Cristian Bălan: Bună ziua! Ne bucurăm să vă avem alături de noi astăzi, miercuri. Miercuri de obicei este o zi dedicată dreptului penal, și astăzi vom continua discuțiile pe fenomenul de spălarea banilor. Eu mă numesc Cristian Bălan, judecător ăn cadrul Judecătoriei Buftea. Și împreună cu doamnha procuror Elena Hach astăzi suntem nerăbători să discutăm anumite probleme pe care le-am propus relativ la prevenirea spălării banilor. Am denumit dezbaterea de astăzi „Prevenirea spălării banilor” pentru a continua puțin discuțiile începute data trecută. Data trecută am vorbit despre unitatea de informare financiară, în principal la oficiu, care este rolul său, misiunea, care sunt atribuțiile, cum pșrimește informări, cum le înaintează. Astăzi am dori să continuăm pe aceeași idee, să vorbim un pic despre obligația de informare și mai ales despre tranzacțiile suspecte, că ele sunt cel mai important aspect legat de obligația de informare. Dar pentru început aș vrea să îi dau doamnei procuror cuvântul pentru a ne face o scurtă prezentare a obligațăiei de informare, în special pe aspectele cele mai frumoase.

Elena Hach: Bună seara! Din nou este o plăcere să fiu alături de dumneavoastră și este din nou un bun moment de a ataca anumite probleme care sunt generate de la moment la moment, de la perioadă de timp la perioadă de timp, de la acest moment extrem de interesant care se cheamă pe scurt fenomenul spălării banilor. Aș aduce un pic în discuție faptul că acest fenomen, după cum vedeți și după cum știm cu toții, se încearcă a fi controlat din punct de vedere al mijloacelor legale. Încercarea este una optimă din punct de vedere teoretic, uneori mai puțin optimă din punct de vedere al noțiunii practice. De-a lungul timpului legiuitorul a încercat să pună niște verigi și niște filtre de controlare practic al acestui fenomen de spălarea banilor  în așa fel încât să existe posibilitatea cel puțin la nivel ideatic de a controla un flux posibil suspect de o spălare de bani. În acest context și din acest punct de vedere s-a conturat noțiunea de tranzacție suspectă, s-a conturat noțiunea de obligație de informare. Toate aceste elemente au fost generate de nevoie, așa cum spuneam anterior, de a controla un fenomen extrem de periculos, un fenomen denumit pe scurt fenomenul spălării banilor. Îmi aduc aminte de niște ani din Parchet când cuvintele acestea păreau foarte sofisticate și greoi de pus în practică. Ne gândeam alături de alți colegi și de alți practicieni cum oare putem noi să abordăm acest fenomen de spălarea banilor, mi se părea un fenomen extrem de dificil de abordat, de înțeles, de investigat, de cercetat. Un fenomen periculos, un fenomen dificil pentru noi ca practicieni. Am ajuns în anul 2018, nu mai încerc aceeași senzație față de acest fenomen, însă am aceeași incertitudine față de posibilitatea reală completă a cadrului legal de a controla deplin fenomenul spălării banilor. Sigur în acest domeniu trebuie să existe întotdeauna un cadru foarte clar, un cadru foarte exigent, cadrul acesta trebuie să permită practicianului o matrice care la rândul său să-i dea posibilitatea de a găsi niște pârghii necesare pentru a investiga un fenomen presupus de spălare de bani. Așa cum am spus, a încercat o definire a tranzacției suspecte. Definiția există în Legea 656/2002, este o definiție generală care presupune mai multe elemente, o definiție care a reușit, mai mult sau mai puțin, să vină în ajutorul practicienilor. Obligația de informare în principal ne interesează atunci când discutăm de tranzacții suspecte. Desigur că legea specială în materia Legii 656/2002 are în vedere obligația de informare și pe alte operațiuni. Nu discutăm acum despre ele, ci discutăm de obligația de informare a tranzacției suspecte. Și aici trebuie să distingem între categoriile care au această obligație de informare, categorii care sunt reglementate în mod strict de către legiuitor, și între modurile în care aceste categorii trebuie să facă aceste raportări pe stranzacții suspecte. Sigur practicianul spune: ok, Legea 656 nu distinge, aveți acolo definițiile, trebuie să le aplicați. Lucrurile par simple însă sunt complicate în practică. Așa cum vedeți, raportorii sunt enumerați în art.10 din Legea specială în materie. Pe primele locuri sunt instituțiile de credit și insituțiile financiare, deci organe care lucrează efectiv în mod direct, zi de zi, oră de oră, cu bani. Și era firesc să fie puse pe primele locuri în categoria entităților raportoare. De altfel, în practică peste 70% din raportări sunt făcute de aceste două categorii, de instituțiile de credit și instituțiile financiare. Tranzacțiile suspecte sunt raportate, și ar trebui să fie raportate de aceste entități de îndată, conform legii speciale în materie. Practica a arătat că termenul acesta „de îndată” are diferite semnificații în funcție de un raport sau altul al obligației de raportare. Dar o să discutăm eident un pic mai încolo. 

