Noua reglementare pentru INTERNSHIP (ediția 209). VIDEO+Transcript
Noua reglementare pentru INTERNSHIP
Societatea de Științe Juridice (SSJ)
București 3, str. Turturelelor 50, et. 4
Luni, 3 septembrie 2018, ora 19:30
A se vedea: Lege privind internship-ul
Participarea în sală este rezervată membrilor și invitaților.
[restrict]
Transcriptul dezbaterii
Ion Dragne: Bună seara și bine ați revenit la Dezbateri JURIDICE.ro, ediție de toamnă, 2018. După cum bănuiesc că mulți dintre dumneavoastră știți, vara ne-a adus și o nouă Lege a internship-ului și, alături de colegii și prietenii pe care o să vi-i prezint imediat, o încerc să văd ce este cu ea, cum putem să o aplicăm și care sunt principalele întrebări la care trebuie să răspundem, de acum, în perioada care va fi aplicată. Invitată este doamna Daniela Gladunea, membră a Baroului București și Managing Associate la Societatea de Avocați BONDOC & Asociații.
Daniela Gladunea: Bună seara!
Ion Dragne: Bună seara! Domnul avocat Cătălin Micu, membru al Baroului București, Managing Associate la Societatea de Avocați ZAMFIRESCU RACOȚI & Partners. Bună seara, domnule Micu!
Cătălin Micu: Bună seara!
Ion Dragne: Colegul și prietenul meu, domnul avocat Cornel Popa, asociat în Societatea de Avocați ȚUCA ZBÂRCEA & Asociații, membru al Baroului București. Toți cei trei colegi, cu o bogată experiență de avocați pledanți, și în afara sălii de judecată, ne-au făcut plăcerea – eu fiind pe poziție de moderator – să discutăm despre subiectele pe care le presupune intrarea în vigoare a Legii internship-ului. O să facem o pauză mică de publicitate – prezență indispensabilă în orice activitate umană – și vom reveni. Bun, am revenit. Așa cum spuneam, începând cu data de 18 august 2018 avem în vigoare Legea privind internship-ul. Doamna Gladunea, era nevoie de o Lege a internship-ului? Mi-am permis ca, înainte să începem emisiunea, să discut cu dumneavoastră despre alte instituții care ar putea să se apropie de instituția internului și să vedem dacă este un instrument util pentru toți cei care au nevoie să intre într-o organizație sau să primească într-o organizație.
Daniela Gladunea: Termenul de „internship” provine din, să spunem așa, filiera anglofonă. Internship-urile au vizat mai întâi domeniul medical – ca o curiozitate – după care s-au extins și au fost practicate pe scară tot mai largă, în special în companiile multinaționale, companii multinaționale care și-au făcut simțită prezența și în România aducând, să spunem, în cultura organizațională, ideea aceasta de internship. În ceea ce privește, însă, cadrul legal, nu a existat până la această Lege nr. 176/2018, o lege dedicată internship-ului. Se vehiculează tot soiul de terminologii, chiar se face confuzia, pentru că internship-ul este tradus în română ca fiind „stagiu de practică”, însă trebuie să spunem că există legislație specifică stagiilor de practică ale studenților, deci există legea respectivă de ceva timp. Există, de asemenea, stagiile absolvenților de învățământ superior, reglementate de lege încă din 2013, și există legea mai veche pe care, cred eu, că o cunoaște toată lumea, și anume Legea voluntariatului, însă fără a ne referi, bineînțeles, la legislația specifică a ucenicilor și cea a zilierilor. Vom acoperi tangențial și prevederile acestor legi, în măsura în care se pot dovedi utile pentru a explica niște lucruri legate de legea despre care vorbim astăzi. Toate aceste legi, însă, acopereau fiecare câte o zonă. Și cumva, au existat discuții, în special în mediul de afaceri, că nu există o lege dedicată internship-ului, văzută ca o introducere, un debut pe piața muncii al elevilor, dar mai ales al studenților. Preocuparea a vizat, în special, această categorie și trebuie să spunem că există o preocupare la nivel legislativ încă din 2012, se reflectă într-un program de guvernare de la momentul respectiv. În programul de guvernare este menționată necesitatea elaborării unei legi a internship-ului. De asemenea, în 2015, s-a adoptat o politică vizând tineretul – este o Hotărâre de Guvern – care, iarăși, face referire la internship-uri, în special la organizații private. Și care, mă rog, face mențiunea că ar trebui, poate, să se folosească mai mult cadrul legislativ existent, adică acele stagii dedicate absolvenților. Au existat diverse discuții. A existat, la un moment dat, ca să facem un mic istoric a ceea ce s-a întâmplat până acum, a existat chiar un proiect de lege promovat de către studenți, care au simțit primii că este o nevoie de reglementare specifică. Bine, nu a fost un proiect formalizat, în sensul în care să existe o propunere legislativă și să ajungă în Parlament, dar anumite idei zic eu că au circulat, dezbateri au avut loc și, într-un final, s-a cristalizat acest proiect. Trebuie spus, însă, că această lege a fost adoptată puțin cam accelerat. E important de menționat că, în Senat, ea a fost aprobată tacit, după aceea a avut, să spunem, un traseu destul de rapid în Camera Deputaților. Au existat comentarii și sugestii cu privire la textul proiectului de lege, făcute și venite din mediul de afaceri. Noi, de exemplu, am fost implicați în ceea ce privește discuțiile care s-au purtat la AmCham, la Camera Româno-Americană, și au fost niște observații, spunem noi, pertinent făcute de cei implicați acolo. De unele s-a ținut cont, de altele nu. O să mai discutăm, pentru că unele, spunem noi, au rămas în textul de lege și ridică unele semne de întrebare. Ce aș vrea să spun eu, în încheierea acestei mici introduceri, este că această lege, cumva, se suprapune puțin cu unele reglementări existente și ridică, într-adevăr, o întrebare: în ce măsură o putem încadra în legislația muncii sau nu? Și o să discutăm mai pe larg.
Ion Dragne: Am înțeles. Dumneavoastră ați spus – și bine este de punctat – că a fost rezultatul unei, să spunem așa, activități efervescente a tinerilor care au simțit nevoia, ei și partenerii de formare profesională, să aibă un instrument care să legalizeze activitatea în comun.
Daniela Gladunea: Și care să le ușureze accesul pe piața muncii, până la urmă.
Ion Dragne: Da, este adevărat. Legea folosește o limită, 16 ani să aibă internul, iar cu acordul părinților sau al reprezentanților legali, 15, dar nu folosește o limită maximă, motiv pentru care se pune întrebarea: „cât de bătrân poate să fie un tânăr intern?”
