.

Liviu Teodorescu:  După știința mea și acum… .

Ecaterina Milica Dobrotă: Ne prezintă biblioteca de spețe, ceea ce doamna Jenica Ioan ne spune ne va arăta.

Jenica Ioan: Internetul va merge. Deci în momentul acesta pe lângă faptul că Help Desk-ul încă funcționează și răspunde destul de des, un instrument mai viabil și și dacă vreți din punctul meu de vedere este mult mai bun, el a fost gândit, iar în biblioteca de spețe colegii mei s-au obligat, se străduiesc ca pe tematicile respective să fie cât mai apropiat, să poate omul să-și caute problema lui în problematica existentă acolo. Sunt foarte multe întrebări practic la care sunt răspunsurile clar formulate, pentru că eu vă mai spun riscurile acelor puncte de vedere. Și am pătimit eu așa ceva cu persoane care mă cunosc. Telefonic mi-au pus un gen de întrebare și eu știu de acum. Dragii mei domni, doamne, vă rog eu frumos scrieți. Și să știți că în scris întrebarea este altfel, pentru că este și tendința de a formula întrebarea de așa natură să primesc răspunsul dorit.

Bogdan Dumitrache: Aceasta este o chestie standard din toate materiile, nu doar din achiziții publice.

Jenica Ioan: Și atunci, în momentul în care are un înscris, are o temă pe care trebuie să și-o rezolve, el citește mai multe răspunsuri și își dă seama, devine practic obiectiv cu sine și vede: „Să vedem totuși dacă aș pune întrebarea sau aș face lucrul acesta nu cumva aș greși? Nu cumva aș pătimi?”. Are mai multe exemple. Instrumentul mie mi se pare mult mai bun decât acela cu punctele de vedere. De multe ori se întâmplă ca un nr. de n autorități contractante să aibă aceeași problemă, să pună aceeași întrebare. Și atunci colegii la rândul lor trebuiau să răspundă la fiecare dintre ei punctual. Pierdere de timp, prin urmare răspunsurile respective sunt acolo și într-adevăr în momentul în care colegii din țară pe Help Desk sau scris într-adevăr nu găsesc răspunsul în biblioteca de spețe, atunci imediat li se răspund și imediat răspunsul se urcă în biblioteca de spețe pentru a deveni în bună practică, dar să știți că este plină de… .

Ecaterina Milica Dobrotă: Mai mult decât atât tot pe portalul ANAF-ului există ghidul cu planificarea achiziției. Mi se pare foarte util că o dată detaliază, spune ce activități ar trebui să derulezi în cadrul fiecărei etape, ce documente ai nevoie. În prima etapă ai nevoie de referat de necesitate, îți dă un exemplu, strategia națională de achiziții iarăși, cum se întocmește. Ajunge la partea de strategie de contractare, iarăși se dă model, se dă un ghid.

Jenica Ioan: Este foarte complex. O singură problemă avem: riscul să nu pătimim cum pătimeam cu 115 publicat M.Of. pe vremea lui 34 când orice organ de control considera lege. Nu ai făcut ca acela, ai greșit. Și aici în acest ghid nu toate situațiile de acolo devin obligatorii.

Ecaterina Milica Dobrotă: Dar ne ajută, ne îndrumă.

Jenica Ioan: Ajută, îndrumă, să nu ne trezim în situația în care acesta cred că este un risc și va trebui să vedem apropo de organele de control. Când vine organul de control care este mai puțin specializat, mai puțin practician. Nu știe cum se face să se trezească că-i solicită, că tot vorbeam de tanti Maria: „De ce nu ai făcut și nu ai urmărit toți pașii? De ce nu ai scris și chestii? De ce nu ai scris și secțiunea aceasta?” Nu, acesta este doar orientativ la nivelul cel mai complex, iar eu pot într-adevăr să-mi simplific foarte mult în funcție de complexitatea achiziției pe care o am. N-o să pot să fac la o reparație curentă, de întreținere de toamna școlii aceeași strategie de contractare ca la construcția unei noi școli.