Cristian Bălan: Practic pentru a controla fenomenul spălării banilor, statul ar trebui să aibă posibilitatea de a verifica fiecare tranzacție, dar cum nu poate face acest lucru, pentru că nu cunoaște fiecare tranzacție și cred că nu are nici resursele necesare pentru a le verifica pe toate. Spuneți că  legea s-a raportat la două elemente. O dată a ales ce fel de tranzacții trebuie să fie selectate dintre toate tranzacțiile existente pe piață, și pentru a indica grupul de tranzații, s-a raportat la noțiunea de tranzacție suspectă despre care vom vorbi. Și, în al doilea rând, pentru a putea primi informațiile cu privire la posibilile tranzacții suspecte, a reglementat obligația de informare. La art. 10, după cum ați spus, legiuitorul insistând foarte mult pe persoanele care au această obligație în specialitățile de credit. Până la urmă bănuiesc că și de când s-a adoptat norma aceea că nici măcar între persoanele fizice plățile de peste 5000 lei nu pot fi făcute în cash, trebuie făcută prin bancă. Majoritatea tranzațiilor care ne interesază sunt făcute prin intermediul băncilor, de aceea ele sunt primele care ar trebui să informeze oficiul. Haideți să ne uităm un pic, până să dezvoltăm tema persoanelor care au obligația de informare, la tranzacția suspectă. Spuneați că legiuitorul ne dă o definiție în care poate prin puține cuvinte de spune puține lucruri. De multe ori prin multe cuvinte ne spune puține lucruri, dar în cazul tranzației suspecte prin aceasta se înțelege operațiunea care aparent nu are un scop economic sau legal, or care prin natura ei sau caracterul neobișnuit în raport cu activitățile clientului trezește suspiciunea de spălarea banilor sau de finanțarea terorismului. Practic în cadrul fixării elementelor tranzacției suspecte legiuitorul pare să raporteze la tranzacția care nu are aparent un scop legal sau economic, și la caracterul neobișnuit al acesteia în raport cu activitatea clientului. Tentat ar fi să începem poate cu operațiunea care aparent nu are un scop economic, dar mie cum îmi place să mă uit la elementele mai itneresante sau care primesc mult mai greu răspunsuri, cred că ar fi mai interesant să începem cu caracterul neobișnuit în raport de activitățile clientului. Cum ar putea evalua o persoană de la art. 10? Am vorbit să le trecem ușor în revistă, am vorbit spre instituțiile de credit, mai avem cazinourile sau anumite persoane juridice care ar lucra cu sume mari de bani. Și mai avem, foarte importan, avocați, notari, iarăși o zonă care lucrează cu clienți, care asistă clienți în efectuare. La ce elemente s-ar raporta când ar verifica dacă operațiunea are caracter neobișnuit în raport de activitățile clientului?