Daniela Gladunea: Din punctul meu de vedere, nu există o limitare a vârstei internului. Pe de altă parte, haideți să privim lucrurile și dintr-o notă mai amuzantă, ca să zic așa, că suntem la începutul discuției, vă aduceți aminte poate – dacă ați văzut, dacă nu vi-l recomand – filmul „Internul”, cu Robert De Niro, care are undeva la 70 de ani, este însă activ și poate să aducă niște elemente de valoare acolo, unde se duce ca senior intern, ca să folosesc exprimarea în engleză.
Ion Dragne: Pentru că tot Legea obligă organizația gazdă să asigure egalitatea de tratament, și cum vârsta poate să fie un criteriu de discriminare, sunt curios dacă vom avea interni de 50, 60, 70 de ani care să intre în competiție cu interni de 16 ani și, cu acordul părinților, 15 ani. Pe de altă parte, Legea este suficient de tăcută, încât să creeze curiozitate și din perspectiva calificărilor internului. Ca regulă, din ce ați spus dumneavoastră, ar trebui ca internul să fie acea persoană căreia să i se faciliteze accesul în piața muncii.
Daniela Gladunea: Da, ar fi o persoană care are oportunitatea de a vedea în practică cum se întâmplă lucrurile, din interior, de a vedea ce finalitate practică au lucrurile pe care el le învață doar în plan teoretic, la facultate, să luăm exemplul unui student. Deci care erau opțiunile, să zicem, până acum? Haideți să o luăm în ordine. Ce am întâlnit noi în practică – contracte de voluntariat. Dar aici, atenție, dacă suntem o companie multinațională, nu ne-am încadra în prevederile Legii privind voluntariatul, care sunt destul de clare, ne raportăm la organizații non-profit. Bun. Pe partea cealaltă, am avea situația unui stagiu al absolventului, dar nu vorbim de absolvenți neapărat, putem vorbi de studenți în ani terminali, anul 3, anul 4. Deci nu mi se aplică nici prevederile din acea Lege. Mai departe, am reglementare specială cu privire la stagiul obligatoriu din timpul facultății. Dar aici s-ar putea să întâlnesc situația în care facultatea mea nu are încheiată o convenție cu un partener de practică. Nu știu dacă este chiar așa, vorbim ipotetic. Nu are încheiată o convenție sau eu îmi doresc, ca și student, să fac practică la o multinațională sau o anumită societate de nișă și acolo consider eu că aș vrea să fac practica aceasta, adică să desfășor această activitate practică, pentru a vedea mai exact despre ce este vorba. Nu știu, să ne imaginăm că mi-aș dori să devin auditor, dar nu știu ce presupune munca de zi cu zi, care ar fi dificultățile, avantaje, dezavantaje, s-ar putea să îmi placă sau să nu îmi placă. Până la urmă, e o posibilitate de a vedea din interior cum se întâmplă lucrurile. Bineînțeles, opțiunea rămâne întotdeauna să mă și angajez, deci nu o excludem pe aceasta.
Ion Dragne: Domnule Micu, Legea aceasta, foarte rapid aruncată în piață, cu bunele și cu relele unei legislații noi, spune despre o interdicție: că nu poate fi organizație gazdă fostul angajator sau fosta instituție publică care fost în relații de serviciu cu persoana care vrea să devină intern. De aici, s-ar trage cumva un fel de concluzie că internul trebuie să fie liber de sarcini, să nu aibă un contract de muncă sau nu fie funcțional. Cu alte cuvinte, internship-ul vizează numai persoane libere de ocupații sau poate fi și un angajat al unei societăți comerciale care să își dorească să facă și un stagiu de formare profesională, de șase luni de zile, într-un alt domeniu în care vrea să-și dezvolte aptitudinile? Ne așteptăm la o interpretare alternativă din partea organelor de control? Fiindcă vom vorbi un pic despre cât de liberă este puterea internilor și a organizațiilor gazdă sau, dimpotrivă, cât de controlată.
Cătălin Micu: Da, eu am în vedere acea interdicție legată de o altă interdicție din aceeași Lege, respectiv aceea de a nu ascunde, de a nu disimula un contract de muncă, într-un contract de internship. Și, așa cum ați subliniat și dumneavoastră, cred că această interdicție, deși ea pare a fi o interdicție absolută, necircumstanțiată sub nicio formă, ar trebui interpretată într-un scop teleologic. Dacă eu am fost angajat pe poziția de șofer, între timp am absolvit o Facultate de Inginerie Mecanică și sunt proaspăt absolvent sau sunt încă student, vreau să fac un internship la mine în companie. Aici, interdicția aceasta, deși, repet, e absolută, nu este circumstanțiată și legea aici își manifestă în parte carențele, cred că blochează, până la urmă, posibilitatea unei persoane de a evolua profesional. Așa cum este scrisă, el nu ar putea, practic, să aibă internship-ul în aceeași companie, nici măcar dacă își dă demisia și ar pleca de pe poziția de șofer. Tot nu ar putea să aibă internship-ul.
Ion Dragne: Este o interdicție imprescriptibilă. „Au mai fost”, acum cinci ani, acum 20 de ani, acum 30 de ani.
Cătălin Micu: Repet, mie mi se pare că era suficientă interdicția aceea care preciza că nu trebuie să ascunzi un contract de muncă într-un contract de internship. Această interdicție nu o văd nici utilă, nici rezonabilă. Dacă ar fi fost circumstanțiată, și cred că s-au gândit doar la situația în care nu poți invers, dacă am avut un contract de muncă pe un post de șofer, nu pot să mai am un internship ca și șofer. Dar cred că interpretarea sau viziunea legiuitorului a fost un pic restrânsă la o circumstanță, una din multele circumstanțe care pot apărea și cunosc exemple de persoane care au plecat într-o anumită companie de la poziții de assistant manager sau assistant pur și simplu, au urcat, inclusiv făcând internship-uri în aceeași companie, dublate cu poziția pe care o aveau, făceau internship pe o altă poziție. Este adevărat, totul se întâmpla în Statele Unite. Și au ajuns într-un fel în poziție de management în acea companie.
Ion Dragne: Deci, cu alte cuvinte, să ne mai uităm la încă un film american, dar să nu aplicăm pe legislația din România.