Ecaterina Milica Dobrotă: Dacă pornim de la acest ghid îmi constat ce etape am de parcurs. Eu sunt nou în achiziții, nu cunosc. Sunt acel debutant pe care l-a angajat autoritatea contractantă. Pornesc de la acel ghid, am ordonatorul de credite care-mi spune: „Trebuie să ai proceduri interne.” Și îmi definesc procedurile interne. Și încep să-mi pun în fiecare procedură internă personalul de care am nevoie. Și ca să facem o recapitulare, că ajungem la final, nu ne mai dați voie să stăm prea mult, nu? Ce trebuie să aibe aceste proceduri interne? În partea de etape, în zona aceea de identificare, da spun cine face referatul de necesitate, am nevoie de personalul tehnic, de direcția de specialitate. Ca să văd ce cauze contractuale am nevoie, apelez la un jurist. Nu-l am nici pe acela în primărie. Iarăși, nu poate un om să le facă pe toate. Apelez poate la Consiliul județean, apelez la alții. Dar totuși să pun niște cauze contractuale de reziliere. Am nevoie de un personal cu o pregătire juridică.

Bogdan Dumitrache: Și cum apelez la el? Deci la Consiliul județean, care este baza? Că va trebui să-și asume și o răspundere, nu? Sau este o chestiune tovărășească?

Jenica Ioan: Dacă mă întrebați pe mine și pe Noul Cod administrativ, am văzut un articol care dacă va fi aprobat pe respectiva perioadă personalul poate fi detașat la instituție două-cinci zile.

Bogdan Dumitrache: Deci el va semna. Că aceasta este important.

Ecaterina Milica Dobrotă: Procedurile acestea interne le facem identificând persoana responsabilă, dar translăm activitatea în fișa postului. Dacă nu-i punem în fișa postului o să zică: „Eu nu răspund.” Și definimic și personalul, și activitățile, și termenele. Am terminat cu documentația de atribuire, am uitat să spun că avem nevoie și de un economist să ne spună… . De fapt, contabilul, bugetul, cum se încadrăm ș.a.m.d. Trec rapid în zona de evaluare a ofertelor. Pe cine chemăm? Oricum la evaluare toată lumea pleacă în concediu, aceasta este știut. Când începi să depui oferte și trebuie să le deschidă și să le evaluăm, nu maai găsim pe nimeni. Dar totuși, cu cine facem evaluarea ofertelor? Nu doar cu cel de la achiziții. Ne trebuie viitorul responsabil de contract, cel care a făcut de fapt documentația tehnică. El știe cum să evalueze. Citez și eu, cel de la achiziții ce mi-a dat partea tehinică, dar el înțelege mai bine de exemplu densitatea pietrei, dacă mi-a dat-o în t sau în kg, cum o transpun ș.a.m.d. Sunt elemente tehnice pe care cel care a făcut o școală de specialitate știe despre ce este vorba. Deci îmi trebuie cel de la tehnic, îmi trebuie juristul să analizeze de exemplu experiența similară din contracte sau anumite clauze din contract. Am nevoie de economist, de contabil să-mi interpreteze cifra de afaceri dacă am cerut. Și acum se pune o altă problemă. Toat aceste persoane numite într-o comisie de evaluare o să zică: „Noi nu ne pricepem la achiziții.” Și intervine problema de a-i pregăti. Înainte de a intra în echipa aceasta, în comisia de evaluare și eu au nevoie de un minim de pregătire asupra achizițiilor: Ce înseamnă ofertă neconformă? Că ar trebui să compari documentele pe care eu – autoritate le-am realizat, le compar cu ceea ce am primit. Și trebuie instruiți în acest sens. Să știe să compare, nu pot să-ți ceară mai mult decât s-a impus prin documentația de atribuire. Nu poți să ceri altceva. Am vrut expriență de drumuri, nu pot să accept și experiență, știu eu, furnizare, apărătură IT.

Jenica Ioan: Poate că și pregătirea profesională nu ar trebui s-o revizuim puțintel. În condițiile în care trebuie să facem o pregătire profesională in house, continuă. În condițiile în care ceea ce spunem acum într-o instituție, autoritate contractantă poate să aibă în paralel două proceduri sau într-o lună două proceduri, începe una și culisează începerea celei de-a doua proceduri cu cea care nu este încă nefinalizată. Una este în evaluare, una este startată. Sunt persoane diferite, pentru că obiectul persoanelor sunt diferite. Pot să cumpăr consiliul județean, cumpăr apărătură medicală pentru spitalul pe care îl administrez și vă dați seama că nu am specialistul cuvenit. Am în același timp și reparație de școală, tot la nivel de CJ. Pot exista în momentul acesta acele și văzut sistemul francez are așa ceva. Nu neapărat, nu-i zice consultanță. Și mai ales în România lumea fuge. Termenul de „consultanță” nu prea sună bine. Prin urmare această pregătire profesională care sunt de acord că este necesară la acești oameni se poate face, se poate încheia doar în perioade și se desfășoară doar în perioadele în care am nevoie. Am nevoie cu cinci oameni, cinci zile a câte patru ore, să-l pregătesc pe omul acela sau pe oamenii aceia pe următoarele elemente. Nu sunt numai, pentru că s-ar putea să am nevoie și pentru draftul de contract. De ce nu vrem să recunoaștem că în momentul acesta cei mai mari perdanți sunt juriștii din administrația publică care pierd 90% dintre procese datorită contractelor care sunt întocmite cu carențe. Da?