Elena Hach: În momentul în care clientul intră într-o relație de afaceri cu instituția de credit, evident că se aplică acele măsuri standard de cunoaștere a clientelei. Măsurile standard presupun verificarea anumitor elemente, printre care identitatea persoanei juridice respective, identitatea reprezentantului legal al persoanei juridice, calitatea acestuia, abilitatea legală de a reprezenta persoana juridică, la care se adaugă și măsuri care privesc obiectul de activitate al societății respective, volumul de activitate, măsuri care țin evident de interesul instituției de credit de a intra sau nu în relație de afaceri cu persoana juridică respectivă. Termenul caracterul neobișnuit, exprimarea acestuia este o exprimare destul de largă, ar lăsa și lasă posibilitatea persoanei din cadrul instituției de credit de a aprecia, însă în mod obiectiv și nu în mod subiectiv, asupra acestui caracter neobișnuit. Aprecierea nu poate să vină însă în md automat, aprecierea trebuie să fie făcută în urma analizării foarte stricte și coroborate a tuturor elementelor furnizate, în primul rând de datele de identificare ale persoanei juridice, de datele de identificare ale reprezentantului legal al persoanei juridice, datele date de operațiunea în esență. În ce constă? Când urmează să fie făcută, în cât timp urmează să fie făcută suma care urmează a fi vehiculată. Pentru ce urmează a fi folosită suma respectivă? Activitatea pentru care urmează să fie folosită suma respectivă este compatibilă cu profilul persoanei juridice implicată în tranzacție? Activitatea în care banii urmează să fie implicați, este compatibilă cu profilul beneficiarului? La aceste întrebări trebuie să-și răspundă persoana care încadrează o tranzacție ca posibili suspectă. Dacă răspunsurile la întrebările pe care și le pune sunt răspunsurîn mare parte care ridică semne de întrebare, după o judecată de valoare destul de complexă, persiunea respectivă ajunge la o concluzie că ar putea să fie o tranzacție neobișnuită și suspectă. Nu am spus din start tranzacție suspectă, pentru că se paote ajunge la concluzia că tranzacția este doar neobișnuită, dar nu neapărat și suspectă, din punct de vedere al spălării banilor. Desigur noi aici discutăm teorie, nu putem discuta practică prin prisma cazurilor direct instrumente de către Unitatea de Informații Financiare a României. Însă, să zicem, în cazul în care o persoană juridică care a intrat în realție de afaceri cu instituția de credit acum un an, nu a avut activitate, nu a avut și nu a efectuat nici un fel de tranzacție, folosind partenerul, instituția de credit timp de un an, dar după un an de inactivitate are brusc o tranzacție sau încearcă să deruleze să efectueze o tranzacție care implică parteneri ce au un obiect de activitate incompatibil sau parțial compatibil cu obiectul de activitate al persoanei ce intenționează să facă tranzacția, care implică o sumă foarte ridicată de bani sau o sumă foarte mică de bani, iată deja anumite elemente care pot ridica semne de întrebare serioase din punct de vedere al unor eventuale suspiciuni de spălare de bani. Sunt multe alte elemente care se pot adăuga în activitatea de cercetarea unei tranzacții ca fiind posibil suspecte sau neobișnuite din punct de vedere al spălării banilor. Nu este un lucru ușor, este poate cea mai grea parte din această lege specială în materie, încadrarea unei tranzacții ca fiind suspecte din punct de vedere al spălării banilor și/sau finanțării terorismului, pentru că, vedeți, este un exemplu pe care vi l-am dat anterior. Nu am activitate timp de 12 luni, nu fac absolut nimic, iar după 12 luni încerc să fac o tranzacție care se ridică la nivel de un milion de euro. Sigur, acest lucru poate părea neobișnuit, paote părea suspicios din punct de vedere al spălării banilor, dar poate să fie totuși să rămână doar la stadiul de neobișnuit și să nu fie doar o suspiciune de spălare de bani. La o verificare minuțioasă să vedem că de fapt persoana juridică care instenționa să facă  tranzacție este o persoană juridică serioasă, nu a avut activitate timp de 12 luni datorită unor motive obiective, iar tranzacția pe care încearcă să o deruleze acum, se raportează la toți factorii, se raportează în mod obiectiv, nu are caracter ilicit și nici măcar din punct de vedere al acestei legi speciale în materie. Este greu să fii ofițer de conformitate într-o instituție de credit, ofițerii de conformitate sunt cei care încadrează aceste tranzacții ca fiind tranzacții suspecte. Trebuie să fii practic un mic investigator în materia spălării banilor, deci trebuie să ai niște minimale cunoștințe în domeniul suspiciunilor de spălarea de bani, de aici trebuie să te apropii foarte mult de gândirea unui ofițer, sau de gândirea unui procuror, unui investigator. 

Cristian Bălan: Au ei resursele necesare? Înm primul rând vorbim despre sumele de bani, legea are în vedere un prag destul de jos, de 15 000 euro pe anumite chestiuni, dar este un prag la care ar trebui să se raporteze ofițerul. 15 000 euro poate fi o sumă mare sau o sumă mică, dar raportat la activitatea persoanei, mă gândesc, s-ar putea apăra instituția de credit spunând cât timp nu a avut tranzacții interioare de un anumit fel și abia acum începe să aibă, și începe cu 10000, cu 15000, poate în economia operațiunilor nu sunt sume foarte foarte mari, trebuia să-i cercetez eu activitatea, trebuia să mă informez cu privire la activitatea clientului meu?