Cătălin Micu: Da, aceasta este, totuși, realitatea și revenind la întrebarea dumneavoastră, cred că în practică vor apărea situații în care colegi vor interpreta într-un mod, poate, teleologic sau plecând de la ceva dispoziții legate din norma de fundamentare, vor interpreta că dacă ești angajat pe poziția de șofer, poți să ai un stagiu de internship, la aceeași companie, pe un post asociat pregătirii tale profesionale în curs, respectiv inginer construcții mecanice, spre exemplu. Vom vedea oricum această lege, sincer sper să nu pățească precum legea care a reglementat telemunca. Până să apară telemunca, cred că erau, cel puțin teoretic, lansate multe cereri din partea angajatorilor de a avea contracte individuale de muncă, în regim telemuncă. În lipsa legii, găseam fiecare ce tertipuri puteam să găsim, ca să mulțumim clientul. Când a apărut telemunca: „Dragilor avem telemunca, deci ce facem cu ea?” Răspunsul a fost: „Este bine. Ok, mai vedem.”
Daniela Gladunea: Mai dăm niște chestiuni la care nu s-a gândit nimeni.
Cătălin Micu: Da, exact. Și sper să nu se întâmple același lucru și cu această Lege privind internship-ul. O văd utilă, pentru că diferența, față de ceea ce organizam în trecut pentru absolvenți, este aceea că avem o recunoaștere a internship-ului, care are valoare în vederea unei angajări viitoare, avem un set de obligații clar setate în favoarea organizației gazdă de a emite documentul privind internship-ul cu aprecierile organizației gazdă și cred că, așa cum se întâmplă și afară, vor fi vânate foarte multe companii multinaționale pentru stagii de internship, care funcționează ca o scrisoare de recomandare pentru angajările viitoare.
Ion Dragne: Domnule Popa, vorbește Legea, în primul rând, despre organizația gazdă, similar cu legislația din zona voluntariatului. Cred că au avut în vedere inițiatorii sau legiuitorul acea lege și au făcut un fel de diferență specifică. „Organizația gazdă” – este foarte misterioasă denumirea. Cine ar putea fi organizație gazdă, în condițiile specifice ale României? Am înțeles, nu va fi niciun fel de dificultate să fie aplicată ca instrument deja uzitat într-o multinațională, dar nu putem ne reducem doar la multinațională, fiindcă altfel ar fi scris „Legea internship-ului pentru multinaționale” și legiuitorul, Parlamentul, nu a făcut-o.
Cornel Popa: Cu siguranță. Și cred că sunt foarte multe companii, să spunem, naționale care organizau programe de practică, stagii de pregătire, cum se numeau ele până acum și care, pe viitor, ar trebui în principiu să facă aplicarea acestei legi. O problemă specială, însă, o avem noi, avocații, și profesiile care sunt organizate pe baza unei legislații similare cu cea din domeniul avocaturii, pentru că, în Lege, se definește organizația gazdă ca fiind persoana juridică la care internul desfășoară activitate specifică. Această cerință, de a avea de a face cu o persoană juridică, aparent, ar fi o scăpare. În realitate, nu știm dacă este chiar așa și dacă putem interpreta extensiv această noțiune și să ducem mai departe interpretarea ei la orice angajator sau orice antreprenor, indiferent de forma juridică în care își desfășoară activitatea. Așa cum bine știm, personalitatea juridică în domeniul avocaturii este o excepție. O întâlnim, potrivit reglementărilor noastre, doar la societățile profesionale cu răspundere limitată, în rest, celelalte forme de organizare a profesiei nu au personalitate juridică recunoscută de Legea avocatului. În condițiile acestea, se pune întrebarea: „Bun, noi ce ar trebui să facem? Ar trebui să ne uităm la această lege și să o aplicăm, ar trebui să o ignorăm?” Unele dintre sancțiuni sunt consistente. Avem amenzi care ajung până la 20.000 de lei pentru nerespectarea unor obligații legale prevăzute aici, deci miza financiară poate fi una relativ importantă pentru societățile sau cabinetele de avocat vizate. Problema nu ține, însă, numai de această definiție aparent restrictivă, pentru că am putea să reacționăm la o manieră foarte simplă și să interpretăm extensiv și să spunem: „Nu. De fapt, scopul legii acoperă cumva și aceste forme de exercitare a profesiei.” În realitate, este puțin mai complicat în momentul în care înaintăm, vedem că sunt tot felul de referiri la contracte de muncă, la cine poate fi îndrumător, la situația în care, de exemplu, îndrumătorul încetează să mai fie parte la un contract de muncă și atunci sunt anumite consecințe. Foarte important, iarăși, este că Legea aceasta probabil că păcătuiește, din punctul meu de vedere, pentru faptul că are foarte multe obligații și, practic, un singur drept pentru organizația gazdă și acela nu foarte generos. Există un fel de primă care este suportată de la bugetul de stat în valoare de circa 1000 de euro și care ar urma să fie plătibilă în situația în care internul se transformă în angajat, titular al unui contract de muncă. Din nou, avocații…
Daniela Gladunea: Și rămâne angajat pentru o perioadă de 24 de luni.
Ion Dragne: Și apoi, în termen de șase luni, după ce trec cele 24 de luni, angajatorul…
Daniela Gladunea: Este semnificativ.
Cornel Popa: Și probabil că, între timp, pe durata celor doi ani, se va schimba Legea, așa cum s-a mai întâmplat în alte situații. Cert este că unei societăți de avocatură dacă, eventual, i s-ar admite extinderea la latura pasivă a obligațiilor, îmi vine greu să îmi imaginez că, referitor la terminologia specifică, aceea care face referire la contractul de muncă, i s-ar recunoaște și aptitudinea de beneficiar de acest drept care există singur, singurel prin această Lege. Avem, din punctul meu de vedere, o problemă, pentru că activitatea de internship sau de practică, așa cum se denumea ea în general, de către firmele de avocatură, există și ar trebui să continue să existe și cred că ne-am fi dorit un mesaj mai clar din perspectiva legii, că nimeni nu dorește programatic să încalce legea. Toată lumea dorește să se organizeze în conformitate cu legea, mai ales că există unele prevederi în această Lege care țin de o bună practică a organizării activității de internship: să ai un îndrumător care să coordoneze ceea ce se întâmplă acolo, să existe o fișă de evaluare, să existe un certificat, la final, ș.a.m.d. Sunt lucruri pe care, oricum, noi le făceam și fără reglementare, dar faptul că sunt reglementate, până la urmă, nu ne încurcă. Unde am rezerve, este probabil cuantumul amenzilor care, din punctul meu de vedere, nu cred că este foarte bine corelat cu ceea ce se cere de la organizațiile gazdă. Cred că Legea ar fi trebuit să întindă o mână organizațiilor gazdă. Așa cum arată ea de multe ori, mi se pare că se agită un băț, mai degrabă, decât să se întindă o mână.