Ecaterina Milica Dobrotă: Am nevoie de juriști și pentru punctul de vedere.

Jenica Ioan: Nu neapărat. Omul acela nu poți iarăși să-l acuzi că este deprofesionalizat, dar nu are experiența cuvenită. Prin urmare are și el nevoie să fie instruit, să fie învățat, să i se desemineze din buna practică, pentru că mulți dintre ei au fost secretari de comune sau secretari de orașe. Și au făcut știți acum câțiva ani când au fost obligați să-și facă studiile superioare în ceva vreme.Ci majoritatea au făcut câte o Facultate de Drept pe unde au făcut-o oamenii, da? Poate că nu au studiat cât trebuiau să studieze, nu au toată experiența cuvenită. Prin urmare, chestiile acestea se pot face, pregătire profesioanală, practic pe loturi: parte economică, parte de achiziții, parte juridică, pentru că tehnică la locul de muncă. Acolo, pentru că el acolo șade și îl întreabă pe formator, pe specialist: „Stați, dumneavoastră îmi spuneți să închei contractul, dar uitați că… Stați că vă mai arăt un contract. Acolo uitați ce am pățit cu el.” Și atunci se explică, au economic: „Uite, am făcut data trecută o strategie, am scris, dar uitați ce am pățit. Să v-o arăt, o am în calculator.” Cred că așa îi putem ajuta mai bine. Partea de formare în afara instituției, în afara orașului, îmbinarea plăcutului cu utilul. În general, omul când este din instituție și din localitate se degrevează de problemele curente și nu știu dacă câștigăm foarte mult. Cred că ar trebui să le îmbinăm, nu ar trebui excluse complet acelea.

Ecaterina Milica Dobrotă: Dar este util, este absolt necesar o astfel de pregătire.

Jenica Ioan: Sigur că da, dar ar trebui practic păstrate o proporție.

Liviu Teodorescu: Ca pe o chestiune de nișă în perioada de evaluare în măsura în care comisia de evaluare nu are în componență specialiștii de care are nevoie, poate apela la experți cooptați. Adică legislația permite și această soluție temporară pentru acoperirea… .

Jenica Ioan: Legală și bugetară să plătească experții.

Liviu Teodorescu: Sigur că da, există această pârghie.

Ecaterina Milica Dobrotă: S-ar putea să nu fie bani pentru așa ceva.

Liviu Teodorescu: Sigur, doar că  poate sunt activități contractante cu o forță financiară mai consistentă și care pot acoperi punctual această nevoie a unor experți pe zona tehnică și chiar juridică.

Jenica Ioan: Și săracii au nevoie de achiziții, nu numai bogații.

Liviu Teodorescu: Evident.

Ecaterina Milica Dobrotă: Trecând de partea aceasta de evaluare, ca să epuizăm și ultima etapă, nu este chiar ultima din partea de achiziții, poate chiar etapa nereglementată, cea de implementare. De fapt, am sărit o etapă, cea de contestare că am evaluat toate ofertele. Ce se întâmplă când se contestă? Cine face punctul de vedere? Corul, majoritatea spune că cel de la achiziții. Nu, cel de la achiziții face punctul de vedere. În mod normal, ar trebui juristul ca să spună în fapt și în drept cum au stat lucrurile la acea procedură sprijinit de membrii comisiei de evaluare.

Liviu Teodorescu: De manoperă, argumentele cheie.

Ecaterina Milica Dobrotă: Da, dar știe cum să îi susțină și să aibe câștig de cauză. Din păcate sunt și multe autorități contractante care nu-ți fac punctul de vedere și își pierd pe mâna lor, dar din hârtii de judecă de fapt. Terminăm și de partea de contestare, se atribuie contractul, cine semnează contractul și cine îl implementează? La semnare, o luăm de jos în sus. Responsabilul de contract, că el va face, va urmări. Juristul trebuie să-și spună, viza de legalitate.