Elena Hach: Aș face în primul rând o precizare importantă în tabloul Legii 656/2002. Tranzacțiile suspecte pot să poarte asupra oricăror sume de bani. Putem găsi tranzacții suspecte și la 200 euro, putem găsi tranzacții suspecte și la 50 euro, au fost astfel de cazuri în istoria mai mult sau mai puțin îndepărată a Unității de informații Financiare. Deci tranzacția suspectă nu este legată de un prag valoric, acesta este construit de către legiuitor pentru operațiunile în numerar. Acele operațiuni în numerar care se ridică la suma de 15000 euro, acelea trebuie să fie raportate obligatoriu. În ceea ce privește tranzacțiile suspecte, așa cum am spus, ele pot să poarte asupra unor sume de bani diferite de acest prag. Pot fi tranzacții suspecte de 100/50 euro, pot fi tranzacții suspecte de 15 000 euro, pot fi tranzacții suspecte de un milion, două milioane de euro, ș.a. Trebuie sp discutăm de măiestria ofițerului de conformitate de a încadra o tranzacție ca fiind suspectă în cazul în care ea poartă asupra unei sume de 50 euro. Desigur că dacă noi am sta în afară și am vedea această tranzacție, am spus din start: este o sumă mult prea mică. Ar fi un prim element care te poate descuraja să mai verific alte elemente în așa fel încât să încadrezi sau nu tranzacția ca fiind suspectă din punct de vedere al spălării banilor. Nu trebuie să fie suma un obstacol, nici nu este indicat să te uiți în proporție de peste 50% +1 doar la coantumul sumei. În cazul în care tranzacția de 50 euro este precedată de tranzacții de sume mult mai mari, și discutăm acum de sute de mii de euro, coroborate cu tranzacție de 50 euro ele pot să dea concluzia unei tranzacții suspecte de spălare de bani. Și a fost foarte bună întrebarea dumneavoastră, ofițerul de conformitate nu numai că are posibilitatea de a verifica elementele necesare pentru a ajunge la concluzia unei tranzacții suspecte, dar are și obligația de a verifica elementele necesare pentru a trage concluzia cu privire la operațiune suspectă din punct de vedere a spălării banilor. Desigur instituțiile de credit atunci când s-a gândit existența lor, s-a gândit existența în așa fel încât lucrezi cu banii, lucrezi cu sume importante de bani, faci profit, dar trebuie să ai și la îndemână pârghii să verifici dacă banii pe care tu îi gestionezi, pe care tu îi rulezi, sunt bani murdari. Iată că întrebarea pe care ați pus-o dumneavoastră are un răspuns, un răspuns în sensul: ofițerii de conformitate, instituțiile de credit, instituțiile financiare au la îndemână pârghiile necesare pentru a verifica dacă o tranzacție poate să fie sau nu suspectă din punct de vedere al spălării banilor. Discutăm nu numai de actele primare, adică actele de identificare ale persoanei fizice, ale persoanei juridice, discutăm de mai multe alte elemente. Exemplu: implicarea persoanelor fizice, reprezentanță legali a unor persoane juridice în proceduri judiciare, elemente care țin de cazierul unor persoane, elemente care țin de implicarea unor reprezentanță legali sau de implicarea persoanelor juridice în alte cazuri anterioare de spălare de bani. Toate aceste elemente sunt la îndemâna ofițerului de conformitate, au la îndemână pârghii care le permit să verifice aceste elemente. Și era normal și firesc să fie așa. 

Cristian Bălan: Când ați vorbit despre implicarea procedurii judiciare, probabil v-ați gândit că persoana respectivă a fost implicată în proceduri judiciare de favoarea sa. Dar mie mi-a trecut prin minte situații în care o persoană poate fi implicată în proceduri judiciare aparent în favoarea sa, de exemplu persoane care solicită rambursarea unor împrumuturi, invocând anumite cazuri de a fi imposibilitate fortuită de a întocmi un înscris, fie înscris sub semnătură privată cu doi, trei martori și adună o grămadă de hotărâri judecătorești prin care anumiți debitori sunt obligați să le achite anumite sume de bani pentru a justifica la un anumit moment anumite venituri care nu au acoperire în altă parte. Dar, tot pe tranzacția suspectă, ați spus că pornim de la caracterul său neobișnuit pe care trebuie să-l unim cu ce? Pentru a ajunge de la o tranzacție neobișnuită la o tranzacție suspectă.