Ion Dragne: Ca să întărim concluzia domnului Micu, este greu fără lege, dar mai greu cu lege. Am putea să tragem o concluzie, dacă ne gândim la intenția legii, că ea se referă la internship-ul pentru persoanele juridice, alții decât formele de exercitare a profesiei de avocat. Și să tragem concluzia, cu riscurile pe care le evaluăm acum, de față, că avem în continuare posibilitatea să acționăm, întocmai ca și înainte de apariția reglementării telemuncii, întocmai ca și înainte de apariția reglementării internship-ului, în ceea ce privește nevoile organizațiilor gazdă, numite societăți de avocat fără personalitate juridică sau cabinete individuale sau cabinete asociate. Putem să tragem o astfel de concluzie? Există riscul ca autoritățile cu atribuții de control și sancționare să ne acuze că organizăm internship-uri, în condițiile în care legea prevede expres cadrul în care se organizează această activitate? Putem fi sancționați că, deși legea nu ne dă voie, noi facem internship-uri? Cam de aici trebuie să vedem. Dacă nu ne are în vedere ca sferă de reglementare, ne poate avea în vedere ca sferă de sancționare? Suntem întocmai precum comercianții care desfășoară activitatea, fără respectarea obținerii autorizațiilor legale, din perspectiva internship-ului? Sau suntem unii atât de mici și de neimportanți, încât Măria Sa, legiuitorul, a înțeles să ne lase să ne desfășurăm activitatea, ca să zic așa, la libertatea pieței? Voiam să vă întreb ce părere aveți, este de esența contractului, doamna avocat Gladunea, indemnizația pentru internship? Pentru că este definită în art. 2 ca fiind „suma de bani lunară la care are dreptul internul, ca urmare a participării acestuia la programul de intership, supusă prevederilor din Legea privind Codul fiscal cu modificările și completările ulterioare.” Este art. 2 lit. k). Și mai spune art. 3: „organizația-gazdă promovează public, în scris și/sau online, programele de internship desfășurate, criteriile, calendarul și procedura internă de selecție, responsabilitățile generale pentru fiecare program de internship ofertat, precum și condițiile contractuale (numărul de ore și durata programului de internship, valoarea minimă a indemnizației lunare).” Iată, folosește și termenul de „valoare minimă a indemnizației lunare”, ceea ce conduce la concluzia punitivă că trebuie să existe indemnizație lunară și trebuie să avem și o valoare minimă. Valoarea maximă puteți să o mai stabiliți voi cum vreți.
Daniela Gladundea: Da, este un minim reglementat. Trebuie spus că, în alte țări europene, internship-ul poate fi și neplătit și că ar exista o varietate, care mi s-a părut interesantă, sincer, care se numește „shadowing” sau, să spunem, un fel de persoană din umbră, care vine și doar asistă la procedurile care au loc, dar fără să facă nimic și fără să fie îndrumată. Adică, dacă vreți, fură meserie. Are ocazia aceasta, dar nu este plătită. Acum, revenind la Lege, au fost foarte multe discuții legate de problematica indemnizației. Cei din mediul de afaceri au propus să existe prevederea că poate să fie acordată indemnizație și că poate să existe și această varietate a internship-ului neplătit, însă aceasta – apropo de modificările propuse și reținute sau nu – din păcate, nu a fost reținută de către legiuitor. Este reglementată, într-adevăr, o valoare minimă, vorbim de 50% din salariul minim. Au existat voci, după apariția Legii, care au condamnat valoarea indemnizației, spunând că, în practică, am găsit o modalitate de a ocoli plata salariului minim, garantat de lege. Acum, însă, ce este iarăși interesant de spus – și apropo de ceea ce spuneați mai devreme – este și altceva: că se face referire la Codul fiscal. Se face referire, mai exact, la prevederile care reglementează veniturile din salarii și veniturile asimilate acestora și se asimilează aceste venituri, se face referire la o literă anume, cu alte sume de bani. Ceea ce, însă, nu s-a întâmplat, este o corelare a prevederilor și din perspectivă fiscală. Adică, aceasta este singura referire pe care o face Legea. Este în continuare neclară situația contribuțiilor sociale și dacă ne uităm la Legea pensiilor, care nu a fost modificată recent, nu conține o prevedere prin care această perioadă de internship să fie considerată perioadă asimilată, în condițiile legii. Acolo sunt niște perioade date expres în Lege, dar nu suntem în acea situație. Mai mult decât atât, se face o trimitere – din punctul meu de vedere, inutilă – la faptul că se beneficiază de vechime în muncă, dar este important să subliniem că Legea pensiilor nu mai operează cu acest concept, operează cu conceptul stagiului de cotizare. Deci, vorbim despre lucruri diferite și vorbim puțin despre lucruri nealiniate legislativ. Chiar astăzi discutam cu un coleg care se ocupă de partea de salarizare, de declarare și calculare a salariilor și spunea exact acest aspect: „Da, avem lege. Da, a existat și o perioadă de 30 de zile până când ea a intrat în vigoare, dar nu prea suntem pregătiți să o aplicăm. Suntem puțin precauți.” Apropo, iarăși, de un amănunt de ordin practic, acel registru despre care se face vorbire în Lege este un registru distinct, așa cum este registrul zilierilor. Nu intrăm în amănunte acum. Ei bine, acest registru nici măcar nu constituie o discuție la nivelul Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă. Adică, o să existe, dar nu știm orizontul de timp. Până atunci se presupune că fiecare și-ar înregistra separat, ar ține o evidență. Deci, cumva, lucrurile nu au fost puțin organizate și corelate, însă ceea ce am observat în această Lege, este că urmează ca și construcție legislativă, dacă vreți, structura pe care o au și celelalte legi, adică aceea a stagiului absolvenților, de pildă, chiar aceea a voluntariatului la care v-ați referit puțin mai devreme. Deci, se operează cu concepte similare, pe alocuri ajustate. Însă o parte dintre legile la care m-am referit sunt mai clare și cu privire la regimul contractului și cu privire la sancțiuni și cu privire la autoritățile de control. Aici, de exemplu, apropo de autoritățile de control, este o împărțire. Pe de o parte, avem Inspecția Muncii, pe de altă parte, avem Autoritatea Națională privind Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM-ul), care ar urma să se uite la clauzele contractuale. Pe de altă parte, însă, spunem că nu suntem în prezența unui raport de muncă, dar avem foarte multe elemente care ne fac să ne întrebăm, totuși, care este de fapt situația. Pentru că mă raportez, nu știu, la vechimea în muncă, la principiul egalității de tratament, se face trimitere expresă la articolul din Codul muncii, la regulamentele interne aplicabile. După aceea, avem durata timpului de muncă pentru intern, în proiect au fost, inițial, șase ore, după aceea s-a spus „Nu, el poate să muncească normal. Șase ore este regimul derogatoriu pentru cei care încă nu sunt majori, deci să aliniem.” Ok, să aliniem, dar am intrat pe un alt teritoriu.