Jenica Ioan: CFP-ul.

Ecaterina Milica Dobrotă: Da, directorul și CFP-ul. Da, Cotrolul Financiar Preventiv, ne întoarcem în spate conform Ordinului 2332 din septembrie 2017. Își pune viza pe strategia de contractare, modelul de contract, iar pe contract se știa. Iar în implementare nu prea avem legi.

Jenica Ioan: Și coordonatorul instituției.

Ecaterina Milica Dobrotă: Am zis, ordonatorul de credite.

Bogdan Dumitrache: Ideea este cât mai mulți ca să fie ridicați cât mai mulți. Este un randament.

Ecaterina Milica Dobrotă: Nu, fiecare cu bucățica lui.

Jenica Ioan: Tot ceea ce spune în momentul acesta nu este legalizat. Acum avem prevederi legale, deci legiuitorul vorbește doar de conducătorul instituției și de CFP. Restul ce am spus acum, dați-mi un temei legal.

Ecaterina Milica Dobrotă: Practica.

Jenica Ioan: Practica nu este lege.

Ecaterina Milica Dobrotă: Din cutumă ne-am da seama că… .

Bogdan Dumitrache: Cel mai tare temei legal este practica.

Ecaterina Milica Dobrotă: Da, multă lume m-a întrebat: „Dar de ce semnează responsabilul de contract?”

Bogdan Dumitrache: Pentru că așa se face.

Ecaterina Milica Dobrotă: Pentru că el va urmări contractul. De cine avem nevoie în zona de implementare contract? În primul rând, un responsabil de contract. Avem nevoie de un jurist ca să interpretăm clauzele în situația în care nu se execută bine contractul să spună care sunt instrumentele.

Bogdan Dumitrache: O corespondență stângace care se face înainte de a testa adresa instanței.

Ecaterina Milica Dobrotă: Mai avem nevoie și de cel de la achiziții, pentru că avem actele adiționale. Dacă acel act adițional îl aducem ca urmare a noi proceduri sau ca urmare a unei modificări substanțiale. Avem nevoie de un economist, de contabilul șef.

Jenica Ioan: Dar n-ați văzut suficiente contracte semnate doar de un primar și atât?

Ecaterina Milica Dobrotă: Legea atât zice. De părți.

Jenica Ioan: Deci încă o dată, nu avem lege decât CFP și conducătorul instituției. 273 e 500, 923 modificarea, restul nu avem. Nici legalitate nu avem.

Liviu Teodorescu: Dar avem lege de ordin interioară care ne spune exact ce atribuții are fiecare compartiment în parte.

Jenica Ioan: Nu avem o prevedere legală expresă.

Liviu Teodorescu: Dar ne acoperim cu Regulamentul dării interioare.

Ecaterina Milica Dobrotă: Deci cam acestea ar fi etapele spuse în mare și persoanele. Am pornit de la o singură persoană, cum spune legea, responsabilul, angajatul compartimentului de achiziții și până la urmă am constatat că avem nevoie de încă cinci profesii, de un jurist, de un economist, contabilul șef, să spunem. Direcția de specialitate, personalul tehnic care poate fi din orice compartiment, că este de investiții, că este de la compartimentul juridic, că și compartimentul juridic are nevoie, de exemplu de achiziționarea unui program legislativ. Cineva trebuie să urmărească acel contract. Și avem cel puțin cinci profesii implicate în zona de achiziții. Achiziția nu este a unei singure persoane, ci este a unei instituții.

Jenica Ioan: Și mai avem o etapă de care o ignorăm și care este foarte importantă. Se numește recepția.

Ecaterina Milica Dobrotă: Cu documentul constatator.

Jenica Ioan: Nu, dar recepția este practic legiferată de alt act normativ, nici măcar nu este legislația echizițiilor. De el depinde în momentul acesta, dacă mă întrebați pe mine, când vine oricare organ de control major, începe cu recepția. Prin urmare, și acolo trebuie practic corelată activitatea. Până la urmă totul face parte din modalitatea sau forma de organizare constituțională. Dacă conducătorul, conducătorii instituției gândesc bine și-și stabilesc foarte bine managementul instituției, organizarea și responsabilizarea multor / puținelor persoane care le au, atunci totul este și se rezolvă. Dacă nu, rămâne problema acelor instituții care au sub minimul necesar, mult sub minimul necesar de persoane și care din start încalcă legea, făcând un cumul de foarte multe reglementări pe care nu au voie să le încalce.