Elena Hach: Depinde de la caz la caz. Putem să-l unim de exemplu cu faptul că suma implicată în tranzacție este o sumă foarte mare, cu natura tranzacției care nu este compatibilă cu profilul de activitate. De exemplu, încercăm să construim niște cazuri. Nu doresc și nici nu pot să aduc în discuție cazuri din istoria Unității de Informații Financiare. Am o mică societate cu un obiect de activitate, să zicem, prestări servicii, comercializare bunuri, mă gândesc la biscuiți. Mie îmi vine tot timpul exemplul acesta în minte că este cel mai ușor, biscuiți-produse alimentare, la modul general. Și brusc vrea să facă o tranzacție de un milion de euro, în Cipru, să plătească un serviciu de consultanță. Să spunem că nu are activitate timp de un an, nu merge activitatea persoanei juridice, și brusc după un an această societate comercială încearcă să proceseze o tranzacție de un milion de euro pentru o consultanță în Cipru. Mie mi-ar ridica un semn de întrebare. Acolo ceva nu este în regulă. Deci iată cum discutăm de caracterul neobișnuit al operațiunii în raport cu clientul care se află în relația de afacere cu instituția de credit. Și sunt multe alte exemple. E greu să fii ofițer de conformitate, este vorba chiar de măiestria ofițerului de conformitate de a încadra această operațiune ca fiind tranzacție suspectă. De foarte multe ori sunt vărsate la oficiu tranzacții care aparent sunt suspecte din punct de vedere al spălării banilor, dar care la o minimă verificare în bazele noastre de date, în bazele de date ale Unității de Informații Financiare se observă că se îndepărtează generos de noțiunea de spălarea de bani. Și bineînțeles că soluția nu paote fi decât unică, și anume trecerea în evidență a acestor informații. Pe de altă parte, este regretabil faptul că sunt cazuri, din ce în ce mai puțin este adevărat, însă au fost multe cazuri în anii care au trecut, când după diseminarea în medie a unor informații de natură judiciară privind anumite persoane fizice sau juridice, se gândea și instituția de credit să raporteze la oficiu tranzacții ca fiind suspecte de sume foarte ridicate de bani în care erau implicate chiar persoanele respective care, cu o zi sau două înainte, erau vizibile publicului prin mijloacele mass-media. Desigur, dacă ne uitam la momentul la care s-a făcut raportarea, și momentul la care s-a încercat a se face tranzacția respectivă, observam că intervalul de timp este unul generos, zile, luni, uneori au fost și perioade de ani întregi. Și, bineînțeles, s-a pus întrebarea firească: Dar tu ca entitatea de credit care ai niște obligații de raportare prin prisma art. 10 din Legea 656, de ce nu-ți respecți obligația de a raporta de îndată această tranzacție suspectă. Răspunsul este, există, dar este un răspuns care nu se încadrează în matricele Legii 656. El vrea să facă bani, această instituție, această entitate de credit vrea să facă bani, pentru că este construit acest hiuz de credit pe noțiunea de profit, are nevoie de banii clientului ca să-i ruleze și să facă profit. Păi dacă raportează tranzacția care implică banii respectivi. Normal că își va pierde acel client, și va mai pierde unul, și va mai pierde doi, și va mai pierde, și poate zece. Și atunci începe să nu mai devină atât de potent pe piața lui specifică pe sectorul lui de nișă, îți pierde puterea. Este adevărat că dacă am sta în locul instituției de credit, ne-am pune și această problemă. Însă ei sunt obligați prin legea specială în materie să dea prioritate interesului public, acela de prevenire a fenomenului de spălarea banilor și sau finanțării terorismului, și să raporteze de îndată, nu este un termen cu valențe care pot da posibilitatea de interpretare. Este chiar un termen ce trebuie înțeles exact cum este el trecut, și trebuie înțeles și prin prisma Codului de procedură penală, adică înseamnă de îndată, nu înseamnă peste o zi,peste două, peste 3 luni, peste un an. Au fost tranzacții suspecte raportate ca fiind suspecte la 3 ani de la momentul la care au fost efectuate. Și ne punem problema dacă tu ca instituție de credit îmi raportezi la trei ani tranzacția suspectă. Iată și Oficiul la rândul lui are nevoie de un anumit timp pentru a face verificări în baza de date, mai durează ceva și acolo, să zicem că se ajunge la concluzia că este o spălare de bani și o dau unității de parchet după patru, cinci ani. Păi ce să mai fac cu Unitatea de Parchet după patru, cinci ani de la momentul la care tranzacția suspectă s-a efectuat. Probabil persoana juridică care a efectuat-o a mai efectuat ceva operațiuni și este posibilă deja să fi dispărut, să se fi radiat, să se fi lichidat. Păi eu ca procuror ce să mai fac? Toți trebuie să lucrăm mână în mână, nu este un termen care poate fi interpretat relaxat. Nu! Mână în mână suntem obligați să lucrăm, în primul rând prima mână este instituția de credit, a doua mână este Unitatea de Informații Financiare, a treia mână este procurorul, a patra mână, și dacă ne ajută Dumnezeu și cartea și materialul probatoriu, este judecătorul. Sunt patru mâini, ele trebuie să lucreze astfel, nu pe alte linii.

Cristian Bălan: Probabil că banca este prinsă între secretul bancar și obligația de informare, gândindu-ne poate că informând unitatea, față de client ar crea aparența încălcării secretului bancar și ușor ușor și-ar pierde clienții. Revedem că uneori sunt din ce în ce mai interesați de protejarea acestui secret bancar.