Ion Dragne: Așa cum tragem concluzia că organizația gazdă este obligată să plătească o indemnizație pentru intern, putem să tragem concluzia similară că internul trebuie musai să lucreze? Adică, finalitatea este una absolut generoasă „dezvoltarea abilităților profesionale ale internilor, desfășurarea unor activități și familiarizarea cu cerințele organizației gazdă, cunoașterea specificului activității, dobândirea de experiență profesională și facilitarea tranziției de la sistemul de educație către piața muncii.” Apropiat un pic de ucenicie. Întrebarea care se pune este dacă trebuie neapărat să lucrăm cu această cheie: „Ca să fii intern trebuie să muncești și eu să te plătesc.”? Ne gândim puțin la filozofie, pentru că ajungem mai departe și, dacă nu se întâmplă, unde îi îndrumăm pe oameni să își rezolve problemele?
Cătălin Micu: Până la urmă, internship-ul în general este considerat un learning by doing, de unde rezultă că el trebuie să desfășoare niște activități. Acum, eu aș spune că da, el muncește. Problema se pune dacă acele activități care vor fi desfășurate sunt, într-adevăr, activități care aduc valoare adăugată activității organizației gazdă. Din practică, cel puțin la ce se întâmplă până acum, nu aduc valoare adăugată. Ei pur și simplu sunt supuși unui joc de rol, până la urmă, un joc de rol la un moment dat organizat doar pentru ei, altădată, sunt parte într-un proces de muncă în care sunt implicați alți angajați ai organizației, iar ei sunt un fel de personal suport cu rol observator mixt, fie sunt observatori, fie îndeplinesc anumite sarcini, să le spunem basic, de nivel începător. În toată această activitate, și de aici și discuția că trebuie să fie plătiți, până la urmă, s-a căzut într-o extremă a unei gândiri de genul „Ok, ei totuși sunt acolo, sunt «exploatați» – în ghilimele fiind spus – deci trebuie să fie și plătiți.” Da, este adevărat, ei prestează activitate, dar repet, plus valoarea față de organizație nu cred să existe. Nu am întâlnit până acum situații în care internul a avut o plus valoare, activitatea lui efectivă a putut să fie cuantificată într-un rezultat față de companie. El, mai degrabă, a învățat printr-un joc de rol learning by doing, nimic în plus față de acest lucru. Prin urmare, cât de motivată este necesitatea plății, ca urmare a desfășurării unui stagiu de internship? Nu știu, aș înclina să spun că nu este.
Ion Dragne: Și dacă, domnule Popa…
Cătălin Micu: Pe de altă parte, însă, și aici poate deschidem o cutie a Pandorei. Acea dispoziție care precizează că nu trebuie disimulat un contract de muncă, într-un contract de internship, o văd ca fiind una care ne va da multe bătăi de cap, pentru că am senzația că, la nivelul economiei mici, la nivelul business-urilor foarte mici, va exista o tendință de a fi angajați, nu știu, nu am definit încă dacă vorbim despre un contract de muncă, o specie a contractului de muncă sau un contract în afara reglementării dreptului muncii, dar cred că vor fi persoane care vor tinde să angajeze interni pentru diferite sarcini, nu neapărat cu scopul de a le verifica cunoștințele, ci cu scopul de a-și asigura anumite zone din business care nu ar necesita exercițiul unui salariat cu normă întreagă și permanent. Și mă gândesc aici la activitățile cu caracter sezonier, gen domeniul turistic, agricol, poate și alte activități cu astfel de caracter sezonier. Și, plecând de la o astfel de practică, pe care, personal, nu o exclud, s-ar putea ca AJOFM-ul sau Inspecția Muncii – eu încă nu m-am lămurit care și cum ce va verifica – s-ar putea să recalifice aceste contracte și, din nefericire, s-ar putea ca această practică să fie exploatată și la nivelul stagiilor de practică pe care le vor organiza companiile care chiar vor să organizeze stagii de practică și nu altfel. Iar aici, întrebarea mea este cum vom distinge între un stagiu de practică real și un stagiu de practică, să-i spunem, forțat? Pentru că nu avem niște criterii de demarcație clare, așa cum, este adevărat, dacă nu era reglementată obligația de a plăti, probabil că aveam un element de discuție. Așa este reglementată, alte activități nu văd să nu fie, alte elemente distinctive nu le văd. Ok, nu spune nimic Legea, dar bănuiesc că vom intra în anumite chestiuni lăturalnice din sănătatea și securitatea în muncă, accidentul de muncă etc. Va fi accidentul unui intern considerat accident de muncă sau nu? Aceasta ține, probabil, de unde sfera vom încadra acest contract. Personal, cred că este o specie a contractului de muncă.
Ion Dragne: Voiam să îl întreb pe domnul Popa, dacă organizația gazdă refuză să plătească indemnizația internului, internul refuză să execute sarcinile organizației gazdă, tocmai pentru că el nu a venit ca să își epuizeze resursele fizice și intelectuale, ci să învețe. Ce facem într-o astfel de situație? Cum îl sfătuim fie pe intern, fie organizația gazdă să își rezolve disputele, pentru că avem niște clauze care sunt ferm convins că pe toți ne-au dus în zona civilului pur sau în zona în dreptului muncii, motiv pentru care ne vor întreba cei interesați: „Și la ce tribunal să merg?” și noi o să spunem: „Depinde de ce a vrut legiuitorul să spună”. Am în vedere aici, ca să fie tema de dezbatere, de pildă, art. 15 alin. (2) în care Legea vorbește despre faptul că dacă se constată „încălcarea regulamentelor interne și/sau a contractului de internship, organizația-gazdă are dreptul, după efectuarea unei cercetări interne, să aplice următoarele sancțiuni: a) avertisment scris; b) reducerea indemnizației pe o durată de maximum două luni, cu 5-10%; c) rezilierea contractului de internship.” Avem, mai departe, art. 14, în care internul are obligația, așa cum deja a anticipat domnul Micu, să respecte „normele de securitate și sănătate în muncă, precum și normele pentru situații de urgență”, să respecte normele de confidențialitate, iar tot astfel contractul se suspendă în cazul în care internul este în incapacitate temporară de muncă. Mai avem încă o dispoziție pe care a evocat-o doamna Gladunea, durata de muncă. Și din această perspectivă, inclusiv în legătură cu modul de încetare al contractului, ne ducem foarte mult spre civil și vorbim despre reziliere cu notificare pentru cauze justificate. Ce o fi?