Dan Rareș Răducanu: Și aici se pune problema lipsei de profesionalism a unor astfel de persoane, pentru că sunt situații în care se prestează lucrări sau se execută servicii ș.a.m.d. Demonstrate cu anumite documente, cu anumite mijloace de probațiune potrivit contractului și sunt refuzate la plată. După cum există situații în care nu se dă mai nimic spunem: „Gata, am făcut aceasta.” , „Iată banii!” Ambele părți, adică este nevoie de un profesionalism și aici, mai ales aici unde într-adevăr tocmai din lipsa aceasta de reglementare a situației care de după executarea contrarie, lipsa de reglementare în domeniile publice, pentru că există reglementare în Codul Civil și în primă reglementare este contractul care legea părților. Lumea nu trebuie să se gândească că după ce au semnat contractul, responsabilitatea lor a încetat. Ei trebuie să-l urmărească și să vadă și să-l urmărească cu bună-credință și mai ales cu lipsă de frică ceea ce este foarte greu, pentru că am constatat că foarte multe acte ale autorităților contractante, ale responsabililor din autoritățile contractante sunt dictate de o frică, mai ales în ultimă perioadă.

Jenica Ioan: E normal.

Dan Rareș Răducanu: E normal, nu zic că nu este omenește și de aceea poate trebuie găsite niște formule, nu știu care de așa natură încât o persoană să urmărească niște etape, să urmărească pe care le să știe, să le cunoască, să intre practic în reflex. Să le urmărească, să vadă despre ce este vorba Sunt situații, de exemplu în care sunt circumstanțe imprevizibile. Nu știu, se sorpă un teren, nu se știa că acel teren  este afectat de infiltrații. Nu se poate construi pe acel teren sau nu se poate construi o parte din construcții pe acel teren afectat de infiltrații. Sau situații juridice: se încheie contractul și între timp izbucnește un litigiu pe bucata aceea de teren, nu se mai poate construi nimic pe acea bucată de teren câtă vreme este litigiu. Iarăși este o chestiune pe care activitatea contractantă și consultorul să spunem trebuie să le gestioneze și trebuie să le gestioneze împreună, dar trebuie să le gestioneze de așa natură încât să meargă treaba și totuși să nu existe riscul, de exemplu să vină Curtea de Conturi și să-i impute funcționarului public faptul că a acceptat de exempu să scadă o redevență, pentru că respectiva construcție nu s-a mai ridicat sau să se suspende plata unei redevențe pe perioada cât este litigiul pe rolii.ro ș.a.m.d. Sunt situații după care pur și simplu se încheie un act adițional prin care se suspendă obligația până când se termină litigiul după care timp de mai mulți ani autoritatea contractantă nu mai vine: „Haideți să facem treaba.” Și consultorul dorește să facă această treabă și nu poate, pentru că are un act adițional prin care să suspende activitatea. Sunt chestiune care trebuie rezolvate cu bună-credință.

Ecaterina Milica Dobrotă: Așa, ca o concluzie la final, de fapt aș încheia tot cu o prevedere a Comisiei Europene și ce-mi place aici la preambulul 4 spune că: Trebuie să fie garantată utilizarea cât mai eficientă a fondurilor publice, iar achizitorii publici trebuie să fie în măsură să efectueze achiziții în conformitate cu cele mai înalte standarde de profesionalism. Adică fiecare la locul lui trebuie să dea dovadă de profesionalism, să se pregătească, dar și de responsabilitate.

Bogdan Dumitrache: O să ne oprim aici cam din scurt, nu că ar fi durat puțin, dar domeniul într-adevăr nu au putut fi parcurse în întregime toate etapele că acesta era rostul. A rezultat că în continuare doamna Maria are toate motivele să fie îngrijorată, pentru că pe umerii ei și al doamnelor Marii cade greul achizițiilor. Și organele poate de control în materie ar trebui să înțeleagă această situație. Și eu rămân blocat la acea distribuire de procent legată de șeful achizițiilor publice legate la nivelul european pe care domnul avocat Răducanu cu 17% – copruție, 83% – lipsă profesionalism. Nu știu dacă stăm prost cu corupția, dar cu lipsa de profesionalism stăm foarte-foarte bine. 83% este un procent respectabil. O săptămână frumoasă în continuare!