Elena Hach: Da, este adevărat, numai că secretul bancar nu are nici un fel de valoare când discutăm de un fenomen de spălare de bani, chiar nu are valoare nici teoretică, și nici practică. Instituția de credit este obligată, când are suspiciuni de spălare de bani și finanțare de terorism, să lase la o parte instituția secretului bancar pentru că așa spune Legea 656, și să raporteze. Am această dorință și insistență de îndată tranzacția suspectă, unități de informații financiare.

Cristian Bălan: Până la urmă, mă gândesc așa fără să mă pun prea mult în pielea băncii, totuși ce-ar pierde banca sau instituția financiară dacă ar raporta o tranzacție pe care o consideră suspectă, descoperindu-se ulterior în urma analizelor că nu ar fi suspectă. Practic posibilitatea sau riscul care s-ar crea ar fi doar de suspendarea efectuării operațiunii, dacă are suspendare, totuși este limitată în timp și nu poate împiedica pe temren lung sau de cele mai multe ori nu poate împiedica pe termen lung efectuarea tranzacției. Practic banca informează dacă se pune problema suspendării atunci se va suspenda, suspendare care nu poate să dureze foarte mult. Dacă nu se pune problema suspendării, operațiunea oricum va merge înainte. Și cumva în viitor va fi monitorizată respectiva persoană.

Elena Hach: Aici e foarte bună întrebarea și mă bucur că ați ridicat această problemă pentru discuție. Trebuie să distingem între tranzacțiile care sunt efectuate și sunt raportate ulterior efectuării lor ca fiind suspecte de către instituția bancară. Deci discutăm în principal de bănci, pentru că de acolo provin toate raportările. Și tranzacțiile care se doresc a fi efectuate, instituția de credit, instituția bancară nu ne efectuiază, nu dă curs, și le raportează ca fiind neefectuate, suspecte de spălarea banilor și/sau finanțării terorismului la Unitatea de informații Financiare a României. În primul caz tranzacția s-a efectuat, banii au intrat în piață, instituția de credit încearcă să-și pună în aplicare obligația din Legea 656, raportează unități de informații financiare acest lucru. Pe de altă parte, dacă observăm această primă situație, își protejează și interesul ei, interesul de a face profit, respectă și interesul public, acela de prevenirea fenomenului de spălarea de bani și/sau finanțării terorismului. Desigur că până la un anumit moment în cazul în care tranzacția suspectă raportată la Oficiu și efectuată duce prin analizarea altor elemente la o informare pe spălarea de bani, respectiv prin întocmirea unei decizii și trimiterea în judeactă, desigur că la un anumit moment pe acest lanț clientul instituției de credit care a fost raportat va afla că a fost raportat și desigur că va ieși din relația de afaceri cu instituția de credit. Se poate însă ca această tranzacție suspectă raportată să nu ducă la concluzia că este o tranzacție viabilă din punct de vedere a spălării banilor și să intre în evidența unității de informatii financiare. Și este posibili ca clientul raportat instituției de credit să nu afle acest lucru și relația de afaceri să continue cu instituția de credit. Iată că instituția de credit este în avantaj și în această situație. Discutăm altfel despre tranzacțiile ce urmează a fi efectuate, care sunt blocate în efectuarea lor de chiar instituțiile de credit prin raportarea ca neefectuate și suspecte din punct de vedere a spălării banilor la Unitatea de Informații Financiare. Deci acelea nu sunt efectuate, clientul este temporizat în așteptarea lui prin diferite metode specifice instituțiilor de credit, de genul  „așteaptă că mai am nevoie de unele verificări suplimentare și după aceea vom încheia tranzacția”, tranzacția neefectuată se duce la Oficiu. Iar acolo există această posibilitate, nu este o obligație această posibilitate a suspendării tranzacției. Deci banca nu o suspendă, să înțelegem foarte bine acest lucru, banca nu paote să suspende o tranzacție, nu poate să blocheze bani, pentru că aceste noțiuni de suspendare sunt noțiuni care implică. Restrângerea patrimoniului unei persoane, restrângerea temporară a patrimoniului unei persoane, deci este clar că este necesară intervenția unei autorități să facă acest lucru. O instituție de credit nu are îndrituirea legală pentru a face acest lucru. Singura autoritate îndrituită în acest domeniu este este unitatea de informații financiare, dar discutăm de suspendarea ca măsura administrativă, nu discutăm de suspendarea unei tranzacții din punct de vedere al Codului de procedură penală, ci numai din punct de vedere a legii speciale în materie. Este o măsură administrativă. Oficiul are această posibilitate, nu și o obligație, dacă suspiciunile sunt indicate rezonabil de către instituția de credit. Dacă Oficiul suspendă tranzacția, suspendarea poate să dureze o perioadă scurtă, 48 de ore, după care, dacă mai are nevoie de o perioadă de timp suplimentară, paote să ceară unității de parchet, și anume Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, prelungirea acestei suspendări cu încă 72 de ore. Vedeți cum a gândit legiuitorul la această problemă? Dau un termen scurt Unității de Informații Financiare 48 h, discutăm de ore nu discutăm de perioade lungi, și este firesc să fie așa pentru că totuși este vorba de restrângerea patrimoniului unei persoane. Dau 48 de ore la Oficiu, după care mai dau încă 72 de ore, dar numai dacă o autoritate judiciară de data aceasta, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că este nevoie de încă o perioadă de timp pentru ca Unitatea de Informații Financiare să-și termine analiza din punct de vedere al suspiciunilorm rezonabile de spălare de bani. Și aș vrea acum să precizez ceva extrem de tehnic, dar absolut necesar pentru colegii noștri. În momentul în care instituția de credit raportează tranzacția neefectuată, dar suspectă din punct de vedere al spălării banilor și/sau finanțării terorismului raportează niște suspiciuni rezonabile. Oficiul face analiza, iar dacă ajunge la concluzia unei spălări de bani sau unei finanțări de terorism, informează Parchetul cu indicii de spălare de bani și/sau finanțare de terorism. Este o diferență de nuanță, dar importantă în practică. Suspiciunile prezintă ceva mai puțin decât indiciile de spălare de bani. Iată că UIF are un rol extrem de important în a pipăi fondul spălării banilor sau fondul finanțării terorismului. Aici aș duce discuția mai departe, pentru că este o discuție actuală, o discuție care un pic incită acest domeniu, acest sector de nișă. Se discută foarte mult dacă această unitate de informații financiare trebuie să rămână de natura administativă, să rămână cu o natură administrativă. Vă aduceți aminte prima discuție? Sunt procuror ca și alți colegi, am avut însă șansa alături de alți colegi puțini la număr de a lucra în interiorul Unității de Informații Financiare perioadă îndelungată de timp. Am ajuns la concluzia că UIFR nu poate să rămână o simplă unitate administrativă, o simplă unitate cu doar o natură administrativă. Este absolut necesar ca această natură a acestei unități de informație să fie schimbată, cel puțin într-o natură hibridă, adică jumătate să fie administrativă, jumătate cu o natură care se apropie de natura autorităților judiciare, adică să aibă la îndemână pârghii suplimentare de investigare a fenomenului de spălarea banilor și/sau finanțării terorismului. Nu spun acest lucru întâmplător, spun acest lucru după 5 ani de activitate în cadrul acestei unități, 5 ani de activitate care au demonstrat că pârghiile puse la îndemâna analiștilor financiari sunt insuficiente pentru a da produse bune, profitabile din punct de vedere al investigației, unităților de parchet. Nu ascund faptul că foarte multe din produsele diseminate de UIF unităților de parchet se transformă în soluții de clasare. Și altceva nu mai am nimic de spus în acest domeniu. Vă rog!