Cornel Popa: Acum, un lucru este clar din întrebare, și anume am înțeles, în fine, ascultând, de ce era obligatorie plata acelei indemnizații. Ca să-și permită consultanța juridică internul. Iată, câte probleme poate avea.
Daniela Gladunea: Cred că ar fi depășită. Revenind puțin, dacă îmi permiteți, la ce spunea domnul Micu…
Ion Dragne: Să îl lăsăm pe domnul Popa să ne răspundă.
Daniela Gladunea: Da, vă rog.
Cornel Popa: Aș fi vrut să mă leg puțin de acest termen de reziliere a contractului de internship, prevăzută ca sancțiune pentru încălcarea obligațiilor care rezultă din contract. Aceasta pe mine, personal, mă duce cu gândul la două idei. Una, că asupra naturii juridice a contractului de internship probabil că nu s-a reflectat foarte mult, sunt extrem de multe noțiuni care sunt specifice raporturilor de muncă, dar nu și noțiunea de „reziliere”, care este totuși o instituție fundamentală a dreptului contractual. În momentul în care vorbesc despre această sancțiune, eu tind să cred că ar fi legislația civilă cea care se aplică pentru a determina conținutul raporturilor juridice dintre intern și organizația gazdă, sigur cu specificitățile care sunt prevăzute în această Lege, dar nu știu dacă m-aș duce neapărat la Codul muncii, pentru a-mi completa eventualele lacune de aici.
Ion Dragne: Și dacă reducem indemnizația, doamna avocat Gladunea, cu 50%…
Daniela Gladunea: Este, dacă vreți, o formă atipică de răspundere disciplinară, pentru că nu putem să punem semnul egalității între sancțiunile prevăzute aici și cele din Codul muncii. De altfel, una dintre sugestiile care s-au făcut pe marginea proiectului a fost exact aceasta. S-a făcut o sugestie, în sensul în care, fie se includ niște sancțiuni, fie se face trimitere la cele prevăzute deja de Codul muncii. Acum, referitor la ceea ce spunea domnul Micu puțin mai devreme, că este un contract de muncă atipic, dar nu este foarte clarificat acest lucru, tocmai avem și un exemplu în acest sens, mă raportez la Legea nr. 279/2005 privind ucenicia la locul de muncă. Ei bine, aici lucrurile sunt destul de clare. La art. 6 se precizează că vorbim despre un contract individual de muncă de timp particular, și atunci nu se mai fac speculații. Și, într-adevăr, sunt un pic amestecate lucrurile și, iarăși, vorbim despre forma finală pe care o are proiectul. Aș mai vrea să punctez două lucruri. De exemplu, la un moment dat, la art. 9, se face referire la gradul de realizare al obiectivelor stabilite. În forma inițială a proiectului, se vorbea de obiective de performanță. Mențiunea care s-a făcut atunci, pe marginea proiectului, a fost: „În regulă, dar dacă nu vorbim despre un raport de muncă, de ce vorbim despre obiective de performanță?” Erau discuții despre faptul dacă este un raport de muncă sau nu. Pe de altă parte, mai sunt niște prevederi aici care, cumva, iarăși ne pun în dificultate. Mă raportez chiar la interdicția aceea de a nu deghiza contractul de muncă, sub sancțiunea nulității absolute. Mă raportez, iarăși, să spunem așa, la faptul că ne interesează acea primă de promovare a angajării. Ei bine, formularea din lege este „Organizațiile-gazdă care, în termen de 60 de zile de la finalizarea programului de internship, încheie un contract individual de muncă cu persoana care a desfășurat programul de internship primesc, la cerere, din bugetul asigurărilor pentru șomaj” suma respectivă. Mă face să cred că suntem într-o altă situație juridică, nu vorbim despre un contract individual de muncă.
Ion Dragne: Domnul avocat Micu a spus „Îmi sugerează că ar fi un contract de muncă nedenumit contract de muncă”, ceea ce înseamnă că organului de control îi va fi foarte ușor să constate că aceste contracte încheiate, în baza legii speciale, sunt contracte de muncă deghizate și, ca atare, să se constate nulitatea absolută.
Daniela Gladunea: Da. Și un alt aspect care, cred eu, că ar putea foarte ușor să fie abuzat este – într-adevăr, interzisă prin lege – delegarea de alte sarcini care nu au nicio legătură cu formarea respectivei persoane, formarea profesională și, să spunem, acumularea de cunoștințe practice. Și aici, haideți să vă dau un exemplu pe care putem să îl întâlnim în viața reală. Internul respectiv este pus să facă copii sau să scaneze documente. Lucrul acesta, apropo de ce spuneați mai devreme, nu îi aduce nici lui un plus valoare, până la urmă, nici organizației, dar, pe de altă parte, poate îi scutește organizației recrutarea și plata unei alte persoane, care ar putea face activitățile respective. Deci, cumva, există multe linii fine, care pot fi trecute foarte ușor, într-un sens sau în altul.
Cătălin Micu: O altă chestiune delicată este aceea de a ști până unde mergem cu ideea că acest contract de internship se încheie pentru verificarea cunoștințelor teoretice. Pentru că în certificat trebuie să scrii și cu privire la chestiunea aceasta și ce înseamnă, spre exemplu, pentru un student la inginerie în construcții, pe care îl primesc într-un stagiu de internship, și dacă îi trec, în fișă sau în noul format de contract care urmează să fie aprobat, și activități în afara specializării sau până unde merg cu a interpreta că acest set de atribuții – în ghilimele fiind spus „atribuții” – sunt specifice pregătirii lui teoretice, pentru că și aici văd, din nou, riscul de reinterpretare. Dacă îi trec, spre exemplu, unui intern că, pe lângă faptul că poate să facă proiecte de clădiri, dacă îi trec și xeroxarea documentelor este sau nu este o atribuție specifică? Până la urmă, linia aceasta este una extrem de fină și nu știu dacă s-a dorit sau nu, dar s-a lăsat foarte mult loc de interpretare autorităților. Și cred că în această discuție a noastră este un contract civil special, pentru că el are o reglementare și va avea și o formă minim aprobată de lege sau este o specie a contractului de muncă. Cu aceasta cred că ne vor rezolva foarte repede autoritățile care vor veni în control și care vor da o interpretare destul de rapid. În accepțiunea mea, de ce am precizat că ar duce foarte mult către o specie a contractului de muncă, deși sunt suficiente repere și pentru a-l considera un contract civil, un contract special, un nou contract născut în panoplia de contracte speciale. Este adevărat, nu avem referințe în ceea ce privește instanța, dar cel puțin la o discuție informală și, poate, pur teoretică, se pare că totuși o instanță de dreptul muncii nu ar ezita să primească pe rol și să judece o cauză, având ca obiect determinarea tocmai a încălcării sau neîncălcării dispozițiilor privind acea interdicție de a nu disimula un raport de muncă, într-un raport de internship. Este doar o opinie.