Cristian Bălan: Aici mă gândesc totuși dacă ar merge în zona judiciară autorității, n-ar exista totuși sau n-ar veni noi bariere în calea acestei informări, mă gândesc totuși ca unitate financiară. Dacă vorbesc despre o tranzacție care deja s-a efectuat, efectuez o simplă informare. Vede oficiul ce face, dacă sunt pe tranzacții care sunt în curs de efectuare, iarăși vor fi informate, și cum ne-ați spus, poate fi suspendată, mai mult paote suspenda Parchetul, și cred că peste cele 72 de ore ale Parchetului putem vorbi numa pe tărâmul măsurilor preventive pe care le-ar lua judecătorul, drepturi și libertăți într-un proces penal dacă deja indiciile sunt pentru 490 din Codul de procedură penală. Dar, dacă unitatea financiară ar ști că trebuie să informeze o unitate cu competențe investigative, n-ar exista totuși o reținere? Eu poate mă gândesc că ar fi bine să rămână de natura administrativă, dar poate să fie o unitate a organelor de cercetare penală ori din cadrul oficiului, ori într-o structură care să conlucreze cu oficiul și cauza, când suspiciunea se face indiciu, să fie înaintată organului de cercetare penală, organizat în cadrul oficiului cu aceeași specialiști, cu persoane care știu ce să caute, știu ce să vadă, dar se începe un proces penal.

Elena Hach: Mă bucur foarte mult că reușim împreună să atingem niște subiecte extrem de delicate. Vedeți, prin discuția care s-a dezvoltat am atins un pic problema indirect autonomiei sau nu a unității de informații financiară. Această unitate este autonomă, așa îmi scrie Legea 656/2002. Nu este în grădină nici unei alte instituții autoritate judiciară, sau Banca Națională a României, sau Minister de Finanțe, sau alte instituții. În alte sisteme, în alte țări, unitățile de informații financiare sunt lipite, fie de autorități judiciare, fie de bănci naționale, fie de vamă, fie de Ministerul de Finanțe, nu funcționează autonom, funcționează într-o oarecarerelație de subordonare. La noi, așa cum am spus, instituția este autonomă, este în coordonarea Guvernului, dar asta nu implică nimic pe linia investigării fenomenului de spălarea banilor, noi discutăm de o relație cu instituții care ar putea să aibă și ele la rândul lor atribuții în acest domeniu. Nu știu dacă este bine sau nu să rămână în continuare autonomă, nu sunt eu în măsură să emit o astfel de ipoteză însă vă pot spune, și subliniez și îmi asum această afirmație după cinci ani petrecuți în interiorul oficiului că această instituție trebuie schimbată radical. Natura pe care o are de natură administrativă nu mai corespunde și nu mai răspunde cerințelor unităților de parchet care sunt beneficiare în proporție de 90% pentru produsele furnizate de Unitatea de Informații Financiare. Deci, repet, această natură administrativă nu mai răspunde cerințelor Parchetului. Pârghiile puse la îndemână analiștilor prin prisma naturii administrative a Oficiului sunt insuficiente. Fac această afirmație în deplină cunoștință de cauză, rezultatul este vizibil în soluțiile pe care le pronunță Parchetul pe informările trimise de Unitatea de Informații Financiare, soluții care, așa cum am spus, multe dintre ele sunt soluții de clasare. Nu numai aici se vede că pârghiile sunt insuficiente, dar se vede și în registrul suspendărilor tranzacțiilor operate de către UIF. Sunt cazuri în care unitățile de parchet nu finalizează aceste suspendări cu măsuri specifice Codului de procedură penală. Sechestrul, așa cum am disutat, sunt cazuri pentru că odată natura administrativă a UIF nu mai ajută această relație să fie o relație nefracturată, iar pe de altă parte, tipic gândiți de legiuitor în Legea 656 sunt insuficienț. Nu dau posibilitate obiectivă procurorului de a lua toate măsurile necesare în vederea aplicării sechestrului asupra banilor ce au reprezentat obiectul tranzacției suspecte suspendate de UIF. Faptul că în 2018 analiștii financiari stau doar în fața calculatoarelor și cercetează bazele de date interne și/sau bazele de date ale altor instituții, și în urma acestei cercetări pun pe hârtie o concluzie de evidență sau respectiv de informarea parchetului pe o posibilă spălare de bani este un element de natură a nu încuraja relația dintre oficiu și parchet în sensul desfășurării ei fără fracturi. Suntem în anul 2018, trebuie să mergem după alte instituții, cu o natură asemănătoare, și trebuie să ne ridicăm la un nivel în așa fel încât să dăm unității de parchet un produs bun, un produs la timp, și un produs care la rândul lui să genereze posbilitatea procurorului de a putea trimite în judecată. 

Cristian Bălan: Practic Unitatea de Informații să predea ștafeta, să înceapă după primirea informării, să facă propriile investigații, relativ rapid, și să predea ștafeta parchetului, sau unei alte structuri pentru a continua pe aceeași linie.

Elena Hach: În mod autonom, conform legii, și cu niște pârghii insuficiente trebuie regândită această instituție, acești oameni trebuie să lucreze, ar putea să lucreze alături de procurori ăn timp real, nu separați, nu rupți unii de alții, și cu pârghii suplimentare față de pârghiile pe care le au la îndemână și care sunt demult învechite.

Cristian Bălan: Din nefericire, știți că orice discuție interesantă face ca timpul să treacă deosebit de repede și a trecut ora rezervată acestei dezbateri. Mă bucur că ați fost alături de mine astăzi și mă bucur și că cei din fața calculatoarelor au fost alături de noi. Sper să vă fi dat anumite informțaii, că tocmai vorbeam despre obligația de informare raportat la prevenirea fenomenului de spălarea banilor. Și vă mai așteptăm alături de noi, data viitoare probabil că vom intra în analiza elementelor constitutive ale infracțiunii de spălare de bani, pentru că și aici sunt foarte multe probleme, mai ales pe înțelegerea mecanismului de spălarea banilor și delimitarea infracțiunii în raport de alte infracțiuni similare, pentru că soluțiile în practică sunt multiple și interesante. Și vă promitem că data viitoare vom da ocazia la discuții la fel de interesante și, trecând puțin în sfera procesului penal, vom avea la dispoziție și mai multe soluții jurisprudențiale pentru a ne concretiza exemplele pe care ne construim ideile și teoriile. Vă mulțumim mult că ați fost alături de noi și vă mai așteptăm miercuri.  </div>