Cornel Popa: Ca să mă întorc la organizarea profesiei de avocat, aceasta mă face să mă întreb cum s-ar putea aplica acele prevederi din legislația profesiei, care vorbesc despre soluționarea disputelor dintre avocați – e drept – și, în principiu, promovează arbitrajul, după mediere, evident, ca modalitate de soluționare a disputelor, ținând seama și de faptul că, în dreptul muncii, arbitrajul nu e văzut neapărat cu cea mai mare simpatie. Dar cum s-ar aplica aici? Este o întrebare fără răspuns.
Ion Dragne: Noi ne-am dus către concluzia că, din păcate, Legea nu ne privește prea prietenos, ca atare, trebuie să tragem și altă concluzie, pentru ca dreptul să existe, că putem să încheiem contracte de internship, dar nesupuse acestei Legi. Sigur că fiecare dintre noi trebuie să cumpănească după ce trage această concluzie. Cred eu că au avut în vedere inițiatorii și apoi, mai departe, legiuitorul, să o facă precum o construcție civilă, dar s-a terminat ca o construcție cvasi de dreptul muncii și cred că dacă ni se vor cere păreri, noi ar trebui să încercăm să salvăm natura civilă a contractului de internship, încercând să spunem „Și instituie procedura internă de cercetare pentru cazul în care ai de gând să-l sancționezi pe intern,” ca să putem să vorbim. Și cum vom face asta? Prin regulile de procedură, pe care ești obligat să le asiguri transparent. Adică, în alți termeni, chiar și în contractul de internship să se prevadă în ce condiții se poate dispune o sancțiune contractuală. Am observat că este extrem de relaxată Legea, în privința, ziceam noi, atât a condițiilor pe care trebuie să îndeplinească internul, cât și a condițiilor de calificare pe care trebuie să le îndeplinească îndrumătorul. Și am în vedere, doamna avocat Gladunea, exact ce ați spus dumneavoastră, mult mai strictă este legea în ceea ce privește ucenicia, unde pentru a da un certificat de absolvire a cursului de ucenic, este nevoie să fie autorizată respectiva întreprindere. În Legea noastră avem, să spunem, o percepție sau o filozofie a legii că trebuie ca tânărul – să spunem că ei sunt, ca regulă, cei care vor fi subiectele contractului de internship – să ajungă să-și îmbunătățească, să-și dezvolte aptitudinile. Și acum, se pune întrebarea: dar îndrumătorul lui trebuie să aibă o anumită calificare care să răspundă scopurilor? Internul se poate plânge că nu a beneficiat de îndrumare adecvată? De altfel, formularea este absolut hotărâtă, art. 24 spune că Ministerul Muncii și Justiției Sociale, prin A și prin B, „monitorizează modul de realizare a programelor de internship, controlează și aplică sancțiuni”. Deci când fac aceste activități constructive, respectivele organe de control pot să verifice și dacă îndrumătorul îndeplinește condițiile care să permită formarea internului?
Daniela Gladunea: Legea stabilește un set de condiții cu privire la persoana îndrumătorului și, mă rog, creează și o anumită categorie: așa-numiții „coordonatori ai programului de internship”. Acum, însă, apropo de ceea ce se spunea mai devreme, trebuie menționat și un alt amănunt, că este în dezbatere publică un ordin prin care se vor aproba contractul de internship și modelul certificatului de internship. Dacă ne uităm cel puțin la acesta din urmă, la modelul certificatului, nu o să vedem că este ceva foarte descriptiv, mai degrabă, formularea este destul de generală. Cât privește posibila aplecare a organului de control cu privire la, eu știu, aspecte calitative ale acestui internship, mă îndoiesc. Cred că, mai degrabă, se vor opri la lucrurile foarte clare, pe care pot să aplice sancțiuni.
Ion Dragne: Poate să meargă la instanță și să….
Daniela Gladunea: La Inspecția Muncii, care este decretată de Lege ca fiind autoritate de control.
Ion Dragne: Poate să se prevaleze de dispozițiile art. 23 lit. d) „prin reziliere, de plin drept, în caz de neexecutare sau executare necorespunzătoare”? Adică, poate internul să vină și să spună: „Sunt absolvent de liceu. Am vrut să mă formez în profesia de tipograf. M-ai asigurat, prin informarea publică, despre faptul că ai o politică de internship prin oameni de calitate și am constatat că, de fapt, mă pui să fac copii ale documentelor. Sau cel pe care mi l-ai dedicat mă învață foarte bine să fac fotocopii, dar nu să tipăresc”?
Daniela Gladunea: Conform Legii, are posibilitatea de denunțării unilaterale a contractului. Ceea ce este destul de neclar acolo, în formularea de la lit. f), este ce se înțelege prin „situații justificate”. Având în vedere formularea generală a unor prevederi… Iar în ceea ce privește modelul de contract – mă întorc puțin la modelul de contract de internship – este suficient să aruncăm o privire și o să vedem o similitudine extraordinară cu modelul contractului individual de muncă, mă refer la acel conținut minimal ca și structură, referire clară la locul de muncă, până și numerotarea este aceeași, până la un punct.
Cătălin Micu: Și aici discuția dacă este civil sau nu.
Daniela Gladunea: Este în dezbatere publică, deocamdată.
Ion Dragne: Există situația în care o persoană să fie o viață întreagă intern și să nu se angajeze niciodată? Adică, în alți termeni…
Daniela Gladunea: Este cu durată determinată.
Ion Dragne: De șase luni pentru organizația gazdă, nu? Adică pot să fiu intern la organizația gazdă a dumneavoastră, a dumneavoastră și a dumneavoastră.
Daniela Gladunea: Există o limitare acolo, legată de grupuri, de societăți care au acționariat comun, de exemplu. Deci le-am exclude.
Ion Dragne: Pot să merg din oraș în oraș, acolo unde nu sunt grupurile și să sper să obțin…
Daniela Gladunea: Da, dar scopul nu cred că ar fi atins, că totuși scopul este cel pe care l-ați menționat puțin mai devreme. Eu zic că ar fi o problemă.
Ion Dragne: Am înțeles. Da, așa se și explică interdicția ca obiectul contractului de internship să fie activități socotite pentru muncitori necalificați, pentru a nu fi tentați unii angajatori…
Daniela Gladunea: Da, așa se explică, pentru că ar invada o altă reglementare, să spun, teritoriul unei alte reglementări.
Ion Dragne: Exact.
Daniela Gladunea: Munca necalificată nu este avută în vedere.
Cătălin Micu: Da, și mai mult decât atât, din moment ce, în cazul muncitorilor necalificați, vorbim despre persoane care nu au studii teoretice în domeniul în care ei au stagiul de practică, pe când scopul acestei legi este de a verifica, inclusiv cunoștințele teoretice și cineva trebuie să fie aproape calificat în respectiva profesie, pentru a putea să fie subiectul unui contract de internship. Dar, repet, probabil că vor fi situații în care aceste activități specifice domeniului în care își face studiile o anumită persoană, să mai adauge și alte activități conexe. Aici de va pune problema până unde mergem cu aceste activități conexe? Și aici va fi un alt element de risc, pe lângă primul.
Ion Dragne: Deci, cu alte cuvinte, în evaluarea eludării obligației de a se încheia un contract individual de muncă, organele de control pot să verifice dacă activitățile pentru care s-a făcut cursul de internship corespundeau profilului profesional al internului, ceea ce este departe de intenția Legii, pentru că, de aceasta spuneam, nu zice nimic Legea. Legea spune „Vino și formează-te. Vino și încearcă” și, din acest motiv, nu excludeam ipoteza de a exista o persoană angajată cu contract individual de muncă într-o profesie și să vrea, chiar fără calificare, să urmeze un curs de formare, ca să se gândească dacă începe o altă profesie. O vedeți ca fiind în contra spiritului Legii?
Cătălin Micu: Personal, da.
Ion Dragne: Formații nu pot fi interni? Cei care au fost angajați, o dată cel puțin, în viața lor profesională, mai pot redobândi sau pot avea calitatea concomitent de intern cu cea de angajați? Că de aici am început o discuție și ar fi bine să vedem dacă, deși nu este prevăzută expres o interdicție, viața sau rațiunea legii ne duc la concluzia că dacă ești angajat, se prezumă că ești format, motiv pentru care, nu puteai să mai fi încă o dată începător.
Daniela Gladunea: Eu n-aș exclude. Are loc o schimbare de carieră. Nu știu, să zicem că mă apuc de ceva total diferit. Legea nu vorbește despre o interdicție ca eu să fi avut un raport de muncă anterior. Suntem în această situație în reglementarea cealaltă, care vizează stagiul absolvenților. Deci el chiar debutează. E primul contract individual de muncă pe care îl semnează. Bine, în paralel cu cel de stagiu. Este o altă situație, diferită ca și reglementare, dar eu aș zice că este posibil – de ce nu? – să mă apuc de ceva diferit, în care să pot fi considerat debutant în activitatea respectivă. Într-adevăr, dacă mă uit și mă raportez la scop și iau fiecare literă de acolo în parte si spun „Ok, scopul ar trebui să fie toate aceste prevederi cumulativ văzute”, într-adevăr, este discutabil, pentru că eu deja am intrat în piața muncii, nu pot să discut acum despre o obișnuire a…
Ion Dragne: Deci, cu alte cuvinte, răspunsul la „Vreau să mai intru o dată” ar trebui să se admită.
Daniela Gladunea: Haideți să ne gândim la ipoteza în care am un contract de muncă și, în același timp, am un contract de internship în altă parte, dar fără a excede, adică este un internship real. De ce nu?
Ion Dragne: Să nu ajungem la prezumția de fraudă, pentru că deși Legea o cam sugerează, noi nu avem interes în acest sens, însă nu putem să excludem situații pe care oamenii să le aibă în viața profesională.
Cătălin Micu: O condiție esențială pentru a vorbi de internship este aceea de a fi în timpul unui program de studii. Acum, depinde ce înseamnă „a fi la studii”, poți să fii în timpul liceului, poți să fii în timpul facultății, poți să fii în cadrul unui program de studii organizat de o instituție care nu face parte din învățământul, să-i spunem, obișnuit, poate să fie un program de training, organizat în baza unui program finanțat cu fonduri europene…
Cornel Popa: Poate să fie o reconversie profesională.
Daniela Gladunea: Exact.
Cătălin Micu: Poate să fie și o reconversie profesională și aici cred că discuția poate să fie tranșată, în sensul în care, din moment ce cotesc la dreapta, după ce o viață întreagă am făcut stânga, nu văd de ce aș putea să fiu intern, în limitele prevăzute de lege, și sub condiția că sunt în această perioadă de desfășurare a studiilor. Însă, mai delicată este problema în care sunt într-o anumită profesie, lato sensu, în domeniul medical, să spunem, și vreau să devin din asistent, medic. Urmez cursurile Facultății de Medicină, pentru a deveni medic și vreau să fac un internship și aici discuțiile vor fi despre ce set de activități îmi vor fi mie trecute în contract, în așa fel încât să creez o disociere rezonabilă de atribuțiile pe care le am ca asistent medical. Nu știu dacă exemplul este cel mai fericit, dar sigur sunt domenii de genul. Sunt assistant manager și mă specializez în comunicare și vreau să fac internship în domeniul comunicării. Și aici discuțiile vor fi foarte fine. Vom vorbi despre un cumul. La același angajator, discuția mi se pare că este tranșată de Lege. La angajatori diferiți, ar mai fi o discuție.
Daniela Gladunea: Da. Și în cazul, cum spunea și domnul Popa, de o posibilă reconversie, pentru că am avut curiozitatea să mă uit în expunerea de motive care vorbește despre Strategia Europa 2020, despre ocuparea cât mai mare a grupei de vârstă 20-64 de ani și, sincer, mi se pare că ne-am îndepărtat, apropo de ceea ce spuneam în introducerea discuției noaste de la preocuparea pentru tineret și cei care își fac studiile, s-a ajuns, până la urmă, la ocuparea forței de muncă în general. Cel puțin aceasta este redată aici.
Ion Dragne: Vom trăi și vom vedea. Vă propun să ne reîntâlnim peste o perioadă de un an, să vedem dacă scenariile noastre mai optimiste sau mai pesimiste s-au adeverit. Să vedem dacă vorba deja a românului pățit cu telemunca se va aplica și pentru Legea internship-ului. Rău fără lege, dar mai rău cu lege. Noi trebuie să dăm mesajul de „Este bine că există o reglementare, totul este să fie citită Legea, în așa fel încât să-și producă efectele”. Vă mulțumesc pentru prezență! Rămâne să reluăm discuțiile pe internship, după ce vom vedea cum l-am perceput noi acum, cum îl va percepe viața și cum îl vor percepe și autoritățile implicate în monitorizare. Vă urez o seară bună și să ne întâlnim cu bine!
[/restrict]